DEZVOLTAREA FIZICĂ ŞI PSIHICĂ A COPILULUI

ÎNTRE 1- 3 ANI

(VÂRSTA ANTEPREŞCOLARĂ SAU MICA COPILĂRIE)

1. Caracterizarea generală a stadiului

- „stadiul fiinţei care tropăie” (P. A. Osterriech), „stadiul înmuguririi verbale”, „stadiul fiinţei care
trăncăneşte”, „vârsta oliţei”, „vârsta robinetului” etc.
- copilul devine din ce în ce mai mult apt pentru viaţa socială; dacă până la această vârstă era total
dependent de adulţi, în special de mamă, în acest satdiu capătă progresiv independenţă;
- dezvoltarea este susţinută energetic de nevoia copilului de a se afirma, de a se realiza conform cu
propriile sale posibilităţi;
- mersul, vorbirea şi simbolismul (la început acţional şi apoi verbal) reprezintă mecanismele psihice
care îi vor permite satisfacerea nevoilor de independenţă şi realizare de sine;
- animismul şi antropoformismul gîndirii - lumea în care trăieşte este o lume imaginară, în care totul
este posibil, în care obiectele şi fiinţele „gîndesc, doresc, se transformă” în tot ceea ce doreşte copilul;
- egocentrismul gândirii – subordonarea tuturor activităţilor şi obiectelor propriilor sale dorinţe;
- se conturează conştiinţe de sine prin începutul unei delimitări între eu şi non – eu; copilul învaţă că are
un nume ca oricare alt obiect, va vorbi despre sine la început la persoana a III – a, dar spre 3 ani îşi vor
face apariţia formele de „eu” şi „mine” ceea ce semnifică ca de acum copilul se consideră o entitate
particulară cu o valoare specifică;
- nuanţarea vieţii afective, formarea conştiinţei şi dezvoltarea comportamentului social conduc către
debutul personalităţii infantile;
- principala activitate a copilului de 1- 3 ani este manipularea obiectelor, mâna devenind organ de
cunoaştere; manipularea ia forma jocului, mai ales a jocului prin imitaţie,
- achiziţiile din sfera limbajului, dezvoltarea reprezentărilor, memoriei şi gîndirii contribuie la dezvoltarea
capacităţii de cunoaştere;
- este perioada de însuşire a limbii materne şi se nuanţează comunicarea verbală;
- începe să sesizeze reguli, interdicţii, orarul şi stilul de viaţă al familiei, modul de organizare şi
funcţionare a ei;
- se perfecţionează deplasarea;
2. Caracteristici ale dezvoltării bio – fizice

- sub aspect fizic general copilul are o înfăţişare din ce în ce mai proporţionată şi chiar plăcută, cu toate că
ritmurile de creştere sunt diferite pentru diferitele segmente ale corpului; cresc mai mult membrele şi se
schimbă uşor proporţia între cap, trunchi, mâini şi picioare;
- talia: la un an 74 cm, la 3 ani 92 cm; greutatea: la un an 9400gr, la 14000gr; greutatea creierului creşte
de la 983 gr la un an la 1112 gr la 3 ani;
- se produce o osificare intensă la nivelul coloanei vertebrale, a cutiei craniene, a membrelor, iar dentiţia
provizorie devine completă;
- se dezvoltă sistemul muscular, se întăresc ligamentele, ceea ce facilitează efectuarea unor mişcări
intenţionate;
- creierul se dezvoltă intens, devenind asemănător cu cel al adultului în ceea ce priveşte circumvoluţiunile
şi scizurile; la 1 an el cântăreşte 980 gr., iar la 3 ani 1100 gr.
- începe să se realizeze un echilibru între excitaţie şi inhibiţie, menţinându-se o oarecare instabilitate
motorie;
- oboseşte repede, manifestă instabilitate şi nervozitate dacă rămâne mai mult într-un spaţiu închis sau
când plimbarea se prelungeşte;
- are puţină rezistenţă la înbolnăviri.
3. Caracteristici ale psiho – motricităţii

- dezvoltarea motricităţii capătă un caracter exploziv deoarece copilul se află într-o permanentă mişcare;
- principala achiziţie este în domeniul locomoţiei, însuşirea mersului şi până la 3 ani perfecţionarea
acestuia – fugă, salturi, plecări complicate etc. În jurul vârstei de 1 an se ridică în picioare, se deplasează
dacă este susţinut; la 20 luni se deplasează singur, în toate direcţiile fiind stăpân pe sine; treptat trece de
la mersul normal la alergat şi de la mersul pe vârfuri la salt;
- membrele inferioare fiind încă scurte nu are totuşi un echilibru prea bun la mers, dependenţa de adult
rămânând mare;
- până la un şi jumătate mişcările sunt bruşte, brutale, primare, iar după această vârstă ele intră în
subordinea curiozităţii;
- mişcările mâinii, importante pentru manipularea obiectelor, jucăriilor sunt şi ele într-o permanentă
dezvoltare;
- mânuieşte obiectele, prin apucare pentru a se servi de ele;
 la 1 an introduce un obiect în altul (umple o cană cu cuburi la comandă sau în imitaţie), poate deschide
o cutie, se poate servi de degete în acţiunea de alimentare alături de linguriţă, întoarce mai multe foi o
dată la o carte.
 la 1 an şi 3 luni suprapune 2 cuburi, bea singur din cană şi foloseşte neîndemânatic linguriţa;
 la 1 an şi 6 luni suprapune 3 cuburi, încearcă să ducă singur linguriţa la gură;
 la 2 ani suprapune 4 cuburi, răsfoieşte o carte, îşi scoate ciorapul, deşurubează sau
pune dopul unui flacon, duce linguriţa fără să verse conţinutul, desenează ghemul;
 la 2 ani şi 6 luni suprapune 6 cuburi, înşiră inele şi bile, înşurubează un capac, îşi
pune singur căciula, desenează cuibul, colorează suprafaţa unei coli de hârtie, utilizează mânerul
uşii, butoanele aparatelor;
 la 3 ani suprapune 9 –10 cuburi, înşiră mărgele pe sârmă, mănâncă singur, îşi pune
pantofii, se spală pe mâini, se dezvoltă gestul grafic (desenează cercul, linii verticale şi orizontale,
poate colora), toarnă lichid dintr-o cană în alta, poate tăia hârtia cu foarfecele, poate da cu piciorul
într-o minge, poate merge pe tricicletă, sare de pe o treaptă pe alta, poate sta într-un picior câteva
clipe, face compoziţii de jucării;
- execută o serie de mişcări prin imitaţie – imită citirea ziarului, a fumatului;
- are dificultăţi în urcatul scărilor;
- se ridică pe scaun căţărându-se şi coboară cu faţa spre spătarul scaunului;
4. Caracteristici ale dezvoltării proceselor de cunoaştere

 dezvoltarea cognitivă este extrem de activă, mai intensă chiar decât dezvoltarea fizică;
Procesele senzoriale
 se dezvoltă pe baza activităţii de manipulare a obiectelor şi de observare a acestora;
 percepţiile de gust şi miros nu se modifică; gustul alimentar se află în schimbare spre 2 ani când
copilul manifestă preferinţe sau refuzuri alimentare;
 percepţia vizuală îşi lărgeşte rolul de recunoaştere a însuşirilor tactile ale obiectelor ca şi în
controlul orientării şi mersului; dacă tatăl se îmbracă în Moş Crăciun nu-l recunoaşte; la 18 luni vede relativ
bine până la 10 m, dar priveşte ceea ce este în câmpul lui vizual apropiat – 1 – 2 m; până la 10m se
păstrează constanţa mărimii (cere adultului să-i dea luna de pe cer); după 1 an se manifestă interesul pentru
figuri colorate iar la 2 ani şi pentru obiectele necolorate; la 3 ani, pe copil îl interesează cărţile cu ilustraţii
(el are preferinţe pentru ilustraţiile clare şi simple, cu puţine detalii şi expresive).
 comparaţiile obiectelor aflate la distanţă se realizează greu chiar la 3 ani;
 între 1- 3 ani se realizează perceperea primară a celor 4 elemente ale naturii implicate ca baza în
consistenţa lumii şi vieţii ( apa, aerul, pământul şi focul);
 auzul devine deosebit de activ, mai ales după 18 luni, când copilul este antrenat intens în
dialoguri în care trebuie să facă diferenţieri de sunete şi cuvinte (se dezvoltă auzul fonematic); muzica
începe să determine la copii reacţii pozitive sau atenţie încordată, mai ales după vârsta de un an si jumătate,
ceea ce demonstrează că începe să se dezvolte sensibilitatea muzicală; la doi ani, copilul este sensibil la
ritm; poate chiar să danseze la auzul unor melodii ritmate;
 la 12 luni, la cerere, arată ochii, gura, nasul, imită gesturi, acţiuni simple, îndeplineşte chiar
ordine simple, având capacitatea de a analiza perceptiv comportamentele simple în acţiuni cu scop;
 la 18 luni identifică obiecte simple în planşe în care sunt reproduse aceste obiecte;
 la 21 luni poate arăta 4-5 părţi ale corpului propriu, la 33 luni observă lipsa din corpul unei
păpuşi, la 36 luni percepe raporturi între obiecte reprezentate;
 între 1 si 3 ani se dezvoltă şi percepţiile tactile (tactul furnizează şi creează, împreună cu văzul,
condiţii de percepere a spaţiului); după 1 an jumătate nu mai duce obiectele la gură, doar le pipăie activ şi le
examinează atent; încep astfel să apară coordonări din ce în ce mai bune între cele două mâini; se
consolidează relaţia dintre tact şi văz, ceea ce facilitează pipăirea.

Reprezentările

 la 1,6 – 1,8 luni se formează primele reprezentări care apoi se fixează în cuvinte (adică poate
să realizeze relaţia dintre semnificat şi semnificant);
 începe să aibă reprezentări situaţionale ceea ce-i permite adaptarea;
 la 3 ani planul reprezentărilor este bogat, variat şi fluid şi contribuie la formarea unei lumi
interioare subiective;
 reprezentarea facilitează orientarea, desfăşurarea acţiunilor etc.
 reprezentările vizuale, auditive, motorii, fonematice permit reconstituirea şi trăirea de
evenimente în planul intern, combinări ale acestora;
 acum se face trecerea între acţiunea concretă şi reprezentarea acţiunii înainte de a trece la
executarea ei prin operarea pe plan mental cu simboluri ale obiectelor. Capacitatea de a-şi reprezenta ceva
printr-un simbol se poate realiza prin : imitaţia amânată, jocul simbolic, desenul, imaginile mentale,
limbajul.
 între dezvoltarea limbajului şi reprezentări este o strânsă legătură; sub influenţa limbajului
reprezentările se supun unei profunde restructurări; limbajul, la rândul său, se dezvoltă pe seama creşterii
capacitaţilor de reprezentare a obiectelor, acţiunilor etc.
 cu toate acestea, reprezentările rămân în strânsă legătură cu percepţiile ceea ce le conferă un
caracter intuitiv-concret; deşi este capabil să-şi reprezinte mental anumite lucruri, el raţionează asupra unor
elemente specifice astfel atunci când se gândeşte, de exemplu la un câine el nu se gândeşte la categoria
generală de animale cu patru picioare ci la căţelul său de acasă;
 tot acum copilul poate să mimeze acţiuni astfel încât el se poate preface că mănâncă chiar dacă
nu are o linguriţă sau mâncare în farfurie;
 iniţial reprezentările apar involuntar şi abia mai târziu voluntar, în urma unei solicitări verbale.
Copilul poate fi solicitat pe la 2 ani jumătate să caute şi să aducă un anumit obiect la solicitările adulţilor.

Memoria
 are un puternic caracter afectogen, mecanic şi involuntar;
 extrem de puţine persoane au amintiri din această perioadă de vârstă (memoria este de scurtă
durată, latenţa memoriei creşte astfel că dacă la 1 an ea este de câteva săptămâni, la 3 ani de câteva luni, iar
la 4 ani de aproape un an);
 recunoaşterea este dezvoltată comparativ cu reproducerea;
 se memorează pe baza asociaţiei de contiguitate (memoria de scurtă durată);
 între 1-3 ani memoria copilului se dezvoltă foarte mult pe linia recunoaşterii şi reproducerii
cuvintelor;

Dezvoltarea limbajului
 se dezvoltă atât componenta senzorio – motorie cât şi componenta intelectuală şi afectivă a
limbajului (la început copilul se joacă cu vocea, apoi cuvintele capătă semnificaţie, se interiorizează şi devin
acţiune mentală, iar apoi ele au şi o anumită încărcătură afectivă, exprimă stări afective);
 se contată câteva stadii în evoluţia limbajului:
 12 – 18 luni – stadiul cuvântului – frază în care un cuvânt conţine o mare încărcătură
emoţională;
 18 – 24 luni – stadiul pre – frazei în care se remarcă o înşiruire de cuvinte după importanţa lor
afectivă;
 după 2 ani – stadiul preconceptelor utilizează cuvinte ce se află la baza conceptelor;
 după 2 ani şi jumătate – stadiul frazei gramaticale – în care se exprimă prejudecăţi, relaţii între
noţiuni;
 la începutul celui de –al treilea an de viaţă – stadiul structurii sintactice
 în cursul celui de –al treilea an de viaţă – Stadiul diferenţierii formelor gramaticale – copilul
diferenţiază persoana întâi de persoana a doua;
 la 2 ani –„marea identificare” – utilizarea frecventă a întrebării „ce este asta?”;
 la 2 ani şi jumătate creează prin cuvinte situaţii şi imagini (poveşti); are loc o dezvoltare
rapidă a exprimării verbale prin propoziţii gramaticale; se manifestă structura generativă a limbajului – un
cuvânt odată însuşit este folosit în numeroase combinaţii, fără a interveni o învăţare suplimentară;
 la 3 ani limbajul devine situativ – copilul povesteşte ca şi cum ar participa el însuşi la
evenimente;
 începe să se dezvolte auzul fonematic cu funcţie corectoare asupra vorbirii; se menţin
dificultăţi în pronunţarea sunetelor sau grupelor de sunete ( reducerea şi înlocuirea cu articulări simple –
şarpe – salpe, avionul – onul; eliziunea de sunete înlăturându-se de obicei cele neaccentuate – busu –
autobuz; contaminarea în domeniul flexionării cuvintelor – am mergut în loc de am făcut; fenomenul
persevărării în pronunţie – miau – miau, cucurigu-rigu-rigu; mutarea confortabilă a silabelor – cribit –
chibrit)
 la 1 an şi 6 luni - funcţia simbolică a limbajului, când prin acţiunea imitativă, îi apar
copilului pe plan mintal schemele simbolice;

Dezvoltarea gândirii
 gândirea se dezvoltă în cadrul acţiunii cu obiectele şi a acţiunii verbale (conduitele verbale
contribuie la dezvoltarea gândirii)
 2 ani – „marea identificare” – „ce este asta?” = identificarea şi diferenţierea obiectelor,
desprinderea lor de fond;
 3 ani – „vârsta obsedatului de ce” – copilul nu aşteaptă o explicaţie cauzală ci una finalistă – la
ce foloseşte obiectul respectiv;
 gândirea este primitivă şi egocentrică – nu poate depăşi propriile dorinţe, totul funcţionează
dependent de el;
 animismul gândirii – tot ceea ce-l înconjoară este însufleţit, copilul începe să creadă în propria
lui putere de a produce anumite efecte – dacă bate păpuşa se va cuminţi;
 Piaget elaborează stadiile dezvoltării cognitive între 1 – 3 ani:
 12 – 18 luni - stadiul schemelor terţiare – copilul experimentează activ, prin încercare şi eroare
conduite cognitive pentru a cunoaşte noi efecte;
 1 – 2 ani – stadiul invenţiei şi reprezentării – în rezolvarea unor probleme noi copilul
inventează soluţii spontane, încercarea şi eroarea având loc la nivel de reprezentare;
 2 – 4 ani – stadiul operaţiilor simbolice – copilul imită acte şi acţiuni în cadrul jocului simbolic,
utilizând limbajul; se formează astfel preconceptele;
 în cadrul jocului simbolic sunt utilizate semnele şi simbolurile (diferenţa între semn şi
simbol este aceea că semnul nu se aseamănă cu obiectul, este arbitrar şi presupune viaţă socială, iar simbolul
se aseamănă cu obiectul, nu presupune viaţă socială dar poate fi socializat;
 de la apariţia limbajului şi până la 4 ani = inteligenţa preconceptuală; (preconceptul este
asociat cu cuvântul dar rămâne doar un simbol nefiind desprins de imaginea concretă; este un semn
deoarece funcţionează în mintea copilului ca o etichetă nedesprinsă de obiectul respectiv;
 raţionamentul este transductiv – copilul xplică fenomenul nu „cum s-a petrecut” ci că s-a
petrecut „ca şi”;
Imaginaţia
 se manifestă sub formă pasivă (a visului) şi sub formă reproductivă (a scurtelor povestioare
concrete), realul nefiind delimitat clar de fantastic.
5. Dezvoltarea comportamentului social
Afectivitatea
 manifestă afecţiune faţă de persoanele din familie, în special faţă de mamă, chiar gelozie când
mama mângâie un alt copil;
 timiditate faţă de străini;
 veselie în situaţiile comice;
 satisfacţie şi surâs când este lăudat;
 compasiune pentru cel supărat;
 teamă şi resentimente faţă de personajele negative;
 mânie împotriva autorităţii adultului;
 trăirile afective nu sunt profunde şi nici durabile;
 se remarcă perioade de instabilitate cu comportamente recalcitrante, irascibilitate şi nervozitate
(la 15 luni şi la 2 ani);
Relaţionările sociale
 la 21 luni îi plac jocurile amuzante cu adulţii;
 după 2 ani se apropie de ceilalţi copii pe care îi tratează ca jucării;
 la 3 ani simte nevoia unei apropieri active faţă de alţi copii pentru jocuri sau activităţi de
instruire.

6. Debutul personalităţii
 apariţia conştiinţei de sine sub forma:
 sinelui material – copilul recunoaşte obiectele personale, caracteristicile corporale proprii, se
instituie autocontrolul sfincterian;
 sinele spiritual – copilul consideră experienţa sa personală singura valabilă;
 sinele social – copilul cunoaşte unele reguli de conduită civilizată, reţine ceea ce este permis şi
ceea ce nu este permis, apreciază după criteriul bine/rău propriile fapte şi faptele celorlalţi:
 se realizează procesul conturării propriei identităţi astfel:
 la 2 ani foloseşte pronumele personal „eu”;
 creşte opoziţia faţă de anumite situaţii, fapt ce marchează apariţia conştiinţei de
sine;
 raportarea cunoaşterii se face „la sine” şi „pentru sine” datorită caracterului
limitat al adaptării şi cunoaşterii sale generale.
 Se recunoaşte în oglindă