PETRU RAREȘ

Petru Rareș (n. 1483 – d. 3 septembrie 1546, Suceava) a fost domn al

Moldovei de două ori, prima dată între 20 ianuarie 1527 și 18 septembrie 1538,
iar a doua oară între 19 februarie 1541 și 3 septembrie 1546. A fost fiul natural al
lui Ștefan cel Mare cu o anume Răreșoaia, a cărei existență nu e documentată
istoric. A urmat în linii mari politica internă și externă stabilită de tatăl său,
având și o parte din calitățile acestuia - ambiția, îndrăzneala, vitejia,
religiozitatea, gustul artistic - dar, fire mai aventuroasă, a făcut și erori, mai ales
în politica externă.
Petru Rareș a ajuns pe tronul Moldovei cu ajutorul micii boierimi, al
târgoveților și al răzeșilor (țăranii liberi), dar și prin voința predecesorului său
Ștefăniță Vodă. Pe plan intern, la începutul domniei Petru Rareș a avut o atitudine
conciliantă față de boierii pribegi din motive politice, permițând revenirea unora
dintre aceștia în țară. Pe plan extern, în primii ani a întreținut relații bune atât cu
Regatul Poloniei, cu care a încheiat în 1527 un tratat de alianță ce prevedea
sprijin reciproc în cazul unui atac turcesc, precum și o convenție comercială, cât
și cu Regatul Ungariei, păstrând astfel domeniile din Transilvania pe care le
deținuse și Ștefan cel Mare. De asemenea, a stabilit raporturi de
prietenie și cu Țara Românească, căsătorindu-și una dintre fiice, Ana, cu
voievodul Vlad Înecatul.
A doua domnie a lui Petru Rareș a fost mai liniștită decât prima, fără
evenimente militare semnificative, voievodul fiind nevoit să respecte puterea
otomană, aflată în acea perioadă la apogeul său. În acest timp a ctitorit
mănăstirile Probota (unde se află și în prezent mormântul său) și Rașca, a refăcut
mănăstirile Moldovița și Bistrița și a făcut importante donații mănăstirilor de la
Muntele Athos. Petru Rareș a murit la 3 septembrie 1546, într-o vineri, la miezul
nopții (după cum relatează cronicarii).
Domnia lui Petru Rareș a reprezentat o epocă însemnată din istoria Moldovei,
cu lumini și umbre, cu ambiții poate prea mari pentru fiul lui Ștefan cel Mare, care
s-a dorit neatârnat față de Poarta Otomană, ceea ce nu i-a reușit întru totul, cât și
față de Polonia, ceea ce i-a izbutit însă pe deplin.
Elaborat de Teleaga Daniela