Sunteți pe pagina 1din 2

În prima zi a noului an școlar, președintele Klaus Iohannis a anunțat că subiectul

consumului de droguri în rândul tinerilor va fi discutat în ședința Consiliului


Suprem de Apărare a Țării. Este pentru prima dată când un șef de stat recunoaște,
implicit, că drogurile sunt o chestiune de siguranță națională. România nu a ajuns
brusc în această situație. Autoritățile ar fi trebuit să știe că țara noastră nu avea cum
să fie ocolită de consumul și traficul de droguri și să ia măsuri din timp, însă
chestiunea a fost privită constant ca una marginală sau chiar exotică. Combaterea
criminalității transfrontaliere s-a concentrat, pe hârtie, asupra traficului de persoane
și a comerțului de contrabandă. Pentru a se alinia standardelor occidentale,
România a creat o serie de instituții pentru combaterea traficului și consumului de
droguri, însă ele nu au fost cu adevărat funcționale iar activitatea lor s-a redus la
câteva campanii publice de conștientizare a pericolelor și la foarte multă
maculatură sub formă de rapoarte anuale. Trendul de creștere a consumului a
început să fie admis, încă din 2019, în documentele oficiale, fără soluții concrete.
Rapoartele publice din 2021 și 2022 ale Agenției Naționale Antidrog sunt similare
până la nivel de copy-paste. Accentul este pus pe consum, iar traficul este
menționat în doar câteva paragrafe, deși pasul cel mai important este împiedicarea
drogurilor să ajungă în țară și, apoi, la consumatori. Plasarea centrului de greutate
spre consum a fost, de fapt, o strategie a autorităților de a muta responsabilitatea
spre cetățean: e alegerea fiecăruia dacă vrea să se drogheze sau nu. Combaterea
traficului, în schimb, stă integral în sarcina statului, care are toate pârghiile să
stopeze intrarea în țară a narcoticelor și distribuția lor. Presiunea socială de după
tragedia de la 2 Mai a obligat autoritățile să admită că România are o mare
problemă, că nu se mai poate vorbi despre incidente disparate, ci despre un
fenomen. Anunțul președintelui Iohannis, făcut într-o zi tradițională de festivism
găunos, ar putea fi un prim pas. CSAT ar trebui, mai întâi, să aibă date reale
provenite de la structurile cu atribuții în domeniu: când a devenit România o piață
de consum, dintr-o țară de tranzit; cum ajung drogurile în țară (există suspiciunea
că războiul din Ucraina a facilitat traficul); care este sursa de proveniență și rutele
de transport până la granițe și în țară; există mari distribuitori sau mici traficanți; a
fost afacere cu droguri preluată și de clanurile de interlopi? Doar răspunsurile
oneste la aceste întrebări pot da dimensiunea reală a pericolului și pot ajuta
autoritățile să înceapă o luptă reală cu traficul și consumul de narcotice. Lupta cu
drogurile în școli nu a fost pierdută, bătălia abia a început, declara, la Digi 24,
Ramona Dabija, directoarea Agenției Naționale Antidrog. Întrebată cu ce mijloace
se va duce această bătălie, șefa ANA a vorbit din nou despre protocoale între
instituții și formarea de comisii. Nu aceasta e soluția. Da, copiii trebuie protejați,
pentru că sunt categoria cea mai vulnerabilă, țintită cu predilecție de către
traficanți. Da, e nevoie de cooperare între poliție, profesori și familie. Realist însă,
consumul - ale cărui cauze sunt psihologice, sociale sau economice - nu poate fi
diminuat fără ca statul să împiedice sau să reducă semnificativ traficul. România
nu trebuie să inoveze, ci să adapteze modele unor țări occidentale și să coopereze
cu guvernele și instituțiile create la nivel european. Dacă declarația președintelui
Klaus Iohannis a fost doar una electorală și CSAT se va pierde în documente,
strategii și planuri fără ținte clare, efectele pe termen mediu și lung vor fi
devastatoare pentru societate și pentru încrederea cetățenilor în stat. “România
educată” va deveni “România fără viitor”.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/opinii/drogurile-in-scoli-pericolul-


romaniei-fara-viitor-2502229

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu


legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

S-ar putea să vă placă și