ADOPTAREA ADMINISTRATIVE A ACTELOR

IN

SITUAŢII DE URGENŢĂ

Noţiuni privitoare la activitatea executiv –administrativă

Activitatea executiv-administrativă este una dintre cele trei forme fundamentale de activitate a
statului, care este realizată de organele puterii executiv-administrative prin activităţi de
conducere, activităţi de organizare a executării legilor şi activităţi de executare în concret a
acestora, prin acţiuni cu caracter dispozitiv sau prestator în condiţii de normalitate sau atunci
când se produc situaţii de urgenţă.

Formele concrete ale activităţii executiv – administrative sunt:

actul administrativ - o manifestare unilaterală de voinţă juridică, pe baza şi în executarea legii,

a unei autorităţi administrative, prin care se formează o situaţie juridică nouă sau se refuză o
pretenţie juridică referitoare la un drept recunoscut de lege, voinţă juridică supusă regimului
juridic administrativ.

operaţiuni administrative - activităţi administrative care suntfăcute de către personalul

organelor administraţiei publice în cadrul procesuluiadministrativ, care au semnificaţia unor
operaţiuni de birou precum: întocmirea unui referat, efectuarea unei anchete, elaborarea unor
proiecte de acte juridice, înregistrarea lor,transmiterea lor, publicarea lor etc.

operaţiunile materiale - activităţi materiale care nu au caracterul unor lucrări de birou, ele
situându-se în afara faptului administrativ, precum sunt, spre exemplu, activităţile materiale prin
care se realizează serviciul public de asistenţă medicală sau activităţile de instruire şi educare a

1
elevilor în cazul serviciului public de învăţământ etc. Din punct de vedere juridic, între cele două
categorii de operaţiuni nu există o deosebire marcantă, ele deosebindu-se de actele juridice prin
aceea că ele nu pot produce efecte juridice, prin ele însele.

actele politice ale administraţiei publice sunt acte ale activităţii administrative.

CLASIFICAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Actele administrative prezintă o mare varietate, ţinând seama de diversitatea de situaţii şi relaţii
sociale în care sunt angajate organele administraţiei publice.

După natura juridică actele administrative pot fi acte administrative de autoritate (sau acte
administrative de putere publica); acestea se emit de o autoritate publică– legislativă, executivă,
judecătorească, în mod unilateral, pe baza şi în vederea executării legii, în scopul naşterii
modificării sau stingerii unor raporturi juridice.

Actele administrative se autoritate se mai numesc şi acte administrative de putere publică,

pentru că ele emană de la o autoritate publică – legislativă, executivă iar executarea lor este
asigurată de puterea publică, iar nerespectarea prevederilor lor atrage sancţionarea celor în culpă.

Actele administrative de autoritate (de putere publică) se împart, la rândul lor, în:

- acte administrative de autoritate cu caracter normativ (acte normative) şi

- acte administrative de autoritate cu caracter individual (acte individuale)

- acte administrative de gestiune acestea se încheie de serviciile publice administrative cu

persoanele fizice şi juridice şi privesc buna gestionare a domeniului public al statului sau al
unităţilor administrativ teritoriale (judeţ, municipiu, oraş, comuna), după caz. Aceste acte sunt
deci acte bilaterale cuprinzând două manifestări de voinţă (a serviciului public administrativ şi a
unei persoane fizice sau juridice).

Actele administrative de gestiune sunt actele juridice încheiate de serviciile publice

administrative, pentru exploatarea şi dezvoltarea proprietăţii statului, judeţului sau comunei, cu

2
particularii (persoane fizice sau juridice române sau străine, pentru că statul, judeţul şi comuna,
având conducerea propriilor patrimonii, fac, în această calitate, acte patrimoniale, bilaterale.

Legea contenciosului administrativ, defineşte in mod expres actul administrativ ca fiind actul
unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executării
sau a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt
asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile
publice care au ca obiect:

punerea in valoare a bunurilor proprietate publica;

executarea lucrarilor de interes public;

prestarea serviciilor publice;

achizitiile publice.

Actul administrativ constituie forma principlă prin care se realizează activitatea administratiei
publice şi constă într-o manifestare expresă de voinţă prin care se creează , se modifică sau se
sting raporturile juridice de dreptadministrativ. Actul administrativ reprezintă unul din
principalele izvoare aleraporturilor juridice de drept administrativ. El este este un act juridic
unilateralcare emană de la un organ al administraţiei publice, în temeiul puterii publice, pe baza
şi în vederea executarii legii.

Actele administrative sunt emise în principal, de autorităţile şi persoanele care îsi desfăşoară
activitatea în administraţia publică, precum şi de instituţiile publice şi regiile autonome, fiind o
modalitate de lucru a acestora prin care se asigură realizarea puterii executive şi înfăptuirea
sarcinilor care revin administraţiei publice.

Actul administrativ este obligatoriu atât faţă de persoanele fizice sau juridice cărora li se
adresează, cât şi faţă de organul care l-a emis, ţinut sa-l respecte el însuşi, pe tot parcursul
valabilităţii lui. Această obligativitate a actului administrativ derivă din faptul că el este dat pe
baza şi în executarea legii, şi dinaceastă cauză se bucură de prezumţia de legalitate.

Din această trăsătură rezultă pe de o parte că actele organelor superioare ale administratiei
publice sunt obligatorii pentru organele subordonate, iar pe de altă parte organele superioare au
dreptul de a modifica sau anula actele organelor inferioare, fără a avea însă posibilitatea de a li se
substitui, adică de a reglementa ele însele raporturile juridice ce fac parte din sfera atribuţ iilor
exclusive ce revin organelor subordonate.
3
Fiind emise pe baza şi in executarea legii rezultă, pe de altă parte, că actele administrative nu pot
conţine dispoziţii contrare legilor, iar printr-o lege se poate modifica sau anula oricând un
act administrativ.

În situaţia în care cel obligat la executare nu execută de buna voie actul administrativ, organul
competent poate trece direct, din oficiu, la executarea silită a actului, fără a mai fi necesară
emiterea de către un alt organ a unui act în baza caruia sa se treacă la executarea silita, asa cum
se întâmplă in cazul actelor civile, a căror executare silită nu se poate face decât în baza unei
hotărâri judecătoreşti

CLASIFICAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Actele administrative prezintă o mare varietate, ţinând seama de diversitatea de situaţii şi relaţii
sociale în care sunt angajate organele administraţiei publice. După natura juridică actele
administrative pot fi:acte administrative de autoritate (sau acte administrative de putere publica);
acestea se emit de un serviciu public (de o autoritate publică– legislativă, executivă,
judecătorească ) în mod unilateral, pe baza şi în vederea executării legii, în scopul
naşterii,modificarii sau stingerii unor raporturi juridice.

Actele administrative de autoritate sunt actele juridice adoptate sau emise de un serviciu public,
în mod unilateral, în baza şi în vederea executării legii, pentru naşterea, modificarea sau
stingerea unor raporturi juridice. Actele administrative se autoritate se mai numesc şi acte
administrative de putere publică.

Actele administrative de autoritate (de putere publică) se împart, la rândul lor, în acte
administrative de autoritate cu caracter normativ(acte normative) şi acte administrative de
autoritate cu caracter individual (acte individuale).acte administrative de gestiune; acestea se
încheie de serviciile publice administrative cu persoanele fizice şi juridice şi privesc buna
gestionare a domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale (judeţ,
municipiu, oraş, comuna), după caz.

Aceste acte sunt deci acte bilaterale cuprinzând două manifestari de voinţă (a serviciului public
administrativ şi a unei persoane fizice sau juridice). Actele administrative de gestiune sunt actele
juridice încheiate de serviciile publice administrative, pentru exploatarea şi
dezvoltarea proprietăţii statului, judeţului sau comunei, cu particularii (persoane fizice

4
sau juridice române sau străine, pentru că statul, judeţul şi comuna, având conducerea propriilor
patrimonii, fac, în această calitate, acte patrimoniale, bilaterale.

Actele administrative cu caracter jurisdicţional sunt actele emise (pronunţate) de organele de

jurisdicţie ce funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice, competente, potrivit legii,
să soluţioneze anumite conflicte juridice aparute între organele administraţiei publice (serviciu
publice) si particulari (persoane fizice sau juridice). Aceste acte juridice, după organul care le
emite, sunt acte administrative, iar după efectele pe care le produc, sunt acte de jurisdicţie.

FORŢA JURIDICĂ A ACTELOR ADMINISTRATIVE

Fiind manifestări de voinţă juridică, făcute în scopul de a produce efecte juridice, adică de a crea,
modifica sau desfiinţa raporturi juridice, actele administrative au o anumita forta juridica, în
sensul producerii acestor efecte. Forta juridică a acestor acte este diferită în funcţie de locul
ocupat de organul administrativ emitent în sistemul autorităţilor statului. Astfel, actele
tuturor organelor administraţiei publice trebuie sa fie conforme cu actele adoptate de către
Parlament. În virtutea relaţiilor de subordonare în propriul sistem de organe, actele organelor
administratiei publice au întotdeauna o forţa juridică inferioara actelor adoptate de organele
superioare în sistem, chiar dacă între organele respective nu există raporturi de subordonare
directă.

Actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, adică sunt considerate a fi conforme

cu legea, în sensul ei larg, adică de act cu forţă juridică superioară actului în cauză. De asemenea
ele se bucură de prezumţia de autenticitate, denumită uneori în literatura de specialitate prezumţia
de„veridicitate”, adică în conformitate cu adevărul. Potrivit acestei prezumţii, se porneşte de la
ideea că actele administrative redau exact relaţiile sociale pe care le constată, adică prevederile
lor sunt conforme cu realităţile sociale pe care le reflectă.

Prezumţia de autenticitate prezintă importanţă mai ales în cazul în care apare un litigiu juridic în
care este implicat un act administrativ. Ca oricare act autentic, actele administrative scrise fac
dovada deplină, ca mijloc de probă, în faţa organelor jurisdicţionale, în ceea ce priveşte
constatările pe care le cuprind,cu condiţia ca ele să îndeplinească cerinţele legalităţii.

5
CONDIŢII DE VALABILITATE A ACTELOR ADMINISTRATIVE

Pentru ca un act administrativ să fie valabil el trebuie să fie în primul rând legal. Aceasta
presupune următoarele condiţii:

- actele să fie emise de către autorităţile sau persoanele competente din punct de vedere material
şi teritorial şi în limitele acestei competenţe;

- conţinutul actului administrativ să fie conform cuconţinutul legii în baza căruia este emis actul;

- actele să corespundă scopului urmărit de lege.

Competenţa este de trei feluri: materială (ratione materiae), teritorială (ratione loci) şi temporală
(ratione temporis).

Competenţa materială desemnează sfera şi natura atribuţiilor unui organ al administraţiei publice
şi este o competenţă special determinată din punct de vedere al criteriului legalităţii. Faţă de
dispoziţiile constituţionale, la nivel central sunt organe de competenţă materială generală –
Preşedintele României şi Guvernul, iar la nivel local – prefectul,consiliul judeţean, consiliul local
şi primarul.

Competenţa teritorială desemnează limitele teritoriale ale acţiunii organelor administraţiei

publice, adică limitele în spaţiu, în care pot fi exercitate atribuţiile conferite de lege. Această
competenţă este, la rândul ei, de două feluri: generală şi locală.

Competenţa teritorială locală se referă numai la anumite porţiuni de teritoriu stabilite, de regulă,
în funcţie de unităţile administrativ-teritoriale. Uneori, competenţa teritorială locală se stabileşte
şi în baza altor factori decât unităţile administrativ-teritoriale, exemplu: locul săvârşirii unei
fapte, în materie de contravenţii; unitatea teritorială în care se află bunul impozat, în materie de
impozite; factorul geografic, în cazul administraţiei apelor sau al transporturilor, nivelul şi
evoluţia factorilor de risc pentru producerea situaţiilor de urgenţă, etc.

Actul administrativ derivând din lege şi fiind emis tocmai în vederea executării legii nu poate
avea un alt scop o alta finalitate. Dacă nu răspunde acestei cerinţe, actul administrativ este
considerat ca fiind ilegal, va avea caracter normativ sau când priveşte modificări substanţiale ale
ordinii juridice sau a situaţiei juridice a unei persoane.

Propunerile, rapoartele, referatele şi alte acte de iniţiere a emiterii actelor administrative, în

principiu, iniţiativa emiterii unui act administrativ poate aparţine organului emitent, organului

6
superior sau oricărui alt subiect de drept. Legislaţia în domeniul Managementului Situaţiilor de
Urgenţă precizează cine poate avea iniţiativa emiterii actelor administrative.

Condiţii procedurale posterioare emiterii actului administrativ

Actul administrativ fie că are caracter normativ sau individual produce efecte juridice creând
situaţii juridice noi ce pot afecta sau crea drepturi şi obligaţii terţilor. De aceea, conţinutul actului
administrativ trebuie cunoscut în general, ceea ce presupune pe de o parte comunicarea sau
publicarea actului administrativ în funcţie de caracterul său individual sau normativ, pentru ca
toţi cei interesaţi să poată cunoaşte noua reglementare. De asemenea, pentru unele acte
administrative se cere aprobarea sau confirmarea din partea altor autorităţi administrative
ierarhic superioare.

SUSPENDAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Actele administrative produc efecte începând cu data emiterii sau adoptării pentru autorităţile
administrative sau data comunicării sau publicării pentru particulari. Aceasta reprezintă o
consecinţă a prezumţiilor de legalitate şi veridicitate a actelor administrative. De la această
regulă există şi o excepţie reprezentată de suspendarea actelor administrative.

Prin suspendarea actelor administrative înţelegem întreruperea temporar ă a efectelor juridice ale
acestor acte. Suspendarea actelor administrative apare necesară ca o garanţie a respectării legii în
emiterea şi executarea acestor acte.

Suspendarea actelor administrative poate fi urmarea prevederilor legii. Însă, legea poate să
prevadă suspendarea efectelor actului administrativ până când este rezolvată o chestiune
litigioasă în legătură cu acest act. Suspendarea actelor administrative, poate să fie pronunţată şi
de instanţele judecătoreşti, atunci când legea le conferă această competenţă.

Suspendarea actelor administrative, poate să fie hotărâtă şi de organele administraţiei publice

ierarhic superioare celor care a emis actul. Suspendarea, în acest caz, este pronunţată ca urmare a
efectelor ierarhiei care se stabileşte, între organul care a emis actul şi cel care are controlul
activităţii acestuia potrivit poziţiei sale ierarhice. Controlul vizează tocmai asigurarea
conformităţii actelor administrative cu prevederile legii. Ca atare, atunci când există îndoieli cu
privire la legalitatea actului administrativ emis de organul inferior, superiorul ierarhic poate
hotărî suspendarea acestui act. Suspendarea actelor administrative poate fi pronunţată şi de alte

7
organe ale administraţiei publice, care nu se situează în ierarhie cu organul care a emis actul, în
acest caz, însă, suspendarea este admisă numai dacă legea conferă competenţa suspendării. Prin
suspendare se înţelege situaţia în care un act administrativ, fără a fi desfiinţat, nu se mai aplică în
mod temporar si provizoriu.

Suspendarea actelor administrative poate interveni: de drept; în baza unui ordin al organului
ierarhic superior; în baza hotărârii de retractare vremelnică a organului emitent; în baza unei
hotărâri judecătoreşti sau a unei ordonanţe a Ministerului Public.

REVOCAREA ACTULUI ADMINISTRATIV

Prin noţiunea de „revocare” se înţelege acţiunea prin care organul administraţiei de stat care a
emis un act de drept administrativ sau organul ierarhic superior acestuia desfiinţează acest act.

Precizând că revocarea se face fie de organul care a emis actul, fie de organul ierarhic superior
acestuia, am subliniat implicit că desfiinţarea efectelor unui act de drept administrativ de către un
alt organ al administraţiei de stat decât organul emitent, pe calea unei proceduri asemănătoare cu
cea judecătoreasca, nu se încadrează în noţiunea de revocare, într-adevăr, existenţa unei
proceduri asemănătoare cu cea judecătorească presupune întotdeauna intervenţia unui organ care
nu a participat în nici un fel la elaborarea actului respectiv. Ori, organul care a emis actul şi
organul căruia acesta îi este subordonat direct, nu întrunesc această condiţie.

Revocarea actelor de drept administrativ poate să se înfăţişeze în două forme distincte, după cum
actul prin care este înfăptuită este emis de un organ sau de altul. Într-o primă formă, desfiinţarea
actului administrativ anterior este făcută de însuşi organul care a elaborat actul. Această formă se
numeşte şi retractare. În legislaţia noastră, regula că organele administraţiei de stat emitente au
dreptul de a-şi retracta propriile acte nu este oglindită într-un text expres de lege. Ea poate fi însă
dedusă dintr-un număr de dispoziţii legale. În a doua formă a revocării, desfiinţarea este făcută
de organul administrativ superior. Acest drept al organului administrativ ierarhic superior este
consacrat în numeroase articole ale Constituţiei noastre şi ale legilor în vigoare.

Regula dreptului nostru este că actele de drept administrativ sunt revocabile. Consacrând această
regulă, legislaţia noastră nu face nici o distincţie între actele individuale de drept administrativ şi
cele generale. Prin urmare, în sensul dispoziţiilor legislative în vigoare, actele de drept
administrativ sunt în principiu revocabile, indiferent dacă sunt normative sau nu. Dar
recunoaşterea dreptului administraţiei de stat de a-şi revoca în mod unilateral actele se impune
8
nu numai în temeiul acestor texte, cât şi ca o consecinţă a conţinutului specific al activităţii pe
care o desfăşoară organele ei. Revocarea actelor administrative de către organul care le-a
elaborat sau de către organul superior poate să aibă loc, în primul rând, atunci când se constată că
sunt ilegale.

Ori de câte ori legea recunoaşte organelor administraţiei de stat o apreciere în alegerea soluţiei
concrete, organele administraţiei de stat emitente şi organele administrative ierarhic superioare
vor fi chemate să verifice nu numai dacă actul este legal, ci, concomitent cu aceasta, şi dacă el
corespunde nevoilor societăţii noastre în momentul dat, putând să-l revoce atunci când este
neoportun.

Astfel, problema oportunităţii actelor de drept administrativ nu se pune decât în cadrul

verificării legalităţii lor. În activitatea diferitelor organe, oportunitatea presupune în mod
obligatoriu respectarea legii, care constituie întruchiparea oportunităţii. De aceea, verificarea
oportunităţii în activitatea unui organ sau a unei instituţii de stat implică în mod necesar
verificarea legalităţii acţiunilor acestora. Revocarea intervine, deci, pentru toate condiţiile de
ilegalitate, dar mai ales pentru condiţiile referitoare la oportunitate. Cauzele revocării pot fi
anterioare, concomitente sau posterioare emiterii actului administrativ, în primele două ipoteze
revocarea va produce efecte cu caracter retroactiv, ex tunc, cu precizările făcute mai sus la
anulare. Nu trebuie uitat că revocarea, în ultimă instanţă, nu este altceva decât o modalitate a
anulării. În ultimul caz, efectele revocării vor fi ex nunc. De la principiul revocabilităţii sunt
admise mai multe excepţii, efect firesc al dispoziţiilor exprese ale legii ori al naturii drepturilor şi
obligaţiilor, care s-au născut în urma actului administrativ.

Toate aceste excepţii privesc numai actele administrative individuale, deoarece actele
administrative normative sunt întotdeauna şi oricând revocabile. Astfel pot fi identificate
următoarele categorii de excepţii:actele administrative declarate irevocabile de o dispoziţie
expresă a legii;actele administrative cu caracter jurisdicţional;actele administrative de aplicare a
sancţiunilor corespunzătoare formelor răspunderii din dreptul administrativ;actele administrative
de punere în executare a actelor procedurale penale;actele administrative care au dat naştere la
contracte civile (în sensul larg al termenului);actele administrative care sunt emise ca urmare a
existenţei unor contracte civile;actele administrative ce au fost executate material. Când este
prevăzută expres de lege, sau are la bază o dispoziţie a organului ierarhic superior , revocarea
capătă caracter obligatoriu. În alte cazuri ea poate fi facultativă.

9
MODIFICAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Modificarea actelor administrative poate fi făcută, în principal de organul care le-a adoptat sau
emis, dar şi de alte organe de stat, cum ar fi autoritate administrativă ierarhic superioară ori
instanţa judecătorească competentă potrivit legii. Modificarea actului administrativ priveşte unul
sau mai multe elemente ale acestuia. Această operaţiune poate fi făcută de autoritatea care a emis
actul, de autoritatea ierarhic superioară celei care a emis actul sau când legea prevede, de instanţa
de judecată competentă. Modificarea actului administrativ are efecte numai în viitor, în cazul
actelor administrative normative, modificarea are loc printr-un act de acelaşi grad şi cu
respectarea aceleia şi tehnici legislative. Modificarea actelor administrative cu caracter normativ
se realizează printr-un act de acela şi nivel şi cu respectarea aceleia şi metodologii de tehnică
legislativă. Modificarea actului produce efecte numai pentru viitor, efectele produse până la data
modificării fiind bine produse.

SANCŢIUNILE CE INTERVIN ÎN CAZUL ÎNCĂLCĂRII CONDIŢIILOR DE

VALABILITATE

Nulitatea şi anulabilitatea

Actele administrative produc efecte juridice până la momentul ieşirii lor din vigoare prin
modalităţile legale consacrate; de regulă printr-un act de abrogare, de retractare, revocare,
anulare prin dispariţia obiectului de reglementare, prin hotărâre judecătorească etc. Anularea
unui act administrativ presupune lipsirea actului în cauză de orice efecte juridice produse de
acesta şi încetarea pentru viitor a oricăror efecte.

Anularea are efecte ex tunc şi ex nunc. Anularea este strâns legată de nerespectarea legalităţii la
data emiterii unui act administrativ şi are caracterul unei sancţiuni. Anularea presupune fie
intervenţia organului emitent, fie a organului ierarhic superior sau a unei autorităţi
jurisdicţionale. Anularea reprezintă astfel o manifestare de voinţă ulterioară emiterii actului
despre a cărui anulare se discută. Ca atare, anularea, manifestare de voinţă vine să desfiinţeze o
altă manifestare de voinţă anterioară.

Anularea reprezintă din punct de vedere juridic o formă de încetare a efectelor juridice a actelor
administrative, nu şi faptelor materiale pentru că bunul transformat printr-un fapt material juridic
nu mai poate fi readus în starea iniţială printr-un act de anulare, ci, eventual, tot, numai printr-un
fapt material juridic.

Regula nulităţii actelor administrative o reprezintă– viciile de legalitate care pot consta în
nerespectarea unei forme procedurale pentru elaborarea actului administrativ, a unui termen, a

10
oportunităţii, oricum a unei cerinţe prevăzute de acte normative în vigoare. Nulitatea poate fi şi
consecinţa încălcării interesului public sau bunelor moravuri ori chiar a interesului particular, în
funcţie de gravitatea viciilor de legalitate. În funcţie de interesul ocrotit prin anularea actelor
administrative nulitatea acestora este de două feluri, anume nulitatea absolută şi nulitatea
relativă.

Nulitatea absolută urmăreşte protejarea unor interese generale ale societăţii, de aceea ea poate fi
invocată de oricine. De exemplu, o persoană a fost numită într-o funcţie fără desfăşurarea
concursului, deşi legea prevedea că ocuparea acelei funcţii nu se poate face decât prin concurs.
În acest caz, actul de numire este nul absolut. Nulitatea relativă are ca scop ocrotirea unor
interese individuale, de aceea ea poate fi invocată numai de către cei interesaţi. De exemplu,
dacă desfăşurarea concursului pentru ocuparea unui post în aparatul administrativ s-a făcut fără
respectarea anumitor reguli procedurale, în favoarea concurenţilor, cum ar fi anunţarea probelor
de concurs într-un termen precis, dacă nici unul dintre concurenţi nu se plânge, concursul este
considerat că s-ar fi desfăşurat în mod legal. Anularea unui act administrativ nu se poate efectua
decât printr-un alt act având o forţă juridică superioară forţei juridice a actului supus anulării sau
având cel puţin aceeaşi forţă juridică cu aceea a actului anulat şi cu respectarea aceleia şi
proceduri folosite la emiterea actului anulat.

Anularea poate fi decisă de către organul emitent, de organul ierarhic superior al administraţiei
publice, de alte organe de stat. Organul emitent, având aptitudine de a emite un act administrativ,
trebuie să aibă şi dreptul de a reveni asupra lui, atunci când consideră necesar aceasta. Organul
administraţiei publice ierarhic superior celui emitent are drept de anulare a actelor acestuia în
virtutea poziţiei lui superioare. Instanţele judecătoreşti, precum şi alte organe de stat au drept de
anulare a actelor administrative, de asemenea, numai în cazurile prevăzute în mod expres de
lege.

Când anularea este înfăptuită de organul emitent, ea poartă denumirea de retractare. Anularea
decisă de organul ierarhic superior poartă denumirea de revocare. Uneori în loc de anulare se
poate spune că actul administrativ a fost retras.

Un act administrativ nu poate fi anulat decât pentru acuze anterioare sau concomitente emiterii
lui. Anularea are un caracter retroactiv, astfel încât ea desfiinţează efectele juridice ale actului şi
se consideră că el nu a existat. Actele administrative nu pot fi anulate decât pentru cauze
anterioare sau concomitente lui. Cum se arată în literatura de specialitate, nu este de conceput ca
un act administrativ să fie legal în momentul emiterii lui şi să devină ilegal ulterior. Tocmai de
aceea anularea are ca regulă efect retroactiv. De aici rezultă că actele de anulare sting efectele
anulate, considerându-se ca acestea din urmă nici nu au existat.
11
Inexistenţa actelor administrative

În cazul actelor administrative inexistente nu mai operează prezumţia de legalitate, încălcarea

legii este atât de evidentă încât oricine o poate, sesiza. Neoperând această prezumţie, înseamnă
că nimeni nu poate fi obligat să se supună dispoziţiilor cuprinse într-un astfel de act, mai mult,
punerea în executare a actului inexistent de către organele administraţiei publice apare ca o cale
de fapt(şi nu de drept), care atrage răspunderea administraţiei publice, respectiv a funcţionarilor
ei pentru daunele cauzate.

ACTE ADMINISTRATIVE EMISE PE TIMPUL INSTITUIRII STĂRII DE URGENŢĂ

În cazul instituirii stării de urgenţă în temeiul art. 3, lit. a) din Ordonanţa de urgenţă,
coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine, în principal, Ministerului de Interne.
În acest caz, forţele Ministerului Apărării Naţionale sprijină logistic forţele Ministerului de
Interne, la cererea acestuia.

Pe durata stării de urgenţă instituită în temeiul art. 3, lit. b) din Ordonanţa de urgenţă,
coordonarea aplicării măsurilor dispuse revine Comisiei Guvernamentale de Apărare împotriva
Dezastrelor.

Pentru aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă, precum şi a măsurilor prevăzute în decretul

de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă, autorităţile civile şi militare au următoarele
atribuţii şi răspunderi:

a) să întocmească planurile de acţiune şi planurile de ridicare graduală a capacităţii de luptă, în

conformitate cu ordinele şi instrucţiunile proprii;

b) să dispună depunerea temporară a armelor, muniţiilor şi materialelor explozive aflate asupra

populaţiei, să procedeze la căutarea şi ridicarea lor, iar la încetarea măsurii excepţionale, să le
înapoieze celor în drept să le deţină;

c) să dispună închiderea temporară a societăţilor care comercializează arme şi muniţii şi să

instituie paza acestora;

d) să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între
anumite ore şi să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulaţie;

e) să efectueze percheziţii oriunde şi oricând este nevoie;

12
f) să efectueze razii;

g) să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a

manifestaţiilor sau marşurilor;

h) să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă persoanele a căror
prezenţă nu se justifică;

i) să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcţiile şi în zonele stabilite şi să ţină

evidenţa acestora;

Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei
anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil
şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată
prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului
administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi
introdusă în termen de un an de la data emiterii actului. Serviciu public este activitatea
organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes
legitim public; Excesul de putere este exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice
prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor;

Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:

a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;

b) actele de comandament cu caracter militar.

Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea

sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al
celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru
restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale,
epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.

13
Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local,
cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice
locale sau centrale.

Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii: atribuţii privind organizarea şi

funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de
interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local;

În exercitarea atribuţiilor prevăzute, consiliul local:aprobă, în condiţiile legii, la propunerea

primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului,
ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţii
ale regiilor autonome de interes local;

În exercitarea atribuţiilor prevăzute, consiliul local:asigură, potrivit competenţelor sale şi în

condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
situaţiile de urgenţă;

În exercitarea atribuţiilor prevăzute, primarul:

a) coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului
de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate
publică de interes local;

b) ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţă;

Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor
administrativ-teritoriale.

Lista serviciilor publice deconcentrate prevăzute la alin. (1) se aprobă şi se actualizează la

propunerea ministrului internelor şi reformei administrative, prin decizie a primului-ministru.

În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, ducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite

prin lege, a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţii de urgenţă;

dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, măsurile care
se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest sens sumele special
prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie;

14
utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat şi
baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul desfăşurării în bune condiţii a acestei
activităţi;

Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative, precum şi
însărcinările stabilite de Guvern.

Prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui consiliului judeţean, după caz, convocarea
unei şedinţe extraordinare a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti în cazuri care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau
epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice.

În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităţilor
administrativ-teritoriale, prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local, a
consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

În situaţii de urgenţă sau de criză autorităţile militare şi organele locale ale Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative au obligaţia să informeze şi să sprijine prefectul pentru
rezolvarea oricărei probleme care pune în pericol ori afectează siguranţa populaţiei, a bunurilor,
a valorilor şi a mediului înconjurător.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul solicită instituţiilor publice şi autorităţilor

administraţiei publice locale documentaţii, date şi informaţii, iar acestea sunt obligate să i le
furnizeze cu celeritate şi în mod gratuit.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau
normativ, în condiţiile legii.

Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise după
consultarea conducătorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte
organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale.

Ordinele cu caracter normativ emise de prefect se publică, potrivit legii.

Ordinul prefectului, care conţine dispoziţii normative, devine executoriu numai după ce a fost
adus la cunoştinţă publică. Ordinul prefectului, cu caracter individual, devine executoriu de la
data comunicării către persoanele interesate.

15
Ordinele emise de prefect în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de
urgenţă produc efecte juridice de la data aducerii lor la cunoştinţă şi sunt executorii.

Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată Ministerului Internelor şi Reformei

Administrative.

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate propune Guvernului anularea ordinelor

emise de prefect, dacă le consideră nelegale sau netemeinice.

Prefecţii sunt obligaţi să comunice ordinele emise potrivit art. 26 alin. (2) conducătorului
instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. Ministerele şi celelalte organe ale
administraţiei publice centrale pot propune Guvernului măsuri de anulare a ordinelor emise de
prefect, dacă le consideră nelegale.

Prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale
măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii serviciilor publice deconcentrate, organizate la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale.

Subprefecţii îndeplinesc, în numele prefectului, atribuţii în domeniul conducerii serviciilor

publice deconcentrate, al conducerii operative a instituţiei prefectului, precum şi alte atribuţii
prevăzute de lege ori sarcini date de Ministerul Administraţiei şi Internelor sau de către prefect.

Subprefecţii au următoarele atribuţii principale: gestionarea şi urmărirea măsurilor dispuse de

către prefect în calitate de preşedinte al comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, precum şi
a hotărârilor luate în cadrul comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;

Structurile de specialitate ale instituţiei prefectului îndeplinesc următoarele atribuţii principale:

cu privire la buna organizare şi desfăşurare a activităţii pentru situaţii de urgenţă, precum şi la
pregătirea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care nu au caracter militar:

urmăresc îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de preşedinte al comitetului

judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă;

prezintă prefectului propuneri privind modul de utilizare, în situaţii de criză, a fondurilor special
alocate de la bugetul de stat;

propun prefectului, în situaţiile prevăzute de lege, convocarea consiliilor locale, a consiliului

judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz;

16
întocmesc rapoarte şi informări privind evoluţia şi desfăşurarea evenimentelor în caz de dezastru,
precum şi măsurile întreprinse de autorităţile administraţiei publice locale în acest domeniu, pe
care le înaintează prefectului;

asigură informarea prefectului cu privire la iminenţa producerii unor fenomene naturale

periculoase;

asigură informarea prefectului, în perioada producerii fenomenelor naturale periculoase, cu

privire la evaluarea preliminară a efectelor şi a pagubelor produse;

prezintă prefectului propuneri pentru acordarea unor ajutoare umanitare în scopul protecţiei
populaţiei afectate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, incendii sau alte fenomene
periculoase;

verifică modul de distribuire a ajutoarelor umanitare şi a sumelor alocate din Fondul de

intervenţie la dispoziţia Guvernului;

În cadrul instituţiei prefectului se pot organiza oficii prefecturale prin ordin al prefectului emis în
condiţiile legii.Oficiul prefectural are următoarele atribuţii principale: urmărirea îndeplinirii
măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de preşedinte al comitetului judeţean, respectiv al
municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă;

Ordonanţele militare pot fi emise pe durata stării de urgenţă

a) de ministrul de interne sau de secretarul de stat, prim-locţiitor al ministrului de interne, când

starea de urgenţă a fost instituită pe întregul teritoriu al ţării;

b) de şefii inspectoratelor de poliţie judeţene sau de şeful Direcţiei Generale de Poliţie a

Municipiului Bucureşti, când starea de urgenţă a fost instituită în zona lor de competenţă;

c) de alţi ofiţeri împuterniciţi de secretarul de stat, prim-locţiitor al ministrului de interne, când

starea de urgenţă a fost instituită în două sau mai multe judeţe.

Ordonanţa militară cuprinde:

a) titlul şi numărul acesteia;

b) autoritatea militară emitentă;

c) baza legală a acesteia;

d) perioada de aplicare a acesteia;

17
e) regulile şi măsurile speciale care se dispun în zona în care s-a instituit starea de asediu sau
starea de urgenţă, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora;

f) autoritatea abilitată să asigure aplicarea şi respectarea dispoziţiilor acesteia;

g) modul de aducere a ei la cunoştinţă populaţiei;

h) data, ştampila şi semnătura autorităţii emitente.

Conducătorii autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi cei ai altor persoane juridice sunt
obligaţi să aplice în domeniul lor de activitate măsurile prevăzute în Ordonanţa de urgenţă şi în
actele normative conexe.

Persoanele fizice sunt obligate să respecte măsurile cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă şi
dispoziţiile prevăzute în actele normative specifice stării instituite.

În cazul actului de instituire şi aplicare a regimului stărilor excepţionale, raportul

legalitate – legitimitate capătă însă semnificaţii şi intercondiţionări deosebite, generate tocmai de
acest caracter excepţional al situaţiei în care se găseşte statul de drept la momentul respectiv.
Dacă într-o situaţie normală legitimitatea înglobează legalitatea, în cazul stărilor excepţionale
este posibil ca legitimitatea să fie justificată chiar în condiţiile unei insuficiente legalităţi.

Studiu de caz

Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, denumit în continuare Sistem

National, se înfiinteaza, se organizeaza si functioneaza pentru prevenirea si gestionarea situatiilor
de urgenta, asigurarea si coordonarea resurselor umane, materiale, financiare si de alta natura
necesare restabilirii starii de normalitateSistemul National este organizat de autoritatile
administratiei publice si se compune dintr-o retea de organisme, organe si structuri abilitate în
managementul situatiilor de urgenta,constituite pe niveluri sau domenii de competenta, care
dispune de infrastructura si de resursele necesare pentru îndeplinirea atributiilor prevazute în
prezenta ordonanta de urgenta. În sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile
folosite au urmatorul înteles:

18
a)- situatia de urgenta un eveniment exceptional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare si

intensitate ameninta viata si sanatatea populatiei, mediul înconjurator, valorile materiale si

culturale importante, iar pentru restabilirea starii de normalitate sunt necesare adoptarea de

masuri si actiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare si managementul unitar al fortelor si

mijloacelor implicate;

b)- amploarea situatiei de urgenta este marimea ariei de manifestare a efectelor distructive ale
acesteia în care sunt amenintate sau afectate viata persoanelor, functionarea institutiilor statului
democratic, valorile si interesele comunitatii;

c)- intensitatea situatiei de urgenta este viteza de evolutie a fenomenelor distructive si gradul de

perturbare a starii de normalitate;

d)- starea potential generatoare de situatii de urgenta are un complex de factori de risc care, prin

evolutia lor necontrolata si iminenta amenintarii, ar putea aduce atingere vietii si sanatatii

populatiei, valorilor materiale si culturale importante si factorilor de mediu;

e) iminenta amenintarii si parametrii de stare si timp care determina declansarea inevitabila a

unei situatii de urgenta;

f)- starea de alerta se declara potrivit prezentei ordonante de urgenta si se refera la punerea

de îndata în aplicare a planurilor de actiuni si masuri de prevenire, avertizare a populatiei,

limitare si înlaturare a consecintelor situatiei de urgenta;

g)- managementul situatiei de urgenta este ansamblul activitatilor desfasurate si procedurilor

utilizate de factorii de decizie, institutiile si serviciile publice abilitate pentru identificarea si

monitorizarea surselor de risc, evaluarea informatiilor si analiza situatiei, elaborarea de

prognoze, stabilirea variantelor de actiune si implementarea acestora în scopul restabilirii

situatiei de normalitate;

h)- monitorizarea situatiei de urgenta este un proces de supraveghere necesar evaluarii

sistematice a dinamicii parametrilor situatiei create, cunoasterii tipului, amplorii si intensitatii

19
evenimentului, evolutiei si implicatiilor sociale ale acestuia, precum si a modului de îndeplinire a
masurilor dispuse pentru gestionarea situatiei de urgenta;

i)- factor de risc este un fenomen, proces sau complex de împrejurari congruente, în acelasi timp
si spatiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc;

j)- tipuri de risc sunt cazuri de forta majora determinate de incendii, cutremure, inundatii,

accidente, explozii, avarii, alunecari sau prabusiri de teren, îmbolnaviri în masa, prabusiri ale

unor constructii, instalatii ori amenajari, esuarea sau scufundarea unor nave, caderi de obiecte

din atmosfera ori din cosmos, tornade, avalanse, esecul serviciilor de utilitati publice si alte

calamitati naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate ori

favorizate de factori de risc specifici; grevele nu pot fi considerate tipuri de risc în conditiile

prezentei ordonante de urgenta;

k)- identificarea, înregistrarea si evaluarea tipurilor de risc si a factorilor determinanti ai

acestora, înstiintarea factorilor interesati, avertizarea populatiei, limitarea, înlaturarea sau
contracararea factorilor de risc, precum si a efectelor negative si a impactului produs de
evenimentele exceptionale respective;

l) - interventia operativa - actiunile desfasurate, în timp oportun, de catre structurile specializate

în scopul prevenirii agravarii situatiei de urgenta, limitarii sau înlaturarii, dupa caz consecintelor
acesteia;

m)- evacuarea si masura de protectie luata în cazul amenintarii iminente, starii de alerta ori

producerii unei situatii de urgenta si care consta în scoaterea din zonele afectate sau potential a

fi afectate, în mod organizat, a unor institutii publice, agenti economici, categorii sau grupuri de

populatie ori bunuri si dispunerea acestora în zone si localitati care asigura conditii de protectie

a persoanelor, bunurilor si valorilor, de functionare a institutiilor publice si agentilor economici.

Principiile managementului situatiilor de urgenta sunt:

20
a) previziunea si prevenirea;

b) prioritatea protectiei si salvarii vietii oamenilor;

c) respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului;

d) asumarea responsabilitatii gestionarii situatiilor de urgenta de catre autoritatile

administratiei publice;

e) cooperarea la nivel national, regional si international cu organisme si organizatii similare;

f) transparenta activitatilor desfasurate pentru gestionarea situatiilor de urgenta, astfel încât

acestea sa nu conduca la agravarea efectelor produse;

g) continuitatea si gradualitatea activitatilor de gestionare a situatiilor de urgenta, de la nivelul

autoritatilor administratiei publice locale pâna la nivelul autoritatilor administratiei publice

centrale, în functie de amploarea si de intensitatea acestora;

h) operativitatea, conlucrarea activa si subordonarea ierarhica a componentelor Sistemului

National. Pe durata situatiilor de urgenta sau a starilor potential generatoare de situatii de

urgenta se întreprind, în conditiile legii, dupa caz, actiuni si masuri pentru:

a) avertizarea populatiei, institutiilor si agentilor economici din zonele de pericol;

b) declararea starii de alerta în cazul iminentei amenintarii sau producerii situatiei de urgenta;

c) punerea în aplicare a masurilor de prevenire si de protectie specifice tipurilor de risc si,

dupa caz, hotarârea evacuarii din zona afectata sau partial afectata;

d) interventia operativa cu forte si mijloace special constituite, în functie de situatie, pentru

limitarea si înlaturarea efectelor negative;

e) acordarea de ajutoare de urgenta;

f) instituirea regimului starii de urgenta, în conditiile prevazute de art. 93 din Constitutia

21
României, republicata;

g) solicitarea sau acordarea de asistenta internationala;

h) acordarea de despagubiri persoanelor juridice si fizice;

Sistemul National are în compunere:

a) Comitete pentru Situatii de Urgenta;

b) Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta;

c) Servicii publice Comunitare profesioniste pentru Situatii de Urgenta;

d) Centre Operative pentru Situatii de Urgenta;

e) Comandantul Actiunii.

Comitetele pentru situatii de urgenta sunt:

a) Comitetul National pentru Situatii de Urgenta;

b) Comitetele ministeriale si ale altor institutii publice centrale pentru Situatii de Urgenta;

c) Comitetul Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta;

d) Comitetele judetene pentru Situatii de Urgenta;

e) Comitetele locale pentru Situatii de Urgenta.

Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, denumit în continuare Comitet National, se

constituie si functioneaza sub conducerea nemijlocita a ministrului administratiei si internelor si
sub coordonarea primului-ministru.

La nivelul judetelor se constituie, sub conducerea prefectilor, comitete judetene pentru situatii
de urgenta, denumite în continuare comitete judetene.

Din comitetul judetean fac parte presedintele consiliului judetean, sefi de servicii deconcentrate,
descentralizate si de gospodarie comunala si alti manageri ai unor institutii si societati
comerciale de interes judetean care îndeplinesc functii de sprijin în gestionarea situatiilor de
22
urgenta, precum si manageri ai agentilor economici care, prin specificul activitatii, constituie
factori de risc potential generatori de situatii de urgenta.

Organizarea, atributiile si functionarea comitetelor judetene se stabilesc prin ordine ale

prefecţilor.

Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei, orasului, sectorului sau
municipiului, dupa caz, si reprezentanti ai serviciilor publice si ai principalelor institutii si agenti
economici din unitatea administrativ-teritoriala respectiva, precum si manageri sau conducatori
ai agentilor economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul
activitatii, constituie factori de risc potential generatori de situatii de urgenta. Inspectoratul
General pentru Situatii de Urgenta, ca organ de specialitate din subordinea Ministerului
Administratiei si Internelor, asigura coordonarea unitara si permanenta a activitatilor de
prevenire si gestionare a situatiilor de urgenta.

În cadrul Inspectoratului General se organizeaza inspectia de prevenire, centrul operational

national si alte structuri adecvate pentru managementul situatiilor de urgenta, încadrate cu
personal specializat pe tipuri de riscuri, în comunicatii, informatica si relatii publice.

La nivelul municipiilor, oraselor, precum si al comunelor se constituie, sub conducerea

primarului, comitete locale pentru situatii de urgenta,denumite în continuare comitete locale.

Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei, orasului, sectorului sau

municipiului, dupa caz, si reprezentanti ai serviciilor publice si ai principalelor institutii si agenti

economici din unitatea administrativ-teritoriala respectiva, precum si manageri sau conducatori
ai agentilor economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul
activitatii, constituie factori de risc potential generatori de situatii de urgenta.

Organizarea, atributiile si functionarea comitetelor locale se stabilesc prin dispozitie a

primarului.

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, ca organ de specialitate din subordinea

Ministerului Administratiei si Internelor, asigura coordonarea unitara si permanenta a
activitatilor de prevenire si gestionare a situatiilor de urgenta.

În cadrul Inspectoratului General se organizeaza inspectia de prevenire, centrul operational

national si alte structuri adecvate pentru managementul situatiilor de urgenta,încadrate cu
personal specializat pe tipuri de riscuri, în comunicatii, informatica si relatii publice.

23
 Centrul operational îndeplineste permanent functiile de monitorizare, evaluare,
înstiintare,avertizare, prealarmare, alertare si coordonare tehnica operationala la nivel national a
situatiilor de urgenta.

Inspectoratul General, prin centrul operational national, asigura secretariatul tehnic permanent al
Comitetului National, preluând în acest sens, la data desfiintarii Comisiei Guvernamentale de
Aparare Împotriva Dezastrelor, secretariatul tehnic permanent al acesteia.

Serviciile publice comunitare profesioniste pentru situatii de urgenta, denumite în continuare

servicii de urgenta profesioniste, constituite ca servicii deconcentrate, care functioneaza ca
inspectorate judetene si al municipiului Bucuresti, asigura în zonele de competenta coordonarea,
îndrumarea si controlul activitatilor de prevenire si gestionare a situatiilor de urgenta.

Comitetul National are urmatoarele atributii principale:

a) examineaza si propune spre adoptare Guvernului Planul national de asigurare cu resurse

umane, materiale si financiare pentru gestionarea situatiilor de urgenta;

b) analizeaza si supune spre aprobare Guvernului Regulamentul-cadru de organizare,

functionare si dotare a comitetelor, centrelor operationale si centrelor operative pentru situatii de

urgenta, precum si fluxul informational-decizional;

c) declara, cu acordul primului-ministru, starea de alerta la nivel national sau la nivelul mai

multor judete, coordoneaza gestionarea situatiilor de urgenta si declara încetarea starii de

alerta;

d) hotaraste, cu acordul primului-ministru, punerea în aplicare a planurilor de evacuare, la

propunerea comitetelor ministeriale, judetene sau al municipiului Bucuresti;

e) propune Guvernului, prin ministrul administratiei si internelor, instituirea de catre

Presedintele României a "starii de urgenta" în zonele afectate, în baza solicitarilor primite de la

comitetele judetene sau al municipiului Bucuresti, si urmareste îndeplinirea masurilor stabilite în

acest sens;

f) propune Guvernului solicitarea/acordarea de asistenta umanitara internationala în cazul

24
situatiilor de urgenta cu impact deosebit de grav, pe baza analizelor întocmite de Inspectoratul

General;

g) coordoneaza, pe teritoriul national, activitatea fortelor internationale solicitate pentru

rezolvarea situatiilor de urgenta, îndeosebi în domeniul înlaturarii efectelor distructive ale

dezastrelor, în conformitate cu prevederile legii române;

h) propune Guvernului includerea în bugetul de stat anual a fondurilor necesare pentru

gestionarea situatiilor de urgenta, inclusiv pentru operationalizarea Sistemului National si a

structurilor de interventie în afara frontierelor de stat, în cadrul structurilor specializate ale

organismelor internationale cu atributii în domeniu;

i) stabileste repartizarea principalelor functii de sprijin pe care le asigura ministerele, celelalte

organe centrale si organizatiile neguvernamentale privind prevenirea si gestionarea situatiilor de

urgenta, care se aproba prin hotarâre a Guvernului;

j) initiaza elaborarea de acte normative pentru gestionarea situatiilor de urgenta si le avizeaza

pe cele elaborate de comitetele ministeriale, judetene si al municipiului Bucuresti;

k) analizeaza si supune spre aprobare Guvernului scoaterea de la rezervele de stat a unor

produse si bunuri materiale necesare sprijinirii autoritatilor administratiei publice locale si

populatiei afectate de dezastre sau alte situatii de urgenta;

l) stabileste modul de cooperare a structurilor Sistemului National cu alte autoritati si

organisme ale statului român sau internationale abilitate în managementul starilor exceptionale;

m) coordoneaza informarea opiniei publice privind managementul situatiilor de urgenta;

n) îndeplineste orice alte atributii stabilite potrivit legii. Comitetele judetene au urmatoarele
atributii principale:

a) informeaza Comitetul National, prin Inspectoratul General, privind starile potential

generatoare de situatii de urgenta si iminenta amenintarii acestora;

25
b) evalueaza situatiile de urgenta produse în unitatile administrativ-teritoriale, stabilesc masuri

si actiuni specifice pentru gestionarea acestora si urmaresc îndeplinirea lor;

c) declara, cu acordul ministrului administratiei si internelor, starea de alerta la nivel judetean

sau în mai multe localitati ale judetului si propun instituirea starii de urgenta;

d) analizeaza si avizeaza planurile judetene pentru asigurarea resurselor umane, materiale si

financiare necesare gestionarii situatiilor de urgenta;

e) informeaza Comitetul National si consiliul judetean asupra activitatii desfasurate;

f) îndeplinesc orice alte atributii si sarcini stabilite de lege sau de Comitetul National.

Comitetul Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta are urmatoarele atributiiComitetele

locale au urmatoarele atributii principale:

a) informeaza prin centrul operational judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, privind

starile potential generatoare de situatii de urgenta si iminenta amenintarii acestora;

b) evalueaza situatiile de urgenta produse pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale,

stabilesc masuri si actiuni specifice pentru gestionarea acestora si urmaresc îndeplinirea lor;

c) declara, cu acordul prefectului, starea de alerta pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale;

d) analizeaza si avizeaza planul local pentru asigurarea resurselor umane, materiale si

financiare necesare gestionarii situatiei de urgenta;

e) informeaza comitetul judetean si consiliul local asupra activitatii desfasurate;

f) îndeplinesc orice alte atributii si sarcini stabilite de lege sau de organismele si organele
abilitate.

Comitetele judetene au urmatoarele atributii principale:

a) informeaza Comitetul National, prin Inspectoratul General, privind starile potential

26
generatoare de situatii de urgenta si iminenta amenintarii acestora;

b) evalueaza situatiile de urgenta produse în unitatile administrativ-teritoriale, stabilesc masuri

si actiuni specifice pentru gestionarea acestora si urmaresc îndeplinirea lor;

c) declara, cu acordul ministrului administratiei si internelor, starea de alerta la nivel judetean

sau în mai multe localitati ale judetului si propun instituirea starii de urgenta;

d) analizeaza si avizeaza planurile judetene pentru asigurarea resurselor umane, materiale si

financiare necesare gestionarii situatiilor de urgenta;

e) informeaza Comitetul National si consiliul judetean asupra activitatii desfasurate;

f) îndeplinesc orice alte atributii si sarcini stabilite de lege sau de Comitetul National.

Comitetele locale au urmatoarele atributii principale:

a) informeaza prin centrul operational judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, privind

starile potential generatoare de situatii de urgenta si iminenta amenintarii acestora;

b) evalueaza situatiile de urgenta produse pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale,

stabilesc masuri si actiuni specifice pentru gestionarea acestora si urmaresc îndeplinirea lor;

c) declara, cu acordul prefectului, starea de alerta pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale;

d) analizeaza si avizeaza planul local pentru asigurarea resurselor umane, materiale si

financiare necesare gestionarii situatiei de urgenta;

e) informeaza comitetul judetean si consiliul local asupra activitatii desfasurate;

f) îndeplinesc orice alte atributii si sarcini stabilite de lege sau de organismele si organele

abilitate.

Inspectoratul General are urmatoarele atributii principale:

27
a) analizeaza, evalueaza si monitorizeaza tipurile de risc, efectueaza prognoze asupra

evolutiei acestora în scopul identificarii starilor potential generatoare de situatii de urgenta,

propunând totodata masuri pentru avertizarea populatiei si prevenirea agravarii situatiei;

b) asigura coordonarea aplicarii unitare, pe întreg teritoriul tarii, a masurilor si actiunilor de

prevenire si gestionare a situatiilor de urgenta;

c) asigura informarea operativa a ministrului administratiei si internelor si a institutiilor

interesate asupra starilor potential generatoare de situatii de urgenta sau producerii situatiilor de

urgenta în teritoriu, printr-un sistem informational propriu;

d) coordoneaza derularea programelor nationale de pregatire în domeniul apararii împotriva

dezastrelor;

e) coordoneaza activitatile de prevenire si de interventie desfasurate de serviciile publice

comunitare profesioniste, precum si constituirea grupelor operative pentru coordonarea si

sprijinul raspunsului în situatii de urgenta în zonele grav afectate;

f) transmite si urmareste îndeplinirea deciziilor Comitetului National;

g) asigura informarea populatiei prin mass-media despre iminenta amenintarii ori producerea

situatiilor de urgenta, precum si asupra masurilor întreprinse pentru limitarea sau înlaturarea

efectelor acestora;

h) asigura coordonarea tehnica si de specialitate a centrelor operationale si a centrelor

operative si asigura mentinerea permanenta a fluxului informational cu acestea;

i) coopereaza cu organismele de profil pe plan international, pe baza conventiilor la care statul

român este parte, si urmareste respectarea acestor conventii în domeniul situatiilor de urgenta;

j) avizeaza si propune Comitetului National, spre aprobare, planurile de interventie, de

cooperare sau de asistenta tehnica cu alte structuri ori organizatii internationale, în vederea

28
îmbunatatirii managementului situatiilor de urgenta;

k) constituie si gestioneaza baza de date cu privire la situatiile de urgenta si pune la dispozitia

institutiilor interesate datele si informatiile solicitate pentru solutionarea situatiilor de urgenta;

l) avizeaza regulamentele privind gestionarea situatiilor de urgenta specifice tipurilor de risc,

elaborate de comitetele ministeriale, si le prezinta spre aprobare;

m) acorda asistenta tehnica de specialitate autoritatilor publice centrale si locale privind

gestionarea situatiilor de urgenta;

n) propune ministrului administratiei si internelor participarea cu forte si mijloace la înlaturarea

efectelor situatiilor de urgenta în afara teritoriului tarii, potrivit tratatelor, acordurilor si

întelegerilor internationale la care România este parte;

o) coordoneaza planificarea resurselor necesare gestionarii situatiilor de urgenta la nivel

national si elaboreaza proiectul planului de asigurare cu resurse umane, materiale si financiare

pentru astfel de situatii;

p) elaboreaza rapoarte si alte documente pentru informarea Comitetului National,primului

ministru, Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, Presedintelui României si comisiilor de

specialitate ale Parlamentului;

q) coopereaza cu celelalte organe ale statului abilitate în managementul starii de urgenta,

starii de asediu sau al altor stari exceptionale;

r) functioneaza ca punct national de contact în relatiile cu organismele si organizatiile

internationale guvernamentale si neguvernamentale cu responsabilitati în domeniul situatiilor de

urgenta;

s) elaboreaza Regulamentul-cadru privind organizarea, atributiile, functionarea si dotarea

comitetelor, centrelor operationale si centrelor operative pentru situatii de urgenta;

t) informeaza Colegiul Ministerului Administratiei si Internelor asupra activitatii desfasurate;

29
u) îndeplineste orice alte atributii stabilite de Comitetul National sau de primul-ministru privind

managementul situatiilor de urgenta si prin regulamentul propriu de organizare si functionare.

Serviciile de urgenta profesioniste au urmatoarele atributii principale:

a) organizeaza si desfasoara activitati specifice de prevenire a situatiilor de urgenta;

b) participa la identificarea, înregistrarea si evaluarea tipurilor de risc si a factorilor

determinanti ai acestora si întocmesc schemele cu riscurile teritoriale din zonele de

competenta, pe care le supun aprobarii prefectilor;

c) exercita coordonarea, îndrumarea si controlul tehnic de specialitate al activitatilor de

prevenire si gestionare a situatiilor de urgenta;

d) acorda asistenta tehnica de specialitate privind gestionarea situatiilor de urgenta;

e) monitorizeaza prin centrele operationale evolutia situatiilor de urgenta si informeaza

operativ prefectii si Inspectoratul General;

f) planifica, organizeaza si desfasoara pregatirea pentru raspuns, în cazul situatiilor de

urgenta, a subunitatilor de interventie din subordine;

g) fac propuneri comitetelor pentru situatii de urgenta si Inspectoratului General privind

gestionarea si managementul situatiilor de urgenta;

h) urmaresc aplicarea regulamentelor privind gestionarea situatiilor de urgenta si a planurilor

de interventie si de cooperare specifice tipurilor de riscuri;

i) asigura transmiterea operativa a deciziilor, dispozitiilor si ordinelor si urmaresc mentinerea

legaturilor de comunicatii între centrele operationale si operative implicate în gestionarea

situatiilor de urgenta, precum si cu dispeceratele integrate pentru apeluri de urgenta si cu

dispeceratele proprii serviciilor si fortelor care intervin în acest scop;

30
j) centralizeaza solicitarile de resurse necesare pentru îndeplinirea functiilor de sprijin pe

timpul situatiilor de urgenta si le înainteaza organismelor si organelor abilitate;

k) gestioneaza baza de date referitoare la situatiile de urgenta din zonele de competenta;

l) îndeplinesc orice alte atributii si sarcini privind gestionarea situatiilor de urgenta, prevazute

de lege sau stabilite de organismele si organele abilitate.

Art. 27. - (1) Centrele operative cu activitate permanenta au urmatoarele atributii principale

Centrele operative cu activitate permanenta au urmatoarele atributii principale:

a) centralizeaza si transmit operativ la centrul operational al Inspectoratului General date si

informatii privind aparitia si evolutia starilor potential generatoare de situatii de urgenta;

b) monitorizeaza situatiile de urgenta si informeaza Inspectoratul General si celelalte centre

operationale si operative interesate;

c) urmaresc aplicarea regulamentelor privind gestionarea situatiilor de urgenta si a planurilor

de interventie si cooperare specifice tipurilor de riscuri;

d) asigura transmiterea operativa a deciziilor, dispozitiilor si ordinelor, precum si mentinerea

legaturilor de comunicatii cu centrele operationale si operative implicate în gestionarea situatiilor

de urgenta, cu dispeceratele integrate pentru apeluri de urgenta si cu dispeceratele proprii

serviciilor si fortelor care intervin în acest scop;

e) centralizeaza solicitarile de resurse necesare pentru îndeplinirea functiilor de sprijin pe

timpul situatiilor de urgenta si fac propuneri pentru asigurarea lor;

f) gestioneaza baza de date referitoare la situatiile de urgenta;

g) îndeplinesc orice alte atributii si sarcini privind managementul situatiilor de urgenta,

prevazute de lege si în regulamentul-cadru mentionat la art.

31
 BIBLIOGRAFIE :

LEGE Nr. 554 din 2 decembrie 2004 Legea contenciosului administrativ

LEGE Nr. 215 din 23 aprilie 2001 *** Republicată Legea administraţiei publice locale

Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 453 din 25 mai 2006.

LEGE Nr. 340 din 12 iulie 2004 *** Republicată privind prefectul şi instituţia prefectului

HOTĂRÂRE Nr. 460 din 5 aprilie 2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004
privind prefectul şi instituţia prefectului

Ordonanta de urgenta nr. 21/2004 privind sistemul naţional de management al situaţiilor de

urgenţă

HGR nr. 1491 / 2004 Regulamentul cadru privind structura organizatorică atribuţiile, funcţioarea
şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă

HGR nr. 1489 / 2004 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de
Urgenţă

32