SUBIECTUL 9

EVALUAREA LA ORA DE EDUCAŢIE MUZICALĂ

EVALUAREA ŞCOLARĂ: STRUCTURĂ, FUNCŢII, OPERAŢII, TIPOLOGIE

Evaluarea este „activitatea prin care se emit judecăţi de valoare despre procesul şi produsul
învăţării elevului pe baza unor criterii calitative prestabilite, în vederea luării unor decizii în funcţie
de semnificaţia acordată demersului evaluativ.
Elementele structurale ale evaluării şcolare sunt:

 Funcţiile: ce semnificaţie are evaluarea pe care o realizăm?

 Strategiile: cum vom proiecta şi coordona acţiunile în vederea producerii rezultatului
scontat?
 Obiectul evaluării: ce vom evalua?
 Operaţiile evaluării: ce paşi trebuie făcuţi?
 Criteriile evaluării: în raport de ce se evaluează?
 Metodele şi instrumentele: cum vom evalua?”( Manolescu, M, 2012, pp. 173, 175).

Fucţiile generale ale evaluării:

 de constatare şi informare – asupra stadiului şi evoluţiei pregătirii elevului;
 de ameliorare şi de prognoză – de a orienta elevul/profesorul în demersul
viitor de învăţare/predare.

Funcţiile specifice se referă la ambii parteneri ai procesului educativ-muzical: profesorii şi

elevii/copiii.

a) Din perspectiva profesorului, evaluarea este necesară la începutul activităţii, pe parcursul

acesteia şi la final. Ea permite cadrului didactic: 1

 să obţină informaţii cu privire la măsura în care au fost realizate obiectivele stabilite;

 să-şi explice activitatea didactică realizată;
 cunoaşterea realizărilor sub aspectul atingerii obiectivelor disciplinei, dar şi a
punctelor critice;
 sugerează căi de perfecţionare a stilului didactic personal;
 constituie un control/ autocontrol asupra activităţii desfăşurate;
  permite identificarea dificultăţilor întâmpinate de elevi în procesul instructiv-educativ
muzical.

b) Din perspectiva elevului:

 evaluarea orientează şi dirijează activitatea de învăţare a elevilor;

 evidenţiază ce trebuie învăţat şi cum trebuie învăţat;
 oferă elevilor posibilitatea de a cunoaşte gradul de aprofundare a noţiunilor teoretice
muzicale şi de dezvoltare a capacităţilor practice muzicale;
 are efecte pozitive asupra însuşirii temeinice a cunoştinţelor şi a formării priceperilor
şi deprinderilor muzicale;
 constituie mijloc de stimulare a activităţii de învăţare, creşte motivaţia pentru
aprofundarea conţinuturilor specifice disciplinei;
 contribuie la formarea capacităţii de autoevaluare;
 contribuie la identificarea aptitudinilor muzicale ale elevilor şi la depistarea
dificultăţilor în învăţare.

Operaţiile evaluării fixează etapele ce trebuie parcurse în procesul evaluativ până la momentul
emiterii unei judecăţi de valoare asupra prestaţiei elevului. Aceste operaţii sunt următoarele:

 Măsurarea - operaţie de cuantificare a rezultatelor şcolre, de atribuire a unor simboluri

exacte, unor achiziţii;
 Aprecierea - emiterea unei judecăţi de valoare asupra unui rezultat observabil şi
măsurabil;
 Decizia - finalul înlănţuirii de operaţii ce definesc actul evaluării în ansamblul lui şi scopul
acestui demers. Măsurarea şi aprecierea stau la baza deciziei.

Tipuri de evaluare – din perspectivă temporală:

2
 Iniţială – la începutul unei perioade de instruire, are scopul fundamental de a diagnostica
nivelul de pregătire a celor care învaţă; permite predicţii. Se realizează, la începutul
fiecărui an de studii, prin evaluarea competenţelor muzicale ale elevilor (în plan teoretic şi
practic – sub aspectul interpretării repertoriului muzical şi al capacităţii de receptare a
muzicii);
 Continuă – permanent în timpul activităţilor de predare-învăţare, asigură un feedback
continuu;
  Finală – la sfârşitul unei perioade de formare, respectiv an şcolar, este constatativă, nu mai
permite corecţii pentru clasa de elevi..

- din combinarea criteriilor anterioare:

 Formativă (continuă) – prin verificări sistematice, pe secvenţe mai mici;
 Sumativă (cumulativă) – aprecierea finală a unui proces de instruire, raportată la
obiectivele curriculare, un proces parcurs într-o etapă mai lungă de timp (semestru, an,
ciclu).

Specificul evaluării performanţelor elevului la ora de Educaţie muzicală

Dacă pentru forma lecţiei de verificare a nivelului de pregătire a elevului este aleasă una din
variantele posibile prezentate în paragraful anterior, în legătură cu evaluarea la ora de Educaţie
muzicală, trebuie să mai amintim următoarele:
– evaluarea ca noţiune are următorii termeni similari: verificare, notare, apreciere,
control, estimare, examinare;
– evaluarea este parte a activităţilor didactice fundamentale din triada predare-
învăţare-evaluare;
– evaluarea este activitatea prin care profesorul constată nivelul performan- ţelor obţinute
de elev la un moment dat, în ceea ce priveşte deprinderile, cunoştinţele şi atitudinile sale;
– evaluarea utilizează pentru Educaţia muzicală: probe practice, orale şi scrise.
Probele (practice, orale şi scrise) pot fi elaborate de un profesor cu studii superioare.
În funcţie de rolul şi locul lor la începutul unui ciclu şcolar sau la începutul (pe parcursul)
anului şcolar sunt:
a) probe pentru evaluarea iniţială, cu rol predictiv, pentru a sonda predispo- ziţia, nivelul
aptitudinilor muzicale;
b) probe pentru evaluarea continuă ce urmăresc şi centralizează sistematic, continuu, pe
arcuri mici de informaţii şi practică muzicală, cantitatea şi calitatea celor
3 asimilate de către elev.
Este evaluarea cea mai eficientă sub aspectul asimi- lării, controlului, autocontrolului, cooperării
fructuoase între profesor şi elev, for- mării în timp a atitudinilor estetice-muzicale ale elevilor.
c) probe pentru evaluarea sumativă, care se aplică la sfârşitul unor capitole, unităţi de
învăţare, în perioadele de recapitulare finală a conţinuturilor predate. Pentru situaţiile de concurs
probele, dacă întrunesc anumite cerinţe, se transformă în teste standardizate pe care le elaborează
numai specialiştii în docimologie muzicală.
Instrumentele de evaluare sunt:
 a) întrebare/răspuns oral;
b) întrebare/răspuns practic muzical prin redare vocal-instrumentală;
c) expunerea orală/scrisă a unei teme restrânse (extemporal, răspuns la tema curentă);
d) expunerea orală/scrisă a unei teme de sinteză (teza);
e) probă scrisă de dicteu muzical;
f) probă practică de descifrare vocală (instrumentală) a unei partituri muzicale;
g) chestionar cu itemi;
h) chestionar cu întrebări cu alegere multiplă (M.C.Q.);
i) referatul cu teme centrate pe sinteza unor forme muzicale, stiluri de inter-
pretare/compoziţie, analiza armonică, orchestrală a unei piese, prezentarea unor biografii;
j) portofoliul – ca şi referatul se realizează după o perioadă de studiu mai îndelungată
(semestru, an şcolar). Se compune dintr-un set de produse (texte, par- tituri, documente, dovezi
iconice, audio-vizuale) care reprezintă munca şi punctul de vedere al elevului (studentului) în
legătură cu o temă dată.
Exemplu: „Personalitatea interpretativă a naistului Gheorghe Zamfir” va cuprinde orientativ
următoarele:
1) fişa biografică;
2) fişa interpretativă: repertoriu, turnee;
3) fişa componistică: lista compoziţiilor;
4) partiturile compoziţiilor;
5) analiza unor concerte după criterii proprii ale elevului;
6) analiza unor piese compuse de Gheorghe Zamfir după o grilă proprie;
7) album iconic (fotografii);
8) articole despre interpret;
9) ancheta-interviu în rândul elevilor despre interpret;
10) interviu cu interpretul;
11) observaţia sistematică într-o fişă individuală sau de grup.
4
 Reţineţi!
Precizări în legătură cu evaluarea elevilor la oră şi activităţile de Educaţie muzicală:
 probele practice se referă la execuţia unor exerciţii sau la interpretarea vocal-instrumentală;
 probele orale se referă la partea de motivaţie teoretică pe care o va realiza elevul, nu la
cântatul/solfegiatul vocal;
 probele scrise se referă la textul literar scris (enunţuri, reguli, explicaţii scurte sau extinse din
extemporale sau teze), dar şi la textul muzical scris cu semiografie muzicală pe portativ;
 notarea în catalog prin cifre sau calificative a performanţelor elevilor se recomandă a fi suma
aritmetică (rotunjită) a unui grup de probe: cântec vocal, instrumental, recunoaşterea şi comentarea, în
funcţie de ciclul curricular şi obiec- tive/competenţe, a unei piese receptate la care se poate adăuga o notă sau
un califi- cativ referitor la imaginaţia şi creativitatea muzicală a elevului;
 notarea curentă a elevului în catalog va ţine cont de standardele de performanţă pe care le
uzează Educaţia muzicală (nivel minim, mediu, optim);
 în notarea fiecărei probe din setul (bateria) necesar evaluării unei teme să
se aplice tehnica aşa numitelor „credite transferabile”. Dacă un elev, dintr-un set de patru probe a eşuat la
trei, dar a realizat una la nivel minim, mediu, optim, aceasta din urmă să fie transferată la o a doua ascultare
ca probă luată şi notată în setul altei teme supuse evaluării;
 şcoala nu este o maşină de evaluare prin note;
 observaţia sistematică şi comunicarea permanentă, încurajarea în practica muzicală a inerentelor
greşeli de intonaţie şi execuţie instrumentală, vor şterge eventualele graniţe create artificial de faptul că actul
interpretării muzicale nu dă imediat cea mai mare satisfacţie;
 evaluarea elevilor se obiectivează prin note, calificative, binomul admis/respins.
Pentru ca evaluarea să depăşească pragul subiectivităţii sunt puşi la dispoziţia profesorului şi a elevilor
„descriptorii de performanţă” care arată, descriu condiţiile în care se poate atribui o notă sau un calificativ,
pentru care criteriile sunt:
 gradul de precizie tehnică în rezolvarea problemei solicitate (practică, oral, scris), care porneşte
de la aprecierea numărului şi calităţii răspunsurilor pozitive spre cele lacunare sau greşite;
 intervenţia profesorului în răspunsul elevului (fără sprijinirea de către profesor, cu sprijinirea
unor puncte de pornire de către profesor, sub îndrumarea şi cu sprijinul permanent al profesorului);
 gradul de originalitate al răspunsului (vezi „Descriptorii de performanţă”
5 din modelele de
proiectare secvenţială).