Sunteți pe pagina 1din 49

CUPRINS

RECUPERAREA MEDICALĂ PRIN CURA BALNEARĂ ÎN


AFECŢIUNILE REUMATISMALE

CAP.1. REUMATOLOGIE..................................................................................2
Secţiunea 1.1. Generalităţi şi definiţie.......................................................2
Secţiunea 1.2. Reumatismul poliarticular acut ...........................................2
Secţiunea 1.3. Poliartrita reumatoidă..........................................................3
Secţiunea 1.4. Spondilita anchilozantă .......................................................5
Secţiunea 1.5. Afecţiuni ale coloanei .....................................................7

CAP.2 CURA BALNEARA IN AFECTIUNILE REUMATISMALE .............15

Secţiunea 2.1. Balneoterapia ....................................................................15


Secţiunea 2.2. Electroterapia ....................................................................18

CAP.3 TERAPIA FIZICA SI DE RECUPERARE. STUDIU. .........................23

Secţiunea 3.1 Metode de recuperare BFT în artroza genunchiului


(gonartroza) ........................................................................................................23
Secţiunea 3.2 Metode de recuperare BFT în nevralgia sciatică................32
Secţiunea 3.3 Metode de recuperare BFT în artrozele de cot...................41

BIBLIOGRAFIE

1
CAP.I REUMATOLOGIE

Secţiunea 1.1. GENERALITĂŢI ŞI DEFINIŢIE

Reumatologia este stiinta care se ocupa cu studiul bolilor reumatice, boli


infectioase declansate de de infecţia cu streptococ betahemolitic (in sânge) ca urmare a
unor abcese, infecţii urinare etc., apărute cel mai adesea in copilărie. Reumatologia studiaza
patologia pielii, a cartilajului, a sinovialei, a tendonului, a discurilor intervertebrale, a
ligamentelor intervertebrale si a osului. Punctul comun de afectare este tesutul conjunctiv,
de aceea reumatismul este in fapt o boala a tesutului conjunctiv. Tesutul conjunctiv este
format din fibre conjunctive (predomina la muschi), substanta fundamentala (predomina la
oase) si celule (predomina la piele si organe). In formele sale foarte grave, reumatismul poate
ataca si tesutul conjunctiv din organele interne. De aceea, reumatismul se poate instala la
nivelul oricarui organ.
Tratamentele moderne sunt eficiente, astfel incât streptococul este înlăturat definitiv.
Analizele concludente care se fac in reumatism sunt ASLO (antistreptolizina O) si VSH
(viteza de sedimentare a hematiilor).
In reumatismul infecţios acut tratamentul cu antibiotice este obligatoriu.
Bolile reumatice pot fi clasificate in funcţie de factorii etiologici, patogeni sau
morfologici. Putem avea:
-
reumatisme articulare (prind articulatiile) si reumatisme abarticulare
(extraarticulare): nu prind articulaţiile, ci ţesuturile moi: bursite, fascite, miozite,
nevralgii si nefrite, periartrite, tenosinovite, tendinite, miozite, etc.
-
reumatisme inflamatorii si reumatisme degenerative
De reţinut! Reumatismul este o boală a ţesutului conjunctiv (ţesut de susţinere),
caracterizata prin apariţia unor noduli reumatici numiţi Aschoff Talalaev, mai ales la
nivelul inserţiilor tendinoase si pe periost.
Reumatismul articular acut se tratează cu reflexoterapie, gimnastica, sejur in staţiuni
balneare; nu se aplica masaje. Se recomanda si apiterapie pentru intarirea factorilor imunitari:
cura cu tinctura de propolis: la adulţi - 20 picături de 3 ori pe zi; la copii mai mari de 6 ani –
10-15 picături; la copii mici – 3-5 picături; cura cu oţet de mere si miere; consum sporit de
miere.
Grupa reumatismelor articulare
Reumatismele articulare pot fi de două feluri:
1) reumatisme inflamatorii: reumatismul poliarticular acut, poliartrita reumatoida,
spondilita anchilozanta
2) reumatisme degenerative: scolioza, cifoza, spondiloza, discopatia, hernia de disc,
artroza, PSH, reumatismul tuberculos, osteoporoza
De retinut: Terminaţia -oza = degenerare iar –ita = inflamare.

Secţiunea 1.2 REUMATISMUL POLIARTICULAR ACUT - PRA


(febra reumatică sau reumatismul Socolski - Buyot)

Este un reumatism de natura infecţioasă (dat de infecţii cu streptococul betahemolitic


din grupa A; poate debuta in urma unor faringo-amigdalite streptococice repetate sau la 1-4
săptămâni dupa scarlatina). Se manifesta la persoane cu vârsta intre 3-27 de ani. Intre 3 – 12
ani poate avea si prindere cardiaca si trebuie tratat din timp, altfel se poate rămâne cu o

2
cardita reumatica; 6-12 ani este perioada critică. De aceea este bine ca cei mici sa nu bea apa
rece din frigider (adica sub 4°C – apa de izvor are intre 5-9°C, iar cea din pamant are 4°C) sau
sa nu manance prea multa inghetata odata. In popor se spune ca acest reumatism „linge
articulatiile si ataca inima”. Copilul se culca perfect sanatos seara si dimineata se trezeste
intepenit.
Sunt cuprinse de obicei articulaţiile mari: gleznă, genunchi, sold, cot, pumn, intr-o
succesiune relativ rapidă. Poliartrita durează in general 2-3 săptămâni si nu lasă semne
articulare. In perioada afectării, articulaţiile se tumefiază, devin calde, roşii si dureroase
(principiul: rubor – calor – tumor - dolor), mai ales la mobilizarea activa; pot apărea si
palpitaţii. In momentul apariţiei acestor manifestări, in sânge apar anticorpi specifici
(streptolizina) împotriva acestor antigene streptococice (in laborator ii determinam prin titrul
Aslow; daca in mod normal este sub 200, acum creste peste 333).
Examene de laborator: pentru diagnostic precis:
-
VSH: creste cu mult peste 25-30 mm/h
-
creste proteina C reactivă
-
numărul de leucocite creste cu mult peste 15.000 – 20.000 pe mm3
-
Aslow creşte peste 333
-
fibrinogenul creste de asemenea
-
la examenul de urina apar proteine (sau) albumine in urina = proteinurie
(albuminurie); se asociază cu hematurie microscopica.
Tratamentul se face obligatoriu cu antibiotic, cu penicilina G (1600 unităţi/zi) sau cu
eritromicina (copii: 40mg/kg corp/zi; adulţi: si 1 g/kg corp/zi) aprox. 10 zile. La nevoie se
poate repeta. Se va face apoi profilaxie cu Moldamin (1.200.000 unităţi/1 - 2 sau 3 săptămâni,
in funcţie de cat de virulent a fost reumatismul). Daca tratamentul nu este efectuat corect,
apare cardita care se poate manifesta cu suflu sistolic sau afectiune de valva mitrala. Cu
tratament corect se poate vindeca in totalitate. Daca nu apar complicaţii durează 2-4
săptămâni, daca apare si cardita poate dura 2-3 luni.
Tratamentul fizioterapeutic: creştem capacitatea imunitara a organismului, gimnastica
dimineata, cura cu tinctura de propolis (o picatura/ an de varsta la copil), cura cu polen,
lăptişor de matcă, cura cu oţet de mere si miere, cura balneara. La copii trebuie combătut
rahitismul cu bai de soare si căldura.

Secţiunea 1.3 POLIARTRITA REUMATOIDĂ - PR


(poliartrita cronica evolutiva - PCE sau poliartrita cronica primara - PCP)
Poliartrita reumatoida este o boala generala a ţesutului conjunctiv. Se manifesta
prin dureri ale articulaţiei degetului mijlociu după care se întinde la toata mina, apoi la
cot, umăr, articulaţii. In faze avansate se formează noduri in articulaţii. Diagnosticul se pune
in urma analizei reumatoide. Cauza apariţiei nu sunt pe deplin elucidate. Se cunoaste doar ca
aceasta boala apare pe un fond de imunitate scăzuta, stare de oboseala, depresie, frigul si
umezeala reprezentand factori favorizanţi. De regula, aceasta boala este facuta de femeile care
traiesc in conditii mai grele, dar nu neaparat.
Este mai frecventa la femei si are incidenta maxima la 45-50 ani. Debutează încet, fara
simptome deosebite. Are caracter inflamator, progresiv si simetric (articulaţiile sunt prinse
simetric: cot stâng-drept, mana stânga-dreapta etc). La tinerete este mult mai grava, deoarece
debuteaza in puseu acut de la inceput.
Boala începe insidios, se alterează starea generala, apatie, oboseala, discreta pierdere in
greutate; apar dureri la nivelul articulaţiilor mici, cel mai frecvent degetele mijlocii la ambele
mâini, cu redoare dimineaţa, posibil si la mâini si la picioare, boala manifestându-se simetric.
Caracteristica acestei boli este ca durerea apare la ambele maini/picioare in acelasi timp si nu

3
doar la un singur membru si ca durerile apar dimineata (posibil chiar incepand cu ora 2-3
dimineata).
Durerile pot fi prezente luni/ani, in pusee de o saptamana/ o luna, fără tumefierea
articulaţiilor sau pot apărea/dispărea pana se permanentizează. Ulterior durerea este
permanenta, de la luni, la ani de zile. Pot exista si cazuri explozive. Când apar, tumefacţiile au
caracter permanent, chiar progresiv. In acest stadiu boala este instalata definitiv. Uşor, încep
sa fie prinse si articulaţiile mijlocii. Degetele se subţiază si apare degetul in fus. Prinderea
articulaţiilor este centripeta, de la articulaţiile distale spre centuri (de la exterior spre interior).
Primele leziuni apar la nivelul sinovialei si apoi la nivelul cartilagiilor (la epifiza: capul
osului). Se distruge cartilajul si apare subluxatia articulara, care da forma specifica a degetelor
in aceasta boala. In final se instalează anchiloza fibroasa. Muşchii încep sa se atrofieze de
timpuriu. In ţesutul interstiţial apar numeroşi noduli, pielea devine atrofică, străvezie.
Tegumentul se subţiază, devine lucios, se usucă si se descuamează. De asemenea, apar leziuni
nervoase/ demielinizare (in special in coarnele anterioare ale măduvei spinării), ceea ce duce
la o incoordonare a miscarilor. La ochi pot apărea irido-ciclite. In fazele finale, pe lângă
articulaţii, apar leziuni si in organe si ţesuturi, pe care „le schimonoseste”. De aceea, aceasta
boala scurteaza si chinuie viata. S-a constatat ca aceasta boala duce si la aparitia osteoporozei.
Boala evoluează in patru stadii:
1. apar tumefierile articulare, dureri spontane la mişcare; uneori si degetul in fus; sunt prinse
articulaţiile mici si mijlocii; stare generala de inapetenţa si pierdere ponderata;
2. încep sa se limiteze mişcările in articulaţii; apare atrofia musculara; apare osteoporoza; pot
fi prinse si articulaţiile sterno-claviculare si temporo-mandibulare;
3. articulaţiile încep sa se deformeze; apar subluxaţii; apare anchiloza fibroasa si o atrofie
musculara mare;
4.procesul de anchiloza fibroasa si osoasa se definitivează /fixarea degetelor si genunchilor in
poziţii vicioasa - stadiu terminal.
Examenul de laborator nu este concludent la început.
- VSH-ul creste la 80-100 ml/h
-
apare o uşoara anemie la hemograma
-
electroforeza proteinelor serice arata un nr. scăzut de albumine, alfa si beta-
globulinele sunt crescute
-
testele de aglutinare: testul Valer Rozen si Latex: pozitiv, mai târziu; exista si
microteste pentru evidenţierea factorilor reumatoizi (de obicei este vorba de
imunoglobuline: M, G si A)
-
stabilirea diagnosticului se face in final tot pe semiologie (prinderea articulaţiilor
mici; redoarea articulaţiilor dimineaţa; sensibilitate crescuta/durere la mobilizare;
tumefierea părţilor moi si a articulaţiilor; prinderea articulaţiilor simetric; semne de
osteoporoza; testul reumatic cu imunoglobulinele A, M, G).
Tratament medicamentos se da, dar fara prea mari rezultate.
Tratamentul fizioterapeutic consta in reflexoterapie si cura cu tinctura de propolis.
Tratamentul intensiv presupune apiterapie, reflexoterapie, masaj terapeutic, gimnastica
medicala articulara si, funcţie de stadiul bolii, exerciţii respiratorii si masaj sedativ al cutiei
toracice. La cea mai mica bănuiala, fizioterapeutul trebuie sa înceapă tratamentul pentru a nu
se ajunge in faza in care nu se mai poate face nimic. Pe toate căile vom întări factorii
imunitari: regim de viata, regim alimentar, echilibru munca-odihna, apifitoterapie, consum
sporit de miere, propolis, lăptişor de matca, polen (primăvara-toamna), cura cu oţet de miere
si mere, gimnastica moderata, uşor masaj de întreţinere (se face mai bland pentru a nu subluxa
articulatiile si pentru ca da dureri, dar este necesar pentru a intretine musculatura si a o
impiedica sa se atrofieze), cura balneara (ape sărate), tratament cu înţepături de albine.

4
Secţiunea 1.4 SPONDILITA ANCHILOZANTA - SA

Spondilita anchilozanta, numita si spondilartrita anchilozanta sau boala Behterev,


este o boala a bărbatului tânăr, de 20-30 ani, care are ca substrat o inflamaţie evolutiva si
progresiva a articulaţiilor coloanei vertebrale, cu tendinţa de a anchiloza. Este o boala cu
evolutie pe ax.
Este dificil de diagnosticat din timp întrucât nu se manifesta dureros si, la inceput, nu
apare nimic pe radiografii si analize de laborator. Este mai frecventa la bărbaţi si evoluează
spre anchilozarea lenta a coloanei vertebrale. Cauzele apariţiei nu sunt cunoscute. Implicit, nu
exista tratament medicamentos eficient si in aceasta consta gravitatea SA.
SA debutează cu dureri sacro-iliace (sacro-ileita = inflamatie la nivelul articulatiei
osului sacru cu bazinul) ce pot fi confundate cu tabloul clinic de sciatica, iradierea este de
natura osoasa (spre deosebire de discopatie, la care durerea de mijloc apare la oboseala, la
efort sau in conditii grele, aceasta durere se manifesta pe un fond de odihna – dimineata, dupa
somn. Dupa ce bolnavul se scoala si face miscari, durerea de SA trece.). Mai rar poate debuta
cu dureri/ inflamatii in calcai (anchilozeaza tendonul lui Ahile). De regula, primele articulaţii
prinse sunt articulaţiile sacro-iliace. Apare o sinovita care se extinde uşor la coloana
vertebrala, pana o cuprinde toata si in final prinde si centurile (bazin si umeri). Ca reactie de
aparare a organismului, acesta produce inflamatia, depune calciu masiv in articulatiile afectate
si acestea anchilozeaza pana devin imobile. Apare o rigiditate vertebrala, flexia anterioara se
limitează. Lordoza lombara începe sa dispară si cu cat evoluează devine cifoza. Incepe sa
apară o paloare tegumentara, o uşoara scădere in greutate, o uşoara subfebrilitate. Ttreptat se
instalează o redoare a coloanei vertebrale pana la cap si încep sa se modifice curburile
coloanei vertebrale.
Caracteristic SA este semnul de debut, care apare ca o durere de spate si o redoare
(intepeneala) inexplicabila, dimineata, ce poate dura saptamani sau luni de zile. Când apar,
durerile sunt vagi si localizate in zona sacro-iliaca, cervicala si a centurii scapulo-humerale,
sub forma unor pusee periodice (o data la 6 luni). Aceasta este faza de predispozitie, singura
in care bolnavul poate fi salvat. Din pacate, in aceasta faza nu se poate pune diagnosticul,
deoarece nu apare pe radiografii si analize de laborator, iar cand boala se manifesta clinic, nu
se mai poate trata. Este o boala subversiva, care ataca pe ascuns organismul. Sunt doar doua
teste care, efectuate in faza initiala, pot salva bolnavul prin punerea diagnosticului:
-
RMN de sacro-iliac: se evidentiaza o lama de lichid inflamatoriu pe sinoviala (nu se
stie ce produce aceasta inflamatie)
-
Testul de marker HLAB 27 – care arata doar ca bolnavul are predispozitia genetica
de a face SA, dar nu si ca are boala in sine.
Testele reumatice ies negative.
In faza aceasta, tratamentul fizioterapeutic este obligatoriu si va fi asociat cu tratament
nespecific (nu se stie ce anume cauzeaza aceasta boala):
-
vara: cura cu apa sarata si namol la Techirghiol, soare
-
regim igieno-dietetic: suplimentarea carentelor de calciu si magneziu sau oricaror
altor carente cu propolis crud sau tinctura (20-30 picaturi). In faza de acutizare se
pot administra chiar 3x30 pic/zi.
-
cura antireumatica cu otet de mere si miere (1-2 lingurite/zi)
-
intarirea imunitatii
-
tratamentul cu venin de albine este foarte eficient, chiar salvator in aceasta faza!
3mg/ aplicatie, o data pe saptamana, timp de 2-3 saptamani, ulterior de 2 ori pe
saptamana
-
masaj sedativ usor (fara batai), cu frictiuni pe vertebre si pe coloana
-
gimnastica o data / saptamana, inot, bai calde, miscari in apa calda

5
Cand boala evolueaza, fenomenul clinic dominant este durerea care cuprinde întreaga
coloana. La început apar contracturi pe musculatura paravertebrala si muşchiul trapez, atrofii.
Inflamaţia cuprinde treptat întreaga coloana vertebrala si fie o deformează sub forma unei
cocoaşe, fie ca blochează gâtul (brad). De cele mai multe ori coloana se cifozează sau se poate
rigidiza si in poziţie rectilinie. In 10% din cazuri apare si irido-cicleita. In final sunt prinse si
centurile scapulara si pelviana. Intr-un număr variabil de ani coloana se anchilozează complet,
mersul devine legănat, sunt prinse si articulaţiile coastelor, care dau probleme respiratorii. In
faza sa cea mai grava, boala anchilozează coastele si sternul ceea ce duce la insuficienta
respiratorie si cardiaca. Pacientul este prins intr-o carcasa anchilozata, nu mai poate misca nici
umerii, nici soldurile, ci doar ochii in cap.
Examenul radiologic:
-
sacroileita bilaterala
-
procese de calcifiere a ligamentelor interspinoase si latero-laterale -coloana de
bambus – cu aspectul unui trunchi de bambus sau a unei linii de tramvai cu trei sine,
ca urmare a sudurilor dintre apofizele spinoase si cele laterale
-
examenul de laborator: neconcludent
-
semne: dureri si rigiditate lombara care persista mai mult de trei luni
-
semne de iritaţie la ochi
Analiza prin care se diagnostichează se numeşte SA.
Tratamentul medicamentos se face cu: cortizon, salazopirina, taladon (saruri de aur) si,
mai recent, cu Remicade (medicament pe baza de urina de soarece). Tratamentul
medicamentos are doar rol de ameliorare, dar este periculos deoarece scade foarte mult
imunitatea organismului.
Tratamentul fizioterapeutic in faza incipienta consta in cura cu oţet de mere si miere si
tinctura de propolis, vara sejur in staţiuni balneare cu lacuri sărate, soare si nămol (Amara,
Lacul Sarat), cu scopul întăririi sistemului imunitar al organismului. La un nivel mai ridicat al
evoluţiei bolii se aplica masaj terapeutic, gimnastica, reflexoterapie. Tratament intensiv:
apiterapie, reflexoterapie, masaj terapeutic, gimnastica medicala articulara in funcţie de
stadiul bolii.
Tratamentul fizioterapeutic cuprinde:
-
creşterea factorilor imunitari – întreţinere si întărire a organismului din punct de
vedere imunitar
-
apifitoterapie: lăptişor de matcă, miere, tinctura de propolis – 20 picături pe zi sau
3x30 picaturi pe zi in faza de acutizare, pentru o actiune asemanatoare antibioticului,
polen – o linguriţa după sau in timpul mesei, înţepături albine (tratamentul cu venin
de albine este salvator in faza de predispozitie), cura de otet de mere cu miere
-
regim de viata echilibrat
-
cura balneara; o data pe an (Sovata, Mangalia, Techirghiol; uneori si Felix)
-
masaj sedativ in faza de predispozitie si de întreţinere a coloanei si musculaturii; in
special regiunea lombara si CDL medical
-
mişcare moderata si constanta, gimnastica medicala o data/ saptamana
-
gimnastica respiratorie pe o perioada nelimitata
-
raport echilibrat: munca-odihna
In faza intai a bolii, tratamentul este necesar toata viata (gimnastica si masaj –
musculatura este contractata). In fazele urmatoare, musculatura se topeste pe bolnav si acesta
se incovoaie.
In etapa de manifestare evidenta a bolii: gimnastica medicala; gimnastica de întreţinere;
gimnastica respiratorie, inot/ miscari in bai/apa calda. Când apar deja anchilozele: putem tine
boala in frâu, dar nu putem scăpa de ea. Masajul se va face iniţial sedativ, pe contracturi; când
apare ulterior atrofia musculara: masaj de tonifiere. Daca boala ajunge in stadiul final: o
putem doar ameliora, dar nu o putem îndepărta; doar încurajare si întreţinere. In cazul

6
spondilitei si poliartritei: la cea mai mica bănuiala tratamentul trebuie început; daca aşteptam
confirmarea diagnosticului va fi prea târziu boala avansând mult prea mult.

Secţiunea 1.5. AFECŢIUNI ALE COLOANEI


Scolioze si cifoze
Vârsta optima de începere a tratamentului: de mici. Depistate la timp, pot fi corectate: la
fete: pana la 24 – 25 ani, la băieţi: 26-28 ani.
Tratamentul de baza cuprinde: kinetoterapie (inclusiv subacvatica, înot); masajul este
adjuvant, va fi un masaj selectiv pentru reechilibrarea musculaturii. In anumite situaţii poate fi
adjuvanta si reflexoterapia, cura balneara, helioterapie, eventual cura cu nămol. La
kinetoterapie: nu exista programe standard, trebuie conceput un program pentru fiecare
persoana in parte. In general se merge pe gimnastica asimetrica.
Scolioza
Scolioza este o boala evolutiva caracterizata printr-o deviaţie a coloanei vertebrale
in plan frontal, cu una sau mai multe curburi - in C sau in S (simpla sau dubla) - laterale
ale coloanei vertebrale, vizibile in plan frontal, uneori însoţite de rotaţia vertebrelor, cu
tendinţa de compensare superioara si inferioara, dar fara o reducere completa a acestora.
Scoliozele au răsunet asupra morfologiei trunchiului.
Ele pot fi:
-
posturale (stăm strâmb)
-
de compensare (in cazul unei subluxatii de sold, de exemplu)
-
inflamatorii (TBC, osteomielită, miozită, sifilis)
-
cauzate de o lombosciatica
-
putem avea deviaţii chiar de natura isterica
Cea mai frecventa este scolioza idiopatica, cand avem o anomalie de tip muscular,
putând provoca paralizii de diverse grade, cu caracter tranzitoriu sau definitiv, ce poate
cuprinde mai mulţi sau mai putini muşchi.
Cel mai grav este când apar in perioada de creştere, după poliomielita sau
meningoencefalita. Factorii agravanţi sunt de natura reumatica. La prepubertate pot apărea si
din cauza unor tulburări de creştere, mai frecvent la fete, probabil din cauza unui exces de
foliculina (exista si cauze endocrine). Rahiticii sunt predispuşi. Mai rar sunt si cauze
congenitale si uneori si după intoxicaţii.
Scoliozele pot fi patogene si nepatogene.
Musculatura in concavitate este contractata; pe curbura convexa, musculatura este
întinsa si cu forţa redusa. Atunci când apare si o rotaţie vertebrala, apare progresiv o
gibozitate costo-musculara, de obicei mai accentuata in zona dorsala.
De partea spre care se rotesc vertebrele apofizele spinoase costo-vertebrale se înfunda si
toata zona apare ca înfundata.
Tratament: gimnastica medicala corelata cu masaj selectiv; la copii si tineri: reducerile
pot fi 100 %.
-
se executa in curbura interna a scoliozei un masaj sedativ (manevre sedative asupra
musculaturii paravertebrale contractate), iar in interiorul curburii executam manevre
excitante care sa tonifice musculatura paravertebrala întinsa, in felul acesta
producându-se o echilibrare a regiunii.
Pentru cele mai bune rezultate, masajul se va asocia in mod obligatoriu cu gimnastica
medicala.
Cifoza
Este deviaţia in flexie a coloanei vertebrale ce apare in regiunea cervicala, dorsala
sau lombara (cocoasa). Cea nepatogena este cel mai adesea in regiunea dorsala. Se poate

7
asocia uneori cu scolioza, devenind cifoscolioza. Cifoza patologica se întâlneşte tot in
regiunea dorsala.
Cifoza poate fi congenitala sau dobândita, fie din cauza unor distrofii musculare
(provocate de tulburări neuroendocrine si metabolice, asociate cu o postura vicioasa la cei
care fac eforturi profesionale, in rahitism etc.), fie de natura traumatica (după spondilita
anchilopoietica, poliomielita etc.).
Tratament: gimnastica medicala combinata cu masaj terapeutic. In unghiul cifotic
maxim vom executa manevre sedative, iar deasupra si dedesubtul acestei zone vom executa
manevre excitante care sa forţeze coloana si musculatura sa se echilibreze.
Lordoza
Lordoza este deviatia coloanei vertebrale cu convexitate anterior, prin exagerarea
curburilor sale normale. Lordoza apare ca urmare a slabirii tonusului musculaturii
abdominale, cand bazinul cade mult inainte fata de pozitia normala, exagerand curbura
lombara. O alta cauza favorizanta este incaltamintea cu tocuri prea inalte.
Discopatia
Discopatia este o afecţiune a discului intervertebral (uzura, degenerare) avand drept
cauze cifoza, lordoza, coloana rectilinie, sedentarismul. Discopatia produce dureri locale si
contracturi ale musculaturii paravertebrale locale. La fenomene de suprasolicitare repetata
apare o uzura/degenerare/îmbătrânire a discului intervertebral, care da algii locale, cel mai
frecvent in regiunea lombara si cervicala. Sunt predispusi cei care muncesc mai greu (ridica,
lucrează in frig, umezeala), dar si sedentarii (munca la calculator, birou, lipsa de mişcare,
şofat).
Tratamentul fiziokinetoterapeutic consta in masaj terapeutic de regenerare si gimnastica
de întreţinere (miscare usoara). Se executa manevre sedative (de relaxare) asupra musculaturii
paravertebrale si se face un masaj zonal asupra articulaţiilor intervertebrale si asupra
discurilor, masaj care va produce o creştere de metabolism locala cu fenomen de regenerare.
Trebuie sa se facă apoi, in mod regulat, un masaj de întreţinere. Discopatia este reversibila, se
poate regenera.
Discopatiile netratate duc la depunerea de substanţa calcica intre apofizele laterale sub
forma de osteofite (ciocuri), determinând contracţii musculare. Ele mai pot evolua si in
direcţia iritării rădăcinii nervoase ce determina hipoxia nervului si in final spondiloza.
Discopatia netratata poate degenera si in hernie de disc. Discul herniază puţin, presează
rădăcina nervului, durerile nu mai sunt locale, merg pe nerv (lombosciatică, manifestare in
diverse grade). Necesita tratatament fizioterapeutic obligatoriu.
In hernia de disc acuta masajul este contraindicat. Se face repaus la pat, cu fata in jos, cu
o perna sub burta pentru delordozarea coloanei si elongarea spaţiului intervertebral sau cu
fata-n sus, cu doua perne sub genunchi.
Tratamentul de urgenta: masaj cu gheata, laser terapeutic pe zona afectata, cu rol
antiinflamator decontracturant si antalgic si reflexoterapie. Pe măsura ce durerile cedează
introducem masajul regiunii lombare si al membrelor inferioare, apoi masaj abdominal si
exerciţii numai din poziţie stând pe spate (pentru a întări pereţii abdominali, ca sa poată prelua
o parte din suprasarcina paravertebralilor). Se va continua apoi cu masaj medical si
gimnastica de întreţinere circa 6 luni, cel puţin o data pe săptămâna. Se recomanda o cura intr-
o staţiune balneara o data pe an.
Discopatia lombara poate lua fie forma lombalgiei (dureri ale CV in zona lombara), fie
forma lombosciaticii (dureri ale CV in zona lombara si a piciorului). In astfel de cazuri nu
este afectat doar discul, ci si ligamentele.
Tratamentul alopat frecvent uzitat in astfel de cazuri, si anume infiltraţiile cu
hidrocortizon, deşi calmează durerile, duc in timp la sclerozarea ţesuturilor si la ruperea
tendoanelor.

8
Lombalgia (discopatia acuta) se tratează cu masaj cu gheaţă (local) si cu laser. Sunt
contraindicate băile fierbinţi. Masajul terapeutic se aplica numai după ieşirea din criza iar
gimnastica doar la final. Netratata, lombalgia duce la hernia de disc, apoi la parestezie sau
chiar la pareza. Se manifesta prin dureri violente pe traseul nervului sciatic (in zona L5-S1,
L3-L4).
Tratament: in prima faza doar repaus la pat; apoi, daca se ia decizia intervenţiei
chirurgicale, se începe un tratament preoperator ce urmăreşte delordozarea coloanei lombare
prin relaxarea muşchilor si dilatarea spatiilor intervertebrale. In timpul acestui tratament,
pacientul va avea perna sub genunchi daca este aşezat cu fata in sus si sub glezne si pântece
daca este aşezat cu fata in jos. Daca sta pe o parte se recomanda cu picior întins si unul flexat
spre piept. Tratamentul consta in masaj cu gheata aplicat paravertebral si fesier in zona
dureroasa, laser (cu efect decongestiv si antiinflamator), reflexoterapie, timp de 5-10 minute
de 3 ori pe zi, in serii de 5-15 zile, de-a lungul a 5-6 luni. Pe măsura ce pacientul îşi revine se
renunţa la masajul cu gheata si se trece la gimnastica uşoara executata din poziţia întins pe
spate.
Intervenţia chirurgicala consta in curăţarea sau chiar îndepărtarea discului afectat. După
o astfel de operaţie este absolut necesar un tratament de recuperare având ca scop evitarea
sclerozării ţesutului. Cel mai adesea un astfel de tratament se continua pentru tot restul vieţii;
el consta in masaj terapeutic executat cel puţin o data pe săptămâna sau măcar doua serii de
10-15 şedinţe de doua ori pe an.
Hernia de disc se întâlneşte cel mai frecvent tot in regiunea lombara si reprezinta
ruperea inelului fibros de la marginea discurilor vertebrale, permitand hernierea
materiei nucleului pulpos, care se va insera in radacinile nervoase. Apare o iritaţie cu
dureri puternice, atât locale, cat si cu iradieri in lungul nervului afectat – sciatic. In functie de
severitatea conflictului disc-radacina nervoasa, deosebim 3 stadii ale herniei de disc:
1. cu iritarea radacinii (durere de traiect radial/radicular)
2. cu compresia radacinii: durere si radiestezie (radiere) si modificari ale reflexelor
osteotendinoase
3. cu paralizia radacinii: dureri, parestezii (amorteli), pareza, paralizii pe membrele
inferioare.
Etiologie
Debutul este brutal - legat de factorii declansatori (efort fizic mare, umezeala, frig) sau
insidios, progresiv. In acest caz, bolnavul de hernie de disc prezinta clinic 5 simptome:
1. rahidian/ vertical (durere, contractie musculara paravertebrala, tulburari de statica)
asociat cu scolioze, cifoze, tulburari de dinamica a CV, limitari ale miscarii de
flexie/ extensie / inflexiuni laterale
2. radicular sau semnele sumare ce exprima suferinta unei/ unor radacini nervoase;
durere radiculara, tulburari de sensibilitate si neuromotorii, sensibilitate si la
atingere. Se pierde echilibrul. In aceste faze nu se face masaj!
3. semnul dural – semne clinice rezultate din cresterea presiunii la care este supus
lichidul cefalo-rahidian
4. microfascial: dureri localizate in tesutul moale, identificate la palpare
5. semnul neuropsihic: totalitatea modificarilor comportamentale si de activitate neuro-
psihica a bolnavului
In faza acuta, când sunt dureri violente, masajul este contraindicat. Recomandarea
principala este de repaus la pat realizat fie in decubit ventral cu o perna sub abdomen, fie in
decubit dorsal cu doua perne plasate sub genunchi.
Masajul se va începe in faza subacuta: sedativ asupra regiunii lombare si sacro-fesiere si
sedativ sau excitant – după caz – asupra membrelor inferioare.

9
Tratamentul se face in toate stadiile de evolutie a lombosciaticii: fiziokinetic si
recuperare medicala. Trebuie individualizat, functie de forma clinica si de particularitatile
bolnavului.
1. Perioada acuta
Durerile lombo-sacrate,cu sau fara iradiere, sunt intense si exista contractura musculara
paravertebrala, cu/ fara blocarea zonei lombare. Durerile nu cedeaza si pacientul va sta in
decubit lateral (cu perna sub genunchi) sau ventral (cu perna sub abdomen), pentru
delordozare.
2. Perioada subacuta
Dispar durerile si bolnavul se poate misca fara prea mari dureri. Se poate sta pe scaun
perioade limitate, cu conditia sa nu mobilizam zona lombosacrata.
3. Perioada cronica
Se permite miscarea (mobilizarea ) CV, mobilizarea declansand dureri moderare si
suportabile. In perioadele intermediare, pacientul uita de boala. La aplecare/ ridicare se
zavoraste zona lombara.
Obiective
1. Educarea bolnavului: se acorda importanta durerii lombosacrate (fesiere) si se
mentioneaza ca aceasta se poate ameliora, dar nu se vindeca total.
2. profilaxia activa a recidivelor si reducerea riscului de complicatii pentru sindromul
dureros lombar.
Pentru iesirea din criza se va cauta o pozitie nedureroasa, care sa relaxeze musculatura.
Obiectivele kinetoterapeutului sunt:
-
relaxarea musculaturii contractate
-
asuprizarea trenului inferior (luam din tensiune) – de relaxat foarte bine
 ventral – cu perna sub abdomen
 lateral – cu un picior intins si unul flectat
Cazuistica este diversa si depinde de persoana: greutate, constitutie, alte probleme ale CV,
astm sau alte boli respiratorii. Se foloseste programul Williams, dar pacientul isi poate pierde
rabdarea deoarece este cam rigid.
Programul Williams:
Faza 1
1. DD: flexia / extensia genunchilor, chiar si in dureri
2. DD: se trage cu mainile de genunchi la piept, pana se atinge genunchiul cu fruntea: pe
rand, cate un genunchi si simultan, cu amandoi
3. DD cu mainile sub cap, se trage cate un genunchi cat mai mult spre piept, apoi celalalt,
finalizand cu ambii genunchi concomitent
4. DD cu bratele ridicate vertical pe langa corp, genunchii flectati la 90°, talpile pe pat.
Din aceasta pozitie se impinge zona lombara spre pat, se contracta abdomenul si se
basculeaza osul sacrum inainte.
Faza 2
1. DD, genunchii flectati, talpile pe pat, se apleaca ambii genunchi lipiti spre stanga si
spre dreapta patului, atingang suprafata acestuia
2. DD – se ridica alternativ calcaiele, se aseaza pe genunchiul opus si din aceasta pozitie
se abduce coapsa pana atinge suprafata patului.
3. din ortostatism: genuflexiuni cu mainile sprijinite de spatarul unui scaun, spatele
perfect drept, calcaiele lipite de sol
Spondiloza
Este o evoluţie degenerativa a discopatiei. Discul se fibrizează, chiar se calcifiază.
Organismul începe sa depună calciu interapofizar; mişcarea începe sa fie limitata. Alte semne:
vertij, ceafa ca „in gheare”, dureri de ceafa.
Tratament de durata: masaj; in forma algică: laser; gimnastica uşoara.
Se pot produce regenerări dar in timp îndelungat, indefinit.

10
Artroza
Artroza este o afecţiune cronica degenerativa articulara (de uzura) caracterizata
prin alterarea distructiva a cartilagiilor sau fibrocartilagiilor articulare, cu diminuarea
atât cantitativa, cat si calitativa a lichidului sinovial si cu modificarea apofizelor
articulare. Apare datorita lipsei de mişcare, inflamaţiilor articulaţiei, traumatismelor
(fracturi).
Artrozele sunt artropatii cronice dureroase si deformante; frecventa lor creste in raport
cu vârsta; nu sunt însoţite de semne generale si nici de leziuni extraarticulare.
Cele mai frecvente artroze le întâlnim la articulaţiile mari sau la articulaţiile care suporta
sarcini mari (în special genunchi: gonartroza si şold: coxartroza).Pot exista si forme parţiale
de artroza la coloana vertebrala: cervical inferior, dorsal.
Mai rar, pot apărea si la articulaţiile pumnului, cotului, umărului si gleznei ca urmare a
unor fracturi sau chiar la articulaţia temporo-mandibulara.
Factori predispozanţi:
-
mecanici: produc o repartiţie anormala a presiunii asupra articulaţiilor (obezitatea,
de exemplu);
-
traumatici: fracturi, luxaţii care produc alterări ale cartilagiului articular;
-
endocrini/metabolici (menopauza, dislipidemie = creşterea peste normal a
colesterolului);
-
inflamatorii-reumatici;
-
îmbătrânirea
Simptome:
-
durerea si oboseala articulara care se calmează la repaus; noaptea nu doare de obicei;
-
apare o limitare funcţionala a articulaţiei; crepitaţii intraarticulare la mobilizarea
articulaţiei; mai târziu apar cracmente (troznituri); in final articulaţia se deformează
si apar proliferări osteo-cartilaginoase si lichid intraarticular (hidrartroza).
Tratamentul consta in cura cu oţet de mere si miere, lăptişor da matca, tinctura de
propolis. Laser la nivelul articulaţiei, masajul pentru tonifierea musculaturii si creşterea
metabolismului local; regim alimentar si controlul greutăţii; gimnastica medicala (fără
greutate pe genunchi/sold etc.); gimnastica in apa, bai sau cataplasme cu tărâţe si foi de varza.
La articulaţiile mici se recomanda gimnastica in apa calda iar la articulaţiile mari se
poate face încălzirea acestora si cu foenul.
Periartrita
Este inflamaţia ţesuturilor (bureletul si capsula) care înconjoară o articulaţie
provocata de forţarea articulaţiei sau tendoanelor.
Cea mai frecventa forma este periartrita scapulo-humerala (umarul este mai firav, mai
predispus, mai utilizat), dar exista si o periartrita coxofemurala.
(Artrita este inflamaţia articulaţiei, arterita este inflamaţia unui vas de sânge, flebita
este inflamaţia unei vene iar tromboflebita este inflamaţia venei însoţita de apariţia unui
cheag de sânge!)
Periartrita scapulo-humerala (PSH)
PSH, cea mai frecventa dintre formele de periartrita, este un reumatism de parti moi
(capsula, tendoane, ligamente, muschi).
In prima faza, umărul este dureros. Netratata, evoluează spre faza a doua: cuprinde
articulaţia, apar leziuni inflamatorii sau degenerative ale partilor moi, iar durerea devine acuta
si apare in special noaptea. In faza a treia sunt cuprinse tendoanele si muşchii, iar in ultima
faza are loc blocarea umărului ca urmare a depunerilor de calciu.
Periartrita scapulo-humerală (PSH) este un sindrom clinic caracterizat prin dureri
ale umărului si prin redoare determinata de leziuni degenerative si inflamatorii ale
tendoanelor si burselor de la nivelul articulaţiei umărului (scapulo-humerala).

11
Articulatia umarului este o diartroza acoperita cu un cartilaj gros. PSH este o boala
reumatismala care afectează acest cartilaj, atât cel din cavitatea glenoida, cat si ligamentele
care susţin cele doua suprafeţe articulare in contact cu capsula. Capsula este întărita superior
de ligamentul coraco-humeral, iar anterior de trei ligamente gleno-humerale (superior,
mijlociu si inferior). In PSH toate aceste elemente pot fi afectate, insa mai ales capsula. Exista
si un PSH posttraumatic, când apare un focar de inflamaţii in aceeaşi zona.
PSH prezinta cinci forme clinice:
1. umărul dureros simplu;
2. umărul acut hiperalgic;
3. umărul mixt;
4. umărul blocat;
5. umărul pseudo-paralitic.
1. Umărul dureros simplu
Este forma clinica cea mai frecventa, dar si cea mai usoara, la baza fiind o tendinita, o
bursita sau o tenosinovita. Afecteaza tendonul lungii portiuni a bicepsului sau bursa
subacromiala.
Pacientul acuza dureri moderate, permanente, la nivelul umărului, mai ales cu ocazia
unor mişcări uzuale sau când poarta unele greutăţi. Durerea poate interveni chiar in timpul
somnului si se intensifica in anumite poziţii. Cateodata durerea este acuta, greu de suportat.
Putem găsi un punct sensibil subacromial in zona antero-exterioara sau in zona
dureroasa pe fata anterioara a umărului, pe tendonul muşchiului biceps. Sunt afectate in mod
deosebit mişcările de flexie anterioara, abducţie si rotaţie externa. Daca forma este mai grava,
braţul poate fi imobilizat cu o pernuţa in axila, care il tine la 35-45 grade, intr-o uşoara
abducţie, si susţinut de o eşarfa/fasa, pentru a preveni bursita.
Ca tratament se recomanda: repausul umărului; laser terapeutic, masaj cu frictiuni
usoare cu crema antiinflamatoare, gimnastica. Când sunt dureri in articulaţie facem
gimnastica pe articulaţia sănătoasa (umărul celalalt) si cervical si contracţii izometrice. In faza
acuta se va face masaj cu gheata. In faza subacuta (de remisie) se face laser si ionizare si pana
la recuperarea totala: masajul usor al umarului si o gimnastica usoara la limita durerii
umarului.
Cei care nu se trateaza corect in faza 1, trec in faza 2 sau raman cu un punct degenerativ,
care poate duce la o tendinoza, care poate ajunge in faza 2 mai tarziu.

2. Umărul acut hiperalgic


Este cauzat de lipsa tratamentului sau tratament incorect in prima faza sau de repetarea
unei tendinite in acelasi loc. Apare un proces de calcifiere uneori si in bursa
acromiodeltoidiana.
Peritendinita = afectarea tendoanelor de inserţie.
In umărul dureros acut durerile sunt violente, insuportabile si se exacerbează noaptea.
Apar si semnele inflamaţiei: rubor, tumor, calor, dolor (se înroşeşte, se inflameaza, e
fierbinte, doare).
Mişcarea devine imposibila datorita durerii si contracţiei musculare. Se recomanda sa
facem mişcare de tragere a umerilor înapoi, pentru menţinerea ligamentelor si a muşchilor la
inserţie.
Tratament: repaus, aparat toraco-brahial (cot indoit la 90°, mana ca pe masa) pentru
prevenirea capsulitei retractile care duce la blocarea umarului din cauza fibrozarii capsulei,
tratament antidurere (masaj cu gheata 5-7´, punga cu gheata pana la 20´), laser terapeutic
antiinflamator, masaj uşor cu crema antiinflamatoare; se poate încerca si reflexoterapie. In
urma tratamentului, pacientul poate ajunge in faza 1 si se recupereaza indelung, pana la
recuperarea totala.
3. Umărul mixt

12
In acest caz inflamaţia se extinde la nivelul tendoanelor, burselor si sinovialei si produce
limitarea mişcării prin contractura musculara antalgica (muschiul este ca de piatra, dar nu
doare). Capsula se atrofiaza, se impietreste, tendoanele sunt mai putin elastice.
Pe lângă tratamentul de mai înainte, se recomanda mişcări izometrice cu exerciţii de
relaxare care se pot face uşor, chiar si de către pacienţi singuri. Se pot face bai calde cu efect
calmant, mişcările devenind mai uşoare.
4. Umărul blocat
Mişcările se limitează progresiv, ajungându-se la o blocare aproape completa a
umărului. Apar leziuni inflamatorii ale capsulei gleno-humerale, cu evoluţie către fibroză.
In acest stadiu gimnastica devine dureroasa, dar trebuie făcută ca sa rupem aderentele.
Se va face un masaj de relaxare pentru atenuarea acestor dureri.
5. Umărul pseudo-paralitic
Este o tendoperiostita posttraumatica; se produce o ruptura întinsa partiala sau totala a
tendoanelor (in special a rotatorilor si a bicepsilor); uneori se perforează si capsula. Leziunile
inflamatorii se fibrozeasa total, apare retractie totala, tendinoza. Apare la cei cu PSH-uri
repetate sau cu tendinoza (afectiune degenerativa). Se recupereaza foarte greu. Daca ruptura
nu e mare putem evita interventia chirurgicala.
Pacientul nu mai poate face mişcările active; le va executa pasiv; mai intai va fi destul
de dureros, dar ulterior durerea va dispărea treptat.
Se pot face intervenţii chirurgicale, apoi se recomanda recuperare postoperatorie cu
kinetoterapie, pentru a menţine capsula in bunăstare si sa nu devina retractila pentru a
recupera forta musculara si pentru a învăţa mişcări compensatorii.
Tratamentul este gradat in funcţie de faza de evoluţie a bolii:
-
in prima faza – proceduri calde, masaj terapeutic (brat, umar, cervical) si gimnastica
uşoara activa pentru decontracturare musculara si cresterea elasticitatii cervical, pe
umarul si bratul sanatos, pe cotul si pumnul bratului afectat. Se imobilizeaza bratul
cu pernita sau cu aparat toraco-brahial.
-
in faza a doua – masaj cu gheata, laser, ionizari si procedee magnetice (grabeste
refacerea), reflexoterapie si fără gimnastica; in faza a treia – masaj, reflexoterapie,
gimnastica;
-
in faza a patra – kinetoterapie pentru ruperea aderentelor (cu target crescut la cateva
sedinte, trecem putin de pragul dureros), masaj de relaxare in cazul contracturilor si
blocajelor, gimnastica uşoara, sejur in staţiune balneara.
Cu masaj si gimnastica usoara, progresiva, se poate ajunge la o recuperare de 80-100%.
Tuberculoza osoasa
Duce la înmuierea osului prin apariţia unor fistule osoase si este adeseori urmarea
tuberculozei pulmonare (bacilul lui Koch) care devine rezistenta si ataca sistemul osos. Ea
poate evolua spre gibozitate (cocoaşa) datorita infecţiei cu morbul lui Pott.
Tratamentul consta in kinetoterapie de echilibrare, masaj selectiv tot pentru echilibrare
(excitant si relaxant), alimentaţie. După echilibrarea musculaturii se urmăreşte tonifierea
musculaturii paravertebrale si abdominale.
Reumatismul secundar tuberculos (Poncett)
-
apare pe fondul unei tuberculoze;
-
când afectează coloana, apare gibozitatea numita „morbul lui Pott”.
Osteoporoza
Este o distrofie metabolica a osului, caracterizata prin diminuarea matricei
proteice, cu conservarea componentei fosfo-calcice. Osteoporoza reprezintă, aşadar,
pierderea substanţei calcice din os ca urmare a unui dezechilibru hormonal si implicit
metabolic. Pentru a echilibra formula calciului din sânge, organismul ia din os; ca urmare, in
interiorul acestuia apar geodele (goluri) ce determina tasări ale osului si astfel, micşorarea
înălţimii. In faza avansata, apar dureri ale oaselor ce se pot fractura uşor. Poate apărea la orice

13
vârsta, dar cel mai frecvent la femei după menopauza; la bărbaţi după 40 de ani sau după
traumatisme.
Cauzele apariţiei:
-
Are in mod special cauze endocrine - cel mai frecvent apare la femei, post-
menopauza
-
poate apărea si sub forma localizata, in urma unor traumatisme
-
cauze iatrogene: administrarea de anticoagulante precum heparina, de exemplu; sau
exces de medicamente etc.
-
cauze metabolice
Osteoporoza trebuie tratata din fazele ei incipiente de osteopenie; aceasta poate fi
determinata chiar prin semne clinice si se evidenţiază la radiografie sub forma unor pete
întunecate.
Analiza densităţii osului se numeşte osteodensimetrie.
Tratamentul alopat: recomanda de obicei pentru faza sa incipienta un medicament numit
Alfa D 3, pentru faza sa medie, tratament injectabil de Miocalcic (calcitonina sintetica-fiole),
iar pentru faza declarata, Fosamax. Toate aceste trei medicamente au insa reacţii negative
puternice. La Fosamax de pilda, riscul cel mai mare îl reprezintă apariţia ulceraţiilor
esofagiene si a iritaţiilor de colon.
Tratamentul fizioterapeutic:
-
presupune in primul rând o alimentaţie echilibrata;
-
baza tratamentului va fi constituita de laptişorul de matcă (sublingual, pe nemâncate,
0,2mg/ 2-3 ori pe zi timp de 6-12 luni: 2-5 g./cura – pauza, apoi iar cura) ce trebuie
administrat din faza de premenopauza pentru a regla organismul din punct de vedere
hormonal; tratamentul cu tinctura de propolis echilibrează metabolismul si
potenţează sistemul imunitar: 20 picături/zi administrate intr-o singura repriza,
amestecat cu apa, miere sau lapte; se mai poate administra si păstura (polen
prelucrat) - 1 linguriţa/zi.
-
consum sporit de miere, regim alimentar bogat in produse care conţin calciu;
-
regim igieno-dietetic;
-
cura cu oţetul de mere si miere;
-
mişcare moderata;
-
bai de soare/lumina/ cura balneara.
La osteoporoza nu se face fizioterapie, ci reflexoterapie si mişcare moderata.

14
CAP. 2 CURA BALNEARĂ ÎN AFECŢIUNILE REUMATISMALE

Secţiunea 2.1. BALNEOTERAPIA


Balneologia: ştiinţa care se ocupa cu descoperirea, studiul complex si aplicarea in
practica medicala a factorilor naturali: ape minerale, nămoluri, gaze terapeutice etc.
Balneoterapia = terapia prin întrebuinţarea acestor factori naturali (ape, nămoluri, gaze
etc.)
Fizioterapia este o terapie cu ajutorul agenţilor fizici (aer, lumină, apă, electricitate etc);
are caracter atât profilactic cât si curativ.
Balneofizioterapia este o ramura a medicinii generale ce foloseşte in scop terapeutic
agenţii fizici naturali sau artificiali. Cuprinde: masaj si reflexoterapie, kinetoterapie,
hidroterapie, helioterapie (helios = soare), talazoterapia (thalassa = mare; valuri),
balneoterapia, electroterapia.
Homeostazia – reprezintă starea de echilibru si de autoreglare instalata intre diversele
procese fiziologice ale organismului uman; este influenţata prin trei cai:
- calea nervoasa – prin arcul reflex;
- calea neuroendocrina – prin sistemul nervos vegetativ si glandular;
- calea umorala – prin intermediul metaboliţilor tisulari (vitamine).
Excitantul extern poate determina efecte diferite pentru subiecţi diferiţi; de aceea se
poate spune ca trebuie avut mai degrabă in vedere pacientul in particular decât boala in
general.

Hidroterapia - terapia prin intermediul apei (fie simpla fie combinata cu alte
substanţe); factorul sau cel mai activ este cel termic. Factorul termic si cel mecanic
influenţează terminaţiile nervoase ale pielii, transmiţând semnale la creier ce elaborează la
rândul său răspunsuri sub forma reflexelor.

Crioterapia (frigoterapia) metoda de hidrotermoterapie bazata pe acţiunea excitantului


termic rece la temperaturi sub 0 grade sau foarte apropiate de temperatura de îngheţ; metoda
necesita indicaţii corecte, precauţii si o cunoaştere foarte buna a tehnicii.

Termoterapia este terapia care foloseşte factorul termic cald, intre 45-80 de grade prin
intermediul căldurii (45-80 grade), apa sub forma de aburi (sauna, împachetări cu parafina, cu
parargil etc.).

Băile sunt proceduri de hidrotermoterapie.


In funcţie de temperatura lor, ele se clasifica in:
- bai reci (sub 20 de grade);
- răcoroase (21-33);
- neutre (34-35) temperatura de indiferenţă a apei;
- calde (36-40);
- fierbinţi (40-45); peste 45 grade: insuportabile .

Baia de nămol: este o metoda de balneoterapie cu aplicarea generala, bazata pe acţiunea


cumulata a excitantului termic, mecanic (presiunea hidrostatica) si chimic (compoziţia
nămolului).
Cura de nămol se recomanda a se face maxim una la fiecare 24 de ore, cel puţin 12
bai/an. Nămolul conţine substanţe active ce pătrund prin canalele pielii până la nivelul
hipodermului si dermului de unde sunt preluate de sânge prin reţeaua capilara sub forma de
substanţe coloidale in decurs de 24 de ore, declanşând fenomene imunologice in organism.
15
Este indicata in afecţiuni reumatice (boli reumatismale degenerative cu localizare
articulara si abarticulara), afecţiuni musculo-ligamentare si osoase, rahitism, afecţiuni
respiratorii, afecţiuni ginecologice inflamatorii cornice (cu avizul medicului specialist) etc.
Cura de nămol la Techirghiol:
- nu mai mult de o şedinţa/zi; se face mai întâi expunerea la soare cam de 20 minute
pentru a pregăti corpul; ne ungem apoi cu nămol in strat cat mai subţire, numai pana la gât;
nămolul se usucă; când începem sa transpiram intram in lac; putem face o uşoara gimnastica
in apa, înot, stăm in apa cam ½ - 1 ora; ieşim, ne uscam; putem face un duş; după ce ne uscam
la soare stăm la umbra 15-20 minute ca sa ne revină pulsul/tensiunea la normal. Ideal: o cura
de 12 zile pe an; pentru rezultate: minim 6 şedinţe.
Sovata – cura cu nămolul negru de stejar
La Sovata: 500-600 m altitudine; climat sedativ; avem lacul Ursu, helioterm, cel mai
mare de acest gen din lume si singurul din Europa; adâncime 17 m. Compoziţia chimica a
apei: unicat mondial - multistratificat: fiecare strat are o alta compoziţie chimica, amplificând
radiaţia soarelui in mod diferit;; stratul superficial are temperatura de afara; pe măsura ce se
înaintează in profunzime este din ce in ce mai cald, astfel încât pe fundul lacului apa poate
ajunge si la 90 de grade. Nu sunt izvoare termale; din punct de vedere al compoziţiei straturile
de apa nu se schimba in decursul anului; apa de ploaie rămâne la suprafaţă, apoi se varsă in alt
lac vecin (Aluniş). Cura in aceasta zona este foarte recomandata: fie natural, in perioada 1.07-
15.09, in lac; fie in bazele de tratament special amenajate.
In aceeaşi zona se afla si lacul Negru; de aici se extrage nămolul negru de stejar,
recomandat in special pentru afecţiuni ginecologice.
Helioterapia – terapia prin intermediul expunerii la soare (helios = soare).
Baia de soare (helioterapie; plaja) – expunerea totala sau parţiala a corpului la actiunea
razelor solare directe si a aerului. Plaja se poate face oriunde este soare. Iradiatia solara cea
mai intensa este la mare, datorita fenomenului de reflexie favorizat de apa si nisipul plajei si
la munte datorita lipsei nebulozităţii si prezentei stratului de zăpada.
Mod de acţiune: efectele cumulate ale razelor ultraviolete (chimice), infraroşii (calorice)
si luminoase in contextul caracteristicilor unui anumit climat. De regula, helioterapia este
asociata cu aeroterapia (baia de aer) si talasoterapia (baia in mare) sau baie in lacuri, râuri,
ştranduri, piscine. Sub acest aspect se adaugă si efectele termoterapiei contrastante (cald-
rece), cu solicitarea mecanismelor de termoreglare in ambele sensuri (termoliză 1 -
termogeneză2).
Helioterpia este un tratament solicitant pentru organism si trebuie făcuta cu avizul
medicului.
Helioterapia la mare – tehnica de aplicare: expunerile la soare se fac progresiv, ca
suprafaţa de piele expusa si durata. Perioada cea mai indicata este intre orele 7-11 a.m.; după
acest interval de timp razele ultraviolete cresc in intensitate si concomitent cu infraroşiile
(calorice) apar si condiţii favorizante pentru accidente. Expunerile la soare se vor intercala cu
perioade de odihna egale, la umbra. In cazul in care nu exista contraindicaţii se vor intercala si
scurte imersii in apa. Orientativ: se poate începe cu baia de aer de 10 – 15’ (odihna sub cort),
urmata de expunerea la soare: 10’ faţă si 10’ spate, urmate de o scurta baie in mare de 5’,
ştergerea cu prosopul, schimbarea costumului cu unul uscat, odihna sub cort 10’ după care
totul se repetă. Pentru o persoana care vine pe plaja la orele 7-8 a.m. durata totala a primelor
doua zile poate fi o ora. In zilele următoare expunerea la soare creste cu 10’, apoi cu 15’-20’-
30’. Pentru cei cu surmenaj fizic si intelectual expunerile al soare vor fi mai scurte, capul va fi

1
Termoliza= pierderea de căldura; mecanisme prin care organismul se adaptează la condiţiile create de creşterea
temperaturii mediului ambient. Hidrotermoterapia calda mobilizează organismul uman in sensul declanşării
mecanismelor de termoliza (vezi si termoreglarea).
2
Termogeneza = producere de căldura; mecanisme prin care organismul se adaptează la condiţiile create de
scaderea temperaturii mediului ambient. Hidrotermoterapia rece mobilizează organismul uman in sensul
declanşării mecanismelor de termogeneză.

16
protejat cu o pălărie de soare, indiferent de vârsta. Pomezile grase pentru piele nu sunt
indicate.
Durata expunerii descreşte proporţional cu creşterea orei la care se merge la plaja,
respectiv: cu cât mai devreme, cu atât expunerea poate fi mai lunga, cu cât e mai aproape de
prânz, cu atât durata va fi mai scurta. Persoanele care nu au făcut o pregătire înainte de a pleca
la mare (expuneri la soare in localitatea de reşedinţa) nu trebuie sa depăşească durata totala de
expunere de 60’ in primele 4-5 zile. După acest interval de timp durata expunerii la soare
poate fi crescuta, dar un total de 2 h-2 ,1/2 h prin expuneri intercalate de odihna la umbra si
bai in mare este suficient.
Menţiune: efectul ultravioletelor asupra pielii (eritemul) apare după o perioada de
latenta de 4-6 ore de la terminarea plajei. Datorita brizei marii, care răcoreşte in permanenta
pielea, supradozarea nu este sesizata. Astfel, in cazul nerespectării parametrilor indicaţi de
medic, pot apărea incidente si accidente ca : arsuri de diverse grade, insolaţii, crize de tetanie
etc.
Pentru ca organismul sa răspundă adecvat solicitării complexului de factori, pe care in
însumează helioterapia, sunt necesare unele precauţii; efectuarea unui consult medical general
pentru depistarea contraindicaţiilor posibile, in condiţii de sănătate aparenta; respectarea
orelor de somn si evitarea consumului de băuturi alcoolice, mic dejun uşor dimineaţa, evitarea
alimentaţiei, cat si a consumului exagerat de lichide pe plaja.
Indicaţii: profilaxie la copii si adulţi (staţiunile de litoral maritim). Precizare: băile de
soare sunt indicate in general copiilor încă din primele luni de viata, cu unele precauţii (vezi
ultravioletele). Tratament curativ la copii: afecţiuni otorinolaringologice si traheobronşice,
rahitism, hipofuncţii endocrine etc.; la adulţi: astmă alergic, traheobronşite, afecţiuni
ginecologice cronice, hipofuncţii endocrine, unele afecţiuni dermatologice etc.
Contraindicaţii; cancer (indiferent de tratament prealabil efectuat si de starea generala
bun actuala); TBC pulmonar, afecţiuni reumatismale inflamatorii, in faza activa, hiperfuncţii
glandulare (hipertiroidii, hiperfoliculinie etc.), insuficienta cardiorespiratorie, ateroscleroza
sistemica in faza avansata, hipertensiune arterial in stadii înaintate, nevroza astenica, boala
ulceroasa, epilepsie etc.
Balneoterapie – staţiunile balneare
Staţiunile balneare se clasifica in principal după climatul lor:
- cu climat excitant (litoral, staţiuni la mare altitudine - 2000 de m);
- cu climat sedativ (regiune de deal, submontane);
- cu climat neutru dar cu efect sedativ.
Bioclima sedativa (de cruţare) se caracterizează printr-o solicitare de mica intensitate a
sistemului nervos central si vegetativ si a glandelor cu secreţie interna: Felix, Buzias,
Sangeorz – Bai, Bazna, Sovata, Slanic-Prahova, Calimanesti, Caciulata, Olanesti, Herculane,
Govora.
Bioclima excitant – solicitanta se afla la:
a) climatul alpin de mare altitudine (1000-2000 m) – pentru astm bronşic, refacere după
pneumonii, anemii (favorizează hematopoieza);
b) litoral si stepa Bărăganului (Amara, Lacul Sărat; întreg litoralul Marii Negre).
Staţiunile subalpine: Vatra Dornei (808 m altitudine), Borsec (900 m), Slanic Moldova,
Tuşnad, Covasna, Sinaia, Cheia, Predeal, Azuga, Buşteni – pentru rahitism si tulburări de
creştere la copii; contraindicate in tulburari cardiace, afecţiuni cardiovasculare grave
(preinfarct).
In stepa: bai de aer, de soare, nămol, apa – doar vara.
Litoralul are o bioclimă solicitanta a sistemului nervos central si vegetativ si a activităţii
glandelor si activează intens procesele imuno-biologice si de depunere a calciului in oase.
Este recomandat in afecţiuni ale aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, rahitism,
osteoporoza, tuberculoza nepulmonara, sterilitate, reumatism. Este contraindicat in

17
tuberculoza pulmonara activa, orice afecţiune in faza acuta, ulcer acut, hipertiroidie, nevroze
grave, afecţiuni cardiovasculare grave.
Cure naturale se pot face pe tot litoralul, inclusiv Techirghiol, si in statiuni cu ape
sărate: Bazna, Sovata, Lacul Sărat, in cele cu ape minerale sărate: Govora, Bălţăteşti, Slănic
Moldova.
Cura balneara poate fi:
- in primul rând preventiva si de refacere;
- curativa (afecţiuni uşoare);
- sau ca tratament in pentru afecţiuni declarate.
O cura balneara trebuie sa dureze 12 – 18 zile, chiar mai mult in unele cazuri. După
cură, organismul trece printr-o perioada de criza balneara – care reprezinta răspunsul
organismului prin modificări vegetative progresive.
Secţiunea 2.2 ELECTROTERAPIE
Electroterapia este terapia care foloseşte ca agent fizic terapeutic curentul electric.
A. Terapia cu curent electric de joasa frecventa
1. Curenţi diadinamici
Prin intermediul unui strat hidrofil se aplica doi electrozi (unul pozitiv si unul negativ)
prin care trece un curent de joasa frecventa ce variaza intre 50 si 100 Hz. Procedura presupune
un ciclu cu durata de 15 minute in trei faze a cite 5 minute fiecare: a) curent difazat; b) curent
monofazat; c) curent ritmic sincopat.
Polul activ este cel negativ (-); el se va simţi mai intens pentru ca acolo se acumulează
NaCl iar la cel pozitiv, NaHO.
Pacientul trebuie atent supravegheat întrucât se pot produce iritaţii tegumentare si chiar
arsuri.
Curenţii diadinamici produc o creştere circulatorie locala si se mizează pe o creştere de
metabolism local.
2. Trőbert – curenţi de 50 Hz invariabili
Se folosesc electrozi mici si polul negativ se pune direct pe punctul dureros. Aceasta
procedura durează 15 minute si are efect anesteziant.
Daca stratul hidrofil este prea gros, intervine riscul unei arsuri.
3. Curenţi galvanici – sunt curenţi continui unde polul pozitiv este anesteziant (activ).
Se poate face de-a lungul traseului unui nerv.
Când se pune substanţa hidrofila, se produce ionoforeza (ion pozitiv la polul pozitiv, ion
negativ la polul negativ); intensitatea este de ordinul miliamperilor.
B. Terapia cu curent de medie frecventa electrostimulator – curenţi interferenţiali cu
frecventa de 10.000 – 30.000 Hz.
Se lucrează cu patru electrozi aşezaţi in cruce.
C. Terapia cu curent continuu
1. Curenţi de înalta frecventa cu unde scurte
2. Diapuls – emite in pulsaţii
Se folosesc doi electrozi mari protejaţi de sticla sau de plastic si poate fi apropiat sau
depărtat de stratul protector; când e apropiat produce efecte de suprafaţa iar când e depărtat
produce efecte de profunzime.
Electrozii trebuie sa fie paraleli iar ţesutul uman sa fie la mijloc.
Aparatul poate lucra pe trei puteri diferite cu efecte diferite:
- unde slabe (reci);
- unde medii (calde);
- unde puternice (fierbinţi).
Efectul caloric este mai mare in grăsime si in os. La persoanele vârstnice are efect
antiinflamator (in anexite, reumatisme)
Terapia cu ultrasunete

18
Radiostatul are un corp activ ce are înglobat un cristal piezoelectric si un cablu de înalta
tensiune ce rezista la înalta frecventa.
Ultrasunetele nu se propaga prin aer ci doar prin mediu dens.
Se lucrează cu c.a. cu frecventa de 80.000 – 100.000 Hz.
Terapeutul poarta mănuşi de bumbac.
Se unge tegumentul cu gel, se aplica traductorul pe piele, fără goluri de aer, se reglează
puterea si US trec din traductor in ţesutul uman.
Puterile mici, de 0,2-0,4 W, produc efecte reversibile. Puterile de 0,6 W au efect maxim.
Puterile de 0,8-1 W au efect ireversibil.
US se propaga si prin apa - se folosesc la răni, arsuri, etc.

Fototerapia (terapia cu lumina) foloseşte raze ultraviolete la intensităţi mici si timpi


mici; cu maxima precauţie in calculul biodozei.
Se folosesc ochelari speciali de protecţie.
Laserul
Laser: acronim in limba engleza de la light amplified by the stimulated emission of
radiation
Laserul terapeutic: LLLT- Low Label Laser Therapy
Energia fotonilor emişi de aparat măreşte capacitatea de regenerare a ţesuturilor.
Parametrii de lucru se aleg in funcţie de tipologia afecţiunii si a pacientului; la
persoanele supraponderale si/sau cu tenul închis (brunete) se folosesc puteri mai mari; la
afecţiunile acute, recente, puteri mai mici iar la cele vechi, cronice, puteri mai mari.
In lucrul cu laserul se delimitează zona ce trebuie tratata si se lucrează pe puncte, cu
sonda poziţionata perpendicular, câte 5-25 de secunde pe fiecare punct, timp de 5-10 minute
pentru toata zona.
La sfârşit, se netezeşte zona.
Bioptronul
Foloseşte lumina filtrata; nu pătrunde mai mult de 3 mm. in derma.

O modalitate profilactica eficienta, dar si terapeutica a bolilor reumatismale o reprezinta


cura balneoclimaterica. Sindromul dureros aflat in legatura cu bolile reumatismale, dar si cel
disfunctional, caracterizat prin limitarea miscarilor si scaderea mobilitatii articulare,
beneficiaza de ameliorare daca urmam in anotimpurile de tranzit, asa cum sunt primavara si
toamna, cure balneoclimaterice.
Aceste cure asigura intretinerea functionala a aparatelor si sistemelor intregului organism, nu
doar recuperarea medicala a anumitor afectiuni deja diagnosticate, precum boala
reumatismala.
 Romania are cel mai mare potential balneoclimateric
In majoritatea tarilor europene, tratamentele bazate pe metode naturale castiga
increderea unui segment din ce in ce mai mare de populatie. Romania este tara cu cel mai
mare potential balneoclimateric, fapt care ar trebui sa constituie un argument solid pentru ca
populatia sa solicite, iar medicii sa recomande statiunile de acest gen in locul unui tratament
medicamentos. Avand in vedere acest aspect, este de la sine inteles ca o astfel de cura
balneoclimaterica poate deveni o modalitate profilactica, dar si terapeutica, de prima linie sau
adjuvanta metodelor terapeutice clasice.

 În primul rand, tratamentele balneare sunt cele mai indicate in afectiunile generate de
sedentarism, caracterizat prin diminuarea masei musculare, reducerea capacitatii de efort si de
termoreglare sau adaptare la mediu a organismului, si cresterea in greutate prin acumularea in
exces a tesutului adipos.
Sedentarismul reprezinta un important factor de risc pentru aparitia mai multor
boli, precum tulburarile posturale la nivelul coloanei vertebrale si al membrelor

19
inferioare, cu evolutie treptata catre afectiuni reumatismale degenerative ale
articulatiilor si tesuturilor periarticulare.
 Metoda profilactica indicata atat tinerilor, cat si varstnicilor.Pornind de la cele aratate, se
poate spune ca, incepand cu varsta de 50 de ani, cura balneara devine o necesitate. Pentru
prevenirea imbolnavirilor, recomandata in special persoanelor tinere, sanatoase, curele
balneare reprezinta o modalitate de calire sau de ameliorare a functiilor de baza ale
organismului, diminuate de stres, cum sunt termoreglarea, functia metabolica, functia
imunologica, capacitatea de adaptare la efort si altele. Curele balneare profilactice sunt bazate
in special pe proceduri terapeutice in care accentul se pune pe utilizarea de factori termici
contrastanti, terapia prin miscare, diete si crenoterapia cu apa minerala. Durata unei cure
balneare este de 18-20 de zile
Profilaxia recidivelor este utila dupa rezolvarea problemelor din fazele acute sau
clinice ale bolii, prin corectarea unor modificari functionale restante, modularea
mecanismelor de reglare si poate contribui la evitarea recidivelor in bolile cronice, precum
cele reumatismale, cardiovasculare, digestive, metabolice.
Durata unei cure balneare este de 18-20 de zile, timp in care se poate vorbi de aplicarea unui
complex de metode cu efecte dovedite stiintific, efectuate ritmic, intr-un context ambiental
diferit de cel de resedinta.
Curele balneare pot reduce durerile reumatismale prin urmare, putem preveni
durerile reumatismale ce pot aparea la inceputul sezonului rece prin curele
balneoclimaterice. Astfel, se poate asigura profilaxia bolilor reumatismale la persoanele
predispuse, se poate realiza prevenirea recaderilor sau aparitia durerilor reumatismale
si se poate asigura un plan terapeutic de viitor care sa diminueze suferinta algica sau
disfunctionala aflata in legatura cu boala reumatismala.
 
Cura balneara cuprinde:

 ►cura cu ape minerale care in functie de originea lor, proprietatile fizico-chimice si


influenta asupra organismului se pot utiliza in cure interne sau externe. Cura internă cu ape
minerale este în cel mai înalt grad eficientă dacă se efectuează în staţiunea balneară, deoarece
aici, pe langă calităţile fizico-chimice ale apei, băută direct de la izvor, se asociază
tratamentului şi efectului curativ al plimbării, peisajului, odihnei cu toate implicaţiile lor
psiho-afective positive
. -cura cu ape termale  care administrate pe cale externa sub forma de bai pot sa fie utile in
afectiuni ale aparatului locomotor, afectiuni neurologice,ginecologice, dermatologice, etc sau
pe cale interna prin irigatii intra-vaginale in leucoree abundente, irigatii rectale, intestinale pot
fi utile in unele forme de colite cornice
  ►cura cu namoluri - peloidoterapia, care in functie de proprietatile fizico-chimice se
clasifica in 3 categorii: - namoluri saprofite bogate in hidrosulfura de fier; se gasesc pe fundul
lacurilor continentale: Amara, Fundata, Lacul Sarat si lacurile de pe litoral: Agigea,
Techirghiol sau lacurile sarate: Sovata, Ocna Sibiului; se ,mai gasesc la Baile Felix, Ocnele
Mari, Marea Neagra - au luat nastere din flora si fauna bazinului acvatic in urma
transformarilor fizice, chimice, biologice in decursul epocilor geologice // - namoluri de turba
sunt roci sau depozite organogene care au luat nastere prin descompunerea resturilor vegetale
acumulate de-a lungul timpului pe fundul unor mlastini; se gasesc la Mangalia, langa Vatra
Dornei, Covasna   -namoluri minerale iau nastere la emergenta unor izvoare prin sedimentarea
sarurilor pe care le contin ( izvoarele pot fi carbo-gazoase, calcice, sodice, feruginoase,
sulfuroase, etc ); astfel la Govora mai gasim namol argilos, silicos si iodat, la Geoagiu Băi
namol feruginos

Namolurile pot fi aplicate sub forma de impachetari complete sau partiale, cataplasme, bai de
namol, tampoane vaginale sau ungere cu namol si expunere la soare ( metoda naturista

20
egipteana ) sau chiar solutii injectabile ( solutia Pell-Amar, continand extractul namolului de
la Balta Alba, descoperita de Ionescu Calinesti ).

In functie de proprietatile fizico-chimice, proprietatile terapeutice ale peloidelor ( namolurilor


) sunt dintre cele mai diverse: efecte antigenice si antialergice ( influenteaza geneza
anticorpilor si induc fenomene de desensibilizare ) avand actiune antialergica, actiune
bacteriostatica, antiinflamatorie si antialgica, vasodilatatorii, decontracturante, sedative,
stimuleaza regenerarea tisulara, imbunatatesc circulatia, ceea ce le face utile intr-o serie de
boli: reumatismale, ginecologice, neurologice, traumatisme, afectiuni ortopedice.

►gazele naturale ( mofetele ) reprezinta emanatiile de gaz (  cel mai frecvent bioxid de
carbon si mai rar hidrogen sulfurat ) in regiuni vulcanice sau mine de carbuni; pot sa fie
uscate sau umede ( daca antreneaza vapori de apa, un exemplu il constituie grotele naturale in
care care admosfera este saturata cu vapori de apa proveniti de la izvoarele minerale termale,
unde aerul poate ajunge la 70 de Grade Celsius la izvor
 
►aerosolii naturali -sunt - marini - se formeaza prin spargerea valurilor in larg sau lovirea
lor de tarm; sunt incarcati electric negativ si se raspandesc pana la 80-100m de tarm ; aerosolii
- de padure , rezultati prin condensarea particulelor de apa pe o substanta volatila sau polen;
prezenta acestora justifica efectele biologice ale climatului marin, montan sau de padure //
aerosolii artificiali se pot produce prin dispersia unor minerale sau produse medicamentoase,
cu aparate speciale, ce folosesc proprietatea aerului comprimat

►hidroterapia  foloseste in scop profilactic sau terapeutic apa la diverse temperaturi si in


diverse stari de agregare ( lichida, solida sau gazoasa ) la care se pot adauga plante
medicinale, substante chimice, aplicatii cu parafina, namol; acestea pot sa fie prin aplicatii
locale: comprese, cataplasme cu namol, mustar, impachetari cu parafina, sau aplicatii enerale:
bai generale, impachetari generale, sauna, etc

Un loc aparte in cadrul acestei terapii il ocupa lacurile terapeutice helioterme, lacuri naturale
sau artificiale cu ape sarate de concentratie din ce in ce mai mare spre profunzime, avand un
strat superficial de apa dulce provenita din apele meteorice sau rauri ; in sezonul cald datorita
radiatiilor solare temperatura acestor lacuri creste de la 18-20 Grade Celsius la suprafata , la
50-60 Grade in profunzime; asemenea lacuri naturale la noi in tara sunt la Sovata ( lacul
Ursu ) si la Ocna Sibiului

►electroterapia utilizeaza efectele curentului electric, ale energiei cuantice si undele electro-
magnetice in scop profilactic si terapeutic prin: curentul galvanic, curenti de joasa frecventa
( diadinamici, exponentiali ), demedie frecventa, de inalta frecventa, cu unde lungi, medii sau
metrice, cu unde scurte sau ultra-scurte, microunde, magneto-diafluxul, sonoterapia,
►kinetoterapia: este terapia prin miscare si include numeroase tehnici si practici cum ar fi :
manipularile ( constituie anumite miscari imprimate pasiv unor segmente, suport care
pregateste kinetoterapia activa), elongatia vertebrala " a sec " sau in apa ( hidrogimnastica ),
cura de teren care este o metoda de mers dozat, pe trasee special amenajate in pante, gradat,
pe cont propriu fara vreo dirijare, o constituie " jogging-ul " care practic amplifica rezervele
cardio-vasculare , respiratorii, musculare, mio-arto-kinetice.

►climatoterapia care studiaza influenta factorilor fizici si mediului: aero, helio si


talasoterapia, ionizarea aerului - aeroionii pot actiona asupra organismului in doua moduri:
patrunzand in plamani o data cu aerul inspirat sau actionand direct la nivelul pielii ( regleaza
tensiunea arteriala, efect calmant in durerile de cap, insomnie, tulburari endocrine

21
La noi in tara, din punct de vedere fizic si geografic, deosebim 4 sectoare climatice:
-clima continental moderata ( Campia Tisei, Podisul Transilvaniei )

-clima continental- temperata ( regiunile de ses si deal din jurul Carpatilor, Apusenilor,
Campia Romana, Podisul Moldovei si Dobrogea

-clima litoralului Marii Negre, maritime

-clima montana - la noi este o clima blanda, favorabila

22
CAP.3 RECUPERAREA PRIN CURA BALNEARĂ ÎN AFECŢIUNI REUMATISMALE.
STUDIU.

Secţiunea 3.1. METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ BFT ÎN ARTROZA


GENUNCHIULUI (GONARTROZĂ)

1. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT.


Obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic sunt:
a). Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării; deoarece
genulgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator;
b). Obţinerea stabilităţii, care este de fapt principala funcţie a genunchiului;
c). Obţinerea mobilităţii;
d). Coordonarea mişcărilor membrului inferior.
Remobilizarea articulară reprezintă obiectivul principal al recuperării sechelelor
articulare posttraumatice şi postoperatorii. Mobilizarea articulară se realizează prin
mişcări active şi pasive.
Rolul principal al mobilizării articulare este de a dezvolta abilitatea mişcărilor.
Stabilitatea se obţine prin tonifierea musculaturii.
Pentru tonifierea musculaturii se execută exerciţii izometrice, mişcări de rezistenţă şi
se aplică diverse metode ortopedice.
Stabilitatea articulară înseamnă de fapt:
1. Indoloritate (reducerea durerii) se obţine prin:
 Administarea unei medicaţii antiinflamatoare şi antialgice generale;
 Crioterapia sau termoterapia (după caz);
 Electroterapia;
 Röentgenterapia;
 Repaus articular;
 Intervenţii chirurgicale.
2. Stabilitatea genunchiului are două aspecte:
 Stabilitatea pasivă N, stabilitatea ortostatică;
 Stabilitatea activă N, stabilitatea în mers.
Stabilitatea pasivă, mai ales în cazul genunchiului operat fără succes, poate fi obţinută cel
puţin parţial prin:
 Tonifierea musculaturii, stabilizarea genunchiului;
 Creşterea rezistenţei ligamentare;
 Evitarea cauzelor care afectează genunchiul ca: obezitatea, ortostatism şi mers
prelungit, mers pe teren accidentat, flexie N, extensie liberă, în momentul trecerii de la o
poziţie de repaus la ortostatism.
 Aplicarea unor atele care să preia stabilitatea laterală sau posterioară a genunchiului.
Stabilitatea activă se realizează prin tonifierea muşchilor interesaţi respectiv:
 Muşchiul cvadriceps, care slăbeşte semnificativ chiar după o imobilizare de 48h.
Pentru tonifierea cvadricepsului se execută contracţii izometrice şi exerciţii cu
contrarezistenţă.
 Muşchiul tensor al fasciei lata se tonifică prin flexi şi extensi ale şoldului, din decubit
lateral.
3. Mobilitatea genunchiului operat, este limitată. Pentru redarea mobilităţii genunchiului
operat se urmăreşte:
 Reducerea flexum-lui,
 Creşterea amplitudinii flexiei.

23
În timpul imobilizării genunchiului după operaţie, se pot face mobilizări pasive constând
dintr-un complex de procedee terapeutice, care se schimbă alternativ ca:
 Tracţiuni continue sau extensii continue, utilizate pentru corectarea unei poziţii
vicioase articulare asociate cu căldură, pentru a uşura durerea rebelă articulară pentru
scăderea presiuni intertarticulare;
 Tracţiunii discontinue, care se aplică în timpul nopţii sau în perioada de repaus;
 Mobilizarea pasivă asistată, care se execută în relaxareparţială sau totală de care
kinetoterapeut în toate sensurile, cu mişcări ample articulare;
 Mobilizării autopasive, care sunt o combinaţie de exerciţii pasive foarte des utilizate,
deoarece pacientul are posibilitatea să le repete de mai multe ori pe zi.
 Mobilizarea activă executată de pacient, care constituie baza kinetoterapiei
recuperatorii pentru redorile articulare posttraumatice.
Mobilitatea activă se face în scopul creşterii treptate a amplitudinii mişcări şi în toate
planurile de mobilitate a articulaţiei. Se execută mişcări ritmice de flexie N şi extensie ale
piciorului şi exerciţii gestice, uzuale pentru reducerea funcţională a genunchiului. Se mai
execută şi mecanoterapia şi scripetoterapia.
4. Coordonarea.
Recuperarea integrală a bolnavilor operaţi de gonartroză se bazează pe un program
recuperator bine condus.
Postoperator genunchiul este menţinut în extensie 10 zile cu o atelă gipsată. Recuperarea
începe a doua zi după intervenţie şi constă în:
 Contracţii izometrice cvadricepsului, din oră în oră;
 Imobilizării ale piciorului;
 Ridicări pasive ale piciorului şi genunchiului întins, începând după 3-4 zile de la
operaţie;
 Exerciţii de flexie ale genunchiului la marginea patului, după scoaterea bandajelor;
 Mers cu baston din a zece-a zi de la operaţie;
Recuperarea se continuă cu:
 Electroterapie antalgică şi antiinflamatoare;
 Tonifierea cvadricepsului;
 Masajul coapsă-gambă, cu evitarea genunchiului;
 Mobilizarea articulaţiei;
 Crioterapia.
Din săptămâna a 3-a se începe urcatul şi coborâtul scărilor.
2. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE.
Hidroterapia – prin hidroterapie se înţelege aplicarea în scop profilactic şi curativ unui
număr variat de proceduri, care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diferite stări de
agregare, ca şi unele tehnici strâns legate de aceasta.
Duşul cu aburi.
Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate.
Tehnicianul trebuie să fie atent ca nu cumva să stropească bolnavului cu picături de apă
fierbinte, provenite din condensarea vaporilor pe furtun şi pe porţiunea metalică a duşului.
Este nevoie ca instalaţia pentru duşul cu aburi să fie prevăzută cu dispozitive de separare a
apei de condensare şi cu supraâncălzitoare pentru aburi.
Înainte de a aplica jetul de vapori asupra bolnavului, tehnicianul şi-l proectează pe palmă
pentru a se asigura de lipsa picăturilor de apă fierbinte.
Durata este de 3-6 min. Poate fi o procedură de sine stătătoare, poate să preceadă o baie
generală sau se poate asocia cu masaj.
La sfârşit se aplică o procedură de răcire, spălare, sau un duş la temp. de 18-200 C.
Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală.
Duşul masaj.

24
Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38-40 0 C,
concomitent aplicându-se cu masaj, conform tehnicii obişnuite.
Pentru aplicarea lui există instalaţii speciale cu 4-6 duşuri verticale, în rozetă, situate unul
lângă altul, care se pun simultan sau separat. În lipsa unei instalaţii speciale, se poate efectua
şi cu un duş mobil, la capătul căruia se aplică o rozetă.
Durata masajului este de 8-15 min. Bolnavul este culcat, dezbrăcat complet pe un pat
special din lemn. Se deschid duşurile, în timp ce apa curge pe corp, tehnicianul execută
masajul conform tehnici cunoscute.
Modul de acţiune:
 Duşul masaj provoacă o hiperemie importantă, mai ales în regiunea tratată;
 Are un important efect rezorbtiv şi tonifiant.
Baia kinetoterapeutică.
Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului.
Se efectuează într-o cadă mai mare ca cele obişnuite, care se umple trei sferturi cu apă
la temperatura de 36-37 0 C mai rar 38 0 C. Bolnavul este invitat să intre în cadă şi este
lăsat 5 minute liniştit după care tehnicianul execută sub apă, toate mişcările posibile la fiecare
articulaţie.
Tehnicianul stă în partea dreaptă a bolnavului. După care pacientul este lăsat puţin în
repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician. Durata băi este de
20-30 min. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească.
Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă datorită relaxării musculare ce se produce sub
influenţa apei calde şi a reducerii greutăţii corpului, conform legii lui Arhimede.
Termoterapia:
Compresele cu aburi.
Avem nevoie de : două bucăţi de flanelă, o bucată de pânză simplă sau un prosop, o pânză
impermeabilă, o găleată cu apă la temperatura de 60-700C.
Pe regiunea interesată se plasează o flanelă uscată, peste care se aplică o bucată de pânză
sau prosopul muiat în apă fierbinte şi bine stors, iar peste aceasta se aplică cealaltă flanelă.
Totul se acoperă cu o bluză impermeabilă sau se aplică un termofor.
Durata totală a proceduri este de minim 20 de minute şi maxim 60 de minute. Modul de
acţiune - are o importantă acţiune vasodilatatoare şi rezorbtivă pe lângă efectul analgezic şi
antispasmotic.
Împachetarea cu parafină.
Se ia o cantitate potrivită de parafină (≈ 150-200g) şi se topeşte într-un vas la temperatura
de 65-700, în aşa fel incât să mai rămână câteva bucăţi netopite, în scopul evitării
supraâncălzirii.
Cu ajutorul unei pensule late (8 cm) se pensulează repede regiunea interesată. Grosimea
stratului de parafină este de 0,5-1. Peste stratul de parfină se aplică bucăţi de vată sau flanelă
şi apoi se acoperă regiunea cu pătura.
Durata este de 20-25 min. Înlăturarea parafinei se face cu uşurinţă din cauza transpiraţiei
care are loc sub stratul de parafină. Procedura se termină cu o spălare la 20-220C.
Împachetarea cu parafina are o acţiune locală şi provoacă o încălzire profundă şi uniformă a
ţesuturilor,
În timpul procedurii, suprafaţa pielii se încălzeşte până la 38-40 0C. La locul de aplicare se
produce o hiperemie puternică şi o transpiraţie locală abundentă.
Ungerile cu nămol.
Bolnavul complet dezbrăcat stă câteva minute la soare până i se încălzeşte pielea, apoi se
unge cu nămol proaspăt complet sau parţial. Se expune din nou la soare timp de 20-60 minute,
până când nămolul începe să se usuce. În acest interval de timp va purta o compresă rece pe
frunte iar capul îi va fi apărat de soare cu o pălărie sau umbrelă.
După aceasta se va face o scurtă bai în lac sau în mare, se va şterge, se va îmbrăca şi se va
odihni la umbră sau într-o cameră, aproximativ o oră.

25
Modul de acţiune - ungerile cu nămol îşi bazează acţiunea pe elementul termic alternant,
rece la început, apoi cald, datorită încălzirii nămolului la soare şi din nou rece, datorită băi din
lac şi reacţiei vasculare la aceasta; al doilea element este reprezentat de acţiunea specifică a
substanţelor resorbite în organiasm.
3. TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE.
Electroterapia este acea parte care studiază utilizarea, acţiuni diverselor forme de energie
electrică asupra organismului uman, cu scop curativ sau profilactic.
Ultrasunetele.
Ultrasunetele terapeutice au o frecvenţă cuprinsă între 800-1000KHz.
Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emiţător şi manevrarea aparatului.
Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui fascicul
perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului.
Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de un contact perfect
între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau
apă.
Şedinţele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute şi se reco-mandă zilnic sau la 2
zile.
Efecte:
 Antiinflamatorii;
 Termice locale;
 Fibrolitice.
Curentul galvanic:
Este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor. Electrodul pozitiv are o acţiune sedativă
locală, ca şi curenţii descendenţi şi curenţi ascendenţi aplicaţi contralateral duc la o creştere a
pragului de sensibilitate.
Galvanizarea poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune antalgică
(ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).
Aplicarea electrozilor la pacient se face transeversal electrozii sunt situaţi de o parte şi de
alta a genunchiului. În mod obligatoriu trebuie să folosim un strat hidrofil între electrod şi
tegument, ce trebuie spălat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului este strâns legată de
sensibilitatea şi de toleranţa pacientului (30-50 mA).
Durata este aproximativ de 30-40 minute. Numărul şi ritmul şedinţelor este de 18 - 20
sedinţe în ritm zilnic. Influenţează durerea şi provoacă vasodilataţie.
Ionizarea.
Ionizare cu novocaină sau calciu are efect analgezice datorită scăderii excitabilităţii polului
pozitiv la care se adaugă efectul substanţei introduse (Novocaină, Calciu).
Pentru ionizarea cu Ca se foloseşte o soluţie constând ionul de Ca cu care se îmbibă stratul
hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact, prin orificiile
glandelor sudoripare şi sebacee către polul opus, ajungând astfel în interiorul organismului de
unde ionii sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină zonală ajungând în circulaţia
generală.
Durata proceduri—este de aproximativ 15 min. La efectul farmaco-dinamic al soluţiei
medicamentoase se adaugă şi efectul analgezic al curentului continuu. Efect de depozit—
realizat de acumularea substanţelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. Efectul de
patrunderepâna la stratul cutanat profund—are o actiune reflexă cutii viscerale la nivelul
dermatoamelor.
Undele scurte.
A căror tehnică de aplicare constă în:
Aplicarea în câmp condensator - introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între
cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.

26
Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de fapt
electrozi.
Aceşti electrozi sunt formaţi dintr-un disc metalic de 1mm, grosime şi cu mărimi diferite în
diametru fiind variabili. Electrozi se fizează la nişte braţe sau suporturi ce le oferă
posibilitatea aplicări lor la distanţă de tegument (circa 3 cm).
Aplicarea în câmp inductor-foloseşte electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase şi
cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Şedinţele au o durată de 10-15 minute, se aplică
zilnic sau la 2 zile, se recomandă maximum 10 şedinţe.
Efectele undelor scurte:
 Termic, reprezintă prncipalul factor terapeutic;
 Vasodilatator şi metabolic;
 Antialgic.
Aici trebuie să ţinem seama de deficitul endocrin şi tulburării vegetative, atunci când este
cazul.
Razele infraroşii
Se pot aplica prin două metode: lămpile de tip Solux şi băile de lumină.
În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată în radiaţii inflaroşii şi care este
utilizată în terapeutia sub forma aşa –numitei helioterapii.
Aplicaţiile de radiaţii inflaroşii în terapeutia se pot face în două moduri: în spaţiul închis,
sub forma aşa-numitelor băi de lumina proceduri intense termoterapice sau în spaţiu deschis,
în aer liber, sub forma aşa-nummitelor aplicaţii de sollux.
În băile de lumina se realizează o încălzirea aerului până la temperaturi ridicate (60-70-
80°C).
În funcţie de scopul urmarit, bolnavul va sta în baia de lumina între 5-20 minute. După
expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parţială.
Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc. Ele străbat pînă la
cîţiva centimetri în profunzime, acţionînd atît asupra ţesutului conjunctiv, cît şi asupra
glandelor şi metabolismului general. Ele provoacă totodată şi o vasodialataţie la nivelul
plexului venos.
Curentul diadinamic
Se prescrie în aplicaţii transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are
efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10---14 şedinţe.
Diatermia acţionează asupra ţesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc
curenţii de înaltă frecvenţă, ca urmare a rezistenţei pe care o opun ţesuturile la trecerea
energiei electrice. Căldura astfel produsă are un efect analgetic.
Curentul faradic
Se indică faradizarea cu periuţa sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu
talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate şi tolerate de pacienţi pentru starea de bine pe care o
degajă şi modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătăţeşte funcţionalitatea.
4. Tratamentul prin masaj.
 Efectele fiziologice ale masajului.
Acţiunile masajului sunt împărţite în 2 grupuri:
1. Locale:

 Masajul are acţiune sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, muscular sau articular;
 Acţiunea hiperemiantă a regiuni masate. Se produce o vasodilataţie a vaselor capilare
din tegument cu acţiunea circulaţiei sângelui. Odată cu hiperemia apare şi încălzirea
tegumentului;

27
 Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale cu accelerarea proceselor de rezorbţie în
regiunea masată.
2. Generale:

 Odată cu activarea circulaţiei locale prin masaj se activează şi circulaţia generală a


sângelui şi odată cu ea se stimulează şi funcţiile aparatului respirator.
 Are acţiune favorabilă asupra stări generale a pacientului, îmbunătăţirea somnului şi
cu îndepărtarea oboseli musculare.
 Are acţiune reflexogenă asupra organelor interne în suferinţă care este explicată prin
mecanismul reflex. Prin execuţia manevrelor de masaj se produce nişte stimuli ai
exteroceptorilor dn tegument şi proprioceptorilor din: muşchii, tendoane, ligamente care sunt
de diferite intensităţi şi pornesc pe calea neuronilor către SNC care de acolo transmit reflex
către organele în suferinţă. Pe tegumentul fiecărui organ intern, corespunde un punct
reflexogen (puncte metamerice sau zone Head). Cele mai multe puncte reflexogene sunt în
talpă şi palmă.
 Masajul are acţiune mecanică care rezultă din execuţia manevrelor de frământat, în
special cipitul şi contratimpul care duc la formarea în centrul metabolismului a unor
substanţe metabolice ce trec în circulaţia generală a sângelui (Hde tipul histaminei) care
stimulează peristaltismul vaselor şi duce la resorbţia substanţei nocivedin lichidele
interstiţiale care sunt în exces în fibrele ţesutuluiconjunctiv de unde se duce la organele
excretoare.
Masajul se mai face şi în scop igienic, de iniţiere şi se foloseşte şi la sportivi (are un avantaj
al antrenamentului zilnic).
 Descrierea anatomică.
Aticulaţia genunchiului.
Este articulaţia dintre condilii femurali, patelă şi condilii tibiali. Condilul medial al
femurului coboară mai jos ca cel lateral, încât femurul formează cu tibia un unghi de 174 0.
când unghiul este mai mic de 1500, se vorbeşte de deformaţia numită genu valgum (gamba „în
X”). Opusul său este genu varum, când unghiul extern dispare, iar gambele descriu între ele
un oval.
Incongruenţa (nepotrivirea ) dintre feţele articulare este completată de două meniscuri de
forma literei "C".
 Meniscul median-este cel mai rezistent şi mai mobil.
 Meniscul lateral.
Între interiorul capsulei, între tibie şi femur se află ligamentele încrucişate anterior şi
posterior.
Cele două ligamente încrucişate sunt intracapsulare şi extrasinoviale.
Anterior artculaţia este închisă de rotulă (articulaţia femuropatelară).
Anterior de capsula articulară se află ligamentul rotulian, care continuă tendonul
muşchiului cvadriceps femural. Capsula articulară este întărită medial şi lateral de reticulele
rotulei; de asemenea de ligamentele colateral tibial şi colateral fibular, iar posterior de
ligamentele popliteu oblic şi popliteu arcuat.
Articulaţia genunchiului este un trohoginglim. Mişcările sunt de flexie extensie şi, în măsură
foarte redusă de rotaţie şi înclinaţie laterală.
Muşchii care acoperă şi activează articulaţia sunt:

 Muşchii coapsei care formează trei grupe:


 Grupul antrior – cuprinde muşchii cvadricepsul femural şi croitorul;
 Grupul medial – pectineul şi adductorii: marele, mijlociul şi micul adductor;

28
 Grupul posterior – cuprinde: bicepsul femural, semitendinosul şi
semimembranosul.
 Muşchii gambei care se împart în trei grupe:
 Grupul ventral – cuprinde muşchii: tibialul anterior, extensorul lung al halucelui,
extensorul lung al degetelor;
 Grupul lateral – cuprinde: lungul peronier şi scurtul peronier;
 Grupul posterior – cuprinde: lungul flexor al halucelui, tibialul posterior, tricepsul
sural.
Aici există două reţele venoase, una superficială şi una profundă.

Venele superficiale mai importante sunt:


 Vena safenă mică care urcă pe gambă şi se varsă în vena poplitee.
 Vena safenă mare care urcă pe coapsă şi se varsă în vena femurală.
Venele profunde însoţesc arterele, câte două vene pentru arteră, dar numai câte o venă
femurală şi un poplitee. Vena cavă inferioară urcă pe partea dreaptă a coloanei vertebrale.
Nervii care inervează membrul pelvin sunt:
 La coapsă: nervul femural, nervul sciatic, nervul crular;
 La gambă: nervul tibial fibular.
Articulaţia genunchiului este formată din articulaţia epifizei distale a femurului cu epifizele
ale tibiei şi peroneului unde au loc următoarele articulaţii:
 Femuro-tibială;
 Femuro-peronieră;
 Tibio-peronieră
Este o articulaţie semimobilă. Rotula sau patela: un ax sub formă de dreptungi cu vârful în
jar care are rol de susţinere a greutăţii corpului prin ligamente paralele şi încrucişate care o
leagă de ariculaţie făcând-o cât mai rezistentă.
 Tehnica masajului
Bolnavul este aşezat cu faţa în sus, fiind descoperite membrele inferioare, se începe masajul
mai întâi pe partea opusă maseorului cu netezirea sau efluerajul pornind de la treimea
superioară a gambei până la treimea inferioară a coapsei cu ambele mâini făcând o acomodare
a mâini noastre cu tegumentul bolnavului, dar în acelaşi timp face o încălzire a musculaturii,
care acţionează asupra articulaţiei genunchiului (aceştia fiind muşchii gambei şi coapsei).
După netezire urmează uşoare frământări cu o mână, cu două şi contratimp pe aceleaşi
direcţii.
Cea mai importantă manevră este fricţiunea cu care insistăm mai mult şi se fac în felul
următor: pentru acest lucru flectăm uşor gamba pe coapsă după care facem netezirea aşezând
cele 4 degete ale mâinilor la spaţiul popliteu iar policele pornind de la partea superioară a
rotulei cu netezirea cu partea lor cubitală alunecând până la partea inferioară a rotulei după
care ne întorcem ocolind condilii externi femurali către spaţiul popliteu.
După care face fricţiunea pe aceleaşi direcţii ca la netezire după care lucrăm cu cealaltă
parte a rotulei (5-6 ori).
Se fac fricţiuni cu vibraţii. Apoi facem vibraţia pe toată suprafaţa şi netezirea de încheiere.
Lucrăm articulaţia şi celuilalt picior pe aceleaşi direcţii după care spunem bolnavului să se
aşeze cu faţa în jos şi lucrăm părţile posterioare ale genunchiului.
Începem mai întâi cu genunchiul opus nouă, cu netezirea şi frământatul, deci încăltirea
regiuni de la treimea superioară a gambei până la treimea inferioară a coapsei cu toate formele
de frământare.
După care facem fricţiunea la spaţiul popliteu care se va face mai uşor decât la partea
anterioară datorită faptului că aici există un pachet vasculo-nervos.

29
Pentru acest lucru flectăm uşor gamba pe coapsă sprijinind pe mâna noastră şi facem
netezirea cu cele 2 police pornind de la mijlocul articulţiei către condilii externi femurali.
Apoi facem fricţiunea deget peste deget pe aceleaşi direcţii (5-6 ori). După care facem vibraţia
cu palma întreagă. Încheiem cu netezirea.
Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapia).
Din articulaţia genunchiului putm efectua următoarele mişcării efectuate în plan transversal
şi sagiatal:
 Flexie;
 Extensie;
 Lateralitate.
Pentru flexie ţinem contrapriză pe partea posterioară a gambei. Pentru extensie ţinem
contrapriză pe partea anterioară a gambei.
În prima săptămână se efectuează 6 şedinţe.
Prima zi se efectuează contracţii izometrice ale cvadricepsului şi fesierilor, flexie, extensie
şin articulaţia gleznei.
 Flexie din CF (45%), cu genunchiul întins;
 Abducţie din CF (20%) cu genunchiul întins;
 Circumducţie cu genunchiul întins (3 serii), 5 săptămâni, mişcarea este pasivo-
activă.
A doua zi – aceleaşi exerciţii din poziţia culcat la care se adaugă cele din poziţia stând
(pacientul îşi asigură stabilitatea, ţinându-se de scaun).
 Flexie din CF, abducţii din CF, extensii din CF, toate aceste mişcării se execută cu
genunchiul întins (3 serii, 5 repetării), mişcării active.
A treia zi - aceleaşi exerciţii, aceleaşi poziţii, cărora li se mai adaugă:
 Din aşezat la marginea patului, kinetoterapeutul mobilizează cu multă atenţie
articulaţia genunchiului până la punctul în care apare durerea (se porneşte de la o flexie de
350);
 Mişcarea pasivă (3 serii-10 repetării), cu pauză un minut între ele;
 Din culcat costal pe partea sănătoasă, abducţii din CF, cu genunchiul întins;
 Din decubit dorsal flexia genunchiului cu alunecarea călcâiului pe planul patului.
În primele 2 zile se mai practică şi mişcările pasive.
 Mers cu ajutorul unui baston canadian.
A parta zi – pacientul este dus la sala de gimnastică.
În a patra săptămână sunt cinci şedinţe.Toate exerciţiile devin active, dar nu se introduce
încă rezistenţa deoarece musculatura pacientului nu s-a refăcut suficient.
 Din decubit dorsal: aceleaşi exerciţii, accentul punându-se pe mişcarea activă de
flexie a gambei pe coapsă (5 serii a câte 8 repetării);
 Din aşezat la marginea banchetei: mişcare activă, a flexiei, a gambei pe coapsă şi
revenire prin alunecare (patine), înainte-înapoi;
 Stând la spalier: cu faţa: ridicării uşoare cu vârfurile, sprijin mai mult pe piciorul
sănătos, ridicarea piciorului pe prima treaptă şi flexia gambei pe coapsă; cu spatele: flexia CF
(trei 3 serii, 6 săptămâni).
 Gimnastica medicală.
Din decubit dorsal:
 Contracţii izometrice de cvadriceps şi fesieri (30 mişcării pe oră – contracţia este de
6 sec. relaxare 3 sec.);
 Flexie-extensie din articulaţia gleznei (4 serii a câte 10 repetării);
 Flexie şi abducţie din CF (4 serii a 10 repetării).

30
Se efectuează exerciţii cu toate articulaţiile membrului sănătos.
 Din stând sprijinit pe pe spătarul patului: mişcarea activo-pasivă de flexie, abducţii,
extensie, circumducţii din CF (din fiecare 2 serii a câte 10 repetării).
Mersul se execută cu ajutorul a două bastoane canadiene, fără sprijin pe piciorul afectat.
După îndepărtarea gipsului pacientul va purta o faşă elastică numai la deplasare şi noaptea,
pentru a stabiliza genunchiul şi a îl feri de mişcări nedorite.
Programul de recuperare se întinde pe durata a patru săptămâni.
În prima săptămână sunt cinci şedinţe şi se efetuează următoarele exerciţii:
 Din decubit dorsal: contracţii izometrice de cvadriceps şi fesieri; flexii şi abducţii
din CF (mişcare activă); uşoare flexi ale articulaţiei genunchiului.
Profesorul introduce ambele mâini sub zona poplitee şi execută cu multă atenţie această
mişcare la circa 300, având grijă ca talpa pacientului să rămână permanent pe planul patului.
 Din decubit lateral: mişcarea activo-pasivă de abducţie din CF cu genunchiul întins
(3 serii a câte 10 repetării).
 Din stând la spalier: mişcării active din CF cu genunchiul întins (3 serii a câte 8
repetării); cu spatele, flexie, lateralitate, abducţii şi cu faţa extensii.
În a doua săptămână pacientul va contacta solul cu planta piciorului operat cu sprijin de
30%.
 Din decubit dorsal: „pompaje” pe minge, fără a forţa flexia; flexia gambei pe coapsă
(în lanţ kinetic închis); flexii şi abducţii din CF (3 serii a câte 12 repetării).
 Din aşezat la marginea banchetei: flexia gambei pe coapsă, mişcare condusă şi
controlată de profesor.
Timp de două luni sunt interzise exerciţiile ce implică un lanţ kinetic deschis.
 Din stând la spalier - la exerciţiile cunoscute se mai execută: ridicării pe vârfuri, cu
sprijin mai mare pe piciorul sănătos; ridicarea piciorului pe prima treaptă şi flexia gambei pe
coapsă cu uşoară presiune pe talpă (2 serii a câte 10 repetări), lucrând fără durere; mersul se
face cu sprijin uşor (circa 30%) pe piciorul operat.
În a treia săptămână – sunt cinci şedinţe; toate exerciţiile devin active, iar pentru mişcările
din CF se introduce lestul de 500g.
 Din decubit dorsal: contracţii izometrice de cvadriceps, fesieri şi ischiogambieri;
flexii, extensii ale articulaţiei gleznei şi degetelor (metatarsiene, falange şi interfalangiene);
flexia gambei pe coapsă din alunecare (4 serii a câte 15 repetări); flexi, abducţii, circumducţii
CF cu genunchiul întins (mişcare activo-rezistivă cu lest).
 Din decubit lateral: mişcarea activă liberă de abducţie din CF a membrului operat (3
serii a câte 10 repetări).
 Dn aşezat la marginea banchetei: flexia şi extensia gambei pe coapsă (3 serii a câte
15 repetări); flexia şi extensia articulaţiei genunchiului cu ajutorul unei patine pe care este
aşezată planta membrului operat.
 Din stând la spalier: 3 serii a câte 10 repetări pentru fiecare mişcare din CF activă cu
rezistenţă cu last de 500g; ridicări pe vârfuri, piciorul operat în sprijin 60%; joc de gleznă cu
sprijin circa 60%; ridicarea piciorului pe prima treaptă şi flexia gambei pe coapsădin
exercitarea unei uşoare presiuni pe suprafaţa plantară.
În a patra săptămână – sunt cinci şedinţe în care continuă exerciţiile mai sus menţionate,
la care se adaugă:
 Din decubit ventral - (se pune un rulou sub treimea inferioară a feţei anterioare a
coapsei): mişcarea activă de flexie a gambei pe coapsă cu tensiuni finalerealizate de către
profesor.
 Mişcările din aşezat: ale articulaţiei genunchiului devin rezistive prin introducerea
lestului.

31
La sfârşitul acestei săptămâni pacientul se sprijină aproape în totalitate pe picior operat.
5. Terapia ocupaţională.
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse
activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic,
ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor
afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
 Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt:
 Mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
 Dezvoltarea forţei musculare;
 Restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciţii cum ar fi:
 Pedalat la maşina de cusut;
 Roata olarului;
 Săritul cu coarda;
 Mersul pe plan ascendent;
 Mers pe bandă sau pe scară rulantă.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a
ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională.
6. TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, nămoluri).
Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:
 Încetinirea procesului degenerativ
 Combaterea manifestărilor ce actualizează sau reactivează artroza
 Îmbunătăţirea circulaţiei locale si generale
 Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare periarticulare.

Tipuri de ape:
 Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
 Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
 Ape sărate iodurate (Bazna)
 Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)
 Ape sulfuroase termale (Herculane)
Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi chimic.
Staţiunile indicate sunt:
 Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
 Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
 Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
 Govora (nămol silicos şi iodat);
 Geoagiu (nămoluri feruginoase)

Secţiunea 3.2. METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ B.F.T. ÎN NEVRALGIA


SCIATICĂ
Terapia fizicală de recuperare:
- hidroterapia:
- termoterapia;
- electroterapia.
Procedurile termice acţionează printr-o vasodilataţie a capilarelor, o mărire a circulatiei
nervoase şi creşterea metabolismului celular. Este procedeul cel mai des întrebuinţat: în
sedarea duretilor nevralgice şi e bine suportat în mai toate formele de nevralgii. În procesele

32
acute inflamatoare, în stările congestive căldura agravează durerea şi este contraindicată. Ca şi
acolo unde starea vaselor împiedică irigarea ţesuturilor. Procedurile termice trebuie apiicate
cu grijă acolo unde nevralgiile se însoţesc cu tulburări de sensibilitate., ca să nu provoace
arsuri, ca şi acolo unde există leziuni de nervi sau tegument.
HIDROTERAPIA
1. Baia la temperatura de indiferenţă
Temperatura apei este de 34 - 35°, bolnavul este invitat în baie; durata este de la 10-
15 minute.
Mod de acţiune:
- presiuoea hidrostatică;
- uşor factor termic.
Baia la temperatura de indiferenţă are o acţiune calmantă.
2. Baia caldă simplă
Se execută într-o cadă obişnuită cu apa la 36 - 37°C şi cu durată de 15 - 30 minute.
Mod de acţiune:
- factoru! termic;
- presiunea hidroterapica a apei. Are o acţiune sedativă generală.
3. Baia kinetoterapică
Este o baie caldă, se efectuează într-o cadă mai mare, care se umple 3/4 cu apă la
temperatura 35 - 37 - 38°C.
Bolnavul este aşezat în baie şi lăsat 5 minute liniştit după care tehnicianul execută sub
apă mişcări în articulaţiile bolnavului timp de 5 minute. Pacientul este lăsat în repaus, după
care este invitat să execute singur mişcările imprimate de tehnician.
Durata băi: 20 -- 30 minute.
Mod de acţiune:
- factorul termic;
- factorul mecanic.
Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculaturii, care se
produce sub influenţa apei calde şi pierderii greutăţii corpului conform legii lui Arhimede.
4. Baia cu masaj
Este o baie caldă cu apa la temperatura de 36 - 39°C.
Se execută rnasajul asupra regiunii lombo-sacro-fesiere şi masajul membrului inferior.
Durata băi depinde de durata masajului efectuat.
Mod de acţiune:
- factorul terrnic;
- factorul mecanic.
5. Băile ascendente fierbinţi complete
Se umple cada cu apă la temperatura de 35°C. Bolnavul este aşezat în cadă în aşa fel încât
să i se acopere urnerii. Se creşte temperatura apei din minut în minut, prin adăugare de apă
fierbinte. Temperatura apei poate ajunge la 41 - 43°C, iar a bolnavului la 39°C. Durata băi
este 1 - 5 ore.
Mod de acţiune: baia hipertermă provoacă o vasodilataţie tegumentară importantă, care
duce la supraîncălzirea organismului.
6. Baia cu iod
Se face cu apă la temperatura 35 - 37°C şi are durata de 10 - 20 minute. Se foloseşţe
iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g (baie parţială) până la 1 kg (baie generală),
amestecată în părţi egale cu sarea de bucătărie.
Mod de acţiune:
Iodul micşorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilalaţie şi scăzând tensiunea
arterială, măreşte puterea de apărare a organismului, determină reacţii locale la nivelul
ţesuturilor şi organelor, contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.
7. Duşul cu aer catd

33
Proiectarea aerului cald fumizat de generatoare pe regiunea indicată. Se poare asocia
cu masajul.
8. Duşul masaj
Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 36 - 40°C
asociat cu masaj. Este o procedură parţială. Durata masajului este de 8 - 15 minute.
Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect rezorbtiv şi de
tonifiere prin acţiunea combinată a masajului cu factorul termic.
9. Duşul subacval
Constă în aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune şi cu o temperatură a apei
mai ridicată ca cea din cadă cu 1 - 2°C. Distanţa dintre duşul sul şi regiunea de aplicat este de
5 - 10 cm.
Durata procedurii este de 5 - 10 minute.
Efectul este asemănător cu efectul duşului rnasaj, dar mai intens.
10. Impachetarea umedă inferioară
Este împachetarea de la ombilic în jos, cu braţele şi truchiul acoperite cu un cearceaf
umed. În cazul în care dorim să obţinem o încălzire mai rapidă şi mai importantă,
împachetarea poate fi asociată cu aplicaţii cu sticle de apă caldă, aşezate între cele 2 porţiuni
a!e păturii, de o parte şi de alta a coapselor.
Acţiunea împachetării umede are loc în trei faze:
- faza iniţială de excitare;
- faza de calmare;
- faza hipertermică.
Împachetarea umedă de durată medie 40 - 50 minute are efect calmant.
11. Cataplasmele
Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la temperaturi variate
asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor
hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru acţiunea antispastică şi antialgică. La cataplasmele
cu plante medicinale se mai adaugă şi efectul chimic.
TERMOTERAPIA
1. Impachetarea cu parafină
Constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantităţi de parafină la o temperatură mai
ridicată. Pentru picioare se utilizează pensularea cu parafină şi băile de parafină lichidă, în
care plutesc bucăţi de parafină uscată. Se scoate piciorul aşteptându-se solidificarea parafinei.
Manevra se repetă de 2 - 3 ori.
Acţiunea împachetărilor cu parafină:
Parafina provoacă o supraîncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor, pielea se încălzeşte la
38 - 40°C provocând o transpiraţie locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidenţiază
hiperemia produsă. După îrnpachetare se aplică o procedură de răcire.
2. Împachetarea nămol
Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 - 40°C pe o anumită regiune.
Durata unei şedinţe este de 20 -- 40 minute.
Acţiunea: nămolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producând excitaţia pielii datorită micilor particule componente;
- efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 - 3°C;
- efect chimic prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol.
Nămolul activează producerea de histamină în piele. În împachetarea cu nămol apare o
transpiraţie abundentă, cu eliminări crescute de acid uric (produs de deşeu al metabolismului
proteic).
În timpul împachetării cu nămol sunt mobilizate depozitele sangvine, producându-se
intensificarea circulaţiei în anumite teritorii.
3. Băile de aer cald

34
Folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60 - 120°C, care provine de la radiatoare
supraîncălzite în atmosferă închisă.
Sunt mai uşor suportate decât cele de abur cald. Transpiraţia se instalează mat încet,
dar cantitatea e mai abundentă decât la băile de abur.
4. Băile de lumină
Cele complete se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parţiale în
dispozitive adaptate.
Durata băilor este de 5 - 20 minute şi după terminarea lor se face o procedură de
răcire.
Căldura radiantă produsă de băile de lumină e mai penetrantă decât cea de abur sau aer
cald, iar transpiraţia începe mai devreme.
Băile de lumină scad tensiunea arterială prin vasodilataţia produsă treptat.
5. Băile de soare şi nisip
Ele utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precauţie, 2-3
minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se creşte treptat în zilele următoare. După
băile de soare se indică o procedură rece.
ELECTROTERAPIA
1. Curentul galvanic
Galvanizarea este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor nevralgice. Se indică
galvanizări longitudinale descendente ale membrului inferior, cu electrodul pozitiv lombar şi
negativ plantar, sau galvanizări ascendente pe membrul inferior contralateral de 10 -15 A, 1O
- 15 minute. Electrodul pozitiv are o acţiune sedativă locală, ca şi curenţii descendenţi şi
curenţi ascendenţi aplicaţi contralateral duc la o creştere a pragului de sensibilitate.
Galvanizarea poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune
antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).
2. Curentul diadinamic
Curenţii diadinamici se prescriu în aplicaţii transversale sau longitudinale: o perioadă
lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă
10---14 şedinţe.
3. Curentul faradic
Se indică faradizarea cu periuţa sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată
cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate şi tolerate de pacienţi pentru starea de bine pe
care o degajă şi modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătăţeşte funcţionalitatea.
MASAJUL

Descrierea anatomică a regiunii lombo-sacro-fesiere


Este formată din:
- coloana vertebrală lombară, care are cinci vertebre;
- coloana vertebrală sacrală, formată tot din cinci vertebre;
- regiunea coccigiană formată din 4-5 vertebre rudimentare formând osul coccis.
Osul sacru se articulează cu osul coxal format din ilion, ischion şi pubis, formând
bazinul.
Muşchii care acoperă această regiune sunt: masa comună spinală din care derivă marii
dorsali, psoasul iliac, pătratul lombar, muşchii fesieri (micul, marele şi mijlociul fesier).
Inervaţia: nervii sacrali, nervii ruşinoşi, nervul sciatic.
Sciaticul este cel mai lung şi cel mai mare nerv din organism. El porneşte din plexul
sacrat şi este format din a 5 - a rădăcină lombară şi din rădăcinile sacrate 1, 2, 3. Acestea se
unesc în bazin, ies prin gaura sciatică şi pătrund pe faţa posterioară a coapsei, împărţindu-se în
regiunea poplitee în sciaticii poplitei (externi şi interni).
Nervii centurii pelviene sunt: nervul gemen inferior, nervul pisiform, nervul fesier
superior şi inferior.

35
Această regiune este irigată de ramura lombară a aortei abdominale, vena cavă
inferioară, vena iliacă comună, vena iliacă lombară, vena sacrală laterală.

Tehnica masajului
Masajul începe cu netezirea cu palmele întinse, pornind de la partea inferioară a
feselor pe muşchii paravertebrali, lombari şi sacrali până la regiunea dorsală. A doua direcţie
a acestei neteziri este: pe muşchii fesieri, muşchii dinţaţi făcând terminaţia D12.
Următoarele forme ale netezirii sunt:
 netezirea pe coloană cu 2 degete depărtate de la coccis la T12;
 netezirea cu policele pe traiectul coccis - şanţul superior al muşchilor fesieri – creasta
iliacă
 netezirea pieptene pe muşchii fesieri;
 netezirea specifică zonei lombare este netezirea romb, care se execută pornind de la coccis
- şanţul superior al fesierilor până la creasta iliacă, ajungem la coastele false mulându-le cu
palma şi trăgând către coloana vertebrală, iar la T12 răsucim mâinile la 170° mulând iar
coastele false iar de la creasta iliacă tragem palma pe şanţul superior al muşchilor fesieri până
la coccis.
Prin efectul ei sedativ netezirea pregăteşte organismul pentru manevrele următoare ea
fiind de asemenea o manevră de intercalare.
Cea de a doua manevră este frământarea. Frământarea cu o mână, se execută pe 2 - 3
straturi, mai întâi pe partea opusă, începând de la partea inferioară a muşchilor fesieri - pe
paravertebrali până la regiunea dorsală. Frământarea cu 2 mâini şi contratimpul se execută pe
aceleaşi direcţii.
Geluirea se face cu două degete depărtate pe coloană, pornind de la coccis până la
T12. Altă direcţie a geluirii: cu două degete apropiate pornind de la coccis - şanţul superior al
muşchilor fesieri până la creasta iliacă.
Fricţiunea este cea mai importantă manevră a regiunii şi se face pe coloană cu 2 degete
depărtate pe direcţia coccis - T12, având grijă să insistăm la găurile sacrale unde-şi are
originea nervul sciatic. Altă formă a fricţiunii se execută cu 2 degete apropiate pornind de la
coccis pe şanţul superior al muşchilor fesieri până la creasta iliacă. Deoarece muşchii fesieri
sunt foarte dezvoltati în această regiune se execută fricţiuni cu pumnul.
Tapotamentul nu se execută în nevralgia sciatică. Vibraţia se execută pe toată
suprafaţa musculară pornind de la partea inferioară a muşchilor fesieri, pe paravertebrali până
la regiunea dorsală.
Masajul se termină cu netezirea cu toate formele ei.

Descrierea anatomică a coapsei


În regiunea coapsei avem doar osul femur.
Muşchii care acoperă această regiune sunt:
- muşchii flexori (flectează coapsa pe bazin): muşchiul cvadriceps, muşchiul croitor, muşchiul
pectineu în partea proximală sub triunghiul lui Scarpa;
- muşchii coapsei posterioare (extensori): dreptul intern, extern, semitendinosul,
semimembranosul, obturatorul intern şi extern;
- muşchii adductori: muşchii graselis, muşchii ruşinoşi;
- muşchii abductori: tensorul fascia lata.
Cel mai important nerv este nervul femurocutanat.
Principalele vase de sânge:
- vena safenă;
- artera femurală.

Tehnica masajului în această regiune

36
Vom începe masajul cu partea posterioară a coapsei. Executăm netezirea cu ambele
palme pornind de la spaţiul popliteu şi urcând până la partea superioară a feselor facând
terminaţia către creasta iliacă şi osul sacru. Netezirea pieptene se face pe muşchii fesieri şi pe
muşchii coapsei posterioare mai ales când musculatura este flască.
Frământarea se face în 2 - 3 straturi pe toată masa musculară a coapsei posterioare şi
pe muşchiul fascia lata aşezat lateral. Frământarea se face cu o mână, cu 2 mâini şi
contratimpul se execută pe aceeaşi direcţie şi anume: pornim de la spaţiul popliteu şi iircăm
până la partea superioară a muşchilor fesieri.
Geluirea se face pe şanţurile intramusculare ale muşchilor posteriori cât şi pe lateral.
Dacă musculatura este flască se poate executa şi ciupitul.
Fricţiunea se face pe şanţurile intramusculare cu deget peste deget şi pe plica fesieră
după ce, în prealabil, facem netezirea cu partea cubitală a degetelor.
Tapotamentul se face cu toate formele (căuş, pumn, partea cubitală a degetelor) pe
toată masa musculară.
Executăm vibraţia cu palma întreagă pe toată suprafaţa musculară.
Încheiem masajul cu toate formele netezirii.
Urmează masajul coapsei posterioare şi masajul muşchilor adductori.
Efluerajul se efectuează cu faţa palmară a mâinii pomind de la articulaţia genunchiului
şi finalizându-1 la creasta iliacă şi plica inghinală.
Netezirea pieptene se execută pe muşchiul cvadriceps şi pe tensorul fascia lata.
Frământarea se execută cu o mână, două şi contratimp, muşchii interesaţi fiind cu ai
feţei anterioare ai coapsei, abductorii (pe faţa extern) şi adductorii (pe faţa internă). Manevra
se execută în 3 - 4 straturi funcţie de suprafaţa interesată.
Geluirea se execută pe şanţurile intramusculare ale cvadricepsului şi croitoralui cât şi
pe abductori şi adductori.
Fricţiunea interesează aceleaşi direcţii ca şi geluirea diferenţa fiind că fricţiunea se
execută deget peste deget.
Tapotamentul îl efectuăm pe toată suprafaţa musculară sub cele trei forme ale sale.
Pentru relaxare musculară se efectuează cu faţa palmară uşoare vibraţii.
În final aplicăm neteziri, la început mai energic având grijă să scădem ritmul treptat.

Efectele masajului

Efecte locale
1. Acţiune sedativă asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat extraceptorii şi
proprioceptorii existenti.
2. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra
căruia se exercită masajul această acţiime se exercită prin manevre mai energice care
comprimă alternativ vasele sangvine.
3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată.
Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu
insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază
de la periferie spre centru.
Efecte generale
Creşterea metabolismului bazal stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătăţeşte somnul, îndepărtează
oboseala musculară.
Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii care este
un organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.

37
Efectele fiziologice
Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul
reflex asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori
şi proprioceptori, care simt de diferite intensităţi pe cale aferentă către SNC, iar de acolo pe
cale aferentă, ajung la organele interne în suferinţă. Toate acţiunile care se petrec la exteriorul
corpului ajung şi la distanţă (la organele interae). Fiecare organ se manifestă prin senzaţii
dureroase pe tegument, deci fiecărui organ îi corespunde la exterior o zonă cutanată
reflexogenă sau metamerică, care trebuie cunoscută de maseur pentru a şti să acţioneze cu
manevre specifice pentru organele interae.
Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă de manevrele mai dure
ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face
transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei
şi forţei musculare care participă la mişcarea într-o articulaţie.
Prin această acţiune mecanică, lichidele interstiţiale în exces din muşchi, se resorb în
sânge pentru a fi eliminate de organele excretoare; îmbunătăţeşte activitatea circulaţiei
sângelui care duce la mutaţia elementelor anatomice din întreg organismul şi odată cu aceasta
reducerea activităţii inimii.
KINETOTERAPIA
O formă specială a kinetoterapiei este hidrokinetoterapia care se execută în bazine
speciale. Această metodă se bazează pe efectele apei calde: sedarea durerilor, relaxarea
musculară, creşterea complianţei ţesuturilor moi, a distensibilităţii acestora.
Durata unei şedinţe de hidrokinetoterapie este foarte variabilă de la 10 - 15 minute
până la o oră. Exerciţiile fizice executate în cadrul acestei metode au la bază aceleaşi telinici
ca şi cele executate în aer, ţinând însă seama de principiile şi avantajele oferite de mediul
acvatic.
Inainte de şedinţa de kinetoterapie se recomandă "încălzirea musculară" prin diverse
proceduri de termoterapie, iar după şedinţă aplicăm masaj sau duş - masaj.
Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciţii de remobilizare a coloanei
vertebrale lombare, basculări ale bazinului, întinderea musculaturii paravertebrale ale
muşchiului psoas - iliac, cel mai frecvent se utilizează programul Williams.
Prima fază:
- decubit dorsal, flexia - extensia genunchilor;
- decubit dorsal, se trage cu mâinile un genunchi la piept până se atinge genunchiul cu
fhmtea, apoi celălalt genunchi;
- ca şi în exerciţiul anterior, dar simultan cu ambii genunchi;
- decubit dorsal cu mâinile sub cap; se trage un genunchi cât mai mult spre piept, apoi
celălalt, apoi ambii concomitent;
- decubit dorsal cu braţele ridicate la verticală, pe lângă cap, genunchii flectaţi la 90°, tălpile
pe pat. Din această poziţie se împinge lomba spre pat, se contractă abdominalii şi se
basculează sacrul spre înainte. Se revine apoi se repetă de mai multe ori în şezând pe scaun,
cu genunchii mult depărtaţi, se flexează trunchiul anterior, astfel ca mâinile să atingă solul sub
scaun. Se menţine această poziţie timp de 4 - 5 secunde, se revine şi se repetă de mai multe
ori.
Fiecare exerciţiu se repetă de 5 ori pe şedinţă şi se fac 2-3 şedinţe zilnic.
Faza a doua:
- decubit dorsal cu genunchii flexaţi, tălpile pe pat, se apleacă ambii genunchi (lipiţi) spre
dreapta şi spre stânga, până ating suprafaţa patului;
- decubit dorsal, se ridică alternativ călcâiul şi se aşează pe genunchiul opus şi din această
poziţie se abduce coapsa până atinge suprafaţa patului;
- decubit dorsal, se ridică alternativ fiecare membru inferior cu genunchiul extins;

38
- din ortostatism, genoflexiuni cu mâinile sprijinite pe spătarul unui scaun, spatele se
menţine perfect drept, călcâiele lipite pe sol;
- poziţia de "cavaler servant", corpul aplecat spre înainte şi sprijin cu mâinile pe sol; se
întinde genunchiul de sprijin executând şi o balansare care întinde muşchiul psoas - iliac.
Tot în acest program se asociază şi o serie de exerciţii din pozitia atârnat:
- cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului, prinde cu ambele mâini bara şi se execută:
a. ridicarea genunchilor la piept;
b. rotarea truchiului stânga/dreapta cu genunchii flexaţi;
c. bascularea stânga/dreapta a membrelor inferioare întinse (ca un pendul);
d. semisuspendare (şoldurile şi genunchii flexaţi la 90°, sprijin şi pe picioare) se fac
basculări înainte şi înapoi şi în lateral ale bazinului;
e. cu faţa la spalier, mâinile prind bara şi se execută:
- redresarea bazinului;
- pendularea bazinului.
f. cu picioarele pe bară se execută cifozări repetate ale coloanei vertebrale lombare.
Scopul tonificării musculaturii abdominale şi a celei extensoare lombară este ca, în
ortostatism, trunchiul inferior să realizeze o poziţie neutră a pelvisului şi să creeze o presiune
abdominală care să fie capabilă să preia o parte din presiunea la care sunt supuse discurile
intervertebrale lombare inferioare. Obţinerea unei poziţii neutre, delordozante, ţine de
întinderea musculaturii extensoare lombare) paravertebrale şi psoas - iliacul), dar şi
tonificarea abdominalilor (care trag în sus pubele) şi a fesierilor mari (care trag în jos faţa
posterioară a bazinului).
Exerciţiul 1. Din decubit dorsal cu genunchii flexaţi la 90°, tălpile pe pat. Se încearcă
împingerea cu forţă a genunchilor în sus în timp ce kinetoterapeutul se opune mişcării, tot
timpul lomba rămânând în contact cu patul. Este exerciţiul care determină cea mai bună
contracţie a musculaturii lombare şi abdominale.
Exerciţiul 2. Aceeaşi poziţie de plecare, ridică capul, umerii şi trunchiul, braţele
întinse anterior, până când palmele ajung deasupra genunchilor. Se revine şi se repetă.
Tonifică selectiv muşchii abdominali.
Exerciţiul 3. Din poziţie de cvadrupedie pentru corectarea lordozei lombare, se suge
puternic peretele abdominal şi se menţine 5 secunde. Se relaxează şi se repetă. Tonifică
selectiv transferul abdominal.
Exerciţiul 4. Se desfaşoară în patru timpi, din decubit dorsal cu genunchii flectaţi la
90° şi tălpile pe pat:
- se duce lomba în jos, presând planul patului. Asistentul controlează plasând o mână sub
lomba bolnavului;
- se basculează sacrul şi coccisul în sus, lomba rămânând însă presată pe pat; se contractă
izometric fesierii mari;
- se ridică capul-trunchiul cu braţele întinse spre coapse;
- în mâini un cordon elastic dur de care se trage înspre lateral (mâinile cu palmele în sus).
Exerciţiul 5. Decubit dorsal, genunchii flectaţi la 90°, lipiţi unul de altul, bolnavul
încearcă să-i ducă lateral spre planul patului. La excursia maximă a mişcării se opune
rezistenţă din partea terapeutului, realizându-se astfel izometria.
Exerciţiul 6. Aceeaşi poziţie de plecare, bolnavul îşi trage cu forţă genunchii la piept,
iar kinetoterapeutul se opune.
Exerciţiul 7. Decubit dorsal cu membrele inferioare întinse (se menţine activ pozitia
delordozantă). Terapeutul încearcă să ridice ambele membre inferioare, dar bolnavul se
opune.
Exerciţiul 8. Decubit lateral cu coapsele uşor flectate. Terapeutul cu o mână împinge
înainte pelvisul şi cu cealaltă trage înapoi umărul. Bolnavul se opune acestor forţe. Imediat,
fără pauză, terapeutul inversează prizele (umăr posterior şi pelvis anterior) şi pacientul se
relaxează.

39
Exerciţiul 9. Executarea "podului" din decubit dorsal cu genunchii flectaţi, sprijin pe
umeri-spate şi picioare, se ridică bazinul şi lomba (fără să se lordozeze coloana),
kinetoterapeutul se opune apăsând pe crestele iliace. Astfel se tonifică musculatura extensoare
lombară.
Exerciţiul 10. Din poziţia "pod", bolnavul încearcă o rotare a bazinului la care
terapeutul opune rezistenţă spre sfârşitul cursei mişcării. Se alternează stânga/dreapta.
Exerciţiul 11. Din aceeaşi poziţie se face translatarea laterală a bazinului la care, spre
sfârşitul cursei mişcării terapeutul opune rezistenţă.
Exerciţiul 12. Din ortostatism, lângă o masă, pacientul se sprijină uşor de ea şi face o
uşoară flexie din şolduri menţinând coloana lombară delordozantă; kinetoterapeutul cu o
mână pe scapulă şi cu cealaltă anterior, pe creasta iliacă opusă, împinge, respectiv trage
îndărăt. Bolnavul se opune acestor forţe. Se schimbă apoi poziţia mâinilor.
GIMNASTICĂ MEDICALĂ
Cele mai importante exerciţii în gimnastica medicală sunt exercitiile izometrice.
Alte exerciţii indicate în nevralgia sciatică sunt exerciţiile executate la:
- covorul rulant;
- bicicleta ergometrică;
- spalier.
TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (ERGOTERAPIA)
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse
activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic,
ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor
afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe
perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la
readaptarea funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt:
- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciţii cum ar fi:
- urcatul şi coborâtul scărilor;
- maşina de cusut;
- roata olarului;
- săritul cu coarda;
- mersul pe plan înclinat;
- mersul pe teren accidentat.
Se mai pot include şi unele activităţi sportive:
- unele jocuri cu mingea;
- patinajul;
- hochei.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a
ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională.
CURA BALNEARĂ
În perioada de remisiune completă, după trecerea completă sau aproape completă a
nevralgiei, bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe
tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.),
unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi,
împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura prevenirea recidivelor.
Se indică nămolo-terapie sub formă de împachetări fierbinţi pe lombe şi membrul
inferior (la 40 - 42°C, timp de 20 minute), băile acvatoterme sărate sau sulfuroase calde, în
alternativă o zi baie, o zi nămol.

40
Se indică vertebroterapie, mai ales elongaţii sub apă.

Staţiunile balneare cu profil de reumatologie dispun de ape minerale foarte variate:


- ape aeratoterme ("1 Mai", Victoria);
- ape sărate concentrate (Sovata, Ocna Sibiului, Amara, Eforie, Techirghiol);
- ape sărate iodurate (Govora, Bazna);
- ape sărate sulfuroase (Herculane, Govora, Călimăneşti, Olăneşti);
- nămoluri terapeutice de toate categoriile (de turbă, sapropelice, şlicuri).

Secţiunea 3.3 METODE DE RECUPERARE MEDICALA BALNEOFIZIPTERAPICE


IN ARTROZELE DE COT

Terapia fizică şi de recuperare este practic cea mai importantă, cu cea mai mare
eficacitate. Ea începe concomitent cu terapia medicamentoasă, cît mai precoce, după stabilirea
diagnosticului clinico - funcţional.
Medicina fizicală de recuperare a devenit, în ultimul sfert al secolului XX o specialitate
modernă, fundamentată ştiinţific, cu dezvoltarea unor metode de tratament activ, prin exerciţii
terapeutice şi educarea bolnavilor.
HIDROTERMOTERAPIA
Tratamentul fizic constituie încă un mijloc de tratament al artrozelor, producînd ameliorări
ce permit bolnavilor să-şi continue activitatea.
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de
bază ale termoterapiei sunt:
 analgezia,
 hiperemia,
 hipertermia locală şi sistemică,
 reducerea tonusului muscular,
 creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv.
Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie şi
masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii:
 Căldură profundă, produsă de diatermie şi ultrasunete
 Căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetraţie este mai
redus, de numai cîţiva centimetri de la tegument.
Căldura este utilă prin acţiunea pe care o are de a combate spasmul muscular şi micile
reacţii inflamatoare asociate procesului degenerativ.
Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol şi nisip este mai benefică
decît căldura uscată.
1. Impachetarea cu parafină
Constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantităţi de parafină la o temperatură mai
ridicată. Acţiunea împachetărilor cu parafină: provoacă o supraîncălzire profundă şi uniformă
a ţesuturilor, pielea se încălzeşte la 38 - 40°C provocând o transpiraţie locală abundentă. La
desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsă. După îrnpachetare se aplică o
procedură de răcire.
2. Împachetarea cu nămol: constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 - 40°C
pe o anumită regiune. Durata unei şedinţe este de 20 -- 40 minute.
Nămolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producând excitaţia pielii datorită micilor particule componente;
- efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 - 3°C;
- efect chimic prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol.
ln timpul împachetării cu nămol sunt mobilizate depozitele sangvine, producându-se
intensificarea circulaţiei în anumite teritorii.

41
3. Băile de lumină: cele complete se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele
parţiale în dispozitive adaptate.
Durata băilor este de 5 - 20 minute şi după terminarea lor se face o procedură de
răcire.
Căldura radiantă produsă de băile de lumină e mai penetrantă decât cea de abur sau aer
cald, iar transpiraţia începe mai devreme.
4. Băile de soare şi nisip: utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face
cu precauţie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se creşte treptat în zilele
următoare. Sunt deosebit de importante pentru echilibrul fosfo-calcic.
5. Cataplasmele: constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la
temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor
hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru acţiunea antispastică şi antialgică. La cataplasmele
cu plante medicinale se mai adaugă şi efectul chimic.
6. Baia la temperatura de indiferenţă: temperatura apei este de 34 - 35°, bolnavul este
invitat în baie; durata este de la 10- 15 minute. Are efect calmant.
7. Baia caldă simplă: se execută într-o cadă obişnuită cu apa la 36 - 37°C şi cu durată
de 15 - 30 minute. Are acţiune sedativă generală.
8. Baia kinetorepică: este o baie caldă, se efectuează într-o cadă mai mare, care se
umple 3/4 cu apă la temperatura 35 - 37 - 38°C.
Bolnavul este aşezat în baie şi lăsat 5 minute liniştit după care tehnicianul execută sub
apă mişcări în articulaţiile bolnavului timp de 5 minute. Pacientul este lăsat în repaus, după
care este invitat să execute singur mişcările imprimate de tehnician.
Durata băi: 20 -- 30 minute.
Mod de acţiune:
- factorul termic;
- factorul mecanic.
Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculaturii, care se
produce sub influenţa apei calde şi pierderii greutăţii corpului conform legii lui Arhimede.
9. Baia cu masaj: este o baie caldă cu apa la temperatura de 36 - 39°C în care se
execută rnasajul asupra regiunii interesate. Durata băi depinde de durata masajului efectuat.
10. Baia cu iod
Se face cu apă la temperatura 35 - 37°C şi are durata de 10 - 20 minute. Se foloseşţe
iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g (baie parţială) până la 1 kg (baie generală),
amestecată în părţi egale cu sarea de bucătărie.
Mod de acţiune: iodul micşorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilalaţie şi
scăzând tensiunea arterială, măreşte puterea de apărare a organismului, determină reacţii
locale la nivelul ţesuturilor şi organelor, contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.
ELECTROTERAPIA
1. Curentul galvanic: este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor. Electrodul
pozitiv are o acţiune sedativă locală, ca şi curenţii descendenţi şi curenţi ascendenţi aplicaţi
contralateral duc la o creştere a pragului de sensibilitate.
Galvanizarea poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune
antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).
2. Curentul diadinamic: se prescrie în aplicaţii transversale sau longitudinale: o
perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se
recomandă 10---14 şedinţe.
Diatermia acţionează asupra ţesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc
curenţii de înaltă frecvenţă, ca urmare a rezistenţei pe care o opun ţesuturile la trecerea
energiei electrice. Căldura astfel produsă are un efect analgetic.
3. Curentul faradic

42
Se indică faradizarea cu periuţa sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată
cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate şi tolerate de pacienţi pentru starea de bine pe
care o degajă şi modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătăţeşte funcţionalitatea.
4. Ultrasunetele sunt utilizate în consolidarea fracturilor, datorită efectului de “masaj
mecanic”, tisular, profund, fiind indicat pentru durere, inflamaţie, mobilitate.
5. Razele infraroşii se pot aplica prin două metode: lămpile de tip Solux şi băile de
lumină. Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc. Ele străbat
pînă la cîţiva centimetri în profunzime, acţionînd atît asupra ţesutului conjunctiv, cît şi asupra
glandelor şi metabolismului general. Ele provoacă totodată şi o vasodialataţie la nivelul
plexului venos.
Programul de recuperare în artroza cotului este dominat de kinetoterapie.
KINETOTERAPIA reprezintă principala formă de refacere a funcţiilor diminuate în bolile
reumatice. Ea include diferite forme de utilizare a energiei mecanice:
 activitatea motorie voluntară bolnavului
 forţa mecanică şi mişcările imprimate de kinetoterapeut
 forţa gravitaţională
 forţa hidrostatică a apei
 forţe mecanice ajutătoare
Înainte de a începe tratamentul recuperator se va face testarea (evaluarea) articulaţiei
cotului.
Cotul este o articulaţie cu un singur grad de libertate (flexie-ex-tensie), pe o axă ce trece
transversal prin cot. Mişcarea este dirijată de geometria capetelor osoase, ceea ce determină
devieri ale axului de mişcare pe parcursul întregii curse a antebraţului. Urmînd trohleea
humerală, cubitusul execută în timpul flexiei şi o rotaţie axială (de 5° înăuntru).
Poziţia de zero, de start, este cea cu cotul în textetnsie totală, mernbrul brahial fiind pe lîngă
corp şi palma privind înainte. Axele mediane longitudinale ale braţului şi antebraţului fac un
unghi de 170°, deschis spre lateral (spre marginea radială) - cubitus valgus „fiziologic", mai
accentuat la femei şi copii. Dacă pronăm mîna din poziţia anatomică, acest unghi dispare.
1. Flexia pomeşte de la 0°, atingînd 145-1600 (prima cifră pentru flexia activă, cea de-a doua
pentru flexia pasivă).
Poziţia de preferat pentru măsurătoare este din decubit dorsal sau din ortostatism. Braţul fix al
goniometrului se plasează pe linia mediană a feţei externe a braţului, orientat spre acromion,
iar cel mobil, pe linia mediană a feţei radiale a antebraţului, spre stiloidă.
2. Extensia reprezintă reîntoarcerea antebraţului la poziţia 0. Din
poziţie anatomică, cotul nu are extensie decît în cazuri speciale de hiperlaxitate, cînd se poate
realiza o hiperextensie de 5--10°, mai lales la femei şi copii.
Extensia este blocată de ciocul olecranului în foseta olecraniană şi de fasciculele
anterioare ale ligamentelor.
Poziţia corectă de funcţiune în care se imobiliziează cotul este în flexie de 90-100°, cu
mîna în semipronaţie (ca atunci cînd scriem).
1. Refacerea mobilităţii cotului se face prin:
 Adoptarea unor posturi
 Mobilizări autopasive
 Mişcări active
Ex. 1: în decubit ventral, cu sprijin pe palmele pronate, cu braţele în uşoară abducţie, coatele
în afară. Se presează umărul în jos pentru a creşte flexia.
Ex. 2: poziţia ‘’mahomedană”, cu braţele înainte, palmele la sol (postură pentru extensie).
Ex. 3: bolnavul stă pe scaun, cu coatele pe masă, mîinile cu degetele întrepătrunse; se execută
flexii-extensii de cot, membrul superior sănătos antrenîndu-l pe cel afectat.
Ex. 4: mişcări libere de flexie-extensie din cot în toate planurile.

43
2. Refacerea forţei musculare:
 A musculaturii flexoare: pacientul în şezînd sau în ortostatism, cu braţul la trunchi,
cotul extins, în mîna supinată cu o ganteră; se execută flexia cotului şi a umărului.
 A musculaturii extensoare: pacientul în decubit ventral, cu braţul în abducţie
orizontală şi rotaţie externă, antebraţul în supinaţie, cotul flectat; se execută extensia
antigravitaţie.
 A musculaturii supinatoare: pacientul, cu braţele în abducţie orizontală, ţine în mîini
un inel de cauciuc pe care îl transformă în “8”; astfel o mînă face pronaţie, iar cealaltă
supinaţie şi invers.
 A musculaturii pronatoare;
Trebuiesc menţionate cîteva considerente generale de care trebule să se ţină seama
în recuperarea cotului:
- Cotul inflamat nu trebuie mobilizat pînă nu dispar edemul şi inflamaţia
- Mobilizările pasive nu sînt bine suportate de cot, mai ales dacă sînt intempestive (pericol de
formare a miozitelor calcare).
- Încărcarea cu greutăţi în mînă, pentru a forţa extensia, este-total contraindicată (creşte
hipertonia flexorilor)
- Cotul se recuperează greu, uneori fiind necesare luni de ac-tivitate recuperatorie pentru a
obţine un rezultat complet
- O stagnare de peste 15 zile în evoluţia favorabilă a recuperării funcţionale obligă la
abandonarea temporară a acesteia (cca. 2 săptămîni), după care se reia, de data aceasta
observîndu-se din nou o progresie
- Lipsa oricărei ameliorări obligă la încercarea mobilizării sub anestezie, cu reluarea celor
două tipuri de atele (de extensie şi de flexie maximă), sau la indicarea intervenţiei chirurgicale
(artroliză)
MASAJUL
Definiţia masajului
Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări manuale, variate, aplicate
simetric la suprafaţa organismului în scop terapeutic. Acţiunea fiziologică a acestor manevre
constă în aceea că în timpul executării lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri
nervoase de la terminaţiile nervoase profunde cutanate. Acestea măresc excitabilitatea şi
întăresc starea funcţională a scoarţei cerebrale.
Efectele fiziologice ale masajului sunt multiple. Sistematizîndu-le, ele se pot clasifica în
acţiuni locale şi acţiuni generale.
Acţiuni locale:
 Acţ. sedativă asupra durerilor de tip muscular sau articular;
 Acţiunea hiperemiantă locală, de îmbunătăţire a circulaţiei locale, manifestată prin
încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra căruia se execută masajul;
 Înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază, cu accentuarea resorbţiei în regiunea masată;
Acţiunile generale:
 Stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator;
 Creşterea metabolismului bazal
 Efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea somnului şi
îndepărtarea oboselii musculare;
Cel mai important mecanism de acţiune este mecanismul reflex. Un alt mecanism este
reprezentat de apariţia - în urma compresiunilor, ciupiturilor, frămîntărilor sau a baterii - a
unor reacţii închise în piele, cu formarea în cadrul metabolismului ei a unor produşi
metabolici ce trec în circulaţia generală.

44
Un alt mod de acţiune a masajului este efectul lui mecanic asupra lichidului interstiţial.
Cînd acest lichid este în exces (edeme), masajul poate să intervină favorabil ajutînd la
reabsorbţia în sînge, pentru a fi astfel eliminat.
Toate aceste acţiuni ale masajului explică indicaţiile largi, în situaţii dificile.
Osteofitele produccompresiunea nervului cubital, urmată de pareză sau paralizie.
Descrierea anatomică a articulaţiei
Articulaţia cotului reuneşte 3 oase în aceeaşi capsulă articulară. Ea se compune din 3
articulaţii:
 articulaţia humeroradială se face între epifiza distală a humerusului şi epifiza proximală a
radiusului;
 articulaţia humeroulnară se face între humerus şi ulnă (capul radial, deşi vine în contact cu
condilul humeral are o foarte mică importanţă fiziologică în flexia antebraţului pe braţ);
 topografic, din articulaţia cotului mai face parte şi articulatia radioulnară proximală
Articulaţia prezintă o capsulă întărită de ligamente anterioare, posterioare (aceste
ligamente anterior şi posterior sînt laxe) şi colaterale (ulnar şi radial). Epicondilii medial şi
lateral nu sînt incluşi în capsulă. Între sinovială şi manşonul fibros al capsulei există, la
nivelui fosetelor, mase adipoase ce frînează amplitudinea maximă a mişcărilor.
Este o trohleartroză cu conducerea osoasă ce permite flexie (40°) şi extensie (180°) în
jurul unui ax transversal. Articulaţia cotului, fiind o articulaţie cu conducere osoasă, pare a fi
o articuIaţie puternică, solidă.
Flexia antebraţului pe braţ este efectuată de muşchiul biceps, de muşchiul brahial, de
muşchii epicondilieni laterali, mai ales de brahio-radial, care are un moment puternic de
flexie, ceilalţi mai puţin, fiind mai opropiaţi de interlinia articulară, ca şi muşchii
epicondilieni mediali.
Extensia antebraţului pe braţ este realizată de muşchiul triceps.
În articulaţiile radio-ulnare proximale, supinaţia este înfăptuită de muşchiul supinator, dar
şi bicepsul poate fi supinator, cum poate fi şi pronator.
Pronatori sunt pronatorul rotund şi cel pătrat. Şi flexorul radial al carpului poate deveni
pronator, cînd mîna este în poziţie de supinaţie.
Pielea regiunii anterioare este suplă, subţire şi aproape transparentă, fiind vizibile
numeroase vene. În profunzime trece un pachet vasculo - nervos, cuprinzînd:
 artera humerală şi cele două vene satelite, artera radială cu recurenta ei anterioară,
artera cubitală cu recurentele ei,
 nervii cubital, radial, musculo-cutanat şi interosoşi.
 numeroase formaţiuni limfatice.
Tehnica masajului în artroza cotului
Pentru a executa masajul acestei regiuni, bolnavul trebuie aşezat pe un taburet şi
învelit cu un cearceaf curat pînă sub axilă. Apoi, bolnavul îşi descoperă partea superioară şi se
ţine contra priză pe braţ, unde vom face încălzirea zonei respective cu neteziri şi frămîntări, cu
o mînă, pornind de la treimea inferioară a braţului. După această încălzire trecem la masajul
propriu-zis.
Masajul cotului se face mai ales în regiunea paraolecraniană. Se începe cu masajul de
introducere care constă în netezirea regiunii cubitale şi a tricepsului. Se face apoi frămîntarea
regiunii descrise prin presiuni cu ambele police în şanţurile paraolecraniene.
Urmează fricţiunea capsulei, la început posterior, insinuînd unul sau două degete,
concomitent cu vibraţia. Apoi, cu ambele police, continuăm fricţiunea spre epicondil şi
epitrohlee. Pt fricţiunea capsulei anterioare, bolnavul face flexia antebraţului pe braţ şi
supinaţia antebraţului, iar masorul va pătrunde cu ambele police în plica cotului, printre
tendoane şi va fricţiona capsula.
După aceste manevre se fac mişcări pasive şi active ale artic (flexie, extensie, pronaţie,
supinaţie cu antebraţul în flexie).

45
Contraindicaţiile masajului

 inflamaţia acută a articulaţiei


 boli hemoragice (în hemofilie există riscul apariţiei hemartrozei)
 boli de piele în regiunea respectivă
 fragilitate vasculară
 fracturi recente
CULTURĂ FIZICĂ MEDICALĂ
Aceasta se execută într-o sală specială, corespunzător amenajată şi sub stricta îndrumare a
cadrelor de specialitate.
Exerciţiile indicate sunt:
 Din poziţia şezînd cu coatele şi antebraţele sprijinite pe masă, se fac flexii repetate din cot,
ajungînd cu mîinile la umeri;
 Din poziţia şezînd, palmele rulează un baston de pe masă, înainte şi înapoi;
 Din ortostatism se redirijează prinderea şi baterea unei mingii pe podea;
 Din poziţia şezînd cu braţele în retroducţie, se ridică repetat greutăţi cu mîna sau cu
ajutorul scripetelor;
 Mişcări de box, de împingere, de aruncare cu braţul orizontal sau vertical;
 Mişcări de înşurubare, folosind pentru aceasta burghiul sau şurubelniţa.
TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (ERGOTERAPIA)
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse
activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic,
ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor
afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe
perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la
readaptarea funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt:
- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciţii cum ar fi:
- maşina de cusut;
- roata olarului;
- săritul cu coarda;
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a
ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională.
CURA BALNEARĂ
Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:
 Încetinirea procesului degenerativ
 Combaterea manifestărilor ce actualizează sau reactivează artroza
 Îmbunătăţirea circulaţiei locale si generale
 Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare periarticulare.
Tipuri de ape:
 Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
 Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
 Ape sărate iodurate (Bazna)
 Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)
 Ape sulfuroase termale (Herculane)

46
Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi
chimic. Staţiunile indicate sunt:
 Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
 Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
 Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
 Govora (nămol silicos şi iodat);
 Geoagiu (nămoluri feruginoase)

47
BIBLIOGRAFIE:

Dumitru Dumitru – Ghid de reeducare funcţională, Ed. Sport-Turism, 1981


Dinculescu Traian – Balneokinetoterapie, Ed. Medicală, 1963
Dinculescu T. - Balneofizioterapie, Ed. Medicală, 1987
Duţu D., Bolosiu H.D. - Reumatologie clinică, Ed. Dacia Cluj, 1978
Ifrim M., Niculescu Gh., - Compendiu de anatomie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988
Ionescu Adrian - Masajul: procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport, Ed. ALL,
Bucureşti
Kiss Jaroslav - Fizio-kinetoterapie şi recuperare medicală în afecţiunile aparatuluib
locomotor, Ed. Medicală, 1994
Marcu Vasile – Masaj şi kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, 1983
Păun Radu - Tratat de medicină internă, reumatologie, Ed. Medicală, 1999
Popescu E., Ionescu R., - Compendiu de reumatologie, Ed. Tehnică, 1999
Sbenghe T. - Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Ed. Medicală, 1987
Sbenghe Tudor – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale
membrelor, Ed. Medicală, 1981
Şuţeanu Şt. - Clinica şi tratamentul bolilor reumatice, Ed. Medicală, 1977
Stroiescu Ion – Recuperare funcţională în practica reumatologică, Ed. Medicală,
1979.

48
49