Auxiliar Complet

SÎRBA MIHAELA RAMONA
Modele Bac 2023

-auxiliar curricular-
Nr. volum (dacă este cazul)
Nr. ediţie (dacă este cazul)
Nume editor/traducător
Retevoiești, 2023
ISBN 978-973-0-38087-3.
1
2
Argument
Prezenta lucrare- un auxiliar curricular- se adresează elevilor care vor susține, la

sfârșitul anului școlar 2022-2023, Examenul de bacalaureat, indiferent de filieră sau profil,
cât și profesorilor.
Structurat în două părți, auxiliarul curricular respectă fidel atât competențele vizate de
programa de examen, cât și conținuturile asociate acestora.
Partea I conține un set de 10 teste, realizate în conformitate cu modelul propus de
M.E.N.C.S.,la data de 17.01.2017. Astfel, Subiectul I are ca punct de plecare un text non-
literar (memorialistic, epistolar, jurnalistic, juridico-administrativ, științific), iar itemii
formulați vizează înțelegerea textului, decodificarea și comprehensiunea mesajului. Acest
subiect este împărțit în două categorii de itemi. Itemul A, semiobiectiv, de tip întrebare
structurată, este alcătuit din cinci sarcini de lucru a câte 6 puncte fiecare, în vreme ce itemul
B, subiectiv, de tip eseu, vizează producerea unui text argumentativ, având alocate 20 de
puncte.
Subiectul al II-lea, care are alocate 10 puncte, este conceput sub forma unui item
semiobiectiv de tip întrebare cu răspuns scurt și vizează comentarea unui text integral sau a
unui fragment de text literar, aparținând unuia dintre cele trei genuri literare: epic, liric și
dramatic. Textele au fost selectate astfel încât să vă ajute în deprinderea și în exersarea
strategiilor de comprehensiune și de interpretare a unui text literar, a modalităților de analiză
tematică, structurală și stilistică.
Subiectul al III-lea, căruia îi sunt atribuite 30 de puncte, presupune realizarea, în
minimum 400 de cuvinte, a unui eseu strucurat, care vizează aspecte de analiză tematică,
structurală, stilistică a operelor literare studiate ce aparțin autorilor canonici, curentelor
literare/culturale, perioadelor, speciilor literare și/sau a tipurilor de texte menționate în
programa de bacalaureat.
Partea a II-a conține sugestii de rezolvare pentru primele 5 teste, ce vă vor ajuta să vă
verificați răspunsurile, să vă structurați eficient cunoștințele și vă conturați o perspectivă de
ansamblu asupra a ceea ce înseamnă o abordare completă și complexă a examenului de limba
și literatura română.
Având în vedere că în realizarea lucrării am fost permanent cu gândul la așteptările
receptorilor săi, îmi exprim convingerea că aceasta se va constitui într-un instrument util care
vă va ajuta, dragi elevi și profesori, să obțineți rezultatele dorite.
Mult succes tuturor!

Autoarea
Testul 1
3
 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
 Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I ( 50 de puncte)
București, 11 martie 1995
Draga mea Aurora,
Imi vine să-ți scriu, când mi-e dor de tine, tot așa cum mi-e greu să-ți vorbesc.
Deocamdată nu înțeleg de ce este așa, înțeleg că te iubesc și iubirea turbură sufletul meu atât
de mult, încât îl face inactiv. Oh, ar trebui să curgă de-a valma simțirea mea către tine, să se
reverse ca un torent și bucuria să țâșnească pentru noi până la cer. Imi dau seama că nu se
întâmplă așa și înțeleg că e din pricina romanului care îmi cere, ca și ție, să nu mă pierd...
Încât, iubita mea, nu mă neliniștesc că inima mea nu arde în văzul tău. Am însă bucuria
secretă că tu știi că ea arde neîncetat, iar eu știu că în ziua, când va fi eliberată de propriile
ei ficțiuni va fi văzută mult mai mult decât a fost până acum... Mult mai mult!
Și acum să-ti spun că mi-e dor de ființa ta și de tot ce-mi amintește de ființa ta. Aș vrea să țin
în mâini flanela ta. Ghetele tale galbene. Să-ți ating fața cu palmele, să mă bucur de ochii tăi.
Mi-e dor de gestul tău, a cărui finalitate e smulgerea unui fir din părul tău rămas rărit pe
creștet. Mi-e dor de glasul tău, de mișcările domoale ale trupului tău.
Trupul tău a început să facă parte din mine însumi și, dacă n-aș fi ceea ce sunt, ar trebui să
fiu disperat în loc să-ți scriu aceste rânduri calme.
Te iubesc neîncetat, de dimineață și până seara. Mă uit la lucrurile din jur și mă uit afară
prin ferestrele mele mari. Stau liniștit la masă, mă gândesc la tine, mă uit la lucruri...
Lemnul uscat al mesei tresare. Piatra rece a străzii arde. Vântul și ploaia capătă glas,
Aurora! Există pretutindeni! Ea există neîncetat în toate și pentru totdeauna.
Eugen Simion- Portretul scriitorului îndrăgostit. Marin Preda (Scrisori către Aurora)
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele

cerințe cu privire la textul dat:
1. Explică sensul expresiei inima mea nu arde în văzul tău, din text. 6 puncte
2. Indică formula cu care se adresează expeditorul destinatarului, precizând rolul ei.
6 puncte
3. Menționează cauza separării celor doi îndrăgostiți, exemplificându-ți răspunsul cu
o secvență semnificativă din text. 6 puncte
4. Precizează atitudinea îndrăgostitului față de relația sa de iubire, desprinsă din
afirmația: Am însă bucuria secretă că tu știi că ea arde neîncetat, iar eu știu că în
ziua când va fi eliberată de propriile ei ficțiuni va fi văzută mult mai mult decât a
fost până acum... 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, relația dintre stările sufletești ale îndrăgostitului și
decorul exterior, așa cum se desprinde din finalul fragmentului. 6 puncte
4
B.Redactează un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă trăirea
sentimentului iubirii poate sau nu poate să modifice îndrăgostitului percepția asupra lumii,
raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Portretul scriitorului
îndrăgostit. Marin Preda ( Scrisori către Aurora) de Eugen Simion, cât și la experiența
personală sau culturală. 20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
- Formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și
dezvoltarea corespunzătoare a două argumente opiniei și formularea unei concluzii
pertinente; 14 puncte
- Utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii
literare ( norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), așezarea în pagină,
lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul de cuvinte. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă

minimum 150 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului următor, evidențiind două

modalități de caracterizare a personajului:
Într-o dimineață însă, din a doua toamnă, după o boală de o săptamână, Radu Comșa, la o
masă de sub nucul din grădină, cu pardesiul pe umeri, sorbea un ceai cu medicamente.
Razele soarelui străbăteau slabe și abia călduțe printre crengile goale.[...]. Lăsase cartea
deschisă pe masă și vântul întorcea încet, una câte una , foile. Maria îi adusese o sticlă cu
picături și îi număra în lingurița de ceai atâtea câte spunea prescripția cu o atenție
încordată, care-i tremura ușor buza de deasupra, cu o umbră brună. Atunci, întâia dată,
Radu Comșa își dădu seama că Maria are ochi foarte frumoși, castanii, cu fire de aur în iris,
și descoperirea aceasta îî împinsese o năvală de sânge fierbinte în inimă. Îi prinse mâna care
purta sticluța...Nu știa ce are să-i spună și nici nu-i spusese nimic. Maria întoarse obrazul
învăpăiat în altă parte și se desprinse încet...
Cezar Petrescu, Întunecare
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1
punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum
50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de

construcție a unui personaj dintr-o comedie studiată.
5
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
- evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvențe comentate;
- analiza a două componente de structură și/sau limbaj ale comediei studiate, pentru
construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, modalități de caracterizare,
notațiile autorului, conflict dramatic, registre stilistice, limbaj, act, scenă etc.)
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte. (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente- introducere,
cuprins, încheiere- 1 punct; logica înlănțuirii ideilor- 1 punct; abilități de analiză și de
argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare- 2 puncte; ortografia- 2 puncte; punctuația- 2
puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea- 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minim 400 de
cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Testul 2

SUBIECTUL I (50 de puncte)
Locuiam în Oradea într-o casă cu parter înalt, în care din cele nouă-zece camere,
înșirate de-a lungul unei curți cu tei bătrâni, noi ocupam trei la un capăt al clădirii. Celelalte
erau închise și părăsite într-un fel misterios, care nu putea să nu mă atragă. Cred că aveam
vreo 13-14 ani, când am aflat că întămplările ferecate conțineau cărți interzise din biblioteca
fostei episcopii. Am reușit să clintesc o balama înfiptă în lemnul vechi al ușii și am intrat cu
sentimentul, împărțit între mândrie și spaimă, al aventurii. Ceea ce am descoperit atunci- ca
și urmările descoperirii- avea să-mi marcheze devenirea. N-o să uit niciodată uluirea
primului moment, când, reușind să întredeschid ușa, m-am trezit nu într-o încăpere, ci în fața
unui munte. Un munte de cărți care se înălța până aproape de tavan, vărsate unele peste
altele, neașezate măcar în stive. Am devenit intelectual încercând să epuizez acel munte. Îmi
amintesc că prima carte pe care am ridicat-o de jos a fost volumul despre domniile fanariote,
cred că al șaptelea, din Istoria românilor de A. D. Xenopol. Am început s-o citesc chiar acolo,
stând în picioare, ca pe un roman captivant, și mi-am petrecut anii următori căutând în
fascinantul haos al încăperilor secrete celelalte unsprezece volume pe care le-am citit în
ordinea întâmplătoare a găsirii. Așa am descoperit și am învățat istoria românilor, într-un
încântător suspans, ca pe o mare aventură.
Vorbesc mereu despre citit pentru că scrisul s-a legat întotdeauna de el, pentru că nu
a fost-atunci, la începuturile lui, mai ales-decât un frate mai mic al lecturii. Și, chiar dacă ar
6
depăși-o în importanță cu timpul, cititul nu a încetat până azi să fie pentru mine cel mai
important concurent al scrisului: un concurent care are, în plus, imensa calitate de a fi fericit.
Am început să scriu din dorința de a face, la rândul meu, ceea ce admirasem mai
mult- pagina scrisă- și am scris un timp, cu încântare, în felul tuturor scriitorilor pe care i-am
iubit. Așa cum, în natură, ontogeneza repeta întotdeauna filogeneza .(...)
Cum aș putea să-mi imaginez că această fericire ar putea să înceteze să existe
vreodată, că generațiilor viitoare de adolescenți ar putea să le fie interzisă? Cum aș putea să
că cred că, de acum înainte, tinerii vor refuza să mai urce în cel mai rapid dintre vehiculele
care l-au îndepărtat pe om de animalitate? Suportul material al textului poate să se schimbe,
dar ce legătură poate să aibă asta cu dorința de a citi? Așa cum au trecut de la tăblițele de
lut la papyrus, și de la papyrus la tăblițele de ceară, de la tăblițele de ceară la pergament și
de la pergament la hârtie, cititorii vor trece, nu mă îndoiesc, de la hârtie la e-book, fără să
piardă bucuria lecturii. În ceea ce mă privește, nu mi-am dorit niciodată- ca scriitor- decât să
reprezint pentru cititorii mei ceea ce au reprezentat scriitorii pe care i-am citit eu însămi
pentru mine.
Ana Blandiana, Fratele mai mic al lecturii
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe
cu privire la textul dat:
1. Explică sensul structurii avea să-mi marcheze devenirea, raportându-te la textul dat.
6 puncte
2. Indică două elemente arhitecturale ale locuinței din Oradea, așa cum reies din text.
6 puncte
3. Explică motivul uimirii fetiței la deschiderea ușii ferecate, justificându-ți răspunsul cu
o secvență semnificativă din text. 6 puncte
4. Precizează care este viziunea autoarei despre scris, valorificând textul dat.
6 puncte
5. Prezintă, în 30- 50 de cuvinte, semnificația interogațiilor retorice, din finalul textului.
6 puncte
B. Redactează un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă lectura

poate contribui sau nu la evoluția interioară a unui om, indiferent de meseria aleasă,
raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Fratele mai mic al
lecturii de Ana Blandiana, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte

- Formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și
- Utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii

7
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos:
Actul V, Tabloul XVIII, Scena I
Danton ( a rămas cu fața nemișcată, o privește simplu): Te iubesc mult, Louise...(lasă capul
greu în jos, se gândește). Ești ultimul dar al vieții. Intru în întunericul pământului cu surâsul
tău în față...cu ochii tăi...ca o lumină (își trece mâna prin păr ca sufocat, uriaș, slut, se frânge
hidos, cu capul în piept): Ah, în noaptea asta călduță, de primăvară, plesnesc pe rând
mugurii...În toate părțile...
Louise (îl privește cu emoție, cu ochii mari înlăcrimați, îl strânge cu mâinile ei mici și albe):
Da...Da...(...)Poate că nu te-am înțeles întotdeauna, poate că nu te-am cunoscut cât trebuia...
Danton ( surâde mereu, calm, cald): Să mă înțelegi? Să mă cunoști? Pe zidul dărâmat din
fundul livezii de la Arcis, crește în fiecare an o iederă, Louise. Dacă-l face mai frumos, ce
nevoie are să-l înțeleagă Tu m-ai făcut atât de fericit, fără să mă cunoști...Eu am fost
întotdeauna singur, Louise. Apropierile de ceilalți au fost numai întâmplătoare sau dictate de
împrejurări...
Louise( în lacrimi): Da, e adevărat că nu te-au înțeles...Nu te-au înțeles...
Danton (repetă): Neînțeles (surâzând pe gândite) Asta nu-i nimic, Louise! Să fii greșit
înțeles...să fii pe jumătate înțeles, e nesfârșit mai rău...
Camil Petrescu, Danton
Notă
punct).
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unei
nuvele studiate.
- Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea nuvelei studiate într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
- Comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema nuvelei studiate;
- Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative
pentru nuvela studiată ( de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale,
incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectiva
narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
8
Notă
Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte. ( câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper).
Testul 3

Eram în ultima clasă de liceu și am asistat atunci, ca simplu spectator, la întrunirea

din sala „Dacia”, convocată de N. Iorga. Am putut constata, în toată plinătatea ei, puterea
cuvântului înflăcărat al profesorului. […]
Mai târziu, în 1931, profesam la Facultatea de Drept din Oradea, când N. Iorga, ca
președinte al consiliului de miniștri, înțelegând rolul pe care-l putea avea în acea margine de
țară o instituție de învățământ superior, a luat unele măsuri care favorizau existența și
funcționarea facultății noastre. Curând în urmă, făcu o vizită în Oradea. Ținu cu acel prilej o
conferință publică în eleganta sală a Primăriei. Sala fu plină și ușile rămaseră larg deschise
pentru ca aceia care nu mai aveau loc să poată prinde din coridor arteziana de gânduri și
pasiune. [...]
Cu prilejul vizitei sale la Oradea, conversând cu întreg corpul profesoral adunat în
jurul său, ne-a spus la un moment dat, cu tonul familiar pe care-l păstra totdeauna:
— Ei, bine, dar mi-ar face plăcere să veniți careva să vorbiți la Văleni...
În urmă, după plecarea lui, colegii, reamintindu-și acest deziderat și socotind că ar fi
o obligație ca facultatea […] să răspundă invitației, și-au afirmat dorința că unii dintre noi
[…] ar trebui să se anunțe la cursurile Universității Populare din târgulețul de pe Prahova.
Însărcinarea au acceptat-o doi dintre noi: colegul mai tânăr, George Sofronie, care preda
dreptul internațional, dar care era și licențiat în istorie. Celălalt eram eu.
În vara următoare am și fost la Văleni. Anunțasem o conferință sau două, nu-mi
amintesc precis.
După sosirea mea în mica localitate, l-am vizitat pe magistru. Casa lui din Văleni o
cunoaște oricine, cel puțin din fotografiile care au apărut prin periodice. Era o clădire
comodă, largă, având la etaj un cerdac tipic românesc, cu intrări la diferitele încăperi, cu
mobilă și covoare naționale.
Am fost primit de o femeie de serviciu care mi-a cerut numele, apoi m-a poftit în
cerdacul spațios, umbrit de pomii stufoși, din preajma casei. Am auzit-o cum, din camerele
9
conexe, i-a spus profesorului numele meu. El lucra și mi-a vorbit, nevăzut, de la distanță, din
camera de lucru:
— Ia loc, te rog, căci vin în câteva minute.
Am luat loc, dar n-au trecut numai câteva minute, ci aproape trei sferturi de oră.
Firește, răbdarea nu mi-am pierdut-o, deoarece eram prevenit. Știam de mult că, poate
datorită unei superstiții, când era așezat la lucru, nu se întrerupea pentru nimic în lume până
nu sfârșea o pagină începută. Cu scrisul său mărunt și îndesat, paginile mari nu se umpleau
prea repede, dar și revărsarea prodigioasă* a gândului nu se putea întrerupe la comandă
când ajungea în josul hârtiei, ci năvălea, desigur, pe cealaltă foaie, fără să poată fi oprită în
mijlocul unei idei. Astfel, greu se nimerea ca gândul să se încheie exact concomitent cu
pagina.
Eugeniu Speranția, Nicolae Iorga

cerinţe cu privire la textul dat:
1. Indică sensul din text al secvenței la comandă. 6 puncte
2. Menționează numele celor doi conferențiari care acceptă invitația lui N. Iorga la
Universitatea Populară din Văleni, utilizând informaţiile din textul dat. 6 puncte
3. Precizează un element arhitectural tradițional al casei lui N. Iorga din Văleni, justificându-ți
răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care N. Iorga a sprijinit funcționarea Facultății de Drept din Oradea.
6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură morală a lui N. Iorga, aşa cum reiese din textul
dat. 6 puncte
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă este

importantă sau nu respectarea unei metode de lucru pentru atingerea scopului propus,
raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din textul Nicolae Iorga de Eugeniu
Speranția, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte

– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
(norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea.
6 puncte
Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidențiind relația dintre ideea
poetică și mijloacele artistice:
Stau...și moina cade, apă, glod...
Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod-
10
Un bec agonizează, există, nu există,-
Un alcoolic trece piața tristă.
Orașul doarme ud în umezeala grea,
Prin zidurile astea, poate, doarme ea,-
Case de fier în case de zid,
Și porțile grele se-nchid.(...)
George Bacovia, Nocturnă
Notă
punct).
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două
personaje dintr-un roman studiat.
- prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al celor două personaje alese;
- evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două
episoade/secvențe comentate;
- analiza a două componente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative
pentru evoluția relației dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalități
de caracterizare, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe
ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.)
Notă
În acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minim 400 de cuvinte și
să dezvolte subiectul propus.
11
Testul 4

Paris, 2 decembrie 1964

Dragă Jenny,
Îți răspund puțin cam târziu la scrisoarea ta, deși pe dată ce am primit-o, am vrut să-ți trimit
o telegramă de mulțumire. Într-adevăr, de acolo nimeni nu-mi mai scrie. Înțeleg perfect
motivele tăcerii generale și nu mă plâng. De altfel, eu însumi m-am dezrădăcinat într-o așa
mare măsură, încât lăuntric simt că nu mai am dreptul la amintirea nimănui. În curând, se
vor împlini zece ani de când sunt la Paris, adică în singurul loc de pe glob unde se poate trăi.
Acest răstimp comportă consecințe din cele mai grave și din cele mai onorabile. Vreau să
spun că sunt fericit de a fi aici și nefericit de a nu mai putea imagini altundeva. Despre ceea
ce fac, n-am nicio idee. Cred că nu fac nimic. Locuiesc într-o mansardă, mănânc într-o
cantină studențească, n-am profesie și e normal că nu câștig nimic. Nu pot considera
nemiloasă soarta ce mi-am permis până la 35 de ani liber și în nemărginirea societății. (...)
Pentru nu a-mi da un pretext de activitate, am scris în vremea din urmă o carte în franțuzește,
Exercices negatifs. Nu știu dacă va apărea cândva. Este un fel de rămas bun la iluziile
moștenite sau întreținute inconștient, un fel de teorie a exilului metafizic fără pretenții
filosofice, care mi se pare mai mult ca oricând ridicolă. (...)
Am auzit că Arșavir este modest funcționar nu mai știu unde. Aș vrea să aflu, de asemeni,
dacă Tuțea a rămas tot genial?- Cu Mircea (n. r. Eliade) vorbim des despre voi.
Eventualitatea revederii, din păcate, îmi pare de domeniul utopiei. (Vorba ăluia: n-a fost să
fie).
Te îmbrățișează cu drag, Emil
Emil Cioran către Jeni Acterian, Scrisori

1. Indică sensul din text al cuvântului acolo. 6 puncte
2. Menționează motivul pentru care Emil Cioran a scris cartea Exercices negatifs, așa cum se
desprinde din textul dat. 6 puncte
3. Precizează modul în care autorul scrisorii își percepe soarta, justificându-ți răspunsul cu o
secvență din textul dat. 6 puncte
4. Explică de ce, pentru Emil Cioran, consecințele celor zece ani petrecuți la Paris sunt atât
12
grave, cât și agreabile. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, atitudinea autorului scrisorii față de cei care nu-i mai scriu,
desprinsă din secvența: Înțeleg perfect motivele tăcerii generale și nu mă plâng. De altfel, eu
însumi m-am dezrădăcinat într-o așa mare măsură, încât lăuntric simt că nu mai am dreptul
la amintirea nimănui. . 6 puncte
B. Redactează un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă singurătatea

este sau nu o formă de cunoaștere a sinelui, raportându-te atât la informațiile din fragmentul
extras din volumul Scrisori, Emil Cioran către Jeni Acterian, cât și la experiența personală
sau culturală. 20 de puncte
-formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
14 puncte
- utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
( norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea,
respectarea precizării privind numărul de cuvinte. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare , textul trebuie să aibă minim

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos:
El trimisese scrisoarea. Sta în fereastră nelinițtit, pare că aștepta sentința de moarte, nu știa
ce să gândească, nici gândea ceva, era un amestec fără șir de icoane turburi, îmbătătoare.
Ah! El ceruse dispreț și spera amor. Ea se ivi în fereastră. El se retrase după perdea, ca s-o
observe. Ochii lui se uscau de ardoare și sclipeau cu o bolnavă dorință; ea se ivi frumoasă,
ochii ei cei mari și adânci erau plini de lacrimi și se uită înaintea ei, în mâinile unite și lăsate
în jos țiind scrisoarea și în față, cu-o expresie indecisă, înecată de dorința de-a plânge ca un
copil vinovat. El se arătă în fereastră, și ochii ei păinjiniți de lacrimi se îndreptară spre
el...adânci, miloși, plutitori...
Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis
Notă
punct).
13
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui
text poetic studiat, aparținând lui Mihai Eminescu.
- Evidențierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o
- Comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic
studiat;
- Analiza a două componente de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul
poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive
poetice, figuri demantice, elemente de prozodie etc.);
Notă
Testul 5

Îi învățăm pe copiii noștri să fie curați, respectuoși, politicoși, să-și asculte dascălul și
părinții, să fie atenți, când tranversează strada, să nu mintă etc. Cu adevărat, însă, foarte rar
ne gândim cum să-i învățăm să fie respectuoși. Să dăruiască.
În preajma sărbătorilor, în special, copiii oferă nenumărate lecții de generozitate:
strâng, alături de adulți, bani sau jucării pentru familiile sărace, colindă pe la casele celor
nevoiași, fac spectacole pentru copiii aflați în Centrele de plasament, aduc alinare celor
bolnavi. Îi învățăm, apoi, pe cei mici să dăruiască colegului de bancă o banană, că așa e
frumos, să împarți cu cel de lângă tine, să aleagă cadoul potrivit pentru bunica sau pentru
prieten, să dăruiască flori învățătoarei, să-și împartă jucăriile cu cei mai puțin norocoși. Și e
bine că toate aceste lucruri se întâmplă. Dar ele nu pot fi decât un (prim) pas. Cred că lecția
despre generozitate, despre adevărata generozitate, este ceva mai complicată: departe de a
rămâne doar o simplă regulă de bune maniere sau un moment festiv, adună în ea o seamă de
14
exigențe mult mai diverse și mai profunde decât pare la prima vedere. Un dar făcut cum se
cuvine e mai mult un dar făcut din politețe, din dorința de a recompensa un gest frumos sau o
iubire necondiționată (deși, nici aceste motive nu-s deloc de lepădat). Un dar făcut cum se
cuvine are efecte nu numai asupra celui care primește, ci și asupra celui care oferă.
Ce-ar mai trebui să cuprindă, deci, lecția despre generozitate (în afară de modelul
propriu oferit de adult celui pe care îl educă)? Câte ceva despre timpul potrivit pentru a
dărui. Despre darul făcut din ostentație, fără calcule, fără gândul răsplății. Despre darul
care să împlinească nevoia sau dorința celui care primește, și nu pe cele ale celui care oferă.
Despre darul făcut din puținul pe care îl avem. Despre renunțarea în favoarea celui care are
încă și mai puțin. Despre daruri care nu au preț: timp petrecut cu cei care au nevoie de
timpul nostru, cuvinte de încurajare pentru cei care au umerii împovărați, bucurie pentru
reușita celuilalt, încredere necondiționată.(...)
Maria Iordănescu, Despre generozitate, în Dilema veche, nr. 411, 29 decembrie 2011

1. Indică sensul din text al secvenței cei care au umerii împovărați. 6 puncte
2. Menționează calitatea umană despre care se vorbește în textul dat. 6 puncte
3. Precizează sărbătoarea care îî face pe copii să fie generoși, justificându-și răspunsul
cu o secvență din textul dat. 6 puncte
4. Explică în ce constă lecția de generozitate. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, viziunea autoarei despre generozitate, așa cum se desprinde
din al doilea paragraf al textului. 6 puncte
B. Redactează un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă
generozitatea poate sau nu poate fi o calitate dobândită pe parcursul vieții, raportându-te atât
la informațiile din fragmentul extras din articolul Despre generozitate scris de Maria
Iordănescu, cât și la experiența personală sau culturală. 20 puncte
-formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
14 puncte
-utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150
de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului următor, evidențiind

particularitățile tradiționalismului:
15
Prin iarna din cămara zăvorâtă
Se furișează cald miros de mere,
Readucând în vremea viscolită
Iar toamna cu trecuta mângâiere,
Când sufletul împovărat venise,
Cu târna lui de poame și de vise,
În casa amintirilor închise.
Și-n inimi amorțite de-a lor strajă,

Străbat adânc , îmbălsămând gândirea,
Cu seva lor fierbând din nou sub coajă,
Copilărescul dor și amăgirea...
Și-n inimi, viu ca și întâia oară.
Te scoli din somn,tu , cel de –odinioară,
Din somnul tău ,copil de-odinioară...
Ion Pillat, Copil de-odinioară
Notă
punct).

construcție a unui personaj dintr-un basm cult studiat.
- analiza a două componente de structură și/sau limbaj ale textului narativ studiat,
semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, modalități
ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.)
Notă
16
Testul 6

Mama și tata erau foarte iubiți la Malta și St. Antonio ajunsese un locaș mereu plin cu
musafiri. Mulți se perindau prin casa noastră și noi, copiii, primeam o bună parte din luarea
lor aminte. Ne făcurăm nenumărați prieteni, mai ales printre ofițerii din marină; toată flota
era, ca să zic așa, la cheremul nostru. (...)
Dar însemnătatea de căpetenie în viața noastră o aveau plimbările călare. Mama știa
să fie neînduplecată și unele greșeli nu erau niciodată iertate, însă totdeauna ne dădea multă
libertate, când era vorba de plăceri nevinovate. Îngăduise cu resemnare patima nebunească-
cum zicea ea-ce o aveam pentru călărie și fiecare din noi primise în dar un cal.(...)
Din nenorocire, aveam pe acea vreme mare predilecție pentru noroi. Foarte rar ploua
la Malta, dar, când ploua, era un adevărat potop și Malta se preschimba într-o mocirlă. Cu
părere de rău trebuie să mărturisesc că atunci ne plăcea mai mult.
Atunci, puneam la cale în hipodrom alergări și întreceri, cu adevărat, înfiorătoare,
împreună cu prietenii noștri aspiranți din marină, și chiar cu câțiva mai înaintați în grad,
însă destul de zglobii pentru a intra în jocurile noastre nebunatece, la care lua parte și Hobbs
cel vesel. Scopul întrecerii era de a răzbate cu fulgerul prin băltoace de noroi și de a vedea
cine putea împroșca mai tare pe celălalt. Își poate închipui rezultatul! După un înconjur al
hipodromului, eram cu toții de nerecunoscut! Din fericire, cum am spus mai sus, ploua foarte
rar în Malta.
Eram zvăpăiate, însă fără gânduri rele, jocurile noastre erau cât se poate de
nevinovate, chiar dacă nu ne feream de noroi, iar mama era foarte înțeleaptă, când ne lăsa,
cu oarecare îngrădiri, bineînțeles, să petrecem după pofta noastră. În viața de la Malta ne
bucuram de o binecuvântată și încântătoare libertate ce părea că ține de strălucirea soarelui
și de bunăvoia tuturor oamenilor, care erau tineri și fericiți, fără gânduri ascunse.
Maria, Regina României, Povestea vieții mele

cerințe cu privire la textul dat:
1. Explică sensul expresiei era la cheremul nostru din textul dat. 6 puncte
2. Indică unul dintre jocurile preferate de copii, așa cum reiese din textul dat.
6 puncte
3. Menționează care este scopul întrecerii, justificându-ți răspunsul cu o secvență
semnificativă din textul dat. 6 puncte
4. Precizează atitudinea mamei față de pasiunea copiilor, așa cum se desprinde din
17
secvența: Îngăduise cu resemnare patima nebunească- cum zicea ea- ce o aveam
pentru călărie și fiecare din noi primise în dar un cal. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, perspectiva autoarei asupra jocului, rezultată din
fragmentul dat. 6 puncte
B. Redactează un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă jocul are sau
nu un rol esențial în viața copilului, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din
volumul Povestea vieții mele scris de Maria, Regina României, cât și la experiența personală
sau culturală. 20 puncte
- formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și
- utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minim
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două

trăsături ale romantismului:
Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aș cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta ;
Nu floarea veștejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simțirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?
Tot alte unde-i sună aceluiași pârâu:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre și umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porți?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morți?
Mihai Eminescu, Despărțire
Notă
punct).
18

construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Camil Petrescu sau G.
Călinescu.
- analiza a două componente de structură și/sau limbaj ale textului narativ studiat,
semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, modalități
ale comunicării narative, registre stilistice, limbaj etc.)
Notă
Testul 7

Eram la Paris în anul 1922. [...] Într-unul din aceste hôtels particuliers* locuia un
vechi prieten almeu, grec de origine, amator de artă. Fiind la dejun la el, îmi arătă [...] o
coloană de bronz cam de șaizeci de centimetri, pe un soclu din același metal, cu două
reliefuri rotunde. „Ghici ce reprezintă și cine e autorul?” N-am putut să răspund. „Este
portretul unei prințese și autorul este Brâncuși, sculptorul român, om foarte original. N-ai
vrea să-l cunoști?”
Ciudata operă îmi stârnise curiozitatea și după câteva zile ne aflam amândoi într-o
curte prăfoasă, cu ateliere de lemn, cu uși deschise prin care se zăreau blocuri de piatră,
marmură, ciment. [...] Pe stânga, era atelierul lui Brâncuși. Ne aștepta. El ne-a deschis ușa.
Doi ochi mici, albaștri, mi-au sfredelit privirea din umbra orbitelor adânci. Șiretenie,
bănuială și o sclipire de ostilitate jucau în ei. M-a întâmpinat cu un glas cântărit.
— Vra să zică, ești fata lui Barbu Delavrancea... mda... și cânți la pian frumos... dar
nu de-ale noastre.
19
— Acelea nu sunt pentru pian, dar știu toate jocurile noastre țărănești, și când le joc
nu mă întrece nimeni. Intrasem în casă. Odaia era mare, cu pereți dați cu var și o imensă
vatră cu un ceaun negru pe pirostrii. O masă rotundă tăiată dintr-un trunchi gros de copac,
în jurul ei butuci la fel, pe trei picioare, dădeau încăperii un caracter primitiv. Brâncuși mă
examina fără indulgență. Totul era vioi în el, barbă sură, părul lung lăsat în voie, haina de
lucrător, mâinile agere. De pe diferite polițe de cărămidă, văruite și ele, se înălțau ca trestiile
alămuri* cioplite în felurite forme, și pe un scrin niște pepeni ovoidali, din același metal,
luceau atât de tare, încât mi s-a părut că le aud vibrația de violoncel. N-am putut să mă
stăpânesc și am spus:
— Ce vii sunt!
Brâncuși a surâs. Dintr-odată, eram mai apropiați.
— Da, le șlefuiesc cu mâinile, luni de zile, până sunt însuflețite. Ăsta e portretul unei
domnișoare. Și mi-a pus degetul pe unul din pepeni pe care apărea desenul simplificat al unui
ochi exoftalmic*. În fața mea, tăiată ca un fierăstrău, o bucată voluminoasă de alamă domina
vertical celelalte obiecte. Brâncuși m-a întrebat:
— Ce zici de asta, îți place? Dacă vei ghici ce reprezintă, te voi pofti la prânz și ai să
mănânci ciuperci pregătite de mine.
Am privit și în urechi mi-a răsunat de departe un glas răgușit. „Cucurigu gagu, cântă
cocoșul”, am răspuns. Ochii lui Brâncuși au strălucit deodată în cutele pleoapelor trase într-
un surâs malițios:
— Bravo! Nimeni n-a simțit până acum că alama asta cântă. Vra să zică, n-am greșit.
Dumneata îmi dovedești că am izbutit. Îți mulțumesc... Am să-ți pregătesc un prânz grozav.
Cella Delavrancea, O vizită în atelierul lui Brâncuși, în volumul Dintr-un secol de viață
*hôtels particuliers – (în limba franceză, în original) pensiune
*alămuri – obiecte de alamă
*exoftalmic – bulbucat
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre cerinţele de mai jos,
cu privire la textul dat.
1. Indică sensul expresiei de-ale noastre din secvența cânți la pian frumos... dar nu de-ale
noastre. 6 puncte
2. Menționează o caracteristică a atelierului lui Brâncuși, așa cum reiese din textul dat.
6 puncte
3. Precizează atitudinea lui Brâncuși față de oaspetele său, justificându-ți răspunsul cu o
secvență din text. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care Cella Delavrancea face o vizită în atelierul lui Brâncuși.
6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură a Cellei Delavrancea, desprinsă din ultimele
două paragrafe. 6 puncte
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă este

importantă sau nu prima impresie pentru începutul unei relații de prietenie, raportându-te atât
la informațiile din fragmentul extras din volumul Dintr-un secol de viaţă de Cella
Delavrancea, cât și la experiența culturală/personală. 20 de puncte

a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
20
-utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
(norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea.
6 puncte
minimum 150 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, mesajul următorului text, evidențiind două mijloace/
procedee artistice:
Să stăpânim durerea care pe om supune;

Să așteptăm în pace al soartei ajutor;
Căci cine știe oare, și cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua și anul viitor?
......................................................................
Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește,
Așa zicea odată copilăria mea;
Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește;
Și ce nădejdă dă unul, acelălalt le ia.
......................................................................
Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire!
Pe tine te dorește tot neamul omenesc!
Și eu sunt mică parte din trista omenire,
Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc!
Gr. Alexandrescu, Anul 1840
Notă
punct).
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de

construcție a unui roman interbelic studiat.
- evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului ales într-un
curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
- comentarea a două secvențe relevante pentru tema romanului ales;
- analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative
pentru romanul interbelic ales (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și
spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă
narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
21
Notă
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere,
cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de
argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia
– 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
Testul 8

Unii își fac o fală din refuzul oricărui compromis. Dar asta e o iluzie, cel mai adesea
onestă, dar nu chiar totdeauna. Nu se poate trăi fără compromisuri. Totul e o chestiune de
proprietăți și de simț al valorilor. Compromisurile sunt legea co-existenței, legea păstrării
valorilor umane în contextul social și istoric. Civilizația societății se menține printr-o subtilă
rețea de compromisuri. Nu se poate trăi în acest context, refuzând orice compromis, după
cum nu se poate realiza ceva fără un anumit oportunism, mai corect spus un anumit simț al
oportunității. Trebuie să știi ce e oportun de făcut pentru ca o valoare să se poată afirma și
menține. Valoarea poate fi în speță viața ta proprie- nu e în principiu nimic infamant în asta,
depinde doar de natura și prețul compromisului. Uneori, cea mai oportună soluție e
intransigența intratabilă. Alteori, o oarecare maleabilitate, un tact al tranzacțiilor abile.
Intransigența nu trebuie să fie căpoasă, îndărătnică, ci lucidă, degajată, curajoasă și demnă.
Maleabilitatea să nu fie lașă, complezentă defectistă. Trebuie să rămâi arbitrul
compromisurilor tale, simțul oportunității să nu te facă să luneci pe panta oportunismului
rentabil, conjunctural. Poți concede, dar nu trebuie să cedezi. Când ți se pune problema
compromisului, ți se pune și cea a distingerii esențialului de inexențial. Trebuie să știi să
alegi și să decizi ce e esențial, și deci nu poate sub niciun motiv face subiectul unui
compromis, și ce ține de inexențial, și deci poate tolera o marjă de nuanțare. Strategia
compromisului e foarte delicată și cere o mână fermă, cu reflexe foarte sigure, fiindcă limita
admisibilă nu e nici netă, nici etanșă. Cineva poate crede că nu a fost pasul neîngăduit,
ireparabil, se poate amăgi cu ideea că nu a trecut Rubiconul, pe care, de fapt, îl tremuse
demult, deoarece uzura compromisurilor îi amorțise sensibilitatea la ele. Dar cine a fost în
Italia a putut vedea că Rubiconul e un râu foarte mic, se trece pe nesimțite.
Alexandru Paleologu, Despre lucrurile cu adevărat importante
Oportunism- atitudine lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-și satisface
interesele personale, adoptă și aplică, după împrejurări, principii și păreri potrivite
momentului.
22
Infamant- rușinos.
Intransigență- atitudine care nu permite compromisul.
Maleabilitate- ușurință de adapatare.
Defetistă- lipsită de încredere.
A trece Rubiconul- a depăși un punct fără întoarcere.
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre cerinţele de mai jos,
1. Indică sensul din text al secvenței se poate amăgi cu ideea că nu a trecut Rubiconul.
6 puncte
2. Menționează, valorificând informațiile transmise de text, două definiții pe care autorul le
oferă compromisului. 6 puncte
3. Precizează una dintre soluțiile oportune pe care autorul le întrevede pentru ca o
valoare să se poată afirma și menține, justificându-și răspunsul cu o secvență din textul dat.
6 puncte
4. Explică de ce, în viziunea autorului, refuzul oricărui compromis este o iluzie. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, relația dintre compromis și oportunitate, așa cum se
desprinde din textul dat. 6 puncte
B. Redactează un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi în ce măsură

compromisul poate sau nu poate fi acceptat în relațiile sociale, raportându-te atât la
informațiile din fragmentul extras din volumul Despre lucrurile cu adevărat importante de
Alexandru Paleologu, cât și la experiența personală sau culturală. 20 puncte
- Formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente opiniei și formularea unei concluzii pertinente
14 puncte
- Utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
mimimum 150 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două

trăsături ale realismului:
Pe bătrânul Manole Păr-Negru îl dor șalele. De când măria sa Vodă a binevoit a-i îngădui
hodină în sălașul lui de la Timiș, dăruindu-i și imașurile cele mari de la Prut, în ținutul
Iașilor, comisul își simțește încheieturile scârțâind și mai ales îl dor șalele. Căci nu mai stă
hojma în șa ca altădată, și nu se mai supără și nu se mai frământă, și nu mai dă porunci cu
strășnicie, și nu mai are griji zi și noapte pentru herghelie și samsarii domnești. Acuma bacii
umblă cu oile de la munte la bălțile Prutului.(...) Și numai un drum se nevoiește a face, fie la
Suceava, fie la Liov, ca să-l întâlnească pe Dămian, feciorul său, mare neguțător în țara
23
străină, și să primească gălbinii ce i se cuvin. Căci pentru negoțurile sale cu limbile străine
se îngrijește acest vrednic fecior al său.
Mihai Sadoveanu, Frații Jderi
Notă
punct).
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui
text poetic studiat, aparținând lui Lucian Blaga.
- Evidențierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o
- Comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic
studiat;
- Analiza a două componente de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul
poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive
poetice, figuri demantice, elemente de prozodie etc.);
- Analiza a două componente de structură și/sau limbaj ale comediei studiate, pentru
construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, modalități de caracterizare,
notațiile autorului, conflict dramatic, registre stilistice, limbaj, act, scenă etc.).
Notă
24
Testul 9

Din ciocnirile sau prieteniile mele cu profesorii descopăr cel mult că se învață bine cu
profesorul care inspiră simpatie, dar se înalță în cele din urmă cu cel rău, de frică. (...) Mie
îmi placeau, de pildă, istoria și matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii
erau personalități lipsite de har.(...) Cel de matematică era un îngâmfat și pe deasupra de o
solemnitate deplasată, de parcă ai fi zis că a intrat într-o biserică. Și lui îi plăcea prea mult
materia. Ne vorbea mereu cu admirație de marii matematicieni ai antichității, dar și de ai
noștri, de pildă despre Șerban Țițeica, pe care îl diviniza dându-ne să înțelegem că pe un om
mare nu îl poate admira unul mic. Într-adevăr făcea acest lucru strivindu-ne, în același timp,
în ironii mușcătoare și calificative care ne înjoseau; că, de pildă, niciodată vreunul dintre noi
nu va ajunge nici un Euclid, nici un Șerban Țițeica. ;,,Bine că ai ajuns tu!,, îi răspundeam eu
în gând și nu învâțam nimic. ,, O să te lase corigent,, îmi spuneau ceilalți speriați. ,,Ei și ? O
să învăț pe trimestrul III și o să fie silit să îmi dea zece și îmi iese media de trecere. Și n-o să-i
fac eu lui pe plac...,,(...)
Pe trimestrul III am început însă să învâț. Groaza de corigență era mai mare decât repulsia
față de antipaticul profesor. Rămâneam seara singur în clasă și învățam elementele lui Euclid
și teorema lui Pitagora, care n-aveau nicio legătură: suma pătratului catetelor este egal cu
pătratul ipotenuzei!(...) Pe această trudă a mea, ne-am pomenit că ne anunță să ne pregătim
de teză. Când în ziua respectivă ne-a dictat trei probleme pe care trebuia să le rezolvăm, o
tăcere îngrozită s-a așternut asupra clasei.(...)
Am terminat cu o jumătate de oră mai înainte, am închis caietul și m-am rezemat de bancă,
uitându-mă într-adevăr, provocator la profesor. Pe urmă, m-am ridicat, am depus caietul pe
catedră și am ieșit. După teză, nimeni nu mă lua în seamă, nimeni nu discuta cu mine ce
făcusem. Toți arătau jalnic, foarte puțini rezolvaseră una sau două probleme și nu erau siguri
că le-au rezolvat nici pe-alea și niciunul pe toate trei. Eu, le-am spus, eu le-am rezolvat.
Marin Preda, Profesorii, în Imposibila întoarcere
A.Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre cerinţele de mai jos,
1. Indică sensul din text al expresiei să-i fac eu pe plac. 6 puncte
2. Menționează, valorificând textul dat, cele două materii preferate ale elevului.6 puncte
3. Precizează atitudinea copilului în urma exclamației colegilor O să te lase corigent,
justificându-și răspunsul cu o secvență din textul dat. 6 puncte
4. Explică de ce tânărului nu îi plăcea profesorul de matematică. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, relația elev-profesor, așa cum se desprinde din primul
paragraf al textului. 6 puncte
B.Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă ambiția este
sau nu esențială în atingerea unor obiective, raportându-te atât la informațiile din fragmentul
25
extras din volumul Imposibila întoarcere de Marin Preda, cât și la experiența
culturală/personală.
20 de puncte
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea.
6 puncte
minimum 150 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două trăsături

ale simbolismului:
Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oraș, suspină un vals de fanfară.
O lungă primăvară de visuri și păreri...
O lungă deșteptare zvonește împrejur,
E clar și numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.
O nouă primăvară pe vechile dureri...
Apar din nou țăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând:
Vor fi acum de toate cum este orișicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.
O, când va fi un cântec de alte primăveri?...
George Bacovia, Nervi de primăvară
Notă
punct).
26
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui
text narativ studiat, apaținând lui Mihail Sadoveanu.
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului ales într-un curent
cultural/literar;
sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema romanului ales;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru
romanul interbelic ales (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale,
incipit, final, tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă,
registre stilistice, limbaj etc.).
Notă
Testul 10

Odaia mea era chiar lângă intrare. Îmi adusesem patul, biblioteca și o masă de lucru. La
parter se mai aflau enorma bibliotecă a lui Dasgupta, ocupând câteva mari încăperi,
bucătăria și o sală care servea de sufragerie. Biroul lui Dasgupta, salonul și odăile de
culcare erau la etaj. Iar sus de tot, întinzându-se aproape peste toată casa, era terasa,
vegheată de palmieri. De cum m-am instalat în Bhowanipore*, fericirea mea n-a mai
cunoscut margini. Parcă de-abia atunci descinsesem cu adevărat în India. Totul mă încânta:
zgomotele ciudate pe care le auzeam necontenit deasupra odăii mele, mirosurile tari și
pipărate care vesteau apropierea cinei, vocile care-mi ajungeau de la casele vecine. Dis-de-
dimineață mă urcam pe terasă pentru ceasul de gramatică sanscrită cu Dasgupta. Eram apoi
liber toată ziua, cu excepția cursurilor de la Universitate, unde întovărășeam pe Profesor în
mașină. Petreceam cel puțin opt-nouă ceasuri la masa de lucru, căci la sanscrită și filosofia
indiană se adăugase acum bengaleza*. Serile, înainte de cină, plecam să mă plimb prin
cartier. Primăvara și vara făceam lungi plimbări în mașină, cu toată familia, în jurul
Calcuttei, în special către Chandernagore. De câte ori puteam, stam de vorbă cu Chabu*,
care nu știa englezește, sau cu doamna Dasgupta, sau cu rudele și vecinii care veneau să
27
vadă cum arată un european la gazdă bengaleză. La început, Dasgupta își silise familia să
mănânce la masă și cu tacâmuri, ca să se deprindă cu obiceiul european. În primele seri,
doamna Dasgupta încercase chiar să pregătească un fel de supă. Profesorul îi spusese că
supa făcea parte din cina europenilor. Curând, însă, tacâmurile au dispărut; și am început să
mănânc, ca toți ceilalți, cu degetele. Iar când am prânzit pentru prima dată așezat pe jos, cu o
foaie mare drept farfurie, am simțit că încep să fac parte din familie.
Mircea Eliade, Memorii
*Bhowanipore – cartier al oraşului Calcutta (India)
*bengaleza – limba bengali, vorbită în Bengal, regiune din India *Chabu – una dintre fiicele
profesorului Dasgupta
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe,
1. Indică sensul secvenței fericirea mea n-a mai cunoscut margini. 6 puncte
2. Menționează la ce nivel al casei familiei Dasgupta se află camera autorului. 6 puncte
3. Precizează faptul care îi creează autorului impresia că a ajuns cu adevărat în India,
justificându-ți răspunsul cu o secvență din text. 6 puncte
4. Explică un motiv pentru care autorul simte că face parte din familia bengaleză, așa cum se
desprinde din ultimul paragraf al textului dat. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, în ce constă rutina zilnică a autorului, așa cum se desprinde
din textul dat. 6 puncte
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă înţelegerea

unui mediu cultural este sau nu facilitată de contactul direct cu acesta, raportându-te atât la
informațiile din fragmentul extras din volumul Memorii de Mircea Eliade, cât și la experiența
personală sau culturală. 20 de puncte
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme
de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notaţiilor autorului în următorul fragment:
ACTULIII
SCENA a VIII-a
Corina, Ştefan
Rămaşi singuri, se privesc îndelung unul pe celălalt. Într-un sfârşit, Corina se apropie de el.
Îi vorbeşte foarte simplu, s-ar spune fără emoţii.
28
CORINA: Ştefan... eu plec.
ŞTEFAN: Sigur că pleci. Plecăm cu toţi. Azi e duminică, joi e întâi, miercuri seara plecăm.
CORINA: Nu miercuri. Astăzi.
ŞTEFAN (îngrijorat): S-a întâmplat ceva?
CORINA: Nu. Nimic. Plec.
ŞTEFAN (o priveşte un moment tăcând. Pe urmă surâde şi-i dă o uşoară palmă peste obraz,
ca unui copil): Dragă Corina, ai nimerit-o rău. Sunt într-o zi în care nu am niciun chef de
glume. (Se depărtează de ea, merge spre măsuţa de nuiele [...].)
CORINA [...]: Ascultă, Ştefan. Tu înţelegi foarte bine, când vrei. (Vorbeşte rar.) Eu trebuie să
plec. Astăzi. Acum. (Scurt, întorcându-şi capul.) Nu mai pot rămâne.
ŞTEFAN: Corina!... (O apucă de mâini.) Uită-te la mine. Ce palidă eşti azi. Ce obosită pari.
Iartă-mă. Sunt un monstru. Un monstru de indiferenţă. Ar fi trebuit să văd singur. Înaintea ta.
Sigur, ai dreptate. Nu mai poţi rămâne aici. Dar înţeleg... E prea pustiu, prea multă tăcere,
prea multă singurătate. Eu rabd foarte bine. Sunt obişnuit. Sunt antrenat. Dar tu...
Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanţa
Notă
literare – 1 punct;
logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi ale unui
text poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia sau lui Ion Barbu.

- evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o
-comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic
studiat;
-analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul
poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice,
figuri semantice, elemente de prozodie etc.).
Notă
29
Sugestii de răspuns
Test 1
Subiectul I (50 de puncte)
1. Expresia surprinde faptul că tribulațiile îndrăgostitului nu sunt percepute de către Aurora.
2. Formula de adresare este Draga mea Aurora, având rolul de a stabili relația apropiată dintre
expeditor (Marin Preda) și destinatar (Aurora).
3. Cauza separării o constituie scrierea romanului de către îndrăgostit. ( îmi dau seama că nu
se întâmplă așa și e din pricina romanului care îmi cere, ca și ție, să nu mă pierd...)
4. Îndrăgostitul dovedește o atitudine optimistă.
5. Spațiul exterior reușește să oglindească, în fond, stările profunde ale îndrăgostitului, care
identifică prezența iubitei în toate obiectele din jur, capabile să-i mârturisească sentimentele:
ferestrele (...) mari trădează deschiderea spre ființa îndrăgită, piatra rece sugerează dorul și
solitudinea autorului, iar vântul și ploaia îî obiectivează frământările continue.
B. Iubirea este cel mai puternic sentiment, cea mai intensă trăire pe care o cunoaşte
omul şi experienţa care îl transformă radical. Iubirii i s-au închinat mii de pagini în literatură,
este sentimentul cel mai cântat în toată muzica lumii, i s-au ridicat temple şi i s-au consacrat
mituri. Iubirea este cel mai important sentiment, iubirea nu te ajută cu nimic în viață pentru
că iubirea este însăși viața, ea stă la baza existenței noastre. De aceea, consider că sentimentul
iubirii îi determină pe oameni să idealizeze existența și să fie mai receptivi la frumusețea
lumii exterioare, modificându-le, în esență, viziunea asupra realității obiective.
Pe de o parte, orice persoană, atunci când se confruntă cu experiența inedită a iubirii,
asumă un reflex al idealizării propriei biografii: optimismul și farmecul dragostei rămân
semnele cele mai convingătoare ale frumuseții vieții. Indrăgostitul încearcă, prin excelență, să
asocieze întregul univers prezenței constantei a iubitei, regăsind în toate cadrele exterioare și
în propria ființă urmele ființei îndrăgostite. Această identificare organică a iubitei cu lumea se
situează sub auspiciile coagulante ale dragostei, dovedind, încă o dată, o transformare care se
petrece la nivelul viziunii asupra realității. De pildă, așa cum se remarcă în fragmentul suport
redat, Marin Preda evocă ideea omniprezenței iubitei, așa cum se desprinde din secvența:
Există pretutindeni! Ea există neîncetat în toate și pentru totdeauna, profilând capacitatea
lumii de a reacționa la propriul zbucium ( Lemnul uscat al mesei tresare. Piatra rece a străzii
arde. Vântul și ploaia capătă glas).
Pe de altă parte, iubirea este forţa care îl conduce pe om spre jumătatea lui, spre
sufletul-pereche, care îi completează fiinţa şi dă vieţii sentimentul plenitudinii. Momentul în
care sufletul cunoaşte iubirea îi schimbă viziunea despre lume, despre cei din jur, îl
transformă în altul mai bun, însă iubirea se poate transforma, totodată, în obsesie, care
afectează gândirea omului. In situația din urmă se regăsește, de pildă, Ștefan Gheorghidiu,
protagonistului operei lui Camil Petrescu , “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război”. Gheorghidiu, student la Filozofie, o întâlnește pe Ela, o colegă frumoasă, deșteaptă,
pe care îi place să o modeleze după bunul plac, să o inițieze în tainele filozofiei pentru a
comunica mai usor, recreând astfel mitul lui Pygmalion, care se îndrăgostește de propria
creație. Dupa moștenirea primită de la unchiul său, după ce soția sa, Ela, gustă din plăcerile
lumii mondene, Gheorghidiu devine agitat, confuz, iar admirația și dragostea pentru Ela se
transformă în obsesie. El susține că este înșelat, o urmăreste pe Ela cochetând cu un alt
30
bărbat și nu încetează să creeze scenariile infidelității iubitei. Tulburarea și obsesia sa îl trimit
la război, unde vede o altă față a lumii. Când se întoarce rănit , renunță la a mai căuta
explicații pentru incertitudinea sa, renuntă la tot trecutul său cu Ela.
În concluzie, iubirea îi modifică îndrăgostitului percepția asupra lumii, ținând cont nu
doar de faptul că îl instigă la o perpetuă poetizare a exteriorului, ci și de faptul că acesta
ajunge să întrezărească prezența iubitei în întregul univers.
Subiectul al lI-lea (10 puncte)

În acest fragment este surprins un moment de tandrețe dintre Radu Comșa și Maria, iar
prilejul este folosit de narator, care, prin ochii lui Comșa, face un mic portret fizic al Mariei.
Caracterizarea directă se axează pe ochii personajului feminin care are ochi foarte frumoși,
castanii, cu fire de aur în iris. Maria este caracterizată și indirect, iar trăsătura deductibilă din
gesturile ei tremurânde, din lentoarea cu care se desprinde din mâna lui Comșa este
emotivitatea.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Reprezentată pe scenă in 1884, comedia „O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale este a
treia dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Opera literară „O
scrisoare pierdută este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății
contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu un final fericit. Conflictul
comic este realizat prin contrastul dintre aparență și esență. Incadrându-se în categoria
comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenești, piesa prezintă aspecte din
viața politica și de familie a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc.
Ca specie a genului dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice, dovadă fiind
lista cu Persoanele de la începutul piesei și indicațiile scenice, singurele interventii directe ale
autorului în piesă. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene, fiind
construit sub forma schimbului de replici între personaje. Pretinsa luptă pentru putere politică
se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument al șantajului politic „o
scrisoare pierdută – pretextul dramatic al comediei.
Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre', adică
la sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale desfășurate pe trei zile.
Intriga piesei pornește de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime,
compromițătoare pentru reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu,
Zaharia Trahanache și Zoe, soția acestuia) și gruparea independentă constituită în jurul lui
Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al ziarului Racnetul Carpaților. Conflictul
secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu, care se teme de trădarea
prefectului. Tensiunea dramatică este susținută gradat prin lanțul de evenimente care conduc
spre rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar, Zoe, iar
trimisul de la centru, Agamiță Dandanache, este ales deputat.
Scena inițială din actul I prezintă personajele Ștefan Tipătescu și Pristanda, care citesc
ziarul lui Cațavencu. Venirea lui Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor de către
31
adversarul politic constituie intriga comediei. Actul II prezintă, în prima scenă, numărarea
voturilor, dar cu o zi înaintea alegerilor, și declanșarea conflictului secundar. Actul III
constituie punctul culminant, acțiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc
discursurile candidaților Farfuridi și Cațavencu, în cadrul întrunirii electorale. Actul IV
prezintă deznodământul și aduce rezolvarea conflictului inițial, pentru că scrisoarea ajunge la
Zoe, iar Cațavencu se supune condițiilor ei. In final, este ales în unanimitate Dandanache și
totul se încheie cu festivitatea condusă de Cațavencu, unde adversarii se împacă. Personajele
acționează stereotip, simplist, ca niște marionete lipsite de profunzime sufletească, fără a
suferi transformări psihologice pe parcursul acțiunii (personaje „plate”.)
Personajele din comedii aparțin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie
comică, având o dominantă de caracter și un repertoriu fix de trăsături. Scriitorul depășeste
cadrul comediei clasice, având capacitatea de a individualiza personajele, prin comportament,
particularități de limbaj și prin combinarea elementelor de statut social și psihologic.
Personajele aparținând aceleiași categorii se deosebesc prin modul de a reacționa la
împrejurări, fiind astfel orientate către comicul de caractere. De exemplu, principala trăsătură
a avocatului și gazetarului Nae Cațavencu este capacitatea de a se adapta la orice situație,
fiind mereu pregătit să își schimbe masca. Este violent, când se știe stăpân pe situație, dar este
lingușitor, umil și servil, când se știe vinovat. De asemenea, se arată arogant și inflexibil cât
timp are scrisoarea, dar devine lipsit de demnitate, târându-se la picioarele Joițicăi atunci când
nu o mai deține.Un alt mijloc de caracterizare indirectă este onomastica. Numele personajelor
sugerează trăsătura lor dominantă. Numele lui Nae Catavencu caracterizează tipul
demagogului lătrător (derivat de la „cață' însemnând „femeie bârfitoare).
Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Formele greșite,
erorile de exprimare, ticurile verbale denotă incultura sau trăsături psihologice ale
personajelor comice. Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. Limbajul
politicienilor demagogi, avocați de profesie, adversari în lupta pentru mandatul de deputat,
trădează, în cazul lui Cațavencu, incultura (care contrastează comic cu pretenția de erudiție).
Astfel, pretinsa erudiție a gazetarului este „tradată' de formularea principiilor sale: „Scopul
scuză mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta!', când, de fapt, erau vorbele lui Machiavelli.
Fiind un personaj care se definește, în primul rând, prin vorbire, Cațavencu folosește incorect
neologismul în etimologia populară: „capitaliștii' devin 'locuitori ai capitalei', iar expresia
latinească honeste vivere devine „oneste bibere'. Nu are ticuri verbale, pentru că vorbirea sa
este adaptată la situații și este mobilă, precum caracterul său.
Indicațiile autorului conturează indirect personajele, prin semnificația, în plan moral sau
intențional, a gesturilor și a mimicii. In lista cu „persoanele„ de la începutul piesei, se
precizează, alături de numele semnificative și statutul social, ocupația personajelor, ceea ce
sugerează apartenența la o tipologie și poate constitui punctul de plecare în caracterizare:
Cațavencu este prezentat ca „avocat, director- proprietar al ziarului Racnetul Carpaților,
prezident-fundator al Societatii enciclopedice-cooperative Aurora economică română'.
Numele ziarului sugerează frazeologia liberală, interesul pentru știrile de scandal și
demagogia patriotismului local. De asemenea, numele societății sugerează pretenția de cultură
enciclopedică, anulată de intenția câștigului cooperativ.
Prin aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în același timp, atrage atenția
spectatorilor, în mod critic, asupra „comediei umane. Lumea eroilor lui Caragiale este
alcătuită dintr-o galerie de ariviști, care acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele„,
urmărind menținerea sau dobândirea unor funcții politice nemeritate.
32
Test 2

A.1. Structura avea să-mi marcheze devenirea face referire la experiența formativă a lecturii,
în viața autoarei.
2. Două elemente arhitecturale ale locuinței din Oradea sunt: înălțimea casei (avea un parter
înalt) și mărimea/organizarea acesteia (cuprindea 9-10 camere pe nivel).
3. La deschiderea ușii, fetița a fost cuprinsă de uimire, deoarece a descoperit un munte de
cărți, așa cum nu mai văzuse până atunci.( n-o să uit uluirea primului moment, când, reușind
să întredeschid ușa m-am trezit nu într-o încăpere, ci în fața unui munte. Un munte de cărți
care se înălța până aproape de tavan...).
4. Scrisul este văzut de Ana Blandiana ca fiind fratele mai mic al lecturii, deoarece, în prima
etapă, își trage seva din paginile autorilor preferați, apoi ajunge, în cele din urmă, să o
exprime pe aceasta, în modul cel mai autentic.
5. Interogațiile retorice problematizează una din temele actuale ale societății contemporane, și
anume raportarea tinerei generații la lectură. Astfel, autoarea își exprimă, în mod indirect,
îngrijorarea generată de schimbările mentale ce ar duce la refuzul lecturii. (Cum aș putea să-
mi imaginez că această fericire ar putea să înceteze să existe vreodată?)
B. Lectura reprezintă, incontestabil, o formă de educare a propriului sine și de lărgire a
orizontului cunoașterii. Consider că rolul său este fundamental, mai ales, în perioada
adolescenței, deoarece contribuie la formarea personalității și definitivează anumite trăsături
de caracter, ce vor marca individul, pe tot parcursul vieții sale.
Pe de o parte, cărțile ne oferă posibilitatea de a ne documenta și de a ne informa
asupra unor teme și perioade ale culturii lumii într-un mod mai plăcut și mai profund decât
alte surse de cunoaștere. Astfel, putem privi în mod diacronic anumite fenomene și putem
înțelege mai bine relația cauză-efect, în unele contexte sociale, culturale sau politice. Lectura
luminează și deșteaptă într-o lume care încearcă în permanență să îl abată pe om din drumul
spre adevăr. De exemplu, așa cum reiese din textul suport redat, observăm cum descoperirea
bibliotecii, la vârsta de 13-14 ani, reprezintă un moment important în evoluția tinerei Ana
Blandiana, care mărturisește că am devenit intelectual încercând să epuizez acel munte de
cărți.
Pe de altă parte, cărțile de literatură oferă experiențe complexe oricărui cititor la mai
multe niveluri: cognitiv, afectiv, moral. Astfel, lectura ajută la purificare, procedeu prin care
cititorul se eliberează de propriile trăiri negative, atunci când asistă la o tragedie. În plus,
textul literar devine o formă de explorare personală, care determină evoluția lectorului,
contribuind la găsirea propriului drum, fie că este vorba de domeniul filologic sau cel
științific. De pildă, din experiența culturală, poate fi menționat cazul lui Mircea Eliade care, în
lucrarea memorialistică- Romanul adolescentului miopic- vorbește despre rolul esențial pe
care l-a avut lectura, în devenirea sa.
În concluzie, consider că lectura este o formă de lărgire a propriului orizont și de
consolidare a personalității unui individ, iar în lumea contemporană nevoia de lectură e mai
aprigă ca oricând, pentru că niciodată omul nu a resimțit mai dramatic presiunea sistemului și
nu a avut atâta nevoie să înțeleagă lumea în care trăiește.
33
Subiectul al II-lea (10 de puncte)
În textul dramatic, notațiile autorului dispun de multiple roluri, întrucât oferă
informații suplimentare despre decor, cât și despre jocul scenic, despre vestimentația
personajelor, dar și despre ilustrarea gesturilor și a mimicii, ajutând la punerea în scenă a
textului.
În textul fragmentar redat din opera dramatică Danton de Camil Petrescu, notațiile
autorului surprind o multitudine de elemente de mimică și gestică (elemente non-verbale),
redând, totodată, stările de spirit ale celor personaje angrenate în conflictul dramatic: Danton
și Louise.
Încă din incipitul fragmentului redat, prin intermediul didascaliei a rămas cu fața
nemiscată, o privește simplu, este subliniată liniștea lui Danton, ce o privește simplu pe
Louise, căreia îi va face o declarație de dragoste. Emoția și fericirea ce o cuprind pe fată sunt
redate cu ajutorul didascaliei îl privește cu emoție, cu ochii mari înlăcrimați, îl strânge cu
mâinile ei mici și albe.
Așadar, notatiile autorului-elemente distinctive ale textului dramatic- fac legătura
dintre opera literară propriu-zisă și spectacolul teatral, conducând lectorul spre o mai bună
înțelegere a textului dramatic.

Ioan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, afirmându-se
ca deschizător de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv Mara și prin integrarea
elementelor de analiză psihologică în scrierile sale. Acestea sunt dominate de conflicte
puternice, cum ar fi patima banului, discrepanțele sociale, implicațiile socialului asupra
individului, și prezintă satul sau orașul transilvănean din perspectiva tranziției, de la
orânduirea tradiționalistă către o nouă formă de organizare, anume capitalismul.
Opera ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicată în volumul de debut ,,Novele
din popor”, din anul 1881. Aparține speciei literare nuvela, având dimensiune medie, un
singur fir narativ, conflict unic, concentrat, intrigă riguros construită, personaje relativ puține,
accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului principal decât pe acțiune.
Este o nuvelă psihologică, deoarece urmărește transformările sufletești, morale și
comportamentale ale lui Ghiță, frământările interioare, dorințele contradictorii (conflictul
interior), apar tehnici de investigare psihologică. Se încadrează în curentul literar realist prin:
tema familiei și a dorinței de înavuțire, obiectivitatea perspectivei narative, stil, tehnica
detaliului, verosimilitate (precizarea unor toponime reale: Ineu, Arad, Oradea etc.), personaje
tipice pentru o anumită categorie socială (cizmarul, cârciumarul, jandarmul, porcarul etc.),
caractere umane (tipul personajului diabolic, cu un caracter puternic - Lică; tipul personajului
slab, influențabil - Ghiță), prezentarea realității societății ardelenești de la sfârșitul secolului al
XIX-lea.
,,Moara cu noroc” are o construcție simetrică, se deschide și se închide cu vorbele
bătrânei, la început fiind un avertisment, iar, la final, având rol moralizator (relația incipit-
final).
Tema nuvelei o reprezintă dezumanizarea omului sub puterea banului, consecințele
nefaste ale dorinței de îmbogățire. Conflictul interior este puternic, de natură psihologică: în
sufletul lui Ghiţă se dă o luptă între două dorinţe puternice și contradictorii: să rămână om
34
cinstit sau să se îmbogăţească. Conflictul exterior prezintă confruntarea cu personajul
antagonist, Lică.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările din nuvelă sunt relatate la persoana a
III-a, de către un narator detașat, omniscient și omniprezent. Titlul nuvelei este, mai degrabă,
ironic, cîrciuma Moara cu noroc înseamnă, de fapt, Moara cu ghinion, Moara care aduce
nenorocirea, pentru că uşurinţa câştigurilor de aici ascunde abateri etice grave (furtul,
nelegiuirea şi crima).
Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare
religioasă: de la Sfântul Gheorghe, până la Paşte. Timpul și spațiul sunt bine precizate: în
ținuturile din zona Aradului, lângă Ineu, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Nuvela este alcătuită din 17 capitole, fără titluri, numerotate cu cifre romane, are un
subiect concentrat, care cuprinde o serie de evenimente structurate pe momente ale
subiectului.
Locul acțiunii este plasat la cârciuma Moara cu noroc, aşezată la răscruce de drumuri,
izolată de restul lumii și înconjurată de pustietăţi întunecoase. Inițial, aici fusese o moară, dar,
pentru că toți drumeții se opreau aici pentru odihnă și popas, ,,moara a încetat a mai măcina
şi s-a prefăcut în cârciumă pentru drumețul obosit”. Mai târziu, arendașul a zidit o nouă
cârciumă, iar vechea moară a rămas părăsită „cu lopeţile rupte şi cu acoperământul ciuruit de
vremurile ce trecuseră peste dânsul!”. Semnele abandonării anticipează destinul tragic al
familiei. Cele cinci cruci, două de piatră și trei de lemn, care stau înaintea morii, sunt un alt
semn prevestitor. Pentru drumeț sunt „semne care vestesc că aici locul e binecuvântat”, însă,
în realitate, prevestesc moartea.
În expozițiune este prezentat Ghiță, un cizmar sărac, care dorește să-și schimbe
condiția socială și ia în arendă cârciuma Moara cu noroc, fără să țină cont de sfatul primit de
la soacra sa: ,,Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea
colibei tale te face fericit”. Incipitul marchează mentalitățile diferite ale personajelor: bătrâna
are o experiență de viață, pune pe primul loc liniștea și fericirea familiei, în timp ce Ghiță este
tânăr și își dorește bunăstare. Mutându-se la Moara cu noroc cu soția, soacra și cei doi copii,
Ghiță devine repede cunoscut, iar afacerile mergeau atât de bine, încât până și bătrâna se
simțea întinerită de bucurie. Apariţia lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor și al turmelor de
porci din împrejurimi, tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, al lui Ghiţă (intriga).
Lică îşi impune de la început regulile comportându-se ca un stăpân și îi condiționează lui
Ghiță rămânerea la han prin colaborarea în afaceri necurate. Deși cârciumarul realizează că
Lică reprezintă un pericol pentru el și familia lui, dar nu se poate sustrage tentației
îmbogățirii.
Desfășurarea acțiunii urmărește procesul de dezumanizare al lui Ghiță. Mai întâi,
cârciumarul îşi ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere
două pistoale, îşi ia doi câini şi angajează încă o slugă, pe Marţi, „un ungur înalt ca un brad”,
însă toate acestea se dovedesc inutile, pentru că, din momentul apariţiei lui Lică, începe
procesul iremediabil de transformare. Devine „de tot ursuz", „se aprindea pentru orişice lucru
de nimic", „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de
el”, iar când se mai juca, rar, cu Ana, „îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe
braţ”. Dornic să facă avere se transformă în complicele Sămădăului, primește banii obținuți
de el prin tâlhărie și crime, acceptă să îi schimbe luând camătă jumătate din sumă, jură strâmb
la procese, este anchetat în două rânduri fiind bănuit de complicitate la jefuirea arendașului și
la crimă. La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete faptul că are familie şi copii, pentru că
nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică.
35
Punctul culminant îl reprezintă momentul în care Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a
degradării morale. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, drept
momeală, în braţele Sămădăului. Pleacă după jandarmul Pintea, gândindu-se că îl va prinde pe
Lică cu banii însemnați asupra sa. Speră însă, până în ultimul moment, că se va produce o
minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a Sămădăului. Dezgustată însă de laşitatea lui
Ghiţă, care se înstrăinase de ea, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruieşte lui Lică,
deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, e „om", pe când Ghiţă „nu e decât muiere îmbrăcată
în haine bărbăteşti".
Deznodământul este tragic. La întoarcere, Ghiță nu îl mai găsește pe Lică, realizează
că Ana l-a înșelat și o ucide. Scena este descrisă cu detalii minuțioase, pentru a evidenția
patima, cruzimea și nebunia care au pus stăpânire pe omul obsedat de înavuțire și răzbunare.
Sămădăul își dă seama că și-a uitat șerparul cu bani, la han, și se întoarce însoțit de oamenii
lui. Ghiță este ucis de Răuț, omul lui Lică care ,,îşi descarcă pistolul în ceafa cârciumarului”.
Lică poruncește să se dea foc hanului. Pintea îl zărește la lumina focului, iar Sămădăul, pentru
a nu cădea viu în mâinile jandarmului, se sinucide izbindu-se, în goana calului, de un stejar.
Pentru a nu se afla că i-a scăpat și de data aceasta, Pintea îi aruncă trupul în râu.
Nuvela se încheie simetric cu vorbele bătrânei, care pune întâmplările pe seama
destinului: ,,Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost dată". Focul care mistuie
totul are rol purificator, curăță locul de relele care se înrădăcinaseră acolo.
Mijloacele de caracterizare a personajelor sunt directe - realizate de narator, celelalte
personaje și autocaracterizare, și indirecte – prin fapte, gesturi, limbaj, relații. Apar modalităţi
de caracterizare a personajului şi de investigare psihologică: introspecția (autoanaliza),
monologul interior, stilul indirect liber, notația gesticii, a mimicii și a tonului vocii. Portretul
fizic al lui Ghiță este aproape absent, redus la câteva detalii, la început („înalt și spătos”),
pentru că accentul e pus pe transformările sufletești. Lică rămâne ,,un om rău și primejdios”,
ce marchează nefast destinul tuturor celor care intră în contact cu el. Ana suferă transformări
interioare, dinr-o femeie devotată casei, care a intuit din prima clipă caracterul malefic a lui
Lică, ajunge să-și înșele soțul. Singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii,
ființe morale și inocente.
Stilul nuvelei este sobru, concis, limbajul este popular, regional, ardelenesc.
,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă - prin temă, tipologia
personajelor și stil – și o nuvelă psihologică în care accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe
complexitatea personajelor și pe analiza minuțioasă a conflictului interior. Naratorul pătrunde
până în conștiința personajelor, notându-le stările, frământările și incertitudinile. Teza morală
care se desprinde din conținutul nuvelei este că setea de îmbogățire cu orice preț distruge
echilibrul interior și liniștea familiei.
Test 3
1.Sensul secvenței la comandă este de forțat, obligat.
2. Numele celor doi conferențiari care acceptă invitația lui N. Iorga la Universitatea Populară
din Văleni sunt: George Sofronie și Eugeniu Speranția.
3. Un element arhitectural tradițional al casei lui N. Iorga este cerdacul, așa cum se desprinde
din secvența: era o clădire comodă, largă, având la etaj un cerdac tipic românesc.
36
4. N. Iorga a sprijinit funcționarea Facultății de Drept din Oradea, deoarece a înțeles rolul unei
asemenea instituții în acea parte a țării.
5. O trăsătură morală a lui N. Iorga, așa cum se desprinde din textul dat, este capacitatea de
concentrare de care acesta dădea dovadă. Totodată, marele istoric se dovedește a avea un
spirit comunicativ deosebit, așa cum se desprinde din secvența puterea cuvântului înflăcărat
al profesorului, cu prilejul întrunirii pe care o convocase în sala Dacia.
B. Metoda de lucru reprezintă un sistem bazat pe o suită de principii, care au finalitatea

de atingere a unui scop. Consider că respectarea unor norme de lucru poate conduce spre
reușita într-un anumit domeniu, deoarece metoda de lucru reprezintă un sistem bazat pe mai
multe principii care au finalitatea de atingere a unui scop anume. Așadar, respectarea unor
norme de lucru poate conduce la multiple reușite într-un anumit domeniu de activitate.
În primul rând, un artist înțelege importanța respectării unui plan. De cele mai multe
ori, zona de confort intervine și îndepărtează ființa cugetătoare de atingerea scopului. De
exemplu, așa cum se desprinde din fragmentul extras din „Nicolae Iorga”, de Eugeniu
Speranția este accentuat modul de lucru al marii personalități, Nicolae Iorga, care avea
tendința ca atunci, când era într-un proces de creație, să nu se oprească din scris, până nu
umplea pagina de sus până jos, iar, dacă ideea nu era încheiată la finalul paginii, continua să
scrie până în momentul în care aceasta se încadra perfect în pagină. Acest aspect este surprins
în secvența „Cu scrisul său mărunt și îndesat, paginile mari nu se umpleau prea repede, dar
și revărsarea prodigioasă a gândului nu se putea întrerupe la comandă când ajungea în josul
hârtiei, ci năvălea, desigur, pe cealaltă foaie, fără să poată fi oprită în mijlocul unei idei”.
În al doilea rând, este bine știut că un ritual de tip rațional poate să contribuie
definitoriu la stabilirea granițelor între un om de succes și cineva banal. Respectarea unei
metode de lucru este foarte importantă în cadrul atingerii unui scop propus, deoarece, de
exemplu, artiștii, în procesul de creație, trebuie să respecte anumite metode de lucru, existând
un ansamblu complex de pași prin care trebuie să treacă arta creată până să ajungă la produsul
finit. De exemplu, din experiența culturală, poate fi redat exemplul protagonistului nuvelei
Moartea la Veneția redactată de Thoman Mann, care, pentru a putea să își păstreze titulatura
de cel mai bun scriitor, se supunea unei discipline severe. Se trezea devreme își așeza lângă
foi lumânări pentru a aduce jertfă artei, apoi arunca găleți cu apă rece pe trup. El scria apoi
câteva ore.
În concluzie, prin intermediul unei metode de lucru care culminează cu o disciplină
severă omul poate ajunge la succes, iar, în caz contrar, apare eșecul.

Discursul poetic se focalizează, în spiritul simbolismului, pe tema condiției artistului
damnat, dar și a lumii citadine periferice. Sentimentele și stările sufletești nu sunt declarate,
ci, mai degrabă, sugerate, prin intermediul simbolurilor, precum apa-element dezintegrator la
Bacovia- dar și al figurilor de stil și al imaginilor artistice. Astfel, încă din incipitul textului,
se remarcă ideea unei ființe situate sub semnul dezgustului existențial, redată cu ajutorul
enumerației moina (...), apă, glod. De asemenea, personificarea Un bec agonizează
sugerează, în aceeași linie a simbolismului, capacitatea nefastă a morții de a acapara întregul
univers exterior și interior al eului liric, în vreme ce epitetul personificator piața tristă denotă
ideea unei existențe sociale al cărei destin nu se poate așeza decât sub auspiciile inevitabile
37
ale eșecului. Metafora case de fier prelungită într-o puternică imagine vizuală profilează
claustrarea absolută a eului poetic, incapabil să mai acceadă la libertatea absolută.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, întrucât scrie primul
roman obiectiv din literatura română, “Ion” şi primul roman de analiză psihologică, “Pădurea
spânzuraţilor”. Rezultatul unei îndelungate perioade de elaborare, opera “Ion” a fost
publicată în anul 1920 şi a constituit o surpriză plăcută pentru criticul Eugen Lovinescu, ce nu
prevedea o astfel de evoluţie. Criticul, al cărui principiu de bază era sincronizarea literaturii
române cu cea europeană, consideră că “Ion” “rezolvă o problemă şi curmă o controversă”,
direcţionând literatura română către valorile europene.
“Ion” este un roman al cărui caracter ilustrează mai multe tipare: obiectiv, prin
specificul naratorului omniscient şi al relaţiei narator-personaj, realist, prin tematica socială,
obiectivitatea perspectivei narative, personajele ce ilustrează tipologii din realitatea imediată,
tehnica detaliului semnificativ, veridicitate, verosimilitate şi stil sobru ,monografic sau social
prin aspectele lumii rurale înfăţişate, tradiţional prin tema aleasă din lumea rurală şi interbelic
prin perioada în care este încadrat.
Personajele lui L. Rebreanu surprind realitatea nemijlocită a satului tradițional
românesc, portretizând tipologii umane universale spațiului arhaic, dominat de obsesia pentru
situația materială. Relația Ion-Ana reliefează contrastul dintre dimensiunile vieții proiectate
prin perspectiva eroului ce trebuie să aleagă între pasiunea pentru pământ și pentru fata iubită.
Tema romanului ilustrează problematica pământului, analizată în condiţiile socio-
economice ale satului ardelenesc, de la începutul secolului al XX-lea, prezentând lupta unui
ţăran sărac pentru a obţine pământ şi consecinţele faptelor sale. Se evidenţiază teme
secundare, precum cea a iubirii şi a destinului. Viziunea autorului este una realistă, Rebreanu
încercând să redea cu acurateţe detalii ale societăţii în care a trăit şi obiectivă, el detaşându-se
de cele relatate pentru a crea iluzia unei lumi autentice. Cu toate acestea, se remarcă influenţa
gândirii tradiţionale, prin introducerea simbolică a destinului, fiecărui personaj fiindu-i sortit
un sfârşit.
La nivel morfologic, titlul este constituit dintr-un substantiv propriu ce denumeşte
personajul principal eponim, Ion, nume comun în zona Ardealului, care devine exponent al
ţărănimii prin dragostea lui pentru pământ. Autorul însuşi mărturiseşte că “deşi anodin, titlul
mi s-a părut expresiv”, desemnând destinul individual al ţăranului român în lupta pentru
dobândirea pământului.
Perspectiva narativă este obiectivă, cu o viziune “dindărăt” şi un narator omniscient şi
omniprezent ce relatează la persoana a III-a şi nu intervine în desfăşurarea acţiunii prin
comentarii sau explicaţii, reconstituind, prin tehnica detaliului şi observaţie, lumea satului
ardelenesc. Modul principal de expunere este naraţiunea, ce se îmbină cu descrierea şi
dialogul.
Există două tipuri principale de conflicte în romanul “Ion”: interior şi exterior.
Conflictul central din roman este unul de factură socială, şi anume lupta pentru pământ din
satul tradiţional care condiţionează poziţia în societate. Conflictul interior se dă între
chemările lăuntrice ale lui Ion, reprezentate de “glasul pământului” şi ”glasul iubirii”,
respectiv de averea Anei şi iubirea pentru Florica. Acest conflict are un impact asupra
planului exterior, determinând disputa dintre Ion al Glanetaşului şi Vasile Baciu. Există şi
38
conflicte secundare, ce au loc între Ion şi Simion Lungu, pentru o bucată de pământ, sau între
Ion şi George Bulbuc, pentru Ana. Conflictul tragic dintre om şi pământ este provocat de
iluzia că acesta poate fi stăpânit, iubirea orbind percepţia omului, dar se încheie ca orice
destin uman, prin moarte.
Ion este personajul principal, eponim, realist, rotund, tipic pentru categoria socială din
care provine, precum observa şi G. Călinescu:"Toţi flăcăii din sat sunt varietăţi de Ion". Mai
multe tipologii realiste se regăsesc în construcţia protagonistului. Din punctul de vedere al
statutului social, el este tipul ţăranului sărac, a cărui patimă pentru pământ izvorăşte din
convingerea că averea îi asigură demnitatea şi respectul comunităţii. Din punct de vedere
moral, Ion este tipul arivistului fără scrupule, care foloseşte femeia ca mijloc de parvenire.
Psihologic, este ambiţiosul dezumanizat de lăcomie.
Ana, personaj secundar, este o fată cu zestre, corespondenta interesului de îmbogățire
al protagonistului și al ”glasului pământului”, simbolizând destinul femeii din mediul rural,
adânc stratificat şi stăpânit de o mentalitate învechită, ea reprezentând în viziunea lui G.
Călinescu „două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii”. Aceasta, deși înstărită,
nu are un aspect fizic plăcut, dar nici o personalitate puternică, motiv pentru care reprezintă o
victimă fără apărare, atât în fața soțului său, cât și a tatălui. Criticul E. Lovinescu o consideră
”prinsă la mijloc, în lupta pentru pământ, dintre Ion și socrul său, Vasile Baciu, biata Ana e
o tragică victimă”. Raportată la cei doi, aceasta nu deține statutul de ființă umană, motiv
pentru care cei doi se folosesc de ea pentru a le asigura garanția proprietății asupra
pământurilor. Fata trece, pe rând, prin statutul de fecioară, soție și mamă, fără a fi însă
respectate sau recunoscute aceste ipostaze ale sale. Caracterizarea acestora este realizată atât
în mod direct, trăsăturile fiind indicate de narator, alte personaje sau protagoniști,
prin autocaracterizare, cât şi în mod indirect, însuşirile reieşind din fapte ori limbaj. Ion este
conturat prin tehnica basoreliefului, domină celelalte personaje implicate în conflict (Ana,
Vasile, Florica, George), care-i pun în lumină trăsăturile. Tipologia personajului se reliefează
printr-o tehnică a contrapunctului. Ana este surprinsă în antiteză față de Florica astfel încât
cea dintâi este văzută drept urâtă, plictisitoare, o povară, în timp ce a doua, fiind exponenta
iubirii, se remarcă prin frumusețe și șarm.
Portretul fizic al protagonistului este surprins în schimbare, la început fiind prezentat
ca un bărbat aratos cu ochii "negri, lucitori ca două mărgele vii", pentru ca, în final,
înfăţişarea sa să exprime şi transformarea sufletească "Faţa i se îngălbeni, fruntea i se zbârci
de gânduri.". Numai ochii rămân veşnica oglindă a voinţei - "în ochi îi ardea parcă mai multă
patimă şi hotărâre". Portretul fizic al Anei este conturat din prisma lui Ion care o vede ca
având o față „lunguiaţă, arsă de soare, cu o întipărire de suferinţe”, considerând-o o fată
slăbuţă şi „urâţică” în comparație cu Florica.
Portretul moral al eroului este dominat de nucleul existenţei lui Ion, respectiv
pământul, cea mai importantă trăsătură a acestuia fiind iubirea faţă de acest element-
"pământul îi era drag ca o ibovnică", "glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul
flăcăului, copleşindu-l", apogeul acestei stări fiind surprins în scena sărutării pământului .
Încă din incipitul romanului, de la scena horei, naratorul punctează faptul că Ion "avea ceva
straniu în privire, parcă nedumerire şi un vicleşug neprefăcut", anticipând, prin intermediul
unei prolepse, viitorul personajului. Este evidenţiată calitatea sa de om muncitor "iute şi
harnic, ca mă-sa", alături de norocul caracteristic -"Unde punea el mâna, punea şi Dumnezeu
mila". Celelalte personaje au o contribuţie semnificativă în realizarea caracterizării directe.
Vasile Baciu îi întrebuinţează apelativele "hoţul", "sărăntocul", "tâlharul", în timp ce pentru
fiica sa, Ana, Ion era "norocul ". Preotul Belciug îl consideră "un stricat și un bătăuş”. O
39
opinie favorabiă este formulată de doamna Herdelea, pentru care Ion este "un baiat
cumsecade, harnic şi isteţ”. Prin autocaracterizare, acesta îşi stabileşte clar scopul în viaţă,
fiind guvernat de imaginea pământului- "dragostea nu e totul în viaţă, dragostea e numai
adaosul, altceva trebuie să fie temelia".
Fata este conturată în opoziție cu el, din punct de vedere moral, fiind lipsită de tăria de
caracter, oportunitatea de afirmare și pasiunea pentru viață pe care o avea acesta. Trăieşte
permanent în iluzie, nutrind o dragoste profundă pentru Ion, crezând că acesta poate să-i ofere
ceea ce-şi doreşte: salvarea prin iubire. De aceea, în cadrul secvenței de la horă, când
protagonistul se hotărăște să aleagă urmărirea ”glasului pământului” „o strânge la piept cu
mai multă gingășie, dar şi mai prelung”, iar privirea ei „luceşte cu bucurie”, şoptind cu un
dulce reproş: „Dă-mi drumul, Ionică, zău, dă-mi drumul!”. Cu toate acestea, prin comentariul
naratorului, aflăm că lui Ion „nu-i fusese dragă Ana... dar avea locuri şi case şi vite multe.”
Însă Ana rămâne doar ”o fire tăcută și oropsită”, fiind caracterizată de un sentiment
permanent de tristețe provocat de atitudinea bărbaților din viața ei care o folosesc pentru a-și
îndeplini scopurile individuale. Cumulat cu agresiunea fizică, acești factori o conduc pe
femeie la decizia tragică de a-și pune capăt zilelor.
Din acţiunile celor doi se desprind, în mod indirect, detalii semnificative despre
caracterul personajelor. Evoluția relației dintre cei doi urmează dezumanizarea lui Ion ce se
manifestă în atitudinea faţă de Ana, pe parcursul întregului roman, având repercursiuni tragice
asupra nevestei. Ion se află în conflict cu majoritatea personajelor, dar, mai ales, cu soția sa,
ceea ce indică, încă o dată, impulsivitatea şi violenţa lui. În ceea ce o priveşte pe Ana, aceasta
este doar un mijloc ce-i conferă bunăstarea materială. În incipitul relaţiei lor, bărbatul îşi
ascunde adevăratele intenţii, însă după realizarea scopului se schimbă radical.
Scena nunții este semnificativă pentru începutul unei noi etape. Abia în această zi, Ion
înţelege că : „împreună cu pământul trebuie să primească şi pe Ana”, adaos tragic la bunurile
materiale obţinute prin căsătorie, plasând-o pe fată pe un plan inferior pământului. La nuntă,
Ana va trebui să accepte faptul că Ion nu o iubeşte, murmurând îndurerată „Norocul meu,
norocul meu!” o ironie tristă referitoare la viitorul său. Intrat în proprietatea aparentă a
pământurilor, Ion se simte, în sfârşit, drept aparţinând categoriei sociale cuvenite, fapt ce-i
alterează comportamentul. Astfel, începe coşmarul Anei, bătută fără milă de cei doi bărbaţi.
Odată cu intervenţia preotului Belciug, Vasile trece tot pământul pe numele ginerelui.
Brutalitatea lui Ion este, în acest fel, înlocuită de indiferenţă, sinuciderea soției şi moartea
copilului nereprezentând nimic pentru el. Dominat de instincte, împotriva oricărei morale,
încălcând succesiv legile nescrise ale satului, aflat sub semnul fatalităţii, este o victimă a
lăcomiei şi orgoliului său. În goana pătimaşă după avere, el se dezumanizează treptat, iar
moartea lui este expresia intenţiei moralizatoare a scriitorului.
Relația dintre Ion și Ana reprezintă drama căsniciei țărănești plasate într-o lume
arhaică dominată de mentalități crude, învechite, ce motivează personajele să acționeze într-
un anume fel. În numele dragostei, Ana devine victima violenţelor, a brutalităţilor fizice şi
verbale ale tatălui şi ale soţului care urmăresc cu înverșunare să se supună normelor de stare
materială impuse de societatea tradițională.
În concluzie, relația Ion-Ana urmărește procesul de dezumanizare al sătenilor în
contextul obsesiei pentru stare socială, Ion fiind ”o brută, căreia şiretenia îi ţine loc de
inteligenţă" (E. Lovinescu), iar în care femeia este plasată pe un plan inferior, devenind un
mijloc de îmbogățire, G. Călinescu considerând despre Ana că „Odată criza erotică trecută ea
încetează de a mai însemna ceva pentru feminitate.”
40
Test 4
A.1. Secvența citată face referire la țara de care Emil Cioran s-a detașat, România, devenind
apatrid.
2. Emil Cioran a scris cartea Exercices negatifs pentru a-și da un pretext de activitate.
3. Autorul scrisorii percepe faptul că soarta îi oferă posibilitatea de a trăi liber, în marginea
societății, până la 35 de ani, după cum reiese din secvența: Nu pot considera nemiloasă soarta
ce mi-a permis să trăiesc până la 35 de ani liber și în marginea societății.
4. În viziunea lui Cioran, cei zece ani petrecuți la Paris comportă atât consecințe grave, cât și
agreabile, întrucât el se regăsește în postura unui individ fără leac, fiind mulțumit de prezența
sa în Franța și- paradoxal- nemulțumit de a nu-și putea imagina propria biografie într-un alt
loc.
5. Secvența citată surprinde o atutudine a autorului scrisorii care se bazează pe o anume
resemnare în fața tăcerii oamenilor care au făcut parte, cândva, din propria sa existență, dar și
pe o conștientizare a condiției sale de ființă dezrădăcinată, incapabilă să mai revină- prin
memorie- la figurile trecutului.
B. Singurătatea poate fi înțeleasă ca un interval din biografia oricărui individ în care acesta
decide să se întoarcă spre sine, reflectând- în cadrele propriei interiorități- la sensurile
experiențelor pe care le-a traversat. De aceea, consider că singurătatea poate constitui, în
același timp, un ajutor și un impediment pe calea autocunoașterii, având în vedere nu faptul că
aceasta îi permite persoanei să se analizeze pe sine și evenimentele pe care le-a parcurs, ci și
faptul că, în anumite condiții, ea alternează, în fond, introspecția.
Pe de o parte, experiența singurătății, în anumite limite, este vitală pentru cunoașterea
propriei ființe, deoarece aceasta îi îngăduie individului analiza conștiinței, a propriilor fapte
ori a deciziilor pe care trebuie să le asume pentru viitor, ceea ce constituie, în realitate, o
veritabilă revelație a sinelui. De pildă, din experiența culturală, poate fi menționat cazul
oamenilor de spirit, călugării, care obișnuiau să se claustreze din banalul cotidianului pentru
a-l descoperi pe Dumnezeu, pe Cel din lume sau pe Cel din ei înșiși. Singurătatea ne pune față
în față cu noi, cu propriile emoții, oferindu-ne reale momente de introspecție. De aceea, nu
întâmplător, geniul eminescian este mereu condamnat la solitudine. Pentru el, gălăgia
existențială alungă ideile și, prin urmare, conduce către o iremediabilă mediocritate .
Pe de altă parte, singurătatea-atunci când devine excesivă- se transformă într-un
inamic redutabil al cunoașterii sinelui. Fără o raportare constantă la alteritate, nu poate fi
posibilă o reală autocunoaștere, fiindcă cei din jur au întotdeauna funcția de a corecta
percepțiile deformate pe care fiecare individ le construiește despre sine. De exemplu, așa cum
reiese din textul suport dat, în pofida afirmației lui Emil Cioran, care susține că, lăuntric, nu
mai are dreptul la amintirea nimănui, un asemenea exercițiu al relaționării- fie și în memorie-
cu celălalt este indispensabil pentru condiția spirituală sănătoasă a oricărei persoane,
altminteri, aceasta ar ajunge să riște, fără îndoială, un exil metafizic.
În concluzie, singurătatea poate reprezenta atât un ajutor, cât și un impediment major
pe calea autocunoașterii, ținând cont nu doar de faptul că ea este o condiție fundamentală în
analiza propriilor fapte ori a deciziilor necesare pentru sine, ci și de faptul că, atunci când
devine excesivă, deformează percepțiile individului-incapabil să se recunoască în ochii altora.
41
Întregul discurs narativ se focalizează pe tema iubirii, în fragmentul dat prezentându-
se, în manieră romantică, un episod în care îndrăgostitul așteaptă, înfiorat, reacția persoanei
iubite la scrisoarea pe care acesta i-o trimisese. Prezența verbelor la persoana a III-a
(trimisese, ceruse, se uită), dar și a formelor pronominale de persoana a III-a (el, ea, lui, ei)
indică o proză cu o perspectivă narativă obiectivă, cu o viziune dindărăt, aparținându-i unui
narator omiscient, omniprezent și extradiegetic, ce relatează la persoana a III-a. Naratorul
ocupă, așadar, o poziție obiectivă, lăsând personajele să evolueze spre deznodământ după
năzuințe și pasiuni.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea este marcat, în plan european, de o serie de
metamorfoze social, politice, economice, context care favorizează cristalizarea unui nou
curent literar, ce poartă numele de romantism. Apărut ca o reacție la rigorile impuse
de scriitorii clasici, romantismul propune un nou mod de raportare a ființei umane la sine și la
lumea în care acesta trăiește. Astfel, dacă literatura clasică oglindea realitatea exterioară, noua
literatură romantică, va deveni expresia realității interioare a artistului, fantezia constituindu-
se într-un nou mijloc de sondare a existenței.
Romantismul este curentul literar-artistic, apărut în Europa, la sfârșitul secolului al
XVIII-lea, care se manifestă, mai întâi, în Anglia, apoi în Germania și Franța, cuprinzând
întreaga Europă.
Principalele trăsături promovate de romantici: manifestarea plenară a sentimentelor și
a fanteziei creatoare prin intermediul artei, identificarea a noi surse de inspirație, cum ar fi
istoria, foclorul și frumusețile naturii, profunzimea meditației asupra universului, pe două
coordonate, cosmic și terestru, crearea eroului excepțional, care evoluează în împrejurări
deosebite, provenind din categorii sociale diversificate și al cărui portret prezintă calități și
defecte, evidențierea nemulțumirii față de prezent, ceea ce generează retragerea în lumea
trecutului idealizat sau a visului, folosirea procedeului artistic al antitezei, libertatea absolută
în alegerea speciilor literare, speciile predilecte ale romanticilor sunt nuvela istorică, poemul
filosofic, drama.
Mihai Eminescu aparține perioadei clasice a literaturii, alături de Ion Creangă, I.L.
Caragiale și Ioan Slavici. Încă de la publicarea primelor poezii, criticul literar Titu Maiorescu
îl caracterizează poet în toată puterea cuvântului, intuind geniul său și promovându-l în cadrul
cenaclului Junimea și prin intermediul revistei Convorbiri literare.
Opera eminesciană reprezintă un univers imaginar aparte, cuprinzător și original, care
îmbină teme și motive romantice cu elemente autohtone, aparținând specificului național.
Singurul său volum antum, intitulat Poezii, este publicat în 1883, sub îngrijirea maioresciană.
Poemul „Floare albastră” publicat în revista „Convorbiri literare” , în anul 1873, este
o capodoperă a lirismului eminescian din etapa de tinerețe.
Dezvoltare a unui motiv poetic european într-o lirică proprie, „Floare albastră” poate
fi considerată o poezie-nucleu a romantismului eminescian.
În primul rând, poezia se încadrează în romantism prin temele predilecte ce le dezvoltă
(iubirea și natura, condiția geniului, aspirația spre absolut). „Sufletul vieții mele” și „Fericirea
ta, iubite” arată iubirea „vocii” feminine pentru geniul izolat în simbolurile eternitații („Iar te-
ai cufundat în stele/Și în nori și-n ceruri nalte?”). Aspirația spre cunoașterea absolută este
42
sugerată și de metafora „râuri în soare/Grămădește-n a ta gândire”. Însă, specific lui
Eminescu, iubirea celor doi se desfășoară în cadrul natural reprezentat de „verdeață”,
„izvoare”, „pădure”.
În al doilea rând, antiteza pe baza căreia este contruită poezia ține de romantism. Poemul
are o compoziție romantică, fiind structurată în jurul unei serii de opoziții : eternitate-viață,
masculin-feminin, geniu – ființă terestră, vis-realitate, trecut-prezent.
„Floare albastră” are ca temă iubirea ce apare în corelație cu tema naturii și reprezintă
ipostaza iubirii paradisiace. Depășește însă cadrul unei idile, pentru că implică tema condiției
omului de geniu care aspiră la absolut.
Tema romantică a poeziei este dată, mai întâi, de motive literare. Cadrul natural feeric și
protector pentru cuplul de îndrăgostiți se realizează prin motive romantice frecvente în lirica
erotică eminesciană : „codrul”, „izvoarele”, „frunze”, „luna”.
Apoi ca în lirismul de măști, eul liric împrumută, pe rând, două ipostaze umane (masculin-
femini) sau portretele spirituale (geniul-făptura terestră), care se asociază celor două lumi.
Portretul geniului se configurează, simbolic, din elementele cosmicului („stele„), („nori”),
„(ceruri nalte”) ce semnifică cunoștința absolută. Portretul fetei este perceput, la început,
ironic („mititica”), pentru ca, în finalul poemului, prin metafora „dulce minune”, să fie
proiectat în ideal.
Titlul „Floare albastră” își are punctul de plecare în mitul romantic al aspirației către
idealul de fericire, de iubire pură, fiind un motiv de circulație europeană. Simbolul florii
albastre dobândește în textul eminescian valoare polisemantică : aspirație spre fericirea prin
iubire, chemare a lumii fenomenale, nostalgice a iubirii ca mister al vieții, opoziție
ireductibilă între lumea caldă, efemer-terestră și lumea rece a ideilor, a cunoașterii absolute.
În creația eminesciană, „albastrul” este culoarea infinitului, a marilor depărtări, a idealului,
iar „floarea” simbolizează viața, efemeritatea, ființa păstrătoare a dorințelor dezvăluite cu
vrajă.
Cele paisprezece strofe alcătuiesc patru secvențe poetice, prin alternanța a două
planuri, cosmic-terestru, în dialogul celor două voci lirice: geniul/vocea masculină și iubita.
Prima secvență (primele trei strofe) înfațișează lumea rece a ideilor, lumea geniului.
Monologul fetei începe cu reproșul realizat prin adverbul „iar”, plasat la începutul poeziei.
Tonul adresării este familiar, într-un aparent dialog, unde alternează propoziții afirmative,
negative, interogative și exclamative.
Universul spiritual în care geniul este izolat, se configurează prin enumerația simbolurilor
eternității-morții, în prima strofă : „Iar te-ai cufundat în stele /Și în nori și-n ceruri nalte?”.
Aspirația spre cunoaștere absolută este sugerată de metafora „râuri în soare/Grămadești-n a
ta gândire” și de mișcarea ascensională. Domeniul guvernat de timpul infinit este definit prin
atributele : misterul genezei „întunecata mare”, universul de cultură „câmpiile asire” și
universul de creație uman proiectat cosmic „Piramidele-nvechite/Urcă-n cer vârful lor mare”
Avertismentul final ”nu căuta în departare/Fericirea ta, iubite!” deși este rostit pe un ton
șăgalnic, cuprinde un adevăr : împlinirea umană se realizează doar prin iubire, în lumea
terestră. Izolarea, singurătatea, aspirația spre cunoașterea absolută și imposibilitatea fericirii
terestre sunt atribute ale geniului, sugerate aici pe un ton cald.
A doua secvență poetică (strofa a patra) constituie meditația bărbatului asupra spuselor
iubitei. Deși recunoaște adevărul din spusele fetei, se detașează cu o anumită ironie: Ah! Ea
spuse adevărul,/ Eu am rîs, n-am zis nimica.
A treia secvență poetică conține strofele V-XII. Monologul fetei continuă cu o
chemare la împlinirea iubirii în lumea ei, planul terestru: Hai în codrul cu verdeață... Spre
deosebire de alte idile eminesciene, aici femeia este cea care adresează chemarea la iubire; ea
încearcă atragerea bărbatului în paradisul naturii, ca aspirație spre refacerea cuplului adamic.
Cadrul natural se realizează prin motive romantice frecvente în lirica erotică
43
eminesciană: codrul, izvoarele, valea, luna etc. Imaginile vizuale sunt asociate cu cele
auditive: Und-izvoare plâng în vale.
Idealul de iubire se proiectează într-un paradis terestru. Căldura zilei de vară se află în
rezonanță cu pasiunea chemării, cu iubirea împărtășită: și de-a soarelui căldură/ Voi fi roșie
ca mărul,/ Mi-oi desface de-aur părul/ Să-ți astup cu dânsul gura. Femeia este o apariție de
basm (de-aur părul), șăgalnică (ș-apoi cine treabă are?), senzual-naivă (Eu pe-un fir de
romaniță/ Voi cerca de mă iubesți.)
Ultima secvență poetică ( strofele XIII-XIV) reprezintă o continuare a meditației
bărbatului asupra iubirii trecute pe care o proiectează, de această dată, în ideal și amintire: Și
te-ai dus, dulce minune, Și-a murit iubirea noastră. Cadrul obiectiv al idilei se încheie cu
despărțirea, iar în planul subiectiv se accentuează lirismul.
Dacă în penultima strofă, desparțirea îndrăgostiților pare temporară, în ultima strofă,
separată, la nivel formal, printr-un șir de puncte de suspensie de restul poeziei, sfârșitul
visului de iubire devine o certitudine. Verbele la timpul trecut (te-ai dus, a murit) susțin
tonalitatea elegiacă. Contrastul dintre vis și realitate, dar și dintre cele două lumi care o clipă
s-au întâlnit în iubire, pentru ca apoi să se reașeze în limitele lor este sugerat de repetiția din
penultimul vers ( Floare-albastră! floare-albastră!...) și, mai ales, de versul final: Totuși este
trist în lume.
Expresivitatea are surse multiple, în plan morfologic, lexical, stilistic, fonetic și
prozodic.
La nivel morfologic, verbele la prezentul etern redau lumea ideilor sau veșnicia naturii
( urcă, stă) ,verbele la viitor din monologul fetei proiectează aspirația spre iubire în reverie,
iar verbele la trecut, din meditația bărbatului, redau reflecția și distanțarea temporală ( am râs,
te-ai dus, a murit). La nivel lexical, vorbirea populară și limbajul familiar accentuează
intimitatea (încalte, nu căta).
Figurile de stil și imaginile artistice sunt numeroase: epitetul (prăpastia măreață,
trestia cea lină); personificarea (izvoare plâng în vale); comparația (roșie ca mărul);
inversiunea (albastra-mi, dulce floare); metafora ( râuri în soare); simbolul (floare albastră,
ceruri-nalte); repetiția ( floare-albastră!....).
Muzicalitatea tristă a poemului este susținută de elemente de prozodie: rima
îmbrățișată, ritmul trohaic, măsura versurilor de 7-8 silabe.
Dezvoltare a unui motiv romantic de circulație europeană într-o viziune lirică proprie,
poemul „Floare albastră” reprezintă o capodoperă a creației eminesciene din etapa de
tinerețe, purtând în germene marile teme și idei poetice dezvoltate, mai târziu, în
„Luceafărul”.
Test 5

A.1. In textul dat, secvența citată evidențiază dificultățile cu care se confruntă semenii.
2. Calitatea umană despre care se vorbește în textul dat este generozitatea.
3. Sărbătoarea care îi face pe copii să fie generoși este Crăciunul, după cum reiese din
secvența: În preajma sărbătorilor, în special, copiii oferă nenumărate lecții de
generozitate:strâng, alături de adulți, bani sau jucării pentru familiile sărace, colindă pe la
casele celor nevoiași, fac spectacole pentru copiii aflați în Centrele de plasament, aduc
alinare celor bolnavi.
4. Lecția de generozitate presupune nu doar exemplul oferit de către adulți copiilor, ci și
descoperirea momentului potrivit pentru a face un dar, renunțarea la egoism și conștientizarea
44
darurilor care sunt fără preț.
5. Generozitatea se traduce, în viziunea autoarei, printr-o serie de gesturi altruiste cu care
copiii sunt deprinși în colectivitățile din care fac parte (strâng, alături de adulți, bani sau
jucării pentru familiile sărace, colindă pe la casele celor nevoiași, fac spectacole pentru
copiii aflați în Centrele de plasament), însă- dincolo de aceste obișnuințe sociale-ea trebuie
să depășească stadiul formalităților și să devină o opțiune sinceră, care ține de profunzimile
propriei interiorități.
B. Generozitatea reprezintă calitatea acelora care știu să se sacrifice pe sine în favoarea

celuilalt, dintr-o pornire onestă, având la bază iubirea, în diferitele sale forme. Or, în această
ordine de idei, o asemenea atitudine se fundamentează, în chip evident, pe maniera în care
individul este educat să se raporteze la alteritate. De aceea, consider că generozitatea se
constituie ca o trăsătură dobândită pe parcursul vieții, având în vedere nu doar faptul că
aceasta se învață prin raportare la modelele umane din comunitatea oricărui individ, ci și din
faptul că fiecare persoană ajunge să intuiască- în experiențele mai mult sau mai puțin fericite
pe care le traversează-importanța acestei calități.
Pe de o parte, generozitatea rămâne o trăsătură a cărei dobândire este condiționată de
modelele umane la care fiecare invivid se raportează în propria formare, dintre care cele mai
importante sunt, fără îndoială, cele familiale. Copiii devin mai mult sau mai puțin generoși în
funcție de obișnuințele părinților într-ale altruismului: cu cât un tânăr în formare va sesiza mai
frecvent, în comportamentul celor din familie, forme ale generozității, cu atât va repeta el
însuși- mai târziu-asemenea reflexe. De pildă, Maria Iordănescu, în textul suport redat,
amintește modelul propriu oferit de adult celui pe care îl educă , evidențiindu-l ca pe un
factor esențial în dobândirea unei calități precum generozitatea de către copii, și face referire
inclusiv la scenariile altruiste în care părinții îî implică pe cei mici: Îi învățăm, apoi, pe cei
mici să dăruiască colegului de bancă o banană...
Pe de altă parte, a cunoaște însemnătatea generozității nu este un dat natural, cu care
fiecare individ se naște, ci această abilitate este asimilată în cadrul experiențelor de viață.
Oamenii conștientizează în profunzime-și nu doar în manieră formală- în consecință, se
obișnuiesc să reacționeze și ei la fel, atunci când semenii traversează episoade dramatice. De
pildă, poți fi generos în situațiile în care ajutorul tău este necesar, acolo unde este nevoie de
tine: implică-te voluntar în asistarea persoanelor vârstnice sau în dezvoltarea copiilor din
familii defavorizate. Aici este nevoie de generozitatea și de contribuția ta, de timpul tău, de
energia ta, de bani din partea ta, de cunoștințele și de experiența ta de viață sau profesională.
În concluzie, generozitatea reprezintă, fără îndoială, o trăsătură care poate fi dobândită
pe parcursul vieții, ținând cont nu doar de faptul că aceasta se deprinde prin imitarea
modelelor umane, ci și din faptul că propriile episoade biografice îl determină pe individ să
conștientizeze valoarea altruismului și să îl practice, la rândul său, în relațiile cu ceilalți.

Tradiționalismul poeziei Copil de-odinioară de Ion Pillat este susținut, în primul rând,
de tema timpului ireversibil, de motive literare (amintirea, nostalgia), dar și de imaginarul
dominat de nostalgia trecutului și de spațiul patriarhal. Astfel, metafora casa amintirilor
conține o sugestie a timpului necruțător, care oferă totuși posibilitatea recuperării momentelor
45
fericite prin rememorare. Conștientizarea pierderii copilăriei este percepută atât în plan fizic
(prin iarna din cămara zăvorâtă), cât și interior, fapt evidențiat prin referirile melancolice la
trecut ( casa amintirilor închise, sufletul împovărat de vise). De asemenea, limbajul este o altă
marcă a tradiționalismului, fiind prezenți termeni din registrul arhaic și popular, precum
târna, cămara etc.
Subiectul al lII-lea (30 puncte)

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista
Convorbiri literare, în anul 1877. G. Călinescu a afirmat cu privire la această operă: Povestea
lui Harap-Alb e un chip de a dovedi că omul de soi bun se vădește sub orice strai și la orice
vârstă.
Harap-Alb este personajul principal al basmului cult ‘’Povestea lui Harap-Alb’’ scris de
Ion Creangă. Protagonistul nu are puteri supranaturale și nici excepționale, însă va dobândi, prin
trecerea unor probe, o serie de calități precum: mila, bunătatea, prietenia, curajul, calități
necesare unui împărat, în viziunea autorului. Inițial, mezinul împăratului este timid, rușinos,
lipsit de curajul de a-i propune tatălui său să își încerce norocul și să plece în călătoria care îi
va schimba viața. Astfel, prin acțiunile sale, el este descris indirect, de către autor, ca fiind
timid, rușinos și cu picioarele pe pământ, având impresia ca statulul de mezin al familiei îi
demonstrează incapacitatea de a se ridica la standardele tatălui său. Prima probă la care
este supus Harap-Alb, este cea a milosteniei, în care acesta, deși arătând unele rețineri la
început, îi va oferi unei bătrâne un bănuț, în schimbul căruia aceasta îi va da sfaturi legate de
călătorie și îl va ajuta pe tot parcursul acesteia. A doua probă la care este supus mezinul, este
cea a curajului, atunci când nu cedează în fața ursului, adică a tatălui său deghizat în urs,
demonstrându-și astfel curajul. Caracteristica fundamentală a protagonistului este reprezentată
de bunătatea sufletească, trăsătură prezentată în secvențe narative sugestive.
O primă secvență reprezentativă este deghizarea Sfintei Duminici într-o bătrană
cerșetoare, care îi încearcă sufletul bun cerându-i un banuț. Initial, Harap-Alb o respinge, fiind
căzut pe gânduri și neștiind cum o să acționeze mai departe, însă vorbele pe care Sfânta
Duminică i le va spune îi va schimba gândirea și îi va dărui acesteia un bănuț, bănuț pentru
care bătrâna va face tot posibilul să îl ajute pe acesta, în călătoria care urmează.
O altă secvență reprezentativă pentru caracteristica fundamentală a protagonistului,
și anume a bunătății, este secvența în care, cu riscul de a-și pierde viata, va ocoli furnicile care
îi ies în cale, traversând prin apă. De asemenea, atunci când va observa un roi de albine fără
adăpost, acesta le va ciopli unul dintr-un trunchi. Faptele sale bune nu vor însă nerăsplatite,
deoarece atât regina furnicilor, cât și cea a albinelor, îi vor oferi câte o aripă, aripi care îl vor
ajuta mai târziu.
Titlul ‘’Povestea lui Harap-Alb’’ este un oximoron, cuvântul ‘’harap’’însemnând ‘’negru’’,
marcând evoluția eroului spre maturizare, iar cuvântul ‘’alb’’semnificând nobilimea și drumul
protagonistului spre a deveni corect, curajos, milostiv, pentru a putea fi capabil de a rezolva
problemele unei împărății. Totodată, numele de Harap-Alb subliniază situația
atipică/anormală în care este pus de Spân, și anume aceea de a fi slugă, deși are alt statut:
‘’harap’’, care înseamnă ‘’slugă’’,‘’rob’’, și cuvântul ‘’alb’’ care simbolizează nobilimea.
Un motiv literar prezent în test este fântana, care reprezintă spatial bivalent al vieții și
al morții, topos al regenerării și al renașterii sub un nou nume. Un alt motiv literar sugestiv
este cel al podului, simbol al maturizării eroului și al evoluției acestuia spre iluminare
46
și cunoaștere. In expozițiune, ne este prezentată situația inițială, de echilibru, a craiului și a
celor trei fii ai săi. Intriga este reprezentată de cartea primită de la fratele craiului,Verde
Impărat, prin care acesta își ruga fratele să îi trimită un fiu vrednic care să îi urmeze la tron.
Desfășurarea acțiunii începe atunci când craiul ia decizia de a-și testa fiii, întâmpinându-i la
pod deghizat în urs. Trecerea podului reprezintă legatura dintre etapa lipsei de experiență a
eroului și intrarea pe drumul inițiatic presărat cu probe care vor contribui la iluminarea
eroului. Punctul culminant este determinat de lupta împotriva răului, adică a Spânului.
In deznodământ, Harap-Alb își reia statutul de fiu de împărat, Spânul fiind demascat de către
fiica împăratului Roș. Spânul, furios, îi va tăia capul lui Harap-Alb, însă fata de împărat îl va
învia, astfel aparant motivul renașterii. In final, Spânul va fi ucis, la rândul lui, de către calul
eroului.
Un alt element de structură esențial în conturarea lui Harap-Alb sunt modalitățile de
caracterizare a personajului. Acesta este construit prin procedee de caracterizare directă (de
către narator, de către alte personaje și prin autocaracterizare) și de caracterizare indirectă,
prin fapte, limbaj, gânduri, relații cu alte personaje, nume. Insușirile personajului reies din
caracterizarea directă, naratorul obiectiv redă naivitatea protagonistului „slab de înger și mai
fricos decât o femeie”, lipsa lui de maturitate ințială este subliniată prin secvența „boboc, în
felul sau la trebi de aiste”, iar prin caracterizarea indirectă îi este evidențiată timiditatea „se
face roș”. Dă dovadă de loialitate și credință față de stapănul său, el păstrându-și jurământul.
Prietenia și bunătatea sa reies, în mod indirect, din acțiunile pe care le face, începând cu
ajutorul Sfintei Duminici, cel al furnicilor și cel al albinelor.
Harap-Alb devine un erou exemplar nu prin însușiri miraculoase, așa cum se întâmplă,
de obicei, în basme, ci prin trăsăturile sale profund umane. Bunătatea și mila de care dă
dovadă, încă de la început, îl situează în rândul reprezentanților forțelor binelui. In final, el
dobândește un set de valori morale care, în viziunea autorului, sunt necesare unui om: mila,
credința, generozitatea, prietenia, loialitatea.
Perspectiva narativă este obiectivă, viziune ‘’dindărăt’’ cu focalizare zero, narator
omniscient și omniprezent, intervenind adesea prin comentarii sau reflecții. Modul de
expunere predominant este narațiunea (persoana a III- a), combinată cu dialogul și descrierea.
Tema basmului, reprezentată de triumful binelui asupra răului și de maturizarea eroului, se
reflectă în construcția personajului Harap-Alb. Protagonistul este prezentat în trei ipostaze
care corespund, în plan compozițional, unor etape ale drumului initiațic: la început, Harap-Alb
este prezentat ca mezinul familiei, rușinos; după parcurgerea drumului inițiatic, acesta va
primi numele de ‘’Harap-Alb’’, nume oferit de către Spân; și în final, va fi evidentă evoluția
personajului, de la ‘’fiul craiului’’ atingând gradul de împărat. Povestea lui Harap-Alb este un
bildungsroman, deoarece urmărește eroul de-a lungul probelor care îl determină să devină
matur pentru a fi capabil de conducerea unui regat.
In concluzie, protagonisul basmului cult ‘’Povestea lui Harap-Alb’’ de Ion Creangă,
este prezentat în incipitul operei ca fiind timid, rușinos, evoluția sa fiind evidentă pe tot
parcursul poveștii, acesta ajungând să se maturizeze.
47
48

Auxiliar Complet

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

S-ar putea să vă placă și

Auxiliar Complet

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Auxiliar Complet

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SÎRBA MIHAELA RAMONA

Modele Bac 2023

Nr. volum (dacă este cazul)

Nr. ediţie (dacă este cazul)

Prezenta lucrare- un auxiliar curricular- se adresează elevilor care vor susține, la

Mult succes tuturor!

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele

În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului următor, evidențiind două

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.

SUBIECTUL I (50 de puncte)

B. Redactează un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă lectura

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.

Eram în ultima clasă de liceu și am asistat atunci, ca simplu spectator, la întrunirea

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă este

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.

Paris, 2 decembrie 1964

Emil Cioran către Jeni Acterian, Scrisori

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe

B. Redactează un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă singurătatea

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului următor, evidențiind

Și-n inimi amorțite de-a lor strajă,

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă este

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

Să stăpânim durerea care pe om supune;

Gr. Alexandrescu, Anul 1840

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.

B. Redactează un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi în ce măsură

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două trăsături