Teatru Polonez Contemporan Tipar-1

REVOLUT, II
antologie de teatru contemporan polonez

REVOLUT, II
antologie de teatru contemporan polonez
(2011-2021)
Antologare și prefață de Katarzyna Niedurny

Introducere de Oana Cristea Grigorescu
Traducere din limba polonă

de Ioana Diaconu-Mureșan, Marina Ilie,
Marina Palii și Stanca Potoroacă
Redactori: Ioana Tudor, Beatrice Feleagă
Corector: Theodor Zamfir
Tehnoredactor: Angela Ardeleanu
Copertă: Alexandru Daș
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Revoluţii: antologie de teatru contemporan polonez (2011-2021)/ antologare
și pref. de Katarzyna Niedurny; introd. de Oana Cristea Grigorescu; trad. din
lb. polonă de Marina Palii, Stanca Potoroacă, Ioana Diaconu-Mureșan și Marina
Ilie. – București: Art, 2022
ISBN 978-606-710-856-9
I. Niedurny, Katarzyna (antolog.) (pref.)
II. Cristea Grigorescu, Oana (pref.)
III. Palii, Marina (trad.)
IV. Potoroacă, Stanca (trad.)
V. Diaconu Mureşan, Ioana (trad.)
VI. Ilie, Marina (trad.)
821.162.1
Revoluţii: antologie de teatru contemporan polonez (2011-2021)
Volum apărut cu susținerea Institutului Polonez din București

Coordonator de proiect Paweł Rutkowski
© Editura ART, 2022, pentru prezenta ediţie

Piotr
Oana
Gruszczyński
Cristea Grigorescu
Mișcări de revoluție Opt
pe orbita
cortine
textului de teatru postdramatic
Din 1999, de la apariția cărții lui Hans-Thies Lehmann, au trecut
douăzeci și doi de ani. Mai bine de două decenii în care teatrul post-
dramatic a impus canonul de reprezentare a teatrului contemporan,
născut în siajul teoretic al poststructuralismului și postmodernismu-
lui. Cartea lui Lehmann se concentrează pe elementele spectacolului
postdramatic din perspectiva devenirii istorice a esteticilor teatrale
ale secolului XX, fixează formele teatrului postdramatic, urmărește
tensiunea dintre teatru și dramă, chiar dacă tratează doar tangențial
caracteristicile textului de teatru postdramatic. Totuși, acest tip de
scriitură dramatică reflectă transformările scenei și ocupă o poziție
nodală în economia esteticilor performative. Născut din criza dramei
de la începutul secolului XX, textul performativ e numit de Lehmann
performance text pentru a sublinia împlinirea lui doar prin spectacol.
Tratând performance text ca material de lucru în procesul producției
de scenă, Hans-Thies Lehmann subliniază că „teatrul postdramatic nu
este numai o nouă specie de text al montării (și cu atât mai puțin un
nou text pentru teatru), ci și un tip de utilizare a semnului în teatru
care răscolește din străfunduri aceste două straturi ale teatrului prin
calitatea modificată structural a ceea ce se numește performance text:
el devine mai mult prezență decât reprezentație, mai mult manifesta-
re decât semnificare, mai mult energetică decât informație“1. Aceste
texte de scenă își conțin orizontul reprezentării și și-au îmbogățit în
ultimele două decenii relevanța, civic angajate prin asumarea expli-
cită a eticului și a politicului, prin integrarea tehnicilor documentare.
Succinta prezentare a fundamentelor teatrului postdramatic con-
textualizează esteticile teatrale ale secolului XXI și introduce unul
din termenii teoretici de analiză a devenirii textului (post)dramatic
în ultimele trei decenii. Ne oferă, totodată, orizontul estetic al celor
1
Hans-Thies Lehmann, Teatrul postdramatic, Editura Unitext, București, 2009, p. 111.
Oana Cristea Grigorescu
8
paisprezece texte de teatru pe care le propune Katarzyna Niedurny

în selecția acestei antologii de dramaturgie poloneză recentă, inti-
tulată Revoluții. Antologie de teatru contemporan polonez (2011-2021).
Majoritatea autorilor dramatici din acest volum de abia ieșeau
din adolescență la momentul apariției studiului lui Lehmann și pen-
tru ei „teatrul stărilor și al alcătuirilor dinamice scenic“2 reprezintă
canonul teatral, referința estetică la care se raportează scrisul lor
pentru scenă. Născuți între 1972 și 1989 (majoritatea însă, în deceniul
nouă al secolului XX), tinerii autori sunt exponenții dramaturgiei
poloneze de azi, intens jucați în teatre, o bună parte dintre ei pre-
miați la concursurile naționale de dramaturgie sau cu prestigiosul
premiu cultural polonez Paszport Polityki, acordat de săptămânalul
Polityka pentru relevanța socială și culturală a textelor lor. După valul
autorilor dramatici din generația precedentă, o parte din ei traduși
în română3 (dar jucați rar pe scenele noastre), cei din acest volum
continuă drumul deschis de predecesorii lor, impun practica dra-
maturgului la scenă și explorează tehnicile documentare de scriere
a textelor de scenă. Toate textele selectate în volum sunt scrise în
ultimul deceniu, sunt relevante pentru chestionarea traumelor și
aspectelor incomode din societatea poloneză de azi, pe care artiștii
și le asumă și le dezbat în variate forme performative ce acoperă
de la monolog discursiv și pseudojurnal la fals concert rock sau
pastișă a discursului politic. Între caracteristicile generaționale ale
autorilor din volum se impun preferința pentru forma poemului
epic, citarea în falset a corului împrumutat din tragedia antică și
autoreferențialitatea. Numitorul comun al acestor texte îl dă tratarea
performativă a cuvântului: „cuvintele nu doar numesc sau descriu
lucruri, ci și fac lucruri, producând schimbări“4. Aceste schimbări
sunt miza textelor, țintesc modelarea atitudinilor, receptarea plurală
a lumii, critica capitalismului globalizat și recuperarea vocilor ocul-
tate în versiunea oficială a istoriei. Cu alte cuvinte, scopul implicit
al selecției din dramaturgia nouă poloneză e amorsarea revoluției
mentalităților ca proces de actualizare a valorilor din societate și a
grilei de reprezentare a tematicilor în teatru.
2
Ibid., p. 86.
3
v. Made in Poland și Psihoterapolitica. Antologie de teatru contemporan polonez, Edi-
tura Art, București, 2008, respectiv 2011 (volume coord. de Iulia Popovici).
4
Paul Allain, Jen Harvie, Ghidul Routledge de teatru și performance, Editura
Nemira, București, 2006, p. 397.
Mișcări de revoluție pe orbita textului de teatru postdramatic
9
Pentru analiza Revoluțiilor e necesar să ne oprim în cele ce urmea-

ză la câteva dintre caracteristicile gândirii critice postumane, recog
noscibile în tematica acestor texte dramatice. Gândirea critică a
integrat în ultimele trei decenii critica postmodernă și antiumanistă
în ceea ce studiile critice numesc postumanul. Despărțirea de unica
narațiune umanistă a pus în discuție modelul normativ al culturii
eurocentrice, a contestat impunerea punctului de vedere al majorită-
ții în defavoarea minorităților, a rațiunii ca justificare a superiorității
omului asupra altor specii, a intervenției asupra echilibrului ecosiste-
mului planetei. În cercuri concentrice, gândirea postumană extinde
chestionarea tensiunilor sociale dintre minorități (etnice, rasiale, de
gen etc.) și majoritate, opune istoriei oficiale vocea subiectivităților
marginale, contestă primatul omului asupra altor specii și sondea-
ză devenirea omului transformat de tehnologii. În ultimă instanță,
gândirea postumană tatonează noile limite ale umanității extinse
prin tehnologie și prin receptarea plurală a lumii. Filozofia monistă
a devenirii e capătul de perspectivă al gândirii critice postumane5.
Aplicată creativității, circumscrie formule narative discursive, dă
glas vocilor marginale recuperate documentar și ficțional, conec-
tează epoci și spații culturale discontinue: „Un text, teoretic sau
științific, precum și literar, este un punct de comunicare între dife-
rite momente în spațiu și timp, precum și la diferite niveluri, grade,
forme și configurații ale proceselor gândirii. Este o entitate mobilă,
un avion de mare viteză. Gândirea și scrisul, precum respirația, nu
sunt prinse în tiparul liniarității sau în limitele paginii printate, ci
merg în afară, dincolo de granițe, în rețele de întâlniri cu ideile, cu
ceilalți și cu textele. [...] Sursa inspirației intelectuale vine din fluxul
perpetuu de conexiuni între texte și «exterioarele» lor multiple. Cre-
ativitatea se reconectează constant cu totalitatea virtuală a unui bloc
de experiențe, amintiri și afecte trecute, care, din perspectiva unei
filozofii moniste a devenirii, se recompun ca acțiune sau practică în
prezent. Această abordare față de gândirea critică este un exercițiu
de sincronizare, care întreține activitatea «aici și acum», concretizând
sau actualizând intensitatea virtuală.“6 Judecând cele paisprezece
texte din antologie din perspectiva gândirii postumane, lectura lor
relevă conectarea nu doar la tematica acestui curent de gândire, ci
și la conceptul teatrului postdramatic înțeles ca „înlocuire a acțiunii
dramatice cu ceremonia“. În această grilă ideatică, vocea auctorială
5
v. Rossi Braidotti, Postumanul, Editura Hecate, București, 2016.
6
Ibid., pp. 218-219.
10
autoreferențială la universul reprezentării scenice destabilizează con-

venția și provoacă spectatorul. Cultivă fragmentarea discursului dra-
matic, decupează multiplele subiectivități și validează, astfel, vocea
contestării ca expresie a identităților marginale recuperate de către
noua dramaturgie poloneză. Predomină în aceste texte monologul,
discursul public, poemul epic și relatarea impersonală în formule
dramaturgice neliniare, ce refuză lirismul în favoarea limbajului
frust, adesea manifest licențios, dar care stimulează priza de con-
știință7 și empatia spectatorului. Multiplicarea planurilor narative și
coexistența celor temporale sunt caracteristici postdramatice comune
scriiturii autorilor din antologie, fără ca amprenta creativității indi-
viduale să piardă ceva din autenticitate. Dimpotrivă, diversitatea
stilistică a textelor și racordul la temele majore ale actualității dau
acut sentimentul prezenței în „aici și acum“-ul spectatorului. Politice,
social angajate, feministe, non-normative, aceste texte continuă tra-
diția teatrului polonez politic, angajat, autoreflexiv, atent la punctele
de criză ale societății.
Grupate tematic în perechi, asocierea a două câte două texte dra-
matice polarizează interpretări diferite și conjugă raportarea polemi-
că a autorilor la temă. Manipularea ideologică, traumele războiului,
relativitatea sensului victoriei în istorie și formele de opresiune ale
puterii sunt comentate prin prisma destinelor marginalilor și a mino-
rităților abuzate în primele grupaje de perechi de texte din secțiunile
Revoluții, Război și Victorie?. Următoarele teme se concentrează pe
destabilizarea clișeelor de receptare a rolurilor sociale și a gestionă-
rii traumelor, în secțiunile Narațiuni, Ea, El și Instituții. Toate temele
textelor adunate în prezentul volum reflectă mai mult sau mai puțin
explicit tematicile gândirii postumane, dacă ne referim la recunoaș-
terea istoriei alternative, la confruntarea cu alienarea economică, cu
traumele abuzurilor și pierderii. Dacă Katarzyna Niedurny analizează
în prefața pe care o semnează fiecare piesă în parte, mă rezum să
expun aici argumentele filiației postdramatice a textelor și apartenen-
ței lor la curentul de gândire postuman. De fapt, doresc să subliniez
relevanța social-politică a acestor texte și miza schimbărilor pe care
le amorsează în mentalul colectiv. Lectura lor poate lumina aspec-
te considerate excesive în discursul public privind corectitudinea
7
După Piaget, priza de conștiință înseamnă o nouă elaborare a cunoștințelor prin
trecerea de la un plan psihologic la altul (din planul acțiunii în cel al reprezentării,
de la cel al reprezentării concrete la cel al reprezentărilor formale). (Cf. http://p1ck-
test.blogspot.com/2013/06/raportul-constient-subconstient.html)
11
politică și ne îndrumă spre judecata individuală, născută din evalu-

area subiectivă a fiecărui caz în parte.
Seria antologiei se deschide cu tema revoluțiilor înțelese în sen-
sul direct al cuvântului și revizitează două momente fondatoare
ale luptei pentru echitatea republicană europeană, deschizătoare a
modernității în istorie: Revoluția Franceză și Comuna din Paris. Cri-
tica revoluțiilor e abordată din perspectiva prezentului, iar textele
comentează critic versiunea oficială a revoluțiilor istorice. Femei de
stat, curve ale revoluției și poate chiar neveste educate de Jolanta Janiczak
propune o relectură în răspăr a eroilor iconici ai Revoluției Franceze
pentru a da voce primei feministe din istorie, Anne-Josèphe Théroigne
de Méricourt. Fotograme extrase din biografia lui Théroigne devin
pretextul revendicărilor feministe privind locul femeii în societate
și rolul ei social-politic. În logica textului, tratat ca instrument de
conectare a spații și epoci diferite, revoluția chestionează și funcțiile
teatrului ca rezistență, din perspectiva acestei generații de artiști.
„Iar eu cred în mânia care aruncă în aer cadrul teatral, în mânia rea-
lă, care cere o gestionare activă, care nu se lasă închisă în discursuri
și în elemente de sprijin cultural, care fute toată mașinăria spectaco-
lului“ clamează eroina scopul revoluțiilor în teatrul de astăzi. Con-
jugat cu această viziune feministă a revoluției și cu revoluționarea
mentalităților prin teatru, forma concertului rock al trupei Comuna
din Paris din textul omonim asociat secțiunii pune în relație cultura
rock cu mișcările socio-culturale pe care le-a generat în a doua jumă-
tate a secolului XX. Scris și finalizat la scenă de tandemul drama-
turgă-regizoare, Agnieszka Jakimiak-Weronika Szczawińska, textul
face racordul între critica neoliberalismului contemporan și condiția
de revoltat perpetuu a artistului. Coexistența multiplelor planuri
temporale traduce în cele două texte presiunea revoluției ca mijloc
de reglare a inechităților sociale și politice. Ideologia transpartinică
a revoluției continue, în împlinirea căreia teatrul joacă un rol activ,
se impune ca o concluzie implicită a textelor plasate în deschiderea
antologiei în secțiunea Revoluții.
Tema războiului alătură alte două texte care dau voce marginalilor
ignorați de narațiunea istoriei oficiale. Puppenhaus. Tratament de Mag-
da Fertacz ficționalizează strategiile de supraviețuire ale femeilor
poloneze colaboraționiste sau ale celor deportate în timpul ocupației
germane. Constrânse să se prostitueze cu ocupantul sau în lagărele
celui de-Al Doilea Război Mondial, femeile sunt captive în condiția
de instrument al plăcerii masculine. Titlul calchiază parțial O casă
de păpuși (Nora) de Ibsen, cu referire explicită la una dintre primele
12
piese feministe care refuză rolul pasiv și destabilizează instrumen-

talizarea femeii în societatea burgheză. Deconstrucția convenției
teatrale, fragmentarea și multiplicarea planurilor narative nu e doar
semnul apartenenței la genul postdramatic, ci ține și de mecanismele
de activare a judecății etice a spectatorului. Tema războiului, justifi-
cată de contextul acțiunii dramatice, urmărește dislocarea judecății
în alb și negru asociată verdictelor care apasă asupra personajelor
secundare ale istoriei. În aceeași constelație a mărturisirii umilinței
și traumei stă și Memoria Rutkăi de Michał Kmiecik, ca pandant al
„memoriei lacunare“ tratate sub tema războiului. Forma poemului
epic calchiază în falset prin referințele dramatice și muzicale forma
oratoriului. Textul cameleonic, autoreferențial la universul repre-
zentării scenice, camuflează sub cinismul tonului tragedia faptelor
pe care le relatează. Ambele texte din această secțiune propun o
montare muzicală pentru a face suportabilă tragedia personajelor și
urmăresc prin declanșarea anti-catharsisului să denunțe banalizarea
ororii, indiferența cu care societatea media transformă în ziua de azi
tragediile cotidiene în spectacol.
Următoarea secțiune, Victorie? scris cu semnul întrebării, alătură
două texte care refuză absurdul faptelor și avertizează asupra confis-
cării totalitare a istoriei, oricând posibile prin relativizarea valorilor
etice. În chestiunea victoriei de Sebastian Majewski (alias Andreas Pil-
grim) e simulacrul discursului de recepție al premiului oferit la un
ridicol congres mondial pentru pace unui personaj simbolic, numit
Marea Foamete. Dezastrul natural, foametea la care trimite identi-
tatea personajului, justifică autodistrugerea speciei instrumentali-
zată de la un genocid la altul de totalitarismele secolului XX. Tonul
sarcastic al textului, așezat în pagină ca poem în vers alb, denunță
cinismul tragic al ideologiilor capabile să nască noi forme totalitare
în secolul XXI. Absurdul ca manifestare a distorsiunilor rațiunii ‒
reprezentate aici de congresul pentru pace unde e justificat și premiat
genocidul ‒ e recognoscibil și în textul pereche al secțiunii, Fein
weinblein de Weronika Murek. Aparența clasicului dialog dramatic e
folosită de autoare ca vehicul al conținutului post-absurd. Text cult al
dramaturgiei poloneze recente, premiat în 2015 cu Gdyńska Nagro-
da Dramaturgiczna (premiul pentru dramaturgie Gdynia), Feinwein
blein tratează alienarea umanității într-un limbaj voit rudimentar, ca
expresie a manipulării tragic-absurde a maselor.
Interesul dramaturgilor pentru gestionarea durerii și traumei
explorează în secțiunea Narațiuni universul intim al confruntării cu
moartea și pierderea părinților. Totul despre mama mea de Tomasz
13
Śpiewak și A început de la produsele alimentare de Daria Kubisiak

conjugă două forme complementare de gestionare a doliului. Elegia
dramatică a Dariei Kubisiak opune observării realist-obiective a con-
textului care însoțește degradarea fizică și moartea imaterialitatea
durerii perpetuate de amintiri. „Construirea unei existențe bazate
pe obiecte poate fi plăcută cu condiția să nu te strivească greutatea
elementelor și apăsarea care vine odată cu ele.“ Personajul feminin
citește în derizoriul obiectelor disoluția sentimentului apartenenței la
moartea tatălui. Despărțirea explicită în text a acțiunii de gândire ‒ spui,
acționezi, te gândești ‒ transcende limita materiei perisabile și acti-
vează fluxul memoriei. Și în textul lui Śpiewak recursul la memoria
subiectivă reanimă viața personajelor prematur dispărute, mama
actorului Krzysztof Zarzecki și cea a regizorului Michał Borczuch.
Fundamentul documentar al textului se dizolvă în cotidianul vieții
banale, bulversate de acțiunea ilogică a bolii și a morții. În aceste
texte subiectivitatea e unitatea de măsură a valorilor vieții, dar și a
neputinței personajelor de a accepta dispariția părinților. Din nou,
autoreferențialitatea apelează la rolul terapeutic al teatrului în ten-
tativa de reînscenare a despărțirii de mamă. Secțiunea Narațiunilor
restituie în fundalul textului cadrul socio-politic în care trăiesc per-
sonajele și opune consumerismului privit ca falsă justificare a echi-
librului existențial recunoașterea fragilității emoționale omenești.
Două grupe complementare abordează clișeele de receptare a
feminității, respectiv a masculinității. Schwarzindividele de Martyna
Wawrzyniak și Iad-Rai de Maria Wojtyszko, respectiv Pur și simplu
de Piotr Wawer Sr și Autobiografie pentru orice eventualitate de Michał
Buszewicz. Se impune ca primă observație faptul că textele sunt
semnate de femei care scriu despre problematica feminină, respec-
tiv de bărbați pentru tematica masculinității. E o premisă justă care
decurge din refuzul reprezentării intermediate, din afirmarea drep-
tului de a exprima sentimente și trăiri care neagă norma tiparului
de gen. Schwarzindividele chestionează furia, exorcizează în limbaj
direct, frust, exasperări cotidiene, polemizează cu modelul de femi-
nitate conformist transmis de la o generație la alta.
„nimeni nu v-a spus că cel care tace are cel mai mult de spus?
astea
strigătele astea sunt cel mult al doilea val al feminismului, căci
fenomenele astea sunt niște valuri care vin și pleacă“
Monologul scris în forma poemului transformă scena de teatru
într-un loc al exprimării adevărurilor nerostite, al raportării sarcas-
tice la moștenirea rolului canonic de gen. Complementar, tiparul
14
masculin e contrazis de provocările vieții care îl obligă pe Piotr

Wawer Sr să își crească fiul nou-născut după decesul soției după
naștere. Piotr Wawer Sr topește o experiență personală în acest text
cu caracter narativ, în care personajul e provocat să își depășească
propriile prejudecăți culturale față de rolul de tată. În Autobiografie
pentru orice eventualitate de Michał Buszewicz relația autoreferențială
a autorului cu teatrul devine pretextul pentru a-și mărturisi eșecul
existențial și angoasa morții. Cele două texte răstoarnă tiparul mas-
culin și pledează pentru diversificarea expresiei identității de gen,
pentru acomodarea la provocările vieții dincolo de modele impuse
social. Un caz aparte îl reprezintă mama din Iad-Rai prin care Maria
Wojtyszko se adresează imaginației fantastice a copiilor pentru a-i
învăța să gestioneze abandonul resimțit la dispariția mamei. Din
nou, suntem în fața unui personaj feminin atipic, o mamă DJ care
de dincolo de moarte își ghidează fiul pentru a-i oferi sprijin prin
puterea vindecătoare a muzicii, a artei în ultimă instanță. Este primul
text pentru copii premiat ca cea mai bună piesă a anului, nominalizat
pentru premiul Gdyńska Nagroda Dramaturgiczna ca recunoaștere
a importanței și valorii textelor pentru publicul tânăr. În ansamblul
secțiunii, alternanța realității dure cu ficțiunea scenei ‒ revelatoare a
adevărului ‒ e mecanismul la care apelează autorii când transformă
teatrul într-un loc al comunicării directe cu publicul. Actorii ies din per-
sonaj pentru a deveni parteneri ai dialogului sub identitatea lor civilă.
Instituții, ultima secțiune a antologiei, adună nu doar textele dra-
matice scrise de cei mai tineri autori, ci și cele mai manifest angaja-
te, inspirate din realitatea abuzului de putere din școlile doctorale
și academiile de artă. Nota de trecere. Varietăți dramatizate de Agata
Skrzypek ficționalizează mărturiile doctoranzilor care au abandonat
studiile în urma umilirii intelectuale și hărțuirii suferite din partea
profesorilor coordonatori. Forma monologurilor livrate frontal alter-
nează cu scurte secvențe muzicale, într-un cabaret noir al depresiei
provocate de spulberarea speranțelor profesionale. Tonul constatativ,
de proces-verbal livrat pe mai multe voci e un implicit argument
al fundamentului documentar și al adevărului mărturiilor. „Sunt
autoarea acestui text. L-am scris cu sânge rece, folosindu-mă de nefe-
ricirea multor persoane. Dar și mai multe sunt cele care au evitat
discuțiile pe acest subiect. Sunt la doctorat.“ Actrițe. Adică, scuze că
te ating e un text colectiv, asamblat de Michał Telega din mărturiile
studentelor despre umilire, hărțuire și abuz sexual pe care le-au trăit
în școala de teatru. E un text asumat documentar care face apel la
cor pentru a contrabalansa curajul mărturiilor individuale cu frica
15
generală a grupului. Cele două texte deschid critica instituțiilor și

provoacă dezbaterea etică, susțin revolta victimelor, îi opun angoasa
și spaima de represiune a „corului“ anonim de studente. Ambe-
le texte au un ton activist, sparg tăcerea asupra subiectelor tabu și
au ca scop schimbarea standardelor etice din universitate. Valoarea
estetică a textelor e subordonată mizei etice și ele devin, astfel, repre-
zentative pentru noul text postdramatic în care contribuția colectivă
e hotărâtoare, tonul e obiectiv, iar misiunea artei e schimbarea din
societate și din instituții.
„Chiar crezi că teatrul poate crea o revoluție, fie ea și una de
cel mai mic calibru?“ Replica personajului feminist Anne-Josèphe
Théroigne e laitmotivul subteran al tuturor textelor din volum, cheia
de boltă care ține construcția ideatică a selecției, reclamă regândirea
influenței teatrului în societatea poloneză și continuă moștenirea
civică a teatrului alternativ din epoca comunistă. Lectura celor pai-
sprezece texte deschide pentru teatrul românesc perspectiva abor-
dării unor teme puțin sau deloc reprezentate pe scenă, oferă material
generos în stimularea montărilor performative pentru care există
deja o generație tânără de actori și regizori care aderă la aceste valori.
Volumul se vrea o invitație la producția spectacolelor, nu numai la
lectură, pentru că potențialul acestor texte se împlinește, în marea
lor majoritate, prin spectacol.
Editura Art a publicat până acum două antologii de teatru con-
temporan polonez (în 2008 și 2011) care adună autorii afirmați în
deceniile 1990-2000, 2000-2010, iar acest al treilea volum le comple-
tează cu o nouă selecție de texte scrise în ultimul deceniu. În limba
română cartea restituie integral valoarea stilistică și complexitatea
textelor postdramatice prin calitatea excepțională a traducerilor sem-
nate de Ioana Diaconu-Mureșan, Marina Ilie, Marina Palii și Stanca
Potoroacă. Institutul Polonez din București, implicat în apariția celor
trei antologii, cultivă, astfel, prestigiul experimental, civic și etic al
teatrului polonez contemporan.
Piotr
Katarzyna
Gruszczyński
Niedurny
Prefață
Opt cortine
Ca de fiecare dată, totul începe cu o revoluție.
În cazul de față, cu Revoluția Franceză și Anne-Josèphe Théroigne de
Méricourt, eroina ei dată uitării, am spune chiar ștearsă din memo-
rie, și nu fără motiv. Théroigne a ajuns celebră datorită calităților ei
vocale, au fost însă și destui care să susțină că ar fi îmbinat cariera
de cântăreață cu meseria de curtezană. Nu era adepta terorii și s-a
înșelat profund crezând că iacobinii și susținătorii lui Danton vor
reuși să ajungă la o înțelegere. Schimbările fundamentale pe care
le-a formulat în propriile principii privind statutul femeilor erau
prea revoluționare chiar și pentru vremurile revoluției înseși, iar
cariera politică a lui Théroigne s-a încheiat cu biciuirea publică, după
care și-a pierdut iremediabil luciditatea. Această eroină privată de
simpatia maselor largi a fost readusă la viață de Jolanta Janiczak în
paginile textului dramatic Femei de stat, curve ale revoluției și poate chiar
neveste educate. Protagonistei îi revine un rol important și, în același
timp, perfid – de a submina ordinea existentă și de a da glas năzu-
inței spre schimbare, strecurând cu dibăcie soluții „de neimaginat“
în planul ideilor. Ea pune totodată întrebări incomode, cum ar fi cea
referitoare la artă: „Chiar crezi că teatrul poate crea o revoluție, fie
ea și una de cel mai mic calibru?“
Revoluții. Antologie de teatru contemporan polonez (2011-2021) repre-

zintă o încercare de a răspunde la această întrebare, căci, dacă teatrul
ne oferă posibilitatea regăsirii noastre în contexte născute dintr-o
altă realitate, încredințându-ne astfel că ceea ce trăim în fiecare zi
nu este singura existență posibilă, atunci drama acționează aidoma
transcrierii unei transformări irealizabile sau, dintr-o altă perspecti-
vă, ca mărturie unică și dovadă incontestabilă a faptului că acea altă
lume ar fi putut exista. Ea este urma statornică a revoluțiilor, atât a
celor înfăptuite, cât și a celor râvnite.
Katarzyna Niedurny
20
Schimbări semnificative intervin, propriu-zis, și în creația dra-

matică. În decursul ultimilor zece ani, autoarele și autorii de texte
dramatice au ocupat o poziție foarte vizibilă în Polonia. Dramaturgii
urcă pe scenele de teatru, intră în sălile de repetiții, scriu sistema-
tic și într-o strânsă colaborare cu actorii, regizorii, toți realizatorii
montării în scenă, pulverizând din interior limitările genului. Textul
precedă tot mai rar crearea spectacolului de teatru; mai degrabă ia
naștere odată cu realizarea lui. Criticii care afirmă rolul tradițional al
dramaturgiei ca ramură a literaturii semnalează anumite probleme
ce decurg din stabilirea paternității textului (adesea bazat pe impro-
vizații și idei ale tuturor participanților la actul artistic), precum și
existența efemeră a pieselor astfel rezultate, de obicei puse în scenă
o singură dată, fiind apoi introduse în circuitul concursurilor de
profil și, arareori, publicate. Cei care primesc cu entuziasm ideea
schimbării, între care mă număr și eu, reliefează avantajele acestei
situații – faptul că modul de producere a textului influențează sem-
nificativ temele abordate și viziunea performativă.
Astăzi, pare banală afirmația că marile narațiuni au fost epuizate.
Acesta este și motivul pentru care versiunile oficiale ale istoriei, de
nenumărate ori repetate de-a lungul timpului, apar din ce în ce mai
rar pe scenele de teatru. Este nevoie de o privire parțială asupra eve-
nimentului istoric, de conștientizarea faptului că există o multitudine
de perspective, iar posibilitatea de a face cunoscută propria poves-
te cu voce tare și fără rușine este un extraordinar privilegiu. Mi-aș
dori să văd în transformările actuale, care se înregistrează în textul
dramatic, semnificația unei schimbări realizate sub semnul libertății
de alegere între diverse forme și teme, al egalității de voci – atât la
nivelul actanților dramatici, cât și al membrilor universului scenic – și
al empatiei față de toți subiecții care nu au avut șansa de a se face
auziți până acum. În acest context, sintagmele „solidaritate între
frați“ și „solidaritate între surori“ rostite de buzele noastre mi se
par niște concepte neacoperite. Empatia, pe de altă parte, nu exclude
pe nimeni; ea este amplă, intensă, manifestându-se și prin nevoia de
verificare permanentă a realității și a instituțiilor care funcționează
în lumea reală, prin atitudinea față de nedreptăți și semnalarea lor,
din dorința de a respecta diversitatea, prin propunerea unor noi
soluții de acceptare și includere. În această privință, pot oferi un
răspuns ferm la întrebarea adresată de Théroigne. Da, teatrul are
un potențial revoluționar, pentru că ne permite să reflectăm la un
alt mod de existență. Piesele reunite în acest volum sunt ele însele
mărturii ale schimbării.
Prefață
21
Textele au fost ordonate în perechi, în șapte grupaje tematice, și

prezintă atât similitudini de ordin tematic, cât și diferențe stilistice.
Ele tratează subiecte înrudite, pe care le dezvoltă însă din perspec-
tive diferite, purtând marca gândurilor și a experiențelor autorului.
Datorită acestui fapt, lectura fiecărui text dramatic lasă loc raportă-
rii, într-un mod diferit, la cealaltă piesă pereche. Scopul prezentei
culegeri este să arate, printre altele, că o singură poveste, o singură
voce nu epuizează niciodată aceeași temă abordată.
Astfel, primul grupaj de creații dramatice se află în strânsă legă-
tură cu titlul volumului – Revoluții. Piesa Jolantei Janiczak, a cărei
acțiune este plasată în contextul Revoluției Franceze, este asociată cu
textul Comuna din Paris – apărut grație colaborării dintre scriitoarea
Agnieszka Jakimiak și regizoarea Weronika Szczawińska. Este o for-
mulă dramatică extrem de muzicală – comunarzii devin în acest text
membrii unei trupe rock care invocă sloganurile revoluției într-un
loc și timp neprecizate. Versurile din prima lor melodie – Am ieșit
în piață/ Vrem salarii egale/ Vrem școli egale/ Vrem roluri egale – se referă
atât la contextul revoluției din 1871, la hățișul încâlcit al sistemului
capitalist din secolul XXI, cât și la situația artistelor și a artiștilor
angajați în teatre. Forma textului semnat de Jakimiak și Szczawińska
sugerează valorificarea lui spectaculară în forma sa muzicală. Poten-
țialul revoluționar pe care îl conține este sugerat și de interpretarea
corală, de sentimentele pe care le animă, amintind de participarea
la un concert. Raportat la cadrul discursiv-intelectual al piesei Femei
de stat..., textul Comuna din Paris generează mult mai multe emoții.
„Ții minte prost, adică ții minte așa cum vrei. Ar trebui să ții min-
te cum se cuvine, așa cum o cer simțul decenței, respectul pentru
victime. Cum de nu ți-e rușine de oameni să ții minte atât de greșit
și de prost?“ – îi spune soției protagonistul piesei Puppenhaus de
Magda Fertacz. Al Doilea Război Mondial și „memoria lacunară“
constituie filonul tematic al celui de-al doilea grupaj de piese. Pe
scenele poloneze problematica războiului este familiară, stă la baza
multor relatări redate în texte dramatice, fiind totodată reperul de
care trebuie să te detașezi pentru a te deschide către lume. Există
o narațiune consacrată în acest sens, în care apar soldați polonezi
temerari, partizani, femei fidele care își așteaptă soții, lagăre pline
de victime inocente. Acestea sunt doar câteva frânturi de adevăr, iar
adevărul nu este unul singur. Dramaturgii scotocesc prin cotloanele
acestei „memorii lacunare“, căutând întâmplări care nu se regăsesc
în canonul scrierilor despre război. Prima piesă din acest grupaj,
Memoria Rutkăi de Michał Kmiecik, face referire la jurnalul Rutkăi
Katarzyna Niedurny
22
Laskier, găsit în Polonia. Fetița evreică a ținut un jurnal în timpul

războiului, în ultimul ei an de viață. Povestea neștiută a acesteia este
pusă în scenă prin intermediul unor ritualuri cabalistice și fotografii
vechi. Datorită acestei recuperări, însemnările fetei își schimbă func-
ția, devin o mărturie a ceea ce ar fi rămas ascuns în istorie pentru
totdeauna și, în consecință, uitat, trecut cu vederea.
În piesa Puppenhaus, Magda Fertacz se ocupă de relațiile sexua-
le și emoționale ilicite din timpul războiului. Ea prezintă povestea
femeilor din bordelurile care funcționau în lagărele de concentrare,
aflate la dispoziția soldaților germani, legăturile dintre germani și
poloneze – pedepsite de mișcarea patriotică clandestină prin raderea
părului –, relațiile dintre parteneri de același sex. Autoarea creează
premisele valorificării scenice a unui spațiu în care ceea ce fusese,
până nu demult, trecut sub tăcere poate fi dezvăluit prin detașare de
modul tradițional în care sunt relevate traumele războiului.
Nu are relevanță prea mare dacă se vorbește de 8 mai sau de 9
mai. Manifestările de celebrare a Zilei Victoriei sunt întotdeauna
pline de efuziune. Autorii prezenți în grupajul Victorie? nu consi-
deră victoria ca pe un moment de închidere și de separație. Pentru
ei, istoria este o continuare, ceva ce nu poate fi închis nici măcar în
spatele celui mai semnificativ moment de cotitură. În piesa de factură
abstractă a Weronikăi Murek, cu titlul eliptic Feinweinblein, războiul
nu s-a sfârșit. În centrul poveștii se află o familie sileziană care, în
timpul războiului, renunță la copilul lor cu dizabilități intelectuale
în schimbul unui aparat de radio. Mai târziu, în anii stalinismului,
radioul se defectează, astfel că membrii familiei nu mai au la cine
să se raporteze. Piesa prezintă destinul unei comunități integrate în
noul sistem ca într-un vis bizar, nesfârșit, și confruntarea acesteia
cu o realitate greu de înțeles.
În piesa intitulată În chestiunea victoriei a lui Sebastian Majewski
(cunoscut și sub pseudonimul Andreas Pilgrim), protagonista este o
femeie cu numele Marea Foamete. Ea vorbește despre propria călă-
torie în timp și spațiu, care începe în 1932, în Ucraina, și continuă
în Rusia comunistă, în Germania nazistă, în lagărele de concentrare
din toată Europa. Finalul războiului nu pune capăt acestei povești,
după cum reiese din monologul eroinei:
„și iarăși stârneam
foamea
dar alta
pentru că lumea
din nou era alta
Prefață
23
alte nevoi
și păreri
așa că eu
mă adaptam
și stârneam foamea
metaforică
foamea de idei
foamea de egalitate
și dreptate
și în sfârșit
foamea de a face
să fie mai bine“
Povestea ei nu se sfârșește, așadar, în anul 1945.

Următoarele texte tratează tema Narațiunilor în sine. Ea generează
întrebări cu privire la modalitățile de relatare prin care putem să
reconstituim trecutul și să înțelegem prezentul, precum și la inter-
pretarea semnelor cotidianului. La scrierea dramei Totul despre mama
mea, Tomasz Śpiewak a colaborat cu regizorul Michał Borczuch și
actorul Krzysztof Zarzecki. Pe baza amintirilor celor doi, autorul a
încercat să reconstituie poveștile de viață ale mamelor lor decedate
prematur. Piesa lui Śpiewak poate fi interpretată ca un studium al
doliului, o narațiune despre personaje reale, dar și ca un text drama-
tic al rememorării vagi, inautentice, care nu se lasă prinsă în cuvinte,
nerostită. Śpiewak creează din frânturi de informații un adevărat
univers poetic, în care povestea unui om poate începe cu nuanța
preferată a fardului de pleoape – albastru de Prusia.
În textul Dariei Kubisiak, A început de la produsele alimentare, punc-
tul de plecare al poveștilor îl constituie anumite obiecte adunate de
protagoniști și schimburile de mărfuri pe care aceștia le realizează.
Obiectele sunt cele care eliberează gândul, vorba și fapta personajelor
principale. Kubisiak scrie despre relațiile interumane prin prisma
schimbului de bunuri în natură, descrie felul în care lucrurile ne
permit să adoptăm un anumit tip de comportament și ne definesc
identitatea, dar și despre modul în care imaginea cuiva întipărit
în memorie prinde contururi precise prin rememorarea lucrurilor
care i-au aparținut. Putem, totodată, să ne convingem că, la fel ca în
creația lui Śpiewak, în spatele prezenței obiectelor care ne vorbesc
se ascunde un gol născut din doliu. Autoarea și autorul aspiră să
materializeze amintirile, să le convertească în forme concrete, cum
Katarzyna Niedurny
24
ar fi un flacon de parfum sau o coajă de portocală, suplinind astfel

prezența, imposibil de recreat, a ființei răposate.
Întâmplările relatate în piesele de teatru părăsesc adeseori abordă-
rile consacrate de gen, iar introducerea în acest volum a grupărilor Ea
și El nu vizează consolidarea acestora. Intenția mea a fost de a ilustra
modul în care creatorii de teatru încearcă să depășească în textele
lor diverse stereotipuri și reprezentări culturale atribuite ambelor
sexe, semnalând astfel posibilitatea evadării din clișee, a afirmării
identității personale. Acest aspect îl consider a fi deosebit de impor-
tant la nivelul literaturii pentru copii. În drama Iad-Rai, dedicată
celor mai tineri cititori, Maria Wojtyszko aduce în prim-plan figura
unei mame răzvrătite – Jolka, DJ – care moare într-un accident de
mașină. Având o fire îndărătnică, dar consecventă, aceasta se ia la
harță cu Dumnezeu și cu diavolul, fiind dispusă să străbată și raiul,
și iadul pentru a-și mai întâlni o dată fiul. Copilul, în tot acest timp,
inventează o poveste despre aventurile mamei lui și încearcă să facă
față doliului copleșitor. Eroina este curajoasă, sinceră, neînfricată,
nu se teme să spună ce crede și să acționeze. Din păcate, în teatrul
polonez pentru copii, asemenea tipuri de personaje feminine sunt
puține, deși se poate remarca o schimbare în acest sens. Eroinele
autoritare iau locul prințeselor adormite.
În drama Martynei Wawrzyniak Schwarzindividele, tema princi-
pală o reprezintă frustrările feminine, de la cele minore până la cele
mai profunde. În primul monolog apar întrebări ca: „sunt plină de
furie, celelalte fete sunt pline de furie și ele? ce fac cu ea?“ Perso-
najele create de Wawrzyniak își împărtășesc experiențele și trăirile,
coagulându-se în spectacol într-o comunitate. În timp ce regizorul,
directorul instituției și poate chiar întreaga societate pretind de la ele
o răbufnire spectaculoasă de furie în stilul teatral al Medeei, acestea
aleg să povestească despre comportamente familiare: o serie de furii
mai puțin semnificative, izbucniri emoționale, intenții de a realiza
ceva impresionant, rămase doar intenții... Cearta cu un curier, pisicu-
ța drăgălașă a prietenilor care te zgârie fără milă pe mâini, întâlnirile
de familie, disputele trecătoare cu colega de apartament duc la noi
intensificări ale furiei, dar nu la o răbufnire. Ele sunt o mărturie a
ceea ce este ascuns și adesea neexprimat în cuvinte; a sentimentelor
mărunte, de care ne rușinăm. Și despre care în cele din urmă cineva
povestește cu voce tare.
Plasate în contrast cu acestea, următoarele două piese sunt tex-
te circumscrise intimității masculine, a căror acțiune se desfășoară
în spațiul casei. În Pur și simplu, Piotr Wawer își reconstituie istoria
Prefață
25
personală. Povestește despre dispariția prematură a soției, care moa-

re la scurt timp după ce a născut. Despre conflictul cu medicii care au
comis o eroare în tratarea ei, despre creșterea fiului ca unic părinte și
deprinderea cu treburile casnice, despre îndeplinirea obligațiilor de
serviciu și perioada de doliu. În acest text cameral, realist, bărbatul
lasă să se vadă o gamă largă de emoții care diferă considerabil de
reprezentările tradiționale ale masculinității. La rândul său, Michał
Buszewicz își imaginează în Autobiografie pentru orice eventualitate
propria moarte și înfățișează publicului o biografie imaginară, în
care eșecurile se succed unul după altul. O trăsătură a acestui text
este dată de postura ridicolă din care acționează personajul, faptul
că nu reușește să facă față tiparelor patriarhale. Este o poveste des-
pre cât de dificil este să te ridici la înălțimea unor modele culturale
rigide, impuse de realitate, și să îndeplinești așteptările (în special
cele masculine) ale strămoșilor și ale publicului.
În ultima secțiune, intitulată Instituții, sunt puse alături textele
celor mai tineri creatori. Ceea ce îi unește pe cei doi autori drama-
tici este faptul că și-au conceput piesele pornind de la reflecții și
documentarea minuțioasă a instituțiilor în care ei înșiși lucrează.
Agata M. Skrzypek analizează mecanismele studiilor doctorale și
examinează motivele pentru care aspiranții la titlul științific renunță
la studii. Ea prezintă diferite istorii cu privire la abuzul psihologic,
fraude intelectuale și încearcă să creeze o reflecție asupra sistemului
ce decurge din ele. De asemenea, în calitate de fostă doctorandă,
autoarea oferă o expresie scenică propriei povești. În textul Actrițe…,
Michał Telega se oprește cu precădere asupra școlii sale – Academia
de Arte Teatrale din Cracovia, una dintre cele mai cunoscute școli de
artă din Polonia. Dramaturgul începe cu prezentarea metodologiei
utilizate în procesul documentării pentru scrierea textului – modul
de colectare a declarațiilor, structura chestionarelor. Din informațiile
obținute, scrie narațiuni focalizate pe problemele viitoarelor actrițe
din școala de teatru – mobbing, hărțuire, exploatarea poziției de sub-
ordonare a tinerilor actori de către unii profesori. Din textul lui Tele-
ga transpare imaginea unei instituții care își nedreptățește studenții.
Este interesant de semnalat parcursul acestui text. Prima lui
montare a avut o audiență modestă. Ulterior însă, a dobândit o
popularitate din ce în ce mai mare. O lectură publică a piesei a fost
prezentată în cadrul Forumului Tinerilor Regizori de la Cracovia,
precum și la conferința „Schimbarea – acum!“, organizată de Acade-
mia de Teatru din Varșovia, textul fiind publicat și în revista Polish
Theatre Journale. Și, cel mai important, opera lui Telega a reprezentat
Katarzyna Niedurny
26
un factor declanșator în denunțarea mecanismelor violenței și în

demararea unui program de reforme, constituind totodată unul din-
tre reperele schimbării – demarată cu multă greutate – în educația
teatrală poloneză.
Sper ca ultimul grupaj tematic al acestui volum să reprezinte, de
fapt, un nou început – marca unui timp al transformării, al schim-
bărilor produse sub semnul empatiei și al sensibilității. Așadar, la
întrebarea: „Chiar crezi că teatrul poate crea o revoluție, fie ea și una
de cel mai mic calibru?“ pot răspunde cu mâna pe inimă: da. Am
convingerea că publicarea acestor piese se va reflecta în viitoarele
texte dramatice care vor deveni, la rândul lor, un nou început.
La urma urmei, totul începe, ca de fiecare dată, cu o revoluție.
P.S. În această antologie urma să fie inclus încă un text. Piesa

Teo a lui Paweł Soszyński, care prezintă sub forma unui drag perfor-
mance o poveste de dragoste gay pe fundalul războiului. Personaje
ascunse adânc în istorie au fost invitate de autor să urce pe scenă:
eroul omonim Teo – un polonez aflat într-o relație amoroasă cu un
ofițer german – și dansatorul de flamenco Sylvin Rubinstein care se
deghizează în sora lui defunctă și, astfel travestit, îi execută pe sol-
dații germani. Dramaturgul le permite acestor personaje să-și spună
poveștile queer într-o formă queer. „Sunt aici pentru plăcere, nu pen-
tru adevăr“, afirmă unul dintre personajele spectacolului.
Ne-am fi dorit foarte mult să avem acest text. Părea că avem sufi-
cient timp la dispoziție pentru îndeplinirea tuturor formalităților,
la urma urmelor, Paweł era mereu disponibil, puteai oricând să-i
scrii, să te întâlnești cu el sau să-l contactezi telefonic. Din păcate, s-a
dovedit că timpul ne-a luat prin surprindere. Scriitorul, jurnalistul
și colegul Paweł Soszyński s-a stins din viață la 18 septembrie 2021.
Din considerente de drepturi de autor, piesa Teo nu poate fi publi-
cată acum. Tradusă în limba română, ea își așteaptă momentul potri-
vit pentru a ajunge la cititori. Paweł Soszyński rămâne marele absent
al acestei antologii, pe care aș dori să i-o dedic din toată inima.
Traducere de Marina Ilie
REVOLUT, II
Piotr
Jolanta
Gruszczyński
Janiczak
Femei de stat, curve ale revoluției
Opt cortine
și poate chiar neveste educate
PERSONAJELE:
T HÉROIGNE
ES QU I ROL
MAMA
DOA M NA COLBERT
FER NA N DO
DOA M NA NECKER
V IC TOR I NE
M AGDALENE
M A R IE
ROBESPIER RE
DA N TON
THÉROIGNE: Moderat, conservator, precaut, sobru, minimalist,
centrist, incomplet, defensiv, decent, fără surle și trâmbițe, docil,
disciplinat, echilibrat, prudent, gândind rațional, cu picioarele
pe pământ, moderat, conservator, prudent, sobru, fără agitație,
cu picioarele pe pământ…
ESQUIROL: În prim-plan se văd trupurile camarazilor uciși, dar și
fețele vii, expresive, ale revoluționarilor, pe care este întipărită
durere amestecată cu speranță. Mai departe, un intelectual pășeș-
te braț la braț cu un băiat vesel din popor care, în ciuda vârstei
fragede, participă activ la luptă. Mai încolo, un țăran obișnuit, sim-
plu, în zdrențe, cu o seceră în mână, și o damă înstărită, într-un
palton negru, elegant, deși cam uzat, merg alături, umăr la umăr.
Puțin mai în spate se poate observa jobenul unui student – la drept,
cel mai probabil –, iar mai departe rochiile albastre ale negustore-
selor gălăgioase. Toți cei prezenți sunt conduși de o femeie, ceea
ce în societatea franceză (și nu numai) nu reprezintă o stare nor-
mală a lucrurilor. Și totuși, această tânără pe jumătate goală cu
sânii fermi dezgoliți, cu o bonetă frigiană pe cap îi conduce pe
revoluționari la asalt. Chiar ea, cu steagul tricolor într-o mână și
baioneta înfiptă la carabină în cealaltă, conduce ceata înarmată
la luptă.
THÉROIGNE: Dă-mi mintea înapoi!
ESQUIROL: Ilustrațiile care o înfățișează pe Théroigne nu sunt de
calitate bună, dar se pot totuși reconstitui anumite fapte pe baza
lor. În prima dintre aceste ilustrații, chiar în centru, se vede foar-
te clar o mamă pe cale să-și dea duhul după ce tocmai a născut,
în planul secund o fetiță de cinci ani și, alături, un băiețel de
doi; nou-născutul nu se vede. Fetița o privește probabil de câteva
ore cu mândrie pe mama care se stinge. Sângele inundă camera,
tabloul capătă adâncime și stringență. Fetița încearcă să oprească
șuvoiul, în zadar. Roșul va fi prima ei culoare.
Jolanta Janiczak
32
THÉROIGNE: Ce existență mai e și asta: înfățișată întotdeauna acasă,

întotdeauna în chinurile facerii, în aceleași posturi, cu aceleași
expresii, făcând aceleași gesturi.
ESQUIROL: Fiecare dintre următoarele va fi încă și mai previzibilă.
MAMA: Propun ca personajul meu să fie însoțit de acorduri de orgă.
THÉROIGNE: Mirosul închis al odăilor înghesuite în care mai întâi
trebuie să renunți la orice fel de rol și-apoi să dai deoparte rușinea,
demnitatea și toate celelalte.
MAMA: Și locuințele de acest fel sunt necesare, și sărăcia, simplitatea,
și micile bucurii; nu tuturor le cad bine fructele din pomul cunoaș-
terii. Mie de la bun început mi s-ar fi întors stomacul pe dos.
THÉROIGNE: Mamă, tu nici măcar n-ai recunoaște pomul ăsta.
MAMA: Cel mai tare te eliberează conștiința faptului că în toată ordi-
nea asta a cosmosului, tu nu ești cea mai importantă.
THÉROIGNE: Ți-ai contractat viața până a ajuns de dimensiunea
unei scene de gen absolut insignifiante.
MAMA: Femeia își dă viața ca să nu curme ciclul vieții, și nici chiar în
secolul al optsprezecelea peste astfel de fapte nu se așternea liniș-
tea. Despre asemenea eroine cântau țărăncile pe malul râului, con-
sacrând evenimentele, preschimbându-le în legende eroice despre
mame bune, despre mame ca o scală la care trebuie să te raportezi
în fiecare zi, observând creșterea indicatorului sacrificiu de sine,
care oricât de rapid s-ar întâmpla, tot nu depășește standardele sta-
bilite de înaintașele devenite model pentru că nu mai sunt în viață.
THÉROIGNE: Măcar m-ai scutit de relații simbiotice.
MAMA: Ai să înțelegi, la urmă, și că oamenii în sine nu merită prea
multe și-ai să te îndrăgostești de idei mai mult decât de orice altceva.
THÉROIGNE: Chiar și pentru tine însăți ești un loc simbolic.
MAMA: Fie ai să mori ca erou, fie vei deveni personaj negativ.
THÉROIGNE: N-ai putea să te reinventezi fără toate aceste „ori eu,
ori lumea“? Oare un simbol se poate așeza într-un loc care nu e
locul lui?
MAMA: N-aș putea să mă privesc în oglindă.
THÉROIGNE: Nu te-ai uita în oglindă, mamă, te-ai uita la mine.
MAMA: Mamele sunt ca adevărurile care, indiferent dacă credem
sau nu, lucrează în noi mai presus de orice fel de știință.
THÉROIGNE: Înăuntrul meu, adevărurile se joacă liber, sălbatic, cu
bucurie.
MAMA: Îmi pare rău că generația ta lipsită de ritualuri și de mituri
nu va mai dispune de mijloacele necesare pentru a se transforma
într-o victimă.
Femei de stat, curve ale revoluției și poate chiar neveste educate
33
THÉROIGNE: N-am încredere în sacrificii și victime.

MAMA: Îți doresc să ai condiții mai bune ca să-ți poți investi dispo-
zițiile astfel încât câmpul tău de luptă să nu se închidă în niciunul
dintre segmentele corpului. Vezi și singură cât de puține locuri
avem în care să devenim ceva mai mult decât o funcție; chiar și
în corp se pare că toate drumurile duc la Roma. Orașul etern și
altarele sale veșnice.
THÉROIGNE: Mereu aceeași poveste. Stupide instrumente ale pro-
creării; în agonie, a pus să i se aducă o oglindă, savurând, delec-
tându-se – toată eternitatea ar fi putut s-o petreacă așa, murind
în chinurile facerii sub ochii publicului.
ESQUIROL: Chiar dacă simțiți altfel, nu puteți să vă temeți de voi
însevă.
THÉROIGNE: Am să mă duc la unii dintre ăștia ca tine, care-și trăiesc
propria inexistență. O să-i trezesc prin săruturi, și dacă săruturile
nu-i trezesc de-a binelea, printr-o ploaie de pietre. Nu se poate ca
în toată viața ta scurtă și mizerabilă să nu afli cine ești de fapt, sub
stratul de citate din care-ai fost creată cu de-a sila.
THÉROIGNE: De ce are libertatea atât de puține susținătoare?

ESQUIROL: Încă din fragedă pruncie, micuța Théroigne deschidea
cuștile și țarcurile, eliberând animalele închise acolo – ceea ce a
dus la nenumărate conflicte cu cei din jur. În a doua ilustrație,
cumva neterminată, se vede cum deschide o cușcă uriașă, nu, de
fapt e ușa din față, și fuge de acasă din cauza regulilor brutale ale
autorității parentale. Mama vitregă și tatăl nu apar în imagine,
probabil dorm duși. Ca în toată viața lor.
THÉROIGNE: De tată trebuie să scapi de la bun început, altfel mereu
va aduce acasă, în cameră, cea mai nebunească poveste ca s-o
ferească de curent și alte mișcări de aer.
DOAMNA COLBERT: De altfel, nu avem nevoie de niciun fel de
figură model; fugind de istorie, căutăm o utopie în care spațiul
nu trebuie să fie mintea.
ESQUIROL: Femeia aceasta apare în aproape toate imaginile. De la
ilustrație la ilustrație pare să fie tot mai vocală și tot mai sălbati-
că. Ochii mijiți cu viclenie, buzele larg deschise. Mișcări rapide,
hotărâte, expresia facială tensionată ca a unui animal de pradă.
DOAMNA COLBERT: E o plăcere să deschizi ușa și să privești în
zare, cât vezi cu ochii. E o plăcere să ieși afară și să nu te temi de
nimic. E o plăcere să te lași furată de glasurile existențelor singu-
ratice care umplu orașele de milioane de locuitori. E plăcut să te
Jolanta Janiczak
34
întâmpli pe străzile învolburate. E plăcut să te întinzi pe pavajul

fierbinte, citind grijile trecătorilor în urmele încălțărilor. E plăcut
să-ți petreci noaptea în așternuturi murdare la o fată pe care n-o
cunoști, cu accent străin, cu un miros străin și aspru în păr. E
plăcut să fii nerușinată și liberă.
THÉROIGNE: E plăcut să cânți în piață, chiar dacă nu se oprește
nimeni.
DOAMNA COLBERT: Până să începi să cânți chiar tu, cu vocea ta,
trebuie să înveți să asculți.
THÉROIGNE: E plăcut să fii surdă uneori.
DOAMNA COLBERT: De secole întregi ni s-a spus să fim surde la
vocea propriului eu și la ce ne spunem noi între noi. Să luptăm în
numele tuturor celorlalți, numai în nume propriu nu. Și dacă se
întâmplă să avem o poziție proprie, în vorbele noastre să răsune
mereu cuvintele magiștrilor, căci fără ei chiar și cea mai mare
descoperire dispare în haosul neînțelegerii.
THÉROIGNE: Acolo de unde sunt eu, m-am obișnuit cu neauzitul;
la adăpostul zidurilor și pereților se vorbea mult din toate părțile,
dar nimeni nu auzea pe nimeni – distanțe prea mari, diferențe
de nivel...
DOAMNA COLBERT: Pereții erau ca să-ți poți croi o cale spre mine,
iar zidurile, ca să te cațeri și să descoperi perspective de neima-
ginat privind de jos.
THÉROIGNE: În gropile străzilor am cunoscut cele mai disperate
tehnici de supraviețuire, în care supraviețuirea însăși își pierde
orice sens.
FERNANDO: Se poate croi vreo cale nouă fără a provoca distrugeri?
THÉROIGNE: Se pot croi cu adevărat perspective noi fără a fi în
conflict cu lumea?
FERNANDO: Conflictul trebuie neapărat să provoace durere?
THÉROIGNE: Cântărețul singuratic nu poate fi un cor?
FERNANDO: Durerea trebuie să doară întotdeauna? Nu poate fi o
unealtă în mâinile noastre, o jucărie?
DOAMNA COLBERT: Sisif este victorios nu în clipa în care a împins
bolovanul până sus – nu există un astfel de moment și nu va exista –,
ci când se întoarce după piatra ce alunecă la vale pentru ca din proprie
voință s-o împingă din nou în sus.
ESQUIROL: Lecțiile de canto trebuie s-o scoată pe domnișoara Méri-
court din mediocritate și s-o ducă pe culmi. Bineînțeles, pentru o
carieră muzicală nu e de-ajuns să ai voce. Oricine se pregătește să
35
ia cu asalt vârful trebuie să treacă prin câteva lecții de rezistență,

ca să nu se prăbușească și să se facă bucăți de la prima încercare.
FERNANDO: Etalează-ți tot evantaiul posibilităților...
THÉROIGNE: Nimic nu demoralizează mai mult decât împărțirea
de ordine.
FERNANDO: Unde-i inocența aceea care nu are conștiința faptului
că e un veritabil spectacol?
THÉROIGNE: Există emoții care cer cântece, tensiuni care cer miș-
care și chestiuni care parcă se împing singure în lama cuțitului.
FERNANDO: Opera are nevoie de soliste carismatice, cu obrajii roșii
de la atâta implicare socială. Dorința e întotdeauna de partea rebe-
lilor.
THÉROIGNE: Tu nu auzi plângerile acelea, când tăcute și umile,
când din nou subordonate în mod stupid, supuse, împărțite pe
ore, pe sferturi de oră, în același timp.
FERNANDO: Dar nimeni nu vrea să fie egal, omului îi place nespus
de mult să fie inegalabil.
THÉROIGNE: Știi de ce trebuie să cânt eu? Pentru ca unii ca tine să se
poată delecta după ce ies de la operă, între doi creveți și un coniac,
cu o interpretare frumoasă. Ușor îndrăzneață, totuși clasică.
FERNANDO: Tot ceea ce faci, chiar dacă ți se pare că e din nevoie
sau din convingere, ascunde întotdeauna dorința de a fi admirată,
iubită, adorată, revoluționară, bine descrisă în cuvinte.
THÉROIGNE: Să cânt pentru ca unii ca tine să se poată sanctifica
prin emoție, întorcându-și apoi ușor privirea să nu vadă fețele
murdare, mate ale celor ce-au ratat intrarea în orchestră și așteaptă
acum în afara clădirii. Ca să se poată slobozi accidental pe acele
fețe, fără măcar să le vadă.
FERNANDO: Știi care sunt regulile compoziției, nu poți să-i faci
loc fiecăruia în liga întâi, unii sunt necesari ca decor pe fundalul
căruia ies în evidență enunțuri, șiruri de gânduri și atitudini ca
ale tale. Trebuie oare să mă simt vinovat pentru că am atâtea, încât
dreptatea – justiția – pur și simplu nu mai încape în niciun gând al
meu? Nu vorbesc despre carieră, despre nevoia continuă de mine,
nu doar de vocea mea, ci de prezența mea, în general. Pentru că
sunt aproape ca împărtășania la care au dreptul doar cei aflați în
stare de grație divină. Cântând, dau mai departe din harul acesta.
Sensibilitatea la frumos, la suferință și celelalte abilități sociale pe
care le am îmi permit să mă mișc liber prin labirinturile codurilor
culturale și să simt nevoile oamenilor înainte chiar ca ei înșiși să-și
dea seama că le au. De ce valorez eu mai mult decât produsul
Jolanta Janiczak
36
intern brut al unei țări ca Liberia sau Burkina Faso? Mă sperie

faptul că deja nu mai știu în ce să mă măsor, că am uitat complet
dacă toate astea au un sens. Dar... vreau oare cu adevărat să sub-
minez această ordine divină în numele unor egalizări? Poate doar
pentru o ațâțare a simțurilor, ca să văd cum arde orașul, cum se
prăbușesc turnurile – într-o astfel de scenografie aș putea, cu un
singur gest, să creez o capodoperă.
THÉROIGNE: Mi-aș dori să pot să mă autodepășesc și să mă dăru-
iesc trup și suflet carierei, să accept spectacole încântătoare, dar
ușuratice, atunci aș putea călători cu tine cu inima ușoară, aș
cânta la ziua de naștere a lui Said Gutseriev,1 la nunta lui Aman-
cio Ortega2, la parastasul lui Carlos Slim3 prefăcându-mă că nu
înțeleg nimic. M-aș entuziasma de pe scenă privindu-i pe bărbații
care mă sorb din priviri și pe nevestele lor neliniștite văzându-și
în mine propria tinerețe. Aș putea să închid repede ochii la ceea
ce se întâmplă după perdelele trase, cu fetele acelea din Filipine
sau din Indonezia care pentru țipetele deznădăjduite din came-
rele pentru oaspeți sunt aruncate de pe vas, preschimbându-se în
sirene al căror glas nu l-a auzit nimeni niciodată. Aș putea cânta
în palate risipite prin deșert, printre terenuri de golf a căror ali-
mentare zilnică cu apă i-ar ajunge unui oraș de trei sute de mii de
locuitori pentru o săptămână. Aș putea deveni tot mai bună din
punct de vedere tehnic, cu o paletă tot mai mare de posibilități
vocale, dar atunci la ce mi-ar folosi glasul acesta? De al cui corp
ar aparține?
ESQUIROL: Conflictul dintre fericire și sens e un conflict tragic.
THÉROIGNE: Sensul trebuie să fie fericirea.
ESQUIROL: Domnișoara îmi amintește de un medic fără frontiere.
Când se află de partea fericirii, suferă. Când e de partea sensului,
se îmbată cu suferința victoriilor morale. Hotărât lucru, nu poți
rămâne în zona de siguranță.
FERNANDO: Revoluțiile au promovat multe cariere solo excepționale.
1
Said Gutseriev: oligarh rus. În 2018 a fost inclus de revista Forbes în topul celor
mai bogați oameni de afaceri din lume. A intrat în atenția presei internaționale în
2016, când s-a căsătorit, nunta sa ieșind în evidență prin opulență și calibrul vede-
telor angajate să cânte: Jennifer Lopez, Sting sau Enrique Iglesias (n. tr.).
2
Amancio Ortega: om de afaceri spaniol, miliardar, fondator al companiei Indi-
tex care deține, printre altele, mărci prezente și în România, precum Zara (n. tr.).
3
Carlos Slim: magnat mexican, unul dintre cei mai bogați oameni din lume
(n. tr.).
37
THÉROIGNE: Poate vom avea cândva posibilitatea să ne întâlnim

undeva în afara istoriei.
ESQUIROL: Pe străzi apar tot mai multe reprezentante uitate, mal-
tratate, furioase ale stratului social celui mai abject, probabil. Au
trupurile contorsionate, deformate îngrozitor, fețele crispate ca
la posedați, decolteul neglijent încheiat. Undeva lângă, dar la o
oarecare distanță, se adună reprezentantele straturilor mai bune,
mai apetisante ale societății. Energia pe care o creează împreună
pare să aibă o aură amenințătoare, neplăcută. Nu știi unde să stai?
Ți-e rușine sau ți-e teamă?
THÉROIGNE: Niciodată n-am cântat într-un cor.
DOAMNA COLBERT: Nu mai putem continua să strigăm așa, în
izolare, lozinci despre libertate, egalitate și alte lucruri care încă ne
sunt inaccesibile. Pentru care nici măcar nu există corespondent
în limbile dominante.
THÉROIGNE: Eu m-am antrenat mai degrabă să fiu o partizană sin-
guratică decât să-mi exprim mânia în colectivitate.
DOAMNA COLBERT: Revoluția nu poate fi un eveniment individual
care se desfășoară undeva alături. Ea se petrece deja în mine, în
tine, în tine, în tine și probabil în noi toți. Trebuie scrise declara-
ții, manifeste, decrete, broșuri, lamentații, drame, litanii, trebuie
strigate în gura mare pe străzi, în cor. Atât de tare încât să se
surpe zidurile templelor, palatelor și închisorilor și să plesnească
asfaltul drumurilor.
DOAMNA NECKER: Pe fețele astea nu se vede nici focul pasiunii,
nici vreun gând măreț – or, gândirea, nu-i așa, trebuia să fie cea
mai bună prietenă a noastră.
DOAMNA COLBERT: E timpul să ne schimbăm prietenii; nu mai
am încredere în idei, la câte crime s-au comis în numele lor sobru.
Mă uit prin saloane și parcă văd clone, toți spun același lucru,
au aceleași frământări, aceleași probleme exprimate în formulări
și fraze identice. Înșelătoarele șoapte de salon: „Fă-ți loc în dis-
cursul nostru și n-o să dispari, noi definim și stabilim ce și cum,
voi sunteți cu elementele decorative.“ Gata cu saloanele, gata cu
conveniențele, stați un pic și-o să mă fac așa de critică și de subtilă,
să-mi bag picioarele, de n-o să pot crea nicio compoziție. A sosit
timpul să ieșim pe străzi, să luăm în stăpânire străzile, adminis-
trația, școlile, universitățile, teatrele.
VICTORINE: A sosit timpul să încetăm cu rugămințile.
THÉROIGNE: Din haos se nasc noi lumi, lumile noastre.
Jolanta Janiczak
38
MAGDALENE: Nu există mari curtezane care să nu fie în același

timp și mari revoluționare.
MAMA/MARIE: Nu contează dacă tonul nu-i bun sau dacă se cântă
fals, în schimb un cântec fără pasiune e de neiertat.
THÉROIGNE: Fernando, alătură-te și tu, n-am întâlnit niciodată pe
cineva atât de nefericit.
FERNANDO: Chiar e posibilă o lume în care bărbatul să nu se forțe-
ze și să nu fie silit să ia parte la jocuri, sărituri, piruete, la limbajul
de lemn care ocupă pozițiile, tronurile, posturile, la euforia atrac-
tivă economic care ar trebui să ascundă propriul lui gol interior?
ROBESPIERRE (către femei): Oare aduceți laurii cu care poporul vrea
să-mi împodobească tâmplele?
DANTON (către femei): Ați vrea să fiți frunza de laur care îndulcește
suferința membrilor?
ESQUIROL: Chiar dacă doamnele n-au arătat asta direct, farmecul și
forța bărbaților adunați le-au tăiat răsuflarea în piepturile goale; în
special actorul care-l joacă pe Danton s-a remarcat prin fizionomia
deosebit de interesantă – așa e mai totdeauna, actorul care-l joacă
pe Danton emană o discretă forță sexuală.
DANTON: Natura m-a dăruit cu forme atletice și o față aspră de
prieten al poporului care știe că va trebui să devină inamicul
acestuia dacă vrea să rămână credincios propriei libertăți.
DOAMNA NECKER: Trebuie să recunosc, domnilor, că sunt uimită
și umilită în egală măsură de faptul că nu am fost chemate în
Adunarea Stărilor Generale ale poporului – doar noi suntem par-
tea cea mai agreabilă, mai dulce și mai înțelegătoare a acestuia.
DANTON: Și cea mai fierbinte, fără îndoială, noaptea!
DOAMNA COLBERT: Și noi suntem cetățene, deci cerem, așa cum
e corect, jumătate din posturile din justiție, armată, parlament și
din Biserică.
MARIE: Eu vreau la Biserică, am deja o reformă gata pregătită, ani
de zile am lucrat la ea.
ESQUIROL: Decretul din patru august și Declarația Drepturilor
Omului și ale Cetățeanului au transformat Franța din stat feudal
în stat capitalist. Așa a început carnavalul al cărui sfârșit nu se
întrevede nici în ziua de azi.
DANTON: Vii ca o noapte de august, o noapte senină în care-ai
adormit în miros de iasomie, cuvintele tale au parfum de iasomie
și visul argintiu plutește pe aripile lunii. Nu promit multe, căci nu
am mai nimic, cel mult verdele primăverii și zile pline de bucurie.
Cel mult desfătarea dragostei și o mână întinsă la nevoie.
39
DOAMNA NECKER: E prea puțin, prea puțin, prea puțin. Vorbele

tale prostesc și mint.
DANTON: Adevărul, legea nu mai pot fi mult timp un instrument
în mâinile celor puternici, în mâinile hoților, ale porcilor nesătui;
după Danton i-am jucat pe Rodin, pe Hamlet, pe contele de Monte
Cristo, pe Vatel și sute de eroi, am lucrat cinstit și cu atâtea onoruri
m-a copleșit patria pentru asta, încât a trebuit să-mi caut o nouă
mamă în Rusia. Violul săvârșit asupra mea de patria mumă cu
impozitul ei de 70% mi-a dat alibiul moral să-mi caut un rai mai
exotic și o justiție mai puțin opresivă.
THÉROIGNE: Nimic nu e atât de dificil de eradicat precum foamea
de a domina.
ROBESPIERRE: Dar suntem împreună în această poveste, în aceeași
poveste, poziția mea nu e nici cu un centimetru mai la stânga
sau mai la dreapta față de a voastră. Voi sunteți puterea, voi,
strada, voi, publicul. Mă adresez gospodăriilor, magazinelor,
pivnițelor, penitenciarelor, azilurilor, tăcutelor voastre mansar-
de. A sosit momentul în care rugămințile timide și așteptările,
protestele mormăite pe la colțuri, neauzite și trecute cu vederea
trebuie să ia sfârșit. Acesta e momentul în care trebuie să ieșiți în
scenă, să distrugeți decorul, să opriți spectacolul consumului care
îndobitocește. N-ai cum să civilizezi sistemul, nici să-i dai o față
prietenoasă, frățească; în privința asta nu sunt de ajutor nici liftin-
gurile, nici implanturile. Sistemul acesta trebuie distrus, trebuie
distruse locuri concrete, poate chiar nume concrete de persoane
sau clasificări concrete ale unor sensuri. Rezistența pasivă nu e
suficientă, nu sunt de-ajuns inițiativele marginale. Trebuie să ne
unim forțele. Și dacă nu avem de-ales, trebuie folosite mijloace
de-a dreptul radicale de influențare și coerciție. Nu putem rămâne
obiecte pasive ale jocurilor capitalului. Trebuie să ne debarasăm
de discursul economic dominant. Economia nu poate fi un indica-
tor al valorii în jurul căreia se construiesc altele, după principiul
compromisului. Oare încercarea de a merge dincolo de valoare
este utopism? Este posibil un alt mod de funcționare a lucrurilor?
Cum altfel poate funcționa munca?
VICTORINE: Ce fel de conducere suntem? Cu ce să conduc, dacă
nimic nu-i al meu, nici măcar burta, sânii, capul sau uterul?
ESQUIROL: Mai bine să nu deschidem chiar de la început această
cutie a Pandorei, altminteri vom petrece ani de zile în compro-
misuri putrede.
ROBESPIERRE: Profanezi spațiul public cu organele tale, cetățeano.
Jolanta Janiczak
40
VICTORINE: Crezi că nu se-aude ce ziceți: dați-le-o pâine și-or să

vă urmeze până mâine, lăsați-le să dea din gură până se satură,
muierile trebuie să-și strige năduful din când în când, dar obosesc
ele și-o să fie liniște. Dar nu, nu, nu, domnilor, nu intenționez să
mă epuizez așa de ușor, bărbatul meu m-a făcut să tac turnân-
du-mi cinci, șase, șapte plozi în cincisprezece ani și m-a deschis
și m-a închis cu ce i-a venit la mână. Dar eu nu m-am lăsat, am
fugit și de-acum nu mai las pe nimeni să-mi închidă gura.
DANTON: Hrana nu este un produs obișnuit, nu te poți gândi doar
la profit fără să pui la socoteală dreptul la existență.
VICTORINE: Pentru fiecare voce, alta decât a voastră, aveți un singur
argument: pâine – și prezența noastră întotdeauna se amână pe
poimâine. Astăzi este acel poimâine, un altul nu va mai fi. Sunt
gata să merg în port, să omor cu mâinile mele echipajul șlepului
cu grâne și să iau atâta grâu cât o să pot duce; dacă găsesc cafea,
iau și cafea, și pești. Argumentul vostru despre pâine sunt doar
vorbe, las’ că înmulțesc eu singură pâinea și peștii și-i împart, îi
satur pe flămânzi, și mă declar eu mama Republicii, eu, incorup-
tibila, eu, prietenul poporului.
DANTON: Orice fel de speculă negustorească cu prețul vieții voas-
tre nu e comerț, ci barbarie și fratricid. „Nu se poate confunda
economia, adică principiile administrării gospodăriei și societății,
cu cromatica, adică cu arta propriei îmbogățiri.“
MAGDALENE: Postulez abolirea completă a instituției căsniciei, a
acestui jug dezgustător mai rău decât prostituția. În schimb, anunț
o republică a libertății sexuale neîngrădite de absolut nimic. E un
element important al eliberării! De acum înainte nu mai accept
standardele și valorizările voastre privind această sferă a vieții.
La urma urmei, cum poți clasifica după valoare numărul felurilor
de mâncare consumate, greutatea excrementelor eliminate sau
regularitatea bătăilor inimii?
ROBESPIERRE: În timpul concedierilor colective dintr-un oraș în
care nu mai exista o altă fabrică mare, i-am întrebat pe muncitori
ce părere au despre ce li se întâmplă. Mi-au spus: „Astea sunt
regulile pieței. Concurența. Trebuie să fim mai competitivi decât
japonezii.“
ESQUIROL: Și nici măcar în presa malițioasă sau în sălile de adunare,
ci aici, pe stradă, între femei se naște Populs – curva poporu-
lui, întotdeauna la costum, curajoasă, tupeistă, inflexibilă. Prima
femeie din Adunarea Națională care are curajul să ia cuvântul.
41
ROBESPIERRE: Puteți ocupa locul acesta din colț, e suficient dacă

încăpeți și arătați bine, acolo sunt drapelele, aveți grijă să nu le dați
jos. Vă rog să vă mișcați mai delicat, călcați în picioare coroanele
pe care poporul mi le aduce de o săptămână.
THÉROIGNE: De ce să-mi dictezi tu mie câtă libertate mi se cuvine?
Cine a îngrădit câmpurile goale cu sârmă ghimpată și-a decretat
cât și cum se împarte?
ESQUIROL: „Deși, în cazuri extrem de rare, abstinența cauzează dez-
voltarea unor boli, viața promiscuă este cea mai frecventă cauză,
în special în rândul femeilor provenind din straturile inferioare
ale societății.“ Voltaire.
FERNANDO: Eu îmi permit gesturi cu adevărat temerar-eliberatoa-
re. Aș putea să vă fiu de folos?
DANTON: Și totuși revoluția nu-și permite să dea la o parte potenta-
ții, persoanele proeminente, adică oamenii luminați, productivi,
căci ce alternativă ne rămâne? E imposibil să faci o țară civilizată
dintr-o țărănime primitivă, care se duce după oricine-i predică
într-o limbă și cu niște simboluri cât de cât inteligibile. Din așa
cetățeni ar putea ieși cel mult o burghezie cum am avut ocazia
să întâlnesc în Rusia. Nu vă temeți, domnule Fernando, cântați
ceva. Aveți o super-față, masele vă iubesc, vor veni ca muștele
după vocea dumneavoastră catifelată, mai ales damele.
FERNANDO: Eu visez să mă iubească cineva la nebunie, fără între-
bări, să mă las purtat de val și să nu rămân pe margine la niciun
lucru la care aș vrea să mă întorc în caz că mă răzgândesc.
DANTON: Se poate câștiga bine din toată confuzia, așa ca din fiecare
criză. Nu e nimic rău în asta. Dacă încă mă iubesc peste hotare, nu
e din cauza filmelor, ci pentru că m-am pișat în avion și pentru că
am pașaport rusesc. Și poate și pentru că sunt liber – azi sunt atât
de puțini ca mine!
ROBESPIERRE: Săracul nu e în stare să vadă cauzele propriului
nenoroc. Nu poți să faci compromisuri cu niciuna dintre mani-
festările vechii ordini. Avem nevoie de fețe noi, de sărbători și
zei noi, de o moralitate nouă. Nu poți să faci tocană din pui vii,
nu există război civil fără distrugeri. Să ne apucăm de demolat!
Să ne alegem un obiectiv și să lovim! Și doamnele au mâini și o
forță considerabilă, în anumite condiții. Să ne impresioneze prin
impetuozitatea și curajul lor civil!
DOAMNA NECKER: Căruia dintre domni i se adresează: „Nu vă
cunosc, dar sunteți un mare om. Vă cunosc așa cum îl cunosc
Jolanta Janiczak
42
pe Dumnezeu, doar după minunile făcute“? Louis de Saint-Just,

ofițer.
DOAMNA COLBERT: Visez la un teatru în care toate rolurile prin-
cipale să fie jucate doar de femei. Visez la o scenă uriașă pe care
nu există nicio dramă, nicio luptă, în care limba nu este un instru-
ment al violenței, nici al rănirii celorlalți. În locul dramaturgiei
conflictului, o dramaturgie a sprijinului, în locul închiderii în
sine, o prezență netulburată de nimic. Mai mult decât orice, îmi
doresc ca femeile să nu se simtă dominate de rolul, acțiunea, atrac-
ția, continuitatea unui gând omogen, a unui mesaj clar, unic, îmi
doresc ca ele să-și exprime fără opreliști toate dorințele, visele și
argumentele.
ROBESPIERRE: „Cetățeni, vreți revoluție fără revoluție?“
THÉROIGNE: Majoritatea celor mai strălucite reprezentații ale voas-
tre încep cu o frustrare și se termină cu o crimă, distrugeri și
un viol. În reprezentațiile voastre pot să fiu țap ispășitor, simbol
al virtuții voastre de la brâu în sus și de la brâu în jos, premiu
pentru truda voastră.
ROBESPIERRE: Ședință închisă.
DANTON: Vladimir Ilici a avut dreptate să remarce că întotdeauna
cedați tendinței feminine de a vă preocupa exclusiv de propria
persoană.
MAGDALENE: Am cunoscut eu dintr-ăștia ca tine care domină prin
cuvinte, căutând cu ajutorul lor compasiunea, am văzut cum li se
învârte limba în gură și cum se schimbă, cum îi trădează chiar
cuvintele lor mult iubite. Vine odată unul ca ăsta în Haiti pentru
niște proiecte de maximă importanță și ce crezi, nu încetează să
sufere, să se indigneze, să verse șiroaie de lacrimi de neputință
și disperare. Nu, nu pot să mă uit, zice, sunt atâția copii cu pre-
țul în mână pe stradă, atâția bătrâni cu mâna muncită a unei
fete minore în prohab, nu se poate așa ceva, trebuie să opunem
rezistență. Suferă, încearcă să facă fotografii care au misiunea de a
schimba ceva, care trebuie să însemne ceva, să provoace o revoltă.
Încearcă să ajute, la început dezinteresat, apoi propune drume-
ții pentru o mai bună cunoaștere a împrejurimilor, a geografiei
insulei și antropologiei băștinașilor. Două plimbări și trei felații
mai târziu, gata, s-a schimbat unghiul din care privește lucrurile.
Ziua următoare declară sus și tare că situația de la fața locului
e chiar foarte complicată, că nu are căderea să emită judecăți, că
prin aceste părți așa se procedează de generații, că fetele de aici
se maturizează foarte devreme, dar sunt bucuroase, deschise,
43
împăcate cu corpul lor și cu rolul semnificativ pe care-l joacă.

Proiectul de o importanță vitală devine dintr-odată un cântec de
afirmare și orașul bordelurilor ieftine, sordide devine noul Ieru-
salim. Nimic nu eliberează omul mai mult decât lipsa speranței.
ROBESPIERRE: Ședință închisă.
DOAMNA COLBERT: Oare un intelectual se poate implica fără a
trata oamenii ca pe o masă pasivă, fără voință?
ROBESPIERRE: Puneți-le frâu furiilor ăstora, să nu vă rupă în bucăți.
ESQUIROL: Poate să tot fie ea închisă, ședința, dar furia trebuie
canalizată în ceva. Noaptea de octombrie e rece, umedă, dar fri-
gul n-are cum să le pună bețe-n roate doamnelor. Chiar dacă, în
conformitate cu faptele istorice, pe cinci octombrie îl trag pe rege
cu de-a sila din așternuturi și-l aduc la Paris; pentru ele însele
oricum nu vor mai deschide nicio ușă nouă. Să mai jonglez oare
cu faptele deja descrise precum circarii de pe vremuri?
THÉROIGNE: Visul meu este o formă deschisă de reprezentare care
să-i permită fiecărei cetățene să găsească o formă de exprimare a
propriei dureri rezultând din constrângere, opresiune și alte for-
me de violență, ca rezultat al ierarhiei în care suntem blocați și pe
care o susținem, din păcate, în tăcere. Nu puteți tăcea – în tăcerea
calmă a celor care nu spun nimic au loc cele mai mari rele ale aces-
tei lumi. Din denunțurile și confesiunile voastre vom alcătui hărți
ale represiunii care ne vor permite să stabilim obiectivele atacului
și câmpurile de luptă. Trebuie să identificăm inamicii, în sfârșit,
trebuie să le facem publice imaginea și datele personale. Trebuie
să-i pescuim din noianul de imagini aparent sănătoase, sigure,
îmblânzite. Trebuie numiți nu doar dușmanii externi și câmpurile
minate exterioare, această mașinărie bine unsă funcționează și în
noi, în obișnuințele noastre mentale, în tăcerea noastră, în trece-
rea cu vederea a propriilor nevoi, în ignorarea propriei suferințe,
în așteptarea perfecțiunii pe care ne-o impunem. Funcționează
acolo unde facem repede o sută de acțiuni fără sens pentru a
impulsiona cariera șefilor, taților, fiilor noștri, pentru a le satisface
apetitul sau a le obloji ego-ul speriat. În loc să construim o lume
mai bună, mai sensibilă la propriile noastre principii de afecți-
une și grijă, ne autoimpunem constrângerea autoperfecționării
în numele popularității și faimei. Popularitatea nu e un premiu
pentru lupta împotriva acelui spectacol represiv, injust, îndobi-
tocitor, ci pentru o cât mai bună ajustare a propriei persoane
la fluxul ritmurilor și esteticilor lui. Sunteți pregătite să ocupați
întreaga scenă? Sunteți pregătite să luați cuvântul? Spune: sunt
Jolanta Janiczak
44
pregătită. Ești pregătită să te întrebi ce vrei și să spui cu voce tare.

Ești pregătită să-ți dai jos costumul cumințeniei. Dacă nu vrei să
vorbești, scrie. Scrie care sunt lucrurile de care te-ai săturat, ara-
tă-ți urmele loviturilor încasate, vânătăile și jupuielile ca urmare
a unor roluri și legături opresive. Uitați aici caietul de plângeri,
scrieți-vă plângerile, denunțurile, să plouă cu nume de instituții,
de firme, de administrații, de locuri, să plouă cu nume proprii,
cu imagini, fotografii, înregistrări.
(Magdalene citește caietele cu plângeri.)
VICTORINE: N-o să aștept ca tipul acela al lui Kafka. Vreau să acți-
onez, și chiar acum. Nu de asta am venit pân-aici în buda unui
tren puturos o mie cinci sute de kilometri, ca să stau și să vă ascult
îndoielile de intelectuali. Ar trebui să ne apucăm de treabă, de
ceva real. Și ce dacă ăsta-i numai un teatru, adică un loc în care
de mult timp nu se mai întâmplă nimic!
MAGDALENE: Și unde nu se produce nimic folositor și practic. Doar
se repetă, se lamentează și se comentează. M-am săturat de comen-
tarii, vreau să fac ceva, să întorc totul cu susul în jos și să creez baze
noi, elemente, idei noi pentru care încă n-am un nume pe limbă.
DOAMNA NECKER: Dacă nu ne-ar fi luminat Jean-Jacques Rous-
seau, n-am putea nici să deschidem gura.
MAGDALENE: Nu trebuie să deschid gura ca să simt că transpune-
rea binelui în procente omoară însăși ideea de bine.
VICTORINE: Tocmai, să distrugem chiar aici și acum toate actele
de proprietate și documentele care ne fixează locul în societa-
te. Doar avem spate, brațul marii arte ne înconjoară acțiunile și
intențiile. Dacă am spânzura aici, chiar în locul ăsta, mai întâi
pe unul dintre tipii care dețin puterea, cu o poziție înaltă și mult
tupeu: un președinte de consiliu județean, un prefect, un primar
(pun pariu că nu există variante feminine pentru niciunul dintre
scaunele astea)! E cineva de acord să se lase spânzurat pe durata
reprezentației, fie și numai simbolic? Iar pe cămătari și pe ăștia
cu divide et impera i-aș spânzura în piața publică.
DOAMNA NECKER: Revoluția poate avea loc doar prin dialog, pe
un ton calm, plin de respect.
MAGDALENE: Relații pașnice cu bulangii de teapa lor am avut prea
multe ca să mai cred în diplomație. Pot să te fută în grup oricând
li se năzare, și tu să fii diplomată! Nu te lăsa dominată de emo-
țiile lor, ești mai deșteaptă, mai inteligentă, mai abilă din punct
de vedere politic. Mie mi-e totuna dacă-i Robespierre sau regele,
45
oricum primul de-abia așteaptă să poarte papucii celui de-al doi-

lea. O să ajungem la momentul în care puterea se va cristaliza
prin inițiativă.
DOAMNA NECKER: În acest salon puteți să vă permiteți multe,
chiar foarte multe, cu condiția să păstrați totuși o direcție morală.
VICTORINE: Mi s-a terminat creditul pentru moralitate, granițele
mi s-au relaxat, direcțiile s-au amestecat.
DOAMNA NECKER: Mă tem de gloată, de distracțiile ei, de energia,
programele TV, ziarele și frizurile ei. De jubilările și imnurile
ei. Nu mi se pare posibil ca acest marș să poată zămisli un ton
comun, sau măcar o notă comună.
VICTORINE: Te temi că o să-ți fac o gaură în obiceiurile, în practicile
spirituale zilnice?
DOAMNA NECKER: Niciodată n-am lovit nici măcar o insectă, nici
dacă m-a înțepat; în ciuda lacrimilor, fața mi-a rămas caldă și
blândă. Cel mai important lucru este să-ți păstrezi fața. Nici foa-
mea, nici mâna fracturată, nici măcar un viol anal într-o cămăruță
sordidă nu m-au constrâns la ură, n-am vrut să învăț lupta brutală
și răzbunarea. Știu să iert, să sufăr, să sângerez. Să întorc celălalt
obraz. Nu pot să lovesc, pur și simplu nu pot să dau un pumn.
La gândul că cineva ar putea fi spânzurat, pur și simplu îngheț.
VICTORINE: Te temi de forțele vitale, te temi de viață?
DOAMNA NECKER: O legătură profundă mă leagă de scaunul aces-
ta, de reflector, de ventilator: atât eu, cât și ele suntem tratate ca
niște lucruri și singure nu ne putem schimba locul, nici situația.
MARIE: Dar oare nu vedem chiar noi în noi însene o masă fără
voință proprie, simple instrumente fără minte ale unei demagogii
nerușinate? Nu ne e mai comod așa, să nu punem întrebări, să
nu înțelegem sau să înțelegem doar anumite lucruri? Să privim
doar prin ceață?
DOAMNA NECKER: Educația ar trebui să vă transforme în cetățene,
să facă posibilă participarea voastră rațională la dezbaterea publi-
că, să vă ajute să înțelegeți mecanismele și cauzele și să acționați
eficient și demn, și nu în mod barbar.
MAGDALENE: Mă doare-n cur de educație și de știința înaintașilor.
Și după linia asta a ta n-o să mă dezvolt în veci!
DOAMNA NECKER: Societățile se maturizează să accepte schim-
barea treptat, și tot treptat mă fac și eu tot mai mică și mă umi-
lesc în numele cauzei noastre comune frățești, sau mai bine zis
„suroricești“, pe care deocamdată niciuna dintre voi nu e în stare
s-o definească.
Jolanta Janiczak
46
VICTORINE: Astea ca tine ar trebui dezbrăcate în pielea goală, unse

cu miere și lăsate în stupină.
DOAMNA NECKER: N-ar trebui să i se permită să ia cuvântul oricui
poftește. Danton avea dreptate, nu poți face din masele întunecate
saloane rafinate și nici nu ne putem preface, în numele intereselor
comune, că eu sunt ea și ea, eu.
MAMA/MARIE: Pe cine să distrugem, dacă ne atacăm între noi pe
un ton ca și cum ar fi fost luată deja decizia distrugerii? Unde e
interesul pentru alt destin în afara destinului propriu?
DOAMNA COLBERT: În timpul luptelor, al asalturilor, te poți îndră-
gosti de oricine.
ESQUIROL: Théroigne vede că acele coruri în care doamna Colbert
crede cu atâta pasiune nu sunt decât cacofonie, că melodiile, rit-
murile comune n-au fost de fapt niciodată comune. Nu va ieși de
aici o inițiativă care să poată ține în frâu și să cârmească nebunia
asta de sunete. De după ușă se aude ecoul cântecelor răsunătoare
ale comunității libertății, egalității, fraternității. Baritonii sexoși nu
cântă atât de tare, dar sunt mai ușor de înțeles. Ar putea și să șop-
tească, oricum fiecare propoziție prinde. Ce poate fi atât de atrăgător
în vocile acelea joase? Oare nu există undeva, pe marginea marginii,
mențiunea că revoluția bărbaților care iubesc bărbați a scos la ivea-
lă și eroi, și victime sacrificate? Cine va scrie despre ei lamentații,
imnuri colorate și săltărețe? Cine va scrie despre mine – cel care, între
fapte necunoscute, nu se poate recunoaște pe sine în propria față?
Cine sunt eu în tabloul lui Delacroix? Cine sunt eu în tablourile lui
Caravaggio? Și chiar dacă apar pe undeva, e o mențiune anonimă,
mută, ca despre cineva care de secole întregi e doar sugerat din
când în când, care n-a avut vreun capitol dedicat într-o carte,
nici sărbători, nici locuri publice dedicate. Întotdeauna respira
doar pe jumătate, aplecat de spate, cu brațele strânse pe lângă
corp. Cineva pe care nu-l găsești în manuale, a cărui istorie e
o istorie a umilinței, a durerii. Istorie a căutării de ascunzători,
istorie a camuflajului. Sub podea, am învățat de-a lungul secolelor
să șoptesc, să privesc în jur, să identific pericolele, să trăiesc ca și
cum n-aș exista, în afara legii, fără casă, fără drepturi legale, fără
apărare, nemenționat, nedescris nicăieri, insignifiant, invizibil,
nereprezentat, nedescoperit, nerecunoscut, nedorit, neprevăzut,
neașteptat, nerespectat, impalpabil, imperceptibil, nu direct, nu
fără ocolișuri, nu, nu, nu, nu…
DANTON și ROBESPIERRE: Drepturile cetățenești, drepturi funda-
mentale și inalienabile:
47
Dreptul la libertatea fizică și spirituală.

Dreptul sfânt și inviolabil la proprietate, dreptul la proprietate,
proprietate, proprietate.
Dreptul la siguranță.
Rezistență împotriva oricăror forme de opresiune.
Egalitate în fața legii și tribunalului, egalitate frățească, frățească.
Imunitate personală.
Acces egal la posturi și administrație. Pentru fiecare cetățean.
THÉROIGNE: De ce filmele despre voi și revoluțiile voastre nu mai
înfățișează, de câteva zeci de ani, nicio perspectivă nouă? Fiecare
vibrație a voastră e o luptă pentru putere, toate lucrurile de care
vă apucați sunt o luptă pentru putere. Drepturile omului și cetă-
țeanului în varianta voastră discriminatorie și insultătoare sunt
doar o expresie a dominării și controlului, cam ca și Vaticanul. În
spatele acestor drepturi se vor ascunde timp de sute de ani func-
ționarii, acoperindu-și ochii. Aceste drepturi vor fi paiața, simu-
lacrul unei implicări etice; sub pelerina toleranței, vor acoperi
indiferența față de orice iese de sub controlul reflexelor morale
europene. Spune-mi, conștiința faptului că alături de cetățeni se
află și cetățene e pentru tine un fel de viol, un salt cultural prea
rapid, prea brutal?
ROBESPIERRE: Iubesc artele liberale, dar doamnelor, ceea ce pre-
zentați deja de o oră în intervențiile dumneavoastră nu este artă
angajată, și nici angajantă. Și mai ales nu revoluționară! E inefici-
ent, nu entuziasmează, nu emoționează, nici măcar nu bulversea-
ză. Sunteți greoaie, neatractive din punct de vedere formal, toate
postulatele le-am auzit deja de o mie de ori.
FERNANDO: „În fiecare repetiție e ceva lipsit de delicatețe și nea-
devărat, pentru că adevărul e irepetabil. Când fluxul te duce îna-
inte, nu există repetiții. Fiecare pas ușor, greu sau tot mai greu
e irepetabil.“
DOAMNA COLBERT: Proclamați drepturi bazate pe frică și lăcomie.
Ceea ce vreți, în sentimentul acesta general de libertate și siguran-
ță, e să posedați și, posedând, să controlați în numele siguranței.
Siguranța e o prioritate a celui care tremură să ajungă pe tron, a
paranoicului. Nimic ciudat, majoritatea țărilor sunt conduse de
băieți speriați care nu pot să se descurce fără arma unei ideologii
solide, a unei teorii sufocante sau a unei armate de mii de soldați
care fac totul pentru a întări granițele propriului teritoriu, dar și
ale propriei ființe, sigilându-le iute cu o selecție de opinii și teze
care le convin, căci se potrivesc cu un stil de viață aparent brav. De
Jolanta Janiczak
48
străini, de cei diferiți, de cei altfel decât voi aveți nevoie ca argu-
mente ale propriei retorici. Cel diferit trebuie să fie diferit, dar nu
foarte diferit, diferit, dar familiar, să fie de-al nostru. Guvernarea
voastră e o luptă pentru păstrarea pozițiilor, și nu pentru o lume
liberă, corectă și dreaptă. Cum poți să fii liber dacă simți doar
frică, dacă te uiți peste tot după pericole și dușmani concreți?
DANTON: Poarta spre o carieră politică vă stă larg deschisă. Poftiți,
intrați, învățați regulile.
THÉROIGNE: Onoarea nu-mi permite să fac niciun fel de compro-
misuri cu voi.
DANTON: Am miruit o mulțime de stele ale revoluției.
THÉROIGNE: Te gândești la antreprenorul ăla, la informatorul
obedient, virtuos, descurcăreț și modest, care nu face gălăgie, nu
pretinde lucruri, care-și stinge frustrările în confortul propriului
cămin, fără să ceară alte drepturi în afară de cele care se revarsă
asupra lui, cu generozitate, de la mesele celor luminați.
ROBESPIERRE: Am deschis ușa noastră țăranilor, muncitorilor, chiar
și coloraților le-am întredeschis puțin geamul.
THÉROIGNE: Ai nevoie de mulțime ca s-o îndopi cu idei, principii
și premise pe care nici măcar nu le înțelege, de fapt. Crezi că prin
constrângere, cu forța, prin violență ai să le impui robilor liber-
tatea și fraternitatea prădătorilor care rivalizează pentru fiecare
centimetru de putere? Crezi că un ordin poate produce valoare?
DANTON: Simt că nu se poate respira de la toate afectele astea men-
struale.
ROBESPIERRE: N-avem nevoie de mai mulți dușmani ai revoluției,
femeile deștepte nu-și pun niciodată propriile interese mai presus
de cauzele comune. Deja faptul că ați fost lăsate să participați la
Adunare a fost un punct de cotitură istoric; în loc să apreciați, să
respectați locul acesta sacru, de o oră îmi cereți să ascult tot felul
de pretenții agresive, care nu vă pot interesa decât pe voi. Revolu-
ția impune o poziție comună împotriva celor care și-au apropriat
un capital imens, și voi îmi futeți timpul aiurea cu discuții despre
nuanțe și libertățile voastre.
DANTON: Ți-am spus că devin agresive foarte repede, am văzut-o
eu cum s-a purtat cu un jurnalist. Omul scrisese că domnișoara
Théroigne falsează îngrozitor și-a încasat un cuțit în jugulară, a
sângerat ca un porc. Ba i-a mai rupt și mâna cu o potcoavă și i-a
scris pe corp ca data viitoare să simtă opera și să se abțină de la
a face aprecieri de pe poziții exterioare, superioare.
49
ESQUIROL: De la o pagină la alta, ilustrațiile devin tot mai brutale,

cea din cinci octombrie înfățișează o mulțime înarmată formată
din femei și bărbați îmbrăcați în femei – vreo cinci mii la număr,
cu securi în mână. Oare printre bărbații aceia m-a observat cineva
și pe mine? Oare aș fi putut să mă regăsesc printre ei?
DOAMNA NECKER: Ai nevoie de noi, întotdeauna vei avea nevoie
de noi. În prima linie. S-a tras. Un soldat m-a împins, m-a întors
pe partea cealaltă, m-a atins. M-am ridicat și m-am lăsat purta-
tă de mulțime. Pe-acolo a dat buzna gloata. Femei bete, bărbați
în corsete și fuste, înarmați cu cuțite. Miros de sudoare, trupuri
transpirate, energice, un țipăt abrutizat, pași grei. Pașii mei. Maria
Antoaneta, cândva prietena mea, m-a privit de la fereastra aceea.
Eu m-am uitat la ea gândindu-mă la ideea asta ce privea nu o
persoană, ci mii. M-am uitat țintă la ea. Mulțimea îngrozitoare,
sălbatică m-a întors pe dos, a aprins în mine dorințe inaccesibile
până atunci. Am vrut să-i am pe toți transpirații, murdarii și bru-
talii, distanța s-a scurtat drastic, au dispărut categoriile faptelor
interzise, rezervele și granițele. Toate trupurile vii și moarte au
devenit dintr-odată minunat de colective. Tremur numai când
îmi amintesc.
ESQUIROL: Revoluționarele au invadat palatul noaptea, cerând
deplasarea curții la Paris. Théroigne trage după ea, de păr, un
conte pare-se, sau poate un jurnalist. Regele îngenunchează în
fața mulțimii de țărănci, negustorese și curve. Théroigne iese în
evidență prin curaj și o implicare deosebită, singură a spart ușa
iatacului regal. Și cu o palmă zdravănă a trezit la realitate fața
senzuală a regelui.
DANTON: Și primește coroana cetățenească, acea cunună de lauri
care și multora dintre bărbați le e inaccesibilă. Darămite unei
femei simple, care nici măcar nu e franțuzoaică get-beget.
THÉROIGNE: Drepturi electorale pentru bărbați, cununi de lauri
pentru femei.
DANTON: Pentru acțiunea de la Versailles, fiecare dintre voi va pri-
mi o diplomă, și vă jur că dacă va exista o acțiune cetățenească la
fel de glamouroasă, la voi am să apelez.
ROBESPIERRE: Vreau să vă țin la adăpost de brutalitatea jocului poli-
tic. Și acum ar trebui să rog serviciile de securitate să vă conducă
în siguranță la adăposturile în care puteți aștepta.
ESQUIROL: Mai așteptați voi, așteptați, până vine și dreptul la vot.
Franța le va acorda femeilor dreptul la vot în 1944, după Mongo-
lia, Kazahstan, Tadjikistan (1924), după Turcia și Africa de Sud
Jolanta Janiczak
50
(1930) și multe, multe, multe alte țări din afara Europei. Din cauza
restricțiilor, femeile pot să arate ce pot prin creația și spiritul lor,
inspirând generațiile viitoare. Cine știe dacă nu pun chiar bazele
pentru toate transformările radicale de mai târziu.
DOAMNA COLBERT: Mamele, fiicele, surorile, reprezentantele
poporului cer să se constituie într-o Adunare Națională. Ignoran-
ța, trecerea cu vederea și disprețul față de drepturile femeilor sunt
singura cauză a nefericirii universale și a exceselor guvernelor și
straturilor celor mai bogate ale societății.
Prezint în această declarație oficială drepturile naturale, inalie-
nabile și sfinte ale femeilor și cetățenelor.
Femeia se naște ca ființă liberă și rămâne egală cu bărbatul în
toate drepturile.
Scopul fiecărei organizații politice este păstrarea drepturilor ina-
lienabile ale femeilor, precum: libertatea, dreptul la siguranță, la
sănătate, dreptul la libera exprimare chiar și a celor mai incomode
opinii și deplina libertate a expresiei creatoare.
Legea ar trebui să fie o expresie a voinței tuturor. Toate Cetățenele
și toți Cetățenii ar trebui să participe personal sau prin reprezen-
tanți la crearea legilor.
Nimeni nu poate fi persecutat din cauza convingerilor sale.
Femeile în ansamblul lor, în alianță cu bărbații în ansamblul lor,
au dreptul să ceară o dare de seamă de la fiecare funcționar public
și de la orice politician cu privire la activitatea acestora.
DANTON: Aș dori să aud și niscaiva postulate economice, ceva des-
pre managementul riscului, banca mondială, tranzacționarea cre-
anțelor.
VICTORINE: Corporațiile și băncile cu peste o mie de angajați ar
trebui scoase în afara legii. Cei care manipulează bursa să fie
judecați și lăsați la mila popoarelor din Africa, să se explice în fața
lor. Să împărtășească Franța iluminarea și profiturile decurgând
de aici cu poporul prieten de secole din Haiti.
MAGDALENE: Ne datorați fix 17,5 miliarde de euro. Asta e suma
pe care Haiti, cu toată sărăcia sa, a trebuit să o plătească timp de
peste o sută douăzeci de ani în schimbul faptului că Franța ne-a
recunoscut, cu generozitate, independența. Victimele sclaviei au
plătit compensații celor care au obținut profit de pe urma acestei
sclavii. Până și în ziua de azi suferă bieții de ei și vin mereu la
noi să ne învețe gândirea critică, rezistența politică. Filantropi
francezi, oameni de afaceri, artiști, cea mai plictisitoare clientelă,
complet lipsiți de trup, imaginație și simțul ritmului, în medie
51
șapte minute și cu asta, basta. Nu dau bacșiș, de la fiecare a tre-

buit să recuperez singură câte puțin din datoria națională; pentru
propria plăcere națională i-am jefuit pe toți.
ROBESPIERRE: Cred că fiicele voastre pot fi mândre de voi, dar ne
cam grăbim, terenurile contrarevoluționare nu se curăță singure,
nu se știe ce-o să ne aducă mâine strada. Trebuie să asculți cu
mare atenție să vezi cum se articulează stările de spirit.
THÉROIGNE: Străzii îi dau eu drumul aici, să audă în ce cadru
strâmt o înghesuiți. Pe ruinele Bastiliei ordon să se construiască
clădiri de zece mii de locuri, unde se vor desfășura deliberările
și vor fi luate cele mai importante decizii pentru popor. Oricine
va fi interesat va putea să verifice cum este reprezentat în toate
postulatele și chestiunile, dar și în limbă.
ROBESPIERRE: Nu vedeți că tocmai are loc cea mai radicală trans-
formare din istorie, care dă jos regii și tiranii, guvernările, pos-
turile și definițiile absolutiste? Libertatea devine în sfârșit un bun
accesibil. Nu vedeți că suntem o speranță pentru lumea întreagă?
Toți se uită la noi.
THÉROIGNE: Postulez înființarea primei Gărzi Naționale a Femei-
lor; din moment ce pot să merg fără judecată la eșafod, moartea
pe câmpul de luptă în mijlocul cailor și soldaților mi se pare o
ofertă mai atractivă. Dacă împrumut de la tine ideile, mișcările,
manevrele, dacă mă folosesc de logica ta, vom fi amândoi la ace-
lași nivel, la nivelul ochilor? Dacă iau arma-n mână, cobori de la
tribună?
ROBESPIERRE: Cine nu sprijină revoluția pe deplin, 100%, este împo-
triva noastră. Nu există o a treia cale.
DOAMNA COLBERT: Noi suntem cea de-a treia cale, a treia și sin-
gura.
THÉROIGNE: Ești singur, chiar și umbra ta-ți înfige un cuțit în spa-
te, n-ai rezistență la stres. N-ai confirmat, dă-mi banderola de
căpitan.
ROBESPIERRE: Mă obligați să folosesc instrumente pe care nu sunt
obișnuit să le folosesc împotriva sexului frumos.
VICTORINE: Un dictator nu permite niciodată formarea unei soci-
etăți civile.
ESQUIROL: Ca urmare a „legii privind suspecții“ din 3 noiem-
brie 1793, apar desene înfiorătoare: unui soldat regal capturat i
se smulge inima din piept pe când e încă în viață. Niște femei
înfig într-o țeapă capul tăiat al unui brutar. Trei tineri violează un
Jolanta Janiczak
52
călugăr, pare-se. De pe firmele magazinelor picură organe interne.

Gloata dansează în mijlocul capetelor.
VICTORINE: Nu mi-e scârbă de interiorul corpului uman, nici chiar
de părțile care putrezesc cel mai dureros în om. Pot să te eviscerez
cu mâna mea, să-ți vâr un stingător de incendii în cur, pot să-ți
scot ochii și să-i arunc mulțimii și-apoi să te scuip în orbite. Pot
să pictez portretul unui revoluționar cu măruntaiele tale.
ROBESPIERRE: „Fără virtute teroarea este înspăimântătoare, fără
teroare virtutea este neputincioasă.“
VICTORINE: Astfel de statui îți dorești?
ESQUIROL: Avem nevoie de o icoană, de eroi și simboluri sub efigia
cărora să vrea să se adune oameni buni, drepți. Doar cu sărăcie
și foamete nu se poate face revoluție. Unde-i libertatea aceea care
să conducă oamenii pe baricade?
DANTON: Descoperă-ți un sân, să vedem dacă e bun de alegorie; și
buzele – oare n-ai putea să fredonezi un imn discret?
THÉROIGNE: De ce libertatea care conduce poporul pe baricade nu e
un personaj masculin, de ce nu le arată rebelilor calea cu penisul
ridicat cu mândrie?
MAGDALENE: Pentru că n-ar avea cu ce să indice, ăștia ca ei trebuie
să aibă un revolver sau un alt gadget. Un fel de recompensă pen-
tru nedreptatea naturii. Vine unul în Haiti în scop de cercetare și
chiar și între îmbătătoarele coapse ale fetelor tinere nu încetează
să delireze după o mândrețe de pulă imensă, neagră, un adevă-
rat dar al zeilor; ei vrea să-i aducă jertfe tăcute și-n fața ei vrea
să-ngenuncheze.
DANTON: Dacă soții voștri fac pe aristocrații acasă și nu vor să
împartă cu voi privilegiile, drepturile și obligațiile patriotice, aveți
dreptul să folosiți armele împotriva lor.
MAMA/MARIE: Și așa cum scopul revoluției voastre e abolirea pri-
vilegiilor tuturor aristocraților și eliminarea împărțirii sociale în
clase și subclase economice, scopul revoluției noastre e nu doar
abolirea completă a privilegiilor voastre, ci eliminarea segregă-
rii bazate pe sex. Astfel, diferențele genitale dintre oameni n-ar
mai avea nicio importanță. Reproducerea, perpetuarea speciei, a
cărei povară cade doar asupra unuia dintre sexe, în timp ce bene-
ficiile le sunt distribuite ambelor, ar fi înlocuită de o formă de
reproducere artificială. Atunci vom fi eliberate de o mulțime de
dileme și greutăți și ne vom putea dedica pe deplin reconstruirii
structurilor vieții sociale. În sfârșit, precum Socrate în livada de
măslini, vom învăța mișcarea într-o revoluție continuă. Mă voi
53
autoproclama papă, în mâinile mele religia va deveni o practi-

că a iubirii, a milostivirii, a căutărilor spirituale pline de delicii
mistice, a întâlnirilor, și nu un instrument al terorii și puterii,
așa cum a fost până acum. Isus, promotorul primei revoluții și
al libertății, profet al curajului, în Biserica bărbaților joacă rolul
unui instrument pentru biciuire sau al unei carabine. E timpul
să-l eliberăm pe Isus de retorica masculină, să smulgem de pe el
aceste uniforme stupide. E timpul să recuperăm puritatea moș-
tenirilor culturale.
ROBESPIERRE: Vreți să ne înlocuiți, să fiți egalele noastre, să ne fiți
superioare sau să ne eliminați din capitolele scrise acum mult timp
de noi pentru noi?
MARIE: Rupem alianța cu zeii voștri, cu coregrafia războiului impusă
de voi.
ESQUIROL: În 1793 au fost scoase în afara legii toate cluburile pen-
tru femei, iar adunarea femeilor în grupuri mai mari de cinci era
considerată o amenințare la adresa revoluției.
DOAMNA COLBERT: Dacă ne lăsăm conduse de frică, vom pierde vii-
torul nostru, al fiicelor noastre și al tuturor generațiilor de după noi.
ROBESPIERRE: De acord, meritați cununi de lauri și alte giuvaiere, dar
carnavalul de-abia începe. Strada a prins gustul senzaționalului.
THÉROIGNE: Mă adresez ție pentru ultima dată, ca să vă salvez și
pe tine, și strada, dă-mi banderola de căpitan.
ROBESPIERRE: Din vorbe poți face mișcări radicale; în realitate,
după cum se știe, nu se pot face prea multe. Teatrul trebuie să
fie purtat de poveste, de acțiune, de intrigă, și dumneavoastră
forțați acțiunea ca să stați pe loc. E timpul să ne întoarcem în
loc și să întrebăm ce-și doresc oamenii. Ce vrea strada? Ar vrea
drept conducător o femeie, o fostă curvă, din câte se spune? Vor
o femeie drept papă? Să-i dăm cuvântul suveranului, doamnelor?
ESQUIROL: Așa se încheie manifestările nebuniei libertății, pe care
revoluția și le poate permite doar atâta timp cât ea însăși este o
promotoare a libertății.
DOAMNA COLBERT: Așa ar fi putut să se încheie dacă am fi vrut să
ascultăm, a mia oară, despre eroi individuali, despre învingători
și numeroasele lor victime, dacă încă am mai crede că istoria le
aparține doar celor din prim-plan.
ROBESPIERRE: Să-i dăm acum cuvântul suveranului. Unde naiba
să-l găsesc astăzi pe poporul ăsta blestemat al meu?
Jolanta Janiczak
54
DOAMNA COLBERT: N-o să facem treaba murdară în locul tău, nici

ei n-o vor face, nu suntem nici de partea revoluției tale, nici de
partea celor care se apără de ea.
ROBESPIERRE: Sunt mult mai puține rolurile pentru femei, biolo-
gia pur și simplu nu susține împărțirea rolurilor pe din două.
Mama Natură a știut ce face când și-a încredințat soarta în mâinile
noastre puternice, capabile să pună frâu elementelor incapabile
să gândească.
THÉROIGNE: S-a terminat cu economia voastră a reținerii, acumulă-
rii și aproprierii ideilor, gândurilor, locurilor de muncă și laudelor,
ca să nu pomenesc și de alte bunuri mult mai puțin efemere.
DANTON: Și ce-ai făcut ca să nu mai ai supunerea în sânge?
THÉROIGNE: N-o să mă ai niciodată!
ROBESPIERRE: În spatele acestui zâmbet se ascunde o disperată
rece, constipată și disprețuitoare, care încearcă să seducă masele
prin cugetări. Poporul nu cugetă, poporul simte, studiază, verifi-
că, poporul se ia după cap doar atunci când capul e înfipt în țeapă.
DANTON: Mă îndoiesc că meriți o medalie pentru integrarea revo-
luționară cu poporul.
ROBESPIERRE: Poporul simte frica, frica conducătorului duhneș-
te mai tare decât frica unui sărăntoc, nu există alte instrumente
decât cele pe care vi le-am dat.
THÉROIGNE: Maximilien Robespierre, produs exemplar al ilumi-
nismului, rațional, coerent, liber, autonom, universal, subiect
transcendental ce tocmai își depășește termenul de valabilitate.
DOAMNA COLBERT: Poftiți, muzeul revoluției tocmai și-a convocat
conservatorii.
ROBESPIERRE: Dar încă nu am anunțat noul calendar, noile sărbă-
tori, dicționarul ființei supreme: Vendémiaire, Nivôse, Pluviôse,
Ventôse, Germinal, Floréal, Prairial, Messidor, Thermidor, nouă
termidor, Fructidor4.
DOAMNA NECKER: Ca să mă exprim delicat, Danton pare fragil;
de departe pare a fi un uriaș, dar de aproape seamănă cu un
pudel docil.
4
Luni ale calendarului republican creat pe timpul Revoluției Franceze și care
a fost în vigoare timp de 12 ani. Calendarul reinventat începea de la 21 septembrie
1792, ziua în care a fost proclamată Republica, și era complet diferit: avea decade
în loc de săptămâni, lunile și zilele au fost redenumite – o traducere a lunilor
menționate aici ar fi: Recolta vinului, Ninsa, Ploioasa, Vântoasa, Germinatoarea,
Înflorire, Pajiști, Recolta grâului, Caniculara, Fructoasa (n. tr.).
55
DANTON: Imediat mi se pune în mișcare planul la Moscova. Îl joc pe

Vladimir Ilici la Nikita. Ador Rusia, scriitorii ei, istoria, cultura ei.
În teatrele de acolo se trăiește, pur și simplu, nu se discută. Fetele
sunt ascultătoare, dau o mână de ajutor. Tata a fost comunist la
vremea lui, asculta Radio Moscova. Și asta e o parte a culturii
mele. Am avion imediat.
THÉROIGNE: O să expui în vitrina muzeului impozitele restante,
o să dai înapoi fiecare eurocent. Și s-au adunat, ohoho, ce s-au
adunat! Și niciun Vladimir, nici de-aici, nici din altă parte, n-o
să te ajute.
MAGDALENE: Și eu vreau să-mi recuperez în modul cel mai demn
datoria națională, te-am văzut eu pe fereastra trailerului. Am
așteptat și-am așteptat, cu colegele! În sfârșit o mare vedetă o să
ne dea de lucru. Da, da, vine marele actor în Haiti să facă Asterix
la Jocurile Olimpice, toate micile afaceri din zonă își freacă mâinile
de bucurie, și ce crezi? Naționalistul pune să i se-aducă până și
curva de la Paris, împreună cu laptele de capră, sorbetul și șerve-
țelele de hârtie! Nici măcar un eurocent n-a cheltuit pe insulă, și
maseuza și-a adus-o din Franța! E o rușine să vii cu vinul de-acasă
atunci când călătorești.
DANTON: Dați-mi drumul, îl joc pe Vladimir.
DOAMNA COLBERT: S-a terminat cu nevoia de mari eroi. Deja nici
măcar în Rusia nu-și mai face nimeni iluzii că vine marele erou,
dătătorul de fericire universală și egalitate ce va salva lumea de
sub ocupația dansurilor narcotice ale capitalului. Astăzi, dragule,
fiecare, absolut fiecare trebuie să devină supererou, chiar terorist,
dacă are curajul să curme acest dans letal.
MARIE: Duceți-i mai repede, că imediat o să-mi pară rău; am prostul
obicei de a ține cu minoritățile.
FERNANDO: Robespierre mi s-a părut întotdeauna arogant, lipsit
de geniu și de suflet. De la bun început am văzut în el un dictator
gata să sacrifice un popor întreg, niciodată nu l-am simpatizat, îmi
strică libretul chiar de la început. Mă acoperă cu monologurile lui.
În afară de asta, am o natură feminină. Când nu exersez la pian
și nu vorbesc cu mama la telefon sau nu mă uit la Cuvinte de alint,
Magnolii de oțel sau Sclava Isaura, stau în bucătărie și gătesc. Aveți
poftă de o gustărică? Și eu, la fel ca voi, ador să împart bunătăți
și să mă împart.
DOAMNA NECKER: Și eu văd unicul sens al vieții într-o dăruire
radicală și o prezență radicală. În ciuda multor ani de terapie am
păstrat un sănătos sentiment de vină de clasă care mă face să
Jolanta Janiczak
56
donez de fiecare dată la Unicef și Caritas exact atâta cât am dat,

de pildă, pe o pereche de ghetuțe, adică vreo mie de euro.
THÉROIGNE: Am pus capăt în sfârșit narațiunii ticăloase care ne-a
legat de glie și ne-a umilit încă de când am învățat să citim, care
ne-a obișnuit să îndeplinim funcția de ornamente ale momente-
lor de cotitură ale istoriei, bune doar să primim buchete de flori
și sărutări de mâini.
DOAMNA NECKER: Și dacă propriile noastre vise au format în noi
o atitudine de pasivitate?
ESQUIROL: Pe străzi aud că violența exercitată de popor cu mâna lui
e dreptul lui. Ieri am văzut cum încercau să facă un experiment, să
vadă în ce măsură capul desprins de trupul condamnatului păs-
trează vreun rest de conștiință. O mulțime formată din câteva mii
de persoane a tras în jurul spectacolului macabru o pileală asezona-
tă cu dansuri deșănțate. Și-au pasat unul altuia capul, i-au turnat pe
gură vodcă, i-au scos ochii, și-au vârât penisurile în gura deschisă
și aș putea să jur că am auzit capul cum protestează și geme. Am
izbucnit în plâns, toate astea mi-au adus aminte de mine, care de
secole sunt doar un cap tăiat, separat de restul membrelor ce n-au
putut fi smulse izvorului vieții. (Plânge până la sfârșitul spectacolului.)
VICTORINE: M-am odihnit, sunt gata de luptă. Am nevoie de arme,
puțină dinamită, o baionetă și pot să ies în oraș. Sau cel puțin să
scriu un slogan cu spray pe o clădire.
THÉROIGNE: De ce trebuie să fie revoluția serioasă, eroică și tristă,
să reprezinte tot poporul ăsta acoperit din cap până în picioare
de sânge? Noi suntem un experiment independent, nu trebuie să
ne grăbim în oraș. Orașul vine el singur la noi.
MAGDALENE: Ne vom bucura unele de altele, de zâmbetul, de căl-
dura palmelor, de coapsele noastre, de o clipă scurtă de comuni-
une. Gata cu producția atracțiilor media.
VICTORINE: Și totuși n-am preluat degeaba controlul asupra celui mai
important eveniment al istoriei, am avut anumite obiective, nu?
THÉROIGNE: Sper că n-a fost doar ca să schimbăm imediat o formă
de violență cu alta.
VICTORINE: Sunt anumite nume, anumite instituții și persoane care
trebuie eliminate fără milă și îngropate într-un pământ tare și steril.
THÉROIGNE: Pe masculii din specia veche trebuie să-i închidem
în lagăre de resocializare concepute special pentru ei, ca pe niște
relicve ale vechiului sistem, ale istoriei.
VICTORINE: Unora ca ei n-ai cum să le schimbi softul; demora-
lizarea, cinismul și lipsa neuronilor oglindă le face imposibilă
57
dezvoltarea personală. De ce să investești în ceva ce n-are cum

să nu se termine cu un eșec?
THÉROIGNE: De ce să conduci înseamnă întotdeauna mai întâi să
distrugi și apoi să reinstaurezi ierarhia?
VICTORINE: Violența e un drept al poporului, deci și al nostru.
„Violența este o experiență autentică, care îi dă omului sentimen-
tul apartenenței la propriul sine, la propriile pasiuni, la propria
voință; să renunți la violență înseamnă să renunți la orice ade-
văr obiectiv, să te închizi în subiectivitatea abstractă.“ Simone de
Beauvoir.
THÉROIGNE: Dacă să gândești n-ar durea atâta…
VICTORINE: Împotriva burgheziei care vrea să pună femeile în vitri-
nă, lângă vazele de cristal, împotriva celor care fac bani de pe
urma revoluției, care măresc aberant prețurile produselor esen-
țiale și ne asmut pe unele împotriva altora.
THÉROIGNE: M-am săturat să fiu tot timpul împotrivă, m-am sătu-
rat de pancartele astea de căcat. S-au epuizat formele active de
rezistență.
VICTORINE: Ai promis c-ai să înființezi o falangă de amazoane,
chiar eu am adunat peste o mie de semnături.
THÉROIGNE: Nu vreau să reproduc schemele patriarhale, organiza-
rea, formele, reprezentațiile patriarhale, elaboratele demonstrații
de forță. „Nu lucrez la spectacolul sfârșitului lumii, ci la sfârșitul
lumii spectacolului.“
VICTORINE: Nu se poate opri spectacolul fără să-ți murdărești mâinile.
T HÉROIGNE: În istorie se menționează că voi mă dezbrăcați și-mi
trageți o bătaie în piața publică, eu din cauza asta înnebunesc, dar
supraviețuiesc. La asta vom ajunge. Isus a știut dintotdeauna că
nu poate să treacă de la el paharul. Poți să mă pălmuiești prima.
VICTORINE: Dac-aveai de gând să fii mucenică sau țap ispășitor, nu
trebuia să ne amesteci și pe noi în povestea asta.
THÉROIGNE: Miturile fondatoare trebuie să înceapă cu o victimă.
VICTORINE: Noi pentru adevăr luptăm, nu pentru mituri.
THÉROIGNE: Lovește-mă pe bune, nu așa de-a-n pulea, ca la teatru.
M-am săturat de actrițele cărora le tremură mâna când trebuie să
dea din ele ceva mai mult decât un rol; mă cac pe rolurile voastre,
în rol orice revoluție e doar un citat. Lovește-mă, nu trebuie să te
ascunzi după convenții, hai lovește-mă, n-o să-ți pice mâna, mai
tare. Altfel, toată atitudinea ta curajoasă se compromite. Îți cer
un singur gest violent, nimic mai mult. Lovește-mă! (Se lovește
singură cu mâna celeilalte.)
Jolanta Janiczak
58
DOAMNA COLBERT: Trebuia să acționăm împreună, solidar, toate

ca unul, n-avem nevoie să ne expunem slăbiciunile. Și singura
abordare subversivă care ne-a rămas e să punem totul sub sem-
nul îndoielii? Nu suntem în stare să creăm un program comun,
afirmativ? Sau măcar un fragmențel?
MAGDALENE: Politica ar trebui să fie o mângâiere orală, o intimă
coabitare socială, știința cultivării publice a dragostei, un antre-
nament al încrederii nelimitate, o deschidere spre deliciul arbi-
trar al posibilității unor acțiuni comune. Chiar trebuie formulate
programe?
DOAMNA COLBERT: Să încercăm să ne imaginăm o clipă, de dragul
experimentului, o țară sau măcar o insulă, forma sa de organizare
socială și politică, modul său de guvernare.
MARIE: Mai degrabă modul de exercitare a serviciilor, modul de
învățare a responsabilității pentru crearea a ceea ce e comun, în
ciuda unor atitudini și idei complet diferite cu privire la modul
în care funcționează lumea, a unor credințe și așteptări diferite.
THÉROIGNE: Cum să construiesc un teritoriu comun cu cineva care
mi-a desemnat un loc undeva la periferie, unde vocea mea va fi
întâmpinată doar de propriul ei ecou, cineva care se preface că
nu mă vede, care îmi impune anumite teme și care mă tratează
ca pe un copil?
DOAMNA NECKER: Eu aș invita copiii să participe la alegeri. Ima-
ginați-vă cum s-ar concretiza discursul politicienilor încercând să
obțină voturile copiilor. Cum ar răspunde la fiecare de ce? Cum
funcționează asta? Cum e posibilă chestia asta? Pot să-și aleagă
materiile de studiat la școală? Și de ce trebuie să existe note? Și cel
care ia zece e mai bun decât cei care au nota șapte? Și la fotbal pot
să câștige ambele echipe? Și mama va putea în sfârșit să-și cum-
pere o haină groasă pentru iarnă și mie să-mi ia o sanie colorată?
Dacă protestele copiilor ar fi ascultate, dacă s-ar acorda atenție
întrebărilor lor, tot sistemul de azi s-ar risipi în aer.
MARIE: Copiii, copiii, dar și animalele! În Biserica mea animalele
își vor avea și ele propriile lor locuri de cult, ritualurile, înmor-
mântările lor.
VICTORINE: Eu am în minte câteva lucruri simple. Vreau ca fiecare
om care lucrează să aibă garanția că astfel creează condiții decente
atât pentru el, cât și pentru familia lui, vreau ca după muncă să
mai aibă putere să se joace cu copiii, să le citească, să nu se teamă
mereu de ceea ce se va întâmpla mâine, vreau să nu mă mai simt
59
peste tot atâta de groaznic de singură. Și să am în sfârșit propria

mea vană.
MAGDALENE: Munca ar trebui să fie o plăcere, iar jocul are potenți-
al revoluționar, de aceea este interzis; la noi în Haiti cea mai mare
grevă a început de la inventarea, în comun, a unei povești despre
uciderea unui monstru care-a vrut să le fure locuitorilor visele.
FERNANDO: Munca e plăcere, distracție, exaltare, ca mângâierea
unei pisici, ca o excursie în munți, în care cu cât depui efort mai
mare, cu atât euforia va fi mai mare. Munca nu trebuie să ne izo-
leze de noi înșine și să ne învețe să ne mulțumim cu suferința,
în tăcere. Munca n-o să mă mai împingă niciodată în singuratica
transă a rivalității.
MAGDALENE: Pentru mine nu e nicio diferență între a fi pe scenă
și a mă delecta în taină cu o prăjitură delicioasă, interzisă.
THÉROIGNE: Chiar îți dă satisfacție să stai aici, acum, înaintea
ăstora, înaintea unor oameni pentru interesul cărora trebuie să
lupți cu fiecare respirație? Pe care-i seduci chiar și când încerci
să atragi atenția asupra unui lucru mai important? Faptul că ți-e
frică înainte să urci pe scenă și înainte de asta îți petreci câte o
oră la toaletă? Oare scena nu este tocmai locul prostănacilor utili?
MARIE: Fericiți cei săraci cu duhul, că a noastră este Împărăția Ceruri-
lor. Înainte de revoluție nu puteam nici măcar să fim înmormântate
în cimitir, actrițele erau îngropate pe unde se nimerea. Astăzi am
să iau încă vreo douăsprezece cu mine și-am să mă duc acolo unde
niciodată nu m-au vrut, am să deschid poarta templelor și palate-
lor și-am să-i alung cu biciul pe toți cei care vând compasiunea,
sacrificiul și pe Mântuitorul meu al ierarhilor. O să alung secta asta
de neofarisei care nu înțeleg Cartea Sfântă, nu-i simt spiritul și se
concentrează pe aplicarea mecanică a interdicțiilor și regulilor. Și
pe violurile mecanice înfăptuite cu ajutorul acestor reguli.
THÉROIGNE: Propun să pleci de-aici chiar acum, să iei cu tine
confesionalul mobil din magazie, să te-așezi în fața unei biserici
oarecare și s-aștepți să vezi ce-o să se întâmple. Acolo ți-e publi-
cul, presupun că mulți dintre ei îți așteaptă reformele. În clădirea
asta, postulatele tale mă fac să mă gândesc la niște episcopi care
vorbesc în direct.
MARIE: De ce afară trebuie să însemne eficiență, curaj, și aici înă-
untru e doar neputință și irosire?
THÉROIGNE: Un spectacol terminat e un omagiu convențional adus
neputinței, un exercițiu al neputinței, o cădere în obișnuința de a
nu gândi, chintesența lipsei de voință.
Jolanta Janiczak
60
DOAMNA COLBERT: Scena nu este nici obișnuință, nici automat,

trebuie s-o pui în mișcare în fiecare zi, încărcătura emoțională
trebuie să fie reînnoită zilnic chiar de câteva ori, aici nimic nu
se dă o dată pentru totdeauna, sau natural. Teatrul e un proiect
deschis, întotdeauna ai posibilitatea să te ridici în picioare, să țipi
și să ieși. Și să-l duci mai departe.
THÉROIGNE: O încercare disperată de a pune în mișcare imaginația.
Oare în culise se găsește vreo idee care poate fi scoasă din clădirea
asta și transmisă mai departe?
ESQUIROL: E timpul să pierd această expresie de om îngrozit pe
care-o port de zeci de ani. E timpul să ies din barurile întune-
cate, din saune și toalete publice, din cabaretele de avangardă.
„Ne schimbă micile revelații, și nu marile revoluții.“ Nimic nu
se schimbă de pe-o zi pe alta. Ne schimbă fleacurile, gândurile,
gesturile singulare, actele de curaj singulare, actele de disperare
singulare.
DOAMNA COLBERT: Acesta este locul nostru, laboratorul nostru, și
dacă doar într-o singură persoană se mișcă ceva, dacă o singură
persoană se deschide, preț de o secundă e liberă.
DOAMNA NECKER: Încercăm să identificăm lumile care așteaptă
să fie reprezentate. Și dacă ceva a putut apărea aici, de ce să nu
poată apărea din nou în altă parte?
THÉROIGNE: Chiar crezi că teatrul poate crea o revoluție, fie ea
și una de cel mai mic calibru? Credeți că ceea ce faceți chiar îi
deschide cuiva ochii? Că vocea pe care de o oră încerc să mi-o fac
auzită va ajunge la urechile lumii? Că măcar o persoană va lua
ceva de la mine și va trăi lucrul respectiv? Chiar și cele mai desă-
vârșite idei reprezentate în teatru devin doar teatru, nimic mai
mult, chiar și atunci când reușești să atingi pe cineva sau să-l faci
să se indigneze, chiar când reușești să zgâlțâi niște fundamente
sigure, și așa emoțiile acestei scuturări vor fi exprimate printr-un
atac defensiv. Nimeni nu se gândește la sursa indignării, durerii
sau imobilității sale. Simt că mă sufoc de la automulțumirea voas-
tră, de la simțul ăsta al misiunii. De la „fii tu însăți“ și viziunea
voastră artistică, care e un fel de labă tristă. Dacă ne-am trata cu
seriozitate unele pe altele, nu ne-am alege o profesiune care ne
plasează în centrul atenției, care ne cere să arătăm că ne eliberăm
și-i tragem și pe alții după noi, care la fel ca o lentilă concentrează
și reproduce toate modelele care de secole ne-au fost impuse. Simt
că mă sufoc, trebuie să ies de aici.
61
DOAMNA NECKER: Și unde e cuvântul de încheiere, o teză de final,

un mesaj etic?
DOAMNA COLBERT: Dacă nu învățăm să opunem rezistență iubind,
dacă nu credem în victoriile noastre sisifice, în clipa aceasta, în
care mă întorc după piatra ce se rostogolește pe deal în jos, pentru
ca în fiecare seară s-o împing în sus din propria mea voință…
Poate pentru o singură persoană, poate pentru nimeni.
THÉROIGNE: Iar eu cred în mânia care aruncă în aer cadrul tea-
tral, în mânia reală, care cere o gestionare activă, care nu se lasă
închisă în discursuri și în elemente de sprijin cultural, care fute
toată mașinăria spectacolului.
(Pe treisprezece mai o mie șapte sute nouăzeci și trei, femeile iacobine
au dezbrăcat-o pe Théroigne de Méricourt și au bătut-o la fund în
public. Întreaga situație a fost ridiculizată în presă ca fiind o „fugă
de ghilotină sau neurosifilis“.)
THÉROIGNE: Trebuie să-mi trageți o bătaie în afara clădirii ăsteia
nenorocite, în piața publică, pe stradă. Ce linșare e asta, în teatru!
În teatru ar fi mers un terorist, asta a fost o explozie de rezistență!
Despre un așa teatru vorbim, fiecare vrea să trăiască ceva ce-i dă
ordinea peste cap. Știi ce eforturi trebuie să faci ca să trăiești ceva,
aici, înăuntru. Haideți cu toții afară, luați pancartele, aici par amu-
zantă, vreau afară, vreau să-mi primesc cafteala istorică pe care
mi-e scris s-o primesc și vreau prin bătaia asta să scriu noi capitole
ale istoriei, vreau vânătăi, afară, și vreau să mi se strige bravo. Abo-
minabila condiție a publicului descrie cel mai bine această societate
a observatorilor. (Către cei care nu vor s-o lovească.) Moderat, con-
servator, prudent, sobru, minimalist, centrist, incomplet, defensiv,
decent, fără surle și trâmbițe, docil, echilibrat, precaut, cu mintea
limpede, cu picioarele pe pământ, moderat, conservator, prudent,
sobru, fără tam-tam, cu picioarele pe pământ…
Sfârșit
Traducere de Ioana Diaconu-Mureșan

Agnieszka
Jakimiak
Piotr
Weronika
Gruszczyński
Szczawińska
Comuna din
Opt Paris
cortine
I. INSTRUMENTAL
CZAREK KOŁODZIEJ1: Salut Bydgoszcz, dacă sunteți prea înghesu-
iți, haideți alături de noi. Astăzi vă vom cânta câteva piese de pe
cel mai nou album al nostru și câteva mai vechi. Cea mai nouă
se intitulează „Șobolanii lui Bakunin“. În caz că e cineva curios,
noi suntem Comuna din Paris și de 145 de ani cântăm despre tot
felul de povești pe care deja nu și le mai amintește nimeni. De
pildă despre un pictor pe nume Courbet, pe care toată lumea-l
ura pentru că întotdeauna avea dreptate.
II. COURBET – PIESĂ DE CÂNTAT ÎN COR
Am ieșit în piață
Vrem salarii egale
Vrem școli egale
Vrem roluri egale
Domnule Gustave Courbet
Șezi blând lângă șevalet
Mă piș pe tine cu jet
Am ieșit la magazin
Vrem pâine din aluat fin
Dar nu una națională
Ci sănătoasă, integrală
Ești o canalie ordinară
Un șobolan venal, un jeg
1
Numele poloneze din text sunt numele actorilor care au jucat acest spectacol
la Teatrul din Bydgoszcz (n. tr.).
Agnieszka Jakimiak, Weronika Szczawińska
66
III. PAUZĂ DE CÂNTAT

PIOTR WAWER JR: După ultimul nostru concert a urmat Masacrul
Live la Cimitirul Père Lachaise2. Simțeam nevoia unui reset. Sim-
țeam că nu mai am cum să mă întorc în sala noastră mică de repe-
tiții, la muza noastră alternativă. Nu după ce-am cântat pentru
treizeci, patruzeci de mii de oameni. Căutând un loc izolat, am
plecat în Noua Caledonie. Acolo am cunoscut comunitatea depor-
taților și a început să mă intereseze muzica pe care-o cântau ei în
timp ce munceau, am înregistrat și am publicat totul la niște edituri
mici, de nișă. Ei, și asta a fost cumva baza activității mele de până
acum. Am mai călătorit prin penitenciare, prin lagăre de muncă.
Cel mai mare succes al meu a fost un album cu muzică siberiană.
MAŁGORZATA TROFIMIUK: Am avut senzația că n-am fost prea
iubită în trupa noastră. Poate pentru că toți mă considerau un
outsider, pentru că aveam o situație materială mai bună decât
ei? Nu știu. După ultimul nostru concert am plecat în Anglia,
și-acolo am înființat propria mea fabrică de încălțăminte ‒ Mar-
go Trucci. Bineînțeles că trupa a început să mă acuze că o ard
comercial. Atunci nu puteam să spun adevărul, dar acum pot.
Toți banii mei, toate eforturile mele s-au dus pe sponsorizarea
mișcării revoluționare. L-am finanțat pe Marx, mi-am susținut
prietena, pe Rosa Luxemburg. După moartea ei, mult timp n-am
putut să-mi revin, să-mi regăsesc echilibrul. Bineînțeles, trupa
n-a crezut în intențiile mele până în anul 1968, când am devenit
cartea de vizită a mișcării studențești. Presupun că dacă n-ar fi
fost banii mei, nu s-ar fi ajuns la întâlnirea noastră următoare.
MIROSŁAW GUZOWSKI: Criza din activitatea trupei noastre s-a
suprapus cu o criză serioasă de sănătate în propria mea viață. Noi
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial am cântat în tot felul
de trupe și combinații pentru soldații mai multor țări ale coaliției...
mai democratice, să zicem. Eu am nimerit pe un crucișător ame-
rican. Am fost torpilați de un submarin japonez și ne-am dus la
fund. Pe mine m-au pescuit din mare japonezii. Poate din cauză
că aveam haine civile. M-au salvat, cumva am scăpat cu viață,
dar nu și sănătos. O contuzie serioasă m-a aruncat în comă și am
stat așa, inconștient, în Japonia câteva zeci de ani. Acum câțiva
2
Este vorba despre masacrul ce a avut loc în cimitirul Père Lachaise din Paris
în data de 28 mai 1871, în care mai mulți susținători ai Comunei au fost împușcați
în locul denumit astăzi „zidul comunarzilor“ (n. tr.).
Comuna din Paris
67
ani, grație succeselor medicinei japoneze, am reușit să mă trezesc.

Am ieșit pe stradă, am văzut femei plimbându-se în kimonouri
și, pentru mine, sinonimul pentru centrul unei metropole nu e
Manhattan, nici City din Londra, ci Ginza din Tokio. Debarcarea
asta extraordinară sociologică și culturală pe care-am trăit-o în
Japonia a fost o experiență foarte interesantă. Pentru că din per-
spectiva societății japoneze, Comuna din Paris e greu de imaginat.
KONRAD WOSIK: Eu am fost ultima persoană pe care a contactat-o
trupa. Nu mă mir. În cursul ultimelor luni a trebuit să plec din
Anglia, după Brexit. Acolo m-am ocupat cu tot felul de lucruri –
am fost chelner, am spălat vase. Recent am lucrat într-un depozit
al companiei Amazon. Mi s-a părut că acolo voi putea grefa ideile
noastre comunarde. Le-am spus că pachetele acelea pe care le împa-
chetam noi trebuie să fie niște mici opere de artă. Salariu minim, o
zi mai scurtă de lucru... Într-un final m-au dat afară. Mi-au spus că
sunt un idealist, un romantic. Am luat șase puncte de penalizare
pentru că am purtat ceas, pentru întârziere la muncă, pentru că am
mestecat gumă și pentru activitate socială excesivă. Nimic indecent.
Pur și simplu am vrut să formez o comunitate a angajaților, cumva.
Poate din dorul după Comuna noastră.
MAŁGORZATA WITKOWSKA: Ce-am făcut eu în timpul ăsta? Păi
am cântat mult timp cu Jimi Hendrix. A fost o perioadă extraordi-
nară, genială. Dar după moartea lui, parcă mi s-a spulberat lumea
în bucăți. Pur și simplu nu știam ce să fac cu viața mea, parc-aș fi
intrat într-o gaură neagră. Și-atunci mi-a propus o colaborare Bob
Marley – mi s-a părut o propunere extraordinară, doar ne potri-
vim grozav! Așa mi s-a părut. Dar am aflat, pe șest, de la clăpar,
că-i fut concertele, că el nu poate lucra cu mine, că-l deranjează
maxim că vreau să-mi strecor peste tot ideile comunarde, că apar
pe scenă în cizmele alea de gumă. Dar i-am zis: „Bob, stai puțin,
eu niciodată nu mi-am ascuns rădăcinile. Ai știut întotdeauna că
voi aduce ideile cizmarilor noștri și că de 145 de ani apar pe scenă
în cizmele-alea de gumă și cu cireșele-alea, simbolul masacrului.
Chiar așa de tare te deranjează? Bob?“ Mi-a făcut vânt. Așa că
acum îmi pun toate speranțele în comeback-ul nostru.
IV. CHELSEA
Îmi aduc bine aminte de întâlnirile noastre din Chelsea
ploua și tu spuneai întruna
mă numesc Charles Darwin
și nimeni nu mă înțelege
68
o, toți își doresc cu atâta ardoare oo,

poveștile alea exotice
despre florile carnivore
o, în schimb eu aș vrea să-ți povestesc oo,
despre lichenii care protocooperează
îmi aduc bine aminte de întâlnirile noastre din Chelsea
te cheamă Charles Darwin
și nimeni nu te înțelege
V. MONOLOG
Spun asta la adăpostul wall-ului – așa, în direct, nu prea.
Îmi spun asta așa, pe ocolite – pe șleau, nu prea.
Ce-ar fi dacă n-ai face ce ar trebui să faci
ce trebuie
ce-ar fi dacă ce ar trebui să faci e doar
un alt nume care se dă ținerii tale în frâu de către toți cei ce au
un interes în asta de pildă
unul financiar de pildă, dar și alte interese
și ce-ar fi dacă de pildă casierițele sau artiștii gen
n-ar face ce-ar trebui să facă sau ăștia, toți ăștia ca tine și ca mine
ar începe să-și vâre nasul în treburile publice?
S-ar lăsa cu scandal, dar probabil ar fi mai bine decât așa ca acum.
Unu’, Arthur Rimbaud, poet, mergea de pildă printr-un oraș din-
tr-ăsta, un oraș un pic altfel, un fel de Paris, dar un pic altfel, în
care locuitorii au amestecat toate ordinele și regulile și-au con-
struit din ele o baricadă, toate lucrurile s-au apropiat unele de
altele, de pildă ăștia, cizmarii, și poeții, și învățătoarele și-apoi
totul s-a îndepărtat și a scris și despre asta (improvizație: dar des-
pre asta nu mai am nimic de zis, aici ar trebui să intre o piesă...........
până la ieșire)
VI. RIMBAUD (ORGIA PARIZIANĂ)3

Căţele-nfierbântate, cu cataplasme-n dinţi!
Vă cheamă-aceste case de aur! Daţi năvală!
Mâncaţi! Aceasta-i noaptea plăcerilor fierbinţi,
Ce-a coborât în stradă. Beţivi cu burta goală,
3
L’Orgie parisienne ou Paris se repeuple de Arthur Rimbaud, versuri în tradu-
cere românească de Petre Solomon (n. red.).
Comuna din Paris
69
Mâncaţi! Pentru Regina cu revărsate buci!

Prosteştile sughiţuri sfâşietor răsună!
Priviţi mulţimea asta de moşi, de hăbăuci,
De slugi şi de paiaţe, ce ţopăie sub lună!
În pântecul Femeii cotrobăind, cumva
Vi-e teamă să nu-şi vină în fire înc-o dată,
Înăbuşind la pieptu-i, sub apăsarea-i grea,
Nemernica, flămânda, infama voastră ceată?
VII. CIZMELE
Era o după-amiază de mai, mi-am terminat treaba. Am mers la
crâșma din apropiere, m-am așezat acolo unde stau întotdeauna între
șapte și nouă seara, până să se aglomereze prea tare, și totuși când
nu e chiar așa de gol.
Stăteam lângă bar și dintr-odată aud: „Ce bei?“ Nu-l știam nici măcar
din vedere, fuma Gauloises albastre. „Comandă-mi ce ți-ai comandat
și ție“, i-am spus.
M-a întrebat care-s piesele mele preferate, el asculta „Le temps des
cerises“.
M-a întrebat care-s poemele mele preferate, lui îi plăceau Rimbaud
și „Viro Major“, omagiu pentru Louise Michel, de Victor Hugo.
Nu voiam să-mi dezlipesc ochii de la el.
Am mai comandat un rând, el a comandat încă două, am plecat mai
repede decât de obicei,
ies ca să nu stau în crâșmă până la răsărit.
Locuia chiar dincolo de Sena, am avut senzația că-mi atrăsese deja
mai demult atenția casa lui. Era târziu, dar casa era plină de oameni
care încă mai discutau. „Astea-s discuții de purtat ziua“ – m-am
gândit ‒ „dar merg bine și noaptea.“ Auzeam frânturi de propoziții:
sindicate, gata cu puterea bisericii, în Finlanda e cu totul altfel…
M-am gândit c-aș sta mai mult aici.
Am intrat în camera lui, pe perete avea un poster cu Courbet. M-a
întrebat dacă să-mi aducă un pahar de vin. „Cu ce te ocupi?“ l-am
întrebat.
„Sunt artist. Confecționez încălțăminte“, a răspuns.
„Cizmar? Ești cizmar?“ – N-am știut ce să fac, îmi venea să fug și să
nu mă mai întorc.
El mă privea în același fel, am vrut să spun ceva, dar parcă n-aveam
aer.
70
„Un artist confecționer de încălțăminte“, a reluat el, „creează pan-

tofi pentru tălpile oamenilor și tălpi pentru pantofi, sunt proiec-
tant de încălțăminte. Hai să-ți arăt ce-am creat.“
Totul suna ca într-un vis. A ieșit, s-a întors după o clipă cu o cutie
mare, a luat din ea ceva ce nu mai văzusem până atunci – niște
cizme confecționate dintr-un material ciudat, elastic.
„Ce sunt astea?“ am întrebat, deși de fapt mă refeream doar la
forma lor, la materialul din care erau făcute.
„Sunt galoși“, a răspuns. „Te protejează de orice ți-e dat să întâl-
nești pe pământul ăsta.“
Eram complet bulversat. Și încântat. „Întotdeauna mi-am dorit să
întâlnesc un artist confecționer de încălțăminte“, am zis.
VIII. CONTROVERSE
MACIEJ PESTA: Ce acuzații? Ce piraterie? Ce hackereală? Femeie,
asigurarea accesului legal la cultură pentru toți oamenii e pirate-
rie? Programul nostru funcționează din 1971, așa e? Funcționează.
Am deschis capacul, am eliberat cultura, am arătat că e posibil să
faci teatru gratis pentru oameni, să faci concerte gratis. Doar artiș-
tii trebuie să fie întreținuți de societate. Ce-i așa mare lucru? Am
avea joburi normale și am putea juca și cânta gratis, vreau să zic
că asta ne-ar da o siguranță totală. Știi ce zic? Pentru muzicienii
în vârstă, de pildă, care nu mai pot susține concerte, dar continuă
să cace creație după creație, da? Pentru tineri, pentru începători...
Așa că nu mă fute la cap cu pirateria ta.
MAGDA CELMER: După perioada asta puteam fi acuzați de multe
lucruri, dar sigur nu de lipsă de sinceritate. Sinceritatea a fost cea
mai importantă valoare a noastră. De pildă la un moment dat,
înainte de concert, cred că în Montreal, am organizat o acțiune
în care le-am spus tuturor fanilor noștri să-și aducă declarațiile
de impozit pe venit. Și noi am promis că o să le arătăm tuturor și
pe ale noastre. Și așa a fost. Pentru că e ceva în chestia asta care
ridică bariere între noi, nu? În mod normal nu vorbim despre cât
câștigăm. Am hotărât să le împărtășim fanilor noștri chestia asta.
Știți, am vrut să avem o abordare cinstită față de ei. Și în timpul
piesei „Chelsea“ probabil, nu? Cred că da... Am coborât de pe
scenă și cineva m-a prins de mână, mi-a arătat declarația de venit
și eu mi-am zis, ai, să-mi baaag, el e!
KUBA ULEWICZ: De copii întrebi? Ceea ce vezi aici e doar o mică
parte a Arcei lui Noe pe care-am construit-o. Am scăpat cu viață
Comuna din Paris
71
după masacru, dar și chestia asta a avut consecințele ei. Am fost

singurul membru al trupei care-a făcut pușcărie pentru un per-
formance. Îmi amintesc vara lui 1968, eram în vacanță în Irlanda.
Împreună cu copiii am ocupat o biserică părăsită pe care în fiecare
an o mătura de pe faleză marea, bucată cu bucată. Ei, și acolo am
ținut o slujbă pentru sfântul drept al proprietății. Și pentru per-
formance-ul ăla am primit o ploaie de plângeri – pentru lezarea
sentimentelor religioase și practicarea satanismului. Nu i-au lăsat
în pace nici măcar pe gemeni – i-au pus să muncească în folosul
comunității. Dar cel mai trist e că și azi am face pușcărie pentru
chestia asta, pentru că sfântul drept la proprietate se ține la fel
de bine, nu-i așa Łukasz, Maja?
SONIA ROSZCZUK: Unul dintre cele mai celebre performance-uri
pe care le-am făcut, și care mi-a rămas cel mai puternic în minte,
e un performance pe care l-am făcut într-un abator de porci. Se
intitulează „Miss Piggy“ și se poate vedea pe You Tube. Acolo,
în abator, am turnat pe mine sânge de porc. A fost o transfuzie
simbolică. Am devenit un fel de hibrid femeie-porc. Performan-
ce-ul făcea aluzie la o chestie care mi s-a întâmplat în crâșmă. Pur
și simplu un bărbat a venit la mine și, hodoronc-tronc, mi-a tras
un pumn în gură spunându-mi „Scroafo“. Ei, performance-ul ăla
a fost reflexia mea profundă pe tema asta, adică de ce când facem
aprecieri negative la adresa unui bărbat sau a unei femei folosim
apelativul „Porcule“ sau „Scroafă“. După baia de sânge am început
să alerg prin abator și să le strig lucrătorilor „Mâncați-mă, hai,
mâncați-mă“.
IX. CÂNTEC (NAȚIONALITATE)

SONI A: Bună ziua
M AGDA: Bună ziua
WAWER: Bună ziua
SONI A: Ce naționalitate aveți?
WAWER & M AGDA: Naționalitate?
SONI A: Naționalitate.
(mârâit)
WAWER & K U BA:
Oh messieurs the gunmen our flag is the flag of the Universal
Republic
72
Oh messieurs the gunmen4

SONI A: Notre république c’est la république des travailleurs
WAWER: La nostra repubblica e una repubblica dei lavoratori
W I T KOSI A: Unsere Republik ist die Republik der Arbaiteren
K U BA: Our republic is the republic of the working people5
SONI A: Bună ziua
WAWER: Bună ziua
ALA: Ce naționalitate aveți?
WAWER: Naționalitate?
(lătrat)
WAWER & K U BA:
Oh messieurs the gunmen
M I REK: Cel care tuturor le deschide inima sa
e francez când Franța suferă
WAWER & K U BA:
Oh messieurs the gunmen
M I REK: Grec atunci când poporul grec se atrofiază de foame
WAWER & K U BA: O!
M I REK: Acesta e din patria mea
Aceasta a fost piesa „Câine, sau naționalitate“. Naționalitatea ‒ ceva
cu care nu vrem să avem nimic în comun. Și acum următoarea
piesă, una dintre piesele noastre preferate intitulată „Biserica“. Mai
mult Marseilleză decât cateheză.
X. BISERICA
Iggy Pop zice-așa:
Scrie piese
De maximum douăzeci și cinci de cuvinte
Te rog
Ia-ți biserica oricare-ar fi ea
Dintre toate bisericile mele
Religia ta este
treaba ta
o chestiune privată
4
Oh, domnilor înarmați, steagul nostru e steagul Republicii Universale/ Oh,
domnilor înarmați (n. red.).
5
Republica noastră e republica clasei muncitoare. (Replica este rostită de cele
patru personaje în diverse limbi.) (n. red.).
Comuna din Paris
73
XI. COLUMNA VENDÔME

Într-o zi locuitorii Parisului au decis
pentru că bulevardele prea largi le provocau vise mai rele ca de
obicei
au decis că una dintre celebrele statui
trebuia să dispară columna Vendôme
care comemora ceva ce provoacă vise mai rele ca de obicei
victoriile militare ale neamului ce cuvânt e și ăsta
provoacă vise mai rele ca de obicei
Parisul deja era undeva în altă parte în afara topografiei
obișnuite a popoarelor aia mai rea ca de obicei
din afara rețelei Europei popoarelor
ce ar trebui să cadă columna a căzut zăcea pe caldarâm
statuia din vârful ei zăcea căzută
columna Vendôme îmi revine în minte
și provoacă vise mai rele ca de obicei
cade din nou cad cu ea toate
columnele învingătorii învinșii lumea
îmi revine în minte și știu că statuile mândre
zac neajutorate pe caldarâm și noi
ne plimbăm acum pe altundeva undeva în afara topografiei
învingătorilor și învinșilor ca de obicei în afara
bulevardului prea larg.
XII. CĂDEREA COLUMNEI (AIR DANCER)

ne plimbăm acum pe altundeva undeva în afara topografiei
învingătorilor și învinșilor ca de obicei în afara
bulevardului prea larg.
În acest scenariu sunt citate fragmente din poemele:
Arthur Rimbaud „Orgia pariziană“
Antoni Słonimski „Acesta e din patria mea“
A fost utilizat și un fragment din textul cântecului „Le Temps des
cerises“ de Jean Baptiste Clément.
Fragmentele din părțile III și VIII au fost create de actorii men-

ționați în text.
RĂZBOI
Piotr
Michał
Gruszczyński
Kmiecik
Memoria
OptRutkăi
cortine
PERSONAJELE:
SARA
KAROLWOJTEK
MICHAŁ
FOTOGRAFUL
RUTKA
JANEK
MIETEK
STASIA
BLOCUL
HANS LANDA
1. Copiii care scuipă mașinile
ei cum crezi unde merg
unde merg și tot merg mașinile astea
cât mai departe merg cât mai departe
oriunde cât mai departe de aici
merg merg
plecați atunci
plecați plecați
ne descurcăm de minune și fără voi
plecați chiar vă rugăm
n-avem nevoie de voi aici
plecați plecați
copiii care se uită la mașini
la mașinile care merg merg
pleacă de aici cât mai departe
oriunde doar să nu mai fie aici
copiii care scuipă mașinile
care merg și tot merg
oriunde doar să nu se mai întoarcă
copiii care bombardează mașinile
care merg și tot merg
cât mai departe de copii copii
care aruncă cu pietre în ele
deci mai aveți o șansă acolo
mergeți! prindeți-o! fugiți după ea!
Michał Kmiecik
80
fuga! fuga!
dați-i bice pe urmele ei
rataților
șobolanilor
auzi tu
nu te-ai gândit niciodată să pleci așa
să mergi să mergi să pleci de-aici
să pleci oriunde cât mai departe de-aici
ba da
tu?
da și eu
plecați hai
plecați!
uite cum fug de se ridică praful în urma lor
plecați plecați
iar noi vom putrezi aici
împreună cu orașul
în suc propriu vom mucezi aici
trădătorilor
2. N-o speria (cântec pentru Caryl Churchill)
spune-i că-i un joc
n-o speria
spune-i că nu e real
n-o speria
spune-i că va dura o oră
n-o speria
spune-i că va fi aplaudată
n-o speria
spune-i că vor plânge
n-o speria
spune-i că vor plânge din cauza ei
n-o speria
spune-i că din cauza morții ei
n-o speria
spune-i că nu pentru că va juca prost
n-o speria
Memoria Rutkăi
81
spune-i că recenziile vor fi bune

n-o speria
spune-i că poate chiar vom pleca în turneu cu el
n-o speria
spune-i că prima probă e la fel de importantă ca ultima
n-o speria
spune-i că prima scenă e la fel de importantă ca ultima
n-o speria
spune-i că rolul acela pe ea o aștepta
n-o speria
spune-i că ea aștepta acel rol
n-o speria
spune-i că dacă e de acord
n-o speria
spune-i că nu vom folosi povestea aia când beată fiind a căzut din
cabina tirului
n-o speria
spune-i că nu mai ținem minte povestea cu tirul
n-o speria
spune-i că nu vom pedala prea mult pe poveștile ei
n-o speria
spune-i că poate vom face câteva excepții
n-o speria
spune-i că dacă nu vrea nu e obligată
n-o speria
spune-i că nimeni altcineva n-o va face
n-o speria
spune-i-o așa încât să fie de acord
n-o speria
spune-i-o așa încât să vrea să fie de acord
n-o speria
spune-i-o așa încât să nu știe ce-o așteaptă
n-o speria
spune-i-o așa încât să nu se sperie
n-o speria
Michał Kmiecik
82
3. Ritual cabalistic
SARA
întuneric peste tot, pustiu peste tot1
bun hai să n-o lungim
trebuie să începem odată acel ritual cabalistic
KAROL
sigur
dar nu e periculos cumva?
SARA
ba e
și ce are
dacă s-a rostit a
trebuie să se rostească și b
mai ales că e lună plină
și e furtună cu fulgere
și în general vine iarna
KAROL
dar dacă e periculos atunci –
SARA
ai pietre?
KAROL
am
dar –
WOJTEK
eu am
MICHAŁ
doamne da
am uitat
sorry
SARA
ia de-aici
atunci la trei
4. Numărătoarea
An-tan-tichi-tan
Muțunache căpitan
1
Fragment din Dziady de A. Mickiewicz (n. tr.).
Memoria Rutkăi
83
Ene-bene bombardează,
Glonțul vâjâie și zboară,
Dumneata să ieși afară!
5. Fotograful (versuri de Michał Kmiecik, feat. David Byrne)
FOTOGRAFUL
vă rog să vă dezbrăcați
RUTKA
până la chiloți?
FOTOGRAFUL
vă rog să vă scoateți paltonul
RUTKA
trebuie să mă –
de tot?
FOTOGRAFUL
vă facem câteva poze
nu va dura mult
o să vedeți că o să ne mulțumiți
nu personal
vă rog doar să ne credeți pe cuvânt că este esențial
Melodia din fundal se suprapune pe cuvintele
Fotografului (David Byrne):
who’s baby is this
never seen
never seen
this picture before
RUTKA
dar
FOTOGRAFUL
będzinul2 trebuie să știe
cum arăta rutka laskier
RUTH
părul mi-e mai degrabă negru și frumos
mai degrabă scurt
2
Oraș în Polonia în care s-au mutat Rutka Laskier și părinții ei în 1939 (n. tr.).
Michał Kmiecik
84
picioarele subțiri
mai degrabă
genunchii mai degrabă în afară decât spre interior
dar și ei așa fără mușchi
nici picioarele nu au mușchi
în general nu am mușchi
iar părul l-am tăiat pentru c-am vrut
nu ca să plac
sânii sunt tot mai mari cu fiecare zi
fundul
trebuie să zic că e reușit
și în el mi-am pus multe speranțe de viitor
singurul neajuns pe care-l văd sunt ochii
nu cred că am vreun defect de vedere
dar luând în considerare că ochii sunt oglinda sufletului
nu e de mirare că sunt aproape negri
FOTOGRAFUL
pe alb-negru toți ies mai degrabă negri decât altfel
vă vom face câteva fotografii
vă rog să vă obișnuiți cu fotografiatul
będzinul trebuie să știe cum arătați
și acum
și atunci
Cântă melodia din fundal (David Byrne):
never seen
never seen
this picture before
and an artificial moonlight
an artificial sky
FOTOGRAFUL
Conformitatea cu originalul este confirmată
6. Va fi totuși o scenă de dragoste în spectacol (dacă n-o s-o scoți)

RUTKA
ei dar oare de ce mă suni?
Memoria Rutkăi
85
JANEK/MIETEK/NICIUNUL DINTRE EI
a păi pentru că voiam să vorbesc cu tine
cu tine tine
nu cu tine autoarea de memorii
despre pisici căței seriale
nu despre război nu despre nemți și sfârșitul lumii
deși asta nu înseamnă
că primele trei teme sunt mai importante decât celelalte trei
dar mi-e dor așa știi
să stau cu tine
să aflu ceva despre tine de la tine
nu despre gaura din pământ sau că au rămas puțini oameni
nu despre cum au emigrat și cel mai probabil nu se vor întoarce
nu despre cum nu ai unde sta
adică ai unde sta
dar nu ai casa ta, știi
lucru care e chipurile cumva adevărat
dar parcă tot mai puțin înțelegi
nu despre astea voiam să vorbesc
Rutka tace.
da păi voiam să vorbim așa știi
despre cum ți-a fost ziua
și cum te-ai simțit azi
și cum mă bucur că încă mai trăiești
bine încă poate nu e cel mai potrivit cuvânt
dar știi ce vreau să zic înțelegi
adică mă bucur
dar bineînțeles îmi lipsește curajul s-o spun așa
de aceea pentru orice eventualitate o spun cu cuvinte străine
ca să am scuza asta că eu nu sunt eu
că nu eu sunt cel care spune asta
că e spus dinăuntrul meu
că
Rutka tace.
nu vreau să vorbesc azi cu tine
despre război sfârșitul lumii și gaura din pământ
gaura din pământ în care ne aflăm la sfârșitul ăsta al lumii
cât de bombastic și deplasat
Michał Kmiecik
86
și așa știu exagerat

și îndată ce o să-ți imaginezi va suna rău
însă aș vrea să te întreb azi
cum o mai duci
și cum te simți în legătură cu asta
și legat de asta ce planuri ai mâine
și dacă poate
n-ai vrea să mergem la film
până mai rulează spiderman
și cât mai există cinematografe
și spidermeni
RUTKA
de ce mă suni în loc să vii la mine
și să-mi spui în față ce ai de zis
a păi
pentru că
păi
mi-e un pic rușine
RUTKA
păcat că n-am răspuns la telefon în cazul ăsta
a păi pot să te mai sun o dată
cum vrei
sau mă suni tu înapoi dacă preferi
sau poți să nu mă suni înapoi dacă preferi
sau să nu răspunzi dacă te sun
RUTKA
sunt foarte multe posibilități
pot și să te pun în fața faptului împlinit dacă preferi
jumi-juma
Se aude bip bip bip bip bip bip.
cred că e ocupat pentru că nu răspunzi
te sun mai târziu
Memoria Rutkăi
87
7. Apartamentul
STASIA
în sfârșit acasă acăsică
în sfârșit singură singurică
în sfârșit o clipă pentru mine de intimitate
o
bună
ce frumos ești
ce surpriză plăcută pentru mine care nu mă așteptam
o
și tu ești aici
te-am rugat rutka să nu aduci băieți aici
ieși cu el?
RUTKA
cu cine?
STASIA
ce
păi
cu el
RUTKA
a cu el
ăsta
nu știu stasia
el pare că iese cu sine însuși
eu cu el în orice caz din ce știu nu ies
STASIA
rutka
te-am rugat să nu aduci în apartamentul meu băieți străini
RUTKA
el nu e străin
e ăla
mm
cum ziceai că te cheamă
STASIA
stanisława
poate mergem la un film împreună
și pe urmă poate mergem la mine?
dacă bineînțeles nu ai planuri în seara asta
Michał Kmiecik
88
RUTKA
dacă e neapărat să vă agățați unul pe altul
nicio problemă agățați-vă
dacă vă gândiți la mine nu vă faceți griji
dar vă rog mult
mergeți să vă agățați în altă parte
eu am de scris
lucrez
până la deadline mă strădui să ajung cât mai departe
8. Cântec „de apartament“

STASIA (cântă)
draga mea rutka
nu e nimic personal
sper doar
că ai grijă de el
de el
de apartament
RUTKA (cântă)
o nu
stasia
îmi pare rău
cum te-ai putut gândi
că nu am grijă
de el
de apartament
STASIA
draga mea rutka
nu e nimic personal
nu voiam să crezi
ceva rău despre mine
pur și simplu
am venit să verific
dacă ai grijă cum trebuie de el
de el
de apartamentul
meu
RUTKA
draga mea stasia
e timpul să pleci
Memoria Rutkăi
89
de apartamentul tău
am grijă cum pot
cât de bine pot
(nu cântă)
iar acum chiar îmi iau rămas-bun la revedere
9. Cântec despre război
RUTKA
e război
în będzin
război
în zagłębie3
război
în casa mea
pe strada mea
încă te mai poți distra
juca vreun joc
și din astea
ieși cu băieți
ieși cu fete
merge în parc
și din astea
dar
trebuie să fii atent
și să nu te lași băgat în cuptor
și să nu te lași gazat
și să nu te lași lichidat
de nemți
pentru că dacă nu ești atent
atunci mori
doar dacă nici nu știu
nu locuiești în będzin
ci spre exemplu lângă białystok4
3
Regiune în Polonia (n. tr.).
4
Capitala regiunii Podlasia, unde au avut loc cele mai multe ucideri în masă
ale evreilor de către polonezi (n. tr.).
Michał Kmiecik
90
atunci trebuie
să fii atent și la polonezi
mai mult
decât de obicei
pentru că dacă nu ești atent
atunci mori
iar pe lângă asta
colac peste pupăză
de parcă n-ar fi destul
că
e război în będzin
război
în zagłębie
război
în casa mea
10. N-o speria (cântec pentru Caryl Churchill) 2

spune-i că trebuie să hotărască repede
n-o speria
spune-i-o când se va fi hotărât deja
n-o speria
spune-i-o ca să creadă că pornește în aventura vieții ei
n-o speria
spune-i că dacă va fi bună o vor aplauda
n-o speria
spune-i că dacă nu va fi bună o vor aplauda oricum
n-o speria
spune-i că nu durează decât o oră
n-o speria
spune-i că într-o oră se termină
n-o speria
spune-i că poate vom pleca în turneu cu el
n-o speria
spune-i că pornește în aventura vieții ei
n-o speria
spune-i că e un fel de excursie
n-o speria
Memoria Rutkăi
91
spune-i că perla neagră nu va pleca fără ea

n-o speria
spune-i că e ca acea cabină din doctor who
n-o speria
spune-i că e șoimul mileniului
n-o speria
spune-i că nu sunt decât exerciții
n-o speria
spune-i că nu este real
n-o speria
spune-i că totul se va termina într-o oră
n-o speria
11. Iar Rutka scrie Rutka scrie Rutka scrie târziu în noapte
până spre dimineață
RUTKA
la ce bun să scrii toate astea fetițo
BLOCUL
nimeni nu mai citește ce scrii tu acolo
nu va citi
STASIA
ba va citi va citi
BLOCUL
nu interesează pe nimeni
scuză-mi franchețea
scrisul ăsta al tău
nici măcar atâta-n pula mea
încât la mâzgăleala aia a ta
da știu că poate sunt beat și nedrept
să aibă chef să se uite cineva măcar
ca feedback
ca atunci când te vei trezi dimineață
să poți să citești
văzut
da chiar așa
văzut
da chiar așa
seen
Michał Kmiecik
92
am văz’t (nu e greșeală, e fără u și vă rog să-l pronunțați așa)

văzut
am văz’t
prea demodat
și nu mai pe nimeni fetițo
cuvântul tău scris
și n-o spun cu răutate sau dispreț
am văz’t
swipe right
neinteresant
neoriginal
am văz’t
glisez spre dreapta
neinteresant
neoriginal
neinteresant
plictisitor
prea demodat
neinteresant
plictisitor
a stai a ba nu de fapt nu
deși după o clipă de gândire totuși nu
neinteresant
plictisitor
prea demodat
swipe right
a de fapt nu
îmi pare rău dar nu
nu mă îndoiesc că ai sub faldurile alea de hârtie

sub grămada aia de kilobyți de neinteresant plictisitor prea demodat
o oarecare
în lipsa unui cuvânt mai bun personalitate
pe care
poate
deși nu văd de ce m-ar interesa acest lucru
ai vrea s-o împărtășești cu lumea
dar
not on my watch
nu dacă sunt și eu aici înțelegi
da din păcate nu atâta timp cât sunt conștient
Memoria Rutkăi
93
da știu e un cuvânt greu

dar pe tine cred că te excită cuvintele grele
deși ți-e rușine
pentru că nu este prea de stânga
să recunoști așa ceva
da doamnelor și domnilor ăsta-i adevărul

trist incomod nici pe placul păzitorilor focului haric al gândurilor
în pula mea
dar da
rutka laskier scrie despre ea în jurnalul rutkăi laskier comunistă
fie că-i place cuiva, fie că nu
cunoscând viața cel mai probabil nu
dar se știe
sub hitler impozitele erau mai mici și așa mai departe
dar dar dar

revenind la eroina noastră așa personal
la ce bun să scrii toate astea fetițo

că ce
că ți-a plăcut un băiat scrii
că războiul e rău scrii
că în ghetou e foame și iarnă și frig
și că nu ți-a plăcut cartea scrii
felicitări
ce că citești cărți e motiv să scrii

despre asta?
STASIA
despre asta
BLOCUL
despre cărți?
de parcă eu n-aș ști cum arată
și la ce poate servi o carte sau cum?
știu cum arată o carte știu
și ce se poate face cu o carte am auzit și eu îmi pare rău
la ce bun să scrii toate astea fetițo hm?

cam cu ce intenție scrii?
Michał Kmiecik
94
și ce dacă ți-a plăcut un băiat?

de parcă mie nu mi-a plăcut niciodată cu adevărat vreun băiat
chiar cu adevărat
și ce poate sunt poponar păi poate sunt
dar să îi bat pe oamenii ăia dezinteresați la cap cu asta
și să-mi stric buna legată de mine
deși nu la fel de bună ca a ta legată de tine dispoziție
chiar nu am de gând îmi pare rău
asta e
a și ca să fie clar eu din dulap am ieșit
și vă recomand și vouă din toată inima
chiar dacă la început câteodată e un pic dureros se știe
dar măcar după le poți spune oamenilor verde-n ochi ce crezi
și să te doară nomen omen fix în cur
că pe ei ceea ce ai tu de spus oamenilor câteodată îi doare
și de asta îți spun asta fetițo
te întreb acum
în clipa asta
la ce bun să scrii toate astea hm?
la ce bun?
deja pe nimeni cuvântul scris
mai ales cuvântul scris de tine
nu mai interesează
dă-i-l cuiva ascunde-l în muzeu
în loc de cămăruța aia a ta comunistă secretă de sub scări
pentru că nici cămăruțele de sub scări
draga mea
știre de ultimă oră
nu le asociază nimeni cu tine din păcate
doar cu băiatul care spre deosebire de tine a supraviețuit
sorry
chiar dacă i-a rămas după supraviețuirea asta o cicatrice
cel puțin pe el
nimic personal
l-a jucat de șapte
STASIA
opt
BLOCUL
opt ori la rând daniel radcliffe
pentru sume pe care nici nu ți le poți imagina în pula mea
Memoria Rutkăi
95
și nu fără supărare se știe ryfka gorzkowska5

fără supărare am zis
n-ai de ce să te superi pe realitate zău așa
la ce bun scrii asta fetițo
la ce bun scrii asta fetițo
pentru cine?
ca să ce?
ce motive ai în general să scrii asta
cu ce intenție
de ce
nu pentru ce
nu pentru cine
de ce
de ce ar trebui în general să pierd
din timpul meu
și din lucrurile pe care în acest timp
nu le fac
dar pe care le-aș putea în acest timp
în loc să ți-l dedic ție
face
RUTKA
dar de ce când eu aici
scriu când lucrez îmi trăncănești la ureche
în apartamentul meu
STASIA
al meu
RUTKA
în apartamentul meu
te fudulești și mă distragi
cine te crezi măscărici ce ești?
RUTKA
și tu ai aceeași halucinație ca mine?
STASIA
nu te distrage rutka scrie
scrie scrie scrie
trebuie să termini până dimineață
5
Actriță care a jucat-o pe Rutka în versiunea poloneză a spectacolului (n. tr.).
Michał Kmiecik
96
scrie
scrie scrie scrie
și ține minte
pune manuscrisul în cămăruța secretă de sub scări
sub scări manuscrisele nu ard
așa am auzit
12. Hans Landa sau de ce nu sunt scene noi

HANS LANDA
scuze
scuze
scuze
scuze
am venit să întreb
ascundeți cumva evrei de mine aici?
a nu stai chill te tachinam și eu știu că nu
de ce ai face-o?
glumă glumă
te tachinam am zis
dar o să-ți spun așa în secret
că nu este deloc exclus
poți să nu știi chestia asta
că vreun evreu stă chiar în spatele scaunului tău
și știi de ce
știi
te rog spune-mi că știi
pentru că nu pot
nici măcar eu
să-mi permit asemenea glume proaste
deși pentru glume proaste am primit această cruce de fier pentru
merit
dar nu e cazul să mă masturbez acum cu meritele pentru acest reich
milenar
când sunt încă atâtea merite care pot fi obținute
am venit așa doar să verific
dacă nu aveți cumva evrei prin genți
că tot v-a fost frică să le lăsați la garderobă
Memoria Rutkăi
97
o seară bună
și nu e deloc exclus
la revedere
(Rutkăi)
de ce nu scrieți doamnă scene noi doamnă Laskier?
RUTKA
pentru că
știți
nu am nimic să vă spun
pentru că nu cred că vreți să mă ascultați
ci doar să vorbiți
și e important și acest lucru
într-un dialog
să asculți
să asculți cu atenție și
să încerci să înțelegi cealaltă persoană
nu doar închipuirile tale despre acea persoană
chiar dacă e tentant și pot fi convenabile
HANS LANDA
doamnă Laskier
așadar o faceți premeditat
13. Cântecul răzbunării

RUTKA (vorbește)
când trec pe lângă un neamț
simt cum se strâng măruntaiele-n mine
nu știu dacă de frică
sau de ură (cântă)
aș vrea
să am putere
asupra lor
măcar o zi
aș vrea
să am putere
asupra lor
și un cuțit tăios
să îi chinui
să le torturez
Michał Kmiecik
98
femeile
copiii
să îi chinui
să le torturez
bărbații
câinii
cățeii
de rasă
chihuahua
cățeii
de rasă
mopșii
cățeii
de pe stradă
ciobăneștii
cățeii
de pe stradă
rottweilerii
cățeii
de pe stradă
polițiștii
aș vrea ca un polițist
un polițist polonez
albastru-închis6
să-și scoată uniforma și
să-și ceară iertare de la vultur
să-și ceară iertare de la culorile naționale
să-și ceară iertare de la mama sa7
cel mai bine să se sinucidă
6
Referire la poliția poloneză din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (n. tr.).
7
„Scoate-ți uniforma și cere-ți iertare de la mama ta“ a fost una dintre frazele
scandate în direcția polițiștilor la protestele împotriva interzicerii avortului din
Polonia de anul trecut (n. tr.).
Memoria Rutkăi
99
STASIA
dar
dragă rutka
draga mea rutka
nu e voie
să vorbești atât de urât
despre polițiști
polițiștii doar
își fac treaba
ei de fapt
nu sunt așa
RUTKA
atâta timp cât pe pământurile poloneze umblă măcar un singur fascist
un singur criminal nazist
un singur hakenkreutz8
un singur mieczyk9
un singur wszechpolak10
nu mă voi opri stasia
până nu-i trimit pe toți
acolo unde le e la naiba locul
STASIA
rutka
domnul ministru al culturii care a cofinanțat acest spectacol
nu a cofinanțat acest spectacol ca să spui în el asemenea lucruri
cere-ți scuze de la domnul ministru rutka
și de la locuitorii będzinului
și de la conducerea acestui teatru
și de la mine
pentru că nu pentru asta ți-am salvat jurnalul
ca acum prin el să îndrugi asemenea căcaturi
cere-ți scuze de la domnul ministru rutka
cere-ți scuze
cere-ți
8
Svastică (în limba germană: hakenkreuz) (n. tr.).
9
Referire la Mieczyk Chrobrego (Sabia celui Viteaz) – simbol folosit de
naționaliștii polonezi, care reprezintă o sabie înfășurată într-o bandă cu culorile
naționale (n. tr.).
10
Membru sau simpatizant al Młodzież Wszechpolska – organizație de tineret
ultranaționalistă de extremă dreapta din Polonia, activă și azi (n. tr.).
Michał Kmiecik
100
RUTKA
n-o să-mi cer
STASIA
cere-ți scuze de la domnul ministru
RUTKA
m-m
STASIA
cere-ți
RUTKA
nu
tot ce cred
ce cred
despre nemții fasciști naziști
naziști nemți
și dobitocii polonezi
dobitocii ăia tâmpiți
dobitocii tâmpiți
care colaborează
colaborează
colaborează
pe pământul ăsta
pământul będzinului
pământul będzinului
cu fasciștii
cu fasciștii
cu fasciștii
STASIA
când aud ce spui
aud ce spui
aud ce spui
mă gândesc că nu mă placi
nu mă mai placi
nu mă mai placi
14. Un vis amuzant

BLOCUL
un vis amuzant
Memoria Rutkăi
101
RUTKA
un vis amuzant
BLOCUL
iar s-a căcat cineva pe mormântul meu
RUTKA
iar s-a căcat cineva pe mormântul meu
BLOCUL
nu contează
RUTKA
nu contează
BLOCUL
important e că suntem tineri
RUTKA
important e că suntem tineri
RUTKA
vreau să fug
departe de janek
TOȚI
rutka janek jumek mietek roza nica11
RUTKA
departe de jumek
TOȚI
rutka janek jumek mietek roza nica
RUTKA
departe de mietek
TOȚI
RUTKA
departe de casă
TOȚI
RUTKA
departe de putreziciunea asta cenușie
11
Nume menționate în jurnalul Rutkăi (n. tr.).
Michał Kmiecik
102
TOȚI
RUTKA
și-acum la somn
somnul e cel mai bun
TOȚI
rutka janek jumek mietek roza
RUTKA
să încerci
TOȚI
rutka janek jumek mietek
RUTKA
să vezi
TOȚI
rutka janek jumek
RUTKA
să auzi
TOȚI
rutka janek
RUTKA
să te întâlnești
TOȚI
rutka
15. Cântec de final

RUTKA (evident cântă)
berea mi-am vărsat-o
pe mașina de scris
nu mi-au mai rămas
cântece de zis
cum a fost cu-adevărat
nimeni n-o să afle
cum în loc de-o bericică
stăteam cu nasu-n carte
temele nu-s pregătite
acum e rău de tot
Memoria Rutkăi
103
nimeni nu o să mai afle

tot ce mi-au făcut
nimeni nu o să mai afle
nimic de evreii din będzin
treaba cu berea și calculatorul
e nașpa rău de tot
îmi cer mii de scuze de la toți
cei pe care i-am dezamăgit
știu că pentru asta
mă vor critica-nsutit
versurile astea n-au ritm și nici rimă
încerc să fac una acum
la anexarea crimeei de ruși
nu îmi dau acordul nicicum
sunt rutka laskier
sau gorzkowska karolina
mă enervează multe lucruri
dar cel mai mult țara asta haină
poate e prea banal
dar doar atâta-mi poate azi țeasta –
ce mult aș vrea să nu mai văd
fasciști în țara asta
cea de-a doua republică
a fost totuși un coșmar
cea de-a treia republică
n-a fost nici ea prea bună
trebuia să fie bine și frumos
dar a ieșit ca de-obicei
acum e dezastru total
cred că în iad e mai ok
ăsta e ultimul cântec
n-a mai rămas nicio cântare
mi-am stricat de tot mașina
będzin, îmi cer iertare
STASIA
în sfârșit ai terminat
bine
Michał Kmiecik
104
bine bine
bine că ai terminat
nu mai puteam asculta în culise aiurelile astea
se pare că ai probleme
cu diviziunea aia cum se chema digitală
sau analogică nu știu
de la amestecul ăsta de timpuri mi s-au cam futut gândurile
scuze încurcat
așa sau altfel ți-am adus o mașină nouă

una bună
ca să scrii lucruri bune
mai ales lucruri bune despre tine
și despre orașul będzin
și lucruri rele la fel bineînțeles
mai ales despre situația ta dificilă frații noștri mai mari întru credință
din ghetoul din będzin
și despre grozăviile războiului
și despre inevitabilul vă rog să treceți la gazare12
și așa mai departe
dar
să nu-mi fie în niciun fel de jumătate
jumătate apropo mârșav și jignitor
mai ales la adresa domnului ministru al culturii și patrimoniului
național
care a cofinanțat acest spectacol
jumătate apropo politic improvizat rutka
ăsta e teatrul pentru copii din zagłębie
și nu vreun ochiul președintelui13 în pula mea
scrie doar lucruri bune
ca să am motive să-ți scot
după ce vei muri
dar vei muri sigur
de sub scările alea din apartamentul meu jurnalul
scrie rutka scrie
12
Referire la nuvela lui Tadeusz Borowski Proszę państwa do gazu („Vă rog
să treceți la gazare“) (n. tr.).
13
Referire la Ucho Prezesa („Urechea Președintelui“), un serial politic satiric
polonez (n. tr.).
Memoria Rutkăi
105
scrie scrie scrie la mașină

îți ies frumoase literele nu-i vorbă
însă va curge multă apă pe czarna przemsza14
până se va interesa cineva de tine
hm poate ar fi cazul să te îngrijești
ca generațiile viitoare să fie în stare să descifreze ce-ai scris
(iese, însă se întoarce)
a și ai futut linia melodică
(cântă)
będzin, îmi cer iertare
Traducere de Stanca Potoroacă
14
Râu din Polonia (n. tr.).
Piotr
Magda
Gruszczyński
Fertacz
Puppenhaus. Tratament
Opt cortine
P E R SONAJ ELE :
M ALICK A, NEA M ȚU L 1
PĂPUȘA, NEA M ȚU L 2
H ANK A, SOȚU L, CĂPI TAN U L, H ANS
M IC U L I NSU RGENT
1. PĂPUȘA ȘI SOȚUL EI
PĂPUȘA: Aceasta este Wilma Rainer, jucată de Halina Mikołajska în
ultima scenă a spectacolului de teatru TV din 1970 „Păpușa din
Patul 21“. Tocmai o vedem cugetând dacă să-i spună soțului ei
că a supraviețuit Auschwitzului lucrând ca prostituată în lagăr
în blocul cu numărul 24. Dar n-a făcut-o. Nu i-a spus niciodată.
Aș vrea să fac eu asta în locul ei. Dar în așa fel încât să o cruț. Ai
putea să-l joci pe soțul meu?
SOȚUL: Da!
PĂPUȘA: Dacă eram în locul ei, i-aș fi scris o scrisoare. „Dragul meu
soț, te iubesc, dar convingerile tale despre femei și despre istoria
Poloniei te transformă într-un monstru în ochii mei, în medusa
vieții mele. În monstrul memoriei mele. Nu mai pot. De aceea îți
scriu această scrisoare.“
Am supraviețuit Auschwitzului doar pentru că m-am ascuns
într-o căsuță mică pentru păpuși, în blocul numărul 24. Aveam
acolo și o grădinuță, terasă, baie cu apă caldă. Căsuță roz, trei
camere, câte douăzeci de paturi în fiecare. În ea au trăit și au iubit
niște păpuși adevărate. La micul dejun ne dădeau lapte și cioco-
lată, după care îi primeam pe soldații drăguți și nobili, obosiți de
vitejie. Erau generoși. Ne scăldau în iubire. Iar pe geam, fumul din
hornuri lua forme de fluturași și inimioare. Așa a fost. Țin minte.
SOȚUL: Dragă Wilma, îți dai oare seama că tocmai mi-ai mărturisit
că ești o curvă SS-istă respingătoare? O trădătoare și o colabora-
ționistă.
PĂPUȘA: Da. O păpușă adevărată dansează fără rochie, are nevoie
să te joci cu ea. Altfel ar fi tristă.
SOȚUL: Curvă mizerabilă, slugarnică ce ești! Cât ai decăzut. Te-ai
sălbăticit de tot.
Magda Fertacz
110
PĂPUȘA: Sălbăticită eu, sălbăticită grădina. E toată năpădită de buru-

ieni. Acum e plină de trandafiri sălbatici. Roiuri de albine și-au
făcut sălaș în inima mea. Vara a fost toridă.
SOȚUL: Ahahahaha. Nu ești un trandafir sălbatic. Ești o curviștină
care, fără vreo împotrivire, fără vreun gest de apărare, dădeai
pizdă dușmanilor Poloniei.
PĂPUȘA: Serios? Eu am dat pizdă? Eu am dat pizdă. Aveam de dat
șapte mii de pizde și le-am dat pe toate. Nu mi-a rămas niciuna.
Doamne, fără pizdă puteam să mor!
SOȚUL: Dar n-ai murit și, precum știi, moartea în timpul războiului
e foarte importantă. Ești vie, săraca de tine. Victimă a dorinței de
a supraviețui cu orice preț. Lepădăturo, colaboraționisto, nu te-ai
transformat în cenușă și îngrășăminte ca toată lumea. De aceea
acum vom merge la cuptor.
PĂPUȘA: Dragul meu soț, îți scriu această scrisoare pentru că am
știut dintotdeauna că ești de partea SS-Kenilor1.
SOȚUL: Și ei au dreptul să spună că au fost obligați să ucidă. Ești
de acord cu mine?
PĂPUȘA: Da. Dar tu nu știi ce a fost acolo. Iar eu știu. Acolo erau albi-
ne. Mii de albine. Roiuri întregi în dungi, din toate părțile lumii.
Toată strălucirea aceea! Locuiam pe o pajiște toată-n culori vii, în
stupuri mici printre flori. Polenizam florile... culegeam polenul
și-l transportam. Albine lucrătoare. În felul acesta florile puteau
trăi... trebuie să înțelegi că acolo erau albine. Amurg și zori de zi
în zumzetul însuflețit al stupului... țin minte foarte bine.
SOȚUL: Ții minte un căcat. Ții minte prost. Nu ții minte nimic. Cel
mai rău e că ții minte un căcat. Ții minte prost, adică ții minte
așa cum vrei. Ar trebui să ții minte cum se cuvine, așa cum o cer
simțul decenței, respectul pentru victime. Cum de nu ți-e rușine
de oameni să ții minte atât de greșit și de prost?
PĂPUȘA: Scuze, dar tu nu știi ce-a fost acolo... Acolo a fost...
SOȚUL: Ții minte un căcat... ar trebui să ții minte cum se cuvine.
PĂPUȘA: Scuze... nu știu cum să-i zic... Acolo erau... Scuze... trebuie
să dansez asta... (Se ridică din scaunul cu rotile și începe să danseze.)
SOȚUL: Ții minte un căcat... doar ții minte prost... ar trebui să ții
minte cum se cuvine... Cu respect... așa cum trebuie să ții minte.
PĂPUȘA: Da, știu, o păpușă cuminte, o păpușă cumsecade trebuie
să țină minte cum se cuvine, dar eu vreau să țin minte prost.
Ceea ce era dincolo de geam. Era un parc. Era amurg, zori de zi,
1
Ken este perechea păpușii Barbie (n. tr.).
Puppenhaus
111
albine. Era un basm. În sfârșit plâng de fericire. Erau acolo pomi

fructiferi... Dar voi vorbi. Despre cum văd eu lumea, așa cum o
visez eu. Povestea mea e adevărată pentru mine. Crede ce-ți spun.
Erau albine și era vară... freamătul aripilor... atâta transcendență...
Zăpadă care cade pe aripile îngerilor. E adevăr ficțional. Sunt
lacrimi adevărate, dar în întregime ficționale. Ele mint prin plâns.
Lacrimile mele nu sunt adevărate, sunt adevărate doar ca material
empiric pentru antropologia istorică și bază pentru generaliză-
rile filozofiei istoriei. Adevărul apare doar în minciună și începe
de la o lacrimă încremenită. Cine și ce este, cine și ce nu este, la
cine/ce mă uit atent, cu cine/ce merg, despre cine și ce vorbesc,
despre cum țin minte prost și despre cum trebuia să uit aceste
lucruri. Trebuie să țin minte ca să uit. Împărtășesc adevărul cât
de ficțional reușesc, sunt doar o parte din mesaj, sunt doar un
nor de simboluri care se întrec la strigat în capul tău. Spun ade-
vărul, să nu mă crezi, adevărul e adevărat, să nu mă crezi, mint
spunând adevărul. Trebuie să țin minte ca să uit, trebuie să uit ca
să păstrez în amintire „până astăzi nicio conştiinţă n-a căpătat o
certitudine în plus şi nu şi-a organizat în niciun chip îndoielile“.
Și sfeclele de zahăr... Nici ele! Nici ele nu sunt decât încercări de
a ni se aminti de locuri din care am fost izgoniți. Și erau albine
și era vară acolo. Era foarte cald. Înăbușitor. Erau zori de zi. Era
amurg. Erau albine. Așa țin minte.
2. Cum să joci bine o traumă

MALICKA: După cum am văzut, e teribil de important felul cum
ținem minte și cum să ții minte corect și cum să faci să nu ții
minte prost/un căcat. De aceea abilitatea de a juca trauma este atât
de esențială pentru un actor bun. (Înaintează cu scaunul cu rotile.)
Când joci o traumă, cel mai bine să te lași în voia instinctului.
Asta e situația ideală. Intuiția, ba chiar lipsa controlului asupra a
ceea ce faci. „Nu știu nimic“ repetat înainte de a intra pe scenă.
Nu haos, ci libertate deplină. Actorul trebuie să poarte în sine
adevărul, însă doar adevărul de care are nevoie spectatorul, acel
adevăr în care publicul vrea să creadă – adevărul minciunii. Lacri-
mile false din teatru emoționează mereu, iar cele adevărate stâr-
nesc întotdeauna huiduieli. Așa cum o ploaie adevărată distruge
un spectacol, iar un sărut adevărat o supără pe parteneră. Trebuie
să ai acel ceva, acel instinct al creării iluziei perfecte. Trauma. Cu
traumele spectatorul polonez se identifică din prima. Le poartă
cu el, sunt moștenite, transmise, primite fără nicio împotrivire,
Magda Fertacz
112
adorate. Traumele naționale. Dar cum să le joci bine? Când le joci,

trebuie să fii înainte de toate tu însuți. Polonez și patriot, este fun-
damentul acestei arte dificile. Altfel nu va fi credibil. Doamnelor
și domnilor, mă numesc Maria Malicka și sunt o actriță excelentă.
Astăzi vă voi dezvălui ce se ascunde în culisele unei traume jucate
perfect. Muzica și lumina, vă rog. Aveți în fața dumneavoastră
trauma numărul unu.
MICUL INSURGENT: M-au ars, m-au sufocat, m-au scâlciat, m-au
bătut, m-au călcat în picioare, m-au strivit, au turnat apă printr-o
țeavă, mi-au pus o cușcă cu un șobolan pe burtă, mi-au zdrobit
degetele, testiculele, picioarele, m-au ars cu țigara, m-au înjun-
ghiat cu dalta, mi-au smuls unghiile, m-au stropit cu acid, m-au
legat de mâini și de picioare, mi-au frânt gâtul, au asmuțit câinii
asupra mea.
MALICKA: Memoria torturilor. La această traumă se potrivește de
minune tăcerea. Suferința adunată în ochi. Nu strigi. În memorie
strigătul poate fi artificial.
MICUL INSURGENT: Apoi au adus o pisică neagră, spre nenorocul
meu, și mi-au pus o grenadă pe piept. Explozie. Fericire. Liniște
și doar stingerea domoală a bătăilor inimii și ploaia de resturi.
Trupul care se prăbușește, trupul care alunecă, trupul care se
stinge, trupul care se odihnește.
MALICKA: Încet. Trupul este durere. Imaginează-ți un aer dens,
ca smoala, în care brațul se ridică și cade, piciorul se ridică și
cade, pașii au o semnificație. Trupul are o semnificație. Trauma
numărul doi.
PĂPUȘA: Trupul... Mi-au zdrobit tot trupul. Simt... Tot trupul. Era
întuneric, nu știam încotro s-o iau. Pur și simplu mergeam. Eram
flămândă. Îmi era atât de foame și sete. M-am dus acolo la ei. Au
smuls hainele de pe mine și m-au sfâșiat pe dinăuntru. M-au
vătămat de 220 de mii de ori. M-au bombardat pe dinăuntru.
Eram flămândă și cu toții mă hrăneau pe dinăuntru cu pietrele
lor. Simt aceste pietre în mine! Lăsați-mă! Strigam, dar nu mă
auzea nimeni. Strigam. Pietrele acelea erau otrăvite. Și apoi s-a
dovedit că m-am îmbolnăvit grav din cauza lor. Și mi-au spus că
trebuie să plec. Într-un nor de gaz. Scuze, domnilor, aș vrea să-mi
cer scuze, eu întotdeauna am vrut să fiu sănătoasă. Dar pur și
simplu n-am reușit. Nu e vina mea. Întotdeauna am vrut să fiu
sănătoasă. Mi-au spus că bolnavii trebuie să meargă la gaz, așa
că am mers. M-au infectat cu piatră. Gaură, gaură, gaură. N-am
rămas decât o gaură care va rămâne pentru totdeauna o lipsă de
Puppenhaus
113
loc și un spațiu gol. Găurile mă privesc. Sunt ochii mei care mă

privesc. O gaură, gaură, gaură.
MALICKA: Aveți aici un exemplu perfect de exprimare a traumei.
Aproape c-am auzit huruitul crematoriului din capul eroinei. Ca
și cum a fost cu adevărat acolo. Aluziile... Bănuielile crude ale
spectatorului sunt sămânța credibilității acestei traume. E bine
totuși când capul cadavrului este așezat orizontal. Atunci lumina
cade dramatic pe ochii înfundați în orbite, creând un efect deo-
sebit de dramatic. Trauma numărul trei.
HANKA: Eu am fugit din istoria asta... Colega, adică... Adică în tot
acel haos am fugit împreună cu o colegă din toată istoria asta,
din toată istoria asta îngrozitoare. De fapt colega mea a fost cea
care a fugit. Am fugit împreună, doar că ea mă ținea în brațe.
Alergăm, adică fugim, însă în urma noastră se aud deja câinii
lătrând și bocănitul cizmelor ofițerilor SS. Sirenele vuiesc îngro-
zitor. Dintr-odată colega mea cade, acoperindu-mă cu propriul
trup. Iar ei sunt deja deasupra ei. Smulg rochia cu maci de pe ea
și chiloții cu dantelă și o fut, împung cu pula aia nemțească între
fesele ei lăptoase. Nu ale mele. Nu, nu, nu, striga colega mea. De
parcă se împotrivea pentru întregul popor. Cum va trăi cu asta,
mă gândeam și îi imploram: împușcați-ne. Pe ea au împușcat-o,
dar eu am supraviețuit pentru că eram sub ea și cunoșteam bine
germana. Ei, cum e?
MALICKA: Lumina. Sunetul. Nu știu... Să încercăm altfel. Ia fă-te
ghem. În poziție fetală. Trupul violat. Eroina ta știe deja că tru-
pul și sufletul ei nu vor mai fi niciodată una. Ca Sfânta Mărioara
Poloneză, mai din profil. Coada în dezordine pe gât. Fă o privire
absentă. Catatonie. Mormăie ceva sub nas. Te rogi.
MALICKA: Din păcate n-a fost genul de traumă despre care era
vorba. Să încercăm altfel. Strânge-te în poziție fetală. Ce-i asta?
Asta-i rugăciune? Spune tatăl nostru. Ăsta-i tatăl nostru? Fă-te
ghem. Ești poloneză măcar?
HANKA: Sunt.
MALICKA: Dar nu știi traumă.
HANKA: Ba știu!
MALICKA: Dar câți ani ai?
HANKA: 18.
MALICKA: Ai fost la război?
HANKA: Păi...
MALICKA: Ai văzut vreodată cadavre?
HANKA: Am văzut.
Magda Fertacz
114
MALICKA: Câte?
HANKA: 2000000.
MALICKA: Unde ai fost în timpul războiului, câte cadavre ai văzut?
Fiecare polonez a văzut în viața lui milioane de cadavre. Deci ce
era acolo? Ce-ai văzut?
MALICKA: A tras cineva în tine? Cădeau bombe? Râuri de sânge?
Nu s-a întâmplat nimic. N-ai trecut prin război. Scandal. Profa-
nare. Nu ești bună de actriță.
HANKA: Îmi pare rău. Ba sunt bună! Am lucrat în rezistență. Ca toa-
tă lumea. Am mers cu trenul cu fluturașii ăia antinaziști... M-am
ascuns într-o cutie. Tu tu tu tu. Tu tu tu tu. Trenul merge.
S-a-ntâmplat! Trenul merge. Sunt în acest tren. Așa speriată și
tremurândă. Stau în cutia aia și dintr-odată aud muzică, e dată
la maximum de parcă ar veni de la niște cocalari, așa că hotărăsc
să scot capul să văd ce se întâmplă, ridic capacul.
3. Scena Hankăi
HANKA: Mă uit. Era el. Eroul meu.
HANKA/HANS: Ich haisă Hans... Mă numesc Hans.
Ich wohne im himmel... Locuiesc în cer.
Ich bin 33 jahre... am 33 de ani.
HANKA:
Vreau să te sărut pe un pod în Paris
Să te țin de mână într-o fântână din Roma
Să alerg goală prin furtună printre fulgere
Să te-aștept să vii și să mă rog la tine
Ref.: Heil, heil, sig, heil
HANS:
Nu vreau să fiu nici tatăl, nici fratele tău
Vreau să fiu amantul tău
Cea mai mare comoară a ta
Te aștept, te doresc, mi-e dor
Vorbește-mi
Spune-mi poveștile tale
Vreau să fiu în visele tale, vreau să fiu în visele tale
Ref.: Heil, heil, sig, heil
HANKA:
Dragul meu Hans, Hans, dragul meu,
Nu-i așa că e frumos?
Fotografia lui o port mereu la mine
(în ea stă la cârmă fără tricou
Puppenhaus
115
și zboară spre Varșovia ca s-o bombardeze.

Hans, Hans, dragul meu Hans, Hans.)
Cel mai iubit, cel mai drag, gândește-te la tot ce am făcut pentru
tine,
Îți mulțumesc că n-ai uitat de mine
Tu ești fericirea mea
Nici nu știi cât sufăr fără tine
Mi-au apărut coji pe trup
Am în mine o infecție
Răni pe mâini și picioare
Bășici purulente din cauza lipsei de vitamina A, A, A
Mă doare gâtul
Fără tine mă simt ca o victimă de război
Nu vei merge cu ei, acolo e moartea.
Nu te las să pleci la moarte.
Să plece toți, tu nu vei pleca,
Să moară toți, tu nu vei pleca.
Nu mă privi așa
Cu ochii aceia.
Eu am dreptul. Eu lupt
Pentru viața mea. Până și câinele
Are dreptul să lupte pentru viață.
Nu mă împinge
Nu smuci ușa.
Nu vei pleca, nu vei pleca, nu vei pleca.
Să moară toți,
nu vei pleca.
Îți cad la picioare,
nu vei pleca.
Ucide-mă,
nu treci de acest prag.
„Nu vei pleca.“
4. Scena gestului
PĂPUȘA: Hanka s-a descurcat atât de bine cu memoria ei. Păpușa
a plâns optzeci de ani. Optzeci de ani, sunt multe, foarte multe
lacrimi. Nu vreau ca Păpușa să mai plângă. Vreau să se simtă în
sfârșit ușurată. Vreau ca după ce i-a dezvăluit soțului său cum a
supraviețuit în lagăr să aibă dreptul să țină minte altfel. Vreau
să-i aduc alinare. De aceea, o să vă rog să vă întoarceți cu mine
în lagăr. Veți face asta pentru mine?
Magda Fertacz
116
5. Scene de dragoste de la Auschwitz

INSURGENTUL: Există atâtea povești de dragoste frumoase din
lagăr. Știm multe și ne place să vorbim despre ele. E așa plăcut să
le asculți. Și să cânți melodii despre ele.
PĂPUȘA: Mie în lagăr îmi plăcea să cânt despre țâțele lui Gretel. Era
cântecul celor care încărcau cadavrele. Am inventat chiar singură
o melodie pentru niște versuri cunoscute. Pentru mine, este un
cântec de dragoste. Îl cântam în baracă, în șoaptă, când rămâneam
singure. Suna așa: O Gretel, Gretel, doar la țâțele tale mă gândesc.
O Gretel, Gretel, de ele-aș vrea să mă lipesc. Mingi de cauciuc.
Mai că plesnesc când le apuc. Și ce țâțe are...
INSURGENTUL: Dintotdeauna am vrut să mă cheme Claudia.
MALICKA: Linda.
PĂPUȘA: Kate.
HANKA: Naomi.
(Întâlnire și întoarcere în lagăr.)
HANKA: Atent, fetelor. Pe șine! Atent! Pe șine. Fetelor, voi sunteți!
MALICKA: Eu sunt. Tu ești?
PĂPUȘA: Eu sunt. Tu ești?
INSURGENTUL: Nu te-ai schimbat deloc. Arăți minunat.
PĂPUȘA: Îmi stă bine cu păr.
HANKA: Fetelor, n-am supraviețuit, n-am supraviețuit. (În cor.) Să
ne întoarcem în lagăr. Iar acum, dragilor, mă voi schimba în uni-
formă de ofițer SS.
TOȚI: Ce fain, bine.
(Scenă de dragoste. Cel de deasupra e ofițer SS.)
PĂPUȘA: Fără grabă. Stăm întinse în stup, așteptând, ne atingem
ușor cu dungile, așteptăm în căutarea hranei, ne așteptăm florile,
să vină înăuntru și să-și deschidă petalele. Trandafiri, orhidee,
nu-mă-uita, iasomie, cicori, lăcrămioare. Florile străbat prin pereții
groși ai stupului nostru și își întind căpșoarele spre noi. Freamătul
aripioarelor noastre plutește ca o melodie împreună cu foșnetul
mugurilor care se desfac. În fiecare mugur, superbe bețișoare erec-
te pline de polen auriu. Strălucitoare, parfumate, toate-n culori
vii, florile ne ademenesc și ne dăruiesc dulcele lor nectar. Soarele
ne încălzește vinișoarele delicate de pe aripioarele ascunse, iar
anterele explodează și polenul se revarsă. Puf. Puf. Puf. Ne atașăm
de florile noastre și ne întoarcem des la ele. Dar zburăm și din
floare-n floare, forfotim cu spor, albinuțe lucrătoare. Culegătoare
de polen. Ne ajută vântul și gravitația. Și nenumăratele firișoare
Puppenhaus
117
de pe extremități, segmentele membrelor pentru culegerea pole-

nului și coșulețele de pe picioare pentru transportarea nectarului
la cuib. Fără grabă. Stăm întinse în așteptarea hranei. Soarele ne
adoarme printre petalele de flori parfumate...
MICUL INSURGENT: Și-apoi o dată pe săptămână treceam la con-
trol. Cele cu boli venerice – expediate direct la crematoriu. Fetelor,
să mergem iar la cuptor!
TOȚI: Bine. E cald acolo.
PĂPUȘA/MALICKA: E minunat să ai familia lângă tine. Eu și Hans
1 și Hans 2 și Hans 3 și 1456 de Hanși și copiii noștri. Frumoși,
talentați, deștepți și cu obrăjorii rumeni. În corpul meu, gălăgi-
oși pe terenul de sport al școlii, îmbrăcați în uniforme, bacilii de
sifilis. Hans mă ține de mână când ne conduce la cuptor. Auf
Wiedersehen Hans. Bye, bye.
TOȚI: Vă mulțumim că am putut juca în fața dumneavostră.
6. Scena Mon Cafe

PĂPUȘA/NARATORUL: Cândva, demult, tare demult în orașul sire-
nelor lângă alei, în mijlocul agitației era un loc strâmt în care, în
ciuda tuturor, era dragoste, iar un roi de albine noaptea-ntreagă
împărțea miere. totul fremăta, vibra, soarele răsărea și ne speria,
îți amintești? gustul dulce al tainei și mirosul înțepător al trupu-
rilor de albină. îți amintești? mon cafe notre cafe votre cafe? Pui,
amintește-ți... Steaua morții e deja aproape, fugi puiuț, du-te și
privește în inimioara de pluș.
(Nemții dansează lent cancan.)
NEAMȚUL 2 (cântă):
Man hat uns nicht gefragt, als wir noch kein Gesicht
Ob wir leben wollten oder lieber nicht
Jetzt gehe ich allein, durch eine große Stadt,
Und ich weiß nicht, ob sie mich lieb hat
Ich schaue in die Stuben durch Tür und Fensterglas,
Und ich warte und ich warte auf etwas
Wenn ich mir was wünschen dürfte
Käm ich in Verlegenheit,
Was ich mir denn wünschen sollte,
Eine schlimme oder gute Zeit
Möchte ich etwas glücklich sein
Magda Fertacz
118
Denn wenn ich gar zu glücklich wär’

Hätt’ ich Heimweh nach dem Traurigsein
Käm ich in Verlegenheit,
Was ich mir denn wünschen sollte,
Eine schlimme oder gute Zeit
Möchte ich etwas glücklich sein
Denn wenn ich gar zu glücklich wär’
Hätt’ ich Heimweh nach dem Traurigsein
NEAMȚUL 1 (traduce ce a cântat Neamțul 2):
Nimeni nu ne-a întrebat, când încă eram nimeni,
dacă vrem să trăim sau nu.
Acum hoinăresc prin orașul imens,
fără să știu dacă ea mă iubește.
Trag cu ochiul în camere prin geamuri și uși
și aștept, tot aștept ceva.
Dac-aș putea să-mi urez ceva,
m-aș simți ciudat.
Ce-aș putea să-mi urez,
vremuri bune sau rele.
mi-aș ura un pic de fericire,
căci dacă ar fi prea multă,
mi-ar fi dor de tristețe.
m-aș simți ciudat.
Ce-aș putea să-mi urez,
vremuri bune sau rele.
mi-aș ura un pic de fericire,
căci dacă ar fi prea multă,
mi-ar fi dor de tristețe.
NEAMȚUL 1/MALICKA: Janek, Komm. Hei puiuț... Puiul nostru
s-a întors.
NEAMȚUL 2/PĂPUȘA: Ce corp, ce mușchi, ce fermitate, ce coloane,
ce glezne, păr des, ochi triști...
Puppenhaus
119
NEAMȚUL 1: Corpul unui erou polonez. Proporții ideale. Un ade-

vărat zeu. Dansăm? (Dansează în trei.)
NEAMȚUL 2: Ce chef de dans ai, parcă ești un greier.
NEAMȚUL 1: Îți place Hans?
INSURGENTUL: E frumos.
NEAMȚUL 2: Și tu sari la el, ca un greier.
NEAMȚUL 1: Iar el ca un greier...
(După o clipă, Insurgentul se așază lângă Hans, nemții cântă și dansează.)
HANKA/HANS: Câți ani ai?
MICUL INSURGENT: 1051.
HANS: Eu 1055. Cu ce te ocupi?
MICUL INSURGENT: Cu ce se ocupă toți fiii lui Cazimir cel Mare
în timpul ocupației. Sunt un băiat tânăr. Împart ziare, iar după
muncă activez în Armata Teritorială. E un fetiș, o conspirație. Tu?
HANS: Frumos. Schon. Eu sunt fiul lui Hitler, un monstru, Gestapo,
al doilea război, lagăre, interogări, razii și grămezi de cadavre.
Exist ca să te ocup.
MICUL INSURGENT: Și după război ce-o să faci?
HANS: Voi sta un pic într-un lagăr rusesc, apoi mă voi întoarce la
soție și copii și voi conduce din nou întreaga Europă, de parcă
nu s-a întâmplat nimic. În vacanțe vom merge în Australia sau
Africa, vom face baie în râul Congo și vom vâna struți.
MICUL INSURGENT: Eu din păcate până la urmă trebuie s-o mier-
lesc de tânăr, în chinuri, pentru ideea de popor polonez. Da’
măcar o să-mi ridice niște monumente frumoase. Nu mai e mult
până atunci, se apropie revolta.
HANS: În Varșovia?
MICUL INSURGENT: Da. Imaginează-ți – eu de o parte a baricadei,
tu de cealaltă. Să vezi ce scurtcircuit o să fie...
HANS: Da’ ce e cu tristețea asta? Inutilă. Azi e azi. Să ne bucurăm.
Nu-i loc de tristețe acuma dacă vrei să scapi cu viață. Războiul și
moartea sunt un vis, nu le cunoaștem.
MICUL INSURGENT: În Polonia existăm până ne bombardează și
luăm foc.
HANS: Ce pula spui acolo, puiuț!!! Invită-mă la dans!
(Dansează lent.)
MICUL INSURGENT: Chiar mă bucur că nu m-au prins azi.
HANS: Vrei să-ți arăt luger2-ul meu?
2
Pistol semi-automat produs în Germania (n. tr.).
Magda Fertacz
120
MICUL INSURGENT: Nu știu cum să mă port, nu știu cum pot să te

privesc, să te admir. Mi-aș dori ca ocupația să dureze veșnic, dar
oricum nu vom putea fi niciodată împreună. Ce păcat.
HANS: Și dacă ți-aș spune că am un secret...?
MICUL INSURGENT: Care?
HANS: Că nu sunt un monstru, ci o carte?
MICUL INSURGENT: Atunci și eu sunt o carte.
HANS: Și dacă s-ar dovedi că doar mă prefac că sunt o carte germa-
nă, iar de fapt sunt o carte poloneză cu copertă germană? Ca un
fetiș, o conspirație.
MICUL INSURGENT: Nu ți-e frică?
HANS: Mâinile sus. De fapt sunt o carte poloneză și pot să te sărut.
MICUL INSURGENT: Nu știu dacă e posibil... Ar trebui să ne împuș-
căm întâi.
HANS: Doar ești un brav soldat al armatei teritoriale. Hai odată-n
pula mea, sărută-mă, puiuț!
MICUL INSURGENT: Bine, dar trebuie să ne împușcăm mai întâi.
HANS: Pui, cărțile nu mor niciodată. Nu putem oare evada din isto-
ria asta și deveni balene... Tu balenă, eu balenă... Atunci ai putea
fi soțul meu. Ne-am căsători pe o plajă în Olanda. Ce zici?!
MICUL INSURGENT: Da. Bine. Doar să nu cânți ca tirolezii, să nu
ne detecteze vreun submarin sovietic.
HANS: Puiuț, nebunule ce ești.
7. Scena raderii
NARATORUL/MALICKA: Lumina! O scenă excelentă, din păcate
însă scoasă dintr-un trecut discutabil în stilul unui fantasy gay
ieftin despre ocupație. Un trecut incomod? O clipă de uitare în
ocupație? Pff, scârbos. Nu pentru o asemenea memorie ne iubește
publicul. Așadar vă prezint o rețetă de adevăr eficientă și verifi-
cată, direct din carnețelul mamaiei. Poftim.
PĂPUȘA (cântă):
Frunză verde de trifoi, tăiată-n patru,
Ce te uiți, jandarme-așa la mine acru? X2
Cu frițul de mână tânăra domniță
Umblă mândră c-are din ghetou rochiță.
Frunză de bujor și mere domnești
Te-or prinde, fetiță, că tânără ești.
Pumni de bani îi dai să nu te predea
Însă o va face, chiar dacă îi ia.
Cu frițul de mână tânăra domniță
Puppenhaus
121
Umblă mândră c-are din ghetou rochiță.

Iar tu, tatăl fetei, vei zâmbi văzând
Cum fetița-ți intră-n al nemților rând?!
Frunză de bujor și mere domnești
Ciripești măiastru, că tânără ești.
Torn pe toată lumea și nu mi-e rușine
Eu îți fac un bine, tu îmi faci un bine.
Au prins-o la poartă cei din rezistență
Și i-au ras tot capul fără de clemență
Dar n-a ajutat și i-au adus flori
Într-o mână pușca, în alta cicori.
Frunză de mălin, maică-ndurerată
Împușcară astfel pe tânăra fată
Nu mai ciripește nici azi și nici mâine
Asta-i tot ce dintr-un turnător rămâne.
MALICKA: O curvă poloneză tocmai a terminat partida cu un ofițer
german. Vedem cum se dă pe tot corpul cu săpun Chanel. Masând
delicat spuma pe sâni, picioare, șolduri. Senină. Pierdută-n amintiri
și dorințe. Ce frumos fusese în noaptea aceea și ce frumos va fi
mâine. Când ieșea, neamțul i-a lăsat un cadou: un bilet și o pereche
de ciorapi din lucrurile confiscate de la evrei. În timp ce tânăra
femeie, care nu bănuiește nimic, își mângâie corpul, pe ușa ei se
furișează câțiva trimiși ai Statului Polonez Subteran. Pașii lor se aud
deja. În vremea asta ea zâmbește jucăuș, amintindu-și giugiulelile
aviatorului german și corpul lui musculos. Iar trimișii sunt din ce
în ce mai aproape. După plescăitul apei își dau seama că sunt la
apartamentul potrivit. Dintr-odată... cineva bate tare la ușă!
(Hanka face baie în cadă și fredonează.)
MICUL INSURGENT (bătând): cioc-cioc
HANKA: Cine e?
MICUL INSURGENT: Frizerul.
MALICKA: Fata intenționează să iasă din cadă, iritată, ca o doamnă
veritabilă, pentru că frizerul trebuia să vină abia a doua zi. Ce
greșeală oribilă, murmură sub nas. Dar nici n-a reușit să se ridice
că au și apucat-o de plete, pentru ele au venit. Fata are un șoc, dar
își dă seama imediat în ce belea a intrat. Știe că i-au dat de urmă.
MICUL INSURGENT: Taci, cățea ce ești. Moartea sau te radem! Ți-am
dat noi de urmă! Prin sentința Statului Polonez Subteran ești con-
damnată la raderea capului, drept exemplu.
Magda Fertacz
122
HANKA: Nu, nu, nu... Nu sunt eu! E o greșeală! Aaaaa e colega mea,
nu eu! Nu tăiați! Orice, numai părul nu!
MALICKA: O apucă de plete și târăsc curviștina prin tot apartamen-
tul în timp ce ea urlă, pentru că știe că a meritat-o.
HANKA: De ce eu? Că ce? Că vreau să trăiesc? Ajutor! Ajutor! Tică-
loșilor! Ce? N-am voie?
MALICKA: Și o trag sub pian.
HANKA: Vai nu! Domnilor, numai nu sub pian, ajunge, stați! Fac
orice! Jur!
MICUL INSURGENT: Ești gata să colaborezi, să scrii rapoarte, să faci
interviuri, să transmiți informații, să te strecori până în Bârlogul
Lupului?
HANKA: Unde? Da! Sunt gata, pentru binele patriei. De azi jur că
o să mi-o trag pentru Armata Teritorială. Așa să mă ajute bunul
Dumnezeu și culoarea alb-roșie.
MICUL INSURGENT/MALICKA: Adică roz, ca atare. Cu toate aces-
tea o apucă de păr și o rad cum se cuvine. Curva poloneză are
ghinion, dacă era bărbat, s-ar fi putut culca cu nemți și nemțoaice
obținând titlul de erou național. Așa, nu-i rămâne decât să țipe.
HANKA: Aaaaaa…. Nu, nu, nu…
MICUL INSURGENT: Pentru clientele permanente raderea e gratu-
ită. Ca să ții bine minte.
HANKA: Nu... Nu... Nu... Nu pot să cred! Chiar este incredibil! Ce
frumos a ieșit! Minunat. Antoine, mulțumesc!
MALICKA: O adevărată minune națională. Fanfare. Urale! În fața
dumneavostră tunsoarea à la țeasta cheală. Culmea șicului în
sezonul ’39-’45. Comod și econom. Recunosc că visez și eu la o
asemenea tunsoare. O creație perfectă pentru unul dintre sutele
de baluri care aveau loc în iubita, ocupata noastră Varșovie, care ni
s-au întipărit în memorie ca un fier încins. Se potrivește excelent
cu o rochie din coji de cartof sau cu niște pantofi dintr-o perdea
care a rezistat atacurilor aeriene. Dragilor, doar să nu faceți gălă-
gie ca să n-audă vecinii. Muzică!
(Bal la Malicka.)
MICUL INSURGENT: Ocupația! Ce viață minunată aveam în timpul
ocupației. Balurile nu se mai terminau în Varșovia.
HANKA: Băgam de toate. Dansuri toată noaptea!
MALICKA: Dragilor, acum vă invit pe toți la cină. Vom mânca și
vom bea doar specialități de ocupație. Contesă! Vă rog să intrați!
Puppenhaus
123
Niște modești 60 de metri de rai de ocupație în Mokotów3. 48 de

căzi pline cu esențe. Cămara plină de gemuri. 14 orchestre care
cântă simultan. Confetti! Contesă!
PĂPUȘA: Fute-mi-aș una, Marie! Nu stai deloc rău, ți-aș spune. Da’
toată mobila asta frumoasă de unde-o ai?
MALICKA: Nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala.
MICUL INSURGENT: Marie, dar cine sunt domnii aceia în uniformă
din scara ta?
MALICKA: Niște cosmonauți. Au venit la vecini.
Urmează prezentarea unor câini de rasă. După câini intră niște
pisici de rasă. După pisicile de rasă intră un leopard princiar.
Iar după leopard, un leu regal, iar după leu, un rinocer închiriat
special pe perioada ocupației.
PĂPUȘA: Marie, ce muzică frumoasă. Ce compoziție e asta?
MALICKA: Căcatul ăsta? Cancanul lui Chopin.
8. Scena Maria Malicka

(Pregătindu-se de ieșirea în scenă.)
HANKA: Ce cocină, cocină peste tot. E primăvară, iar aici e cocină.
În debara sunt lucruri de vară. (Îmbracă o rochie.) Asta?
MALICKA: Nu.
HANKA: Asta?
MALICKA: Unde e pâinea mea? Unde e pâinea?
HANKA: Și vom muri cu gura plină. Hai să mergem, n-avem timp.
Dacă nu tândăleai atâta, nu pierdeam autobuzul. Acum o să aștep-
tăm tocmai patruzeci de minute la dracu-n praznic.
MALICKA:
Ce-ai pățit, copile?
De ce te temi?
Iar ai visat urât.
Gata, liniștește-te,
Sunt doar umbrele copacilor.
Dormi. Maica Domnului veghează asupra ta,
ea îi ferește de rău pe cei care i se roagă.
Ruga mea ascult-o, Doamnă,
Tu eşti a mea sfântă mamă.
Schimbă plânsul întru bucurie
Şi suspinul întru veselie.
3
Unul dintre sectoarele Varșoviei (n. tr.).
Magda Fertacz
124
Mijloceşte către Fiul Tău

Să ne izbăvească de vrăjmaşul rău,
Toată limba să te binecuvânteze,
Calea mântuirii, smerit să urmeze.
Trebuia să mă aperi și să ai grijă de mine... (O ia de la capăt și
continuă să cânte.)
HANKA (simultan): Ia priviți-o, i-a venit muza. Când e de vorbit, tace
mâlc, iar acum la dracu-n praznic a apucat-o jucatul. Îți vor face
cacao la grădiniță. Acolo să povestești. Du-te și pălăvrăgește dra-
cului. (Pauză. Malicka își continuă cântecul.) A venit autobuzul. Alo!
Domnule șofer, îmi cer scuze, n-ați putea să ne ajutați? Ce supărat
e că l-am făcut să-și miște curul...
(Se urcă în autobuz.)
MALICKA (șoferului): Hans? Cerul meu. Ochii mei albaștri. Hans,
friț arătos ce ești. N-am crezut nicio clipă că te-ai lăsat înghițit
de crocodil în râul Congo. Ce-aș vrea să beau acum cu tine Dom
Perignon la Ritz...
(Autobuzul frânează brusc. Malicka se prăbușește din scaunul cu rotile.)
HANKA: Ce naiba faceți. Vreți să-mi omorâți femeia! Și de ce râdeți
așa? Nu vedeți că e vechi scaunul?!
MALICKA: Mi s-au scurs toate printre degete. Ce-aș fi vrut să fiu
la Ritz și să beau Dom Perignon. Moartea e scumpă, dar înmor-
mântările sunt liniștite, printre flori frumoase... Pune-mă picior
peste picior.
(Hanka o așază pe Malicka picior peste picior.)
HANKA: Iată c-am ajuns cu bine. Ia te uită. Îmi cer scuze, sunt copii
în sală? Doamna Maria va citi acum niște povestioare. În fața
dumneavostră e o remarcabilă Maria Arletty Blanche Malicka
poloneză. (Urale, Hanka salută mulțimea cu mâna Malickăi, urale din
nou. Îi dă o foaie.) Citește.
MALICKA: Nu văd nimic...
HANKA: Prefă-te atunci...
MALICKA: De fapt e chiar ciudat că nu l-am văzut niciodată pe Hitler
în persoană. Am avut ocazia la Berlin, în 1933, când a ținut un dis-
curs. Am dat cu banul. A căzut pajura, așa că m-am dus la cinema
la Walt Disney. Hitler nu mă interesa. Mă interesa doar Walt Disney.
I-am cerut un autograf. Tot așa nu l-am cunoscut pe Marcel Proust.
A doua oară am dat cu banul când a șters-o Coco Chanel în Elveția.
Să plec sau să rămân? A căzut cap, așa că am rămas. Eu și Varșovia
Puppenhaus
125
în plin război. Trăiesc ca de obicei, mănânc, am unde locui, nu

port zdrențe. Voi supraviețui războiului. Voi suporta totul sătulă și
bine îmbrăcată. Ocupația a fost o perioadă frumoasă... Jucam roluri
frumoase. Film, teatru. Eram mereu de partea binelui! Chiar dacă
jucam vreo curvă, eram o curvă forțată să se prostitueze, pe care
o salvau din bordel trei marinari polonezi. Flori, invitații la bal,
recunoașterea talentului, o viață înfloritoare. Războiul n-a existat,
dragi copii. Are cineva vreo întrebare?
ÎNTREBARE: Da’ bunica mea mi-a zis că ați fost o curvă și o cola-
boraționistă.
MALICKA: Colaboraționism? Nu cunosc acest cuvânt. Asta nu e
povestea mea. E povestea lui Marcelle Polge, care în ‘44 se culca
cu comandantul Gestapoului local.
ÎNTREBARE: Ce înseamnă gestapo?
(Râsete.)
MALICKA: Sunt niște oameni foarte răi și foarte frumoși, iar ea
a făcut-o din dragoste și din nevoia de a mânca. Carne, vânat,
lapte, unt, croitor, frizer... Îmi amintesc scena în care Marcelle a
apărut în fața tribunalului militar. Sala plină de gură-cască. Afa-
ră mii de oameni. Mărturisește că l-a cunoscut pe comandantul
Gestapoului când veniseră să ocupe apartamentul în care locuia
împreună cu soțul ei. Relația ei cu neamțul a devenit în scurt timp
foarte apropiată, dar a ajutat o mulțime de oameni... Curva! Nu
voia decât să-și scoată soțul de la Auschwitz... Ce curvă ordinară...
(Începe să cânte cu patos.)
ÎNTREBARE: Doamnă Maria, cum vă simțiți?
MALICKA: Minunat, pentru că inima mea aparține Poloniei, dar
pizda e doar a mea. Îi salvezi viața cuiva dând pizdă. Pizda e o
marfă nepatriotică. Dai pizdă ca să salvezi viața cuiva. Tribunalul
a condamnat-o la moarte pe Marcelle. Rasă în cap, este târâtă prin
tot orașul până la locul unde o vor spânzura. După execuție corpul
îi este snopit în bătaie cu cozi de mătură de mulțimea adunată la
fața locului. Iar eu am îndurat toate astea. Iar acum mă pot ierta și
pe mine și pe alții, și pot ține minte așa cum vreau. Pentru că am
meritat. Pentru că am rezistat. Pentru că îmi permit. Am muncit
pentru asta. De aceea azi, în seara asta de august, stau ca Blanche
în acest costum alb cu perle la ușa surorii mele Stella și văd pentru
prima oară cocioaba în care locuiește. Nu-mi cred ochilor. Nu pot
să suport. (Cade, urale, se ridică discret și se așază normal.)
Magda Fertacz
126
HANKA (citește de pe foaie): Locuitori ai Varșoviei, vă mulțumesc din

toată inima. Vă mulțumesc pentru toate acele bilete care s-au epu-
izat cu două săptămâni înainte. Vă mulțumesc că în acele clipe
dificile când oamenii mureau, iar spre lagăre înaintau vagoane de
prizonieri, voi erați cu mine la teatru la numerele noastre prefe-
rate, cum ar fi: „Dinte, supă, stejar“, „Codița veselă“, „Bibelou cu
găurică“, „De la biberon la păhărel“, „În stupul cu cheflii“, „Cu sare
și piper“, „Ori laie, ori bălaie“ și așa mai departe. Ai jucat în astea?
MALICKA: Da!
HANKA: Popor iubit, doar datorită ție erau sălile pline, plecăciuni
pentru acest răsfăț. (Malicka o corectează pe Hanka.) Coajă.
MALICKA: Coji.
HANKA: Coji de cartof n-am mâncat, drept care îmi voi permite
să șoptesc cuvântul scuze. (Hanka își ia rămas-bun de la public cu
mâna Malickăi.)
MALICKA: Extraordinară, fenomenală, scriau! Publicul! Ah, publi-
cule... Doar tu contezi. Doar tu... Pentru tine au fost nemții din
casa mea din Mokotów și petrecerile în limba germană. Vă iert
infamia și interzicerea spectacolelor, lipsa numelui pe afișe. Mâna.
(Face din mână.)
HANKA: La revedere, doamnelor și domnilor.
MALICKA: Buuuuuum. Aaa... A nimerit drept în inimă. Varșovie,
curvă bătrână ce ești. M-ai ucis. Cântă-mi ceva.
(Se face trecerea la scena revoltei din Varșovia, Malicka horcăie în fundal
ca și cum a fost împușcată.)
Trebuie să scap din propriile ruine. Ieșirea din flăcări este spec-
taculoasă. Mă voi ridica. Cântă-mi ceva. Cântă-mi.
9. Revolta din Varșovia

HANKA: Nu pot să-ți cânt.
MALICKA: De ce?
HANKA: A izbucnit revolta.
INSURGENTUL: Revolta?!
MICUL INSURGENT (recită o poezie):
„Oastea țara o păzește
Cu tunuri puhoi.
Marș, dușmani, de la hotare
Că de nu – război!
Cerul patriei i-a dat
Falnică armată
Puppenhaus
127
S-o iubim, părinți și frați,

Din inima toată.
C-avem sfântă libertate,
Bunăstare-n țară,
Oastei cald îi mulțumim
Preatriumfătoare.
Nu-s dușmani ce ne-nspăimântă
Ce bine-i acasă!
Să ne trăiască armata,
Oastea glorioasă!“
Am scris această poezie pentru dumneavostră și v-o dedic, căpi-
tane Hanka.
CĂPITANUL: Frumoasă. Pe loc repaus, mărșăluiți. (Salută și rămân așa.)
PĂPUȘA: Dragilor, ce stați așa pe întuneric? V-am adus foc. Încăl-
ziți-vă.
MICUL INSURGENT: Auziți? Bombardează. Mi-e frică. (Pauză.) Nu
vreau să devin un monument la Barbican4. Vreau să locuiesc la
Smyk5, în locul unde era barul nostru, în locul unde ne-am sărutat
pentru prima oară. Vreau printre jucăriile de pluș, să mă cuibăresc
în coama bălaie a marelui leu cu ochi albaștri. Să predau carabina.
Să mă bucur că nu voi crește niciodată. Să privesc mamele care
intră. Vreuna sigur ar veni special pentru noi.
HANKA: Ce-aș face eu acolo, puiuț, cu toate mamele și jucăriile alea?
MICUL INSURGENT: Ai putea să tragi în ele. Au atâta de trăit, pot
muri atât de frumos. Adoptă-mă, căpitanul meu, și hai să evadăm
din istoria asta!
HANKA: Puiuț. Datorită ție am aflat. Tu, șoricelul polonez din Arma-
ta Teritorială mi-ai arătat mie, unui șoarece mare din SS, ce este
patriotismul polonez. Se tem doar cei slabi, bolnăvicioși, lașii și
dușmanii patriei. Ăștia nu suntem noi, puiuț. Nu noi.
INSURGENTUL: Nu mai sunt genul tău? Nu mai vrei să mă săruți?
HANKA: Mie să-mi vorbești doar de dragostea de țară.
MICUL INSURGENT: Ce să fac atunci?
HANKA: Puiuț, ce tot mormăi sub nas, te coiești ca un poponar în
loc să faci vreo faptă eroică, să rămâi în memoria oamenilor.
MICUL INSURGENT: Căpitane, pentru tine sunt gata! Alo, fetelor,
veniți repede că facem o faptă eroică, o jertfă în numele dragostei.
MALICKA, PĂPUȘA: Minunat.
4
Fortăreață din Varșovia ridicată în secolul XVI (n. tr.).
5
Rețea de magazine cu articole pentru copii (n. tr.).
Magda Fertacz
128
MALICKA: În sfârșit s-a întors iubitul meu Hans împreună cu colegii

lui. Hans, mi-a fost atât de dor de tine. Hans, cerul meu. Ne-au
pus lângă un zid. Și ne-au ordonat să ridicăm mâinile cât de fru-
mos putem și cu toată ființa să sfidăm moartea. Dansăm, Hans.
(Toți stau la perete și ridică mâinile, pozează expresiv, stilizat, pentru poze.)
MALICKA: Cum arăt?
HANKA: Minunat, parc-ai fi vie. Ca o mireasă.
TOȚI: Au! Au! Au!
MALICKA: M-au nimerit în burtă. Pe tine?
HANKA: Doar în spate.
MALICKA: Și-așa e fain.
MICUL INSURGENT: Pe mine în gât, vă rog. Așa îmi stă mai bine părul.
(Mor, stau întinși pe podea.)
MICUL INSURGENT: Căpitane, acum mă iubești? Nu mor, Căpi-
tane. Nu voi muri niciodată. Pleoapele mi se ridică, fixate parcă
de resortul vieții. Să dansăm și să cântăm. Îmi așez capul pe
coapsele tale. Ador acest miros de piele al nopții. Mâna ți-e atât
de delicată, îmi desfaci cu degetele nodurile din păr. Cu degetul
mare îmi susții pleoapele.
CĂPITANUL: „Nu vei muri, iubirea mea. ‘N-adânc somn te vei scu-
funda, și va putea să te trezească doar cel ce te va săruta.“6
10. Scena balenelor

I. Trecerea de la Revoltă la Balene
(Toată lumea scoate sunete de balenă.)
PĂPUȘA/NARATORUL: Orice curvă după ce moare renaște ca bale-
nă. Le ascultăm cântecele, sunetele din burtă, sunetele de dinainte
să existe ceva. Deasupra lor, Varșovia în flăcări, iar sub apă, ele,
plutind în azurul libertății. Îmbrățișându-se cu înotătoarele, se
lipesc una de alta. Indienii credeau că balenele sunt biblioteci
plutitoare care știu povestea Pământului-Mamă. Sunetele pe care
le emit activează ADN-ul și îți oferă acces la cunoaștere. Dacă
omul ar avea puterile balenei, ar ști să cânte cu vocea celor care
cunosc limba străveche.
PĂPUȘA (recită mantre balenește): Uită-mă...
6
Citatul se referă la Frumoasa adormită de Charles Perrault (n. tr.).
VICTORIE?
Piotr
Weronika
Gruszczyński
Murek
Feinweinblein
Opt cortine
ACTUL I
Scena 1
Întuneric. Zgomotul radioului: cineva caută un post de radio învârtind
butonul. O melodioară tâmpită, parcă la circ sau într-un parc de distracții.
VOCE DE COPIL
Există un singur leac pentru moarte: frunzele de pătlagină.
VOCE DE FEMEIE
Le înmoi puțin, după care freci, freci.
(O melodioară tâmpită: circ sau parc de distracții.)
VOCEA FEMEII 2
E patru: o clipă de plăcere.
(Pulverizare: spray sau flacon.)
VOCEA FEMEII 2
Apă parfumată, pe vremuri în fiecare casă.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Tocmai am ascultat Suspinul lui Shebalin1.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Iar acum ne întoarcem la firul discuțiilor noastre.
VOCEA BĂRBATULUI 1
O întrebare, pe care fiecare dintre voi și-o pune câteodată. Se cade
să-i pui soțului cizme scurte și șapcă de lână? Răspund: depinde de
încălțări și depinde de șapcă.
1
Vissarion Shebalin – compozitor sovietic (n. tr.).
Weronika Murek
134
VOCEA BĂRBATULUI 2
Dacă ne ține buzunarul, o să avem roadă bogată, asta dacă trupul
încă mai e în stare bună, trupul arătat, dacă e deschis sicriul. Dacă
sicriul e închis, atunci păcat de cizmulițe, numa′ așa puțin și să le
scoți după aia.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Asta dacă vorbim de un erou de război.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Dacă a fost să moară, înseamnă că e erou de război, corect.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Și atunci cu cizme.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Atunci mereu cu cizme.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Și atunci mereu cu cizme, că altfel nu se cade.
VOCEA BĂRBATULUI 2
În problema asta sunt foarte multe voci ale radioascultătoarelor. Ne
întoarcem după pauză: suspinul lui Schuman.
(Melodie: Cântec despre păduri; întreruptă după câteva secunde. O melodioară
tâmpită: circ sau parc de distracții.)
VOCE DE COPIL
VOCEA FEMEII 1
Mai întâi le înmoi, freci, freci.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Revenind la tema programului de după masă, întreabă cineva din
Hindenburg în ce se cade să-i pui pe cei apropiați și în ce pe morții
mai îndepărtați.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Cine e apropiat, cine e îndepărtat, avem și așa o întrebare.
VOCEA BĂRBATULUI 2
S-o luăm ușor: să desenăm totul. Un cerc, cerculeț, cerculeț, urmă-
torul inel. După care să numeri unde ce cui i-a ieșit. De la inelul al
patrulea încep îndepărtații.
Feinweinblein
135
VOCEA BĂRBATULUI 1
Nu întotdeauna e tatăl.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Nu întotdeauna e tatăl, dar se întâmplă deseori.
(O melodioară tâmpită.)
O RADIOASCULTĂTOARE
Am o întrebare: cu ce să-i pun pe cei mai apropiați și cu ce pe morții
mai îndepărtați.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Păi, pe apropiați, evident, cu cizmele de bal și cu o căciulă de blană,
dacă avem.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Iar dacă nu avem, până la urmă putem să împrumutăm.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Putem da o fugă la vecin, să-i spunem cum stau lucrurile.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Putem să-i spunem că i-o vom da înapoi mai încolo.
VOCE DE COPIL
VOCEA FEMEII 1
Freci, înmoi și freci, freci, freci.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Pe morții mai îndepărtați poți să-i pui mai lejer.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Nu înseamnă că oricum.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Nu oricum, ci mai lejer.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Poți scoate niște vechituri din dulap, ce credeam cândva că n-om mai
purta.
VOCEA BĂRBATULUI 2
O surpriză plăcută, nu se irosește nimic.
Weronika Murek
136
VOCEA BĂRBATULUI 2
Țesături ușoare, tari.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Iar blidele goale ștergem cu pâinica.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Prin urmare, știm deja cu ce să-i punem pe morții mai apropiați și
mai îndepărtați.
(O melodioară tâmpită, după care un zgomot, de parcă s-ar pierde semna-
lul. Se luminează.)
Scena II
O cameră mică, un geam alb, un radio mic pe pervaz, un portret mic lângă.
Un scăunel apropiat de geam, puțin mai încolo un pat plin de plăpumi,
deasupra patului o mică tapiserie brodată: un copil deasupra unui blid cu
supă ține lingura cu coada în direcția blidului.
Pe scenă intră un bărbat în vârstă.
Zgomotul radioului scade, dar nu se întrerupe.
KNAUER
Ai numărat, mă, colțunașii?
(Plăpumile încep să se miște.)
KNAUER
Colțunașii, i-ai mai numărat?
DOAMNA KNAUER
(De sub plăpumi.)
Da.
(Knauer se așază pe scaunul de la geam și-și face cruce.)
KNAUER
Pentru ce?
DOAMNA KNAUER
Poate voiam să știu.
KNAUER
Pentru ce?
DOAMNA KNAUER
(Iese de sub plăpumi.)
Totdeauna mai bine să știi.
Feinweinblein
137
KNAUER
Când îi numeri, îi lipești după aia de oală!
DOAMNA KNAUER
E!
(Caută sub pat, scoate șosetele înfășurate una în alta.)
DOAMNA KNAUER
Era așa o programă, a picat numele heringului.
KNAUER
Numele heringului.
(Își scoate cizmele.)
Numele heringului, care?
(I le dă.)
Nu aveam hârtie.
DOAMNA KNAUER
Dacă ziceau la radio.
KNAUER
Pune-le p-ale mele, că ce?
DOAMNA KNAUER
Da′ ziceau la radio, măi.
KNAUER
Aveam hârtie gălbuie și aveam hârtie de împachetat heringul.
DOAMNA KNAUER
O-ho, de-om avea noi heringi, să-i putem împacheta.
KNAUER
Sau hârtie de scrisori.
DOAMNA KNAUER
Poa′ să fie orice fel de hârtie. Eu aud la radio, la noi, la căminul
sătesc...
KNAUER
A, că ce, îl iau scump?
DOAMNA KNAUER
Azi numa′ așa, scurt. Iar se pierde pe undeva semnalul și...
KNAUER
E.
Weronika Murek
138
DOAMNA KNAUER
E.
KNAUER
Ia du-te, mai scutură-l.
(Stau fără să se miște, în liniște.)
KNAUER
(mai tare)
Du-te, mai scutură-l!
DOAMNA KNAUER
Dacă l-am scuturat ieri!
KNAUER
Vezi, mă, acolo, și scutură-l, n-auzi?
(Se apropie și ridică radioul, îl scutură.)
DOAMNA KNAUER
Da′ parcă aveam un drum, nu?
KNAUER
E.
(Scutură mai tare.)
DOAMNA KNAUER
Dimineață aveam parcă un drum undeva, nu?
(Zgomotul se întețește.)
DOAMNA KNAUER
Aveam drum undeva.
(Zgomotul se oprește și e liniște deplină.)
KNAUER
E!
DOAMNA KNAUER
Da, aveam un drum de făcut.
(Knauer scutură radioul și mai tare.)
DOAMNA KNAUER
Parcă un fum, ceva.
KNAUER
Zi, pentru ce-ai mai numărat, mă, atunci colțunașii ăia?
Feinweinblein
139
DOAMNA KNAUER
Ceva fum, parcă, da′ nu de la mâncare.
KNAUER
Pentru ce, mă, i-ai numărat?
DOAMNA KNAUER
De aia, mă, că atunci când îi lipesc, îi număr fără să mă gândesc.
(Mai încet.)
Da′ parcă aveam un drum, nu? Aveam un drum de făcut.
(Knauer scutură radioul.)
DOAMNA KNAUER
Dacă ne murea băiatul, mergeai în fruntea convoiului de săteni. Mer-
geai în fruntea lor.
KNAUER
E.
DOAMNA KNAUER
A sătenilor de frunte.
(Knauer scutură radioul, îl lovește de câteva ori de pervaz.)
KNAUER
Așa.
DOAMNA KNAUER
Cineva a dat, cineva a luat.
KNAUER
De ce atunci, mă, ai mai numărat colțunașii ăia.
(Zgomotul radioului se întețește, amândoi se apropie de el. O melodioară
tâmpită.)
VOCE DE COPIL
(Se întunecă.)
Weronika Murek
140
Actul II
Scena I
Se întunecă. Zgomotul radioului, de parcă cineva ar căuta un post de ra-
dio; voci întrerupte și fragmente de melodii.
O melodioară tâmpită.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Întrebuințarea avionului în gospodăria de la sat, o temă încă vie în
multe case de la noi.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Aspectul natural.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Peștii vii, căpșunele, e mult de numărat.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Să crești verdețurile cu ajutorul agronomului, nu al Domnului.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Avem o primă mărturie?
UN APELANT/ASCULTĂTOR LA TELEFON
Da′ după război ne-am întors la case destul de noi. În ce parte din
casa noastră nouă străină să așezi covorașul, să te simți mai nestrăin
în casa asta străină?
VOCEA BĂRBATULUI 4
Covoraș din țoale vechi sau mai degrabă unu’ împletit?
VOCEA BĂRBATULUI 5
Și din țoale vechi, și unu’ așa împletit.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Că are importanță ce fel de material și-n ce parte se-ndoaie.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Aveți, domnule, cumva, ieșirea spre nord?
(Moment de liniște.)
VOCEA BĂRBATULUI 4
Nu e domnul cu noi.
(O melodioară tâmpită.
Se luminează.)
Feinweinblein
141
Scena II
Un cămin cultural sătesc: un birou, trei scaune, pereți galbeni, o ușă, lângă
cadrul ușii – o pată lungă, întunecată. Deasupra ușii o cruciuliță, pe perete
un afiș de protecție a muncii cu instrucțiunile Normelor de construcție a
cuștilor pentru iepuri. Imediat lângă, pe perete, o farfurie albă de porțelan
cu motive populare.
Intră doi bărbați; unul cu ochelari și cu vestă de lână – Administratorul.
ADMINISTRATORUL
Domnule, v-am mai spus. Nu există cursuri de cântat la două instru-
mente pentru persoanele care în același timp și lucrează. Trebuie
cumva altfel, altfel s-o rezolvăm cumva.
PETENTUL
Ce are, că ăsta al doilea e muzicuță de gură. Cum să mai gândești,
știu eu? Iar avem instrument din ăsta?
ADMINISTRATORUL
Ce?
PETENTUL
Dacă prinde muzicuța de gură, zic.
ADMINISTRATORUL
Hotărăște-te, domnule, odată.
PETENTUL
S-o folosesc des, n-aș zice nici asta.
(Se apropie de birou, amândoi se așază. Administratorul scoate un creion
și-l ascute fără să-și ia ochii de la Petent.)
PETENTUL
Ce, o fi ăsta instrument?
(Administratorul se întinde după o foaie de hârtie curată și bate în ea de
câteva ori cu capătul creionului.)
PETENTUL
(Mai tare.)
Ce-o fi instrumentul ăsta?
(Stau în liniște.)
Weronika Murek
142
PETENTUL
Nici eu n-aș zice că ai ce cânta mare brânză. Suflu de două, trei ori.
Ce, ăsta-i mare cântat?
(Tace cu capul plecat.)
Pentru asta ar trebui ceva școală, ca omul așa să...
ADMINISTRATORUL
Dar, serios, cu ce ocazie?
(Petentul nu se uită la el.)
ADMINISTRATORUL
Ziceți, domnule, serios.
(Liniște.)
ADMINISTRATORUL
E vorba de Adenauer?
(Celălalt nu reacționează, Administratorul repetă mai tare.)
E vorba de Adenauer?
PETENTUL
(Ridicând capul nervos.)
Da′ fără răutate.
(Caută în jachetă.)
Fără răutate, nimic răutăcios, nimic răutăcios, e doar neplăcut botul
ăla al lui Adenauer, botul ăla așa de neplăcut al lui Adenauer, botul
lui Adenauer ăla așa de, din gazete ăla așa de, de pe copertă, din
fotografii chiar, botul ăla așa de neplăcut.
ADMINISTRATORUL
Știți, asta nu așa se poate opri.
PETENTUL
Eh, da′ de ce?
(Caută în jachetă, înfierbântat.)
Botul ăla așa neplăcut, botul lui Adenauer, botul așa, așa bot al lui
Adenauer ăla.
ADMINISTRATORUL
Știți, domnule, noi putem raporta – raporta, dar ei.
Feinweinblein
143
PETENTUL
(Scoțând din jachetă o hârtie.)
Nu citesc.
ADMINISTRATORUL
Nu citesc.
PETENTUL
(Îi întinde hârtia peste birou.)
Da′ asta, asta deja înseamnă ceva?
ADMINISTRATORUL
(Citește.)
Deplasarea zilnică a lui Adenauer.
(Apropie hârtia de față.)
Urmele astea de creion...
PETENTUL
Urmele mele de creion.
(Mai încet.)
Să nu credeți că nimeni nu vede. Să nu vă simțiți, știi dumneata.
ADMINISTRATORUL
Dar fără rapoarte.
PETENTUL
Ce?
ADMINISTRATORUL
Că pleacă de-acasă în fiecare zi, n-o să mai fac raport. Doar există
fotografii pentru asta, se scrie despre asta în gazete.
PETENTUL
Nu, nu.
(Cu neliniște.)
Nu, ei nu cunosc adevărul. E așa cum ziceam eu...
(Schimbă.)
Secret, totuși? Secret, așa-i?
ADMINISTRATORUL
(Se bate cu pumnul în piept.)
Weronika Murek
144
PETENTUL
Eu vă zic, domnule. Eu am vorbit cândva c-un om înțelept. Zicea:
domnule, matale ești un imbecil, așa i te mai opui, te opui, da′ matale
nu vezi un lucru simplu.
ADMINISTRATORUL
Nu vezi.
PETENTUL
Toți văd, da′ matale nu vezi, așa-mi spunea, pe cuvânt. Iată, eu, de
pildă.
(Mai încet.)
Nu eu am început. N-am început eu vorba, doar două cuvinte, doar
așa o dezamăgire amară față de Adenauer, nimic mai mult.
(Liniște.)
Matale nu vezi nimic, așa mi s-a spus. Și mi-au arătat fotografia și
tot mi-au spus. Tot mi-au șoptit, toată administrația lor.
(Se apleacă cu tot cu birou.)
Eu aci′ în fotografia asta am însemnat tot, cum mi-au arătat și mie.
Cu creion ascuțit spionii, dușmanii poporului, cu creion mai gros
spionii, dușmanii poporului, dar din ăia mai tăinuiți, din ăia mai
ascunși.
(Administratorul se apleacă deasupra fotografiei.)
PETENTUL
Prima treabă-i așa: popularea iazurilor.
ADMINISTRATORUL
Și Adenauer?
PETENTUL
Nu vorbesc personal, cu mâinile mele. Vorbesc: cu mâinile altora.
Atunci cum înțelegi asta, că o zi iazul e gol, iar următoarea e plin
de ăia, de pești? Și zboară, zboară domnule după aia avioanele, avi-
oanele sovietice care acum, domnule, sunt așa că de la înălțimi mari
deconspiră peștii.
ADMINISTRATORUL
Așa-s fotografiile.
PETENT
Nu zic că Adenauer. Da, ia uitați ăsta, ce față întunecată…
Feinweinblein
145
(Arată.)
Fețele astea neplăcute.
ADMINISTRATORUL
Da’ știți de ce sunt așa?
PETENTUL
Că aleg în taină.
(Mai încet.)
Și, auziți, domnule, ăștia, peștii din iaz. Da′ ia să se audă, domnule, că
eu am pescărie. Ia să se audă chiar că sunt feroviar. Da′ ia să se audă
că am pești în iaz. Că am o traistă, am o șapcă cu un cerc înaripat.
ADMINISTRATORUL
(Ia creionul.)
Să zicem că Adenauer.
PETENTUL
Mai întâi, dragă redacție și așa mai departe.
ADMINISTRATORUL
Să zicem că Adenauer.
PETENTUL
Dragă redacție și așa mai departe. Că vă rog să publicați această
fotografie din gazetă, cu sublinierea semnelor marcate cu ăsta, cu
creionul marcate.
ADMINISTRATORUL
Dar înainte, înainte de.
PETENTUL
Botul ăsta neplăcut, botul ăsta așa neplăcut, botul lui Adenauer.
ADMINISTRATORUL
Gata, ușurel.
PETENTUL
Botul ăsta așa neplăcut, botul lui Adenauer.
ADMINISTRATORUL
(Scrie.)
Pentru a șasea oră consecutiv, mă adresez dumneavoastră oficial
dezamăgit de politica lui Adenauer.
Weronika Murek
146
PETENTUL
Da′ titlul să fie tot așa ca ultima dată, cu dezamăgire amară.
ADMINISTRATORUL
Există bănuieli, dovezi cu privire la…
PETENTUL
La ce toți bănuiam mai degrabă.
(Liniște, Administratorul notează.)
PETENTUL
Dumneata scrie un cuvânt: peștii din iazuri.
ADMINISTRATORUL
Poate totuși prea direct, așa.
PETENTUL
Dar există dovezi.
(Arată pe fotografie.)
PETENTUL
Aici ăștia doi, ăsta al treilea...
ADMINISTRATORUL
(Îndreaptă privirea spre ei.)
E, dacă avea cineva ochelarii la el...
PETENTUL
Da′ ce, mâinile nu se văd? Că ascund mâinile în poză? Ce om normal
le ascunde, și încă în fotografie? Că de aia faci fotografii, să se arate
omu′ în ele în toată splendoarea.
ADMINISTRATORUL
(Notează.)
Judecând la rece...
PETENTUL
Și de iazu’ ăla acolo. Că peștii, că nu se mai poate așa.
(Administratorul notează. Liniște. Se deschide ușa, intră o femeie cu o stra
chină de mere, după ea urmează soții Knauer, se opresc la perete, Knauer își
scoate șapca.)
PETENTUL
Botul ăla neplăcut, botul lui Adenauer.
DOAMNA ADMINISTRATOR
Parcă aș suna până la capitală.
Feinweinblein
147
ADMINISTRATORUL
Sună.
Auzi? Parcă aș suna până la capitală.
ADMINISTRATORUL
Sună.
(Fără să se oprească din scris.)
Nu cunoaștem pe nimeni acolo.
Parcă totuși aș suna, poate răspunde cineva și atunci aș cunoaște
pe cineva.
(Pune strachina pe masă.)
Dacă am fi importanți, ar suna atunci la noi și am fi putut și noi să
vorbim la telefon. Dacă ar suna telefonul întruna, am fi fericiți.
ADMINISTRATORUL
Omul e fericit când nu îl sună nimeni.
PETENTUL
La mine odată au sunat că nu mai trăiește mama. Acu’ nu mai răs-
pund, de ce-aș mai? Iar să aflu din astea? Eu și-așa nu mai am pe
nimeni, mă tem să mă gândesc ce-or mai fi născocit de data asta.
(Liniște.)
PETENTUL
Sau ăștia d-alde Adenaueri!
(Caută în jachetă, scoate o foaie lungă, boțită.)
Vă mai rog asta.
ADMINISTRATORUL
Pe femeile astea?
(Privește atent, citește cu voce tare.)
Anexez lista persoanelor ale căror fețe aș dori eventual să le văd la
voi în gazetă.
(Privește atent.)
Niște actori vai mama lor.
PETENTUL
Dar femei.
Weronika Murek
148
(Cu iritare.)
De Adenauer scriu ele, vă rog eu, domnule, lipesc fotografiile lui
Adenauer, ale botului lui neplăcut.
Ar putea fi un articol despre mine. Despre orice, în fond. Că trag
de manivelă. Un articol mic acolo, dar care să-ți aducă speranță. Cu
ceva mesaj, așa un articol ar putea fi. Că să tragi de manivelă nu e
lucru greu și chiar poți să cânți făcând așa ceva. Și că, deh, cânt și
eu în timp ce învârt de manivelă.
PETENTUL
Și fotografii la față.
ADMINISTRATORUL
Cum adică? Dacă pe ea o prinde la față chiar și cu manivela, cu
tramvaiul o prinde, cu combina o prinde la față.
(Intră copilul.)
Gata, băiatu′ mamii, acușica.
ADMINISTRATORUL
Domnii acolo? Sau la perete?
KNAUER
Noi așteptăm, nu-i bai.
ADMINISTRATORUL
Gata, aproape.
(Petentului.)
Suntem aproape gata, da?
PETENTUL
Într-un fel, aproape.
(Soții Knauer se apropie mai mult. Petentul îi face loc la birou doamnei
Knauer, îi arată domnului Knauer fotografia pe care a adus-o.)
PETENTUL
Fața lui Adenauer.
(Knauer ia fotografia.)
PETENTUL
Uitați aici, domnule.
KNAUER
Feinweinblein
149
E clar totul.
PETENTUL
E clar totul, nimic nu se vede.
COPILUL
Uite, am o fu-flutoare.
(Mută masa și scaunele.)
Imediat ajung pomicultorii.
(Copilului.)
Da′ de unde o ai?
COPILUL
La internat au dat-o.
PETENTUL
Pe vremea războiului, mere se mânca.
KNAUER
Se mânca mere, când nu le păzea.
ADMINISTRATORUL
Da′ un soldat ne-a adus mere în șapcă.
Mie mi-a adus.
ADMINISTRATORUL
Ți-a adus în șapcă.
COPILUL
Mami, aș sufla și eu, bine?
Domnilor, dacă stați mai mult timp, să-mi dați vă rog pardesiurile.
(Copilului.)
Numa′ încetișor.
(Copilul suflă.)
Că deh, nu-i aveam pe domnii trecuți în calendar.
COPILUL
Eu aș sufla, bine? Suflu încetișor!
Weronika Murek
150
Numa′ încetișor!
(Către soții Knauer.)
De acum avem regulament nou.
(Îi dau pardesiurile. Doamna Knauer citește afișul de pe perete.)
Domnu’, ia uitați-vă la mine, m-aș potrivi?
KNAUER
Ce?
La garderobă la capitală, m-aș potrivi?
KNAUER
Nu decid eu, doamnă.
Da′ ia uitați-vă.
KNAUER
Într-adevăr.
Mi-au vorbit de teatrele de acolo, Doamne Dumnezeule! Treburi mari,
nu glumă! Mintea mea nu poate cuprinde toată amploarea spectaco-
lului. Șase, of! Pe scenă! Șase la un loc, fiecare cu cizme! Fiecare în
cizme toți la un loc.
ADMINISTRATORUL
Pe om acolo așa îl impresionează în mod intenționat.
KNAUER
E.
PETENTUL
Le pun cizme ca să impresioneze.
ADMINISTRATORUL
Omul simplu vede, vrea la fel să aibă.
PETENTUL
Să ai cizme, să le porți.
(Administratorul termină de scris, îi întinde bilețelul.)
Feinweinblein
151
ADMINISTRATORUL
Da′ noi, ce? Om avea puține cizme, oare?
Dar nu la toți șase deodată.
(Copilul suflă în fuflutoare.)
C-o să vină Feinweinblein!
(Mai încet.)
Eu m-aș pricepe chiar și la garderobă, în capitală. Aș băga acolo un
regulament special.
COPILUL
(Oripilat.)
Feinweinblein! Feinweinblein!
ADMINISTRATORUL
(Petentului.)
Luați, domnule, semnați.
DOAMNA KNAUER
Un regulament așa de lung.
Separat pentru îmbrăcați și separat pentru cei goi.
PETENTUL
Da′ ce, vin și goi?
Ar putea, în orice clipă.
ADMINISTRATORUL
Acum până și cei goi au parte de oportunități.
(Către soții Knauer.)
Stați jos, domnilor!
COPILUL
Feinweinblein! Feinweinblein!
KNAUER
Așa, că nouă ni s-au terminat hârtiile de scrisori și omul, știu eu? Nu
tot timpul știe ce să scrie.
El scrie în somn.
Weronika Murek
152
PETENTUL
(În timp ce ascunde biletul în jachetă.)
Și citește!
Și mai și citește.
(Knauer scoate din traistă radioul, sare o antenă din el.)
KNAUER
Ia, uite, domnule.
ADMINISTRATORUL
A sărit.
PETENTUL
Prăjina.
KNAUER
Da′ de băgat înapoi, nu se bagă.
DOAMNA KNAUER
Nici măcar cu degetele.
KNAUER
Na, că acuma s-a stricat.
DOAMNA KNAUER
A mers tot războiul.
KNAUER
A slujit tot războiul, așa-i?
DOAMNA KNAUER
Abia de curând.
(Soții administratori privesc radioul, bat în el.)
KNAUER
Cică l-am primit și noi, odată.
DOAMNA KNAUER
Ar fi vreo posibilitate, poate, să putem să-l schimbăm?
ADMINISTRATORUL
Iar cu altul?
DOAMNA KNAUER
Cu unu′ în locul lui, să meargă.
Feinweinblein
153
KNAUER
Sau să ne dați, în locul lui, băiatul!
(Lasă capul jos.)
PETENTUL
Eu personal niciodată, dar am mai auzit de oameni care să asculte
radio.
COPILUL
(Suflă în fuflutoare.)
Nu mai bine îți cauți de treabă?
DOAMNA KNAUER
Nu, că băiatul.
KNAUER
Singurul băiat.
COPILUL
(Petentului.)
Vă jucați de-a chinezul?
DOAMNA KNAUER
Eu nu dau vina pe radio, eu dau vina pe țară că așa-i radiou′.
COPILUL
Da de-a evreul vă jucați?
(Administratorul rotește butonul radioului: zgomot.)
COPILUL
Sau de-a spânzurătoarea?
DOAMNA KNAUER
Gata, acum.
KNAUER
Ca mai înainte.
PETENTUL
Copilul așa mititel, dar s-a orientat.
DOAMNA KNAUER
Parcă-i de departe.
(Zgomotul crește.)
PETENTUL
Da′ de ce de-a spânzurătoarea?
Weronika Murek
154
ADMINISTRATORUL
Pe rând, la subiect.
KNAUER
Eu câteodată am impresia că nimic nu s-a schimbat. Că radioul merge
cum mergea, doar că omul nu mai aude.
PETENTUL
Auzi, puștiule? De ce de-a spânzurătoarea?
KNAUER
(Administratorului.)
Sunteți tată de copii?
ADMINISTRATORUL
Adică, ce vrea să însemne asta?
PETENTUL
Alo, puștiule?
(Soției Administratorului.)
Cum îl cheamă pe puști?
ADMINISTRATORUL
Nu mai rotiți de el.
(Zgomotul crește.)
DOAMNA KNAUER
Nu rotiți, adică?
PETENTUL
Puștiule, de ce de-a spânzurătoarea? De ce nu de-a podul?
ADMINISTRATORUL
Domnule, nu mai rotiți de el acum.
(Se întunecă.)
Scena III
Întuneric, zgomotul radioului. O melodioară tâmpită.
O RADIOASCULTĂTOARE
Așa, azi vreau să vă povestesc de prima oară-n viață când m-am
legat la curent. Așa, și era vară, că vara a fost. Puneam afumătură
noi, da′ de care: la lumină. Afumături la lumină mâncam pe lumină,
mâncam și la amiaz′, și le mâncam și noaptea, așa, și era vară, că
vara a fost. Țineam în casă o mașină de tocat carnea cu mâneru′ de
lemn și dădeam din ea pe lumină, dădeam seara, dădeam la amiaz′
Feinweinblein
155
și dădeam din ea dimineața, nu se dormea atunci, numa se stătea

pe la geam sau pe la masă și tot stăteam și așteptam, așteptam ceva
și dădeam, dădeam din ea dimineața, dădeam seara. Păi, nu? Oare
mergea atunci cineva pe cărare? De la apus.
(O VOCE ÎN SPATE: De la răsărit.)
Așa, da′ înainte să vă descriu cum prima oară-n viață m-am legat
la curent, vreau să vă întreb la ce bun lanternele alea pentru orbii
noștri viteji, încotro se duceau ei, ce nisipuri căutau ei să vază; mi-o
zis atunci cineva – da’ eu am dat din mână, dădeam dimineața,
dădeam seara, dădeam din ea la amiaz’ și dădeam din ea noaptea,
cine aduce cu el șerpi orbi pe nisipuri albe ăla trebuie să vină cu
focul după el, cine mi-o fi zis asta?
De ce n-oi fi ascultat? Ce-oi fi dat eu numa′ din mână cu ăla de lemn,
dădeam pe lumină, dădeam la amiaz′, dădeam noaptea și dădeam
dimineața, ce tot tocam și tocam afumăturile alea? Ce nu m-oi fi
măritat eu când am avut șansa și am ales un lemn?
VOCEA BĂRBATULUI 6
E o mărturie minunată, suspinul lui Ceaikovski.
Melodia: Sărbătoarea pădurilor.
Scena III
Un cămin cultural sătesc, Petentul a ieșit deja, pe scenă au apărut trei
bărbați îmbrăcați identic, în negru, cu pălării plate – joacă cărți. Adminis-
tratorul termină de ascuțit creionul. Soția administratorului pune în cuier
pardesiurile verzi, grele.
POMICULTORUL 1
Cu patru de treflă nu se joacă, se zice că îl bucură pe dracul.
(Toți își fac cruce. Soția administratorului scapă pardesiul.)
POMICULTORUL 2
Ptiu, că nu mai înțeleg, tot timpul mă-ncurc cu inima neagră.
(Aruncă o carte.)
Prima, a doua neagră.
POMICULTORUL 3
Gândește-te că-i agriș.
POMICULTORUL 2
A.
(Aruncă o carte.)
Și patru.
Weronika Murek
156
POMICULTORUL 4
N-ați rezistat psihic.
POMICULTORUL 2
Păi, da.
(Aruncă o carte.)
Așa, și? Ca să ce?
POMICULTORUL 3
Trebuie să punem deoparte puterea spiritului, pentru vremea prân-
zului.
POMICULTORUL 2
Opa.
(Aruncă o carte.)
POMICULTORUL 3
Nu se joacă cu patru de treflă.
De-ar fi fost război, iar scriam scrisori.
POMICULTORUL 2
Ca să ce?
(Aruncă o carte.)
Și acuma se poate.
POMICULTORUL 1
Cui acele scrisori?
Eh, cui mi-ar fi venit.
POMICULTORUL 3
E.
Totuna, că ș-așa nu mi-a răspuns nimeni.
POMICULTORUL 1
Nici acu’ n-o să răspundă.
POMICULTORUL 2
N-o să răspundă.
(Aruncă o carte.)
Ce importanță are, dacă e război sau nu e.
Feinweinblein
157
Atunci credeam că nu-mi scriu că nu mai trăiesc, da′ acu n-aș mai
avea explicație.
(Schimbă.)
Dacă mai trăiește cineva pe undeva, m-aș teme, poate, că nu-mi scriu
pentru că nu-i mai interesează nimic.
POMICULTORUL 3
Atunci vă rog să nu scrieți.
ADMINISTRATORUL
Înc-o dată, și mai tare.
(Knauer se apleacă peste birou și-i șoptește ceva.)
(Mai tare.)
Că e un loc pe lumea asta, unde nu se gândesc la mine.
DOAMNA KNAUER
(Mai tare.)
Iaca, până am priceput că sunt fel și fel de butoane pe care să le tot
învârți încolo și-ncoace, ascultam radioul așa încet, încetișor.
KNAUER
Eu știu? Așa de aproape. Ca un freamăt, parcă.
DOAMNA KNAUER
Cum se ascultă inima.
KNAUER
Când o lipești de ureche.
DOAMNA KNAUER
O ții în mâini, o apropii de ureche.
KNAUER
Omu’ tot timpul trebuie, da′ să întrebe mai întâi, dacă vrea să se
deprindă sau vrea să învețe.
DOAMNA KNAUER
Da′ la amiaz′ au dat rețeta de supă de in, iar serile, pentru femeile
sătule de război, povesteau despre flori, dădeau mărimi și culori.
(Liniște.)
Doamne, da’ ce n-auzeai acolo, fel și fel de flori mândre! Garoafe,
gerbera, de toate. Odată, chiar și trandafiri! Nu știu cum se făcea, da′
printre toate lipsurile alea, prin tot războiul ăla, vorbeau de tranda-
firi! Doamne, ce mai miroseau!
Weronika Murek
158
POMICULTORUL 1
Domnule, nu puteți merge cu doiul, puteți merge cu cinciul.
KNAUER
Încă dinainte să fim în plin război, am primit scrisoare, cum că dacă
știe cineva vreun om nelalocul lui.
DOAMNA KNAUER
Dacă știe cineva…
(Își freacă fruntea cu degetele.)
KNAUER
Că să le dăm de știre, că de-acu’ toate se vor schimba.
DOAMNA KNAUER
Iar fiul nostru era prost.
KNAUER
Aveau de făcut cercetări.
DOAMNA KNAUER
Cercetări că de ce-s oamenii proști.
Da’ tu știi ce-am avut? Un vis am avut, norvegian!
POMICULTORUL 3
Ce-i asta, vis norvegian?
POMICULTORUL 2
Ce-l visează norvegii.
POMICULTORUL 4
Ce-l visează norvegienii.
POMICULTORUL 2
Înseamnă că vis liniștit.
POMICULTORUL 4
Poftim, domnilor, deșteptarea mămăligilor.
POMICULTORUL 2
Doamnă, ascultați la colegul.
POMICULTORUL 1
Trebuie să fie ca ciulamaua aia când ne-o dădeau de pomană că s-a
sfârșit războiul.
POMICULTORUL 2
E.
(Aruncă o carte.)
Feinweinblein
159
POMICULTORUL 1
E, ce, dădeau.
POMICULTORUL 2
E.
POMICULTORUL 1
Dumneata aici pui la îndoială un fapt demonstrat.
ADMINISTRATORUL
Și mai departe?
KNAUER
Nu s-a încadrat.
DOAMNA KNAUER
O fi dat după aceea, știu eu? Au dat documente.
KNAUER
S-a dat ordin, au ordonat.
DOAMNA KNAUER
Au dat documente, să denunțăm din ăștia.
Să vină războiul înapoi, să fie din nou activitate!
KNAUER
Rugau să denunțăm, dacă știa cineva.
DOAMNA KNAUER
Nu s-a încadrat.
ADMINISTRATORUL
Știa?
DOAMNA KNAUER
Nu s-a încadrat.
KNAUER
N-a fost unul pe care să-l arăt cu degetul.
(Administratorul lasă creionul din mână și se uită la ei cu atenție.)
ADMINISTRATORUL
Mai ușor.
POMICULTORUL 2
Careu.
Weronika Murek
160
KNAUER
Statul nu e asistent medical, parcă așa scriau.
DOAMNA KNAUER
Nu este asistent medical.
(Liniște.)
Ne-au dat un radio.
KNAUER
Schimbau toate spitalele în cazărmi. Așa erau vremurile.
ADMINISTRATORUL
Asta, da, ținem minte.
DOAMNA KNAUER
Doar că e prost copilul.
KNAUER
Copilu-i așa de prost.
DOAMNA KNAUER
Ce, o fi copilul nostru? Ai cum să știi?
KNAUER
Și-un radio ne-au dat.
(Liniște.)
Ai avut și dumneata cândva un copil, copil așa de prost?
DOAMNA KNAUER
Nu s-a încadrat.
KNAUER
Nu s-a încadrat.
DOAMNA KNAUER
Da′ radio ne-au dat.
KNAUER
O carte, un radio ne-au dat.
POMICULTORUL 4
Doumneata iar joci cu patru de treflă.
POMICULTORUL 2
E.
KNAUER
Feinweinblein
161
De când a început războiul, chiar și cinci mărci.

DOAMNA KNAUER
Noi ne temeam c-o să ne dea carte, da′ ne-a dat radio.
KNAUER
Ne-a dat un radio pentru copilul ăla prost.
DOAMNA KNAUER
Nimeni nu ne-a dat niciodată nimic, da′ uite că statu′ ne-a dat.
KNAUER
A, că era un copil?
DOAMNA KNAUER
După care, ăia din pod.
(Liniște.)
De ce ne-ar fi păsat?
KNAUER
Nu s-a încadrat.
DOAMNA KNAUER
Rugau, dădeau.
KNAUER
Și acum ce-i de făcut cu radioul? Că nu ne mai merge. Că ne-a promis
statul. Mai omori liniștea cu ceva. Nu vreau să fiu cu gândurile mele,
eu vreau să ascult la radio.
DOAMNA KNAUER
Ne-am dus să-l lecuim, noi ne-am străduit. Trebuie mai întâi de cer-
cetat de unde copilul e așa de prost, iar când apar leacurile, îți dau
și copilul înapoi. Iar radioul, îl mai ascultă omul, așa, între timp...
KNAUER
Ne-a dat radioul ăsta mic la schimb cu copilul ăla prost.
DOAMNA KNAUER
Și-aproape o livră de carne.
KNAUER
Aici trebuie să fii practic.
DOAMNA KNAUER
Că, deh, de ce ne-ar fi păsat?
Weronika Murek
162
KNAUER
Ca ouăle alea fără plod, așa ne spuneau.
DOAMNA KNAUER
Doctorii așa ne spuneau.
KNAUER
Au fost doi doctori, un avocat, persoane de stat.
DOAMNA KNAUER
Da′ de unde-i copilul prost?
KNAUER
Nu s-a încadrat.
DOAMNA KNAUER
Că?
KNAUER
Că?
DOAMNA KNAUER
Așa ne spuneau.
KNAUER
Că nu s-a încadrat.
DOAMNA KNAUER
Că nu există mărinimie acolo unde nu ai inimă.
KNAUER
Nu ai inimă.
POMICULTORUL 3
Dumneata iar ieși cu patru de treflă.
POMICULTORUL 4
Mă, câți are el?
POMICULTORUL 1
Ia potololește-te, domnule.
DOAMNA KNAUER
Comisia specială a cercetat.
KNAUER
De unde-i copilul ăsta așa?
(Se întunecă.)
Feinweinblein
163
Scena IV
Întuneric. O trapă oarecum ascunsă.
O melodioară tâmpită.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Pentru a îmbunătăți munca, înșira covrigii pe braț, până la cot.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Ce vorbești, dom’le.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Și nu doar cu covrigii făcea așa.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Mintea mea nu pricepe.
VOCEA BĂRBATULUI 4
(Mai tare.)
Gata, că-i în direct, în direct.
VOCEA BĂRBATULUI 5
(Mai tare.)
Programul de după masă: viața solitară a păsărilor.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Cocoșii de munte și cocoșii de mesteceni, cocoși de pe meleagurile
noastre.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Totuși, după penaj, masculii sunt mereu mai frumoși.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Ploierul de munte, restul speciilor – migrează/migratoare.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Primim în continuare extrem de multe întrebări, înainte de toate în
privința poligamiei cocoșești. Sunt ei creați pentru o viață solitară?
VOCEA BĂRBATULUI 4
Într-un mediu sălbatic, în natură...
VOCEA BĂRBATULUI 5
Primele apeluri.
RADIOASCULTĂTORUL 2
Gata, prea târziu: sunt aici.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Weronika Murek
164
Bine ați venit la noi, sunteți în direct. Va fi despre aventuri, da? Ceva
de mărturisit?
Gata, prea târziu: sunt aici.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Chiar vă rugăm.
Un fel de anecdotă.
(Liniște.)
În locul de rotit al cocoșilor de munte, la un moment dat apar găinile
și începe călcatul sau, de asemenea, perechile solitare se retrag.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Interesant ce zice domnul: complet aventuros.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Complet aventuros. Și asemenea rotiri au loc și la cocoșii de mestea-
căn și nu există vreun temei de-a judeca dacă un cocoș trăiește cu
un anumit număr de găini, strict determinat.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Da′ păunul poligam.
VOCEA COPILULUI
VOCEA FEMEII 2
Le înmoi și freci, freci, freci.
VOCE DE FEMEIE
Visuri primăvăratice.
VOCEA FEMEII 3
Știu cum să dau la rindea dacă găsesc o scândură pe undeva?
VOCEA FEMEII 2
Azi, în fiecare casă.
VOCEA FEMEII 3
Roata de tors, unelte din lemn.
VOCEA FEMEII 2
Iar când terminăm de dat la rindea, găsim alte ocupații.
Feinweinblein
165
VOCEA FEMEII
Mai ascuțim pe ici-colo, mai o muchie pe dincolo.
VOCEA FEMEII 2
Face posibilă moartea, acea ustensilă din lemn.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Că există cocoșul de munte, asta o știu din cartea despre viețile
pictorilor, dar că așa e viața lui, pe asta o aud pentru prima dată.
VOCEA BĂRBATULUI 2
Pentru asta, avem mărturiile următorilor ascultători.
VOCEA BĂRBATULUI 6
În locul de rotit al cocoșilor de munte, la un moment dat apar găinile
și începe călcatul, sau de asemenea perechile solitare se retrag.
VOCEA BĂRBATULUI 1
La unele păsări, totuși, devotamentul masculin durează mai mult,
adică timp de mai mulți ani, cum e de exemplu la berze.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Atașamentul față de cuib, nu de partener.
VOCEA BĂRBATULUI 1
Grijă, îngrijire.
VOCEA BĂRBATULUI 4
Întocmai.
Scena V
Se luminează.
Căminul cultural sătesc. Pomicultorii nu mai joacă cărți.
POMICULTORUL 1
Și totuși, rezistența altoiului nu influențează rezistența portaltoiului.
Altoiul moare odată cu portaltoiul. În acest punct, atingem o încur-
cătură, adică o încurcătură în ceea ce privește influența ce-o poartă
altoiul portaltoiului. Dar despre această chestiune, atât de importantă
din punct de vedere practic și teoretic, nu vom vorbi aici. Cercetările
oamenilor de știință au adus în discuție problematica influențelor
reciproce, devenită punct central al biologiei. La fel, nu ne ocupăm
de chestiunea himerelor.
Weronika Murek
166
POMICULTORUL 3
Dar de pepenele galben.
POMICULTORUL 4
De pepene, sau de ăsta, de avocado.
POMICULTORUL 2
Nu, pe mine asta nu mă impresionează. Am zis și mai devreme, cât
dai, atâta primești de pomană. Eu, domnule, am văzut în străinătate
cârnați care mai de care pe mesele de sărbătoare, nu duc lipsă de
bunătățuri.
Și eu am auzit, am auzit.
(Mai încet.)
Doar știu din gazete.
POMICULTORUL 1
Că?
Că în plop – pere.
POMICULTORUL 1
Nu.
Știu din gazete.
POMICULTORUL 4
Din gazete.
(Mai tare.)
De cinci ani văd că n-a citit doamna o gazetă nouă.
POMICULTORUL 3
Roditor.
POMICULTORUL 2
Că pepenele galben cu dovleacu’, asta un om sănătos la cap mai
pricepe.
POMICULTORUL 4
Pepenele galben cu dovleacu’, da.
POMICULTORUL 1
Dar așa ceva, așa...
Da′ e din gazete, din gazete!
Feinweinblein
167
POMICULTORUL 2
Că abia dintr-o groază de încercări am obținut un rezultat pozitiv.
Ascultați aici, domnule.
POMICULTORUL 3
Dar de care.
Da′ dumneata nu știi pe cineva care să fie puțin prost?
POMICULTORUL 4
Păi, dar e plin de ei.
POMICULTORUL 2
Găsește tu, doamnă, unu’ deștept.
Puțin, puțin prost.
POMICULTORUL 3
Greu unul neprost. La ce vă e bun, doamnă, un prost?
Că prostul îl poți schimba cu un radio sau cu cinci mărci.
POMICULTORUL 1
Asta era la război.
POMICULTORUL 2
La război e nevoie de proști.
Da, știți, domnule.
(Se apleacă pe vine.)
Nu unu’ prost-prost.
POMICULTORUL 1
Prost neprost.
Ia să denunț pe cineva, poate un radio îmi vor da.
POMICULTORUL 4
La război dădeau.
POMICULTORUL 2
Eu știu, să ne tocmim?
Weronika Murek
168
POMICULTORUL 3
O ieși cum vrem noi?
POMICULTORUL 4
Uitați, doamnă: Knauer. A luat de-a lăsat copilul, i-a mers radioul
juma de an.
POMICULTORUL 3
Da′ oare s-o plăti?
De-am avea radio, am avea și altele, mai multe. Am putea ajunge și
mai departe. Tot trebuie să-ncepi de undeva. La radio sunt noutăți,
spun ce să pui pe tine dimineața.
POMICULTORUL 4
Și despre vreme.
POMICULTORUL 1
E.
Unde să cumperi peste săptămână o găină adevărată, nu una moartă?
POMICULTORUL 4
Dumneata știi. Dumneata știi de ce au apărut radiourile astea.
POMICULTORUL 1
Da′ auziți, doamnă? Poate știu eu pe cineva. Auziți, doamnă?
Care să nu fie încadrat.
POMICULTORUL 3
Știți, domnule, câți oameni lucrează să hrănească rozătoarele de câmp?
POMICULTORUL 1
Care are simptome ușoare de boala-copiilor2.
POMICULTORUL 3
O sută șaptesprezece mii de oameni doar în URSS.
Ușoare, dar vizibile?
POMICULTORUL 3
Știu eu?
2
Denumire populară a epilepsiei (n. tr.).
Feinweinblein
169
POMICULTORUL 4
Să vorbim acum de bufnițe, căci sunt cel mai puțin cunoscute.
POMICULTORUL 1
Domnule, ai gazeta aia?
POMICULTORUL 4
Și despre ce-ați trăncănit atunci?
POMICULTORUL 3
Întreb și aflu. Îi zic doamnei, după.
Pentru boala-copiilor nu știu, să nu ne dea în loc de radio, cărți.
POMICULTORUL 3
E.
POMICULTORUL 1
Nu vor fi chiar așa.
Nu se poate încadra.
POMICULTORUL 4
Da’ unde-s schițele, diagramele noastre?
(Intră Administratorul.)
POMICULTORUL 2
Domnul Administrator.
ADMINISTRATORUL
A venit poșta?
Nu, o să vină.
ADMINISTRATORUL
Ce?
Spun că are să vină.
POMICULTORUL 1
Domnule, ai scris documentul?
POMICULTORUL 4
Cui, unor astfel, astfel de oameni?
Weronika Murek
170
A scris. Nu? Scriai.
ADMINISTRATORUL
Că poate se leagă.
(Se așază.)
Da‘ nu știam adresa voastră.
POMICULTORUL 1
Nu se va mai afla.
De la cine sunt radiourile astea? Și cui ați raportat?
ADMINISTRATORUL
Nu se va mai afla.
Trebuie să se știe, o acțiune atât de amplă.
POMICULTORUL 1
Asta nu se va afla.
POMICULTORUL 2
Domnule, joci cu patru de treflă?
(Se întunecă.)
Actul III
Scena I
Se întunecă.
Zgomot.
VOCEA FEMEII 5
Bineînțeles, problema copiilor orfani după un război barbar.
VOCEA FEMEII 6
Există și pentru ei speranță.
VOCEA FEMEII 5
Tot timpul există speranță.
VOCEA FEMEII 6
Și orfani, și mame.
Feinweinblein
171
VOCEA FEMEII 7
Grădinile Jordanului3.
(Zgomot.)
Scena II
Un pat, Administratorul, Doamna Administrator.
Auzi, știi cum aș vrea să mor?
ADMINISTRATORUL
Mm?
Cum aș vrea să mor.
(Liniște.)
Să-mi stea în gât ceva bun.
(Liniște.)
ADMINISTRATORUL
Ceva bun, adică?
Prăjitura cu brânză Isaura.
ADMINISTRATORUL
Ultima dată voiai să te îneci cu cașcaval.
E bine și cu cașcaval.
(Liniște.)
Iar viața la noi e-așa de scurtă.
ADMINISTRATORUL
Să zicem. Așa e și Knauer.
3
Concept extrem de popular în Polonia interbelică, ce ia avânt odată cu ame-
najarea primului parc pentru copii în 1889 (Parcul lui Jordan). Grădinile Jordanu-
lui este și numele primei societăți a parcurilor pentru copii din Polonia, înființată
în 1928 (n. tr.).
Weronika Murek
172
Of, de-am avea și noi radio.
(Liniște.)
Omu-i la capătul lumii, măcar să asculte ceva. Am vorbit cu d-alde
Asia, și ea a ascultat.
(Liniște.)
Da′ știi? Dacă-am cunoaște și noi pe cineva prost?
ADMINISTRATORUL
Pe vremea războiului îi luau, pe vremea războiului dădeau acele
radiouri.
Poate dac-am scrie.
ADMINISTRATORUL
Nu le-am scris soților Knauer.
(Liniște.)
A?
ADMINISTRATORUL
Că trebuie o adresă, nu? La cine să-i îndrum?
Da′ ăla, Adenauer?
ADMINISTRATORUL
Proastă ești, proastă!
Așa mă tem câteodată că n-o să se întâmple nimic. Avem și noi o via-
ță, știi? Una, așa, scurtă. Alții trăiesc fără nicio grijă, vorbesc la radio.
ADMINISTRATORUL
Și la ce servește asta?
(Liniște.)
ADMINISTRATORUL
Îndrugi verzi și uscate.
Feinweinblein
173
Și față de toată lumea. Acolo măcar înseamnă ceva. Au tot felul de
programe.
ADMINISTRATORUL
Doamne, dă-mi răbdare.
(Liniște.)
Și la Adenauer tot așa?
ADMINISTRATORUL
Ce?
Scrisori d-alea.
ADMINISTRATORUL
Scrisori?
D-alea cu actrițe, sau că mutra aia a lui neplăcută, mutra așa de
neplăcută, mutra neplăcută a lui Adenauer.
ADMINISTRATORUL
Și ce vrei, mă, să fac cu asta?
Să scrii.
ADMINISTRATORUL
Să dea afară din ei. Să dea afară din el, Knauer, să dea afară din ea,
femeia lu′ Knauer. Da′ n-avem adresă.
Poți să scrii în general, cineva tot o să știe.
ADMINISTRATORUL
Și dacă trimite pe undeva la o casă pustie?
E.
(Liniște.)
Da′ scrisorile alea ale mele?
Weronika Murek
174
ADMINISTRATORUL
Către Lida Baarova4?
La teatru’ în capitală.
ADMINISTRATORUL
Atunci mai bine lu′ Adenauer ăla.
Ziceai că nu le-ai trimis.
ADMINISTRATORUL
Nimic n-am trimis.
(Se întunecă. Zgomot. O melodioară tâmpită.)
Scena III
VOCEA FEMEII 4
Mi-am făcut în casă un colțișor al meu, cu șoareci.
VOCEA FEMEII 2
A venit singur șoarecul?
VOCEA FEMEII 4
Am presărat niște făină.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Rubrica de joi: Lecții de înot la radioul național.
VOCEA BĂRBATULUI 6
Lecția se împarte în exerciții pe uscat și exerciții în apă. Exercițiile în
apă vor fi, în primul rând, o explicare a săriturilor în apă prin dez-
voltarea tehnicii, a importanței practice a săriturilor în apă, precum
și prin demonstrarea și învățarea elementelor de săritură: avântul,
poziția corpului, a brațelor înainte de săritură. În apă, exercițiile
înseamnă săritura în apă.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Brațele înainte, poziția drepți.
4
Actriță cehă care timp de doi ani a fost amanta ministrului propagandei naziste
din Germania, Joseph Goebbels (n. tr.).
Feinweinblein
175
VOCEA BĂRBATULUI 6
Stabilirea poziției corpului în aer înseamnă: corpul întins în aer,
corpul îndoit în aer, corpul ghemuit în aer.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Cu cât săritura are loc mai sus de marginea turnului sau a tram-
bulinei, cu atât mai ușor și mai frumos este executată săritura. În
cazul săriturilor pe loc, se execută mișcări cu brațele, care se folosesc
pentru a balansa scândura.
VOCEA BĂRBATULUI 6
Avântul în patru, până la cinci pași.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Săritura în picioare de pe loc, așa-numitul: soldățel.
VOCEA BĂRBATULUI 6
Brațele înainte: poziția drepți.
(Semnal de goarnă.)
Scena IV
Pat, Administratorul, Soția administratorului. Bătaie în ușă.
ADMINISTRATORUL
La ora asta?
S-o fi întâmplat ceva?
KNAUER
Domnule Administrator?
ADMINISTRATORUL
Domnule Knauer?
KNAUER
A trimis domnul scrisoarea aia a noastră?
ADMINISTRATORUL
Scrisoarea, care?
(Se apropie de ușă.)
Domnule Knauer?
Weronika Murek
176
KNAUER
Scrisoare cu cererea aia a noastră, că să ne dea radio.
ADMINISTRATORUL
Da, de ce?
(Se uită la Doamna Administrator.)
Am trimis-o.
(Liniște.)
KNAUER
Mă gândeam eu, așa?
ADMINISTRATORUL
Domnule, nu vă deschid, că suntem în pijamale. Nevastă-mea e în
pijama.
Suntem în pijamale.
KNAUER
Dacă-ar fi așa încă o dată?
ADMINISTRATORUL
Încă o dată?
KNAUER
Să ne deie, poate, mai bine două radiouri d-alea?
(Liniște.)
KNAUER
Un radio din ăla așa, și unu așa.
(Liniște.)
KNAUER
Adică să ne dea două radiouri.
ADMINISTRATORUL
Am trimis.
(Se uită atent la Doamna Administrator.)
Păi, sigur că am trimis. De ce n-aș trimite? A trebuit, am trimis.
Mi-au cerut, am trimis. Cum adică n-am trimis?
KNAUER
Zic, că nu un radio d-ăla, ci două radiouri.
(Liniște.)
Feinweinblein
177
KNAUER
Poate că ar fi mai bine.
(Liniște.)
KNAUER
Na, să mă învăț minte.
ADMINISTRATORUL
Cum ne răspund, ne răspund, noi atunci le vom...
KNAUER
Da′ azi au dat că nu trăiește copilul.
ADMINISTRATORUL
Poftim?
KNAUER
Azi la radio au dat că niciunul din promoția lui.
ADMINISTRATORUL
A?
KNAUER
Toți oamenii ăia proști, proști.
(Liniște.)
KNAUER
Cercetări trebuiau să fie. L-am dat la cercetat. Dacă tot l-au cercetat,
poate n-o mai fi prost?
(Liniște.)
KNAUER
(Bate cu pumnul.)
De două ori ne-au păcălit.
(Liniște.)
KNAUER
Zic, să ne dea două radiouri.
Iar le merge radioul?
KNAUER
Să ne dea două radiouri.
(Lovește cu pumnul în ușă.)
Weronika Murek
178
Scena V
Melodioară: semnalul de goarnă.
VOCEA BĂRBATULUI 6
Poziția drepți, brațele ridicate spre înainte.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Poziția drepți, picioarele alăturate.
VOCEA BĂRBATULUI 6
Mâinile adunate deasupra capului, îndoiri ale trunchiului într-o par-
te și-n alta prin mișcări de balansare. Repetați.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Brațele sus, depărtate la nivelul umerilor. Avânt cu brațele înainte, în
jos, în spate, din semighemuit. Trunchiul drept. În sus, cu întinderea
simultană a brațelor în sus, îndreptate înainte și după aceea înapoi.
Și când întinse în sus…
VOCEA BĂRBATULUI 6
Când întinse în sus, în momentul săriturii… genunchii, aha.
VOCEA BĂRBATULUI 5
Genunchii la piept.
VOCEA BĂRBATULUI 6
Și o să vă mai dăm un program model cu exerciții pentru grupa de
femei de orice vârstă, de la înălțimea de un metru.
(Melodie: semnalul de goarnă.)
Scena VI
Căminul cultural sătesc. Un paravan. În dreptul paravanului, Petentul,
care se uită după el fără întrerupere. Intră o doamnă într-o haină de blană,
urmată de un șir de copii, printre ei se află un băiețel cu o fuflutoare.
EDUCATOAREA
Da′ ce? A, gata, e toată lumea?
PETENTUL
Dar n-o să intrați.
EDUCATOAREA
Da′ vor să vadă.
Feinweinblein
179
PETENTUL
Nu intrați.
EDUCATOAREA
E, de parcă copiii n-au văzut încă moartea.
COPILUL 1
Da′ asta era doamna noastră.
EDUCATOAREA
Asta era doamna lor!
PETENTUL
Ce-mi pasă mie? Noi așteptăm miliția.
(Copiilor.)
Azi nu se fac lecții, s-a spânzurat doamna.
EDUCATOAREA
Da′ dacă vor să vadă...
PETENTUL
Ia lăsați-mă în pace.
EDUCATOAREA
A, că tu crezi că n-au văzut copiii moartea?
COPILUL 3
Da′ eu am văzut un câine care mergea pe drum noaptea.
EDUCATOAREA
Poate-i semn.
(Unul dintre copii începe să se scobească în nas. Îi dă peste mână.)
Da′ tu, Lidzia, știi cum te poți spânzura?
PETENTUL
Când se află ceva...
EDUCATOAREA
Alo, alo.
PETENTUL
Pot să vină la căminul cultural, probabil nu se fac ore.
EDUCATOAREA
Trebuia să fie o lecție despre industria de stat, dar se pare că va fi
alta. Păi, nu? Altfel stăm de vorbă.
Weronika Murek
180
PETENTUL
Luați de-i adunați pe copii, să scrie și ei niște scrisori.
EDUCATOAREA
Noi am venit să vedem în mod special cum este viața.
PETENTUL
S-a dus viața.
EDUCATOAREA
Noi am venit special.
PETENTUL
Nu, nu, nu veți trece.
EDUCATOAREA
Măcar să arunce un ochi. Ce ziceți, copii? Aruncați un ochi.
(Se apropie.)
PETENTUL
Și când te gândești că ieri era încă vie.
(Liniște.)
Zi și tu, de la radio?
EDUCATOAREA
E.
PETENTUL
Că nu l-au reparat?
(Liniște. Unul dintre copii tușește.)
EDUCATOAREA
Copii, asta e viața. Aici, în sfârșit, s-a întâmplat ceva.
COPILUL 5
Și dacă lipsește cineva?
EDUCATOAREA
Atunci îi spuneți.
PETENTUL
Miliția e deja acolo.
Feinweinblein
181
EDUCATOAREA
Omul trăiește, trăiește, omul se trezește dimineața, se minunează de
cer, un lapte acru sau chiar un tortuleț Isaura, după masă o plimbare,
după care hopa, de clanța ușii.
(Schimbă.)
Aceștia sunt doar niște copii. Nu-l lăsați pe copil?
PETENTUL
Miliția e deja acolo.
(Intră Pomicultorul 3. Crește zgomotul radioului.)
POMICULTORUL 3
Aha, poșta, poșta.
PETENTUL
A venit ceva?
POMICULTORUL 3
(Caută în traistă, scoate o scrisoare.)
De la fostul comitet pentru bolile rare.
PETENTUL
Așadar, a mers?
POMICULTORUL 3
Eu nu știu.
(Liniște.)
N-au scris de la gazetă.
PETENTUL
Așadar?
POMICULTORUL 3
Legat de Adenauer, de botul lui neplăcut, botul ăla al lui Adenauer.
PETENTUL
Se mai gândesc asupra acestui lucru.
POMICULTORUL 3
Botul lui Adenauer, așa de neplăcut.
(Crește zgmotul radioului. Petentul ia scrisoarea.)
Weronika Murek
182
PETENTUL
De-ar veni odată Knauer ăla.
POMICULTORUL 3
Să zicem, Adenauer…
(Se pun unul lângă altul, Petentul deschide scrisoarea. Citesc. Se întunecă.
Crește zgomotul radioului. O melodioară tâmpită.)
VOCE DE COPIL
VOCE DE FEMEIE
Scuipi și le mărunțești, după care freci, freci, freci, freci, freci, freci,
freci.
Traducere de Marina Palii
Piotr
Sebastian
Gruszczyński
Majewski
În chestiuneaOpt
victoriei
cortine
concluzii istorice pe care fiecare le-ar putea scrie pentru că fiecare
le cunoaște pentru că sunt evidente
lui marcin liber1 după nuntă
în piesă:
recită
laudă
în piesă:
toate greșelile sunt intenționate
sunt memoria personajului
[în primul rând]

recită:
am onoarea
și mândria
de a participa
și de a fi invitată
de către onorații domni conducători
de către conducătorul ramesh chandra
și de către toți
domnii
onorați conducători
ai congresului mondial pentru pace
transnațional
non-corporativ
și think tank
autonom
că am așteptat mult
ziua asta
1
Regizor, dramaturg, scenograf polonez (n. tr.).
Sebastian Majewski
186
să stau
alături de militarii
luptători
pentru echilibrul
și stabilitatea
doamnelor și domnilor laureați
pe care îi amintesc
cu nume
și prenume
chiar
și din obligație
și din plăcere
îmi place de voi
ca de obicei
și pur și simplu
i like it
doamna ibárruri dolores
premiată în 35
pentru strigătul trendsetter
¡no pasaran!
îmi placi
domnu′ frenkel naftali
premiat în 45
pentru construcția ireproșabilă
a canalului strategic
marea albă-marea baltică
îmi placi
cântărețul ernst busch
premiat în 55
pentru șlagărul:
arbeiter bauern
nehmt die gewehre,
nehmt die gewehre zur hand
îmi placi
domnii: neto agostinho
sese seko mobutu
haile mariam mengistu
premiați la comun în 65
pentru arborarea drapelului roșu
pe vârful kilimanjaro
vă plac
În chestiunea victoriei
187
tovarășul tito jugo

premiat individual în 75
pentru implicare
îmi placi
generalul domnu′ mielke erich
premiat în 85
pentru strategia de menținere a ordinii
îmi placi
doamna și domnu′ rozenberg
julius
și ethel greenglass kushner
soții ceaușescu
și concubinii fornalski
șase persoane
premiate post mortem
pentru erorile tribunalelor
și greșelile istoriei
îmi place de voi
și mă înclin tuturor
adânc
și mă prezint
cât pot de frumos
cât mă pricep
bună seara
doamnelor și domnilor
și conform
obiceiului
o să vă zic despre mine
cât mai simplu
cum pot
cât mai scurt
cum cereți
m-am născut
demult
vara
în est
în ucraina poloneză
eram zbârcită
slăbită
flămândă
și urâtă la un loc
Sebastian Majewski
188
drept pedeapsă
că eram din flori
din tată rus
și mamă ucraineancă
așa că frații mei polonezi
m-au trimis acasă
la familie
pe malul celălalt
al râului zbruci
că doar
mama și tata
pot face
un copil fericit
mătușile și unchii
familia
nu vecinii
că vecinii au
limbă rea
și priviri piezișe
iar vecinii polonezi
sunt răul
deci pentru binele meu
și în cel mai bun
interes
frații polonezi
m-au lepădat
iar în ucraina ucraineană
știți
pământu-i bun
negru
și gras
dar părinții ‒ nu-s
nu e mama
nici tata
însă peste tot
e verdeață bogată
lanuri mănoase
coapte
singurică
m-au îngrijit
mătușile mele
189
grânele
și unchii
hamei
cu grijă
și blândețe
mă hrăneau
mă îngrijeau
mă legănau
cântau
luli luli pruncușor
închizi ochii puișor
rustică
iată
minunata mea copilărie
minunată
dar scurtă
căci toamna
totul s-a terminat
știți
ce vreau să zic
pe câmpii au rămas
buruienile loboda
pelinul
rele și otrăvitoare
de nemâncat
iar foamea
în mine creștea
tot mai mult
așa că mâncam totul
am ros până la rădăcini
și mâncam mai departe
am mâncat pământul roditor
și mă duceam la stânga
pentru că știam
instinctiv
că undeva acolo
există un tată
poate și-o mamă
și-or să mă hrănească
pe mine copilul lor
mergeam
Sebastian Majewski
190
și mâncam
totul
oamenii mă goneau
cu ciomegele
cu câinii
iar eu ronțăiam acele ciomege
ca pe bețișoare
și mâncam acei câini
precum chinejii
și oamenii
au început să aibă frică de mine
de o fetiță mică flămândă
și o rugau:
du-te la vecini
du-te
că ei au
că-s chiaburi
bogați
iar vecinii
sunt răul
chiaburii au
așa că-ți dau
așa că
mergeam de la chiabur
la chiabur
după față îi țin minte pe toți
după nume pe cei mai buni
tăntălăul pambo
că-i cel mai bănos
berynda oles2
că-i cel mai frumos
hvilovi mikola3
că-i cel mai deștept
ciubar vlas4
2
Aluzie la Berynda Pamwo, cărturar și lexicograf ucrainean din sec. al XVII-
lea. A realizat primul dicţionar ucrainean tipărit, considerat o piatră de temelie a
lexicografiei slave (n. tr.).
3
Poet și scriitor ucrainean din perioada comunistă (n. tr.).
4
Revoluționar bolșevic ucrainean, oficial de rang înalt în Partidul Comunist pe
timpul foametei din 1932-1933, condamnat postum, în 2010, alături de alți demnitari,
pentru genocid, de către Procuratura Generală a Ucrainei (n. tr.).
191
și hrușevski sefer5
că-s cei mai importanți
karmeliuc ustîm6
că-i cel mai greu
korbutiuk vasyl
că-i cel mai înveselit
korșunov hnat7
că-i cel mai dichisit
koșevoi aleksi8
că-i cel mai iscusit
levițki oksen
că-i cel mai scump
leveneț ostap
că-i cel mai voinic
mnohohrișin panas
că-i cel mai educat
oleg mortul
că e universal
pidkova gherasim
că-i cel mai elegant
uvarov pavlo
că e vânjos
vityk taras
că e adipos
zyzania semion
că-i cel mai gustos
toți erau deodată
plus
minus
infinit
până când n-a rămas nimic
5
Aluzie la Mihail Serhiovici Hrușevski, academician, politician și istoric
ucrainean, una dintre cele mai importante persoane din timpul renașterii Ucrainei
de la începutul secolului XX (n. tr.).
6
Haiduc ucrainean care a luptat împotriva administrației ruse și a devenit un
erou popular pentru oamenii de rând din Ucraina. Este adesea denumit ucraineanul
Robin Hood (n. tr.).
7
Aluzie la Hotkevici Hnat, scriitor, compozitor, director de teatru, personalitate
publică din Ucraina care a contribuit masiv la promovarea culturii ucrainene. S-a
opus activ regimului bolșevic (n. tr.).
8
Aluzie la Koșevoi Piotr Kirilovici, comandant militar din URSS, mareșal al
Uniunii Sovietice originar dintr-o familie de țărani din Ucraina (n. tr.).
Sebastian Majewski
192
nici măcar vreun spic de grâu

doar
eu
m-am născut în anul 1932
din tătuca stalin
am 82 de ani
în 2014
sunt femeie
mă numesc
frumos
marea foamete
primo voto
kaganovici
după tată vitreg
tovarășul
care
m-a adoptat
prin decizia tribunalului de partid
din satul bohatkov:
nu departe de harkov9
poporul sovietic
dă ordin
iar tribunalul poporului
adjudecă
că tovarășul
kaganovici lazăr
are obligația
în numele țării
partidului
și societății contemporane
să hrănească
și să reînvie
o orfană
prin asta
salvând-o
îngrijind-o
dându-i un scop în viață
plătindu-i
9
Oraș din Ucraina (n. tr.).
193
odată și pentru totdeauna

datoria
împotmolită
într-o religie înșelătoare
amin
și slavă ție
tutorele kaganovici
m-a învățat
să mănânc
bucate luxoase
și rafinate
doar albe
ușoare ca neaua
cu lingura
cu cuțitul
cu furculiță
și cleștișoare
și treceam
de la gospodar
la gospodar
până ne-a primit
însuși tătuca poporului
stalin
iar pe mine m-a strâns
m-a pupat
și mi-a mulțumit
că m-am implicat atât de eroic
în lupta
cu dușmanii poporului
harașo10
și că voi căpăta
drept premiu
o locuință mare
într-un bloc modern
de pe naberejnaia11
să locuiască în clădirea noastră
special construită pe naberejnaia
împreună cu ceilalți
10
În limba rusă, „bine“ (n. tr.).
11
Bulevard riveran de elită din Moscova, cu o bogată istorie din perioada
sovietică, unde locuiau membrii de partid de rang înalt (n. tr.).
Sebastian Majewski
194
eroi ai patriei
să locuiască cu ei
o eroină
și-am locuit pe naberejnaia
lângă podu′ de piatră mare
cu vedere la kremlin
cu vedere la o viață mai bună
și la mâncare mai bună
da′ nu-mi mai plăceau nici icrele
nici șampăniile
nici trufele
mi s-a luat de ele
mă îndopam pe la bufeturi
mese
fotolii
scaune
paturi
iar tutorele îmi spunea
du-te
bate pe la uși
și mănâncă
că doar ești
o eroină a patriei
nimeni nu te poate refuza
așa că mergeam
din ușă în ușă
din casă în casă
să trăiești tovarășe
mi-e foame
iar tu ai canapea pufoasă
și-un dulap împodobit
și-o lustră burgheză
se poate
iar el zicea doar: poftă bună
și se muta
seara
din locuința lui mâncată
goală
în apartamentul minunat
195
în lubianka12
și pe bulevardul gulagului
iar acolo
în locuințele funcționale
își trăia bătrânețea
și moartea fericită
primul
și-al doilea
și următorul
și-am primit ordin
și mi-au dezvelit o placă
laudă:
aici a locuit
în anii grei de luptă
pentru prima țară
a proletarilor și proletarelor
din orașe
și sate
din 1937
până în 1939
pe când era copil
o promotoare de seamă
a regimului sovietic
slăvită fie-i memoria
uuurrraaa!!!
uuurrraaa!!!
recită:
iar eu
o sculptură
puțin
din profil
puțin
și en face
de mic copil
fundițe
12
Nume popular sub care era cunoscut sediul central al KGB, precum și temuta
închisoare afiliată acestuia (n. tr.).
Sebastian Majewski
196
rochiță
pe umerași
cămașa
cravata de pionier
șosete până sub genunchi
și pantofi
[în al doilea rând]

recită:
am onoarea
să pot
să vă zic
de pantofi
că-mi plac pantofii
mi-au plăcut
și-mi vor plăcea
țin minte pe toți
i-am ținut
și-i voi ține minte
chiar și pe cei incomozi
da′ frumoși
da′ mai ales
pe cei mai importanți
aurii
cu botul deschis
și curelușă la gleznă
tocuri
înalte
care intrau
în crăpături
printre scânduri
pe podul
de pe râul bug
în volodava13 poloneză
în timpul
nunții
mă numesc
frumos
13
Oraș din Polonia amplasat pe malul râului Bug, la granița cu Belarus (n. tr.).
197
marea foamete
secondo voto
von ribbentrop
joachim
după soț
mi l-au scris
tătuca stalin
și tutorele kaganovici
într-un protocol secret
al pactului ribbentrop-molotov
din data de 23 august 1939
în semn de
consimțământ pe vecie
prietenie frățească
și ajutor filantrop
nunta s-a ținut
chiar pe 17 septembrie
tot în
anul 39
nivelul apei
pe bug
în volodava
țin minte
că nu depășea
valorile normale
vremea
păstra
caracterul
unei toamne poloneze aurii
era soare
și perele dulci
și veniseră toți
de pe partea stângă
tătucul
tutorele
și eu
iar de pe partea dreaptă
viitorul meu soț
și socrul
sieg heil!!!
toți
Sebastian Majewski
198
în uniforme de gală
albe
și eu tot în alb
în rochie
și cu
pantofii ăștia aurii
de neuitat
pe care trebuia să-i scot
că intrau tocurile
în crăpături
așa că în pantofi
dar desculță
și atunci
tătuca stalin
a zis
că poporul sovietic
oferă
prietenilor dragi
nemților
ceea ce are mai bun
tinerețea
și
productivitatea
iar nemții
au râs
ha ha ha
cu subînțeles
după care
tutorele kaganovici
m-a dat
conform tradiției
soțului
odată cu
un sigiliu simbolic
inscripționat cu
un vultur în zbor
pe fundalul
unui cer înstelat
în cinci colțuri
și care
arăta frumos
199
pe degetul mic
de la mâna dreaptă
ridicat cu mândrie
în timp ce ținea
o ceașcă elegantă
de cafea
marca kristof waldenburg
ceea ce dovedește
clar și fără dubiu
apartenența
soțului meu
joachim ribbentrop
și a mea
secondo voto
ribbentrop
la aristocrația
von
din anul 25
a soțului
și a mea
din 39
am mai primit
un pupic
de rămas-bun
pe gură
de la tătuca
și de la tutore
iar după ‒ unu de bun venit
pe obrăjor
de la soțul
von ribbentrop
și de la socrul
von hitler
și-au fost
atâtea serbări
statul național socialist
și noua patrie
m-au întâmpinat
cu prezentarea
unor rețele de autostrăzi
care m-au transportat
Sebastian Majewski
200
imediat
cu o viteză medie
de 130 km la oră
până la
locuința mea
casa
dintr-o vilă din cărămidă
din complexul
dachau
pe soț nu l-am mai
văzut
vedeam doar
locuințe noi
chipul soțului
nu l-am reținut
dar am reținut
toate
adresele noi:
ravensbrueck
strasse der nationen 22
16 798 fuerstenberg
sachsenhausen
strasse der nationen 22
16 515 oranienburg
strada victimelor gross rosen 26
58 152 gocialkov
aleea principova 304
411 55 terezin
erinnerungsstraße 1
43 10 mauthausen
strada muzeului 6
82 110 ștutovo
helmno 59A
strada calea martirilor din majdanek 67
20 325 lublin
stația de tren sobibor 1
strada victimelor lagărului 4
22 670 beljeț
în sfârșit
201
strada deținuților din oświęcim14 20

32 603 oświęcim
atâtea adrese
și toate la fel
pentru că oriunde
făceam la fel
îi molipseam de foame
și-așa
nemții practici
au descoperit
și nemții practici
au pus asta
în aplicare
iar eu
pur și simplu
pe nevăzute
treptat
fără durere
și
fără leac
îi molipseam de foame
pentru că doamnelor și domnilor
acolo unde
sunt eu
marea foamete
mereu
se face
foame
dar voi aici să
nu vă faceți griji
erau alte vremuri
era altfel lumea
erau altfel oamenii
eram și eu
mai tânără
și mai ambițioasă
oamenii tânjeau după mine
se așezau lângă mine
povesteau
14
Auschwitz, în polonă (n. tr.).
Sebastian Majewski
202
se gândeau
unii chiar visau
că vor vedea oceanul
că vor zbura cu avionul
și se vor stabili
la intersecția
aleii 2
cu strada 4 de la est
iar eu
ascultam
ghiceam chiar
că era în new york
în east village
îi încurajam
c-o să fie bine
îi linișteam chiar
că doar
nemții
sunt un popor de savanți
și filozofi
că
alfabetic vorbind:
adorno
diesel
einstein
hegel
heidegger
husserl
kant
kepler
leibnitz
nietzsche
planck
toți ăștia-s
nemți
și că
ăsta de aici
din oświęcim
experimentu′
e important
că e necesar
203
umanității
și că e revoluționar
de aia lumea
încă
nu-l înțelege
că hitler
himmler
heydrich
că goebbels
goering
și că restul
de la coada
alfabetului
fac asta
pentru noi toți
pentru omenire
de unde mi-au
venit în cap
toate astea?
încă n-am aflat
cred doar
că natura umană
e imprevizibilă
și stăteam
și-i priveam
în ochi
iar foamea
se revărsa
din mine
ca inodorul
monoxid de carbon
iar de la 3 septembrie anul 41
ca invizibilul
zyklon b
și se infiltra
în ei
prin piele
prin pielea
de pe capete
care a fost anume rasă
să nu facă păduchi
Sebastian Majewski
204
și ca foamea
să se infiltreze rapid
prin pielea
de pe mâini și picioare
să nu facă scabie
și ca foamea
și prin pielea
de la subțiori și dintre picioare
care a fost rasă anume
să nu facă lăței
și ca foamea
și prin pielea
de pe burtă
de pe umeri
de pe brațe
de pe fese
să fie bine folosită
inclusiv
pentru abajururi
și ca foamea
evenimentul
se desfășura
fără vreun mare deranj
omenește
că doar
stăteam cu ei
până la capăt
îi țineam de mâini
le povesteam
de ucraina mea ucraineană
de moscova
de tătuca stalin
de tutorele kaganovici
de soțu’ von ribbentrop
iar ei
mă priveau
205
cu ochi mari
de foame
și de mirare
și mă rugau:
mai spune povești d-astea
ele sunt atât de frumoase
că sunt atât de frumos
neadevărate
și sunt atât de bune
că sunt atât de bine
de tine
jucate
autentic
și credibil
și sunt atât de profund
vindecătoare
ca niște medicamente
eficiente
iar eu
împărțeam acele medicamente
tuturor
nu țin minte nume
nici prenume
nu țin minte
țin minte
numere
de la unu
la un milion o sută de mii
lucram așa
câte șaișpe ore
pe zi
în fiecare zi
din săptămână
iar restul
de opt ore
mă împrieteneam
cu familia ovitz
care a venit
la noi
la oświęcim
cu bagajele
Sebastian Majewski
206
în cărucioare mici
pe care era scris
circul și teatrul liliputanilor
pe familia ovitz
a invitat-o
însuși doctorul mengele
și el personal i-a întâmpinat
prietenește:
bine ați venit iubiții mei pitici
jidănci
din românia îndepărtată
herzlich wilkomen
bienvenidos
erau musafirii lui speciali
avea pentru ei
locuință specială
alimentație specială
și activități speciale
totul injectat
intravenos
și intramuscular
electro stimulat
și de asemenea
radioactiv luminat
prietena mea
draga mea
perlă
spunea mereu
că numa datorită
lui nea′ mengele
familia ei
e atât de sănătoasă
și e atât de fericită
și de aceea
zilnic
îi mulțumeau lu′ dumnezeu
și mulțumeau doctorului
se rugau
și jucau
showul lor notoriu
ador acele spectacole
207
cum dansau
acei purici dresați
și cum executau voltije
ca niște pudeli creți
sau sărituri
prin cercuri
dar cel mai mult îmi plăcea
și-mi place și-acum
cum
draga mea perlă
dansa
foarte melancolic
mereu pe același
cântec
otto di catania:
cari spettatori
amici del variete
calorissimo pubblico
buona sera qui al stella matto
nella prima parte del programma
venuta direttamente dal cairo
la famosissima lolita del sudan
una danzatrice del ventre
accompagnato come sempre
dalla nostra orchestra paolo silvestri
prego maestro: a lei!
sono otto sono otto di catania!
sono arrivato a roma 20 anni fa
sono qui per vivere
per vivere la mia vita
per mangiare per rosso bicchiere di vino
per tutti questi giorni
voglio invitare tutti amici mei
per celebrare la mia vita
amici grazie grazie per venire
grazie per andare con me
alla caffe romana
la via veneto era molto speciale
con marcello con luciano
con verena la sirena
grazie per venire
Sebastian Majewski
208
e il mio nome e otto di catania

sono arrivato 20 anni fa!
grazie
grazie
draga mea perlă
uite-așa am trăit
în oświęcim al nostru
laudă:
pentru salvarea vieții
familiei noastre
mulțumim
doctorului joseph mengele
oriunde s-ar afla
și
doamnei von ribbentrop
oricine era
familia ovitz
[în al treilea rând]

recită:
și am atârnat steagul
de poartă
de gard
steagul roșu
că-i direct
din inima mea
cu secera
și cu ciocanul
că-i direct
din sufletul meu
pentru primirea
oaspeților
care au venit
la noi
din stânga
pe conaționalii mei
că m-am născut
din tătuca stalin
209
și țineam minte asta

păstram
în memorie
iar pentru mine
am cusut o rochie
din resturile
aceluiași material
cu secera
și ciocanul
pe inimă
că acolo bătea
patria mea
adânc
și tare
pe bune
și i-am primit pe conaționali
zdrastvui15
cu pâine
și sifon
de la fabrica
ig farben16
în ianuarie anul 45
după care
îi plimbam
prin gospodăria noastră
și le traduceam
cât de bine puteam
iar tovarășii
conaționali
mă arătau pe mine
pe ei reciproc
unul altuia
că ce frumoasă
ce sănătoasă
ce zveltă
15
În rusă, „bună ziua“ (n. red.).
16
Combinat chimic și farmaceutic din Germania, fondat în 1925 și distrus de
aliați după război, fiind la vremea respectivă cel mai mare combinat chimic din
lume. În perioada nazistă a fost unul dintre marii contractori ai statului, iar una
dintre subsidiarele companiei fabrica Zyklon B, un pesticid pe bază de cianură,
folosit în lagărele de exterminare (n. tr.).
Sebastian Majewski
210
ce sexi
își făceau poze
și le dădeau
din mână
în mână
din gură
în gură
tot mai mult
la dreapta
până la berlin
noua noastră
capitală
a întregii uniuni
unde m-au primit
tătuca stalin
harașo
dievușka
harașo
m-au îmbrățișat
și mi-au înapoiat
sigiliul
de pe degetul
îndreptat
cu mândrie
și tăiat
cu onoare
al soțului meu
von ribbentrop
atât a mai rămas din el
a fost o alegere proastă
au spus
și m-au pupat pe gură
și-ntr-o caldă
atmosferă
de mai
de simpatie
și de înțelegere
m-au transferat
pe podul glienicke17
17
Pod în Germania, celebru în perioada Războiului Rece mai ales pentru
schimburile de spioni între sovietici și aliați, supranumit podul spionilor (n. tr.).
211
din metal verde

patinat
și mușchi
partenerilor
din alianță
în schimbul
a vreo
doisprezece și jumate
spioni kgb
numele meu e
frumos
marea foamete
tertio voto
hoover
după soțul
fbi hoover
posesorul unui capital
și proprietarul
mărcii comerciale
hoover
aspiratoare
detroit
cu care m-am măritat
pe podul glienicke
și care
m-a primit
cu multă pricepere
și mi-a scos
la fel de priceput
poate chiar mai mult
sigiliul
zestrea mea
de pe degetul
fostului soț
rușinea mea
și a schimbat
cerul în cinci colțuri
cu un cer
în cincizeci de stele
spre care
ne-am înălțat
cu avionul jet
eu
Sebastian Majewski
212
la clasa economică
soțul meu
la clasa business
slash
politică
lejer
deodată
la înălțimea
de 10 000 de metri
de unde
am văzut
continentul
și oamenii
oceanul
și peștii
și toți
erau
într-o mișcare intensă
atât de intensă
că-i vedeam
foarte clar
și foarte exact
ca pe marele zid chinezesc
cum se căutau pe ei înșiși
cum se căutau reciproc
toți laolaltă
și peștii ăia
și oamenii ăia
și era o
priveliște frumoasă
și vedeam
cum cădea
încet
pe lângă elba
în țara democrată
a nemților
cortina
și era o
priveliște importantă
astăzi
asemenea priveliști
nu mai există
nu mai există
213
nici orașul
în care am aterizat
nici fabrica
unde lucram
dar erau pe atunci
era
detroit
și era fabrica
soțului meu
fbi hoover
fabrica de aspiratoare
lângă fabrica
de automobile
și fabrica
de avioane
și fabrica
de autosatisfacere
că doar ăștia
erau
anii de nebunie
ai tinereții mele
și a voastre
și de aceea eu
mă trezeam
cu fericire
la ora cinci
și mă uitam
cu fericire
la lacul erie
și munceam
cu fericire
și rămâneam peste program
cu fericire
și organizam
și conduceam
munca ideologică
munca de bază
într-o celulă muncitorească
a partidului comunist
al meu natal
din sânge
și oase
și agitam
Sebastian Majewski
214
cu fericire
că trebuie
împreună
că pentru toți
că la egal
și că pe bogăție
că împotriva
că-i o luptă
un război
în care
doar
unitatea
colectivul
că noi
că toți
că fiecare
că puterea!!!
o
ce frumos era
încă mai e
copleșitor
mă scuzați
mă trec fiorii
uite aici
la fel
ca atunci
când ascultam
concertul lui bach
în f minor
și ca atunci
când
invocam
fericită
familia
pe tătucul stalin
și pe voi dragi laureați
pe tine
dolores
te invocam
pe tine
naftali
te invocam
215
pe tine
mobutu
te invocam
și pe tine
tito
și pe tine
erich
te invocam
și pe tine
și pe tine
și pe tine
la fel
și pe voi
vă invocam
eu marea foamete
tertio voto
hoover
și iarăși stârneam
foamea
dar alta
pentru că lumea
din nou era alta
alte nevoi
și păreri
așa că eu
mă adaptam
și stârneam foamea
metaforică
foamea de idei
foamea de egalitate
și dreptate
și în sfârșit
foamea de a face
să fie mai bine
iar ele
colegele
și colegii mei dragi
de muncă
negrii
hispanicii
invalizii
asiaticii
și slavii
Sebastian Majewski
216
simțeau asta
alături de mine
țin minte
cum conștientizam
cum ne adunam
cum ne uneam
în fabrica noastră
în fabrica de lângă
în tot detroitul
în minneapolis
pittsburg
cleveland
și când am ieșit
în sfârșit
cu toții
pe străzi
pe străzile principale
și în piețe
main streets
și am arătat
că în această
zi senină
1 mai
la aniversarea
revoluției din 1905
la a 45-a aniversare
din mai 1950
cu chipurile noastre
care s-au unit
cu creierile
și gurile noastre
strigau
the end
care s-au unit
cu palmele noastre
care se adunau
în pumni
cu mâinile noastre
care purtau
steaguri de asalt
și cu toți pașii noștri
care călcau în picioare
băncile
217
și bancherii
ce legătură minunată
ce unitate perfectă
și ce
imagine frumoasă
închideți ochii
și priviți
acest landșaft urban
cu un soare bun
cu perspective mai bune
și cu oameni fericiți
imaginea
pe care am creat-o
eu singură
dar pe care
imediat după
a cumpărat-o
soțul meu
a stors-o de vise
de priviri
de așteptări
și a furat-o
da
și atunci
soțul meu
fbi hoover
i-a arestat
pe toți comuniștii alianței
pe toți comuniștii
vorbitori de engleză
și care aveau accent
repet
pe toți
adică pe cei
pe care
eu lui i-am creat
eu lui i-am organizat
eu lui i-am prezentat
a fost cea mai mare
acțiune anticomunistă
ever
în acel
Sebastian Majewski
218
1 mai senin
soțul meu
fbi hoover
a obținut
cel mai mare succes
și s-a apropiat
periculos de mult
de președinție
iar eu
soția lui
am împlinit
18 ani
seara
am suflat în lumânări
laudă:
în acest loc
a avut loc
cea mai mare provocare
a forțelor speciale
față de comuniști
bazată pe o supraveghere
nemiloasă
și pe tertipuri
impardonabile
[în al patrulea rând]

recită:
ca persoană
majoră
din păcate
în sfârșit
puteam decide
asupra vieții mele
nu trebuia
de aceea
am fost
expulzată
deportată
cu-n avion de pasageri
de spionaj
drept pedeapsă
ca premiu
219
peste independenta
colonie
poloneză
pe drum ocolit
direct
delegată
exilată
un oaspete
un spion
la următorul
loc de muncă
la luptă
pe front
în acea polonie
din centrul europei
la vestul asiei
împreună cu
gândacul de colorado
conserve de porumb
din alianță
direct
din acel avion
oficial
invizibil
la aeroport
cu onoruri
și pe câmp
deodată
la sate
și orașe
pe furiș
noaptea
pe întuneric
ziua
și ajutam
nimiceam
totul
se usca
înflorea
iar lumea
striga
molimă
mulțumim
Sebastian Majewski
220
pentru ajutorul
din unrra18
și se rugau
pentru mai mult
mai puțin
polonezii ăia
nehotărâți
trădători
eroi
pentru libertatea
noastră și a voastră
a lor
pentru ei
împotriva lor
daruri
molima
se împrăștia
prin țară
iar copiii
bătrânii
viitorul
sarea
poporului
au iubit
au urât
porumbul
ca
uleiul de ficat de cod
ciocolata
pentru că era
dulce
tare
iar gândacul de colorado
era mângâiat
strivit
că era
simpatic
dăunător
iar mie îmi părea
18
United Nations Relief and Rehabilitation Administration ‒ organizație
internațională fondată în 1943, cu scopul de a ajuta populația țărilor care au suferit
de pe urma celui de-Al Doilea Război Mondial (n. tr.).
221
bine
că-i ajutam
nimiceam
că doar
polonezii
sunt vecini
tovarăși
răul
așa că
au meritat
li se cădea
îi compătimesc
nu știam
luam decizii
mă implicam
și
nu participam
în atacul
direct
terestru
aerian
și în distribuirea
gândacului de colorado
peste câmpurile
de porumb
caloric
din conserve
peste orașe
peste sate
ceea ce conducea la
o nemaipomenită
victorie
înfrângere
pentru care
sunt responsabilă
n-am nicio vină
și
sunt mândră
mi-e rușine
dar am fost
doar
un instrument
conduceam
Sebastian Majewski
222
și dovedeam
ce
nu putea fi dovedit
există mulțumiri
că datorită mie
acest progres
regres
că de către mine
că să mă retrag
și să rămân
că sunt
garanția
succesului
nefericirii
că eu
marea foamete
căsătorită
celibatară
construiesc
nimicesc
stimulez
omor
că cetățenii
mă urăsc
sunt recunoscători
ridică statui
aruncă
cu vopsea roșie
aprind lumânări
dau foc la torțe
depun flori
și pun bombe
explodează
de euforie
când mă văd
cu agresivitate
trăiască
trăiască
laudă:
în acest loc
aici
a activat
223
tovarășa
invincibilă
luptătoare
cu dușmanii
vicleni
prefăcuți
ai patriei
socialiste
noi
sau
după 1989
în acest loc
a activat
o poloneză curajoasă
care
a riscat
primind
ajutor din occident
pentru o țară înrobită
sau
începând cu 2004
în acest loc
a activat
o cetățeană
precursoare
a societății civile
care
a participat
prima
în proiectul
internațional
coletul din unrra
[în al cincilea rând]

recită:
și uite așa
m-am stricat la cap
am înnebunit
mi-am pierdut
un scop anume
claritatea
și sensul
mi-am pierdut
Sebastian Majewski
224
identitatea
mea
personală
totul
s-a destrămat
s-a relativizat
și
mă scuzați de limbaj
dar altfel
nu pot
pur și simplu
s-a futut
polonia
țara asta
fără ordine
fără rânduială
fără judecată
fără energie
fără perspectivă
fără speranță
și fără sens
instabilă
dezbinată
înverșunată
care tușește
și e bolnavă
mereu
contaminează
și infectează
fără niciun fel de scrupule
chiar și pe mine
cu nervii la pământ
capul obosit
sufletul cu dor
de patrie
că doar era
aproape
acea patrie a mea
și tătucul stalin
la fel
îl vedeam
oriunde
pe afișe
225
în ziare
poze
timbre
și în reclame
am scris o scrisoare
tată
ia-mă de aici
vreau acasă
fiica ta
dar a venit
răspunsul
adresă necunoscută
hrușciov
nu știam
ce-i aia
hrușciov
și i-am scris
tutorelui kaganovici
vă rog...
nu mi-a răspuns
iar mie mi-era
foame
de patrie
așa de foame
credeam că
mor
și atunci m-a salvat
medicul
care a salvat
mereu
această polonie bolnavă
domnul doctor hristos
și mi-a spus
că nu tot timpul
trebuie s-o iei
pe de-a dreptul
că deseori
drumul trebuie să fie
ocolit
pe-un cerc mare
sau
un triunghi înalt
am ales
Sebastian Majewski
226
a doua variantă
și am luat-o
la dreapta
să ajung la stânga
singură
să ajung la împăcare
și să mă întorc acasă
a fost o alegere minunată
vă mulțumesc
domnule doctor
că am dat de
vremuri neobișnuite
și oameni minunați
de fapt a început
cu mare tam-tam
anul africii
mai mult
deceniul africii
eu marea foamete
am dezrobit africa
fără doar și poate
în primul rând
i-am ajutat pe albi
să se mute
și să urce pe vapoarele
cu care au pornit
din interior
spre coastă
iar după aia direct
la ei acasă
i-am invidiat
în al doilea rând
i-am ajutat pe negri
în stabilirea
unor structuri independente
folosindu-mă
de toate
talentele
și cunoștințele mele
și de circumstanțe
favorabile
eu eram flămândă
erau și ei
227
eu de patrie
ei de libertate
eu aveam o motivație
ei un scop
ne-am unit
forțele
am băut împreună
ciocolată
la cină
eu
și ei
acești minunați
atrăgători
perfecți luptători
negri
mobutu
kabila
bokassa
mugabe
neto
mengisten
și am băut
cafea
la mic dejun
de fiecare dată în acele
post-occidentale
neo-coloniale
hoteluri
exclusive
hiltonuri
holidayuri
orbisuri
sheratoane
pe străzile
vișinilor japonezi
pavate
frumos
cu nisip portocaliu
și pământ roșu
în
addis abeba
3 milioane
khartoum
Sebastian Majewski
228
5 milioane
lagos
10 milioane
kinshasa
9 milioane
abidjan
4 milioane
luanda
4 milioane
ce denumiri
dulci
africana liberta
include
un miliard
70 milioane de oameni
pe care
a trebuit
să-i cunosc
să le vorbesc
să-i estimez
și
să-i ordonez
doar nu-i
niciun secret
că revoluția
mai întâi
trebuie
să-și mănânce dușmanii
iar mai apoi
copiii
iar eu am reușit
s-o fac
perfect
și discret
și-am adus
o foamete mare
atât de mare
și atât de actuală
că mereu
rămâneau
doar
ai noștri
în sudan
229
somalia
ai noștri
în etiopia
ciad
congo democratică
nigeria
ai noștri
în africa centrală
pe coasta de azur
ai noștri
în angola
ai noștri
iar acolo
unde era scris
africana liberta
adică
peste tot
africana liberta
everywhere
africana liberta
ueberall
cu febră
cu bucurie
cu satisfacție
că schimbăm
cu condițiile noastre
pentru mai bine
mai corect
și pentru totdeauna
o, da
dragii mei
prieteni
din africa
ați transformat acest continent
pentru multă vreme
și în roșu
și eu sunt cu voi
libertatea
cinstea
unitatea
și de aceea
am hotărât
să accept
Sebastian Majewski
230
prima
premiul
africana liberta
pentru eliberarea
grea
dar decontabilă
din mâinile
președintelui neto agostino
luanda 1978
și să-mi pun
pe deget
sigiliul
acea
zestre a mea
cu care
fbi hoover
a făcut comerț
cu guvernul
angolei comuniste
pentru petrol
la fordul
său
din detroit
iar eu
am schimbat
cerul în cincizeci de stele
cu o boltă înstelată
deasupra africii
aceeași
despre care vorbea
blixen karen
meryl streep
și polonezu′ kapuscinski19
care
mi-a reproșat
mie și tovarășilor mei
că am pierdut
și am scufundat
africa în suferință
19
Ryszard Kapuscinski ‒ jurnalist și scriitor polonez. A străbătut Asia, America
Latină și Africa, scriind numeroase reportaje despre eliberarea continentului african
de sub colonialism (n. tr.).
231
că pe unde n-aș
întreba
și cum n-aș
răspunde
polonezu′ kapuscinski
poate cel mult
să se pronunțe
legat de natură
și circumstanțele ei
dar
în chestiunea victoriei
nu are
de zis
nimic
zero
nu are
dreptul moral
că în chestiunea victoriei
poate lua cuvântul
doar cineva
care a pregătit
a condus
și a consumat
victoria
în chestiunea victoriei
pot lua cuvântul
eu
că eu
marea foamete
prin întreaga mea viață
sunt mărturia
victoriei
asupra obișnuinței
asupra atașării
asupra convenabilului
asupra slăbiciunii
fricii
și a lenei
omului
homo sapiens
și a oamenilor
Sebastian Majewski
232
animal social
da
eu sunt
marea foamete
din tătuca stalin
și mamă ucraineană
am condus
și am îndeplinit
această sarcină
grea dar decisivă
și de aceea
am onoarea
și mândria
de a participa
și de a fi invitată
de către onorații domni conducători
de către conducătorul chandra romesh
și de către toți
domnii
onorați conducători
ai congresului mondial pentru pace
transnațional
non-corporativ
și think tank
autonom
că am așteptat mult
ziua asta
să stau
alături de militarii
luptători
pentru
echilibru
și stabilitate
și accept această distincție
mulțumesc pentru memorie
și pentru șansa de a relata
totul
așa
pe scurt
mulțumesc pentru recunoaștere
și mulțumesc
233
că în baza
deciziei voastre
pot locui din nou
în casa de pe naberejnaia
în patria mea
căci s-a încheiat
drumul meu
în triunghi
spre țara iubită
spre familia dorită
și declar
plină de bucurie
și de fericire
plină de mândrie
că indiferent de vârstă
și am în 2014
82 de ani
vreau să mai servesc
unei cauze bune
patriei mele
căci eu
marea foamete
simt
că sunt utilă
și
știu
că sunt indispensabilă
laudă:
premiul
medalia
congresului mondial pentru pace
pentru întregul
secol XX
este acordată
doamnei
marea foamete
pentru luptă
credință
luptă
și consecvență
Sebastian Majewski
234
în viață
și în activitate
exprimăm
convingerea comună
că standardele
ridicate de doamna
vor fi îngrijite
și dezvoltate creativ
inclusiv
în secolul XXI
NARAT, IUNI
Piotr
Daria
Gruszczyński
Kubisiak
A început de la produsele alimentare
Opt cortine
DUPĂ O CLIPĂ, CANTITATEA DE ELEMENTE NOI
DEVINE ATÂT DE APĂSĂTOARE, ÎNCÂT NU AI CUM
SĂ NEGI CĂ E CU ADEVĂRAT O EXPERIENȚĂ NOUĂ.
Și sigur n-aș fi ținut minte acel sentiment de lipsă,

de pericol ciudat care atârnă în aer,
dacă nu erau portocala primită de la el și mirosul care se răspândea
în tot spitalul,
pe patul cu cearșaf alb, pe care abia am reușit să mă urc
după ce a fost tăiată cu un cuțit de lemn, ascuțit.
Ce simțeam după moartea lui? Nu știu.
Un junghi ciudat în burtă și simpatie pentru portocală.
1. A început complet inocent cu excesul de elemente noi

Te gândești: A început de la produsele alimentare
Produse, pe care le consumi
Produse, pe care le consumi cu cineva
Trebuie să consumați împreună niște produse ca să aveți despre ce
discuta.
Spui: Capitalism, economie, obiecte de uz cotidian, obiecte cărora le

atribui valoare, obiecte care îți dau ție valoare, obiecte care te defi-
nesc și care arată cărei clase sociale aparții, obiecte pe care le poți
împărți cu cineva, o grămadă de obiecte, o multitudine de idei, lipsa
motivației de a acționa.
Acționezi: Cu entuziasm. Ești deschisă la noi experiențe, încercând
să pricepi cu creierul analitic toate structurile lumii, de asta, în loc
să vorbești, dai din cap afirmativ și zâmbești.
Te gândești: Încă nu știu ce va ieși din asta, încă nu știu încotro duc
toate astea, știu însă că în felul acesta, prin intermediul experienței
comune de conviețuire cu obiectele – al descoperirii unei legături
Daria Kubisiak
240
reciproce –, se poate facilita existența societății, care de fapt există

oricum.
Spui: Încep fără să știu ce mă așteaptă.
Acționezi: Impulsiv. Arunci zarurile ca să hotărăști cine va începe.
Îți pui ochelarii ca să vezi mai bine obiectele care te interesează.

Te apleci deasupra grupului de neoameni.
Produsele alimentare, mesele comune, mesele de unul singur și alte
lucruri legate de consum îți par interesante. Mai ales tortilla pregătită
pentru părinți.
Dai un telefon pentru a continua procesul de lucru cu forțe noi.
Automobilele, mai ales Tesla model x, șamponul de păr, pastilele,
pasta de dinți și periuța au ceva atrăgător. Iar jurnalele vechi și cele
încă neterminate îți par o dulce unealtă.
Te gândești: Evident, la subiecte importante, ca sistemul economic al

Poloniei, capitalism și societate și cum să fii fericit în cadrul acestor
sisteme și să nu-ți ieși din minți.
Spui: Instrumentele de care se servește omul și pe care le folosește
fac om din el.
Acționezi: Începi să cumperi în mod compulsiv, să-ți filmezi cum-
părăturile și te întrebi dacă noua rețetă de pastă de fasole pentru
tortilla îți va consolida legătura cu familia și o va face mai trainică.
Cu un strop de implicare și cu produse de calitate superioară acest
lucru poate fi obținut.
2. Instrumentele de care mă servesc fac om din mine

Tranzacția 1:
– o cafea, vă rog
– albă sau neagră?
– albă, mică
– 4,99
– plătesc cu cardul
piiiiiiiiiiip
– vă printez confirmarea?
– da vă rog
– mulțumesc
241
O fată cu o cafea în mână împreună cu altă fată cu o cafea în mână

se plimbă pe stradă făcând schimb de păreri într-o discuție despre
viață, lume și artă.
Tranzacția 2:
– bine că nu mă mai doare
– vă rog să-mi dați niște tutun slab, pe cel albastru, Pueblo, că Red-
bull nu mai aveți
– ba da, dar e pentru pipă, adică nouă ne zic că e tutun obișnuit, dar
sunt interzise cele cu arome și au vrut să evite cumva
– înțeleg, voi plăti cu cardul
– e un proiect important, nu-i așa?
– aha, mulțumesc mult
O fată c-o cafea și-o țigară în mână împreună cu altă fată c-o cafea
și-o țigară în mână se plimbă pe stradă făcând schimb de păreri într-o
discuție despre viață, lume, artă și creșterea prețului țigărilor.
Tranzacția 3:
– da unul
– poftim
– 2,50
– poftim, mulțumesc și la revedere
Două fete cu cafele și gogoși și una fără cafea, dar c-o gogoașă dis-
cută despre plăceri.
Tranzacția 4:
– filmează doar mâinile, ideea e să se vadă tranzacțiile, obiectele nu
sunt importante, trebuie să surprindem sistemul de schimb, plătesc
o bere, doar mâinile
– mâinile pe monitor sunt și ele interesante
– chiar, ai dreptate
– 10 zloți
– plătesc cu cardul
– ai reușit?
– cred că da
Și te întorci acasă cu mâinile goale, pentru că tranzacția aceea a avut

loc după ce produsul a fost consumat.
Tranzacțiile oferă o cantitate prea mică de date pentru a putea spune
ceva, orice, despre persoana în cauză.
Daria Kubisiak
242
Spui: Numim sistemul economic care există în Polonia capitalism.

Deși ideea pe care se bazează nu s-a realizat pe deplin
Piața liberă și privatizarea nu presupuneau doar controlul statului
Granițe nevăzute gestionează timpul oamenilor
indicând căile care trebuie urmate ca să-ți atingi scopul
Ca să obții produsul râvnit
Și în felul ăsta nu-l întâlnești pe cel pe care l-ai fi putut întâlni
dacă nu te-ai fi subordonat acestor forțe
și dacă nici el nu s-ar fi subordonat acestor forțe
Dar încă poți întâlni pe altcineva
Granițe nevăzute produc identități umane

de care suntem mulțumiți
sau de care suntem convinși să fim mulțumiți
sau pe care suntem convinși să ni le dorim
sau pe care te convingi singur că ți le dorești
sau ești mulțumit de sugerarea acestei dorințe
sau ești pur și simplu mulțumit
și nimeni nu te va convinge că lucrurile stau altfel
Spui că n-ai deloc nevoie de Mac
și de-asta ai un Dell
însă îndată ce vei atinge tastatura intuitivă a unui Mac
și-i vei descoperi posibilitățile
și confortul pe care ți-l asigură
se va schimba un pic perspectiva
te vei schimba un pic tu
se va schimba un pic felul în care gândești
deși aproape imperceptibil
începi să te simți mai bine
câteodată ți-e rușine să-ți scoți
laptopul
pentru că e prea scump
pentru că e prea ieftin
pentru că nu știi ce reacții vei stârni
*
Și cu siguranță sentimentul acela de lipsă ar fi mai mic
dacă pe lângă portocală, mentos, jocul de cules ciuperci,
taburetul pe care te-ai urcat când erai mică
ca să ajungi la jocul primit de la el
și palma la fund pentru că te-ai urcat pe taburet
243
ca să scoți din dulap jocul primit de la el

și momentul în care te-a apucat de mână pe stradă, când îți cumpăra
tic-tac, iar fratelui tău nu i-a cumpărat
și când te-a condus până la apartamentul în care ai rămas singură
când el s-a dus la muncă,
poate dacă aceste obiecte și situațiile legate de ele ar fi fost mai multe
poate atunci sentimentul de lipsă ar fi mai mic
mai mare
Gândirea: poate fi dificilă mai ales când încerci să definești identita-

tea cuiva, mai ales că identitatea aceea este construită și exagerată,
ca majoritatea identităților, de altfel.
Vorbirea: este dificilă, pentru că deseori nu dă roade.

Acțiunea: este limitată de gândire și vorbire.
3. Construirea unei existențe bazate pe obiecte poate fi plăcută cu

condiția să nu te strivească greutatea elementelor și apăsarea care
vine odată cu ele
Vorbire:
Consumerista perfectă.
Gândire:
E formată dintr-un rucsac care a fost într-un sehaș la 2 zloți
apoi în Croația
Albania
România
și Singapore.
Gantere mici din Biedronka1 pe care le-a luat cu mama și jocul cu
zaruri.
E formată din produse cosmetice pentru uz zilnic
și o trusă cosmetică cu flamingo
și peeling eco
și o ilustrație cu pictura Olgăi Boznańska2
și baloane de săpun
și o fotografie cu părinții într-o ramă din Bravo Girl
1
Lanț de supermarketuri în Polonia (n. tr.).
2
Pictoriță poloneză foarte cunoscută (n. tr.).
Daria Kubisiak
244
și o rochiță de la mohito
și o jartieră
și un Power drink
și pantofi cu toc cui negri
și lumânările preferate cu aromă de ciocolată și vișină
și mâncare sănătoasă
și o bicicletă vernil
și organizatoare roz
și șervețele de igienă intimă roz
și proastă dispoziție, pe care i-o schimbă cărțile, laptele și mierea
și mâncare sănătoasă
și cărți despre mâncare sănătoasă
și Bodymax plus, care a ajutat-o să ia bac-ul.
Vorbire:
În perioada când învăța pentru examenul de bacalaureat la limba
polonă, în Danemarca, în fabrica Orkla Care S.A. se produceau noi
cutii de Bodymax plus. În cadrul firmei aveau loc schimbări. Multe
persoane au demisionat sau au fost concediate. Când au încercat
să obțină o creștere a salariilor, au fost acuzate de incompetență în
promovarea firmei. În locul lor au venit persoane cu limba ascuțită
și fără respect pentru cei din sectoarele inferioare.
Gândire:
Dar nu asta era cel mai important. În timpul unui control de rutină
s-a descoperit că una dintre substanțele utilizate în producție conți-
nea particule de fier dăunătoare corpului uman. O parte din ele au
ajuns în Polonia, de aceea pastilele cumpărate între 8 și 19 decem-
brie puteau fi neconforme și cancerigene. Din fericire, examenele
de bac au loc în mai, drept care consumerista perfectă era în afara
pericolului.
Vorbire:
Mai multe despre ea se pot citi în jurnalele vechi și în cele netermina-
te, unul în formă de caiet de 40 de zloți, iar al doilea din magazinul
Tiger, frumos și pastelat, dar căruia îi cădeau foile.
Acțiune:
Fetiță pastelată cu foi care cad.
Gândire:
N-a început rău deloc.
245
Umplea în mod succesiv pagini de caiet înregistrând realitatea, nu

prea-i plăcea să le citească, însă scrisul îi făcea plăcere.
A pornit de la faptul că voia să înceapă un nou capitol în viață, într-un
caiet nou, pastelat, dar s-a sfârșit banal, dacă privești acest lucru din
perspectiva timpului.
Acțiune:
În timpul încercării de a eticheta simplu prin fluxul de gânduri și
șuvoiul de cuvinte
a hotărât să ia cuvântul
în chestiunile care mă priveau.
M-am uitat atent la produsele pe care le-am scos din rucsac,
le-am observat nuanțele și vreau să spun că am fost puțin suprinsă.
Paleta de nuanțe avea aceleași tonuri pastelate dintotdeauna.
O fetiță pastelată
dulce
naivă
acum înțelegeam de ce nu sunt luată în serios
de ce mă privesc cu neîncredere.
Asta m-a întristat un pic
m-a demoralizat un pic
dar nu m-am putut hotărî să schimb ceva
Preț de o clipă m-am gândit
că trebuie să măresc paleta de nuanțe și să adaug câteva tonuri de bej.
Am alungat totuși repede aceste gânduri
Mi-am zis că îmi plac așa, definită de obiectele pe care le am
Să fii un stereotip nu înseamnă să fii stereotipică.
Vorbire:
Nu e nevoie de cuvinte.
E suficientă imaginea în sine
e suficientă impresia imaginii
materialitatea cuprinsă în cuvinte
totul devine atât de banal.
Evident, ca om nu pot fi o cunoscătoare de vinuri
pentru asta am nevoie de un pahar și o sticlă de vin bun.
Evident, doar ca om
nu pot fi un bun cofetar
fără tavă pentru prăjituri
margarină
ouă
făină de mei
Daria Kubisiak
246
curmale
nuci
cacao
n-ai cum face o prăjitură bună
n-ai cum face niciun fel de prăjitură
nu ai cum să fii cofetar.
Gândire:
Nu a efectuat nicio tranzacție, pentru că nu a fost inclus în experiment
a încercat să iasă din tipare, dar până la urmă s-a dovedit că vrea
să fie
inteligent
în formă
sensibil.
Ambițiile le-a moștenit de la părinți.
Inteligența
buna constituție
sensibilitatea
mai ales în ochii altora
nu e atât de ușor de obținut
pentru asta are nevoie
de un dispozitiv anticădere pentru alpinism
Reverso Pest.
Știe cum se utilizează
și poate să vă arate.
Acțiune:
Pe lângă dispozitivul anticădere de la Reverso Pest, i-ar prinde bine
și un briceag elvețian.
Gândire:
Pentru a părea relativ inteligent în ochii altora ai nevoie de
un Kindle
pe care să fie o mulțime de cărți
pe lângă asta, noile trenduri tehnologice te ajută și ele să pari mai
inteligent în ochii altora
de aceea în rucsacul său
poartă mereu
un dispozitiv de măsurare a calității aerului.
Acțiune:
Pentru a crea impresia că e sensibil și sentimental este atașat de
247
hanoracul său marca adidas, esențial pentru procesul de dezvoltare

a fiicei sale
care în timp ce învăța să vorbească îl considera ființă.
L-a cumpărat acum 8 ani
în Poznań
îl purta atât de des
încât se temea
că va deveni
omul în hanorac albastru.
Gândire:
Corespunde pe deplin așteptărilor pieței
și se poate spune că nu-i lipsește nimic.
Are la el mereu o agendă de firmă
cartea Ce este islamul? Pentru copii și adulți
precum și desenele fiicei lui
și cheile de la garaj, care ascund povestea mamei și a tatei
pe care n-o va împărtăși cu voi
pentru că vrea să fie măcar puțin misterios.
Chei
multe chei
care în circumstanțele potrivite la întâlnirea cu niște refugiați
pot deveni foame.
Pentru setul de noutăți
destinate persoanelor care corespund standardelor aspirațiilor capita-
liste
are la el un aparat foto pe film.
Acțiune:
Fiind un tată afectuos, poartă cu el pozele Haniei
sunt printre ele multe desene din seria smart phone.
În funcție de cum decurge conversația
pe ecran apar diverse imagini
se poate vedea acolo bunica
care în acea clipă vorbește cu Hania la telefon.
Desenele Haniei îndeplinesc multe funcții
în timpul șederii la niște prieteni
Hania a desenat o serie de imagini
în semn de mulțumire
pentru că au rămas peste noapte.
Daria Kubisiak
248
Vorbire:
Obiectele pe care aș vrea să le am, dar pe care nu mi le pot permite
sunt:
Albumul lui Maciejowski3, care nu se găsește nicăieri
Un proiector, la care mă voi putea uita la filme cu familia
Ochelari marca Oliver People
Școală privată pentru copii
Un purificator de aer care va funcționa și în afara apartamentului meu
Un smartwatch
O casă în Toscana
Tesla model x
Un cyborg care va lucra în locul soției mele.
Gândire:
Numărul obiectelor aflate în rucsacul său era prea mic.
Nu era doar senzația lui, ci și a altora.
A spus că este prea organizat
și un consumerist prea conștient
cum îi stă bine unui capitalist
o invidia pe fata pastelată cu foi care cad
pentru numărul mare de obiecte
o invidia pentru că, datorită acestui lucru, e cumva, se definește
cumva și se exprimă cumva
obiectele pe care le-a împachetat în rucsac
fuseseră pregătite cu grijă
deși susține că ăsta e genul de obiecte care se găsesc acolo
nimic nu e întâmplător.
În calitate de persoană care nu a fost inclusă în experiment
a avut la dispoziție un anumit număr de obiecte
pe care și-ar dori să le aibă
dar pe care nu și le permite.
Acțiune:
Albumul lui Maciejowski nu se numără printre acele obiecte
însă nu-l poate găsi nicăieri
poate nu-l va mai putea găsi niciodată
fapt care îi limitează puțin identitatea
De aceea obiectul care i-a atras
3
Referire la Marcin Maciejowski – pictor și desenator contemporan polo-
nez (n. tr.).
249
atenția printre celelalte din setul de obiecte

ale fetei pastelate cu foi care cad
a fost cartea poștală cu pictura Olgăi Boznańska
pe care în procesul de tranzacție va încerca s-o obțină.
Gândire:
Purificatorul de aer care va funcționa și în afara apartamentului său
în sfera potențialității ar putea face din el un supererou.
Acțiune:
Un om în hanorac albastru
se trezește dimineața devreme
pornește aparatul de măsurare a calității aerului
verifică ce arată acesta
aerul din apartamentul său e
relativ curat
asta doar pentru că are o plantă care filtrează aerul
cum îi stă bine unui om sentimental în hanorac albastru
această informație nu-i este suficientă
își propune să iasă din apartament
și să verifice dacă aparatul de măsurare a calității
aerului are aceiași indicatori și în alte zone ale orașului
pe străzi
în cafenele
în școala copiilor săi
la locul de muncă al soției sale
în instituții și birouri
din păcate datele nu coincid
orașul e amenințat de smog
și ăsta e momentul în care
omul în hanorac albastru
face uz de obiectele pe care le deține
de coșul cu lucruri pe care nu și le poate permite
pentru că nu există
pornește
purificatorul de aer, care va funcționa
și în afara apartamentului său.
Gândire:
Păcat doar că
omul în hanorac albastru
își lasă imaginația
Daria Kubisiak
250
în sfera viselor
păcat că în loc să investească
în imaginarea unui purificator de aer imens
nu va investi
în crearea lui.
Vorbire:
Ca actor, deseori joc arhitecți
și așa sunt perceput de alți oameni
există materiale
dovezi
și filme documentare.
Acțiune:
Ca arhitect
ar putea doar să proiecteze
rucsacuri cu plante care filtrează aerul
e destul să conectezi la ele tuburi și o mască
ca să dormi liniștit
ca arhitect
ar putea doar să proiecteze
un smog-free tower
un ionizator imens avansat tehnologic
care timp de o oră
ar purifica 30 de mii de metri cubi de aer
poate nu neapărat ca arhitect
dar ca cetățean al acestei țări
care, îngrijorat pentru copiii săi,
ar lua cuvântul
în discuția despre minerit, dacă e cu adevărat
unul dintre cele mai importante
sectoare ale economiei poloneze
și poate n-ar ceda dorinței
apariției Poloniei
pe arena internațională
ca stat independent energetic
și poate ar fi găsit pentru mineri
o altă sarcină
o altă slujbă
care să le facă plăcere
și datorită căreia să construiască o nouă comunitate
iar împreună cu potențialul științific al acestei
251
țări
ar descoperi un material independent
din punct de vedere energetic cu care se pot
încălzi casele polonezilor
și apartamentele
indiferent cărei
clase sociale
aparții.
Gândire:
S-ar putea discuta încă mult timp
despre obiectele
omului sentimental în hanorac albastru
toate aceste lucruri ar fi trebuit să sporească
confortul vieții sale
și al familiei sale
dar ar fi avut și sarcina
de a-l transfera într-o altă
clasă socială
cu care se identifică neapărat.
Nu se știe de unde
a apărut această nevoie
și dacă n-a fost cumva impusă
dar un lucru este cert
să rămână în aceeași identitate
bine definită
nu prea îl interesa.
*
Și probabil că acel sentiment de relativă siguranță
pe care mi-l dădea
lănțișorul de argint cu trei flori
plate separate una de cealaltă
de aceeași lungime
ar fi mai mare
dacă adevărul
legat de prima mea zi de naștere
n-ar fi ieșit la iveală.
După ce-l purtam des mai mult timp

Lănțișorul cu trei flori de argint
Daria Kubisiak
252
ruginea
Iar mama ca nimeni alta reușea să-i readucă strălucirea
folosind pentru asta gelul cif, pe care-l avea mereu la îndemână.
Și când te gândești că ar fi fost destul
ca-n timpul uneia dintre acele renovări lunare
să mintă
Și ar fi fost destul ca-n construcția dramatică a propoziției
să folosească un pronume masculin
în loc de formularea „de la ea“
ca sentimentul meu de relativă siguranță
să rămână netulburat.
3. Instrumentele pe care le folosesc fac din mine un om care reu-

șește să construiască relații
Vorbire:
Vă mulțumim pentru cumpărăturile efectuate cu cardul de plată VISA
Tranzacția 415:
gel pentru igienă intimă ZIAJA – 7,99
pastă de dinți ELMEX – 10,99
apă de gură COLGATE MAX WHITE – 15,99
pudră RIMMEL STAY MATE – 26,79
mascara RIMMEL WAKE ME UP – 28,99
– îl deschizi?
– doar el e rezistent la apă, are o perie așa mare
– dar e bine, uite cum definește genele, îmi plac astea
șampon uscat BATISTE – 14,99

ojă – 8,69
– faină, nu?
– aha
– doar că asta e așa mai albă
– și aia cum era?
– e ok asta pentru că e lucioasă
– și asta?
– aha
– mmm păi s-o luăm pe asta
Costul total al cumpărăturilor: 114,43

253
Tranzacțiile oferă suficiente date pentru a putea spune măcar ceva,

orice, despre persoana respectivă, deși până la urmă nu se pot spune
foarte multe. Fata de hârtie cu foi care cad este un exemplu tipic de
consumeristă obișnuită cu o tendință accentuată de a-și oferi plăceri
mici și mari, iar cumpărăturile, mai ales cele cu mama sa, sunt dese-
ori văzute ca un efort comun de a lucra la relația lor, care de altfel îi
place foarte mult, atât efortul, cât și relația.
Făcând analiza tranzacțiilor efectuate și alegându-le intuitiv pe cele
care pot fi utilizate la formularea unor concluzii sociologice, trebuie să
acordăm o atenție specială cumpărăturilor pentru tortilla pentru părinți.
Vorbire:
Rețeta fericirii familiale și reconstruirii unor relații interumane care
au avut de suferit din cauza unei absențe îndelungate de acasă este
la îndemâna oricui.
Acțiune:
E suficient să urmați pașii de mai jos:
Mergeți la magazin, cel mai bine la cel mai apropiat Biedronka, și
cumpărați următoarele ingrediente:
Vorbire:
avocado
o cutie de fasole roșie la conservă
ceapă roșie
ceapă obișnuită
o roșie
maioneză
iaurt
usturoi
tortilla de grâu
Acțiune:
E bine dacă la cumpărături te însoțește mama sau tata, atunci ai
certitudinea că veți alege un avocado copt și o roșie coaptă, iar în
acest fel construirea legăturii familiale începe chiar din magazin.
În continuare propun să mergeți la bucătărie, să vă îmbrăcați în haine
de sport comode, ca să vă simțiți liber, să împărțiți sarcinile și să vă
apucați să pregătiți fericirea familială.
Vorbire:
Începem de la pasta de fasole.
Daria Kubisiak
254
E bine ca persoana care în momentul respectiv nu are o sarcină con-

cretă să-i încurajeze pe ceilalți și să descrie în mod meticulos ce urmea-
ză, întrebând din când în când cine și ce face în acel moment, adică
facem pasta din fasole roșie:
prăjim puțin ceapă obișnuită cu 3 căței de usturoi
adăugăm fasolea scursă
prăjim acest amestec
apoi punem totul la blender până se formează o masă omogenă
adăugăm sare și piper după gust
Gândire:
În continuare, pentru a spori cantitatea deliciilor cu usturoi
Vorbire:
Facem un sos de usturoi:
la iaurtul natural adăugăm 3 lingurițe de maioneză și 3 căței de
usturoi
amestecăm
Acțiune:
Urmează să împachetăm tortilla:
tăiem toate legumele în cubulețe mici
trebuie lăudat tata, care taie legumele în cubulețe simetrice
întindem pasta de fasole pe tortilla de grâu
punem câte un pic de avocado
roșia
ceapă roșie
și sos de usturoi
înfășurăm și mâncăm
Gândire:
Nu trebuie să vă faceți griji că vă miroase gura a usturoi
La toți trei vă miroase și astfel bucuria provocată de consum este
mai mare
Eventual după terminarea mesei puteți să vă gândiți la aerisirea
bucătăriei
dar înainte de toate la întreținerea legăturii familiale
fapt ce se poate dovedi a fi distractiv.
*
Și probabil niciodată
n-aș fi aflat
255
ce glas avea
ce formă a buzelor
și privire
când vorbea despre chestiuni
dificile pentru el
dacă nu aveam imaginația
care a reușit
să tragă multe concluzii
pe baza unei fotografii din armată
oricum lipsa conectării
cu realitatea
n-a permis
crearea
unei legături adevărate
4. Tranzacții care fac din omul cu instrumente o ființă superioară

cu abilități metaforice
Vorbire:
Dintre obiectele pe care le deții, cel mai mult mi-aș dori să primesc
cartea poștală cu pictura Olgăi Boznańska pusă într-o ramă albă
Acțiune:
Bine, eu în schimb aș vrea să primesc șervețelele umede
Vorbire:
Cum vrei, dar miros a rahat
Acțiune:
Cum adică? Atunci nu le mai vreau
Vorbire:
Nu știu, poate ție n-o să ți se pară, dar eu le asociez doar cu scutecul
fiului meu
Acțiune:
În acest caz vreau dispozitivul de măsurare a calității aerului
Vorbire:
Bine, atunci eu o să vreau și șervețelele de igienă intimă
Acțiune:
Să fie, dar trebuie să fii atent pentru că au abilitatea de a se schimba
și pot să se transforme într-o bucată mare de carne
Daria Kubisiak
256
Vorbire:
Le iau!
Gândire:
Trebuie să ne punem întrebarea – oare sistemele interumane de
schimb de obiecte au vreun sens? Oare Fata pastelată cu foi care cad
și Omul sentimental în hanorac albastru au vreun profit din acest
troc? Și nu sunt oare câteodată excesiv de îngroziți că conceptele lor
identitare fixe pot suferi schimbări radicale?
Să nu ai o identitate în această modernitate lichidă poate avea efecte
teribile, de care fata și omul nici măcar nu și-au dat seama, dar care
au creat această aură de primejdie care atârnă în aer ca parfumul
stăruitor al unei portocale.
*
după moartea acelui om
căruia de obicei i se spune tată
dar pe care nu-l poți numi așa
pentru că nu ai nimic în comun cu el
în afară de o portocală, mentos, o cutie de tic-tac,
jocul de cules de ciuperci, taburetul pe care te-ai urcat
și palma la fund pe care ți-a dat-o
și apartamentul pustiu în care te-a lăsat
și s-a dus la muncă
și lănțișorul de argint cu flori plate
pe care nici măcar nu l-ai primit de la el
deci practic nu îi leagă nimic
deci practic nu vă leagă nimic
deci practic nici nu știi cum, când
și în ce situație ai putea să-i spui tată
5. Tot ce e solid se dizolvă în aer

Gândire:
Jocul de-a trocul după o clipă a ajuns atât de departe, încât n-a rămas
prea mult din identitățile umane construite. Fata pastelată cu foi care
cad a ajuns acum doi în unu, o supereroină și o artistă fotografă
care imortalizează clipe greu de surprins. Dispozitivul de măsura-
re a calității aerului și potențialul imaginar de salvare a lumii i-au
conferit puteri supranaturale, din acea clipă fiecare dimineață a sa
va începe cu plimbări zilnice în spațiile cu aer ale orașelor poluate
cu scopul de a curăța tot aerul de substanțe nocive. În condițiile în
257
care echipa de la conducere care dorește să dețină controlul asupra

sistemului economic polonez nu reușește să ia decizii elementare
și ecologice, sistemul capitalist are ca sarcină să se ridice la nivelul
așteptărilor și să provoace supraproducția ființelor care protejează
plămânii prietenilor lor, oameni și animale.
În același fel, din omul sentimental în hanorac albastru nu a rămas

prea mult. S-a supus proceselor de autocreație și transformare. Dorin-
ța lui de a deveni un cunoscător de artă, pentru a-și putea satisface
simțul lăuntric al artei și nevoia de a-i impresiona pe prietenii soției
sale, l-a făcut, cu ajutorul unui cearșaf alb și a unor șervețele de
igienă intimă, în condițiile potrivite în ochii obiectivului aparatului
achiziționat de artista fotografă care imortalizează momente greu
de surprins, să devină un Pablo Picasso cu carne în mână și beretă
neagră pe cap.
Vorbire:
Trocul este un joc distractiv, însă doar cu condiția ca în potențialul
uman să existe deschiderea spre schimbare, iar sentimentul de lipsă
și pierdere și atașament să devină mai puțin intens măcar pentru o
clipă și să se împrăștie în eter, unde poate exista împreună cu alte
colective de oameni și neoameni.
Acțiune:
Trocul este un joc distractiv, însă doar cu condiția existenței deschi-
derii către schimbare a potențialului uman și întreținerii stăruitoare
a relațiilor care au potențial.
Gândire:
Așa cum făcea fata pastelată, care avea grijă în mod stăruitor de
jurnalul ei vechi și neterminat și de foile care cădeau din el.
Vorbire:
Eliminat din experimentul inițial, exclus din procesul de lucru, am
hotărât să-mi spun părerea despre chestiunile care mă privesc
și, deși experimentarea în cadrul tranzacțiilor de tip troc oferă o
mare plăcere cognitivă și le permite ființelor a căror existență e baza-
tă pe obiecte să scape din materialitatea lor, până la urmă limbajul
și abilitățile lingvistice conexe cer ca principiile dure ale logicii să
fie acceptate și ca lucrurilor să li se spună pe nume.
De aceea fac apel la rațiune și la utilizarea prozaică a simțurilor, astfel
încât lucrurile să fie privite așa cum sunt, fără a fi suprainterpretate
Daria Kubisiak
258
inutil, fără încărcătură emoțională, fără sentimentalism forțat și fără

sentimentul de responsabilitate față de întreaga rasă umană, chiar
și cea implicată în sistemul capitalist.
De aceea pledez ca șervețelele pentru igiena intimă să rămână șerve-
țele pentru igiena intimă, chiar dacă posedă abilitatea de a se reîncar-
na în carne și de a face din mine un Pablo Picasso. Deși bineînțeles
e o perspectivă ademenitoare.
Limbajul nu este totuși decât limbaj iar obiectele sunt doar obiecte
și trebuie să ținem minte la ce ne servesc. Tot așa pampersul nu e
decât pampersul fiului meu și a fost creat doar pentru a colecta într-un
mod igienic excrementele fiului meu. Și chiar dacă acest pampers
conține o întreagă idee creativă a unui material care să facă viața
oamenilor mai ușoară și un întreg mister tehnologic care arată pro-
gresul civilizației, nu se poate totuși nega că un pampers nu e decât
un pampers.
Acțiune:
Merită totuși să reflectăm la ce se întâmplă cu pampersul după ce
își îndeplinește funcția de bază și cea mai importantă, adică cea
practică.
Vorbire:
Pampersul împreună cu secrețiile fiului meu va fi aruncat într-o
sacoșă de plastic, care va fi legată bine și aruncată la coșul de gunoi.
Cel mai probabil în aceeași zi, din cauza mirosului neplăcut, va fi
aruncat laolaltă cu alte resturi în lada de gunoi de lângă bloc. După
asta, marți vor veni gunoierii cu o furgonetă mare și îl vor duce la
o groapă de gunoi imensă de la periferia orașului, unde va fi supus
unui proces de descompunere.
Acțiune:
Și când te gândești că acest proces de descompunere va depăși dura-
ta vieții și materialității corpului fetei pastelate cu foi care cad și
materialitatea corpului omului sentimental în hanorac albastru și
chiar materialitatea fiului lui și cel mai probabil după ceva timp va
fi îngropat adânc în pământ și va trebui să aștepte 500 de ani până
va fi absorbit complet de sol și ca tot ce e solid se va dizolva în aer.
*
Omul sentimental în hanorac albastru
sau dacă preferi Pablo Picasso
259
se mai uită o dată înainte de despărțire

la obiectele din rucsacul său
Printre obiectele materiale atenția i-a fost atrasă
de obiectele nemateriale
scrise pe foaie și intitulate:
obiecte pe care aș vrea să le am, dar pe care nu mi le permit.
Și s-a gândit că mai are un obiect
pe care ar vrea să i-l ofere fetei pastelate cu foi care cad
pentru jurnalele ei vechi și neterminate, pe care le ascunde cu atâta
grijă de el
acel obiect era automobilul Tesla model x?
un produs la care visa de mult
S-a gândit că dacă tot nu-și permite acest obiect
în acest fel hotărând să spună lucrurilor pe nume
atunci nu poate totuși câștiga în fața materialității lipsei
Teslei model x, care oricum n-ar fi încăput
în rucsacul lui.
S-a gândit cu toate acestea
la pampersul fiului său
care a fost aruncat la
groapa de gunoi
și s-a gândit la cum va arăta peste 500 de ani
și că poate solul
în care încearcă să se infiltreze e acum același
sol în care s-a descompus coaja de la
portocala care în spital
își răspândea mirosul
provocând sentimentul de pericol ciudat
care atârnă în aer
și poate peste 500 de ani
când pampersul se va fi descompus complet
iar portocalul va rodi portocale noi
o persoană cu un cuțit ascuțit, de lemn
se va apropia de acel pom
și va tăia portocalele
răspândind astfel iarăși
în aer
sentimentul de lipsă
de data asta legat de
tânjirea
după Tesla model x
Daria Kubisiak
260
care va deveni un automobil învechit

bun de aruncat la gunoi
și va fi înlocuit de
modelul Tesla Dragon
care datorită
inovațiilor tehnologice
va putea
să ia diverși indivizi
și diverse portocale
pe Marte
unde viața va curge liniștit
la bordul navei familiei
și poate peste
500 de ani oamenii vor înțelege
că sentimentul de lipsă
poate fi acceptat
și nu trebuie să împiedice deloc
construirea unor noi relații
chiar dacă le omitem pe cele
necondiționate
Piotr
Tomasz
Gruszczyński
Śpiewak
Totul despre mama mea
Opt cortine
ZOFIA ȘI KRYSTYNA, MAMELE PRIETENILOR MEI –
REGIZORUL MICHAŁ BORCZUCH ȘI ACTORUL
KRZYSZTOF ZARZECKI –, AU MURIT DE CANCER. ÎN
1986 MICHAŁ AVEA 7 ANI (CA MINE), ÎN 1997 KRZYSZ-
TOF – 19 (DIN NOU, CA MINE).
PARTEA I
„ZOFIA ȘI RĂUL“
1. MIRACULUM. FRUMOASA LUCRĂTOARE

NORMA
felul în care miroase transpirația se schimbă în funcție de dietă și
de circumstanțele vieții în general. să luăm felul în care miroase
transpirația soțului meu. după atâția ani de căsnicie îi cunosc bine
mirosul, așa cum ajungi să cunoști omul după atâția ani împreună.
și îmi miroase în fiecare zi diferit, dar în același timp la fel. câteodată
glumesc că de asta încă nu m-am plictisit de el. nu știu dacă ar putea
spune același lucru despre mine. după bărbierit nu vreau să simt
nimic altceva de la soțul meu. o notă de verde proaspăt, o proiecție
absurd de puternică... patchouli la bază... un acord picant.
RAIMUNDA
când merg cu autobuzul, e amuzant să simt că domnul de lângă mine
e dat cu unul dintre parfumurile noastre, sau cu cremă de ras. eu
inclusiv din cauza meseriei mele sunt foarte sensibilă la mirosuri și e
atât de amuzant că ei nu știu cum se pregătesc acele arome și creme,
iar eu stau lângă ei și știu. și simt cum acel miros s-a amestecat cu
cel al pielii lor.
BLANCA
ce miros e acesta?
iasomie, trandafir intens
dar să ne-nțelegem – trandafirul în RPP e chimic, cât despre iaso-
mie... –
pentru mine nu e o femeie trecută de patruzeci, care ține la tradiții
și eleganță,
ci rămășițele unui animal în dulap
Tomasz Śpiewak
264
și eu, încremenită
temându-mă să inspir mai adânc
iar sticluța?
îmi place doar sticluța. un albastru frumos. forma amintește
esențele din secolul nouăsprezece.
***
EDWARD
închizi ochii pentru o clipă
îi deschizi
și flaconașele sunt deja acolo
RAIMUNDA
doamnelor lucrătoare,
ne ridicăm și la unu ducem mâinile sus...
la unu mâinile înainte
la doi în jos
la trei înainte
la patru lateral
la cinci înainte
și la doi în jos
și la trei înainte
EDWARD
îi deschizi
RAIMUNDA
a ajuns deja cisterna cu spirt?
EDWARD
a ajuns, și ce?
RAIMUNDA
fetelor, fetelor
spirtul e deja în rezervor
își ia fiecare componentele și mergem să fermentăm, da?
TOATE
da
265
RAIMUNDA
fermentarea, așa.
uleiurile
ROSA
sunt
RAIMUNDA
mirosul
BLANCA
este
RAIMUNDA
mânuța de vitamine?
HUMA
este
RAIMUNDA
am plecat să fermentăm
EDWARD
vai, nu vă duceți încă
abia am venit
și voi deja plecați
ce curat e aici la voi,
și plăcuțele astea verzi
prima-ntâia
da’ ce faci?
mă miroși?
RAIMUNDA
nu e nevoie să te miros
simt și-așa.
cisterna cu spirt a ajuns, da?
EDWARD
cisterna s-a parcat.
cine e mai descurcăreț aici –
Tomasz Śpiewak
266
RAIMUNDA
– schimbă-te
e cameră curată asta
știi regulamentul
fetelor, are cineva Dorado?1
aduceți-i careva Dorado
EDWARD
și mai ziceai că-ți place cum put
ia miroase-mă tu acum
hai vino îmi place când mă miroși
BLANCA
aduc eu
EDWARD
ce? n-ai zis?
NORMA/ZOFIA
Blanca, ia-mi și un Habanera2 dacă tot
că doar n-o să merg cu mâna goală
ROSA
ședința cu părinții?
NORMA/ZOFIA
nu, nu, altceva
EDWARD
îi deschizi
EDWARD
da’ ce, n-ați făcut rezerve de-acasă?
HUMA
ce fel de rezerve?
1
Produs contra mirosului de transpirație (n. tr.).
2
Parfum (n. tr.).
267
EDWARD
păi, ați furat un pic, nu?
ați scos câte ceva de-acolo, nu?
hai zi
ați furat un pic sau n-ați furat?
hai zi
HUMA
și tu îndată cu furatul
EDWARD
vino să-ți masez puțin umerii
sigur au amorțit de la atâta închis borcane
HUMA
ei, lasă
EDWARD
ba stai liniștită
bărbată-tu te masează așa acasă?
hai zi
te masează bărbată-tu așa acasă sau nu?
HUMA
nu mă masează
EDWARD
pentru că eu știu cât de mult lucrezi
cască omul gura un pic
închide ochii
îi deschide
HUMA
de la închis borcane am umflături la încheieturi
de mărimea unor prune
de ce ești așa?
EDWARD
așa cum?
Tomasz Śpiewak
268
HUMA
păi când vrei reușești să fii drăguț
iar când nu vrei ești vulgar
EDWARD
nu știu de ce sunt așa
MONIKA
se aud țevile
NORMA/SOFIA
ce?
BLANCA
se aud țevile
trebuie să ne grăbim
imediat începe evacuarea
DIFUZOARELE
vă salută șșșșșș......... fabricii de produse cosmetice MIRACULUM
vă invit să ascultați șș......lucrătoarelor din camera curată șșșșș.......
a revenit dintr-o vizită de lucru în Republica Populară Chineză șș....
dragi colege de la fabrica Miraculum, după cum știți, m-am întors cu
bine din deplasarea în Republica Populară Chineză. stimate colege,
vreau să vă liniștesc – tehnologia noastră tradițională de producere
a parfumurilor prin METODA SWEDENBORG este cea mai bună.
șșșșș...... loc pentru suflet în creierul uman adică în faza dintre sta-
rea de veghe și cea de somn șșșș........ emană cel mai puternic miros.
chinezii sunt cu o sută de ani în urma noastră. în general în China
nu e nimic. nimic. ÎN CHINA ÎNTREAGĂ NU E NIMIC, NIMIC!!!
HUMA
cât ai întârziat azi?
BLANCA
azi cam zece minute. știu că trebuie să fac ceva în privința asta,
dar și-așa jumătate din salariu se duce pe taxi. autobuzul e atât de
aglomerat că am lăsat să treacă trei azi. Swedenborg? dacă se sparge
ceva, dacă se varsă, atunci spre sfârșitul turei ajungem amețite de toți
aburii ăștia – ținându-ne de pereți – parc-am fi bolnave de amoc –
269
NORMA/ZOFIA
490 rata, 45 radioul și televizorul, 220 lumina, 100 de zloți la școală
pentru fondul clasei băieților, adică împreună 100 de zloți, și abona-
mentele de transport 300 pe lună
ROSA
și pentru încălțăminte? cât cheltui?
NORMA/ZOFIA
550 e tot ce-mi pot permite pentru încălțăminte. în principiu mai
am nevoie și de o bucată de etolă pentru perdeaua unei uși, pentru
a doua nu-mi ajunge, e aproape 3 mii.
HUMA
nici nu-s încântată, nici nu-s încântată. fac ceva. atât. stau și spăl vase.
stau, hrănesc copilul. e ceva normal pentru mine. e ceva care nu se
discută. de ce să caut nu știu ce filozofie aici? să caut profunzime în
ceea ce ține de obligațiile mele zilnice. dacă toți ar fi niște genii, cine-ar
mai pune pâine pe masă? cu patru, cinci ani în urmă oamenii credeau
că nu e decât începutul și au trecut cei patru sau cinci ani și nu s-a
întâmplat nimic.
BLANCA
am fost ieri la film la Iluminarea.
RAIMUNDA
și cum a fost?
BLANCA
un om fără de păcat merge la film și dintr-odată îi este pusă o între-
bare de nu se știe dacă va supraviețui până la finalul proiecției
RAIMUNDA
cred că realitatea este teribil de importantă... și că trebuie să ne pese
de ea.
NORMA/ZOFIA
ce-ai făcut sâmbătă?
Tomasz Śpiewak
270
ROSA
am fost la Zakopane – am urcat pe Rysy3
NORMA/ZOFIA
serios...
ROSA
nu e prima oară – în munți simt ceva ce nu simt nicăieri altundeva.
a căzut un om.
NORMA/ZOFIA
serios – a murit?
ROSA
din nefericire da – corpul e atât de moale, de fragil, iar stânca atât
de tare –
BLANCA
vorbiți despre film? – l-ai văzut și tu? și cum ți se pare? nu știu, dacă
azi mi-aș putea alege din nou meseria... nu știu dacă aș alege la fel.
tu?
ROSA
eu? eu cu siguranță nu.
BLANCA
serios?
ROSA
mai lasă-mă. știind ceea ce știu acum, cum arată toate astea, sigur
aș alege altceva.
BLANCA
și tu?
HUMA
eu? eu aș alege la fel.
HUMA
cât ai întârziat azi?
3
Munte la granița dintre Polonia și Slovacia (n. tr.).
271
BLANCA
azi cam zece minute. știu că trebuie să fac ceva în privința asta,
dar și-așa jumătate din salariu se duce pe taxi. autobuzul e atât de
aglomerat că am lăsat să treacă trei azi. Swedenborg? dacă se sparge
ceva, dacă se varsă, atunci spre sfârșitul turei ajungem amețite de toți
aburii ăștia – ținându-ne de pereți – parc-am fi bolnave de amoc –
NORMA/ZOFIA
490 rata, 45 radioul și televizorul, 220 lumina, 100 de zloți la școală
pentru fondul clasei băieților, adică împreună 100 de zloți, și abona-
mentele la transport 300 pe lună
ROSA
și pentru încălțăminte? cât cheltui?
NORMA/ZOFIA
550 e tot ce-mi pot permite pentru încălțăminte. în principiu mai
am nevoie și de o bucată de etolă pentru perdeaua unei uși, pentru
a doua nu-mi ajunge, e aproape 3 mii.
HUMA
nici nu-s încântată, nici nu-s încântată. fac ceva. atât. stau și spăl vase.
stau, hrănesc copilul. e ceva normal pentru mine. e ceva care nu se
discută. de ce să caut nu știu ce filozofie aici? să caut profunzime
în ceea ce ține de obligațiile mele zilnice. dacă toți ar fi niște genii,
cine-ar mai pune pâine pe masă? cu patru, cinci ani în urmă oamenii
credeau că nu e decât începutul și au trecut cei patru sau cinci ani
și nu s-a întâmplat nimic.
BLANCA
am fost ieri la film la Iluminarea.
RAIMUNDA
și cum a fost?
BLANCA
un om fără de păcat merge la film și dintr-odată îi este pusă o între-
bare de nu se știe dacă va supraviețui până la finalul proiecției
JURNALISTA
cred că realitatea este teribil de importantă... și că trebuie să ne pese
de ea.
Tomasz Śpiewak
272
NORMA/ZOFIA
ce-ai făcut sâmbătă?
ROSA
am fost la Zakopane – am urcat pe Rysy
NORMA/ZOFIA
serios...
ROSA
nu e prima oară – în munți simt ceva ce nu simt nicăieri altundeva.
a căzut un om.
NORMA/ZOFIA
serios – a murit?
ROSA
din nefericire da – corpul e atât de moale, de fragil, iar stânca atât
de tare –
BLANCA
vorbiți despre film? – l-ai văzut și tu? și cum ți se pare? nu știu, dacă
azi mi-aș putea alege din nou meseria... nu știu dacă aș alege la fel.
tu?
ROSA
eu? eu cu siguranță nu.
BLANCA
serios?
ROSA
mai lasă-mă. știind ceea ce știu acum, cum arată toate astea, sigur
aș alege altceva.
BLANCA
și tu?
HUMA
eu? eu aș alege la fel.
273
RAIMUNDA
mă refer la evoluție – ca să pot înțelege totul – nu vreau să mă las
împinsă într-o specializare îngustă – te concentrezi pe ceea ce pierzi,
nu pe ceea ce faci...
BLANCA
trebuie să începi să trăiești mai puțin intens... la vârsta asta începi
s-o iei la vale... organismul începe să cedeze... ai un corp care te
limitează... ceea ce ți-ai planificat pe trei ani împarte la cinci, șase...
RAIMUNDA
să fiu o invalidă psihic adică?... pe jumătate cadavru?
ROSA
e doar un sfat –
RAIMUNDA
vreau să trăiesc așa cum îmi place, vreau să-mi dau duhul alergând...
NORMA/ZOFIA
– nu știu, nu știu, sunt la o răscruce de drumuri
RAIMUNDA
pe scurt, ce vrei, ce ai vrea ca să-ți fie bine.
NORMA/ZOFIA
în clipa asta am ajuns în punctul în care nu mai știu nici eu, sincer,
ce-ar trebui să fac ca să-mi fie bine, știu doar că așa cum e, e rău.
RAIMUNDA
dar, să zicem, o alternativă ca să nu mai lucrezi aici?
ZOFIA
partea proastă e că ar fi păcat să plec acum, pentru că tocmai m-am
întors din concediul de maternitate, însă munca asta cu normă
întreagă – pur și simplu nu mai pot, nu cred că mai rezist mult
RAIMUNDA
că doar n-o să-ți facă reproșuri
Tomasz Śpiewak
274
NORMA/ZOFIA
doar că nu știu cum să mă dezmeticesc, cum să mă reîntorc la viața
asta, când simt cum parcă mă îndepărtez, parc-aș fi încremenită,
parcă viața e undeva acolo, iar eu stau și-o privesc de departe și
nu-mi mai pasă de nimic.
tare-aș vrea să regăsesc acea bucurie, bucuria aceea de a trăi și ener-
gia și pofta de viață, cheful de a face ceva, toată acea plenitudine; nu
știu, poate vezi tu vreo soluție
RAIMUNDA
a venit glicolul?
HUMA
eu aș mai vrea să încerc ceva nou.
BLANCA
ce?
HUMA
nu știu ce. ceva nou.
ROSA
și eu aș vrea să încerc ceva nou.
HUMA
să se mai întâmple ceva nou, nu să-mi trăiesc așa întreaga viață
făcând aceleași lucruri. parcă am de toate. casă, soț, copii. parcă am
de toate. dacă asta e într-adevăr tot ce poți avea.
EDWARD
ascultă –
ROSA
scuze, dragule, noi stăm de vorbă aici
imediat începe evacuarea
NORMA/ZOFIA
luni nu e pentru că are inspecție
marți nu e pentru că are inspecție, vine ora opt, nouă
miercuri nu e, vine la zece jumătate
joi nu e, se întoarce tot la opt, nouă
275
vineri are consultări

iar sâmbătă deplasare
și toată săptămâna e așa
iar el râde că are soție și o casă liniștită, și soția se ocupă de casă,
iar el muncește și totul e în regulă, are casă, are soție acasă și copii
acasă, muncește și totul e în regulă
HUMA
dar mi se pare că nu e tot ce poți avea.
BLANCA
deci ce e până la urmă?
HUMA
e mai bine să te gândești că nu e totul decât să te bucuri de ce ai.
altfel ce mi-ar rămâne?
RAIMUNDA
iubita, a ajuns glicolul?
ROSA
dar nu ajunsese?!
RAIMUNDA
uite că nu-l găsesc.
ROSA
unde-mi sunt cheile? mă duc la depozit.
EDWARD
nu fugiți de mine. suntem împreună aici. e destul să fac o mișcare,
să zic ceva, să fac ceva, că o luați la sănătoasa.
BLANCA
țevile sunt vechi
uneori se sparge ceva sau se varsă
la sfârșitul turei umblăm toate amețite de aburi
ținându-ne de pereți – ca bolnave de amoc.
EDWARD
eu printre aburi și după miros v-aș recunoaște pe toate
Tomasz Śpiewak
276
pe toate după miros și pe una după mustăcioară

dați-mi toate câte-un pupic înainte să plecați
HUMA
mai lasă-ne-n pace
EDWARD
un pupic
RAIMUNDA
hai pupă-l că altfel nu ne lasă
HUMA
ce caraghios
să fac așa ceva la vârsta mea
EDWARD
da’ câți ani ai?
HUMA
în ce an suntem
EDWARD
’86
HUMA
a, atunci puțini
EDWARD
pupă-mă atunci
ROSA
dar închide ochii și să nu cumva să-i deschizi
HUMA
să nu cumva să-mi vâri limboiu’
EDWARD
pufușor
cum miroși, ah cum miroși
cred că pufușorul ăsta îți miroase așa, nu?
de asta nu-l razi
277
NORMA/ZOFIA
trebuie să plec.
EDWARD
pe tine te-aș recunoaște și cu nasul înfundat, după mustăcioară,
femeie cu mustață, cameră curată și asta umblă cu mustață. îți spun
eu, simt că în scurt timp în țara asta nu vor mai rămâne femei cu
mustață, pentru că e oribil
NORMA
adică ce – EU N-O SĂ MAI FIU?
ROSA
Zofia...
NORMA/ZOFIA
ce
ROSA
ți-a venit o scrisoare. dar nu mi-au dat-o. e cu înmânare personală.
NORMA/ZOFIA
bine, vin
(citește)
„Am primit rezultatele analizelor dumneavoastră. Rezultatele sunt
proaste și pronosticul la fel. V-a rămas jumătate de an de trăit. Vă
rog să vă gândiți dacă preferați să muriți la spital sau acasă.“
2. DEMOLAREA FABRICII MIRACULUM

În felul acesta Lucrătoarea a aflat că are o tumoare malignă la sân,
carcinoma mammae, și că i-a rămas de trăit jumătate de an. Era
decembrie și razele soarelui, care în scurt timp se vor fi stins pen-
tru Zofia, încă se mai reflectau în potopul de zăpadă care acoperea
fabrica Miraculum, și Wawelul, și Skałka. Chiar aici, cu mult timp în
urmă, în perioada medievală, regele polonezilor a ucis un preot în
lupta pentru putere. Trebuie să fi fost niște clipe grele pentru popor.
O VOCE
nu-mi place că mama mea e numită Lucrătoarea
nici măcar nu știu dacă a fost lucrătoare
Tomasz Śpiewak
278
fabrica Miraculum a fost demolată în februarie 2016

albastrul fabricii e albastrul celebrei lor sticluțe
dar înainte de toate e culoarea pleoapei mamei mele
nu mi-o amintesc bine
eu mă numesc Michał Borczuch
am 37 de ani
și sunt fiul Zofiei Borczuch.
3. DR LOVE/WITH AIR OR WITHOUT IT

HOUSTON
alo prinde ceva da
toată ziua am avut probleme – cu zăpada – avem furtuni de zăpadă
aici
dr Love?
DR LOVE
Recepție. Aici Dr Love. Houston, mă auziți bine? Recepție Houston.
HOUSTON
avem și rezultatele analizelor tale
vrei să le auzi? recepție. Dr Love?
DR LOVE
Houston, nu știu la ce să mă aștept. Recepție
HOUSTON
MA 036 negativ
MA 037 negativ
MA 039 negativ
MA 041 negativ
MA 042, 43, 44, 45, 46, 47 și 8 și 49 negativ
alo?
DR LOVE
Houston, alo, nu puteați să-mi spuneți deodată că toate rezultatele
sunt negative?
HOUSTON
raportează situația, Dr Love?
din păcate toate sunt negative îmi pare foarte rău
279
da, da, nu
aha
DR. LOVE
tocmai am încheiat prelevarea de probe
a fost colectată ultima probă
nu s-au depistat anomalii după investigațiile inițiale
însă încă mai avem speranțe
în circa două ore voi începe noi investigații
acum mă întorc la lunamobil
HOUSTON
suntem foarte mulțumiți
e-ntr-adevăr super
te salutăm cu toții și îți mulțumim pentru munca depusă
recepție
DR LOVE
Houston, dar nu vreau să mă întorc în Polonia cu mâna goală...
HOUSTON
Dr Love, îți suntem recunoscători pentru muncă și implicare
și se mai poate spune că –
generațiile viitoare vor aprecia acest uriaș pas înainte
DR LOVE
Houston, nu vreau să mă întorc în Polonia cu mâna goală.
alții vor reuși să găsească ceea ce am căutat eu.
nu e vorba de mine și de egoul meu. ei vor reuși să găsească ceea
ce am căutat eu.
Houston, pur și simplu sunt tristă. în clipa asta sunt în crater, în bazi-
nul Ariadnei. la 13 mile nord de Tranquilitatis. dacă mai avem timp,
aș putea colecta și niște material de lângă crater. îi văd marginea.
HOUSTON
știu, Dr Love, doar că nu e momentul potrivit. ne apropiem de sfârșit
deja, te rog să respecți protocolul
e clar?!
te rog să faci ce trebuie, Dr Love
Dr Love?
Tomasz Śpiewak
280
DR LOVE
confirm
HOUSTON
toți simt că ești tristă, și eu simt acest lucru
craterul în care te afli acum va primi numele tău.
ține minte, craterul în care te afli va primi numele tău
lacrimile nu-ți vor fi în zadar
te iubim, Dr Love
te iubim
ești frumoasă, minunată
îți mulțumim mult
DR LOVE
serios? craterul va purta numele meu? va fi craterul Dr Love sau
craterul Love?
HOUSTON
craterul Dr Love
DR LOVE
Houston, adică vreți să-mi spuneți că acum câteva milioane de ani
ceva a futut un meteorit aici de s-a făcut o gaură, un crater cu un
diametru de un kilometru și jumătate. milioane de ani, fără ploaie,
fără vânt, gaura aceea în pământ a rămas la fel. și voi vrei să o numiți
în cinstea mea? asta ar trebui să mă consoleze, nu?
HOUSTON
tocmai asta este dragostea, Dr Love
DR LOVE
tocmai asta e dragostea, nu?
HOUSTON
privește, încearcă să respiri adânc, imaginează-ți că dacă ar fi aer
acolo, locul acela ar fi frumos, Dr Love
DR LOVE
locul ăsta e frumos
HOUSTON
ce?
281
DR LOVE
locul ăsta e frumos, indiferent dacă e aer sau nu
HOUSTON
te pierdem
DR LOVE
să-mi sugi pula, Houston
4. ALBASTRU DE PRUSIA
HUMA
Închizi pleoapa preț de-o clipă și, dacă te pricepi la asta, cu o mișcare
lină aplici o nuanță rară de albastru. Slabă consolare, când suferi de
cancer mamar, dar e, oricum, o consolare – consolation, consolacion,
Trost, conforto, Troest, Troest, 安慰, nu e cine știe ce recompensă,
compensație, ceea ce consolează, cuvinte de încurajare sau susți-
nere... ce folos că știu atâtea cuvinte dacă nu pot călători pentru că
nu am pașaport... ce folos că știu atâtea cuvinte dacă nu pot călători
pentru că nu mai am timp pentru asta.
O bolnavă de cancer se machiază... machiajul e viață, machiajul e

feminitate și toate căcaturile astea... mai multe, vă rog...
O inimă bolnavă de cancer mamar iubește în continuare o inimă care

iubește deja altă inimă, de aceea inima bolnavă vrea să fie frumoasă
până la capăt, pentru că inimile au jurat în fața lui dumnezeu și a
oamenilor să fie împreună până la moarte... inima bolnavă de cancer
mamar a luat prea în serios acest jurământ. De aceea inima bolnavă
trebuie să fie frumoasă la naiba.
Iar ferocianura are o culoare frumoasă rău, se aplică greu, e toxică

precum omul și necooperantă, de aceea trebuie îmblânzită: cel mai
bine e s-o amesteci cu o bază din cel mai dur oxid de titan – dio-
xidul – atâta magie, câte cosmetice și trebuie aplicată cu grijă pe
piele. Mai bine să nu clipești. Mai bine să nu te miști. Cel mai bine
e de fapt să nu trăiești, atunci se întinde, atunci arată cel mai bine...
femeile reușesc să se consoleze, să se susțină cu sfaturi... Există însă
în viață situații în care nici măcar propria soră nu te poate consola
sau ajuta. Atunci te consolează cuvântul lui dumnezeu. Și o face
eficient, cuvintele omenești nu au aceeași putere. Oare o culoare te
poate consola? Albastrul de Prusia?
Tomasz Śpiewak
282
Până la urmă nu e o culoare care a apărut din cur. A descoperit-o

la începutul secolului 18 un alchimist sau magician, tot un drac,
prototipul eroului romanului lui Mary Shelley, Frankenstein, care a
creat un om viu din niște rămășițe pământești. Ei bine acel alchimist
lucra la ceva la fel de uluitor, deși mai puțin puturos, sper – elixirul
nemuririi. Au trecut 200 de ani și când îi citesc rețeta – deși a des-
coperit o pulă –, mă emoționez oricum. Dacă aș avea de ales, n-aș
muri niciodată. Nu știu cât mai am de trăit, dar oricât mi-a rămas
este oricum prea puțin. Vreau să trăiesc, să trăiesc și să tot trăiesc și
să fac ceea ce fac și să nu se schimbe nimic, pentru că îmi place ceea
ce fac și dacă aș putea alege din nou, aș alege fără-ndoială la fel. În
munca asta a mea stupidă, care-mi mănâncă atâta timp, unele lucruri
au loc din întâmplare. Ca-n fiecare meserie – dacă ești alchimist,
și tu poți descoperi lucruri din întâmplare. Dintr-o întâmplare se
pot naște lucruri frumoase... așa că nu e cazul să ne descurajăm, să
intrăm în panică, atunci când cauți ceva, până la urmă sigur găsești
și, dacă nu e elixirul nemuririi, atunci e culoarea nemuririi – fero-
cianura, culoare care s-a inventat singură drept consolare și place
pictorilor și soldaților armatei prusace de la care primește numele
de albastru de Prusia... după care place și chimiștilor și fizicienilor
și radiologilor pentru că acest căcățel de pulbere albastră, pe lângă
faptul că are o culoare frumoasă rău, mai servește și la obținerea
izotopului radioactiv de cesiu.
Dacă lucrătoarea noastră ar fi reușit să trăiască un pic mai mult, dacă

ar fi supraviețuit încă un an și ar fi ajuns până în 1987 și dacă ar fi
reușit să plece undeva, de exemplu în Brazilia, poate în Goiânia,
atunci ar fi văzut cu propriii ochi înfundați în orbite pe sub pleoa-
pele fardate cu albastru de Prusia cum excavatoarele scot straturi
întregi de pământ în diverse locuri din oraș și cum sunt demolate
clădiri, în care tot ce mai aveau oamenii erau obiecte sortate în două
grămezi: obiecte care urmează a fi decontaminate și obiecte care nu
sunt destinate decontaminării, ca oamenii pe care nu-i mai iubești...
și ar fi văzut vopsele smulse cu furie de pe pereți, iar podelele tratate
cu un amestec de acizi și culoarea ei preferată a nemuririi, care s-a
descoperit singură drept consolare, preferatul ei albastru de Prusia,
care se folosea în interior pentru curățarea oamenilor pe dinăuntru.
Iar dacă ar fi reușit să trăiască și mai mult, chiar treizeci de ani,
și-ar fi văzut culoarea aia care-i plăcea în mod special, rahatul ăla
descoperit din întâmplare, consolarea aceea jalnică, despre care se
pot spune o grămadă de lucruri, dar cu siguranță nu și că poate
283
consola precum cuvântul lui dumnezeu atunci când crezi în el cu

adevărat – dacă lucrătoarea ar mai fi trăit treizeci de ani și ar fi acum
chiar în Cracovia, și ar iubi teatrul, și s-ar simți bine, și ar vrea să-și
miște curu’ de-acasă pentru că ar fi deja, delicat vorbind, bătrână, ar
vedea azi această culoare, cu toate aceste contexte, pe scenă pe fața
unei actrițe, care o joacă pe nimeni alta decât pe ea însăși... și poate
ar avea o întrebare, nu cum m-ai jucat, ți-a fost greu, cum a lucrat
cu tine, ci o întrebare simplă, de femeie simplă – „și tu, tu după ce
ai nevoie de consolare?“
5. DISCUȚIA CU CANCERUL
Zofia ar avea astăzi 67 de ani.
BLANCA
niciodată n-am fost fericită – sunt prea sensibilă pentru asta – dar
nu sunt supărată – lumea e cea care e supărată – oamenii sunt răi,
pentru că sunt nemiloși cu cei care sunt sensibili – și cu mine au
fost – la muncă au fost foarte răi cu mine, peste tot – până am făcut
șaisprezece ani, cât am stat cu părinții am fost fericită – de când am
început să lucrez, am devenit nefericită – cât am suferit din cauza
lor, cât m-au scos din minți –
CANCERUL/HUMA
dar ce supărată sunteți azi
BLANCA
da’ ce supărată sunt
CANCERUL/HUMA
cine v-a enervat așa?
BLANCA
oamenii. Doar soțul meu a fost bun cu mine
CANCERUL/HUMA
acum că v-ați trezit, doriți să vă ridicați din pat și să mergeți la mun-
că? sau PREFERAȚI să rămâneți în pat și să nu faceți nimic?
BLANCA
vreau să rămân –
Tomasz Śpiewak
284
CANCERUL/HUMA
și să nu faceți nimic?
BLANCA
să nu fac ABSOLUT nimic –
CANCERUL/HUMA
nu voiați să vă sinucideți?
BLANCA
EU? niciodată – Sfânta Tereza a rostit înainte de moarte „eu nu mor,
ci abia acum încep să trăiesc“ – doar în asta cred – viața nu înseam-
nă nimic – ce facem? ne trezim devreme, mâncăm, pe asta se duce
timpul... – nu-mi place asta, mă-nțelegeți?! – mâncare, ce să fie? – o,
oamenii mănâncă, o, mâncare, o... și așa mai departe – e tot ce con-
tează pentru ei, pentru bărbați și femei – și-atât – e atât de simplu –
– trebuie să mă apuc de călcat – și asta îmi mănâncă mult timp –

nu pot sta mult în picioare pentru că mă dor picioarele – mă dor
picioarele – doar soțul meu e bun cu mine – e preocupat – când
m-am îmbolnăvit era supărat pe mine, așa își făcea el griji – el nu e
așa ca mine –
CANCERUL/HUMA
țipați din cauza durerii?
BLANCA
o da, într-o zi am început să țip – o chemam pe mama, atât de tare
mă durea – am acostat pe cineva pe stradă – acasă nu puteam face
nimic – am făcut puțină curățenie... – și-atât, mă săturasem – nu e
vina mea – nu am făcut nimic rău, nu i-am făcut rău nimănui. mie
mi-a fost făcut rău – o da, am fost chinuită pentru că sunt prea sen-
sibilă – am început să plâng... – dar ce mai plâng, dumnezeule, ce
mai plâng – când mă pun pe plâns, nu mă pot opri –
CANCERUL/HUMA
e bine
BLANCA
da? – nu am chef de nimic – e de rău? – nu am chef să fac nimic...
să calc, ieri – o, dar ce mai bucurie te așteaptă... extaz de la călcat...
285
gătit... mâncare... spălatul vaselor... apoi podelele... ce minunăție –

așa trebuie să arate viața pe pământ? – atunci mai bine-ți dai duhul
CANCERUL/HUMA
astăzi vorbiți mult
BLANCA
nu.
CANCERUL/HUMA
cu mine vorbiți, iar cu soțul dumneavostră nu
BLANCA
– ieri am intrat în vorbă cu el, tare bine mi-a făcut... – pur și simplu
nu eram în stare să spăl vasele... nu puteam... – eu vorbeam iar el
asculta... nu-i place să vorbească... este extraordinar de inteligent,
mai inteligent decât mine – nu pot să citesc... nu țin minte ce-am
citit – durerea pleacă și vine – noaptea trecută mi-a fost tare rău – mă
uitam la televizor – și când m-a apucat o durere – nu mă mai inte-
resa nimic. un western, și gata, până aici – urăsc westernurile... ăsta
era cu Henry Fonda... de el îmi place, dar westernurile nu-mi plac,
sunt stupide – niște muieri proaste, bărbați tâmpiți, niște prostii... –
americanii se inventează singuri, sunt ce sunt – mai sunt și indienii
ăștia – maică sfântă, prin ce-au trecut...
CANCERUL/HUMA
să nu ne abatem de la subiect
BLANCA
– o doamne, spălatul vaselor, gătitul, dacă nu-mi plac astea... azi-di-
mineață mă simțeam îngrozitor... stăteam singură la masă... nu aveam
cui să-mi vărs sufletul... cu cine să glumesc... glumim, cu soțul... ne
spunem glume stupide... mă amuză... râd... mă amuză acest lucru...
îmi place... îmi place când cineva râde de mine... nu mă deranjează...
sunt un clovn! da, domnule... dar bineînțeles... când văd cum râd de
mine... ha ha... ceea ce avem nevoie e să râdem, să discutăm
CANCERUL/HUMA
spuneți că în viață nu e nimic care să merite...
BLANCA
nu țin minte ce-am spus...
Tomasz Śpiewak
286
CANCERUL/HUMA
ați călcat sâmbăta?
BLANCA
am călcat
CANCERUL/HUMA
e semn bun
BLANCA
da? minunat atunci... dar m-a durut foarte tare... nu știu cine pe cine
iubește mai mult... am impresia că eu îl iubesc mai mult decât mă
iubește el... Știți, nu mai e tânăr, dar cândva era complet nebun...
CANCERUL/HUMA
ce vom face?
BLANCA
nimic. vreau să mă mai odihnesc... nu pot citi. am încercat să citesc
cartea aceea minunată Familiile creștine... mi-a dat-o o doamnă... dar nu,
citesc și nu rețin nimic... și cât ador să citesc... ador muzica... ador viața...
CANCERUL/HUMA
viața e frumoasă?
BLANCA
atât de frumoasă. „să fac bine ceea ce depinde de mine și să suport cu
tărie ceea ce nu depinde de mine – asta e perfecțiunea întruchipată
și izvorul adevăratei fericiri pe lumea asta“... e minunat... știți cine a
fost Părintele Kolbe? un om minunat și erudit. dacă nu era evreu ar
fi fost canonizat de catolici pe dată.
CANCERUL/HUMA
dar chiar e sfânt și nu a fost evreu
BLANCA
serios... ah, l-am confundat eu... cu cel care a ars în cuptor cu copiii,
cu Korczak. Kolbe a murit în Oświęcim, nu?
CANCERUL/HUMA
da. în ’41
287
BLANCA
așa e. le încurc pe toate – deci da... sâmbăta și duminica am stat aca-
să... mă simțeam bine... sâmbătă, în ziua... Înălțării... soțul s-a trezit,
a început să se plângă de dimineață, mă simțeam bine
CANCERUL/HUMA
câte pastile de diazepam luați? 6?
BLANCA
3 dimineața și 3 seara.
CANCERUL/HUMA
luați ketorax?
BLANCA
da.
CANCERUL/HUMA
atunci lăsați diazepamul, vă rog să luați 4 pastile de ketorax.
BLANCA
8 pastile de ketorax.
CANCERUL/HUMA
4 dimineața și 4 seara. și renunțați la diazepam, da?
BLANCA
da.
CANCERUL/HUMA
albastrul de Prusia se aplică greu dar are o culoare frumoasă rău
nu clipiți dar cel mai bine nu vă mișcați deloc
cel mai bine nu trăiți deloc
atunci se așterne cel mai frumos
atunci e cel mai neted
și acoperă totul
și pleoapa și orbita și cracovia și skałka și cernobîlul și marte și pe mama
mea
și mormântul ei din rakowice și întreaga chină
Tomasz Śpiewak
288
BLANCA
mă descurc eu, cum am venit așa voi pleca, nu vreau să-l enervez.
se enervează când plâng. umblă ca un om care are un scop – să iasă
la pensie. pe 17 ianuarie. nu vreau să se chinuie atât, lucrează prea
mult, vrea să se ocupe de grădină. pe mine grădina nu mă intere-
sează, casa. e toată-n delăsare. am făcut gimnastică. doar am călcat.
duminică seara.
CANCERUL/HUMA
cu trecerea zilei, a orelor, vă simțiți mai bine?
BLANCA
după-amiaza, seara nu.
CANCERUL/HUMA
revine?
BLANCA
seara, dimineața și seara, după-amiaza mă simt mai bine.
mâncare, ce să fie? – o, oamenii mănâncă, o, mâncare, o... și așa mai

departe – e tot ce contează pentru ei, pentru bărbați și femei – și-atât
– e atât de simplu –
– trebuie să mă apuc de călcat – și asta îmi mănâncă mult timp –

nu pot sta mult în picioare pentru că mă dor picioarele – mă dor
picioarele – doar soțul meu e bun cu mine – e preocupat – când
m-am îmbolnăvit era supărat pe mine, așa își făcea el griji – el nu e
așa ca mine –
CANCERUL/HUMA
țipați din cauza durerii?
BLANCA
o da, într-o zi am început să țip – o chemam pe mama, atât de tare
mă durea – am acostat pe cineva pe stradă – acasă nu puteam face
nimic – am făcut puțină curățenie... – și-atât, mă săturasem – nu e
vina mea – nu am făcut nimic rău, nu i-am făcut rău nimănui. mie
mi-a fost făcut rău – o da, am fost chinuită pentru că sunt prea sen-
sibilă – am început să plâng... – dar ce mai plâng, dumnezeule, ce
mai plâng – când mă pun pe plâns, nu mă pot opri –
289
CANCERUL/HUMA
e bine
BLANCA
da? – nu am chef de nimic – e de rău? – nu am chef să fac nimic...
să calc, ieri – o, dar ce mai bucurie te așteaptă... extaz de la călcat...
gătit... mâncare... spălatul vaselor... apoi podelele... ce minunăție –
așa trebuie să arate viața pe pământ? – atunci mai bine-ți dai duhul
CANCERUL/HUMA
astăzi vorbiți mult
BLANCA
nu.
CANCERUL/HUMA
cu mine vorbiți, iar cu soțul dumneavostră nu
BLANCA
– ieri am intrat în vorbă cu el, tare bine mi-a făcut... – pur și simplu
nu eram în stare să spăl vasele... nu puteam... – eu vorbeam iar el
asculta... nu-i place să vorbească... este extraordinar de inteligent, mai
inteligent decât mine – nu pot să citesc... nu țin minte ce-am citit.
durerea pleacă și vine – noaptea trecută mi-a fost tare rău – mă
uitam la televizor – și când m-a apucat o durere – nu mă mai inte-
resa nimic. un western, și gata, până aici – urăsc westernurile... ăsta
era cu Henry Fonda... de el îmi place, dar westernurile nu-mi plac,
sunt stupide – niște muieri proaste, bărbați tâmpiți, niște prostii... –
americanii se inventează singuri, sunt acolo unde sunt – mai sunt
și indienii ăștia – maică sfântă, prin ce-au trecut...
CANCERUL/HUMA
să nu ne abatem de la subiect.
BLANCA
– o doamne, spălatul vaselor, gătitul, dacă nu-mi plac astea... azi-di-
mineață mă simțeam îngrozitor... stăteam singură la masă... nu aveam
cui să-mi vărs sufletul... cu cine să glumesc... glumim, cu soțul... ne
spunem glume stupide... mă amuză... râd... mă amuză acest lucru...
îmi place... îmi place când cineva râde de mine... nu mă deranjează...
Tomasz Śpiewak
290
sunt un clovn! da, domnule... dar bineînțeles... când văd cum râd de
mine... ha ha... ceea ce avem nevoie e să râdem, să discutăm
CANCERUL/HUMA
spuneți că în viață nu e nimic care să merite...
BLANCA
nu țin minte ce-am spus...
CANCERUL/HUMA
ați călcat sâmbăta?
BLANCA
am călcat.
PARTEA A II-A
„KRYSTYNA ȘI MACHIAVELLI“
1. CULESUL DE CIUPERCI
ROSA
bun, am ceva. am găsit ceva. este
KRZYSIEK
e tare sau moale sau cum e
ROSA
tare
KRZYSIEK
atunci apas-o ușor și răsucește-o
ROSA
în ce direcție
KRZYSIEK
cum ai deschide un borcan
ROSA
este. o să mă uit prin apropiere, cresc în grupuri. mă uit în jurul meu
291
KRZYSIEK
dă la o parte frunzele cu bastonul, aici
ROSA
nu este
KRZYSIEK
ușor, ce scormonești așa. acum acolo
ROSA
este. asta e foarte moale.
KRZYSIEK
păi ia cuțitașul și tai-o. o rugăminte pentru toate femeile, când
umblați prin pădure, vă rog – nu călcați miceliul, ok? OK?
TOATE
ok.
NORMA
dacă e așa de important pentru tine.
KRZYSIEK
nu că e important pentru mine, e un principiu, să nu distrugi. tot ce
se află într-un ecosistem are un rol, chiar și ciupercile otrăvitoare au
un rol important acolo. pădurea e un alt fel de teritoriu.
ROSA
auzi, ce fel de pădure e asta?
KRZYSIEK
v-am spus de o mie de ori. arboret de molid. morenic. luxuriant.
vegetație originală. tufăriș variat.
BLANCA
ar trebui să avem încălțăminte care trece de gleznă.
KRZYSIEK
veți avea încălțăminte care trece de gleznă. vor fi și bastoane și baticuri
pe cap și bricege, adică niște cuțite mici
Tomasz Śpiewak
292
ROSA
mergem cu grijă prin pădure, cu cuțite în mâini. e pădurea aminti-
rilor tale?
KRZYSIEK
nu, nu e pădurea amintirilor mele, e o pădure cu ciuperci.
ROSA
s-a întâmplat ceva în pădure? ceva despre care nu vrei să ne poves-
tești? ceva rău?
KRZYSIEK
nu, nu s-a întâmplat nimic de genul ăsta
BLANCA
moartea mamei e ceva îngrozitor de brutal. e un șoc, mai ales pentru
un tânăr. se poate povesti despre asta doar printr-un filtru. înțeleg
că pădurea e acest filtru.
KRZYSIEK
ce filtru în pula mea. am repetat de atâtea ori, să nu sentimentalizăm,
să nu facem din asta psihologie de duzină, pentru că nici tu, nici tu,
nici tu nu ești psiholog.
ROSA
cred că am totuși dreptul să întreb cine sunt.
NORMA
nu știu cine sunt.
KRZYSIEK
ești Krystyna, mama mea.
NORMA
așa simți?
KRZYSIEK
simt că semeni cel mai mult cu ea.
NORMA
și ele?
293
KRZYSIEK
toate sunteți Krystyna.
NORMA
nu înțeleg
BLANCA
e o scenă despre noi, toate suntem Krystyna și toate hoinărim prin
pădure.
NORMA
dar dacă îi semăn cel mai mult de ce nu pot fi chiar eu Krystyna.
ROSA
așa e conceptul, trebuie să ne ținem de ceea ce a inventat. dacă a
inventat că trebuie să hoinărim prin pădure, atunci hoinărim.
KRZYSIEK
nu doar hoinăriți, culegeți și ciuperci, active, concentrate, dar active,
fiți atente pe unde călcați, răsucesc și la coș, merg mai departe, mai
zic câte ceva, ciupercă, răsucesc și la coș
BLANCA
ar trebui să mergem în pădure cu toții. în pădure ne vei explica totul.
KRZYSIEK
încă nu sunt ciuperci.
NORMA
și aici sunt? nu înțeleg de ce facem toate astea. de ce nu poți spune ceva
direct, doar pe ocolite. de ce căutăm ciupercile astea? căutăm o ciuper-
că anume? spune. ce are ciuperca aia de te interesează atât de tare?
KRZYSIEK
ciuperca are miceliu
NORMA
și ce face miceliul?
KRZYSIEK
produce pericarpuri.
Tomasz Śpiewak
294
NORMA
ei și ce dacă produce. și eu produc ceva, încontinuu, doar că nu știu
pentru ce.
KRZYSIEK
miceliul este format din celule multinucleate, așa-numitele hife.
ciupercile sunt diferite de plante, au altă structură. între celule nu
există legături plasmatice. pereții celulari ai celulelor ciupercilor nu
sunt construiți ca cei ai plantelor, din celuloză. ci din chitină. din
greacă – tunică. adică în locul unităților glucozidice conțin unități
de acetilglucozamină.
NORMA
și ce pula să fac cu informația asta? ce pula să fac cu ea?
BLANCA
o doamne, știu ce pădure e asta. doar ai povestit că mama ta a murit
când dădeai examenul de bac la polonă… iar două zile mai târziu a
fost înmormântarea. și tu încă dădeai bac-ul la biologie.
KRZYSIEK
despre ce dracu’ vorbești?
BLANCA
nu vorbi așa urât. ăsta e acel examen de bac la biologie.
ROSA
ai avut vreo întrebare despre ciuperci?
KRZYSIEK
nu, n-am avut nicio întrebare despre ciuperci, nu țin minte ce între-
bări erau, scena se cheamă „pădurea“, e o scenă de grup în pula
mea, toate o jucați pe Krystyna, culegeți ciuperci și-atât, nici măcar
nu m-am gândit la asta
ROSA
a ieșit singură din tine. pădurea e subconștientul tău.
BLANCA
suntem în pădure. culegem ciuperci. mama ta zace acolo. noi toate
o jucăm pe Krystyna. suntem toate moarte.
295
ROSA
mie chiar îmi place asta. o scenă metafizică. trebuia să ne zici de la
început.
KRZYSIEK
nu va fi naibii niciun fel de metafizică, nu va fi niciun fel de psiho-
logie, niciun fel de scâncete pe subiectul ăsta, am greșit. dacă așa
va fi de fiecare dată când repetăm această scenă banal de simplă
„pădurea“, atunci nu mai repetăm deloc. ne vedem la a III-a generală.
ASISTENTA
final de repetiție. ne vedem la 18. începem din locul în care ne-am
oprit. adică de la scena „pădurea“.
KRZYSIEK
tocmai am zis doar în pula mea că nu mai repetăm scena „pădurea“,
nu am timp pentru asta.
ASISTENTA
în cazul ăsta începem de la scena de rămas-bun.
KRZYSIEK
Huma, bine?
HUMA
Huma.
KRZYSIEK
Huma
HUMA
OK
ASISTENTA
vă rog pe toți să fiți punctuali. cu cât începem mai devreme, cu atât
terminăm mai devreme.
2. 14.00 – 18.00 PAUZĂ LA TEATRU
SCENA
RAIMUNDA JURNALISTA
bună ziua. Sunt de la săptămânalul Mama și Fiul
Tomasz Śpiewak
296
NORMA
ce? vei da un interviu? poate îmi spui totuși ceva concret. nu îți cer
mult, doar ceva concret. nu se poate să lași așa oamenii și să pleci!
mă lași cu ciuperca. la 18 trebuie să se întâmple ceva, auzi?
HUMA
nouă, actorilor, ni se pare că suntem deschiși. abia când ne ciocnim
de materia personajului descoperim câte sunt ascunse în noi. așa
spune actrița Halina Rasiakówna
CABINA HUMEI
KRZYSIEK
scuze, aici nu funcționează nimic. nu știu a cui e vina. cum te simți,
Halina?...
HUMA
Huma.
KRZYSIEK
Huma. ce simți în legătură cu asta?
HUMA
cu ce?
KRZYSIEK
păi cu astea – cu toate astea.
HUMA
am puțin text.
KRZYSIEK
asta tocmai că e bine.
INTERVIUL PE SCENĂ
RAIMUNDA
ai putea s-o descrii pe mama ta? fizic?
KRZYSIEK
din ce perioadă? de azi?
RAIMUNDA
de dinainte de boală
297
KRZYSIEK
nu
RAIMUNDA
de ce?
KRZYSIEK
nu-mi amintesc. a fost demult.
RAIMUNDA
nu a fost chiar așa demult.
KRZYSIEK
a fost foarte demult.
RAIMUNDA
nu, nu a fost „foarte demult“. câți ani avea când a murit?
KRZYSIEK
53
RAIMUNDA
tu câți ani aveai atunci?
KRZYSIEK
19.
RAIMUNDA
descrie-o fizic, ca femeie.
KRZYSIEK
un copil nu poate descrie…
RAIMUNDA
…eu pot s-o descriu pe mama mea
KRZYSIEK
un fiu însă nu. nu poate.
RAIMUNDA
eu pot să-mi descriu tatăl. foarte bine. știu ce burtă avea. l-am văzut
fără tricou.
Tomasz Śpiewak
298
KRZYSIEK
oase late
păr închis la culoare
mutră de porc
RAIMUNDA
ce este mutra de porc?
KRZYSIEK
asta e mutra de porc. (arată spre Rosa.) uite. așa. o frumusețe.
ROSA
porc arogant
RAIMUNDA
îți amintești ce culoare aveau ochii mamei tale?
KRZYSIEK
nu-mi amintesc.
RAIMUNDA
dar cum mirosea?
KRZYSIEK
nu-mi amintesc.
RAIMUNDA
și sânii mamei tale? cum erau?
KRZYSIEK
ca după doi copii.
RAIMUNDA
mari?
KRZYSIEK
lăsați.
RAIMUNDA
cum îi era fundul?
299
KRZYSIEK
așa
RAIMUNDA
cum îi erau picioarele?
KRZYSIEK
păroase
NORMA
ce misogin
KRZYSIEK
ca o căprioară
NORMA
minți
RAIMUNDA
pe atunci nu exista obsesia pentru un corp epilat
NORMA
nu știi nimic despre propria ta mamă. se răsucește în mormânt.
RAIMUNDA
îți amintești tălpile mamei tale?
KRZYSIEK
da
NORMA
nu-și amintește!
KRZYSIEK
erau foarte tari. îi plăcea să se plimbe prin pădure
RAIMUNDA
desculță?
KRZYSIEK
da
Tomasz Śpiewak
300
RAIMUNDA
chiar așa
în ce se îmbrăca mama ta?
KRZYSIEK
nu sunt atent la haine. se pare că nu m-a învățat să fac asta.
RAIMUNDA
nu avea gust?
KRZYSIEK
dacă avea gust. nu știu, avea ceva acolo, nu știu.
RAIMUNDA
dar ce spunea despre tine?
KRZYSIEK
că sunt frumos
RAIMUNDA
da?
KRZYSIEK
cel mai frumos din lume
RAIMUNDA
ți-ai văzut vreodată mama goală?
KRZYSIEK
am văzut-o
RAIMUNDA
trăgeai cu ochiul?
KRZYSIEK
în casa noastră umblam goi. și eu, până la un moment dat, am umblat
gol de față cu fiul meu.
RAIMUNDA
tu și mama ta?
301
KRZYSIEK
nu, toți umblam goi. azi e o chestie răspândită. mai târziu a prins
și a devenit ceva chiar banal, dar pe timpurile acelea casa noastră a
fost printre primele case de genul ăsta. primele gospodării. din toată
Polonia. am pornit o modă. un trend. a prins și s-a răspândit, de asta
le plăcea oamenilor să vină la noi.
RAIMUNDA
ați fost pionierii umblatului în pielea goală?
KRZYSIEK
da, am fost pionierii umblatului în pielea goală prin casă.
RAIMUNDA
cine venea la voi?
KRZYSIEK
nimeni
RAIMUNDA
ai spune că mama ta avea vreun hobby, ceva care o ajuta să se rela-
xeze și cu care se ocupa în timpul liber?
KRZYSIEK
nu.
RAIMUNDA
dar îi plăcea să citească. citea ceva?
KRZYSIEK
nu știu. citea ceva acolo. era o femeie simplă.
RAIMUNDA
simplă în ce fel?
KRZYSIEK
nu știu, simplă, era medic veterinar, conducea mașina, după muncă
se întorcea acasă, atât. tu ce hobby-uri ai?
RAIMUNDA
îmi place să mă plimb prin pădure
Tomasz Śpiewak
302
KRZYSIEK
ca mama mea
RAIMUNDA
mama ta lucra de la 8 la 16?
KRZYSIEK
da
RAIMUNDA
deci avea un program de lucru fix?
KRZYSIEK
da. tu ai un program de lucru fix?
RAIMUNDA
nu
KRZYSIEK
poate de asta nu aveți copii.
RAIMUNDA
așadar mama ta nu avea niciun hobby special prin intermediul căru-
ia să se relaxeze?
KRZYSIEK
culegea ciuperci
RAIMUNDA
ciuperci?
KRZYSIEK
da. era o culegătoare de ciuperci cu experiență. ne duceam cu mașina
până la pădure să culegem ciuperci. mama era cea mai pricepută.
avea un adevărat talent.
RAIMUNDA
culegeai ciuperci cu mama ta?
KRZYSIEK
da.
303
RAIMUNDA
ai vreo amintire deosebită?
KRZYSIEK
legată de culesul ciupercilor?
RAIMUNDA
da.
KRZYSIEK
de care?
RAIMUNDA
ai găsit vreo ciupercă?
KRZYSIEK
da. odată am găsit o ciupercă foarte mare.
RAIMUNDA
cât de mare era?
KRZYSIEK
cântărea aproape un kilogram și jumătate.
RAIMUNDA
ce fel de ciupercă era?
KRZYSIEK
un hrib.
RAIMUNDA
și mama s-a bucurat?
KRZYSIEK
foarte mult
da, dar era și un pic tristă
RAIMUNDA
da, de ce?
KRZYSIEK
în coșul ei nicio ciupercă nu era la fel de mare ca a mea.
Tomasz Śpiewak
304
RAIMUNDA
dar tu erai bucuros?
KRZYSIEK
foarte bucuros.
RAIMUNDA
ți-ai surprins vreodată părinții făcând sex?
KRZYSIEK
da.
RAIMUNDA
când?
KRZYSIEK
după ce m-am întors din Kaliningrad.
RAIMUNDA
în ce an era asta?
KRZYSIEK
’92
RAIMUNDA
unde?
KRZYSIEK
în patul meu.
RAIMUNDA
dormeai lângă ei?
KRZYSIEK
nu. mă trezisem noaptea și mă dusesem în camera mea și i-am văzut.
RAIMUNDA
în ce poziție erau?
KRZYSIEK
tata era deasupra mamei, așa. iar ea avea picioarele în sus. uite-așa.
305
RAIMUNDA
te-au văzut?
CABINA HUMEI
O întinde pe pat, ea crede că vor face dragoste, iar el o întinde ca într-un sicriu.
KRZYSIEK
nici n-am avut timp să stăm de vorbă. cum te simți în legătură cu asta?
HUMA
cu ce?
KRZYSIEK
cu faptul că o joci pe mama mea, Halina.
HUMA
Huma
KRZYSIEK
Huma
HUMA
nu fac nimic. stau întinsă. aș putea să joc un pat. sau un covor
STRADA DIN FAȚA TEATRULUI

NORMA, actrița și RAIMUNDA, jurnalista
NORMA
Pentru început o să-ți spun, Krzysiu, că-mi pare tare rău că ești în
situația asta dificilă, că niciuna dintre femei nu vrea să o joace pe
mama ta. Dar îmi pare rău și pentru mine. Îmi pare rău că nu-ți
sunt de ajuns.
Bineînțeles. Am reflectat la motive.
Poate ai vrea s-o vezi pe mama ta într-o actriță matură. Poate ți-e dor
de o mamă a ta așa – care are atâția ani, poate vrei să-ți imaginezi
cum ar fi fost dacă mama ta ar fi avut atâția ani, poate ai vrea să auzi
ce ți-ar spune mama ta dacă ar avea vârsta asta.
Dar poate pur și simplu nu trebuie să afli asta? Poate nici nu trebuie
să-ți imaginezi acest lucru?
Vorbesc despre tine și trebuia să vorbesc despre Krystyna, de fapt...
RAIMUNDA
Este oare eliberator faptul că îi vorbești?
Tomasz Śpiewak
306
NORMA
Nu, nu este.
În principiu știm că amândouă personajele, Krystyna, Zofia – am
vorbit despre asta – nu sunt cine știe ce interesante sau emoționante.
Nu sunt niște personaje care uimesc cu biografia lor. Dar poate e un
lucru bun că nu sunt personaje expresive, sunt obișnuite, alb-negru...
Înregistrați ce spun?
RAIMUNDA
Da, pot să înregistrez.
NORMA
Pe mine m-a interesat potențialul de viteză pe care simt că-l are,
merge cu WSK4, se simte că are nevoie de mișcare, că viața a obli-
gat-o să facă asta...
Krzysztof, vorbești puțin – nu știu de ce mi-am băgat în cap că trebuie
să-ți vorbesc anume ție – vorbești puțin... atât de puțin... despre ce
culoare îi plăcea – cum mirosea – dacă era drăguță, dacă era caldă –
dacă era plăcută, ce îi plăcea... – a... – eu aș vrea să ți-o arăt așa...
RAIMUNDA
ai vrea să fii un fel de medium?
NORMA
aș vrea să fiu un fel de medium... n-oi fi eu cine știe ce frumoasă,
dar... feminină...
RAIMUNDA
dar ai vrea să porți singură povara asta?
NORMA
de ce singură? el spunea că mama a fost prima feministă pe care a
cunoscut-o. că pentru ea conta să aibă un copil
RAIMUNDA
tu ai copil
NORMA
da, am
4
WSK (citit vueska) – o motocicletă (n. tr.).
307
RAIMUNDA
băiat sau fată
NORMA
băiat
RAIMUNDA
și vi se leagă
NORMA
nu vreau să vorbesc despre asta
RAIMUNDA
ți se încurcă asta?
NORMA
nu, nu mi se încurcă nimic!
Krzysztof, ce faci acolo? De ce ascunzi aia?
Chiar și când ai povestit despre plaja aceea... despre mare... povesteai
așa încât să nu spui nimic, de fapt. Dacă mamei tale îi plăcea să facă
baie – dacă îi plăcea să se bronzeze – dacă îi plăcea să stea întinsă la
soare – tot ce e legat de vacanța la mare –
RAIMUNDA
adică toate astea curg
NORMA
nu, e uscat.
RAIMUNDA
de ce ai nevoie? de culoare?
NORMA
de culoare. nici măcar asta n-a ținut minte.
poate mama ta nu-ți plăcea deloc ca femeie... chiar și fotografiile alea
pe care le-a tot adus... în care... mama aia a ta cam... nu prea era... am
văzut doar o umbră... erau niște bucăți din mama lui.
e atât de dureros, dureros-trist. nu știu dacă aș vrea – ca fiul meu, când
crește, să nu-și amintească nimic. ce culoare îmi place-n pula mea...
RAIMUNDA
ce culoare îți place?
Tomasz Śpiewak
308
NORMA
albastru. aș putea sta toată ziua la geam să privesc cerul. dar bine-
înțeles că în țara asta de rahat cerul e mereu cenușiu.
RAIMUNDA
ai vrea să pleci de aici?
NORMA
cum?! din cauza meseriei ăsteia de căcat sunt legată de limba și
pământul ăsta. o să plec la Hollywood! și voi juca „emigrante emo-
tive“ din Europa de Est. cel mai mult îl fascinează CANCERUL ăsta.
bun. ieri mi-am făcut curaj să citesc despre el. și nu mi-a produs nicio
impresie. crezusem că va fi mai macabru. dar știam și că e ceva ce
nu mă afectează. atâta știu despre sănătatea mea în acest moment.
RAIMUNDA
faci investigații în general?
NORMA
nu.
RAIMUNDA
n-ai vrea să faci niște investigații acum?
RAIMUNDA
poate nu
NORMA
parcă ne-a dat libertatea – permisiunea – încrederea – și cu toate
acestea el se teme că cineva va face din povestea asta ceva ce n-o să-i
convină. că îi vom profana amintirea.
nu știu până unde voi vrea să ajung. nu știu până unde mă va duce
povestea. în ce zone – dacă trebuie să mă limitez atunci nu prea
sunt interesată.
poate n-a avut timp să i se arate în altă lumină?
RAIMUNDA
exact. să fie femeie.
NORMA
Pur și simplu. Să fie femeie.
309
Nu vreau să fac acest spectacol pentru tine. Vreau să-l fac pentru
mine.
Doar știu că lui n-o să-i placă ce am de zis despre Krystyna. Dar
intuiția îmi spune că Krystynei i-ar plăcea. Vorbesc serios. Am o
presimțire foarte puternică.
Cred că tu, Krystyna, n-ai fi vrut să vorbești deloc cu Krzysiek des-

pre CANCERUL ăsta. Pentru că dacă te-ai fi întâlnit deja cu el, nu
i-ai fi spus de cancer și despre cât ai suferit. Și despre cum ți-a fost
futută viața.
N-ai pierde timpul ăsta prețios dacă ai primi acum o jumătate de
oră cu el și i te-ai arăta ca o femeie de cincizeci și ceva de ani – ai
vorbi cu el despre cancer? Firește că nu. Iar el, ar vorbi cu tine despre
cancer? NU.
Poate – dacă m-aș întâlni eu cu Krystyna – ea mi-ar spune știi ce, ia
și fă ce vrei cu povestea mea... poate Krzysiek are nevoie de asta...
nu face totul așa cum vrea el... Și poate acea Krystyna mi-ar spune...
ia și ocupă-te cu ceea ce el nu vrea să te ocupi.
RAIMUNDA
despre ce ar vorbi Krystyna cu el?
NORMA
Doamna Krystyna n-ar vrea ca Krzysiek să fie așa dur cu boala asta
a ei. Un sălbatic – o adevărată sălbăticiune.
TEATRUL
BLANCA actrița vorbește într-o limbă inventată.

ROSA traduce.
BLANCA/ROSA
fiule, eu nu mai trăiesc. tu, în schimb – trăiești.
O viață trăită în supărare nu are sens.
Cât ai s-o mai faci pe nebunul.
Vei spune că e psihologie de duzină.
Posibil.
Dar îți vorbesc din mormânt.
Prețuiește acest lucru.
N-am spus niciodată că o să mă bagi acolo.
Cea care m-a băgat în mormânt a fost viața.
Tomasz Śpiewak
310
Între 1989-1998 au fost vremuri grele pentru oameni.

Pentru tine și pentru mine.
Îți trezesc repulsie și ură.
Urăști realitatea în care trăiești chiar tu.
Pentru că acele vremuri încă nu s-au terminat.
Pentru tine, eu mor în fiecare zi.
Știu asta. Și tu știi asta.
Femeia care te-a întrebat ultima oară unde se dă haleală gratis eram eu.
Nu mă contrazice. Știi bine că e adevărat. Te cunosc. Până la urmă
ești fiul meu. Am vrut să am un copil mai mult decât să mă mărit.
E o dorință ciudată.
RAIMUNDA
De ce vor femeile să aibă copii?
BLANCA/ROSA
Nici chiar eu, care mă aflu acum pe lumea cealaltă și știu răspunsu-
rile multor întrebări care obsedează oamenii, la întrebarea asta nu
am un răspuns.
Am vrut să am un copil și tu ești acel copil. Oare chiar asta mi-am
dorit? Știu că ai vrea să știi răspunsul acestei întrebări. Pui la îndoială
fiecare răspuns. Ești încăpățânat. Semeni cu mine.
Și acum întrebarea fundamentală care te obsedează – dacă nu m-aș
fi îmbolnăvit și n-aș fi murit într-un moment atât de bizar ca acela
în care dădeai bac-ul, ai fi fost oare alt om? Ba n-ai fi fost. Ai fi urât
oare azi realitatea la fel de înverșunat dacă n-aș fi murit?
...s-a rupt firul înțelegerii.
susură un pârâiaș lângă lac
ce spuneam?
că șoptesc acolo-n vale?
nu înțeleg
aș vrea ceva moale. o haină fină, cu care mi-aș putea acoperi ochii
și gura –
RAIMUNDA
care e mesajul?
ROSA
coton
RAIMUNDA
Krystyna, ce trebuie să-i transmit fiului tău?
311
ROSA
Lasă-l în pace pe fiul meu! ce vrei de la el! întreabă despre tine. Sunt
obosită, mă doare tare capul. Voi răspunde la o singură întrebare.
JURNALISTA
Krystyna, dacă tot mi-a rămas o singură întrebare, nu vreau s-o
irosesc pentru mine. Spune-mi, cum se poate trăi în țara asta?
ROSA
Dacă eu am supraviețuit la comuniști, atunci și tu vei supraviețui
celor ce se întâmplă acum!
JURNALISTA
De ce trebuie mereu să supraviețuim? Nu se mai poate! Vreau pur
și simplu să trăiesc.
UN TELEFON DIN LA, CA
PENELOPA
bună. gata, am făcut-o. nu mai puteam suporta ce se întâmplă în
țara aceea. eu nu pot trăi așa. am plecat. și poftim, sunt aici. copiii
se distrează. din dragoste pentru tine și de dragul filmului nostru
m-am gândit că trebuie să merg mai departe și să mă autodepășesc.
mă săturasem să lucrez cu aceiași oameni, să joc aceleași roluri, să
rostesc acele texte, până la urmă erau aceleași lucruri. Am văzut toate
filmele alea, Mummy, știi. Aici la Hollywood sunt mulți specialiști
care te pot învăța cum să fii un actor bun. Toate metodele astea. Sta-
nislavski. Iar eu m-am gândit că dacă trebuie să joc o mamă, atunci
voi deveni mamă. Și poftim. Am vrut să nasc când va fi premiera.
Burta e adevărată. Luna a opta, deci mai e un pic de timp. Este
extraordinar. În general nu pot înțelege cum poate o femeie care nu
e mamă să joace o mamă. E imposibil.
Nu mai puteam suporta. Prima mea probă s-a dovedit a fi și ultima.

Așa a ieșit. Încerc aici. Condițiile sunt cum sunt. Plosca. Burtica. Scriu
un jurnal pentru fiul meu. Totul despre mama lui. Poftim.
ZÂMBET
NORMA
e îngrozitor.
Tomasz Śpiewak
312
RAIMUNDA
că nu se știe? – oare...
NORMA
nu, știi, că nu știi când anume, nu-i așa? – și că e posibil ca –
RAIMUNDA
crezi că e posibil?
NORMA
păi e posibil – se întâmplă foarte des –
RAIMUNDA
hmm – până la urmă toți au asta, nu? –
NORMA
tocmai că nu știu dacă toți au asta – tocmai că nu se știe dacă nu ai
chiar tu –
RAIMUNDA
da –
NORMA
dacă te naști cu asta – dacă
RAIMUNDA
o capeți
NORMA
o capeți – asta era – nu-mi venea cuvântul
sunt așa multe cazuri – oriunde te întorci – afli ori că cineva are – ori
că știi –
RAIMUNDA
păi ce mai așteptăm? – nu?
NORMA
dar ce se poate face?
RAIMUNDA
stai așa –
313
(își pune un halat de medic)
O VOCE
zâmbet. zâmbet.
RAIMUNDA
sunt pregătită
NORMA
da?
RAIMUNDA
păi atunci... vă rog să vă dezbrăcați
NORMA
până la jumătate?
RAIMUNDA
de la talie în sus
NORMA
și dacă cineva
RAIMUNDA
dacă cineva intră –
așa. ridicați brațele
NORMA
întotdeauna înainte de ciclu e cel mai rău – sunt tari
RAIMUNDA
aici s-a zbârcit un pic
NORMA
s-a zbârcit pentru că am alăptat – sânii s-au strâns – dar nu mă doare
nimic – deci nu știu – să mă stresez sau nu –
RAIMUNDA
cealaltă mânuță
NORMA
am nodulii puțin măriți, am fost răcită
Tomasz Śpiewak
314
RAIMUNDA
nu simt nimic
NORMA
cred că e de bine
RAIMUNDA
cred că e de bine
(se schimbă)
RAIMUNDA
am transpirat puțin
NORMA
pe dumneavoastră ce vă neliniștește? ați făcut vreo investigație în
ultima vreme?
RAIMUNDA
am făcut, dar simt că mă mai doare câteodată ceva acolo
NORMA
unde vă doare?
RAIMUNDA
înăuntru
NORMA
normal, nu există viață fără durere. dacă nu v-ar durea, nici n-ați
trăi. bine – aici e simetric totul – unde vă doare?
RAIMUNDA
poate pentru că e înainte de ciclu?
NORMA
toate spun așa, că e înainte de ciclu – simțiți ceva anume?!
RAIMUNDA
aici
315
NORMA
nu am timp pentru așa ceva – toate veniți și vreți ceva de la mine – iar
eu am o grămadă de hârtii de completat –
RAIMUNDA
dacă asta e situația –
NORMA
ce situație?
RAIMUNDA
poate mă examinez singură.
NORMA
și uite-așa se întâmplă lucrurile.
(se pupă)
O VOCE
ești minunată!
CABINA
HUMA
ai crescut.
ce simți în legătură cu faptul că o joc pe mama ta?
KRZYSIEK
n-are importanță. Nu sunt fiul tău.
(iese)
HUMA
Tot spectacolul ăsta putea să aibă loc în cabina mea.
UN TELEFON DIN LA, CA

PENELOPA
travaliul a durat douăsprezece ore – aproape că m-a rupt în două –
dar am reușit – o, dragul mamei – am reușit – am vrut să nasc când
va fi premiera și așa a fost – are erupții din cauza căldurii și plânge
întruna – așa că știi tu – dar am reușit – am reușit – e frumos – și
Tomasz Śpiewak
316
știi abia acum – de aici – de la distanță – stau și mă gândesc – că

familia – familia este – alo?
SCENA
RAIMUNDA JURNALISTA
voiam să-ți spun, Krzysztof, că în interviul ăsta am trăit cu tine ceva
neobișnuit. era un drum la poalele muntelui. și mergeam și vedeam
pădurea, și râul, și un elefant. vedeam totul. teatrul e frumos, pentru
că e grozav de cuprinzător și divers în același timp
KRZYSIEK
mă bucur că vedeți asta așa, dar pauza e pe sfârșite, trebuie să regi-
zez scena „Ultimul rămas-bun“ iar dumneavostră trebuie să plecați
de aici.
(HUMA rămâne în cabina sa până la sfârșit)
3. ORA 18.00 SFÂRȘITUL PAUZEI. SCENA „ULTIMUL

RĂMAS-BUN“
ASCULTAREA UNEI ÎNREGISTRĂRI ÎN CABINĂ
(vocea lui Krzysiek)
Huma, pe scenă – unde e Huma?! – unde e Huma – număr până la trei
– unu, doi, trei – o, ești aici – ce se întâmplă cu tine? –
(vocea Humei)
sunt, da – sunt obosită –
de ce
(vocea Humei)
sunt bolnavă
păi du-te la medic
(vocea Humei)
n-am când să mă duc la medic – vrei să faci repetiția asta sau nu? – te
întreb – dacă vrei să faci repetiția, atunci fă-o, altfel mă duc –
(vocile altora)
cine e în poza asta –
eu, tatăl meu – iar asta e mătușa Irenka –
(vocile altora)
vreau eu să fiu mătușa Irenka – bun, hai s-o facem –
317
(vocea Humei)
organizează cumva repetiția asta –
(vocile altora)
Huma, intră în sicriu –
(vocea Humei)
cum să intru în sicriu? – fă rost de o scară ceva – dați-mi o scară –
Michał, dă scara –
(vocile altora)
bun, s-o punem pe Halina – pe Huma… – Huma… – cine se apropie, cine
o sărută –
(vocea Humei)
niciun fel de sărutat – niciun fel de poze cu mine în sicriu –
(vocile altora)
necrofilie – ce-ai zis – necrofilie, e dezgustător, nu vreau, mi-e frică –
(vocea Humei)
cât naibii trebuie să mai stau întinsă aici, mi-e frig, sunt răcită, stau în
sicriu și voi vă certați, nu e nici timpul și nici locul, vreți să mă băgați
toți în mormânt, nu încăpeți pe aceeași scenă, în special tu, TU, TU, TU
4. ASISTENTA „ULTIMUL RĂMAS-BUN“
AGATA
ce înseamnă monologul în teatru?
KRZYSIEK
diferite lucruri. depinde de convenție. la Shakespeare e mai degrabă
un monolog al gândurilor. gânduri transformate în cuvinte. în poe-
zie. mai există monologul în care cineva îi spune cuiva ceva, țipă și
ăsta e tot monolog. ce zici de ăsta?
KRZYSIEK
citește-l.
AGATA
„Michał Borczuch și cu mine lucrăm împreună de la început
Suntem prieteni
El este nașul fiului meu
Michał este homosexual și nu are copii.
Probabil aș fi fost nașul fiului lui
Și atunci aș fi avut doi copii.
Tomasz Śpiewak
318
Suntem diferiți, dar există și asemănări.

Pentru acest proiect voi enumera trei asemănări.
Amândoi ne-am născut în 1979.
Avem un al doilea nume comun. Karol. După papă.
Mamele amândurora, Zofia și Krystyna, au murit de cancer.
Am hotărât să facem un spectacol despre ele.
Nu suntem încă așa bătrâni,
nu mai suntem nici așa tineri,
am făcut deja atâtea spectacole pe diverse teme importante,
și toată lumea le face,
și mulți oameni vin să le vadă,
și sigur au mai rămas multe,
așa că ne-am gândit că a venit timpul
să facem ceva despre noi.
adică despre mamele noastre
dar și despre noi.
și să facem asta pe bani publici.
avem tot dreptul
dacă nu poți face o reprezentație pe bani publici despre mama ta care a
murit de cancer
atunci nici nu știu ce mai poți face
asemănările sunt doar asemănări

dedesubt se ascund mereu diferențe
eu spre deosebire de Michał pot spune despre mama mea totul

pot crea orice fantezie vreau și nu mă limitează niciun fel de chestiuni
delicate de familie
totul despre boală, totul despre anii ’90 și capitalismul timpuriu, despre
făcutul banilor, despre medici, care la acea vreme luau mită, despre operația
nereușită, despre îngrijirea mamei bolnave care timp de câteva luni a fost o
legumă, despre făcutul injecțiilor, despre hrănire, despre spălatul locurilor
dificile, despre Krzysiu – Elefănțel, două cuvinte repetate timp de jumătate
de an, despre moartea mamei în ziua examenului de bac la polonă și înmor-
mântarea mamei în ziua examenului de bac la biologie,
pot să-mi amintesc și să povestesc mai multe
dar nu vreau să spun totul.
sunt singur aici printre femei
319
care și-au luat nume ce par a fi spaniole, cu ele se simt în siguranță

Raimunda, Norma, Rosa, Blanca, Huma
cu femeile trebuie să fii ca Machiavelli
uneori e mai bine să nu dai nimic ca să apară ceva,
uneori trebuie să cerți crunt iar alteori să strângi în brațe
iar uneori trebuie să te îmbeți singur
ca apoi să-ți ceri iertare ca de obicei
iar înainte de toate trebuie să fii bun când faci toate astea.
poate că în ciuda prefăcătoriei teatrului continui să-l idealizez
teatrul care apare din nimic e specialitatea noastră
cine dacă nu niște femei cu nume spaniole împrumutate
pot face ceva din nimic.
reușesc să smulgă acel ceva nu se știe cum și nu se știe când și nu se știe
de unde
adică se știe
din ele însele
iar dacă nu au cuvinte, vorbesc cu cuvintele lor,
și dacă nu există roluri pentru nume ce par a fi spaniole
vor fi chiar ele acele roluri.“
REGIZORUL
ia-mă din teatrul ăsta. te rog eu mult.
AGATA
Pentru ce faci spectacolul ăsta despre mama ta, Krzysiek, hm?
KRZYSIEK
?
AGATA
pentru ce?
KRZYSIEK
asta e meseria mea. am vrut să povestesc prin ea despre mine. nu știu
dacă e posibil. până la urmă e vorba de muncă. dar am o meserie care
îmi permite să fac acest lucru. să faci ceva personal la muncă, ciudat,
nu? nu știu dacă e posibil. dar asta e meseria mea. fac spectacole.
AGATA
ai o meserie faină.
Tomasz Śpiewak
320
KRZYSIEK
faină, da. dar tu cum ai ajuns aici?
AGATA
am venit de la Monar5. am lucrat cu oameni obișnuiți care au pro-
bleme.
KRZYSIEK
și aici lucrezi cu oameni neobișnuiți?
AGATA
aha.
KRZYSIEK
îți place mai mult scena cu ciupercile sau cea din capelă?
AGATA
n-am văzut scena din capelă.
KRZYSIEK
ah da.
AGATA
asta e scena de rămas-bun, unde îți iei rămas-bun de la mama ta?
KRZYSIEK
vezi vreo mamă pe undeva?
AGATA
nu
KRZYSIEK
poate vrei s-o joci tu pe mama mea, Agata, ce zici?
AGATA
nu, mulțumesc.
KRZYSIEK
deci nu am de la cine să-mi iau rămas-bun.
5
Organizație poloneză care ajută oamenii dependenți de droguri și alcool, pe
cei care nu au unde locui, pe bolnavii de SIDA ș.a. (n. tr.).
321
AGATA
dar atunci ți-ai luat rămas-bun de la ea?
KRZYSIEK
nu. a murit când scriam examenul de bac la polonă. în liceul meu,
pe un deal unde cândva fusese un spital. de la geamurile liceului
se văd oranjeria și palatul episcopal. Lângă ele e cimitirul orașului,
frumos, și capela. Iar după ce am scris examenul la biologie m-am
dus la acea capelă pentru a-mi lua rămas-bun. Ca-n poză. Însă ea era
deja un obiect. Așa că nu știu de la ce mi-am luat rămas-bun. La fel
de bine puteam să-mi iau rămas-bun de la bobina aia. Atât.
AGATA
mama ta e îngropată în acel cimitir?
KRZYSIEK
da, în centru, chiar în inima lui. cel mai bun loc. pe aleea principală,
lângă capelă. atenție, însă – și lângă lada de gunoi.
știi, mama mea e îngropată departe, dar dacă vrei, putem să ne

ducem la Rakowice, la mormântul mamei lui Michał. Vrei?
AGATA
Da
EA
Piotr
Martyna
Gruszczyński
Wawrzyniak
Schwarzindividele
Opt cortine
I. INTRO
sunt plină de furie
nu-s eu cea mai tânără
dar nici mama mea nu sunt
nici bunica
nici străbunica mea, care l-ar fi ucis pe străbunicul
ba cică l-ar fi îngropat în beci
iar piciorul lui de lemn l-a ars în sobă
iar eu
sunt plină de furie
celelalte fete sunt pline de furie și ele?
ce fac cu ea?
o îngroapă și ele?
nu vreau să fiu singură
nu vreau să fiu singură în furia mea
toți îmi spun
tacă-ți gura și așteaptă 100 de ani până vei avea ceva de spus
dar atunci voi fi nevoită să mă bazez doar pe vocile din lumea de
dincolo
și nu știu dacă va funcționa ca în vechile reclame la telefoane mobile
Nokia,
în care sunetul soneriei se aude chiar dacă ești îngropată adânc sub
pământ într-un coșciug
alo sunt eu bună ziua răposata la telefon aș dori doar să vă reamin-
tesc sfios
că…
în definitiv nu poți ști niciodată cine ar răspunde
poate că vocea aia ar spune în mod total neașteptat
tacă-ți gura
acum pe bune
tacă-ți gura
Martyna Wawrzyniak
328
oare cât poți auzi vorbindu-se despre furia asta câtă furie mai aveți
de vărsat
(nu știu, e greu de evaluat)
vărsați-vă odată veninul undeva într-un loc sigur, înăbușiți-l în pernă
ca atunci când vă plângeați amarul vechi și bun
ce vremuri au fost acelea!
în anii ‘70 se striga pe străzi în gura mare
dar nu în Polonia firește în America
doar știi cazul Roe vs. Wade
oare chiar fiecare femeie are dreptul să facă avort și oare chiar reiese
asta din drepturile la respectarea vieții private și la libertate, garan-
tate prin cel de-al paisprezecelea amendament la Constituție?
martie 1970 în statul Texas, tocmai în vestul sălbatic,
că doar acolo cizmele de cowboy sunt în definitiv tot pantofi
știai?
nu știi sigur, termină de citit și revino
asta a fost deja
n-ai de ce să te scufunzi în politică aici e teatru templul frumuseții
iar astea
astea
nimeni nu v-a spus că cel care tace are cel mai mult de spus?
astea
strigătele astea sunt cel mult al doilea val al feminismului, căci feno-
menele astea sunt niște valuri care vin și pleacă
ăsta a trecut de mult
zăpadă nu mai avem de multă vreme, nici iernile nu mai sunt ca pe
vremuri și nici valurile atât de mari, la Marea Baltică n-a fost nicio-
dată vânt de nivel 10 pe scara beaufort
poate undeva departe există valuri dintr-astea
și dacă există atunci sunt stârnite de uragane
catrina ophelia whitney susanne
și asta-i plagă adevărată
atunci se cântă împreună vom învinge valurile1
dar eu o iau ca pe o atingere personală ca pe o acuzație personală
în curând nicio glumă nu o să se mai poată spune
1
Melodia Vom învinge valurile (Pokonamy fale), compusă de Romuald Lipko, pe
versuri de Jacek Cygan, a fost interpretată în 2005 de un grup numeros de artiști
polonezi, în cadrul unui concert organizat în scopul strângerii de fonduri destinate
ajutorării victimelor tsunamiului din Asia, după cutremurul din Oceanul Indian
din 2004 (n. tr.).
Schwarzindividele
329
așa că
tacă-ți gura
glumă
se glumește
e o glumă doar
vezi?
se poate?
poți să zâmbești un pic
dintr-odată ți-e mai bine
înțelege
vreau emoțiile tale, dar nu le lăsa să mă atace, nu le lăsa să-și verse
bojocii pe mine
nu mai vreau confruntări, vreau un pic de romantism în bunul stil
clasic
povești frumoase jucate frumos într-un teatru frumos
vreau ceva frumos
fii drăguță Wandzia, te rog doar să fii drăguță
îi spunea străbunicul meu odihnească-se-n pace când îl țintuia locu-
lui cu fiertură din gheare de pui
chipurile e bună pentru articulații
dar despre altceva era vorba
și eu aș vrea să fiu agreabilă și să am articulații sănătoase nu-mi
doresc nimic mai mult în viața mea decât să fiu o persoană plăcută
cu articulații sănătoase
iar ca persoană plăcută cu articulații sănătoase vreau
să vorbesc despre plăceri, despre micile răsfățuri pentru că meriți
să ai parte de ele așa mi-au spus într-o reclamă iar eu cred în asta
să vorbesc despre deserturi de pildă despre brioșe despre plăcinte cu
mere despre torturi pischinger despre fructe confiate chiar și despre
cremșnit papal2 dacă se poate și doamne-doamne nu se supără
doar că pur și simplu din când în când îmi explodează creierul al
naibii mușuroi de cârtiță se împrăștie în toate părțile
ei și-atunci?
dar eu vreau
sunt total de acord sunt de-acord cu toată firea
vreau despre deserturi
vreau să vorbesc
2
Prăjitură cunoscută în Polonia sub denumirea de kremówka papieska, considerată
a fi desertul preferat al papei Ioan Paul al-II-lea (n. tr.).
Martyna Wawrzyniak
330
despre țesături moi din bumbac naturale aerisite sau despre lenjerie
de pat din in cusută de mână cu nasturi de bambus nu făcută în
fabrică ci de-aia între 700 și 950 de zloți produsă într-o mică între-
prindere poloneză locală din centrul Varșoviei unde în reclame toți
aleargă desculți pe podele din lemn natural
așa trebuie să trăiești
o astfel de viață are sens
așa ar trebui să trăiască toată lumea
de ce nu trăiți așa?
pentru că ecologia ar fi scumpă?
pentru că empatia ar fi un privilegiu?
atunci poate e mai bine să vorbim despre câini
câinii sunt întotdeauna un subiect bun de discuție
iubesc câinii
de cum văd un câine pe stradă mă întorc și încă mult timp după ace-
ea îl urmăresc cu o plăcere nebună, uneori țugui buzele, alteori fluier
lung cu două degete, îi spun good boy, good boy, who is a good boy?
ei, poate mai bine despre animăluțe mici
toată lumea iubește ceea ce este mic și nu vorbește doar scoate așa
un piu-piu-piu
de pildă aici în teatru sub sala de spectacole se pripășise până nu
demult o întreagă colonie de șobolani
se pare că se hrăneau cu dulciurile pe care spectatorii le aruncau în
timpul spectacolelor
dacă întindeți mâna, s-ar putea să-i neteziți pe blană și acum sau să
cufundați adânc degetul într-un cremșnit
e plăcut, nu?
dă-mi
dă-mi
sau vor spune
dă-mi această furie
dă-mi această furie a fetelor tinere din teatru
hai să fie ceva știi tu despre femei tot ce ține de femei vrem să vorbim
despre feminitatea ta despre femeile tale despre femeile noastre mai
bine hai să fie toți femei acolo și să se vorbească despre toate femeile
lumii către toate femeile lumii iar tu tu tu
ești femeie
evrica!
faceți un spectacol despre femei, știu, mai bine despre furia femeilor
le vom spune Doamne
sau mai bine
Schwarzindividele
331
Doamne ale răzbunării ba chiar Doamnele răzbunării, care se răz-

bună, în regulă?
să acționați așa cum am făcut-o la Jarocin în ‘703
trei acorduri peste boturi4
funcționează mereu
vă vom cumpăra tricouri h&m cu girl power sau I’m a feminist sau
în polonă sunt femeie ca în cântecul cu focul apa racheta5
de fapt ar fi trebuit să fie o adaptare a povestirilor scrise de flannery
o’connor eminenta prozatoare americană, a murit de foarte tânără,
atenție, dar nu din cauza asta renunțăm la adaptare, pur și simplu
nu am obținut drepturile de autor, însă ea a povestit ca nimeni alta
despre astfel de oameni răi, despre astfel de schwarzindivizi, de-a
dreptul răi, însă a făcut-o în așa fel încât îți vine să-i compătimești,
poate că nu-i compătimești, dar simți empatie și titlul acestui volum
este „vei salva o viață, poate chiar viața ta“, să-l păstrăm ca pe un
fir roșu pentru voi,
ei?
tu știi asta cel mai bine, dar și eu mai știu câte ceva așadar, ca să aibă
cap și coadă, să regizeze totul
un regizor venerabil
pur și simplu unul cu experiență
nimic personal e vorba doar de experiență
dar nu sunteți înfuriată?
nu?
nu?
asta nu e bine
mai bine e să fiți învăluită de furie
mai bine e să vă conservați această furie
să rețineți această furie
acum toți vor să cumpere furia fetelor
nu știu însă
pentru ce au nevoie de această mânie
3
Înființat în 1970, festivalul de muzică rock de la Jarocin a cunoscut o evoluție
spectaculoasă în următorul deceniu, devenind un amplu fenomen muzical și un
simbol al libertății de expresie. Totodată, a avut un rol însemnat în dezvoltarea
mișcării punk în Polonia (n. tr.).
4
Formula cu tentă ironică, prin care este definită mișcarea punk, regăsită în
denumirea cântecului și a casetei audio omonime (Trzy akordy darcie mordy) lansate
în 1997 de trupa poloneză de punk rock Brudne Dzieci Sida (n. tr.).
5
Parafrazare ironică a versurilor cântecului Jestem kobietą (Sunt femeie) de Edyta
Górniak (n. tr.).
Martyna Wawrzyniak
332
așa că mi-am întrebat colegele ce e cu această furie

căci pe cine aveam să întreb dacă nu pe colegele mele
bunica îmi spunea în copilărie
că stau mereu cu colegele astea
că fără colegele mele nu exist
și 20 de ani mai târziu
nu s-a schimbat nimic
nu există nimic fără colege
în linii mari poate că nici aceste discuții n-ar fi existat
toate aceste conversații au fost inventate de tine adică ar fi putut să
se întâmple cu adevărat cine știe
viața scrie cele mai bune scenarii și atât de diferite iar tu ești
doar o actriță sau mai degrabă sufleor sau mai precis directoare de
scenă sau de fapt regizoare în această încăpere sau poate dramaturgă
ca un fel de papagaliță sau croitoreasă sau garderobieră și în general
e ingineră de lumini sau compozitoare, sau scenografă și costumieră
într-una, și chiar asistentă, iar ca lucrurile să meargă strună și casca-
doare și tehniciană și bărbătoi de serviciu sau mai degrabă dublură
sau mai bine zis specialistă în deratizări așa că dați-i drumul de-aici
șobolancelor
II. PRIMELE SIMPTOME ALE BOLII/VICTIMELE INOCENTE

ALE FURIEI
SCHWARZINDIVIDA 1
poate începe așa, cu un curier care te sună și, hai cu bună ziua,
hai că are un pachețel pentru tine, tu îi spui minunat, vrei să afli
când va fi livrat, iar curierul cum adică când, tocmai de aia sună,
că nu-i nimeni acasă, că a tastat în fel și chip pe interfon tot ce era
de tastat, și tu de colo, o, doamne, uite că s-a nimerit să nu fii acasă
și nici măcar un sms cu ora aproximativă de livrare nu ai primit, la
care el, da, se mai întâmplă, tu la rândul tău, e lucru clar că se mai
întâmplă, îi spui că vei fi acasă cam într-o oră, că îți va lua ceva timp
până ajungi, într-o oră el va fi hăt departe se aude replica, acum stă
chiar în fața scării tale de bloc și sună la interfon, el este, iar tu nu
ești acolo, ei bine, atunci îl asiguri că ești pe picior de plecare și că
vei fi în jumătate de oră, ce să-i faci exclamă el, într-o jumătate de oră
ce s-o mai lungească, coletul poate fi ridicat personal de la punctul
de lucru dhl express, de la punctul de alături încerci tu să clarifici,
adică de la magazinul alimentar żabka, iar el nu, nu de acolo, e un
pic mai departe, un pic diferit, și tu scapi un mama mă-sii de punct,
Schwarzindividele
333
că doar toată lumea lasă pachete la żabka de alături, iar el, da’ de
unde pentru prima dată aude una ca asta, îți spune că nu dhl-ul, ci
dpd-ul are contract cu lanțul de magazine żabka și că este o confuzie
la mijloc, dar tu insiști, n-ar putea totuși să-l lase la żabka aia, el nu
și nu, este exclus așa ceva, pentru că vezi doamne se ghidează după
o anumită etică și după propriile reguli, la care tu îl încredințezi
că îi respecți regulile, că nu vrei să-i încalci etica și că poate îl lasă
la o altă adresă, însă el ți-o taie scurt că nu se află în sectorul lui,
la care tu sari ca arsă, atunci de ce pula te mai sună când e deja în
fața casei tale, unde-i logica, te sună numai ca să te anunțe că nu e
nimeni acasă, de ce nu i-a trecut prin minte să dea un telefon dimi-
neața și să te întrebe când vă puteți întâlni sau de ce n-a sunat cu o
oră mai devreme, căci asta ar fi ușurat situația și întrebi în definitiv
despre ce colet este vorba, dacă e unul mare, și dacă..., e destul de
mare îți spune, și tu știi deja că are vreo treizeci de kilograme și că
e pachetul de la maică-ta, cu lenjerie de pat, prăjitorul de pâine și alt
aur lichid în borcane și mai știi că mama ta dă bani buni pe toate
astea, pentru un nenorocit de curier, ca să nu mai alergi tu de colo
colo, căci n-ai nici cămilă, nici bărbat, nici măcar o mașină și îi spui
tipului cum stă treaba, că nu înțelegi, pur și simplu nu-l înțelegi,
ce propunere sau mai bine zis ce soluție îți oferă el la toată situația
asta de căcat, iar soluția propusă de el este preluarea coletului de la
dhl express, îi zici că e o pulă și nu o propunere, îl mai întrebi de ce
sunteți, domnule, așa cum sunteți și de ce curieratul ăsta e așa o...
vrei să spui curvăsărie, dar îți iese din gură sărăcie, iar el îți spune
că e vârf, e vârful livrărilor acum în decembrie, tu îi răspunzi hotă-
rât că te doare în cur de vârful lui și să facă ce-o vrea cu pachetul
ăla, să-l ducă babetei, în confortul domestic al pulii n-au decât să
prăjească pâine la toasterul tău și să le priască brânza edam, după
care să încerce să curețe prăjitorul de pâine cu cuțitul, iar tefalul să
se desprindă, să se desprindă tot și să intre în creierii lor și cu asta
termini conversația, dar în secunda următoare vrei să mai adaugi o
ultimă propoziție, pentru că ți se pare că nu ai spus totul, te uiți la
ecranul telefonului și, ce să vezi, te-a apelat de pe un număr necu-
noscut, și tastezi, tastezi, dar nu se întâmplă nimic și spui în sinea
ta că e un nesimțit, totul e o uneltire împotriva ta, cu siguranță una
pusă la cale de o mare mafie a curieratului, cea mai mare dintre toate
mafiile, care tocmai pe tine te-a ochit drept următoarea victimă și
deja te vezi dând roată cartierului cu bicicleta, căutându-l pe acest
curier după timbrul vocii, te vezi cum suni apoi la dhl express, cum
faci o mare reclamație contra angajatului lor, cum ceri îndepărtarea
Martyna Wawrzyniak
334
lui din serviciu sau, mai degrabă, cum îți exprimi încă de la început
compasiunea la fereastra primului punct de livrare întâlnit în cale,
căci ai văzut moartea curierului pe câmpul de luptă, dar în tot acest
timp cât străbați cu mintea de jur împrejur întreg cartierul, cât ești
neîncetat pe urmele lui și parcă vezi cum pui mâna pe el undeva
într-o scară de bloc, iar asta îți dă peste cap la propriu toată viața,
renunți la slujbă doar ca să-l prinzi din urmă, însă tocmai atunci ca
un ecou se întoarce la tine acel vârf al livrărilor, vârful, vârful și din-
tr-odată cuvântul „vârf“ parcă îți depresurizează creierul și pentru
o clipă îți trece prin minte că poate într-adevăr tipul nu-și mai vede
capul de treabă, cu o asemenea slujbă de căcat, cum ar fi să-i sune
de dimineață pe toți cei cărora le distribuie colete, i-ar lua o jumătate
de zi, da, nu-i de mirare că îi apelează de pe număr necunoscut și,
în cele din urmă, acest vârf, vârful livrărilor răzbește până în capul
tău, pentru o clipă toate gândurile tale se topesc într-o dispersie atât
de plăcută, dar și așa, chiar și așa tu știi deja că se întâmplă ceva.
SCHWARZINDIVIDA 2
poate începe și cu faptul că dai buzna în lift chiar cu coletul ăla sau
oricare alt pachet după o lungă călătorie din așa-numita cizmă timp
în care a început să plouă iar mânuțele tale mici nu prea pot să-l
apuce ca lumea astfel încât să nu fii nevoită să te oprești la fiecare
stâlp de pe marginea străzii și să faci mici popasuri în care să-ți
înghiți mucii consistenți și să-ți spui mai e puțin încă puțin nu te
desface fraierule nu ești bleagă ia-l de colțul din stânga de jos iar cu
lăbuța cealaltă prinde-l dintr-o parte și uite-așa le spuneai mânuțelor
tale țineți bine mânuțelor nu-i dați drumul mânuțelor nu tremurați
mânuțelor nu alunecați mânuțelor exersați apucarea apucarea ca la
bătătorul de covoare apucarea ca la bara fixă nu există niciun asistent
care să-ți frece palmele cu talc nimic altceva pentru aceste luptătoare
în afară de un câine care defechează alături pe o peluză un câine
care se uită galeș în ochii tăi așa cum obișnuiesc câinii să se uite și
atâta sau tocmai atâta public ai avut la performance-ul tău, dar nu-i
nimic, nu-i nimic, cum se spune ce-a fost a trecut, nimeni nu plânge
după laptele vărsat când trandafirii ard sau ceva de genul ăsta, deși
știi bine această vorbă bătrânească, dar nu vrei să te supui niciunei
convenții și te repezi să intri în lift de această dată într-o manieră ele-
gantă cu toată încărcătura asta, și nu, nu e cine știe ce ascensor luxos
cu vreun liftier dichisit, nu se deschide nimic în mod automat în el,
ușile din fontă sunt grele ca de altfel și nenorocitul ăsta de bagaj,
tocmai de aceea acolo trebuie să urmeze o acțiune, și anume lași cu
Schwarzindividele
335
grijă încărcătura jos, deschizi ușa cu bătătura proaspătă de la cărat

și o blochezi ușor cu bagajul, intri și tu, apoi îl tragi de colțuri ca pe
un buștean greoi și deja sunteți în doi, urcând la etajul opt schițezi
în minte un plan al coborârii din lift, ce scoți mai întâi, propriul cur
sau curul pachetului, liftul ajunge finalmente la etajul tău, urmează
o clipă de ezitare, iar când ești pe punctul de a deschide în cele din
urmă ușa, realizezi fie că e ceva în neregulă cu urechea ta internă de
la urcatul ăsta, fie că liftul a luat-o în jos și atunci îți dai seama că a
fost chemat de la un etaj inferior înainte ca tu să fi apucat să cobori
și furia ta crește direct proporțional cu mișcarea acestui ascensor, iar
lângă tine luminează butonul cu litera p de la parter p de la pizdă p
de la pacoste p de la prost p de la prostit de tot p de la pocnit și iată
că deslușești prin gemulețul de la ușa liftului mai întâi o pălărioară,
apoi mutrișoara cuiva, hopa că apare și o bătrânică blajină, abia-
abia dacă vi s-au intersectat privirile, uitându-te în ochii ei aidoma
celui prins într-o încăierare odioasă la școala primară și fără să mai
stai pe gânduri apeși butonul etajului tău cu numărul opt înainte
ca bunicuța să apuce să întindă mâna, să se sprijine și să urce, uite
că ai și șters-o în sus pe muntele olimp repetându-ți triumfător în
gând că nu vei lăsa pe nimeni să se joace așa cu tine și, în sfârșit,
te rostogolești în apartament cu toată această pradă ambalată, te
așezi cu curul pe linoleum ca o sălbatică, ca o războinică sălbatică a
realității și brusc îți apare în fața ochilor pălărioara acelei bunicuțe,
împletitura din spiculețe de pe pălăriuță, în timp ce tanti cu pricina
este nevoită să aștepte acum cu plasele pline, unde mai pui că de la
pălărioară precis i se încinge capul și nu mai poate de cald, așa că
începi să fii cuprinsă de remușcări atât de mari, încât te năpădește
plânsul și îți promiți solemn că de acum încolo le vei spune bună
ziua tuturor din scara blocului și vei face plecăciuni chiar și în fața
ficușilor benjamin și a celorlalți ficuși din hol, iar dacă o vei reîntâlni
cândva pe această doamnă drăguță îi vei spune că poți fi nepoata ei
pentru totdeauna, iar dacă se întâmplă să aibă deja una, atunci poți
fi prietena nepoatei ei directe, pe deasupra poți să-i scoți câinele la
plimbare și să-i faci cumpărăturile, ei, și că împletitura din spiculețe
de la pălărioara ei ți-a deschis o nouă viziune, însă și așa tu știi deja
că se întâmplă ceva.
SCHWARZINDIVIDA 3
poate începe și cu faptul că, într-o bună zi, deschizi dulăpiorul din
microbucătărie și descoperi că buna ta colocatară a început nu se
știe de când să colecționeze în ritm vioi ambalaje de plastic de la
Martyna Wawrzyniak
336
supele dahl comandate la restaurantul indian din apropiere makalu

gust edenic și pe de o parte simți că ai o înțelegere deplină a ceea ce
trebuie să faci cu aceste ambalaje de plastic din moment ce în blocul
vostru nu există niciun recipient de colectare a plasticului sau poate
v-a scăpat ceva? iar pe de altă parte îți imaginezi nesfârșitele teancuri
de castronașe din plastic care ocupă microdulăpioarele din microbu-
cătăria voastră și umplu pe neașteptate tot microspațiul vital și că ele
trebuie pur și simplu aruncate, pur și simplu trebuie să scapi de ele,
cu siguranță, tu nu vei permite ca cea care locuiește cu tine, din cau-
za unei manii bizare, căci știi prea bine despre ce e vorba, știi că este
o manie e mania economisitului mania strângerii mania unei inimi
de aur care acum vă forțează să păstrați aceste recipiente din plastic
pentru totdeauna, să trăiți cu ele, să le folosiți ca ghivece pentru flori,
solnițe exagerate, mici savoniere, coșuri pentru fructe, ți le va vârî pe
gât pe post de raniță modernă pentru transportarea sandvișurilor la
muncă, iar la sfârșit îți va cere să faci din ele un candelabru și parcă-l
și vezi ca un munte de gheață de netrecut între voi și vezi deja cum
acest titanic se scufundă și știi deja că acesta e sfârșitul, că va trebui
să te muți imediat sau să o muți pe ea, pentru că nu există altă ieși-
re din această situație și tu știi deja asta și aștepți până se întoarce
acasă, la masă în bucătărie fumezi nervos țigară după țigară, ei, și
simți deja acest final care se apropie, un fel de iminență în relația
dintre voi, că voi două aveți viziuni asupra lumii foarte diferite, iar
aceste diferențe țin de educație și poate chiar de cultură și că această
coabitare a voastră ar putea duce la crimă, dar iat-o că apare în cele
din urmă, vine pur și simplu la tine în bucătărie, îți spune bună îi
răspunzi bună prietena inimii mele, la ce ne folosesc atâtea boluri
din plastic de india, la care ea îți explică, draga mea, am ateliere cu
preșcolari, vom face muzică, și tu aha, fain, e bine, muzica liniștește,
și cu asta ați încheiat, te duci la toaletă, căci te-a luat ceva după țigara
aia și una peste alta, tu știi deja că se întâmplă ceva.
SCHWARZINDIVIDA 4
poate începe și cu tine, beată criță, stând de vorbă cu prietena ta
care ți se plânge de tipul violent care aproape că i-a distrus cariera
și ultimele rămășițe de sănătate psihică și pentru care ea crede că
încă mai are anumite sentimente și tu știi că ultimul lucru pe care
ar trebui să-l spui este ceva ce ar putea să justifice comportamentul
Schwarzindividele
337
respectivului, dar nu se știe cum te ia gura pe dinainte și-i spui, știi,

el e trist fără tine, l-am văzut recent, îi este dor, mi-a spus el asta și
te uiți la pupilele ei care încep să se dilate, la buzele țuguindu-se în
întrebarea crezi că ar trebui să-l sun? și te înroșești la față, ba nu, de
fapt ești a treia colegă care asistă la toate astea și când prima colegă
pare să o ia spre bar pentru a mai cinsti prin ceva party-ul vostru
femeiesc, în realitate pentru a da pe ascuns un telefon, în timp ce
a doua te întreabă dacă crezi că a făcut ceva greșit, spui nu, da’ de
unde, ea trebuie să știe cum stau lucrurile, într-o prietenie, înainte
de toate, contează sinceritatea și-ți sorbi delicat băutura, dar dincolo
de toate acestea tu știi că deja se întâmplă ceva.
SCHWARZINDIVIDA 3
poate începe și cu faptul că te afli într-o așa-zisă vizită la prieteni,
îți bei așa-zisul ceai și împreună cu gazdele practici așa-zisa artă a
conversației în timp ce printre voi aleargă nestingherită pisicuța lor
boguśka, în afară de ea mai sunt acolo irena și bronia, dar asta nu-i
nimic, iată-l pe noul nostru copil, să sărbătorim, și această pisicuță
mică face ce face și sare parcă anume pe spătarul fotoliului tău cu
ghearele scoase și reacționează anume la fiecare mișcare nervoasă
sporadică a mâinii tale, ca să poată s-o vâneze și să-și înfigă în ea una
dintre acele mici mici gheruțe ascuțite, toți privesc cu încântare, ah
ce repede cresc copilașii ăștia, în cele din urmă îți spui că e cazul să
iei o mică pauză mergi la toaletă pisica se ia după tine ca între timp
să urmărească șireturile noului tău hanorac te închizi în încăpere
cu ea, te uiți la cadă și îți imaginezi că o îneci acolo pe nemernică
și spui că a alunecat în chiuvetă ca o perlă rătăcită, totuși în timp
ce te ușurezi îți repeți în gând că e doar o pisicuță, e mica bogusia,
care se plictisește, care este entuziasmată, care e doar o pisicuță, o
pisicuță plină de energie, e minunat, e feminist, un miracol al vieții
și acest miracol al vieții a decis că anume cu tine vrea să se joace,
iar tu ești binecuvântată prin acest miracol și cauți cu toată puterea
ta să simți această stare de bine, dar iată că apropii mâna de burtica
moale, sub degete simți aceste costițe ca o bucătăreasă desăvârșită și
o scoți pe ușă, schițând în imaginație tentativa unei aruncări destul
de precise, pisicile aterizează mereu în patru labe, nu? și asta în vreo
nouă vieți, nu? amândouă vă priviți îngrozite, iar în toată povestea
asta ar fi putut fi și un copil adevărat, n-ai de unde să știi pe ce-ar
Martyna Wawrzyniak
338
putea să cadă, capetele nou-născuților sunt foarte grele, nu vrei să

te adâncești prea mult în subiectul ăsta, pentru că simți în ceafă
respirația celor de la 9976, în orice caz te întorci amabilă în fotoliul
tău și, una peste alta, tu știi deja că se întâmplă ceva.
SCHWARZINDIVIDA 4
poate începe și așa, intri în apartament, îți pui geanta la locul ei, îți
scoți haina, pantofii și fularul, te așezi elegant pe marginea patu-
lui chiar lângă perete, evaluezi distanța și izbești deodată cu capul,
drept, chiar pe linia părului ca să nu rămână urme apoi repeți pro-
cedeul de câteva ori schimbând puțin unghiul de impact și totul
se întâmplă cu mult înainte de ora 22.00 astfel încât vecinii să nu
creadă că-i atenționezi să facă liniște sau că bate careva în țeava de
calorifer, iar tu știi deja că se întâmplă ceva, ai uitat totuși să adaugi
că îi vei trimite această înregistrare video unuia dintre foștii tăi, la
întâmplare, cu semnătura „din cauza ta“ și, așa stând lucrurile, știi
deja, ba chiar ești ferm convinsă că se întâmplă ceva.
SCHWARZINDIVIDA 2
poate începe și așa, zaci beată după o petrecere de sărbători imediat
după ce te-ai culcat cu un tinerel oarecare din orașul tău natal și,
stând voi așa pe salteaua ta cu ursuleți, care ține minte primele tale
rugăciuni către îngerașul păzitor și poate de aceea în timpul nopții
ți s-a părut că tocmai ea ar fi cel mai sigur loc de odihnă, ei bine,
la întrebarea dacă îți amintești cum îl cheamă încerci să-ți frămânți
capul cu un david, un kuba, un damian, dar nimic, absolut nimic
nu-ți vine în minte, iar el în șocul lui atât de sincer întreabă într-o
clipă: chiar așa? și ce ar trebui să fac eu acum, să mă simt ca fetele
alea din filme? așa că, dintr-un reflex cavaleresc, îi prinzi în mâini
fața inocentă mult mai tânără decât a ta, încerci din răsputeri să-ți
amintești și îi spui în cele din urmă că nu este așa, că pur și simplu
nu ai o memorie prea bună în materie de nume, că ai o memorie
fotografică așa cum are un mare procent din populație și oricum
n-a fost ziua ta cea mai bună în privința numelor orice ar însemna
acest lucru și, în loc să-l împaci în vreun fel și să-l convingi că sun-
teți parteneri în această complicată lume modernă plină de violență
6
Referire la emisiunea poloneză Magazyn Kryminalny 997, difuzată pe postul
de televiziune TVP, care aduce în atenția publicului diverse fapte penale săvârșite
pe teritoriul Poloniei, precum și acțiuni de prevenire și combatere a fenomenului
infracționalității (n. tr.).
Schwarzindividele
339
impersonală, pe tine te umflă un râs zgomotos și nimic, dar absolut

nimic nu te poate opri din acest râs de-ți plesnește pielea în colțurile
gurii deshidratate și tu râzi în continuare și râzi ca de cea mai proas-
tă glumă a ta, de care poți râde numai tu, iar râsul ăsta o trezește
pe maică-ta, îți trezește câinele care latră ca un smintit, toată familia
se trezește și în hohotul de râs și lătrat amicul tău își trage chiloții
peste penisul lui grozav, din cale-afară de frumos, părăsind în grabă
casa ta părintească, iar tu râzi și râzi întruna și câinele latră și latră,
iar tu continui să te prăpădești de râs și știi deja că se întâmplă ceva.
SCHWARZINDIVIDA 1
așa că după aceea în mahmureala ta îi telefonezi bunică-tii și îi spui
la telefon alo bunică m-a posedat diavolul ce-i de făcut la care ea
îți răspunde alo nepoțica mea nu-i a bună roagă-te la sf. rita și tu la
auzul vorbelor ei alo bunică dar cine e această sf. rita iar ea nepoțica
mea alo alo nu știi cine e sf. rita doar e protectoarea femeilor alo
bunică dar protectoare a căror femei e această sf. rita, a tuturor?
nepoțica mea aceasta e apărătoare împotriva relelor de tot felul împo-
triva celor mai grele încercări și a deznădejdilor pe deasupra e cea
mai folositoare când te apucă nervii doar ți-am adus un medalion
din pelerinaj pe care l-ai aruncat într-un ungher și acum na, vino
la mine în grădiniță să rupi trandafirii, s-au făcut atât de frumoși
nici nu-ți vine să crezi, pentru că taman trandafirii îi sunt pe plac
sfintei rita și pe 22 mai să vii la mine, avem de gând să facem asta,
dar bunică alo sunt 500 de kilometri până la grădinița aia, ei atunci
nu știu draga mea poate într-o bună zi soarele îți va surâde și ție, alo
bunică dar bunicul e ascultător? n-are bani de băutură așa că stă în
capul oaselor și, alo bunică cum o mai duci, toate bune? eu nepoțică
sunt optimistă acum câștig bitcoini pe internet și cumpăr regulat
taloane răzuibile, voi râdeți în sinea voastră vezi să n-aibă noroc
baba aia bătrână eu copila mea sunt optimistă ai să vezi ajung eu
bogată într-o zi te duc cu avionul la sf. rita, da’ știi la ce m-am gândit
bunică nu mai bine până atunci mi-o tatuez eu undeva pe sf. rita de
exemplu pe umeri, ei hai lasă-mă în pace cum să te schimonosești
cu așa ceva unde mai pui că îi vei da de lucru satanei.
III. QUIZ
SCHWARZINDIVIDA 3
Încă din copilărie și-a dorit să devină călugăriță și s-a rugat mult
pentru asta. Cu toate acestea, a fost căsătorită de părinți, împotriva
Martyna Wawrzyniak
340
voinței ei, cu un bărbat cu temperament aprig, așa cum se spunea pe

vremuri. Mai delicat spus, soțul nu s-a purtat prea frumos cu ea în
cei optsprezece ani de căsnicie, adică până în ceasul când a fost ucis
în împrejurări misterioase. Rămasă văduvă, femeia își crește singură
cei doi fii, iar când aceștia hotărăsc să răzbune moartea tatălui, ea
îl imploră pe Dumnezeu să-i ferească de încercarea de a înfăptui o
crimă. Dumnezeu a ascultat rugăciunile mamei și ambii fii mor în
timpul ciumei. Când peste tot în jur domnește violența, ea caută
lumină. Special pentru cititorii noștri am pregătit un set de întrebări
despre Sf. Rita, la care vă invităm să răspundeți.
SCHWARZINDIVIDA 4
De ce s-a căsătorit Rita:
a) pentru că s-a supus voinței părinților b) din dragoste la prima
vedere c) din dorința de a-și întemeia propria familie
SCHWARZINDIVIDA 2
Soțul Ritei, Paolo, era cunoscut ca fiind irascibil, așa că Rita:
a) i-a înmuiat caracterul cu mâncăruri simple, dar gustoase din bucă-
tăria italiană b) iubindu-l, l-a îndrumat către Dumnezeu c) deși îl
iubea, s-a întors la casa părintească
SCHWARZINDIVIDA 1
Moartea soțului i-a stârnit Ritei temerea că:
a) vecinul îi va face curte b) fiii vor dori să răzbune moartea tatălui
printr-un alt act de violență c) nu va mai fi în stare să mențină gos-
podăria la nivelul de până atunci
SCHWARZINDIVIDA 3
Atitudinea interioară a Ritei, ca urmare a triplului refuz de a fi admi-
să în ordinul monahal augustinian, s-a caracterizat prin:
a) rugăciune stăruitoare pentru stăpânirea mâniei b) rugăciune stă-
ruitoare pentru stăpânirea mâniei c) rugăciune stăruitoare pentru
stăpânirea mâniei
SCHWARZINDIVIDA 4
Rita și-a supus trupul la suferințe pentru:
a) a-și testa limitele suportabilității b) a învinge ispitele diavolului c)
a îndeplini îndatoririle specifice călugărițelor
Schwarzindividele
341
SCHWARZINDIVIDA 2
Simbolismul zborului în viața Ritei arată că:
a) Rita s-a lăsat pradă viselor b) Rita avea nevoie de libertate c) Rita
a fost hărăzită să ajungă în ceruri
SCHWARZINDIVIDA 3
Scorul tău este scorul tău – ar fi putut fi un pic mai bun, dar cu
siguranță nu este unul rău! Te îndemnăm să-ți pregătești propriile
plângeri către Sf. Rita!
IV. 11 plângeri către Sf. Rita sau CUM O SCOȚI LA CAPĂT CU
SCHWARZINDIVIDA 4
tatăl tău îți vorbește așa pentru că, vezi tu, gândești prea mult, filo-
sofezi prea mult, oamenii pur și simplu aleargă, își îndeplinesc un
scop și atunci se întreabă ce cale ar trebui să urmeze mai departe și
când toți aceștia continuă să alerge tu stai în mijlocul drumului și
te întrebi, dar de ce alerg eu de fapt, încotro alerg, vreau eu oare s-o
iau tocmai în direcția asta, însă n-ai ce să faci, trebuie să alergi, ca
în reclama nike just do it
du-te la piscină
înoată, îți va face bine, și nu numai la nervi, dar și la coloană, îți
vei întări musculatura, vei mai crește un pic, vei sta mai sigur pe
picioarele tale
du-te la piscină!
SCHWARZINDIVIDA 2
stai în cumpănă, neștiind ce să faci, dar într-un moment de slăbiciu-
ne când verifici programul piscinei accesezi un site porno, te mas-
turbezi un pic, începi cu un gangbang de mare clasă, în trei, anal,
experimentat, vezi acești tinerei cu sculele în toate găurile posibile,
așa că o lași mai moale și treci pe rând la categoriile adolescente,
asiatice, brunete, blonde, staruri, amatoare, începe să te ia un fel de
melancolie, accesezi funduri mari, dar nu sunt cine știe ce, încingi
niște penisuri zdravene, treci la fetișuri, parcă tot mai bune însă sunt
acțiunile, nu poți parcurge toate aceste dialoguri, așa că urmează
roșcate, romantice, clasice, apoi franțuzește, pentru că ai fost recent la
paris, amuzante, dar nu ți se pare deloc amuzant, apoi gay, sari peste
sclave, ajungi la ejaculare pe față și hardcore, lesbiene, întotdeauna
pe val, ei bine, sunt doar jucării, apoi orgasm feminin – chiar au o
categorie separată pentru asta? în cele din urmă dai de o ejaculare
Martyna Wawrzyniak
342
feminină, vezi aceste cascade, simți că tu însăți ești pe punctul de a

vomita și de a plânge și închizi.
SCHWARZINDIVIDA 1
exersezi respirația voluntară, adânc, calm, inspiri pe nas, expiri pe
gură, respirație echilibrată, dezvoltarea echilibrată a unei persoane
echilibrate și, subit, știi că ar ajuta o țigărușă, ei, una-două, la urma
urmei ești toată numai nervi, iar povestea se termină cu un pachet
întreg și mari promisiuni că te lași de ele, fumezi 4 pe balcon și 3 în
bucătărie din nou 3 pe balcon și 5 în bucătărie, căci în locuri diferite
e ca și cum ar fuma o altă persoană, îți trece prin gând să fumezi în
cadă, vecina de alături prăjește pește în fiecare vineri și toată baia
ta, prin aceste ventilatoare misterios conectate între ele, duhnește a
cherhana de Kołobrzeg, te gândești în sinea ta fumez o țigară și lasă
că îi afum eu peștele, mă fac nocivă, dar renunți, fără fereastră nu se
va aerisi niciodată acolo.
SCHWARZINDIVIDA 3
iar privirea ta, privirea ta e ațintită asupra unui cocoloș de praf care
se vântură ca într-un western, te uiți cu atenție, cercetezi locul și
dintr-odată totul ți se pare atât de murdar, atât de nespălat, atât
de năclăit, de scorojit, ei bine – e simplu, poate e cazul să faci ordi-
ne, simți o ușurare, ce ușurare, trebuie doar să cureți binișor totul
aici, să cureți riguros, să îndepărtezi de aici toată această mizerie,
iei repede detergentul, nici vorbă de oțet îndoit cu apă, de niscaiva
subtilități naturale, cel mai bine e să iei detergentul universal kret,
dar sub formă de spray pentru mai multă precizie și, fără a mai sta
pe gânduri, fâs, detectezi urme de degete pe frigider, fâs degete pe
fețele exterioare ale dulapurilor, fâs degete pe oglinzi, fâs degete pe
geamurile ferestrelor, fâs degete pe masă și tăblii, fâs și mergi mai
departe, intri în joc, te duci intuitiv spre baie croindu-ți drum cu
mâna întinsă, începi de la ușă, dezinfectezi clanța, faianța, robinetul,
chiuveta, oglinda, fâs oglinda, din nou oglinda, intri toată în cadă și
râcâi ca un șoarece scurmător cu ghearele răzuind aceste acumulări,
aceste straturi, aceste depuneri, această piatră, aceste ciuperci, aceste
ciuperci, simți ceva, miroși, inhalezi destul de bine și termini cu asta,
măsori din ochi, e igrasie, e acolo, fâs e chiar acolo, fâs strecurat în
crăpătură, în scobitura asta e mucegai, fâs un mucegai rămuros, ei
cam așa – cam așa începe, iei periuța de dinți a iubitului, te gândești
în sinea ta, lasă că o fierb și, când îți ștergi sudoarea de pe frunte
înainte de confruntarea finală, te uiți în sus, iar acolo – deasupra
Schwarzindividele
343
capului tău – niște fâșii albe imense atârnă de tavan numai într-un
fir de vopsea, te gândești unde o fi măturica, opresc procesul îna-
inte să-mi cadă totul în cap, control, control, ai totul sub control, te
uiți spre hol și vezi, din nou vezi, dar din nou vezi cocoloșul, acest
cocoloș de praf care prin ușa deschisă îți străbate holul nestingherit,
încerci să treci iute la acțiune, dar te agiți cu această periuță de dinți
și kret-ul, și, de fapt, poate ar trebui să începi cu aspiratul, dintr-oda-
tă toată metodologia se duce pe pulă și, oricum, de unde îți veni toată
această idee de a face curățenie, ca din przyjaciółka7.
SCHWARZINDIVIDA 1
prietena te îndeamnă să meditezi, te uiți la fața ei sinceră, te uiți direct
la zâmbetul ei mare și vesel care îi dezvăluie toți dinții ca într-o recla-
mă pentru pasta de dinți cu efect de albire, îi asculți cu atenție cuvin-
tele, și anume că furia, furia este o emoție atât de imatură, trebuie
să tinzi spre binele tuturor ființelor, spre înțelegere, că nu e decât
o egostructură care se va dizolva în curând, trebuie doar să lucrezi
asupra ta, și tu te uiți la ea încordată, cu un angajament real și vrei
într-adevăr, vrei într-adevăr să fii ea, de ex. ți-ai dori să fii unul dintre
dinții ei frumoși albi ca zăpada, să mergi cu ea peste tot, să le zâmbești
oamenilor ca acel dinte, după care simți un curent de aer nedefinit
la vârful nasului. Lași gândurile și sunetele să curgă liber fără să le
judeci. Te lași furată de cele patru gânduri fundamentale care îți ghi-
dează mintea spre eliberare și iluminare. Conștientizezi că avem o
oportunitate valoroasă în această viață – să fii utilă nenumăratelor fiin-
țe, să înțelegi cauza și efectul. De noi depinde ceea ce se va întâmpla.
Gândurile, cuvintele, acțiunile de odinioară au devenit lumea noastră
de astăzi, iar acum cultivăm semințele viitorului. Nu putem aduce
beneficii altora câtă vreme noi înșine suntem confuzi sau suferim. În
loc de furie pentru o clipă simți durere, durere în coloana vertebrală,
îți amorțesc picioarele, durere în mâini, de ceafă, de gât, în regiunea
hipogastrului, te gândești da, simt o durere, durerea lumii, sau poate
scolioza e cea care dă semne și ar trebui să mergi totuși la piscină?
SCHWARZINDIVIDA 2
ieși din casă până la magazinul żabka, nu știi exact după ce anume,
ei bine, n-o să te pierzi acum în detalii, te orientezi la fața locului,
7
Revistă săptămânală pentru femei, fondată în martie 1948 după modelul
rev istei ilustrate interbelice Moja Przyjaciółka (Prietena mea), cu apariție bilunară
începând din 2009 și un tiraj mediu de 230 0000 de exemplare (în 2019) (n. tr.).
Martyna Wawrzyniak
344
te învârți rapace printre rafturi uitându-te dușmănos ba la brân-

zeturile cottage, ba la pufuleții din porumb flips, în cele din urmă
măsori cu privirea standul de ziare de la ieșire, atenția îți e atrasă de
o imagine în stil vechi, un diavol roșu devorează un cap de femeie,
revista detektyw destinată exclusiv adulților, cea mai veche revistă
de investigare a criminalității din Polonia, dintr-un gest reflex vrei
s-o bagi sub geacă, în pantaloni, poate direct în chiloți, sub bluză, în
sutien, îl ai puțin cam mare, poate s-o vâri pe deasupra, dar cum se
face asta de fapt? te-ai învârtit cam mult și fără sens printre rafturi, ai
aplicat o strategie mediocră, tragi cu ochiul la vânzătorul din spatele
tejghelei, el îți aruncă o privire jenată, o amatoare, în cele din urmă
scoți din buzunar două bancnote mototolite de zece, probabil le ai
încă din ‘98 de la bunica ta pentru înghețată și ceri și niște țigări,
de care? cele mai ieftine, dar subțiri, pentru că ești o doamnă, pe
drumul spre casă te întrebi dacă l-ai putea ucide pe acest vânzător
și dacă în general ai putea ucide pe cineva, dar pentru început îi dai
foc cu bricheta ultimei pagini cu bancuri a revistei.
SCHWARZINDIVIDA 1
Dimineața devreme. Un bărbat gol stă în fața oglinzii. Își privește îndelung
fața boțită, nebărbierită, se uită la ochii injectați și la burta proeminentă,
apoi aruncă o privire în direcția patului. Vede o fată frumoasă, atrăgătoare.
Bărbatul se uită din nou la reflecția lui în oglindă și mormăie dezaprobator
– cum poți iubi banii în așa hal?!
SCHWARZINDIVIDA 2
citești, de la redacție:
SCHWARZINDIVIDA 3
De ziua ei de naștere, în mai 2008, Dorota K. și-a împușcat soțul – care,
potrivit mărturiilor ei, o abuza de mult timp – și a fost condamnată
la douăzeci și cinci de ani de închisoare. A fost un proces răsunător,
în timpul căruia au luat cuvântul de mai multe ori reprezentanți ai
organizațiilor care apără drepturile victimelor violenței domestice,
care au subliniat că dacă statul ar fi ajutat-o mai
devreme, nu s-ar fi ajuns
poate la această tragedie. În 2013, femeia a primit o permisiune de ieși-
re din penitenciar, la scurt timp după aceea i s-a pierdut urma. În
octombrie 2019, în cadrul campaniei europene „Crima nu are gen“, a
Schwarzindividele
345
fost întocmită o listă cu cei mai căutați infractori din Europa. Printre
cei douăzeci și unu de infractori urmăriți internațional, țara noastră
a fost reprezentată de Dorota K.
SCHWARZINDIVIDA 2
Dorota K., ce e cu tine, unde ești? La ce adresă să-ți trimit scrisori?
Poate chiar de dragoste? E totul în regulă la tine? Ce-ți place?
SCHWARZINDIVIDA 4
pur și simplu ieși pe balcon, e aproape ca o plimbare de duminică, aer
proaspăt, o schimbare de perspectivă, îți amintești următoarea scenă
dintr-un film românesc: e noapte și dintr-odată toate femeile din car-
tier ies pe balcoanele lor și într-un asemenea moment de respiro, când
copilașii și soții sau alți locatari clandestini dorm, ele își fumează în
voie țigările și îți trece prin minte că există de cealaltă parte o femeie
cu care te saluți mereu și amândouă sunteți în capoate de satin și aveți
niște gesturi subtile ale voastre, un fel de fluturare subînțeleasă, o
mișcare ușoară a mâinii, nimic acolo care să aducă a S.O.S. alarmant,
doar o curgere domoală de iubire, dar dintr-odată de undeva de jos
se aud răcnetele a doi tipi care se clatină pe picioare: Nu vreau să stau
după gratii, auzi, nu vreau să stau după gratii! Se țin într-un fel de îmbră-
țișare pătimașă, merg probabil undeva în adâncul cartierului, sigur
la locul de joacă, își strâng la piept unul altuia capetele chele, în beția
lor amenință lumea, se agață disperați unul de gâtul celuilalt, unul
îi spune celuilalt aproape plângând: măi moacă, n-o să mergi după
gratii fără mine, promite să-i caftească pe toți, te uiți la îmbrățișările
lor afectuoase, își vor mai aminti de ele luni? Plângi, scena te tulbură
cu totul, lipsește doar coloana sonoră a filmului titanic.
SCHWARZINDIVIDA 2
pentru început ceva light – calmante labofarm, afobam, valeriană,
melisă, capsule nervomix, comprimate modus zi liniștită, calms
noapte liniștită, destresan, nastresen, persen, relaxivum, positivus,
apoi nu mai reziști, îți suni prietenii care au o rețetă medicală valabi-
lă pentru xanax, psihiatra ta de mult a încetat să ți-l prescrie, cineva
te sfătuiește: ia din nou antidepresive, la care altul: antidepresivele
alea sunt căcaturi, începe cu stabilizatori.
SCHWARZINDIVIDA 4
te epilezi până la imposibil, înainte să-ți epilezi pulpa piciorului,
coapsa, linia bikinilor și axilele, te înmoi bine în cadă precum o rață,
dai cu lama de vreo patru ori și visezi la acel clor care pătrunde sub
Martyna Wawrzyniak
346
epidermă, scotocești în sertar după casca profesionistă albă de înotă-

toare olimpică, pe care o tragi bine pe țeastă rugându-te să nu leșini
de la atâta presiune, pentru că nu garantezi că nu-i un echipament
din timpul școlii elementare, când erai în grupul sardeluțelor cu pro-
gram obligatoriu de piscină, te îmbraci dinainte pentru că vestiarele
te cam sperie, vei face patru ture cu burta suptă gândindu-te în tot
acest timp că ești în mijlocul lacului, în mijlocul unui lac frumos, că
e vară iarăși, soarele apune, totul e super, tata te aruncă în sus, sari
și îți place acest moment al săriturii, cu ochelari de înot și urechile
pleoștite te gândești mereu că poate cu aceste urechi vei zbura ca
Dumbo, dar cazi mereu în apă, îți descleștezi degetele și deschizi
ochii, te scufunzi, apoi înoți departe, aștepți până vor începe să-ți
strige numele și te transformi în mica sirenă, renunți la picioare și
îți crește o coadă, îți revine vocea, deși sub apă vezi numai bule,
toată lumea crede că te-ai înecat și acesta este momentul tău preferat
până când, în cele din urmă, te trezesc din visare axilele nespălate
ale unora pe aceeași pistă, care e și a ta de altfel, apoi inhalezi pe
nări clor, încerci să înoți craul, dar vei sfârși într-un bras cu fața în
jos, așa că nu știi de fapt ce legătură are asta cu mușchii coloanei
vertebrale, pe care încerci să-i întărești
sau nu
nu te vei duce acolo din simplul motiv că nu-ți vei găsi șlapii prin
casă.
SCHWARZINDIVIDA 3
exersezi în fața oglinzii, bună ziua, zâmbet, la revedere, zâmbet, vă
rog, zâmbet, mulțumesc, zâmbet, vă salut, zâmbet, vă salut cordial,
vă salut călduros, cu respect, cu considerație, zâmbet, ziua bună,
zâmbet, vă doresc toate cele bune, plecăciune, vă doresc multă feri-
cire, reverență, vă doresc numai bine, zâmbet, sănătate zâmbet mai
presus zâmbet de toate zâmbet, sănătatea este zâmbet cea mai impor-
tantă, zâmbet dulce, zâmbet atrăgător, zâmbet voios, zâmbet binevo-
itor, zâmbet plăcut, zâmbet timid, zâmbet neconstrângător, zâmbet
prudent, zâmbet, zâmbet, zâmbet, zâmbet, dar nu râs, zâmbet, zâm-
betul este cu totul altceva, ridici colțurile gurii în același timp, fața ta
este întinsă pe fire invizibile, un mic acrobat se înclină sub propria
greutate, iar acum cel mai dificil truc, zâmbetul cu dinții, îi dezvălui,
încet, se văd părțile superioare, apoi partea de jos, discret, doar nu
vrei să sperii pe nimeni, nu-ți încleșta fălcile nu-ți încleșta fălcile, dar
nu deschide gura nu deschide gura, auzi? mama ta ridică teckelița
de pe canapea, cățeaua își arată dinții, pielea încrețită se lăbărțează,
Schwarzindividele
347
mama se apropie de nasul ei umed, un smoc de păr i se zbârlește pe

spinare, o sărută pe dinți, și încă o dată și încă o dată, toată lumea
așteaptă să vadă dacă va clănțăni, dacă va deschide botul sau o va
mușca de față – hei tu, iudă ce ești, îmi arăți colții? păi cine îți va
drege pernuțele crocante uscate cu carne crudă?
SCHWARZINDIVIDA 2
Mergi la un vraci, un acupunctor ucrainean, care îți spune: arată
limba fato – oh, nu e bine, o mare crestătură, o crestătură adâncă
pe mijloc, boli psihice moștenite de la mama, bunica și străbunica,
trebuie să scapi de maică-ta, ultima verigă, îi spui tipului – știu, am
încercat, iar el îți spune – dar nu la propriu, trebuie comis matricidul,
altfel vei rămâne pe jumătate nebună. Îți înfige un ac în mijlocul
frunții, stai întinsă și te uiți la tălpile altora ieșind din spatele para-
vanelor, te simți ca într-o sală de autopsie după o catastrofă colectivă,
te întrebi – ești moartă? deja? uite așa, pur și simplu? însă simți foarte
bine acel ac înfipt între sprâncene și chiar încerci să-ți imaginezi
cum străpungi cu acest ac fața mamei tale care te privește confuză,
oarecum dezamăgită când, pomădată toată, coboară scările aștep-
tându-te până târziu, dar arată atât de bine, întocmai ca o gogoașă
glazurată, și parcă îți vine s-o înțepi undeva cu acest ac când o auzi
zicând – spune-mi, te rog, când o să ajung să fiu și eu ca mama mea,
sau când se uită în oglindă și verifică dacă există cu adevărat, dar
în cele din urmă, undeva pe la prânz, îi străpungi hoțește vezica pe
sub masă, când își scoate încălțămintea din picioare, obosită după
pregătirile de sărbători, ca să-și mai revină puțin, încă o sforțare, încă
un clocot de mânie, încerci chiar să-i străpungi cu acest ac și altceva,
căci îți revine în minte, Mamă, Mamă, să nu crezi că mă plâng, simt
Regret doar pentru visele mele, pentru zilele Copilăriei mele, zilele
mele, și tu știi deja ce vrei să-i străpungi de fapt, timpanele alea
pe care le identifici după forma pavilioanelor urechilor identice cu
ale tale, mai sunt multe alte trăsături în comun, numeroase aseme-
nea taine mamă-fiică, undeva în ungherele trupurilor voastre, bine
dosite, niciodată articulate în cuvinte așa cum ar fi putut fi rostite
cu adevărat, să le distrugi, Ooo! mamă, Te strig pe nume, Din nou
ești lângă mine, încerci să-i perforezi membrana subțire din ureche,
pentru că detești și iubești în același timp această melodie, și ea se
încordează și se destinde din nou, dar mai încerci o dată, și încă o
dată, apeși cu putere și te îndepărtezi, dar deja zbori în jos, tot în
jos, necontenit în jos. Oare chiar nu se va termina niciodată această
cădere? Te roade curiozitatea să afli câți kilometri ai parcurs până
Martyna Wawrzyniak
348
acum. Imediat… imediat… Se pare că în jur de 1500 de kilometri.

Ar trebui să fii pe undeva pe lângă centrul Pământului. Singură. Ea
rămâne la suprafață. Te gândești atunci: dar de ce să-ți ucizi mama
când ea de-abia a supraviețuit.
V. CORPUL FURIEI
SCHWARZINDIVIDA 1
Simt o amenințare, primesc un semnal,
SCHWARZINDIVIDA 2
e limpede, totu-i limpede
SCHWARZINDIVIDA 4
red alert,
SCHWARZINDIVIDA 3
ia-o la fugă sau luptă, supraviețuiește sau mori,
SCHWARZINDIVIDA 1
el ea el/ea, orice sau eu.
SCHWARZINDIVIDA 2
Eu împotriva întregii lumi,
SCHWARZINDIVIDA 4
eu versus restul materiei neidentificate, ai cărei subiecți se dizolvă
într-o magmă colectivă, într-un val care vine peste mine sau într-un
spațiu dușmănos pe care îl străbat cu fiecare mișcare, ca într-un film
prost despre colonii, în care îmi croiesc drum printre desișuri și le
tai dibaci înaintând.
SCHWARZINDIVIDA 1
În momentul acela nu văd prea multe în fața ochilor, fiecare detaliu
pe care îl monitorizează creierul meu devine un argument, un argu-
ment în favoarea luptei, este un indiciu clar, este o mărturie, este o
contribuție, mă entuziasmez, gâfâi, inima îmi palpită, sângele îmi
inundă creierul, reclam lumii să acționeze,
SCHWARZINDIVIDA 3
filmul acțiunii,
Schwarzindividele
349
SCHWARZINDIVIDA 4
la care iau parte aici și acum, arunc priviri întunecate, dau cu picio-
rul în castane sau alte daruri ale naturii în funcție de anotimp, une-
ori mi se întâmplă să dau doar de câte un rahat uscat, dar nu-i nimic,
nimic care să mă împiedice pe mine, pe mine cea căreia îi zvâcnește
inima, care transpiră, care gâfâie.
SCHWARZINDIVIDA 2
Uneori pur și simplu mă trezesc, mă îmbrac, mănânc, fumez, ies din
casă, cu acel ceva din creierul meu, cu acel ceva din mișcările mele,
cu acel ceva din limba mea, cu acel ceva din tonul vocii mele, cu
acel ceva de pe buza superioară când îmi afișez dinții, cu acel ceva
țintuit în tâmplă, cu acel ceva în genunchii mei înțepeniți, în umerii
încordați și ridicați.
SCHWARZINDIVIDA 1
Undeva în apropierea stației de autobuz, simt că fața mi se crispează,
înțepenind într-o grimasă.
SCHWARZINDIVIDA 3
Uneori mormăi ceva sub nas, doar pentru mine, scormonesc, bolbo-
rosesc, râd, las să-mi curgă încet saliva, mă răstesc la mine cu voce
tare, lupt ca o eroină cu dragoni invizibili, salvez prințese din situații
grele, îmi amintesc secvențe din ioana d’arc, sunt în misiune,
SCHWARZINDIVIDA 4
în curând le voi spune povestea mea nepoatelor în clubul combatan-
ților, dar încă nu acum, încă nu vreau să părăsesc scena așa, nebi-
ruită.
SCHWARZINDIVIDA 2
Îmi încrunt sprâncenele, îmi înclin fruntea, sunt rigidă, sunt puter-
nică, ca un glonț, ca o bârnă întrebuințată la spargerea porților în
dramatizările medievale pe care le urmăream pe canalul tv polsat.
Nu știu cine sunt, cred că vreau ceva, cu siguranță,
SCHWARZINDIVIDA 1
că vreau ruinare, vreau moarte, vreau răzbunare, vreau ca tot ce
văd în jur să degere, iar apoi mi-e teamă, pentru că furia mea se
multiplică, pentru că răspândesc furie, mistui totul în calea mea,
Martyna Wawrzyniak
350
vreau confruntare, vreau ecou, dar nu vreau un răspuns, nu vreau

lămuriri, în acest moment unic nu vreau nicio atenuare,
SCHWARZINDIVIDA 3
nu vreau lâncezire, nu vreau relativizare, vreau să simt, să am o
intuiție clară,
SCHWARZINDIVIDA 1
cresc în dimensiuni disproporționate, mă umflu, grăbesc pasul și mă
deplasez, singură cu mine, merg, urc în nava mea cosmică construită
la repezeală și nu vreau să cuceresc niciun cosmos,
SCHWARZINDIVIDA 4
nu urmăresc să cuceresc civilizații extraterestre, am futut destul pla-
neta asta, urc în navă și
SCHWARZINDIVIDA 1
mai întâi mă întorc în timp să-mi iau toate colegele din echipa de
volei, cărora au început să le crească țâțele, care nu au suficientă
vervă pentru a continua antrenamentul, le iau pe toate cu mine de
sub privirile libidinoase ale profului de sport,
SCHWARZINDIVIDA 4
le iau pe cele care începeau să se bâlbâie pentru că erau prea dră-
guțe sau prea inteligente sau prea impertinente sau prea buboase,
prea bine îmbrăcate sau pe cele care se zbăteau în sărăcie încă din
primii ani de viață și cărora li se vorbea pe ton zeflemitor cu fătucă,
donșoară
SCHWARZINDIVIDA 2
sau cărora li se spunea înțelegător fetițe
SCHWARZINDIVIDA 1
le iau ca în vremurile bune, când fugeam prin cartier de un pedofil
cu un sac alb, când eram încă de aceeași statură cu micuțul piotrek
SCHWARZINDIVIDA 4
și puteam să-l ridicăm fără probleme când ceva nu ne convenea,
SCHWARZINDIVIDA 1
când încă nu eram complet înregimentate,
Schwarzindividele
351
SCHWARZINDIVIDA 2
mutilate,
SCHWARZINDIVIDA 3
limitate,
SCHWARZINDIVIDA 2
dresate,
SCHWARZINDIVIDA 4
când ne jucam de-a druizii și elfii, schimbând rolurile, când aruncam
în noi cu rădăcini, când ne frecam cu zăpadă, când ne învinețeam
mutrele, când băgam în gură moloz, nisip, buruieni, când ne zdre-
leam genunchii alergând cu sandvișurile în mână, când aveam
SCHWARZINDIVIDA 2
mâini murdărite, tălpi murdărite, suflete murdărite
SCHWARZINDIVIDA 3
genunchi zdreliți,
SCHWARZINDIVIDA 1
le iau cu mine pe toate aceste colege, cărora mamele le lipeau pagi-
nile despre tampoane din revista treisprezece,
SCHWARZINDIVIDA 2
care nu aveau televiziune prin cablu,
SCHWARZINDIVIDA 4
care nu puteau să învețe, pentru că babacii izbeau în perete,
SCHWARZINDIVIDA 2
le scot la primele noastre beri, primele țigări la budă,
SCHWARZINDIVIDA 4
le scot chiar acum de lângă soții lor abjecți, de lângă copiii care țipă
SCHWARZINDIVIDA 3
și mi-e dor de ele
SCHWARZINDIVIDA 1
și sunt o proastă
Martyna Wawrzyniak
352
SCHWARZINDIVIDA 4
le iau pe toate cu mine în această călătorie unică
SCHWARZINDIVIDA 1
direct în mintea mea,
SCHWARZINDIVIDA 3
care durează cât ai fuma o țigară,
SCHWARZINDIVIDA 2
care durează exact cât să poți reveni pentru a-i spune bătrânului,
SCHWARZINDIVIDA 4
sunt tot eu, dar deja alta,
SCHWARZINDIVIDA 1
mi s-a schimbat mirosul,
SCHWARZINDIVIDA 4
mi s-a schimbat vocea,
SCHWARZINDIVIDA 2
o aud
SCHWARZINDIVIDA 3
și tu o vei auzi
SCHWARZINDIVIDA 1
oricine ai fi
VI. DE CE SĂ-MI UCID MAMA CÂND EA DE-ABIA A

SUPRAVIEȚUIT, IAR EU SUNT O FATĂ NORMALĂ,
ÎMI SPĂL CHILOȚII CU BALSAM COCCOLINO
SCHWARZINDIVIDA 4
sau poate că ai urmărit atent prea multe videoclipuri cu Britney
Spears și după aceea ai vrut să filmezi într-o vacanță pe malul lacului
cu vară-ta cum vă faceți de cap în costume de baie și cum dansați
pe acordurile hitului gimme more, iar pe vechea casetă video vhs
apare ceva mai mult trupușor din spatele camerei i se spune ceva
Schwarzindividele
353
dar tu îi cunoști deja trupușorul și nu vrei ca cineva să i-l vadă cu

toate că și Britney Spears lasă la vedere un pic din trupușorul ei în
acel videoclip, dar ea e mare doar este fată mare deja, pe urmă nici
voi nu mai sunteți mici și-apoi aveți o super glumă pe seama asta:
de vreme ce Britney a supraviețuit anului 2007, iar imaginea ei cu
capul chilug v-a rămas întipărită pentru totdeauna pe retină, atunci
și voi veți supraviețui acestei zile și ați supraviețuit și celei de atunci,
însă nu vă aduceți aminte de ea prea des nu tociți vhs-ul ăla chit
că la o reuniune de familie intrați în pivnița bunicii după cele mai
bune vișine proaspete băgate pentru totdeauna la borcan cele mai
savuroase din lume și tot acolo are ea un videomagnetofon vechi în
fața căruia vă opriți pentru o clipă vă uitați la el și la măreața colecție
de casete și amândouă știți bine ce-a fost interpretat, ba chiar ce a
rămas înregistrat acolo, dar se pare că alegeți totuși nunta aniei și a
lui marek sau ceva de genul ăsta, nunțile mereu au un efect pozitiv
asupra tuturor, cu toate acestea îți spuneai cam la fel, așa cum Brit-
ney a supraviețuit anului 2007 și tu vei supraviețui acestei zile fato.
SCHWARZINDIVIDA 3
poate pentru că, împreună cu colega de școală stăteați cuminți după
ore făcându-vă temele iar printr-un ochi de geam mânjit din sticlă
veche probabil obținută din sticle de harnaś8 topite, cel puțin așa
arăta, urmăreați niște contururi vagi, niște încăierări sălbatice, iar
ea dădea atunci televizorul mai tare și spunea că mamei așa îi place
să asculte știrile, pentru că ține să fie bine informată, iar sângele din
baie, sângele din chiuveta unde îți spălai ascultătoare mâinile după
ce făceai pipi fără îndoială că era acolo după ce această mamă s-a tăiat
în timpul epilării doar pe vremuri picioarele erau rase în chiuvetă,
nu-i așa? oamenii din prl9 în general cred că erau mai atletici.
SCHWARZINDIVIDA 1
dar poate că nu-i nimic, poate e o exagerare, poate pur și simplu e de
la faptul că ai consultat programul de circulație al liniei de autobuz
9 când ai condus-o până acolo pe bunica ta care fugea de bunicul pe
vremea aceea om cu bani și fără astâmpăr și uite că niciodată n-ai
8
Marcă de bere ieftină produsă și comercializată în Polonia sub licența Carls-
berg (n. tr.).
9
Acronimul pentru Polska Rzeczpospolita Ludowa (Republica Populară Polonă)
denumirea oficială a Poloniei în perioada 1952-1989 (n. tr.).
Martyna Wawrzyniak
354
putut verifica acest autobuz pentru această oră, căci poate atunci nu
erai bună la citirea arătătoarelor ceasornicului, sau poate nu ai reușit
niciodată să verifici un asemenea autobuz pentru o oră anume care
să aibă bilet doar către sf. rita, într-o singură direcție,
SCHWARZINDIVIDA 4
sau poate că într-o bună zi te-a apucat amețeala privind stăruitor
cum cineva pe bicicletă făcea cercuri în jurul unei fete care mânca
o prăjitură rotundă colorată, ei poftă bună poftă mare răspunde-mi
te văd poftă bună fato, ei bine te văd, auzi eu te văd, uită-te la mine
regino, flutură-mi cu mânuța, așa ofensată așa indisponibilă și răs-
punde-mi politicos, hei fato, sau poate că ai văzut de câteva ori în
parcul planty cum cineva îi trage o palmă neașteptată peste fund
unei fete oarecare, iar pe chipul ei imprevizibil nu-i nici urmă de
mirare, chiar așa, ce mare lucru.
SCHWARZINDIVIDA 2
sau poate că ai fumat iarbă cu un joint mai mult căci, una peste
alta, fetele nu sunt luate la palme în parcul planty așa sunt regulile
străzii, poate că pe colega ta lovită din cauză că nu voia să danseze
cu cineva anume la o petrecere ai încercat s-o ferești apoi tot dru-
mul de privirile agasante ale trecătorilor pentru că nu ai reușit să
faci asta în timpul petrecerii cu pricina, la care ea spune las-o baltă
și așa pleoapele mi-s umflate de nu mai văd nimic și speri că nu
i-a văzut nici pe cei câțiva oameni de pe drum care îi scuipaseră la
picioare și poate că îți stăruie prea mult în conștiință îngrijorarea ei
cum mai fac eu autostopul cu fața asta doar nimeni n-o să vrea să
ne ia la întoarcere faceți o fotografie numai și numai la cererea ei și
această poză este prinsă pentru totdeauna în mica voastră arhivă
privată cu de-ale fetelor cele câteva picături de sânge de pe cămașă
vor ieși cu coccolino.
SCHWARZINDIVIDA 1
sau poate că ai petrecut cu o noapte mai mult la o cunoștință de-a
ta și iubitul ei, făcându-i o favoare colegială, poate ai vrea să spui
că de câteva ori respectivul a numit-o gâscă proastă în prezența ta
poate asta ar simplifica lucrurile în materie de recunoaștere, pentru
că totul s-a petrecut undeva printre cuvinte, între stânjeneala de pe
chipul ei și insistența lui de-a o lua peste picior la fiecare frază, între
șederea voastră în fața planșei de joc și schimbul de zâmbete pros-
tești și câte un pufnit, între închiderea ei treptată în sine și simpla
Schwarzindividele
355
schițare a unui zâmbet de complezență și tu nu vei uita niciodată

acel zâmbet de complezență, pentru că îl recunoști de fiecare dată
în orice companie și nici nu te pricepi să-l descrii prea bine, pentru
că în acest zâmbet frica îi devorează sufletul, ochii trădează o jenă
informală, iar creierul, creierul ei pare să plutească undeva departe
într-o croazieră frumoasă pe un vapor cu aburi rămâne doar cor-
pul care încearcă să îmblânzească celălalt corp, să-l îmbrățișeze, să-l
liniștească, iar tu priveai pentru că nu voiai să fii nepoliticoasă nu
voiai să-i faci necazuri nu voiai să faci din asta un mare tam-tam un
mare wow să le strici tuturor petrecerea să le strici buna dispoziție
în fond nu-s decât niște tachinări de cuplu, nu e treaba ta, iar ei îți
dau pături ei îți dau saltele și poți dormi la ei și poți juca scrabble
împreună cu ei.
SCHWARZINDIVIDA 2
sau poate pentru că, urmărind lecțiile difuzate pe canalul tvn style,
ai început să-ți dai seama că fondul de ten pe care și-l aplicase era
diferit de culoarea pielii de pe gât, însă mai rău era cu vânătăile
de pe față, pentru că te uitai în ochii ei când îți spunea ca o actri-
ță dintr-un film prost nu, nu-i nimic, am căzut pe scări și o parte
din tine într-adevăr, dar atenție într-adevăr voia să o creadă pentru
așa-zisa liniște sufletească și între voi era acea barieră impenetrabilă
ca și cum una dintre voi două ar fi fost o broască-țestoasă într-un
acvariu care mesteca varză ucigătoare pentru stomăcelele micilor
broscuțe-țestoase în loc de salată și ai încercat să ciocănești în sticla
aia cu un „sigur?“ ferm și o mutră pe jumătate convingătoare pe
jumătate bănuitoare, iar ea o ținea întruna pe-a ei, căci poate nu
avea deloc încredere în tine, poate și tu la rândul tău i-ai vorbit ca o
actriță dintr-un film de categoria B și nimic nu se întâmplase printre
cuvintele acelui dialog înțepenit.
SCHWARZINDIVIDA 3
sau poate o dată, doar o singură dată ai rămas cu privirea suspen-
dată, cu tine toată suspendată din cauza acestor autobuze tramvaie
a acestor ambuteiaje din marile orașe și pentru că te-ai holbat prea
mult la afișul-reclamă la dresuri de damă adrian iubește toate feme-
ile, în prim-planul căruia apar niște picioare zvelte în ciorapi-pan-
talon, iar în cel secundar o față traumatizată și semnătura Karolinei
Piasecka cu îndemnul luptă pentru tine am făcut-o și eu, iar tu te-ai
simțit buimăcită de reclama asta pentru că nu mai știai cărui produs
Martyna Wawrzyniak
356
i se face publicitate, de ce li se face reclamă tocmai acestor dresuri,

cine câștigă bani din asta și cui folosește.
SCHWARZINDIVIDA 4
sau poate că nu-i deloc așa, poate că altele sunt remediile îți spune
un coleg nu în felul acesta o vei scoate la capăt, pentru că e posi-
bil să ți se tragă de la faptul că stăteați voi așa într-o bodegă de-a
dreptul infectă pe care n-o frecventează așa-numitele fete cuminți
din poveștile cu zâne și atmosfera era neprietenoasă și totul în jur
era neprietenos și în mod sigur neprietenos a fost și acel tip care
s-a apropiat de masa voastră și a început să simuleze actul sexual
cu tulpina unui trandafir artificial în gâtul vazei, coordonându-și
mișcările suficient de abil încât să o invite în același timp pe colega
ta la dans, ei și tu atunci se prea poate să-i fi răspuns, păi șefule, nu
există dansuri pe nevăzute, mai bine dansează întâi de unul singur
pentru noi să evaluăm și mai vedem, la care el cum adică singur,
tangoul se dansează în doi10 simulând mai departe actul sexual cu
acea tulpină, iar tu o ții pe-a ta în continuare că nu cumpărați mâța
în sac și poate că strigi la el un pic prea tare dansează, hai dansează,
cha-cha-cha, rumba, paso-doble, twist și zumba, iar el, că ce va câș-
tiga din asta, iar tu, dansează, șefule, poate îți voi da o floare, poate
îți voi da de băut dacă dansezi bine și poate că ai enumerat cu câteva
tipuri de dans mai mult decât era cazul, însuflețită peste măsură de
vizionarea show-ului dansez pentru tine, căci iată colegul tău iese
scandalizat din local, iar tu cu prietena ta te iei după el, iar el, că
e umilitor, e dezgustător, de ce să-l necăjești așa pe bietul bătrân și
unde este faimoasa empatie feminină, unde este egalitatea în drep-
turi care acționează în ambele sensuri, unde-i mulțumescul pentru
dans, unde-i refuzul într-o manieră elegantă, protestez, nu sunt de
acord politicos oare voi, fetele, vă simțiți atât de amenințate și că
el, personal, este foarte ofensat și când colega ta calculează de câte
ori și-a lăsat astăzi privirea în jos în fața altei priviri care-și dădea
drumul pe fața ei atunci și colegul vostru își lasă în sfârșit ochii în
jos spunând vai de mine înțeleg îmi pare rău chiar ai de ce să fii
furioasă, însă în momentul acela tu nu mai simți furie, ci vinovăție.
Aluzie la versul „Pentru că tangoul se dansează în doi“ din refrenul melodiei

10
Un astfel de tangou, lansată de formația poloneză Budka Suflera în 1997, una dintre
cele mai cunoscute și fredonate piese din Polonia după 1989 (n. tr.).
Schwarzindividele
357
SCHWARZINDIVIDA 2
și pe urmă, poate că ai participat de prea multe ori la o serie de
dezbateri democratice serioase în care cineva îți cere să te dezbraci
chipurile că oricum nu se va vedea nimic și deja ți-e clar că respecti-
vul își cam iese din răbdări că această încăpățânată nu se dezbracă și
îți expune monologul cum că dezbrăcatul ăsta e despre eliberare, că
întreg spectacolul ăsta e despre eliberarea femeilor și că nu pricepe
de ce ea nu vrea să se elibereze de privirea impudică a spectatorilor
și s-o facă așa știi tu cumva dintr-o furie a răzbunării și chiar te
încrezi în aceste cuvinte și le înțelegi, dar te uiți într-un anume fel
la toate astea te uiți și ți se face silă și nu știi de ce, din moment ce
nu se vede nimic, dar și așa ți se face silă și ieși afară pentru că nu
vrei să asiști la toate astea, dar poate că atunci trebuia să-ți proiectezi
în minte scena preferată din pulp fiction și să-ți spui honey bunny,
tacă-ți gura te iubesc iubesc teatrul iubesc viața dar ăsta-i jaf lua-v-ar
naiba, diliilor, ei numai să prind eu pe careva dintre voi că încearcă
să clipească și vă tranșez, în pula mea, pe toți.
SCHWARZINDIVIDA 3
iar eu am visat de curând ditamai iapa, o ditamai iapă ordinară, care
vorbea și era mândră de ce era și spunea că l-a citit pe Wyspiański
în versiunea umană și mai întâi am vrut să-i pun hamul ca s-o scot
în parc, însă după aceea am început să vorbesc cu ea și s-a dovedit
a fi într-adevăr foarte vorbăreață și am mers împreună la un aqua
park, ceva în genul unor grădini regale cu aquapark cu tobogane
și pneuri și toate aceste echipamente de agrement, iar în centru era
un fel de acoperiș, un soi de pavilion cu restaurant și ea a început
să joace biliard acolo cu o altă duduiță, mai omenoasă, și îi spunea
ceva vorbind foarte tare, râdea, avea tatuaj. Nu mai țin minte. În orice
caz, a acostat-o un grup de indivizi la masă. Mai întâi unul dintre ei
și ea l-a repezit, apoi alții, deja cu șicane de bădărani. Până când, în
cele din urmă, au înconjurat-o și au început s-o împingă în așa hal
de ziceai că o iau la ghionturi, știi, gata s-o linșeze. Atunci m-am
ridicat în acest vis al meu și am țipat atât de înspăimântător, dar ce
țipăt, cum nu țin minte să fi auzit vreodată în viața mea un astfel
de sunet, i-am luat la drăcuit atât de tare, cărați-vă, ștergeți-o-n pula
mea de-aici, nici să nu-ndrăzniți să vă atingeți de ea! Și sub impactul
acestui strigăt puternic m-am trezit.
Martyna Wawrzyniak
358
SCHWARZINDIVIDA 4
iar după aceea poate acasă împreună cu părinții ați urmărit cu toții la
televizor un documentar de-a dreptul trist despre Amy Winehouse
sărmana fată a murit atât de tânără, atât de departe peste ocean, ce
tragedii, și cu toții ați vărsat o lacrimă în fața acestui televizor, dar
în definitiv este petrecerea ta, așa că vei plânge când vei pofti.
VII. ASTA ESTE DESPRE IUBIRE

SCHWARZINDIVIDA 1
Și dintr-odată uite că îți place, ceva începe să-ți placă, începi să simți
ceva, în mod straniu ceva e pe placul tău atunci când vezi o babetă
ursuză o minune de băbăciune antipatică ce își croiește drum fără
menajamente prin mulțimea de pe stradă cu plasele-i doldora pentru
un prânz în sânul familiei dându-ți o lovitură puternică cu o cutie
de lapte în gambă, iar această durere, această durere aproape plăcută
se răspândește în piciorul tău, simți o zguduire nervoasă, pulpa îți
pulsează puternic, ți se pare doar sau chiar ți-a făcut cu ochiul? să
fie simplă simpatie sau dragoste exaltată? ți se pare doar sau chiar
vezi cum dintr-un coș cu țoale la kilogram într-un second-hand local
o contesă coafată cu dichis îi smulge în ultimul moment unei alte
crăiese de cartier coafate cu dichis tricoul cu mesajul born to be wild
și ambele se privesc cu o nestăpânită pornire sălbatică și oare, oare
ți se pare sau chiar li te alături cu un zâmbet voluptuos strecurat
în linia privirilor lor, spunându-le în sinea ta, pot fi aleasa inimilor
voastre, oare ți se pare sau chiar auzi în timp ce stai la coadă cum o
babă energică cere străpeală, străpeală, străpeală vă rog, cum adică,
spun eu, ce străpeală femeie, și dintr-odată cineva strecoară timid,
e vorba de răzuială, de taloane răzuibile, iar ea albă toată răspunde
reținută, păi și eu tot asta am zis și iese trecând pe lângă tine, iar tu
îi simți mirosul șamponului de păr, poate chiar o undă de parfum
pani walewska de la care te ia cu leșin și te simți atât de buimăcită de
persoana ei, atât de zăpăcită și înveselită, pentru că fie ți se pare, fie
chiar ajungi la casa de marcat și vânzătoarea se răstește la un grup
de petrecăreți chercheliți, ocărăște pe sub nas, poate chiar bombăne
niște descântece, căci este ora 22.00 și nu va mai vinde niciun hotdog
nimănui, niciun fel de cârnat nu va mai încălzi, pentru că deja a
spălat aparatul și că ea este șefa aici și că nu-i arde de glume, cu pri-
virea ațintită asupra ei dai din cap aprobator ca un cățeluș de jucărie
Schwarzindividele
359
fixat în luneta mașinii și ori ți se pare ori chiar fumezi o țigară la

fereastră și mai întâi abia deslușești, apoi auzi foarte limpede o fată
care îi spune băiatului de alături știi, Robert, n-o să stau la ei până
la 24.00, iar Robert îi răspunde știu, iar ea adaugă de te miri unde că
nu aparține nimănui – înțelege odată și odată, eu nu aparțin nimă-
nui – și aproape să cazi de la geam visând că te va prinde în brațele
ei, să fie iubire? sau poate doar ți s-a năzărit că ai auzit la punctul
gsm telefonie mobilă cum o fată care îi seamănă aproape perfect
susținea cu tărie, nu-mi spune tu mie ce am și ce nu am, pentru că
știu prea bine și singură asta, până și tu știi deja, pentru că până și
în bodega de cartier best numai pentru vechii clienți, cineva încearcă
să reducă sonorul televizorului pentru că nu poate suporta să audă
discursul unei oarecare politiciene prea emoționate care, în mod
clar, e cu câțiva decibeli prea tare și știe cu câteva lucruri mai mult,
și apasă, și apasă înverșunat pe butonul ăla de pe telecomandă, dar
nu se întâmplă nimic, și dintr-odată din spatele lui apare nevastă-sa
zicându-i sorry pisi dar am pus bateriile telecomenzii în vibrator, iar
tu, tu deja ești toată numai vibrații, o vezi pe cumnata ta cum îl ia pe
soț în baie imediat după o discuție înverșunată în familie, când el a
susținut răspicat că se poate glumi pe seama violului, se poate glumi
pe orice temă, pentru că în asta constă libertatea glumelor, și o auzi
cum îi spune în baie iartă-mă, dragule, după ce i-a ars una peste față,
cineva trebuia să facă asta, iar eu, eu te iubesc cel mai mult, și tu nu
prea știi ce să crezi despre episodul ăsta, iar bunica, pe care toți încear-
că să o convingă să-și găsească un holtei care să-i fie sprijin sau să se
mute la noi, căci nu se știe ce va fi cu demența ei, ne dă un răspuns
oficial, la reuniunea din ajunul crăciunului, și anume că nu va veni să
locuiască la noi, nici tovarăș de viață nu-și va găsi pentru că pe unul
l-a îngropat deja și i-a fost de ajuns, doar n-a înnebunit la bătrânețe
și, oricum, mai degrabă se duce la un azil, numai de-ar veni cu ea și
Irena, iar vecina o întovărășește și urmăresc acolo seriale turcești în
voie, te gândești atunci, asta e bunica mea, sunt sânge din sângele ei
și unor asemenea bunici li se cuvin numai felicitări făcute manual de
ziua națională a bunicilor, o felicitare ai dori să-i oferi și celei care
își prezintă pe un ton răspicat ideea ei de afaceri într-un birou și un
deștept mormăie pe înfundate că, la cât este de încordată sigur e pe
ciclu, iar ea de colo, că nu e, dar că are dreptate, poate să i se apropie
și nu orice, ci o mare întreagă de sânge, așa că poate să dea o fugă
Martyna Wawrzyniak
360
după tampoane pentru că ea e preocupată de prezentare, după care

te pui și pe tine în ramă, aceasta este singura și unica fotografie cu
mama ta când, la aniversarea de cincizeci de ani a tatălui, într-un
acces sălbatic de afecțiune, îl împinge pe unchiul voluptuos care,
setând declanșatorul automat al aparatului foto pentru poza de grup
a familiei, ni se alătură în ultimul moment, strigând – lăsați-mă,
lăsați-mă pe mine lângă această doamnă frumoasă – încercând s-o
cuprindă de mijloc, de piept, dar ea anticipându-i parcă intenția este
deja cu câteva secunde înainte, își scoate mâinile mici și grațioase cu
unghiile manichiurate special pentru această ocazie și i le înfige în
cămașă împingându-l ca pe o bilă de bowling mărită și acest moment
de glorie este imortalizat la un loc cu entuziasmul tău, iar mama ta
n-a avut niciodată o poză mai reușită decât asta, abia la femeile tre-
cute de cincizeci de ani să vezi frumusețe! cum spune mătușa, da,
mi-a promis că îmi va oferi o viață nouă o viață complet nouă după
ce va ieși din spital, se va lăsa de băutură, de bătăi, ei și ce a urmat?
a murit, ei și una peste alta sunt tare mânioasă că m-a lăsat singură
cu gardul ăsta, cu bocancii de lucru, ca să nu mai spun că a venit la
mine într-o noapte și ne-am făcut de cap, era o adiere de vânt care
anunța lună plină, dar lăsând asta la o parte, m-am uitat eu mai bine
la această lună la acest astru al nopții și am urlat la el și i-am dat
bărbatului dreptate în sinea mea, căci a făcut totuși un lucru bun așa
cum a promis, a murit, iar eu am o viață nouă și chiar nu știi ce să
crezi, e o ușoară confuzie în capul tău, dar simți parcă și acei dintâi
fluturi proverbiali la fel ca atunci când te afli într-un compartiment
de tren și vezi o frumusețe, în fustă scurtă și cu decolteu apreciabil,
pe care un tip o pipăie cu privirea, iar ea face exact același lucru cen-
timetru cu centimetru pe corpul lui în răstimpul acesta scobindu-se
în ureche, în nas, înghițindu-și mucii și încununându-și numărul
cu un râgâit zgomotos și tu n-ai auzit niciodată în viața ta un sunet
mai afectuos, apoi te uiți cum Serena Williams se aruncă pe teren
într-o fustă de tul și te gândești, n-am iubit niciodată sportul în felul
acesta, sportul este într-adevăr sănătate, viață, dragoste, sau în parc o
fetiță îmbrăcată în prințesă țipă, țipă fără milă provocând descărcări
electrostatice și laptele se taie, porumbeii zboară în cercuri deasupra
orașului, iar acest țipăt te liniștește ca cel mai bun cântec de dragoste,
chiar mai bine decât sorry seems to be the hardest word al lui Elton
John și oare știu ei răspunsul? n-ai de unde să știi și nici tu nu l-ai
Schwarzindividele
361
aflat, dar speri să vă vedeți cu toții de sf. rita pe 22 mai cu trandafiri

pentru a cere îndurare luceafărului de dimineață, la turnul de fildeș,
la mângâietoare, la regină, pentru a sparge cercul vicios al violenței.
SFÂNTĂ RITA
ROAGĂ-TE PENTRU NOI
APĂRĂTOARE ÎN MOMENTE DE DEZNĂDEJDE ROAGĂ-TE PENTRU
NOI
MÂNGÂIETOARE A CELOR ÎNTRISTAȚI ROAGĂ-TE PENTRU NOI
APĂRĂTOARE ȘI SALVATOARE A CELOR PĂRĂSIȚI ROAGĂ-TE PEN-

TRU NOI
TRANDAFIR AL IUBIRII

BABETO URÂCIOASĂ
FETIȘCANO NESUFERITĂ
ROAGĂ-TE PENTRU NOI FETIȚO DESTRĂBĂLATĂ ROAGĂ-TE PENTRU NOI
MINUNE DE BĂBĂCIUNE ANTIPATICĂ, CEA CARE ÎȘI CROIEȘTE

DRUM PRIN MULȚIMEA DE PE STRADĂ CU PLASELE EI SERVINDU-LE
TRECĂTORILOR LOVITURI ÎN GAMBĂ ROAGĂ-TE PENTRU NOI
BABO DIN LIFT

CONTESO DE CARTIER CARE ÎN ULTIMUL MOMENT SMULGI DIN
COȘUL ALTEIA TRICOUL CU MESAJUL BORN TO BE WILD ÎNTR-UN
SECOND-HAND
BABO COLPORTOARE CARE RĂCNEȘTI LA VÂNZĂTOR „STRĂPEALĂ,
STRĂPEALĂ, STRĂPEALĂ VĂ ROG, DOAR V-AM SPUS CĂ VREAU UN
TALON CU RĂZUIALĂ“
DOROTA K.
PETRECĂREAȚO BEATĂ CARE STRIGI ÎN MIJLOCUL STRĂZII EU NU
APARȚIN NIMĂNUI, PRICEPI, NU APARȚIN NIMĂNUI
Martyna Wawrzyniak
362
VÂNZĂTOAREO DE LA ŻABKA, CEA CARE SPUNE CĂ S-A FĂCUT ORA

22:00 ȘI CĂ NU VA MAI ÎNCĂLZI NICIUN CÂRNAT PENTRU HOTDOG,
PENTRU CĂ EA ESTE ȘEFA AICI
MĂTUȘICO, CEA CARE ÎȘI PREZINTĂ ÎNCORDATĂ PROIECTUL LA O
ÎNTÂLNIRE DE AFACERI, IAR CINEVA GLUMEȘTE CĂ POATE O FI LA
CICLU, IAR EA LE-O TRÂNTEȘTE ÎN NAS CĂ-I VINE UN VAL ÎNTREG
DE SÂNGE ȘI CĂ POATE VREUNUL DINTRE EI DĂ FUGA DUPĂ TAM-
POANE
FATO DE LA PUNCTUL GSM TELEFONIE MOBILĂ, CEA CARE STRIGĂ

NU-MI SPUNE TU MIE CE AM ȘI CE NU AM, PENTRU CĂ ȘTIU PREA
BINE ȘI SINGURĂ
PREA EMOȚIONATĂ POLITICIANĂ SONORĂ CU CÂȚIVA DECIBELI

PREA TARE ȘI INFORMATĂ CU CÂTEVA PROBLEME MAI MULT
CUMNATO, CEA CARE ÎȘI IA SOȚUL LA BAIE DUPĂ CE A SPUS UN

BANC DESPRE VIOL ȘI-I ARDE O PALMĂ PESTE FAȚĂ SPUNÂND CĂ
TREBUIA SĂ FACĂ ASTA PENTRU CĂ PE EL ÎL IUBEȘTE CEL MAI MULT
BUNICO, CEA CARE ZICE CĂ PREFERĂ SĂ VADĂ CU VECINA EI IRE-

NA SERIALE TURCEȘTI ÎNTR-UN AZIL DECÂT SĂ-ȘI GĂSEASCĂ UN
PRETENDENT LA BĂTRÂNEȚE
FATO ÎN FUSTĂ PROVOCATOARE, CEA CARE LA O PRIVIRE LASCIVĂ
RĂSPUNDE CU UN RÂGÂIT ZGOMOTOS
SERENO WILLIAMS, CARE FACE SCANDAL PE TERENUL DE TENIS
ÎN FUSTĂ DE TUL

FETIȚO ÎN COSTUM DE PRINȚESĂ CARE STRIGĂ CA DIN GURĂ DE
ȘARPE ÎNCÂT TOȚI PORUMBEII SE ZBURĂTĂCESC
ISTERICO, NEBUNO, DEZMĂȚATO TRECUTĂ DE PATRUZECI DE ANI
Schwarzindividele
363
SOACRO RĂZBUNĂTOARE
BABORNIȚO NESUFERITĂ
BABO SCÂRBOASĂ
MAMO, BUNICO, STRĂBUNICO
SORO
VIDMO, VRĂJITOAREO, FEMEIE DE RÂND ARSĂ PE RUG
FEMEIE, TALPA IADULUI

Piotr
Maria
Gruszczyński
Wojtyszko
Iad-Rai
Opt cortine
PIESĂ DE TEATRU PENTRU COPII

varianta 3
„Orice înger e înfricoșător. Și totuși,

vai mie, vă invoc pe voi. […]“
R.M. Rilke
PERSONAJELE:
MAMA (DJ Face-Față)

TADZIK (7 ani)
MĂTUȘA RENATA
SFÂNTUL PETRU – introvertit și scrupulos, dar
un tip de treabă
ÎNGERUL – întreține atmosfera celestă
SANDALFON – arhanghel, protectorul muzican-
ților (conform tradiției, leagă cele cerești cu cele
lumești, pentru că el însuși a fost cândva om)
SMOLĂILĂ – diavol, protectorul muzicanților
ambulanți (în cultura populară polonă)
BELZEBUT – un diavol grozav de fioros, cam redus
și foarte agresiv
LUCIFER – șeful iadului
DUMNEZEU – șeful raiului
MAICA DOMNULUI – după cum se știe, o femeie
cumsecade
OSÂNDITUL 1
OSÂNDITUL 2
OSÂNDITUL 3
DIAVOLOAICA MANIA – mama lui Smolăilă
PĂCĂTOSUL 1
PĂCĂTOSUL 2
PĂCĂTOASA
BUNICUL – tatăl Mamei, fost muzicant; în prezent,
locuitor al iadului
ACTORUL – artist păpușar
ACTRIȚA – artistă păpușar
TEHNICIANUL
PROLOG
Pe scenă, Mama (DJ Face-Față) pune muzică la o petrecere. Dintr-odată se

face liniște. Mama începe să-și strângă aparatura.
TADZIO (din culise): Aceasta este Mama mea. DJ Face-Față. De fapt, o
cheamă Jola, dar ea spune că „DJ Jola“ nu sună bine deloc. Mama
mea e cea mai tare! Toți, din toată Polonia, își doresc să ajungă
la concertele ei. Așa că mama e mereu pe drumuri. Când eram
mic, mă lua cu ea, dar acum trebuie să merg la școală. Nu-mi
place când mama pleacă, pentru că atunci mă lasă în grija mătușii
Renata.
(Intră mătușa Renata.)
RENATA: Măi, copile! Ți-ai făcut temele?
TADZIO: N-am nimic pentru mâine.
RENATA: Dar pentru poimâine?
TADZIO: Oh, și tu acum…
RENATA: Nu „oh“, ci „da, dragă mătușă“.
TADZIO: În visele tale poate...
RENATA: Ai spus ceva?
TADZIO: Nimic.
RENATA: Când se va întoarce mama, îi voi spune ce neascultător
ești și atunci... atunci... ai să vezi tu!
(Renata iese.)
TADZIO: Mama mea este mai bună, pentru că mereu uită de făcutul
temelor, ea doar mă gâdilă. Și tot timpul îmi promite că...
MAMA: E ultima dată. Voi face atât de mulți bani, încât n-o să mai
plec nicăieri niciodată și atunci vom sta acasă în pijamale și vom
mânca înghețată.
TADZIO: Și vom avea un cățeluș!
Maria Wojtyszko
368
MAMA: Da! Un cățeluș și un porcușor de Guineea și tot ce vom pofti!

TADZIO: Dar când va fi asta?
MAMA: Ei... în curând, bine?
TADZIO: Bine! Și iar mă gâdilă. Când mama pleacă, mi se face dor
de ea și uneori mă tem că n-o să se mai întoarcă.
MAMA: Ei, încetează! Cum adică să nu mă mai întorc?
TADZIO: Nu știu. Dacă vei muri?
MAMA: Ei, aș! De unde, oare, îți trec prin minte asemenea lucruri?
Înțeleg că, din punctul tău de vedere, nu sunt chiar atât de tânără,
dar încă nu mă pregătesc să plec pe lumea cealaltă. Acum dă-mi
urechea. Ai o ureche atât de dulce, încât îmi vine să te mușc de
ea. Doar o bucățică, da?
TADZIO (râde): Ia!
MAMA: Doar una mică-mică. La ce-ți trebuie o bucată de ureche
ca asta?
TADZIO: Hai, ia odată! Mă gâdilă! Și uite chiar așa s-a întâmplat,
într-o zi ea nu s-a mai întors.
(Intră Renata.)
RENATA: Bietul de tine! Mama… vei rămâne cu mine acum. Știi,
mama ta este cu îngerii în ceruri.
TADZIO: Atunci m-a pufnit râsul, pentru că mama mea e nebună
de legat și nu mi-o puteam imagina deloc printre îngerii din rai.
SCENA 1
ÎN RAI CU ÎNGERII
Dintr-odată, lumina veșnică se răspândește pe scenă, unde stă, vizibil

descumpănită, Mama. Pare să țină mâinile pe un volan rupt. Intră sfântul
Petru și doi îngeri (unul dintre ei este Sandalfon). O muză, coruri, feerie.
SFÂNTUL PETRU: Fiica mea!
MAMA: Tată?
SFÂNTUL PETRU: Sfântul Petru!
MAMA: O! Foarte bine! Mă speriasem că... e tata. Nu l-am văzut
niciodată.
SFÂNTUL PETRU: Ai suferit mult, fiica mea, dar nefericirile tale
se sfârșesc aici, în această vale a plângerii. Domnul nostru te-a
chemat înaintea Lui...
MAMA: Unde?
SFÂNTUL PETRU: Înaintea Lui, adică la El.
MAMA: Stai, stai puțin, sfinte…
Iad-Rai
369
SFÂNTUL PETRU: Petru.

MAMA: Jola, încântată! Uite ce este, Petru…
SFÂNTUL PETRU: Sfinte!
MAMA: Ei, poftim! Sfinte sau Petru?! Mă rog, asta contează mai
puțin acum. Cred că-mi scapă ceva...
SFÂNTUL PETRU: Astăzi ți-ai încheiat călătoria lumească.
MAMA: N-am încheiat nimic! Tocmai mă îndreptam cu mașina spre
casă de la un concert din Szczecin...
SFÂNTUL PETRU: Încurcate sunt căile Domnului.
MAMA: Hai că m-ai dat gata!
ÎNGERUL 1: Ar trebui să-i arăți mai mult respect unui sfânt.
MAMA: Ce e cu freak-show-ul ăsta?
ÎNGERUL 2: Suntem îngerii care te vor conduce înaintea Domnului,
spre lumina cea veșnică.
MAMA: Dacă tot ne-am întins la vorbă, atunci să vă întreb: voi sun-
teți mai mult fete sau mai mult băieți?
SFÂNTUL PETRU: Fiică!
MAMA: Îmi pare rău, mă cam apucă nervii, e o situație destul de
nouă pentru mine, stresul...
SFÂNTUL PETRU: Înțeleg.
MAMA: Așadar, vreți să-mi spuneți că am murit, nu?
SFÂNTUL PETRU: Și că vei ajunge în rai. Nu-i așa că e o veste minu-
nată?
MAMA: Da, cum să nu fie?! Doar că… de ce în rai?
SFÂNTUL PETRU: Așa este scris aici.
MAMA: Nu sunt pregătită pentru rai. Sunt grozav de păcătoasă.
SFÂNTUL PETRU: Dar te-ai străduit.
MAMA: Mă rog... Să spunem că aș putea să mai primesc o șansă.
SFÂNTUL PETRU: Ce vrei să spui?
MAMA: Vreau să mă întorc pe pământ.
SFÂNTUL PETRU: Este cu neputință!
MAMA: De ce?
SFÂNTUL PETRU: Pentru că nu se poate. Așa sunt regulile. Dacă
ai murit, mergi fie în rai, fie în iad. Ți-o spun franc: pământul e
îngrozitor, iar în locul tău m-aș bucura că Domnul m-a chemat
în împărăția Lui.
MAMA: Și eu mă bucur, îl apreciez pe Domnul, cu toate ale Sale,
dar din păcate eu nu pot să mor.
SFÂNTUL PETRU: Ai urmat vreodată un tratament psihiatric, fiică?
MAMA: Nu, de ce?
SFÂNTUL PETRU: Dar știi că oamenii mor, nu?
Maria Wojtyszko
370
MAMA: Da, firește că oamenii mor, însă eu nu am de gând. Eu nu

pot să mor. Este exclus!
SFÂNTUL PETRU: Chiar așa?!
MAMA: Sunt singurul susținător al familiei. Adică al fiului meu.
SFÂNTUL PETRU: Aici scrie că va avea grijă de el mătușa lui.
MAMA: Așa!... Renata. E cumva scris acolo și că mătușica lui e tare
pisăloagă și că nu-i plac copiii?!
SFÂNTUL PETRU: Da, scrie și despre asta.
MAMA: Deci îți dai seama și singur care e situația.
SFÂNTUL PETRU: Nu-ți face griji, îți vei întâlni fiul peste 85 de ani,
atunci când și el va fi chemat înaintea Domnului.
MAMA: Oh, nu pricepi! Tadzio are șapte ani. Și are nevoie de mine.
Acum! Nu când va fi tată-mare.
SFÂNTUL PETRU: Din păcate, n-am ce să fac. Cine a murit o dată
nu mai învie.
MAMA: Și Isus?
SFÂNTUL PETRU: Doar nu te crezi Isus acum, nu?
MAMA: Nu. Pur și simplu îți spun că ceva nu se leagă.
SFÂNTUL PETRU: Nu am făcut eu regulile!
MAMA: Cum să nu… „eu doar urmez ordinele“.
SFÂNTUL PETRU: Da, exact asta fac!
MAMA: Ai auzit vreodată de gândire autonomă?
ÎNGERUL 1: Mi se face rău...
SFÂNTUL PETRU: Așa este legea! Și cu asta, basta! Punct.
MAMA: Dar te-ai întrebat vreodată ce lege e asta care ia mama unui
copil de șapte ani? Probabil că ați întors-o pe toate părțile.
SFÂNTUL PETRU: Se întâmplă lucruri și mai rele pe lume.
MAMA: Exact! Dacă aș fi în locul tău, n-aș urma ordinele tipului
care a născocit astfel de reguli.
SFÂNTUL PETRU: Of, fiică, fiică…
MAMA: Of, Petru, Petru… Vom sta așa, oftând, sau cădem la înțe-
legere?
SFÂNTUL PETRU: Fă ceea ce ai de făcut și nu mai căuta să te toc-
mești.
MAMA: Și astea sunt negocieri, după părerea ta?
SFÂNTUL PETRU: Nu există negocieri!
MAMA: Bine, atunci vreau să vorbesc cu șeful tău.
SFÂNTUL PETRU: Cu Domnul Dumnezeu?
MAMA: Cineva trebuie să-i spună, odată și odată, că nu le-a tocmit
bine. Nu e bine deloc!
SFÂNTUL PETRU: Nu poți face așa ceva.
Iad-Rai
371
MAMA: Ba pot! Acolo scrie că trebuie să mă înfățișez Lui. Așa că,

vă rog să mă conduceți!
ÎNGERUL: Și te vei răsti și la El?
MAMA: Va fi o critică constructivă.
SFÂNTUL PETRU: O, Doamne…
DUMNEZEU (din culise): Ce se întâmplă acolo?
SFÂNTUL PETRU: Nimic, nimic, Doamne, doar că avem aici o doam-
nă care nu vrea să moară.
DUMNEZEU: Și ce e așa neobișnuit?
SFÂNTUL PETRU: E din cale-afară de certăreață...
DUMNEZEU: Să vin acolo?
SFÂNTUL PETRU: Nu, nu…
MAMA: Doamne, Tu ești?
DUMNEZEU: Ei bine, chiar Eu. Bună!
MAMA: Mă auzi bine?
DUMNEZEU: Bine.
MAMA: Atunci ascultă-mă – n-am de gând să-mi las băiețelul! Mă
întorc pe pământ și nimic nu mă poate opri, nici măcar Tu!
DUMNEZEU: A, asta era! Altceva?
MAMA: Sigur! De ce sunt războaie pe pământ? Și copii bolnavi,
și deținuți politici în Belarus, disco polo și trichine, și alergie
la căpșune și de ce mor oamenii? Ei? Te ascult! Cum îmi explici
toate astea?
DUMNEZEU: Știi ceva? Uite ce-ți voi spune, Jola...
MAMA: Ia să auzim!
DUMNEZEU: Cred că te voi trimite la cineva care știe mai bine
răspunsul la întrebările tale.
TADZIO: V-am spus eu, mama nu cadrează cu raiul și îngerii.
SCENA 2
ORICE OM ARE IADUL PE CARE ÎL MERITĂ
Lumina s-a stins. Sfântul Petru și îngerii dispar în mod misterios. Acum
suntem în iad.
MAMA: Fie și așa!
(Mama se uită de jur împrejur. Este foarte speriată, deși nu se vede și nu
se aude absolut nimic din ce ar putea inspira spaimă.)
MAMA: Alo! E cineva aici?
Maria Wojtyszko
372
(Intră Diavolul Smolăilă cu un scaun și o carte. Poartă ochelari și lasă impre-

sia unui intelectual intimidat, mai degrabă, decât a unui diavol înfricoșător. Îi
face semn Mamei să tacă. Se așază pe scaun și începe să citească.)
MAMA: Bună ziua!
SMOLĂILĂ: Rea ziua!
MAMA: Eu sunt Jola. Alias DJ Face-Față.
SMOLĂILĂ: Smolăilă. Zis și diavol.
MAMA: Cum? Hai că asta-i tare! Smolăilă?
SMOLĂILĂ: Ce ți se pare așa amuzant?
MAMA: Credeam că încornorații au nume gen Lucifer sau Belzebut.
SMOLĂILĂ: Unii au, alții n-au. Și te rog să nu-mi mai tulburi liniștea.
MAMA: Oho! Altfel... ce se va întâmpla? Veți băga spaima în mine
cu drăcoveniile voastre? Mă veți pune într-un cazan cu smoală?
SMOLĂILĂ: Nu.
MAMA Atunci?
SMOLĂILĂ: Nimic.
MAMA: Cum adică „nimic“?
SMOLĂILĂ: Vom sta așa în vecii vecilor.
MAMA: Dar voi muri de plictiseală!
SMOLĂILĂ: N-ai să mori, pentru că ai murit deja. Și oricum ar fi,
nu am voie să vorbesc cu tine. Ssst!
MAMA: Ei, lasă-mă în pace cu bazaconiile astea... Tu însuți te vei
plictisi de moarte.
SMOLĂILĂ: Am o carte.
(Pauză.)
MAMA: Ce citești?
SMOLĂILĂ: Divina comedie.
MAMA: Cum e, amuzantă?
SMOLĂILĂ: Nu prea.
MAMA: Dar ce cărți îți plac?
SMOLĂILĂ: Ascultă, nu sunt aici să-ți întrețin conversația. Fii bună,
deci, și nu lungi vorba.
MAMA: Pun pariu că îți place Harry Potter.
SMOLĂILĂ: Habar n-am cine e.
MAMA: Glumești? Toată lumea știe de Harry Potter! Nu aveți best-
selleruri în iad?
SMOLĂILĂ: Avem, însă numai din alea foarte proaste.
MAMA: Fir-ar să fie, am acasă o serie întreagă! Aș putea da o fugă
să-ți aduc.
SMOLĂILĂ: A! Serios?
Iad-Rai
373
MAMA: Pe cuvânt, n-ai s-o lași din mână în următoarea lună!

SMOLĂILĂ: Nu cumva încerci să mă convingi să te las să pleci?
MAMA: Doar pentru o clipă. Iau cărțile și revin.
SMOLĂILĂ: Vezi să nu te cred pe cuvânt.
(Hopa! Iată că intră Belzebut. Acesta este înspăimântător.)
BELZEBUT: Smolăilă, cretinule! Trebuia să taci mormânt.
SMOLĂILĂ: Iertare, preamărite Belzebut!
BELZEBUT: Încă un cuvânt și îți retez coada. Fac din ea... nu știu,
ceva. Să zicem, șireturi.
SMOLĂILĂ: E prea scurtă.
BELZEBUT: Taci, idiotule!
(Belzebut îi cârpește una după ceafă lui Smolăilă. Îi smulge cartea. Iese cu
o bufnitură.)
MAMA: Vai, vai! Nu aduce deloc a respect la locul de muncă.
(Smolăilă îi face semn că nu are voie să vorbească.)
MAMA: Bine. Nu poți vorbi, dar eu pot. Îți voi pune întrebări, iar
tu dă din cap.
(Smolăilă face un gest aprobator.)
MAMA: Crezi că acest tip încornorat te-a tratat frumos?
(Smolăilă dezaprobă, clătinând din cap.)
MAMA: Atunci de ce îl lași să-ți facă asta?
(Smolăilă arată spre coadă.)
MAMA: Uite ce zic: eu nu vreau să fiu aici, poate că nici tu nu vrei.
Am dreptate?
(Smolăilă ridică din umeri.)
MAMA: Dacă mă ajuți să scap, te voi lua cu mine și voi avea grijă să
ai cărți bune. Și nimeni nu te va mai bate.
(Smolăilă clatină din cap în semn de refuz.)
MAMA: Treaba ta. Eu mă întorc pe pământ și nu mă va opri nici iadul!
(Smolăilă ciocănește cu degetele în cap.)
MAMA: Vrei să te convingi?
(Mama se îndreaptă spre ieșire. Smolăilă îi blochează drumul. Ea, bineînțeles,
nu cedează. Întinde mâna spre împielițat pentru a-l împinge din fața ușii.
Văzând aceasta, diavolul se panichează.)
Maria Wojtyszko
374
SMOLĂILĂ: Au! Au! Nu mă atinge! M-a atins!

(Mama își retrage mâna. Diavolul își acoperă gura. Mama îl atinge din
nou pentru a vedea cum reacționează. Smolăilă scâncește înspăimântat.
Situația se repetă. Panicat, Smolăilă începe să bată în ușă și să țipe.)
SMOLĂILĂ: Lăsați-mă să ies! Vă implooor!
MAMA: Stai cuminte.
SMOLĂILĂ: Vă rooog! Vă implor!
(Smolăilă se trântește pe jos, smiorcăindu-se.)
MAMA: N-am vrut să-ți fac rău.
SMOLĂILĂ: Nu meritam așa ceva!
MAMA: Ce anume?
SMOLĂILĂ: N-oi fi eu diavolul perfect, poate nu știu să-i tranșez
bine pe păcătoși... mă ia cu leșin când văd sânge... dar nici nu
meritam să fiu închis aici cu tine!
MAMA: Îți par atât de îngrozitoare?
SMOLĂILĂ: Se spune că i-ai adresat vorbe grele știi tu Cui Anume.
MAMA: Am făcut multe reproșuri la viața mea. Pur și simplu, există
tot felul de oameni…
SMOLĂILĂ: Ei, nu lor… Lui Însuși!
MAMA: A, lui Dumnezeu!
SMOLĂILĂ: Ssst! Liniște!
MAMA: Tehnic vorbind, eu doar am luat poziție.
SMOLĂILĂ: Îți poți exprima opinia pe pământ.
MAMA: Dumnezeu este de partea binelui. Da sau nu?
SMOLĂILĂ: Hotărât, da!
MAMA: Deci este în favoarea libertății de exprimare, nu-i așa?
SMOLĂILĂ: Vezi? Despre asta-i vorba! Mă torturezi psihic!
MAMA: Cum adică?
SMOLĂILĂ: Vorbești întruna și nu mai e mult până mă vei convinge
că și diavolul are drepturi…
MAMA: Și nu are?
SMOLĂILĂ: Nu!
MAMA: Atunci trebuie să lupți pentru ele.
SMOLĂILĂ: Ai înnebunit? L-ai văzut pe Belzebut. Și el are șefi,
care la rândul lor au șefi, unul mai dihai decât altul. Iar deasupra
tuturor este Lucifer însuși!
MAMA: Atunci să ne dăm bătuți și să începem să plângem.
(Smolăilă se pune pe plâns.)
MAMA: A fost o glumă.
Iad-Rai
375
(Smolăilă se liniștește.)
MAMA: Deci te-au închis cu mine drept pedeapsă?
SMOLĂILĂ: Îhî.
MAMA: Uite, eu sunt o mamă singură. În Polonia. Și știu că, dacă îți
dorești ceva, trebuie să lupți pentru asta. Nimic nu pică din cer.
Și nimeni nu te va ajuta cu nimic. Așa că nu te mai smiorcăi. Ai
trei minute să te pregătești de drum, apoi plecăm.
SMOLĂILĂ: Și dacă o ștergem de aici, ce urmează?
MAMA: Eu mă întorc la fiul meu, iar tu... nu știu. Ce-ai vrea să faci
în viață?
SMOLĂILĂ: N-o să râzi de mine?
MAMA: Ei, numai de asta îmi arde mie acum!
SMOLĂILĂ: Aș vrea, poate cândva... nu știu... cum să spun... să mă
fac scriitor.
(Mama râde.)
SMOLĂILĂ: Uf!!!
MAMA: Iartă-mă, dar se pare că n-ai avea prea mulți cititori aici,
judecând după încornoratul care ți-a șterpelit cartea.
SMOLĂILĂ: Tocmai de aceea… (neclar) trebuie să devin mai întâi
om.
MAMA: Poftim?
SMOLĂILĂ: Trebuie să devin mai întâi om.
MAMA: Ce spui? Mai tare.
SMOLĂILĂ: Trebuie să mă fac om!!!
MAMA: Dar cum?
SMOLĂILĂ: Știu eu?!
MAMA: În acest caz, cel mai bine ar fi să ajungi pe pământ.
SMOLĂILĂ: Poate.
MAMA: Uite ce vom face: vei țipa cât te ține gura...
(Smolăilă începe să țipe.)
MAMA: Nu acum, peste câteva clipe. Încornoratul va veni să vadă
ce se întâmplă și, când ușa se va deschide, noi pur și simplu o
luăm la sănătoasa, da?
SMOLĂILĂ: La ce te referi când spui „pur și simplu“?
MAMA: Că vom improviza.
SMOLĂILĂ: O să ne prindă.
MAMA: Atunci inventează tu ceva mai bun! Poate știi niște scama-
torii necurate?
SMOLĂILĂ: Sigur că știu! Acușica…
Maria Wojtyszko
376
(Smolăilă se pregătește. Își suflecă mânecile. Arată mâinile goale. După o

clipă, din spatele Mamei, scoate un trandafir.)
SMOLĂILĂ: Ta-na-na!
MAMA: Și ce? Îl vei ataca cu trandafirul?
SMOLĂILĂ: Ei bine… nu. Dar e un truc grozav, nu-i așa?!
(Ușa se deschide. În trecere, se arată Belzebut.)
BELZEBUT: Ce se întâmplă aici?
SMOLĂILĂ: Uite, pentru tine!
BELZEBUT: Poftim?
(Smolăilă îi dă lui Belzebut trandafirul. Belzebut se arată puțin nedumerit.
Mama și Smolăilă profită de confuzia încornoratului pentru a fugi. Belze-
but, scoțând foc pe nări, pornește pe urmele lor.)
SCENA 3
LUCIFER
Nu prea este nimic de spus aici. Mama și Smolăilă fug, Belzebut îi urmărește.
Mama și Smolăilă se îndepărtează până ce, la un moment dat, Belzebut le
pierde urma. Și, deodată, Belzebut se trezește în fața lui Lucifer. Dacă ar
sta în puterea lui, Belzebut s-ar face nevăzut.
BELZEBUT: Rea ziua!
LUCIFER: Ce ai, ce e cu alergătura asta?
BELZEBUT: Ce să fie... E doar așa… pentru sănătate.
LUCIFER: Vrei să mă duci de nas?
BELZEBUT: Se poate una ca asta?!
LUCIFER: Bine, foarte bine, pentru că eu sunt șeful aici, iar tu ești...
BELZEBUT: O căpățână tâmpită, care trebuie să îndeplinească ordinele.
LUCIFER: Exact. Așadar, de ce alergai așa?
BELZEBUT: Ei bine…
LUCIFER: Hai, zi pe șleau! Nu cumva ți-e frică de mine?
BELZEBUT: Cum să-mi fie…
LUCIFER: Ar trebui să-ți fie.
BELZEBUT: Nu mai știu nimic, stăpâne… Mi-au scăpat… O femeie
și împielițatul ăla de Smolăilă.
LUCIFER: Și de ce stai așa? După ei!
BELZEBUT: Nu mă vei pedepsi?
LUCIFER: Firește că te voi pedepsi, necuratule, însă nu acum. Și nici
nu-ți voi spune când anume, ca să te temi și mai tare.
BELZEBUT: Am înțeles. Până atunci, la revedere!
Iad-Rai
377
(Belzebut pornește în goană.)

LUCIFER: Hei, ia stai!
BELZEBUT: Aici sunt, stăpâne!
LUCIFER: Dar cum rămâne cu mulțumirile?
BELZEBUT: Pentru ce?
LUCIFER: Pentru că ți-am spus ce să faci, netotule.
BELZEBUT: Mulțumesc. Îți mulțumesc foarte mult.
LUCIFER: Cât de mult?
BELZEBUT: Foarte, foarte mult. Extraordinar de mult.
LUCIFER: Hai, destul cu trăncăneala, altfel n-o să-i prinzi în veci.
BELZEBUT: Dar mi-ai spus să…
LUCIFER: Și de ce, mă rog, te iei mereu după ce spun alții? N-ai
căpățână pe umeri?
BELZEBUT: Am, dar…
LUCIFER: Ba nu ai!
BELZEBUT: Nu am.
LUCIFER: Ai grijă, să nu uiți asta! Ce v-ați face fără mine…
(Lucifer pleacă. Belzebut este deja atât de bulversat psihic, încât nu mai
știe dacă să continue urmărirea celor doi sau nu. Abia când Lucifer dispare
de pe scenă, Belzebut reia timid căutările, tot uitându-se în urma lui.)
SCENA 4
ÎNTRE TIMP, ÎN RAI
TADZIK: În tot acest timp, Dumnezeu și prietenii săi își continuau

programul obișnuit din ceruri.
(Distracția este în toi. Dumnezeu, Sfântul Petru, Maica Domnului și doi în-
geri joacă scrabble. Dumnezeu formează un cuvânt. Toți privesc tensionați.)
DUMNEZEU: Zece, doisprezece, treizeci și unu de trei ori...
MAICA DOMNULUI: Doamne?
DUMNEZEU: Te ascult.
MAICA DOMNULUI: Să nu fie cu supărare, dar am impresia că nu
există cuvântul „migalomanivelopârghiu“.
DUMNEZEU: Maria, sunt atotștiutor.
MAICA DOMNULUI: Știu, știu. Dar ce înseamnă „migalomanive-
lopârghiu“?
DUMNEZEU: E un fel de sucitură, ca un condensator pitic. În limba
lituaniană.
MAICA DOMNULUI: Aha...
Maria Wojtyszko
378
SFÂNTUL PETRU: Consemnez treizeci și unu de trei ori… nouăzeci

și trei pentru Domnul Dumnezeu.
DUMNEZEU: Of, nu mai pot! Ce v-am mai păcălit!
(Dumnezeu râde, la fel și Maica Domnului.)
MAICA DOMNULUI: Am zis eu!
DUMNEZEU: „Migalomanivelopârghiu“! Nici lituanienilor nu le-ar
fi trecut prin minte un asemenea cuvânt!
SFÂNTUL PETRU (ofensat): Ne-ai tras pe sfoară?
DUMNEZEU: V-am păcălit. Nu e o înșelătorie, ci doar o păcăleală.
SFÂNTUL PETRU (începe să râdă și el): Ha! ha! ha! Auzi, un fel de
sucitură...
(Bate cineva la ușă.)
DUMNEZEU: Intrați!
(Intră Lucifer.)
LUCIFER: Văd că vă distrați de minune, ca întotdeauna.
SFÂNTUL PETRU: Păi, cum altfel, când El născocește cuvântul
„migalomanivelopârghiu“?
LUCIFER: E! O bazaconie.
(Și nu mai râde nimeni.)
DUMNEZEU: Lucifer, ce vânt te aduce pe la noi?
LUCIFER: Mi-ai trimis-o în iad pe o oarecare Jola.
DUMNEZEU: Așa e. Pe doamna disc-jockey.
LUCIFER: Potrivit legii, ar trebui să fie în ceruri.
DUMNEZEU: S-a purtat foarte necuviincios. Sfântul Petru și acum
se teme de oameni.
SFÂNTUL PETRU: Într-adevăr!
LUCIFER: Așa?!... Și acum să-mi bat eu capul cu ea?
DUMNEZEU: Credeam că îți place să-i supui la chinuri pe oameni.
LUCIFER: Da, dacă le este frică. Dar ea nu știe de frică. I-a luat exact
o jumătate de oră să-l zăpăcească pe unul dintre ai mei. Ce-i drept,
diavolul cu pricina e tare prostănac, dar totuși…
DUMNEZEU: Lucifer, te rog să nu faci pe nimeni „prostănac“ în
prezența mea.
LUCIFER: „Tâmpit“ poate fi?
DUMNEZEU: Nu.
LUCIFER: Greu de cap?
DUMNEZEU: Nu.
LUCIFER: Motoflete?
Iad-Rai
379
MAICA DOMNULUI: Ce înseamnă „motoflete“?

DUMNEZEU: Nici atâta. Spune ce vrei și întoarce-te în iad, căci și
așa ne-ai întrerupt dintr-o partidă foarte amuzantă de scrabble.
LUCIFER: Jola și acest… diavol au tulit-o. Trimite-mi pe cineva să
dea o mână de ajutor la prinderea lor.
DUMNEZEU: Cum adică „au tulit-o“? Unde?
LUCIFER: Dacă știam, nu eram aici. Parcă tu erai atotștiutorul, așa
că, de ce nu-mi spui?
DUMNEZEU: Oh, am uitat! Stai... unde sunt? A, evident… Foarte
ingenios!
LUCIFER: Cum? Unde?
DUMNEZEU: Din păcate, nu pot să-ți spun.
LUCIFER: Mereu faci tot posibilul ca să mă scoți din sărite, nu-i așa?
DUMNEZEU: Lucifer, nu sunt responsabil de emoțiile tale. Ar tre-
bui să ți le controlezi. Respiră adânc, fă yoga, ajută la calmarea
nervilor.
SFÂNTUL PETRU: Într-adevăr.
LUCIFER: Într-o zi o să vă sparg eu gașca asta veselă. O să vedeți voi.
DUMNEZEU: Vai, ce m-am speriat!
LUCIFER: Încetează cu gluma!
DUMNEZEU: Nu ai auzit că râsul e sănătos? Ei bine, Lucifer. La
revedere!
LUCIFER: Astfel de atotțiitor îmi ești? Mi-i lași pe cap pe toți cei
cărora nu le-ai venit de hac și nici nu vrei să mă ajuți...
DUMNEZEU: Cine ți-a spus că nu vreau să ajut? Dimpotrivă. San-
dalfon!
SANDALFON: Poftim?
DUMNEZEU: Vei merge cu el.
SANDALFON: În iad?
DUMNEZEU: Nu, la film... Bineînțeles că în iad.
SANDALFON: Dar, Doamne, acolo e întuneric și urât și miroase oribil.
DUMNEZEU: Îmi pare rău. Uneori ți se cer lucruri pe care nu ai
chef să le faci, nu?
SANDALFON: Ție nu ți se cer…
DUMNEZEU: Pentru că eu sunt Dumnezeu. Dar tuturor celorlalți li
se poate cere și așa ceva.
SANDALFON: Bine, am înțeles.
DUMNEZEU: O vei căuta pe această Jola și o vei duce acolo unde
îi e locul.
SANDALFON: În rai sau în iad?
DUMNEZEU: Asta rămâne de văzut.
Maria Wojtyszko
380
LUCIFER (către Sandalfon): Nu te irită ghicitorile lui?

SANDALFON: Nu.
(Sandalfon și Lucifer ies. Ceilalți se întorc la jocul de scrabble. Dumnezeu
începe să râdă.)
SFÂNTUL PETRU: De ce râzi, Doamne?
DUMNEZEU: Uite ce cuvânt a format Maica Domnului.
SFÂNTUL PETRU: „Macaraspectru“?
MAICA DOMNULUI: Nu te-am păcălit, nu?
DUMNEZEU: Din nefericire.
TADZIK: Ei, și uite-așa și-au continuat jocul. Iar în tot acest timp,
Mama și diavolul Smolăilă... nu veți ghici unde s-au ascuns.
(Se stinge lumina.)
SCENA 5
IADUL FATALIȘTILOR
În cealaltă parte, „infernală“, a scenei, decorul s-a schimbat între timp.
Acum ne aflăm în ceata osândiților. Mâini, picioare, rămășițe trupești nei-
dentificate. Nimic plăcut. Suspin și lamentare. Belzebut traversează scena
de la stânga la dreapta. Se uită în jur, dar nu descoperă nimic suspect.
După ce Belzebut iese din mulțimea celor osândiți, care stau claie peste
grămadă, Mama iese și ea, târându-se. Privește în jur. (Osândiții 1 și 2
sunt bărbați, iar Osânditul 3 este femeie, dar nu știu care este forma de
feminin a cuvântului „osândit“.)
OSÂNDITUL 1: Nu te împinge așa!
MAMA: O, scuzați-mă! N-a trecut pe aici cumva Belzebut?
OSÂNDITUL 2: Of!
OSÂNDITUL 3: Văleu!
MAMA: A trecut sau nu?
OSÂNDITUL 2: S-a dus într-acolo.
OSÂNDITUL 1: Offf…
(Din grămada de năpăstuiți iese anevoie și Smolăilă.)
SMOLĂILĂ: Pardon, domnu’, ați putea să vă luați piciorul?
OSÂNDITUL 2: De ce? Pentru ce?
SMOLĂILĂ: N-am vrut să vă calc pe picior. Noi deja ne retragem.
MAMA: A trecut pe lângă noi.
OSÂNDITUL 3: Cât o să mai dureze osânda asta îngrozitoare?
OSÂNDITUL 1: Of!
Iad-Rai
381
OSÂNDITUL 2: Văleu!
SMOLĂILĂ: Să mergem în cealaltă parte!
(Osânditul 3 se agață de Mama și o oprește.)
OSÂNDITUL 3: Of! Cu ce-am păcătuit?
MAMA: De unde să știu eu…
OSÂNDITUL 3: Nici eu nu știu!
MAMA: Ne lăsați să trecem? Pentru că noi trebuie să plecăm.
(Belzebut se întoarce. Mama, cum îl vede, se aruncă într-o grămadă de
păcătoși și începe să se tânguiască. Îl trage pe Smolăilă după ea.)
MAMA: Au! Vai mie! Chiu și vai!
SMOLĂILĂ: Da, da, chiu și vai!
(Belzebut se gândește o clipă, e clar că ceva nu-i în regulă. Dar Belzebut este
o namilă musculoasă tâmpă și agresivă, așa că îi este greu să gândească.
După un timp, se întoarce de unde a venit.)
OSÂNDITUL 1: Până când soarta mă va chinui?
MAMA: A plecat?
SMOLĂILĂ: Cred că da.
MAMA: Norocul nostru că nu ne-a dibuit. Bate palma!
OSÂNDITUL 2: Uuuuf!!!
MAMA: Iertați-mă, dar de ce vă văicăriți întruna?
OSÂNDITUL 3: Suntem în iad!
MAMA: Și eu sunt. Și? Mă tânguiesc?
OSÂNDITUL 1: Eu sunt aici de trei sute șaptesprezece ani!
MAMA: Și te vaiți tot timpul? Trebuie să fie extrem de obositor.
OSÂNDITUL 1: Teribil de istovitor.
OSÂNDITUL 2: Oribil!
OSÂNDITUL 3: Dramatic!
MAMA: Dar ați încercat vreodată să vă opriți din văicăreală?
OSÂNDITUL 1: Poftim?
MAMA: Nu știu, să stați normal, să vorbiți între voi?
SMOLĂILĂ: Încetează! Sunt cei mai buni clienți ai noștri. Nu trebuie
să le faci nimic, sunt nefericiți oricum.
MAMA: De partea cui ești?
SMOLĂILĂ: De partea ta. Dar și de partea mea. Ufff... nici eu nu
mai știu. Chiar nu știu!
OSÂNDITUL 1 (către 2): Eu sunt Marian.
OSÂNDITUL 2 (către 1): Witold.
OSÂNDITUL 3: Ei nu, nu, așteptați. E o idee proastă!
OSÂNDITUL 1: De ce? Mi s-a uscat gâtul de la atâta văitat.
Maria Wojtyszko
382
OSÂNDITUL 3: Am păcătuit. Trebuie să fim pedepsiți, nu? Trebuie

să existe o ordine.
OSÂNDITUL 2: Mariane, tu ce crezi?
OSÂNDITUL 1: Să luăm o pauză, poate?
OSÂNDITUL 3: Nu putem! Ăsta-i iadul! Trebuie să suferim acum
și în vecii vecilor!
OSÂNDITUL 1: De-a pururea!
OSÂNDITUL 2: Cine spune asta, de fapt?
MAMA: Mi-a făcut plăcere să vă cunosc.
(Mama și Smolăilă se îndepărtează.)
OSÂNDITUL 3: O clipă! Vreți să-mi spuneți că ne-am lamentat
degeaba până acum?
OSÂNDITUL 1: Așa se pare.
OSÂNDITUL 3: Imposibil! Eu una sufăr mai departe! Ah! Of!
OSÂNDITUL 1: Și eu cred că o să continui. Ar fi păcat ca atâția ani
de văitare să se ducă pe apa sâmbetei. Offf!
OSÂNDITUL 2: Prin urmare, decizia se impune cu majoritate de
voturi. Ce chin!
MAMA: Hei! De ce au ajuns oamenii ăștia aici?
SMOLĂILĂ: De nătângi ce sunt.
(Ies amândoi.)
SCENA 6
BĂIATUL DIN ȘIFONIER
Acum suntem într-o casă obișnuită, locuința Renatei, în camera lui Tad-
zik. O cameră ca toate camerele. În ea se află un șifonier mare, din care se
aude vocea lui Tadzik.
TADZIK: Atunci mama a înțeles că nu poate renunța niciodată, altfel
va sfârși ca acești nătângi. Așa îmi spunea mereu: cine deznădăj-
duiește, acela se pedepsește singur. Tocmai de aceea eu nu-mi
pierd speranța. Dar sunt trist. Puțin.
(Intră mătușa Renata.)
RENATA: Tadzio?
TADZIK: Ha?
RENATA: „Poftim“, nu „ha“.
TADZIK: Poftim?
RENATA: Unde ești?
TADZIK: M-am ascuns.
Iad-Rai
383
RENATA (spre șifonier): Ai înnebunit?

TADZIK: Ba cred că tu.
RENATA: Bine, poate ți-e poftă de o prăjitură cu ciocolată?
TADZIK: Nu.
RENATA: Nu ce?
TADZIK: Nu, mulțumesc.
RENATA: Hai, te rog mult, ieși din șifonierul ăla.
(Renata lasă farfurioara cu prăjitură lângă ușa șifonierului și pleacă.)
TADZIK: Cred că a mai spus-o cineva, dar nu-i nimic supărător dacă
repeți un adevăr. Mătușa Renata e foarte pisăloagă și nu se pri-
cepe deloc la copii. Auzi, prăjitură cu ciocolată! Nu mă las eu
păcălit așa ușor!
SCENA 7
CARE-I DRUMUL SPRE PĂMÂNT?
Și din nou iadul. Mama și Smolăilă se strecoară pe lângă ziduri.
SMOLĂILĂ: Nu. Așteaptă... Pe-acolo!
MAMA: Smolăilă?
SMOLĂILĂ: Ha?
MAMA: Tu chiar știi unde mergem?
SMOLĂILĂ: Bineînțeles că…
MAMA: Nu știi!
SMOLĂILĂ: Dar știu precis unde să nu mergem!
MAMA: Uite ce e, am nevoie de tine doar pentru că știi cum se poate
ieși de aici. Dacă nu știi, spune-mi-o deschis și ne despărțim.
SMOLĂILĂ: Nu mă poți suferi.
MAMA: Ești diavol. De unde și până unde prietenie? Ne leagă doar
același interes.
SMOLĂILĂ: Da, clar! Stai liniștită, m-am obișnuit cu gândul că nu
mă suportă nimeni.
MAMA: Nu mă lua cu de-astea, nu mă înduioșezi. Ai habar unde
e ieșirea sau nu?
SMOLĂILĂ: Iadul are nouă cercuri. Suntem într-al optulea. Încă șap-
te și ajungem la destinație. Și să nu-mi ceri s-o luăm pe scurtătură.
MAMA: De ce nu?
SMOLĂILĂ: Pentru că nu.
MAMA: Bine… Atunci ne despărțim.
SMOLĂILĂ: Nu poți să mă lași singur.
Maria Wojtyszko
384
MAMA: Atunci, pe scurtătură!

SMOLĂILĂ: Văd că nu înțelegi deloc. E cineva acolo cu care n-aș
vrea să dau ochii.
MAMA: Băiețelul meu crede că am murit. Îl cunosc prea bine, stă
în șifonier și plânge. Și nimeni nu-l poate alina. Așa că puțin îmi
pasă de problemele tale de adaptare, nici de temerile tale prostești.
Dacă Dumnezeu n-a putut să mă oprească, cu atât mai puțin mă
va încetini un diavol de mâna a doua.
SMOLĂILĂ: Nu sunt de mâna a doua! Sunt protectorul muzicanților
călători!
MAMA: Poftim?
SMOLĂILĂ: Da, draga mea. Pentru că muzicanții nu sunt oameni
la locul lor, iar tu ești cel mai bun exemplu.
MAMA: Asta m-a durut. Dar dacă eu sunt muzicantă, iar tu ești pro-
tectorul muzicanților, atunci n-ar trebui să mă însoțești peste tot?
SMOLĂILĂ: Nu.
(Mama pleacă.)
SMOLĂILĂ: Așteaptă!
MAMA: Ce mai e?
SMOLĂILĂ: Mă tem de întuneric. Adică, de singurătate în întuneric.
Nu vreau să rămân singur.
MAMA: Halal protecție! O luăm pe scurtătură.
SCENA 8
ANCHETA
Sandalfon, Lucifer și Belzebut, în altă parte a iadului. Sandalfon face
exerciții de stretching. Lucifer soarbe ceva dintr-o cupă. Belzebut este
răvășit. Pe perete atârnă o hartă imensă a iadului.
SANDALFON: Ce știm despre dispăruți?
LUCIFER (despre Belzebut): Cretinul ăsta i-a lăsat să scape.
SANDALFON: Dacă e vorba de cooperare, trebuie să încetezi cu
discursul instigator la ură.
LUCIFER: E casa mea, deci vorbesc cum vreau!
SANDALFON: Atunci, la revedere!
LUCIFER: Așteaptă. E clar că nu-l cunoști pe Belzebut. Dacă îl numesc
cretin, nu înseamnă că instig la ură, ci doar spun lucrurilor pe nume.
SANDALFON: După mine, niciunul dintre voi nu-i prea dezghețat la
minte. Altfel nu ați fi ajuns în iad. Totuși, eu nu vă numesc cretini.
BELZEBUT: Pe mine nu mă deranjează. M-am obișnuit.
Iad-Rai
385
SANDALFON: Te compătimesc.
LUCIFER: Terminați cu gingășiile. Unde ziceai că i-ai văzut ultima
dată?
BELZEBUT: În ceata nătângilor.
SANDALFON: Femeia caută să ajungă cu orice preț pe pământ. Iar
el îi arată drumul. De aici rezultă că vor alege cea mai apropiată
ieșire.
LUCIFER: Există mai multe ieșiri.
SANDALFON: Se vor îndrepta spre cea mai apropiată de casa ei.
LUCIFER: Doar n-o fi atât de proastă încât să se ducă direct acasă!
De-acolo o săltăm imediat!
SANDALFON: Vrea să se întoarcă la fiul ei.
LUCIFER: Și pentru asta atâta agitație? Pentru un copil?
SANDALFON: Ei, ce știți voi…
BELZEBUT: Copiii sunt murdari, țipă și transmit boli molipsitoare.
SANDALFON: Cu toate acestea, oamenii îi iubesc.
BELZEBUT: Poate să așteptăm până va ajunge acasă și… haț! O săl-
tăm direct de la domiciliu?
LUCIFER: Tu chiar ești idiot din cap până-n picioare?
SANDALFON: Doar v-am rugat…
LUCIFER: N-am spus că Belzebut e idiot. Eu doar l-am întrebat dacă
este.
BELZEBUT: Și sunt?
LUCIFER: Ei bine, fiecare își poate răspunde în tăcerea inimii lui.
SANDALFON: Nu ești.
LUCIFER (către Belzebut): Asta-i părerea lui.
BELZEBUT: Deci sunt sau nu?
LUCIFER: Nu s-a întâmplat niciodată ca cineva să scape din iad. Nu
putem permite una ca asta. Imaginați-vă ce se va întâmpla dacă
ea fuge și restul osândiților își vor da seama că se poate evada
din infern? Nu vom face față unei asemenea situații.
SANDALFON: Așa este.
LUCIFER: Ești de acord cu mine?
SANDALFON: Când vorbești la obiect, n-am de ce să nu fiu de acord.
LUCIFER: Nu e vreun șiretlic de-al tău?
SANDALFON: Lucifer, ai un orizont atât de limitat de propriile
intrigi, încât nu ești în stare să admiți că cineva îți dă dreptate.
LUCIFER: Ia te uită! Văd că atunci când tu îmi atribui un „orizont
limitat“ nu mai e instigare la ură…
SANDALFON: Este doar expresia preocupării mele pentru sănătatea
ta psihică.
Maria Wojtyszko
386
LUCIFER: Cum este posibil ca un înger să fie un porc atât de nesu-

ferit?
SANDALFON: Îmi permiți să n-o iau personal?
BELZEBUT: Nu înțeleg nimic.
LUCIFER: Normal!
SANDALFON: După părerea mea, cei doi se îndreaptă de aici (arată
pe hartă) spre ieșirea de aici.
BELZEBUT: Prin Breslau?
SANDALFON: Nu i se mai spune Breslau de mult, ci Wrocław. Actu-
alizați-vă hărțile.
(Sandalfon trasează o linie care leagă punctul din Iad de ieșirea prin șanțul
de apărare al Wrocław-ului.)
LUCIFER: Nu vor trece pe acolo.
SANDALFON: Este calea cea mai scurtă.
LUCIFER: Da, însă în această rază domiciliază mama lui Smolăilă.
Se teme de ea ca de tămâie.
BELZEBUT: Până și eu mă tem de ea.
SANDALFON: Bine. În acest caz, verificăm toate celelalte căi de acces.
SCENA 9
MANIA
Lumina crește în intensitate, într-o altă parte a iadului. Diavoloaica Ma-
nia stă așezată pe marginea unui scaun și tricotează. Are în supraveghere
câțiva păcătoși, care stau încotoșmănați în haine călduroase, cușme, fulare,
mănuși. În fața lor se află o masă plină cu mâncăruri. Dintre acelea gătite
în casă și grase.
MANIA: Ei hai, încă o bucățică de plăcințică cu brânzică.
PĂCĂTOSUL 1: Nu mai pot!
MANIA: Dacă nu mănânci, n-o să crești mare.
PĂCĂTOSUL 2: Pot să-mi scot căciula?
MANIA: Nici vorbă! Ai să răcești!
PĂCĂTOASA: Atunci măcar să deschid fereastra…
MANIA: Vă trage curentul! Asta mi-ar lipsi, să-mi răciți!
PĂCĂTOSUL 1: Nu mai suport să stau degeaba.
MANIA: Să nu te miști! Ai să transpiri. Și nu uitați că trebuie să
terminați tot ciolănelul de porc.
(Intră Smolăilă și Mama. Smolăilă e vizibil speriat.)
SMOLĂILĂ: Bună, mamă! Suntem în trecere, nu rămânem la prânz…
Iad-Rai
387
MANIA: Feciorașul meu! (Despre Jola.) Cine e doamna?

SMOLĂILĂ: Ea este Jola.
MANIA: În sfârșit!
SMOLĂILĂ: Nu, nu e ce crezi. Suntem doar colegi.
MANIA: Așa se spune acum. Dar când veți face nunta, eu voi orga-
niza totul!
SMOLĂILĂ: Mamă, ea nu este diavol.
MANIA: Ei, aș!
MAMA: Sunt om.
MANIA (către Smolăilă): Vrei să mă omori?!
SMOLĂILĂ: Mamă, nu pot să te omor. Ești demon.
MANIA: Atâția ani de sacrificiu, atâtea fulare tricotate...
SMOLĂILĂ: Mamă…
MANIA: Atâtea ciolănașe de porc gătite...
SMOLĂILĂ: Oh, știu, mi-a luat o sută cincizeci de ani să dau jos
kilogramele în plus…
MANIA: Sânge, sudori și lacrimi, iar tu... Cum mă răsplătești tu
pentru toată osteneala mea?
MAMA: Nu plănuiește să vă răsplătească acum, noi am vrut doar
să trecem…
MANIA: Te înhaiți cu oamenii, ha? De parcă nu ar fi destule diavolițe
normale în iad!
SMOLĂILĂ: Îți voi explica totul altă dată.
MANIA: Altă dată nu va mai fi! Au! Au! Ce mă înțeapă inima!
SMOLĂILĂ: Mamă, tu n-ai inimă.
MANIA: Gata! Mor cu zile!
(Mania cade leșinată. Smolăilă îngenunchează lângă ea.)
SMOLĂILĂ: Mamă! Mamă! Iartă-mă. Nu mă mai înhait cu ea.
MAMA: Poftim?
MANIA: În sfârșit ai înțeles că locul tău este lângă mama ta.
MAMA: Rămâi aici?
SMOLĂILĂ: Nu știu…
MAMA: O să-ți scoată sufletul!
SMOLĂILĂ: Știu, dar e mama mea. Nu pot să o las să moară.
MANIA: Absolut! Nu asculta bazaconiile omenești. Și pune un fular
la gât, că te trage curentul.
MAMA: Nu moare ea cu una, cu două! Asta-i doar manipulare.
MANIA: Au! Au! Iar mă ia inima!
MAMA: Ascultă, vrăjitoareo, poți să-i torturezi cât vrei pe păcătoșii
care au ajuns aici, dar Smolăilă nu a făcut nimic rău. Nu poți să-i
Maria Wojtyszko
388
faci viața un infern doar pentru că a avut ghinionul să fie zămislit

de tine...
PĂCĂTOSUL 1: Ce bine i-a zis-o!
MANIA: Feciorașule! O lași să mă facă de ocară?
(Mania începe să plângă.)
SMOLĂILĂ: De ce o jignești așa pe mama?
MAMA: Ei, ia mai duceți-vă toți naibii! Eu plec mai departe. Dacă
vrei să rămâi aici, cu nebuna asta, n-ai decât! E alegerea ta.
PĂCĂTOSUL 1: Salvează-te, Aghiuță, fugi!
PĂCĂTOSUL 2: Noi nu putem scăpa, dar tu poți!
MANIA: Mâncați ciolanul, nerecunoscătorilor, și nu vă băgați unde
nu vă fierbe oala!
SMOLĂILĂ: Nu știu, nu știu...
MAMA: Smolăilă, ascultă-mă. Te-a prins în mrejele ei. Amintește-ți
cine ești, ce-ți dorești cu adevărat. Vrei să stai cu mama ta, să te
îndopi cu ciolane, sau să fii liber și să devii om?
MANIA: Aud bine? Om?
SMOLĂILĂ: Nu... Eu doar așa...
MAMA: Da, vrea să iasă din acest iad. Și când mă uit la tine, înțeleg
de ce.
PĂCĂTOSUL 1: Diavole, veșnicia în compania mă-tii e cea mai grea
osândă!
MANIA: Așa, lasă-mă singură... Și nu voi avea pe nimeni care să-mi dea
o cană de ceai la bătrânețe. Pleacă! Uită-ți mama. Voi sta aici să...
MAMA: Să faci ce vrei. Smolăilă, haide odată!
SMOLĂILĂ: Nu pot.
MAMA: Ba poți, poți. Vei vedea c-o să-ți fie mult mai bine.
MANIA: Bineînțeles că nu poți. N-o să te descurci. Ești slab, ai fost
întotdeauna slab. Are alergie la sânge. Halal diavol! Un mototol,
nu demon. De cum vei ieși din iad, nimeni și nimic n-o să te mai
apere. Îți vei pierde puterile diavolești și te vei preface într-un biet
om, plicticos și prăpădit. Și atunci ea te va părăsi. Și vei regreta
amarnic că n-ai rămas acolo unde ți-e locul.
SMOLĂILĂ: Nu mă va părăsi.
MANIA: Uită-te la tine. Mic, sfrijit, prostănac. Te folosește. De îndată
ce nu va mai avea nevoie de tine, pa, Smolăilă!
MAMA: Nu-i adevărat. Ești un diavol nemaipomenit. Ești curajos și
visezi la lucruri mărețe. Îți dau cuvântul meu că nu te voi părăsi.
Iar ceea ce ți-am spus mai devreme… Îți amintești?
SMOLĂILĂ: Că sunt de mâna a doua?
Iad-Rai
389
MAMA: Nu-i adevărat! Ești un diavol de mâna întâi! Ești protectorul

muzicanților călători. În mod normal, protectori sunt îngerii, nu?
E ceva așa... de parcă ai fi un înger.
MANIA: Ei, frumoase modele, n-am ce spune. Niște gagii în rochii.
Vrei să fii un molâu ca îngerii?
MAMA: Smolăilă, uită-te la mine. Ești special! Ce alt diavol mai are
curajul să fugă din iad?
MANIA: Doar unul prost.
SMOLĂILĂ: Mamă…
MANIA: Da, feciorașule?
SMOLĂILĂ: Sunt mult mai bun decât crezi.
MANIA: Ei bine, bine. Atunci pune-ți numaidecât fularul.
SMOLĂILĂ: Nici mort! Jola, să mergem!
MAMA: Da!
MANIA: Au! Au! Inima mea!
SMOLĂILĂ (acoperindu-și urechile): Nu ascult de tine!
(Jola și Smolăilă ies în grabă.)
MANIA: Lasă că vii tu înapoi!
SCENA 10
OARE NU SUNT PREA PROTECTOARE?
Stop-cadru
TADZIK: Și exact atunci, pe mama a străfulgerat-o un gând.
MAMA: Oare nu sunt prea protectoare?
TADZIK: – Se gândi în sinea ei.
MAMA: Mamele normale, când mor, se împacă cu asta, nu? Stau în
cer, se bronzează la soare, se relaxează... Eu, în schimb… M-am
hazardat să-i înfrunt pe Dumnezeu și pe diavol doar pentru că
vreau să mă întorc la Tadzio. Dar poate că Tadzio este suficient
de mare să se descurce singur. În definitiv, e un copil foarte inte-
ligent și independent. Iar sora mea… poate că nu e chiar atât de
rea. La urma urmei, numai ea e în stare să-l supravegheze, dacă
își face temele…
TADZIK: – La asta se gândea în timp ce fugea de diavoloaica Mania.
(Intră Renata, vorbind la telefon. Pune ceva în ordine.)
RENATA (la telefon): Îți spun doar, e un om minunat. E posibil să iasă
ceva din asta. Da… Așa e... Știi, un bărbat nu trebuie să fie frumos.
Maria Wojtyszko
390
Important e să fie bun la inimă. Cât despre Tadzio, e în continuare

tot acolo. Da... Psihologul mi-a spus să-l las în pace o vreme.
TADZIK: Mătușă!
RENATA (acoperă receptorul cu palma): Poftim, Tadzio?
TADZIK: Mă deranjezi!
RENATA: Iartă-mă, puiule. Vrei să mănânci?
RENATA (la telefon): A început să comunice. Cred că e mai bine.
TADZIK: „Puiule“? Se comportă de parcă ar ține la mine. Dar îi va
trece. De îndată ce se va dovedi că noul ei iubit are nevastă sau
că nu vrea să-și lege viața de ea, sau că are, nu știu… un terariu
cu piton, se va așeza pe canapea și va începe să plângă... Mama
o alina mereu. Dar acum cine o va face?
RENATA: Ai spus ceva, Tadzio?
TADZIK: Că te rog să-mi aduci prânzul.
RENATA: Îl pun imediat la încălzit.
(Renata iese.)
SCENA 11
VREAU DOAR SĂ-L VĂD
MAMA: Mama ta e o femeie cu adevărat diabolică.

SMOLĂILĂ: Ți-am spus eu…
MAMA: De ce au ajuns oamenii ăștia amărâți pe mâna ei?
SMOLĂILĂ: Pentru că au fost niște părinți îngrozitori. (Pauză.) S-a
întâmplat ceva?
MAMA: Nimic. Doar că... mă întreb dacă nu cumva era și tatăl meu
acolo...
SMOLĂILĂ: A fost un tată excesiv de protector cu tine?
MAMA: Da’ de unde! A părăsit-o pe mama până să mă nasc eu și
apoi nu s-a mai interesat deloc de mine. Mai târziu, am aflat că
a murit. Asta-i tot.
SMOLĂILĂ: A…! Înseamnă că e în bolgia 14.
MAMA: E prin apropiere?
SMOLĂILĂ: Nu-i departe. Dar... Nu, nu, nici vorbă! Nu ne vom ocu-
pa de povestea asta cu taică-tu acum. Trebuie să ne grăbim.
MAMA: Vreau doar să-l văd.
SMOLĂILĂ: Ei, n-ai ce să vezi.
MAMA: Te rog...
Iad-Rai
391
SMOLĂILĂ: Am fost de acord să o luăm pe scurtătură pentru că îți

doreai să ieși cât mai repede din iad. Și acum? Facem tururi de
vizitare a obiectivelor infernale?
MAMA: Da, dar dacă plecăm de aici, nu-l voi mai vedea niciodată.
SMOLĂILĂ: De ce trebuie să fie întotdeauna așa cum vrei tu?
MAMA: Pentru că sunt încăpățânată și cred că, pe undeva, îți pasă
de mine.
SMOLĂILĂ: Da... Asta în visele tale!
TADZIK: Și au pornit-o spre bolgia 14, pentru că, așa cum probabil
știți deja, când mama își pune în gând să facă ceva, nu se lasă
până nu realizează acel lucru.
SCENA 12
TRĂDAREA
Într-o altă parte a iadului. Mania gonește în direcția lui Lucifer, Belzebut
și Sandalfon.
MANIA: Lucifer!
LUCIFER: Mania?
MANIA: Ajutor! Smolăilă fuge din iad!
LUCIFER (către Sandalfon): Și spuneai că n-o să se ducă la maică-sa,
maimuțoi pletos!
SANDALFON: N-am spus așa ceva.
MANIA: Vă implor! Salvați-mi copilașul!
LUCIFER: De asta mi te-a delegat Dumnezeu? Să ne induci în eroare,
trădătorule în jerseu?! Sabotorule!
SANDALFON: Nu vreau să te mâhnesc, dar tu ai fost cel care a spus
că nu se va abate pe la mama lui.
LUCIFER: O, nu, nu, nu! Ba tu!
SANDALFON: Țin minte bine...
MANIA (către Lucifer): Mă ajuți sau nu?
LUCIFER (despre Sandalfon): După ce o să-i smulg fulgii din ciuf!
SCENA 13
BUNICUL
În iad. Bunicul, un bărbat destul de tânăr încă, încearcă să-și facă un ceai.
Problema este că are doar o mână. De asemenea, are doar un picior și o
jumătate de față, pentru că nu este un om întreg, ci doar pe jumătate.
Mama și Smolăilă îl privesc de la distanță.
SMOLĂILĂ: Ăsta-i?
Maria Wojtyszko
392
MAMA: Cred că da.

(Bunicul renunță să mai prepare ceaiul. Se așază. Pe un ecran, deasupra
capului, se succed slide-uri: Mama, când era doar o fetiță mică; Mama cu
un nou-născut în brațe etc.)
SMOLĂILĂ: Da, e al tău.
MAMA: Și dacă nu vrea să vorbească cu mine?
SMOLĂILĂ: Vorbește, vorbește.
(Mama se apropie de Bunicul. Acesta este momentul în care își pierde toată
îndrăzneala.)
MAMA: Iertare…
(Bunicul își ridică privirea spre Mama. Prezența ei nu-l surprinde deloc.
Bunicul oftează adânc.)
BUNICUL: Pleacă, diavole...
MAMA: Mmm… nu sunt diavol… sunt chiar eu, Jola. Surpriză!
BUNICUL: Ce-ați mai scornit ca să mă chinuiți? De parcă n-ar fi de
ajuns că trebuie să mă uit la aceste fotografii zilnic…
MAMA: Dar sunt chiar eu!
BUNICUL: Dacă-i așa, atunci ce cauți prin iad?
MAMA: Am murit. Dar tu de ce ai ajuns un… semi-om?
BUNICUL: Aici, în bolgia 14, toți sunt așa. Cei care nu și-au recu-
noscut copiii sunt niște oameni neîmpliniți.
MAMA: Groaznic!
BUNICUL: Să nu-mi spui că ți-e milă de mine.
MAMA: Ei bine…
BUNICUL: Nu ți-am fost alături niciodată.
MAMA: Ei bine, cam așa e, dar m-am descurcat.
BUNICUL: De serbările de la școală, când era Ziua Tatălui, îți mai
amintești? Când toți copiii participau cu tăticii lor, tu fugeai la
baie și plângeai…
MAMA: De unde știi tu asta? (Bunicul arată spre slide-urile de pe zid.)
Ei, lasă-mă în pace… a fost în clasa a patra. Până și eu am uitat.
BUNICUL: Chiar tu ești?!
MAMA: Ți-am spus că eu.
BUNICUL: Și n-ai niciun fel de reproșuri față de mine?
MAMA: Bineînțeles că am! Doar că aș dori să vorbim normal, nu să
arunc cu noroi în tine de la prima vedere.
BUNICUL: Pot să te îmbrățișez?
MAMA: Ei, hai… Fie… (Îl îmbrățișează.) E ciudat să îmbrățișezi jumă-
tate de om.
Iad-Rai
393
BUNICUL: Am fost tare prost.

MAMA: Ți-am zis. Mă descurc. Sunt DJ Face-Față. Pe lângă asta…
Ei, hai, nu mai plânge.
BUNICUL: Dar sora ta ce face, cum o duce?
MAMA: Renatka? Păi, se pare că pe ea a marcat-o mai mult decât
pe mine. E foarte irascibilă. Nu știu despre tine mai nimic... Cu
ce te-ai ocupat când trăiai?
BUNICUL: Nu ți-a spus mama?
MAMA: Mamei nu-i plăcea să vorbească despre tine, iar atunci când
o făcea, folosea vorbe foarte urâte.
BUNICUL: Am fost chitarist.
MAMA: Să mori tu!
BUNICUL: Am avut o trupă… Gagiii Iadului!
MAMA: În sfârșit, am aflat și eu de ce sunt așa! De ce am ajuns DJ!
Și Tadzik se topește după muzică. Mereu compune cântecele. Deci
totul se trage de la tine!
BUNICUL: Ești bună?
MAMA: Ce întrebare mai e și asta? Sunt cea mai bună!
BUNICUL: Mi-aș dori să te aud mixând cândva.
MAMA: Termină, mă faci să plâng.
(Ei, și a podidit-o plânsul.)
SMOLĂILĂ: Poate v-aș putea ajuta cu ceva?
(Smolăilă face să apară ca prin farmec o chitară.)
BUNICUL: Îți cânt ceva! (Ridică chitara, dar are doar un braț.) Am uitat…
MAMA: Așteaptă! Am o idee!
SCENA 14
O DISCUȚIE SERIOASĂ
În rai. Maica Domnului și îngerul trebăluiesc.
MAICA DOMNULUI: Doaaamneee! Prââânzuuul!
(Intră Dumnezeu îmbrăcat în șort. Se șterge cu un prosop de baie.)
DUMNEZEU: Să tot înoți! Apa astăzi e grozav de caldă!
MAICA DOMNULUI: Întotdeauna e grozav de caldă.
DUMNEZEU: Ți-ai schimbat coafura?
MAICA DOMNULUI: Am îmbătrânit un pic. M-am plictisit să fiu
mereu tânără.
DUMNEZEU: Te prind bine ridurile astea.
MAICA DOMNULUI: Și în cap mi s-au aranjat bine lucrurile.
Maria Wojtyszko
394
DUMNEZEU: A, înțeleg! Înseamnă că vrei să avem o discuție serioasă.

MAICA DOMNULUI: Întocmai, dragul meu. Mă îngrijorează poves-
tea fetei pe care ai trimis-o în iad.
DUMNEZEU: Draga mea, nu poți să te frămânți atâta pentru fiecare
om. Sunt îngrozitor de mulți.
MAICA DOMNULUI: Știu. Însă, de data asta, chiar nu pricep ce
intenționezi.
DUMNEZEU: Fiecare om trebuie să-și împlinească destinul.
MAICA DOMNULUI: Și n-o putem ajuta în vreun fel?
DUMNEZEU: De ce crezi că l-am trimis pe Sandalfon în iad? Va
veghea ca diavolii să nu-i facă niciun rău și s-o aducă înapoi în
rai. (Către Înger.) Avem vești de la Sandalfon?
ÎNGERUL (scoate un răvaș, citește): „Ajutor! Lucifer vrea să-mi
smulgă – citez – «toți fulgii din ciuf». Al vostru, Sandalfon.“
DUMNEZEU: Ei, vezi? Totul merge ceas.
MAICA DOMNULUI: Dar ce se va întâmpla cu băiețelul?
DUMNEZEU: Cu fiul ei?
MAICA DOMNULUI: Îmi vine să plâng când mă gândesc la el.
DUMNEZEU: Totul va fi bine.
MAICA DOMNULUI: Să-i dăm un semn de viață.
(Dumnezeu trăsnește o dată pe bolta senină. Tunet! Fulger!)
MAICA DOMNULUI: Ai înnebunit? O să sperii copilul.
DUMNEZEU: Ai dreptate.
(Dumnezeu face să apară un fluture. I-l dă îngerului. Îngerul însuflețește
fluturele.)
MAICA DOMNULUI: Du-te!
(Fluturele își ia zborul. Se face întuneric. Se vede doar cum își flutură ari-
pioarele. Ajunge la locuința mătușii Renata.)
SCENA 15
FLUTURAȘUL
Fluturele intră pe fereastră în încăpere. Ușa șifonierului se deschide. După
un timp, Tadzik întinde mâna din șifonier. Fluturele i se așază pe deget.
CÂNTECUL FLUTURAȘULUI
(Interpretat de Tadzik. Mama și Bunicul cântă la chitară.)
Am vrut să am un cățeluș
Sau porcușor de Guineea,
Iad-Rai
395
Dar am primit un fluturaș.

C-un firicel de praf pe aripioare
Și antenuțe mici, încântătoare…
(În această scenă vedem toate planurile în același timp – raiul cu Maica
Domnului și Dumnezeu. Locuința mătușii. Renata intră în cameră și
ascultă cu atenție cântecul. Într-o parte a iadului stau Mania, Belzebut,
Sandalfon și Lucifer. Lucifer este atât de surprins, încât a încetat să-l mai
tragă de ciuf pe Sandalfon. În altă parte, Mama, Bunicul și Smolăilă. Toată
lumea ascultă. Cântecelul se încheie.)
MAMA: Ai auzit?
SMOLĂILĂ: Ceva despre un fluturaș?
MAMA: E Tadzik al meu! Băiețelul meu! Mă auzi?
(Mânuța, cu fluturașul pe ea, se retrage înăuntru. Ușa șifonierului se în-
chide.)
SCENA 16
MĂCAR DUPĂ MOARTE SĂ FIU BUN DE CEVA
Și iarăși ne aflăm la Bunicul, în iad. Ca prin minune, Bunicul a primit înapoi
cealaltă jumătate de corp.
MAMA: Ne-a auzit! Sunt sigură că ne-a auzit!
BUNICUL: Am primit cealaltă jumătate de corp!
SMOLĂILĂ: Ei, este de înțeles, asta pentru că în sfârșit v-ați cunos-
cut. Acum te vor muta în bolgia 23, în ceata cârpacilor. (Către
Mama.) Trebuie să ne grăbim. Mă tem că am trezit tot iadul.
MAMA (către Bunicul): A fost mișto să te cunosc.
BUNICUL: Ai într-adevăr un suflet bun.
MAMA: Iar tu ești singurul om care crede asta...
SMOLĂILĂ: Păi, și eu cred că ești o tipă de treabă!
MAMA: Tu însă ești un diavol.
SMOLĂILĂ: Mersi că mi-ai reamintit. Pentru o clipă m-am simțit
aproape important.
MAMA: Trebuie să pornim. Tată, am hotărât să fug din iad și să mă
întorc la băiețelul meu.
BUNICUL: Pot să-ți fiu de folos cu ceva?
MAMA: O să fac față.
BUNICUL: Nu te-am ajutat niciodată în toată viața mea, poate măcar
acum, după moarte, să-ți fiu de folos?
SMOLĂILĂ (către Mama): Haide odată, te implor!
Maria Wojtyszko
396
MAMA: Dacă apar diavolii pe aici, încetinește-i, bine?

BUNICUL: Ehe, numai să vină ei…
MAMA: Să ai grijă de tine, tată!
BUNICUL: Baftă!
(Smolăilă o trage pe Mama spre ieșire. Lucifer, Belzebut, Mania și Sandal-
fon apar și ei chiar atunci.)
BELZEBUT: Unde-s?
BUNICUL: Cine?
(Belzebut se apropie de Bunicul și, fără niciun preambul, smulge o bucățică
din el. Între timp, Mania adulmecă din urmă-n urmă.)
BUNICUL: Au!
BELZEBUT: Spune sau te jupoi!
BUNICUL: Eh, sunt oricum obișnuit să fiu doar jumătate de om.
(Belzebut îi mai rupe ceva, însă Mania le-a luat deja urma.)
MANIA: Știu pe unde au luat-o. Să mergem!
(Au pornit pe urmele lor, Bunicul oftează ușurat, dar Sandalfon se întoarce
și țac-pac îl transformă pe Bunicul într-un porcușor de Guineea. Porcușorul
aleargă pe scenă, încoace și încolo. Scoate un chițăit – sau ce sunet or scoate
porcușorii.)
SANDALFON: Ba tu ești porc! De Guineea! Termină cu obrăzniciile,
pentru că eu aici te salvez.
(Porcușorul se liniștește și îl urmează pe Sandalfon.)
SCENA 17
AUTORUL FANTOMĂ
Locuința Renatei. Din șifonier se aude chicotitul lui Tadzik.
TADZIK: L-a transformat pe bunicul într-un porcușor de Guineea!
(Intră Renata. Ascultă cum râde Tadzik. Este important ca, în această scenă,
Renatka să fie altfel, mai relaxată, cu haina descheiată. Poate într-un alt cos-
tum, poate doar părul despletit?)
RENATA: Tadzio, m-am întors.
TADZIK: Bine.
RENATA: De ce râzi?
TADZIK: Mă gândeam la ceva.
Iad-Rai
397
RENATA: Hei, am cunoscut un... prieten... scrie cărți pentru copii... În

orice caz, ai aici o carte.
TADZIK: Nu mă interesează.
RENATA: Dar este despre un băiețel ca tine. Are titlul Despre un băiat
care stătea în dulap.
TADZIK: Vezi să nu te cred.
RENATA: Nu fi nepoliticos. Autorul ți-a scris chiar și o dedicație.
(Citește). „Pentru Tadzio de la Roman Smolăilă“.
TADZIK: Smolăilă?!
SCENA 18
IEȘIREA DIN IAD
Mama, Smolăilă stau la ieșirea din iad. Ridică privirea. E distanță mare până
sus.
MAMA: Smolăilă?
SMOLĂILĂ: Ăsta-i locul.
MAMA: Unde?
SMOLĂILĂ: Sus, acolo.
MAMA: Trapa aia care abia se vede?
SMOLĂILĂ: Trebuie să fie o scăriță pe aici pe undeva...
(Smolăilă găsește scara care stătea, de altfel, permanent undeva într-un colț.)
MAMA: Nu ajungem acolo în veci! N-ai decât să-ți dai în cap cu
scara aia a ta!
(Apar Osândiții 1 și 2.)
OSÂNDITUL 1: Pe aici iese lumea din iad?
SMOLĂILĂ: Cum? Nu!
OSÂNDITUL 2: Noi ne-am gândit mai bine și am hotărât să ne oprim
din suferit.
MAMA: Minunat! Țineți scara!
OSÂNDITUL 1: Pe aici, nu-i așa?
SMOLĂILĂ: Dar de unde v-a venit ideea că iese lumea așa... când
vrea ea?
OSÂNDITUL 2: Tot iadul numai despre asta vorbește.
SMOLĂILĂ (către Mama): Nu-i putem lăsa pe toți să iasă.
MAMA: Asta nu mai e problema mea.
(Mama se cațără pe scară. Osândiții țin scara. În acest moment, intră Mania.)
MANIA: Băiețelul meu!
Maria Wojtyszko
398
(Smolăilă, văzându-și mama, fără niciun fel de scrupule, îi împinge pe

osândiți și se cațără pe scară cuprins de groază.)
MANIA: M-am gândit mai bine și... Dacă pleci din iad, atunci merg
și eu să stau cu tine!
SMOLĂILĂ: Nici vorbă!
MANIA: Dar cine o să-ți gătească? Cine o să-ți tricoteze fulare?
SMOLĂILĂ: Mamă, am cinci sute doisprezece ani! Pot să gătesc și
singur!
(Apar Lucifer, Belzebut și Sandalfon cu porcușorul de Guineea.)
LUCIFER: Opriți-vă!
MAMA: Doar peste cadavrul meu!
(Belzebut se cațără pe scară. Îl apucă pe Smolăilă de picior.)
SMOLĂILĂ: Au! Au!
(Smolăilă încearcă să-l lovească pe Belzebut. Tot el o împinge în sus pe
Mama, care dispare deja din vederea noastră.)
SMOLĂILĂ (către Mama): Ajută-mă!
MANIA: Ți-am spus eu c-o să te părăsească. Hai, treci jos, băiețelul meu.
SMOLĂILĂ: Jola!
TADZIK: Însă Mama deja ieșise din iad. Acum trebuie doar să mă
găsească.
SCENA 19
VULPIȚA ȘI RĂȚUȘCA
Scena mare a Teatrului de Păpuși. Un paravan. Două păpuși – Rățușca și
Vulpița – pe paravan. Și, de parcă ar fi fost prea puțin, ele interpretează un
cântecel vesel.
RĂȚUȘCA
Sunt o rățușcă! Maca, maca, mac!
O rățușcă mică, sunt de lângă lac!
Tropăi ici și colo – lipa, lipa, lip!
Am un of pe suflet, mă frământ și plâng!
Căci purcelul zice – și-asta nu-mi dă pace –
Că la țară-n curte nimeni nu mă place.
VULPIȚA
Nu fi supărată, rățușca mea dragă!
Iad-Rai
399
Eu, puiul de vulpe, te-ndrăgesc nespus!

Lacrimile șterge-ți, c-o să fie bine
Și vino degrabă, să te joci cu mine!
Tuturor necazurilor le-om veni de hac,
Haide, cântă vesel – „maca, maca, mac“!
RĂȚUȘCA: Vulpiță, vulpiță, sigur nu vrei să mă mănânci?

VULPIȚA: Nu, rățușcă. Sunt prietena ta.
RĂȚUȘCA: Iar eu sunt…
(Piesa este întreruptă brusc de apariția Mamei, care tocmai a ieșit de sub
scenă. De undeva din adâncuri se aud strigătele lui Smolăilă.)
SMOLĂILĂ: Jola! Ajutor!
(Mama se întoarce și îl prinde de mâini pe Smolăilă, care a ieșit deja pe jumătate
prin trapă – sau ce-o fi fost acolo –, dar de jos întreg iadul îl trage înapoi.)
MAMA: Încă puțin!
SMOLĂILĂ: N-o să fiu în stare! Fugi singură!
MAMA: Nu te voi lăsa!
SMOLĂILĂ: Mai e puțin și îmi rup picioarele!
MAMA: Doar ți-am promis că nu te părăsesc!
(Din spatele paravanului se apleacă Actorul și Actrița, îmbrăcați în tri-
couri negre.)
ACTORUL: Ce faceți, domnilor, vă arde de glume?!
ACTRIȚA: Aici se joacă o piesă!
MAMA: Ajutați-mă!
SMOLĂILĂ: Au! Au!
ACTORUL: Ce se întâmplă aici?
ACTRIȚA: Unde-i personalul tehnic de scenă?
ACTORUL: Vă rog să-i conduceți spre ieșire pe cei doi de aici!
MAMA: Ieșim și singuri, doar ajutați-mă să-l trag!
(Un moment de consternare. Dar ce e de făcut? Actorul o ajută să-l tragă
pe Smolăilă.)
ACTRIȚA: Dragi copii! Uneori chiar și la teatru se întâmplă lucruri
neașteptate. De exemplu, cineva rămâne blocat într-o trapă...
ACTORUL: Eu însumi m-am blocat de câteva ori în ea. N-a mai fost
reparată de pe vremea regizorului Hejno.
ACTRIȚA: Revenim, în scurt timp, la povestea noastră despre puiul
de vulpe și rățușcă.
Maria Wojtyszko
400
(Mama și Actorul îl trag pe Smolăilă. Toți se prăbușesc zgomotos pe scenă.)

SMOLĂILĂ: Văleu!
(Se ridică. Însă, din păcate, pe poarta iadului se ivește Mania, apoi răsare
și capul lui Belzebut...)
MAMA: Lăsați trapa!
ACTRIȚA (în culise): Domnilor, cum se închide trapa aia?
TEHNICIANUL: Vine Bolek acum.
MAMA: Oameni buni! Asta nu-i o trapă! E poarta iadului! Tot iadul
va ieși pe acolo!
ACTORUL: Da, sigur...
ACTRIȚA: Rățușca și Vulpița au mers mai departe, iar când...
ACTORUL: Krystyna, stai puțin.
ACTRIȚA: Scuzați-mă, doar noi avem o problemă cu faptul că niș-
te oameni ies printr-o trapă? Cum rămâne cu igiena la locul de
muncă?
ACTORUL: Unde-i directorul teatrului?
(Acum intră Belzebut, Sandalfon și, în cele din urmă, apare Lucifer.)
ACTORUL: Doamne sfinte! Nu cumva azi trebuia să jucăm „pastorale“?
LUCIFER: Liniște!
ACTRIȚA: Iertați-mă, dumneavoastră cine sunteți?
LUCIFER: Satana!
BELZEBUT: Chiar el!
MANIA: Mai încet... Ești la teatru.
(Mama și Smolăilă aleargă spre ușa laterală a sălii. O deschid. Însă Lucifer
pocnește din degete și ușa se trântește la loc.)
MAMA: Ok! Bine! Mă predau!
SMOLĂILĂ: Poftim? Nu poți renunța!
MAMA: Privește. Sunt vreo două sute de copii aici. Și noi ce-am
făcut?! Am adus cu noi o bandă de diavoli. Dedesubt așteaptă
încă un cârd de zombi. De ce nu mi-ai spus că ieșirea e printr-un
teatru de păpuși?
SMOLĂILĂ: Am sperat că ne vom strecura cumva.
MAMA (către public): Salut! E o piesă neobișnuită, nu? Dar nu vă
temeți. (Se apropie de Belzebut, îl trage de coarne.) Acest unchiaș doar
face pe diavolul. De fapt, îl cheamă Zbyszek.
(Belzebut este pe cale să-i ardă o palmă sănătoasă, dar Lucifer îl oprește.)
Iad-Rai
401
LUCIFER: Într-adevăr. Noi toți doar ne prefacem că suntem diavoli

și imediat vom dispărea, iar voi veți urmări mai departe povestea
Vulpiței și a Gâsculiței…
ACTRIȚA: Rățuștii!
LUCIFER (către actriță): Chiar crezi că-i mai pasă cuiva?
MAMA: Mai am de spus doar două vorbe. Dacă vreunul dintre voi
îl cunoaște pe Tadzio de la școala 85, vă rog să-i transmiteți că
mama lui îl iubește foarte mult, se gândește la el și îl sărută pe
năsuc de noapte bună și că... în fine… este fericită cu îngerașii în
ceruri. Bine? Îi veți spune asta, da?
LUCIFER: Ajunge. La trapă!
SANDALFON: Îi transmite salutări și bunicul!
(Actorii revin după paravan. Belzebut îi zorește pe Mama și pe Smolăilă
înapoi spre trapă.)
ACTRIȚA: Au mers Rățușca și Vulpița, au tot mers, până când...
SMOLĂILĂ: Ce poveste groaznică! Unde-i Dumnezeu în toată sce-
neta asta?
SANDALFON: Dacă îmi permiteți... Eu sunt delegatul lui Dumnezeu
și am fost trimis aici tocmai pentru ca această poveste să nu se
termine groaznic, după cum bine a observat colegul meu.
SMOLĂILĂ: Hopa! Arhanghelul m-a numit coleg!
SANDALFON: Și eu sunt un protector al muzicanților.
LUCIFER: Bine. Terminați odată cu camaraderia asta. Jola merge cu
mine.
SANDALFON: Ei bine, nu. Potrivit legii, ea trebuie să meargă în rai,
însă a fost trimisă în iad doar pentru a i se da o lecție.
LUCIFER: Iar eu nu sunt de acord. Ce-o să-mi faci?
MAMA: Mi-e indiferent. Dacă nu pot să rămân cu Tadzio, voi sta la
fel de bine și în iad.
SANDALFON: Dar raiul e super!
SMOLĂILĂ: Știm.
MAMA: Niciun rai nu este mai bun decât fiul meu.
SANDALFON: Am fost și eu om cândva și garantez că raiul este mai
bun decât orice altceva de pe pământ.
SMOLĂILĂ: Ai fost om?
SANDALFON: Am urcat câteva trepte pe scara sfințeniei.
SMOLĂILĂ: Și crezi că aș putea și eu... eventual... ei bine, să urc
vreo treaptă?
Maria Wojtyszko
402
SANDALFON: În cer, nu te văd. Dar undeva pe pământ, de exemplu

în Polonia, de ce nu?
ACTRIȚA: Nu vă supărați... Deci ne lăsați să jucăm sau nu?
SCENA 20
DEUS EX MACHINA
Trompete. Lumină. Dumnezeu și Maica Domnului coboară de deasupra
scenei.
DUMNEZEU: Nu, nu vă lăsăm.
MAICA DOMNULUI: Ați creat o harababură de nu-i mai dă nimeni
de capăt.
LUCIFER, SANDALFON: Din cauza ei!
DUMNEZEU: M-am săturat. De o săptămână, tot raiul și tot iadul
se ocupă doar de DJ Jola. Nu mai există alte subiecte pe lume?
MAMA: Doamne, iartă-mă pentru dezordine. Nu mai vreau să stric
sau să demolez nimic. Dar, te rog, lasă-mă să rămân. Te rog.
DUMNEZEU: Nu pot face excepții.
MAICA DOMNULUI: Știi ceva? Te ajut eu să rezolvi problema. Fă
o excepție.
DUMNEZEU: Dar nu pot.
MAMA, SMOLĂILĂ, SANDALFON, MANIA: Te rugăm!!!
MAICA DOMNULUI: Tu ești Domnul Dumnezeul nostru! Pe toate
le împlinești!
DUMNEZEU: Da, în principiu, așa este. Însă ce se întâmplă dacă află
cineva? Nimeni nu va mai lua vreodată moartea în serios.
SANDALFON: Vom nega și dezminți.
MAICA DOMNULUI (despre public): Poate să le ștergi memoria?
DUMNEZEU: Șmecheriile de acest fel sunt de nasul lui Lucifer. Sunt
un Dumnezeu corect și nu voi șterge nimănui nimic.
MAMA: Te rog, te rog, te rog! Doar o singură dată!
DUMNEZEU: NU POT FACE EXCEPȚII!!!
(Pauză.)
DUMNEZEU: Fie, încetați cu presiunile! Mi-a venit o idee.
MAICA DOMNULUI: Da?
DUMNEZEU: Voi face în așa fel ca, în final, toată lumea să fie mul-
țumită.
BELZEBUT: Și eu?
Iad-Rai
403
DUMNEZEU: Dar cu o singură condiție. Nimeni să nu sufle un

cuvânt despre ceea ce s-a petrecut aici. Acest lucru este valabil
și pentru voi doi.
ACTORUL: Bineînțeles.
ACTRIȚA: Firește.
MAICA DOMNULUI: Actorii vor povesti, așa că mai bine le-ai șterge
memoria.
DUMNEZEU (către public): Și nici voi nu puteți spune nimănui vre-
odată. Altminteri, minunea nu se va produce.
SMOLĂILĂ: Doamne, dacă tot facem pe-aici tot felul de minuni, pot
să contez pe ajutorul tău să devin om?
DUMNEZEU: Dacă Lucifer nu are nimic împotrivă...
LUCIFER: Aș spune „nu“ din pură răutate, dar… măi, Smolăilă, mă
lipsesc bucuros în iad de moaca asta a ta de prostănac.
SMOLĂILĂ: Super!
DUMNEZEU: Atenție! Toată lumea să se concentreze, va fi un adevă-
rat miracol. Veți vedea o asemenea minune o singură dată în viață.
ACTORUL: Hai că ne-au furat spectatorii.
ACTRIȚA: Tăcere.
DUMNEZEU: Facă-se voia mea!
(Aici, probabil, ar trebui să se facă întuneric.)
SCENA 21
MINUNEA
Pe scenă rămân doar Mama și Dumnezeu. Dumnezeu îi pune Mamei pe cap
căștile, pe care ea le-a purtat tot timpul la gât. Se aude tonul de apel telefonic.
TADZIK: Mamă?
MAMA: Tadzio? Mă auzi?
TADZIK: Ei, bună!
MAMA: Bună, puiule! Cum te simți?
TADZIK: Bine.
MAMA: Bine-bine sau doar bine?
TADZIK: E, știi și tu.
MAMA: Știu.
TADZIK: Și de acum încolo vom putea vorbi prin aceste căști oricând
vom dori?
(Mama se uită la Dumnezeu. Dumnezeu dă din cap aprobator.)
Maria Wojtyszko
404
MAMA: Cam așa ceva...

TADZIK: Ce mai e nou la tine?
MAMA: E totul bine. Adică... Sunt puțin obosită. Am avut o peri-
oadă grea.
TADZIK: Mamă?
MAMA: Da?
TADZIK: Știi, mă gândeam eu așa... N-ai vrea să te odihnești?
MAMA: În ce sens?
TADZIK: Ei, de exemplu, să mergi în raiul ăla.
MAMA: Zici?
TADZIK: Pentru că eu am să fac față. Mătușa nu e chiar așa de pisă-
loagă. Iar unchiul Roman joacă fotbal cu mine. E chiar de treabă.
Dar știi ce nume de familie are? Smolăilă! Amuzant, nu? Și are
un porcușor de Guineea, pe care știi cum îl cheamă?
MAMA: Nu știu.
TADZIK: Bunicu’.
MAMA: Bunicu’?
TADZIK: Da.
MAMA: E un nume ciudat pentru un porcușor.
TADZIK: Nu porcușor, ci porcușor de Guineea!
MAMA: Ei, văd că te descurci minunat acolo fără mine. Porcușori,
unchi noi, Renatkăi dintr-odată îi plac copiii... Te iubesc foarte
mult.
TADZIK: Și eu pe tine.
MAMA: N-am vrut să te părăsesc, știi asta, nu?
TADZIK: Știu. Și, cum rămâne? Te duci în rai?
MAMA (pauză): Da, așa se pare.
TADZIK: Bine. Atunci, cu bine! Căci tocmai mă pregătesc să merg
cu unchiul Roman la baschet.
MAMA: Cu bine! Ai să mă mai suni?
TADZIK: Sigur! Pa!
MAMA: Pa! Pa!
(Mania și Maica Domnului suspină. Mama își scoate căștile.)
MANIA: Smolăilă ăsta al meu nu m-a întrebat, în toată viața mea,
dacă aș vrea să mă odihnesc... Iar de sunat... Nici atâta!
MAICA DOMNULUI: Nici al meu n-o să mă sune niciodată.
DUMNEZEU: Dacă nu sună, înseamnă că e fericit și nu duce lipsă
de nimic.
(Dumnezeu stă așezat undeva la marginea scenei. Mama se așază alături,
rezemându-și capul pe umărul lui.)
Iad-Rai
405
EPILOG
DJ TADEK
Pe scenă își face apariția DJ TADEK.
TADEK: Salutare! Sunt DJ Tadek, iar acesta este porcușorul meu de
Guineea, Bunicu’! După cum ați văzut, mama mea a murit și, în
cele din urmă, a plecat în ceruri, iar eu am rămas cu mătușa mea,
un pic intransigentă, și un unchi de spiță diavolească, ce scrie
povești pentru copii. Totul a fost foarte încurcat. Credeam că nu
voi ieși niciodată din acest dulap. Dar uite că am ieșit, am crescut
mare, nu am înnebunit cu totul. Uneori mi-a fost dor de mama,
de fapt, și acum mi-e dor de ea, iar în asemenea momente îmi pun
căștile magice și împreună cu Bunicu’ încingem câte o petrecere!
După cum v-a spus, asta a făcut și el la viața lui. Muzică!
(Muzica se aude în Rai și în Iad și toată lumea, mai ales Mama, vibrează în
ritmul muzicii mixate de Tadek. Scena se scufundă în întuneric.)
SFÂRȘIT

EL
Piotr
Michał
Gruszczyński
Buszewicz
Autobiografie pentru orice eventualitate
Opt cortine
PERSOANELE:
TOMEK
KONR AD
DANIEL
În încăpere intră trei persoane. În imaginația autorului aceștia sunt trei
oameni de serviciu din apartamentul autorului, după moartea acestuia, în
anul 2070. Autorul și-ar fi dorit foarte mult ca ei să poarte numele actorilor
săi preferați. Însă toate deciziile aparțin celui care se va apuca de acest text.
La urma urmei, autorul e mort.
1. 25.06.1986
TOMEK: A început așa cum începe de obicei. Andrei și Halina s-au
întâlnit, s-au îndrăgostit unul de altul mai mult sau mai puțin,
într-un final lăsându-l pe lume pe Paweł. În același timp, Julius
și Jolanta s-au îndrăgostit unul de altul mai mult sau mai puțin și
au lăsat-o pe lume pe Elvira. Cei doi lăsați lumii l-au lăsat lumii,
la rândul lor, pe Michał, care tocmai a lăsat această lume.
Michał știa din cele relatate povestea nașterii sale.
Se pare că tatăl lui și-a susținut lucrarea de disertație fix în
momentul când Michał s-a născut.
Mamă! A spus Paweł, când a sunat-o pe Halina.
Mamă! Am devenit magistru!
Nu mânca căcat, fiule, ai devenit tată.
Michał a putut să se simtă atunci important, mai important decât
lucrarea de disertație.
Poate că stresul legat de scrierea propriei lucrări de disertație,
douăzeci și ceva de ani mai târziu, ar fi fost un pic mai mic.
Da′ așa, n-a învățat nimic din acest moment important.
Deci stresul n-a fost mai mic.
Dar să revenim la Michał.
Michał era pe atunci puțin amibă, puțin creatură mică cu riduri,
care zbiera, puțin sugător la țâța Elvirei, și puțin cu speranță spre
viitor.
KONRAD: Natura omului care a venit pe lume în data de douăzeci
și cinci iunie anul o mie nouă sute optzeci și șase este destul de
Michał Buszewicz
412
complicată și nu e ușor de înțeles de persoane străine. De fapt,

niciodată nu știi dinainte cum se va comporta în momentul
respectiv, dacă va fi mulțumit, dacă va exploda de furie, poate.
E foarte sensibil, dar schimbător, și niciodată nu poți fi sigur de el
până la capăt, nu trebuie să ai încredere în seriozitatea convinge-
rilor lui. De asemenea, are o dispoziție schimbătoare. Fără motiv,
este fie iritat, fie euforic, ceea ce nu-l ajută deloc să se înțeleagă cu
mediul social, pentru că majoritatea oamenilor pur și simplu nu
știu la ce să se aștepte din partea lui și cum să-l trateze ca acesta
să se poarte normal.
DANIEL: Sunt iritat – cum o să mă tratați ca să mă port normal?
KONRAD: Poate că devenise un obstacol în realizarea visurilor lui
Paweł de a studia regia, în schimb avea cu siguranță niște tălpi
gigantice, care ieșeau din săculețul de dormit. Nu s-a observat
vreo legătură între tălpile gigantice și dreptul de preemțiune
asupra viselor lui taică-su, însă, cu ajutorul celor două, poți să
dezvolți niște complexe extraordinare. Cu timpul au început să
îmi placă tălpile mele, pentru că timpul când li se acorda atenție
era timpul în care eram foarte iubit. Poate avea legătură cu faptul
că eram singurul copil la părinți. Sau poate că pur și simplu era
foarte iubit, iar tălpile erau cu el indiferent de asta.
DANIEL: Câțiva ani mai târziu, asculta deja cu încăpățânarea unui
maniac Eroica lui Beethoven, fredonând în ritmul următoarelor
tacturi „tiram taram tiiiiram taram“. Nu se știe – o fi fost ăsta
vreun semn de melomanie? A doua operă preferată era Dansul
puilor ce ies din găoace a lui Modest Musorgski, din suita „Tablouri
dintr-o expoziție“.
TOMEK: Doamne, Doamne, ce copil inteligent, un meloman, un
adevărat meloman. Dacă așa începe, cu clasicii atât de bine inter-
pretați, unde va sfârși? Atâta capital cultural investit, nu cumva
să se risipească, nu cumva să se risipească.
KONRAD: Deocamdată suntem la stadiul de amibă, adică gaură
neagră și tălpi imense.
DANIEL: Găurile negre apar des. Perioada de gaură neagră e comple-
tată de poze. Michał în cădiță. Michał cu prosopul în gură. Michał
la ziua lui de naștere. Michał pe genunchii străbunicii. Michał
cu străbunicul. Pozele cu străbunicul se termină când Michał
împlinește doi ani. Pozele cu străbunica se termină când Michał
împlinește cinci ani. Trebuie să facem un salt în viitor, când moa-
re străbunica. Michał își amintește cum nu voia să se ducă la
înmormântare. Stătea în fotoliul cu cotiere drepte și spunea că
413
nu se duce. Credea pe atunci că dacă nu se va duce la înmor-

mântare, atunci nici înmormântarea nu va exista. Și într-adevăr.
Nu s-a dus și nu a existat înmormântarea. Dar nici străbunica nu
mai era. Acum putem sări puțin în viitor. Când a murit bunica.
Atunci Michał a fost la înmormântare. Dar nu s-a dus niciodată
la mormântul Halinei, pentru că asta ar fi însemnat o acceptare
a realității. Iar Michał nu voia să accepte realitatea. La fel și mai
târziu – când a murit mama. Michał nu știa ce să facă cu el și
zăcea foarte mult. Zăcea prin diferite locuri, chiar viața lui toată
de atunci se redusese la a zăcea. Altfel decât mai târziu – atunci a
murit Michał. Din acel moment, Michał nu mai are nicio amintire.
KONRAD: Dar acum, în gaura neagră, Michał încă mai are amintiri.
TOMEK: Prima amintire e că Michał a învățat să gândească. S-a gân-
dit că nu poate să gândească. După care s-a gândit că din moment
ce s-a gândit la asta, atunci poate. După care a început să observe
că cel care a gândit e chiar el. Acum asta sună destul de banal,
dar pe atunci era o descoperire. Michał gândea cu limba. Nu era
cine știe ce rafinată limba aia. Dar era de ajuns cât să-și spună:
acum hai fă încă o dată așa, ca în capul tău să apară o jucărie de
tablă – o mămăruță.
Era o vechitură oribilă de formă circulară, cu rotițe pe dedesubt,
făcută din tablă, cu vopseaua cojită, care până atunci fusese roșie
cu puncte negre. După, a devenit scorojită cu puncte cojite.
E posibil chiar ca asta să fi fost buburuza fratelui lui Michał și
ca ea nici măcar să nu existe pe atunci. Oricum, până la urmă
contează povestea.
KONRAD: Și tălpile lui Michał, care ocupă o suprafață a lumii din
ce în ce mai mare.
2. 1990
TOMEK: Grădinița pe puncte:
Planul de evadare din grădiniță pus la cale împreună cu colegii
și colegele.
Aruncatul furnicilor în papucii educatoarei de la grădiniță.
Privitul puțulicilor
Privitul păsăricilor.
Preparatul mixturilor din toate condimentele de prin casă și mân-
catul lor cu lingurița.
Desenatul cimitirelor.
(Pauză.)
Michał Buszewicz
414
Arta plastică – ceva n-a ieșit. În general, nu mi-a ieșit nimic nici-
odată.
Nu știu să desenez.
Nu știu să desenez deloc.
DANIEL: Reține o dată pentru totdeauna, nu știi să desenezi!
KONRAD: Dialogul maestrului Polikarp cu moartea – am fost la un
fel de spectacol, mi-a fost atât de frică, era moartea acolo. Aveam
trei ani și am privit acel spectacol într-o pivniță oarecare, era
Polikarp și mai era un personaj într-o mantie neagră cu un craniu
în loc de cap și cu o coasă.
DANIEL: Moartea. Și tălpile alea. Peste nouă ani deja, tălpile lui mari
urmau să facă cunoștință cu botoșeii de lână, care-i serveau drept
papuci la școală. Nimeni nu avea asemenea papuci în școală. Nu
știu care-i ideea din spatele supunerii unui copil la asemenea umi-
lințe. Sau poate înzestrarea lui Michał cu botoșei era încrederea
în caracterul lui rezistent și în spiritul lui curajos – convingerea
că o să se descurce chiar și în botoșei?
KONRAD: Ce?
3. 1995
DANIEL: Botoșeii ăia, înțelegi, erau un fel de bocanci infecți de
lână, gri-verzui, cu pompon. După aia, când s-a rupt pomponul,
umblam fără pompon. Mă simțeam oribil în ei. Poți să râzi de ei.
KONRAD: N-o să râd de botoșeii tăi.
DANIEL: Râzi.
KONRAD: Dar tu n-ai botoșei.
DANIEL: Habar n-ai cât de mult am acei botoșei. Ani de viață plini
de acei botoșei. Râdeți de botoșei.
(Pauză.)
Râdeți de botoșei. Mai tare.
Chiar și atunci când, fizic, botoșeii s-au prefăcut în pulbere, au
rămas în mine botoșeii interiori. Asemenea botoșei posedă nume-
roase trăsături uluitoare – sunt capabili să evolueze în tine de-a lun-
gul anilor fără ca tu să știi măcar când își vor dobândi propria voce
autonomă, ca un detașament de husari care-ți năvălește în creier.
(Pauză.)
Exact.
Dar botoșeii au rămas botoșei.
Și încă poți să te mai confrunți cu ei.
415
În felul ăsta apare în mine o încăpățânare de neclintit.

Școala generală numărul șapte, strada Spasowski. Iar clasa a șasea
e al doilea an de când se râde de botoșeii mei.
Mamăăăăă…
De ce nu mi-ai dat și mie niște teniși ca lumea!
Mamăăăă, Tatăăăă!
Știți oare de ce este în stare un copil ca să justifice purtatul boto-
șeilor?
TOMEK: Îmi plac papucii ăștia.
Sunt super țărănești.
Ia uite, ieeei!, cum poți să aluneci cu ei super mișto.
Îți faci vânt și ieeeei...
Te super dai cu papucii.
Cu papucii-botoși.
Auzi, până și Dabrowska de la sport a râs de mine ultima dată, da’
singură cică zicea să nu râzi de alții.
Ăștia sunt papucii care scot la iveală ipocrizia profilor.
Păi da, știi, deja e o tradiție să port papucii ăștia.
Nu mai pot s-o întrerup.
Părinții au vrut să-mi ia o pereche nouă, dar din păcate.
Nu i-am lăsat.
Mi-am promis că-i voi purta până în clipa în care se vor destrăma
de tot.
Când te-ai folosit ultima data de lucruri până s-au destrămat de tot?
KONRAD: În ultimul timp foloseam lucrurile până se destrămau
de tot…
TOMEK: În ultimul timp foloseam în felul ăsta relațiile, relațiile
romantice, interpersonale. Când încetau să mai funcționeze, le
foloseam în continuare, până când ele, într-un final, se destrămau
ca botoșeii ăștia.
DANIEL: Dar rămâneau amintirile frumoase…
4. 24.12.2017
KONRAD: Crezi că asta o să te ajute cu scrisul?
DANIEL: Ce?
KONRAD: Crezi că yoga te va ajuta la scris? O pulă o să te ajute
pe tine yoga la scris. Nu știi să scrii, nu ești capabil să scrii nici
măcar o propoziție corectă fără să ștergi, așa încât să fie cât de
cât la subiect.
DANIEL: Totuși am făcut deja puțină yoga, am meditat, am respi-
rat liniștit, m-am așezat, am mai respirat, am mai mers, am mai
Michał Buszewicz
416
gândit, m-am gândit că m-am gândit ca o pulă, m-am așezat,

mi-am amintit că mai aveam să mă pregătesc pentru orele pe
care le voi ține peste două zile, mi-am amintit că n-am scris încă
nimic, am verificat dacă n-a apărut vreo recenzie bună la ce-am
mai făcut, că dacă a apărut, atunci o să mă gândesc că are sens
totuși să scriu ceva, după care am găsit una negativă...
KONRAD: Nu-i de mirare că ai găsit una negativă, pentru că nu
sunt pozitive, pe lângă asta, amintește-ți cum se uitau spectatorii
cu expresia aia jenată pe fețe, adunate într-un chip multipersonal.
TOMEK: Știți, mă simt mult mai bine.
DANIEL: Păi, poate acuma, înainte să mă apuc să scriu, o să văd,
o să citesc știrile. În anul două mii douăzeci și trei o să citesc că
se va schimba puterea, dar în mai rău, apoi va cădea, apoi se va
schimba într-una mai bună, după care puterea va fi preluată de
stânga, ceea ce evident va despovăra această țară în sfârșit de
tradiție, dar cultura va rămâne ca de obicei în căcat, după aceea
va fi o reîntoarcere la tradiție, iar cultura va fi și mai în căcat, ca
la finalul anilor patruzeci să renască din cenușă... Iar munca e
lăsată baltă. În toți acești ani.
KONRAD: Păi, atunci, așază-te odată la birou și bagă mare pentru
cultură, n-o să se scrie singură.
TOMEK: Acum că mi-e mai bine, poate scriu ceva.
DANIEL: Ce să faci, mă, încă n-ai scos câinele la plimbare, uite cum
se uită la tine cu privirea aia mieroasă de câine de șapte ani.
TOMEK: Păi da’ trebuie să scriu ceva, n-am scris deloc toată ziua,
Jesus. Băga-mi-aș, hai, scrie odată ceva.
KONRAD: Dar tu nu știi să scrii.
TOMEK: Ai, să-mi bag pula. Știam eu c-o să mă dau de gol. Credeam
c-o să pot să maschez asta. Credeam că nimeni nu-și va da sea-
ma de chestia asta vreodată. Optzeci și patru de ani de viață am
încercat să ascund asta, minus studiile și înc-o bucată, că după
aia, când am început deja să scriu ca profesie, nu mai aveam cum
să renunț, după aia, din moment ce mi-a ieșit o dată, oamenii îmi
ziceau că pot…
(Pauză.)
DANIEL: Hei, ai scris super, de unde îți vin astfel de idei?
KONRAD: Pe bune? Crezi? Îți place?
DANIEL: Da, pe bune, e interesant, e așa, știi, nu-mi vine acum
cuvântul potrivit, dar se vede că ai muncit...
417
KONRAD: Păi, da, știi, a fost așa o muncă colectivă, au mai impro-
vizat un pic actorii, a mai cerut regizorul câte ceva.
DANIEL: A, păi da, totuși cineva trebuia să le pună cap la cap, nu?
Eu nu mă pricep la asta, eu consider că autorul ar trebui să lupte
să se ocupe el de toată treaba, mda, poate dacă ai fi făcut-o de
unul singur, ar fi fost cumva, știi, interesantă... mai interesantă.
KONRAD: Adică pula. Nu-ți place.
(Pauză.)
TOMEK: Și după aceea nu mai aveam scăpare, după, mă lăudau, așa
că am continuat s-o fac mai departe, ca să nu mă înjure toți, că
până la urmă statul a cheltuit milioane pe educația mea. Iar ei
se bucurau, că ce mișto, că-i așa de talentat. Talentat, dar leneș.
Talentat, dar nu până la capăt, talentat, da nu s-a străduit. Și când
ajungi spre final, cineva îi spune cuiva că a fost fain, eu cred că
poate într-adevăr așa o fi, o clipă de mândrie mă face să accept
următoarea lucrare și dintr-odată iar chinul ăsta.
DANIEL: Tomek, e totul ok?
TOMEK: Nu! Nu e ok! Pula mea, niciodată n-a fost ok. De când m-am
născut niciodată n-a fost ok! Adică, la naștere a fost, puțin a fost,
după aia n-a mai fost.
Mai ales după aia, când am început să predau la școală și să-i
învăț pe oamenii ăia să scrie, așa-zisa dramaturgie. Și să le zic
bieților copii:
DANIEL: Nu trebuie să vă fie frică, scrisul e o mare aventură, să
nu-ți permiți nicio clipă de îndoială, să nu-ți permiți să-ți iei din
plăcere. Reține, David Lynch a scris în cartea lui... Da’ cine pula
mea e pentru ei David Lynch, când e anul 2040, iar pe ei atât de
sincer îi doare-n cur de el, nici măcar nu știu cine e. Deci dacă nici
măcar David Lynch n-are autoritate în fața lor, crezi c-o s-o ai tu?
(Pauză.)
KONRAD: Dar eu chiar mă străduiesc! Atât de tare mă străduiesc!
DANIEL: De fiecare dată când încep deja să cred că are sens să mă
străduiesc și că ar fi cazul să încep să mă străduiesc, atunci nu mă
crede nimeni și văd cum pândiți și așteptați doar momentul când
o să mă împiedic și n-o să reușesc, și atunci mă întreb, are sens
să te străduiești, și așa îmi piere cheful și nu mai depun efort, și
atunci voi mă disprețuiți!
KONRAD: Nimeni nu te disprețuiește.
TOMEK: Ba da. Sau o spui în așa fel încât eu chiar cred că mă dis-
prețuiești.
Michał Buszewicz
418
KONRAD: Într-adevăr. Chiar așa pare. E oribil disprețul ăsta. Mă

închid în mine, vreau să ies de aici.
5. Acum
TOMEK: Atunci, acum un moment, am avut impresia că-l cunosc la
perfecție, că-l știu. Că Michał Buszewicz este cel mai bun prieten
al meu, ba nu, pur și simplu cineva pe care îl înțeleg fără nimic
între. De fapt, chiar am avut sentimentul ăsta, că aș fi fost practic el.
KONRAD: Și eu am avut sentimentul că aș fi fost practic el.
DANIEL: Și eu am avut sentimentul ăsta, dar pentru foarte scurt
timp.
TOMEK: Atunci, pe când eram stagiar?
DANIEL: Da, știți, am simțit cumva că Michał îi dădea prea mare
importanță. Era așa, un lucru obișnuit pentru el. Adică, de la un
moment dat încolo. Că prima dată s-a dus la yoga pentru că l-a luat
într-o mini vacanță din asta fosta lui, adică nu se știa încă dacă ea
deja de atunci era fosta sau nu, da’ în orice caz erau acolo tot felul
de mizerii băgate sub preș, așa că își arătau unul altuia extrem de
multă amabilitate. Deci ea din complezență l-a luat în vacanță.
6. 07.11.2013
KONRAD: Ce zici dacă plecăm? (De ce propun eu asta, probabil
doar pentru că nu vreau să pierd de tot controlul asupra acestei
relații.) Așa, într-o mini vacanță. Yoga, odihnă, respirație. Doar
emoții pozitive. Atenție, grijă față de noi și autoterapie. Poate te
mai detașezi un pic de moartea bunicii...
TOMEK: Poate plecăm. N-am nevoie de nicio terapie. (De ce sunt de
acord cu asta, probabil ca să nu pierd de tot pe cineva care mă va
mobiliza să trăiesc.) N-o să mă detașez de moartea bunicii.
(Pauză.)
KONRAD: Asta-i un fel de tortură.
KONRAD: Nu vei reuși să faci asta. Nici asta. Nu vei reuși să-ți
întinzi mâinile. Nu vei reuși să-ți îndrepți picioarele. Nimic nu
vei reuși. Nu mă pricep la astea. Nu voi face asta niciodată.
(Pauză.)
TOMEK: Ce fel de forță l-a făcut pe Michał să ajungă până la muntele
ăla din Beskid Żywiecki.1 Treizeci de ani mai târziu, când se apro-
Masiv muntos din Carpații de Vest, din sudul Poloniei, al doilea ca înălțime
1
după munții Tatra (n. tr.).

419
piase de șaizeci, avea experiență în stretching, dar atunci deja îl

dureau toate de la bătrânețe. Per total, atunci simțea că putea deja
să moară și să nu mai tragă de fiare în zilele ce urmau să treacă.
KONRAD: Dar a tras de fiare în zilele care au urmat?
TOMEK: Cu o oarecare forță a obișnuinței a tras de fiare în zilele
care au urmat. Chiar până la al optzeci și patrulea an din viață,
când s-a retras și a plecat la Abraham la bere.
DANIEL: Deci yoga asta o fi fost vreo porție de spiritualitate prin
obosirea corpului.
TOMEK: Ceva, ceva. Ceva repetitiv. Ceva așa, stabil, ce poți și tu să
duci pe umeri ca pe-o mustrare de conștiință și să te biciuiești
zilnic cu asta, dacă ai neglijat ceva, sau să te speli de toate păcatele
zilei, dacă le-ai făcut.
(Pauză.)
DANIEL: Când a murit străbunica, nu voiam să mă duc la înmor-
mântare.
TOMEK: Iar când a murit bunica, s-a dus.
DANIEL: M-am dus.
TOMEK: Și iarăși se afla în pivniță la spectacolul despre dialogul
maestrului Polikarp cu moartea. Și iarăși avea trei ani.
KONRAD: Deși avea douăzeci și trei.
7. 05.05.2012
DANIEL: Lucram pe atunci departe. În alt capăt al Poloniei. Și făceam
până acolo vreo unșpe ore. Și m-a sunat tata. Bunica se simte mai
rău. Vino. Așa că eu... direct în tren. Și acolo am visat că bunica
a căzut din pat și stătea întinsă pe podea într-o baltă. Și mă tre-
zesc, era aproape dimineață, când colo mă sună mama și întreabă
dacă-s în tren. Eu că da. Și mama zice că tata a dus-o pe bunica
la spital că a căzut din pat. Iar eu îi zic că știu. Și mama că cică
de unde. Și eu că cică am visat. Și mama zice că aha. Eu o întreb
atunci dacă bunica, când a căzut din pat, s-a pișat pe ea. Și atunci
mama n-a mai zis nimic.
TOMEK:
Zăpsi o făptură golașă
Ce semăna a neviastă,
O matahală cu față pocită,
Cu basma îmbrobodită.
Hâdă, pală, chipu-i galbin
Licăre precum aramuri
Michał Buszewicz
420
Nasul ei în poală ți-a căzut,

Din ochiu-i sânge s-a scurs;
Basmaua pe cap înfășura
Cum capcaunul din gură strâmba;
Gura ei buze nu mai avea,
Căsca și din măsele scrâșnea;
Arunca ocheade de gheață,
Mânuind o strașnică coasă;
Capul gol, vorba puturoasă,
Din toate părțile e hidoasă –
Străvăd doar coaste și oase,
Seceră groaznic fără milă.
Maistrul vazându-i fața hâdă
Ochii galbini, burta vânătă,
Strașnic de tare s-o speriat,
La podea cădea, răcnea,
Și în timp ce se zvârcolea
Moartea îi spunea așa.2
DANIEL: Aaaaaaa! Aaaaaaaa! Aaaaaaaaaaaaaa!
KONRAD: Dar asta s-a întâmplat când deja aveam douăzeci și trei
de ani.
TOMEK: Nu, asta a fost când aveam trei ani.
DANIEL: Păi nu, asta este acum. Am în continuare trei ani.
KONRAD: Acum asta deja nu mai este, cu siguranță.
(Pauză.)
KONRAD: Era ceva ce mereu îi stătea pe creier. Moartea și înmor-
mântarea.
DANIEL: Da-i ciudat, mie îmi pari vesel.
KONRAD: Mai ales după, când nu aveai voie să te duci la cimitir în
anii ’20, multă vreme, asta era o problemă.
DANIEL: Ce, mă?
KONRAD: Păi că nu mă duceam. Dar nu mă duceam pentru că
n-aveam cum, obiectiv, nu pentru că nu reușeam de unul singur.
TOMEK: Câteodată veneam în trecere pe lângă cimitir. Sau intram
și treceam pe lângă mormânt. Da’ așa, ca să nu văd tăblița cu
numele Halina Buszewicz.
KONRAD: Pentru că nu există mormântul ăsta! Înțelegi?
2
Fragment din Dialogul maestrului Polikarp cu Moartea, text anonim scris în
perioada medievală și cel mai lung poem medieval în limba polonă (n. tr.).
421
TOMEK: Chiar și când ai fost în India, când aveai patruzeci, aia a fost
una dintre călătoriile tale în India, dar una cumva mai intensă.
Și-ai participat la un fel de ritual.
DANIEL: Ce, mă?
TOMEK: M-am întins... Iar șamanul a pus mâinile deasupra mea
și-a zis:
KONRAD: (se pune în poziția de șaman, pune mâinile deasupra lui Daniel):
Văd o mare tristețe la tine în suflet. Ai pierdut vreo persoană
apropiată?
TOMEK: Eu atunci eram deja după pierderea bunicii și după pier-
derea bunicului, și după pierderea celeilalte bunici și a celuilalt
bunic. Însă doar moartea acelei singure bunici era tăinuită și
rămânea un neadevăr. Bunica trăia și ea undeva într-o lume mai
bună, ca să poată veni în orice clipă să mă mângâie pe creștet și
să-mi spună:
KONRAD: Totul va fi bine. Trebuie doar să lași acea persoană să
plece. Uite, poți să-ți faci așa o bărcuță din coajă...
TOMEK și DANIEL: Hai, valea cu bărcuța ta din coajă, marș de-aici
cu bărcuța ta din coajă, n-o să trimit nicio bărcuță pe apă să-mi iau
rămas-bun de la bunica, că eu o vreau pe ea aici înapoi. Acum. Să
mi se dea bunica, să te cari în mă-ta cu bărcuța ta cu tot.
(Pauză.)
KONRAD: E jenant.
TOMEK: Viața mea, în general, e jenantă.
DANIEL: Deci m-am dus vreodată la mormântu’ ăla al bunicii?
TOMEK: Nu. Dar am cerut să fiu înmormântat acolo.
(Pauză.)
KONRAD: Eu pur și simplu voiam ca ea să vină și să mă întrebe
cum mă simt, și să-mi spună că fac totul bine, pentru c-o fac în
felul meu. Dar, de fapt, ea nu venea niciodată. Cumva, n-a venit
niciodată, da’ pentru mine era de-ajuns doar să cred că atunci
când aș fi avut mare nevoie, ea ar fi putut eventual să vină.
8. 05.05.2001
DANIEL: Adolescența. E oare ăsta în general un subiect de ținut
minte? De făcut curat în el? Deși, până la urmă...
O tristețe atotcuprinzătoare combinată cu o erecție după bu
nul-plac – e ăsta oare un moment haios în viață?
O îndrăgosteală trecătoare de colege, una după alta.
Michał Buszewicz
422
Îndrăgostire pe vecie, după aia suferință pe vecie pentru că nu

ți-ai mărturisit iubirea.
Trebuia să fie mereu atât de imens.
Credeam că dacă sentimentele mele sunt așa de imense, cereau
vreo declarație imensă.
De exemplu, ca nimeni să nu-și dea seama, îmi scriam marea
iubire pe pereți deseori codat.
De exemplu, la fiecare colț din scară scriam mereu câte o literă,
și așa mă învârteam de la un colț la altul fără ca cineva să știe,
doar eu să știu.
De aceea, în loc de „o iubesc pe Kasia“
La următoarele intersecții era scris
kasu, ceib, osi, eap.
Și după aia, toate fanteziile alea cavalerești nerealizate, toate încer-
cările alea și tot privitu’“ ăla în ochi.
Practic, a rămas cu chestia asta până la patruzeci.
Pe atunci în general nimic nu era ușor.
Tot timpu’ date-urile alea paralizate.
Drogurile ajutau.
Alcoolu’ ajuta.
Pe la patruzeci de ani, în special, a dat-o pe droguri, da’ cum nu
s-a mai putut suporta pe el, partenera l-a părăsit cu tot cu băiatu’
lui de patru ani, și turna venin în el. Dar, când încă era la gimna-
ziu, nici măcar nu se gândea la asta, nu-și dădea seama de venin,
doar se uita cu speranță spre viitor, pe lângă asta încerca să n-o
tragă nici pe ea după el.
KONRAD: Senzația asta de jenă e atât de mistuitoare, atât de insu-
portabilă. Că n-ai cum să povestești despre, despre ce mi s-a
întâmplat.
TOMEK: Într-adevăr, m-am împăcat deja cu faptul că nu voi spune
asta niciodată într-un mod care să nu mă jeneze.
DANIEL: Tot timpul e ceva cam pretențios, ceva cam insuficient.
KONRAD: Chiar dacă încerc s-o fac din mormânt, folosindu-i pe
cei trei oameni de serviciu care fac curat prin apartamente, după
decedați, nu știu de care subiect să mă leg. Și atunci tot timpul
mă întorc la cei care m-au părăsit.
TOMEK: Cei care m-au părăsit. Ăsta-i subiectul meu preferat.
DANIEL: Vreau acum să mai șterg și să mai tai. Să-mi mai bat joc
puțin de făpturile alea omenești monstruoase, care m-au rănit
atât de tare, iar eu îi iubeam nemăsurat de mult și atât de netoxic.
423
Aaaaaauauaaaau
Cât de nemăsurat de mult îi iubeaaaaaaam.
Aaaaaauauaaaau
Aaaaaauauaaaau
KONRAD: Da’ mie oricum mi se pare că aici n-ai ales bine cuvintele,
că-s așa cam schilodite.
DANIEL: Încetează odată să-mi chestionezi rana pe care-o am la
inimioară.
KONRAD: În apartamentul de pe strada Kmieca din Cracovia a
aruncat scrisorile de dragoste de la prima iubire din liceu, care l-a
părăsit pentru un coleg mai mare, pe care din fericire l-a părăsit
într-un mod mult mai rău. Sau poate le rupea? Sau poate le ardea?
Sau poate nu?
9. Noiembrie 2005
KONRAD: Momentul ăla când îți dai seama că cineva pur și simplu
se poate îndrăgosti de tine. Deci asta înseamnă că eu mi-am dat
seama și probabil că de-aia m-am aruncat în sentimentul ăla cum
se aruncă vaca în lucernă. Că în sfârșit cineva dorea. Pe mine mă
dorea. Sau poate nu. În orice caz, era la liceu.
TOMEK: Și după aia ne-am sărutat la un party într-un fel de club.
DANIEL: Eu plângeam. Și ea plângea.
KONRAD: Jesus, da’ de ce plângeam noi.
DANIEL: Eu plângeam că n-am observat că ea era îndrăgostită de
mine, iar ea plângea că nu mai era actual, iar ea voia să fie actual.
(Pauză.)
KONRAD: Păi, pentru că eu am fost îndrăgostită de tine cam cu
vreo juma’ de an în urmă, și noi îți scriam intenționat acele fițuici,
da’ asta pentru că eu voiam să scriem, doar că mi-era rușine să
le semnez singură, așa că scriam cu colega. Iar tu niciodată nu
reacționai.
DANIEL: Păi, nu reacționam niciodată din moment ce credeam că
nu înseamnă nimic.
(Pauză.)
TOMEK: Inserție: De fapt, chestia asta arăta mai degrabă așa, că
nu acordam atenție semnelor de dragoste direcționate către
mine, ceea ce a dus persoana respectivă la o epuizare extremă.
Michał Buszewicz
424
În schimb, atunci când eu eram îndrăgostit până peste cap, aș

fi ales cu siguranță mai degrabă sinuciderea decât mărturisirea
acelui sentiment.
(Pauză.)
KONRAD: Doamne, dar eu nu mai sunt îndrăgostită de tine.
DANIEL: Mda, păcat, că parcă începea să-mi placă de tine.
(Pauză.)
TOMEK: Inserție: De fapt, nu știam asta, dacă-i adevărat, dar m-am
gândit că dacă totuși cineva, într-un moment aleatoriu de pe axa
temporală, a fost în stare să stoarcă din el niște sentimente pentru
mine, atunci eu trebuie să scot din pământ sentimentele alea.
(Pauză.)
KONRAD: M-am îmbătat deja foarte tare.
DANIEL: Și eu.
KONRAD: Tre’ să mai vorbim.
DANIEL: Păi, hai atunci.
KONRAD: Dar n-o să ne sărutăm, bine?
(Pauză.)
TOMEK: Inserție: Când începi să te culci cu cineva, îi scrii ție și tine
cu literă mare.
KONRAD: Iar după au urmat toate conversațiilea alea până noaptea
pe gadu gadu3, când ne apropiam câte-un pic și ne îndepărtam
așa un pic, după aia toate giugiulelile de pe casa scării, când ne
lua valul așa un pic și probabil că vecinii ne urau, că de multe
ori dădeau peste noi când ne lingeam pe gură, și-o făceam așa
de mult că lumina se stingea și n-aveai unde să te ascunzi dacă
deodată o aprindea cineva trecând pe casa scării. Dar era hot.
10. Aprilie 2008

TOMEK: S-a terminat trei ani mai târziu, în timp ce Michał stătea
pe-o bancă sub un copac și citea o carte ambițioasă.
(Pauză.)
3
Aplicație de messenger din Polonia care a apărut în anul 2000, funcțională
până în prezent, cu peste 7 milioane de utilizatori. Este cunoscută sub denu-
mirea GG app (n. tr.).
425
KONRAD: Salut.
DANIEL: Salut. (Încearcă s-o sărute, ea se ferește.) E totul ok?
KONRAD: Știi, m-am tot gândit că trebuie să vorbesc ceva cu tine.
Nu mai putem fi împreună.
DANIEL: Dar de ce?
KONRAD: Știi, pur și simplu nu mai simt asta.
DANIEL: Adică deloc? Dar eu simt asta. Eu simt asta atât de mult.
Acum o simt chiar din ce în ce mai mult.
KONRAD: Păi, da, da. Da’ acuma, dacă tot e să fim sinceri până la
capăt, știi, am început să mă întâlnesc cu Marcin.
(Pauză.)
TOMEK: Nu știu pe ce se baza chestia asta, dar fiecare relație de-a
mea se termina mereu cu faptul că cealaltă persoană începea să
se întâlnească cu Marcin. Erau tot felul de Marcini, fiecare avea
câte ceva drăguț. Reușeam să mă împrietenesc cu fiecare, tot așa,
în felul meu. Primul Marcin a fost pentru mine o surpriză, dar
fiecare dintre următorii Marcini… Vai, cât îi iubeam. Voiam să fiu
cât mai aproape de ei. Să-i ating, să mă apropii de ei, să vorbesc
cu ei atât de mult, ca după aia la final să-și dea seama că ar trebui
tot timpul ăsta să-l petreacă cu mine, în loc să-mi strice relațiile
minunate, ideale, la care s-a muncit ani de zile.
KONRAD: A, nu, scuze, următoarea relație n-a fost ruptă de întâlni-
rea cu Marcin, că n-a durat așa de mult cât să se găsească vreun
Marcin. Cu toate astea, Marcin e o celulă de criză. Marcinii din
viața mea au o funcție distructivă, care devorează tot ce rămâne
mai bun pe scheletul unei relații în putrefacție. Și deodată, mira-
colul învierii. Femeia aia plictisită de mine începe să înflorească
și sclipește din nou într-un fel anume, exact ca atunci când ne-am
cunoscut.
DANIEL: Următoarea relație, următorul Marcin. Doar că Marcinul
ăsta nu avea cum să-mi devină simpatic, pentru că era un Mar-
cin într-o mulțime de persoane. Atât de multe, că nici măcar nu
reușeam să-mi dau seama dacă nu cumva sunt și eu unul dintre
Marcini. În fine, nu ne-am înțeles niciodată la o relație monogamă.
Poate era o chestie de slăbiciune, care nu-mi permitea să spun
niciodată că vreau ceva anume de la viața asta.
TOMEK: Că emoțiile mele nu sunt ceva ce au vreo însemnătate. Ori-
cum, niciun bărbat nu e obișnuit cu faptul că are emoții, cu atât
mai mult să învețe că emoțiile lui au vreo însemnătate. Eh, poate
doar furia, dar eu nu știu să mă înfurii. Și atunci ce-mi rămâne?
Michał Buszewicz
426
KONRAD: Deci, emoțiile mele nu aveau însemnătate – de-asta am

ratat o sută de Marcini, dar trebuia să fie în asta ceva extrem
de apăsător, dacă eu în loc să încep o discuție pe tema asta, am
început să duc o viață tăcută, dublă.
11. 05.06.2030
DANIEL: Varșovia, strada Chmielna numărul 4. Sala de așteptare
pentru persoanele care se testează pentru virusul HIV. În fața
mea, patru persoane. Toți suntem terminați de frică. În sala de
așteptare se aude o melodioară. Una așa, să mai treacă timpul.
Una că nici nu știi dacă să te înspăimânte sau să te înveselească.
Rezultatul. Negativ. Nu am HIV. Am patruzeci de ani și tocmai
am aflat că nu am HIV. Patru ani mai târziu, în două mii treizeci
și patru, au intrat deja pe piață primele vaccinuri, iar după aia,
trei ani mai târziu, medicamentele; de la începutul anilor două
mii funcționau terapii eficiente antiretrovirale, dar în două mii
treizeci, la fel ca majorității oamenilor din Polonia, pentru orice
eventualitate, încă mi-era frică.
(Pauză.)
Atunci am simțit că încep să-mbătrânesc puțin. Că nu mai are
Michał Buszewicz o forță atât de atrăgătoare în el. Pe care o avea
tot timpul, dar în care nu credea, iar când a început să creadă în
ea, nu o mai avea. Doi pași în față, trei în spate, ca-n filmul ăla
din copilărie. Tata stătea în cameră, ușa era încuiată, iar Michał
se apropia de ușă și se uita așa acolo și se gândea.
KONRAD: Dacă va fi un film pentru adulți, atunci tata n-o să mă
lase să-l văd și-o să-mi pară rău, dar dacă o să fie un film la care
pot să mă uit cu tata, atunci mi-ar părea așa de bine să-l vedem
împreună. Ar fi super. Dar uite că nu. Ăsta sigur nu e un film la
care să mă uit împreună cu tata. E un film pentru adulți, nu am
voie să mă uit la el. Și mă întorceam la mine. După care iar la ușă.
Și aproape că țineam mâna pe clanță, da’ sigur n-o să iasă nimic
și tata n-o să mă lase. Și, până la urmă, după toate peregrinările
astea, mă apropii de ușa aia și întreb dacă pot. Iar atunci…
TOMEK: Sigur că am putea să ne uităm la film, doar că tocmai s-a
terminat. S-a terminat. S-a terminat. S-a terminat. S-a terminat.
S-a terminat. S-a terminat. S-a terminat. S-a terminat.
Eh, și cum filmul cu relații romantice s-a terminat, am început
s-o ard cu teatrul.
427
12. 06.12.2020
DANIEL: Când aveam 35 de ani, mi-am propus să-mi scriu autobi-
ografia, s-o organizez în așa fel încât să pot retrăi mizeria vieții,
să folosesc scenariile negative și după aia să-mi iau de-o grijă.
Treaba asta a ajuns chiar să aibă o premieră. La început, m-am
dus la unul dintre teatrele din orașul meu natal și am spus că țin
foarte mult să fac un asemenea spectacol.
TOMEK: I-a venit ideea să facă un spectacol care să fie autobiografia
lui. Cât tupeu! Ce-o fi trăit el, vezi Doamne. Autobiografia trebuie
s-o meriți. Susținea acele opinii. Considera că nu a trăit nimic, că
nu știe și nu poate nimic, dar voia măcar să creeze un asemenea
fir al vieții, în care era posibilă o schimbare.
DANIEL: O lună mai târziu a avut loc următoarea întâlnire cu direc-
torul consiliului artistic.
KONRAD: Știi, am vorbit cu trupa de actori, ei, în schimb, voiau să
spună că acum își doresc să lucreze cu regizori renumiți.
TOMEK: Ideea le place, dar dacă numele meu înseamnă prea puțin,
nu există nicio șansă să mă pot întâlni la lucru cu acești iluminați
ai scenei. Până la urmă, îi înțeleg perfect. Nici eu n-aș vrea să
lucrez cu mine.
DANIEL: Mi-am băgat picioarele în ei și am făcut acest spectacol cu
concurența, care m-a primit cu brațele deschise și cu o încredere
care m-a uimit, doar aveam totuși în mine o mare antipatie pentru
actorii care m-au disprețuit, așa că cei cu care voi lucra acum vor
deveni preferații mei.
TOMEK: Eh, și atunci am ajuns să înțeleg ce anume făceam. Jesus,
ce-ar trebui să le povestesc, că doar viața mea nu este deloc inte-
resantă. Ce să le povestesc, cum eram la grădiniță? La școală?
Despre ce? Ce-o să le zic eu actorilor? Până la urmă am ajuns la
premieră.
DANIEL: Deși circulau zvonuri că au făcut-o actorii în locul lui.
TOMEK: Textul din improvizații, indicațiile regizorale din alea, gen,
mai repede, mai încet, nu juca gros.
DANIEL: Eh, și până la urmă a mers cumva în online. Chiar nu era
teatru pe viu.
KONRAD: A! Era un spectacol în care trei actori tineri talentați
intrau în rolurile a trei bărbați, care la rugămintea fiului lui Michał
Buszewicz vin să facă curățenie în apartamentul acestuia după
ce moare. Konrad Wosik ne convingea cu talentul său, Daniel
Dobosz ne mișca cu sensibilitatea lui, iar Tomasz Cymerman ofe-
rea întregului un impuls de energie vie. Recenziile au fost așa și
Michał Buszewicz
428
așa. Cu cât era criticat spectacolul mai mult, cu atât mai puțin le
plăcea actorilor să joace.
S-a atras atenția asupra unei idei interesante, dar se biciuiau per-
sonalizarea și exhibiționismul excesiv. Epatarea prin detalii pri-
vate și lipsa de speranță. Cracovia, așa cum e Cracovia de obicei,
nu s-a recunoscut în nimic din toate astea.
(Pauză.)
DANIEL: A început să le strecoare texte iubitelor sale de-o noapte.
Le cerea să le citească în pat și să le laude. Spunea că are așa un
fetiș. Nu făceau sex.
KONRAD: Michałku4, ai scris un text mișto, gata, poți să fii mulțu-
mit de tine.
TOMEK: Eu nu voi fi mulțumit de mine niciodată. Și imediat ce mă
gândesc c-aș putea, apare un monstru distrugător în postura unor
husari care scot urlete. Acest monstru distrugător, husar erou, m-a
însoțit toată viața de când eram mic.
(Pauză.)
DANIEL: Ce faci, Michałku?
KONRAD: Învăț.
TOMEK: Nu-i adevărat. Mă prefăceam că învăț, ca după aia să fiu
atât de neînvățat, să pot jongla la limita unei mari imposturi.
DANIEL: Michał, ai scris deja textul ăla pentru caietul program?
KONRAD: Da, da.
TOMEK: Nu-i adevărat.
DANIEL: Michał, ai semnat deja documentele alea? Ai plătit amen-
zile? Ai făcut de mâncare?
KONRAD: Da, da.
TOMEK: Nu-i adeeeeeeevărat!
DANIEL: Și după aia mereu aceeași poveste, mereu același blocaj,
care nu te lăsa să creezi niciun lucru cu excepția celui terminat
deja, că imediat ce mă așezam la birou, godzilla aia începea să-mi
zică:
TOMEK: Nici să nu încerci, că n-o să reușești să faci nimic, că așa
ceva e irealizabil, ceea ce tu aici îți propui să-ți storci din creier.
KONRAD: Procesul de scriere a propriei biografii – a rememorării
unui eveniment sau a altuia –, cunoaștere sau imaginație. Toate
astea se aranjează într-o ordine ciudată. Când o să ocupe odată
4
Diminutiv polonez, echivalentul lui Mihăiță (n. tr.).
429
imaginația locul faptelor? Când va fi jucată, această imaginație va

face loc faptelor. Va mai rămâne atunci ceva din imaginație dacă
voi muri înainte de finalul stabilit? Vor depăși faptele ficțiunea
dacă voi trăi peste finalul prestabilit? Voi reuși oare să scap de
determinism și să evit soarta unui moș ramolit care nu mai speră
la vreo schimbare?
DANIEL: Să-mi bag pula, nu voi reuși, io nu vreau să scriu, nu vreau
să fac teatru, de ce a trebuit să mă apuc de asta, aș fi vrut să am
o viață fericită, o familie, să iubesc pe cineva, să fiu iubit, să nu
înșel prea mult, eh, lucruri din astea simple, îmi spuneau toți că
se poate.
KONRAD: Mai puțin preotul Adam din generală, care spunea că
cea mai mare problemă a omului sunt gândurile lui murdare,
masturbarea, spermatozoizii care mor sub pat, clinicile de avort
care amestecă fetușii cu cremele de față, heavy metal-ul, anti-
concepționalele, care fac ca femeile să o ia razna, iar peștii mor
în râuri, dar o să vină Dumnezeu și-o să-i arunce în iad pe toți
acești oameni răi. Pe atunci știam deja exact că mă așteaptă iadul,
pentru că am ales calea stârpirii în mod viclean a spermei.
13. 31.12.2040
TOMEK: Considera pierderea timpului una dintre marile lui pasiuni.
Dar avea mustrări de conștiință că-l risipea, nu putea să accepte
că făcea asta, așa că se învinuia. Ca să-și înăbușe mustrările de
conștiință, nopți și zile la rând se uita la filme de acțiune și reflecta
asupra ultimelor gânduri ale celor care mureau de împușcătura
bandiților. Moartea e credibilă doar acolo. E simplă și fără sens.
În filme, eroul pozitiv moare tot timpul pe bucățele. În așa fel
încât să mai apuce să zică ceva sau să apuce s-o privească în ochi
pe iubita lui.
În concluzie, reflecta mereu la poveștile personajelor negative
din filmul respectiv, care mureau cu toții la grămadă. Erau atât
de neimportanți. Iar cadavrele lor cădeau la grămadă. Se gândea
dacă oamenii mor mai degrabă ca eroii principali, sau ca ăia răi. Și
realiza, încă de la o vârstă timpurie, după fiecare film de acțiune
pe care-l vedea, că o să moară ca cei răi, iar în jurul lui, oamenii
vor muri ca cei buni. Că Michał dă importanță fiecărei morți pe
care o va întâlni, iar lumea își va lua rămas-bun de la el când va
fi să horcăie, sau poate că, de fapt, nu va avea pe nimeni lângă
el. Asta l-a speriat un pic. Poate că nu-i chiar așa de mișto să fii
singur când n-o să te mai poți ridica să te caci.
Michał Buszewicz
430
DANIEL: Deodată! Cumva, nu se știe cum s-a întâmplat, a venit așa

deodată, mai o petrecere, mai un banchet după premieră, după o
întrunire teatrală, și deodată ea s-a așezat lângă mine, și atunci
când femeile se așază lângă mine, devin agitat. Tot timpul e cumva
așa, nu știu, așa incomod și crispant. Eh, și ea s-a așezat lângă mine
și a început să-mi zâmbească cu dinții ăia frumoși, era o dansatoare
de vârsta mea, deci într-un fel deja am bătut palma pe jumate. Și
nici măcar nu am băgat de seamă când am avut cu ea un fiu. Pe
Michał. S-a întâmplat cumva de la sine. Că eu pur și simplu nu
am protestat. A, da, că asta era în perioada în care făceam exces de
droguri. Atunci, da, posibil să fi fost șarmant și arătos.
TOMEK: În realitate era atât de timid, că atunci când cineva era
interesat de el, nu credea că e adevărat, că-i pasă cuiva de el, așa
că vorbea căcaturi, deseori fără să observe că în felul ăsta putea să
rănească pe cineva. Putea să facă referire la textele unor cântece și
la poezii, care aveau atât de multe în comun cu ce spusese înainte,
că toate aveau de exemplu un singur cuvânt comun. Puteai să le
interpretezi lejer ca pe-o declarație de dragoste, așa că era atât de
stresat de asta, că imediat i se părea că din moment ce a făcut cui-
va vreo declarație de dragoste, dacă o retrage acum, o să rănească
pe cineva îngrozitor. Așa că, pentru orice eventualitate, se rănea
el pe el. Eh, și de fiecare dată când o lua prin bălării cât îl ținea
gura era atât de nesimțit, că femeilor li se părea că era masculin.
Iar el nu încerca deloc să pară așa, conform stereotipului.
KONRAD: Poate fix așa e când mori. Că nu protestezi.
TOMEK: Aha, că era în etapa aia, când făceam exces de droguri.
Atunci, da, posibil să fi fost șarmant și arătos.
DANIEL: În orice caz, s-a încheiat cu o progenitură.
KONRAD: Pe care ai crescut-o timp de patru ani și după aia te-a
trimis, pe bună dreptate, fix în pulă.
KONRAD: Am aflat că voi avea un fiu, dar nici măcar nu știam dacă
simt ceva pentru dansatoarea cu zâmbet frumos. Ea trebuia să
simtă, iar eu trebuia să bănuiesc că ea simte lucrul ăsta, dar nu
făceam nimic în legătură cu asta, ca să nu aducem ghinion. În
sfârșit, ajunsesem deja la o vârstă la care dacă e să ai copii, mai
bine acum, că după aia n-o să-ți mai dai seama niciodată cum e,
că lumea sigur se va sfârși în nori de smog și în mizerie.
DANIEL: Și, ca de obicei, aveam un plan genial, că de acum totul
se va schimba, că o să încep s-o iubesc, și chiar îi trezesc, într-un
fel, ceva interes, n-o deranjează că am avut un iubit în ultimii trei
ani, ce-i drept nici nu știe, căci ultima legătură cu acea cunoștință
431
s-a terminat când a venit zâmbetul ei, când ne-am cunoscut, da’
poate chiar, în toată prefăcătoria asta, o să punem pe roate educația
copilului.
KONRAD: A, că era perioada aia când făceam exces de droguri.
Atunci, da, posibil să fi fost șarmant și arătos.
TOMEK: N-a rezistat. Practic, făceam totul ca s-o termin de tot. Cu
un larg spectru de posibilități, de la petreceri zgomotoase până
la lipsa discuțiilor și tăcere. A rezistat patru ani. A spus că nu va
permite să-l rănesc în continuare pe copilul nostru. Și că se duce
la Marcin.
Dar eu chiar îl iubeam pe copilul nostru. Doar e fiul meu! Eu o
să-i transmit cele mai importante lucruri, o să-l învăț să fie bărbat
adevărat. Sensibil, mândru de realizările lui, citit, muncitor. O să-l
oblig să fie așa, o să stau cu bățul pe el și-o să-l învăț disciplina.
Să fie la fel de empatic ca mine.
După aia, când a plecat:
KONRAD: Plâââââng! Chiar am iubit-o cu adevărat. Cu relația asta
voiam eu să-mi întemeiez o viață liniștită, de familie, care era
chiar visul meu dintotdeauna…
(Pauză.)
TOMEK: Stătea singur într-o sâmbătă seară la sushi. Lângă el, un
bărbat un pic mai în vârstă stătea cu fiica lui. Discutau intens. Se
bucurau unul de altul. Tatăl ăsta se străduia. Era cineva pentru
ea. Michał a gândit că niciodată în viață nu va avea o asemenea
legătură cu fiul lui. Și deodată, speranța – poate e doar un tată
de weekend? Michał speră să fie așa. Că îi dedică fiicei sale doar
câteva ore și că o îndoapă cu pește crud în orez. Că îi cumpără
cadouri scumpe de sărbători, ca să nu-l fută la cap următoarea
jumătate de an, până la ziua ei. Ce tată mizerabil, e total fericit că
el, Michał, nu este așa. Și dintr-odată aude cum fetița aia spune:
mulțumesc, tăticule, am avut o zi foarte mișto. Mergem acasă
să-mi citești? Michał o zbughește de la sushi cu peștele crud în
gură și plânge sub felinar.
14. Toate zilele astea legate în 2038

DANIEL: Părinții mei au apucat să-l cunoască pe Michał junior. După
care, dintr-odată...
TOMEK: Aaaaaaaaaaaaaaa! Maaaaaamăăăăăăăă! Maaaaaamăăăăă.
Nu am apucat niciodată să-ți spun că te iubesc, pentru că la noi
în casă nu se vorbea niciodată de emoții!
Michał Buszewicz
432
KONRAD: Asta nu e o justificare. Probabil ai terminat-o definitiv

atunci când v-ați despărțit și copilul va crește fără tată.
TOMEK: Pentru că pur și simplu nu știiiiiiiiaaam! De ce nu m-a
învățat nimeni asta!
KONRAD: Dacă tot ești om mare, puteai să recuperezi din urmă.
Amintește-ți ce ți-a zis taică-tu când a murit bunica Halka5.
TOMEK: I-a spus că de acum va trebui să se maturizeze. Urăsc asta!
Imediat după moartea bunicii, stătea pe un zid mic și nu plângea.
Iar eu îmi spuneam în gând – hai, plângi, în pula mea, plângi.
Plângi, în pula mea, că asta era bunica mea iubită. De ce nu plângi,
omule? Iar acum, când mama nu mai trăiește, n-am putut să-mi
storc nici măcar o lacrimă și am vrut să mă ghemuiesc mai tare ca
niciodată. Stau așa acolo pe zidul din fața spitalului și nu plâng,
doar privesc în fața mea și încerc să le demonstrez oamenilor că
am ceva emoții.
KONRAD: Bravo, uite în asta ești chiar consecvent. Bravo.
DANIEL: Și dintr-odată, dezastru! Cum cânta o mare artistă a scenei
poloneze „O mare catastrofă navală“ – tata. Tata moare. Și atunci
deodată toată viața îmi trece prin fața ochilor. Îmi repet mie asta
intenționat.
Tata e mort. Tata e mort. Și el chiar nu a meritat asta, să moară,
pentru că e un tată iubit. A fost. A fost. A fost.
15. 11.11.2039
TOMEK: Și atunci conștientizez că am aproape șaizeci de ani. Părin-
ții mei nu mai trăiesc, eu nu am pe nimeni, sunt de unul singur,
fiul meu mă urăște. Undeva am futut-o. Undeva nu am alergat
după lucrurile care trebuie. Mi le-am organizat cam prost. Doar
mi-am planificat un final fericit în autobiografia mea, scrisă acu’
douăzeci de ani în teatru. Dar, dar. Poate că nu. Au apărut reuși-
tele profesionale, ca de obicei, atunci când beam ca porcul.
KONRAD: Poate toți cred că am nevoie de vreo consolare, că mi se
destramă viața personală.
DANIEL: Nu credeau asta cu toții. Și dacă credeau ceva, era mai
degrabă asta, că la cât ai muncit ca un sclav toți anii ăștia, puteau
să-ți dea ceva premiu, să nu dispari chiar de tot în analele istoriei.
(Pauză.)
TOMEK: Visa la acel premiu, dar nu credea în el.
5
Diminutiv de la Halina (n. tr.).
433
Când apărea vreo șansă pentru orice anume, atunci preț de-o
clipă avea o speranță, iar după aceea, evident, premiul ajungea
până la urmă la altcineva. În două mii treizeci și nouă i-a venit
rândul. Eh, și-ți pui costumul de gală, era ceva premiu înmânat
la vreo gală. Și până în ultima clipă, deși știa deja că l-a primit,
că urmează doar o formalitate, se gândea în sinea lui că i-l retrag
pe drum, că inventează ei ceva să nu i-l dea.
Ce fel de aliniere a planetelor, ce fel de circumstanțe politice au
făcut să-mi fie înmânat acest premiu, ce fel de coincidență? Bine-
înțeles că nu am meritat acest premiu, pur și simplu tema căreia
îi este dedicată această piesă e foarte importantă în acest moment.
Diferite teme au fost deja importante pentru mediul înconjurător,
iar acum este asta. Norocul meu, ghinionu’ vostru, nu contează
dacă știu să scriu. Arta mea a găsit într-un mod vizibil, din întâm-
plare, echilibrul între un comunicat de propagandă și o autoanali-
ză sensibilă, timidă. E, și a reușit. Dar, în cazul ăsta, munca mea,
care oricum s-a născut din agonie și durere, că nici măcar nu știu
ce-am scris acolo, nu a fost apreciată în mod obiectiv, ci doar prin
prisma unei necesități. Sigur că nimeni nici măcar n-a citit-o ca
lumea. Chiar nu aveam motiv să scriu asta, e prima dată în viață
când am scris ceva fără motiv.
Și-am vărsat sos pe mine. S-a dus în pizdă costumul meu de gală.
Da’ premiul e în bani, hai că dacă-l iau n-o să mi-l mai ia, morții
mă-sii, o dată trăiești, mă duc la magazin, mi-am luat o cămașă
scumpă, da’ ce-are, îmi scot banii, până la urmă chiar sunt pizdos,
o să iau un premiu, sugeți pula toți looserii fără premiu și fără
cămașă nouă scumpă.
(Pauză.)
Stau la gala asta, cu cămașă nouă, arăt ca un fraier.
Tipul ăsta, un funcționar, ține o statuetă proiectată de vreun
sculptor primitivo-pretențios. Măcar n-a proiectat-o Czesław
Dźwigaj6, că nu mai trăiește. Parcă.
„Cu deosebită plăcere aș dori să înmânez acest adevărat laur lui
Michał Buszewicz, care în piesa lui arată lucrurile așa cum ar fi
putut să se întâmple, căci arta e așa un fel de, după cum spunea
un poet, țara anilor copilăriei, în care am dori să ne întoarcem cu
toții, iar domnul Michał, preț de o clipă, face posibil acest lucru,
6
Artist polonez, sculptor, creatorul a numeroase monumente (n. tr.).
Michał Buszewicz
434
ne demonstrează preț de o clipă că e de-ajuns doar să-ți dorești.

Și atunci lumea devine mai bună.“
Ăsta n-a citit, e clar. Ultimul lucru pe care l-aș fi scris e că lumea
devine mai bună. Uită-te pe geam, omule.
Mă întorc cu premiul ăsta greu la subraț. Plouă. Sigur acuma o să
se oxideze, o să mucezească, o să ruginească, sau ce s-o întâmpla
cu metalul după ploaie. Ia mai dă-vă-n pizda mamii voastre cu
premiul vostru, nici măcar n-am putut să le mulțumesc părinților
pentru el. Am spart cu statueta aia parbrizul unei mașini, propri-
etarul a găsit dimineața premiul. Ar trebui să-mi fie recunoscător.
Am muncit pentru el toată viața.
16. 15.10.2040
KONRAD: Pe cincisprezece octombrie două mii patruzeci, pentru
prima dată a decis să mediteze de unul singur. Și-a setat alarma
la fără opt minute și s-a concentrat pe respirație.
O sută douăsprezece inspirații și o sută douăsprezece expirații.
DANIEL: De ce nimeni nu scrie în biografiile oamenilor, de exemplu,
că le plac căpșunele?
TOMEK: Iar dacă am slăbit cinci kile, înseamnă că au dispărut cinci
kile de mine de pe lume?
Dacă m-am îngrășat, ocup mai mult lumea?
Dar poate că, la fel, o să trăiesc mai scurt, adică mai puțin.
DANIEL: Dacă te-ai îngrășat cinci kile, înseamnă că ai absorbit cinci
kile de lume.
TOMEK: Da’ căpșunele îți plac?
(Pauză.)
DANIEL: Yoga aia a rămas.
Și prietenii, puțin.
Până când au avut nevoie de el.
După aia, cumva, nu le-a dus lipsa. Știa că e de ajuns să-i scape
din ochi o clipă și-or să plece.
Sau aveau treburi mai importante.
Adora filmul lui Robakowski, De la geamul meu. Îl priveau chiar și
cei trecuți de cincizeci de ani. Se așeza adesea cu colegii la film, îi
dădeau drumul fără sunet și-l comentau cu povestiri din trecut.
Era destul de ciudat. Erau trecuți de cincizeci, era sfârșitul anilor
patruzeci din secolul douăzeci și unu, iar ei se uitau la realitatea
anilor optzeci ai secolului douăzeci și simțeau că locul lor era mai
mult acolo decât aici.
435
KONRAD: Viața mea lungă de optzeci și patru de ani poate părea

incredibilă.
Dar toate astea datorită abilității de a încremeni.
TOMEK: De fiecare dată când mă amenința ceva, reușeam să mă
transform în stană de piatră. Parcă aproape că nici nu eram. Când
cineva striga la mine sau când erau prea multe lucruri în jurul
meu, mă pietrificam.
KONRAD: Când s-a despărțit de mine prietena mea, cu care aveam
o relație bazată pe conflict, atunci starea asta de pietrificare a
durat jumătate de an.
Dar asta s-a întâmplat în două mii șaișpe.
În anul două mii patruzeci și opt m-am pietrificat la fel. Nu voi
spune de ce.
Rămâneam împietrit pentru destul de mult timp. Putea să fie o
împietrire care avea să mă apere de scris sau o împietrire care
avea să mă apere să împărtășesc ceva anume, sau una care pur
și simplu mi-ar fi asigurat un moment de liniște.
DANIEL: Iar în cap se aud numai căcaturi: totuși ți s-a născut un
fiu, e deja adolescent, iar nu demult se uita la tine și-ți spunea
tăticule. Iar tu, băi, tăticule, ai înecat în băutură dragostea de fiu
și s-a dus pe pulă.
TOMEK: Cumva, m-am simțit rău. A început să mă înțepe la inimă
și a trebuit să-mi întrerup exercițiile zilnice de yoga.
17. 04.07.2059
TOMEK: Tocmai a trecut pe la mine fiul meu. Fără să știu cum s-a
întâmplat asta, avea aproape treizeci. A venit în vizită.
Și m-a întrebat dacă mi-am măsurat tensiunea, că doar mi-a cum-
părat tensiometru și se baza pe faptul c-o să mă ocup de mine.
DANIEL: Eh, și-i zic că n-am avut timp pentru că am avut prea multe
responsabilități, că trebuie să mai scriu un text pentru un tânăr
regizor bun, care e suficient de naiv să creadă că știu să scriu,
doar pentru că am luat un premiu.
TOMEK: A strigat foarte tare la mine. A strigat că-și face griji. Că
trebuie să am grijă de mine, iar eu n-am grijă de nimic, am grijă
doar de ce e sub nasul meu, dar niciodată doar de mine. Și că el
nu are puterea să se consume cu îngrijorarea asta și nici să se
împartă în zece părți.
KONRAD: Și asta mi-a părut atât de bine. Dooooamne. Ăsta-i băiatul
meu pe care l-am ignorat, sau poate relația noastră a fost distrusă
de femeia aia. Păi, sigur că ea a fost. Deci băiatul ăsta acum își
Michał Buszewicz
436
face griji pentru mine? Îmi iartă acum tot răul ăla? Atunci, poa-
te-mi măsor totuși tensiunea, dacă e atât de important pentru el.
Nimeni nu și-a făcut griji pentru mine niciodată. Ba nu, mă scu-
zați, bunica. A, și filmul ăla, cu mama, în vacanță. Atunci, poate
că ar trebui să ignor și mai mult oamenii, ca să-și facă în sfârșit
griji cineva pentru mine? Sau poate că am avut prejudecăți față
de toți oamenii ăia? Ce pot eu să-i zic fiului meu? I-am spus să se
ducă și c-o să-mi măsor tensiunea, și-i trimit rezultatele, și imediat
ce-am închis ușa după el, am reușit în sfârșit să plâng puțin.
(Pauză.)
DANIEL: Filmul cu mama. Când a fost asta?
Mă uitam la filme și plângeam că în ele binele învinge, iar răul
este pedepsit, și că lumea aia de acolo e așa de simplă, și că de
ce viața mea nu este scrisă de niște scenariști de la hollywood.
18. 20.03.2060
DANIEL: Primăvara. Iar primăvara asta de căcat. Timpul ăsta oribil,
când se retrage iarna. A început din adolescență. Deja de atunci
simțeam că primăvara aia era cam prea frumoasă. Prea drăguță.
Că nu o meritam. Nu eram pregătit.
KONRAD: Primăvara? Deja? Dar parcă ar trebui să mai dureze iarna
asta geroasă și rea, pe care n-o suport, iarna asta care tot are să mă
înghețe, să mă urmărească și să mă trosnească. Acum e primăvară?
Da’ încă nu am suferit destul. Acum nu voi putea să mai fac nimic
cu primăvara asta frumoasă. Cum să mă bucur eu de binefacerea ei,
de vreme ce n-am deloc chef de asta? Adică am, dar chiar așa, pen-
tru cine este ea? De fiecare dată când văd primăvara, mă gândesc
la moarte. Primăvara asta va fi ultima mea primăvară? Are sens să
mă bucur de ea? Și dacă știi că o să fie ultima ta primăvară, atunci o
urăști? Nu o suporți și nu vrei să existe? Vrei ca în momentul morții
tale să izbucnească dracului o furtună din aia care să măture toată
lumea împreună cu tine, sau cum?
DANIEL: Cândva vedeam totul foarte clar. Cândva totul era mai
bine. Cândva mă interesam, acum nu mă mai interesez de nimic.
Aveam viață în mine, acum nu mai am.
(Pauză.)
DANIEL: Turna soldăței de plumb din epoca lui Napoleon.
La început, figurinele erau doar figurine. După aia am început să
le dau nume de oameni care au murit. Iar colecția mea se mărea
437
atât de repede, că mi-era chiar greu să recuperez cu turnatul și

vopsitul.
E unul dintre puținele momente când aveam timp să vorbesc
liber cu fiul meu. Turnam împreună figurine de soldăței. El nu
știa ce înseamnă ei pentru mine. Iar eu nu știam dacă întâlnirea
aia însemna ceva pentru el.
(Pauză.)
DANIEL: Morțile cărora le-am acordat importanță:
Străbunica, pentru că nu m-am dus la înmormântare.
Bunica. Pentru că ceasul de pe mâna ei ticăia așa de romantic
când ea deja nu mai respira.
Bunicul. Pentru că n-am apucat să-l vizitez înainte să.
Al doilea bunic. Pentru că am asistat, din întâmplare, la momentul
morții lui, deși nu prea țineam legătura.
A doua bunică. Pentru că m-a sunat în ziua în care a murit, iar
după aia s-a împiedicat și a murit.
Krzysiek. Pentru că am băut votcă împreună, când eram copii, iar
după aia el s-a sinucis.
Alek. Pentru că trecea cu zâmbetul pe buze printr-un cancer la cre-
ier la douăzeci și patru de ani și până la urmă a murit, dar zâmbea
până și în ultimele sale poze.
Tata. Pentru că semănam atât de mult, încât puteam aproape să
cred că el era eu.
Mama. Pentru că după ce mama moare, nu mai rămâne nimic.
Iubita mea de pe vremea facultății. Pentru că atunci mi s-a făcut
dor de ea.
Prietena mea din facultate. Pentru că atunci mi-am dat seama că
am iubit-o toată viața, dar n-am știut să-i spun asta. Sau n-am vrut.
Câinele meu, Franz, pentru că era o minunată mustrare de conști-
ință, până când fiul meu a devenit astfel.
Vecinul Mateusz, pentru că mi-a lipsit zilnica lui „ce se mai aude,
stimate Michał“.
Profesoara din gimnaziu, pentru că de atunci am avut sentimen-
tul că n-o să mă mai educe nimeni.
19. Toamna 2060-2068

KONRAD: Totuși a mai rămas ceva în viața mea. Că îi am pe colegii
mei din diferite teatre. Acum poate că sunt un pic bolnav, dar
încă nu mi-am spus ultimul cuvânt. Acum, dacă mi-ar da ceva
Michał Buszewicz
438
de lucru, ce lucrare aș scrie! Numai să-mi propună cineva ceva.

Mă mai ține minte cineva?
Voiam la colegii mei.
KONRAD: Dar colegii mă vizitau din ce în ce mai rar de când nu
mai aveau nevoie de mine în cariera lor și în teatru.
DANIEL: Eh, din păcate nu pot.
KONRAD: Inclusiv fiul meu, când i-a întâlnit pe prietenii mei de-o
viață care dincolo de vârsta pe care o aveau, aveau poate și niște
cariere mai impunătoare, spunea:
TOMEK: Poate, totuși, îl vizitați pe tata. Poate intrați pe la el, tata se
simte din ce în ce mai rău, iese puțin.
DANIEL: A, daaaaaa, daaaaaa. Da’ tu știi, Michałek, că noi cu tai-
că-tu în tinerețe am băut un ocean de votcă, și era acolo un fel
de petrecere în castelul Ujazdowski7, iar nu departe era un fel
de bodegă, și stăteam acolo și consumam, nu glumă, tot făceam
consumație, alea erau vremuri.
TOMEK: Dar poate treceți pe la el măcar să-l vedeți un pic, să mai
vorbiți cu el?
DANIEL: Știi, taică-tu avea așa o vorbă... „ușurel, ușurel, că ți se fute
motorelu’“.
TOMEK: Dar, știți, nu cred că i-a mai rămas așa de mult timp.
DANIEL: Aaaa, sau atunci când mi-am ridicat premiul jubiliar și
taică-tu a vorbit așa de frumos la ceremonia aniversară.
TOMEK: Treceți pe la tata?
DANIEL: A, sigur, sigur, mai vorbim și noi ca pe vremuri, o să fie
mișto, salută-l pe tăticu’.
KONRAD: N-a venit, nu l-a văzut, n-a vorbit.
TOMEK: Iar eu mă mișcam din ce în ce mai puțin, îmbătrâneam din
ce în ce mai tare, mă risipeam din ce în ce mai tare. Într-un fel, mi
s-a destrămat viața asta. Singurătatea, care era mereu îngrozitoa-
re, într-un fel se destrăma mai devreme, la repetiții, iar acum era
însoțită de frică, era insuportabilă. Pentru că acum era și frică, și
singurătate.
20. 25.06.2061
KONRAD: Azi e ziua ta – ai împlinit șaptezeci și cinci de ani.
Hahahaha
Azi e ziua mea. Am șaptezeci și cinci de ani. Nu a venit nimeni.
7
Castel din Varșovia, din districtul istoric Ujazdow, situat între Parcul
Ujazdow și Parcul Băile Regale (n. tr.).
439
Doar infirmiera pe care o plătește fii-miu, pentru că eu n-am nicio

pensie, iar asigurarea medicală o am în continuare dintr-un con-
.
tract de muncă fictiv, la magazinele zabka, calculată pe o optime
de normă. Da, în două mii șaizeci și unu încă mai există alimen-
.
tarele zabka, există și constituie cea mai mare sursă de venit a
Bisericii, pentru că altfel oamenii nu prea îi mai aruncă bani în
cutia milei.
Am șaptezeci și cinci de ani.
Încă nouă.
21. 25.06.2070-17.08.2070
DANIEL: Nouă ani mai târziu. Azi e ziua mea de naștere. Au trecut
nouă ani de îmbătrânire inertă și de repetare a cererii să mă lase
cineva să fac un spectacol, pentru că mi-am descoperit viziunea
infantilă asupra lumii. Până la urmă, cu greu înțeleg că n-aș avea
puteri să-l fac.
KONRAD: Pentru că toți știu că ești un moș fără vreo legătură cu
teatrul contemporan.
DANIEL: Cu un an în urmă l-aș fi făcut.
(Pauză.)
TOMEK: Interesant că țin minte momentul fix dinaintea morții. Ce e
asta. Gândești lucid atunci? Sau e ca atunci când ești pe droguri
foarte puternice, încerci să spui ceva, iar gura ta spune cu totul
altceva și te încurci oribil. Și auzi că ceea ce spui e o prostie.
Dar eu nu am vrut să-l lovesc pe ursuleț cu tabacioc.
N-are niciun sens, știi asta.
Când pot să-ți dau o șansă, voiam să-mi cer scuze.
Și nu poți să controlezi asta. Pentru că în capul tău asta se aran-
jează cumva într-o poveste foarte clară. Dar nu poți să o spui.
Deși vrei foarte mult.
Iar după ce vei muri, oricum toți vor povesti despre situația aia,
când totul părea metafizic pentru că ultimele tale cuvinte erau
atât de profunde. Dar tu deja îți bagi picioarele în asta. Pentru că
mori. Sau poate că nu e așa. Poate că te împaci. Îți spui cu voce
tare: ok, mă duc fără stres să-l întâlnesc pe domnu’ șef de patrulă,
aleluia și înainte, o fut până la îngerași să le măresc stolul. Dar
nu cred că-i așa de ușor. Poate că pe patul de moarte te gândești:
pizda mă-sii, să-mi bag, de ce n-am murit într-un accident rutier.
Ar fi fost mult mai ușor să mor într-un accident rutier.
Mergi, asculți bine mersi muzică, fredonezi un cântec.
Michał Buszewicz
440
Pe patul ăsta poate poți să cânți și tu. Și poate mai bine că n-am
intrat într-un tir cu mașina la optișpe ani.
Stai culcat, și așa poți să fredonezi here comes the sun tudududu.
Și să-ți amintești de toate momentele când cânta here comes the sun.
Ăla din mașină, când era primăvară și ți-ai permis să-ți fie dor
de fericire.
Ăla din casă.
În general, puneai melodia asta când te simțeai bine.
Rar, că rar te simțeai, totuși câteodată te simțeai bine.
(Pauză.)
TOMEK: Stau nemișcat într-un fel de cămin de bătrâni, fiul stă dea-
supra mea, iar eu din nou nu spun ceea ce doream să spun. E
vorba despre faptul că eu nu vreau să mor. Trăiam cu viața Kasiei,
a Malgosiei, a Anei, m-am scurs prin viața Ioanei, a lui Tomek, a
lui Maciek. Ei își trăiau viața lor și m-au întâlnit pe mine, iar eu
săream dintr-o viață în alta ca să pot simți ceva. Ca să primesc
ceva. Ca să vină propunerile. Și nici măcar nu am băgat de seamă
că am trăit viața aia pentru ei, dar nu am reușit să o trăiesc pentru
mine și că asta a devenit deodată un fel de mare teatru al lumii
al lui Pedro Calderón de la Barca și eu acum trebuie să returnez
costumul și să mă retrag în culise. Iar eu încă n-am apucat să
strălucesc.
(Pauză.)
DANIEL: Ți-e frică de ăia negri și de ăia roșii?
KONRAD: De cine? Ce, tată? Nu, nu. Nu mi-e frică de nimic.
DANIEL: Alege-ți numărul. Alege.
KONRAD: Numărul?
DANIEL: Alege numărul și joacă!
KONRAD: Dar nu știu ce număr. Șapte. Poate fi șapte?
DANIEL: Alege numărul.
TOMEK: Pe fundal, o emisiune de tip quiz. În căminul ăsta pentru
bătrâni încă se mai folosește ceva de genul televizoarelor. E impo-
sibil ca în anul două mii șaptezeci să nu se folosească televizoare.
Acolo unde oamenii mor, trebuie să fie televizoare.
(Pauză.)
DANIEL: Știi, chiar îmi placi cu totul. Așa cred. Că îmi placi.
KONRAD: Și tu îmi placi mie. Știi, de fapt, m-am întors. Pentru că
am vrut să ne vedem. Mda. Sper să ne vedem în curând. Am vrut
să-ți spun. Că. Te iubesc foarte mult.
441
DANIEL: Ha ha ha. Ai grijă. Ai grijă cu ăia verzi. Nu ți-e frică de

alea verzi?
TOMEK: Nu, nu, nu mi-e frică de nimic.
(Pauză.)
DANIEL: Finalul? Gata?
Nu vreau să mor, nu vreau să mor, nu vreau să mor.
Așa aș vrea să mai pot să mai ies din casă și să mai fac ceva.
Primăvara mă-sii.
Iarăși primăvara asta de căcat, pe care nu am meritat-o.
Ultima primăvară fericită am trăit-o când mergeam cu persoana
iubită de mână prin parc.
Aha, am ratat această primăvară. Că doar afară e august.
(Pauză.)
KONRAD: În ziua în care am murit, am avut următorul horoscop:
Venus este favorabil în crearea unor cunoștințe noi și implicarea
în activități profitabile. Vei fi mult mai curios și mai atent decât
de obicei. Asigură-te că aceste calități devin atuurile tale profesi-
onale. Reține, de asemenea, că trebuie să te ții de cuvânt și să îți
îndeplinești promisiunile cu regularitate. Angajații sau șeful tău își
vor aminti de promisiunile pe care le-ai făcut în trecut. Nu refuza
ajutorul și nu merge împotriva propriilor tale vorbe. La sfârșitul
săptămânii, răbdarea și intuiția ta ieșite din comun îți vor dezvă-
lui un secret care îți va oferi un avantaj enorm în fața concurenței.
O anumită persoană nu este deloc la fel de puternică și influentă
cum li se pare tuturor celor din jur.
SFÂRȘIT

Piotr
Piotr
Gruszczyński
Wawer Sr
Pur și
Optsimplu
cortine
PERSOANELE:
KRYSTYNA, asistentă-șef la secția de neo-
natologie a Spitalului Bródnowski1, în jur de
patruzeci de ani.
MORLIŃSKI, ginecolog-obstretician al Spita-
lului Bródnowski, în jur de patruzeci de ani.
PIOTR, în amintiri, un bărbat de douăzeci și
patru de ani. În prezent, în jur de șaizeci de ani.
1
Spital în Varșovia (n. tr.).
SCENA 1
După stingerea luminii în sală, pe întuneric, se răspândesc sunetele unui

cuplu în timpul actului sexual. Cam între zece și douăzeci de secunde, se
aude o bătaie în ușă.
KRYSTYNA (pe un ton enervat, ridicat): Domnule doctor. Domnule
doctor! Domnule doctor!! Avem o problemă în salonul postnatal!
MORLIŃSKI (cu sufletul la gură, scos din sărite că nu a fost lăsat să eja-
culeze. Urlă): Ce dracu’! Kryśka2, tot timpul trebuie să dai buzna
în momentul cel mai nepotrivit? (Partenerei sale, în șoaptă.) Scuze,
iubire, reluăm imediat de unde am rămas. Să nu pleci de aici.
KRYSTYNA: Presiunea cincizeci cu zero!!! Metroragie!!!
MORLIŃSKI: Pompa merge?
KRYSTYNA: S-a oprit acu’ două minute!
MORLIŃSKI: Pregătește defibrilarea, adrenalina în pompă, vin
acum! Cine pula mea a lăsat-o?
KRYSTYNA: Dumneavoastră!
(Zgomotul unei uși deschise și apoi trântite. Sunet de pași masculini aler-
gând pe un coridor lung, o alunecare pe parchet. Forțarea unei uși, a alteia.)
MORLIŃSKI: Unde-i defibrilatorul?
KRYSTYNA: Îl aduc de la ATI!
(Se aud mișcările și agitația a cel puțin câteva persoane. Urlete, înjurături,
conversații neinteligibile, sunetele aparatelor de menținere în viață.)
MORLIŃSKI: Masaj cardiac!! Kryśka! Mișcă-te!!! Mișcă-te, în pula mea,
mișcă-te că am belit-o!!! Știe cineva de unde-i hemoragia asta?
KRYSTYNA: Ai făcut chiuretaj, că n-a ieșit placenta! Poate i-ai tăiat
uterul?!
2
Diminutiv de la Krystyna (n. tr.).
Piotr Wawer Sr
446
MORLIŃSKI: Dar am verificat imediat după, am apăsat pe burtă!

Nu s-a întâmplat nimic!
KRYSTYNA: Când a fost asta?
MORLIŃSKI: Nu demult!
KRYSTYNA: Acu’ vreo trei ore, când te-ai dus să ți-o tragi cu pana-
rama aia!!!
MORLIŃSKI: Și nu puteai să verifici?
KRYSTYNA: N-ai dat nicio dispoziție! Și în general, ia cară-te. Dacă
te închid pentru asta… Pompa stă de zece minute!!!
MORLIŃSKI: Unde-i defibrilatoru’ ăla?
KRYSTYNA: Așteaptă! A pornit! Poate încă n-avem o legumă!
MORLIŃSKI: Haide!! Hai, drăguță, că mă omoară bărbac-tu!
KRYSTYNA: Căcat! Iar s-a oprit!
MORLIŃSKI: Iar începe distracția! Mișcă, în pula mea, mișcă!!!
KRYSTYNA: Este!!! Este!!! Merge!!! Așteptați o clipă! (Cu o voce mai
calmă.) Merge. Așaaa. Hai că o avem.
MORLIŃSKI: Cât a stat pompa în total?
KRYSTYNA: Șaptesprezece minute.
MORLIŃSKI: Ai, să-mi bag. Deci avem o legumă.
SCENA 2
În mijlocul unei scene goale, sub un spot, stă așezat în fotoliu Piotr. Lângă, o
măsuță mică cu un pahar, un suc și o sticlă de votcă de trei sferturi. Piotr se
află sub influența alcoolului, dar nu bălmăjește, iar textele pe care le spune
sunt coerente.
PIOTR: Prima dată am băut alcool când aveam douăzeci și patru de
ani. N-o să vă zic povestea mea așa cum a fost, ci doar cum am
reținut-o. Aș putea să scriu despre viața mea câteva volume groa-
se, dar deocamdată o să vă explic de ce după ce intru în cabinetul
medicului, mai întâi îi sparg botul și după aia îi spun ce mă doare.
(Râs. Unul care se întipărește în memorie din cauza sunetului înfiorător.)
Mi-am rupt cândva tendonul lui Ahile și, în loc să mă opereze,
mi-au pus piciorul în ghips, de la coapsă până la talpă. După două
săptămâni, aveam probleme cu respirația și până la etajul doi mă
opream de patru ori. În ziua următoare, m-a ridicat de pe stradă
ambulanța cu diagnosticul de boală coronariană și m-a adus la
Praski3. Le explicam idioților că e în regulă cu inima, dar geniile
3
Spital din Varșovia (n. tr.).
Pur și simplu
447
medicinei au știut mai bine. Am zăcut acolo patru luni, dintre care
primele zece zile sub doze mari de heparină cu diagnosticul de
tromboză pulmonară la ambii plămâni, după care mi-au servit o
hepatită B și următoarele trei luni le-am petrecut la boli infecțioase
în Wola4. Era pentru a doua oară când scăpam din ghearele morții.
Că ce? Când a fost prima dată? Da′ nu mă-ntrebați de-a treia?
Ok, bine. Aveam șaptișpe ani când am aterizat împreună cu mama
la vraciul Bożęcki5, din fosta piață Leńskiego. Vraciu’ a decis că
am scarlatină și mi-a prescris penicilină. Mama s-a încăpățânat să
facem testele înainte să-mi dea medicamentul și datorită acestui
fapt încă mai trăiesc. Cinci minute după testare, stăteam lungit
în holul de la recepție, după care am aterizat la infecțioase la
Wola cu rubeolă în fișa medicală. (Iarăși se aude un râs.) Acolo
m-am întâlnit prima dată cu moartea, am fost la un pas de ea.
În salonul de două paturi în care stăteam a fost adus un tip de
vreo douăzeci și opt de ani cu vărsat de vânt, s-a infectat de la
copiii lui. I-au pus un tub în mână, al cărui capăt era conectat la
butelia de oxigen. Pacientul nu era în stare nici măcar să-l țină la
nas, dar asta nu interesa pe absolut nimeni. Timp de patruzeci
și opt de ore nu s-a interesat nimeni de el, iar după aia l-au scos
cu picioarele înainte. Aparent, avea erupții inclusiv pe interior. A
lăsat o soție și doi copii, dar pentru mine el atunci părea un moș,
și cred că d-aia abia acum realizez ce s-a întâmplat atunci acolo.
Despre a treia oară n-o să vă spun acum, că trebuie să mă îmbăt.
(PDC, adică pană de curent.)
SCENA 3
În întuneric, se aude un dialog în șoaptă timbrată.

MORLIŃSKI: Krycha6, sună la ATI, să caute ventilatoru’ și s-o ia, iar tu
fă rost de-o fată deșteaptă și spălați-o ca lumea, așa încât în urmă-
toarele zile să nu facă escare. De restul se ocupă cei de la ATI. A,
da – și dacă apare familia, versiunea e „complicații postnatale“.
KRYSTYNA: Știi ce? Ar trebui să-ți zic „Cară-te!“, dar o s-o fac doar
pentru că pot să merg la pușcărie pentru complicitate.
4
Spital de Boli Infecțioase din Varșovia (n. tr.).
5
Numele medicului (n. tr.).
6
Augmentativ pentru Krystyna, în polonă (n. tr.).
Piotr Wawer Sr
448
MORLIŃSKI: Fătucă deșteaptă. Aaa... Și-aveți grijă de bebelușul ăla.

Ce e?
KRYSTYNA: Băiețel.
MORLIŃSKI: Păi, atunci să fie perfect îngrijit la două sute la sută.
La cât s-a născut?
KRYSTYNA: La unu treizeci.
MORLIŃSKI: Ați făcut deja documentația?
KRYSTYNA: Da.
MORLIŃSKI: Atunci arunc-o și schimb-o cu alta. Trebuie să-i scrii
data nașterii treizeci și unu octombrie, ora douăzeci și trei și
patruzeci și cinci. Lasă să aibă ziua de naștere în ajunul Zilei
Morților.
SCENA 4
La fel ca în scena a doua, doar că Piotr este mai puțin beat. Lumină plină,
clarobscur.
PIOTR: Povestea iubirii noastre... Da’ chiar, majoritatea oamenilor
cărora le povestesc asta se uită la mine ca la un sucit și-și dau
una peste frunte.
Da... Sunt un om care crede în dragoste la prima vedere, pentru
că am trăit-o personal. Deși la noi a fost puțin mai complicat.
Era anul... De fapt, ce importanță are ce an. Concediu, tabără
de cercetași, cazare. Eram murdar – maică-mea, Dumnezeu s-o
ierte, spunea „murdar ca sfânta glie“ – și știam că pe lângă copiii
și pedagogul care-o să ajungă, o să fie și Ania. În ziua aia, când
am aflat că autocarul i-a lăsat pe toți la marginea pădurii și că
toată gașca mergea pe jos până la locul unde am pregătit tabăra,
am ieșit pe drumul forestier. Prin droaia de copii, de undeva de
departe, am zărit o fată subțirică în bermude bej, cu două cosițe
adorabile, încovoiată de un rucsac de culoare maro-deschis cu
cadru din aluminiu. Ceea ce am simțit înăuntru, undeva în cutia
toracică, a fost atât de absurd de intens, de splendid și minunat,
atât de limpede și de evident, că niciun fel de contradicție cu acel
sentiment nu avea sens. Am căzut unul în brațele altuia. Ea –
frumoasă, parfumată, direct din capitală; eu – murdar, puturos,
după patru zile de muncă în pădure. Ăla a fost momentul când
am înțeles sensul cuvintelor „Clipă, rămâi!“
(PDC.)
Pur și simplu
449
SCENA 5
ATI, consiliu deasupra patului pacientei. În întuneric complet, se aude
doar vocea.
MORLIŃSKI: Am făcut tot posibilul, stimate coleg, nașterea a avut
loc conform protocolului. Copilul a primit după naștere zece
puncte, după aia chiuretaj, că nu a eliminat placenta. Pacienta e
sub observație permanentă și dintr-odată scade tensiunea, reani-
mare, că s-a oprit inima. Nu știu din ce cauză. În schimb, am
defibrilat-o și imediat am telefonat la voi. Sper că acum e în stare
stabilă și c-o să o scoateți din asta.
Cât a stat inima...? Totul s-a întâmplat atât de repede, că nici n-am
apucat să notez, dar cred că… poate două minute. Da’ raportul
vostru preliminar ce spune?
Nu, păi da’, stimate coleg, asta trebuie investigat. I-ați făcut un
EEG?
Nu mă băgam, întrebam doar.
Bine, mă întorc la ale mele, dar vă rog să mă țineți la curent.
Vă rog să nu mă acuzați fără motiv!
SCENA 6
Piotr își revine din beție. Lumină plină, de zi.
PIOTR: Bunicul Aniei – ăla era bărbat. Era cizmar și făcea încălțămin-
te la comandă. Nu avea firmă, iar atelierul lui era în bucătărie. O
măsuță mică, pe care își făcea tiparele din pergament, iar după aia
tăia în piele toate formele cu un cuțit de cizmar al naibii de ascuțit.
Într-o zi tăia pielea, ca de obicei, doar că masa s-a terminat și lama
aia mare și ascuțită de cizmar i-a intrat cu vreo trei centimentri în
coapsă. A urlat. Am alergat cu Ania și am văzut cum își scotea din
coapsă oțelul ăla care-i intrase în carne. I-am zis: „Moșule, chem
salvarea.“ Am auzit: „În paștele mă-tii, să nu văd niciun vraci.“
În zadar toate rugămințile și implorările Aniei. Bunicul a luat o
ață și un ac. A înnodat-o și și-a cusut coapsa. Îmi țineam soția,
că a leșinat la priveliștea aia. De parcă nu era de ajuns, enervat
că îi curge în continuare sânge, a luat o bucată de pergament, a
uns-o cu prenadez și și-a lipit-o pe rană. Ținând-o pe Ania, i-am
zis: „Nu reușim nimic așa, trebuie să așteptăm până se instalează
cangrena. Și îl ducem imediat la Spitalul Bródnowski.“ După cinci
zile, bunicul și-a scos ațele, iar după două săptămâni nu mai era
Piotr Wawer Sr
450
nici urmă de rană. S-a vindecat cât ai zice pește. Ce înseamnă un

material vechi, de dinaintea războiului.
(PDC.)
SCENA 7
ATI, Krystyna în discuție cu medicii. În întuneric deplin se aude doar
vocea ei.
KRYSTYNA: Mă scuzați, domnule doctor, aș putea să aflu care e
starea pacientei aduse de la noi?
Da...
Am făcut tot ce-a stat în puterile noastre…
De ce considerați asta?...
Domnule doctor!!!...
Cred că exagerați!...
Bine, vă rog să nu strigați!!!...
Consider că trebuie să ne înțelegem cumva, pentru binele spita-
lului…
Și eu știu să zic pula mea!!!...
Ori ne înțelegem, ori ne trezim cu toții la procuratură!...
Nu!!! Nu e, în pula mea, doar treaba noastră!!! Și voi o s-o beliți
la fel, dacă nu vă implicați în mușamalizare.
SCENA 8
Lumină plină, de zi.
PIOTR: Fix înainte să o duc pe Ania la spital să nască, am descris tot
ce urma să se întâmple. Undeva cu trei zile înainte de naștere, am
trimis o scrisoare profei de polonă. Urmărind după aceea cursul
firesc al evenimentelor, fără a putea face absolut nimic, vedeam
cum previziunea mea cretină și lipsită de sens devenea realitate.
Deja de atunci mă gândeam la sinucidere. În următoarea zi, după
naștere, am venit la spital s-o văd pe Ania, dar mi s-a spus că au
apărut niște complicații postnatale minore. Bineînțeles că nimic
serios și că peste o zi, două o să-mi pot vedea soția, iar acum o
să-mi arate băiețelul. Pentru asta, trebuie să ies din clădire și să
mă uit la unul dintre geamurile de la etajul doi. Am ieșit. Peste
o clipă, am văzut la geam o femeie în halat alb care ținea în bra-
țe ceva înfășurat. Tot insista să-mi arate gurița lui. Ce tâmpenia
dracu’! De unde să știu eu că chestia aia înfășată e fiul meu? Nu
vedeam nici măcar trăsăturile chipului femeii care ținea păturica
Pur și simplu
451
copilului. În timp ce mă întorceam acasă, mi-am amintit de acea

seară cu Ania, când ne uitam la pozele din albumele de familie.
Alea de genul Piotruś7 pe piele de berbec, sau Ania într-o rochi-
ță scurtă, cu un moț în frunte, reuniuni de familie cu zâmbete
neforțate pe față, sau exerciții fizice, în care tații noștri își etalau
mușchii spre bucuria soțiilor lor, a cumetrelor și a altor femei.
Următoarele poze erau de pe vremea când mergeam la grădiniță
și aici... „Aoleu, ia uite, asta ești tu?“ „Da... da’ ia uite aici, ăsta în
pantaloni scurți cu bretele ești tu!“ Ce chestie. Eram în aceeași
grupă la grădiniță. Credeam că ne știm din clasa a șaptea sau
a opta din școala generală, doar că Ania era premiantă, iar eu
codaș, timp de doi ani nu cred că am schimbat mai mult de două
vorbe, și când colo, la douăzeci și patru de ani am descoperit că
ne cunoșteam de cel puțin douăzeci.
(PDC.)
SCENA 9
În întuneric, se aude cum Morliński vorbește cu medicul de la ATI.

MORLIŃSKI: Domnu’ coleg, se pare că ați reanimat-o...
Da, evident că știu, dar a rezistat deja trei zile...
Da’ cum să nu, asta se înțelege de la sine… Și Tadeusz când
vine…?
Bine, atunci o să sun când se întoarce din concediu.
SCENA 10
PIOTR: Am venit din nou la maternitate, să o văd pe Ania. De data
asta mi-au spus că a fost transferată la ATI și că aș putea s-o văd
acolo. Ce dracu’ e aia ATI?
M-am pus în fața ușii de sticlă cu cartelă și am citit: Departamen-
tul de Anestezie și Terapie Intensivă. Ce înseamnă asta? Că în alte
departamente se ocupă de pacienți mai puțin intensiv? Că abia
aici au grijă de ea, la terapie? După ce am forțat ușa, a trebuit să
îmi pun botoșei peste pantofi, un halat și o bonetă pe cap. Ară-
tam de parcă urma să operez pe cineva. În fața mea era o sală cu
patru paturi, dar Ania nu era acolo. Avea un salon individual.
Stătea culcată așa de liniștită, tăcută, cu fața de alabastru și cu
7
Diminutiv de la Piotr (n. tr.).
Piotr Wawer Sr
452
părul lung, despletit. Când am început să o mângâi pe față și să

o țin de mână, am avut impresia că parcă a zâmbit ușor. În acel
moment s-a auzit medicul.
„Astea sunt spasme. Vă rog să nu le băgați în seamă.“
M-am întors și am văzut un tip atrăgător, înalt, îmbrăcat în alb
și cu saboți albi în picioare, lucru care îți crea iluzia că era și mai
înalt.
„Poftim?
„Contracție musculară incorectă, exagerată ‒ hipertonie ‒, care se
manifestă prin rezistența contracțiilor musculare pasive, ce cresc
treptat, odată cu creșterea intensității contracției musculare, și care
se modifică odată cu schimbarea direcției de mișcare, sau prin
creșterea ei bruscă după depășirea unei anumite viteze sau grad
de contracție.“
Ce mama dracului, îi învață pe ei așa ceva la facultate? Sau îi învață la
cursul de prim ajutor cum să conducă până la parter familia pacientui
și să-i arate cât sunt ei de înalți?
„Ați putea să-mi spuneți, vă rog, în cuvinte simple, care este sta-
rea soției mele și când va putea ieși din spital?“
„Starea ei e stabilă, dar e greu în acest moment să facem un
pronostic.“
De atunci a început să încolțească în mine gândul că, pentru a te
înțelege cu un medic, trebuie mai întâi să-i spargi mutra.
Stăteam lângă Ania și-i vorbeam, până când mi-au spus să ies.
Următoarea vizită, mâine.
(PDC.)
SCENA 11
Morliński vorbește pe întuneric cu Tadeusz ‒ medicul de la ATI.
MORLIŃSKI: Bună, Tadziu8, cum a fost în concediu...?
Păi, atunci, minunat. Și soțioara ta cum se ține...?
Păi, atunci, trimite-o la mine, termină trimestrul trei ca la formula
unu...
Nu glumi. Cred că în mine poți să ai încredere, da? Poate de la
alții da, dar de la tine chiar n-o să iau niciun ban…
Bine, atunci... Dar dacă cumva te răzgândești, vino cu încredere...
Auzi, ai acolo la tine pe una la prima naștere... am auzit că e în
stare gravă...
8
Diminutiv de la Tadeusz (n. tr.).
Pur și simplu
453
Serios? Nu știam...
Tadek, și tu acuma! ...dar... încetează dracului odată... știu!... Știu,
știu, știu!!!... Tocmai de aia te sunasem, legat de chestia asta...
Păi, ce să vreau? Cred că e clar...
Da. Am spus că două minute, da’ ce era să zic...? Pompa s-a oprit
șaptesprezece minute... Deci, ne vedem? Iau ceva ca lumea... Păi,
știi și tu, discuții d-astea ca între bărbați, la un coniac despre
„leguma“…
Bine, atunci la opt la tine.
SCENA 12
PIOTR: M-am întâlnit cu profa mea de polonă. M-a întrebat ce-a
născut, cum e soția, dacă sunt fericit. Pe măsură ce-i povesteam,
devenea tot mai palidă. M-a rugat să ne așezăm pe-o bancă.
„Piotr, dar tu ai descris toate astea cu câteva zile înainte să se
întâmple.“
„Și, ce să fac, doamnă profesoară? Să mă duc să mă spânzur?“
„Nici să nu glumești cu așa ceva. Cu ăla micu’ ce-i, ce nume are?“
„Ania vrea să fie Piotr Junior, da’ încerc s-o conving de alt nume.“
Mi-a mai sugerat să încerc metode neconvenționale, că sunt
oameni din ăștia cu radiestezie, bioenergoterapeuți, tot felul de
tămăduitori, poate mă vor ajuta ei cu ceva, că o să vină nu știu ce
Harris celebru în curând în Polonia.
Am găsit pe strada Noakowski un fel de asociație a făcătorilor de
minuni. Imediat s-a găsit un doritor, care s-a înțeles cu mine să
ne vedem a doua zi la spital.
După o explicație scurtă dată medicului, că pe cine am adus și
cine e, am intrat în salon. Ania stătea liniștită, ca de obicei, cu acel
chip plăcut și cu pielea de alabastru. Paloarea și liniștea ei erau
accentuate de ritmul egal al ventilatorului. Din câte îmi amin-
tesc, niciodată (mai puțin prima vizită) vizitele noastre n-au fost
întrerupte de vreun medic, nu veneau, nu făceau pe deștepții, nu
comentau când îi aduceam pe tămăduitori.
Bioenergoterapeutul s-a dus la căpătâiul patului și și-a lăsat pal-
mele pe capul Aniei. Mai întâi am zărit pe fața lui o grimasă,
după care vedeam doar fața lui Buster Keaton. Vizita lui a durat
cinsprezece minute, poate, după aia a luat banii și a ieșit. În drum
spre ieșire, doctorul m-a întrebat doar dacă mă simt bine și dacă
totul e în regulă.
Piotr Wawer Sr
454
În următoarele săptămâni de vizite zilnice la spital, am trecut

treptat la per tu cu toți medicii. Erau drăguți cu mine, mă întrebau
de junior, glumeam deseori, câteodată îi ajutam cu mărunțișuri,
când asistentele se duceau să facă aprovizionarea și era nevoie
de ținut sau de dat ceva... Dar când intram la Ania, rămâneam
doar noi doi.
Pe toată durata șederii Aniei la ATI, am plimbat pe acolo cred că
vreo duzină de tămăduitori. În afară de unul, toți ceilalți bălăn-
găneau penduluri, îndoiau baghete magice, apropiau palmele,
făceau tot felul de scamatorii. După care încasau o sumă deloc
modestă și dispăreau. Doar unul a venit, și-a întins palmele și a
zis: „Nu e de mine aici.“ Când am vrut să-i înmânez recompensa,
a strigat: „Nu mi se cuvine nimic.“
M-am gândit că, din moment ce ei pot să facă „minuni“, de ce n-aș
putea încerca și eu. Am citit puțin despre bioenergoterapie și am
testat-o pe cei cunoscuți. Spre surprinderea mea, majoritatea spu-
neau că e foarte plăcut și că vine o fierbințeală de la mâinile mele,
deși eu le țineam mereu la distanță de corpurile lor. O persoană a
afirmat că i se învârtea capul și a trebuit să se așeze, iar următoarea,
că era ceva neplăcut și rece. A mai rămas să probez această metodă
pe Ania. M-am concentrat cât de tare am putut. Țineam palmele
lângă capul ei, dar nu simțeam nimic în afară de răceală.
(PDC.)
SCENA 13
Maternitate. Se aude un dialog în întuneric.
KRYSTYNA: Izba Lekarska9 se interesează de noi.
MORLIŃSKI: Și ce dacă? Am vorbit deja cu Tadeusz și ei n-o să-i
facă nimic unuia de-al lor. Nicio pasăre nu se cacă în cuibul ei.
KRYSTYNA: Totuși, ce jigodie ordinară ești. Da’ familia fetei ăleia
nu te interesează? Da’ copilașul ăla? Da’ soțul ei, care practic s-a
mutat de o lună în spital?
MORLIŃSKI: Kryśka, nu fi isterică, dacă m-aș fi îngrijorat pentru
fiecare pipiță și familia ei, aterizam direct la psihiatrie. Nu pentru
asta m-am spetit să termin medicina.
KRYSTYNA: Dar pentru ce?
MORLIŃSKI: Pentru momentele alea de putere, pentru adrenalina
aia și pentru venitul ăla drăguț, adică bani. Ca să mă aranjez
9
Echivalentul actualei Asociații Medicale Române (n. tr.).
Pur și simplu
455
pentru tot restul vieții. Și pe tine te sfătuiesc același lucru, altfel,

o să ajungi o asistentă pensionată într-o garsonieră undeva la
periferie.
KRYSTYNA: Dobitocule.
MORLIŃSKI: Și ține-te de ce-am stabilit, că dacă mă duc la fund, te
trag după mine.
SCENA 14
PIOTR: Când l-am adus pe Junior de la spital și l-am pus în pătuț,
m-a cuprins o disperare de mamă în fața unui copil căcat pe el.
Ce să faci cu el, cum să te apuci de așa ceva, unde sunt instruc-
țiunile de utilizare? Doar sunt un bărbat care avea de îmbrățișat
o soție și un copil, să le zică cât îi iubește, să câștige bani de trai,
iar acuma nici măcar nu pot să lucrez. În Peerel10 nu exista nicio
instituție a taților singuri, care aveau o soție în comă. Ce folos că
toți m-au compătimit… Soacra se temea să ia bebelușul în brațe,
așa că prima noapte am stat de veghe, culcat și în picioare. Eu,
care mereu dormeam tun, pe orice zgomot, acum mă ridicam din
pat la fiecare oftat mai adânc al lui Junior. Auzisem de instinctul
matern, dar de patern? Dimineața a venit asistenta din ambu-
latoriu și s-a dovedit că știa cel puțin o parte din manualul de
utilizare. Repede, m-am prins cum trebuie să ții marfa în brațe,
cum s-o hrănești, ce cu ce să amesteci ca să fie clientul mulțumit
de sticluță, cum să-l legeni, dacă să calci scutecele tetra sau nu,
ce să verifici în cazul în care tânărul plânge, geme, scâncește, în
sfârșit, cum să-i faci baie... Totuși mirosea așa de frumos, că baia
mi se părea inutilă. Cum ar spune un mare profesionist, „abluțiu-
nea nou-născutului a fost îndeplinită exemplar“, iar soacra asista
la această operațiune câlcând ca pe ace și strigând la fiecare pas:
„Ai grijă la mânuță! E prea departe căpșorul! Îl rănești!! Ai grijă!“
Știți pentru ce i-a mulțumit Adam lui Dumnezeu? Că n-a avut
o soacră. Cea mai mare surpriză pentru mine, în toate astea, a
fost faptul că termometrul pentru deservirea micuțului era în
interiorul meu. Temperatura lichidului din sticluță o verificam la
încheietura dintre braț și antebraț, iar pe cea a apei pentru băiță,
10
PRL ‒ Republica Populară Polonă (n. tr.).
Piotr Wawer Sr
456
cu cotul. Mamele mai în vârstă susțineau că nu există o metodă

mai bună. S-a dovedit că Junior era simplu de îngrijit, în plus, era
făcut din carne și oase. Cred că mai bine mă înțelegea el pe mine
decât eu pe el. Făcea nazuri doar din când în când, când se sim-
țea ud, se căca, era flămând sau voia să doarmă. Apetitul lui era
incredibil. Depășea toate normele la cantitatea de hrană primită.
În scurt timp m-am convins că gulerașul maroniu al cămășuței nu
însemna o hăinuță prost spălată, ci un caca întins peste măsură,
care fix pe acolo își găsea drum să iasă din scutec.
O singură problemă aveam cu el. Nu simțeam nimic pentru el.
Era pentru mine un bagaj căruia trebuia să-i fac mentenanța și,
dacă voiam să mă sinucid, acel boț cu ochi nu reprezenta o frână.
Exact... Dacă aș fi avut certitudinea că nu voi face un pas prea
departe, aș fi dorit să rămân în această stare minunată, fără de trup.
(PDC.)
SCENA 15
Maternitate. Se aude un dialog pe întuneric.
MORLIŃSKI: Kryśka, ce caută politicianu’ ăsta aici?
KRYSTYNA: Da’ tu te-ai gândit că ce? C-o să se stingă focul și-o să
te-ndopi cu bani mai departe? Se vorbește de tine tot mai mult.
Directorul, la fel, se teme pentru scaunul lui, iar politicianul ca
politicianul, își bagă oriunde nasul lui roșu.
MORLIŃSKI: Da’ cine i-a șoptit?
KRYSTYNA: Trezește-te. Juma’ de spital vorbește despre asta. Mai
bine gândește-te la un avocat bun, că dacă soțul ăla iese din șoc, în
cel mai bun caz o să-ți spargă botul și nimeni n-o să-i facă nimic.
Iar dacă e băiat deștept, la tribunal o să te pape cu fulgi cu tot.
MORLIŃSKI: Sunt prea iute de picior ca să mă prindă.
KRYSTYNA: Da? Tadeusz spune că vizitatorul se descurcă bine și,
cum medicii de la ATI n-au vrut să vorbească, s-a apucat de cărți
de medicină, după care a venit și le-a vorbit pe limba noastră. Nu
s-a putut scăpa de el. Acum e la per tu cu toți medicii și vorbește
aceeași limbă cu ei.
MORLIŃSKI: Poate o lasă mai moale. Ce-i de făcut?
KRYSTYNA: La ce-i de făcut trebuia să te gândești în timpul chiure-
tajului, înainte să te duci să ți-o tragi cu panarama aia.
MORLIŃSKI: Știi ceva? Ia cară-te. S-a găsit moralista.
Pur și simplu
457
SCENA 16

PIOTR: După ce-am terminat cu făcătorii de minuni, am dat probabil
de cea mai incompetentă persoană, dar pe atunci mă agățam de
orice, ca toporul care se duce la fund. Am dat de-o ghicitoare,
care repede a făcut din mine un medium, simțind că am ceva
predispoziții pentru asta. Bineînțeles că m-a momit cu previzi-
unile ei despre rezolvarea cu succes a bolii Aniei. Da... credeam
că-i o boală. Altă versiune, în sinea mea, nu admiteam. Doamna
scotea de la mine informații despre tot felul de oameni, pe care
nu-i știam și nici nu i-am văzut vreodată la față. Descriam diferite
locuri, pe baza imaginilor care îmi treceau prin fața ochilor, și-mi
era greu să cred în ceea ce făceam. L-am descris, de exemplu, pe
un tip care acu’ ceva vreme a venit la ea și stătea în același loc
ca mine. Mi-era greu să cred, indiferent de convingerea ei, că
descrierea era reală, dar următoarea imagine l-a arătat într-un
magazin de legume real, localizat în Bródno11. Nu eram în stare
să mă abțin să-mi verific viziunea. Am găsit magazinul ăla și am
intrat acolo ca la mine acasă. Cunoșteam dimensiunile încăperii.
Știam unde sunt lăzile cu legume și ce era în ele. Puteam cu ochii
închiși să indic fiecare dintre rafturi și conținutul lor, iar doam-
na de la tejghea purta aceleași haine ca în viziunea pe care am
avut-o. M-aș fi gândit acum că am luat-o razna, dar în momentul
ăla am primit tot ce mi s-a întâmplat ca pe ceva nou și după a
doua ședință am încetat să mă mai mir, am început doar să mă
folosesc de această posibilitate. După o vreme, am reușit să intru
singur în starea în care imaginile se perindau prin fața ochilor
mei deschiși. Erau transparente, de parcă în aer era suspendat
un ecran invizibil, prin care se vedeau împrejurimile. Nu la fel
ca atunci când compuneam scrisoarea pentru profa de polonă.
Atunci aveam un torent de idei pe care îl vărsam pe foaie. În orice
caz, după fiecare vizită la ghicitoare, eram plin de gânduri bune
și, cu speranță, cu credință, mă îndreptam spre spital.
Începusem deja în mod controlat să prevăd viitorul. Doar pentru
câteva zile înainte, dar cu o precizie de optzeci la sută. Îi averti-
zam pe prieteni ori cunoștințe de pericolele care îi amenințau pe
ei sau pe copiii lor. Sigur că mă priveau cu milă și compasiune,
11
Cartier istoric din Varșovia (n. tr.).
Piotr Wawer Sr
458
dar când au început să se confirme majoritatea previziunilor mele,

pe câteva fețe am citit un efort de înțelegere.
Faza e că nu am reușit să prevăd nimic pozitiv; cât despre viața
familiei mele, nu am putut să văd nimic în general.
(PDC.)
SCENA 17
Maternitate. Se aude un dialog în întuneric.
MORLIŃSKI: Krysia, azi e ziua ta de nume?
KRYSTYNA: O?! Ai ținut minte? Drăguț. Da’ asta ce-i?
MORLIŃSKI: Lichior făcut de mâna mea. Să uităm ce-a fost.
KRYSTYNA: Eu poate că aș uita, dar sunt prea mulți martori, și pe
lângă asta, hai, apucă-te de lucru. Pacienta din salonul doi se
plânge de mitocănia ta, iar aia cu sarcina în pericol a spus că n-o
să te mai lase să te apropii de ea.
SCENA 18
PIOTR: Era tot mai rău. Au încercat să o resusciteze de câteva ori.
Escara de pe coccis avea deja diametrul de cinci centimetri. Am
impresia că Ania s-a săturat să stea culcată, imobilă, timp de trei
luni. Evident că asta nu ajungea până la mine, eu în continuare
credeam că va fi bine.
Eutanasierea era interzisă, dar ca în orice lege, ici colo puteai s-o
ocolești. Fără să fim consultați, eu sau părinții Aniei, pur și sim-
plu au renunțat la încă o încercare de resuscitare. Nu știu dacă
au ajuns la concluzia că e de ajuns cât au maltratat pacienta și pe
familia ei, sau poate că trei luni erau suficiente ca să mușama-
lizeze treaba? La cauza directă a decesului au trecut o răceală.
În ziua aia venisem la spital și deja de la ușa ATI-ului știam că ceva
nu e în regulă. Unul din medici m-a condus în cabinet, unde erau
un birou, un fotoliu și un raft cu cărți de medicină. M-a rugat să mă
așez și mi-a comunicat că Ania nu mai trăiește… după care a ieșit.
A fost un sentiment ciudat. Stăteam singur, în liniște. Realitatea
din jur se amesteca cu gândurile și totul se-nvârtea în jurul meu.
Mi-am scos verigheta de pe deget și mi-am pus-o pe degetul de la
cealaltă mână. Nu știu cât timp am stat acolo, dar după ce am ieșit
din cabinet, medicul m-a întrebat dacă vreau ceva calmante. Am
răbufnit că nu, că sunt complet calm, că vreau s-o văd pe Ania.
Pur și simplu
459
Primul lucru pe care l-am făcut când am ieșit de la ATI a fost să

mă îndrept spre maternitate, iar la recepție am cerut să-l văd pe
domnul Morliński. Cobora împreună cu un coleg, mestecând încă
ceva de la masă, și cu gura plină a întrebat:
„Care-i treaba?“
„Soția mea nu mai trăiește.“
Fără să se întrerupă din mestecat, a răbufnit:
„Da, serios?“
Colegul lui, văzându-mi fața, s-a dat un pas mai în spate, iar eu ‒ ca
să nu omor jigodia ‒ m-am întors și am ieșit.
M-am gândit că trebuie să trec pe la ghicitoare. Chiar ieri, la final,
prezicea că totul merge spre bine, că vede o îmbunătățire, că încă
puțin și Ania o să deschidă ochii. Stăteam la ușa ei și făceam tot
posibilul să am o mutră veselă. A deschis ușa și, văzându-mă, a
spus:
„Văd dintr-odată că e o îmbunătățire. Hai, zi, ai vorbit cu Ania,
au trezit-o, cum se simte? Sigur ați stat la povești toată ziua.“
„Ania nu mai trăiește.“
Pe mutra ei se vedeau un amestec de groază, confuzie, mirare,
îndoială și nu mai știu ce.
M-am dus la o cunoștință, că i-am promis să-l ajut cu ceva. Înde-
plineam instrucțiunile lui, fără să știu prea bine ce făceam. El nu
m-a întrebat ce s-a întâmplat, eu nu am răspuns. Făceam orice ca
să mă întorc acasă cât mai târziu. După aia am rătăcit fără sens
prin oraș, dar până la urmă a trebuit să mă întorc.
I-am găsit pe mama, soacra, socrul și pe cunoștințele mele. Apa-
rent, toată lumea mă căuta de câteva ore. M-a luat la rost fiecare
dintre ei, după care m-am închis în cameră cu Juniorul.
Din ziua aceea am încetat să plâng. Am înțeles că nu are sens, sau
poate că organismul meu a uitat cum se face.
Junior, chiar dacă abia împlinise trei luni, parcă înțelegea totul.
Nu scâncea după sticluță, nu plângea din cauza scutecului ud,
doar se uita la mine, de parcă voia să zică: „Ne descurcăm, frate!“
În următoarea zi, din toată familia doar eu eram în stare să încep
să rezolv toate formalitățile. Am început cu hârțoagele de la spital,
după aia cimitirul, toate discuțiile, actele, negocierile – că doar și
hienele de la cimitir vor să câștige un ban. Nici vorbă de empatie,
iar dacă totuși e, atunci doar pentru a mai stoarce niște bani de la
client. După aia, la pompele funebre, că trebuie să-i liniștești pe
ăia vii și să alegi sicriul cel mai potrivit. Comandarea celei mai
mari coroane cu vreo inscripție din aia cretină pe panglică, că
Piotr Wawer Sr
460
trebuie să vadă toți. Alegerea unei ținute potrivite, că o să vrea să

vadă toți mortul înainte să-i fie bătute cuiele în sicriu. Onorariul
popei, care ia cât îi dai, dar nu mai puțin de… Violonista, care
într-o biserică rece va încerca să cânte ceva cu degetele încleștate –
până la urmă, și ea trebuie să trăiască din ceva, din moment ce n-a
fost acceptată la filarmonică. Groparii, care probabil că niciodată
nu sunt treji, trebuie să câștige și ei pentru un „păhărel de pâine“.
Chiar și ăla de-și poartă crucea-n frunte vrea o parte, că poate se
usucă lemnul și atunci ce face?
Ușor de vorbit, dar mi-a luat în jur de trei zile s-o fac. După care
s-a dovedit că înmormântarea nu va avea loc în ziua stabilită de
noi, că procuratura a cerut autopsia. Bineînțeles că acum, cu tre-
cerea timpului, consider că a fost o decizie corectă, dar la momen-
tul respectiv eram sub imperiul emoțiilor și nu-mi imaginam ca
vreun măcelar să-mi taie soția de douăzeci și patru de ani. M-am
dus în locul pe care în Praga12 îl numeau „Chiril și metoda lui“,
adică la secția de Miliție Cetățenească aflată pe strada lui Chiril
și Metodiu. Cât de adecvată era acea denumire cu ce mă aștepta
acolo. Am urcat la etajul doi și am bătut la ușa doamnei procuror.
„Intrați.“
„Bună ziua! Mă numesc așa și pe dincolo și am venit cu privire
la moartea soției mele.“
„Vă ascult.“
„Uite că nu sunt de acord să se facă autopsie.“
„Dar nu aveți nimic de zis despre asta.“
„Cum adică? Doar sunt soțul ei. Dacă nu eu, atunci cine să aibă
ceva de zis?“
„Ăsta e ordinul procuraturii.“
“Mă doare-n cur de procuratura voastră!“
„Vă rog să nu strigați și să vă liniștiți.“
„Cum să nu strig, în paștele mă-sii, când vreți s-o tăiați pe soția
mea tânără, frumoasă!!“
„Vă rog, fără tonul ăsta, că zic să vă dea afară.“
„Nu plec de-aici până nu-mi dați ordin să nu se facă autopsia!!“
Nici n-am observat când cotoroanța aia o fi apăsat vreun buton
de sub birou. N-au trecut zece secunde, că au intrat în cameră doi
„băieți“, care într-o clipă mi-au sucit mâna și, trăgându-mă de păr,
mai că nu mi-au rupt spatele. Fără să le pese dacă din poziția asta
puteam să-mi rup picioarele pe scări, m-au condus până într-o
12
Cartier din Varșovia (n. tr.).
Pur și simplu
461
cameră de la parter, m-au așezat pe un scaun, mi-au legat mâinile

la spate, cu cătușele, de spatele scaunului și mi-au aprins lampa
în ochi. Credeam că astfel de lucruri se întâmplă doar în filme.
Unul s-a pus în spatele meu, al doilea în umbră, în orice caz, nu-i
vedeam pe niciunul, și-au început:
„Numele, prenumele, numele tatălui, numele mamei, domiciliul,
data nașterii, locul nașterii...“
Voiam să zic ceva, dar am primit ditamai pumnul în spate și au
început din nou:
„Numele, prenumele, numele tatălui, numele mamei...“
„Am venit aici în legătură cu soția mea.“
O clipă de tăcere.
„Adică?“
Le-am povestit totul de la bun început. Undeva pe la jumătatea
monologului meu, s-a stins lampa și domnii și-au arătat fețele.
Când am terminat, unul dintre ei a zis:
„Ne scuzați, dar nu cred că vă putem ajuta.“
Cred că eram la fel de surprins ca în momentul când încercau să
mă potolească. Al doilea a adăugat:
„Mă duc sus și vorbesc eu cu doamna procuror.“
Evident că asta nu a rezolvat nimic. Am ieșit în fața comisariatului
și am stat neputincios un sfert de oră, fără să știu ce să fac.
După câteva zile, când procuratura și-a încheiat treburile, am
fost chemat până la morgă, pe Oczki, să duc haine. Primul care
reacționează e simțul olfactiv. Mirosul ăla e de nedescris. Un fel de
amestec de formol, putoare de corpuri, putreziciune, clor și dracu’
mai știe ce. După aceea, privirea înregistrează căzile de piatră
în care plutesc cadavrele, niște mese acoperite cu metal, faianța
care cade de pe pereți, parchetul ud… Iar al treilea simț percepe
umiditatea lipicioasă. În decorul ăsta apare un tip cu un șorț din
cauciuc, lung până la genunchi, cu cizme de cauciuc în picioare,
cu o piele pământie, cu părul atârnând peste brațe și cu ochi de
basset hound. Cu o voce caldă și duioasă, îmi pune o întrebare.
„Dumneavoastră la cine?“
Ai zice că-i o întrebare simplă, dar cum să răspund ‒ la el sau la
soție? În sfârșit, îi spun:
„Am adus haine.“
„Sunteți tinerel, sigur e vorba de nevastă.“
„Da.“
„Ania?“
„Da. Tuturor le ziceți aici așa, pe nume?“
Piotr Wawer Sr
462
„Știți... nu beau, în ciuda rației care mi se cuvine. Ăia de pe stradă

nu vor să vorbească cu mine, măcar cu ăștia de-aici mai vorbesc.“
„Lucrați de mult aici?“
„Ce, nu se vede după cum arăt?“
„Ba da.“
Am vorbit cam o jumate de oră. Începeam să mă familiarizez cu
el și cu anturajul lui. Spre final, chiar a început să-mi placă, iar
tipul care plutea lângă și femeia din a doua cadă au încetat să-mi
provoace greață.
„Să veniți mâine, numai vă rog să nu vă așteptați la o imagine
frumoasă. O să fac cât de bine mă pricep.“
De dimineață m-am dus la avocat. Începeam parcă să realizez că
nu pot renunța la toate astea. Voiam să depun o plângere, dar nu
știam deloc cum să pornesc. Domnul a spus să povestesc totul
și a întrebat:
„Vă așteptați să vi se facă dreptate?“
„Care dreptate? Fata și-a dat duhul. Nu pot decât să lupt ca alte
femei să nu aibă aceeași soartă.“
„Știți ce trebuia să faceți?“
„Nu, vă ascult.“
„Trebuia ca după faptul împlinit să fi luat un cuțit și să i-l fi băgat
în spate, iar eu vă garantez pe onoarea mea și pe practica mea
juridică că n-ați fi primit mai mult de cinci ani cu suspendare.“
M-a blocat. Și asta spune reprezentantul lui Themis cea oarbă?!
Atunci cum rămâne cu acea inscripție gravată pe gresia de pe
clădirea de lângă aleea Świerczewski, actuala Solidarității, care
spune: „Justiția este pilonul de bază al puterii și al continuității
Republicii Polone“?
Știam că nu voi mai obține nimic de la el. Așa că am plecat la
morgă. Sicriul era deja expus în capelă și, dacă n-aș fi avut obliga-
ția să identific corpul, n-aș fi intrat deloc acolo. Ania arăta oribil.
Umflată toată, cu un batic alb pe cap, pentru a ascunde urmele de
trepanare al craniului. Aparent, asta era singura metodă pentru a
confirma decorticarea, adică faptul că în loc de cortexul cerebral
avea un terci.
Doar i s-a oprit inima timp de șaptesprezece minute, iar deja după
trei au loc schimbări ireversibile în creier. Am rugat să pună capa-
cul, dar o parte din familie și cunoscuți trebuiau să se delecteze cu
imaginea acelui corp deformat, cu toate că încercam să-i conving
să o țină minte pe Ania așa cum era înainte. După aia, biserica de
la cimitirul Brodnowski, slujba și înmormântarea. Până la capăt
Pur și simplu
463
au rezistat doar părinții Aniei, ai mei, amantul mamei mele și eu.

Ceremonia în sine, deasupra gropii, a durat puțin, dar după aia,
timp de două ore, doi specialiști morți de beți, crăcănați pe sicriu,
zideau niște catacombe care se dărâmau la fiecare pas. Condole-
anțele pentru noi și pomenirea Aniei s-au terminat în jumătate
de oră. Era iarnă, iar toată lumea s-a îmbrăcat ca să arate bine, nu
ca să nu înghețe de frig.
Treceau zilele, iar eu mă ocupam de Junior, de care deveneam
tot mai dependent în acel fel minunat și descopeream legăturile
rămase între noi.
Luptam cu birocrația și sistemul, ca să-mi fie recunoscute conce-
diul de maternitate și concediul pentru educare, pentru a obține
o indemnizație, care nu ne ajungea prea mult. Mergeam la terapie
și citeam cărți de drept, pentru a conduce procesul împotriva lui
Morliński, că nu-mi permiteam un papagal.
Ca să câștig în plus, m-am angajat ca lăptar. O ocupație ideală,
în cazul meu. Mă trezeam la trei noaptea. Făceam șaptezeci și
patru de etaje pe jos, că în cartierul în care trăiam doar un singur
bloc avea lift, ajungeam acasă, pregăteam micul dejun pentru
băiat, după aia cursurile în subgrupe, somnul de amiază pentru
amândoi, prânzul, studiile juridice, jucatul, cumpărăturile, plim-
barea, cina, și nani-nani până la trei. De două ori pe săptămână
mergeam la un sociolog, și bine am făcut că nu la psiholog sau
la psihiatru. Un tip foarte cultural, purta cu mine discuții, îmi
arăta secția de psihiatrie, îmi propunea tot felul de soluții și cu
siguranță că acea terapie ar fi continuat, dar într-o zi am venit la
el într-o vizită obișnuită și am auzit un șir de epitete la adresa
mea, de care nu s-ar fi rușinat nici cel mai experimentat vatman
din toată Varșovia, după care am fost aruncat pe ușă afară.
Nu știam ce să fac cu mine, dar m-am ambiționat și nu m-am mai
dus la următoarele vizite. L-am întâlnit după trei luni pe stradă
și i-am spus:
„Andrzej, dacă vrei, uite aici, de față cu toți, îți pup tălpile, te pup
în cur, unde vrei tu. Ai procedat cum trebuia cu mine. M-ai făcut
să realizez că dacă n-o să mă ajut singur, nu mă va ajuta nimeni.“
Începeam să mă întorc la viață.
După nenumărate luni, am câștigat procesul împotriva lui Mor-
liński. Piotrek13, că am zis da la numele dorit de Ania, a pri-
mit o pensie achitată de spital până la terminarea studiilor sau
13
Diminutiv de la Piotr (n. tr.).
Piotr Wawer Sr
464
împlinirea majoratului, iar pe jigodia aia – puțin mi-a lipsit să-l

omor – l-au condamnat la trei ani de închisoare pentru ucidere
din culpă.
Imediat după aceea, Jaruzelski14 a promulgat amnistia care l-a
grațiat, deci n-a stat o zi în închisoare, iar Izba Lekarska i-a aplicat
o pedeapsă și l-a trimis la o unitate medicală din Africa, unde
câștiga de trei ori mai mult decât în țară.
Vă avertizez, e medic până în ziua de azi…
(PDC.)
Jaźwiny15, 9 ianuarie 2017 – Horyniec Zdrój16, 4 februarie 2018
14
Prim-ministru (1981-1985), al Poloniei, apoi președinte (1989-1990) (n. tr.).
15
Sat în nord-vestul Poloniei (n. tr.).
16
Sat din sud-estul Poloniei, la 4 km de granița cu Ucraina (n. tr.).
INSTITUT, II
Piotr
Michał
Gruszczyński
Telega
Actrițe. Adică, scuze căOpt
te ating
cortine
PERSOANELE:
STUDENTA DIN ANUL I LA FACULTATEA DE ACTORIE
STUDENTA DIN ANUL II LA FACULTATEA DE ACTORIE
STUDENTA DIN ANUL III LA FACULTATEA DE ACTORIE
STUDENTA DIN ANUL IV LA FACULTATEA DE ACTORIE
STUDENTA DIN ANUL V LA FACULTATEA DE ACTORIE
Textul este înregistrarea unor mărturii combinate ale studentelor de la acto-
rie. A apărut datorită bunăvoinței reprezentantelor fiecărui an, care s-au
oferit să răspundă la nouă întrebări deschise. Interviurile au fost purtate
individual, fără ca studentele să comunice între ele pe parcursul interviului.
Coordonator artistic: Dr. Iga Gańczarczyk
Întrebările adresate studentelor:

1. Ce fel de rol feminin ai dori să joci? Poate fi o piesă anume, un text de
teatru, proză sau o creație a imaginației tale.
2. Ai fost/ești distribuită de profesori după anumite trăsături – adică „pe
tipologie“?
3. Observi vreo diferență la lucru între regizori și regizoare? Dacă da, care
este diferența?
4. Ți s-a întâmplat vreodată să ai parte de gesturi care să fi depășit limita
corporalității, dar care nu era necesar să existe în timpul lucrului?
5. Te-ai opune vreunei persoane cu autoritate, dacă respectiva persoană ar
forța limita încrederii? În ce fel?
6. Cum te raportezi la propriul corp, ca actriță (sex feminin)? Ai rețineri
în a juca nud pe scenă? Ți s-a propus vreodată să te dezbraci, mai ales
dacă propunerea nu era justificată?
7. Te simți inconfortabil în conversația cu mine? Sunt aceste întrebări abu-
zive/opresive sau poate răspunsurile la ele prea intime?
8. Observi vreo diferență în felul în care sunt tratate femeile și bărbații la
ore, la repetiții, la workshopuri?
9. Cum se comportă, din exterior, directorii de teatre și regizorii față de o
tânără care abia pătrunde în mediul teatral (de ex., la spectacole de licență
sau la workshopuri, la castinguri)?
OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CITIREA TEXTULUI ȘI LA
O EVENTUALĂ MONTARE:
Textul scris cu litere mari reprezintă replicile corului.
Aceste replici sunt scrise sub forma unei propoziții. Vă rog să le citiți ca
fraze independente, păstrând o scurtă pauză după fiecare vers. Textul nu are
semne de punctuație, cu excepția ghilimelelor care marchează citate. Totuși,
în timpul lecturii, propun să puneți punct după fiecare propoziție. Rog să
citiți textul monoton, alb, fără inflexiuni vocale interpretative. Fiecare vers
trebuie tratat ca o singură respirație. Așa încât valorile ritmice ale textului
în vers să fie citite la unison. Pauzele între propoziții se contopesc într-o
singură respirație normală. Dacă poate fi de folos cititorilor, rog ca ele să
fie marcate de sunetul unei inspirații nazale.
Textele corului sunt distribuite pe tot spațiul unei pagini A4. De aseme-
nea, nicio propoziție nu este independentă față de cealaltă. Trebuie citite în
ordinea în care au fost scrise. Textul nu suportă redarea simultană a mai
multor replici.
Celelalte indicații sunt adresate unor studente concrete. În timpul lecturii,
rog să păstrați un ton neutru al textului, dar cititorii își pot permite să-și
creeze propria înlănțuire a punctuației.
Literele X și Y rog să fie citite „ics“, și respectiv, „igrec“.
Didascaliile, observațiile și subtitlurile numerotate de la 0 la 7 sunt citite
de către autor (dacă acesta este prezent la momentul lecturii), sau de către
persoana care îndeplinește funcția asistentului.
În cazul montării acestui text sub forma unui spectacol, ofer creatorilor
libertatea deplină în crearea partiturilor muzicale, dramaturgice și formale
ale textului.
0. garantați-mi
STUDENTA DIN ANUL I
trebuie să spun totul
STUDENTA DIN ANUL IV
dar după aia să le amestecați să fiu în siguranță
STUDENTA DIN ANUL II
nu știu dacă pot să vorbesc despre asta
STUDENTA DIN ANUL V
anonim sau o zic de-a dreptul
STUDENTA DIN ANUL III
poate mai bine în scris
NU VREM SĂ AVEM DUPĂ AIA PROBLEME
UNU O SĂ ZICĂ ALTUIA CEVA
VA DENUNȚA
CĂ ELE FAC SENZAȚIE
BOMBA SECOLULUI DOUĂZECI ȘI UNU
ȘTIȚI CÂT DE GREU E SĂ AI ÎNCREDERE DUPĂ AIA
DAR CÂT SĂ MAI REZIȘTI PASIV ȘI SĂ ÎNDURI UMILINȚELE
SĂ ÎNCERCĂM
AȘA DINTR-O LOVITURĂ
POATE VOM PIERDE
DAR DACĂ VOM CÂȘTIGA
DOAMNEEEE...
DOAR NU E CEVA TENDENȚIOS
UN RESEARCH COMUNITAR – NEGRU PE ALB
E TOT TIMPUL LA MODUL SAU-SAU
Michał Telega
472
1. ce nu apuci cu jucatul apuci cu înfățișatul

O FEMEIE PUTERNICĂ
MARION COTILLARD
MEREU PUTERNICĂ ȘI PRAGMATICĂ
SAU JUDITH DIN PĂRINTELE MAREK1
SAU POATE LEVIVA DIN MEȘTEȘUGUL VIEȚII2
OFELIA SE ȚINE DUPĂ MINE DE ANI DE ZILE
TRAUME SAU MOTIVUL BOLII PSIHICE ÎN GENERAL
DE EXEMPLU O MAMĂ CARE ÎȘI PIERDE COPILUL
SAU O FEMEIE CARE E VIOLATĂ ȘI ÎȘI PIERDE DEMNITATEA
CARE SE PIERDE PE EA DE FAPT
SĂ TRECI PRINTR-O SCHIMBARE DUPĂ CE TE ÎNGRAȘI/SLĂBEȘTI
UN PERSONAJ CARE SE CONFRUNTĂ CU UN DELIR PSIHIC
SAU ARE BIPOLARITATE
SAU CHIAR MULTIPLE PERSONALITĂȚI
MI-AȘ DORI SĂ ALERG CU ARMA ȘI SĂ ÎMPUȘC
O POLIȚISTĂ CARE FACE PARTE DIN MAFIE
O FEMEIE CARE ARE CEVA DE SPUS
O FEMEIE CARE ARE O DILEMĂ ÎN VIAȚĂ
NU O FETIȘCANĂ
NU UNA BĂIEȚOASĂ
NU O ADOLESCENTĂ REBELĂ
CI O FEMEIE MATURĂ ȘI PUTERNICĂ
DOAR POȚI SĂ DUCI O MULȚIME DE ASTFEL DE ROLURI
O TURBO FEMEIE
O FEMEIE UMILITĂ CARE LUPTĂ PENTRU LIBERTATE
STUDENTA DIN ANUL V

îmi lipsește asta în ultima vreme
lucrez
dar mereu sunt distribuită în rol de fată tânără
sau de personaj rebel cu trăsături băiețoase
din cauza fizicului și a personalității mele niciodată
nu am avut ocazia
să joc un rol foarte feminin
o dată am putut
1
Piesă de teatru scrisă de Juliusz Słowacki, dramaturg și poet romantic
polonez (n. tr.).
2
Piesă de teatru scrisă de Hanoch Levin (n. tr.).
Actrițe. Adică, scuze că te ating
473
am putut să fiu o divă

doar că a ieșit așa la mișto

dar acolo s-a dovedit că
în fiecare personaj puneam o parte din mine
mai mică sau mai mare
mă bazez pe emoțiile mele
pe sentimentele și trăirile mele
–
acum îmi dau seama de „tipologia“ mea
de multe ori se întâmplă ca
ea să fie decisivă în alegerea unui text pentru mine
E MAI UȘOR SĂ DISTRIBUI PE TIPOLOGIE
TREABA MERGE MAI REPEDE
ȘI NU E NEVOIE SĂ APROFUNDEZI
SUNTEM ÎN GRUPĂ CÂTEVA – TREI SAU PATRU
MEREU DISTRIBUITE LA FEL
cred că e și un pic din cauza a ceea ce am în privire
din felul meu de a fi
eu mă arăt ca fiind una foarte dură
foarte bărbătoasă
sunt tânără și am
‒ o privesc obiectiv nu în mod narcisist ‒
un corp frumos și sunt o femeie foarte sexuală
STUDENTA DIN ANUL V
mereu am fost o adolescentă rebelă
X era o divă cu zâmbetul lipit pe față
Y era o femeie pierdută îndreptându-se spre viața de adult
ATUNCI LUI ÎI DEVINE MAI UȘOR

E PE TIPOLOGIE
SE ȘTIE: CE NU APUCI CU JUCATUL APUCI CU ÎNFĂȚIȘATUL
înainte toți mă distribuiau în chestii suferinde
demonice – asta mă enerva îngrozitor
și tot timpul trebuia să fiu aia umilă
să port crucea pentru toți
Michał Telega
474
STUDENTA DIN ANUL I

voiam să primesc eu textul
în schimb a ajuns la X
el a zis că arăt prea bine pentru textul ăsta
TOT TIMPUL JOC SCORPII CU SÂNGE RECE
DACĂ E ANIELA DIN JURĂMINTELE DE FECIOARĂ3 ATUNCI E FORMAL
NICI MĂCAR NU ȘTIU DACĂ PERSONAJUL ĂSTA POATE FI NUMIT
FEMEIE
NU PRIMESC ROLURI CU TITLU DE FEMEIE
AM 24 DE ANI
AM 26 DE ANI
AM 23 DE ANI
AM 23 DE ANI
NU AM POSIBILITATEA SĂ JOC FEMEI
IAR CÂND APARE ATUNCI BAGĂ VRĂJEALA „AI FRUMUSEȚE DE COPIL“
CE NU APUCI CU JUCATUL APUCI CU ÎNFĂȚIȘATUL
SAU TE ÎMBRACI ÎN BĂIAT ȘI AI GURA MARE
EL ATUNCI NU MAI CERCETEAZĂ NU CAUTĂ NU ARE CHEF
ÎI ESTE MAI UȘOR
ATUNCI NU MAI TREBUIE SĂ APROFUNDEZI
ATUNCI NU MAI TREBUIE SĂ ÎȚI BAȚI CAPUL
ATUNCI POȚI SĂ FACI CA DE OBICEI
2. corpuri de încredere
CORPUL MEU ESTE
O USTENSILĂ
UN INSTRUMENT
CORPUL MEU ESTE SACRUL MEU
PERSONAJUL MEU NU SUNT EU
DEZBRĂCAREA
-
NU ȘTIU DACĂ AȘ FI DE ACORD
ACUM SÂNII… OKEEEY
DAR JOS
AR TREBUI SĂ MĂ GÂNDESC
NU AM O PROBLEMĂ... CRED
ACUM SUNT PERSONAJUL
DOAR NU SUNT EU
3
Piesă de teatru scrisă de Aleksander Fredro, dramaturg polonez (n. tr.).
475
SUNTEM ÎNVĂȚATE DE LA ÎNCEPUT

DAR NU ÎNTOTDEAUNA ASTA E O ABORDARE POTRIVITĂ DE
A ÎNVĂȚA
SCUZE CĂ TE ATING
STUDENTA DIN ANUL I
dansam un dans de societate
și aveam un trainer de renume mondial
și el clar îmi scria serile câteodată
un tip mai în vârstă
cu părul alb
da’ are așa o autoritate
că eu îi răspundeam pentru că mă bucuram
că vorbește cu mine în general
(pentru că el nu vorbește cu nimeni)
iar pe de altă parte
îmi scrie…
nu știam cum să-i răspund, cum să mă scot...
iar mai târziu aveam cu el ore particulare și auzeam gen
„așa, așa, muiere“
și se vedea în poze cum mă pipăia și din alea
până la urmă au băgat-o sub preș iar eu am încetat să dansez
am păstrat screenshoturile conversațiilor
că cică îi făcea plăcere să lucreze cu mine
creepy
el avea în jur de 50 iar eu aveam atunci 17
îi răspundeam la mesaje
dar nu băgam în seamă conversațiile
SCUZE CĂ TE ATING
el se folosește de poziția lui
iar faptul că trebuie să mă corecteze
ok
poate să spună lucrul ăsta
nu trebuie neapărat să mă atingă
SCUZE CĂ TE ATING
începem cu încălzirea
părțile corpului individual
mușchii și tendoanele
cutia toracică și abdomenul
îl împingem înainte și înapoi
Michał Telega
476
el se apropie de mine și îmi atinge sânii

SCUZE CĂ TE ATING
nu sternul de unde pornește mișcarea
nu întreabă dacă se poate
se apropie de mine și îmi atinge sânii
SCUZE CĂ TE ATING
sternul
de unde pornește impulsul mișcării
în spate și în față
SCUZE CĂ TE ATING
STUDENTA DIN ANUL V
am o problemă
când nuditatea nu este justificată
înainte de această dispută
el îmi pipăia sânii și fundul
putea să zică
mă atingea acolo unde simțeam că voia să se atingă el
SCUZE CĂ TE ATING DAR
am pățit-o și eu și altele
pe scurt m-a umilit
JOAC-O CU PIZDA
NU TE-AI FUTUT DELOC LA VIAȚA TA
IMAGINEAZĂ-ȚI CĂ FACI O MUIE
NU ȘTII NICI SĂ DAI LA MUIE
UNDE SUNT PIZDELE, PIZDELE LA SCENĂ
SUNTEȚI TOATE NIȘTE CURVE
nu doar bărbații la adresa femeilor
FEMEILE FAȚĂ DE FETE
EȘTI TÂNĂRĂ, ARĂȚI MAI BINE, DAR EU SUNT FRUMOASĂ
ȘI ÎN GENERAL SUNT MAI FRUMOASĂ
SĂ VEZI CE-O ÎNCASEZI
am depășit limita corporalității
dar în scop artistic
un proces pe etape
vorbesc aici de o încredere enormă
sfera unor discuții
unor întrebări care ating limitele
a cât poți să-ți permiți
477
SCUZE CĂ TE ATING
repetam cu el
era și Y colegul meu
cu el se purta mai bine
era mai deschis la propunerile lui
asculta ce avea colegul de zis
iar când eu propuneam ceva urla și arunca
de parcă se lupta cu mine
se lupta să fie cuvântul lui deasupra
de parcă simțea că e mai slab și prin asta încerca să pară mai
mascul
așa că a trebuit să întruchipez viziunea lui
și uite așa am ajuns sexualizată și de tot căcatul
și așa niște păreri am primit din exterior
că se purta cu mine misogin și eu nu mă simțeam bine acolo…
SCUZE CĂ TE ATING DAR
el spunea că nicio femeie nu a scris niciodată o piesă bună
păcat că se trec cu vederea astfel de lucruri
credeam că-i un boșorog și n-are rost să-l bag în seamă...
nu ar trebui să se întâmple așa ceva
e și generația aia așa – o au setată în creier
SCUZE CĂ TE ATING
–
POATE NE-A LUAT VALUL CU FEMINISMUL ȘI MISOGINISMUL ĂSTA
POATE OAMENII PUR ȘI SIMPLU AȘA ÎȘI VORBESC
STAI CU GAȘCA PE-O BĂNCUȚĂ
ȘI EI ZIC
IA UITE
CE CUR MIȘTO ARE AIA
ȘI TU CE-AR TREBUI SĂ FACI?
STUDENTA DIN ANUL V
am lucrat cu el
Y era ajutorul lui
era muci tot timpul în sensul că e beat
de juma de an
puțea a borhot după o noapte de băut
zi de zi
nu puteai să te apropii de el
Michał Telega
478
dacă îi puneai vreo întrebare

nu era în stare să-ți răspundă sau zicea
„eu nu mă simt bine azi vă răspunde Y“
fetelor o să repetăm singure
așa am hotărât să facem
în timpul repetițiilor
și atunci el zicea la final „mulțumesc nici eu nu știu“
zero observații zero colaborare zero dacă s-o duci în direcția aia
sau ailaltă
Y era tot timpul drogat
ok nu i-am făcut analizele dar avea ochii drogați
râdea ca un spart la chestii ciudate și era tăcut
voiam ca munca să valoreze ceva
voiam să se întâmple ceva
voiam să fie o provocare
o manifestare a sinelui
o ultimă șansă de a te arăta pe tine
timp și energie
‒
plânsă toată
mă duceam la el și-i spuneam
„spune-mi te implor un singur lucru: dacă tre s-o duc în direcția aia“
iar el răspundea rânjind „să vedem nu știu nu știu
să vedem“
el beat
Y drogat
i-am zis să-mi spună măcar ceva orice
că e ultima dată
a trecut deja juma de an de lucru
el a început să râdă
i-a zis lui Y să spună ceva
Y a zis:
„păi ar avea sens dacă prima s-ar masturba pe pat s-ar arunca
pe boxă boxa ar cădea în capu′ lu′ a doua și ar dărâma-o a treia
i-ar linge sângele lu′ a doua și după aia toate trei ați face sex ca
lesbienele“
el a zis că Y are dreptate
pentru el băieții erau mai presus
nu primeau
asemenea replici
erau sătui de treabă
479
dar niciodată nu au întrecut măsura

SAU POATE CĂ CEEA CE ZICEM N-ARE NICIUN SENS
CĂ ORICUM NU SE VA SCHIMBA NIMIC
N-AVEM CE SĂ FACEM
FEMEILE VOR FI MEREU SEXUALIZATE
POATE SĂ NU O MAI FACEM PE LUPTĂTOARELE
MARILE FEMINISTE CARE LUPTĂ PENTRU EGALITATE
E CLAR CĂ ÎN ANUMITE CHESTIUNI VOM FI MEREU MAI JOS

în ultima vreme aud tot mai des „femeile sunt de căcat bărbații
sunt minunați“
înțeleg
că majoritatea bărbaților sunt mai în vârstă ‒ au mai multă
experiență de muncă
iar noi suntem tinere
dar lucrează cu noi și bărbați tineri
și ei nu au nicio problemă cu asta
și el are un principiu „femeile sunt de căcat“
și asta e un fel de obsesie a lui
nu i-am dat niciun motiv pentru așa ceva
să ne bată tot felul de apropouri
să ne facă netalentate și că nu valorăm nimic
iar despre acel căcat cu ochi nici să nu „vorbiți cu mine“
SCUZE CĂ TE ATING
3. povestea umilinței
STUDENTA DIN ANUL V
se dădea un casting pentru un rol în musical
cânt și am încredere în vocea mea
m-am dus la casting
La prima etapă aveam de cântat o piesă la alegere la microfon.
Au selectat opt fete. Audițiile au durat două zile. Am ajuns în
finală. În finală, fără nicio motivație în prealabil, s-a dovedit că
nu trebuia să cântăm, ci să ne dezbrăcăm și să probăm costume-
le, care fie nu acopereau partea de jos a corpului, fie lăsau sânii
la vedere ‒ erau niște panglici. Și erau diafane, albe și străvezii.
Motivația: sunt costumele de lucru și el trebuie să le vadă. Noi nu
eram pregătite pentru așa ceva. E destul de inconfortabil când ești
la ciclu, de exemplu, sau când nu te epilezi pe picioare.
Michał Telega
480
Se întâmpla iarna ‒ n-ai chef să-ți arăți picioarele atunci. Vrei să-ți
pui o rochie și niște colanți negri. Era o fată la ciclu care avea
lenjerie menstruală, așa se numește ‒ avea niște chiloți care pur și
simplu nu erau sexy. Am văzut-o cu lacrimi în ochi când au pus-o
să se schimbe. Avea totul la vedere. Toți chiloții ăia, tot ciclul ăla.
Și cel mai rău era că nu folosea OB-uri pentru că avea o problemă.
Și trebuia să folosească absorbante. Absorbantul ăla se lipește de
chilot, se vede, iese în relief, și e neplăcut dacă nu ești pregătită.
Am fost șocate. Îmi doream foarte mult să iau rolul. Și toate opt
a trebuit să intrăm, să cântăm și după aia să ieșim. Mai întâi am
dat jos hainele. După care a intrat nu știu ce asistentă și a zis „vă
duceți la el, o să stea acolo, zâmbiți și fiți minunate“. Ne-au spus
să ne punem tocuri, evident. El stătea acolo, am intrat toate opt,
mă simțeam jenată, deci nici măcar nu încercam să fiu ca celelalte
două fete, care atunci când au intrat odată cu mine, zici că veneau
direct de pe Broadway. El și asistentul lui stăteau așezați. Doi
bărbați se uitau la niște gagici goale. Și auzeai replicile:
„hai, arată și tu ceva!
hai, arată piciorul ăla
hai mă, nu mi-l arăți?
hai, arată-l,
muncește pentru rol, muncește,
hai că rolul nu se ia pe degeaba!“
După aia, audiția vocală s-a dovedit a fi complet irelevantă pentru
că toate cântam bine.
Era vorba să te dezbraci în fața lui și să faci ceea ce își dorea el.
4. ca să ai ce mânca
ROLURI ÎN TEATRU
ÎN FILME
ȘI SERIALE
ȘEDINȚE FOTO
CASTINGURI
WORKSHOPURI
nu o dată nu de două ori!
scurtmetraje făcute de amatori
am primit numeroase propuneri de ședințe foto goală
secvențe cu altă femeie ‒ erotice
dintre ăia câțiva au dorit să filmeze cu mine
481
secvențe în pat
câteva oferte de joc într-un film porno de amatori
ALERGI ÎNCONTINUU
GRĂBITĂ
AGITATĂ ZBUCIUMATĂ
SĂ CÂȘTIGI
SĂ-ȚI PLĂTEȘTI TAXELE
TRE’ SĂ MĂNÂCI CEVA
DIN CÂND ÎN CÂND SĂ TE DISTREZI
lucram o secvență la un scurtmetraj studențesc
el era de acolo
tinerii mai veneau și ei cu câte o replică
un moș ofilit era foarte drăguț și era așa un fel de „unchi“
…și la un moment dat în timpul secvenței în care mi-era în
permanență frig și nu mă puteam concentra îmi zice
„auzi maică-ta are și ea țâțici ca ale tale?“
a fost atât de jenant… nici măcar nu aveam în minte un răspuns…
ești un om înghețat care trebuie să se concentreze pe rol și-ți
aruncă unu asemenea vorbe
…am râs…
dar după aia mi-a venit în minte răspunsul:
„auzi da′ taică-tu are cârnăciorul cât al tău“
mi-a părut rău că nu i-am răspuns...
bărbații în meseria asta sunt remunerați mai bine
da
mă refer la bani
pur și simplu câștigă mai mult
DOAMNE
CA SĂ NU FIU CONSIDERATĂ VREODATĂ
CĂ-S DIN AIA N-AM CE SĂ FAC MĂ DEZBRAC
STUDENTA DIN ANUL I
trebuia să joc orgasmul
e ok depășesc o barieră
dar atunci când joc
îmi doresc ceva mai mult
nu doar chestii erotice
nu pot să mă imaginez
alergând pe scenă cu sânii la vedere
Michał Telega
482
privirea a zeci de oameni în direcția

țâțelor mele legănate
o parte din ei sigur ar găsi o explicație
pentru o asemenea opțiune scenică
dar cum rămâne cu bărbații
care belesc ochii la trupurile astea tinere…
iar imaginația mea e foarte bogată…
dacă tot vin
sper să nu se ajungă
ca în timpul repetițiilor să mi se ia textul
și să mi se dea vreo poezie de fetiță
că doar bărbații tre’ să joace roluri serioase
pe mine mă bagă după panouri
AȘA CĂ VREAU SĂ VORBESC DIN SPATELE PANOURILOR
SĂ STRIG DIN CULISE
UNDE CAMERA NU VEDE
5. strigați: nu
UNU DENUNȚĂ CEVA CUIVA
SPUNE CEVA
DOAR E O LUME MICĂ NE ȘTIM
IAR OAMENII SUNT CUM SUNT
ȚI-E FRICĂ
POȚI UȘOR
SĂ FII DATĂ AFARĂ
NU TE OPUI DIRECT
STUDENTA DIN ANUL V
eu am curajul
și văd că am gura mare
NU
SĂ SPUI NU
DAR CUM
SUNT TIPOLOGII UMANE
TOTUL DEPINDE DE PERSOANĂ
NU SPUNEM CĂ SUNT TOȚI RĂI
ȘI CĂ TOȚI NE TRATEAZĂ RĂU
NU
DAR SPUNEM NU PRACTICILOR
CARE NE UMILESC
483
PRIN CARE NE DISPREȚUIESC

PRIN CARE NE MANIPULEAZĂ
SPUNEM NU COMPORTAMENTELOR
mi-ar fi frică de una singură
mi-ar fi frică pentru mine
STUDENTA DIN ANUL I
acum pot să zic așa dar nu știu ce s-ar fi întâmplat în situația asta
încrederea
te lași pe mâinile lui
DOAR AȘ PUTEA FI TRATATĂ ȘI MAI RĂU DUPĂ AIA
SCUZE CĂ TE ATING DAR...
ȘICANATĂ
HĂRȚUITĂ
ÎNCEPE SĂ APARĂ ÎN MINTE
ȘI ATUNCI PREFERI SĂ ÎI DAI VOIE
RENUNȚI LA CONFORTUL DE A FI ACOLO
TACI
NU
VORBI
NU
NU
VORBI
NU
6. genul muncii/munca genului

respiri ușurată și ai parte de-o purtare mai bună
când se întâmplă să ai de-a face cu un bărbat
dar și femeile pot să ți-o tragă
pentru părul tău pentru silueta pentru zâmbetul
pentru înălțimea pentru greutatea ta
când o femeie îmi spune să fiu sexuală
sexoasă
mai feminină
e o diferență în funcție de felul în care o spune
de felul în care mă solicită pe mine acest lucru
Michał Telega
484

bărbații... deseori nu prea au limită în așa ceva
câteodată încearcă să scoată sexualitatea în evidență mai mult
decât e cazul
fără să fie neapărat justificat
doar așa ca să arate într-un fel și să… ai la ce te uita
PRIMUL AL DOILEA AL TREILEA
UN COMENTARIU O VORBĂ O GLUMĂ
îmi amintesc că
lupta în mod evident mai mult pentru bărbați decât pentru femei
ei primesc mai multă atenție
lucrează mai mult
ATENȚIE
LINGUȘIRE
ATINGERE
dar mai bine să dăm vina pe faptul
că în perioada elizabetană femeile nu aveau voie pe scenă
și erau jucate de bărbați ceea ce iarăși e ca pula
și în general sunt mai multe femei în meseria asta
avem o problemă mai mare
pentru că sunt mai multe interesate de aceeași muncă
nu avem nici destule texte
nici timp de lucru
poate ar trebui să împărțim textele de lucru în așa fel
încât fiecare să se poată exprima
în schimb până în prezent
bărbații au mai multe șanse de exprimare
noi suntem mai multe
textele mai puține
O FEMEIE NU A SCRIS NICIODATĂ NICIO PIESĂ BUNĂ
POATE DE-AIA...
SCUZE CĂ TE ATING
dacă ar fi atâtea femei câți bărbați
niciodată nu poate fi egal
câți bărbați atâtea femei
câte femei atâția bărbați
DACĂ ACUM NU SE VA SCHIMBA NIMIC
DACĂ ACUM NU VOM FACE NIMIC
STUDENTA DIN ANUL V
485
el îi trata pe bărbați ca
fiind mai descurcăreți
cu bărbații se purta
mai înțelegător
și mai atent
avea setat în creier
că sunt mai puternici și mai rezistenți
mai puțin sensibili?
-
ÎMPREUNĂ
-
DIN TEMELIE
-
FII ATENTĂ LA DETALII
TOTUL STĂ ÎN NUANȚE
-
iar eu am jucat la autorul ăsta și el i-a lăsat pe actori
să mă trateze ca pe un obiect
purtam anume fusta
aia și nu cealaltă
și deja mă săturasem de tot felul de comentarii
autorul textului
nu reacționa
nu e chiar așa de sfânt
‒
dar ne iubim

AgataPiotr
M.
Gruszczyński
Skrzypek
Nota de trecere. Varietăți dramatizate
Opt cortine
PERSOANELE:
PERSOANA 1
PERSOANA 2
PERSOANA 3
PERSOANA 4
PERSOANA 5
PERSOANA 6
Persoanele nu sunt personaje.
Persoanele sunt voci. Sistemul
se întrupează în Persoane și
rămâne astfel unul fără trup.
Scenă retro
PERSOANA 1: Salut. Sunt autoarea acestui text. Printre voi se află

actori și actrițe. Nimic special. Nu e ca și cum i-ați recunoaște
după dicție. Pur și simplu imediat se vor ridica din sală. Vă spun
asta doar ca să fiți atenți. Iar acum am o rugăminte. Gândiți-vă
intens la studiile voastre. Abandonate, terminate, sau la cele pe
care nu le-ați început niciodată. Poate că ei și ele vor duce poveș-
tile voastre mai departe, pe scenă.
PERSOANA 2: Salut. Și eu sunt autoarea acestui text. Și declar că
orice asemănare a întâmplărilor sau a personajelor fictive cu ceea
ce trebuia sau putea să se întâmple cu adevărat este discutabilă.
Trebuie să începem prin a recunoaște terenul: „Ce este ficțiunea?
Ce aflăm despre realitate cu ajutorul ei?“, și o să-mi permit de la
bun început să formulez o întrebare de studiu ‒ care sunt mijloa-
cele pe care le avem la dispoziție pentru a afirma că ficțiunea nu
este de fapt tot ceea ce trăim și percepem? Ca umaniste, biologe,
psihologe, matematiciene?
PERSOANA 3: Salut. Acuma, și eu sunt autoarea acestui text… sunt
autoarea majorității poantelor, care se pierd în text fără vreo reac-
ție, pentru că sunt ermetice...
PERSOANA 4: Hei, bună, eu sunt autoarea părții formale.
PERSOANA 5: Hei, eu am făcut partea de documentare pentru acest
text, deci cred că ar fi drăguț dacă cineva m-ar trece la credite.
PERSOANA 6: Eu sunt protagonista a trei șeptimi din ce s-a scris
aici. Nu sunt autoarea acestui text. Nu cred că aș fi.
PERSOANA 1: Scenă cu titlul „M-am lăsat!“

PERSOANA 2: M-am lăsat!
PERSOANA 3: Ce poți să lași? Un job de căcat, un tip, te lași de fumat.
Și poți să te bucuri de asta.
Agata M. Skrzypek
490
PERSOANA 4: Poți să lași dulciurile. Așa, și? Și să-ți pară rău un pic.
PERSOANA 5: Poți să te lași de școală.
PERSOANA 6: Așa, și?
PERSOANA 5: Să întrebi „Și acum ce urmează“?
PERSOANA 1: Scenă intimă. „Profesorul coordonator“.

PERSOANA 2: Ne-am văzut o singură dată. Anul trecut. Dar nu voi
uita niciodată acea întâlnire. Abia se înserase. El se apropia din
depărtare, cu o haină de ploaie pe el, învăluit de norul unui abur
dens. Aducea pentru mine un braț de sfaturi sincere, o găleată pli-
nă de cunoștințe practice și un zâmbet mărinimos. Ne-am strâns
mâinile, ale mele erau reci și emoționate, ale lui calde și aspre.
Probabil că romantizez un pic, pentru că după aia a zis:
PERSOANA 5: Mulțumesc că ați fost de acord să ne întâlnim aici.
PERSOANA 2: …m-am uitat la peronul ăla jegos din gara aia neno-
rocită, apoi la noi doi, înghesuiți pe o băncuță rece de metal.
PERSOANA 5: Ați dorit să mă consultați legat de ceva anume?
Atunci, mai repede. O să ajungă o cunoștință de-a mea cu urmă-
torul tren.
PERSOANA 2: Profesorul meu coordonator avea pentru mine două-
zeci de minute într-o gară, douăzeci de minute într-un an de zile,
minute la fel de scurte ca cele douăzeci de propoziții din primul
meu capitol.
PERSOANA 4: Scenă în așteptare.

PERSOANA 6: Ce fac oamenii în timp ce așteaptă: scrollează pe
internet; se uită la unghii; fac curat. Bat din picior. Se uită la un
singur episod dintr-un serial, la același, pentru a șaptea oară.
PERSOANA 4: Mănâncă. Se uită pe geam. Își scriu numele, pe litere,
invers. Dar ce fac așteptând să treacă viața?
PERSOANA 6: Au un hobby, locuiesc cu părinții, studiază la doctorat
ca alternativă, asta e pentru cei ambițioși, fac voluntariat, nu intern
ship, că ăla are deja un cadru legal. Te amenință norma întreagă.
PERSOANA 4: Ascultă muzică foarte tare, analizează intens de la
geam cum e vremea. Dorm.
PERSOANA 3: Scenă cu titlul „Cunoașterea e putere“. În casa profe-

soarei coordonatoare. Proprietara studentei.
PERSOANA 4: Scrie un grant!
PERSOANA 6: Asta înseamnă: începe o muncă în mai multe etape
pentru a aplica pentru un grant ministerial.
491
PERSOANA 4: Fă o cercetare!
PERSOANA 6: Nu e vorba aici nici de morfologie, nici de radiografie,
trebuie doar să citești literatură științifică și să trimiți mailuri de
pe adresa universității.
PERSOANA 4: Dacă e vorba de o deplasare, să fie numa’ la Hong
Kong sau la New York! Numa’ vreo publicație din afară!
PERSOANA 6: Iarba din curtea vecinului este întotdeauna mai verde,
iar mie îmi plac familia mea, amicii mei, prietenul meu și leasin-
gul ocazional. Și atunci zic: Stimată doamnă, pe mine mă intere-
sează o privire de ansamblu asupra acestei teme. Din perspectiva
personală sau artistică. Una de care încă nimeni niciodată...
PERSOANA 3: Și acum să vedem cum poți să-ți dai seama că o con-
versație despre cunoaștere se transformă într-o relație feudală.
PERSOANA 4: Personal și artistic? Dacă așa gândești, atunci ești
naivă și nu vei reuși nimic. Ești leneșă. Nu știi să scrii. Nu se
poate baza cineva pe tine. Nu vei termina studiile astea. Și aia, și
cealaltă, nici ele nu au terminat, și tu ești la fel.
PERSOANA 3: Atunci apare o reacție naturală:
PERSOANA 6: Eu sunt altfel! Pentru mine cele două chestiuni sunt
complementare, nu antagonice!
PERSOANA 4: Alo, gata, gata, ocupă-te pe lângă și de chestiile alea
artistice. Numai să nu rămâi însărcinată. Ți-o spun pentru binele
tău. Ți-o spun ca un gest de încredere.
PERSOANA 5: Scena cu titlul „Telefonul fără fir“.

PERSOANA 1 (la capătul firului): Cum să obții o bursă de stat?
(Întrebare transmisă prin telefonul fără fir până la ultima persoană.)
PERSOANA 2 (la celălalt capăt): Un rezumat? E nevoie de mulți ani
de muncă asiduă și de multă experiență. Dar nu la doctorat, acolo
n-ai nicio șansă. Ai auzit? Nicio șansă!
PERSOANA 1 (la un capăt): Cum găsești o revistă științifică bună
dacă ai un articol de publicat? (Transmite întrebarea.)
PERSOANA 2 (la celălalt capăt): Cum pornești în sală aerul condiți-
onat? Cheamă portarul.
PERSOANA 1 (la un capăt): Ce trebuie să pregătim pentru examen?
(Transmite întrebarea.)
PERSOANA 2 (la celălalt capăt): Mergi cu noi până la Carmen? Sigur,
aș putea să ies la o bere.
PERSOANA 1 (la un capăt): Unde aș putea să fac un stagiu de practică
sau de cercetare?
Agata M. Skrzypek
492
PERSOANA 2 (la celălalt capăt): De unde găsești mai multă minte,

oare? Draga mea, și noi am dori să știm de unde.
PERSOANA 1 (la un capăt): Cum să încep o teză? (Transmite mai departe.)
PERSOANA 2: …nu știu. Dar putem oricând să ne schimbăm locurile.
(Schimbă locurile.)
PERSOANA 2: Scenă cu titlul „Curs de pregătire pentru doctoranzi:
ABC-ul deschiderii“.
PERSOANA 3: Borcanul, dacă nu poți să-l deschizi cu mâna, apelezi
la un cuțit cu care să-i desființezi marginile. La fel cum desființezi
tezele altor cercetători. Ușa. Înainte să începi să te panichezi că nu
ai cheia potrivită, verifică mai întâi dacă nu era descuiată. Altfel,
ai putea să o dărâmi, și nu ne dorim asta.
Ochii. Aici deja depinde la ce oră. Ochii se deschid mecanic,
doar că aici e mai mult despre cum să clipești strategic. Când îi
deschizi, îi deschizi larg, când îi mijești, fă-o selectiv. Și în ritm.
Întrebări?
PERSOANA 1: Să-i mijești la ce?
PERSOANA 3: Întrebare pe lângă subiect.
PERSOANA 6: Și documentul scris?
PERSOANA 3: Poftim?
PERSOANA 6: Păi, cum să deschizi Word-ul? Metaforic vorbind.
Cum să începi să scrii?
PERSOANA 3: Asta nu știe nimeni, dar e în curs de cercetare. Cursul
de pregătire s-a terminat.
PERSOANA 1: Scena inițierii unei interacțiuni.

PERSOANA 5: Domnule, vă rog, e pentru dumneavoastră. Poate vă
inspiră cu ceva. Numai că, vă rog, fiți discret.
PERSOANA 1: Scena „Nu renunța“.

PERSOANA 3: Eram doisprezece. După primul semestru, am rămas
zece, pe al doilea nu l-au trecut alte trei persoane. După aia exma-
triculările au început să fie mai bine gândite. Eu m-am scos cu
prezențele și cu privirea inteligentă. După aia au mai picat alte
două persoane. Două? Am pierdut șirul. În semestrul următor
știam cu toții că șandramaua se duce la fund. Jucam piatră-foar-
fecă-hârtie să tragem la sorți care va fi orchestra.
(Cântec)
PERSOANELE 1, 2, 4, 5, 6 (în rolul Cadrelor. Melodeclamă): Nu renunța,
studento, c-o să ne desființeze catedra.
493
PERSOANA 3 (în rolul Studentei): Nu știu de nota cinci, nu pot cu

cinci materii.
CADRELE: Nu renunța, studento, c-o să plătim amendă.
STUDENTA: Nu am învățat până în iunie, n-o să învăț nici până în
septembrie.
CADRELE: Nu renunța, studento, decizia majorității îți dăm notă
de trecere.
STUDENTA: Nu mai am putere s-o lungesc atâta, nu are sens, nu
ne potrivim.
(Intră muzica.)
PERSOANA 1 (cântă):
Studento, știm că de la noi nu vrei s-accepți vreun sfat
C-o minte ca a ta te-ai descurca la doctorat!
STUDENTA: Doctorat?
CADRELE (în cor):
Doctorat.
STUDENTA: Și eu ce câștig din asta?
CADRELE: Doctoratul!
STUDENTA: A, doctoratul. (Cântă.)
Această perspectivă
Așa mă intrigă
În sfârșit cineva îmi vede potențialul
La doctorat
Te simți salariat
Deplasări, cercetări…
CADRELE:
…te chinui și muncești!
STUDENTA: Ce?
CADRELE: Nimic, nimic. (Cântă.)
Nu renunța, studento, că ne închid catedra.
Nu renunța, studento, că vom plăti amenda.
Cum știm că de la noi nu vrei s-accepți vreun sfat,
Altcineva, în locul tău, va face doctorat.
STUDENTA: Rămân.
PERSOANA 5: Scena inițierii interacțiunii a doua.

PERSOANA 2: Ce-ai pățit?
PERSOANA 1: Nimic.
PERSOANA 2: Ceva legat de coordonator?
PERSOANA 1: Nu!
Agata M. Skrzypek
494
PERSOANA 2: Știi, dacă ai nevoie să vorbim, sau pentru orice altce-

va, poți să treci pe la mine la un vin.
PERSOANA 1: Mersi, dar am ceva de făcut acum.
PERSOANA 2: Ai început deja să scrii?
PERSOANA 1: Puțin.
PERSOANA 2: Adică ai primit deja multe observații? Sunt alea pe
care le ții sub braț? Pot să văd și eu?
PERSOANA 1: N-ai tu treabă!!
PERSOANA 3: Scenă fără sens.

PERSOANA 4: Ai știut mereu că vrei să faci un doctorat?
PERSOANA 2: Nu, bineînțeles că nu.
PERSOANA 4: Și atunci de ce ai decis să dai la doctorat?
PERSOANA 2: Ai văzut vreodată o persoană cu masterat în studii
umaniste care să impună respect?
PERSOANA 4: Păi, e clar ‒ până și soră-mea, actrița mea preferată
și scriitoarea aia mișto. Așadar, consideri că nivelul educației de
azi suferă o cădere?
PERSOANA 2: Nu e în cădere, dar nici nu-mi oferă un viitor decent.
În opinia părinților mei. Mai ales a lui taică-miu.
PERSOANA 4: Faci doctoratul pentru taică-tu?
PERSOANA 2: Evident că nu. Îl fac pentru profesoara mea coordo-
natoare.
PERSOANA 4: De ce nu-l faci pentru tine?
PERSOANA 2: Pentru că în această etapă încă nu știu ce e bine pen-
tru mine. Și nici ce fel de cercetări ar putea deveni o investiție
valoroasă în dezvoltarea științei. Așa că o fac pentru tata și pentru
coordonatoarea mea. Asta îmi dă o siguranță, cel puțin pentru
următorii patru ani. Și totuși, câteodată simt un gol ciudat în
suflet. Și nu mai văd rostul.
PERSOANA 6: Scenă de rușinare.

PERSOANA 3: Doamnă profesoară, am lucrat la ea trei săptămâni. În
ultima, aproape că nu am dormit deloc, scriam încontinuu. Stadiul
cercetării este corectat, tabelele sunt completate și ajustate. Nici
cu banii nu stau rău. Mâine e deadline-ul. Semnați?
PERSOANA 5: Trebuie să mă gândesc.
PERSOANA 6: Douăzeci și trei de ore mai târziu.
PERSOANA 5: Știți, am citit-o. Am arătat-o inclusiv șefului de cate-
dră, doamnei decan și domnului prorector pentru probleme stu-
dențești.
495
PERSOANA 3: Deci o trimitem...?

PERSOANA 5: Nu e bună de nimic. Engleza, de asemenea, nu este
foarte clară. Dacă țineți să studiați aici în continuare, încercați să
completați încă o dată cererea, peste șase luni.
PERSOANA 3: Și domnul șef de catedră, doamna decan și domnul
prorector…?
PERSOANA 5: Nu, nu au citit.
PERSOANA 4: Scenă cu titlul „Curs de pregătire în ABC-ul bunelor

practici“.
PERSOANA 3: Deci, ce nu facem?
PERSOANA 2: Nu întârziem.
PERSOANA 6: Îmi cer mii de scuze, gata, am ajuns. Nu spunem
minciuni.
PERSOANA 2: Fără adulter.
PERSOANA 6: Nu falsificăm semnăturile în carnetul de note.
PERSOANA 2: Nu încurajăm să se facă ghostwriting!
PERSOANA 6: Nu ascundem persoanele care recurg la ghostwriting!
PERSOANA 2: Transparență totală.
PERSOANA 1: Mie mi se pare că astea-s așa niște tâmpenii învechite.
PERSOANA 3: Poftim?
PERSOANA 1: Și dacă o profesoară mai în vârstă se îndrăgostește de
un student mai tânăr, atunci ce? Că doar sunt adulți. Și dacă două
colege de la aceeași catedră se înțeleg între ele că una o va cita pe
cealaltă dacă și cealaltă o va cita pe prima – cu ce diferă asta de,
de celelalte practici? Și de ce un articol are voie să conțină doar
zece la sută citate, în schimb permite parafrazarea altei publicații?
PERSOANA 2: Ce-ai pățit?
PERSOANA 1: Nimic, întreb doar, dacă, de exemplu, m-ar inspira
cineva ar însemna dintr-odată că e plagiat?
PERSOANA 3: Voi ce credeți?
PERSOANA 6: Că e. E plagiat.
PERSOANA 1: Dar tu?
PERSOANA 2: Că... depinde...
PERSOANA 6: De?
PERSOANA 2: De gradul inspirației.
PERSOANA 4: Scenă cu titlul „Nu pot vorbi despre asta cu tine“.

PERSOANA 2: Hei, putem vorbi despre doctoratul tău?
PERSOANA 1: Nu pot vorbi despre asta cu tine.
Agata M. Skrzypek
496
PERSOANA 6: Lasă-l în pace. N-o să-ți zică nimic. I-au promis că-i
dau normă întreagă. Așa am auzit.
PERSOANA 3: Scenă cu titlul „Cunoașterea e putere bis“, schimb de

mesaje pe mess.
PERSOANA 4: Ai avut o groază de timp să faci asta. Trei puncte. Nu
te aștepta să-ți fac pe plac. Un lucru totuși o să fac pentru tine.
Trei puncte. O să calculez costurile prezenței tale aici: doctorat
pentru subordonare (!), doctorat pentru renunțare la ne-doctorat
(!), doctorat pentru muncă grea (!). O să-ți explic prin cultura pop.
Ai văzut filmul Diavolul se îmbracă de la Prada?
PERSOANA 6: Dar dumneavoastră l-ați văzut?
PERSOANA 4: Nu te-am întrebat ca să-mi răspunzi cu aceeași între-
bare.
PERSOANA 6: Mă scuzați de întrebare.
PERSOANA 4: Ascultă, într-una dintre scene, protagonista, jucată
de Anne Hathaway, se ceartă din nou cu iubitul referitor la jobul
pe care îl are. În următoarea zi se descarcă pe un alt personaj, pe
care îl joacă Stanley Tucci. Ăla o liniștește cu faptul că o criză din
viața personală înseamnă că a venit momentul pentru o avansare
în carieră. Înțelegi?
PERSOANA 6: Da. Dar asta ar avea sens doar dacă ai lucra pentru
cineva ca Meryl Streep. Pentru personajul pe care îl joacă Meryl
Streep. Mă scuzați. Mi-a căzut telefonul cu ecranul în jos și s-a
trimis din greșeală un emoticon cu Sponge Bob care vomită.
PERSOANA 4: Cu tot respectul, la revedere.
PERSOANA 3: Scenă de justificare.

PERSOANA 5: Pornesc de la premisa că acești doctoranzi și aceste
doctorande sunt niște persoane mature. Și, atunci când o per-
soană matură își propune ceva, insistând că mai e și din pură
pasiune, atunci duce treaba până la capăt. În numele instituției.
Iar dacă nu este convinsă de ceva sută la sută, fie că e vorba să
învețe cu normă întreagă, sau să aibă copii, sau să se dedice unui
lucru pe termen lung, atunci nu are sens să-și irosească viața. A,
că îi descurajez să dea la doctorat dacă o spun așa direct? Păi,
pentru că nu vreau ca ele să fie nefericite, nici să se simtă înșe-
late. Înțelegeți odată că în mediul academic este la fel de greu ca
în toate celelalte medii. Nimeni nu o să vă dea note și nu o să vă
planifice munca, nu interesează pe nimeni că aveați altceva de
făcut. Dacă te implici, îți este greu, dar ai și satisfacții. Dar când
497
nu te implici total, ți-e greu și începi să-i acuzi pe toți din jurul
tău, mai puțin pe tine.
PERSOANA 3: Mă scuzați de întrebare, dar nu credeți că reproduceți
același discurs care v-a fost adresat acum două grade academice?
PERSOANA 5: Din fericire, eu fac parte din generația care nu este
atât de simțitoare.
PERSOANA 2: Scenă-criză. (Strigă nedeslușit.)
PERSOANA 4: Scena „Am auzit că...“
PERSOANA 6: Am auzit că odată a venit la ședința de catedră cu
fetița ei de doar câteva luni!
PERSOANA 5: Am auzit că odată a venit la ședința de catedră cu
câinele lui!
PERSOANA 6: Am auzit că după ședință, ea a trebuit să rămână la
o mică discuție!
PERSOANA 5: Am auzit că a lătrat și câinele atunci când au votat
pentru denumirea proiectului, ca să fie un număr de voturi impare!
PERSOANA 6: Am auzit că după aceea descuraja acordarea conce-
diilor de maternitate pentru colaboratori.
PERSOANA 5: Am auzit că în institutul ăsta tuturor le era frică de
câine. Îi ziceau „rotweilerul directoarei“, deși în realitate era o
cățea shih-tzu. Nu contează.
PERSOANA 6: Am auzit că la cursurile ei e mai bine să nu dezvă-
lui nimic din viața personală. Că ține minte tot, iar după aceea
se folosește de informațiile alea la examen ca să te acuze că ești
nepregătit, că ai fost să o vezi pe mama în Italia sau că lucrezi
la bar, unde în fiecare seară cică ai bea cu fiecare client. Și cu cât
încerci mai mult să o convingi că nu e fair ceea ce face, cu atât
mai greu ți-e să iei o gură de aer în timp ce plângi de la un sughiț
la altul.
PERSOANA 5: Am auzit că academicienii se înmulțesc prin citare.
PERSOANA 3: Scena „Nu vei face nimic“.

PERSOANA 1: Deci, există omul ăsta, un profesor de vârstă mij-
locie, cu barbă, care face „cic-cic-cic“, trage din țigară și scoate
cerculețe de fum. Încuie ușa de la clasă cu cheia, scutură mucul
în scrumiera pe care o ține atârnată de un lănțișor, scoate fumul
pe geam, asta doar vara, pentru că iarna e frig. Are câteva citate
pe care le repetă întruna. Cunoaște Foucault, Deleuze și mii de
feluri pentru a face o studentă să plângă. Niciodată nu l-a terminat
pe Derrida, de aceea nici nu-l recomandă. Nu am citit în viața
Agata M. Skrzypek
498
mea vreo publicație de-a lui, dar asta doar pentru că domnul
profesor lucrează la o carte foarte importantă și nu are timp de
mărunțișuri. La cursuri nu ține minte niciodată sursele și nici
nu folosește notițe. Când eram în anul întâi la doctorat, îi făceam
fișe de lectură la fiecare curs. Îi apăram autoritatea în fața oricărei
persoane care întreba:
PERSOANA 3: Cu ce drept predă omul ăsta aici la universitate?
PERSOANA 1: Iar programa era alcătuită din Thomas d′Aquino, Frie-
drich Nietzsche și Otto Weininger. Mă învăța cum să disprețuiesc
femeile și repeta: „Infernul sunt ceilalți.“ Nici măcar nu observam
asta, pentru că îi admiram stilul și-mi doream să fiu ca el. Nu
știam ce le făcea oamenilor la examen. De aceea o să vină acum
scena cu titlul „Nu știu dacă aș putea să-l reclam undeva, așa că
poate-mi va scăpa o vorbă, cică din întâmplare, și atunci o să-i
ajute bârfa pe ăia care vor avea de-a face cu moșul ăla“. Examen
la domnul profesor.
PERSOANA 6: Foarte bine, știe domnișoara aproape de 10.
PERSOANA 2: De ce aproape?
PERSOANA 6: Zecele o să vină când o să vină și-un pupic.
PERSOANA 1: Și ce-ai făcut?
PERSOANA 2: Mi-e greu s-o spun altfel decât răspicat.
PERSOANA 1: Atunci poate te ajută vreun citat?
PERSOANA 2: Poa′ să fie o strofă din Andrzej Włast1?
PERSOANA 1: Sigur, dă-i drumul.
PERSOANA 2: Sună cam așa:
Mintea mea a intrat într-o zăpăceală
Am o sănătate atât de precară
În colțul inimii a tresărit ceva
În fața ta, am căzut pe asfalt
Trezindu-mă, extrem de îngrijorat
M-ai întrebat ‒„Domnișoară, ce s-a întâmplat?“
PERSOANA 1: Și ce i-ai răspuns?
PERSOANA 2: Nimic. Am ieșit. Aproape cu zece.
PERSOANA 4: Scenă despre neîncredere, confuzie, despre o întreagă
nebunie!
PERSOANA 1: Totuși mie mi se pare că nu e vina lui!
PERSOANA 5: Sugerezi că nu am ști cum să recunoaștem o perso-
nalitate cu adevărat întunecată?
1
Poet, libretist polonez de origine evreiască, autorul versurilor a peste 2000
de cântece. Este cunoscut mai ales pentru versurile scrise pentru Tango Milonga/
Oh, Donna Clara, un hit internațional din 1929 (n. tr.).
499
PERSOANA 1: Da! Numește-mi răul pe care-l crezi:

- impersonal,
- imaterial,
- în afara istoriei,
- fără proprietar, din punct de vedere economic,
- netraumatizant,
- care să existe în afara relației cu părinții, cu profesorii, cu iubiții,
cu cei de vârsta ta și cu personajele fictive.
PERSOANA 5: Și de ce atâta teorie? Vorbeam despre un moș care a
vrut să se pupe, nu despre un sistem.
PERSOANA 5: Scenă de solidaritate.

PERSOANA 3: Știți.
PERSOANELE 1, 4, 6: Știm. Da, știm.
PERSOANA 3: Bine că știți.
PERSOANA 4: Dar, dacă tot știm, atunci…
PERSOANA 6: Nu. Nu putem.
PERSOANA 4: Dar e...
PERSOANA 1: De acord, dar nu putem. O să facem mai rău.
PERSOANA 3: Contează că știm. Voi știți, eu știu.
PERSOANA 6: Și ei.
PERSOANA 3: Da, și ei știu la fel.
PERSOANA 4: Am o idee!
PERSOANA 1: Parcă am închis subiectul.
PERSOANA 4: Ei trebuie să știe că noi știm. Abia atunci va avea un
sens. Așa o să putem ajuta.
PERSOANA 3: Nu, nu, o să facem mai rău.
PERSOANA 1: Deocamdată e de ajuns că știm. Nu facem nimic.
PERSOANA 6: Păstrăm informația asta pe viitor. Dacă va fi nevoie,
atunci vom face ceva.
PERSOANA 2: Scena cu titlul „Chestionarele“.

PERSOANA 3: Aveți acum la dispoziție cinci minute pentru a com-
pleta chestionarele de evaluare periodică privind nivelul de
satisfație asupra studiilor din facultate. Patru întrebări închise și o
întrebare deschisă. Grăbiți-vă, ca să reușesc să vă predau materia.
PERSOANA 1: Apropouri.
PERSOANA 2: Eschivări.
PERSOANA 4: Glumițe. Nevinovate.
PERSOANA 5: Compara busturile colegelor mele cu sculpturile lui
Praxiteles.
Agata M. Skrzypek
500
PERSOANA 6: Mă atingea în zona coapselor. Câteodată mă pipăia,

apoi începea să vorbească ca să distragă atenția.
PERSOANA 1: Că cică e înghesuială pe holuri.
PERSOANA 2: S-a dat la mine când ieșeam de la baie, m-a strâns
foarte tare și m-a sărutat.
PERSOANA 1: Unde?
PERSOANA 2: Pe gât.
PERSOANA 4: Îmi pipăia mâinile, încheieturile, bustul. În timpul
discuției, cu diverse ocazii.
PERSOANA 1: Mă mângâia pe umeri, trăgea de mine mereu pe la
xerox, îmi bloca intrarea la ușă. Șicane din astea.
PERSOANA 2: Invitații la consultații individuale cu ușile închise.
PERSOANA 5: Mă durea burta de frică.
PERSOANA 6: Spunea că-i era așa de dor.
PERSOANA 2: Vomitam la baie.
PERSOANA 1: Acum iau medicamente. Medicamentele costă.
PERSOANA 6: Refuzam. Încercam să mă port cu sânge-rece. Să mă
justific. Să-mi justific refuzul în propoziții articulate. Să-l fac să
se poarte rațional. Să-și asume responsabilitatea.
PERSOANA 1: Mă judecă mereu și îmi cere să fac imposibilul.
PERSOANA 2: Îmi cere să-mi dedic tot timpul pentru a rezolva tre-
burile ei, ale studenților ei, pentru a-mi asuma responsabilitățile
ei nedorite dimineața, seara și în weekenduri.
PERSOANA 5: Mă înjura. Mi-a interzis să renunț la studii. Că cică asta
i-ar retrage ei grantul.
PERSOANA 1: Nu sunt deloc remunerată pentru munca pe care o fac.
PERSOANA 6: Când am publicat lucrarea, pentru care am fost plăti-
tă, profesorul a spus că e o pseudoștiință și m-a făcut pe facebook
o colaboratoare de doi lei și o dobitoacă.
PERSOANA 4: În comisia de etică sunt membri un abuzator, o pro-
xenetă și o sociopată, doar n-o să mă duc la ei.
PERSOANA 2: Îmi cunosc bine drepturile. Știu bine că există doar
pe hârtie.
PERSOANA 5: Dintr-odată s-a întins pe podea. Credeam că i s-a
făcut rău. M-am aplecat spre el. A zis că totul e ok doar cobora
la nivelul meu.
PERSOANA 1: Mă durea capul. În clasă era zăpușeală. Mă ajuta
atunci când căscam. Profesorul s-a înveselit. „A mea n-ar încăpea
înăuntru“, s-a lăudat.
501
PERSOANA 2: M-a întrebat dacă sunt la ciclu și să mă gândesc bine

ce-i răspund, că dacă mint, o să mă verifice.
PERSOANA 1: Femeile put. Când au ciclu, se simte de la o poștă.
Atunci nu le las să intre la examen.
PERSOANA 5: Femeile sunt mai puțin capabile decât bărbații și ar
fi mai bine dacă ar sta acasă.
PERSOANA 1: Arăți ca o târfă cu bluza asta pe tine.
PERSOANA 2: Pantalonii ăștia te îngrașă.
PERSOANA 6: Arăți ca fosta mea.
PERSOANA 1: Pot să apreciez cum arătați pentru că sunt profesor
de estetică, ha ha.
PERSOANA 4: Ești o cretină, noroc că mă ai pe mine. Eu o să-ți fac
educație.
PERSOANA 5: Obligația ta este să răspunzi la telefoanele mele.
PERSOANA 6: Te-am visat.
PERSOANA 4: Vreau să văd cum arăți goală.
PERSOANA 2: Când îmi dai o muie?
PERSOANA 1: Ești atât de nerecunoscătoare, Lady Anal.
PERSOANA 6: Idioată, cârpă, parazito, copilă, panicoasă, dobitoacă.
PERSOANA 2: Studiile astea sunt doar pentru cei fără handicap,
pentru cei albi și pentru cei fără copii.
PERSOANA 4: Sigur vii de la țară.
PERSOANA 6: Întoarce-te la sapă.
PERSOANA 5: Dead name? Nu fi dobitoc, Antoni.
PERSOANA 2: Cinci cu minus, așa a vrut Doamne Doamne.
PERSOANA 5: Asta-i așa o mini recenzie după un futai banal.
PERSOANA 4: Iar acum vă rog să vă imaginați cum domnul din
banca a treia o violează pe doamna din banca de la geam.
PERSOANA 6: Ștoarfo. Jegosule. Puli belite.
PERSOANA 2: Intimidare.
PERSOANA 4: Argumente ad personam.
PERSOANA 5: Șantaj. Minciună. Înghețarea studiilor. Absența de la
ședințe. Vorbitul pe la spate.
PERSOANA 1: Mă scuzați? Aceste anchete sunt anonime?
PERSOANA 3: Dar câți sunteți în grupă?
PERSOANA 1: Cinci.
PERSOANA 2: Scenă la îndemână.

PERSOANA 1: Renunțarea la studii amenință cu moartea sau des-
figurarea!
Agata M. Skrzypek
502
PERSOANA 2: Înainte să renunți la studii, adresează-te medicului

sau…
PERSOANA 3: Renunțarea la studii te doare toată viața!
PERSOANA 4: În spatele oricărei renunțări la studii se află...
PERSOANELE 1, 2, 3, 4, 5, 6: Să renunți la studii ‒ asta e!
PERSOANA 5: Renunțarea la studii connecting people.
PERSOANA 6: Valorează mai mult decât o mie de cuvinte.
PERSOANA 5: Scenă pe tema prestigiului.

PERSOANA 2: Hei.
PERSOANA 1: Hei.
PERSOANA 2: Am auzit ce s-a întâmplat. Îmi pare foarte rău.
PERSOANA 1: Bine s-a întâmplat. Eu unul nu aș fi știut ce să fac.
După toată chestia aia. Amiabil.
PERSOANA 2: Ce înseamnă „amiabil“?
PERSOANA 1: Înseamnă că eu am cedat ‒ din fericire fără conse-
cințe.
PERSOANA 2: Și el?
PERSOANA 1: El a rămas.
PERSOANA 2: Tot așa, fără consecințe?
PERSOANA 1 Conducerea institutului continua să mă consoleze ‒
că așa e profesorul ăla. Dar tu? Tu ce mai cauți la facultatea asta?
PERSOANA 2: Le demonstrez părinților că valorez ceva.
PERSOANA 1: Sigur.
PERSOANA 2: Dacă vreodată ai chef să bem un vin...
PERSOANA 1: Sigur.
PERSOANA 3: Scenă-intenție.
Te rog, ajută-mă să pun în cuvinte
Ceea ce cred despre articol, și ceea ce cred cu adevărat despre
aceste studii
Ca piesa mea să nu ofenseze pe nimeni, pentru că-mi doresc un
viitor
Ca piesa mea să ajute pe cineva care la fel are dubii, sau se teme
și și-a pierdut calea
Ca piesa mea să amuze pe cineva, că noi o tot ținem așa, dar ea
nu mai – și cu asta, basta.
PERSOANA 6: Cât de des renunțați la doctorate?

PERSOANA 2: Tot timpul primăvara.
PERSOANA 1: În fiecare lună, începând cu prima.
503
PERSOANA 3: Și eu o fac destul de regulat, după fiecare rezumat al

lucrării refuzat, cândva renunțam mai des, până când n-am mai
pus botul la răutăți.
PERSOANA 4: Și de ce renunțați la doctorate?
PERSOANA 5: Mi se pare evident de ce.
PERSOANA 1: Sunt atâtea lucruri de făcut în viață.
PERSOANA 4: Scenă actuală.

PERSOANA 2: Hei, mai este o chestiune pe care trebuie să o discu-
tăm aici.
PERSOANA 6: Așa, care?
PERSOANA 2: Hai, recunoaște că ești a șasea autoare a acestui text.
PERSOANA 6: Nu sunt.
PERSOANA 1: Trei șeptimi și patru noimi din tot conținutul se
bazează pe ceea ce ne-ai povestit.
PERSOANA 3: Dacă nu ne-ai fi povestit astea, ar fi lipsit trei unspre-
zecimi și cinci optimi.
PERSOANA 5: De ce nu vrei să-ți recunoști textul?
PERSOANA 6: Și cum ar suna atunci? „A trăit-o și a scris-o.“ Nu…
PERSOANA 4: „Ce-am trăit, ce-am observat, pentru toți aici am
notat!“
PERSOANA 6: Sunt de acord să mă trec pe lista autoarelor, cu con-
diția ca în dreptul meu să fie o adnotare potrivită!
PERSOANA 2: Tot ce dorești.
PERSOANA 6: „Sunt autoarea acestui text. L-am scris cu sânge-rece,
folosindu-mă de nefericirea multor persoane. Dar și mai multe sunt
cele care au evitat discuțiile pe acest subiect. Sunt la doctorat.“
C’EST FINI
Mulțumesc Tuturor celor (ei și ele) care mi-au fost alături în timpul
procesului creării acestei piese ‒ o dată, pentru scurt timp sau tot
timpul. Acest text este pentru Voi.
Cuprins
Mișcări de revoluție pe orbita textului de teatru postdramatic,
introducere de Oana Cristea Grigorescu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Prefață de Katarzyna Niedurny . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
REVOLUȚII
Jolanta Janiczak
Femei de stat, curve ale revoluției și poate chiar neveste educate . . . . 29
Comuna din Paris . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
RĂZBOI
Michał Kmiecik
Memoria Rutkăi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
Magda Fertacz
Puppenhaus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107
VICTORIE?
Weronika Murek
Feinweinblein . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
Sebastian Majewski
În chestiunea victoriei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183
NARAȚIUNI
Daria Kubisiak
A început de la produsele alimentare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 237
Tomasz Śpiewak
Totul despre mama mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 261
EA
Martyna Wawrzyniak
Schwarzindividele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 325
Maria Wojtyszko
Iad-Rai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 365
EL
Michał Buszewicz
Autobiografie pentru orice eventualitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 409
Piotr Wawer Sr
Pur și simplu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 443
INSTITUȚII
Michał Telega
Actrițe. Adică, scuze că te ating . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 467
Agata M. Skrzypek
Nota de trecere. Varietăți dramatizate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 487
La Editura ART au mai apărut:
Made in Poland
Traducere din limba polonă de Sabra Daici, Cristina Godun,
Luiza Săvescu
Antologia de teatru polonez contemporan Made in Poland prezintă, sub

îngrijirea criticului de teatru Iulia Popovici, o selecţie de piese (multe
dintre ele – premiate) reprezentative pentru teatrul polonez al momen-
tului şi ilustrative pentru actualele tendinţe din domeniu:
Să discutăm despre viaţă şi moarte de Krzysztof Bizio (trad. Sabra Daici),

Balada despre Zakaczawie de Maciej Kowalewski, Krzysztof Kopka, Jacek
Głomb (trad. Sabra Daici), Călătorie la Buenos Aires de Amanita Muska-
ria (trad. Luiza Săvescu şi Sabra Daici), Prorocul Ilie de Tadeusz Sło
bodzianek (trad. Luiza Săvescu, versurile Passsionaria Stoicescu), Copilul
de Maria Spiss (trad. Cristina Godun) şi Made in Poland de Przemysław
Wojcieszek (trad. Cristina Godun).
Psihoterapolitica
Traducere din limba polonă de Sabra Daici, Cristina Godun,
Luiza Săvescu
Cele opt piese adunate în acest volum reprezintă opt cortine ale realităţii
poloneze contemporane.
„În Polonia, scrierea pieselor de teatru a devenit o îndeletnicire bizară.
Unii consideră creaţia dramatică o formă literară schiloadă, care nu are
dinamica naraţiunii epice şi încearcă să cuprindă, în câteva sute de
pagini, întreaga bogăţie şi întregul mister al lumii, să creeze un uni-
vers distinct, măreţia cosmosului. Alţii consideră că tocmai conden-
sarea textului dramatic poate duce la pătrunderea rapidă în ţesătura
existenţei. Că tocmai creaţia dramatică surprinde totul. Şi e greu să nu
fim de acord cu acest lucru, dacă ne gândim la textele lui Shakespeare,
care, totuşi, astăzi, cine ştie?, poate ar fi ales să fie romancier. În orice
caz, un lucru este sigur: în epoca dramatică, funcţia dramei şi valorifi-
carea ei în practică au suferit mari transformări.“ (Piotr Gruszczyński,
Opt cortine)
Josef Koudelka, Invazie Praga 68
Traducere din limba cehă de Gabriela Georgescu
În timpul celor șapte zile din august 1968, când armatele s tatelor
semnatare ale Pactului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia, Josef
Koudelka, pe atunci în vârstă de treizeci de ani, a realizat o serie de
fotografii pe care a reușit ulterior să le scoată din țară. Fotografiile lui
au fost publicate de agenția Magnum Photos în 1969, în numeroase
reviste internaționale cu ocazia împlinirii unui an de la invazie, fără
ca numele autorului să fie menționat. În același an, Koudelka a primit
un premiu important: Overseas Press Club i-a conferit „fotografului
ceh anonim” medalia de aur Robert Capa.
De-abia în 1984, după moartea tatălui său, când amenințarea represa-

liilor împotriva familiei a dispărut, a recunoscut public pentru prima
dată că el este autorul instantaneelor.
Mariusz Szczygieł, Gottland
Traducere din limba polonă de Ana Maria Luft
Gottland este o colecție splendidă de reportaje literare despre Ceho-

slovacia secolului trecut, trecând dincolo de stereotipuri culturale
și surprinzând unicitatea spiritului ceh prin prisma unor personaje
excepționale: actrița Lida Baarová, femeia care l-a făcut pe Goebbels
să plângă, sculptorul Otokar Švec, autorul celei mai mari statui a lui
Stalin din lume, care-a decis să-și ia viața înainte să-și termine cre-
ația, o nepoată a lui Franz Kafka, care a cultivat anonimatul, cântă-
reața Marta Kubišová, căreia regimul comunist i-a interzis să cânte
timp de 20 de ani, ștergându-i toate înregistrările din arhivele radio,
legendarul fabricant de pantofi Tomáš Bata, care-a întemeiat un oraș
pe care l-a controlat în totalitate, scriitorul Eduard Kirchberger, care
s-a reinventat și a devenit Karel Fabián și mulți alții.
Mariusz Szczygieł, Raiul pe pământ
Traducere din limba polonă de Cristina Godun
După volumul Gottland, o bijuterie dedicată Cehoslovaciei secolului
trecut, premiatul autor polonez Mariusz Szczygieł recidivează cu
această carte, un imn ironic și derutant închinat Cehiei contempo-
rane. La granița dintre sociologie și reportaj literar, Raiul pe pământ
este un volum despre tot ce l-a fascinat în ultimul deceniu în țara lui
preferată. Szczygieł se uită la posturile de televiziune cehești, citește
ediții de chioșc despre vedetele lor și romane populare, merge la
teatru și la cinema. Se duce și în toalete publice unde descoperă cu
încântare îndemnuri ca acesta: PREȚUIȚI BUNĂVOINȚA ÎNTÂMPLĂ-
TOARE ȘI FAPTELE FRUMOASE LIPSITE DE SENS. Are întâlniri fabu-
loase cu filosoful și poetul Egon Bondy, fotograful Jan Saudek, artis-
tul David Černý, dar și cu vedeta de televiziune Halina Pawlowská,
un fel de Bridget Jones a Cehiei, care a scris cărți precum De ce nu
m-am spânzurat sau Hipopotamii nu plâng.
Grupul Editorial ART
Comenzi – Cartea prin poştă
C.P. 4, O.P. 83, cod 062650, sector 6, Bucureşti
tel.: (021) 224.01.30, 0744.300.870, 0721.213.576;
fax: (021) 369.31.99
Comenzi – online
www.editura-art.ro

Teatru Polonez Contemporan Tipar-1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teatru Polonez Contemporan Tipar-1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REVOLUT, II

antologie de teatru contemporan polonez

Antologare și prefață de Katarzyna Niedurny

Traducere din limba polonă

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Revoluţii: antologie de teatru contemporan polonez (2011-2021)

Volum apărut cu susținerea Institutului Polonez din București

© Editura ART, 2022, pentru prezenta ediţie

paisprezece texte de teatru pe care le propune Katarzyna Niedurny

Pentru analiza Revoluțiilor e necesar să ne oprim în cele ce urmea-

autoreferențială la universul reprezentării scenice destabilizează con-

politică și ne îndrumă spre judecata individuală, născută din evalu-

piese feministe care refuză rolul pasiv și destabilizează instrumen-

Śpiewak și A început de la produsele alimentare de Daria Kubisiak

masculin e contrazis de provocările vieții care îl obligă pe Piotr

generală a grupului. Cele două texte deschid critica instituțiilor și

Revoluții. Antologie de teatru contemporan polonez (2011-2021) repre-

Schimbări semnificative intervin, propriu-zis, și în creația dra-

Textele au fost ordonate în perechi, în șapte grupaje tematice, și

Laskier, găsit în Polonia. Fetița evreică a ținut un jurnal în timpul

Povestea ei nu se sfârșește, așadar, în anul 1945.

ar fi un flacon de parfum sau o coajă de portocală, suplinind astfel

personală. Povestește despre dispariția prematură a soției, care moa-

un factor declanșator în denunțarea mecanismelor violenței și în

P.S. În această antologie urma să fie inclus încă un text. Piesa

THÉROIGNE: Ce existență mai e și asta: înfățișată întotdeauna acasă,

THÉROIGNE: N-am încredere în sacrificii și victime.

THÉROIGNE: De ce are libertatea atât de puține susținătoare?

întâmpli pe străzile învolburate. E plăcut să te întinzi pe pavajul

ia cu asalt vârful trebuie să treacă prin câteva lecții de rezistență,

intern brut al unei țări ca Liberia sau Burkina Faso? Mă sperie

THÉROIGNE: Poate vom avea cândva posibilitatea să ne întâlnim

MAGDALENE: Nu există mari curtezane care să nu fie în același

DOAMNA NECKER: E prea puțin, prea puțin, prea puțin. Vorbele

VICTORINE: Crezi că nu se-aude ce ziceți: dați-le-o pâine și-or să

ROBESPIERRE: Puteți ocupa locul acesta din colț, e suficient dacă

pe Dumnezeu, doar după minunile făcute“? Louis de Saint-Just,

împăcate cu corpul lor și cu rolul semnificativ pe care-l joacă.

pregătită. Ești pregătită să te întrebi ce vrei și să spui cu voce tare.

oricum primul de-abia așteaptă să poarte papucii celui de-al doi-

VICTORINE: Astea ca tine ar trebui dezbrăcate în pielea goală, unse

Dreptul la libertatea fizică și spirituală.

ESQUIROL: De la o pagină la alta, ilustrațiile devin tot mai brutale,

șapte minute și cu asta, basta. Nu dau bacșiș, de la fiecare a tre-

călugăr, pare-se. De pe firmele magazinelor picură organe interne.

autoproclama papă, în mâinile mele religia va deveni o practi-

DOAMNA COLBERT: N-o să facem treaba murdară în locul tău, nici

DANTON: Imediat mi se pune în mișcare planul la Moscova. Îl joc pe

donez de fiecare dată la Unicef și Caritas exact atâta cât am dat,

dezvoltarea personală. De ce să investești în ceva ce n-are cum

DOAMNA COLBERT: Trebuia să acționăm împreună, solidar, toate

peste tot atâta de groaznic de singură. Și să am în sfârșit propria

DOAMNA COLBERT: Scena nu este nici obișnuință, nici automat,

DOAMNA NECKER: Și unde e cuvântul de încheiere, o teză de final,

Traducere de Ioana Diaconu-Mureșan

III. PAUZĂ DE CÂNTAT

ani, grație succeselor medicinei japoneze, am reușit să mă trezesc.

o, toți își doresc cu atâta ardoare oo,

VI. RIMBAUD (ORGIA PARIZIANĂ)3

Mâncaţi! Pentru Regina cu revărsate buci!

„Un artist confecționer de încălțăminte“, a reluat el, „creează pan-

după masacru, dar și chestia asta a avut consecințele ei. Am fost

IX. CÂNTEC (NAȚIONALITATE)

Oh messieurs the gunmen4