Universitatea De Stat ,,ALECU RUSSO,, din Bălți

ESEU
Tema- Interdependența conținuturilor educative în formarea
personalității mele.

Data- 16.10.2023

Rusu Daniela

Grupa – Matematică și Informatică anul I

 Motto

„Educaţia permanentă nu este nici un sistem, nici un domeniu educativ, ea este principiul pe
care se bazează organizarea globală a sistemului educațional. Dificultățile punerii în
practica a ideii educației permanente provin mai ales din profunzimea si radicalitatea
transformărilor pe care le impune. Educația permanenta este un adevărat proiect educativ,
care are un caracter prospectiv si vehiculează un sistem de valori.”

Educația, ca noțiune specifică domeniului pedagogiei, a fost definită în termeni diferiți, în

îndelungata istorie a gândirii pedagogice, întotdeauna însă asociată noțiunii de om. Educația
ca noțiune, păstrează anumite note care îi dezvăluie conținutul:

esența socială a
procesului

caracterul caracterul
conștient al Educația sistematic și
acțiunii organizat

subordonarea unor
finalități conștient
proiectate

Conținutul educației îl reprezintă ansamblul valorilor științifice, tehnice, culturale, artistice,

puse in circulație in mod deliberat si sistematic in unitățile de învățământ, in vederea realizării
scopurilor educației. Condițiile determinării conținuturilor sunt consistența si coerența.
Primul, consistenta interna, sugerează faptul ca acesta, conținutul, trebuie sa integreze date
esențiale ale domeniului, cel de-al doilea, coerenta, solicita definirea logica si sistematica a
acelorași conținuturi.
 Educația are niște formele generale care reprezintă modalităţile de realizare a activităţii de
formare-dezvoltare a personalităţii prin intermediul unor acţiuni şi/sau influenţe pedagogice
desfăşurate, în cadrul sistemului de educaţie/învăţământ prin exercitarea funcţiilor generale
ale educaţiei .

Personalitatea este supusă unui flux informaţional cu sau fără intenţie pedagogică. Aceste
influenţele multiple de tip educativ pot acţiona concomitent, succesiv sau complementar, în
forme variate, spontan, incidental sau având un caracter organizat şi sistematic.

Pe lângă acestea putem enumera câteva critici şi limite ale educaţiei formale :

1- Intrarea pe performanţele înscrise în programe lasă mai puţin timp liber imprevizibilului şi
studierii aspectelor cotidiene, cu care te confrunți;

2- Există tendinţa de transmitere-asimilare a cunoştinţelor în defavoarea dezvoltării-exersării

capacităţilor intelectuale şi a abilităţilor practice;

3- Orientarea predominantă spre “informare şi evaluare cumulativă a proceselor

instrucţionale”

4- Lipsa iniţiativei şi slaba participare a ta în activităţile ce te înconjoară;

De aceea construcția personală (trăsături, structuri, factori de personalitate) - sunt formaţiuni

integrate, sintetice, care reunesc diferite funcţiuni şi procese psihice. De exemplu: Dispoziţia
spre comunicare implică nu numai limbaj, dar şi motivaţia, trebuinţa de a comunica şi
totodată un mod de a gândi şi simţi. Această construcție dispune de o relativă stabilitate, ce se
manifestă constant în conduită, neputând fi radical modificaţi în situaţii accidentale. Cine este
înzestrat cu răbdare, cu stăpânire de sine şi calm, de cele mai multe ori dovedeşte aceste
calităţi . Ținând spre generalitate aceasta caracterizează pe om în ansamblul său şi nu numai
într-un anumit raport concret. Inteligenţa generală, modalitatea temperamentală, fermitatea în
atitudini se manifestă în cele mai diverse situaţii şi independent de acestea. Acești pași dispun
totuşi de o oarecare plasticitate, nu sunt total rigizi, putându-se restructura şi perfecţiona sub
presiunea condiţiilor de mediu. Mentalitatea conservatoare trebuie să cedeze în faţa forţei
transformărilor revoluţionare. Construcția personală domină în sistemul de personalitate al
subiectului pentru el, îl exprimă în ce are el esenţial ca om cuminte sau turbulent, talentat sau
incapabil, respectuos sau insolent etc. Totalitatea structurată a factorilor de personalitate, la
care prin dezvoltarea sa subiectul a ajuns, reprezintă o stare de fapt, este însăşi „substanţa”
personalităţii, ce se confruntă cu lumea. De aceea, pe baza cunoaşterii structurilor de
personalitate se pot face previziuni asupra reacţiilor şi conduitei subiectului într-o situaţie dată
sau în faţa unei sarcini, ce i se încredinţează. însuşi subiectul, care se observă şi se compară cu
alţii ajunge să-şi constate capacităţile şi trăsăturile sale. Uneori, se laudă cu ele, alteori se
resemnează fatalist: „aşa sunt eu şi n-am ce face”. Dar omul nu este, totuşi, un automat orb; el
se cunoaşte şi poate decide asupra ce să facă şi cum; el, fiind conştient de sine, încearcă mereu
să-şi ia în stăpânire propria fiinţă cu tot ce are ea, inclusiv structurile personale. O lege
fundamentală a sistemului de personalitate este autodepăşirea şi realizarea de sine
 CONCLUZII:

1. Prin educaţie transmitem, generaţiilor în formare obiceiuri, credinţa, practic ă, reprezentări

sociale, sistemul naţional de valori, care favorizeaz ă formarea identităţii şi demnităţii
educatului.

2. Direcţiile modernizării educaţiei vizează: structura învăţământului, dezvoltarea /

proiectarea curriculară, resursele umane, managementul educaţiei etc.

3. Pedagogia postmodern ă solicit ă formarea „noului caracter social” în raport cu nevoile

fundamentale: nevoia de comunitate, nevoia de structură într-o psi-ho sferă sănătoasă şi
nevoia de sens, exprimate prin: receptivitate la nou, libertate şi creativitate, toleranţă,
competitivitate, deontologie, mobilitate, maturitate afectiv ă, originalitate.

4. Funcţiile educaţiei: axiologic ă, de socializare a copilului, de culturalizare, de asistenţă psi-

ho pedagogică de protecţie socială, de profesionalizare, de valorizare personală se exercită
atât la nivel de sistem cât şi de proces.