Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cum am inceput
Si a venit ziua in care m-am decis: acum ori niciodata. Urma vara, o
perioada de aclamie pe toate fronturile ce ma interesau. Aveam la
dispozitie cateva luni sa ma ocup si de mine. Stiam ca daca nu o fac in
acel moment, daca mai aman, va veni toamna, voi incepe alte
proiecte, cu stres si cu celelalte obligatii, ceea ce ar fi amant sine die
cura. Simteam ca intru nu doar intr-o alta criza existentiala, ci si intr-
o criza de timp, iar apatia incepea sa fie de-a dreptul bolnavicioasa,
cu accente de depresie, cu probleme de sanatate, nu grave, dar tot
mai ingrijoratoare.
N-am facut foamea, nu am mai avut ameteli, dar nici nu pot sa spun
ca m-am imbuibat. Oricum am mancat mult mai consistent decat
acasa. Si totusi, desi ajunsesem la 106 kilograme, desi trecusem, la
blugi, de la marimea 44, la marimea 38 (cu eforturi, ce-i drept, dar
reuseam in cele din urma sa-i trag pe mine) si ma simteam mult mai
bine, incredibil fata de cum ma simtisem cu o luna si jumatate
inainte, inca eram un grasan in ochii celor din jur. „Revelatia” am
avut-o pe plaja. Stateam de vorba cu un tanar spaniol care vindea
bilete la un miniparc acvatic si care era interesat sa viziteze Romania
pentru ca avea probleme cu dantura si auzise ca aici sunt stomatologi
buni, iar preturile la lucrari dentare sunt mult mai mici decat la ei.
Intre doua vorbe, m-a masurat cu privirea si m-a intrebat pe un ton
de admiratie cautata: „Dar trebuie sa aveti peste o suta de kile, nu?”
I-am confirmat realizand cu dezamagire ca, in ciuda eforturilor mele
de a da jos aproape doua galeti de apa, ramaneam vizibil un grasan
pentru cei din jur.
La intoarcere am avut neasteptata si placuta surpriza de a constata
ca aveam aceeasi greutate de la plecare. Nici un kilogram in plus, nici
in minus.
Cel mai mult, insa, ma incanta starea psihica. Un cu totul alt tonus,
un optimism nebanuit, desi nu pot spune ca pe plan profesional se
ivisera cine stie ce oportunitati – ba dimpotriva. Totusi era cu totul
alta viata. In plus, incepusem sa ma obisnuiesc tot mai mult cu noul
regim alimentar. Daca inainte gratarul de vaca nu se compara cu
suculenta unei cefe de porc sau cu scaricica, iar peşte nu mancam
decat nevoit, in vreo vizita, acum gratarelul de vita si legumele –
dovelecel, ciupercute, ardei si vinete feliate la gratar – devenisera
vitale. Iar pastravul sau dorada umplute cu legume si coapte in folie
de aluminiu – o minune. In timp ce cartofii prajiti, pe care altadata i-
as fi mancat si in culcare si in sculare, mi se pareau acum fara gust.
Am inceput sa mai adaug suc de portocale fara zahar, eventual cu un
deget de campari la culcare, am descoperit si un vin rose excelent pe
care il degustam cateodata, seara, cu prietenii la o terasa, mergea si
o felie de focacia. Daca exageram in cate o seara, cantarul ma tragea
de maneca imediat. O zi sau doua de revenire la privatiuni ma
aduceau pe linia descendenta a greutatii, e adevarat acum sensibil
mai lenta decat la inceput.
Dupa trei luni si jumatate de la inceputul curei (patru luni daca pun in
calcul si vacanta din Tenerife) ajunsesem la – 32 de kilograme. Adica
mai bine de trei galeti de apa date jos. Disparusera de mult si
ultimele dureri de genunchi, iar vechea mea garderoba era
inutilizabila. Mi-am luat cateva tricouri si cateva camasi XL, alte
curele, blugii marimea 38 erau bufanti si chiar cei marimea 36
devenisera putin largi. Incercasem cu eforturi o pereche 34, erau
cam stramti, m-am gandit sa nu-i mai cumpar (poate ca efect al
vechilor dezamagiri, din vremea cand tot mai putine haine ma
incapeau si incepusem sa urasc probatul), dar i-am luat in cele din
urma. Redescoperisem ca e o placere sa mergi prin magazine. Cu luni
de zile inainte era un chin sa-mi caut haine. Foarte rar gaseam
costume ori sacouri marimea 60, sau blugi 44, ca sa nu mai vorbesc
de camasile si tricourile 3XL. Vanzatorii dadeau din umeri cu regret,
dar eu simteam ca nu e vina lor, ci vina mea ca ajunsesm la proportii
deja dincolo de limita suportabilului.
Succes!