Asigurari de sanatate in Bulgaria

Bulgaria a început în 1999 reformarea sistemului său de sănătate învechit, moștenit din
perioada comunistă. În anii `90, cabinetele medicale private s-au extins, însă majoritatea
bulgarilor au continuat să se trateze în clinicile din perioada regimului comunist, fiind nevoiți să
plătească prețuri mari în cazul în care aveau nevoie de îngrijiri speciale. Reformele care au
urmat au încercat să rezolve anumite probleme, introducând conceptul de medic generalist,
limitând accesarea excesivă a spitalelor și încercând să acopere deficitul de personal medical,
însă performanțele sistemului de sănătate din Bulgaria continuă să se situeze pe ultimele locuri
din Europa.
Potrivit Euro Health Consumer Index (EHCI) din 2012, calitatea îngrijirilor medicale din Bulgaria
este cea mai slabă din țările membre ale Uniunii Europene. Singura țară cuprinsă în studiu
aflată sub nivelul Bulgariei a fost Serbia, care nu face parte din UE.
Clasificarea a avut la bază 42 de indicatori, acoperind cinci zone de interes – sănătatea
consumatorilor (drepturile pacienților) și informarea, accesibilitatea la tratament (timpul de
așteptare), rezultatele medicale, gama de servicii oferite și tratamentul cu medicamente.
Singurii indicatori la care Bulgaria a primit o „notă bună” sunt gradul de implicare a asociațiilor
de pacienți și răspândirea tehnologiilor de rezonanță magnetică.
Printre indicatorii care trebuie îmbunătățiți se află mortalitatea infantilă, precum și cei legați de
legislația din domeniul sănătății, care nu respectă drepturile pacienților, au remarcat realizatorii
studiului.

Programul de reforme început în anul 1999 a introdus asigurarea obligatorie pentru salariați
prin Fondul Național de Asigurări de Sănătate (FNAS) care a preluat o parte tot mai mare a
costurilor cu îngrijirea primară. Angajații și angajatorii au început să contribuie cu un procent
din ce în ce mai mare la sistemul medical, scopul fiind de a reduce treptat susținerea acordată
de stat, urmând ca aceasta să aibă în vedere segmentele dezavantajate ale populației.
Contribuția obligatorie la asigurările de sănătate este de 6% din salariul lunar, distribuită între
angajat și angajator, la nivelul anului 2006, într-un raport de 70:30; raportul urma să ajungă la
50:50 în 2009, potrivit raportului Observatorului European pentru Sisteme și Politici de
Sănătate. Asigurarea obligatorie de sănătate garantează populației accesul la un pachet de
servicii de bază. Asigurarea privată de sănătate nu joacă decât un rol secundar în peisajul
sistemului medical bulgar.
Cheltuielile cu sănătatea au crescut constant din 1998, atât în termeni absoluți, cât și ca procent
din PIB, reprezentând 7,7% din PIB în 2004, mai mult decât media celor zece țări care se
alăturaseră Uniunii Europene în anul respectiv (6,8%). O tendință de creștere a cheltuielilor cu
sănătatea a reflectat o îmbunătățire a economiei țării ca rezultat al reformelor, eforturilor de
intrare în Uniunea Europeană și dezvoltării asigurării obligatorii de sănătate.
Ca parte a reformelor, sistemul a fost descentralizat, municipalitățile devenind responsabile
pentru unitățile medicale, iar până în anul 2005 cea mai mare parte a îngrijirilor primare au
ajuns să fie asigurate de medici independenți. Plățile către medicii generaliști sunt realizate
lunar, în funcție de numărul de persoane asigurate de pe lista de pacienți. Îngrijirile ambulatorii
și serviciile de laborator sunt rambursate prin intermediul unui preț fix per serviciu acordat
pacienților. Îngrijirile stomatologice sunt, în general, plătite de pacienți, deși câteva servicii sunt
incluse și în pachetul de beneficii de bază. Medicii sau centrele medicale fac un contract cu
FNAS pentru a acorda servicii populației, iar cei care nu încheie un astfel de contract sunt liberi
să ofere servicii private contra cost. Activitățile FNAS au fost, de asemenea, descentralizate,
fiind delegate celor 28 de Fonduri de Asigurări de Sănătate din teritoriu, menționează
wikipedia.org.

Deși înjumătățit, numărul de paturi de spital e încă prea mare mare.

La începutul anilor 2000, capacitatea spitalelor a fost redusă substanțial pentru a limita
supraaglomerarea acestora cu îngrijiri de rutină care ar fi putut fi rezolvate în ambulatoriu, iar
admiterea în Uniunea Europeană a reprezentat un stimulent major pentru această tendință. În
intervalul 2002-2003, numărul paturilor de spital a scăzut cu 56%, ajungând la 24.300, tendința
diminuându-se în următorii ani. Astfel, în 2004, în Bulgaria funcționau 258 de spitale, față de
140 cât era numărul recomandat.
Spitalele primesc finanțare prin tarife în funcție de caz, unice per diagnostic, introduse în 2001.
Până în 2005, spitalele au fost, de asemenea, plătite pe zi de Ministerul Sănătății, plata
reprezentând contravaloarea tuturor serviciilor și cheltuielile pentru fiecare pacient. Spitalele
mai obțin venituri prin intermediul coplăților obligatorii achitate de pacienți.
Alocarea resurselor umane în sănătate, conform Hărții Naționale de Sănătate
În domeniul medical, resursele umane sunt alocate spitalelor sau clinicilor în concordanță cu
Harta Națională de Sănătate, care specifică numărul de profesioniști necesari fiecărei regiuni și
instituții.
Reforma din domeniul medical se bazează într-o măsură destul de mare pe crearea unui nou
actor la nivelul îngrijirilor ambulatorii – medicul generalist, care să trieze pacienții și să limiteze
accesul la spitale și la medici specialiști, reducând astfel cheltuielile alocate îngrijirilor mai
costisitoare. Ca urmare a acestor schimbări, au apărut noi tipuri de instituții ambulatorii, cum ar
fi cabinetele individuale, cele de grup, dar și centrele medicale și stomatologice, precum și
centrele independente de diagnostic.
În anii `90, calitatea cercetării și a pregătirii în domeniul medical a scăzut substanțial din cauza
finanțării reduse. La începutul anilor 2000, pregătirea personalului medical, desfășurată în cinci
universități, s-a concentrat pe formarea profesioniștilor pentru segmentul îngrijirilor primare.
Se intenționa astfel rezolvarea problemei deficitului de personal cauzat de faptul că sistemul
comunist a pus accent pe formarea de specialiști. La momentul respectiv, experții au considerat
că Bulgaria avea suficienți medici, însă deficitul se manifesta la nivelul altor categorii de
personal medical – în anul 2000, Bulgaria avea 3,4 medici și 3,9 asistente medicale la mia de
locuitori.
Principalele cauze de deces în Bulgaria sunt bolile cardiovasculare, cancerul și afecțiunile
respiratorii. Incidența virusului HIV a fost foarte redusă la începutul anilor 2000, însă a urmat o
tendință ascendentă – în 2005 au fost raportate 86 de noi cazuri, totalul ajungând la
aproximativ 600, iar în 2010 erau deja peste 1100 de persoane seropozitive.

Peste 80% dintre bulgari cred că este nevoie de schimbări radicale în sistem
Doar 4,8% dintre bulgari au încredere în sistemul de sănătate al țării, iar jumătate dintre
locuitori merg la medic doar când au o problemă gravă de sănătate, arată un articol publicat de
agenția bulgară de presă Novinite. 20% dintre bulgari încearcă înainte să se trateze singuri.
Potrivit datelor citate, 75% dintre pacienții bulgari sunt convinși că sistemul medical nu
funcționează corect, iar 82% spun că nu este nevoie doar de reforme, ci de schimbări
semnificative. În plus, cea mai mare parte a bulgarilor consideră că salariile medicilor nu se află
la nivelul optim.
Excluderea anumitor categorii de populație de la asigurarea medicală obligatorie, resursele
financiare publice limitate, capacitatea managerială redusă și infrastructura medicală
insuficientă, absența competiției și a standardelor și regulilor de bună-practică, dezvoltarea
unui mediu informal în ceea ce privește îngrijirile medicale, precum și insuficiența informațiilor
statistice necesare pentru a lua decizii în mod eficient se află printre aspectele care își așteaptă
încă rezolvarea în sistemul bulgar de sănătate, notează Observatorul European pentru Sisteme
și Politici de Sănătate.
Mai multe state membre au introdus și au pus în aplicare măsuri substanțiale de sporire a
accesului la serviciile de sănătate, menținând în același timp calitatea și durabilitatea
sistemului.Bulgaria, Estonia, Malta, Austria și Polonia au introdus reforme substanțiale pentru a
consolida asistența medicală primară și a o coordona mai bine cu îngrijirea spitalicească și
specializată.
Bibliografie

https://ec.europa.eu/health/indicators_data/indicators_ro

https://ec.europa.eu/health/expert_panel/sites/expertpanel/files/013_healthpolicyref
orms_reformeffects_en.pdf

https://ec.europa.eu/health/expert_panel/sites/expertpanel/files/015_access_healths
ervices_en.pdf

Avizul intitulat „Definirea unui cadru de referință pentru asistența primară, cu un

accent deosebit pe sistemele de finanțare și sistemele de trimitere”, emis de Grupul
de experți privind modalitățile eficiente de a investi în domeniul sănătății
https://ec.europa.eu/health/expert_panel/sites/expertpanel/files/004_definitionprima
rycare_en.pdf

https://medicaacademica.ro/bulgaria-reforma-lunga-si-un-sistem-medical-invechit-comunist/