Cronicile unei societăți lichide

” I don’t care who’s right or who’s wrong. There has to be some better way for people to live.”
-

Grace Kelly:
High noon

Introducere
. Conceptul de „ societate lichidă ”

Noțiunea de societate lichidă este o noțiune cu un conținut vast, întins, în care autorul Umberto
Eco include numeroase fenomene sociale, precum și consecințele acestora. Însă, înainte de a
intra în amănunte legate de conținutul acestei noțiuni, trebuie spus că acest
concept nu este un concept care s-
a născut subit; societatea lichidă, așa cum este ea privită de
Umberto Eco, s-a format de-a lungul vremii
–

mai exact, în intervalul de timp cuprins între sfârșitul modernității și prezent –

perioad
ă pe care Umberto Eco o consideră tranzitorie și, ca
atare, trebuie
să fie numită în continuare tot postmodernism. Ca să fiu mai clar, pentru Umberto Eco
postmodernismul este „

un soi de pod umblător ce leagă modernitatea de un prezent ce încă nu are nume

”. Cred că această metaforă lămurește lucrurile cu privire la apariția și încadrarea în timp a

societății lichide

(deci, putem spune că societatea lichidă este

un produs postmodernist).
Cu privire la conținutul noțiunii, societatea lichidă se caracterizează prin următoarele fenomene:
criza Statului (ce libertate de decizie mai au statele naționale în fața puterilor entităților
supranaționale? Dispare o entitate care garanta fiecărui individ posibilitatea de a rezolva în mod
omogen diferite probleme ale timpurilor noastre); criza ideologiilor și a partidelor politice și
criza conceptului de „ comunitate ” (nu mai există acea comunitate de
valori
la care individul putea să revină în anumite situații, comunitate de valori care îi permitea
individului să se simtă ca făcând parte dintr
-
un întreg care ținea seama de nevoile
sale)
. Deci, se observă că în conținutul noțiunii intră aceste „ crize ” sau fe
nomene sociale cu impact negativ.
Însă conceptul de societate lichidă nu se limitează strict la cauza lucrurilor, ci are în vedere și
consecințele pe care fenomenele enumerate mai sus le produc la nivelul unei comunități umane;
printre aceste efecte, Umberto Eco evocă următoarele: apariția individualismului nestăvilit
(individul/omul nu mai reprezintă un tovarăș de drum, ci duș
manul de care trebuie
să se păzească);

se pierde certitudinea drepturilor (iar magistratura începe să fie privită ca un dușman); apariția ca
valoare și consumerismul (care vin să compenseze pentru lipsa de încredere în oameni, în
general, și în instituțiile de protecție ale statului, în special).

Însă atenție, când Umberto Eco ne vorbește de consumerism, nu vorbește de satisfacerea dorinței

de a dobândi un anumit bun care te va face mai fericit, ci vorbește de acel tip uman al
„ consumatorului bulimic ”.

Pentru ca această introducere să fie completă voi încerca, mai departe, să formulez o definiție
proprie a conceptului central din această lucrare.
Punctul de
plecare îl reprezintă Zygmunt Bauman; Umberto Eco susíne

că, pentru a dobândi o înțelegere amănunțită a acestui subiect, este necesar să

-l citim pe Bauman
, părinte al acestei
sintagme
. Ca atare, cercetând, am găsit o lucrare scrisă de Paul Poder și Michae
l Hviid Jacobsen
–

„ The Sociology of Bauman: Challenges and Critique ” –

dedicată sociologiei lui