Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

Unitate de învăţare Nr. 5

PARTICULARITĂŢILE DEFICIENŢEI DE VEDERE ÎN

SPORTUL ADAPTAT

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 5.............................................................................. 44

5.1 Deficienţa de vedere – cauze. Rolul percepţiei vizuale în desfăşurarea activităţilor 44
motrice ............................................................................................................................
5.2 Particularităţile de dezvoltare psihomotrică a persoanelor cu deficienţă de vedere
şi obiectivele specifice activităţilor motrice adaptate pentru persoanele cu deficienţă
38
de vedere .........................................................................................................................
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5 .............................................................. 38
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare ....................................................... 39
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5 ............................................................................ 39

Activităţi motrice adaptate 43

 Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 5

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 5 sunt:

 Însuşirea cauzelor apariţiei deficienţelor de vedere.
 Însuşirea particularităţilor psihomotrice a persoanelor cu deficienţe
de vedere
 Însuşirea obiectivelor specifice activităţilor motrice adaptate pentru
persoanele cu deficienţă de vedere

5.1 Deficienţa de vedere – cauze. Rolul percepţiei vizuale în desfăşurarea activităţilor

motrice

Deficiența vizuală se definește ca orice caz de pierdere parțială sau

totală a capacității vizuale, indiferent de etiologie și gravitate, aceasta
echivalând cu o abatere de la dezvoltarea normală.
Deficiența de vedere poate fi cauzată de orice dereglare survenită la
fiecare dintre segmentele analizatorului vizual. Dacă luăm în discuție
deficiența congenitală (din naștere) în categoria factorilor cauzali
întâlnim: malformații congenitale (sindromul Down), anomalii ereditare
(fenocopii, etc).
În literatura de specialitate se remarcă faptul că deficiența vizuală
poate fi generată de:
 disfuncționalități ale câmpului vizual;
 deformări ale simțului cromatic;
 glaucomul;
 afecțiuni ale cristalinului;
 afecțiuni ale polului anterior;
 accidente oculare;
 tulburări ale vederii binoculare;
 afecțiuni ale corpului vitros;
 tulburările refracției oculare;
 boli anexe ale globului ocular

Totodată, toate tipurile de maladii pot avea ca efect

secundar instalarea deficiențelor de vedere, ca de exemplu: bolile de
piele pot determina dereglarea vaselor de sânge din apropierea globului
ocular, cele neurologice – paralizia generală; bolile sângelui afectează
retina sau nervul optic; bolile la nivelul endocrin sunt responsabile de
glaucom și exoftalmierea globilor oculari, bolile digestive pot produce
hemoragii interne
 Deficienţele de vedere apar ca urmare a dificultăţilor de
receptare, transmitere şi prelucrare a stimulului luminos. Alături
de tulburările de refracţie, alte cauze frecvente ale deficienţelor
de vedere sunt: glaucomul, cataracta şi diabetul.

Termenii utilizaţi pentru categoriile de persoane care prezintă scăderea

acuităţii vizuale sunt:
 - ambioplie, când acuitatea vizuală este cuprinsă între 0,2 şi 0,1;
Activităţi motrice adaptate 44
 Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

vedere slabă
 - cecitate (orbire), când acuitatea vizuală este cuprinsă între 0,05
şi incapacitatea de a percepe lumina; lipsa vederii

În funcţie de momentul instalării deficienţei de vedere există

următoarele categorii de deficienţi:
 - ambliopii – care mai prezintă resturi de vedere;
 - orbii târzii – caracterizaţi de lipsa vederii, deficienţa fiind
instalată după vârsta de trei ani;
 - orbii congenitali sau orbii propriu-zişi – care nu au beneficiat
niciodată de acest simţ sau la care orbirea a survenit înainte de
vârsta de trei ani, astfel încât ei nu-şi pot aminti reprezentări
vizuale (forme, culori, mărimi, proporţii).
 Rolul percepţiei vizuale în desfăşurarea activităţilor motrice
Pentru a înţelege mai bine necesitatea adaptării didacticii
activităţilor motrice este necesar să evidenţiem care este rolul vederii în
practicarea exerciţiilor fizice. Astfel:
 - acuitatea vizuală dinamică este cea care răspunde de percepţia
vitezei de deplasare a obiectelor;
 - controlul ocular sau coordonarea vizuală este răspunzătoare
pentru vederea binoculară, în jocurile sportive sau în activităţi
de citit-scris;
 - discriminarea vizuală – presupune recunoaşterea formelor,
mărimilor, atât a obiectelor utilizate în activităţi motrice, cât şi a
celor utilizate la activităţile din clasă;
 - vederea periferică joacă un rol important în anticiparea
evenimentelor, copiii cu un câmp vizual îngust vor întâmpina
dificultăţi în practicarea jocurilor sportive;
 - adâncimea percepţiei – este cea care permite aprecierea formei
şi consistenţei obiectelor, în funcţie de distanţa de la care sunt
percepute;
 - percepţia vizuală – formă – fond – permite focalizarea atenţiei
copilului asupra unui stimul vizual; lipsa acestei percepţii va
îngreuna execuţia actelor motrice cum ar fi prinderea mingii,
lovirea mingii cu racheta, etc.
 - coordonarea oculo-segmentară (manuală şi podală) constituie
de asemenea, factor de succes în activităţile motrice; de ea
depinde precizia acţiunilor motrice, aprecierea forţei de lovire a
obiectivelor

Test de autoevaluare 5.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Scrieţi 4 dintre rolurile vederii în practicarea exerciţiilor fizice.

Activităţi motrice adaptate 45

 Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

Răspunsul la test se găseşte la pagina 45

5.2 Particularităţile de dezvoltare psihomotrică a persoanelor cu deficienţă de vedere

şi obiectivele specifice activităţilor motrice adaptate pentru persoanele cu deficienţă
de vedere
 Particularităţi ale creşterii şi dezvoltării copiilor cu
deficienţă de vedere
 Caracterizarea copiilor cu deficienţă de vedere constituie doar
un punct de reper în înţelegerea consecinţelor pe care deficienţa
le are asupra dezvoltării personalităţii celor în cauză. Şi aceasta
pentru că un rol extrem de important îl joacă părinţii şi
specialiştii angajati în procesul de educare – compensare a
deficienţelor copiilor respectivi.
 Deficienţa vizuală induce modificări pe mai multe planuri, şi
anume:
 - planul neurofiziologic;
 - planul dezvoltării fizice;
 - planul proceselor cognitive primare şi secundare;
 - planul socio-afectiv;
 - planul motricităţii.
 Pe plan neurofiziologic, se constată că la copiii cu deficienţe
vizuale se înregistrează o scădere a vitezei de formare a
reflexelor condiţionate şi a mobilităţii lor. Ca urmare a lipsei
excitaţiilor luminoase apar, de asemenea, unele “dereglări ale
funcţiilor controlate de sistemul diencefalic-hipofizar

 Pe planul dezvoltării fizice, lipsa vederii nu cauzează în mod

direct tulburări, dar tendinţa către sedentarism care însoţeşte de
mai multe ori deficienţa este responsabilă de acestea. Lipsa de
motricitate a copiilor din primii ani de viaţă are o serie de
repercursiuni negative. Rezultatele prezentate în literatura de
specialitate (V. Preda, citat de M. Ştefan, 1999) afirmă că
întârzierile în dezvoltarea fizică la vârsta de 7 ani ar fi de circa 2
ani, în timp ce vârsta de 17 ani, rămânerea în urmă este de doar
1 an.
Motricitatea scăzută este cea care conduce la apariţia unor
atitudini posturale deficiente sau deficienţe fizice – cap şi gât aplecate
înainte sau înclinate lateral, umeri căzuţi, etc.
Tendinţa de renunţare la activităţile motrice, asociată, în
general, deficienţelor fizice menţionate, conduce la apariţia unor
tulburări la nivelul sistemelor circulator şi respirator.
 În plan cognitiv, la nivelul proceselor perceptive ale ambliopilor
se constată diminuarea impulsului declanşator al percepţiei, ca

Activităţi motrice adaptate 46

 Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

urmare a faptului că stimulii vizuali, externi sunt sesizaţi cu

întârziere sau nu sunt sesizati.
 În ceea ce priveşte dezvoltatrea intelectuală a copiilor cu
deficienţe de vedere, întârzierile în dezvoltare sunt consecinţa
secundară a deficienţei senzoriale, datorată în primul rând unui
nivel de solicitare necorespunzătoare din punct de vedere
educaţional.
 Între procesele psihice, memoria cunoaşte o dezvoltare
deosebită, datorită solicitării intense. Copiii nevăzători sau slabi
văzători folosesc memoria cu scop compensator, susţinând
cunoaşterea mediului înconjurător şi adaptarea la schimbările
lui.
 O imensă solicitare cunoaşte şi atenţia, a cărei stabilitate atinge
performanţe deosebite, depăşindu-le adesea pe cele ale copiilor
normali. O calitate a atenţiei care rămâne sub nivelul mediu este
comunicativitatea.
 Deosebit de importantă pentru intervenţia educaţională este
cunoaşterea planului socio-afectiv. Se consideră că trăsăturile
negative ale deficientului vizual sunt în primul rând consecinţa
condiţiilor socio-educative în care s-a dezvoltat, a unei educaţii
inadecvate oferite de o persoană cu pregătire inadecvată, în sens
de necunoaştere sau abordare necorespunzătoare a nevoilor lui.
 Problemele de inadaptare la mediul social sunt consecinţa
eşecurilor de comunicare cu ceilalţi, a excluderii de la jocurile
altor copii, evitării sau izolării lor. Astfel se explică o serie de
reacţii de apărare ale copilului, manifestate prin stări depresive,
nesiguranţă, atitudine inhibată, sau dimpotrivă arogantă,
insolentă, neîncredere în cei din jur (M. Ştefan, 1999).
 Pe planul motricităţii globale se înregistrează lipsă de
coordonare şi mişcări aritmice. Deficienţa de vedere
influenţează şi eficienţa pe planul manualităţii, dat fiind faptul
că nu se poate realiza sau se evită conducerea vizuală a mişcării
mâinilor.
 Încă din primul an de viaţă, mişcările nou-născutului orb
congenital diferă semnificativ de schema clasică de dezvoltare
motrică.
 La vârste mai mari acest retard se ameliorează prin contribuţia
feed-back- ului corectiv al profesorului, părintelui, ca substitut
pentru monitorizarea propriilor mişcări.
 Mersul nevăzătorilor este rigid, nesigur, ezitant. Membrele
inferioare sunt uşor flexate, păşirea se realizează fără rularea
labei piciorului, în felul acesta asigurându-se o suprafaţă mai
mare de contact şi de sprijin.
 Alergarea se carecterizează printr-un fuleu redus, ritm lent al
paşilor, fază de sprijin prelungită, etc.
 În literatura de specialitate se atrage atenţia asupra faptului că
nivelul redus de dezvoltare a forţei, a capacităţilor coordinative,
a echilibrului, lipsa de siguranţă şi precizie în mişcare,
dificultăţile legate de orientarea în spaţiu, “determină la orbi o
atitudine de renunţare treptată la contactul cu mediul

Activităţi motrice adaptate 47

 Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

înconjurător prin intermediul mişcării, ceea ce le diminuează

şansele de adaptare nu numai la universul fizic, ci şi la cerinţele
vieţii sociale” (E. Firea, 1979).
 În faţa acestor aspecte, intervenţiile educaţionale terbuie să
urmărească susţinerea procesului de devenire a copilului
ambliop sau nevăzător, devenire caracterizată de capacitatea de
utilizare a forţelor de cunoaştere senzorială şi logico-vertebrală,
a instrumentelor intelectuale, autonomie personală şi socială,
însuşirea unei meserii adecvate.
 Particularităţi psihomotrice
 Retardul constatat la copii deficienţi vizuali poate fi relaţionat
cu dependenţa constantă a copilului faţă de anturaj, cu lipsa
motivaţiei de a explora mediul. Pentru atenuarea efectelor
negative ale acestor factori, copilul trebuie să beneficieze de
stimulări numeroase. Copilul deficient vizual este afectat în cea
ce priveşte achiziţionarea echilibrului. Descoperirea spaţiului
este legată şi de dezvoltarea prehensiunii şi de descoperirea
lumii obiectuale.

 Cecitatea
 Datorită incapaciţăţii de folosire a văzului, nevăzătorul
întâmpină mari dificultăţi în ceea ce priveşte orientarea şi
deplasarea în spaţiu. Lipsa sau insuficienta activitate de
locomoţie, ca element fundamental al activităţii motrice,
dinamice, determină modificări în dezvoltarea organismului lui.
 Datorită lipsei de mişcare, musculatura nu se dezvoltă în limite
normale, prezintă aspecte hipotrofice, ceea ce are implicaţii
negative în sistemul osteo-articular. Sistemul osteo-articular
prezintă aspecte de decalcefiere, este expus numeroaselor
deformări, în special la nivelul coloanei vertebrale. Se
înregistrează cazuri frecvente de cifoze, spate rotund, umeri
căzuţi, torace îngust şi înfundat.
 Datorită activităţii motrice reduse şi a deficienţelor de
dezvoltare somatică, apar şi tulburări la nivelul sistemelor
circulator şi respirator, respiraţia fiind superficială, lipsită de
amplitudine.
 O altă consecinţă a cecităţii rezidă din faptul că reacţiie la
diferite excitaţii sunt lente şi târzii; de asemenea coordonarea
perceptivo-motorie este întârziată, ceea ce determină dificultăţi
în dezvoltarea motorie.
 În efectuarea actelor şi acţiunilor motorii, nevăzătorul întâmpină
greutăţi nu numai datorită slabei coordonări, cât şi insuficienţei
sistemului muscular care este hipotrofic. Pe traiectul influxului
nervos apar unele tulburări neuro-motorii însoţite de ticuri,
grimase şi mişcări de balansare ale capului.
 Atitudinea corporală este şi ea deficitară - trunchiul aplecat,
mersul rigid, îngenunghiat, picioarele târâite, braţele active în
exploatarea spaţiului. Percepţiile spaţio-temporale fiind
deficitare, îngreunând orientarea în spaţiu.

Activităţi motrice adaptate 48

 Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

 Nevăzătorul, îndeosebi nevăzătorul congenital, percepe lumea

înconjurătoare direct pe calea celorlalte simţuri: auditiv, tactil,
olfactiv. Pentru perceperea mediului fizic, de o mare importanţă
este simţul tactil care permite prin intermediul pipăitului,
cercetarea detaliată - constituind baza schemelor organizate ale
obiectelor, relaţiile spaţiale între părţile componente ale acestora
şi relaţiile dintre obiecte. De aici, nu trebuie să se înţeleagă
greşit că nevăzătorul ar prezenta faţă de omul valid
superioritatea senzorială. Acestea sunt doar mai mult exersate
pentru a obţine maximum de informaţii din mediul înconjurător,
înscriindu-se în fenomenul de supleanţă.
 Ambliopia.
 Ambliopia are consecinţe negative şi în cea ce priveşte
dezvoltarea fizică. Insuficienţa mişcărilor manifestată în primi
ani de viaţă poate duce la întârzieri în dezvoltarea fizică
generală, în evoluţia motricităţii.
 La nevăzători se remarcă o dezvoltare dizarmonioasă ca urmare
a dezechilibrului de forţe între grupele musculare care lucrează
pentru satisfacerea anumitor necesităţi şi celelalte grupe
musculare care rămân în repaus aproape complet.
 Se constată laxitatea articulară, scăderea tonusului, a forţei
musculare, cea ce dă un aspect atrofic. Elevii ambliopi nu au o
ţinută corectă în timpul mersului. Există tendinţe de cercetare a
solului cu vârful tălpii şi de prelungire a sprijinului bilateral pe
sol, ambliopii prezentând o frică de necunoscut. Ca urmare a
lipsei de repere care atrage după sine şi lipsa posibilităţii de
control asupra ţinutei corpului, la nevăzători se întâlnesc atât
atitudini deficitare, cât şi deficienţe ale întregului corp, sau ale
segmentelor lui.
 Astfel dintre atitudinile deficitare globale întâlnim mai frecvent:
atitudini globale rigide, atitudini cifotice, musculatură
insuficient dezvoltată.
 Dintre deficienţele parţiale mai frecvent întâlnite la nevăzători
amintim: capul şi gâtul aplecate înainte sau înclinate lateral;
umerii căzuţi şi aduşi sau ridicaţi; toracele îngust; membrele
superioare şi inferioare subţiri cu reliefuri musculare slab
dezvoltate; coloana vertebrală prezintă deviaţii atât în plan
frontal (scolioze) cât şi în plan sagital (cifoze, lordoze).
Handicapul motric se manifestă prin tulburări de echilibru,
atitudine greoaie, stângace
 La nevăzători, mişcările comandate nu au o direcţie precisă de
execuţie şi nu sunt delimitate. Ei nu pot realiza identitatea
repetării în mişcări. În majoritatea cazurilor se manifestă o lipsă
evidentă de simetrie a segmentelor într-o mişcare comună.
 Coordonarea mişcării este deficitară, iar tulburarea echilibrului
ce o însoţesc ridică probleme care trebuie să fie în atenţia
permanentă a profesorului.
 Lipsa de mobilitate este de asemenea o caracteristică pentru
copilul nevăzător, mersul este nesigur şi rigid.

Activităţi motrice adaptate 49

 Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

 Datorită acestor particularităţi psihomotrice ale copilului

nevăzător se impune necesitatea intervenţiei prin mijloacele
educaţiei fizice.
 Obiectivele specifice activităţilor motrice adaptate pentru
persoanele cu deficienţă de vedere

 - ameliorarea atitudinii posturale;

 - dezvoltarea simţului tactil-kinestezic în vederea favorizării
proceselor compensatorii;
 - formarea şi consolidarea autonomiei de deplasare în mediul
înconjurător;
 - dezvoltarea calităţilor motrice şi psihomotrice necesare
însuşirii şi exercitării eficiente unei meserii;
 - dezvoltarea încrederii în forţele proprii;
 - eliminarea inhibiţiei motrice.
Activităţi motrice recomandate:

 - gimnastică,
 - jocuri sportive;
 - atletism;
 - dans;
 - inot;
 - ski alpin şi fond;
 - judo;
 - activităţi în aer liber;
 - activităţi de expresie corporală;
 - fitness(cu sau fără greutăţi);
 - lucrul la bicicleta ergonomică sau covor rulant;
 - biciclete în tandem alături de un partener cu vedere reziduală;
 - arte marţiale şi lupte (menţinerea contactului permanent).
 Dintre deprinderile motrice de bază, mersul şi alergarea au cea
mai mare importanţă, asigurîndu-le locomoţia. De aceea, se va
insista asupra corectării mersului şi a invăţării unei corecte
alergări.
 La nevăzători mersul prezintă anumite carcateristici: tatonarea
solului, contactul solului cu toată talpa, prin alunecare, nesigur,
genunchii îndoiţi şi rigizi, paşii scurţi, trunchiul uşor inclinat
înapoi, braţele uşor intinse. Oscilaţia laterală se accentuează,
coordonarea braţelor cu mişcarea picioarelor este foarte slabă.
 Sunt semnalate cazuri în care, datorită unui mers defectuos,
articulaţiile degetelor picioarelor s-au anchilozat, iar
elasticitatea plantară s-a redus apreciabil
 Alergarea dă mari satisfacţii atunci cînd este organizată in aer
liber, pe un teren spaţios, fără obstacole, unde copii pot alerga
fără teamă. Pentru a menţine direcţia de alergare se folosesc
reglatorii, dintre care cei mai folosiţi sunt: culoarul din frînghie,
semnalele sonore la capătul pistei, etc.
 Aruncările se pot face cu mingi de cauciuc pline sau mingi de
oină, în ţinte sonore aşezate la distanţe variabile, în raport cu
vârsta elevilor. Este necesar să se ia toate măsurile de prevedere

Activităţi motrice adaptate 50

 Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

pentru a preîntâmpina accidentele care ar putea surveni în

executarea lor.
 Jocurile şi intrecerile sub formă de ştafetă exercită influenţe
deosebite asupra elevilor nevăzători, dezvoltîndu-le
coordonarea, orientarea în spaţiu, viteza, rezistenţa, capacitatea
de generalizare, spiritul colectiv, încrederea în forţele proprii.
Datorită caracterului ludic şi agonistic, acestea sunt îndrăgite cel
mai mult de elevi.
 Pentru organizarea jocurilor cu mingea se folosesc mingi
sonore, clopoţei montaţi pe brăţări purtate de fiecare jucător
(pentru a semnala pezenţa fiecăruia dintre elevi şi a mingii),
frînghii pentru marcarea terenului, etc
 Pentru a crea elevilor prezentarea mişcării pe care trebuie să o
înveţe se folosesc următoarele metode:
 explicarea mişcării (cu referiri la elementele cu care se
aseamănă şi care sunt cunoscute de elevi);
 demonstrarea mişcării - executarea ei de către profesori cu
amplitudine şi un ritm corespunzător. Pare paradoxal dar această
metodă dă rezultate bune, reuşind să creeze elevilor
reprezentarea mişcărilor respective.
 Explicaţia este următoarea: în timpul executării mişcării se
produc vibraţii ale aerului, care sunt percepute de către elevi.
După cum se ştie, ei percep cel mai bine cu ajutorul simţului
tactil (pipăit şi percepţia vibraţiilor)

Test de autoevaluare 5.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Menţionaţi 3 dintre obiectivele specifice activităţilor motrice adaptate

pentru persoanele cu deficienţă de vedere.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 50

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 5.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 1 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5

Activităţi motrice adaptate 51

 Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

Alcătuiţi un program de 8-10 exerciţii fizice pentru învăţarea/

dezvoltarea deprinderii motrice „mers”, pentru o persoană cu deficienţă
de vedere.

Activităţi motrice adaptate 52

 Particularităţile deficienţei de vedere în sportul adaptat

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 5.1
Rolul vederii în practicarea exerciţiilor fizice:
- acuitatea vizuală dinamică este cea care răspunde de percepţia vitezei
de deplasare a obiectelor;
- controlul ocular sau coordonarea vizuală este răspunzătoare pentru
vederea binoculară, în jocurile sportive sau în activităţi de citit-scris;
- discriminarea vizuală – presupune recunoaşterea formelor, mărimilor,
atât a obiectelor utilizate în activităţi motrice, cât şi a celor utilizate la
activităţile din clasă;
- vederea periferică joacă un rol important în anticiparea evenimentelor;
- adâncimea percepţiei – este cea care permite aprecierea formei şi
consistenţei obiectelor, în funcţie de distanţa de la care sunt percepute;
- percepţia vizuală – formă – fond – permite focalizarea atenţiei
copilului asupra unui stimul vizual; lipsa acestei percepţii va îngreuna
execuţia actelor motrice cum ar fi prinderea mingii, lovirea mingii cu
racheta, etc.
- coordonarea oculo-segmentară (manuală şi podală) constituie de
asemenea, factor de succes în activităţile motrice; de ea depinde
precizia acţiunilor motrice, aprecierea forţei de lovire a obiectivelor

Răspuns 5.2
Obiectivele specifice activităţilor motrice adaptate pentru persoanele cu
deficienţă de vedere sunt:
- ameliorarea atitudinii posturale;
- dezvoltarea simţului tactil-kinestezic în vederea favorizării proceselor
compensatorii;
- formarea şi consolidarea autonomiei de deplasare în mediul
înconjurător;
- dezvoltarea calităţilor motrice şi psihomotrice necesare însuşirii şi
exercitării eficiente unei meserii;
- dezvoltarea încrederii în forţele proprii;
- eliminarea inhibiţiei motrice.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5

1. Cucui, I., A., (2016) Activități sportive adaptate, Editura

Bibliotheca, Târgoviște
2. Marcu, V., (2007), Activități fizice adaptate, Editura
Universitaria, Craiova
3. Prodea, C., (2012) – Relaţiile dintre capacitatea de
orientare în spaţiu a deficienţilor vizuali şi performanţele în
jocurile sportive, Casa Cărţii de Ştiinţi, Cluj-Napoca.
4. Rusu, C., et all., (1997), Deficiență, incapacitate, handicap,
Editura ProHumanitate, Bucureşti
5. Sherrill, C., & Hutzler, Y. (2008), Adapted physical activity
science. In Borms, J. (Ed.) Directory of sport science (5th ed.).

Activităţi motrice adaptate 53

54