CRAISA DIN POVESTI

Crăiasa din povesti este o poezie definitoare pentru viziunea lui Mihai Eminescu asupra iubirii si
a naturii.

Sunt exprimate in mod direct sentimente de admirație provocate de frumusețea Crăiesei (Ca să iasă
chipu-n faţă, Trandafiri aruncă tineri), care anticipeaza emotia (Faţa ei lucesc în lună, Iar în ochii ei
albaştri/Toate basmele s-aduna). Gingasiei copilei I se adauga frumusetea naturiii nascandu-se astfel un
tablou plin de vraja si incantare.

Eul liric se remarca prin prezenta marcilor lexico-gramaticale, (sa vad) iar elementul liric se mentine prin
cadrul natural nocturn pe care poetul il descrie, realizand o atmosfera feerica, de taina, de vraja. Acest
cadru este alcatuit din elemente cosmice si tereste care sugerează lumea reala, careia i se alatara un
spatiu imaginar al basmului. Umanul reprezentat de copila asigura legatura dintre cele doua lumi.

In realizarea tabloului, Eminescu foloseste atat figuri de stil cat si imagini artistice. Textul liric este
construit prin procedeul personificari(Neguri albe.... Naşte luna argintie), al epitetului( luna argintie...) al
metaforei(s-adun flori in sezatoare...). Imaginile artistece sunt :vizuale:( "neguri albe, stralucite',
"luna argintie", "bulgari de lumina"), motorii (miscare): ("S-adun flori in sezatoare", ''au urzit o umbra
fina'', cum alearga'')

Si al comparatiei( rupta de miscari de valuri...) al repetitie trandafiri

Revedere

Tema principala poeziei este reflecția asupra scurgerii timpului. Poezia este construită pe
contrastul dintre natura perenă și existența trecătoare a omului. O altă tema este contrastul dintre
vremelnicia omului si vesnicia codrului.

Poezia exprima tristetea(Crengile-mi rupându-le,Apele-astupându-le), melancolia eului liric pentru ca

viata umana este trecatoare si vorbeste despre admiratia poetului fata de vesnicia codrului. Dar
impreuna cu celelalte sentimente altul foarte puternic este fericirea revederii dintre codru si om
( Codrule, codruțule,Ce mai faci, drăguțule,Că de când nu ne-am văzut)

Eul liric, se adresează codrului cu admirație și afecțiune ,,codruțule”, dar și cu o anumită

mândrie-el a cunoscut și alte lumi(,,multă vreme am îmblat”). În același timp simte regretul provocat de
scurgerea ireversibilă a timpului (,,Că de când nu te-am văzut,multă vreme a trecut”). Se poate observa
o evoluție a sentimentelor eului liric de la bucuria inițială a regăsirii intimității cu natura, până la
mâhnirea finală a constatării eternității codrului, în timp ce omul este pieritor.
 In realizarea tabloului, Eminescu foloseste atat figuri de stil dar si imagini artistice. Textul liric
este construit prin procedeul personificarii( tu din tanar precum esti...), repetitiei( codrule,
codrutele...),epitetului( rauri line...) si metaforei( stele-mi scanteie). Imaginile artistice pot fi:vizuale( pe
carare spre izvor) , motorii (Mie-mi curge Dunărea) si auditive (Iarna viscolu-l ascult")

Dorinta

Dorinta este o poezie definitoare pentru viziunea lui Mihai Eminescu asupra iubirii si natura. Eul poetic
aspira spre o iubire infinita proiectand proiectand pe fundalul unei naturi feerice o poveste de
dragoste idealal.
Sentimentul dominant al poeziei este dorinta de a fi impreuna cu femeial(Şi în braţele-mi întinse Să alergi,
pe piept să-mi cazi, Să-ţi desprind din creştet vălul, Să-l ridic de pe obraz.) Dragostea lui fata de aceasta
fata este uriasa(Pe-al meu braţ încet s-o culci, Lăsând pradă gurii mele Ale tale buze dulci...)

Eul liric, aflat in ipostaza indragostitului nerabdator si visator, este evidentiat prin urmatoarele marci
lexico-gramaticale : pronume la pers.I si II („-mi”, „-ti”), verbe la pers. I si II („ridic”, „desprind”,
„alerg”,”cazi”). Acesta isi imagineaza clipa asteptata a posibilei intalniri cu iubita, careia i se adreseaza
direct, chemand-o („vino”) si pe care o asteapta cu nerabdare si emotie puternica, in cadrul naturii,
care participa si ea si îi ocroteste.

In realizarea tabloului, Eminescu foloseste atat figuri de stil dar si imagini artistice. Textul liric este
construit prin procedeul personificarii( Inganati-ne-vor c-un cant) si repetiile( flori de tei si vom visa un
vis). Imaginile artistice pot fi:vizuale( Vino-n codru la izvor), auditive( ingâna-ne-vor c-un cânt), gustative(
buzele tale dulci) si motorii(Or sati cada flori...)

Peste varfuri...

Tema textului este scurgerea timpului in deplina concordanta cu relatia ce se stabileste intre
om si natura, relatia ce este privita din perspectiva unei afectiuni profunde care I-a legat intotdeauna pe
cei doi.

In poezia "peste vârfuri" ,Mihai Eminescu îşi exprimă sentimentele în mod direct acestea fiind
melanconia tristeţi provocată de scurgerea timpului,principalul mod de expunere este descriere ,titlul
exprimă un loc nedefinit,abstract în care TELURICUL se imbină cu CELESTUL sugerând starea de tristeţe a
poetului aflat intr-o stare spirituală viaţa şi moarte.

In poezie eul liric traieste sentimente de neliniste in fata trecerii timpului si desertaciunii vietii. Cadrul
natural este compus din cateva elemente specifice poeziei eminesciene „codrul”, „ramul”, „luna”.
Traectoria privirii se indreapta pentru descrierea acestui cadru dinspre cosmic „trece luna” in spre
teluric „codru-si bate frunza lin”. Ca moment al trairilor interioare este aleasa noaptea, mai precis
innoptarea, deoarece aceasta face trecerea de la lumina la intuneric, de la viata plenara, care sta sub
semnul soarelui, la starea de veghe, care este somnul.
Nivelul figurilor de stil este diversificat, autorul exceland in atribuirea de insusiri neobisnuite unor aspecte
reale: bate (…) lin, melancolic(…) suna... . Repetiile (Mai departe, mai departe....), au rolul de a
accentua aspectele importante, detaliind imaginea prezentata. Imaginile artistice pot fi:vizuale(Peste
vârfuri trece lună,), motorii(Codru-și bate frunza lin) si auditive (Melancolic cornul sună)