REUMATISMUL ARTICULAR ACUT (R.A.A.

Definiţie: reumatismul articular acut este o "boală care reprezintă urmarea unei infecţii
cu streptococi din grupa A, în care se observă una sau mai multe dintre următoarele
manifestări majore: poliartrita acută mobilă, cardită, coree, noduli subcutanaţi, eritem
marginat. Bolnavul este expus recăderilor şi aceste recăderi pot agrava leziunea
cardiacă". Este o boală a ţesutului conjunctiv, interesând întregul organism, afectând cu
predilecţie inima şi articulaţiile; are caracter infecţios, debut acut şi evoluţie cronică,
întreruptă de perioade acute. In timp ce manifestările articulare ale R.A.A. sunt
trecătoare, vindecându-se fără urme, cele cardiace sunt importante şi grave, putând
conduce la invaliditate (endocardită, miocardită) sau moarte.
Boala poate apărea la orice vârstă, dar are incidenţă maximă între 5 şi 15 ani. La adult se
întâlneşte de obicei ca recidivă, ca un sindrom poliarticular de tip inflamator, asociat de
obicei unei valvulopatii mitrale sau aortice. Boala apare frecvent iarna şi primăvara, sub
forma unor mici epidemii de R.A.A., în aglomeraţii, în condiţii de igienă mediocre,
oboseală, frig şi umiditate.
Simptomatologie: boala este precedată cel mai adesea de angină, amigdalită acută sau
simplă faringită. Urmează o perioadă de vindecare aparentă de 1 - 3 săptămâni. In această
perioadă apare uneori o stare subfebrilă, cu astenie, artralgii şi epistaxis - semne
cunoscute sub denumirea de sindrom postanginos. După 1-3 săptămâni de la vindecarea
anginei streptococice începe perioada de stare caracterizată prin:
- Manifestări articulare: poliartrită acută mobilă, fugace, care interesează mai multe
articulaţii în acelaşi timp, în special cele mari (şold, genunchi, tibiotarsiene), cu caracter
inflamator (tumefiere, căldură, congestie şi dureri); caracteristica de "mobilă" este
conferită de faptul că inflamaţia articulară se mută de la o articulaţie la alta (durata medie
pentru o atingere articulară fiind de 4 - 5 zile); mişcările articulare sunt foarte dureroase;
cu sau fără tratament poliartrită se vindecă fără sechele.
- Manifestări generale: febră aproape constantă, mai ales la copii şi adolescenţi, cu
puseuri de hipertermie la fiecare nouă atingere articulară sau viscerală, reacţionând la
salicilat şi cortizon; tahicardie la fel de constantă, persistând şi după normalizarea
temperaturii; paloare frapantă, transpiraţii abundente; uneori epistaxis.
- Manifestări cutanate: nodozităţi Meynet de mărimea bobului de mazăre (noduli
subcutanati care apar in zona articulatiilor atinse), nedureroase, localizate în jurul
articulaţiilor inflamate; eritem marginat (Leziunile sunt roz-rosii, usor elevate si
tranzitorii); eritem nodos (se manifesta prin noduli subcutanati profunzi, durerosi, calzi,
acoperiti cu o piele rozalie sau roscata, amplasati cel mai des pe fata anterointerna a
gambelor).
- Manifestări viscerale: pleurezii, congestii pulmonare, nefrite, hepatite, dureri
abdominale, uneori cu caracter pseudopendicular.
- Manifestări nervoase: coree (mişcări involuntare şi dezordonate ale extremităţilor),
reumatism cerebral (delir, confuzie, insomnie, anxietate, hipertermie).
- Manifestări cardiace: sunt cele care conferă bolii nota de gravitate, justificând vechiul
aforism potrivit căruia: "reumatismul linge articulaţiile, dar muşcă inima"; sunt mai
frecvente la copil şi adolescent şi mult mai rare la adult. Termenul de cardită include
afectarea miocardului şi a endocardului. Obişnuit, leziunea cardiacă apare în prima
săptămână de boală; la necropsie este vizibilă aproape întotdeauna, chiar în absenţa
manifestărilor clinice. Atingerea cardiacă trece uneori neobservată. Poate fi sugerată de
creşterea temperaturii, nejustificată de prinderea articulaţiilor.
Leziunile endocardului - stenoze sau insuficienţe - sunt localizate, în ordine, la valvulele
mitrală (50%) şi aortică (20%), izolat sau împreună (30%).
- Manifestări biologice: anemie discretă, hiperleucocitoză, dar în special creşterea
considerabilă a V.S.H. şi a fibrinogenului. Streptococul hemolitic este prezent în
exsudatul faringian în timpul anginei (înaintea instituirii penicilinoterapiei), iar A.S.L.O.
(antistrepto-lizinele) este crescut la 15 zile de la debutul anginei (1 000 - 2 000 u).
Forme clinice particulare:
- forma cardiacă pură (febră, tahicardie, dispnee, asurzirea zgomotelor + semne
biologice);
- forma articulară atipică (monoartrită, poliartralgii difuze);
- forma infecţioasă cu tablou septicemie,
- forme abdominala (la tineri);
- forma cronică cu tablou numai biologic;
- forma articulară subacută durează câteva luni până la 1 - 2 ani, fără cardită;
- forma fibroasă (cu retracţii aponevrotice şi deformări);
- forma cardiacă malignă.
Evoluţie: boala durează 3-4 săptămâni în formele uşoare şi câteva luni în cele severe.
Copiii fac forme grave, datorită afectării frecvente a cordului. Formele maligne, cu
pancardită şi hipertermie, evoluează către exitus. Recidivele sunt mai frecvente în primii
ani de la primul puseu, la bolnavii cu titru A.S.L.O. ridicat, la bolnavii cu determinări
cardiace şi la cei cu puseuri repetate de R.A.A. în antecedente.
Profilaxia R.A.A. constă în tratamentul continuu cu Penicilină, Moldamin - 1 2000 000 u.
la 14 zile, 5 ani de la episodul acut sau până la 20 de ani.
Tratament: repausul absolut la pat este obligatoriu. Activitatea se reia după 6 săptămâni
când nu a apărut cardită, după 2-3 luni în caz de cardită minimă şi după 3-6 luni (urmate
de alte 6-l2 luni de activitate redusă) când există cardită severă. . Corticoterapia rămâne
tratamentul de elecţie, mai ales în cazurile în care coexistă cardita, la primul puseu şi în
cazurile severe. Se administrează Prednison 1-l,5 mg/kilocorp/zi, doza reducându-se
săptămânal, din a doua săptămână, iar durata tratamentului fiind de 8 - 12 săptămâni.
Regimul hiposodat, antiacidele şi clorura de potasiu (2 g/zi) sunt mijloace de protecţie.