Eseu 3 Harap-ALB

Basmult cult este o specie narativa ampla, cu numeroase

personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune
implicand fabulosul, care infatiseaza parcurgerea drumului
maturizarii de catre erou.Basmele se clasifica in basme
fantastice, animaliere, nuvelistice, populare si
culte.Basmul cult dezvoltandu-se de la modelul popular,
autorul intervenind cu elemente de originalitate.Conflictul
dintre bine si rau, prezenta cifrelor magice, probele la care
sunt supusii protagonistii fiind doar cateva dintre
caracteriticile specifice basmului cult.
In literatura romana cei mai cunoscuti scriitori de basme
care s-au evidentiat prin operele sale sunt : Ion Creanga,
Barbu Stefanescu Delavrancea, Ioan Slavici, Mihai
Eminescu, Nicolae Filimon si multi altii.
O capodopera a genului, ramane “Povestea lui Harap Alb”,
scrisa de Ion Creanga, in care in crearea acestui basm,
autorul humulestean imbina armonios particularitatile
basmului cu principiile realismului, dand nastere celui mai
cunoscut basm in literatura romana.
Apartenenta textului la realism este validata de
particularitatile acestuia identificate cu usurinta in
text .Una dintre acestea este crearea unor tipologii umane
(Exemplu : Harap-Alb descris ca fiind naiv, omul lipsit de
experienta
Spanul fiind parvenit).
Harap-Alb ilustreaza tipul tanarului neinitiat si naiv, care
trebuie sa parcurga drumul spre maturizare.Desi este
personajul principal al unui basm, mezinul nu are puteri
supranaturale, el este un personaj pozitiv si individual.
Acesta se deosebeste de celelalte personaje de basm prin
faptul ca se apropie foarte mult de personajul real.Frica sa
de moarte fiind una dintre cele mai des inalnite trasaturi
ale oamenilor.De asemenea, acesta prezinta atat calitati cat
si defecte, lucru specific tuturor fiintelor.
La nivel fantastic, personajele sunt umanizate, nu numai prin

comportament si mentalitate ci si prin limbaj. Profilul

personajului este complex, putand fi identificate

numeroase trasaturi insa definitorie este caracterul său
profund uman. (loialitatea fata de span).Acesta devine
eroul operei, nu prin insusirile miraculoase (specifice
basmului folcloric) ci prin autenticitatea sa umana.
Tema amintita este sustinuta in numeroase scene ale opere,
insa relevanta pare sa fie cea a coborarii in fantana. Aflat
in fata unei rascruci de drumuri, mezinul craiului e lasa
pacalit de span, pe care il accepta ca sluga.Nu trece foarte
mult pana cand spanul creaza contextul potrivit pentru a
afla de la mezin ceea ce il intereseaza. Convingandu-l sa
intre in dantana decopera scopul calatoriei, facand schimb
de identitati. Pentru a se asigura ca nu va fi divulgat
secretul, il pune pe cel numit acum Harap-Alb sa jure. Cu
alote cuivinte reprezentantul binelui este subjugat de cel l
raului, cititorul ramanan cu impresia ca victoria nu este a
binelui. Aceasta impreise se pastreaza pana la finalul
basmului, cand regasim o alta scena relevanta, cea a
uciderii spanului.
Harap-Alb este ajutat de cei 5 amici ai sai sa o cucereasca
pe fata Imparatului Ros.Ajunsi la palat acestia sunt
intampinati de span si curtea imparatului, spanul
indragostindu-se instant cand o vede pe printesa. Insa,
aceasta il refuza si divulga secretul spanului. Spanul
vazand ca este tradat ii taie capul lui Harap-Alb drept
razbunare. Aceasta razbunare insa nu se termina cu bine
deoarece calul, vazand ce se intampla il arunca pe span in
vazduh, ucigandu-l.
Basmul se deosebeste de celelalte specii literare in primul
rand prin felul in care este structurat.Cu alte cuvinte
basmul, fie popular, fie cult are o structura proprie care
implica existenta formulelor specifice.Structura
compozitionala avand ca element constitutiv calatoria
intreprinsa de Harap-Alb, care devine un act initiatic in
vederea formarii eroului pentru viata.
O primă particularitate de construcție o constituie
oralitatea limbajului, care conferă discursului narativ
unicitate. Limbajul bogat în arhaisme precum „felușag” și
regionalisme: „arzuliu” și „teleagă” evidențiază
originalitatea operei. Oralitatea limbajului și aspectul
popular, respectiv, regional al vorbirii sunt întărite de
utilizarea enumerațiilor :„La plăcinte înainte,/ La război
înapoi”. Prezența proverbelor, numite arhaic „vorbe de
duh”, introduse prin expresia , „vorba ceea” subliniază
caracterul moral al basmului, urmărind modelul popular în
care binele, prin eforturi semnificative, învinge răul. Stilul
prozatorului, încărcat de ironie și umor, evidențiat de
secvența: „Că e laie,/ Că-i bălaie;/ Că e ciută/ Că-i
cornută”, contribuie la originalitatea operei.

In concluzie, Povestea lui Harap-Alb de lon Creangà este

un basm cult atat prin reflectarea conceptiei autorului
asupra lumii cat si prin umanizarea
fantasticului ,individualizarea personajelor, si depasirea
tiparului clasic al basmului popular. Astfel, ]Creanga
reuseste, prin Povestea lui Harap-Alb, sã surprindã
mentalitatea vremii prin personajele sale simbolice.