TEMA 7

VENITUL, CONSUMUL ŞI INVESTIŢIILE

7.1. Forme ale venitului macroeconomic. Venitul şi consumul

7.2. Economiile şi investiţiile. Funcţia de consum şi funcţia de economisire
7. 3. Multiplicatorul şi acceleratorul

7.1. FORME ALE VENITULUI MACROECONOMIC. VENITUL ŞI CONSUMUL

La nivelul economiei naţionale, veniturile obţinute de agenţii economici îmbracă diverse forme,
rezultate prin mecanismul distribuirii şi al redistribuirii.
VENITUL NAŢIONAL determinat prin următoarele metode de calcul:
Venitul naţional net sau produsul naţional net exprimat în preţurile factorilor (PNNPF).
VNN (PNNPF) = PINPF + SVFS
SVFS = soldul veniturilor factorilor de producţie în raport cu străinătatea
Cei care au creat produsul total net într-o economie ( posesorii factorilor de producţie) vor
beneficia de venituri (salariul, renta, profitul, dobânda netă) cu care să-şi satisfacă nevoile personale.
VNN = ∑ ( s+r+p+D netă)
Toate aceste venituri sunt supuse impozitării directe.
Venitul naţional disponibil: VND = VN ± STCS
STCS = soldul transferurilor curente în raport cu străinătatea
În funcţie de SCTS, VND poate fi mai mare sau mai mic decât VNN.
VND se foloseşte în calculele şi analizele privind veniturile populaţiei, consumul membrilor
societăţii şi investiţiile.
VND este un venit net. Dacă la aceste se adaugă amortizarea se obţine venitul naţional drut
disponibil.
Venitul personal al populaţiei (menajelor) - VPP - exprimă veniturile curente ale persoanelor,
provenite dintr-o activitate, la care se adaugă transferurile de la guvern şi întreprinderi (gratificaţii,
alocaţii, ajutor de boală, diferite compensaţii).
Venitul disponibil al populaţiei - VDP - reprezintă o parte a venitului personal din care s-au
dedus impozitele pe veniturile personale plătite administraţiei centrale şi locale. VDP = VPP – IP
unde: VDP = venitul personal disponibil; VPP = venitul personal al populaţiei ; IP =
impozite pe veniturile personale
Venitul personal disponibil este reprezentat de veniturile menajelor, care pot fi folosite pentru
satisfacerea nevoilor personale sau pentru economisire. Mărimea sa are implicaţii deosebite asupra
cererii finale de bunuri de consum şi bunuri investiţionale.
Venitul disponibil obţinut efectiv de posesorii factorilor de producţie este folosit pentru consum
(C), iar partea care nu este consumată este reprezentată de economii (S).

VD = C + S

Consumul reprezintă partea din venitul disponibil cheltuită pentru

cumpărări de bunuri materiale şi servicii care părăsesc sfera producţiei,
destinate satisfacerii directe a trebuinţelor personale ale populaţiei şi/sau
trebuinţelor generale de consum ale societăţii.

Consumul are o structură complexă, care poate fi analizată după mai multe criterii.
1
 În funcţie de sursa de formare şi finanţare, consumul se împarte în consum public şi consum
privat. Consumul privat exprimă valoarea la preţul pieţei a tuturor bunurilor şi serviciilor cumpărate
sau primite sub formă de venituri în natură de către populaţie şi întreprinderi, cu scop nelucrativ pentru
diverse servicii prestate. Consumul public cuprinde toate cheltuielile curente destinate cumpărării
bunurilor materiale şi serviciilor de către administraţiile publice la toate nivelurile.
În raport de destinaţia produselor şi serviciilor care fac obiectul consumului, se disting consum
de bunuri alimentare, consum de produse nealimentare şi consum de servicii.
Din punct de vedere al duratei consumului, deosebim consum de bunuri de folosinţă
îndelungată şi consum de bunuri de folosinţă curentă.
Consumul, ca proces de utilizare a bunurilor şi serviciilor, are funcţii complexe şi de maximă
importanţă atât în satisfacerea directă a trebuinţelor oamenilor, cât şi asupra producţiei, asupra
gradului de folosire a factorilor de producţie, asupra echilibrului şi dinamismului economic. Consumul
influenţează decisiv aportul muncii la crearea produsului naţional şi a venitului naţional.
Consumul personal reprezintă o componentă principală a calităţii vieţii, respectiv a nivelului de
trai: volumul, structura, calitatea şi dinamica acestuia reflectă gradul de satisfacere a multiplelor
trebuinţe ale populaţiei.
Indicatorul care reflectă nivelul mediu al consumului de bunuri materiale şi servicii este
consumul pe locuitor (Cloc). Acesta se determină prin raportarea consumului total (C), pe grupe de
produse şi produse principale dintr-o anumită perioadă, la numărul mediu al populaţiei unei ţări (Pt):
C
C loc =
Pt
Mărimea consumului de bunuri materiale şi servicii pe individ, sociogrupuri şi pe totalul
populaţiei se exprimă prin costul vieţii. Nivelul costului vieţii depinde de mărimea cheltuielilor
curente efectuate într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an, pentru procurarea de bunuri
alimentare, nealimentare şi servicii necesare consumului populaţiei. Pentru cunoaşterea costului vieţii,
a puterii de cumpărare a populaţiei şi a nivelului de trai se utilizează bugetele de familie.
Bugetul de familie reprezintă un sistem de evidenţă prin care se înregistrează sistematic şi
cronologic, de obicei într-un an, veniturile după natura lor (din muncă, din surse bugetare etc) şi
cheltuielile de consum după destinaţia lor (hrană, locuinţă, transport, sănătate, învăţământ, confort
etc.).
Nivelul şi dinamica consumului depind de influenţa conjugată a numeroşi factori obiectivi şi
subiectivi.
Factorii obiectivi sunt rezultatul condiţiilor pe care le generează viaţa economică şi, în principal,
se referă la:
- nivelul şi dinamica salariului, a veniturilor în general. Consumul personal depinde de mărimea
veniturilor nominale, în special, de mărimea venitului net personal;
- modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile de consum, în prezent şi
viitor, determinată de schimbările în puterea de cumpărare a banilor sau de apariţia unor riscuri. În
condiţiile scăderii puterii de cumpărare a banilor, deşi cheltuielile pentru consumul prezent cresc,
consumul real se reduce. În condiţiile creşterii puterii de cumpărare a banilor, ca urmare a reducerii
preţurilor de consum, consumul real prezent creşte, deoarece se poate cumpăra o cantitate mai mare de
bunuri cu aceeaşi cheltuială bănească sau chiar mai mică.;
- modificarea politicii fiscale, care, atunci când este utilizată ca instrument pentru o repartiţie mai
echilibrată a veniturilor, accentuează înclinaţia spre consum, iar când este folosită pentru achitarea
datoriei publice, prin sporirea impozitelor, diminuează înclinaţia spre consum;
- modificările neprevăzute ale preţurilor diferitelor elemente de capital fix sau circulant, pe termen
scurt, pot să influenţeze reducerea înclinaţiei spre consum, când preţurile sunt mai mari decât cele
anticipate;
2
 - creditul de consum influenţează cheltuielile pentru consum prin intermediul ratei dobânzii. Între
consum şi rata dobânzii pentru creditul destinat cumpărării de bunuri de consum există o relaţie
negativă. Pe de altă parte, o rată scăzută a dobânzii pentru creditul de consum va determina un nivel
ridicat al creditelor de consum prezente cu consecinţe asupra reducerii consumului viitor;
- anticipările consumatorilor cu privire la evoluţia raporturilor dintre veniturile prezente şi cele
viitoare, dintre preţurile curente şi cele viitoare, dintre oferta actuală de bunuri de consum şi cea
viitoare. Astfel, dacă se anticipează că veniturile vor creşte, consumul prezent se va micşora, crescând
înclinaţia spre economii. Dacă se anticipează că, în viitor, preţurile de consum vor creşte, consumul
prezent va spori, iar dacă se anticipează că preţurile se vor reduce, consumul prezent se va manifesta
normal.
Factorii subiectivi sunt rezultatul înclinaţiei psihologice, obiceiurilor şi tradiţiilor oamenilor şi se
referă la:
- dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii neprevăzute: ea determină
diminuarea cheltuielilor pentru consumul curent în favoarea unui consum viitor;
- constituirea de rezerve băneşti pentru asigurarea bătrâneţii sau protejarea anumitor persoane;
- dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin participarea la unele acţiuni pe baza cărora
urmează să se realizeze în viitor proiecte de afaceri;
- instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viaţă, prin majorarea treptată a cheltuielilor de
consum, pe baza unor rezerve băneşti formate în timp;
- senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a indivizilor pe seama existenţei unei sume
băneşti mari economisite;
- dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
- manifestarea la unele persoane a zgârceniei, concretizată în diminuarea cheltuielilor de consum
curent.
Mobilurile care acţionează în sensul micşorării cheltuielilor de consum privesc prudenţa,
prevederea, setea de propăşire, independenţa, calculul, spiritul de afaceri, mândria şi avariţia.
Mobilurile subiective care incită indivizii şi puterea publică să nu consume o parte din venit
generează economiile pozitive.
În acelaşi timp apar şi economiile negative, sub forma economiilor pentru asigurarea bătrâneţii,
ajutoarelor de şomaj finanţate prin împrumuturi etc.

Ponderea consumului în venit este pusă în evidenţă de rata consumului

C
sau înclinaţia medie spre consum (c): c =
V

Rata consumului este direct proporţională cu mărimea consumului şi invers proporţională cu

mărimea venitului. Acest indicator este, de regulă, o mărime pozitivă şi subunitară.

Legătura funcţională dintre variaţia venitului disponibil şi variaţia

consumului este relevată de înclinaţia marginală spre consum sau rata
∆C
marginală consumului (c’): c' =
∆V

Înclinaţia marginală spre consum este, de regulă, o mărime pozitivă, dar subunitară. În condiţii
normale, c’ nu poate lua nici valoarea 0 şi nici valoarea 1, mărimea ei fiind plasată mai aproape de 1
decât de 0. În perioadele de boom, înclinaţia marginală spre consum se înscrie între 0,6-0,7, în timp ce
în perioadele de recesiune este mai mare.

3
 Relaţia dintre venit şi consum se află sub incidenţa legii psihologice
fundamentale formulată de J.M. Keynes. Analizând influenţa conjugată a
factorilor obiectivi şi subiectivi asupra consumului, Keynes a afirmat că o dată
cu creşterea sau reducerea venitului, oamenii înclină să-şi mărească sau să-şi
diminueze consumul, dar într-o proporţie mai redusă. Astfel, la o creştere a
venitului ( ∆ VD) are loc şi o sporire a consumului ( ∆ C), rata de creştere a
venitului devansând rata de creştere a consumului.

Exemple rezolvate
1. Consumul este o mărime direct proporţională cu:
a) nivelul preţurilor;
b) caracterul resurselor;
c) natura politicilor economice;
d) viteza de rotaţie a capitalului folosit.

2. Modificarea politicii fiscale reprezintă:

a) factor obiectiv al consumului;
b) factor subiectiv al consumului;
c) factor aleator;
d) nu are legătură cu mărimea cheltuielilor destinate consumului.

3. Care din următoarele niveluri ale consumului poate fi atins atunci când venitul de 100.000 u.m.
creşte cu 20%, rata consumului iniţială fiind de 75%:
a) 45.000 u.m.;
b) 96.000 u.m.;
c) 89.000 u.m.;
d) nici una dintre alternativele de mai sus.

R: 1. a, 2. a, 3. c

De rezolvat

1. De regulă, când se reduce venitul, consumul:

a) se reduce într-o proporţie mai mare; b) se reduce în aceeaşi proporţie;
b) se reduce într-o proporţie mai mică; c) creşte.

2. Rata consumului are o tendinţă de reducere atunci când:

a) venitul rămâne neschimbat; b) venitul creşte;
c) inflaţia este moderată; d) venitul se diminuează.

3. Raportul dintre creşterea consumului şi creşterea venitului este considerat normal când este:
a) supraunitar; b) unitar; c) subunitar, dar pozitiv; d) subunitar dar negativ.

4. Ce valori poate lua, în condiţii normale, înclinaţia marginală spre consum:

a) c' = 0; b) 0 < c' < 1; c) c' = 0; d)c' > 1.

5. La o reducere a venitului unui agent economic cu 30%, cheltuielile lui de consum, de regulă,
vor:
a) scădea cu 30%; b) spori cu 30%;
4
 c) scădea cu mai puţin de 30%; d) spori cu peste 30%.

7.2. ECONOMIILE ŞI INVESTIŢIILE

În procesul repartiţiei venitului se are în vedere atât satisfacerea trebuinţelor prezente, cât şi a
celor viitoare, adică o anumită proporţie între consum şi economii.

Economiile (S) reprezintă surplusul de venit disponibil (VD) peste

cheltuielile de consum (C).
V = C + S , iar S = V − C
Ponderea economiilor în totalul venitului disponibil reprezintă rata
S
economiilor sau înclinaţia medie spre economii (s): s =
V

Ea este o mărime pozitivă, dar subunitară.

Ţinând seama că economiile plus consumul formează venitul disponibil, suma dintre rata
consumului şi rata economiilor este egală cu 1: c + s = 1

Între evoluţia economiilor ( ∆ S) şi cea a venitului disponibil ( ∆ VD) există o

legătură funcţională, exprimată prin înclinaţia marginală spre economii sau
rata marginală a economiilor (s'). Aceasta reflectă raportul dintre creşterea
economiilor şi cea a venitului, arătând cu cât cresc economiile atunci când
∆S
venitul creşte cu o unitate: s =
'

∆V

Deoarece ∆ VD = ∆ C+ ∆ S, rezultă că înclinaţia marginală spre economii este un număr pozitiv,

dar subunitar.
Dacă avem în vedere că sporul consumului plus sporul economiilor formează sporul venitului
disponibil, atunci: c’ + s’ = 1
În procesul utilizării, o parte a venitului naţional disponibil este destinată economisirii, formându-
se economiile nete. Prin economii nete se înţelege partea din venit care nu este consumată, adică S =
VD – C. Dacă la economiile nete se adaugă consumul de capital fix (amortizarea) se formează
economiile brute.
Într-o economie de piaţă, la baza incitaţiei spre economii se află numeroşi factori, între care:
- dorinţa de organizare raţională a cheltuielilor în timp: se renunţă la o satisfacţie imediată în
favoarea unei satisfacţii viitoare, considerată de preferat. Un asemenea raţionament este condiţionat de
utilizarea diferită în timp a bunurilor;
- dorinţa de îmbogăţire: este dorinţa de a acumula mijloace care să permită creşterea veniturilor
viitoare fie în condiţii de satisfacţie prin bunuri de consum durabile, fie în condiţii de venituri
monetare ;
- întârziere de adaptare a consumului: o asemenea situaţie există atunci când dispare dorinţa de
noi cheltuieli imediate. O astfel de economie poate îmbrăca două forme: forma elementară, care se
manifestă la consumatorii de o anumită vârstă, mai puţin sensibili la creşterea consumului, mai ales
dacă venitul creşte după ce modul de viaţă este bine determinat de mai mulţi ani; forma raţională,
care se manifestă atunci când, deşi venitul este în creştere, economia nu poate face posibil accesul la
noi cumpărături dorite decât dacă se depăşeşte un anumit prag;

5
 - preferinţa pentru lichiditate: odată atins un anumit nivel de consum, în anumite împrejurări, se
preferă abţinerea de la consum în plus, în favoarea venitului excedentar sub formă lichidă. Din
motivele care stau la baza banilor lichizi sunt: tranzacţia, pentru a face faţă cumpărăturilor curente;
precauţia, pentru a face fată unor cheltuieli neprevăzute; speculaţia, pentru a profita de ocaziile
favorabile unor cumpărături.
Economii fac şi instituţiile administraţiei centrale şi locale, precum şi societăţile comerciale în
scopul:
- asigurării resurselor pentru investiţii, fără să apeleze la împrumuturi;
- creării disponibilităţilor băneşti pentru a face faţă unor nevoi urgente, unor dificultăţi, etc;
- constituirii de rezerve financiare mai mari decât costurile de întrebuinţare şi suplimentare, în
scopul rambursării datoriilor şi amortizării mai rapide a echipamentului de producţie etc.
Economiile se concretizează, în principal, în plasamente sub formă de investiţii sau în tezaurizarea
lor.

Prin investiţii se înţelege totalitatea cheltuielilor care se fac pentru

cumpărarea bunurilor de capital, în vederea sporirii avuţiei societăţii.

În raport de modul de folosire a bunurilor capital achiziţionate, investiţiile se împart în:

a) investiţii de înlocuire destinate înlocuirii bunurilor de capital fix scoase din funcţiune, ca
urmare a deprecierii lor. Sursa acestor cheltuieli o constituie amortizarea;
b) investiţii pentru dezvoltare sau nete destinate sporirii volumului capitalului tehnic real, adică
formării nete a capitalului, a căror sursă o formează venitul economisit.
Suma investiţiilor de înlocuire şi a investiţiilor nete, de dezvoltare, formează investiţiile brute de
capital, ce contribuie la formarea brută a capitalului tehnic.
Investiţia brută se compune din investiţii în bunuri de capital, cu excepţia cheltuielilor pentru
bunurile gospodăriilor populaţiei, care se includ în consumul privat şi al bunurilor durabile, care se
includ în producţia intermediară a statului şi investiţiei în stocuri, în modificarea stocurilor de materii
prime, semifabricate şi produse finite din producţia proprie, destinate vânzării.
Orice investiţie netă presupune ca o parte din venitul disponibil să fie îndreptată către bunurile de
producţie. Aceste venituri sunt economisite. Economiile apar ca o condiţie a investiţiilor nete.
Venitul disponibil al unei perioade corespunde, pe de o parte, unei cereri de bunuri de consum (C)
şi de bunuri de investiţii (I), adică: V = C + I
iar, pe de altă parte, unei valori egale de venit, destinat consumului şi economiilor, adică:
V =C + S
Rezultă că I şi S reprezintă un excedent de venit peste cheltuielile de consum, şi deci: I = S
Această egalitate se explică prin aceea că cele două mărimi reprezintă pentru colectivitate două
faţete ale aceluiaşi proces:
- economiile exprimă comportamentul colectiv al consumatorului individual;
- investiţiile reflectă comportamentul colectiv al întreprinzătorului individual.
Evoluţia investiţiilor se află sub incidenţa unei multitudini de factori, cum sunt:
• cererea de investiţii – care la rândul ei depinde de eficienţa marginală a capitalului şi de
nivelul ratei dobânzii. Dimensiunile investiţiilor curente cresc până la acel punct în care eficienţa
marginală a capitalului (Wmk) este aproximativ egală cu rata de piaţă a dobânzii (d’);
• riscurile asumate de întreprinzător şi, respectiv, de cel care împrumută. Primul tip de risc
este legat de propriile incertitudini ale întreprinzătorului cu privire la venitul pe care se aşteaptă să-l
obţină din investiţia ce urmează a fi realizată. Acest risc se poate micşora prin realizarea unor investiţii
concomitent în mai multe afaceri, care egalizează şansele de câştig, cât şi printr-o mai mare precizie a

6
previziunilor. Cel de-al doilea tip de risc este legat de nesiguranţa de natură morală, insolvabilitatea
debitorului, ca urmare a nerealizării aşteptărilor acestuia;
• randamentul viitor al bunului capital: acesta reprezintă raportul dintre preţul de ofertă al
unui bun capital şi randamentul său.
• fluctuaţiile profitului la investiţiile existente. Aceste fluctuaţii sunt mai evidente în cazul
întreprinderilor producătoare cu caracter sezonier, unde valoarea acţiunilor lor, deci şi mărimea
profitului, oscilează de la o perioadă la alta;
• politica statului în domeniul investiţiilor. Accentuarea investiţiilor în domeniul public
antrenează creşterea cererii de bunuri investiţionale, în timp ce diminuarea lor are ca efect reducerea
acestei cereri;
• starea generală a economiei naţionale. Într-o economie aflată în perioadă de recesiune se
acţionează pentru frânarea procesului investiţional, inclusiv prin reducerea investiţiilor, pentru ca să se
creeze condiţii de acţiune a factorilor care declanşează imboldul spre investiţii;
• conjunctura economiei mondiale. Variaţia fazelor ciclurilor economice favorizează sau nu
înclinaţia spre investiţii. Dacă pe piaţa mondială se manifestă o tendinţă de stagnare a cererii de bunuri
economice, întreprinzătorii naţionali nu mai sunt interesaţi de a investi. În schimb, dacă pe piaţa
mondială sunt cerute anumite bunuri economice, întreprinzătorii sunt dispuşi să efectueze investiţii în
domeniile respective.

Exemple rezolvate

1. Considerând că faţă de perioada anterioară are loc o creştere a venitului:

a) economiile cresc, dar faţă de ritmul creşterii veniturilor, mai lent;
b) economiile sporesc în acelaşi ritm cu sporirea veniturilor;
c) economiile cresc, dar faţă de ritmul creşterii veniturilor mai rapid;
d) economiile scad în raport invers proporţional cu creşterea venitului.

2. În momentul T0, venitul a fost de 200.000 u.m., iar consumul a reprezentat 4/5 din venit. În T1,
consumul devine 180.000 u.m., iar venitul 250.000 u.m. Înclinaţia marginală spre economii a fost de:
a) 0,2; b) 0,3; c) 0,5; d) 0,6.

R: 1. c, 2. d

De rezolvat

1. Economiile şi investiţiile (nete) sunt în mod necesar:

a) mai mici decât consumul, deoarece acesta reflectă nivelul de trai al populaţiei;
b) mai mari decât consumul, deoarece sunt mijloace de dezvoltare economică;
c) mărimi egale, reprezentând la nivelul unei ţări doar faţete difetite ale aceluiaşi lucru;
d) total diferite, deoarece economiile au la bază înclinaţia oamenilor de a economisi.

2. Înclinaţia spre investiţii într-o economie de piaţă este puternică atunci când:
a) moneda naţională se depreciază;
b) rata dobânzii este inferioară ratei profitului;
c) sporeşte riscul în economie;
d) se micşorează înclinaţia spre economii.

7
 3. Agenţii economici vor fi incitaţi să investească atunci când:
a) riscurile asumate sunt mari;
b) situaţia economiei este dificilă;
c) se înregistrează fluctuaţii mari ale profitului la investiţiile existente;
d) rata dobânzii în economie este mai mică decât cea a profitului.

4. La o creştere a venitului de 1,5 ori, cu 2000 u.m. şi în condiţiile în care rata consumului rămâne
neschimbată (80%), înclinaţia marginală spre economii este:
a) 0,8; b) 0,2; c) 0,4; d) 0,3.

7. 3. MULTIPLICATORUL ŞI ACCELERATORUL

Corelaţia care se formează în timpul şi spaţiul economiei între consum, economii, investiţii,
producţie, venit etc. se află sub exigenţele principiilor multiplicatorului şi acceleratorului.

Multiplicatorul (K) reliefează influenţa investiţiilor asupra venitului. El

exprimă interacţiunea care se formează între creşterea venitului şi creşterea
investiţiilor, sub forma unui coeficient de amplificare (K), ce arată cu cât
∆V
sporeşte venitul la creşterea cu o unitate a investiţiilor. K =
∆I

Sporul de venit creşte cu o mărime de K ori mai mare decât sporul de investiţii: ∆V = K ⋅ ∆I ,
în care K > 1
Prin semnificaţia sa, multiplicatorul reflectă şi exprimă legătura directă dintre intrările în
sistemul economic – concretizate în investiţii – şi ieşirile acestuia, sub forma veniturilor participanţilor
la activitatea economică. Investiţiile sunt cele care produc efectele de antrenare asupra producţiei de
bunuri economice şi, prin acestea, asupra veniturilor şi consumului.
∆V
Dacă în relaţia multiplicatorului K=
înlocuim pe ∆I cu ∆V − ∆C , obţinem
∆I
1
∆V K= ∆C
K= , unde, prin împărţirea cu ∆V , rezultă ∆C sau, dacă ţinem seama că
∆V − ∆C 1 − ∆V
∆V
reprezintă înclinaţia marginală spre consum (c’), atunci:
1
K=
1 − c'
Dar, ţinând seama că 1 − c' = s ' (înclinaţia marginală spre economie), multiplicatorul poate fi
1
calculat şi astfel: K =
s'
Efectul de multiplicare nu acţionează în totalitate decât în anumite condiţii: constanţa forţei de
muncă, invariabilitatea tehnicilor folosite, existenţa unei situaţii de nefolosire completă a resurselor,
economiile să fie egale cu investiţiile.

Acceleratorul (a) reliefează influenţa consumului asupra investiţiilor.

Între cererea de mărfuri (în care cererea de bunuri de consum este o componentă
8
 I
principală) şi investiţii există o relaţie de accelerare. a =
∆C

Corespunzător principiului acceleratorului, la nivelul economiei, volumul investiţiilor în perioada

curentă provine din sporirea venitului naţional. Acţiunea principiului acceleratorului este valabilă
numai în situaţia în care capitalul necesar pentru a obţine venitul naţional din perioada curentă este
mai mare decât capitalul disponibil existent în perioada de bază. Dacă diferenţa dintre capitalul
necesar în perioada curentă şi capitalul disponibil existent în perioada de bază este negativă, atunci
înseamnă că în economia reală a avut loc un fenomen de dezinvestiţie.

Exemple rezolvate

1. Sporul de venit obţinut prin creşterea cu o unitate a investiţiilor se numeşte:

a) inclinaţia marginală spre economii; b) înclinaţia marginală spre investiţii;
c) incitaţia spre investiţii; c) multiplicatorul investiţiilor.

2. În care din situaţiile de mai jos multiplicatorul investiţiilor asigură cea mai mare creştere a
venitului:
a) k = 5; b) k = 1; c) k = 0; d) k = 1/2.

R: 1. d, 2. a

De rezolvat

1. Principiul acceleratorului scoate în evidenţă relaţia dintre:

a) creşterea venitului şi investiţii;
b) creşterea investiţiilor şi creşterea venitului;
c) creşterea venitului şi creşterea consumului;
d) creşterea economiilor şi creşterea investiţiilor.

2. În situaţia în care multiplicatorul este 4, iar investiţiile sporesc cu o unitate:

a) consumul va creşte cu 4 unităţi;
b) consumul va creşte cu 3 unităţi;
c) consumul va scădea cu 4 unităţi;
d) consumul va scădea cu 3 unităţi.

3. Multiplicatorul investiţiilor la nivel macroeconomic constă în:

a) inversul înclinaţiei marginale spre economii;
b) inversul înclinaţiei marginale spre consum;
c) o constantă;
d) raportul dintre modificarea investiţiilor şi modificarea venitului naţional.

4. Când venitul creşte de la 400 la 500 u.m., iar consumul de la 280 la 360 u.m., înclinaţia
marginală spre consum, spre economii şi multiplicatorul investiţiilor sunt:
a) 0,8; 0,3; 5; b) 0,2, 0,8, 1,25; c) 0,8; 0,2; 5; d) 0,6; 0,4, 10.