ENDOCARDITE

Endocarditele sunt boli inflamatorii evolutive ale endocardului, afectând în principal endocardul
valvular. Se cunosc endocarditele bacteriene (endocardita bacteria- nă subacută - lentă, endocardita
bacteriană acută - malignă acută) şi endocardite nebacteriene (endocardite reumatismale; endocardita
trombozantă simplă).
1) ENDOCARDITE BACTERIENE
Definiţie. Endocardita bacteriană este un proces inflamator endocardio care apare în cadrul unor infecţii
generale cu diverşi germeni şi se caracterizează prin manifestări de septicemie, embolii periferice şi leziuni
ulcero-vegetante ale endocardului valvular parietal.
Etiologie. Agentul etiologic este streptococul viridans (aproximativ 75% - 2/3 din cazuri), mai rar
enterococul, stafilococul alb sau auriu (1/3 din cazuri), gonococul, pneumococul etc.
Factori declanşatori: extracţii dentare, amigdalectomii, investigaţii genitourina- re (cateterism vezical,
cistoscopie), bronhoscopii, avorturi etc., care fac ca germenii existenţi în diferite focare de infecţie să
pătrundă în sânge şi să se grefeze pe válvula lezată.
Factori favorizanţi: raportul dintre virulenţa germenilor şi puterea de apărare a organismului. Când
puterea de apărare este scăzută şi germenii sunt foarte virulenţi, apare endocardita malignă acută; când
forţele de apărare ale organismului sunt mari şi virulenţa germenilor scăzută apar endocarditele abacteriene,
iar când forţele de apărare şi virulenţă sunt în echilibru, apare endocardita lentă. Existenţa unei cardiopatii
anterioare, de obicei reumatismale (stenoză mitrală sau insuficienţă aortică), mai rar congenitală, se
întâlneşte aproape totdeauna la această categorie de bolnavi.
Simptomatologie
Debutul, aproape totdeauna insidios, se caracterizează prin febră neregulată - care persistă un timp
îndelungat - săptămâni şi luni, astenie, paloare, anorexie şi transpiraţii - la un vechi valvular. Semnul
revelator este febra până ce diagnosticul se precizează.
 In perioada de stare se întâlnesc:
- semne generale toxiinfecţioase: febră neregulată, cu frisoane şi transpiraţii, astenie marcată, anorexie cu
pierdere în greutate, splină moderat mărită şi dureroasă,
dureri musculare şi articulare;
- simptome cardiace: leziuni valvulare, uneori, semne de atingere miocardică (galop, tulburări de ritm) sau
coronariană (crize de angor sau infarct miocardic), hipo- tensiune arterială şi agravarea sau instalarea
insuficienţei cardiace;
- manifestări cutanate: paliditate de un galben-murdar, peteşii, erupţii hemoragice pe membre, nodozităţi
mici şi dureroase roşii-violacee care apar în pulpa degetelor (noduli Osler), hipocratism digital;
- semne de embolie în arterele membrelor (durere, paloare, hipotermie şi dispariţia
pulsului), în arterele cerebrale (hemiplegie), în artera pulmonară (infarct pulmonar) etc.; V.
- semne renale: embolii renale (colici violente, hematurie), leziuni de glomerulone- frită (hematurie,
albuminurie etc.).
Investigaţii
Hemocultura este examenul capital. Sângele se recoltează pe mai multe tipuri de medii de cultură, în
apogeul febrei şi după frison (în special seara). Se recoltează 3-8 hemoculturi în primele 24-48 de ore,
înainte ca bolnavul să fi început tratamentul cu antibiotice. Dacă a fost instituit tratamentul cu antibiotice,
se sistează şi se recoltează hemoculturi la 24-36 de ore de la suprimare. în cazul unor hemoculturi negative,
se pot practica arterioculturi.
Există şi cazuri cu hemocultură constant negativă cu prognostic sever.
Forme clinice. Există două forme clinice evolutive:
- endocardita bacteriană subacută (endocardita lentă), cu debut şi evoluţie îndelungată, cu grefa septică
constituită pe un endocard anterior lezat (valvulopa- tie dobândită sau congenitală); netratată, evoluează
letal în săptămâni sau luni. Răspunde bine la antibioterapie (90%), leziunile reziduale fiind minime. Pot
apărea recăderi sau accidente tardive embolice (cerebrale sau în membre). Profilaxia este posibilă prin
intervenţii chirurgicale;
- endocardita bacteriană acută (endocardita malignă acută) cu evoluţie rapidă, cu grefa septică constituită
pe un endocard anterior normal, în 2/3 din cazuri cu stafilococul auriu, iar într-o treime cu colibacil, proteus,
piocianic, salmone- le. Metastaza septică apare în cursul unei septicemii, pe un cord rar lezat, având ca
poartă de intrare un focar septic cutanat, rinofaringian, pulmonar, biliar, urinar, uterin. Produce ulceraţii
valvulare mutilante, ireversibile. Clinic domină starea septică dramatică cu embolii periferice, atingerea
cordului exteriorizându-se discret prin sufluri în mai multe focare variabile. Sfârşitul este letal în 1-3
săptămâni. Antibioterapia este inoperantă în 75% din cazuri. în situaţii rare, în care infecţia este lichidată,
persistă o insuficienţă cardiacă gravă şi riscul emboliilor; endocar- dită reumo-septică este o realitate clinică
şi constă în asocierea endocarditei lente cu o endocardită reumatismală.
Evoluţie. Datorită antibioticelor evoluţia este mult mai bună decât în trecut. Boala - chiar vindecată -
afectează sever, în timp, starea bolnavului datorită sechelelor renale (nefrita cronică), arteriale (hemiplegii,
tromboze), insuficienţelor cardiace şi recidivelor.
Prognosticul este în general rezervat; mai grav la bătrâni, în formele cu hemoculturi negative, cu leziuni
renale severe sau embolii grave.
Tratamentul va fi precoce, masiv şi asociat.
Tratamentul igieno-dietetic constă în repaus la pat, regim hipercaloric, bogat în proteine şi vitamine (C
şi A), dietă săracă în sare.