Mijloace de constructie a personajului

DIRECTE
Trăsăturile unui personaj pot fi prezentate direct, din punctul de vedere al naratorului, al
altor personaje sau al personajului însuși/ autocaracterizare.
INDIRECTE
Trăsăturile unui personaj pot rezulta indirect, din acțiunile și comportamentul său, din ceea
ce spune și din felul în care se exprimă, din vestimentație , din gesturi sau mimica sau din
mediul în care trăiește și chiar din numele său.

Planul caracterizarii
1. Tinem cont de structura unei compuneri: introducere, cuprins, incheiere
2. Introducere – prezentarea pe scurt a autorului, a operei, precizarea numelui
personajului principal si incadrarea sa intr-o tipologie (mentionam ce fel de personaj
este). Apoi mentionam modalitatile prin care este caracterizat (direct/indirect).
3. Cuprins – semnificatia titlului si precizarea temei/subiectului central al textului.
Precizam modurile de expunere utilizate de autor in text. Dezvoltam ideile din
introducere. Luam pe rand modalitatile de caracterizare precizate si notam cateva idei
pentru fiecare dintre ele. Facem referiri intotdeauna la text si sutinem ideile cu
citate.Putem face o paralela cu alte personaje din alte opere cunoscute/studiate cu
prezentarea unor asemanari si deosebiri.
4. Incheierea – cateva randuri in care ne sustinem opinia cu privire la personaj,
evidentiem atitudinea scriitorului fata de personaj.

Chipul preotului ardelean este construit de Slavici ca model spiritual al satului romanesc.
Acesta este caracterizat direct de catre narator inca de la inceputul textului, fiind descris ca
om energic, harnic, strangator, si de isprava: Aduna multe... Este drept si cumpanit in
manifestari, insa cam greoi si lipsit de tact: este cam greu la vorba....
Parintele este om bun, harnic, grijitor, invatase multa carte si ajunsese popa.
Din cauza sinceritatii sale si a felului sau de a spune direct ceea ce gandeste a fost mutat de
catre protopop in satul Saraceni. Aici preotul se conduce dupa cateva principii invatate, vede
saracia in care se zbateau oamenii si decide sa ridice satul, trezind in oameni dragostea de
munca.
Preotul este caracterizat indirect, prin propriile gânduri și fapte. Pentru a-i convinge pe săteni
de necesitatea muncii, părintele Trandafir încearcă mai întâi cu blândețea predicilor sau a
sfaturilor zilnice. Rezultatele însă sunt nule, așa că popa recurge la ocară, apoi la batjocură.
Sătenilor nu le păsa de strădaniile popii, de aceea îl vor porecli Popa Tanda (popa care își
pierde timpul degeaba).
 Fiind foarte ambițios și perseverent, pentru că unde pleacă merge și ajunge, ori moare
pe drum, își ridică în cap tot satul. Tată și soț iubitor, preotul începe să se îngrijescă mai mult
de familie, de propria gospodărie și se va bucura de rezultatele muncii sale.El constituie un
exemplu de hărnicie pentru săteni, care sunt cuprinși de entuziasmul muncii. Deși la început,
trecând pe lângă casa lui, spuneau că popa e omul dracului, ajung la final să recunoască faptul
că popa e omul lui Dumnezeu.
Slavici a construit acest personaj pentru a evidenția un model al preotului, care prin
puterea exemplului poate schimba mentalitatea unor colectivități.