RC

Lucian Dumitrescu
ÎNTRE NĂLUCI

Sărută gândul tânăr crăiesele din pagini

Și plânge lângă umbra căzuților lăstuni.
Vezi, pentru mulți tristețea-i doar goarnă de imagini,
Purtată lângă vorbe și peste rugăciuni.

Prin munți am dat de urma castelelor de soare

Și pasărea din basme am prins-o 'n cușca lunii.
Am ascultat, alături de doamnele lunare,
în văile de-argilă cum hohotesc nebunii.

Mai eșt’ tot slugă, frate, mai strângi tristeți în piept,

Se mai privește bezna în ochii tăi, oglinzi ?
Mai lasă iederi biciul pe fruntea de 'nțelept ?
Mai stai cu gându’n palme și'n stih îl mai cuprinzi?

Pe drumurile 'ntinse scrim zodia de sânge

In care-și văd învinșii făptura soartei lor :
Acelaș înger palid în fiecare plânge,
Aceleași răni închise pe orice 'nfrânt îl dor.

Nu pot să fie munții atât de "nalți, încât

Să ne urcăm ca iezii, cu umbrele odată,
Ca să cuprindem timpul ca pe tâlhari., de gât,
Și să-l svârlim în smârcuri, cu aspră judecată ?

Atâtea curcubee ne-au dăinuit pe gene

Când ne mâna rădvanul tristeților spre moarte !
Și azi, aceleași albe năluci de Sânziene
Ne țin, haiduci de cântec, întemnițați în carte...