Identificarea riscurilor in munca

Accidentele de muncă pot fi definite ca fiind: “vătămări corporale ale organismului, precum şi
intoxicaţia acută profesională, care se produc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin o zi,
invaliditate sau deces
Accidentele de muncă pot fi clasificate după următoarele criterii:
a) după numărul persoanelor afectate: accident individual şi colectiv;
b) după urmările asupra victimei: accidente care produc incapacitate temporară de muncă (max.
30 de zile), accidente care produc invaliditate şi accidente mortale;
c) după natura cauzelor directe: accidente mecanice, electrice, chimice, termice, prin iradiere
sau combinate;
d) după natura leziunilor: contuzii, plăgi, înţepături, tăieturi, striviri, arsuri, entorse, fracturi,
amputări, intoxicaţii, electrocutări, insolaţii, leziuni multiple;
e) după locul leziunii: la cap, la trunchi, la membrele superioare sau inferioare, cu localizări
multiple;
f) după momentul în care se resimt efectele: cu efect imediat sau cu efect ulterior.

Cauzele producerii accidentelor de muncă pot fi de natură tehnică sau organizatorică, ele pot
proveni fie din condiţiile de muncă fie datorate angajatului.
Riscurile care pot produce accidente în pensiunile turistice şi agroturiatice se pot rezuma la
următoarele:
 riscuri mecanice: tăieturi, striviri, fracturi, înţepături ş.a. care sunt cauzate de diverse
corpuri în mişcare, obiecte tăioase, plante cu ţepi, cositul manual şi mecanic, de animale;
 riscuri termice: arsuri cauzate de flăcările de la sobe, de obiecte lichide fierbinţi,
radiaţii calorice intense, plite, gratare etc;
 riscuri electrice: electrocutări sau arsuri provocate de trecerea curentului electric de o
anumită tensiune şi intensitate în organism,
 riscuri chimice: manevrări de erbicide, insecticide provocate de substanţe toxice,
caustice, medicamente neindicate sau în doze neadmise;
 riscuri combinate determinate de diverse şocuri mecanice, termice, chimice

Pentru eliminarea accidentelor de muncă, mai exact a cauzelor care le-au generat, se folosesc
câteva metode:
 a) Metoda statistică. Această metodă are la bază calculul a trei indicatori: coeficientul de
frecvenţă, coeficientul de gravitate, coeficientul de incapacitate temporară de muncă. Cu ajutorul lor
se determină numărul accidentelor de muncă într-o anumită perioadă sau numărul mediu al zilelor de
incapacitate de muncă dintr-o anumită perioadă.
b) Metoda topografică constă în reprezentarea pe planul unei structuri (uzină, atelier) prin
semne convenţionale a locurilor unde s-au produs accidente într-o anumită perioadă de timp în scopul
determinării cauzelor care le-au generat.
c) Metoda monografică constă în studierea tehnologiilor, a echipamentelor şi mobilierului, a
condiţiilor de mediu în scopul stabilirii locurilor de muncă periculoase şi a cauzelor care le-au
provocat, în vederea elaborării măsurilor necesare. Este considerată metoda cea mai eficientă.
La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat următoarele
măsuri de securitate:
a) oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii;
b) evacuarea personalului din zona periculoasă;
c) anunţarea serviciilor specializate;
d) anunţarea conducătorilor ierarhici;
e) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent.
- Angajatorul trebuie să stabilească măsurile de securitate, ţinând seama de natura activităţilor,
numărul de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi de prezenţa altor persoane în afara celor
implicate direct în procesul muncii.

Aplicarea prevederilor legale referitoare la securitatea si sanatatea in munca

Angajatorul are următoarele obligaţii:

 să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea
lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte
persoane prezente;
 să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte
primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
 să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol
grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care
trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
  să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul
şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav
şi iminent;
 să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi
iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.

Informarea lucrătorilor
Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri
corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu
prevederile legale, toate informaţiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de
prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui
post de lucru şi/sau fiecărei funcţii;
b) măsurile luate în conformitate cu prevederile
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau
reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în
vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la:
 evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie,
 evidenţa şi rapoartele prevăzute

Legea nr. 307 din 2006 privind prevenirea si stingerea incendiilor incendiilor cuprinde
următoarele norme de securitatea muncii:

1. Echipamente

- Citiţi şi înţelegeţi instrucţiunile de folosire;

- Închideţi butonul de pornire şi debranşaţi de la curent echipamentele nefolosite;
- Învăţaţi cum se întrerupe curentul electric în caz de urgenţă;
- Evitaţi îndoirea cablurilor de alimentare ale maşinilor;
- Stabiliţi şedinţe regulate de verificare şi de întreţinere pentru echipamente;
- Anunţaţi fără întârziere defectele apărute la echipamente;
- Verificaţi dacă părţile periculoase ale maşinilor sunt prevăzute cu dispozitive de protecţie, în
special maşinile de tăiat hârtie;
- Aşezaţi echipamentele în locuri sigure, pe birouri sau pe mese.
 - Poziţionarea şi aşezarea echipamentelor să se facă astfel încât să se prevină blocarea căilor de
acces.

2. Clădirea şi împrejurimile
- Afişaţi un plan general al biroului şi al clădirii;
- Aranjaţi mobilierul şi echipamentele în locuri sigure;
- Asiguraţi-vă că toate coridoarele, scările sunt sigure şi că nu au depozitate materiale
inflamabile;
- Rezervaţi un loc pentru prepararea băuturilor calde departe de punctul de lucru.

3. Măsuri de prevenire a incendiilor

- Păstraţi căile de evacuare libere, pentru a putea fi folosite în caz de urgenţă;
- Asiguraţi-vă că ştiţi ce trebuie făcut în caz de incendiu:
- cum se declanşează alarma de incendiu;
- cum se foloseşte echipamentul de stingere a incendiilor;
- care este cea mai scurtă cale de evacuare şi ce alte căi pot fi folosite dacă aceasta este blocată.
- Nu este permis fumatul în locuri din clădire unde există riscul incendiilor;
- Asiguraţi-vă că materialele inflamabile sunt depozitate în magazii ventilate sau în dulapuri
metalice;
- Verificaţi periodic dispozitivele de alarmă şi extinctoarele;
- Organizaţi periodic antrenamente pentru evacuare în caz de incendiu
Dezvoltarea şi modernizarea societăţii, evoluţia omului au dus la apariţia unor noi domenii de
muncă, la dezvoltarea şi la perfecţionarea proceselor de producţie. Totodată a crescut volumul şi
complexitatea mijloacelor de muncă şi a tehnologiilor de fabricaţie care evoluează şi se modernizează
în fiecare zi.
Odată cu acestea au crescut numărul solicitărilor şi factorii de risc, au crescut riscurile de producere
a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Astfel, prevenirea acestor accidente şi boli a început să
devină o preocupare importantă a omului.
În acest sens, au apărut noi concepte de protecţie şi de securitate a muncii care se referă la
asigurarea stării generale de sănătate şi a integrităţii fizice şi psihice a întregului personal.
Totalitatea măsurilor tehnice, sanitare, juridice şi organizatorice, având drept scop asigurarea
celor mai bune condiţii de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor profesionale şi a accidentelor de muncă
reprezintă domeniul protecţiei muncii.
De asemenea, protecţia muncii are în vedere asigurarea unor condiţii de muncă speciale pentru
cei care efectuează munci grele şi vătămătoare, pentru munca femeilor şi a tinerilor.
Scopul principal al programelor şi al reglementărilor legale privind protecţia şi securitatea
muncii este de a preveni leziunile şi accidentele de muncă.
În statele dezvoltate există pachete de legi care protejează salariatul. De exemplu, în Marea
Britanie sănătatea şi securitatea angajaţilor care lucrează în birouri este protejată prin Legea privind
sănătatea şi securitatea la locul de muncă din 1974. Deşi acest act este redactat numai în termeni
generali, Ministerul Muncii are putere de a redacta regulamente specifice pentru diferite locuri de
muncă după consultarea Comisiei pentru Sănătate şi Securitate.
La noi în ţară protecţia muncii este reglementată în Constituţia României ca o importantă
problemă de stat care antrenează preocupări şi răspunderi multilaterale şi la toate nivelurile din partea
celor care organizează şi conduc activitatea productivă.
CODUL MUNCII din 24 ianuarie 2003 (Legea 53/2003) conţine prevederi potrivit cărora
“protecţia muncii se va asigura încă din faza de proiectare a obiectivelor şi de realizare a
investiţiilor…, precum şi introducerea de noi procese tehnologice, corespunzător nivelului ştiinţei şi
tehnicii moderne”.
De asemenea, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împreună cu Ministerul Sănătăţii
elaborează norme privind protecţia şi securitatea muncii, obligatorii pe întreaga economie, iar
ministerele şi departamentele pe ramuri de activitate au obligaţia de a elabora norme specifice de
protecţie şi de securitate a muncii pentru fiecare loc de muncă.
Un rol important în asigurarea protecţiei muncii revine şi contractului colectiv de muncă, care
se încheie între unitate şi angajaţi, şi care constituie instrumentul juridic al cărui scop constă în
organizarea superioară a muncii şi în găsirea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea continuă a
condiţiilor de muncă şi de viaţă în unitate.
Modul în care se amplasează şi se construiesc clădirile unde urmează să se desfăşoare activităţi
productive, proiectarea şi instalarea utilajelor şi echipamentelor şi dotarea lor cu dispozitive de
protecţie a muncii precum şi instruirea tuturor angajaţilor constituie măsuri tehnico-organizatorice
cuprinse în conceptul de protecţie. Aceste norme tehnice reglementează nu numai conduita oamenilor
şi condiţiile pentru obţinerea unui cât mai mare randament cu minim de efort şi cheltuieli, ci şi
asigurarea ocrotirii sănătăţii şi integrităţii corporale.
Instruirea lucrătorilor
Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire
suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii
şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său:
a) la angajare;
 b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului
existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
(2) Instruirea trebuie să fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.

Raportarea pericolelor care apar la locul de munca

Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea
sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de
accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi
afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
În mod deosebit lucrătorii au următoarele obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl
înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea
arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor,
instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă
despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a
face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi
inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru
a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără
riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
 h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria
securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi
lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu
mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol. etc

Intervenirea in caz de urgenta

Principalele sarcini comune pentru personalul din comert pe linia respectării normelor de
protecţie a muncii sunt:
- să respecte normele de protecţie a muncii la locul de muncă şi pe întreg teritoriul unităţii
potrivit specificului fiecărui compartiment;
- să se prezinte odihnit şi corect îmbrăcat la începerea programului, pentru a-şi realiza în
mod corespunzător sarcinile de serviciu;
- să participe cu regularitate la instructaje şi să-şi însuşească normele de protecţie a muncii
corespunzătoare activităţii pe care o desfăşoară;
- să respecte tehnologia de lucru specifică funcţiei şi să îndeplinească dispoziţiile şefilor
ierarhici;
- să verifice înainte de începerea lucrului starea de funcţionare a instalaţiilor, utilajelor şi
ustensilelor, folosindu-se numai cele care prezintă securitate deplină;
- să poarte echipamentul de protecţie şi de lucru specific condiţiilor în care îşi desfăşoară
activitatea;
- să anunţe conducătorul unităţii în cazul în care constată funcţionarea necorespunzătoare a
unor utilaje din dotare;
- să respecte normele de igienă a muncii şi să se prezinte atât la examenul medical pentru
angajare cât şi la cele periodice;
- să respecte normele de tehnica securităţii muncii specifice activităţii unităţilor de
alimentaţie publică;
- să execute lucrările tehnologice specifice numai în spaţiile destinate profilului
operaţiunilor respective;
- să respecte fluxul tehnologic din unitate, potrivit destinaţiei şi organizării iniţiale stabilite
prin proiect; o atenţie deosebită se va acorda respectării circuitului pentru servire şi debarasare, cât şi
depozitării gunoiului menajer, astfel încât să nu se interfereze circuitele salubre cu cele insalubre;
 - să nu mânuiască utilajele din dotare (aparate pentru dozarea berii, aspiratoare, maşină
pentru tăiat pâine-mezeluri, cărucioare pentru flambat, expresso, aparate de dozat sucuri şi îngheţată,
maşini de râşnit cafea, loveratoare, plăci şofante, maşină de spălat vesela etc.) fără a fi fost instruit în
prealabil asupra modului de funcţionare;
- să manipuleze cu atenţie obiectele de servire, evitând producerea de accidente sau
infestarea lor cu microbi;
- să depoziteze gheaţa prin stivuire în cruce numai în locurile special destinate, pe grătare
de lemn;
- să respecte regulile de efectuare a lucrărilor de întreţinere şi curăţenie şi cele privind
serviciul propriu-zis.
Accidentul de muncă constă în vătămarea violentă a organismului sau în intoxicaţia acută
profesională, care se produc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin o zi, invaliditate sau deces.
Clasificarea accidentelor de muncă este următoarea:
1. după graviditate:
- accidente cu incapacitate temporară de muncă;
- accidente ce produc invaliditate;
- accidente mortale.
2. după numărul persoanelor:
- individuale;
- colective.
3. după natura factorilor generatori:
- accidente mecanice;
- accidente termice;
- accidente chimice;
- accidente electrice.

Primul ajutor în accidentele termice

În general, accidentele se datorează atingerii suprafeţelor încălzite ale utilajelor sau contactului
întâmplător cu aburi, apă fierbinte, flacără ş.a. Efectele accidentelor termice sunt arsurile şi şocul
termic .
Pentru prevenirea arsurilor, se vor izola termic, cu azbest, vată minerală sau de sticlă, porţiunile
puternic încălzite ale utilajelor şi instalaţiilor . În acest fel, se realizează şi o atmosferă mai bună de
lucru prin reducerea căldurii ambiante .
 Manipularea pieselor fierbinţi se va face prin prinderea lor cu diferite scule sau obiecte izolante
.
Şocul termic este provocat de radiaţiile calorice ale corpurilor încălzite la peste 60 0 C, sau
expunerea îndelungată la efectul razelor solare. Aceste şocuri se manifestă prin supraîncălzirea
corpului, dureri de cap, accelerarea pulsului şi respiraţiei, creşterea temperaturii corpului până la 40 0
C, apariţia convulsiilor şi chiar pierderea cunoştinţei, mai ales la cei care nu sunt obişnuiţi cu munca
la temperaturi ridicate .
Pentru preîntâmpinarea şocurilor termice, este necesar să se ia următoarele măsuri - izolarea
surselor de căldură cu diferite dispozitive pentru micşorarea radiaţiilor, ca perdele de apă, paravane
din tablă căptuşită cu azbest sau alt material;
- folosirea duşurilor de aer proaspăt, care micşorează acţiunea dăunătoare a radiaţiilor
calorice;
- întrebuinţarea echipamentului de protecţie corespunzător, care să reţină razele calorice şi
să permită transpiraţia ;
- consumare de apă carbogazoasă salină;
- camerele în care se lucrează la cald să fie cât mai aerisite şi lipsite de igrasie .

Măsuri de prim ajutor în arsuri

Arsurile se tratează în funcţie de gravitatea lor .
Eritemul fără băşici sau răni deschise (arsuri de gradul I) se tratează cu jecolan, după care se
aplică un bandaj steril . Dacă se formează băşici sau răni deschise, se distruge epiderma (arsuri de
gradul II), se procedează identic după care accidentatul este trimis la cabinetul medical .
Când arsurile sau opăririle afectează mai mult de o treime din suprafaţa corpului sunt
considerate accidente grave (arsuri de gradul III) .
În general, arsurile se vindecă greu din cauza distrugerii ţesuturilor .
În insolaţii sau în şoc termic, se izolează bolnavul într-un loc răcoros, i se dă să miroase
amoniac şi se cheamă medicul sau se transportă la un punct sanitar .

Primul ajutor în caz de degerături

În cazul degerăturilor, posibile, mai cu seamă, în restaurantele aflate la altitudine, unde pot sosi
excursionişti de pe munte cu mâinile sau picioarele degerate, nu se recomandă fricţionarea cu zăpadă
deoarece gheaţa şi nisipul pe care aceasta le conţine pot zgâria pielea degerată .
Pentru fricţionarea părţilor degerate ale corpului, se recomandă folosirea mănuşilor calde şi
uscate .
 În cameră, membrul degerat poate fi cufundat într-un lighean sau într-o căldare cu apă la
temperatura camerei. Treptat, temperatura apei va creşte, până când ajunge la temperatura corpului
(370C) .
După ce locul degerat se înroşeşte va fi uns cu o grăsime (ulei, untură, alifie boricată) şi legat
cu un pansament cald (din stofă, etc). După pansare, mâna sau piciorul degerat va fi ţinut ridicat,
pentru a reduce durerea şi a preveni complicaţiile .

Primul ajutor în accidentele chimice

Accidentele chimice sunt consecinţa acţiunii agresive a unor substanţe chimice sub formă de
gaze, vapori, soluţii sau pulberi asupra corpului omenesc;
Ele se manifestă prin arsuri chimice, intoxicaţii sau otrăviri .
Căile prin care substanţele toxice pătrund în organism sunt organele respiratorii, digestive şi
pielea .