ETIOLOGIA DEFICIENŢELOR VIZUALE

Factori care cauzează deficienţele vizuale:

-direcţi (diferite lezări şi disfuncţii ale analizatorului vizual)

-indirecţi (alte afecţiuni care la rândul lor determină disfuncţii ale analizatorului vizual,
precum şi factori de natură socială, psihologică şieducaţională)

Clasificarea cauzelor:
 În funcţie de momentul în care acţionează:

 -ereditare:

o anomalii şi malformaţii ale aparatului vizual

o anomalii de mărime

o anomalii de poziţie a globilor oculari

o anomalii ale muşchilor oculari

o glaucomul, atofii în diversele segmente ale analizatorului vizual

o sindromul Usher

 Prenatale

o Bolile infecţioase ale mamei din perioada sarcinii: rubeola, opacifieri ale corneei,
glaucom infantil, TBC-ul, sifilisul, rujeola, trahomul, conjunctivita ş.a.

o Intoxicaţia alcoolică
  factorii stresanţi şi oboseala excesivă a mamei

 -Perinatale

o -traumatismele obstreticale, care pot cauza leziuni sau anomalii de dezvoltare ale
analizatorului vizual

 -Postnatale

o Bolile contractate după naştere (meningita şi encefalita, variola, rujeola, scarlatina,

lipsa vitaminei A şi alte avitaminoze, afecţiunile reumatice, endocrine,
cardiovasculare, diabetul)
o Traumatismele globului ocular (contuzii, plăgi perforate cu obiecte ascuţite, arsuri
oculare, intoxicaţii cu alcool metilic)
o Cauzele sociale şi educaţionale (malnutriţia, oboseala, mediul insalubru, lipsa
educaţie vizuale)

 În functie de segmentul analizatorului vizual afectat (Rozorea & Muşu, p. 205):

o Boli ale anexelor globului ocular

o Boli ale polului anterior al globului ocular (bolile sclerei, corneei, uveei (iris,
corp ciliar şi coroidă), pupilei, corpului vitros şi cristalinului)

o Boli ale polului posterior al globului ocular (bolile retinei, nervului optic, boli
provocate de accidente oculare, tulburări de refracţie, glaucomul, afecţiuni
care alterează câmpul vizual, tulburări de adaptare la întuneric şi lumină,
tulburări de recunoaştere a culorilor, tulburări ale vederii binoculare)

Criteriul subfuncţiilor analizatorului vizual afectate (Ştefan):

1. Tulburări ale subfuncţiei de formare a imaginii optice;

 2. Tulburări ale subfuncţiei de recepţie retiniană a imaginii;

3. Tulburări ale subfuncţiei de transmitere a excitaţiei nervoase;

4. Tulburări ale subfuncţiei de fuziune binoculară

5. Disfuncţii ale mecanismelor corticale ale vederii;

6. Afectări ale altor aspecte funcţionale ale analizatorului vizual.

PRINCIPALELE AFECŢIUNI OFTALMOLOGICE

1. TULBURĂRI ÎN FORMAREA IMAGINII OPTICE

Formarea imaginii optice care se proiectează pe retină este realizată prin acţiunea elementelor
refringente ale globului ocular: cornee, umoare apoasă, cristalin şi corpul vitros.

Acest fenomen optic normal poate fi parţial sau total împiedicat în manifestarea lui prin:

o incapacitatea mediilor oculare de a realiza refracţia corectă;

o opacifieri care împiedică traiectul razelor luminoase.

Tulburări de refracţie = ametropii

Cauzele ametropiilor: modificări ale refringenţei mediilor optice

Modificări ale axului anteroposterior al globului ocular

Tipuri de ametropii: miopia, hipermetropia, astigmatismul şi anizometropia

  Miopia

Apare atunci când imaginea optică a obiectului situat la distanţă se formează în faţa retinei,
ceea ce face ca ele sa nu fie perceput clar.

Miopia reprezintă un exces de refracţie, care tulbură percepţia la distanţă (nu vede bine la
distanţă). Miopul tinde să se apropie de obiect sau să apropie obiectul de ochi ca să-1 poată
vedea mai clar. Cu cât obiectul este mai depărtat de ochiul miop, cu atât imaginea sa este
percepută mai difuz. În schimb, obiectele apropiate sunt percepute mai corect.

Se deosebesc două forme de miopie: miopia benignă sau şcolară şi miopia malignă (miopie
forte, miopie progresivă).

 Hipermetropia

Este vorba de o refracţie insuficientă, focarul principal al razelor de lumină se formează în

spatele retinei, imaginea retiniană fiind neclară. Obiectele sunt percepute mai clar la distanţă
şi mai difuz în apropiere, hipermetropul tinzând să îndepărteze cartea de ochi.

Hipermetropia se întâlneşte la copii mai puţin frecvent decât miopia, fiind prezentă
mai ales la vârstele mici, după care frecvenţa ei scade simţitor.

 Astigmatismul

- Structură deficitară a corneei sau o imperfecţiune a curburii cristalinului

- Se asociază cu o ambliopie înnăscută

- Imaginea nu se formează şi se concentreză pe retină într-un focar unic, ci

apare în mai multe focare situate la diferite distanţe de fovee, dând naştere
 unei imagini deformate, difuze, estompate (de exemplu, imaginea punctiformă
este deviată spre una de forma “virgulei”; cercul poate fi perceput ca un
elipsoid etc.)

-Forme de astigmatism:
o astigmatism miopic

o astigmatism hipermetropic

o astigmatism “pur”

Corijarea optică se obţine cu ajutorul lentilelor cilindrice.

 Anizometropia

- Diferenţă de refracţie între cei doi ochi. Ea se produce atunci când un ochi
este emetrop iar celălalt suferă un viciu de refracţie dintre cele menţionate mai
sus. De asemenea, vorbim de anizometropie când cei doi ochi sunt ametropi,
dar de tipuri şi grade diferite ale tulburării refracţiei.

O a doua categorie de cauze care pot împiedica subfuncţia de formare a imaginii optice o
constituie opacităţile apărute pe parcursul razelor de lumină în drumul lor spre retină.

o Opacifierile corneei = lipsa totală sau parţială de transparenţă a corneei, ce poate fi

provocată de diverse tipuri de afecţiuni congenitale sau dobândite (keratite).

o Opacifierile cristalinului = Tulburările parţiale sau totale ale transparenţei cristalinului

sau ale capsulei sale (cataracte).

o Opacifierile corpului vitros sunt datorate mai ales unor anomalii congenitale, asociate
uneori cu microftalmia, sau de unele infecţii sau hemoragii în corpul vitros.
 2. TULBURĂRI ÎN RECEPŢIA RETINIANĂ A IMAGINII OPTICE

• Afecţiunile retinei

Patologia retinei este în strânsă legătură cu cea a membranei vasculare (coroida) care o
nutreşte şi cu patologia organismului în ansamblul său. Toate afecţiunile retinei au prognostic
vizual sever şi sunt foarte variate. Ele pot fi congenitale (ereditare) sau dobândite (câştigate)
în urma unor boli obişnuite sau traumatisme.

3. TULBURĂRI ÎN TRANSMITEREA EXCITAŢIEI NERVOASE

Sutele de mii de fibre nervoase ale retinei se înmănunchează în polul posterior al ochiului, în
papilă. De aici porneşte nervul optic, care are funcţia de a transporta spre scoarţa cerebrală
impulsul nervos purtător de informaţie, din care urmează a se construi senzaţia vizuală.

Parcurgerea acestui traseu este însă împiedicată, în cazul deficienţelor vizuale, de afecţiunile
care lezează nervul optic (parțial sau total).

4. TULBURĂRI ALE FUZIUNII BINOCULARE

In această categorie includem două tipuri de cauze: senzoriale şi motorii.

Cauze senzoriale împiedică fuziunea, prin faptul că produc o inegalitate optică a imaginilor
vizuale formate şi receptate în cei doi ochi. Este vorba despre afecţiunile care duc la o
refracţie inegală, cum este anizometropia.

Cauze motorii

Cauzele motorii ale disfuncţiilor vederii binoculare sunt legate de diferite tipuri de dereglări
ale motilităţii oculare, de afecţiuni ale muşchilor care asigură motilitatea globilor oculari. Pot
fi implicaţi şi nervii oculomotori, care inervează aceşti muşchi.
Tulburările motilităţii oculare sunt cauzate de anomalii în lungimea muşchilor şi tendoanelor
lor, în capacitatea lor funcţională de a efectua mişcările oculare, în conjugarea acţiunii
muşchilor celor doi ochi. La acestea se pot adăuga anomalii de poziție a ochilor și ale
distanței dintre ei, care împiedică o sinteză binoculară a senzațiilor vizuale.

Tot de natură motorie este aşa-numitul strabism paralitic, cauzat de paralizia parţială sau
totală a unuia sau mai multor muşchi oculari, fuziunea binoculară fiind grav perturbată.
5. DISFUNCŢII ALE MECANISMELOR CORTICALE ALE VEDERII

Stările psihice de anxietate

Frustrare strabism

Gelozie

Sentimente de culpabi¬litate

Encefalopatiile - paralizia psihică a vederii

Tumorile cerebrale - slăbirea vederii

Psihastenia,

Isteria, cecitate psihică

Psihozele schizofrenice
Afecţiunile vasculare şi hemoragiile cerebrale

Atrofiile cerebrale orbire sau ambliopie

Traumatismele cranio-cerebrale..

6. GLAUCOMUL

Glaucomul este o afecţiune vizuală care presupune creşterea tensiunii intraoculare, în lipsa
unui tratament adecvat producând adesea deficite vizuale ireversibile. În stadiul incipient,
tensiunea intraoculară este crescută şi apare o uşoară lăcrimare, vertij, o lărgire a petei oarbe,
eventual apariţia de mici scotoame; pe parcurs, tensiunea intraoculară poate creşte, câmpul
vizual se alterează, scade acuitatea vizuală, poate apărea atrofia optică, ducând, în final, la
cecitate definitivă.

7. TRAUMATISMELE OCULARE

o Contuziile se produc prin lovirea globului ocular, dar fără o perforare a acestuia. O
contuzie poate produce dezlipirea de retină imediat după accident. În zilele următoare
contuziei, chiar dacă durerea s-a potolit, poate avea loc un proces de opacifiere a
corneei sau a cristalinului (cataracta traumatică).

o Plăgile perforate sunt produse de obiecte ascuţite şi tăioase care rănesc ochiul,
provocând de obicei o infecţie.

o Arsurile oculare sunt produse mai rar de agenţi fizici (flăcări, lichide fierbinţi, raze
ultraviolete), dar foarte frecvent de agenţi chimici (var, soda caustică, amoniacu, apa
oxigenată). Sunt lezate mai întâi pleoapa şi conjuctiva, iar corneea se opacifiază din
primele minute. Apar complicaţii ca iridociclita toxică sau chiar glaucomul. Afecţiuni
grave se pot produce şi prin acţiunea unor medicamente oculare aplicate la o
concentraţie mai mare decât cea prevăzută prin prescripţie medicală.