DESPRE TRILOGIA OEDIP REGE

Ca și alți dramaturgi ai timpului său, Sofocle a scris tragediile sale ca interpretări teatrale
ale unor mituri bine cunoscute ale culturii grecești – o istorie națională imaginativă care a
crescut de-a lungul secolelor. Sofocle și contemporanii săi au sărbătorit în mod deosebit eroii
mitici ai Războiului Troian, personaje care apar în Iliada și Odiseea lui Homer.
Mitul lui Oedip – care apare și el pe scurt în Homer – reprezintă povestea încercării sortite
a unui om de a păcăli soarta. Tragedia lui Sofocle dramatizează descoperirea dureroasă a
adevăratei sale identități și disperarea pe care adevărul o dezlănțuie în el.
Avertizați de oracolul de la Delphi că fiul lor își va ucide tatăl, regele Laios și regina Iocasta
din Teba încearcă să prevină acest destin tragic. Laios străpunge picioarele fiului său și îl dă
unui păstor cu instrucțiunea să lase copilul în munți să moară. Dar, compătimindu-l pe copil,
păstorul îl dă unui alt păstor, care îl duce departe de Teba la Corint. Acolo, păstorul prezintă
copilul propriului său rege și reginei, care nu au copii. Fără a cunoaște identitatea copilului,
cuplul regal adoptă copilul și îl numește Oedip ("picior umflat").

OEDIP REGE - REZUMAT

Oedip Rege se desfășoară ca un mister de crimă, un thriller politic și o dramă psihologică.
De-a lungul acestei povești mitice despre patricid și incest, Sofocle subliniază ironia unui om
hotărât să urmărească, să expună și să pedepsească un asasin, care se dovedește a fi el însuși.
Pe măsură ce tragedia începe, cetățenii din Teba îl imploră pe regele lor, Oedip, să ridice
ciuma care amenință să distrugă orașul. Oedip l-a trimis deja pe cumnatul său, Creon, la
oracol pentru a învăța ce să facă.
La întoarcere, Creon îi anunță că oracolul îi instruiește să-l găsească pe ucigașul lui Laios,
regele care a condus Teba înaintea lui Oedip. Descoperirea și pedepsirea criminalului vor
pune capăt ciumei. Imediat, Oedip se pregătește să rezolve crima. Prevestind parcă tragedia
care urmează, adică taina naşterii şi crimei lui Oedip, le mărturiseşte tebanilor un motiv
superior al acţiunilor sale: „…Iar eu ce-i sunt urmaş/ În scaunu-i regesc, cum şi-n al lui
culcuş/ Căci azi a mea-i nevasta lui, iar pruncii lui,/ De n-ar fi fost de soartă greu loviţi – ei
azi/ Tot tată mi-ar fi spus, ca şi ai mei – eu vreau/ Ca să-l răzbun, că greu au fost ei urgisiţi,/
Cum l-aş fi răzbunat pe tata.” Pornind cercetarea, el o conduce tot mai aprig cu cât începe să
bănuiască, la un moment dat că vinovatul ar putea fi chiar el. Oedip este strain de Teba, el a
venit din Corint si a fost incoronat rege in locul lui Laios, mort de curand, ca rasplata pentru
ca, rezolvand enigma Sfinxului, scapase cetatea de acest monstru care lua viata tuturor celor
care nu ii puteau raspunde la ghicitoare.
Chemat de rege, profetul orb Tiresias la început refuză să vorbească, dar în cele din urmă îl
acuză pe Oedip însuși că l-a ucis pe Laios. Oedip își bate joc de profet și îl respinge furios,
ordonându-i să plece, dar nu înainte ca Tiresias să profețească despre o căsătorie incestuoasă
și un viitor de orbire, infamie și rătăcire. Profețiile, ca și cuvintele oracolului, tind să fie
vizibile doar în retrospectivă. Dar cuvintele lui Tiresias - “ma-nvinuiesti ca-s orb. Dar oare
tu,/ Cu ochi-ti buni, tu naruirea nu ti-o vezi?” – sunt fără compromisuri, iar refuzul furios al
lui Oedip de a le accepta constituie o respingere a puterii profetice. Audiența lui Sofocle ar fi
înțeles imediat că Oedip a respins o tradiție conservatoare de mult respectată în orașele-state
grecești.
Oedip încearcă să obțină sfaturi de la regina lui, Iocasta; ea îl încurajează să ignore
profețiile, explicând că un profet i-a spus odată că Laios, soțul ei, va muri de mâna fiului lor.
Potrivit lui Iocasta, profeția nu s-a adeverit deoarece copilul a murit, abandonat, iar Laios
însuși a fost ucis de o bandă de tâlhari la o răscruce de drumuri.
Oedip este tulburat de remarcile lui Iocasta, deoarece chiar înainte de a ajunge la Teba a ucis
un om care semăna cu Laios la o răscruce de drumuri. Pentru a afla adevărul, Oedip trimite
după singurul martor viu al crimei, un păstor.
O altă îngrijorare îl bântuie pe Oedip. Când era tânăr, a aflat de la un oracol că era destinat
să-și ucidă tatăl și să se căsătorească cu mama sa. Teama de profeție l-a alungat din casa sa
din Corint și l-a adus în cele din urmă la Teba. Din nou, Iocasta îl sfătuiește să nu-și facă griji
cu privire la profeții.
Oedip află de la un mesager că Polybus, regele Corintului, tatăl lui Oedip, a murit de
bătrânețe. Iocasta se bucură – cu siguranță aceasta este o dovadă că profeția pe care Oedip a
auzit-o este lipsită de valoare. Cu toate acestea, Oedip se îngrijorează de împlinirea profeției
cu mama sa, Merope.
Auzind, mesagerul oferă ceea ce crede că va fi o veste îmbucurătoare. Polybus și Merope nu
sunt părinții adevărați ai lui Oedip. De fapt, mesagerul însuși l-a dat pe Oedip cuplului regal
atunci când un păstor i-a oferit un copil abandonat din casa lui Laios.
Oedip devine hotărât să cerceteze și să învețe adevărul nașterii sale. Îngrozită brusc, Iocasta îl
imploră să se oprească și apoi fuge la palat, împovărată de realizarea că oracolul s-a împlinit.
Încrezător, Oedip îl așteaptă cu nerăbdare pe păstor. La început păstorul refuză să vorbească,
dar sub amenințarea morții spune ceea ce știe – Oedip este de fapt fiul lui Laios și Iocasta.
Și astfel, în ciuda precauțiilor sale, profeția de care se temea Oedip s-a adeverit. Realizând că
și-a ucis tatăl și s-a căsătorit cu mama sa, Oedip este agonizat de soarta sa.
Grăbindu-se în palat, Oedip descoperă că regina s-a sinucis. Oedip ia acele din rochia ei și își
scoate ochii, astfel încât să nu mai poată privi nenorocirea pe care a provocat-o. Acum orbit și
fără onoare, Oedip îl imploră pe Creon să-l omoare, dar, pe măsură ce tragedia se încheie, el
se supune în liniște conducerii lui Creon și așteaptă cu umilință oracolul care va decide dacă
va rămâne în Teba sau va fi alungat pentru totdeauna.