Sunteți pe pagina 1din 4

MINISTERUL EDUCAŢIEI

Avizat,
Director, prof. Ileana Pomoja

CONCURS NAŢIONAL ROMÂNIA, TARA MEA – Ediţia a XIV-a


CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR EDUCATIVE NAȚIONALE 2023

ARGUMENT
De 14 ani, Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița marchează Ziua Națională printr-un proiect amplu,
recunoscut la nivel național: „România, ţara mea”. Este un proiect transcurricular, care presupune
implicarea preșcolarilor și elevilor în acţiuni al căror scop este formarea și dezvoltarea sentimentului
moral-patriotic. Activitățile proiectului îmbină aspecte care aparţin domeniului cultural-artistic - arte
vizuale şi literatură – precum şi elemente specifice educaţiei civice și sociale. A determina copiii să
descopere frumuseţile României şi să le reprezinte în imagini trecute prin filtrul personal este o cale cu
şanse mari de succes în ceea ce priveşte sensibilizarea acestora şi aprecierea locurilor în care trăiesc.
Noutățile ediției din acest an se referă la aducerea în prim-planul preocupărilor noastre a unor personalități
locale și a cadrelor didactice de renume, care au avut un impact deosebit asupra elevilor lor. De asemenea,
ca în fiecare an, prin proiectul „România, țara mea” oferim profesorilor oportunitatea de a exprima
gânduri, idei şi sentimente, în cadrul simpozionului naţional Dascălul, de profesie român.
SCOPUL PROIECTULUI
Dezvoltarea sentimentului patriotic şi crearea unei atitudini pozitive faţă de valorile româneşti prin
exersarea competenţelor artistice şi literare
INIŢIATOR: Şcoala Gimnazială Nr.7 Reşiţa
PARTENERI
Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraș-Severin
Casa Corpului Didactic Caraş-Severin
Palatul Copiilor Reşiţa
Muzeul Banatului Montan Reşiţa
Asociaţia de Părinţi a Şcolii Gimnaziale Nr. 7 Reşiţa
Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin
GRUPUL ŢINTĂ: preșcolari, elevi ciclul primar, elevi ciclul gimnazial, elevi ciclul liceal, cadre
didactice
SECŢIUNI
DESEN - România, țara mea – ciclul preșcolar
FOTOGRAFIE – ciclul primar, ciclul gimnazial
• Locuri de poveste din țara mea – ciclul primar
• Povestea locului meu – ciclul gimnazial
• Școala, pașaport spre viitor – ciclul primar și ciclul gimnazial
CREAȚII LITERARE – ciclul liceal
• Eseu – Dascăli de renume
• Interviu - Oameni de seamă ai locului meu
SIMPOZION NAȚIONAL DASCĂLUL, DE PROFESIE ROMÂN – secţiune dedicată
cadrelor didactice
1
MINISTERUL EDUCAŢIEI

REGULAMENT

DESENELE PREȘCOLARILOR vor fi realizate pe hârtie format A4 și vor fi lipite pe un


passepartout de 3 cm. Pe față, în partea dreaptă, jos, pe passepartout, se vor scrie, pe o etichetă printată (nu
scrisă de mână): titlul lucrării, numele şi prenumele copilului, grădinița, cadrul didactic coordonator.
Fotografiile înscrise în concurs pot fi realizate în timpul excursiilor școlare sau cu familia. Ele vor
reprezenta, în funcție de secțiune:
- Pentru LOCURI DE POVESTE DIN ȚARA MEA – peisaje;
- Pentru POVESTEA LOCULUI MEU - obiective istorice specifice zonei din care provin
participanții: monumente, castele, cetăți, imagini din muzee ale satului, case memoriale etc.;
- Pentru ȘCOALA, PAȘAPORT SPRE VIITOR – imagini din școala în care învață elevul
participant la concurs, chipuri de elevi în timpul pauzelor, jocurile elevilor în pauze etc.
Recomandăm participanților să se orienteze spre instantanee, evitând, pe cât posibil,
fotografiile care reprezintă imagini statice.
Juriul va urmări calitatea fotografiei, claritatea imaginii, tehnica, centrarea obiectivelor,
echilibrarea imaginii, luminozitatea, originalitatea fotografiei.
Fotografiile vor fi realizate pe hârtie fotografică și vor avea dimensiunile 15 cm/21 cm. O
SINGURĂ FOTOGRAFIE va fi lipită pe un carton colorat A4 (central). În colțul din dreapta, jos, va fi
lipită o etichetă pe care se vor scrie următoarele: titlul lucrării - locul în care s-a făcut fotografia, numele
şi prenumele elevului, clasa, şcoala, cadrul didactic coordonator. Eticheta va fi editată, printată (NU
SCRISĂ DE MÂNĂ) și lipită, astfel încât să nu acopere lucrarea.
Cartonul de suport și fotografia vor avea aceeași poziție (portrait sau landscape).

Secțiunea dedicată liceenilor se adresează elevilor cu abilități literare. În cadrul acestei secțiuni,
elevii pot opta pentru eseu sau pentru interviu.
Eseul va avea ca temă DASCĂLI DE RENUME și va cuprinde un material despre acel dascăl care
a avut/are un impact deosebit asupra evoluției elevului sau care a avut realizări memorabile, recunoscute
în comunitate. Eseul va conține, printre altele: numele profesorului, vârsta, școala unde predă, cum l-a
cunoscut, motivele pentru care îl admiră, calitățile profesorului, realizările profesorului, întâmplări sau
momente importate ale relației cu acel cadru didactic etc. Eseul poate avea ca subiect și profesori care au
trecut în neființă, dar care au avut o activitatea intensă în comunitate, în timpul vieții, punându-și amprenta
asupra evoluției elevilor pe care i-a instruit.
Titlul textului va fi scris cu majuscule, Times New Roman (14, bold, central). Sub titlu se va scrie,
în partea dreaptă, numele și prenumele autorului, clasa, școala și cadrul didactic coordonator (12, bold, la
un rând). Textul va fi scris cu Times New Roman (12, aliniat stânga-dreapta, distanțare la un rând) și va
avea o pagină, format A4 (nu mai puțin!). Textul va fi scris cu diacritice. RUGĂM CADRELE
DIDACTICE COORDONATOARE SĂ VERIFICE ORIGINALITATEA LUCRĂRII, PENTRU A
EVITA PRELUAREA UNOR TEXTE DIN DIVERE SURSE.
Interviul va fi realizat cu o personalitate locală (din orice domeniu) și va fi precedat de o scurtă
prezentare a acesteia, de 3-4 rânduri. Titlul interviuui se scrie cu majuscule, Times New Roman (14,
bold, central). Interviul va fi însoțit de o fotografie a elevului (elevilor) din timpul realizării materialului
jurnalistic și va avea 8 – 10 întrebări. Interviul va fi scris cu Times New Roman (12, aliniat stânga-
dreapta, distanțare la un rând). Întrebările vor fi scrise cu Times New Roman (12, bold), iar răspunsurile
cu Times New Roman (12, simplu). La finalul lui, se vor menționa:
- Numele și prenumele elevului;
- Clasa;
- Școala;
- Numele și prenumele profesorului coordonator.
Simpozionul național Dascălul, de profesie român este o invitaţie lansată cadrelor didactice de a
descrie EXCLUSIV experiențe personale, situații speciale întâlnite în activitatea didactică, felul în care
2
MINISTERUL EDUCAŢIEI

un cadru didactic care profesează la ora actuală în România este sau nu mulțumit de munca lui, impactul
pe care activitatea didactică îl are asupra copilului sau asupra familiei, modul în care percepe modificările
din Legea Educației etc. Materialul poate cuprinde, de asemenea, exemple de bună practică, respectiv
activități nonformale sau proiecte educaționale. Titlul textului va fi scris cu majuscule Times New Roman
(14, bold, central). Sub titlu se va scrie, în partea dreaptă, numele și prenumele autorului (pe un rând),
școala și județul (pe al doilea). Textul va fi scris CU DIACRITICE, caractere Times New Roman (12,
aliniat stânga-dreapta, distanțare la 1,5 rânduri) și va avea două pagini format A4.

NOTE
PENTRU CONCURS
• Fotografiile nu vor fi copiate de pe internet, ci vor reprezenta imagini imortalizate de copii.
• În situția în care se va constata că eseul este preluat de pe internet, nu va intra la jurizare.
• O lucrare va fi coordonată de un singur cadru didactic.
• Pe fotografie nu va apărea data realizării ei.
• Aspectul general al lucrărilor este foarte important. Nu vor fi jurizate lucrările îndoite și cele care
nu respectă dimensiunile menționate în regulament.
• Fotografia va fi lipită central pe carton A4 (o singură fotografie în mijlocul cartonului, acestea
având aceeași poziție – dacă poza e verticală, atunci va fi lipită pe cartonul așezat, și el, vertical).
• La fiecare secţiune se vor acorda premiile I, II, III şi menţiuni.
• Jurizarea se va face pe secțiunile prezentate:
DESEN - România, țara mea – ciclul preșcolar
FOTOGRAFIE – Locuri de poveste din țara mea – ciclul primar
FOTOGRAFIE – Povestea locului meu – ciclul gimnazial
FOTOGRAFIE - Școala, pașaport spre viitor – ciclul primar și ciclul gimnazial
CREAȚII LITERARE –– ciclul liceal
Eseu – Dascăli de renume
Interviu - Oameni de seamă ai locului meu
• Un cadru didactic poate să înscrie în concurs MAXIMUM TREI ELEVI, la toate secțiunile.
• CADRUL DIDACTIC va trimite la școala organizatoare un plic A4 în care se pun:
▪ Lucrarea – fotografia, desenul, eseul, interviul;
▪ Fișa de înscriere;
▪ Un plic autoadresat și timbrat (6 lei);
▪ Suma de 10 lei/participare, reprezentând contravaloarea realizării diplomelor și
adeverințelor cadrelor didactice.
• Fiecare cadru didactic va trimite plicul cu materialele elevilor pe care îi coordonează.
• Termen limită de trimitere a plicului: 18 noiembrie 2023.
• Plicul va fi trimis pe adresa şcolii (Şcoala Gimnazială Nr. 7 Reşiţa), cu menţiunea „Pentru
Concursul naţional ROMÂNIA, ŢARA MEA”:
ADRESA ŞCOLII:
Şcoala Gimnazială Nr.7 Reşiţa
Str. Progresului, Nr.6
320137 REŞIŢA, Jud. Caraş-Severin
• Jurizarea va avea loc în cursul lunii decembrie. Din juriu vor face parte fotografi, oameni de
cultură, cadre didactice ale şcolii organizatoare.
• Fotografiile înscrise în concurs nu se restituie, ele devenind de drept proprietatea şcolii
organizatoare.
• Până în luna februarie 2024, școala organizatoare va trimite participanților în plicul autoadresat,
materialele (diplome de participare/premiu, adeverință de coordonare, de implicare în proiectul
național și de implicare în organizarea expoziției naționale).

3
MINISTERUL EDUCAŢIEI

PENTRU SIMPOZION
• Lucrările cadrelor didactice vor avea o tentă exclusiv personală. Nu se vor accepta lucrări copiate
de pe internet sau referate din ediţiile anterioare ale simpozionului.
• Cadrele didactice participante la simpozion vor primi publicaţia cu ISSN DASCĂLUL, DE
PROFESIE ROMÂN – Revistă anuală a cadrelor didactice în variantă electronică. Acesta va
cuprinde EXCLUSIV referatele care respectă criteriile menționate.
• În situația în care textele nu respectă condițiile de redactare impuse de coordonatori, acestea NU
vor fi publicate.
• Pentru publicare, referatele cadrelor didactice vor fi trimise la adresa
romaniataramea.scoala7@gmail.com, PÂNĂ LA DATA DE 18 NOIEMBRIE 2023. Materialele
care nu ajung până la această dată pe adresa de e-mail menţionată nu se vor publica.
• Numele e-mailului va avea forma: nume și prenume autor, titlul lucrării. În același e-mail, se va
trimite fișa de înscriere la simpozion.
• E-mailul va avea două materiale atașate:
1. Fișa de înscriere
2. Materialul pentru simpozion
• Într-un fişier va fi o singură lucrare.
• Rugăm participanții să trimită fiecare de pe e-mailul propriu!
• Participanții vor primi un e-mail de confirmare a primirii lucrării.
• PARTICIPAREA LA SIMPOZION NU PRESUPUNE TAXĂ.
• Până în luna februarie 2024, participanții vor primi materialele în format electronic (diplomă de
participare la simpozionul național, publicația), la adresa de mail menționată în fișa de înscriere.

• Alte informaţii se pot primi la telefon 0734935948 – prof. Cristina Ardeleanu (zilnic, între orele
14.00 – 17.00).

Observație:
Participarea la o secțiune nu este condiționată de implicarea în celelalte.

S-ar putea să vă placă și