Radulescu Camelia-Ileana

01/29/2023

1. Tribunalul Cluj
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect strămutare. Efecte asupra judecării cauzei

Starea de fapt

Prin încheierea penală nr. 565 din 15 iulie 2018, Tribunalul Cluj a menţinut starea de arest a
inculpaţilor I.A., P.V.M., G.C., G.M., G.B. şi M.S., trimişi în judecată prin rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 18 martie 2017, pentru săvârşirea
infracţiunilor de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. x/2016.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Cluj la data de 19 martie 2019, sub nr. X fixându-se
termen de judecată la 23 martie2019, când s-a verificat regularitatea şi legalitatea măsurii
arestului preventiv, menţinându-se starea de arest a tuturor inculpaţilor.

În timpul cercetării judecătoreşti, s-a formulat de către inculpatul G.M. o cerere de strămutare
a cauzei, admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. x din 1 iulie 2019,
strămutându-se judecarea dosarului nr. x/2018 de la Tribunalul Cluj la Tribunalul Suceava,
menţinându-se actele îndeplinite de către Tribunalul Cluj.

Cu toate că la data de 1 iulie 2019, instanţa supremă a strămutat judecarea cauzei de la

Tribunalul Cluj la Tribunalul Suceava, Tribunalul Cluj la 15 iulie 2004 a menţinut starea de
arest a celor 6 inculpaţi.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs toţi inculpaţii arestaţi.

Recursul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj, în faţa căreia reprezentantul Parchetului a invocat
excepţia de necompetenţă, solicitând trimiterea de îndată a întregului dosar Curţii de Apel
Suceava – pentru judecarea recursurilor inculpaţilor – după care, dosarul x/20xx al
Tribunalului Cluj să fie remis Tribunalului Suceava, pentru continuarea judecăţii pe fond.

Cu privire la excepţia formulată, apărătorii inculpaţilor la unison, au apreciat că instanţa

competentă în speţă, pentru soluţionarea recursurilor inculpaţilor este Curtea de Apel Cluj, cu
motivarea că instanţa supremă a strămutat doar judecarea pe fond a cauzei la Tribunalul
Suceava, şi nicidecum faza procesuală a recursului promovat împotriva menţinerii stării de
arest a inculpaţilor, dispusă de Tribunalul Cluj.

Motivele argumentate de instanță

Cu privire la excepţia invocată, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:

 Strămutarea judecării cauzelor penale este reglementată în art. 55-61 cod proc.pen. şi
constituie un caz de prorogare judiciară a competenţei teritoriale.

Strămutarea este acel remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite
cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe
din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra
obiectivităţii şi imparţialităţii tuturor judecătorilor unei instanţe.

Dispunând strămutarea judecării cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a strămutat

numai judecarea unei anumite faze procesuale a desfăşurării procesului, ci întreaga judecată,
care implica soluţionarea ei atât în fond, cât şi în căile ordinare sau extraordinare de atac. De
aici, rezultă următoarele consecinţe:

După strămutarea pricinii de la Tribunalul Cluj la Tribunalul Suceava, competenţa

soluţionării recursului a fost şi ea schimbată, aparţinând Curţii de Apel Suceava. Situaţia este
la fel când Curtea de Apel este prima instanţă sau instanţa de apel. Aceasta, pentru că s-a
strămutat nu „judecarea în primă instanţă” sau „judecarea apelului”, ori „judecarea
recursului”, ci „judecarea cauzei”.

Se impune această soluţie, întrucât, fiind hotărâtă strămutarea judecării unui litigiu şi fixată
instanţa competentă să-l judece, este firesc ca această competenţă să fie menţinută până la
pronunţarea unei hotărâri definitive în acel cadru care s-a considerat că asigură climatul
propice pentru o judecată obiectivă, ori trimiţând cauza Curţii de Apel Suceava – instanţă de
control judiciar – competentă să judece calea de atac a recursului promovat de inculpaţi,
aceasta din urmă rămâne în continuare competentă să judece o eventuală cale de atac ce s-ar
declara împotriva hotărârilor instanţei de trimitere, respectiv Tribunalul Suceava;

Altfel, s-ar ajunge ca o eventuală cale de atac (prezentele recursuri) să fie judecate din nou
de Curtea de Apel Cluj, instanţă ierarhic superioară Tribunalului Cluj, în faţa căreia s-a
considerat – prin admiterea cererii de strămutare – că nu se poate asigura o judecată în cele
mai bune condiţii şi s-ar produce o întrerupere a cursului firesc al justiţiei.

Starea de drept

Din moment ce a fost admisă cererea de strămutare, înseamnă că aceasta a avut în vedere
cauza în întregul ei, întregul proces penal din care face parte şi recursul la menţinerea stării de
arest preventiv, neputându-se concepe o strămutare parţială, după cum nu se poate considera
că judecătorii sunt obiectivi pentru jumătate din dosar şi subiectivi pentru cealaltă jumătate.

Pentru considerentele ce preced, în baza art. 60 cod proc.pen., s-a trimis cauza privind
recursurile declarate de către cei 6 inculpaţi arestaţi împotriva încheierii penale nr. x din 15
iulie 2019 a Tribunalului Cluj – Curţii de Apel Suceava – spre competentă soluţionare.

Concluzii personale

Sunt de acord cu soluția dată în cauză. Strămutarea este acel remediu procesual prin
intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei
instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în
vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra obiectivităţii şi imparţialităţii tuturor
judecătorilor unei instanţe.

Dispunând strămutarea judecării cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a strămutat

numai judecarea unei anumite faze procesuale a desfăşurării procesului, ci întreaga judecată,
care implica soluţionarea ei atât în fond, cât şi în căile ordinare sau extraordinare de atac (art.
55-60 Cod procedură penală).

2. Judecătoria Lugoj, dosar nr.X/252/2018

Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2018 pe rolul Judecătoriei Lugoj, sub numărul de
înregistrare .../252/2018, contestatorul-condamnat L.M.A a solicitat deducerea perioadei reţinerii în
Danemarca, motivând că nu i-a fost dedusă o perioadă de 45 de zile executată în arest în această ţară.

La termenul din data de 23.04.2019 contestatorul a înțeles să-și precizeze cererea și a solicitat
să-i fie dedusă din pedeapsa de 1 an și trei luni, durata de 315 zile.

În urma probatoriului administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa penală nr. ../31.01.2017 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.
../252/2016, definitivă prin decizia penală nr. ../A/14.03.2017 a Curţii de Apel Timişoara, contestatorul
L.M.A a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare şi la pedeapsa amenzii în
cuantum de 6000 lei.

În baza acestei sentinţe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. .../14.03.2017
de către Judecătoria Lugoj.

Potrivit adresei adresa nr. .../01.02.2018 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş –
Serviciul Investigaţii Criminale, inculpatul a fost arestat la data de 22.11.2017 în Danemarca.

Potrivit adresei nr. .... a Parchetului General din Danemarca contestatorul L. M. a fost arestat în
data de 22.11.2017 de poliția daneză, fiind eliberat în aceeași zi din custodia poliției prin decizia
Tribunalul Districtual din ... cu condiția să depună toate datele sale personale și să se prezinte în mod
regulat la secția de poliție

Din cuprinsul aceleiași adrese rezulta să faptul că, în data de 21.08.2018, același Tribunalul
Districtual din ... a dispus prelungirea arestului contestatorului L.M.A, iar în data de 02.10.2018 acesta
a fost predat autorităților române.
 Tot din cuprinsul aceleiași adrese rezulta că, contestatorul L.M.A a fost reținut în Danemarca
45 de zile și timp de alte 272 de zile, acestuia i s-a solicitat să depună datele sale personale și să se
prezinte la secția de poliție din ... ca alternativă la arestul preventiv, arătându-se că potrivit legislației în
vigoare în Danemarca ultima măsură este considerată o formă de detenție.

Potrivit adresei din data de 11.12.2018 a Direcției Procuraturii Publice, în data de 10.01.2018,
Oficiul Direcției Procuraturii Publice a decis ca L.M.A să fie extrădat în România în scopul executării
pedepsei care i-a fost aplicată.

Măsura a fost confirmată și de Tribunalul Districtual din .... Împotriva acestei hotărâri L.M.A
a formulat contestație, care în data de 18.09.2018 a fost respinsă de Înalta Curte din Danemarca de Vest
care a confirmat hotărârea Tribunalului Districtual.

Contestatorul L.M.A a mai formulat, la data de 15.11.2018, o contestație la executare, cerere

care a făcut obiectul dosarului nr. ...../302/2018, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin sentința penală nr. ...../28.02.2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în

dosarul nr. ...../302/2018 cererea contestatorului L.M.A a fost admisă, iar din durata pedepsei aplicate
acestuia prin sentinţa penală nr. .../31.01.2017 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.
.../252/2016, definitivă prin decizia penală nr. .../A/14.03.2017 a Curţii de Apel Timişoara a fost dedusă
o perioadă de 45 de zile. Soluția a rămas definitivă prin necontestare.

În drept, instanța a reținut că potrivit alin. 1 al art. 15 din Legea 302/2004 „Durata pedepselor
şi a măsurilor privative de libertate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în
temeiul prezentei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata
pedepsei aplicate de instanţele române.”, iar potrivit art.598 alin.1 C.proc.pen., „Contestaţia împotriva
executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre
care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută
în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau
vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de
stingere ori de micşorare a pedepsei.”

Motivarea instanţei:

Instanţa de judecată a constatat că, potrivit adresei nr. .... a Parchetului General din Danemarca,
contestatorul L.M.A a fost reținut de autoritățile daneze timp de 45 de zile.

În ceea ce privește durata de 272 de zile, s-a reţinut că, pentru această perioadă, față de
contestator a fost dispusă doar o măsură restrictivă de libertate și nu una privativă de libertate astfel încât
aceasta să îndeplinească prevederile art. 15 din Legea 302/2004 citat mai sus.

De altfel, chiar din cuprinsul declarației dată de contestator în cauză la data de 23.04.2019,
instanța a reținut faptul că măsura dispusă față de acesta consta în principal în prezentarea sa în fața
lucrătorilor de poliție. Acesta trebuia să se prezinte, într-o primă fază, zilnic la poliție, iar mai apoi
săptămânal, având posibilitatea chiar de a părăsi orașul în care locuia cu prealabila încunoștințare a
poliției, însă nu avea voie să părăsească țara.

Prin urmare, instanţa a reţinut că măsura dispusă față de contestator de autoritățile daneze, deși
preventivă, nu a fost una privativă de libertate în sensul art. 15 din Legea 302/2004, ci doar o măsură
prin care acestuia i-a fost limitată libertatea de mișcare, autoritățile daneze urmărind să aibă un control
asupra acestuia având în vedere că pe toată această perioadă s-a derula un proces în care L.M.A a
contestat decizia de extrădare.

S-a arătat că această măsură, prin conținutul său, este asemănătoare cu instituția controlului
judiciar reglementat de art. 215 C.pr.pen. care este o măsură neprivativă de libertate

Soluţia pronunţată:

În temeiul disp. art.598 alin.1 lit.d C.proc.pen., instanţa a respins ca neîntemeiată cererea astfel
cum a fost precizată de contestatorul L.M.A împotriva sentinţei penale nr.49/2017 a Judecătoriei Lugoj.

Reținând disp. art.275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Concluzie personală:

Soluţia pronunţată este corectă. Apreciez însă că, în motivare, instanţa trebuia să sublinieze că,
pentru cele 45 de zile în care contestatorul a fost reţinut în Danemarca, se pronunţase deja o altă instanţă,
respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, perioada respectivă fiind dedusă din pedeapsa aplicată.
Hotărârea pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 a fost doar amintită, dar nu a fost analizată prin
raportare la obiectul contestaţiei la executare aflată pe rol

Instanţa s-a rezumat a analiza cererea contestatorului numai pentru diferenţa de 272 de zile, deşi
acesta a solicitat expres deducerea din pedeapsă şi a perioadei de 45 de zile.