Metode moderne de predare

20.01-23.01.2020

Calitatea activităţilor curriculare din învăţământul preşcolar are la bază mai multe modalităţi,

printre care activitatile integrate şi tehnicile si metodele de învăţare active şi interactive.

Activităţile integrate nu sunt alte activităţi, ci cele pe care noi le proiectăm calendaristic conform
planului de învăţământ, orarului aferent nivelului de vârstă, susţinute de experienţa cadrului didactic.

Rolul educatoarei este de neînlocuit, căci ea este ,,organizatorul condiţiilor de învăţare’’.Programa pune
accent pe modul pro-activ de învăţare,adică modalitatea prin care copiii sunt încurajaţi să-şi asume respon-
sabilitatea în procesul de învăţare.

Activităţile din grădiniţă pot fi desfăşurate integrat după scenarii zilnice cu generice distincte care
reunesc activităţi comune şi la alegere dar din zona respectivă sau prin care se regăsesc fragmentele de activităţi
dintr-o săptămână cu generice de zi, respectând tema şi subtema săptămânii.

Diversitatea şi varietatea materialelor, folosirea metodelor si tehnicilor moderne încurajează copiii să se

manifeste, să observe, să gândească, să-şi exprime ideile, să interpreteze date, să facă predicţii.

Prin abordarea integrată a activitătilor în grădinită, facem ca granitele dintre tipurile si categoriile de
activităti să dispară si studiem tema aleasă cu ajutorul mijloacelor de investigare a mai multor stinte.

Prin activităţile integrate desfăşurate cu copiii aducem un plus de lejeritate şi mai multă coerenţă
procesului de predare-învăţare, punând un accent deosebit pe joc ca metodă de bază a acestui proces. Prin ele
trebuie să utilizăm tehnici si metode active care să conducă la sporirea eficienţei muncii didactice a educatoarei
prin impresionarea capacităţii copilului de aplicare a transferului de idei.

Metodele de învăţare constituie instrumente de prim rang în mâna educatorului, este calea eficientă de
organizare şi conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile
cadrului didactic şi ale copiilor.

În grădiniţă un accent deosebit se pune pe folosirea învăţării active şi pe cooperare, acestea concurând la
obţinerea unor performanţe notabile. Atunci când se folosesc metodele de învăţare activă toţi copiii asimilează
la un nivel mai profund, reţin ideile mai mult timp, sunt motivaţi şi le place şcoala, şi pot corela ceva ce au
învăţat. cu viaţa reală şi în rezolvarea de probleme.

Plecând de la o literatură în domeniu (Palmade , Cerghit, Mucchielli) metodele didactice sunt împărţite
din punct de vedere istoric în :

 metode tradiţionale/ clasice : expunerea conversaţia, exerciţiul, demonstraţia, observaţia;

 metode moderne: problematizarea, algoritmizarea, cubul, învăţarea prin cooperare, mozaicul,

brainstorming-ul, studiul de caz, instruirea programată, metode de simulare, proiectul/tema de cercetare,
tehnica ciorchinelui, tehnica Turul galeriei, interviul.

Însă nu tot ceea ce este ,,vechi” este neapărat şi demodat, după cum nu tot ceea ce este ,,nou” este şi
modern.

Implementarea educaţiei centrată pe copil prin utilizarea metodelor şi tehnicilor active de învăţare este
din ce în ce mai necesară şi în învăţământul prescolar. Folosind aceste metode şi tehnici,educatorul este receptat
ca furnizor de resurse ale învăţării, cadrul didactic şi copilul fiind parteneri în educaţie.Am asigurat astfel o

1
învăţare eficientă şi durabilă care să răspundă atât nevoilor personale,cât şi cerinţelor adaptării la o ,,societate a
cunoaşterii’’ aflată în continuă schimbare.Există însă un set de condiţii pe care le-am îndeplinit pentru
promovarea învăţării active:

 am acordat timp suficient şi am creat condiţii optime pentru ca preşcolarii să-şi exprime ideile şi pentru a
primi feedbak constructiv;

 copiii au fost lăsaţi şi încurajaţi să speculeze;

 am încurajat copiii să-şi exprime ideile şi părerile proprii,fără teama de a fi ridiculizaţi;

 copiii au fost stimulaţi să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii şi să înţeleagă valoarea propriilor idei
şi opinii.

În procesul predării interactive rolul educatoarei se schimbă: ea formulează probleme, ascultă părerile
copiilor, sugerează rezolvări, lucrează împreună cu copiii, corectează greşelile acestora, dar niciodată nu
impune autoritar un punct de vedere.

Iată câteva tehnici şi metode active şi interactive pe care le-am folosit în activitati :

1.Problematizarea –

Constituie o modalitate de instruire prin crearea unor situaţii problemă, care solicită copiilor utilizarea,
restructurarea şi completarea unor cunoştinţe şi capacităţi anterioare dobândite în vederea realizării situaţiei
problemă pe baza experienţei şi efortului personal. Problematizarea am folosit-o cu eficienţă sporită la grupa
mare. Dintre elementele de problematizare ce pot fi utilizate în cadrul activităţilor de observare prezint două:

a) Crearea unor situaţii-problemă, care să stimuleze copiii către căutare şi descoperire.

b) Dirijarea percepţiei prin intermediul conversaţiei euristice.

a) Crearea unei situaţii-problemă are scopul de a-l pune pe copil atât în situaţia propriu-zisă de a
cunoaşte cât mai ales în aceea de a elabora şi de a descoperii calea spre adevăr, spre soluţia problemei. Spre
exemplu spre a motiva alegerea unei activităţi de observare cu tema ,, Ce-i trebuie plantei ?” pentru a stimula
interesul de cunoaştere am pornit de la o scurtă povestire. ,,Familia Anei” s-a pregătit să plece în concediu la
mare. În apartament o mulţime de plante. Mama a rugat-o pe prietena ei să-i îngrijească plantele. Oare de ce
aveau nevoie plantele?

b)Dirijarea percepţiei prin intermediul conversaţiei euristice constă într-o succesiune de întrebări şi
răspunsuri prin care educatoarea conduce gândirea copiilor spre descoperirea de noi adevăruri. Această metoda
de problematizare presupune o adevărată ,,gimnastică a gândirii” copilului. Întrebările cu caracter problematic
pot fi grupate în următoarele categorii tipologice:

 Întrebări care solicită deducerea unei însuşiri dintr-o experienţă sau acţiune dată (,,De ce se rostogoleşte
nuca?”, ,,De ce se aude zgomot la rostogolirea nucii şi de ce nu se aude la rostogolirea unei prune?” etc.)

 Întrebări care îi orientează spre tehnicile de investigare utilizate (,,Ce trebuie să facem pentru a şti dacă
prunele sunt zemoase ?”, ,,Ce trebuie să facem pentru a şti ce se află sub coaja mărului?”).

 Întrebări cu caracter ipotetic(,,Ce s-ar întâmpla dacă am scoate peştele din acvariu?”, ,,Ce s-ar întâmpla
dacă autobuzul nu ar avea faruri?).

 Întrebări cu caracter cauzal(,,De ce merge iepuraşul sărind?”, ,,De ce îngheaţă apa iarna?” etc.).

 Întrebări care dirijează gândirea spre generalizări simple(,,După ce cunoaştem că lupul este un animal
sălbatic?”, ,,Ce părţi ale corpului iepuraşului au forma alungită?”).

2
 Problematizarea poate fi introdusă sub forme mai simple şi în cazul altor metode.

2. Algoritmizarea

Este o metodă care presupune utilizarea şi valorificarea algoritmilor de învăţare. Algoritmul este
constituit dintr-o serie de operaţii executate într-o anumită ordine, presupune o succesiune de operaţii. Din punct
de vedere psihologic algoritmii reprezintă depinderi de activitate intelectuală. Algoritmizarea ca metodă se
foloseşte în general la grupele mari.

În activităţile de observare direcţionate spre cunoaşterea lumii vii algoritmul de lucru se dovedeşte a fi
benefic. Observarea unui animal se desfăşoară prin aceeaşi succesiune de operaţii.:

a. perceperea globală a animalului;

b. Componentele corpului;

c. Particularităţile fiecărei părţi a corpului;

d. Mediul şi modul de viaţă;

e. Înmulţirea;

f. Importanţa.

Este normal că pentru educatoare aceste etape constituie un schelet logic atât pentru activitatea coerentă
a operaţiilor mentale ale preşcolarului cât şi pentru educatoare, care dirijează procesul de învăţare. Insistându-se
de la primele teme pe aceste secvenţe, la teme similare, apelând la schema logică de investigare prin simple
întrebări ca : ,,Ce am învăţat despre…?”, şi acum ,,Ce trebuie să ştim despre…?” se activează algoritmul de
lucru care facilitează descoperirea elementelor de noutate şi integrarea lor în structuri cognitive deja consolidate.
Lumea plantelor în diversiunea sa poate fi abordată în activităţile de observare cu mult succes utilizând
algoritmizarea:

a. Părţile plantei : rădăcina, tulpină, frunze, flori;

b. Particularităţile organelor plantei;

c. Înmulţirea plantei;

d. Îngrijirea plantei;

e. Importanţa plantei.

În lucrarea de sinteză ,,Studii de didactică experimentală” Bunescu V. conchide că: ,,Rezolvând pe bază
de algoritm raţional problemele pentru care sunt stabiliţi algoritmii, gândirea se eliberează de eforturi
inutile şi poate să-şi canalizeze eforturile spre adevărate soluţii creatoare”- concluzie care defineşte
importanţa algoritmilor de învăţare.

3. Cubul

Este o metodă folosită în cazul în care se doreşte explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe
perspective. Am folosit tot cu succes în activităţile de observare şi lectură după imagini, ori de câte ori a fost
necesară observarea unui animal, obiect, plantă, fenomen din mai multe perspective, ori ca mijloc de fixare a
unor informaţii obţinute.

Am introdus metoda cubului în activitatea de observare cu tema ,,Animale domestice în ograda

bunicilor” - ,,Câinele”. Cum am procedat:

3
 a. Am realizat un cub pe ale cărei feţe am scris cifrele de la 1 la 6, precizând că fiecare număr reprezintă
o cerinţă adresată unui anumit grup.

b. Anunţarea temei - ,,Astăzi vom observa un animal domestic foarte îndrăgit: Câinele”. Am prezentat
copiilor un căţel adevărat.

c. Am împărţit grupa de copii în 6 subgrupe urmând ca fiecare subgrupă să analizeze animalul din
perspectiva cerinţei ce corespundea cifrei de pe una din fetele cubului. Numărul 1 înseamnă ,,Descrie!”, unde
copiii aveau sarcina de a spune culoarea, mărimea, forma animalului observat; numărul 2 - ,,Compară!”, copiii
având sarcina de a evidenţia asemănările şi deosebirile faţă un alt animal (la alegere); numărul 3
- ,,Asociază!”: ,,La ce te gândeşti când vezi un câine?”, ,,Ce simţi?”; numărul 4 - ,,Analizează!”: ,,Care sunt
părţile componente ale câinelui?”; numărul 5 - ,,Aplică!”: ,,Ce foloase ne aduce câinele?”, ,,Cum ne ajută?”;
numărul 6 – ,,Argumentează!” „pro” sau „contra” în ceea ce priveşte importanţa câinelui pentru om şi spune
motivele pe care te bazezi în ceea ce afirmi.

d. După ce am constatat că toţi copiii au înţeles sarcinile impuse am acordat timpul necesar pentru
rezolvarea acestora.

Câte un copil din fiecare subgrupă prezintă rezultatul cerinţei corespunzătoare subgrupei sale, iar
educatoarea a realizat un desen în care reda rezultatul final şi complet al observării.

4. Învăţarea prin cooperare

Este o metodă care implică procedee de colaborare şi activitate comună în rezolvarea unor sarcini de
instruire: copiii lucrează împreună, uneori în perechi, în grupuri mici pentru a rezolva aceeaşi problemă, pentru a
explora o temă nouă, pentru a crea idei noi.

După cum arăta J. Richardson, activităţile bazate pe învăţarea prin cooperare au câteva caracteristici
generale:

 interdependenţa pozitivă;

 răspunderea individuală;

 caracterul eterogen al membrilor şi grupurilor;

 conducerea în comun;

 predarea directă a deprinderilor sociale;

 rolul de observator al educatoarei, care poate interveni atunci când este necesar.

Învăţarea prin cooperare, realizându-se printr-o bogată paletă de activităţi oferă copiilor o învăţare
activă, un plus de lejeritate şi mai multă coerenţă procesului de predare, punând accent deosebit pe joc ca metodă
de bază a acestui proces. Această metodă valorifică avantajele muncii şcolare şi extraşcolare, asigurând
condiţiile necesare pentru ca efortul comun al copiilor să fie bine organizat şi susţinut.

Ei au posibilitatea de a explora şi cunoaşte domenii noi, de a acumula cunoştinţe în mod independent,

dezvoltându-şi competenţele precum: creativitatea, spiritul de iniţiativă, capacitatea de a comunica şi a lucra în
echipă. Exemplu: Tema ,, Toamna cea bogată”

Scopul activităţii: crearea posibilităţilor copiilor de a opta pentru un anumit centru în care doreşte să
execute o temă punându-şi în aplicare originalitatea şi creativitatea.

Obiective:
4
-dezvoltarea simţului artistic şi a creativităţii;

-dezvoltarea capacităţii de a lucra în comun;

- sprijinirea cunoaşterii de sine prin raportarea la colectiv;

- valorificarea unor aptitudini;

- dezvoltarea muşchilor mici ai mâinilor în vederea pregătirii pentru scris;

- stimularea percepţiei senzuale .

Materiale: - materiale din natură, hârtie glasată, foarfece, pastă de lipit, carioca, hârtie.

Alegerea grupului – 5 copii

M. – pentru că îi place foarte mult să deseneze va colora fructe;;

S. – pentru a-i reduce din fluxul energic i-am dat să rupă fâşii din hârtie creponată şi să mototolească bobiţe
pentru coşuleţul toamnei.

B. – este o fetiţă temperată, va lipi bobiţele pe coşuleţ.

M. – Are siguranţă şi precizie în mişcări va decupa fructele.

A. – Cu simţ estetic mai dezvoltat va lipi, fructele şi frunzele uscate.

5. Mozaicul

Are ca scop învăţarea prin cooperare într-un grup mic de copii a unui conţinut mai dificil. În procesul
instructiv-educativ din grădiniţă,am aplicat această metodă în cadrul activităţii de cunoaşterea mediului, folosind
ca mijloc de realizare observarea. Astfel, în activitatea de observare cu tema ,,Iepurele’’, am respectat etapele
impuse de tehnică :
 Constituirea grupurilor cooperative - s-a lucrat în grupuri egale numeric.Toţi cei din grupa 1 au învăţat
despre părţile componente ale animalului. Cei din grupa 2 au învăţat despre însuşirile şi trăsăturile
caracteristice ale acestuia. Copiii de la grupa 3 au învăţat despre hrană şi foloase, iar cei de la grupa 4 au
învăţat despre mediul de viaţă al animalului.

 Activitatea cu grupuri de experţi Toţi copiii cu acelaţi număr au format un grup nou, în care au clarificat
toate aspectele, au extras ideile esenţiale, au căutat modalităţi eficiente de transmitere a conţinutului
colegilor din grupul cooperativ.

 Activitatea în grupurile cooperative. Fiecare copil a revenit în grupul cooperativ din care a provenit şi a
prezentat celorlalţi conţinutul învăţat. ,,Expertul’’ a răspuns întrebărilor adresate de către ceilalţi şi astfel
s-au clarificat unele nelămuriri. Obiectivul grupului a fost ca toţi copiii să înveţe tot materialul prezentat
şi grupurile au fost responsabile de aceasta.

 Evaluarea individuală a copiilor am realizat-o prin răspunsuri orale la întrebări şi prin fişe individuale.

Utilizând tehnica mozaicului în activităţi, am observat multiple avantaje pentru copii.Am constatat
adevărul aserţiunii ,,cel mai bine învăţ când îl învăţ pe altul’’.Dialogul pentru copii a fost foarte valoros deoarece
a dispărut teama de a formula întrebări şi de a răspunde la ele. Faptul că toţi colegii au ascultat, a scăzut din
anxietatea celor timizi care au dobândit încredere în sine şi curaj.

Am obtinut rezultate bune folosind această metodă si în repovestiri cum ar fi : ,,Alba ca

zăpada”, ,,Punguţa cu doi bani”, ,,Soarele şi omuleţii de zăpadă”.

5
 6.Brainstorming-ul

Având semnificaţia de furtună în creier, efervescenţă, aflux de idei, stare intensă de creativitate asalt de
idei, una din cele mai răspândite metode de stimulare a creativităţii. Preşcolarii sunt provocaţi să participe activ
la producerea de idei, se dezvoltă capacitatea de rezolvare a unei probleme prin căutarea de soluţii cât mai
originale, se dezvoltă atitudinea creativă şi este favorizată, exprimarea personalităţii, este stimulată participarea
tuturor copiilor la activitatea de producere a ideilor, chiar şi a celor mai timizi, este stimulată căutarea soluţiei
optime prin alegerea din mai multe variante posibile.

7.Tehnica ,,Ştiu – vreau sa stiu –am inteles’’-

Modelul de structurare a activităţii conform acestei metode se utilizeaza eficient îndeosebi în activitaţile
de convorbire.Se parcurg mai mulţi paşi:
a.Prima etapă este centrată pe întrebarea,,Ce ştiu despre subiect ?’’ se suprapune momentului de
actualizare a cunoştinţelor anterioare(,,idei ancoră’’).

b.A doua etapă este centrată pe întrebarea ,,Ce vreau să ştiu?’’si presupune realizarea unei liste de
întrebări prin care subiectul a fost înscris în sfera de interes a copiilor( ex.,,Ce sunt stelele,cometele,sateliţii ?De
unde vine soarele ?,etc’’)

c.Etapa a treia este centrată pe aserţiunea ,,Am învăţat’’,si presupune o monitorizare şi o conştientizare a
cunoştinţelor noi, o comparare cu vechile cunoştinţe.

Printre metodele moderne de stimulare a creativităţii mai sunt :

1.Explozia stelară – este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii, similară brainstorming-ului. Începe
din centru conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări asemenea exploziei stelare;

2.Colţurile – are drept scop generarea unei dezbateri în contradictoriu în cadrul problemelor
controversate, situaţii în care participanţii la discuţie pot avea puncte de vedere diferite.

3.Ciorchinele – ca şi brainstorming-ul, stimulează realizarea unor asociaţii noi şi permite cunoaşterea

propriului mod de a înţelege o anumită temă;

4.Rezolvarea creativă de probleme (problem solving ) – nu este numai o tehnică, ea este tot odată un
mod de gândire bazat pe dimensiunea general-umană a dezvoltării de moduri specifice de interacţiune cu
realitatea cotidiană; îi este caracteristic apropierea de o concepţie pozitivă şi utilă asupra realităţii.

Stilul ,,axat pe grup” pune accentul pe activitatea copiilor, pe participarea lor la descoperirea cel puţin a
unei părţi din cunoştinţele ce urmează a fi învăţate. Dialogul devine indispensabil, ca modalitate fundamentală
de lucru, nu numai între educator şi copii, ci şi în interiorul grupului între membrii săi.

Stilul de tip algoritmizat constă în asigurarea unei succesiuni rigide de operaţii între activitatea de
predare şi cea de învăţare. Între programare externă ce ţine de predare, şi cea internă ce ţine de învăţare se
stabilesc relaţii univoce strict deterministe. Condiţia fundamentală pentru proiectarea şi realizarea unor asemenea
relaţii este cunoaşterea cât mai exactă a structurii componentelor psihice ce urmează a fi formate. Metodele şi
procedeele ce caracterizează această strategie didactică sunt : algoritmizarea, instruirea programată şi exerciţiul.

Utilizarea metodelor moderne nu trebuie făcută în lipsa unor combinări şi armonizări cu metodele aşa-
numite tradiţionale deoarece avantajele şi dezavantajele lor sunt complementare.

Imaginea şcolii secolului XXI este încă neclară; însă liniile de forţă pe care un observator atent le poate
surprinde se pot caracteriza în două tendinţe:

6
 -centrarea pe ,,copil”, pe nevoile celui care este beneficiarul şi , în acelaşi timp, partenerul nostru în
propria formare;

-folosirea unor metode şi stiluri moderne care să acopere cât mai bine întreaga sferă de interes a
persoanei educate, persoană care va reprezenta resursa şi creatorul de resurse pentru anii viitori.