GHID DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR

PRIVIND REGIMUL DEȘEURILOR

Aurelian Mihăilă
 CUVÂNT ÎNAINTE

Acum un an și o lună când reveneam în PÎCCJ conducerea mă însărcinase

printre altele cu gestionarea domeniului protecției mediului. Nu eram familiarizat cu
ce se întâmplă în această arie și, având în vedere complexitatea, m-am simțit oarecum
intimidat. Colegul nostru Remus Jurj, titularul acestui domeniu până la sfârșitul anului
2021, tocmai se pensionase și făcuse o treabă cât se poate de bună pe care eu trebuia
să o continui și să o valorific. Existau ordine de organizare a activității la nivel intern
(inclusiv de partajare a competențelor concrete între SRUD, SUPC și SÎC), exista o
rețea de procurori anume desemnați să instrumenteze cauze în această zonă, se
formaseră grupuri de lucru și relații inter-instituționale cu MMAP, GNM sau
Ministerul Justiției. Trecusem și printr-o misiune de evaluare în cadrul mecanismelor
europene unde ni se fixase o foaie de parcurs.
Sfârșitul anului 2021 a coincis și cu momentul în care, din inițiativa COM, la
nivelul Consiliului UE a fost demarată o procedură legislativă de revizuire a
Directivei 2008/99 ce vizează combaterea delictelor de mediu prin mijloace de drept
penal, adică tocmai a cadrul legislativ fundamental în materia politicii penale de
mediu europene. Pe acest segment, întreg anul 2022 am colaborat activ cu
reprezentanții MMAP și MJ pentru a oferi un feedback cât mai consistent din
perspectiva noastră, a procurorilor din MPR, participând în același timp ca
reprezentant al instituțiilor naționale relevante în delegația RO pe procedura
legislativă derulată în fața Consiliului UE la Bruxelles.
În același timp, pe plan intern, cu un cadru legislativ complex și în
transformare, instituțiile relevante se întâlneau la nivel de înalți reprezentanți și
evaluau nevoile cele mai stringente pe linie de combatere a delictelor. Este contextul
în care, urmare unei astfel de întâlniri cu reprezentanții Ministerului Justiției la nivelul
lunii mai 2022, mi-am asumat elaborarea unui Ghid privind investigarea
infracțiunilor legate de gestiunea deșeurilor, până la finalul anului. Adică tocmai
lucrarea de față.
 Separat de activitatea legată de Ghid, de documentarea asiduă, de participare la
conferințe și în procedura de revizuire a Directivei menționate, am consolidat
colaborarea cu factorii de conducere din GNM și din MMAP. Un rol important în
acest sens l-a jucat colegul nostru Teodor Niță de la PCA Constanța, o persoană
respectată și apreciată de autoritățile relevante în materie pentru profesionalismul
arătat în combaterea fenomenului infracțional (în special în aria de gestionare a
deșeurilor). Începând cu jumătatea anului 2022, alături de reprezentanții GNM și
MMAP, am lucrat constant pe marginea proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.
92/2021 privind regimul deșeurilor, oferind suportul nostru practic în vederea găsirii
rezolvării optime pentru fixarea unui cadrul legislativ cât mai clar în materia
definițiilor infracțiunilor la regimul deșeurilor. Să ne gândim doar la fenomenul
transferului nelegal de deșeuri în RO atunci când acestea provin din stat membre UE:
deși aceste fapte apar/apăreau la prima vedere a fi incriminate ca infracțiuni (vezi art.
66 al. 2 lit. D din OUG nr.92/2021 în forma în vigoare până de curând) – totuși
instanțele de judecată au apreciat că acestea nu sunt prevăzute de legea penală în
condițiile în care textul respectiv face vorbire de ”import” și nu de ”transfer” (iar
noțiunea de import înseamnă altceva după intrarea RO în UE). Avem în acest sens o
achitare (fapta nu e prev. de legea penală) în luna mai în apel la CA Alba Iulia și o
altă achitare la sfârșitul lunii noiembrie, tot în apel, la CA Constanța. Ambele cauze
instrumentate la nivelul PCA Constanța, ambele vizând transfer nelegal de deșeuri în
RO din state membre UE, și ambele finalizate cu soluții de condamnare în primă
instanță. De curând, legislația a fost îmbunătățită, așa cum voi arăta.
Începutul noului an ne găsește în situația finalizării Ghidului, a îmbunătățirii
legislației deșeurilor pe linie de combatere, precum și a eforturilor de diseminare a
acestor realizări, în parte și prin realizarea unui proiect de formare a unor colegi din
cadrul unităților de parchet din țară pe domeniul combaterii infracțiunilor la regimul
deșeurilor, colegi de la care avem așteptarea de a transmite mai departe și altor
procurori cunoștințele astfel acumulate.
Nu în ultimul rând, vreau să precizez că, prin elaborarea Ghidul de față, mi-am
dorit două lucruri care, deși sună a clișeu, merită să fie spuse:
- să construiesc un material prin care toți cei ce lucrează într-un fel sau altul în
zona de combatere a delictelor de mediu să ajungă să cunoască mai repede decât mine
informațiile de bază legate de gestiunea deșeurilor, iar astfel să fie mai conștienți de
amploarea și pericolul fenomenului.
- să încerc să creez un instrument de lucru util pentru cei chemați să combată
delictele de mediu (procurori, polițiști, comisari GNM etc.).
Desigur, rămân destule aspecte pe care, mai mult sau mai puțin deliberat, nu
am dorit să le cuprind în acest material. Spre exemplu, nu am vrut să dezvolt aspecte
legate de exportul sau transferul la extern al deșeurilor, la fel cum nu am dorit să
dezvolt aspectele legate de tactica criminalistică pe linie de investigare. Toate acestea,
poate, într-o ediție ulterioară, mai completă. În mod similar, nu fac obiectul prezentei
lucrări nici infracțiunile asociate a căror investigare este tratată oricum în alte ghiduri
deja cunoscute (fraude fiscale, spălare de bani, criminalitate organizată sau corupție).
Nu în ultimul rând, adresez mulțumiri următorilor colaboratori și colegi
pentru sprijinul acordat în elaborarea prezentei lucrări: domnului Octavian
POPESCU, domnului Cristian COAJE, domnului Marian David și domnului Valentin
Neagoe – comisari în cadrul GNM – Comisariatul General, domnului Mihai
RĂDULESCU, domnului Marian SORA, domnului Marian CÎRCEI și domnului
Mugur ILIESCU – ofițeri în cadrul IGPR, domnului Mihai MĂNOIU din cadrul
Corpului de control al MMAP, domnului Andrei FURDUI – director DPC și
domnului Ovidiu Hagimă – ambii din cadrul Ministerului Justiției, domnului Remus
BUDĂI – procuror și formator INM, domnului Teodor NIȚĂ – procuror la PCA
Constanța, domnului Florentin ENE – procuror la PÎCCJ, precum și domnului Cătălin
Popescu – adjunct al procurorului general al PÎCCJ.

Aurelian Mihăilă
 CUPRINS

INTRODUCERE .............................................................................................................................1

Capitolul 1 - CADRU LEGISLATIV GENERAL PRIVIND DEȘEURILE................................3

1.1 Cadrul internațional ..........................................................................................3
1.2 Cadrul european .................................................................................................5
1.3 Cadrul național ...................................................................................................7

Capitolul 2 - CONCEPTE..............................................................................................................11
2.1 Ce sunt deșeurile ...............................................................................................11
2.2 Ce înseamnă operațiuni de tratare/ valorificare/reciclare/reutilizare/
eliminare (de deșeuri) .............................................................................................16
2.3 Ce înseamnă aviz/acord/autorizație de mediu.................................................18
2.4 Ce înseamnă licență ANRSC............................................................................20
2.5 Ce înseamnă responsabilitatea extinsă (a producătorului)............................21
2.6 Ce înseamnă poluarea, ce reprezintă degradarea mediului și cum trebuie
înțeleasă dezvoltarea durabilă?.............................................................................21

Capitolul 3 – AUTORITĂȚI COMPETENTE.............................................................................23

3.1 Ministerul Public ..............................................................................................23
3.2 Garda Națională de Mediu...............................................................................32
3.3 Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al
Poliției de Fronrieră..........................................................................................35
3.4 Agenția Națională pentru Protecția Mediului.................................................37
3.5 Administrația Fondului pentru Mediu ...........................................................39
 3.6 Autoritatea Vamală Română...........................................................................44
3.7 Direcția Generală Antifraudă Fiscală.............................................................47
3.8 Autoritatea pentru Protecția Consumatorului...............................................48
3.9 Autoritățile Publice Locale, Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară
..................................................................................................................................51
3.10 Alte autorități .................................................................................................52

Capitolul 4 – CONTRAVENȚII ȘI INFRACȚIUNI. O ABORDARE

TEORETICĂ..........................................................................................................56
4.1 Răspunderea administrativă. Contravenții....................................................56
4.2 Răspunderea penală. Infracțiuni.....................................................................59

Capitolul 5 – TIPURI DE INFRACȚIUNI CU DEȘEURI..........................................................77

5.1 Traficul de deșeuri ............................................................................................77
5.1.1 Cu ce se confruntă GNM la frontiere.........................................................77
5.1.2 O procedură tipică de transfer al deșeurilor (verzi)....................................82
5.1.3 Principalele tipuri de nereguli...................................................................84
5.1.4 Aspecte vizând procedura de urmărire penală a infracțiunilor de trafic de
deșeuri................................................................................................................90
5.2 Eliminarea domestică (internă) a deșeurilor...................................................95
5.2.1 Delicte legate de eliminarea prin depozitare..............................................95
5.2.2 Delicte legate de eliminarea prin incinerare............................................103
5.2.3 Delicte în legătură cu deșeurile periculoase.............................................105
5.2.4 Delicte în afara activităților de eliminare organizate...............................106
5.3 Frauda legată de reciclarea deșeurilor de ambalaje ...................................108

Anexe...................................................................................................................................................
Surse bibliografice..............................................................................................................................
 LISTĂ DE ABREVIERI

ABA – Administrația Bazinală de Apă

AESP (Serviciul) Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
ADI – Asociație de Dezvoltare Intercomunitară
AFM – Administrația Fondului pentru Mediu
AJPM – agenție județeană pentru protecția mediului
ANAF – Agenția Națională de Administrare Fiscală
ANPC – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
ANPM – Agenția Națională pentru Protecția Mediului
ANRSC – Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice
ANSVSA – Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
AVR – Autoritatea Vamală Română
BVF – birou vamal de frontieră
BVI – birou vamal de interior
CA – curtea de apel
CP – Codul penal
CPP – Codul de procedură penală
DGAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală
DIICOT – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
DNA – Direcția Națională Anticorupție
(D)EEE – (deșeuri de) echipamente electrice și electronice
GNM – Garda Națională de Mediu
HG – hotărâre de guvern
HP (decizie) – hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
IGPF – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
IGPR - Inspectoratul General al Poliției Române
IMPEL – EU Network for the Implementation and Enforcement of Environmental Law
ÎCCJ – Înalta Curte de Casație și Justiție
LOW – list of wastes
MADR – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
MAI – Ministerul Afacerilor Interne
MJ – Ministerul Justiției
MMAP – Ministerul Mediului, Apel și Pădurilor
MPR – Ministerul Public
OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
OIREP – organizație de implementare a obligațiilor privind răspunderea producătorului (de
ambalaje/deșeuri de ambalaje)
OUG – ordonanța de urgență a guvernului
OG – ordonanța guvernului
PCA – parchetul de pe lângă curtea de apel
PÎCCJ – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
PTF – punct de trecere a frontierei
PUD – Plan urbanistic de detaliu
PUG – Plan urbanistic general
PUZ – Plan urbanistic zonal
RDF – Refused-derived fuel
RO – România
ROF – regulament de organizare și funcționare
RTD – Regulamentul privind Transferul Deșeurilor (nr. 1013/2006)
SH – second hand
SIATD – Sistemul informatic de asigurare a trasabilității deșeurilor
SICE – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice
SRUD – Secția de Resurse Umane și Documentare
SSM – securitate și sănătate în muncă
TMB – tratare mecanico-biologică
UAT – Unitate administrativ teritorială
UE – Uniunea Europeană
VSU – vehicul scos din uz
 INTRODUCERE

Modul cum funcționează în prezent societatea se repercutează serios asupra

mediului înconjurător. Și nu într-un sens pozitiv. Indiferent de modelul social-
economic ce se manifestă astăzi pe glob, în condițiile actuale ale tehnologiei, ajungem
cumva la concluzia că, pentru a ne susține existența, avem nevoie de bunuri și servicii
ce pornesc practic din trei factori esențiali: capitalul, munca și natura. Da, natura este
deocamdată un element esențial pentru traiul zilnic al omului: ne dă resursele
necesare, iar noi îi dăm în principal înapoi o influență nefastă, care ajunge să
depășească în anumite momente capacitatea ei de autoregenerare.
E bine să reținem o clasificare a influențelor negative asupra mediului (ONU):
a. Acte care provoacă poluarea sau degradarea mediului;
b. Acte care implică gestiunea deșeurilor;
c. Modul în care sunt gestionate speciile de faună și floră (protejate);
d. Acte care au ca rezultat epuizarea resurselor naturale.

După cum se observă, deșeurile ocupă un loc aparte printre activitățile umane
cu astfel de impact negativ în mediul înconjurător. Fie că le generăm în activitatea
noastră de zi cu zi, fie că provin din industrie sau construcții,
obiectele/materiile/substanțele ce nu ne mai sunt de folos ne înconjoară și ne creează
probleme. Metodele tradiționale de a „scăpa” de acestea (îngropare, ardere, aruncare)
au început de mai mult timp să-și arate efectele nefaste: nu doar că duc la poluare și
la degradarea mediului într-un ritm accelerat, dar conduc și la o risipă de resurse sau
la renunțarea în fața unor oportunități. Astfel, înlocuirea tiparului tradițional cu unul
axat pe valorificarea potențialului reutilizabil al acestora, poate conduce deopotrivă
la scăderea costurilor în anumite ramuri productive (prin înlocuirea materiilor prime
cu deșeuri reciclate), precum și la dezvoltarea unor comunități (investiții noi pe
sectoare de valorificare, ocupare forță de muncă).
În privința statisticilor, trebuie observat că România ocupă la nivel european un
loc fruntaș în ceea ce privește eliminarea (tradițională) a deșeurilor, corelativ cu un
loc în spate în legătură cu rata de reciclare a acestora. Sunt de semnalat și ceva tendințe
pozitive: dacă în 2004 abia dacă reușeam să trecem de două procente, în 2020 reușim
să ne apropiem de 15% la reciclarea deșeurilor.
La nivel mondial se observă două tendințe de ilicit vizavi de fenomenul
deșeurilor. Una privește frecvența sporită a faptelor de trafic transfrontalier ilicit cu
deșeuri, în special dinspre statele mai dezvoltate, unde prețul gestiunii acestora este
1
mai ridicat, spre statele mai slab dezvoltate, cu administrații mai permisive,
ineficiente, inclusiv cu legislații de mediu lacunare sau nearmonizate și unde prețul
gestiunii activităților similare este mai scăzut. O a doua tendință vizează, în interiorul
statelor, delictele asociate nevoilor tot mai acute de a găsi soluții rapide de gestiune a
cantităților din ce în ce mai mari de deșeuri generate de pe urma creșterii volumului
de bunuri de consum, determinată la rândul său de creșterea numerică a populației și
a gradului de urbanizare.
În România împărțim delictele de mediu în contravenții și infracțiuni.
Contravențiile sunt fapte de mai mică însemnătate, care atrag răspunderea civilă și în
legătură cu care procurorul nu este implicat, neavând competențe prescrise de lege.
Infracțiunile sunt fapte grave pentru care se atrage răspunderea penală. Poliția, sub
supravegherea procurorului, desfășoară de obicei o investigație penală în acest sens.
Cu referire în special la delicte legate de regimul deșeurilor, putem deosebi
între următoarele tipuri:
- Nerespectarea regimului legal prescris pentru anumite tipuri de activități cu
impact asupra mediului. Autoritatea națională de reglementare în domeniu este
Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), iar atribuții de inspecție și
control au în mod deosebit Garda de Mediu și Administrația Fondului de Mediu.
Aceste instituții se află sub umbrela Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor
(MMAP). Ideea de nerespectare cuprinde atât desfășurarea de activități fără niciun
fel de autorizație/permis/acord, cât și desfășurarea de activități după obținerea acestor
autorizații/permise/acorduri, dar cu încălcarea acestora (sau desfășurarea de astfel de
activități, aparent legitime, după obținerea actelor de reglementare prin fraudă). În
general aceste dispoziții sunt asociate cu persoane fizice sau juridice, după caz, care
desfășoară, ca premisă, activități ce au nevoie de obținerea prealabilă a anumitor
formalități.
- Diverse activități care au ca rezultat nerespectarea regimului deșeurilor,
comise în afara discuției despre nevoia obținerii prealabile a oricăror formalități. De
regulă este vorba aici de acțiunile neorganizate ale persoanelor fizice sau juridice
care elimină deșeurile după bunul plac.
Nu există un regim juridic clar și complet care să deosebească între răspunderea
administrativă (civilă/contravențională) și cea penală în cazul delictelor legate de
deșeuri.
Ghidul este adresat, în principal, procurorilor și polițiștilor, dar, în egală
măsură, și personalului de specialitate din cadrul autorităților administrative ce dețin
competențe în sfera gestiunii deșeurilor.

2
 Capitolul 1

CADRU LEGISLATIV GENERAL PRIVIND

DEȘEURILE

O abordare mai largă a fenomenului legat de gestionarea ilicită a deșeurilor ar

presupune luarea în considerare a trei mari componente: legislația din domeniul
protecției mediului, cadrul legislativ privind combaterea criminalității organizate și a
altor forme de criminalitate gravă, precum și dispozițiile în materie de drepturi ale
omului.
Nu ne propunem așa ceva aici, însă vom face o expunere a legislației, strict în
materie de deșeuri, dinspre instrumentele suprastatale spre cele specifice nouă ca țară.
Reglementarea în domeniu cunoaște trei paliere: internațional, european și
național (domestic).
1.1 Cadrul internațional se referă la tratatele internaționale (ca instrumente
obligatorii/hard law), precum și declarații sau rezoluții (facultative/soft law).
1.1.1 Principalul instrument cu relevanță este Convenția de la Basel (Elveția),
din 22 martie 1989 (intrată în vigoare, inclusiv în RO, din mai 1992), privind
controlul circulației peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării
acestora. Printre alte dispoziții, această convenție impune ca circulația
transfrontalieră a deșeurilor periculoase și a altor deșeuri să fie redusă la minimum în
conformitate cu gestionarea ecologică și eficientă a acestora. Desigur, este cunoscută,
în principal, pentru reglementarea procedurii consimțământului prealabil informat
atunci când are loc o operațiune de transfer al deșeurilor. În 2019 un amendament la
această convenție a intrat în vigoare și interzice țărilor membre OCDE, membre UE
și Liechtenstein exportul de deșeuri periculoase, atât pentru eliminare, cât și pentru
valorificare, în state ce nu se regăsesc printre cele menționate.
1.1.2 Un al doilea instrument ca importanță pe acest palier este reprezentat de
Decizia OCDE C (2001) 107/Final, de revizuire a Deciziei aceleiași organizații,
C(92) 39 Final, privind controlul circulației peste frontiere a deșeurilor destinate
operațiunilor de recuperare. Conține oarecum prevederi similare Convenției de la
Basel, dar aceasta se aplică doar țărilor membre OCDE.

3
 Ce trebuie să știm este că ambele instrumente menționate mai sus sunt
transpuse la nivel european prin chiar RTD 1013/2006, astfel că dispozițiile acestora
se aplică în cele din urmă într-o manieră integrată la nivel intern.
1.1.3 Se cuvine să facem referire și la principiile relevante în materie, așa cum
rezultă din instrumentele de drept internațional.
A. În primul rând vorbim de principiile vizând protecția mediului în general:
a) Principiul non-vătămării, care se referă în esență la responsabilitatea statelor
de a nu cauza vătămări mediului dincolo de limitele lor de jurisdicție;
b) Principiul prevenirii, strâns legat de cel de mai sus, și care impune statelor
adoptarea de măsuri pentru prevenirea daunelor de mediu sau, după caz,
pentru reducerea, limitarea și controlul activităților cu risc pentru mediu;
c) Principiul precauției, sau dubiul profită mediului, potrivit căruia statele
membre trebuie să se asigure asupra faptului că un proiect nu prezintă risc
semnificativ pentru mediu (daune grave/ireversibile) înainte de a-l aproba;
d) Principiul poluatorul plătește, potrivit căruia costurile aferente înlăturării
consecințelor negative determinate de poluare ar trebui suportate de către
cel responsabil cu aceasta;
e) Principiul cooperării, care se referă la cooperarea tuturor statelor, de pe
picior de egalitate, în privința rezolvării problemelor legate de mediu;
f) Accesul la informație, participarea publicului și accesul la justiție, care se
referă, în esență, la dreptul de acces al publicului la informația și jurisdicția
de mediu.
B. În ceea ce privește gestionarea deșeurilor se relevă:
g) Principiul ierarhizării operațiilor de gestiune a deșeurilor. Afirmă ordinea
de preferință a practicilor pentru prevenirea și gestionarea deșeurilor în
scopul minimizării efectelor acestora și, în cele din urmă, pentru protejarea
mediului și a sănătății umane. Astfel, dacă un deșeu nu poate fi prevenit,
acesta ar trebui redus la minim. Dacă nu poate fi redus, ar trebui reutilizat.
Dacă nu poate fi reutilizat, ar trebui reciclat. Dacă nu poate fi reciclat, acesta
ar trebui recuperat (prin, de exemplu, recuperare de energie).În cele din
urmă, dacă deșeurile nu pot fi recuperate, acestea ar trebui eliminate.
h) Principiul proximității. Se referă la ideea că, pe cât posibil, deșeurile ar
trebui gestionate și/sau eliminate cât mai aproape de locul unde au fost
generate. Principiul proximității este reflectat în preambulul Convenției de
la Basel, care prevede că părțile sunt convinse că deșeurile periculoase și
alte deșeuri ar trebui eliminate, în măsura în care acest lucru este
compatibil cu gestionarea ecologică și eficientă, în statul în care au fost
generate. Principiul proximității urmărește reducerea impactului asupra
4
 mediului, care rezultă din gestionarea și eliminarea deșeurilor, prin limitarea
pe cât posibil a transportului/transferului acestora. Este un principiu foarte
important care trebuie să ne ghideze în mod deosebit în investigarea unor
tipuri de infracțiuni legate de deșeuri, cum este cea de trafic ilicit peste
frontiere.

1.2 Cadrul european se referă la legislația UE relevantă pentru obiectul

Ghidului.
1.2.1 Un prim instrument este reprezentat de Directiva 2008/98/CE privind
deșeurile. Definește deșeurile și alți termeni relevanți, explică activitățile din cadrul
principiului ierarhizării operațiunilor de gestiune a deșeurilor, explică principiul
proximității, stabilește reguli de gestiune a deșeurilor periculoase, face precizări în
privința activității de reglementare, vorbește despre planuri/programe de prevenire și
gestiune a deșeurilor, stabilește reguli în legătură cu activitățile de control precum și
cu privire la evidența activităților de gestiune. În Anexa 1 la aceasta sunt enumerate
activitățile specifice de eliminare, identificate cu o combinație între litera D (de la
disposal) și o cifră/un număr. În aceeași manieră, la Anexa 2 sunt stabilite activitățile
de recuperare (R-recovery). În Anexa 3 sunt evidențiate caracteristicile ce atrag
încadrarea deșeurilor în categoria celor periculoase, iar în Anexa 4 se exemplifică
măsuri destinate prevenirii generării de deșeuri.
Această directivă abrogă și înlocuiește directiva anterioară în materie
(Directiva 2006/12/CE). Referințele și trimiterile din alte acte normative la directiva
privind deșeurile din 2006 se consideră că sunt în prezent făcute la Directiva
2008/98/CE. Pentru că există destule instrumente care fac referire/trimitere la
Directiva 2006/12/CE, există un tabel de corespondență cu dispozițiile din noua
directivă privind deșeurile (Anexa 5).
Actul normativ european în discuție a fost transpus la nivel național în principal
prin Legea nr. 211/2011, privind regimul deșeurilor, în prezent abrogată și înlocuită
cu OUG nr. 92/2021. Practic legea noastră națională este o imagine în oglindă a
directivei în discuție, dar în plus față de aceasta conține și regimul sancționator.
Această directivă a fost modificată prin Directiva 2018/851/CE.
1.2.2 În ceea ce privește tocmai regimul sancționator, un al doilea instrument
este reprezentat de Directiva 2008/99/CE privind protecția mediului prin
intermediul dreptului penal (act normativ aflat în prezent în procedură de
revizuire/înlocuire). Aspectele cu relevanță din acest instrument sunt: necesitatea
incriminării faptelor de gestiune ilicită a deșeurilor (art. 3 lit. b) și de trafic ilegal cu
deșeuri (art. 3 lit. c), necesitatea sancționării penale a faptelor tipice și atunci când
sunt comise din culpă (măcar) gravă, (art. 3 alin. 1 – chapeau), necesitatea stabilirii
unor sancțiuni eficace, proporționale și disuasive atât în sarcina făptuitorilor persoane
5
fizice cât și a făptuitorilor persoane juridice (art. 5 și art. 7). Așa cum vom arăta în
capitolul dedicat infracțiunilor, aceste aspecte aveau să fie transpuse mai clar în
legislația noastră națională (adică în Legea nr. 211/2011 și în altele conținând
dispoziții penale relevante) începând cu anul 2017.
În Anexa A a acestei directive vom putea identifica din listă actele normative
la nivel european ce reglementează fie regimul anumitor tipuri de deșeuri, fie anumite
tipuri de activități din zona gestiunii deșeurilor.
Acest instrument se află într-un amplu proces de renegociere la nivel european,
Consiliul Uniunii Europene adoptând deja poziția sa faţă de propunerea de Directivă
privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal și de înlocuire a Directivei
2008/99. Ulterior finalizării procedurii de legiferare, România va trebui să aibă în
vedere luarea unui nou set de măsuri pentru transpunerea acestui instrument cu impact
inclusiv în privința obiectului de reglementare a prezentului Ghid.
1.2.3 În domeniul depozitării deșeurilor avem Directiva 1999/31/CE privind
depozitarea deșeurilor (modificată succesiv prin Dir. 2011/97/UE și, respectiv prin
Dir. 2018/850/UE), în timp ce în domeniul incinerării deșeurilor există în prezent
Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale, care a înlocuit Directiva
2000/76/CE privind incinerarea deșeurilor.
1.2.4 Un alt instrument, cu aplicabilitate directă în dreptul nostru național este
Regulamentul 1013/2006 privind transferul de deșeuri (Waste Shipment
Regulation/WSR sau RTD). Practic înglobează dispozițiile Convenției de la Basel și
pe cele ale Deciziei OCDE C(2001) 107/Final împreună cu toate anexele acestora.
Printre noțiunile/procedurile pe care le vom căuta cel mai des în conținutul acestuia
cu ocazia investigațiilor penale sunt: definiția noțiunilor de transfer (art. 2 pct. 34) și
de transfer ilegal (art. 2 pct. 35), cadrul general (art. 3, pentru elucidarea listelor
deșeurilor verzi și galbene, precum și a noțiunii de transfer ilegal), procedura de
transfer al deșeurilor ”verzi” (art. 18), preluarea/returnarea deșeurilor în cazul unui
transfer ilegal (art. 24), Anexa III/IIIA/IIIB (deșeurile ”verzi”, exceptări), Anexa IV
(deșeurile ”galbene”), Anexa VII (document informativ însoțitor pentru transporturile
de deșeuri ”verzi”).
Nu cuprinde sancțiuni, dar pârghia prin care se asigură protecția penală a
acestuia este deținută de Directiva 2008/99/CE despre care am vorbit mai sus. În plus,
în vederea implementării corespunzătoare a acestuia, în legislația națională a fost
reglementat regimul răspunderii administrative pentru nerespectarea anumitor
dispoziții (HG nr. 788/2007).
RTD recunoaște în mod explicit un al treilea principiu legat de gestiunea
deșeurilor la nivel comunitar: este vorba de principiul autosuficienței în gestionarea
acestora la nivel comunitar și național, ce converge din celelalte două principii – al
proximității și al priorității operațiunilor de recuperare. Aceste trei principii sunt
6
tratate în comun de legislația europeană cadru privind deșeurile (Directiva
2006/12/CE și Directiva 2008/98/CE) și se referă, în esență, la nevoia creării unei
rețele integrate de unități de eliminare a deșeurilor și de instalații de valorificare a
acestora. Fiecare stat membru trebuie să contribuie la crearea acestei rețele – rețea
care trebuie să asigure deopotrivă nevoile individuale (ale fiecărui stat membru) dar
și ale întregii Comunități în valorificarea și eliminarea deșeurilor.
RTD este un instrument de lucru esențial pentru organele administrative
relevante, cum sunt GNM și ANPM.
RTD a fost modificat până în prezent de 14 ori (în special la nivelul anexelor),
ultima oară prin Regulamentul (COM) 2020/2174.
1.2.5 Decizia 2000/532 a Comisiei Europene instituie un catalog european al
deșeurilor (LOW/list of wastes). A fost modificată până în prezent de patru ori,
ultima oară prin Decizia 2014/955/UE. Categoriile de deșeuri, care le includ și pe cele
periculoase, se împart în douăzeci de capitole principale, fiecare dintre ele având un
cod din două cifre între 01 și 20. Majoritatea capitolelor se referă la industrie, dar
unele se bazează pe materiale și procese. Deșeurilor individuale din fiecare capitol li
se atribuie un cod cu șase cifre. Descrierile și codurile din cadrul acestui catalog
reprezintă o pârghie pentru fiecare producător sau deținător de deșeuri în vederea
îndeplinirii cât mai adecvate a obligației interne de clasificare. Acest catalog european
al deșeurilor a fost implementat și în țara noastră prin HG nr. 856/2002.
1.2.6 Regulamentul 333/2011 al Consiliului privind criteriile de determinare a
condițiilor în care anumite tipuri de deșeuri metalice nu mai constituie deșeuri,
potrivit Directivei 2008/98/CE. Are relevanță pe acest segment (sector).

1.3 Cadrul juridic național.

Separat de normele având caracter ultra-general (OUG nr. 195/2005 privind
protecția mediului) sau de ansamblu asupra domeniului vizat (OUG nr. 92/2021), în
materia gestiunii deșeurilor există o sumedenie de reglementări, acoperind aproape
tot spectrul ierarhie legislative.
Nu ne propunem să realizăm o enumerare a tuturor acestora (nici nu credem că
am putea), în schimb vom face o trecere în revistă a normelor asociate principalelor
categorii de deșeuri din perspectiva incidenței acestora în sfera delictelor, precum și
a celor mai frecvent întâlnite operațiuni/activități din lanțul deșeurilor. În plus, vom
face referire și la câteva acte normative ce reglementează competențele autorităților
relevante.
1.3.1 După categoriile de deșeuri:
- HG nr. 170/2004, privind gestionarea anvelopelor uzate;

7
- HG nr. 2293/2004, privind gestionarea deșeurilor rezultate în urma procesului de
obținere a materialelor lemnoase;
- Normele tehnice privind protecția mediului, când se utilizează nămoluri de epurare
în agricultură (aprob. prin Ordinul MMAP și MADR nr. 344/708/2004);
- HG nr. 856/2008 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive;
- HG nr. 1132/2008 privind deșeurile provenind din baterii și acumulatori;
- Normele tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale
(aprobate prin Ordinul Ministerului sănătății nr. 1226/2012);
- OUG nr. 5/2015 privind DEE-urile;
- Legea nr. 212/2015 privind modul de gestionare a VSU-urilor;
- Legea nr. 249/2015 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor din ambalaje;
- Regulamentul cadru al serviciului de salubrizare al localităților, aprobat prin Ordinul
ANRSC nr. 82/2015;
- Legea nr. 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile;
- OG nr. 6/2021, privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra
mediului;
- OUG nr. 92/2021, privind regimul deșeurilor, pentru uleiuri uzate.
1.3.2 După operațiuni/activități cu deșeuri:
- Transfer deșeuri peste frontiere: HG nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri
pentru aplicarea RTD 1013/2006, Normele metodologice privind controlul
transferului de deșeuri, aprobate prin Ordinul MMAP nr. 1647/2022;
- Colectare, sortare: Legea nr. 101/2006 privind salubrizarea, Legea nr. 132/2010
privind colectarea selectivă în instituțiile publice, OUG nr. 200/2000, Regulament-
cadru ANRSC nr. 82/2015;
- Transport deșeuri (intern): HG nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor pe
teritoriul României;
- Depozitare: OG nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor; Normativul tehnic privind
depozitarea deșeurilor (aprobat prin Ordinul MMAP nr. 757/2004); Ordinul MMAP
nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare și procedurilor preliminare de
acceptare a deșeurilor la depozitare și lista națională de deșeuri acceptate în fiecare
clasă de depozit de deșeuri; Ordinul MMAP nr. 1274/2005 privind emiterea avizului
de mediu la încetarea activităților de eliminare a deșeurilor, respectiv depozitare și
incinerare.
- Incinerare/Co-incinerare. Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale (care a
înlocuit HG nr. 128/2002 privind incinerarea deșeurilor); Normativul tehnic privind
incinerarea deșeurilor (aprobat prin Ordinul MMAP nr. 756/2004); Ordinul MMAP
nr. 1274/2005 privind emiterea avizului de mediu la încetarea activităților de
eliminare a deșeurilor, respectiv depozitare și incinerare.

8
 1.3.3 Norme de reglementare a competențelor principalelor autorități:
- GNM: HG nr. 1005/2012, privind organizarea și funcționarea; Normele Tehnice
privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul
protecției mediului, aprobate prin Ordinul MMAP nr. 464/2009; ROF.
-ANPM: HG nr. 1000/2012, privind organizarea și funcționarea; ORDIN nr. 269 din
20 februarie 2020, privind aprobarea ghidului general aplicabil etapelor procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului, a ghidului pentru evaluarea impactului asupra
mediului în context transfrontalier și a altor ghiduri specifice pentru diferite domenii
și categorii de proiecte; Ordinul MMAP 1798/2007 privind procedura de emitere a
autorizației pentru mediu; Ordinul 1150/2020 privind procedura de aplicare a vizei
anuale pentru autorizația de mediu; ROF.
- AFM: OUG nr. 196/2005 privind Fondul de mediu, HG nr. 1/2006 (ROF);
Instrucțiuni de utilizare a SIATD (aprobate prin Ordinul MMAP nr. 1595/2020);
Procedura de înregistrare, raportare și declarare a operatorilor economici care
introduc în țară deșeuri pentru valorificare (aprobată prin Ordinul MMAP
nr.1736/2022);
Evident, mai sunt și alte categorii de norme ce ne pot oferi sprijin în derularea
anchetelor și în înțelegerea situațiilor de fapt investigate. Unele dintre acestea sunt
reglementări de suport pentru implementarea diverselor acte normative de la nivel
european – cum este cazul HG 856/2002 pentru Decizia Comisiei Europene nr.
2000/532 privind stabilirea listei de deșeuri.
1.3.4 Important:
Trebuie să lămurim cum se aplică normele naționale în raport cu cele europene,
ținând cont de principiul supremației legislației comunitare.
Poate cel mai relevant aspect îl constituie dispoziția din art. 32 alin. (1) din
OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, potrivit căreia introducerea pe
teritoriul României a deșeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este
interzisă. Asta în condițiile în care RTD 1013/2006 permite transferul între statele
UE de deșeuri, atât în scopul valorificării, cât și al eliminării acestora (posibilitate
reglementată prin directivele cadru privind deșeurile – Dir. 2006/12/CE și Dir.
2008/98/CE). Regula de bază este aceea potrivit căreia, indiferent dacă deșeurile sunt
pe lista verde sau pe lista galbenă, transferurile acestora destinate eliminării sunt
supuse procedurii de notificare și a acordului preliminar scris.
Așa cum spuneam, RTD 1013/2006 este o reglementare în deplin acord atât cu
Convenția de la Basel, cât și cu Decizia OCDE privind transferul deșeurilor. În plus
se fundamentează pe cele trei principii privind gestiunea deșeurilor la care am făcut
anterior referire: al priorității de recuperare, al proximității și cel al autosuficienței la
nivel comunitar și național (rețeaua integrată de unități/instalații destinate recuperării
și eliminării la nivel comunitar). În context trebuie precizat că RTD 1013 recunoaște
dreptul al opoziție al fiecărui stat membru în ceea ce privește primirea pe teritoriul
9
său național de deșeuri în vederea eliminării și se impune lecturarea cu mare atenție
a art. 11 din Regulament în acest sens: una dintre ipotezele în care se poate obiecta
(prin autoritatea competentă – ANPM) se referă la faptul că „transferul sau eliminarea
planificate nu sunt în conformitate cu legislația internă (...)”.
În concluzie, dispoziția de interdicție de primire în RO, din partea altor state
membre ale Uniunii Europene, de deșeuri în vederea eliminării – este compatibilă cu
legislația europeană și își produce efectele ca atare. Teoretic, această interdicție a fost
comunicată de România Comisiei Europene care a informat la rândul său statele
membre (art. 11 alin. 6 din RTD).

10
 Capitolul 2

CONCEPTE

În acest capitol vom găsi explicații asupra unor noțiuni utilizate frecvent în
domeniul gestiunii deșeurilor. După caz, în alte capitole ale Ghidului, vom explica și
alți termeni sau vom aprofunda explicațiile pentru cele tratate deja aici.

2.1 Ce sunt deșeurile?

2.1.1 Un reper esențial al prezentului Ghid îl reprezintă conceptul de deșeu.
Doar când vorbim de o cantitate/încărcătură compusă din deșeuri (putem avea în
anumite cazuri și un singur obiect ce reprezintă deșeu) – ne putem gândi la o anchetă
penală în acest sens.
În legislația națională prin deșeu se înțelege o substanță sau un obiect pe care
deținătorul le aruncă sau are intenția sau obligația să le arunce (Anexa 1 pct. 10 din
OUG 92/2021). Este transpunerea literală a conceptului de deșeu, așa cum acesta este
definit în corpul Directivei 2008/98/CE privind deșeurile (art. 3 pct. 1).
O altă definiție legală a conceptului de deșeu este cea dată de disp. art. 1 alin.
(1) lit. a) din Directiva 2006/12/CE privind deșeurile și la care disp. art. 2 pct. 1 din
RTD 1013/2006, act normativ cu aplicabilitate directă în dreptul intern, fac în mod
expres trimitere: orice substanță sau obiect inclus în categoriile prevăzute de anexa I
pe care titularul le elimină ori intenționează sau are obligația să le elimine.
Trebuie spus că această directivă și-a încetat aplicabilitatea din anul 2010, fiind
înlocuită de actuala directivă privind deșeurile (2008/98/CE) care prevede că orice
trimitere la cea anterioară se consideră făcută la cea intrată mai nou în vigoare. Practic
aceasta înseamnă că noțiunea de deșeu, cu care operează RTD 1013/2006, este
identică cu cea din legea noastră națională privind deșeurile.
La nivelul anului 2016, în cadrul unui proiect derulat de IMPEL1, era propusă
următoarea clasificare a tipurilor de deșeuri, în funcție de natură/sursă (în total 20 de
categorii): uleiuri uzate, deșeuri chimice, deșeuri utilizate în hrana animalelor,
nămolul de epurare/șlam, deșeuri utilizate în îngrășăminte, deșeuri de lemn, deșeuri
din echipamente electrice și electronice (DEEE-uri), deșeuri din metal, reziduuri

1
Rețeaua Uniunii Europene pentru Implementarea și aplicarea legislației mediului (IMPEL) este o asociație
internațională non-profit a autorităților de mediu ale statelor membre ale Uniunii Europene, țărilor în curs de aderare/
candidate la aderare, precum și ale statelor din cadrul SEE și EFTA. Este vorba practic de 55 de autorități de mediu din
36 de țări: cele 28 de state membre UE, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Serbia, Turcia, Islanda, Kosovo,
Albania, Elveția și Norvegia. Proiectul în discuție a avut ca obiect Planificarea inspecției asupra transporturilor de
deșeuri.
11
feroase/neferoase rezultate din industria metalurgică, deșeuri rezultate din lucrări de
construcții și demolări, reziduuri/deșeuri rezultate din incinerări, deșeuri amestecate,
deșeuri din hârtie și carton, deșeuri din plastic, vehicule scoase din uz și anvelope
uzate, deșeuri textile, deșeuri din sticlă, deșeuri medicale, deșeuri asociate
transportului maritim/fluvial și deșeuri rezultate din activitatea minieră.
Această clasificare determină o înțelegere mai facilă a fenomenului din moment
ce atât legislația sectorială de la nivel european, cât și național vizează, măcar în parte,
o astfel de împărțire pe categorii. Când menționăm legislație sectorială, avem în
vedere normele specifice de reglementare a diverselor categorii de deșeuri clasificate
de această manieră.
Despre Decizia 2000/532 a Comisiei Europene care instituie un catalog
european al deșeurilor (LOW/list of wastes) am făcut deja vorbire la capitolul despre
legislație (vezi supra 1.2.5).
Legea noastră națională face referire expresă la acest catalog european atunci
când se pune problema clasificării și codificării deșeurilor. De precizat faptul că
încadrarea unui deșeu în rândul celor periculoase se face atunci când acesta prezintă
măcar una dintre proprietățile menționate la Anexa nr. 4 din OUG nr. 92/2021, adică
echivalenta Anexei III din Directiva 2008/98/CE (art. 7 și Anexa 1 pct. 11 din norma
națională, respectiv art. 3 pct. 2 din menționata directivă).
2.1.2 Câteva cuvinte despre unele dintre cele mai importante categorii de
deșeuri, după clasificarea IMPEL precizată mai sus:
- DEEE-urile. Reprezintă unul dintre fluxurile de deșeuri cu cea mai rapidă
creștere din Europa. Cantitatea de DEEE generată pe continent este de peste
10 milioane de tone pe an, din care aproximativ 40 % sunt colectate în
prezent pentru reciclare. DEEE conțin metale prețioase și mai multe materii
prime critice din care multe nu pot fi recuperate eficient datorită limitărilor
tehnologice și economice (lipsă profitabilitate). DEEE includ și materiale și
substanțe chimice periculoase care prezintă riscuri pentru mediu și sănătate
și se observă un fenomen ilicit de trafic către țările din afara UE unde
reglementările de mediu nu sunt la fel de stricte și costurile cu forța de
muncă sunt mai mici. Multe produse electrice și electronice nu sunt
proiectate corespunzător pentru reciclare astfel că, dincolo de posibilitățile
limitate date de pregătirea pentru reutilizare a unora dintre acestea precum
și de reciclarea unor componente (plastic), într-o proporție însemnată sunt
sortite eliminării.
- Bateriile scoase din uz. Peste 1,9 milioane tone de baterii reziduale sunt
generate anual în Europa iar tendința este crescătoare. Rata cea mai mare de
reciclare o au bateriile cu plumb-acid (peste 90%). Rata medie de colectare
a bateriilor portabile în UE este mult mai mică decât cea a bateriilor plumb-
12
 acid, respectiv de 46 %. Ca și DEEE-urile sunt deșeuri periculoase și
reprezintă o sursă sigură de contaminare a fluxurilor de deșeuri
nepericuloase.
- Deșeurile textile. În Europa, peste 9,5 milioane tone de textile sunt
consumate anual, iar eliminarea anuală a textilelor este estimată la 5,6
milioane tone în total. Peste 4 milioane tone de deșeuri textile nu sunt
colectate separat și, în general, ajung în deșeuri solide municipale mixte, iar
1,5 milioane tone de textile uzate sunt exportate în afara UE. Din cele 4
milioane tone precizate mai sus o parte ajung să fie transferate și în alte țări
UE mai puțin dezvoltate, fie sub pretextul de donații, fie alimentând
comerțul cu produse second-hand dar din care marea majoritate sfârșesc tot
la groapă (cam 80% din ce nu se valorifică prin vânzare). Produsele textile
ce conțin diferite tipuri de fibre sunt greu de reciclat datorită substanțelor
chimice folosite n fabricarea acestora.
- Deșeurile din plastic. Aproximativ 30 milioane tone de deșeuri din plastic
sunt generate în UE din aproape toate sectoarele economice. Dintre acestea,
doar 5 milioane tone sunt reciclate și 25 milioane tone sunt pierdute. Printre
dificultățile legate de reciclare sunt de menționat: fluxurile amestecate,
contaminarea, conținutului de aditivi și substanțe toxice, anumite aspecte
ale designului, tendința de degradare rapidă a materialului. Sectorul
ambalajelor este cel mai mare generator de deșeuri de plastic, cu
aproximativ 16 milioane tone. Urmează deșeurile de plastic din DEEE,
sectorul construcțiilor și demolărilor și vehiculele scoase din uz. Produsele
din plastic apar adesea și în vopsele, cleiuri și agenți de legare în sectorul
construcțiilor, ceea ce face ca recuperarea materialelor plastice să fie dificilă
și costisitoare.
2.1.3 Important:
A. Clasificarea și codificarea deșeurilor potrivit catalogului european este o
obligație legală ce incumbă producătorilor sau, după caz, deținătorilor de deșeuri. La
fel și încadrarea deșeului ca periculos/nepericulos. Desigur aceste activități se află în
zona administrativă și nu de puține ori, mai ales în contextul unor sesizări penale, se
ridică (și) suspiciuni asupra modului de clasificare/codificare/încadrare a deșeurilor.
B. Atunci când se deschide o investigație penală, identificarea unui deșeu ca
fiind periculos/nepericulos, respectiv a clasei potrivit catalogului european –
reprezintă o activitate necesară în derularea anchetei, dintr-o dublă perspectivă:
încadrarea corectă în drept a faptelor cercetate, precum și lămurirea cauzei sub toate
aspectele (anumite aspecte relevante pentru anchetă pot decurge și din
individualizarea în concret a tipului de deșeu investigat).

13
 C. Într-un limbaj mai familiar putem avea o împărțire a deșeurilor între deșeuri
menajere, industriale sau agricole, sau între categoriile de deșeuri
periculoase/nepericuloase2. Există și împărțirea după criteriul stării de agregare a
materiei: deșeuri solide și lichide. Deșeurile sub formă gazoasă nu fac obiectul
prezentului demers pentru că echivalează cu poluare atmosferică3. Este important să
știm că anumite deșeuri, în sens larg al termenului, nu se circumscriu procesului de
management al deșeurilor și nici infracțiunilor asociate a căror investigare este vizată
de prezentul ghid: efluenții gazoși, solurile, clădirile nedemolate, explozivii
dezafectați, reziduurile radioactive, materiile fecale (art. 2 al. 1 OUG nr. 92/2021).
Se exclud aceluiași domeniu și alte categorii de deșeuri, dacă există legislație specială
care le reglementează: apele menajere uzate și alte ape uzate, subproduse de origine
animală, carcasele de animale, deșeurile din activități miniere (art. 2 alin. 2 OUG nr.
92/2021).
D. O categorie importantă este cea a deșeurilor municipale care sunt definite
potrivit pct. 13 din Anexa 1 la OUG 92/2021. Ce trebuie să reținem este că deșeurile
din această categorie, fie că provin din gospodării sau din activitatea curentă a
operatorilor economici (excluzând anumite tipuri de deșeurile industriale) și
indiferent dacă sunt periculoase/nepericuloase, sunt gestionate de UAT-uri/ADI-uri
prin intermediul unor societăți comerciale cărora le deleagă serviciul de salubrizare.
E. Există și noțiuni ”apropiate” de cea de deșeu pe care este important să le
cunoaștem.
I. Subprodus. Noțiunea ale legătură strictă și exclusivă cu un proces de
producție de bunuri finite derulat în cadrul unei întreprinderi. Acesta reprezintă o
substanță sau un obiect ca rezultat intermediar sau secundar față de obiectul producției
respectivei întreprinderi. Deci, deși nu este urmărit în procesul de fabricație, acesta
rezultă totuși în mod natural din procesul productiv. Separat de faptul că are
întotdeauna o valoare economică și că rezultă dintr-un proces productiv, subprodusul
se deosebește de deșeu prin aceea că are potențial cert de utilizare, nu mai are nevoie
de prelucrare suplimentară și utilizarea sa respectă condițiile legale în materie de
mediu și siguranță pentru populație (toate aceste caracteristici trebuie îndeplinite
cumulativ, potrivit art. 5 din OUG nr. 92/2021).
II. Încetarea statutului de deșeu. Generic este vorba de un deșeu care,
obligatoriu în urma unor operațiuni de valorificare (dintre cele enumerate la R1-R13
în Anexa 3 la OUG nr. 92/2021) capătă o valoare economică – fie ca un produs (sau

2
Deșeurile periculoase sunt acele deșeuri care prezintă amenințări substanțiale concrete sau potențiale pentru
sănătatea publică sau pentru mediu
3
Desigur, putem vorbi de relevanță în sensul unei posibile anchete care să acopere atât infracțiuni cu deșeuri cât și
efecte de poluare atmosferică atunci când se investighează o incinerarea frauduloasă de deșeuri, spre exemplu.
14
substanță) finit de sine stătător, fie ca materie primă necesară în alte procese de
fabricație (pentru explicații tehnice a se vedea art. 6 din OUG nr. 92/2021).
III. Produs uzat/second hand. Așa cum o arată și denumirea, produsul
uzat/second hand este un bun ce a mai fost utilizat anterior pentru o anumită perioadă
de timp. Dacă deosebirea de un produs nou (chiar și de unul resigilat) este clară, nu
la fel de certă este deosebirea față de un deșeu. Pentru a înțelege mai bine dificultatea
conceptuală este bine să ne raportăm la următoarele:
- un deșeu depinde, câteodată, de atitudinea subiectivă a celui ce deține bunul
(care îl aruncă sau are intenția să îl arunce);
- diferențele culturale și de statut: dacă anumite comunități (vezi vestul
Europei) au tendința de a se debarasa de anumite categorii de bunuri mai repede (altfel
spus-după o utilizare mai puțin îndelungată), alte comunități (cum e și țara noastră)
are tendința de a folosi în continuare astfel de bunuri.
Găsim o definiție a produselor second-hand în Codul fiscal (Lg nr. 227/2015):
bunuri mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după
efectuarea sau după efectuarea unor reparații, dar nu se includ aici operele de artă,
obiectele de colecție sau antichitățile, pietrele prețioase și altele asemenea (art. 312,
alin. 1, lit. d). Există și definiții legale pentru anumite categorii de bunuri second-
hand. De exemplu, în cazul articolelor de îmbrăcăminte și a altor articole textile, se
prevede că prin produse purtate/uzate se înțelege acele produse care, prin folosire, și-
au pierdut parțial din calitățile fizico-chimice ale fibrelor textile noi utilizate în
procesul de fabricație (art. 1 alin. 2 din HG nr. 163/2007).
În privința DEEE-urilor, legislația națională prevede criterii cât se poate de
clare de delimitare a echipamentelor reutilizabile de cele ce constituie deșeuri (Anexa
12 din OUG nr. 5/2015).
În legislația privind VSU-urile apare conceptul de reutilizare (a
subansamblelor/componentelor/pieselor): orice operațiune prin care componentele
vehiculelor scoase din uz sunt utilizate în același scop pentru care au fost concepute
(Anexa 1 lit. f din Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a VSU-
urilor).
IV. Produs/material reciclat. Practic e vorba de un produs/material ce în trecut
a fost deșeu, iar în prezent i-a încetat acest statut ( a se vedea II supra).
Avem aici, în principal4, următoarele categorii:
4
Desigur, există și posibilitatea obținerii, în urma reciclării, și unor alte materii/materiale cu valoare economică:
îngrășământ organic (din compostarea unor deșeuri agricole/menajere), diverse gaze de sinteză ce servesc ca
materie primă în producerea metanolului/ureei/amoniacului (din procesul industrial de gazeificare a unor forme de
deșeuri care conțin carbon). Pe de altă parte, într-un sens mai larg, putem vorbi de reciclarea unor deșeuri lichide
(periculoase sau nepericuloase), în special prin procese tehnologice chimice, cu obținerea unor produse ulterioare ce
au în special potențial de valorificare din punct de vedere energetic. Deși aceste operațiuni se regăsesc sub umbrela
mai largă a operațiunilor de valorificare de tip R3, se delimitează oarecum de ideea de reciclare clasică.
15
 a) Recipiente din plastic;
b) Hârtie și carton;
c) Materiale feroase și neferoase (inclusiv recipientele din fier și aluminiu);
d) Recipientele din sticlă;
e) Baterii consumate/uzate;
f) Electronice și electrocasnice;
g) Lemn (spre ex. paleți);
Operațiune de valorificare R3, astfel cum este definită în Anexa 3 la OUG nr.
92/2021, explică întinderea și diferențierea noțiunii de reciclare în raport cu alte
operațiuni de valorificare (a se vedea și definiția reciclării de la pct. 27 din Anexa 1).
În viziunea legii, un produs reciclat derivă dintr-un produs similar care, anterior
reciclării, avea statutul de deșeu. Când spun similar, mă refer în special la substanța
obiectului și nu neapărat la destinația sa: astfel, spre ex., din deșeuri reprezentate din
cioburi de sticlă provenind de la geamuri, se poate ajunge prin procesare fizico-
mecanică la obținerea de recipiente destinate depozitării de băuturi. Este o concepție
uzuală a terminologiei de bun reciclat/reciclare și care implică mai mult acțiuni de
prelucrare mecanică și fizică, ce tind să păstreze caracteristicile de substanță pe care
obiectul devenit deșeu le avea inițial.

2.2 Ce înseamnă operațiuni de tratare/ valorificare/reciclare/reutilizare/

eliminare (de deșeuri).
La nivelul Anexei 1 din OUG nr. 92/2021 sunt definiți acești termeni:
2.2.1 Tratare (pct. 32): operațiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv
pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării. Este categoria cea mai largă, în
sensul în care le include pe toate celelalte.
2.2.2 Valorificare (pct. 36): orice operațiune care are drept rezultat principal
faptul că deșeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi
fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că deșeurile sunt pregătite pentru a putea
servi scopului respectiv, în întreprinderi sau în economie în general. Anexa nr. 3
stabilește o listă a operațiunilor de valorificare, listă care nu este exhaustivă. Include
și reciclarea sau reutilizarea. Aceste operațiuni sunt asociate tehnic simbolurilor R1-
R13 din Anexa 3, cu explicațiile acolo date. Este important să știm că vom regăsi
aceste simboluri în documentele de autorizare ale operatorilor economici ce au ca
obiect diverse activități din zona managementului deșeurilor.
2.2.3 Reciclare (pct. 27): orice operațiune de valorificare prin care deșeurile
sunt transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția
lor inițială sau pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice,
dar nu include valorificarea energetică și conversia în vederea folosirii materialelor
drept combustibil sau pentru operațiunile de umplere. În viziunea legii, reciclarea
presupune păstrarea anumitor caracteristici ale deșeului reciclat: în principal
16
substanța, iar în secundar destinația/scopul acestuia. Astfel, reciclarea presupune în
special operațiuni mecanice (manevrare, sortare, curățire, reparare, reparare, etc.) sau
fizice (remodelare termică).
2.2.4 Reutilizare (pct. 28): orice operațiune prin care produsele sau
componentele care nu au devenit deșeuri sunt utilizate din nou în același scop pentru
care au fost concepute. Este vorba de o varietate/specie a reciclării. Astfel, după
efectuarea anumitor operațiuni mai simple și mai puțin intruzive deșeul își încetează
acest statut și devine bun uzat/second-hand, gata pentru o nouă ”viață”: repararea
anumitor DEEE-uri, curățirea anumitor componente ale VSU-urilor, sortarea și
spălarea/dezinfectarea anumitor textile.
2.2.5 Eliminare (pct. 17): orice operațiune care nu este o operațiune de
valorificare, chiar și în cazul în care una dintre consecințele secundare ale acesteia
ar fi recuperarea de substanțe sau de energie. Anexa nr. 7 stabilește o listă a
operațiunilor de eliminare, listă care nu este exhaustivă. De principiu este vorba de
eliminarea definitivă a deșeurilor care se realizează, în esență, prin două categorii de
operațiuni majore: depozitarea definitivă și incinerarea. Cea mai cunoscută
operațiune de depozitare definitivă este depunerea deșeurilor la groapa de gunoi.
Aceste operațiuni se identifică tehnic după simbolurile D1-D15 din Anexa 7 și le
regăsim în documentația de autorizare a operatorilor economici ce au ca obiect diverse
activități din zona managementului deșeurilor.
2.2.6 Tratarea mecanico-biologică (TMB). Reprezintă o operațiune complexă,
specifică gestiunii deșeurilor municipale. Deși noțiunea nu este definită ca atare în
OG nr. 92/2021, aceasta se poate deduce inclusiv din unele dispoziții pe care acest act
normativ le conține (Anexa 5, sau parțial Anexa 7- D8). Este caracteristică deșeurilor
colectate în mod amestecat și are rolul de reducere a componentei biodegradabile din
acestea, precum și de reducere a fracției ce, în final, se elimină prin depozitare.
Cuprinde diverse sub-activități ce pot fi asociate fie operațiunilor de valorificare (R-
uri), fie celor de eliminare (D-uri) și se realizează fie de către salubristul căruia îi este
delegat serviciul de salubritate pe raza UAT-ului, fie de către alt operator.
Într-o primă fază, cea de tratare mecanică preliminară, se realizează separarea
fizică a unor componente periculoase (acumulatori, baterii), inerte (materiale
construcții, sticlă), care se descompun greu ( obiecte sintetice) sau potențial utile
(metale, plastic reciclabil curat). Mai departe se separă și cele cu potențial mare de
valorificare energetică (diverse plastice, hârtie, carton, textile). Facem o paranteză și
arătăm că fracția energetică acum selectată mecanic, la care se adaugă și materialul
similar detașat mecanic după etapa tratării biologice, urmează un flux tehnologic de
omogenizare și mărunțire, astfel că se transformă într-un produs denumit Refused-
Derived Fuel (RDF) utilizat drept combustibil de ardere în fabricile de ciment.
În cea de-a doua fază, de tratare biologică, vorbim de două etape cronologice:
prima de descompunere aerobă (alterare biochimică accelerată) și a doua de
17
maturare/inertizare (alterare biochimică lentă). La finalul acestei etape vor rezulta
două fracții (lăsând la o parte resturile valorificabile energetic): fracția biodegradabilă
(compost și/sau biogaz), respectiv fracția biostabilizată (compactată, după eliminarea
și tratarea separată a lichidului și a aerului) ce se elimină la groapă.
Activitatea de tratare mecanico-biologică este asigurată fie de salubrist, fie de
un operator separat. De asemenea, activitățile derivate din etapa tratării mecanice,
cum sunt valorificarea plasticului reciclabil curat sau producerea RDF-ului sunt
realizate de operatori distincți (reciclatori).
2.2.7 Important:
A. Legislația cadru (OUG nr. 195/2005, OUG nr. 92/2021) precum și legislația
sectorială, după caz, interzic clar anumite comportamente asociate uneia/unora dintre
activitățile enumerate mai sus (spre ex. este interzis transferul din țările UE/importul
în RO de deșeuri în vederea eliminării sau desfășurarea activității cu încălcarea
condițiilor/parametrilor din autorizația de mediu). De aceea este nevoie să ne
familiarizăm cât mai bine cu aceste concepte.
Unii dintre operatorii economici de profil, în scopul obținerii mai facile de
profituri, valorifică/interpretează cu rea-credință unele dintre aceste concepte căutând
să-și desfășoare activitatea pentru care sunt autorizați cu eforturi cât mai reduse.
B. Există și alți termeni specifici domeniului de management al deșeurilor al
căror înțeles este oarecum diferit față de sensul din vorbirea obișnuită. Spre exemplu,
stocarea deșeurilor, atunci când intervine înaintea oricărei operațiuni de valorificare
(adică înaintea oricărei operațiuni codificată de la R1 la R12) – este ea însăși
considerată tehnic o operațiune de valorificare (R13).
Stocarea preliminară sau stocare temporară, ca termen tehnic, este incidentă
atunci când deșeurile urmează să fie transportate la o instalație de tratare: această
activitate (stocarea preliminară), alături de strângere și sortare, reprezintă o modalitate
de colectare a deșeurilor (Anexa 1 pct. 6).

2.3 Ce înseamnă aviz/acord/autorizație de mediu?

Toate aceste categorii de acte administrative sunt emise de către ANPM/AJPM-
uri, autorități de reglementare în materie. ANPM este competentă să le emită atunci
când activitățile vizate de actul administrativ sunt, de exemplu, extinse dincolo de
limitele unui singur județ.
2.3.1 Avizul de mediu.
Este actul administrativ necesar de obicei la elaborarea planurilor urbanistice
solicitate prin certificatul de urbanism (PUD, PUZ, PUG) si atesta faptul ca proiectul
propus este in acord cu legislația de mediu in vigoare. Este o confirmare a faptului că
proiectul propus prevede soluțiile adecvate pentru minimizarea efectelor negative
asupra mediului, prin detaliile tehnice și juridice pe care le conține în sensul soluțiilor
18
de alimentare cu apă și de descărcare a apelor uzate și pluviale de pe amplasament ori
cu privire la alte aspecte specifice (perdele perimetrale, spațiul verde necesar,
limitarea emisiilor, limitarea zgomotului etc.).
2.3.2 Acordul de mediu.
Este acel act administrativ prin care se impun anumite condiționări sau măsuri
unor proiecte noi de natură constructivă/lucrativă în vederea limitării efectelor
negative asupra mediului. Este obligatoriu indiferent dacă solicitantul este din sfera
publică sau privată și este valabil pe toată durata punerii în aplicare a respectivelor
proiecte, cu posibilitatea revizuirii acestuia dacă apar elemente noi, ce nu erau
cunoscute la data emiterii și care pot modifica condițiile de acordare. În domeniul
vizat de acest ghid, cea mai cunoscută situație în care acest tip de act administrativ
este necesar se referă la operatorii ce dezvoltă proiecte noi de depozite de deșeuri.
Există și varianta acordului integrat de mediu, cu specific pentru anumite categorii de
instalații industriale complexe. În materie de reglementare a operatorilor depozitelor
de deșeuri există dispoziții speciale suplimentare (art. 17 din OG nr. 2/2021 privind
depozitarea deșeurilor).
2.3.3 Autorizația de mediu.
Este necesară pentru majoritatea operatorilor din sfera managementului
deșeurilor (sunt exceptați transportatorii profesioniști de deșeuri nepericuloase și
comercianții/brokerii ce nu intră fizic în contact cu deșeurile). Reprezintă actul
administrativ prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de funcționare ai unei
activități existente sau ai unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra
mediului, obligatoriu înainte de derularea activității. În plus, pe domeniul analizat,
prin acest act administrativ se autorizează în concret operațiunile de valorificare (R-
urile din Anexa 3 la OUG nr. 92/2021), precum și operațiunile de eliminare (D-urile
din Anexa 7 la OUG nr. 92/2021) pentru operatorii solicitanți (vezi și art. 50 lit. g din
OUG nr. 92/2021).
ANPM/AJPM verifică amplasamentul, analizează documentația de autorizare
și stabilește dacă sunt necesare informații, acte sau documente suplimentare pe care,
după caz, le solicită în scris solicitantului (a se vedea Procedura de emitere a
autorizației de mediu, aprobată prin Ordinul MMAP nr. 1798/2007). Pentru activități
noi pentru care este necesar să fie emis acordul de mediu, existența acestuia din urmă
reprezintă o condiție prealabilă pentru emiterea autorizației de mediu. În materie de
reglementare a operatorilor depozitelor de deșeuri există dispoziții speciale
suplimentare (art. 17 din OG nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor).
Există și varianta autorizației integrate de mediu, cu specific pentru anumite
categorii de instalații industriale complexe.
Din anul 2020 autorizațiile de mediu nu se mai emit în regim de termen de
valabilitate (și revizuire), ci sunt supuse unei proceduri de „vizare” după fiecare an de
la emitere (procedură aprobată prin Ordinul nr. 1150/2020). Viza se acordă în baza
19
declarației pe propria răspundere a titularului că desfășoară activitatea în aceleași
condiții pentru care a fost emisă autorizația/autorizația integrată de mediu și că nu au
intervenit modificări de fond care să afecteze condițiile stabilite prin acea autorizație.
Competența de acordare a vizei este partajată între MMAP, Administrația Biosferei
”Delta Dunării” și ANPM/AJPM-uri, după caz. Autoritatea de reglementare nu este
obligată de plano să facă verificarea îndeplinirii condițiilor la fața locului, ci
deplasarea in situ este lăsată la latitudinea acesteia. În cazul în care nu este mulțumită
cu cele constatate, autoritatea dă titularului un termen de conformare de maximum 60
de zile pentru remedieri și notifică GNM. Nici după acest termen autoritatea de
reglementare nu este obligată să se deplaseze la fața locului, ci se poate mulțumi cu
datele pe care i le transmite titularul. Oricum, autoritatea poate dispune acum
suspendarea autorizației până la remedierea neajunsurilor astfel constatate. Dacă nici
după expirarea termenului de suspendare nu conchide că titularul a remediat
deficiențele, autoritatea dispune respingerea cererii de viză anuală (autorizația
pierzându-și valabilitatea) și informează GNM.

2.4 Ce înseamnă licență ANRSC?

Despre ANRSC am amintit în capitolul destinat autorităților relevante, atunci
când am vorbit de spre competențele UAT-urilor/ADI-urilor. Este autoritatea care
licențiază serviciile comunitare de utilități publice pe care UAT-urile sunt chemate să
le gestioneze fie în regie proprie, fie prin externalizare (delegare).
Evident, pe noi ne interesează serviciul de salubrizare, iar referitor la acesta
ANRSC este abilitat să acorde licențe pentru următoarele sub-activități relevante
pentru noi (art. 6 alin. 2 din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul
serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin HG nr. 745/2007):
- precolectarea, colectarea și transportul deșeurilor municipale, inclusiv ale
deșeurilor toxice periculoase din deșeurile menajere, cu excepția celor cu regim
special;
- sortarea deșeurilor municipale;
- depozitarea controlată a deșeurilor municipale;
- înființarea depozitelor de deșeuri menajere și administrarea acestora;
- organizarea prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice
a deșeurilor;
- colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor rezultate din activități de
construcții și demolări.
Practic vorbim de operațiunile de salubrizare, sortare, tratare mecanico-
biologică și eliminare prin depozitare. Nu și pentru reciclare.
Observăm că sunt supuse licențierii mai multe tipuri de activități de valorificare
(R-uri) sau de eliminare (D-uri), în sensul noțiunilor cu care operează OUG nr.

20
92/2021 (și care ne interesează în mod deosebit pentru că acestea din urmă sunt
noțiunile cu care se definesc infracțiunile pe care le investigăm).
Trebuie să mai știm că licențierea este o procedură ce se realizează după ce
operatorul solicitant a obținut autorizația pentru mediu de la ANPM/AJPM-uri.
În sine, licențierea în acest domeniu reprezintă o recunoaștere oficială a
capacității operatorului de a asigura servicii de calitate, în condiții de eficiență
economică, cu menținerea indicatorilor de performanță impuși.
Potrivit art. 47 alin. 4 lit. c din Legea nr. Legea nr. 51/2006, privind serviciile
comunitare de utilități publice, constituie contravenție furnizarea/prestarea
serviciilor de utilități publice de către operatorii fără licență eliberată potrivit legii.

2.5 Ce înseamnă responsabilitatea extinsă (a producătorului)?

Acest concept a fost reglementat prin Directiva 2008/98/CE privind deșeurile,
transpusă la nivel național prin fosta lege privind regimul deșeurilor (Lg. nr.
211/2011) și preluată mai departe în actuala reglementare (OUG nr. 92/2021). În linii
mari, așa cum definiția existentă la pct. 31 din Anexa 1 la OUG nr. 92/2021 o explică
– aceasta presupune că producătorii de produse poartă responsabilitatea financiară
sau organizatorică și financiară pentru gestionarea stadiului de deșeu din ciclul de
viață al unui produs, inclusiv colectarea separată și operațiunile de sortare și tratare,
iar această obligație poate include, de asemenea, responsabilitatea de a contribui la
prevenirea generării de deșeuri și la reutilizarea, respectiv reciclarea produselor.
Mai exact, producătorii pe piața internă sau importatorii de produse ambalate,
deșeuri din ambalaje, anvelope, EEE-uri, baterii și acumulatori, corpuri de iluminat,
uleiuri sau substanțe periculoase – sunt obligați să-și organizeze activitatea (inclusiv
din punct de vedere financiar) în așa fel încât cât mai mult din aceste produse/materii
să nu ajungă să fie eliminate, ci reciclate sau valorificate în alt mod, prietenos pentru
mediu. Pentru că o parte dintre aceste obligații pot fi prea împovărătoare, o parte
dintre acești operatori economici au posibilitatea să și le transfere/externalizare către
anumiți agenți economici special profilați și denumiți generic organizații care
implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP-
uri). Marea majoritatea OIREP-urilor operează în zona deșeurilor provenind din
ambalaje.
2.6 Ce înseamnă poluarea, ce reprezintă degradarea mediului și cum
trebuie înțeleasă dezvoltarea durabilă?
2.6.1 Poluarea înseamnă orice alterare fizică, chimică, biologică sau
bacteriologică a mediului peste o limită admisibilă stabilită. Poluantul este orice
substanță (solidă, lichidă sau gazoasă) sau forma de energie (radiație
electromagnetică, ionizantă, termică sau vibrații) care introdusă în mediu modifică
echilibrul acestuia și al organismelor vii, cauzând daune bunurilor materiale.
21
 2.6.2 Degradarea mediului înseamnă deteriorarea (cu provocarea de daune
degenerative) a mediului prin epuizarea resurselor naturale, cum ar fi apa, solul și
aerul, afectarea habitatelor, exterminarea vieții sălbatice, alterarea peisajelor și
poluare. Altfel spus, degradarea mediului înconjurător este un proces complex de
alterare a calității mediului înconjurător datorită utilizării neraționale a resurselor,
poluării și aglomerării urbane.
2.6.3 Dezvoltarea durabilă reprezintă acel tip de dezvoltare care urmărește
satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare
de a-și satisface propriile nevoi5.
RO s-a alăturat liderilor celor 193 state membre ale ONU la Summit-ul acestei
organizații privind dezvoltarea din septembrie 2015 (New-York), adoptând Agenda
2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acţiune globală în domeniul
dezvoltării cu un caracter universal şi care promovează echilibrul între cele trei
dimensiuni ale dezvoltării durabile – economic, social şi de mediu6.
Amplul proiect menționat în paragraful anterior se reflectă pe palierul intern în
cadrul Strategiei privind dezvoltarea durabilă, aprobată prin HG nr. 877/2018, un
document programatic ce înglobează practic toate cele 17 obiective de dezvoltare
durabilă asumate la nivelul ONU. În mod deosebit relevant pentru prezentul Ghid este
obiectivul nr. 12 – Consum și producție responsabile, unde sunt evidențiate repere de
principiu ca tranziția către economia circulară, etichetarea ecologică europeană,
achizițiile publice verzi sau managementul integrat al deșeurilor. Cu referire la acest
obiectiv, printre țintele fixate în raport cu anul 2030, pe care atât UE cât și RO și le-
au asumat, se numără:
- reciclarea în proporție de 55% a deșeurilor municipale până în 2025 și 60%
până în 2030;
- reciclarea în proporție de 65% a deșeurilor de ambalaje până în 2025 (materiale
plastice 50%; lemn 25%; metale feroase 70%, aluminiu 50%, sticlă 70%, hârtie
și carton 75%) și 70% până în 2030 (materiale plastice 55%; lemn 30%; metale
feroase 80%, aluminiu 60%, sticlă 75%, hârtie și carton 85%);
- colectarea separată a deșeurilor menajere periculoase până în 2022, a deșeurilor
biologice până în 2023 și materialele textile până în 2025;
- stabilirea de scheme obligatorii de răspundere extinsă a producătorilor pentru
toate ambalajele până în 2024.

5
Potrivit Raportului ”Viitorul nostru comun”, cunoscut și sub denumirea de Raportul Brundtland, elaborat de Comisia
Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) din cadrul ONU în 1987. Principiul este implementat în legislația
națională prin Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului (Anexa 2 – termeni).
6
La nivel global, sunt de actualitate Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) 2016 – 2030, adoptate în La Summit-
ul ONU de la New York din 25-27 septembrie 2015. Cele 17 ODD-uri, împreună cu cei 169 indicatori au intrat în
vigoare de la 1 ianuarie 2016.

22
 Capitolul 3

AUTORITĂȚI COMPETENTE

În condițiile Codului de procedură penală, organul de urmărire penală este

sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare
prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu (art. 288 alin. 1). Pentru Ghidul de față,
este interesantă sintagma actele încheiate de alte organe de constatare, sintagmă care
apare frecvent în legislația de mediu şi care, în contextul orizontal și complex al
dreptului mediului, însumează un număr important de autorități care pot sesiza
organele de urmărire penală.
Prevederea expresă a anumitor autorități de constatare în lege prezintă relevanță
sporită, întrucât acestea intră sub incidență art. 291 Cpp, ceea ce înseamnă că sunt
obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi, în anumite cazuri, să ia
măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă
să nu dispară (a se vedea și art. 61 Cpp).

3.1 Ministerul Public

Pentru că prezentul Ghid, așa cum spuneam în Introducere, este destinat nu

doar pentru uzul profesional al colegilor noștri, ci și al comisarilor GNM, precum și
reprezentanților altor autorități relevante dintre cele enumerate în prezentul capitol,
vom face în continuare o trecere în revistă sintetică a rolului pe care procurorul în
joacă într-o investigație penală.

3.1.1 Competență. Fie că este vorba de infracțiunile definite în cadrul general

privind protecția mediului (OUG nr. 195/2005), fie că este vorba de infracțiunile
definite în cadrul sectorial specific (OUG nr. 92/2021) – competența de instrumentare
este una generală, adică aparține parchetelor de pe lângă judecătorii și este dată în
supravegherea procurorului. Adică ofițerii și agenții de poliție judiciare efectuează
ancheta sub supravegherea procurorului.
Din perspectiva tandemului procuror-polițist de poliție judiciară, întâlnim
următoarele situații legate de competența investigării infracțiunilor legate de deșeuri:

23
 - sub supravegherea procurorului de la parchet de pe lângă judecătorie, polițiștii
din cadrul serviciilor de Arme Explozibili și Substanțe Periculoase din fiecare
inspectorat județean de poliție sau din IGPR vor investiga în mod particular cauzele
implicând deșeuri periculoase;
- sub supravegherea procurorului de la parchet de pe lângă judecătorie, polițiști
din structurile de ordine publică municipale, orășenești sau zonale rurale vor investiga
în mod particular cauzele implicând deșeuri nepericuloase;
- sub supravegherea procurorului de la parchet de pe lângă tribunal, polițiștii
SICE din cadrul fiecărui inspectorat județean de poliție sau din IGPR vor investiga în
mod particular cauzele implicând deșeuri în care sunt în care sunt cercetate și
infracțiuni de spălare de bani sau evaziune fiscală asociate;
- procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale vor investiga în mod
particular cauzele având ca obiect infracțiunile legate de deșeuri atunci când sunt
cercetate împreună cu infracțiuni de mică corupție asociate; aceștia sunt sprijiniți cel
puțin de polițiști ai SICE din cadrul fiecărui inspectorat județean de poliție sau din
IGPR;
- procurori din DNA sau DIICOT atunci când infracțiunile legate de deșeuri
sau poluare sunt investigate împreună și cu infracțiuni date în competența exclusivă a
acestora; aceștia sunt sprijiniți de structurile de poliție proprii.
3.1.2 Sesizare. Am făcut deja referiri în acest sens în prezentul capitol atunci
când am vorbit de GNM (infra 3.2.5). Aceleași aspecte sunt în principiu valabile și
pentru alte organisme relevante cu atribuții de control în zona gestionării deșeurilor
(ANPM, ANPC, AFM).
Important:
Separat de dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală ce reglementează
un cadru general asupra modului în care poate fi valorificat rolul GNM într-un început
de investigație penală pentru comiterea acestor infracțiuni – există puține norme care
dau posibilitatea acestui organism (sau altui organism de stat cu atribuții în zona
deșeurilor, așa cum sunt ANPM, ANPC, AFM) să colaboreze cu anchetatorii ce
desfășoară investigația penală:
- potrivit art. 172 alin. (9) și (10) din Cpp, în vederea obținerii de probe în situații
de fapt când sunt necesare cunoștințe de specialitate, anchetatorii pot cere prin
ordonanță efectuarea unei constatări, ce se finalizează printr-un raport de
constatare. Se deosebește de expertiză prin aceea că nu este necesară
implicarea părților cauzei (suspecți, persoane vătămate sau avocații acestora)
în luarea deciziei de efectuare a constatării ori în efectuarea propriu-zisă a
acesteia. Dar, tocmai pentru că părțile cauzei nu sunt în principiu implicate, o
astfel de procedură trebuie justificată de o situație de urgență pe care
anchetatorii trebuie să o probeze. Procedura poate fi aplicată atunci când, spre
24
 ex., încă de la începutul investigației penale este necesară stabilirea
caracterului periculos al deșeului (inclusiv clasificarea) și se apelează la
specialiștii din cadrul autorităților de mediu pentru prelevarea cantitativă de
mostre din încărcătura litigioasă și analiza calitativă a acestora.
- art. 198 din Cpp conferă valoare de probă înscrisurilor, indiferent de la cine
provin, dacă în conținutul acestora se atestă fapte sau împrejurări relevante
pentru obiectul investigației. Acestea sunt dispoziții suport pentru solicitările
de lămuriri punctuale formulate de către organele de anchetă spre GNM sau
ANPM sau către altă autoritate din domeniul relevant. Răspunsurile scrise de
la aceste autorități adresate anchetatorilor și venite ca urmare a solicitărilor
precizate – pot constitui mijloace de probă (de multe ori aceste solicitări
vizează înaintarea unor seturi de documente cum ar fi autorizații, permise,
etc.).
Din anul 2018 există un Protocol, încheiat între PÎCCJ și MMAP, care prevede
o colaborare concretă între parchete și autoritățile de implementare a legislației de
mediu în ceea ce privește investigațiile penale. Separat de mecanismul constatărilor
la care am făcut deja referire mai sus, în acest Protocol se arată că procurorii și
reprezentanții autorităților de implementare a legislației de mediu aflate în
coordonarea MMAP fac schimb de date și informații pe anchetele penale și se pot
constitui în grupuri de lucru operative. În contextul legislativ actual din țara noastră
aceste dispoziții sunt inaplicabile: doar părțile cauzei (și avocații acestora) pot avea
acces la informațiile din ancheta penală. Reprezentanții GNM, ANPM sau ai altor
autorități din domeniul relevant pot avea acces limitat la situația concretă dintr-o
anchetă, atât temporal cât și pe conținut, mai exact în condițiile în care li se solicită
să efectueze o constatare sau o expertiză de specialitate.
Procesul verbal de sesizare din oficiu încheiat de procuror sau de polițist,
precum și actele de sesizare încheiate de anumite organe ale inspecțiilor de stat (cum
sunt și GNM, ANPM, ANPC, AFM) au aptitudinea de a declanșa direct o investigație
penală. Alte acte de sesizare, precum plângerile sau denunțurile, formulate de diverse
persoane fizice, juridice sau de diferite autorități ale statului pot trece, înainte de a fi
deschisă o investigație, printr-o fază intermediară în care se verifică (tot) de către
procurori dacă se reclamă în concret vreo faptă penală în forma cerută de lege pentru
astfel de sesizări.
3.1.3 Derularea anchetei.
În activitatea de supraveghere a urmăririi penale investigațiile sunt desfășurate
în concret de organele de poliție iar cele mai importante momente procesuale - cum
ar fi decizia de acuzare a unei persoane, soluționarea pe fond a cauzei (rechizitoriu,
acord de recunoaștere a vinovăției, ordonanță de clasare, ordonanță de renunțare la
investigații) sau pronunțarea oricărei alte soluții intermediare (ordonanță de declinare
25
a competenței, înaintarea cauzei unui alt parchet în vederea preluării anchetei sau
conexării acesteia la altă cauză) - sunt date în competența procurorului.
Atunci când legea dispune că o anume infracțiune este dată în competența
exclusivă a procurorului - activitatea de investigație este derulată în totalitate de către
procuror, încă de la momentul formării dosarului penal. Acesta poate totuși delega
prin ordonanță organele de poliție să efectueze anumite activități investigative.
Imediat după înregistrarea sesizării ca dosar penal se dispune de către
investigatori, după caz de către polițist sau de către procuror, începerea urmăririi
penale cu privire la fapta sesizată ( începere urmărire penală in rem) sub o încadrare
juridică ce indică una sau mai multe infracțiuni concrete. Prin aceasta spunem, în
limbaj juridic, că se fixează cadrul procesual penal.
Pe măsură ce sunt administrate probele, într-o investigație se poate lua decizia
punerii sub acuzație a unei persoane. Se modifică astfel cadrul procesual inițial.
Această procedură cunoaște două etape, succesive în timp:
- într-o primă etapă se dispune continuarea urmăririi penale față de făptuitor,
ce devine astfel suspect; în dosarele în care ancheta este realizată de polițiști, măsura
este supusă confirmării imediate din partea procurorului care supraveghează
investigația; din acest moment ancheta este direct și complet vizibilă pentru cel
acuzat;
- pe măsură ce ancheta avansează și probele administrate reliefează în
continuare acuzațiile (cele mai multe din probele nou administrate putând fi
combătute în timp real de persoana acuzată) – procurorul poate decide punerea în
mișcare a acțiunii penale față de cel acuzat.
În mod colateral, într-o investigație, procurorul poate decide extinderea
acuzațiilor – fie doar cu privire la fapte (fără a fi relevant cine le-a comis), fie cu
privire la persoane deja acuzate (extindere pe fapte noi), fie cu privire la alte persoane
(pentru participație la faptele cu privire la care au fost formulate deja acuzații sau cu
privire la fapte noi). Este vorba tot de o modificare a cadrului procesual. În funcție de
probele ce se strâng în cursul investigației cu privire la faptele și sau persoanele
anchetate pot fi situații în care procurorul de caz își pierde competența și este nevoit
să decline pe mai departe investigația către un parchet superior sau specializat (DNA,
DIICOT).
Când infracțiunea săvârșită a generat un prejudiciu față de o persoană anume,
chiar și atunci când acest prejudiciu nu este prevăzut ca element în norma de
incriminare, procurorul (și polițistul) acordă atenție și acestei peroane, chemând-o în
anchetă și întrebând-o dacă dorește să participe în proces. Prejudiciul poate fi atât
material, cât și moral (cel material trebuie probat, cel moral se evaluează de către
judecător în funcție de fapte concretă). Dacă dorește să participe, persoana vătămată
va avea în proces (aproape) toate drepturile de care beneficiază și cel acuzat. În
vederea garantării recuperării prejudiciului, procurorul poate indisponibiliza bunuri
26
mobile, imobile, sau sume da bani/alte valori aparținând acuzatului dar și altor
persoane fizice/juridice care răspund civil alături de acesta pentru fapta comisă. Sunt
situații când procurorii sunt obligați să ia acest măsuri pe parcursul anchetei (spre
exemplu în cazul fraudelor fiscale, când persoana vătămată este statul).
Pe parcursul investigației (dar și mai departe în procesul din fața instanței) pot
fi luate măsuri preventive față de persoana acuzată, cum sunt reținerea (pe o durată
de maxim 24 ore), controlul judiciar (pe cauțiune sau nu), arestul la domiciliu și
arestul preventiv. Procurorul sau polițistul pot lua măsura reținerii, doar procurorul
poate lua măsura controlului judiciar, doar un judecător poate lua măsura arestului la
domiciliu sau pe acea a arestului preventiv. Acestea au ca scop buna desfășurare a
procesului în condițiile în care se probează fie că cel acuzat urmărește să se sustragă,
ori să influențeze probe sau poate comite și alte infracțiuni. Nu de puține ori condiția
pentru luarea măsurii preventive derivă din ordinea publică afectată de periculozitatea
sporită a infracțiunii imediat după comiterea acesteia. Oricum, starea de liberate a
celui acuzat este regula pe parcursul procesului penal, iar starea de arest/restrângere
a libertății este excepția. Desigur, cu cât fapta comisă este mai periculoasă, cu atât
regula tinde să devină excepție și invers.
Procurorul mai poate și trebuie, în anumite cazuri, să dispună și sechestrarea de
bunuri mobile, imobile, bani/alte valori aparținând persoanei acuzate (sau aflate în
posesia sa) atunci când se impune garantarea plății unei viitoare amenzi penale din
partea acestuia sau de cheltuieli judiciare ori se impune confiscarea acelor bunuri sau
valori.

Important:
În materia delictelor legate de gestiunea deșeurilor lucrurile sunt destul de
complicate. Deosebim după cum, într-o situație concretă, ne aflăm înainte de o
sesizare penală formală (adică în faza administrativă exclusivă) sau după formularea
unei sesizări penale (adică în faza judiciară și în paralel cu care, după caz, se mai
impun diverse măsuri administrative). Specificul delictelor de acest gen este că
făptuitorul caută, într-un fel sau altul, să scape de deșeurile ce ajung să facă, după caz,
obiect de anchetă penală. Cu alte cuvinte, făptuitorul urmărește astfel, în final,
eliminarea nelegală a acestora, de fiecare dată fiind animat de un câștig material: în
principiu fie primește bani pentru efectuarea unui astfel de serviciu ilicit, fie evită o
cheltuială mai mare pe care ar fi nevoit să o facă dacă ar acționa licit.
În linii mari, după constatarea delictului, gestiunea respectivelor deșeuri se
rezolvă administrativ după următoarele principii legale (OUG nr. 92/2021):
- dacă deșeurile par/sunt abandonate pe domeniul public (sau pe domeniu privat
cu proprietar neidentificat), UAT-urile sunt obligate direct să intervină și să

27
 facă curat, avansând cheltuielile în acest sens și cu posibilitatea recuperării pe
seama celui responsabil;
- dacă deșeurile par/sunt abandonate pe domeniu privat cu proprietar identificat,
GNM/UAT-urile/poliția națională/jandarmeria pot angaja răspunderea
contravențională la pachet cu măsura complementară a ridicării deșeurilor,
curățirii terenului și eliminării legale a acestora, toate pe cheltuiala
făptuitorului. Și în acest caz și în cel de mai sus, măsurile complementare ”de
curățenie” pot fi luate în concret înainte de angajarea oricărui tip de
răspundere.
Apoi, chiar dacă nu ne află în premisa abandonului, pot exista situații în care
este necesară luare de măsuri administrative urgente: spre ex., în timp ce se află în
posesia anumitor persoane, deșeuri periculoase gestionate nelegal generează diverse
forme de pericol imediat.
Observă astfel că, nu de puține ori înainte de formularea unei sesizări penale,
”viitoarele” corpuri delicte (deșeuri) sunt supuse unor măsuri administrative ce
implică relocarea/transformarea/eliminarea lor.
Este cert că, după înregistrarea unei sesizări penale la parchet, orice astfel de
măsură cu privire la deșeuri nu mai poate fi dispusă decât în baza deciziei procurorului
sau, după caz, și a hotărârii unui judecător. Aceasta pentru că respectivele deșeuri
devin mijloace materiale de probă, în sensul legii procedural-penale (art. 197 Cpp).
Să nu uităm și că, potrivit dispozițiilor art. 61 din Cpp, organul de control ce se
sesizează din oficiu are obligația ridicării sau conservării mijlocului material de probă.
Când nu se impune luarea de măsuri administrative (urgente) precum am arătat
mai sus, aceste deșeuri (mijloace materiale de probă) sunt puse cumva într-o formă
de depozitare sub controlul GNM, de cele mai multe ori și pe cheltuiala avansată de
această autoritate.
În vederea facilitării luării măsurilor administrative optime de gestionare a
acestor deșeuri (mijloace materiale de probă) – valorificare/eliminare, după caz –
procurorul ce instrumentează dosarul are posibilitatea procedurală de a acționa astfel:
- se asigură că, după caz, au fost prelevate suficiente probe și contraprobe din
obiectele/produsele/materiile investigate pentru stabilirea elementelor caracteristice
de identificare ale deșeurilor (inclusiv pentru faza cercetării judecătorești);
- va dispune măsura sechestrului asupra acestora, potrivit art. 252 Cpp;
- odată ce se asigură din probe rezonabile că acestea sunt deșeuri și că
depozitarea lor necesită cheltuieli disproporționate, sesizează judecătorul competent
ce va dispune ce se va întâmpla cu acestea ca măsură imediată (art. 2521 alin. 2 lit. d
și art. 2522 Cpp). Desigur, dacă suspectul/inculpatul este de acord cu luarea măsurilor
de gestiune anticipată acestor deșeuri, atunci intervenția judecătorului nu mai este
necesară.

28
 3.1.4 Soluțiile pe fond în anchetă.
A. Atunci când probele sunt insuficiente (și nici nu mai pot fi administrate alte
probe relevante), sau din probe rezultă că fapta cercetată nu este infracțiune
procurorul dispune închiderea anchetei printr-o ordonanță de clasare. Tot clasare
dispune procurorul și când intervine prescripția, decesul persoanei acuzate, fapta este
justificată ori nu îi este imputabilă celui care a comis-o, sau nu poate este îndeplinită
o condiție de procedură cerută de lege pentru trimiterea cauzei la judecată. Persoanele
interesate pot face plângere în fața unui judecător prin care să arate că sunt
nemulțumite de această soluție. Autoritățile cu atribuții de control, care se sesizează
din oficiu potrivit art. 61 Cpp (cum sunt și GNM/ANPC/etc.), nu au vocația de
formula plângere împotriva soluțiilor de clasare (a se vedea Decizie RIL, ÎCCJ, nr.
13/2011, generalizată prin Decizia HP, ÎCCJ, nr. 17/2017).
B. După ce a fost demarată o investigație penală, procurorul poate să renunțe
din proprie inițiativă la finalizarea acesteia atunci când apreciază că nu este oportun
să o continue, fără a prezenta relevanță deosebită faptul dacă a fost formulată sau nu
vreo acuzație concretă față de vreo persoană anume. Oportunitatea (sau interesul
public) continuării unei anchete este dată de criterii precum periculozitatea concretă
a faptei, raportul dintre eforturile de anchetă și gravitatea faptei sau resursele
materiale de investit în anchetă. O astfel de decizie de renunțare la desfășurarea în
continuare a investigației trebuie să fie confirmată de un judecător. În ședința de
judecată asupra confirmării judecătorul citează, după caz, și autoritatea care a
formulat sesizare, ascultându-i punctul de vedere.
Se impune a fi făcută o precizare importantă aici. La momentul luării deciziei
de renunțare procurorul are posibilitatea de a sesiza sau nu separat judecătorul cu
propunere de confiscare a mijloacelor materiale de probă (deșeurile obiect al anchetei,
vehicule ce au ajutat la transportul acestora etc.). Ca să sesizeze judecătorul în acest
sens procurorul trebuie să se asigure că are la dosarul cauzei în care dispune
renunțarea probe rezonabile (mai mult decât date și indicii) asupra:
- laturii obiective a infracțiunii legată de deșeuri pentru care a fost începută
urmărirea penală in rem (și, după caz, continuată in personam);
- caracterului nejustificat al faptei.
Totodată, trebuie observat faptul că, efectuarea în continuare a anchetei nu
garantează în niciun fel ajungerea la un standard de probă necesar pentru trimiterea
în judecată. Acest lucru înseamnă că, organul administrativ înștiințat cu soluția de
renunțare la urmărirea penală – de principiu GNM – poate decide, de la caz la caz,
dacă angajează sau nu răspunderea contravențională, cu toate măsurile adiacente
prevăzute de lege (inclusiv confiscarea).
Aspectele menționate în cele două paragrafe anterioare sunt valabile și în cazul
dispunerii soluției clasării.

29
 C. Când probele strânse determină concluzia, dincolo de orice îndoială
rezonabilă, că fapta investigată există, că este prevăzută de legea penală și că a fost
comisă cu vinovăție de cel acuzat, atunci există o dublă posibilitate:
- Procurorul și cu persoana acuzată să încheie un acord de recunoaștere a
vinovăției (la inițiativa oricăruia), prin care se negociază felul și cuantumul pedepsei
precum și forma de executare a acesteia (modalitatea de individualizare – amânarea
aplicării pedepsei, suspendarea executării sau executarea în regim privativ de
liberate). O instanță de judecată trebuie să valideze în final acest acord. În acest caz
nu se soluționează și partea civilă a cauzei, persoana ce a avut de suferit în urma
infracțiunii urmând să deschidă separat un proces civil pentru recuperarea
prejudiciului.
- Procurorul emite rechizitoriu și sesizează astfel instanța de judecată,
urmărind obținerea condamnării celui acuzat și, după caz, obligarea acestuia la plata
de despăgubiri către persoana afectată de comiterea infracțiunii.
3.1.5 Judecata pe fond în instanță.
După emiterea rechizitoriului cauza se va regăsi în fața unui judecător,
indiferent că e vorba de judecătorie, tribunal sau curte de apel (la Înalta Curte de
casație și Justiție - ÎCCJ, ca primă instanță, cauza se judecă de trei judecători).
Într-o primă etapă a judecății se verifică obligatoriu legalitatea desfășurării
anchetei: dacă rechizitoriul îndeplinește toate exigențele cerute de lege (în special
dacă acuzația este bine individualizată și formulată clar), dacă probele au fost
administrate în mod legal și dacă măsurile și celelalte activități îndeplinite respectă
legea. Dacă judecătorul stabilește acum că există nereguli grave (care nu se pot
remedia printr-o procedură simplă de corespondență) atunci restituie cauza cu totul
procurorului pentru a reface ancheta. Dacă nu se identifică nereguli sau acestea sunt
remediate printr-o procedură simplă de corespondență între instituțiile judiciare
(instanță și parchet) atunci se trece în etapa judecății propriu-zise.
În cea de-a doua etapă cel acuzat (inculpat) are posibilitatea să ceară ca
judecata să se desfășoare în mod clasic (atunci când nu recunoaște acuzația) sau în
mod simplificat (atunci când recunoaște acuzația și este de acord cu modul de
desfășurare a investigațiilor). În procedura clasică se trece la readministrarea tuturor
probelor strânse în decursul investigației, iar procurorul care participă la judecată
(aproape întotdeauna alt procuror decât cel care a făcut/supravegheat ancheta)
pledează în contradictoriu cu avocatul celui acuzat pentru a convinge judecătorul să
pronunțe condamnarea. În acest tip de judecată (clasică) există posibilitatea de a se
efectua și o expertiză tehnică de (re)evaluare a mijloacelor de probă litigioase (a
deșeurilor). În procedura simplificată nu se mai readministrează probele de la
investigație dar se poate schimba încadrarea juridică a faptei și se pot administra noi
înscrisuri pentru ca cel acuzat să obțină o atenuare a sancțiunii. Ca și în cazul
acordului de recunoaștere a vinovăției, urmând procedura simplificată cel acuzat
30
primește beneficiul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea
comisă.
În instanță, până pronunțarea unei hotărâri, procesul poate dura de la unul-două
termene (în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției sau al judecății simplificate),
până la câțiva ani în procesele complexe (cum mai multe fapte și mai multe persoane
acuzate, spre exemplu). De obicei, termenele se dau la distanță de aproximativ o lună
unul de celălalt. De regulă, în această a doua etapă a judecății, faza clasică, procesul
înseamnă citirea publică a rechizitoriului (un termen), reluarea probelor efectuate în
dosar cu ocazia etapei investigațiilor (de obicei mai multe termene), concluziile finale
(de regulă un termen) și, în final, pronunțarea hotărârii.
După pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, indiferent că aceasta a avut
ca obiect acordul de recunoaștere, judecata simplificată sau cea clasică, atât
procurorul cât și persoana acuzată au dreptul la o (singură) cale de atac: apelul, care
se judecă de curtea de apel – dacă dosarul sa judecat în primă instanță la judecătorie
sau la tribunal, sau de Completul de 5 judecători al ÎCCJ dacă dosarul s-a judecat în
primă instanță la ÎCCJ.
Pentru cazuri excepționale există și căi extraordinare de atac: contestația în
anulare, revizuirea sau recursul în casație.
Persoanele judecate și condamnate în lipsă au dreptul să ceară rejudecarea
procesului.
Atât persoana acuzată cât și persoana vătămată în urma săvârșirii infracțiunii
pot cere unui judecător, separat de faza procesuală în care se află dosarul, să constate
că cercetările sunt în mod nejustificat întârziate și să obțină o hotărâre judecătorească
prin care să oblige organul judiciar în fața căruia se află cauza (procuror sau judecător)
să o soluționeze într-un anumit termen concret.
3.1.6 Măsuri de organizare administrativă în cadrul MP.
Prin Ordinul nr. 186/2018 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a instituit o rețea națională de procurori anume
desemnați în cercetarea infracțiunilor împotriva mediului, fondului forestier și
cinegetic național, precum și a infracțiunilor împotriva patrimoniului cultural și
natural. Rețeaua este organizată prin desemnarea a cel puțin unui procuror la nivelul
parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și a unuia sau a doi procurori la nivelul
parchetelor de pe lângă tribunale și curțile de apel, sub coordonarea procurorilor din
cadrul PÎCCJ.
Acest fapt este văzut ca un prim pas spre specializarea procurorilor în
investigarea infracțiunilor de mediu și în conștientizarea în rândul magistraturii a
importanței investigării și sancționării disuasive a acestor tipuri de infracțiuni.

31
 3.2 Garda Națională de Mediu
3.2.1 Este autoritatea principală de inspecție și control în ceea ce privește
activitățile și comportamentele persoanelor fizice și juridice cu impact asupra
mediului. Alături de ANPM și AFM completează trioul instituțional, aflat în
coordonarea MMAP, care asigură ocrotirea mediului înconjurător prin forța conferită
de autoritatea statului. Dintre cele trei entități surori, GNM reprezintă principala
autoritate din perspectiva prevenției și combaterii tuturor delictelor de mediu. În
componența sa se regăsesc structura centrală (comisariatul general), precum și 43 de
comisariate județene.
Funcționând potrivit dispozițiilor HG nr. 1005/2012, GNM deține atât
competențe generale cât și specifice de inspecție și control, pe următoarele
subdomenii:
- faptele/activitățile ce produc poluare;
- gestiunea deșeurilor, substanțelor și amestecurilor periculoase;
- biodiversitatea și ariile naturale protejate.
În ceea ce privește poluarea apelor, competența GNM pe linie de prevenție și
combatere este în special partajată cu Inspecția Apelor – organism specializat de
control din cadrul Administrației Naționale ”Apele Române”.
În ceea ce privește competențele generale, GNM (extras art. 13 alin. 1 din HG
nr. 1005/2012):
 controlează activitățile cu impact asupra mediului și aplică, după caz, sancțiuni
contravenționale persoanelor fizice sau juridice care le desfășoară;
 controlează respectarea măsurilor de protecție a mediului prevăzute în actele
de reglementare emise de autoritatea competentă pentru protecția mediului,
verifică îndeplinirea măsurilor stabilite prin programele pentru conformare și
planurile de acțiuni pentru activități economice și asigură controlul de
specialitate;
 constată faptele ce constituie contravenții și aplică sancțiunile în domeniul
protecției mediului, sesizează organele de urmărire penală competente și
colaborează cu acestea la constatarea faptelor care, potrivit legislației de mediu,
constituie infracțiuni;
 participă în mod direct la acțiuni de prevenire și combatere a faptelor de natură
infracțională în domeniul său de activitate, împreună cu organele competente,
prin personalul împuternicit în acest sens, în baza protocoalelor de colaborare
încheiate.
3.2.2 Bineînțeles, aceste competențe generale sunt pe deplin valabile și în
privința domeniului deșeurilor. Totuși, în mod specific pentru activitățile desfășurate
pe subdomeniul gestiunii deșeurilor, substanțelor și amestecurilor periculoase, GNM
are următoarele competențe (extras art. 13, alin. 2, pct. B din HG nr. 1005/2012):
32
  exercită, pe întreg teritoriul țării, controlul activităților operatorilor economici
privind conformarea la cerințele legislației de mediu în domeniul gestiunii
deșeurilor de orice natură;
 constată neconformitățile din actele de reglementare emise pentru activitățile
din domeniul gestiunii deșeurilor, aplică măsurile legale și stabilește proceduri
de control al surselor de poluare care au ca origine activități de eliminare a
deșeurilor (incineratoare, depozite de deșeuri);
 controlează activitățile operatorilor economici privind transportul deșeurilor;
 controlează realizarea importului, exportului și tranzitului de substanțe și
amestecuri periculoase, în conformitate cu prevederile legislației specifice în
vigoare și cu cele ale convențiilor internaționale din acest domeniu la care
România este parte;
 controlează respectarea prevederilor legale privind gestionarea, depozitarea și
valorificarea deșeurilor provenite în urma activității de creștere și îngrășare a
animalelor și păsărilor, de prelucrare și industrializare a produselor animaliere
și cerealiere, precum și activitatea de neutralizare a deșeurilor de origine
animalieră;
 colaborează cu autoritățile competente și cu cele de control din țară și din
celelalte state membre, pe domeniul său de competență.
3.2.3 În altă ordine de idei, dincolo de paleta de subdomenii enumerată mai
sus, comisarii GNM au puteri similare organelor de poliție națională în efectuarea
activităților de inspecție și control, în sensul că au dreptul:
- să aibă acces deplin, în condițiile legii, în orice situație, în amplasamentele și
incintele suspecte că găzduiesc activități cu impact negativ asupra mediului;
- să legitimeze, în vederea stabilirii identității, persoanele care încalcă sau sunt
suspecte că au încălcat dispozițiile legale relevante;
- să conducă, numai împreună cu cadrele de poliție sau jandarmi, la sediul
organelor competente, persoanele a căror identitate nu a putut fi stabilită și care
au săvârșit sau sunt suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale din domeniul de
competență propriu;
- să efectueze, în condițiile legii, controale ale mijloacelor de transport, când
există indicii cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în
domeniul protecției mediului;
- să participe, la solicitarea organelor competente, la efectuarea cercetării
persoanelor suspecte de săvârșirea unor infracțiuni prevăzute în legislația de
mediu;
- să rețină, în vederea confiscării, pe baza constatărilor efectuate, bunurile și
mijloacele de transport folosite, destinate sau rezultate în urma săvârșirii
faptelor ilegale;

33
 - să participe, la solicitarea organelor competente, la controlul specific în
punctele de trecere a frontierei;
- să dispună măsuri cu privire la confiscarea, în condițiile legii, a bunurilor a
căror fabricație, depozitare, transport, desfacere sau dobândire este ilicită și au
legătură cu protecția mediului.
3.2.4 În baza dispozițiilor legale și, după caz, a protocoalelor de colaborare,
comisarii GNM colaborează îndeaproape, cel puțin la nivel teoretic, cu celelalte
autorități cu care partajează competențe în zona prevenirii și combaterii delictelor de
mediu: poliție națională, jandarmerie, autorități locale (poliție locală). Ministerul
Public. Dată fiind competența extinsă pe care o are, GNM are/trebuie să aibă o
colaborare strânsă și cu celelalte autorități relevante (AVM, IGPF, DGAF, ANPM-
AJPM-uri, MMAP, ANPC).
Colaborarea cu poliția națională și jandarmeria. Un prim aspect vizează
competența partajată în ceea ce privește constatarea și sancționarea faptelor relevante
(în cazul nostru, cele la regimul deșeurilor). Potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (2) din
OUG nr. 92/2021, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor reglementate
în legislația cadru privind regimul deșeurilor se realizează inclusiv de către organele
poliției (naționale) și jandarmeriei. Separat de acest lucru, cu o importanță cel puțin
similară, sunt dispozițiile legale ce abilitează aceste autorități (deopotrivă drept și
obligație) fie să acorde sprijin concret comisarilor GNM în activitățile de inspecție și
control, fie să deruleze aceste activități pe cont propriu (art. 61 alin. 3 din OUG nr.
92/2021).
Colaborarea cu autoritățile locale. De asemenea există competență partajată
între GNM și aceste autorități (în special prin intermediul poliției locale) în ceea ce
privește constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul deșeurilor, la fel cum
aceleași autorități locale au competența de a participa la acțiuni comune de control
alături de comisarii GNM sau de a efectua aceste controale pe cont propriu. Desigur
aici intră în calcul și zona de competență teritorială sau anumite activități date în
competența exclusivă a GNM (controlul transporturilor de deșeuri peste graniță).
Separat, dacă în urma controlului s-au descoperit nereguli în legătură cu deșeuri
depozitate/găsite pe domeniul public (sau pe terenuri private dar cu proprietari
necunoscuți), autorităților publice locale le incumbă obligația de a lua măsurile ce se
impun pentru a asigura mutarea acelor deșeuri la un operator abilitat cu
valorificarea/eliminarea acestora (art. 22 alin. 3 OUG nr. 92/2021).
3.2.5 Important:
Chiar dacă, cel puțin teoretic, procurorii și polițiștii se pot sesiza din oficiu cu
privire la săvârșirea unor astfel de infracțiuni (de fapt – oricărui tip de infracțiune), și
tot teoretic pot exista persoane fizice sau juridice ce pot sesiza prin plângeri penale

34
sau denunțuri astfel de infracțiuni (legate de deșeuri) – aproape toate investigațiile
penale în domeniul analizat pleacă de la sesizări scrise ale Gărzii Naționale de Mediu.
Totuși, o provocare în sensul unei anchete mai rapide și mai eficiente o
reprezintă competențele limitate ale GNM atunci când este depistată o presupusă
infracțiune. În temeiul legislației române, comisarii GNM nu au competențe de
investigare penală: nu pot colecta probe pentru o investigație penală și nici să ia
declarații martorilor. Eventual, pot strânge informații pentru investigația preliminară
în sensul că, potrivit dispozițiilor art. 13 al. 1 lit. o din HG nr. 1005/2012 – comisarii
constată faptele ce au condus la prejudiciul asupra mediului, eventualele amenințări
iminente cu un astfel de prejudiciu și efectuează investigați pentru identificarea
persoanelor responsabile). În esență, dacă, în cursul unei inspecții/unui control,
aceștia suspectează că a fost săvârșită o infracțiune, trebuie să solicite poliției să
efectueze sarcinile de investigare. Există o dispoziție în legea procedural penală
română care oferă posibilitatea organismelor de implementare a legii de a se sesiza
din oficiu atunci când apreciază prin agenții proprii că sunt suspiciuni de infracțiune
(art. 61 alin. 1 Cod procedură penală). Același text de lege oferă entităților cum este
și GNM posibilitatea și totodată obligația de a încheia astfel un proces verbal scris
despre cele constatate. Cu aceeași ocazie, organele în discuție sunt abilitate să
conserve locul faptei. Această dispoziție trebuie însă privită cu precauție în condițiile
în care, în anul 2019, CCR a apreciat ca neconstituțional un text de lege ce conferea
puteri similare organelor de inspecție fiscală cu argumentul că orice probă nu poate fi
realizată decât după deschiderea unui dosar penal formal (Decizia nr. 72/2019).
3.2.6 La nivel național, în sfârșitul de an 2022, GNM desfășoară acțiunile de
inspecție cu 250 de echipe, formate din 2 comisari, repartizate pe 43 de județe. Cea
mai dificilă sarcină este aceea de a asigura permanența în PTF-urile de la granița cu
Ungaria.

3.3 Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră
Sunt două autorități înrudite, cu competențe atât pe linie administrativă, cât și
în zona de cercetare penală, ambele aflate în subordinea Ministerului Administrației
și Internelor.
Dacă pe linie de cercetare penală competența se referă, în linii mari, la
disciplina anchetei penale, sub umbrela Codului de procedură penală și a
supravegherii procurorului (cu precizarea că IGPF are competență exclusivă pe
criminalitatea transfrontalieră) – în sfera administrativă (competențe și organizarea
combaterii fenomenului) lucrurile stau diferit.
3.3.1 IGPF-ul, sub reglementarea dată de OUG nr. 104/2001, este structurat în
cinci inspectorate teritoriale și Garda de Coastă (pentru zona litorală). La rândul lor,
35
aceste structuri regionale au în subordine un număr total de 19 servicii teritoriale
(STPF-uri), corespunzătoare fiecărui județ de graniță. Pentru județele Brăila și
Ialomița există sectoare de frontieră (Dunărea interioară). Cele mai mici structuri sunt
puncte ale poliției de frontieră ce se organizează în fiecare PTF, inclusiv în
aeroporturile deschise traficului internațional. În PTF-uri IGPF conlucrează cu mai
multe autorități competente: poliția sanitar-umană (Inspecția Sanitară de Stat), poliția
sanitar-veterinară (ANSVSA), poliția fitosanitară (ANF), AVR, DGAF, GNM, etc. În
cadrul acestei colaborări, șeful punctului poliției de frontieră este șeful întregului PTF.
În esență, sub aspect administrativ, personalul IGPF se ocupă de controlul
persoanelor, bagajelor și mijloacelor de transport ale acestora cu ocazia trecerii lor
peste frontierele țării, operând în mod corespunzător în baza de date informatică
proprie. Nu verifică mărfuri/încărcături: fizic deloc, iar scriptic, câteodată, dar doar
aparența (existența actelor justificative). OUG nr. 105/2001, privind frontiera de stat
a RO, conferă șefului de PTF posibilitatea solicitării celorlalte autorități cu
competențe la frontieră de a efectua un alt control mai amănunțit, cu obligația
reprezentanților acestor autorități de a efectua controlul dacă li se solicită în acest sens
(art. 14 alin. 4). Cel puțin în sfera transporturilor cu deșeuri sau mărfuri second-
hand/uzate, aceasta este, de principiu, singura formă de cooperare cu GNM, iar
cazurile în care IGPF solicită un control mai amănunțit sunt rare în practică.
3.3.2 Spre deosebire de acest mod de lucru cu poliția de frontieră, GNM are o
relație de cooperare mai fructuoasă cu poliția națională (IGPR). În mod frecvent, în
funcție de situație, comisarii GNM solicită și primesc sprijinul organelor de poliție
(dar și de jandarmerie) pentru diferite acțiuni de inspecție și control. Este adevărat că
există și un cadru legislativ mai generos. Astfel, potrivit HG nr. 1005/2012 ce-i
reglementează activitatea, GNM are dreptul să fie însoțită la inspecțiile și controalele
cu risc ridicat de organele de poliție sau jandarmi, după caz, precum și să conducă
împreună cu aceste organe persoanele suspecte de fapte ilicite la sediile lor pentru
verificări mai amănunțite.
În domeniul afectat răspunderii penale, prin agenții și ofițerii ce fac parte din
corpul poliției judiciare, poliția națională (dar și poliția de frontieră) are atribuții
esențiale atât în ceea ce privește tranziția procedurilor dinspre administrativ spre penal
(strângere/recepare de informații, sesizări din oficiu), cât și în privința urmăririi
penale propriu-zise.
3.3.3 Este important să detaliem și asupra competențelor interne,
administrative, vizavi de resursele poliției judiciare pe care IGPR (dar și IGPF) le
pune la dispoziție în lupta cu infracțiunile din domeniul gestionării deșeurilor.
Pentru că, din punct de vedere al procedurii penale, competența după materie
este una generală, atât în privința infracțiunilor definite în OUG nr. 195/2005, cât și

36
în OUG nr. 92/2021 – ne vom raporta la domeniile mari de incidență, specifice
regimului de gestionare a deșeurilor.
Astfel, în cazul în care vorbim de trecerea de deșeuri peste graniță pe teritoriul
RO (inclusiv în zonele libere) putem avea o competență partajată. Pe de o parte poate
fi competent corpul poliției judiciare din cadrul IGPF atunci când infracțiunea se
constată la frontieră: tentativa la infracțiunile prev. de art. 66 alin. (2) lit. a
(introducerea nelegală în RO de bunuri uzate/SH-uri) sau litera d (introducerea
nelegală în RO de deșeuri) din OUG nr. 92/2021, ori, în anumite situații, infracțiunea
de contrabandă cu deșeuri prev. de art. 271 din Codul vamal sau infracțiunea de
abandonare de deșeuri în zonele libere, prev. de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 84/1992
privind regimul zonelor libere. Pe de altă parte, în principiu, dacă infracțiunile se
constată în interiorul țării, competența revine corpului poliției judiciare din cadrul
IGPR. Mai departe, cauzele pot fi instrumentate de diverse organe de cercetare
specializate: formațiuni SICE (când infracțiunile au și o componentă de fraudă în
dauna bugetului de stat sau a altor persoane), formațiuni tip AESP (în anumite situații
când avem deșeuri periculoase) sau formațiuni de ordine publică în celelalte cazuri.
În situația infracțiunilor legate de gestiunea deșeurilor în interiorul țării avem
competența corpului poliției judiciare din cadrul IGPR, iar mai departe cu implicarea
structurilor de tip SICE, AESP sau ordine publică după diferențele deja arătate mai
sus.
În cazul particular al infracțiunilor legate de gestionarea deșeurilor cu ambalaje
interesând atingerea cotelor de reciclare – competența de investigare va aparține, de
principiu, formațiunilor tip SICE, în condițiile în care încadrările juridice se referă în
principal la fraudarea bugetului de stat (a fondului de mediu gestionat de AFM).
Când alături de infracțiunea legată de deșeuri sunt cercetate și alte infracțiuni
asociate care atrag, per total, competența de investigare a DIICOT, atunci DCCO sau
BCCO-urile, după caz, sunt competente să ofere suportul necesar anchetei.
Când, alături de infracțiunile legate de deșeuri, în cauză se anchetează și
infracțiuni de mare corupție asociate, polițiștii detașași în cadrul DNA asigură
sprijinul necesar investigației pe care procurorii acestei structuri sunt competenți să
le instrumenteze.
Ordonanța privind regimul deșeurilor (OUG nr. 92/2021) abilitează organele
poliției naționale și jandarmeriei să constate și să aplice sancțiuni contravenționale
în materie (art. 62 alin. 2).

3.4 Agenția Națională pentru Protecția Mediului

3.4.1 Ca și GNM sau AFM, este un organism cu personalitate juridică proprie
ce funcționează sub coordonarea MMAP. Organizarea și funcționarea acesteia sunt
detaliate prin HG nr. 1000/2012, dar atribuții și competențe sunt acordate acesteia și
37
prin OUG nr. 92/2021. Este constituită dintr-o structură centrală și agenții județene
care au statut de servicii publice deconcentrate.
Este autoritatea care are, la nivel național, competența generică de
implementare a politicilor, strategiilor și a legislației în domeniul protecției mediului.
Este astfel instituția suport pentru MMAP în zona de normare, prin fundamentarea
proiectelor de acte cu caracter normativ, a strategiilor și politicilor sectoriale, precum
și a planurilor de acțiune în domeniul protecției mediului.
3.4.2 Ce ne interesează în mod deosebit este faptul că ANPM este autoritatea
de reglementare în același domeniu al protecției mediului. Adică, prin structurile sale
centrală și teritoriale, emite avizele, acordurile, autorizațiile sau autorizațiile integrate
de mediu. La nivelul art. 2 din OUG nr. 195/2005 sunt definite aceste noțiuni. Am
explicat aceste concepte în cadrul capitolului dedicat (vezi supra 2.3).
În domeniul reglementării, potrivit propriului regulament de organizare și
funcționare, prin structurile sale, ANPM:
- colaborează cu GNM în procesul de emitere a actelor de autorizare și aplicării
legislației de mediu;
- colaborează cu structurile GNM în vederea asigurării respectării cerințelor din
actele de reglementare;
- constată neconformitățile cu actele de reglementare emise, la sesizarea GNM ;
- centralizează datele la nivel local și transmite la GNM măsurile din programele
pentru conformare conform protocolului încheiat între ANPM și GNM.
3.4.3 Separat de rolul în zona de reglementare, ANPM are și următoarele
competențe relevante pentru instrumentarea infracțiunilor privind regimul deșeurilor:
- realizează prin AJPM-uri colectarea, validarea și prelucrarea datelor și
informațiilor în domeniul gestionării deșeurilor și al celor privind chimicalele
(ROF, Partea IV-a, sect. III.1.n);
- administrează la nivel național Registrul european al poluanților emiși și
transferați (o parte dintre aceștia, cum sunt incineratorii, având ca obiect
gestionarea de deșeuri);
- administrează la nivel central Registrul național al producătorilor și
importatorilor de echipamente electrice și electronice și Registrul național al
producătorilor de baterii și acumulatori;
- ține la nivel central Registrului Național al Firmelor care nu sunt obligate să
dețină autorizație de mediu ( art. 36 din OUG nr. 92/2021);
- prin laboratoarele existente teoretic în toate structurile sale efectuează prelevări
și încercări cu privire la deșeuri, inclusiv în domeniul poluării rezultate din
gestionarea deșeurilor (art. 8 lit. d din HG nr. 1000/2012, precum și ROF,
Partea IV-a, sect. III.1.j);

38
 - aprobă prin AJPM-uri transporturile de deșeuri periculoase pe teritoriul
României (ROF, Partea IV-a, sect. V.4.a);
- prin structura centrală asigură prelucrarea documentelor de notificare pentru
transportul transfrontalier de deșeuri, conform Regulamentului nr. 1013/2006;
- identifică prin AJPM-uri operatorii economici care trebuie să raporteze date și
informații referitoare la generarea și gestionarea deșeurilor și asigură instruirea
acestora (ROF, Partea IV-a, sect. III.1.m);
- prin laboratorul de referință de la nivelul structurii centrale analizează cazurile
de incertitudine referitoare la caracterizarea și clasificarea deșeurilor și face
propunerea de încadrare corespunzătoare (art. 8 al. 3 OUG nr. 92/2021);
- monitorizează și controlează cantitățile de deșeuri municipale eliminate prin
depozitare în vederea asigurării îndeplinirii cotelor maxime de depozitare până
în 2035 (art. 16 din OG nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor).
3.4.4 Important:
Colaborarea dintre ANPM (cu toate structurile sale) – pe de o parte și GNM,
AFM și ANPC – pe de cealaltă parte are de suferit și reprezintă o posibilă
vulnerabilitate pentru protecția mediului în general, iar în particular pentru eforturile
de combatere a delictelor ce implică deșeurile. În esență, autoritățile cu rol de
inspecție (GNM, ANPC, AFM) contestă în multe cazuri condițiile și parametrii
validați de ANPM/AJPM-uri în autorizațiile de mediu eliberate operatorilor implicați
în managementul deșeurilor7. În acest sens, au fost constatate destule cazuri de
autorizații care, deși priveau activități similare, condițiile și parametrii de funcționare
difereau fără un motiv aparent8.

3.5 Administrația Fondului pentru Mediu

3.5.1 Funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale,
cu personalitate juridică, în coordonarea MMAP. Este organizată și funcționează în
baza ROF aprobat prin HG nr. 1/2006. Fondul de mediu, pe care este chemată să îl
gestioneze, reprezintă un instrument economico-financiar destinat realizării
proiectelor și programelor în materie de protecția mediului și este reglementat prin
OUG nr. 196/2005.
De la fondul de mediu sunt finanțate la nivel național mai multe programe
printre care cele mai cunoscute sunt rabla clasic, rabla pentru electrocasnice sau casa
verde clasic. Desigur sunt mult mai multe programe în curs de derulare sau pregătite
pentru deschidere care pot fi consultate pe site-ul autorității.

7
Potrivit reprezentanților GNM.
8
GNM, idem.
39
 3.5.2 Fondul de mediu se constituie prin contribuția persoanelor fizice/juridice
ce desfășoară activități cu impact aspra mediului având la bază principiile universale
și europene poluatorul plătește și responsabilitatea producătorului.
Sunt astfel obligați să declare către AFM cantitățile introduse pe piața națională
și, după caz (opțiune), să plătească contribuții în nume propriu pentru deșeurile
generate ori să încheie contracte prin care își externalizează (deleagă) această
obligație – următorii:
- importatorii de materii prime și produse ambalate, ambalaje de desfacere
(caserole, pungi, pahare, etc), EEE-uri, baterii/acumulatori, anvelope noi și/sau SH,
substanțe chimice periculoase, uleiuri, pungi cu mâner din materiale neregenerabile;
- producătorii pe piața internă de materii/produse dintre cele precizate mai sus.

3.5.3 Important:
În principiu în ceea ce privește gestionarea deșeurilor de ambalaje, în vederea
atingerii obiectivelor pe care și le-a asumat ca stat membru al UE, RO trebuie să atingă
anumite ținte de reciclare începând cu anul 2019. Mai exact, statul român trebuie să
se asigure că, spre exemplu, la nivelul anului 2022, importatorii/producătorii
reciclează cel puțin 60% hârtie/carton, 22,5% plastic, 60% sticlă, 50% metal, 20%
aluminiu, 15% lemn – din ambalajele introduse pe piața internă (Anexa 3 din OUG
nr. 196/2005). Astfel, potrivit legislației, dacă un operator economic nu-și
îndeplinește această țintă de reciclare anuală, are obligația să plătească la fondul de
mediu o sumă în cuantum de 2 lei/kg pentru diferențele dintre aceste standarde
minime și cantitățile efectiv reciclate.
Pentru a putea atinge aceste ținte de reciclare, s-a reglementat posibilitatea
delegării (externalizării) acestei obligații către societăți comerciale specializate,
denumite Organizații care Implementează obligațiile privind Răspunderea Extinsă a
Producătorului). Aceste entități, denumite generic OIREP-uri (și, în trecut, OTR-uri),
în număr de 16 înregistrate și licențiate la nivel național, se angajează contra cost, pe
bază de contract, de către mai marii sau mai micii producători/importatori de
ambalaje/bunuri ambalate pe piața internă, să îndeplinească în numele acestora din
urmă țintele anuale de reciclare/valorificare/incinerare cu recuperare de energie.
Separat de deșeurile din ambalaje, importatorii și producătorii își pot delega în
același fel răspunderea (către OIREP-uri) și în privința reciclării anvelopelor, EEE-
urilor, bateriilor și acumulatorilor sau corpurilor de iluminat – pentru toate acestea
fiind reglementate de asemenea ținte legale în acest sens. Pentru neatingerea țintelor
se plătesc în prezent următoarele contribuții: 2 lei/kg de anvelope uzate, 4 sau 8 lei/kg
(după caz) de EEE-uri, 4 lei/kg de baterii/acumulatori portabili, 20 lei/kg de surse de
iluminat.
3.5.4 Fondul de mediu se alimentează din mult mai multe surse, nu doar din

40
taxele per kilogram aferente diferențelor dintre țintele legale anuale de
reciclare/valorificare/incinerare cu recuperare de energie și cele efectiv realizate de
către importatorii/producătorii de ambalaje/bunuri ambalate sau alte categorii mai sus
arătate ori de către OIREP-urile astfel delegate. În acest sens sunt obligați să
contribuie următorii:
- comercianții de produse ambalate: atunci când se supra-ambalează produsele
astfel cum au venit ambalate de la producător/importator (după aceleași reguli
expuse mai sus);
- unitățile administrativ teritoriale (UAT-urile): o contribuție de 50 lei/tonă în
cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 60% a cantităților de
deșeuri eliminate prin depozitare din deșeurile municipale, plata făcându-se
pentru diferența dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual și cantitatea
efectiv încredințată spre reciclare și alte forme de valorificare;
- OIREP-urile: atunci când nu-și îndeplinesc obligațiile contractate;
- colectorii/valorificatorii/salubriștii: cei aflați în relații contractuale cu OIREP-
urile, atunci când nu sunt atinse țintele anuale despre care am arătat mai sus;
- comercianții de deșeuri (axați pe colectare/valorificare): 2% din cantitățile
comercializate (reținere la sursă, declarare și virare);
- operatorii depozitelor de deșeuri (gropilor de gunoi): 80 lei/tonă, pt deșeurile
municipale și deșeurile provenind din construcții și desființări (de menționat că
acest cost e suportat în final de către producătorul deșeului);
- proprietarii sau administratorii de păduri: 2% din valoare de vânzare a
materialului lemnos;
- gestionarii fondurilor de vânătoare: 3% din tariful de gestionare a fondurilor
de vânătoare înscris în contractele de gestionare;
- operatorii autorizați pentru emisiile de gaze cu efect de seră: 100 euro/tonă de
dioxid de carbon echivalent aferente certificatelor de emisii de gaze cu efect de
seră corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră nerestituite din anul
anterior.
În plus, AFM-ul este și depozitarul unor sume de bani cu destinație specială pe
care operatorii depozitelor de deșeuri sunt obligați să le constituie la dispoziția
acestuia (vezi OG nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor):
- fondul pentru închiderea și monitorizarea post-închidere a depozitului, ce se
alimentează constant de operator pe perioada de ”viață” a depozitului;
- după caz, o sumă de 10% din valoarea lucrărilor stabilite prin proiectul tehnic
al depozitului, avansată ca și garanție de operator înainte de a începe operarea
depozitului.
3.5.5 Din anul 2020 AFM gestionează o platformă informatică menită să
asigure mai eficient pe plan național trasabilitatea deșeurilor din ambalaje. Este

41
vorba de Sistemul Informatic de Asigurare a Trasabilității Deșeurilor (SIATD), care
permite monitorizarea și verificarea în timp real, la nivel de document financiar-
contabil și justificativ, a tuturor tranzacțiilor/operațiunilor cu deșeuri de ambalaje
pentru care OIREP-urile finanțează costurile nete privind gestionarea acestora. În
acest sistem au obligația să se înroleze nu doar OIREP-urile, ci și toți operatorii care
desfășoară activități de gestionare a deșeurilor cu ambalaje în aval de OIREP-uri:
operatori economici care desfășoară activități de colectare, salubrizare,
valorificare/reciclare, asociații de dezvoltare intercomunitară, unități administrativ-
teritoriale.
Prin gradul înalt de transparentizare a operațiunilor, sistemul este menit să
reducă fenomenul de fraudare, manifestat prin tendința unora dintre operatori
(OIREP-uri și cei în aval de aceștia) de a emite în fals tot diverse documente
justificative referitoare la proveniența și cantitățile reciclate.
Astfel, utilizatorii SIATD înregistrează în sistem date ca:
a) În cazul OIREP-urilor – propria capacitate, activități autorizate prin licența de
operare / autorizația de mediu, capacitățile de colectare și procesare, tipul de
deșeuri de ambalaje care pot fi contractate, punctele de lucru, inclusiv
coordonatele GPS ale acestora;
b) În cazul operatorilor în aval de OIREP-uri, înainte de efectuarea oricărei
operațiuni de achiziție/ vânzare/ transport/ recepție de deșeuri de ambalaje,
aceștia înscriu în program date și informații referitoare la coordonatele lor de
contact, cantitățile și tipul de deșeuri de ambalaje tranzacționate, OIREP-ul în
numele căruia se efectuează respectiva tranzacție, avizul, fotografii, din mai
multe unghiuri, pentru încărcătură (cel puțin două unghiuri) și pentru mijlocul
de transport încărcat înaintea deplasării (cel puțin 4 unghiuri: față, lateral, bord-
kilometraj, spate).
La inițierea unei tranzacții cu deșeuri, aplicația SIATD va genera formulare
standard care, după completare, generează un cod unic de tranzacție a deșeurilor de
ambalaje, pentru fiecare transport înregistrat în platformă.
Ulterior, fiecare utilizator care preia deșeuri de ambalaje în
vederea valorificării/ reciclării/ vânzării etc. are obligația de a confirma cantitatea
netă și cantitatea brută de deșeuri tranzacționate, pe tip de material, prin validarea
codurilor unice aferente acestora, într-un termen de maximum 5 zile de la data
recepției deșeurilor.
În cazul în care codul unic de tranzacție nu este confirmat, tranzacția nu este
luată în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor minime de valorificare și reciclare.
Neutilizarea SIATD de către cei obligați la aceasta constituie contravenție și se
sancționează cu amendă.

42
 3.5.6 Tot în cadrul AFM funcționează din anul 2021 Registrul de înregistrare
a deșeurilor introduse în România în scopul valorificării sau, pe scurt, ROAFM.
Funcționează în baza HG nr.788/2007 (cu modificările la zi) precum și a
Metodologiei de înregistrare, raportare și declarare a operatorilor economici care
introduc în țară deșeuri pentru valorificare ( aprobată prin Ordinul nr. 1736/2022).
Este un registru electronic și, deși folosește platforma SIATD ca suport pentru
înregistrarea cererilor de înrolare, nu se confundă cu acesta din urmă.
Odată înregistrați în ROAFM, operatorii economici care introduc deșeuri în
țară pentru a fi valorificate sunt obligați să înscrie în registrul electronic următoarele
categorii de date (practic obligațiile sunt ale operatorilor ce realizează valorificarea):
a) La înrolare:
- coordonatele de contact (inclusiv ale punctelor de lucru);
- autorizația de mediu și viza anuală, după caz;
- capacitatea anuală de procesare, pentru fiecare cod de deșeu (în clasificarea
legală);
- estimările anuale ale cantităților de deșeuri atât pentru cele provenind din RO,
cât și pentru cele importate sau transferate din UE;
b) Cu minim 24 de ore înainte de ajungerea în PTF a deșeurilor:
- datele de contact ale persoanei ce organizează transferul (după caz, și ale
notificatorului);
- PTF-ul/BVF-ul;
- data estimată de intrare și cantitatea efectivă (tone/mc);
- denumirea deșeului (+ codul);
- datele de identificare ale transportatorilor;
- operațiunea de recuperare (codul R din Anexa 3 la OUG 92/2021);
c) În maxim 48 de ore de la acceptarea transferului de către GNM:
- recepție cantitativă la punctul de lucru unde se află instalația de valorificare
(tone/mc);
- data de primire la punctul de lucru unde se află instalația de valorificare.
Există la acest moment în țară 81 de societăți înscrise în ROAFM ca fiind
autorizate să valorifice/recicleze deșeurile provenite din transfer peste frontiere.
3.5.7 La rândul lor, tot pe bază de cont și semnătură electronică, reprezentanții
GNM operează în ROAFM asupra intrărilor de deșeuri în țară în vederea valorificării,
fie cu ocazia controlului în PTF, fie cu ocazia controlului ulterior la destinație –
următoarele categorii de decizii:
A. În PTF:

43
  Status transfer acceptat cu sigiliu, data status acceptat cu sigiliu. Verificarea
se realizează la punctul de lucru unde se află instalația de valorificare, iar data
se va completa automat de către sistem.
 Status transfer acceptat, data status acceptat. Verificarea se realizează la
punctul de frontieră, iar data se va completa automat de către sistem.
 Status transfer neacceptat, data status neacceptat, măsura de interzicere
intrare în țară, număr document, data. Verificarea se realizează la punctul de
frontieră, iar data se va completa automat de către sistem.
B. La destinație (la instalația de valorificare):
 Status transfer acceptat, data status acceptat.
 Status transfer neacceptat, data status neacceptat, demararea procedurii de
preluare a deșeurilor în cazul unui transfer neacceptat, documente, număr,
dată, punctul de trecere a frontierei de stat (denumirea biroului vamal de ieșire
din România).
3.5.8 În baza statutului său de organ fiscal, AFM este abilitat să desfășoare
controale de specialitate, potrivit Codului de procedură fiscală, la operatorii
economici obligați să plătească taxe la fondul de mediu.

3.6 Autoritatea Vamală Română (AVR)

3.6.1 Funcționează ca entitate cu personalitate juridică proprie în cadrul
Ministerului Finanțelor. Ființează sub această denumire de la sfârșitul anului 2021,
prin preluarea resurselor și competențelor fostei Direcții Generale a Vămilor (Legea
nr. 268/2021). Principalele reglementări ce ghidează activitatea acestei autorități sunt
Codul vamal (Lg. nr. 86/2006), precum și regulamentele vamale comunitare (dintre
care cel mai important este Regulamentul (UE) 952/2013 al Parlamentului european
și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii).
De principiu, toate mărfurile/produsele care traversează frontiera externă a UE
trebuie verificate, clasificate și impozitate de autoritățile vamale locale.
3.6.2 AVR este structurată la nivel operativ în 7 direcții regionale vamale și
89 de birouri vamale de frontieră (BVF) și birouri vamale de interior (BVI). La granița
cu Republica Moldova funcționează 7 birouri vamale - cel mai important fiind Albița.
La granița cu Ucraina funcționează 5 birouri vamale - cel mai important fiind Siret.
La granița cu Serbia funcționează 6 birouri vamale - cel mai important fiind Moravița.
Marea majoritate a acestora au un specific rutier, iar unele și cu specific
feroviar. La Marea Neagră, funcționează 4 birouri vamale, destinate supravegherii și
controlului vamal al mărfurilor transportate pe cale maritimă, principalul port fiind
Constanța. Pentru bunurile sau mărfurile care fac obiectul traficului aerian sunt
44
deschise 15 birouri vamale, cel mai important fiind biroul vamal Otopeni Călători
care este organizat în cadrul Aeroportului Internațional București Henri Coandă.
Supravegherea și controlul mărfurilor și navelor care circulă pe fluviul Dunărea, care
separă România de Bulgaria și Serbia, este asigurată de 15 birouri vamale. Birourile
vamale de interior, în număr de 37, au atribuții atât în ceea ce privește vămuirea
mărfurilor, cât și în ceea ce privește autorizarea operatorilor sau mișcarea și
supravegherea fiscală a operațiunilor cu mărfuri accizabile.
3.6.3 Prin birourile vamale de frontieră (BVF) AVR are ca principale atribuții
generice supravegherea și controlul vamal al mărfurilor care fac obiectul traficului
internațional, al bunurilor și valorilor aparținând călătorilor și al mijloacelor de
transport la frontiera externă a României (frontiera externă UE).
3.6.4 De cealaltă parte, de principiu prin intermediul transportatorilor,
operatorii care importă bunuri în RO (în cazul nostru deșeuri ca atare sau deșeuri
escamotate în bunuri uzate/folosite/second-hand) trebuie să realizeze următoarele
activități în BVF-uri sau, după caz, în BVI-uri:
- Prezintă mărfurile și documentele justificative (facturi, documente de transport
mărfuri, licențe, certificate de origine, certificate de abilitate. certificate de
înmatriculare a mijloacelor de transport care trec frontiera etc.).
- Formulează declarație de depozitare temporară.
- Elaborează declarația vamală.
- Iau act de plasarea sub regim vamal al mărfurilor.
- Suportă controlul vamal.
- Suportă încadrarea tarifară (tratamentul vamal) în funcție de nomenclator (NC
sau TARIC), valoarea în vamă a mărfurilor și originea acestora.
- Plătesc taxele vamale și alte taxe (sau oferă garanții, după caz).
- Primesc dreptul de punere în liberă circulație a mărfurilor importate (liber de
vamă).
3.6.5 Din perspectiva originii încărcăturilor de deșeuri există două ipotezele
în care autoritățile vamale de la birourile de frontieră sunt implicate:
a) Atunci când este vorba de importuri din afara comunității europene (deșeuri
neunionale). Datorită obligației de plată a taxelor vamale, acest tip de activitate
are o incidență redusă spre zero. Practic nimeni nu vrea să importe deșeuri
pentru care să mai și plătească taxe vamale.
b) Atunci când este vorba de transferuri de deșeuri originare dintr-un stat UE dar
care tranzitează zone din afara teritoriului Comunității. Se pune problema în
special în cazul transportului maritim de deșeuri care ajung să intre în țară prin
biroul vamal de frontieră Constanța Sud – Agigea.

45
 3.6.6 Pentru deșeurile (sau mărfurile uzate/SH) care ajung în portul Constanța
Sud - Agigea, deci care tranzitează pe cale maritimă spațiul non-comunitar, la BVF
se realizează următoarele activități relevante:
- Operatorul depune o declarație sumară de intrare (art. 127 din Regulamentul
(UE) 952/2013 de stabilire a Codului vamal Comunitar). Aceasta se depune la biroul
vamal unde are loc prima intrare, într-un anumit termen, anterior introducerii
mărfurilor pe teritoriul Uniunii, și conține datele necesare pentru analiza de risc
efectuată în vederea atingerii obiectivelor de securitate și siguranță.
- BVF efectuează o analiză de risc pentru declarația sumară de intrare (art.
128 din Regulamentul (UE) 952/2013). Biroul vamal asigură, într-un anumit termen,
efectuarea unei analize de risc, în special în scopul securității și siguranței, pe baza
declarației sumare de intrare și ia măsurile necesare (ce tipuri de controale se impun)
în funcție de rezultatele acestei analize de risc.
- BVF efectuează o supraveghere vamală a mărfurilor, până la stabilirea
statutului vamal sau unional al acestora (art. 34 din Regulamentul (UE) 952/2013).
Mărfurile care sunt introduse pe teritoriul Uniunii sunt supuse, de la data introducerii,
unei supravegheri vamale și pot face obiectul controalelor vamale. Mărfurile rămân
sub supraveghere atât timp cât este necesar pentru a le fi determinat statutul vamal,
iar supravegherea nu încetează decât cu permisiunea autorităților vamale. Decizia de
efectuare a unui control faptic asupra mărfurilor se decide de conducerea Biroului
Vamal pe baza analizei de risc.
- BVF stabilește statutului vamal al mărfurilor (art. 153 din Regulamentul
(UE) 952/2013). Ca regulă generală, toate mărfurile care se află pe teritoriul vamal al
Uniunii sunt presupuse a fi mărfuri unionale, cu excepția cazului în care se stabilește
faptul că acestea nu au statutul vamal de mărfuri unionale. În anumite cazuri în care
nu se aplică prezumția de mărfuri unionale, statutul vamal unional trebuie dovedit.
Astfel, la introducerea mărfurilor pe teritoriul Uniunii pe cale maritimă, la biroul
vamal de intrare este necesară prezentarea unei dovezi a statutului unional.
Important: Specificitatea documentației mărfurilor comunitare introduse în
zona de frontieră pe cale maritimă/fluvială este legată de faptul că, deși aquis-ul
comunitar nu prevede obligativitatea întocmirii unor formulare vamale, prin prisma
faptului că mărfurile unionale părăsesc temporar teritoriul comunitar în timpul
transportului pe cale maritimă sau fluvială, se instituie pentru operatorii economici
obligativitatea întocmirii unui document relativ similar cu declarația vamală, denumit
generic document T2L, în care sunt înscrise datele specifice tranzacției (furnizor,
achizitor, denumire mărfuri, caracteristici, natura lor, mijloc transport, data expediției,
etc).
3.6.7 Între AVR și GNM există, cel puțin teoretic, o colaborare serioasă pe
acest domeniu. Temeiuri legale în acest sens există atât în Codul vamal român cât și

46
în legislația ce reglementează organizarea și competențele GNM. Oricum, în zona de
frontieră Constanța Sud – Agigea, atunci când autoritățile vamale identifică după
codul mărfurilor că este vorba de import de deșeuri, alertează GNM care vine prin
comisarii săi și efectuează procedura de control fizic.
Între aceste două autorități există încheiat un protocol de colaborare inter-
instituțională din anul 2010. Acest parteneriat are însă un caracter general, cuprinzând
toată legislația aplicabilă în domeniul protecției mediului în vigoare la data semnării,
în conținutul său nefiind totuși cuprinse în mod exact și detaliat măsurile care sunt
necesare a fi întreprinse în vederea identificării și stopării traficului ilicit cu deșeuri.

3.7 Direcția Generală Antifraudă Fiscală

3.7.1 Organism cu personalitate juridică proprie, funcționează în cadrul ANAF

în baza OUG nr.74/2013, cu modificările la zi. Are o structură centrală și opt direcții
regionale.
În scopul prevenirii și combaterii faptelor de fraudă fiscală și vamală și de
evaziune fiscală inspectorii antifraudă verifică respectarea reglementărilor legale
privind circulația persoanelor și mărfurilor în PTF-uri, porturi, gări, autogări,
aeroporturi, pe căi ferate și fluviale și pe drumurile publice, iar conducătorii
mijloacelor de transport sunt obligați să oprească la semnalele personalului DGAF.
3.7.2 Spre deosebire de AVR, ce nu are nicio bază de date cu mărfurile
unionale pe care le verifică (adică cele unionale ce tranzitează în afara teritoriului
comunității înainte de a ajunge în RO), DGAF gestionează sistemul informatic
TRAFIC CONTROL prin care ia în evidență mărfurile ce tranzitează toate PTF-urilre
și, pe baza unei analize de risc, informează în timp util GNM despre potențialele
delicte ce vizează traficul de deșeuri. În acest sens, există un protocol de colaborare
încheiat între cele două instituții – DGAF și GNM. Odată trecuți prin filtrele de la
frontieră ale inspectorilor DGAF, transportatorii le înmânează acestora documentele
însoțitoare ale mărfurilor. Inspectorii nu deschid încărcăturile și, de principiu, nu le
verifică fizic, dar scanează toate aceste documente. În funcție de bunurile transportate
(deșeuri sau mărfuri second-hand/uzate, în cazul nostru), inspectorii alertează prin
corespondență electronică (e-mail) reprezentanții GNM de la punctul de destinație al
acestora. Alertele se dau în funcție de instrucțiunile pe care reprezentanții GNM le-
au pus la dispoziția DGAF pe baza protocolului amintit.
3.7.3 Important.
Nu de puține ori – și acest lucru este valabil pentru PTF-urile de la granița cu
Ungaria/Bulgaria (pentru că la granițele unde sunt BVF-uri controalele pe mărfuri
sunt riguroase) – filtrele DGAF sunt ultima linie de apărare contra numărului mare de
transporturi de mărfuri (deșeuri/SH/uzate) ce pătrund din Comunitate în RO. Astfel,

47
chiar în condițiile restrângerii PTF-urilor dedicate intrărilor/ieșirilor de deșeuri/bunuri
SH sau uzate, GNM nu are suficiente resurse pentru a controla trecerile peste frontieră
24 de ore/zi, 365 de zile pe an. Sunt intervale din săptămână (nopțile de la sfârșit de
săptămână) sau din an (sărbători legale) când comisarii GNM nu reușesc să controleze
toate intrările de deșeuri în țară. Aceste transporturi nu scapă niciodată însă de
controlul inspectorilor antifraudă din cadrul DGAF.
3.8 Autoritatea pentru Protecția Consumatorului
3.8.1 Funcționează sub această denumire din anul 2003 (anterior având
denumirea de OPC), iar în prezent este organizată, potrivit nr. HG nr. 700/2012, într-
o structură centrală și 8 comisariate regionale la nivel de țară. La rândul lor,
comisariatele regionale au în structura proprie și comisariate județene. Este o entitate
autonomă în subordinea Guvernului.
Atribuția de bază și, totodată, generică a acestei autorități este aceea de
supraveghere și control asupra pieței interne de bunuri și servicii în scopul protecției
consumatorilor împotriva practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și
intereselor lor economice.
3.8.2 Reglementările relevante pentru obiectul de activitate al acestei entități
sunt OG nr. 21/1992 (Rep.) privind protecția consumatorilor, Legea nr. 245/2004
(Rep.) privind securitatea generală a produselor și Legea nr. 296/2004 privind Codul
consumului.
Conceptele principale în această materie sunt:
- consumator = orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în
asociații, atunci când nu acționează ca profesionist (art. 2 pct. 2 din OG nr.
21/1992);
- produs sigur = produsul care, folosit în condiții normale sau previzibile, nu
prezintă riscuri sau care prezintă riscuri minime, ținând seama de întrebuințarea
acestuia; riscul se consideră acceptabil și compatibil cu un grad înalt de
protecție pentru siguranța și sănătatea consumatorilor (art. 2 pct. 2 din OG nr.
21/1992);
- produs periculos = produsul care nu poate fi definit ca produs sigur (art. 2 pct.
10 din OG nr. 21/1992);
- produs cu defecte = produsul la care modul de prezentare, utilizarea previzibilă
și data achiziționării nu oferă siguranță consumatorului, producând pagube
acestuia (art. 2 pct. 11 din OG nr. 21/1992);
Definiții similare se regăsesc și în Legea nr. 245/2004 (Rep.) privind securitatea
generală a produselor. În plus, aici sunt definiți și alți termeni relevanți intermediari,
cum ar fi produsul care ar putea fi periculos sau produsul care poate prezenta riscuri.
Și Codul consumului conține definiții asemănătoare.

48
 Astfel, legea interzice clar operatorilor să comercializeze către consumatori
produse care, utilizate în condiții normale, pot pune în pericol viața, sănătatea sau
securitatea consumatorilor. Altfel spus, legea cere comercianților (producători/alți
comercianți) să pună pe piață numai produse sigure (art. 3 alin. 1 Lg nr. 245/2004).
3.8.3 Ca și măsuri complementare în urma controalelor, comisarii ANPC sunt
abilitați de lege să dispună mai multe tipuri de măsuri, cum sunt (art. 10 din Lg. nr.
245/2004):
- interzicerea temporară, până la definitivarea unor măsuri de evaluare luate în
paralel, a introducerii pe piață a produselor care ar putea fi periculoase +
măsuri adiacente pentru asigurarea evaluării;
- interzicerea introducerii pe piață a produselor periculoase + măsuri adiacente
pentru asigurarea acestei interdicții;
- retragerea de pe piață a produselor periculoase ce nu au fost comercializate
încă + măsuri adiacente pentru asigurarea eficienței acestei măsuri;
- returnarea de la consumatori a produselor periculoase ce au apucat să fie
comercializate către aceștia.
Alăturate sancțiunilor contravenționale (o parte dintre cele complementare sunt
enumerate mai sus) sunt anumite măsuri cu caracter administrativ pe care ANPC și
structurile sale le pot adopta:
- să pună de sigilii în diferite stadii ale controalelor și inspecțiilor;
- să preleveze eșantioane relevante din produsele de evaluat;
- să apeleze instituțional la laboratoare acreditate/agreate în vederea analizării
eșantioanelor prelevate;
- pe baza informațiilor obținute în urma controalelor (inclusiv documente), și
interpretând dispozițiile legilor în vigoare pe anumite subdomenii concrete, să
ofere direct concluziile finale ale evaluării.
Revenind la ultima idee de mai sus, în vederea luării măsurilor legale,
structurile ANPC au competența ca, fie cu sprijinul producătorilor bunurilor/al altor
autorități, fie pe cont propriu, să facă evaluarea riscurilor produselor controlate în
așa fel încât concluziile sale finale asupra caracterului periculos/sigur al produselor
evaluate să fie temeinic fundamentate.
3.8.4 Implicarea ANPC în materie de deșeuri.
Nu este vorba de produse ce se comercializează ca deșeuri în sine. Se
evidențiază aici bunurile/produsele ce se regăsesc ca atare în documentele de
proveniență ale comerciantului controlat, dar care nu sunt noi, ci second-hand-
uri/uzate/folosite. Cele mai des întâlnite categorii de acest fel sunt textilele,
anvelopele și EEE-urile.
În metodologia de inspecție și control, ce se regăsește pe site-ul instituției,
distingem între următoarele ipoteze:
49
 A. Situația importului de bunuri/produse. Adică atunci când sunt aduse în țară
bunuri din afara UE (țări terțe). Astfel, potrivit pct. 4.8 alin. 4 lit. f) din capitolul IV
(reguli procedurale), în cazul în care, în desfășurarea atribuțiilor la punctele de
control vamal, comisarii ANPC descoperă produse ce prezintă indicii rezonabile că
pot fi deșeuri, aceștia înștiințează de îndată în scris GNM (cu notificare simultană a
importatorului) urmând ca, în funcție de rezultatul analizelor efectuate, să se
autorizeze sau să se interzică punerea lor în circulație.
B. În restul situațiilor (transfer din țări UE, mișcări de bunuri/produse exclusiv
pe piața internă) – se deduce faptul că bunurile suspecte a fi deșeuri se sigilează de
către comisarii ANPC în urma controlului pe care aceștia îl fac. Odată finalizată
evaluarea produselor/bunurilor, în măsura în care se apreciază că sunt deșeuri (în
paragraful anterior am arătat cum se ajunge la această concluzie), comisarii ANPC
încheie proces – verbal de sancțiune contravențională, dispun interzicerea punerii pe
piață a acestora (sau retragerea, după caz), iar mai apoi sunt abilitați să ridice sigiliile
doar atunci când operatorul controlat vine cu garanții adecvate (de exemplu, vine cu
contract clar de valorificare sau eliminare legală a acelor deșeuri, vezi pct. 4.4.5. lit.
c paragraf II din Capitolul IV al metodologiei).
În materia EEE-urilor lucrurile sunt clare vizavi de acceptarea punerii în
circulație a unor astfel de produse uzate/second-hand. Mai exact, există o
reglementare în acest sens, respectiv OUG nr. 5/2015 privind deșeurile de
echipamente electrice și electronice, în care se specifică foarte clar criteriile de
deosebire a EEE-urilor folosite/second-hand ce pot fi puse în circulație de cele ce nu
mai au această aptitudine și sunt considerate DEEE-uri. Anexa 12 din această
reglementare oferă criterii relevante în acest sens și reprezintă un instrument cât se
poate de util pentru ANPC și GNM atunci când trebuie să evalueze transporturile cu
astfel de echipamente uzate ce vin la noi în țară din spațiul comunității europene.
Evident, o astfel de reglementare oferă suport juridic substanțial și activității de
cercetare penală întrucât facilitează probarea a două elemente cheie: statutul de deșeu
al corpului delict și latura subiectivă a eventualei infracțiuni investigate.
Cu totul altfel stau lucrurile în materie de textile. Există și aici o reglementare
specifică, respectiv HG nr. 163/2007, privind introducerea pe piață, comercializarea
și distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte purtată sau uzată și a articolelor
textile purtate sau uzate. Nu există în schimb criterii clare de diferențiere a articolelor
uzate/SH-uri (apte din toate punctele de vedere de a merita să fie introduse pe piață)
și astfel de bunuri ce sunt de fapt deșeuri. Aceasta și pentru că norma în discuție le
privește strict din perspectiva siguranței/riscurilor pentru consumatori, nu și a altor
criterii cum ar fi durata probabilă de utilizare în viitor sau cererea din piață existentă
la un moment dat. Criteriul pe care această normă îl reglementează este ca bunurile
să fi fost supuse operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție efectuate de
persoane fizice sau juridice specializate în domeniu și să fie însoțite de un document,
50
distinct pentru fiecare lot, care să certifice efectuarea operațiunilor anterior
menționate (art. 2). Doar atât poate analiza ANPC-ul. Iar în realitate se introduc în
RO cantități masive de asemenea bunuri care numai în mică măsură ajung să fie
revândute către populație: marea majoritate sfârșesc prin a fi eliminate ca deșeuri. Se
resimte, așadar, o nevoie urgentă de adaptare a legislației în vederea combaterii
acestui fenomen.
Norme insuficiente sunt și pentru delimitarea altor produse uzate ce ar mai
putea fi folosite de aceleași tipuri dar care sunt de fapt deșeuri: în primul rând
anvelopele, dar și încălțămintea, alte accesorii de îmbrăcăminte, jucării, mobilier,
biciclete și alte categorii de bunuri din zona gospodăriilor casnice.
În concluzie, ANPC-ul va trebui să aplice dispozițiile legale în materie de la
caz la caz: atât criteriile generale, cât și pe cele speciale (cazul EEE-urilor/DEEE-
urilor, aici și GNM având competență directă) sau doar pe cele generale (OG nr.
21/1992 și Lg nr. 245/2004 în cazul textilelor și casnicelor).
3.8.5 Există un protocol de colaborare încheiat și între această autoritate
(ANPC) și GNM.
ANPC face eforturi să-și organizeze filtre de control în PTF-urile relevante
pentru fluxurile de intrare în țară a încărcăturilor cu bunuri uzate/SH-uri dar este
depășită de situație. Autoritatea în discuție preferă să sigileze încărcăturile la graniță
și să deruleze controalele/inspecțiile la destinație dar și așa este copleșită de volumul
mare al mărfurilor.

3.9 Autoritățile Publice Locale (UAT-uri), Asociațiile de Dezvoltare

Intercomunitară (ADI-urile)

3.9.1 UAT-urile gestionează situația deșeurilor generate în circumscripția

comunelor, orașelor sau municipiilor potrivit legislației cadru în materie (art. 60 din
OUG nr. 92/2021), precum și ale Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare
a localităților. Acestea răspund, potrivit legii, pentru modul în care se realizează în
principiu toate activitățile specifice din lanțul de generare-valorificare-eliminare
deșeuri.
Serviciul de salubrizare este unul dintre serviciile comunitare de utilități
publice pe care UAT-urile trebuie să le gestioneze potrivit cu dispozițiile generale ale
Legii nr. 51/2006.
În multe cazuri, în vederea facilitării obținerii de finanțare din partea
instituțiilor europene, UAT-urile dintr-o anumită zonă (de obicei județe) s-au coagulat
în ADI-uri de gestiune separată a acestor tipuri de servicii comunitare, în cazul nostru
gestiunea deșeurilor și/sau salubrizarea.

51
 3.9.2 Potrivit acestor acte normative, UAT-urile sau, după caz, ADI-urile
trebuie să asigure în zona teritorială de competență gestionarea deșeurilor produse de
populație/activitățile economice/fenomenele naturale/etc. fie prin organizarea unor
structuri proprii de colectare/selectare/transportare/depozitare temporară/etc. a
deșeurilor (inclusiv salubrizare domeniu public) – sau să delege realizarea acestor
activități unui/unor operatori privați specializați și licențiați în acest sens. În cele mai
multe cazuri serviciile în discuție se fac prin delegare către operatori privați,
obligatoriu licențiați de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). Licența este emisă după eliberarea
autorizației de mediu. Trebuie să se licențieze toți prestatorii de servicii de salubritate.
Se licențiază obligatoriu: salubriștii propriu ziși, sortatorii (dacă sunt diferiți de
salubriști), cei care tratează mecanico-biologic deșeurile (dacă sunt diferiți de
sortatori), precum și operatorii de depozite.
Ordonanța privind regimul deșeurilor (OUG nr. 92/2021) abilitează aceste
structuri să constate și să aplice sancțiuni contravenționale în materie (art. 62 al. 2).
3.9.3 Potrivit OG nr. 2/2021, în materia depozitării deșeurilor UAT-urile au o
serie de obligații suplimentare (art. 11, 12, 13, 15, 32). În caz de nerespectare a
acestora, poate fi angajată răspunderea contravențională în sarcina sa (art. 33 literele
b, j, k din același act normativ).

3.10 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Justiției,

Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța
Alimentelor

În zona gestiunii deșeurilor, dincolo de aspectele legate de politici și strategii,

am selectat și aceste autorități publice centrale cu anumite competențe legate de
combaterea fenomenului delictual în domeniul discutat.
3.10.1 MMAP. Separat de cele trei autorități relevante despre care am vorbit
mai sus (GNM, ANPM și AFM), acest minister deține și pârghia unor verificări de
specialitate prin intermediul corpului de control al ministrului de resort. Potrivit
ROF-MMAP, personalul Direcției Corp Control, Integritate și Anticorupție verifică
activitatea personalului din cadrul acestui minister, precum a celui din cadrul
unităților care funcționează în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea acestuia
(art. 40 lit. b din ROF, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 1057/2020). Procurorii
ce instrumentează cauze cu deșeuri (și alte cauze vizând delicte de mediu) – trebuie
să știe că pot solicita, după caz, verificarea activității unor instituții relevante cu
aplicabilitatea concretă la cazul investigat (spre exemplu, verificare asupra modului
în care legea a fost respectată de către o AJPM la emiterea unei autorizații de mediu
către un anume operator cercetat penal).
52
 Cu titlu general, menționăm și că, potrivit art. 1 alin. 3 din HG nr. 43/2020
privind organizarea şi funcționarea MMAP, această autoritate publică centrală
realizează politica la nivel național în domeniile protecției mediului înconjurător,
deci inclusiv în domeniul prevenirii şi combaterii delictelor la regimul deșeurilor.
Pentru înțelegerea cât mai exact a rolului și atribuțiilor acestei structuri centrale în
domeniul gestionării deșeurilor facem trimitere la dispozițiile art. 50 din OUG nr.
92/2021.
3.10.2 Ministerul Justiției.
Potrivit HG nr. 652/2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului
Justiției, această autoritate centrală elaborează politicile publice, strategiile și
planurile de acțiune în domeniul justiției, al prevenirii și combaterii corupției și
formelor grave de criminalitate. Este totodată și autoritate centrală în domeniul
cooperării judiciare internaționale, potrivit tratatelor la care RO este parte și
instrumentelor juridice adoptate în cadrul UE.
În domeniul reglementării cadrului normativ și al îmbunătățirii acestuia, MJ,
printre altele, constituie, potrivit legii, comisii de elaborare a proiectelor de coduri și
alte acte normative complexe ce interesează domeniul justiției, (de exemplu Codul
Penal şi Codul de Procedură Penală), elaborează proiectele de acte normative care au
legătură cu domeniul său de activitate, participă, de la caz la caz și potrivit sferei sale
de competență, în temeiul sarcinilor încredințate de Guvern, la procesul de
definitivare a altor proiecte de acte normative din domeniul de activitate al altor
ministere sau autorități publice, analizează și avizează, după caz, exclusiv din punctul
de vedere al constituționalității, legalității și tehnicii legislative, proiectele de acte
normative elaborate de alte ministere.
În anul 2021, MJ a promovat și Guvernul a aprobat trei strategii naționale:
Strategia națională împotriva criminalității organizate (SNICO) 2021-2024, aprobată
prin HG nr. 930/2021, Strategia Națională Anticorupție (SNA) 2021-2025, aprobată
prin HG nr. 1269/2021 și Strategia națională privind recuperarea creanțelor provenite
din infracțiuni pentru perioada 2021 – 2025 – „Criminalitatea nu este profitabilă!”,
aprobată prin HG nr. 917/2021.
S-a urmărit asigurarea coerenței documentelor strategice, inclusiv pe domeniul
infracționalității de mediu, acestea incluzând măsuri pentru a spori integritatea în
domeniu și combaterea criminalității organizate, precum și recuperarea prejudiciilor,
inclusiv în cazul infracțiunilor privind regimul deșeurilor.
Ulterior, prin HG nr. 436/2022 a fost aprobată Strategia de dezvoltare a
sistemului judiciar 2022 - 2025 și a planul de acțiune aferent. Prin aceasta se
urmărește, alături de alte aspecte, îmbunătățirea cadrului legal și instituțional privind
prevenirea și combaterea infracțiunilor de mediu, inclusiv extinderea competenței
DNA în vederea cuprinderii unor infracțiuni asimilabile corupției, dar și a
infracțiunilor grave de mediu. Totodată, are în vedere și specializarea procurorilor la
53
nivelul parchetelor teritoriale, precum și a polițiștilor de poliție judiciară, pentru
investigarea cu celeritate a tuturor infracțiunilor de mediu.

3.10.3 Ministerul Sănătății. Această autoritate elaborează reglementări

specifice gestionării deșeurilor (de obicei periculoase) rezultate din activitatea
medicală. Deține două pârghii prin care realizează diverse forme de control
administrativ asupra gestiunii deșeurilor medicale:
- Inspecția Sanitară de Stat. Face parte din Direcția Generală de Sănătate
Publică, structurată în teritoriu în DSP-uri județene. Controlează activitatea
relevantă a operatorilor, indiferent pe ce zonă a lanțului de gestiune a deșeurilor
sunt (unități medicale generatoare, operatori de
transport/depozitare/valorificare/eliminare), atât timp cât este incident un risc
asupra sănătății oamenilor (art. 4 al. 1 lit. a din Ordinul ministrului nr.
824/2006).
- Corpul de control al ministrului sănătății. Dincolo de orice alte activități de
control în domeniul sănătății, această entitate poate verifica modul în care
inspectorii sanitari de stat și-au îndeplinit atribuțiile într-un anumit caz concret
Anexa 5, pct. I, lit. c.4 din Ordinul ministrului nr. 1756/2022).

3.10.4 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Când o afacere vizând

valorificarea/eliminarea de deșeuri urmează să se realizeze (și) pe un teren aflat în
circuitul agricol, atunci e nevoie și de un aviz din partea acestei autorități mai înainte
de începerea activității (art. 54 lit. c din OUG nr. 92/2021).

3.10.5 ANSVSA. Este un organ de stat cu rol direct în controlul sanitar-

veterinar și al alimentelor. Are următoarele atribuții cu relevanță pentru domeniul
gestiunii deșeurilor:
- Constată și sancționează delicte (contravenții) legate de gestiunea ilegală a
deșeurilor de origine animală (vezi HG nr. 984/2005). Este important a se
observa că multe comportamente ilicite vizând deșeurile de origine animală
sunt prevăzute și sancționate de această normă infralegală exclusiv pe tărâmul
răspunderii contravenționale. Cu alte cuvinte, atunci când acestor fapte le-ar
putea fi aplicabil atât regimul general al deșeurilor (OUG nr. 92/2021) cât și
cel special al domeniului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor - va
avea prioritate acesta din urmă. Asta și pentru legea cadru în materia
domeniului sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor nu reglementează
infracțiuni (OG nr. 42/2004).
- Prin rețeaua națională proprie de laboratoare face analiza probelor prelevate cu
ocazia controalelor oficiale sau la inițiativa persoanelor interesate.

54
 3.10.6 Administrația Națională ”APELE ROMÂNE”.
Este o instituție publică de interes național cu personalitate juridică, finanțată
din venituri proprii, aflată în coordonarea MMAP și care gestionează resursele de apă
de suprafață și subterane al RO, precum și sistemul național de gospodărire a apelor
(OUG nr. 107/2002, privind înființarea acestei autorități).
Potrivit propriului Statut (aprobat prin HG nr. 1176/2005), are o structură
centrală și 11 administrații bazinale subordonate (ABA-uri), la care se adaugă
exploatarea de la Stânca-Costești (jud. Botoșani-Prut) și Institutul de Hidrologie.
În baza dispozițiilor Legii Apelor (nr. 107/1996) lucrările ce privesc depozite
de deșeuri menajere și industriale, atunci când sunt construite pe ape sau au legătură
cu apele, pot fi realizate doar cu aprobarea acestei autorități sau, după caz, a
structurilor ei subordonate (art. 48 alin. 1 lit. g). Mai exact, pentru promovarea și
executarea unor astfel de lucrări este nevoie de emiterea prealabilă a avizului de
gospodărire a apelor, iar punerea în funcțiune sau exploatarea investițiilor se face
numai în baza autorizației de gospodărire a apelor emisă de aceleași structuri (art. 50
alin. 1).

55
 Capitolul 4
CONTRAVENȚII ȘI INFRACȚIUNI
- O ABORDARE TEORETICĂ -

Activitatea de combatere a unor fenomene delictuale presupune, în esență,

aplicarea legii prin angajarea diferitelor tipuri de răspundere incidente.
În domeniul gestionării deșeurilor, vom vorbi de angajarea răspunderii
administrative (contravenționale), precum și a celei penale.
Din inventarul dispozițiilor legale relevante discutate în Capitolul 2, doar
reglementările naționale conțin norme prin care anumite comportamente constituie,
după caz, contravenții sau infracțiuni.
4.1 Răspunderea administrativă. Contravenții.
4.1.1 Într-o ordine cronologică a apariției, un prim act normativ este OUG nr.
195/2005 privind protecția mediului. Aici, la nivelul art. 96, sunt reglementate o
sumedenie de comportamente ce pot constitui contravenții, după cum urmează:
- alin. (1) pct. 8: încălcarea obligațiilor din acordul/autorizația de mediu de
către proprietari la realizarea investițiilor în teren sau la schimbarea destinației
terenurilor;
- alin. (1) pct. 10: încălcarea obligației de salubrizare a terenurilor de către
proprietari sau alți titulari de drepturi;
- alin. (2) pct. 10: încălcarea obligației de a asigura salubrizarea spațiilor
publice de către UAT-urile responsabile;
- alin. (2) pct. 11: încălcarea de către UAT-urile responsabile a obligației de a
respecta planurile de urbanism cu privire la amplasarea depozitelor de deșeuri
menajere, stradale și industriale;
- alin. (2) pct. 122: încălcarea de către UAT-urile responsabile a obligației de a
respinge solicitările de dezvoltare a proiectelor dacă nu se respectă distanțele de
protecție sanitară sau se produce disconfort ori se generează riscuri asupra sănătății
oamenilor;
- alin. (2) pct. 13: încălcarea de către operatori a obligației de a furniza
autorităților competente date relevante evaluărilor/bilanțurilor de mediu sau
rapoartelor de amplasament;
- alin. (2) pct. 30: încălcarea de către operatorilor de nave/platforme marine a
obligației de a se dota cu instalații de gestionare corespunzătoare a deșeurilor;

56
 - alin. (2) pct. 31: încălcarea de către administratorii portuari a obligației de a
asigura dotarea acestor spații cu mijloace adecvate gestionării deșeurilor generate de
navele din zonă;
- alin. (2) pct. 34: încălcarea obligației de a nu arunca/depozita în zona apelor
de suprafață deșeuri de orice fel;
- alin. (3) pct. 1: încălcarea de către operatori a obligației de a respecta
prevederile autorizațiilor de mediu;
- alin. (3) pct. 11: încălcarea de către operatori a obligației de a notifica
autoritatea competentă despre orice elemente noi intervenite după emiterea actelor de
reglementare în materie;
- alin. (3) pct. 12: încălcarea de către operatori, după notificarea la care era
obligat potrivit paragrafului anterior, a obligației de a se abține de la a demara orice
investiție suplimentară, până la adoptarea unei decizii de către autoritatea chemată să
ia act de notificare;
- alin. (3) pct. 2: încălcarea de către operatori a obligației de a respecta
termenele impuse de autoritățile competente în derularea procedurilor de
reglementare;
- alin. (3) pct. 14: încălcarea de către operatori a obligației de a suporta costurile
de înlăturare a consecințelor delictuale proprii;
- alin. (3) pct. 15: încălcarea de către operatori a obligației de a nu deversa în
apele de suprafață/subterane substanțe petroliere sau periculoase;
- alin. (3) pct. 16: încălcarea de către proprietarii de terenuri (sau deținătorii cu
alt titlu) a obligației de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor sau a altor forme de
vegetație ierboasă.
Desigur, există și alte categorii de contravenții, care se referă la efluenți gazoși
sau ape uzate. Ne interesează mai puțin aceste aspecte din perspectiva gestionării
deșeurilor deși, cel puțin pe partea de eliminare a deșeurilor prin incinerare/co-
incinerare, o componentă a anchetei procurorului o pate constitui și posibila angajare
a răspunderii penale din perspectiva poluării atmosferice.
La art. 97 regăsim printre organele constatatoare ale contravențiilor comisarii
GNM și reprezentanții UAT-urilor.
4.1.2 Bineînțeles, regimul contravențional se va completa cu dispozițiile OG
nr. 2/2001 privind regimul juridic (general) al contravențiilor, dar și cu dispozițiile
OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor sau cu ale altor acte normative relevante
în domeniu. Avem în vedere cel puțin două aspecte:
A. Sancțiunile contravenționale complementare.
Cele generale sunt reglementate la art. 5 alin. (3) din OG nr. 2/2001:
confiscarea, suspendarea/anularea actului administrativ, închiderea unității, blocarea
contului bancar, suspendarea activității agentului economic, retragerea
licenței/avizului pentru anumite activități, desființarea lucrărilor și aducerea terenului
57
la starea inițială. Principiul pe care organul constatator va trebui să-l aplice atunci
când evaluează posibilitatea aplicării unei măsuri contravenționale complementare
este acela potrivit căruia măsura să nu fie exceptată (expres sau indirect) de actul
normativ ce constituie temei al aplicării sancțiunii. Este exceptată indirect de lege o
măsură generală care:
- fie nu se regăsește în enumerarea expresă a măsurilor complementare vizate
de actul normativ în discuție;
- fie este incompatibilă cu domeniul vizat de normă sau cu fapta
contravențională constatată.
Cele speciale sunt, în principiu, regăsite în OUG nr. 92/2021 sau alte norme
relevante sectoriale. Spre exemplu, potrivit art. 63 din OUG nr. 92/2021, organele
constatatoare pot aplica, odată cu sancțiunea principală, și sancțiunea complementară
a ridicării deșeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate, curățării terenului,
precum și eliminării acestora pe seama contravenientului sau pe cea a confiscării
vehiculului folosit la transportul deșeurilor abandonate. Or, potrivit art. 33 alin. 2 din
OG nr. 2/2021, organul constatator (GNM sau AFM, după caz) poate dispune
sancțiunea contravențională complementară a suspendării activității operatorului
până la conformarea cu obligațiile legate de constituirea garanției și/sau a fondului
pentru închiderea și monitorizarea post-închidere a depozitului de deșeuri.
B. Intervenția prescripției.
Potrivit art. 13 alin. (1) din OG nr. 2/2001 aplicarea sancțiunii amenzii
contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei (sau
încetării săvârșirii în cazul celor continue). Totodată, dacă fapta a fost urmărită mai
întâi ca infracțiune dar procurorul sau instanța, după caz, au constatat că aceasta ar
constitui de fapt contravenție – se impune ca acestea să trimită de îndată decizia lor
împreună cu actul de sesizare inițial către organul administrativ abilitat să o constate
(art. 30 alin. 2 din același act normativ). În acest ultim caz termenul de prescripție de
6 luni pentru aplicarea sancțiunii curge de la data când organul administrativ a
înregistrat documentele receptate de la procuror/instanță.
Nu trebuie uitat însă că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin (3) din OG nr. 2/2001,
prescripția nu curge cât timp cauza s-a aflat pe rolul organului judiciar când s-a
constatat de acesta că fapta reprezintă contravenție și nu infracțiune. În acest caz
intervine prescripția oricum dacă nu se aplică sancțiunea contravențională în cel mult
un an de când fapta a fost săvârșită (sau epuizată, respectiv prin constatarea acesteia).
4.1.3 Facem o trecere în revistă și a altor acte normative relevante ce
reglementează contravenții:
- Art. 9 din HG nr. 788/2007 privind unele măsuri de aplicare a RTD
1013/2006;
- Art. 61 din HG nr. 856/2008 privind gestionarea deșeurilor din industriile
extractive;
58
 - Art. 17 din HG nr. 1132/2008 privind deșeurile provenind din baterii și
acumulatori;
- Art. 43 din OUG nr. 5/2015 privind DEE-urile;
- Art. 21 din Legea nr. 212/2015 privind modul de gestionare a VSU-urilor;
- Art. 26 din Legea nr. 249/2015 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor
din ambalaje;
- Art. 14 din Legea nr. 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase
compostabile.
Majoritatea acestor acte normative prescriu un regim sancționatoriu
administrativ în subsidiar față de potențialul penal al faptelor (constituie contravenții
în măsura în care nu constituie infracțiuni). În conținutul articolelor evocate mai sus
sunt reglementate atât tipurile de sancțiuni, cât și ce organe le pot constata.
Niciunul dintre cele șapte acte normative menționate imediat mai sus nu
reglementează și infracțiuni (cele cu caracter infralegal, respectiv HG-urile, nici nu ar
fi putut să o facă).
4.1.4 Am lăsat în finalul discuției asupra regimului răspunderii
contravenționale legea cadru în domeniul gestiunii deșeurilor: OUG nr. 92/2021. La
articolul 62 din acest act normativ este sancționată în regim contravențional încălcarea
mai multor obligații/comandamente prescrise în conținutul său. Ce este important de
menționat aici este că, în condițiile în care art. 66 reglementează comportamente ce
îmbracă răspunderea penală – unele dintre acestea similare contravențiilor –, în
definițiile infracțiunilor, astfel cum au fost recent ajustate, sunt prevăzute criterii
cantitative și calitative de delimitare a celor două regimuri de răspundere, așa cum
vom detalia în continuare.

4.2 Răspunderea penală. Infracțiuni.

4.2.1 Două sunt, în principiu, actele normative care reglementează infracțiuni
în materia analizată: norma cadru privind protecția mediului (OUG nr. 195/2005) și
norma cadru privind deșeurile (OUG nr. 92/2021). Dacă prima incriminează fapte ce
aduc atingere tuturor componentelor de mediu, cea de-a doua incriminează doar
comportamente în legătură cu gestionarea deșeurilor. Așadar, atunci când vom avea
o suprapunere de norme de incriminare pe un anumit comportament investigat –
dispoziția din OUG 92/2021 va avea întâietate. Practic, fiind vorba de un concurs de
calificări, definițiile infracțiunilor asociate deșeurilor din OUG nr. 195/2005 vor avea
caracter subsidiar, în sensul că vor fi aplicabile, după caz, ori de câte ori fapta concretă
nu se pliază pe norma din OUG nr. 92/2021. Tot caracter subsidiar, exact în același
sens, va avea și infracțiunea de poluare cu deșeuri a apelor de
suprafață/subterane/maritime interioare/mării teritoriale (art. 92 alin. 1 din Legea
nr. 107/1996, privind apele). De precizat că infracțiunea din legea apelor este o

59
infracțiune de pericol concret, fiind condiționată din perspectiva tipicității de punerea
în pericol a anumitor valori (viață/sănătate oameni, viață animale, producția
agricolă/industrială, mediul, fondul piscicol).
4.2.2 Următoarele comportamente sunt definite ca infracțiuni prin OUG
195/2005, privind protecția mediului:
- Art. 98 alin. 1 lit. a) (arderea miriștilor/stufului, etc, faptă aptă să cauzeze
urmări serioase): arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației
ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice (...)
dacă fapta a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană,
animală sau vegetală.
- Art. 98 alin. 2 lit. a) (evacuarea de deșeuri, faptă aptă să cauzeze urmări
serioase): evacuarea în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri (...) dacă fapta a
fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau
vegetală.
- Art. 98 alin. 2 lit. c) (continuarea activității după suspendare): continuarea
activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației (...) dacă
fapta a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală
sau vegetală.
- Art. 98 alin. 3 lit. a) (nesupravegherea depozitelor de deșeuri, faptă aptă să
cauzeze urmări serioase): nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de
deșeuri (...) dacă fapta a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea
umană, animală sau vegetală.
- Art. 98 alin. 3 lit. b) (importul în vederea eliminării, faptă aptă să cauzeze
urmări serioase): introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice
natură în scopul eliminării acestora (...) dacă fapta a fost de natură să pună în
pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
- Art. 98 alin. 4 lit. b) (evacuarea de deșeuri de pe nave, faptă aptă să cauzeze
urmări serioase): descărcarea (...) deșeurilor de pe nave sau platforme
plutitoare direct în apele naturale (...) dacă fapta a fost de natură să pună în
pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
- Art. 98 alin. 5 lit. b) (pasivitate în eliminarea deșeurilor periculoase, faptă aptă
să cauzeze urmări serioase): neluarea măsurilor de eliminare totală a
substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri (...) dacă fapta
a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau
vegetală.
4.2.3 În acest punct se impune o observație importantă: deși nu sunt infracțiuni
de rezultat propriu-zise, toate aceste încadrări juridice necesită un efort suplimentar
pentru investigatori prin aceea că impun probarea unui element ce ține în final de
latura obiectivă: pericolul social concret potențial pentru anumite valori sociale.
60
Spre deosebire de acestea (infracțiuni de pericol abstract-concret sau de pericol
potențial), infracțiunile definite în OUG nr. 92/2021 sunt de pericol abstract pur,
nefiind condiționate de niciun fel de rezultat potențial, fapt ce le face mai ușor de
instrumentat.
Prin această condiționare obiectivă suplimentară, concepția cadrului legislativ
general de combatere a infracțiunilor de mediu, potrivită poate acum 17 ani, este în
prezent depășită de realitățile zilei, cel puțin în privința domeniului referitor la
gestiunea deșeurilor. În acest sens se observă că nici limitele de pedeapsă nu le
depășesc pe cele ale infracțiunilor din legea cadru privind deșeurile, astfel că aceste
condiționări suplimentare nu se mai justifică în prezent nici din perspectiva unui
regim sancționator diferit (limitele de pedeapsă mai mari s-ar fi putut motiva de
pericolul abstract mai mare asociat normei de incriminare).
Nu vom intra acum în detalii suplimentare legate de conținutul infracțiunilor la
OUG nr. 195/2005 din simplul motiv că acestea oricum se suprapun aproape în
totalitate cu cele reglementate în OUG nr. 92/2021, pe care le vom prezenta și în
amănunt. Precizăm, totuși, că se impune să facem deosebirea între infracțiunile de
pericol concret (genul de definiții infracționale care conțin sintagma dacă a rezultat
pericol ..., dacă se creează pericol iminent în sensul ...) și infracțiunile de pericol
potențial (care conțin în definiție sintagme de genul de natură să pună în pericol...).
Este clar că în acest al doilea caz – cum este și ipoteza infracțiunilor la regimul OUG
nr. 195/2005 – trebuie dovedit mai puțin decât un rezultat obiectiv și chiar mai puțin
decât un pericol concret, dar tot e mai mult decât în cazul infracțiunilor de pericol
abstract pur când starea de pericol se prezumă absolut (adică acuzarea nu trebuie să
dovedească nimic în acest sens și nici nu e permisă dovada contrară în apărare).

* * *
4.2.4 OUG nr. 92/2021, intrată în vigoare în luna august 2021, preia în linii
mari definițiile infracțiunilor din fosta lege cadru privind deșeurile (Legea nr.
211/2011) – o bună parte a încadrărilor juridice pentru faptele aflate în curs de
urmărire penală sau de judecată fiind raportate la aceasta din urmă. Nevoia de
schimbare a încadrării juridice pentru faptele comise anterior acestui moment nu s-a
impus deoarece nici condițiile de incriminare nu s-au modificat și nici pedepsele nu
s-au micșorat. Câteva observații preliminare vom face aici legate de legea anterioară,
nr. 211/2011:
- În mod tradițional, toate infracțiunile reglementate prin legislația cadru a
deșeurilor au fost grupate într-un singur alineat de la art. 63 (preluate și în
OUG nr. 92/2021 în alin. 1 al art. 66), iar limitele de pedeapsă erau de 6 luni
și 5 ani.
- Printr-o lege din iulie 2017, minimul pedepsei a crescut la 3 ani (maximul
s-a păstrat).
61
 - Prin Legea nr. 101/2011 (abrogată prin Lg. nr. 90/2021), menită să
transpună Directiva 2008/99/CE, s-a reglementat infracțiunea de trafic
transfrontalier cu deșeuri. Doar că sintagma „the shipment of waste”, din
definiția infracțiunii corespondente din directivă, a fost tradusă defectuos în
legislația noastră ca exportul sau importul de deșeuri, lăsând practic
neincriminate faptele ilegale de transfer de deșeuri în relația RO-țări din UE.
De menționat și că, inițial, nu era incriminată decât varianta exportului.
Cealaltă modalitate, care ne interesează în mod deosebit, respectiv importul,
a fost adăugată în definiția infracțiunii prin legea de punere în aplicare a
noului Cod penal (Legea nr. 187/2012). În mod separat, cu relevanță pentru
obiectul Ghidului, prin Legea nr. 101/2011 era reglementată pentru prima
oară și infracțiunea de operațiuni ilicite cu deșeuri (vezi infra, 4.2.8.XI).
- Din aprilie 2021, odată cu abrogarea Legii nr. 101/2011, cele două
infracțiuni menționate în paragraful anterior au fost „transferate” în corpul
Legii nr. 211/2011 (prin nou-introdusele alineate 2 și 3 de la art. 639)
infracțiunea de trafic transfrontalier cu deșeuri. Doar că, în continuare, în
cazul infracțiunii de trafic de deșeuri, a fost păstrată sintagma exportul sau
importul de deșeuri.
- Această definiție defectuoasă a infracțiunii de trafic transfrontalier cu
deșeuri avea să fie preluată în întregime, începând cu august 2021, și în
actuala OUG nr. 92/2021, la nivelul alin. (2) de la art. 66.

4.2.5 Recent, mai exact la în debutul celei de-a treia decade a lunii decembrie
2021, și cu aportul organizației noastre, regimul juridic penal prescris de OUG nr.
92/2021 s-a modificat prin înlăturarea mai multor neajunsuri, așa cum vom arăta.
Aceste modificări au intrat în vigoare prin Legea nr. 17/2023, de aprobare a OUG nr.
92/2021 (publicată în M. Of. nr. 21/9.01.2023).
În Anexa 1 la prezentul Ghid am înscris într-un tabel evoluția textelor de
incriminare pe cadrul legislativ ce vizează deșeurile.
Vom trece în revistă în continuare, mai în detaliu, infracțiunile definite în OUG
nr. 92/2021. Ne vom referi și la modificările operate deja, în vigoare din ianuarie
2023.

4.2.6 Ca o observație de început toate infracțiunile sunt grupate la nivelul

articolului 66, în două alineate distincte (1 și 2). Tehnica legislativă este cea a
enumerării comportamentalelor ilicite ce constituie infracțiuni. Astfel, fiecare
comportament infracțional în parte, identificat cu literă distinctă, este grupat în dreptul
unuia dintre cele două alineate: la alin. (1) sunt definite infracțiunile asociate unui
9
Mai exact, concomitent cu abrogarea Legii nr. 101/2011, Legea nr. 90/2021 a reglementat exact aceleași infracțiuni
în corpul Legii nr. 211/2011 în conținutul acestor două noi alineate al art. 63.
62
nivel maxim de pedeapsă de 5 ani, în timp ce la al doilea alineat sunt grupate cele
asociate unui maxim mai mare, respectiv de 7 ani. Teoretic, voința legiuitorului a fost
că în cel de-al doilea alineat sunt enumerate infracțiunile mai grave, dar acest fapt
este incert pentru că minimul pedepsei la cele de la alin. (1) este de 3 ani, în timp ce
minimul pedepsei pentru faptele de la alin. (2) este de 2 ani. Acest neajuns a fost
înlăturat prin modificările de la sfârșitul acestui an prin reducerea minimului de
pedeapsă la alin. (1) la 1 (un) an, precum și la rearanjarea conduitelor ilicite între cele
două alineate pentru a se alinia ideii de pericol social mai ridicat caracteristic faptelor
grupate în alin. (2).
Urmând logica diferenței de pericol social generic, pentru infracțiunile
enumerate la art. 66 alin. (1), teoretic mai puțin grave, a fost introdus un criteriu de
deosebire a acestora de același gen de fapte, dar care vor fi sancționate doar
contravențional. Altfel spus, în condițiile în care prin acest act normativ sunt
reglementate infracțiuni de pericol social abstract, a fost introdus acum un criteriu
cantitativ în privința consecințelor pentru a face deosebire între cele două regimuri
de răspundere (penal/contravențional) la fapte cu element material similar. Vor fi
astfel considerate ca infracțiuni doar acele comportamente care:
- Vizează cantități de deșeuri ce nu pot fi neglijate sau
- Generează un impact asupra mediului ori asupra vieții/integrității
corporale/sănătății persoanelor ce nu poate fi neglijat.
Așadar, în cazul infracțiunilor de la art. 66 alin. (1), tot ce este neglijabil sub
aspect cantitativ sau al urmărilor se duce în domeniul administrativ-contravențional.
În acest context, nou-introdusele alineate (11) și (12) de la art. 66 stabilesc sub-
criterii alternative de evaluare, de la caz la caz, a acestui prag cantitativ:
- Faptele neglijabile, dar comise în mod repetat și având o minimă legătură unele
cu celelalte, vor fi analizate împreună și pot atrage răspunderea penală.
- Numărul, cantitatea sau volumul de deșeuri, ce trebuie analizate în concret.
- Pragul este depășit dacă fapta aduce o modificare, chiar și minoră, a apei solului
ori subsolului.
- Pragul este depășit dacă fapta produce un efect obiectiv pentru înlăturarea
căruia e necesar un cost de orice natură.

4.2.7 Despre alte modificări vom face vorbire în discuțiile concrete asupra
infracțiunilor definite în actul normativ, dar mai punctez acum două aspecte comune
pentru toate aceste infracțiuni:
a) limitele valorice ale unei zile amendă în cazul persoanei juridice sunt de 5
ori mai mari decât în cazul regimului normal (iar aceste limite vor crește în
viitor); în plus, pentru că infracțiunile sunt comise în scop lucrativ, aceste
limite mai pot crește cu o treime;

63
 b) sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată în cazul persoanelor fizice, deoarece
nu este prevăzută de lege.
Mențiunile de mai sus sunt importante în condițiile evaluării dispunerii
măsurilor asigurătorii: când urmările infracțiunii sunt greu de cuantificat, măcar e mai
simplu să stabilim o potențială dimensiune a amenzii penale și să ne ghidăm (și) după
aceasta atunci când cuantificăm valoarea sechestrelor.

4.2.8 Definiții infracțiuni OUG nr. 92/2021 (regimul general al deșeurilor)

I. Eliminarea nelegală a deșeurilor ce au făcut obiectul transferului
Potrivit art. 66 alin. (1) lit. a) din OUG 92/2021, constituie infracțiune
eliminarea deșeurilor ce au făcut obiectul transferului, așa cum este definit de
Regulamentul (CE) 1013/2006, în spații neautorizate sau prin constituirea de
depozite ilegale.
De reținut: situația premisă constă în preexistența unor deșeuri ce au făcut
anterior obiectul transferului. Adică aceste deșeuri au venit în RO printr-un transport
(transfer), evident dintr-un alt stat/teritoriu. Sintagma transfer (shipment, în original)
trebuie interpretată în acest caz direct prin noțiunea echivalentă din RTD 1013/2006
astfel cum aceasta este definită în art. 2 pct. 34 din acest act normativ european (și
care face referire la mișcarea de deșeuri dintr-un stat/teritoriu într-un alt stat/teritoriu).
Nu are importanță dacă transferul a fost unul legal sau nelegal. Dacă a fost
efectuat cu nerespectarea dispozițiilor legii – atunci este incidentă și infracțiunea de
transfer ilegal (art. 66 al. 2 lit. d).
Observație: Pe de o parte, legislația domestică interzice introducerea pe
teritoriul României a deșeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, (art.
32 al. 1 din OUG nr. 195/2005). Pe de altă parte, RTD 1013/2006, cu aplicabilitate
directă în dreptul intern și cu forță superioară legislației naționale, permite în anumite
condiții transferul în vederea eliminării, dintr-o țară membră (de expediție) în altă țară
membră (de destinație), atât a deșeurilor din lista verde cât și a celor din lista
galbenă/amber. Putem astfel găsi că este legal posibil transferul de deșeuri pe
teritoriul RO în vederea eliminării în situații precum:
- fracțiile reziduale normale și rezonabile, menționate și cantitativ în
autorizațiile de mediu, aferente cantităților de deșeuri verzi sau galbene transferate
legal pe teritoriul RO în vederea valorificării;
- cantitățile de deșeuri supuse notificării și consimțământului prealabil scris
(lista galbenă) atunci când autoritatea relevantă din RO și-a dat consimțământul
potrivit legii în acest sens;
- se pune problema unui transfer ilegal de deșeuri exclusiv în responsabilitatea
destinatarului (operator din RO), iar încărcătura a intrat pe teritoriul RO (art. 24
paragraf 3 din RTD 1013/2006);
64
 - încărcătura transferată legal a devenit deșeu pe teritoriul RO (marfă expirată
ce nu poate fi valorificată).
Sintagma eliminare trebuie raportată la modul cum această activitate generică
este definită în chiar OUG nr. 92/2021 (Anexa 1, pct. 17): orice operațiune, alta decât
valorificare, chiar dacă un efect secundar al acesteia ar fi recuperarea de substanțe sau
energie. Anexa 7 la același act normativ stabilește o listă, ce nu este exhaustivă, cu
operațiuni de eliminare: de la D1 (depozitarea pe sol sau în sol), până la D15 (stocarea
înaintea oricăreia dintre operațiunile D1-D4). În principal, eliminarea se confundă fie
cu depozitarea ”la groapă”, fie cu incinerarea. Activitatea de eliminare a deșeurilor
prin depozitare este reglementată prin OG nr. 2/2021.
Făptuitorul unei astfel de infracțiuni, fie persoană fizică sau juridică, nu este
unul anume ”calificat”. Poate fi, spre exemplu, proprietarul sau deținătorul cu alt titlu
al terenului pe care se desfășoară această activitate infracțională de eliminare.
Cât privește întregirea laturii obiective – este necesar ca încălcarea legii să se
refere la lipsa de autorizare a spațiului în care se desfășoară activitatea de eliminare
a deșeurilor (constituirea de depozite ilegale e o variantă particulară a lipsei de
autorizare...). Cât timp lipsește autorizarea spațiului – activitatea de eliminare în sine
este nelegală prin asociere subsidiară.
Noțiunea la care se referă prezenta definiție (neautorizate) este cea care rezultă
din interpretarea art. 20 din OUG nr. 92/2021 sau din întreg textul OG nr. 2/2021:
autorizația de mediu emisă de ANPM/AJPM-uri. Nu se confundă cu licențierea.
II. Operațiuni ilicite cu deșeuri periculoase.
Potrivit art. 66 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 92/2021, constituie infracțiune
neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de
colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase.
Acest element material sub forma inacțiunii ar trebui să fie întrucâtva familiar
întrucât este identic cu cel întâlnit în cazul infracțiunilor contra protecției muncii, spre
exemplu.
Separat de sfera făptuitorilor nedeterminați, în Anexa nr. 1 la OUG nr. 92/2021
sunt definiți o serie de potențiali făptuitori calificați să comită infracțiunea (operator
economic, broker, etc.).
Fiecare dintre activitățile cu deșeuri periculoase enumerate în text are o
reglementare specifică. Cu sprijinul organelor specializate (în special Garda de
Mediu) poate fi identificat facil fiecare regim legal în parte asociat activității concrete
investigate. Cu sprijinul aceleiași autorități pot fi identificate, în concret, și obligațiile
autorităților, persoanelor fizice sau juridice implicate în întreg lanțul de gestiune al
acestora, de la producere la eliminare.
Tot la nivelul anexelor OUG nr. 92/2021 se lămuresc o parte dintre sintagmele
ce definesc acțiunile propriu-zise. Spre exemplu, tratarea este definită la pct. 32 din
Anexa 1 ca fiind reprezentată de operațiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv
65
pregătirea prealabilă pentru efectuarea acestora. Iar valorificarea și eliminarea sunt
individualizate la nivelul anexelor nr. 3 și 7 din același act normativ. Am explicat
acești termeni în amănunt în capitolul dedicat conceptelor și termenilor (vezi supra
2.2).
Am explicat într-un alt capitol ce se înțelege prin deșeuri periculoase și nevoia
de stabilire certă sub aspect probatoriu a acestui statut (vezi infra 5.2.3).
Identificarea deșeurilor investigate poate reprezenta cel mai dificil demers într-
o anchetă derulată (și) sub o astfel de încadrare juridică. Identificarea și ridicarea de
mostre relevante și suficiente sunt activități tehnice necesare într-o fază incipientă a
anchetei. Adică trebuie vizată întreaga cantitate litigioasă iar eșantioanele trebuie să
fie suficient de numeroase pentru a se asigura și efectuarea de expertize tehnice
ulterioare. După prelevarea eșantioanelor, în funcție de statusul investigației,
procurorul poate dispune sechestrarea încărcăturii și gestionarea acesteia în
modalitatea pe care am descris-o în capitolul referitor la rolul MPR (vezi supra 3.1.3).
Fiind considerată de o gravitate mai mare, în reglementarea în vigoare
începând cu 2023, această infracțiune se va regăsi în cuprinsul alin. (2) lit. c) de la
art. 66. În cazul reglementării de la alin. (2) al acestui articol, tocmai datorită
aspectului că sunt considerate ca având un pericol social generic mai sporit, faptele
sunt considerate infracțiuni indiferent de criteriul cantitativ al deșeurilor sau al
impactului concret pe care acestea îl produc. Deci va putea fi comisă și din culpă.
Mai trebuie spus că infracțiunea în discuție are corespondent parțial în
infracțiunea prev. de art. 98 alin. (5) lit. b) din OUG nr. 195/2002.
III. Activități ilicite cu deșeurile aflate în tranzit pe teritoriul României.
Potrivit art. 66 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 92/2021 constituie infracțiune
comercializarea, abandonarea sau neasigurarea încărcăturii deșeurilor pe durata și
pe parcursul tranzitării teritoriului României.
Subiectul activ e calificat: un operator, român sau străin, fie acesta
transportatorul, expeditorul sau destinatarul încărcăturii aflate în tranzit.
Situațiile cu încărcături aflate în tranzit pot îmbrăca forma transporturilor
rutiere, feroviare, fluviale (pe Dunăre) sau maritime (transbordare în portul
Constanța).
De principiu, în PTF-uri, mijloacelor de transport rutiere cu deșeuri aflate în
tranzit le sunt aplicate sigilii de către comisarii GNM. La ieșirea de pe teritoriul
României aceste sigilii sunt recuperate de către comisarii GNM locali.
Ce înseamnă asigurarea încărcăturii? De principiu, neasigurarea presupune că
încărcătura nu este suficient fixată fizic de mijlocul de transport, astfel încât, cu ocazia
activității în discuție (transport), există riscul desprinderii de materii/materiale/obiecte
din aceasta. Mai mult, neasigurare există și atunci când, din cauza unei supravegheri
insuficiente/defectuoase, există un risc real ca încărcătura, măcar parțial, să dispară
ca urmare a anumitor fapte de sustragere.
66
 Noțiunea de abandonare este definită în pct. 11 din Anexa 1 la OUG nr.
92/2021.
IV. Acceptarea ilicită de deșeuri în vederea eliminării.
Potrivit art. 66 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 92/2021: acceptarea de către
operatorii de depozite/incineratoare, în vederea eliminării, a deșeurilor introduse
ilegal în țară sau a deșeurilor introduse în țară în alte scopuri decât cel al eliminării
și care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse.
Subiectul activ este operatorul economic ce are ca obiect de activitate
eliminarea de deșeuri (fie prin depozitare, fie prin incinerare). Trebuie spus faptul că
activitatea de co-incinerare (la fabricile de ciment) nu reprezintă o operațiune de
eliminare în sine (în sensul legii, cu cod D, Anexa 7 din OUG nr. 92/2021), ci operație
de valorificare.
Ordonanța nr. 2/2021 reglementează activitatea de eliminare prin depozitare,
în timp ce Legea nr. 278/2013, privind emisiile industriale, reglementează activitățile
de incinerare și co-incinerare de deșeuri. Obligațiile unor astfel de operatori pot fi
furnizate investigatorilor în concret de către GNM.
Infracțiunea se consumă din chiar momentul stocării deșeurilor la operator
(subiectul activ) în sensul operațiunii tip D15 din Anexa 7 la OUG 92/2021.
V. Incendierea deșeurilor.
Potrivit art. 66 alin. (1) lit. e) din OUG nr. 92/2021 constituie infracțiune
incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect.
Subiectul activ nu este determinat.
Există o suprapunere parțială cu infracțiunea reglementată la art. 98 alin. 1 lit.
a) din OUG nr. 195/2005 ( condițiile de incriminare ale acesteia din urmă sunt mai
stricte).
Sintagma ”și/sau substanță sau obiect” are menirea să preîntâmpine incendierea
deșeurilor la adăpostul potențialei apărări din partea subiectului activ în sensul că nu
a realizat că acel obiect/material/substanță poate constitui deșeu în sensul legii.
Două fenomene infracționale majore se circumscriu în prezent acestei
încadrări:
1. Incendierea miriștilor. Primăvara și toamna ia amploare acest fenomen
caracterizat prin faptul că destul de multe terenuri agricole nu sunt curățate în mod
normal de resturile de vegetație generate de exploatarea prin culturi, ci sunt
incendiate, iar autorii rămân neidentificați10. Când spunem neidentificați ne referim
la un standard de probă cerut de lege pentru a susține acuzații penale. Desigur, există
date că aceste incendieri profită proprietarilor terenurilor respective, întrucât doar în
condițiile curățirii terenurilor își pot obține subvenția de la stat prin intermediul
10
Sunt situații in care se incendiază unele zone neproductive si chiar canale de irigații neîngrijite pentru distrugerea
dăunătorilor (insecte, rozătoare) si de aici se poate extinde către miriști (sursă GNM).
67
APIA, însă acest fapt are o valoare circumstanțială. Trebuie remarcat aici faptul că un
astfel de delict are repercusiuni clare atât în ceea ce privește costurile impuse de
stingerea incendiilor, cât și distrugerea habitatelor animalelor sălbatice și păsărilor. În
acest context se observă că există un palier administrativ infralegal menit să
disciplineze comportamentul fermierilor/ deținătorilor de terenuri în acord cu
standardele de mediu (eco-condiționalitatea), dar este cert că aceste măsuri nu sunt
suficient de disuasive (Ordinul nr. 999/2016 al MADR este una dintre aceste pârghii
administrative).
Observație: Am inclus această tipologie de fapte aici doar din rațiuni de
sistematizare. În fapt, încadrarea juridică justă este cea dată de disp. art. 66 alin.
1 lit. a) din OUG nr. 195/2005, ce reprezintă o dispoziție expresă, specială.
Aceasta înseamnă că trebuie dovedită condiția de pericol potențial. Să luăm
următorul exemplu, des întâlnit: incendierea unor terenuri agricole din
vecinătatea unor drumuri deschise circulației autovehiculelor. Mai departe, să
presupunem că fumul degajat de la vegetația arsă se răspândește și pe o porțiune
din drumul public vicinal, astfel că se generează una dintre următoarele situații:
a) Fumul îngreunează/blochează vizibilitatea pe o perioadă oarecare de timp,
interval în care pe drum nu circulă niciun autovehicul. Este incidentă și
îndeplinită condiția de pericol potențial din textul incriminator, respectiv
„dacă fapta a fost de natură să pună în pericol viața/sănătatea (...)”. Ceea ce
înseamnă că, pentru a asigura standardul de probă în raport cu toate
elementele de tipicitate, este necesar și suficient să se probeze că, în
apropierea terenului învecinat, există un drum deschis circulației publice,
precum și că fumul degajat de la incendiu a învăluit la un moment dat și acest
drum public. Nu trebuie dovedit că pe drum circulau autovehicule când
fumul l-a tranzitat și nici că acest fapt a periclitat eventual traficul. Într-un
caz concret, dovada unei astfel de situații ar servi conturării periculozității
concrete a faptei și, implicit, dozării sancțiunilor.
b) Fumul degajat a staționat o perioadă oarecare pe drumul public, afectând
negativ traficul. Să presupunem că, în acest caz, autovehiculele ce tranzitau
zona au fost nevoite să încetinească/oprească intempestiv, cu producerea
unui ambuteiaj și chiar cu acroșări ușoare. Observăm că suntem în situația
producerii unui pericol concret. În măsura în care același text de lege
incriminator ar fi avut atașată condiția „dacă fapta a pus în pericol
viața/sănătatea (...)” atunci s-ar fi impus dovedirea acestei situații de fapt. O
astfel de condiție este atașată infracțiunii de poluare a apelor (art. 92 alin. 1
din Legea nr. 107/1996).
c) Din cauza fumului degajat vizibilitatea a fost redusă și s-a produs un
accident de circulație soldat cu vătămări/deces. Suntem în situația unui
rezultat obiectivat, cu relevanță sub aspectul atragerii răspunderii penale.
68
 Separat de infracțiunea de incendiere a miriștilor despre care discutăm, poate
fi incidentă și o infracțiune separată contra vieții/integrității
corporale/sănătății (ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă).
2. Incendierea VSU-urilor sau componentelor acestora. Fenomenul
”Sintești” din județul Ilfov este bine-cunoscut la nivel de țară și generează probleme
serioase autorităților. În astfel de cazuri, dovada asupra incendiului propriu-zis, a
persoanei responsabile, precum și a statutului de deșeuri în privința obiectelor
incendiate marchează practic finalul anchetei. Dar efectele negative ale incendierii –
degradare sol, fum toxic ce se poate răspândi în zone locuite – pot reprezenta repere
factuale pentru extinderea investigațiilor în raport și cu infracțiunea prev. de art. 98
alin. 2 lit. a) din OUG nr. 195/2005. Iar condiția de tipicitate obiectivă ”dacă fapta a
fost de natură să pună în pericol viața/sănătatea (...)” trebuie înțeleasă după orientările
date în paragrafele anterioare.

VI. Îngroparea deșeurilor.

Potrivit art. 66 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 92/2021 constituie infracțiune
îngroparea deșeurilor.
Noțiunea de îngropare este definită în varianta din 2023 a OUG nr. 92/2021 în
nou introdusul pct. 13 din Anexa 1 : – ascunderea sau încercarea de ascundere în sol
a deșeurilor. Sintagma ”încercare de ascundere” are mai degrabă în vedere situația
în care o parte din cantitatea de deșeuri este propriu zis îngropată, iar o altă parte, ce
este mai mult decât spațial legată de cealaltă, nu este (în totalitate) acoperită cu
pământ.
Această infracțiune reprezintă o variantă de eliminare destul de des întâlnită
pe plan național și este facilitată tocmai de șansa semnificativă de reușită. Vizează în
genere cantități mai mari de deșeuri, deopotrivă periculoase și nepericuloase.
Producătorii/deținătorii de deșeuri ce apelează la această metodă sunt motivați
evident de combinația șansă de reușită versus costuri importante ”salvate” și pe care
ar fi trebuit să le suporte dacă ar fi acționat legal.
Trebuie amintit aici și că, potrivit legii, este permisă eliminarea prin îngropare
a anumitor tipuri de deșeuri. Este vorba în principal de cadavrele de animale, a căror
eliminare prin îngropare este reglementată, în anumite condiții, de către Regulamentul
european 1069/2009 privind stabilirea unor norme sanitare privind subprodusele de
origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman (a se
vedea art. 19). În cazul în care avem de instrumentat un astfel de caz, pe lângă GNM,
autoritatea relevantă în materie este ANSVSA.

VII. Operațiuni cu deșeuri în afara spațiilor autorizate .

Potrivit art. 66 alin. (1) lit. g) din OUG nr. 92/2021 constituie infracțiune
eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate.
69
 Infracțiunea era reglementată și înainte de 2023, dar doar în modalitatea
eliminării, ultimele două modalități fiind adăugate recent, prin legea de aprobare a
OUG nr. 92/2021.
Tipurile de activități de eliminare sunt prevăzute în Anexa 7 la OUG nr.
92/2021, în timp ce deținerea și păstrarea se referă la stocarea deșeurilor, pe perioadă
mai scurtă sau mai lungă, în sensul activității R13 din Anexa 3 din același act
normativ.
Nu intră sub această încadrare juridică delictele de eliminare, în spații
neautorizate/prin constituirea de depozite ilegale, a deșeurilor ce au făcut obiectul
transferului (pentru acestea există încadrarea dată de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a
din OUG nr. 92/2021).
Subiectul activ nu este calificat. Exemple: operator economic relevant,
deținător de teren, etc.
Ipoteză: Operatorul unui depozit de deșeuri pierde licența de operare pe care
ANRSC i-o retrage ca urmare a constatării unor deficiențe în desfășurarea activității
care afectează grav viața și sănătatea publică, respectiv protecția și conservarea
mediului (potrivit art. 60 lit. c din Regulamentul privind acordarea licențelor în
domeniul serviciilor comunitare, aprobat prin HG nr. 745/2007). Să ne închipuim că
acest operator își continuă activitatea după retragerea licenței și înainte de a se decide
suspendarea/anularea autorizației de mediu. În acest răstimp poarte fi considerată
infracțiune fapta operatorului? Noi credem că nu. Doar dacă am interpreta cumva
extensiv noțiunile de spațiu neautorizat/constituire de depozit ilegal s-ar putea
aprecia că este vorba de infracțiunea în discuție (sau de cea prev. de art. 66 alin. 1 lit.
a din OUG nr. 92/2021). Deci condiția licențierii operatorului este diferită de cea a
autorizării pentru mediu a acestuia, pentru că norma penală substanțială este de strictă
interpretare (nullum crimen sine lege).

VIII. Abandonarea și ascunderea deșeurilor.

Potrivit art. 66 alin. (1) lit. h) din OUG nr. 92/2021 constituie infracțiune
abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor.
Este o incriminare cu caracter de noutate, până în 2023 aceste fapte constituind
doar contravenții. Acest text este și motivul principal pentru care s-a simțit nevoia
stabilirii unor criterii certe de delimitare a răspunderii contravenționale de cea penală
în materie (vezi modificarea părții de început a alin. 1 de la art. 66, precum și nou
introdusele alin. 11 și 12 de la același articol).
Fiecare dintre cele trei modalități este definită normativ în chiar cuprinsul
Anexei 1 la OUG nr. 195/2021.
IX. Introducerea în țară de deșeuri sub eticheta de mărfuri SH/uzate.

70
 Potrivit art. 66 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 92/2021 constituie infracțiune
importul de aparate, instalații, echipamente, utilaje, substanțe și produse folosite și
uzate, din categoria deșeurilor interzise la import.
Textul este ușor confuz întrucât pune într-o relație de echivalență bunurile uzate
cu deșeurile. În plus, noțiunea de import nu este aptă să satisfacă integral nevoia de
protecție a valorilor sociale de mediu în raport cu realitățile zilei.
Observație: în urma recentei legi de aprobare a ordonanței de urgență privind
regimul deșeurilor definiția s-a modificat în sensul că este infracțiune introducerea
pe teritoriul României de aparate, instalații, echipamente, utilaje, substanțe și
produse folosite și uzate, considerate deșeuri în sensul prevederilor Regulamentului
(CE) 1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006
privind transferurile de deșeuri, cu modificările ulterioare, și cărora nu le-a încetat
statutul de deșeu, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Vom face câteva observații în raport cu textul modificat.
Despre noțiunile de deșeu, bun uzat/second-hand și bun căruia i-a încetat
statutul de deșeu am făcut vorbire la capitolul dedicat Conceptelor (vezi supra
2.1.3.E). Este important să reținem că toate cele patru condiții menționate la art. 6
alin. (1) din OUG nr. 92/2021 trebuie întrunite în mod cumulativ.
Am explicat de asemenea și specificul activității de evaluare a bunurilor
uzate/second-hand la capitolul destinat Autorităților competente (vezi supra 3.8.4).
X. Refuzul returnării deșeurilor la expeditorul străin.
Potrivit art. 66 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 92/2021, constituie infracțiune
refuzul de returnare în țara de origine a deșeurilor introduse în țară în alte scopuri
decât cel al eliminării și pentru care s-a dispus măsura returnării de către autoritatea
competentă.
Este vorba de o faptă comisă prin inacțiune, comisă de un subiect activ calificat.
Ca situație premisă se fundamentează pe decizia autorității de mediu
competente de returnare în străinătate a deșeurilor ce nu pot fi valorificate potrivit
înțelegerii scrise avute în vedere la transferul inițial.
Mai exact, avem în premisă un transfer în RO de deșeuri în vederea
valorificării, fie acestea din lista verde, fie din lista galbenă. Procedurile de transfer și
de returnare sunt diferite, după cum urmează:
a) Dacă deșeurile sunt din lista galbenă, atunci avem, ca actori implicați,
operatorul de expediție (notificator), autoritatea de mediu din statul de
expediție, operatorul destinatar din RO, GNM (controlul la intrare sau
ulterior) și ANPM (autoritatea componentă de aprobare a transferului de
deșeuri). Se urmează procedura de notificare și de consimțământ prealabil
(emis de ANPM), actele însoțitoare relevante ale transferului fiind
contractul și anexele 1A și 1B la RTD 1013/2006 (art. 4-art. 17 din acest act
normativ). Decizia ANPM de returnare are ca echivalent obligația de
71
 preluare din partea autorității statului de expediție. Această situație este
incidentă fie atunci când scopul transferului nu poate fi realizat (art. 22 din
RTD), fie când se descoperă că este vorba de un transfer ilegal în
responsabilitatea operatorului extern autor al notificării (art. 24 RTD).
Despre rolul GNM prin controlul la intrare am făcut referiri atunci când am
vorbit de operarea în sistemul informatic ROAFM (vezi supra 3.5.7), dar
trebuie observat că aspectul relevant pentru decizia de returnare poate
interveni și ulterior acceptării deșeurilor pe teritoriul RO (cel puțin în cazul
în care nu este incidentă situația de transfer ilegal).
b) Dacă deșeurile sunt verzi, atunci actorii relevanți sunt operatorul de
expediție, autoritatea de mediu din statul de expediție, operatorul destinatar
din RO, GNM (controlul la intrare) și ANPM (autoritatea competentă de
aprobare a transferului de deșeuri). Aici deșeurile pot intra în RO însoțite de
contract și de Anexa VII la RTD (vezi art. 18 din Regulamentul 1013/2006).
Sunt valabile în continuare precizările de mai sus.
Infracțiunea nu poate fi comisă decât cu intenție, făptuitorul fiind conștient de
decizia autorității și comportându-se de aceeași manieră în sensul abținerii
frauduloase de la a executa obligația impusă prin actul administrativ amintit.
Nu este obligatoriu ca refuzul să fie exprimat explicit, dar trebuie să se deducă
fără echivoc din comportamentul făuritorului.
XI. Operațiuni ilicite cu deșeuri nepericuloase.
Potrivit art. 66 alin. (2) lit. c) din OUG nr. 92/2021 constituie infracțiune
colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri, inclusiv controlul
acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, inclusiv
acțiunile întreprinse de comercianți sau brokeri în procesul de gestionare a
deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul
ori vătămarea corporală a unei persoane sau o daună semnificativă calității aerului,
calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor.
Această infracțiune a fost reglementată pentru prima oară prin Legea nr.
101/2011, așa cum am arătat (supra, 4.2.4). A fost preluată apoi ca atare în Legea nr.
211/2011 și, după aceea, în actuala OUG nr. 92/2021. În mod asemănător cu
infracțiunea privind transferul ilegal de deșeuri (art. 66 alin. 2 lit. d din OUG nr.
195/2002), și cea la care ne referim în prezent a fost menită să asigure racordarea la
una dintre infracțiunile reglementate în legislația europeană: mai exact cea prevăzută
de art. 3 lit. b din Directiva 2008/99/CE privind protecția mediului prin intermediul
dreptului penal.
Prin cea mai recentă modificare legislativă a făcut ”rocada” cu infracțiunea
similară privind deșeurile periculoase, fiind „mutată” la alin. (1) al art. 66, în locul
acesteia din urmă. A fost eliminată, totodată, condiționalitatea legată de pericolul
menționat în finalul definiției.
72
XII. Transferul ilegal de deșeuri
Art. 66 alin. (2) lit. d) din OUG nr. 92/2021: constituie infracțiune exportul sau
importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, în cazul în care
această activitate intră în domeniul de aplicare al art. 2 pct. 35 din Regulamentul
(CE) 1013/2006, indiferent dacă transportul se efectuează printr-una sau mai multe
operațiuni.
Infracțiunea se comite doar de către comercianți sau operatori economici
autorizați să desfășoare activități în domeniul gestionării deșeurilor (în sensul Anexei
1, pct. 9 , respectiv 39 din OG nr. 92/2021).
Este o infracțiune de pericol abstract, adică nu trebui să fie dovedită nicio
condiție suplimentară dincolo de acțiunea de introducere pe teritoriul țării a
încărcăturii ilicite. Dacă încărcătura primește bifa de interzis la intrare din partea
comisarilor GNM din PTF atunci putem vorbi, teoretic, de o tentativă.
Noțiunile de import/export sunt oarecum nefericit alese în text. Acestea trebuie
interpretate ca introducerea pe teritoriul țării/scoaterea din țară. Strict tehnic, pentru
statele membre UE, importul sau exportul înseamnă aducerea/scoaterea în regim
comercial de mărfuri în/din CE provenind dintr-o/către o țară terță. Cu privire la
mișcările de mărfuri între țările membre UE nu se folosesc deci aceste noțiuni, ci
acelea de transfer sau transport. Am arătat anterior istoricul acestei definiții (supra,
4.2.4), precum și faptul că în acest fel a fost transpus în mod defectuos articolul
corespondent din Directiva 2008/99/CE privind protecția mediului prin intermediul
dreptului penal: ne referim la art. 3 lit. c) din acest act normativ comunitar care viza
chiar nevoia de incriminare a faptelor de transport de deșeuri ca activitate ce intră în
domeniul de aplicare al art. 2 alin. 35 din RTD 1013/2006. Or, atât în fosta
reglementare vizând regimul deșeurilor, dar și în actuala, definiția infracțiunii este
redată cumva confuz sub sintagma de început importul/exportul (...). Oricum, din
economia reglementării actuale (OUG nr. 92/2021), se deduce faptul că activitățile de
import/export cu care acest act normativ operează se raportează la teritoriul României
și nu la cel al UE.
Introducerea peste frontieră poate deveni infracțiune odată ce a fost încălcată
fie și numai o singură dispoziție din regimul legal ce reglementează această activitate
specifică. Avem aici dispozițiile generale – OUG nr. 92/2021 și Regulamentul (CE)
1013/2006. Separat de aceste dispoziții, în funcție de categoria de deșeu ce formează
obiectul transferului, ar putea fi incidente și dispoziții sectoriale (de exemplu, OUG
nr. 5/2015 privind DEEE-urile).
Referința la dispozițiile art. 2 pct. 35 din RTD are rolul de a defini mai clar
sintagma generală „încălcarea dispozițiilor legale în domeniu”. Practic, pentru a
deosebi un transport licit de unul ilegal (infracțiune) trebuie să observăm și să
interpretăm dispozițiile art. 2 pct. 35 din RTD, sens în care deosebim:

73
 a- c) Transferul realizat fără notificare/fără acord (sau cu acord obținut prin
fraudă). Sunt cuprinse aici:
- toate deșeurile destinate eliminării;
- deșeurile destinate recuperării care fac parte din lista galbenă (de
principiu, periculoase).
d) Transferul realizat în alt mod decât cel precizat expres în
notificare/documentele de circulație.
e) Transferul care presupune recuperarea într-un mod ce determină încălcarea
legislației în materie (condiție preexistentă la momentul trecerii peste
frontieră a încărcăturii).
f) Exportul destinat eliminării/valorificării (de principiu) în statele ce nu sunt
membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb, în statele cărora nu
li se aplică Decizia OCDE, în statele/teritoriile de peste mări;
f) Importul de deșeuri în vederea eliminării/valorificării din state care nu sunt
parte în convenția Basel sau nu li se aplică Decizia OCDE (de principiu).
g)-i și iii : Transferul deșeurilor destinate valorificării și provenind din zone
admise, pentru orice încărcături de deșeuri nepericuloase (lista „verde”)
care depășesc 20 kg, atunci când documentul-Anexa VII din RTD lipsește,
este ascuns în mod fraudulos, este neconform întocmit (spre ex-
neconcordanță, fie și parțială, între conținut și încărcătură);
g) - ii : Transferul de deșeuri de orice fel în scopul evaluării caracteristicilor,
atunci când acest scop este folosit ca pretext, când este depășită limita
maximă de 25 kg/per caz individual sau atunci când documentul-Anexa
VII din RTD este neconform întocmit.
Observație.
În noua formă a actului normativ au fost operate câteva modificări asupra
definiției acestei infracțiuni, modificări menite să aducă mai multă claritate. În acest
sens textul are următoarea formă: introducerea pe sau scoaterea de pe teritoriul
României a deșeurilor inclusiv în sau din zonele libere, așa cum sunt definite in Legea
nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu încălcarea dispozițiilor legale în
domeniu, în cazul în care această activitate intră în domeniul de aplicare al
Regulamentului (CE) 1.013/2006, indiferent dacă transportul se efectuează prin una
sau mai multe operațiuni.
În ceea ce privește eliminarea din definiție a referinței făcută în mod expres la
dispozițiile art. 2 pct. 35 din RTD 1013/20216, legiuitorul a apreciat că aceasta este
superfluă, deoarece sintagma „cu încălcarea dispozițiilor legale” nu poate face referire
decât la modalitățile în raport cu care un transfer este considerat ilegal.

* * *

74
 4.2.9 Definiții infracțiuni alte acte normative
Separat de cele precizate mai sus vom mai oferi explicații asupra uneia dintre
infracțiunile din OUG nr. 195/2005 precum și în legătură cu alte două infracțiuni
legate de regimul vamal și de cel al zonelor libere.
XIII. Neasigurarea depozitelor de deșeuri
Potrivit Art. 98 alin. 3 lit. a) din OUG nr. 195/2005 constituie infracțiune
nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri (...) dacă fapta a fost de
natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Despre neasigurare am dat explicații mai sus în cazul infracțiunii de activități
ilicite cu deșeurile aflate în tranzit pe teritoriul României (art. 66 alin. 1 lit. c din
OUG nr. 195/2002).
Subiectul activ e calificat (operatorul de depozit).
Și nesupravegherea și neasigurarea presupun atât lipsa totală a măsurilor ce se
circumscriu în mod normal acestor obligații cât și, după caz, adoptarea de măsuri
insuficiente sau defectuoase.
Evident, pentru întregirea laturii obiective mai trebuie dovedite două aspecte:
pericolul potențial precizat în text și legătura dintre conduita ilicită și acest pericol.
XIV. Contrabanda cu deșeuri
Potrivit art. 271 din Legea nr. 86/2006 (Codul vamal), constituie infracțiunea
de contrabandă calificată introducerea sau scoaterea din țară, fără drept, de (...)
deșeuri.
Subiectul activ este, de principiu, calificat: orice persoană implicată în lanțul
de expediție a deșeurilor peste graniță.
În mod suplimentar față de incriminările analizate până în prezent, prin această
reglementare este ocrotit și bugetul de stat. Prin Decizia nr. 17/2013 (RIL) ÎCCJ a
statuat că infracțiunea de contrabandă este una complexă, Codul vamal incriminând
astfel modalități specifice de sustragere de la plata taxelor, și anume prin
introducerea bunurilor cu încălcarea regimului juridic al frontierei.
Fiind vorba de regim vamal, fac trimitere la aspectele menționate cu ocazia
explicării competențelor AVR (vezi supra 3.6). Sunt supuse regimului vamal bunurile
(deșeurile) ce intră RO dintr-o țară ce nu este membră a comunității (procedură de
vămuire clasică), precum și bunurile provenind din spațiul UE dar care tranzitează
prin afara comunității (procedură simplificată, derulată în special în PTF Constanța
Sud – Agigea).
Ne interesează în mod deosebit ce se înțelege prin sintagma introducerea fără
drept. În esență, din legislația domestică și europeană în materie, având în vedere și
jurisprudența CJUE, mărfurile ce intră în RO trebuie să înceapă procedura specifică
în primul punct vamal după frontieră. Dacă se trece de acest punct și, cu intenție, nu
se respectă obligația de înștiințare a autorităților vamale, atunci este îndeplinită
75
condiția din textul de incriminare. Este adevărat că, în mod excepțional, poate exista
varianta legală a obligației de parcurgere a procedurii vamale la un anumit birou
vamal desemnat. În această ultimă ipoteză, având în vedere cazul când se omite
înștiințarea organelor vamale de la primul PTF după graniță, va trebui să se
stabilească în anchetă dacă a existat intenția sau nu de sustragere de la controlul
vamal.
Referitor la latura subiectivă, având în vedere componenta de fraudă fiscală pe
care obiectul juridic complex vine să o adreseze, infracțiunea se comite cu intenție.
Totuși, printr-o modificare de natură recentă menită să asigure transpunerea cât mai
completă a legislației europene în materie de mediu (Legea nr. 90/2021), s-a prevăzut
faptul că această infracțiune este sancționată și când este comisă din culpă.
XV. Abandonarea de deșeuri în zonele libere.
Potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 84 din 1992, constituie infracțiune
introducerea de mărfuri în zonele libere pentru a deveni deșeuri.
Această lege prevede că, în interiorul frontierelor RO, se instituie anumite zone
libere de plata taxelor vamale, în sensul că mărfurile introduse în aceste areale nu sunt
supuse taxelor de import. Instituirea acestor zone este subsumată unor scopuri
economice iar mărfurile pot fi introduse aici în vederea prelucrării și comercializării.
Aceste zone libere sunt organizate pe lângă frontiera de stat iar în România
există șase astfel de arii: Constanța, Galați, Brăila, Giurgiu, Sulina și Curtici (Arad).
Responsabilitatea în plan administrativ al gestiunii deșeurilor din zonele
menționate aparține administrațiilor acestora (art. 67 din OUG nr. 92/2021). Art. 16
din Legea nr. 84/1992 completează regimul gestiunii deșeurilor din aceste zone.
Subiectul activ nu este calificat, în principiu. Cu toate acestea sunt vizați de
incriminare, în mod deosebit, cei ce importă mărfuri și le aduc aici înainte de intra în
procedura vamală.
În privința infracțiunii analizate trebuie observat că, din punct de vedere
obiectiv:
- inițial au fost introduse bunuri (mărfuri, materiale) în zonele libere;
- acestea au devenit aici deșeuri (în principal prin expirare sau prin degradarea
cauzată de anumiți factori, cum ar fi trecerea timpului).
În privința laturii subiective există o particularitate: făptuitorul urmărește să le
abandoneze aici, fiind conștient că acestea se vor degrada și vor deveni deșeuri.
Practic acesta urmărește să scape de corvoada costurilor aferente gestiunii deșeurilor
(apreciind că nu rentează să se ocupe de acestea cât încă nu sunt deșeuri), plasând
această problemă pe umerii autorităților.

76
 Capitolul 5

TIPURI DE INFRACȚIUNI CU DEȘEURI

În România, din perspectiva frecvenței de comitere, altfel spus în după metoda

analizei de risc, se întâlnesc următoarele tipuri generice de comportamente ilicite în
sfera gestiunii deșeurilor:
5.1. TRANSPORT TRANSFRONTALIER DE DEȘEURI, cu alte cuvinte
trafic de deșeuri. Se disting aici introducerea în țară de deșeuri în vederea eliminării,
de deșeuri amestecate ilicit sau ascunse, de deșeuri deghizate în mărfuri SH - toate
însoțite, în principiu, de documente neconforme.
5.2. ELIMINAREA DOMESTICĂ (INTERNĂ) A DEȘEURILOR. Se
evidențiază aici eliminare ilicită prin gropi de gunoi și nereguli de incinerare,
abandonarea deșeurilor și incendierea acestora. Faptele din aceste segment vizează,
pe de o parte, persoanele autorizate să deruleze activități din sfera gestionării
deșeurilor (o gamă largă de manifestări legate generic de acțiuni neconforme cu
activitățile autorizate de autoritatea de reglementare), dar și comportamente mai mult
sau mai puțin spontane ale persoanelor care produc deșeuri și caută să se debaraseze
de acestea într-un mod cât mai facil și convenabil cu putință.
5.3. FRAUDE DE RECICLARE A DEȘEURILOR DE AMBALAJE
(nerespectarea normelor legale privind reciclarea ambalajelor unde efectul negativ
este dublu: asupra mediului și asupra bugetului de stat).
Le vom aborda în continuare pe fiecare în parte.
* * *
5.1. TRAFICUL DE DEȘEURI
5.1.1 Cu ce se confruntă în prezent GNM la frontiere11?
În ultimii 10 ani în România au intrat mai multe sute de mii tone de deșeuri,
din care o parte din importuri, o altă parte prin transferuri din țările UE, în special cele
din vestul Europei (numai în 2022, până la 1 noiembrie, au intrat aprox. 100.000 tone).
Cea mai mare parte a acestei cantități a urmat calea legală, dar au fost și destule
transporturi frauduloase, în legătură cu care organele abilitate (în special GNM) au

11
Datele din acest sub-capitol ne-au fost puse la dispoziție de către reprezentanții GNM.
77
formulat mai multe zeci de plângeri penale cu privire la comiterea infracțiunilor
asociate traficului cu deșeuri.
Din anul 2018 piața tradițională de import, valorificare și eliminare a deșeurilor
din plastic și nu numai, respectiv China, practic s-a închis, prin impunerea unor
restricții mult mai dure. În aceste condiții, presiunea pe țările din estul Europei a
devenit cu atât mai mare, România transformându-se din acel moment și mai mult
într-o țară de destinație a deșeurilor care veneau și vin mai mult declarativ (în acte) în
vederea valorificării, dar care sfârșesc iremediabil, în cea mai mare proporție, în a fi
eliminate ”la groapă” sau prin incinerare.
Este adevărat că o bună parte dintre aceste deșeuri au potențialul de a fi
valorificate – și nu vorbim aici în principal de co-incinerare prin fabricile de ciment
– însă foarte mulți operatori economici din domeniu s-au înghesuit să le transfere, în
cantități din ce în ce mai mari, în condițiile în care parametrii și resursele de
valorificare autorizate nu puteau și nu pot în mod real ține pasul cu volumul deosebit
al acestora. Toată paleta de resturi din plastic, anvelope uzate, acumulatori auto uzați,
VSU-uri, DEEE-uri, haine/materiale textile uzate, deșeuri din metale feroase și
neferoase, deșeuri medicale se regăsesc cel mai adesea în transferurile la intern.
Fenomenul precizat în paragraful anterior trebuie înțeles, măcar parțial, și dintr-
o perspectivă economică ce, dacă este fundamentată pe principii juste, este aptă să
genereze o afacere de tip win-win. Costurile mari de tratare, depozitare și reciclare pe
care anumite tipuri de deșeuri ce înglobează materii prime valoroase (cum sunt
deșeurile electronice) le au în țările lor de origine, de principiu puternic
industrializate, fac atractivă transferarea lor către state unde costurile de valorificare
(de extragere a acestor materii prime, forța de muncă, taxe etc.) determină în final un
profit suficient cât să motiveze un astfel de model de afacere. Condiția pentru ca
afacerea să fie în final una de tip câștig pentru ambele state este ca legislația de mediu
să fie respectată și în țara de destinație a transferului, iar acest lucru presupune inclusiv
repatrierea reziduurilor rezultate din activitatea de valorificare sau găsirea unor soluții
compensatorii juste.
Un fenomen de proporții însemnate, incident de mult timp pe piața din
România, dar din ce în ce mai amenințător asupra mediului, îl reprezintă importul de
produse second-hand – în special haine și alte produse textile, dar și vehicule sau părți
din vehicule uzate. Deși, strict teoretic, acestea nu apar în actele de transfer ca fiind
deșeuri, astfel încât GNM nu are competența să le inspecteze direct, totuși acestea
rămân întrucâtva în radarul autorităților relevante (GNM, DGAF, ANPC). Zeci de
astfel de transporturi rutiere mari pe săptămână intră în RO, multe pe timp de noapte
sau în zilele libere, adică exact atunci când vigilența GNM și ANPC scade.
Costurile semnificativ mai scăzute ce se practică în RO pentru tratarea și chiar
eliminarea deșeurilor, în special a celor din plastic, constituie un stimulent economic
important pentru mulți operatori economici din domeniu ce nu se sfiesc să aducă astfel
78
deșeuri la noi în țară prin încălcarea legii. Indicăm în principiu deșeurile din țările UE
din vestul Europei care, mai ales cele „verzi” (nepericuloase), tranzitează fără
opreliști frontierele Schengen și ajung la granița de vest cu Ungaria unde controlul
vamal (filtru important) a fost eliminat și posibilitățile de penetrare sunt mai facile.
Din păcate, cu precădere în timpul pandemiei COVID-19, Comisia Europeană a
încurajat astfel de politici de transfer de deșeuri din țările situate în vestul Europei
către țări cum este și RO.
În aceste condiții, începând cu finalul anului 2021, legislația națională s-a
modificat pentru o mai bună evidență și supraveghere a acestor tipuri de operațiuni
de transfer al deșeurilor. Astfel, în decembrie 2021 a fost modificat HG nr. 788/2007
(cadrul secundar de punere în aplicare a RTD 1013/2006) în sensul în care acești
operatori se vor înregistra la Administrația Fondului de Mediu, într-un registru special
ținut sub formă electronică (registrul ROAFM), unde urmează să furnizeze inclusiv
informații privind capacitatea anuală autorizată de procesare, precum și estimările
anuale ale cantităților de deșeuri provenind din import/transfer intracomunitar. Din
luna aprilie 2022, printr-un ordin comun al MAI și MMAP, au fost stabilite în concret
un număr de 14 PTF-uri rutiere, 8 PTF-uri feroviare și 6 PTF-uri fluvial/maritime,
desemnat exclusiv pentru trecerea peste frontieră a transporturilor de deșeuri/mărfuri
second-hand. În 28 iunie 2022 au fost publicate în M. Of. două ordine ale MMAP ce
reglementează mai în amănunt activitatea în materie: unul prin care se aprobă
Normele metodologice privind controlul transferului de deșeuri, aprobate prin
Ordinul MMAP nr. 1647/2022 (ce instituie anumite comandamente/comportamente
obligatoriu de urmat pentru operatorii economici din domeniu), iar celălalt prin care
se aprobă Metodologia de înregistrare, raportare și declarare a operatorilor
economici care introduc în țară deșeuri pentru valorificare (Ordinul nr. 1736/2022).
Această suită de modificări legislative urmărește să asigure o trasabilitate reală
a deșeurilor provenite din transfer import și sunt valorificate pe teritoriul RO. Deși
accentul este pe import/introducere în țară, sunt avute în vedere și activitățile de
scoatere peste frontierele naționale (export, după caz) și tranzit, mai ales prin faptul
că oferă suport de soluționare pentru situații practice mai deosebite, dar și prin faptul
că dă Gărzii Naționale de Mediu oportunitatea unor intervenții mai prompte în PTF-
urile anume desemnate exclusiv pentru trecerea deșeurilor peste graniță, inclusiv a
mărfurilor second-hand (în acest caz competența inspecției administrative aparținând
ANPC). Anterior operaționalizării Registrului ROAFM și restrângerii PTF-urilor
dedicate, GNM a desfășurat sistematic controale în PTF-urile cunoscute în mod
deosebit ca având flux pentru astfel de încărcături, precum și la orice solicitare de
intervenție formulată fie de către IGPF, fie de către AVM (atât în birourile vamale de
exterior, cât și în cele de interior).
În cifre brute, în Romania au intrat în anul 2022 cca 100.000 tone de deșeuri,
fiind importate/transferate legal în baza a aprox. 5.000 de tranzacții înregistrate în
79
Registrul ROAFM dedicat – fie că au primit decizie de intrare la PTF sau, în urma
procedurii de sigilare în PTF, la destinația din acte (instalația de reciclare) 12. Până în
luna noiembrie 2002, începând cu 1 ianuarie, GNM a controlat cca 7.500 de
transporturi/tranzacții ce au vizat transferul de deșeuri. Au fost astfel aplicate 11
sancțiuni contravenționale în valoare de cca 520.000 de lei, au fost întocmite 11
sesizări penale, iar pentru un număr de 108 transporturi nu s-a permis pătrunderea pe
teritoriul țării. Sunt în curs de elaborare și alte sesizări cu caracter penal, în special
din zona traficului cu deșeuri disimulate în produse second-hand.
În ceea ce privește locațiile efective, aceste controale ale comisarilor GNM
s-au efectuat:
- în PTF-uri, ca urmare a solicitării autorităților vamale, ale poliției de frontieră,
din oficiu în cazul când reprezentanții acestei autorități au avut suspiciuni de
transferuri ilegale și tot din oficiu, pe baza planurilor de acțiune;
- la amplasamentele de destinație din RO ale deșeurilor: instalații de
valorificare, comercianți/brokeri13;
- la amplasamentele de expediție a deșeurilor periculoase/nepericuloase din
RO;
- la deținătorul de deșeuri, care poate fi generator/colector/comerciant;
- la transportatorul de deșeuri pe perioada tranzitului încărcăturii de deșeuri pe
teritoriul aflat sub jurisdicția RO.
Garda Națională de Mediu este principala autoritate care asigură, prin
intermediul inspecției de stat îndrituită și totodată obligată să o efectueze, la nivelul
cel mai înalt disciplinarea (prevenția) operatorilor economici implicați în
transferul/importul/exportul de deșeuri sau de mărfuri susceptibile de a fi deșeuri,
precum și combaterea comportamentelor ilicite din aceeași sferă. Rolul celorlalte
autorități ale statului, cu diverse atribuții și competențe în același domeniu se prezintă
astfel:
IGPF: face controlul obligatoriu al documentelor de identificare ale persoanelor
fizice și asupra mijloacelor de transport. În mod aleatoriu, mai exact în funcție de
incidența anumitor informații, polițiștii din PTF-uri semnalizează reprezentanților
GNM riscuri concrete asupra încărcăturilor. Deși există un protocol între aceste două
autorități, este de dorit o implicare mai mare a IGPF în domeniul faptelor de trafic
transfrontalier de deșeuri.
12
O cantitate mult mai mare, de ordinul sutelor de mii de tone, tranzitează teritoriul RO, de regulă fier vechi transportat
cu barje de mare tonaj pe Dunăre, intrând în țara noastră și apoi ieșind prin portul Constanța, cu destinație
topitoriile/combinatele metalurgice din Turcia. Altă rută de tranzit deosebit se înregistrează pe fluxul de intrare
Arad/Bihor – cu ieșire pe la Calafat/Giurgiu , prin intermediul căreia se derulează tranzacții între țările UE (Schengen)
și Bulgaria, având ca obiect deșeuri reciclabile, în mare parte plastic murdar, dar și textile uzate, diverse alte bunuri
folosite, a căror sigilare pe teritoriul României și desigilare necesită un efort important din partea reprezentanților
autorității responsabile (GNM).
13
Brokerul de deșeuri este acel operator economic ce nu intră fizic (cu resursele propriei firme) în contact cu deșeurile,
dar care efectuează operațiuni de transfer și import de deșeuri periculoase/nepericuloase.
80
 Autoritatea Vamală Română: are atribuții de control asupra încărcăturilor
vizând transferurile de deșeuri la frontiera externă UE (la granițele cu Ucraina,
Moldova și Serbia, dar și la nivelul rutelor de trafic maritim, fluvial și aerian). Această
instituție nu oferă, în vreun fel anume, un suport concret care să sprijine activitatea de
prevenire și combatere a traficului transfrontalier cu deșeuri. Teoretic, ca orișice altă
autoritate abilitată să efectueze activitate de control, are, prin reprezentanții săi care
constată nereguli legate de importul/transferul de deșeuri, obligația să sesizeze
organele competente în domeniu (GNM sau parchetul/poliția, după caz).
Direcția Generală Antifraudă Fiscală: instituție din cadrul ANAF care, spre
deosebire de AVR ce nu are nicio bază de date cu mărfurile unionale pe care le
verifică (adică cele unionale ce tranzitează în afara teritoriului comunității înainte de
a ajunge în RO), gestionează sistemul informatic TRAFIC CONTROL prin care ia în
evidență mărfurile ce tranzitează toate PTF-urile și, pe baza unei analize de risc,
informează în timp util GNM despre potențialele delicte ce vizează traficul de deșeuri
(în condițiile existenței unui protocol inter-instituțional).
ANPM: este acea autoritate națională abilitată să acorde autorizații operatorilor
economici ce desfășoară activități cu impact asupra mediului, vizând deșeurile în
cazul nostru14. Există semnale cu privire la potențiale deficiențe raportat la capacitatea
acestei autorități de a evalua la justa dimensiune potențialul de activitate (licită) al
multor operatori cu privire la care are competența să îi autorizeze.
AFM: Este gestionarul a două sisteme informatice menite să asigure
trasabilitatea deșeurilor. Registrul ROAFM și Registrul SIATD. În ceea ce privește
Registrul ROAFM, prin verificările amănunțite pe care le face la momentul înscrierii
operatorilor autorizați, începe să constituie o pârghie pentru ridicarea nivelului de
responsabilitate al ANPM atunci când se emite autorizația de mediu sau se dă viza
anuală pe această autorizație (spre exemplu, se exercită astfel un control indirect
asupra realității resurselor operatorului de asigurare a operațiunilor de valorificare R3
și R 4 înscrise în autorizație).
ANPC: este autoritatea națională care, cel puțin în cazul bunurilor uzate sau
second-hand, are competența exclusivă de a atesta că anumite bunuri pot fi
comercializate ca atare pe teritoriul RO (sunt conforme standardelor calitative și de
siguranță, și nu pun astfel în pericol sănătatea consumatorilor). Are protocol de
colaborare încheiat cu GNM în baza căruia acționează efectuând controale în PTF-uri
asupra încărcăturilor declarate bunuri uzate/second-hand, fie din oficiu fie atunci când
sunt solicitate de GNM. Datorită complexității operațiunilor de control, dar și a lipsei
de organizare la frontieră, reprezentanții săi preferă mai degrabă să sigileze
transporturile și procedează la efectuarea controlului direct la destinație. Mai sunt
aspecte de îmbunătățit în ceea ce privește calitatea controalelor.

14
Tot ANPM aprobă notificările de transfer pentru deșeurile din lista galbenă.
81
 5.1.2 Care este procedura tipică de transfer în RO al deșeurilor de pe lista
verde (de departe cele mai frecvente tipuri de transfer)?
Este important să ne familiarizăm cu perspectiva unui operator economic care,
în propria activitate, desfășoară una sau mai multe operațiuni în domeniul gestionării
(valorificării) deșeurilor provenind din transferuri de deșeuri verzi din spațiul UE.
Vom exemplifica pașii legali de urmat pentru transferul de deșeuri textile.
A. În primul rând operatorul trebuie să fie o societate comercială (sau o entitate
juridică organizată sub o formă diferită) cu obiect de activitate referitor la gestionarea
de deșeuri (reciclare, valorificare, eliminare). De precizat de la bun început că
deșeurile, fie acestea periculoase sau nepericuloase, nu pot fi importate în RO în
vederea eliminării, ci doar pentru operațiuni intermediare (valorificare).
B. E necesar apoi ca acest operator să aibă autorizație pentru operațiuni
specifice de valorificare (cum ar fi R2, R12, R13 – Anexa 3 OUG nr. 92/2021,
cumulate).
Pe autorizația emisă de ANPM/AJPM-uri trebuie să se regăsească înscrise:
- operațiunile;
- cantitățile;
- capacitățile/instalațiile tehnice necesare;
- fluxurile (intrările și ieșirile).
O autorizație se emite în condițiile în care operatorul deține echipamentele
tehnice necesare (instalație tehnologică) pentru operațiunea cu deșeuri pe care dorește
să o desfășoare. În lipsa acestei tehnologii trebuie subliniat faptul că forța de muncă
nu este un factor suficient pentru emiterea autorizației.
Deschidem aici o paranteză și menționăm că operațiunea autorizată poate fi una
destul de strictă. Mai exact operatorul poate fi autorizat să valorifice doar o anumită
categorie de deșeuri (pet-uri transparente, spre exemplu)- ceea ce presupune că
operatorul își asumă prin documente, anterior importului, ce anume va face cu
reziduurile asociate (dopurile de pet-uri, spre exemplu).
C. Operatorul încheie astfel operațiunea de import cu firma furnizoare de
deșeuri textile din străinătate concluzionând afacerea. Acest contract este unul care
trebuie obligatoriu însoțit de o anexă informativă astfel cum este reglementată de
RTD 1013/2006 (art. 18 alin. 2 cu referire la Anexa VII). Operatorul achiziționează,
totodată, și serviciul de transport în RO (după caz, transportul poate fi organizat și de
către expeditorul din străinătate).
Practic, expeditorul, alături de factură și CMR, trebuie să transmită și un
contract special cu privire la deșeuri + formularul din Anexa VII din RTD 1013 (în
lipsa contractului aceasta nu este suficientă pentru importul deșeurilor).

82
 D. O condiție de bază este ca operatorul de destinație a deșeurilor din România
este aceea de a se înregistra în prealabil în ROAFM (Registrul de înregistrare a
deșeurilor introduse în România în scopul valorificării). Acesta își deschide astfel în
prealabil în acest Registru cont gestionat prin semnătură electronică și este obligat, în
desfășurarea activității sale de aducere în țară de deșeuri, să furnizeze mai multe
categorii de date/informații despre care am făcut precizările de rigoare atunci când am
descris acest instrument de evidență electronică în secțiunea dedicată competențelor
AFM (vezi supra 3.5.6).
Odată încheiat contractul între furnizorul de deșeuri din străinătate și
destinatarul din RO al acestora – firma de valorificare din România este obligată să
notifice cu cel puțin 24 de ore mai înainte de a ajunge transportul în PTF informațiile
cerute de ROAFM (date de contact ale persoanei ce organizează transferul și ale
transportatorilor, PTF-ul/BVF-ul, data estimativă de intrare și cantitatea efectivă,
operațiunea de recuperare).
E. Presupunând că deșeurile nu tranzitează prin afara UE (ca să eliminăm din
discuție AVR), vom vedea acum ce se întâmplă când transportul ajunge într-unul
dintre PTF-urile de la granița comună, respectiv unul dintre acelea expres
nominalizate ca puncte de intrare în țară (și) a deșeurilor/produselor SH. Mai exact
transportul trebuie să treacă prin următoarele filtre:
 Filtrul IGPF. Transportatorul înaintează la control polițistului de frontieră actul
de identitate, permisul de conducere, atestatele profesionale și actele ce atestă
legala circulație pe drumurile publice a mijlocului de transport (nu și documentele
referitoare la încărcătură). În dispozițiile legislației ce reglementează regimul
frontierei de stat (OUG nr.105/2001) IGPF are un rol neglijabil: în caz de
suspiciune asupra încărcăturii, șeful PTF-ului poate sesiza organele abilitate (de
principiu GNM) în vederea demarării unui control de specialitate. Legea nu
prevede în competența acestor organe drepturi sau obligații legate de controlul în
vreun fel al încărcăturilor.
 Filtrul ANAF-DGAF. Transportatorul prezintă reprezentanților autorității
fiscale documentele privind încărcătura: facturi fiscale, avize de însoțire marfă,
scrisori de trăsură (CMR-uri) și Anexa VII din RTD 1013/2006. Nu prezintă și
contractele dintre expeditor și destinatarul încărcăturii. Aici documentele se
scanează și se introduc în sistemul informatic de control asupra traficului
mărfurilor, propriu ANAF (sistemul TRAFIC CONTROL).
Trebuie subliniat faptul că, în spiritul unei bune cooperări instituționale, GNM a
pus la dispoziția DGAF listele cu deșeuri precum și listele cu mărfuri suspecte de
a fi considerate deșeuri. În condițiile controlului, dacă reprezentații DGAF din PTF
constată că o încărcătură este deșeu sau suspectă de a fi deșeu – aceștia trimit
imediat un e-mail comisariatului județean al GNM de destinație al transportului
conținând avertizarea și toate actele aferente scanate.
83
  Filtrul GNM. Aici se face o verificare obligatorie a fiecărui transport de marfă,
atât în privința documentelor însoțitoare, cât și a încărcăturii propriu-zise. La
nivelul documentelor, comisarii GNM din PTF consultă ROAFM (principalii
beneficiari ai sistemului) spre a vedea dacă transportul este înregistrat (este vorba
de notificarea din partea destinatarului încărcăturii, ce trebuie făcută cu cel puțin
24 de ore mai înainte ca transportul să ajungă în PTF).
În PTF comisarii GNM fac practic controlul asupra tuturor transporturilor
declarate ca fiind deșeuri, precum și, după caz, asupra celor care prezintă suspiciuni
de a fi deșeuri (de exemplu, mărfuri declarate ca fiind SH atunci când nu apucă să
intervină operativ ANPC-ul). În acest sens se verifică inclusiv contractele dintre
expeditor și destinatar.
Reprezentantul GNM va lua, astfel, una dintre următoarele măsuri (prin bifarea
câmpului corespunzător din aplicația RoAFM):
- Transfer acceptat în PTF;
- Transfer acceptat în PTF cu sigiliu, adică sub condiția controlului efectuat la
destinație (prin reprezentanții GNM din județul de destinație); dacă la destinație
comisarii GNM descoperă suspiciuni de transfer ilegal atunci se demarează
procedura administrativă de preluare/returnare;
- Interzicere pătrundere pe teritoriul țării (atunci când există suspiciuni
întemeiate că transportul controlat reprezintă un transfer nelegal de deșeuri).
F. Odată primit acceptul de intrare în țară a deșeurilor încărcătura merge la
destinație, adică la operatorul destinatar al acestora. În maximum 48 de ore de la
acceptarea transferului de către GNM operatorul de valorificare introduce în ROAFM
următoarele informații: data primirii încărcăturii la instalația de valorificare și recepția
cantitativă a deșeurilor la același punct de lucru unde se află instalația (tone/mc).
G. În Anexele 2-4 ale prezentului Ghid am atașat, ca modele, două autorizații
de mediu și un document informativ tip Anexa VII.
5.1.3 Care sunt principalele tipuri de încălcări constatate în zona
transferului de deșeuri?
Ca tablou general, avem în vedere infracțiuni de trafic de deșeuri ce pornesc,
pe de o parte, de la premisa nerespectării actelor de reglementare în baza cărora
operatorul destinatar își desfășoară activitatea (A), precum și fraude propriu zise
săvârșite în vederea înlesnirii introducerii de deșeuri pe teritoriul RO, pe de altă parte
(B).
(A). Există, astfel, categoria infracțiunilor de trafic de deșeuri ce vizează
nerespectarea condițiilor/parametrilor din autorizația de mediu. Din punct de vedere
formal actele și încărcătura sunt în regulă, dar este viciată procedura de valorificare

84
sau sunt încălcate alte dispoziții din autorizația de mediu. Infracțiunea rezidă astfel
atunci când:
a) Destinatarul aduce alt tip de deșeu decât cel pentru care este autorizat în
vederea valorificării. Spre exemplu, este autorizat să aducă în țară RDF pentru
valorificare energetică, dar transferă deșeuri municipale amestecate (a se vedea în
acest sens speța descrisă în Anexa 5 la prezentul Ghid). Precizăm că, la nivelul
acestui capitol, descrierea faptelor din perspectiva destinatarului este făcută strict din
rațiuni practice, spre a nu încărca prea mult expunerea. Desigur, realitatea ne poate
dovedi fie că infracțiunea a fost comisă în participație de expeditor și de destinatar,
fie că a fost comisă doar de expeditor (fără știința destinatarului sau a
transportatorului), fie că a fost comisă de destinatar (fără cunoștința expeditorului, cu
eventuala conivența a transportatorului). Încadrarea juridică este dată, de principiu,
de dispozițiile art. 66 alin. 2 lit. d) din OUG nr. 92/2021, cu referire la art. 2 paragraf
35 lit. a-c, după caz (atunci când deșeurile sunt destinate de fapt eliminării) sau lit.
g/i/iii (când documentul - Anexa VII - este neconform întocmit).
b) Destinatarul aduce în țară deșeuri în parametri calitativi și cantitativi
autorizați dar în cantități mai mari decât are capacitatea de valorificare. De principiu,
responsabil aici este (doar) destinatarul. Încadrarea juridică poate fi dată de
dispozițiile art. 66 alin. 2 lit. d) din OUG nr. 92/2021, cu referire la art. 2 paragraf 35
lit. lit. g/iii (când documentul - Anexa VII - este neconform întocmit, respectiv este
trecută în fals cantitatea). Dacă surplusul de deșeuri este transferat în vederea
eliminării, atunci încadrarea este dată de disp. art. 66 alin. 2 lit. d) din OUG nr.
92/2021, cu referire la art. 2 paragraf 35 lit. a-c, după caz (ce acoperă ipoteza când
deșeurile sunt destinate de fapt eliminării).
c) Destinatarul aduce deșeuri în parametrii calitativi și cantitativi autorizați dar
aplică (și) alte proceduri de valorificare decât cele autorizate. De principiu,
responsabil este destinatarul. Aici încadrarea juridică poate fi dată de dispozițiile art.
66 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 92/2021 (în forma din 2023). De remarcat că, prin acest
tip de delict pot rezulta în final chiar bunuri cărora le-a încetat statutul de deșeu. Să
ne gândim la deșeuri textile care, după operațiuni de stocare, sortare, le sunt aplicate
proceduri de valorificare de fond cum sunt spălarea/dezinfectarea/etc. dar prin
anumite modalități care nu au fost autorizate. Aici putem discuta chiar de delicte de
poluare (producere de ape uzate, de exemplu). Oricum, bunurile cărora le-a încetat
statutul de deșeu devin corpuri delicte și sunt supuse confiscării în procedura penală
asociată.
d) Destinatarul aduce deșeuri în parametri calitativi și cantitativi autorizați dar
aplică, în totalitate sau în parte, proceduri de eliminare neautorizate. Responsabilitatea
juridică aparține destinatarului precum și persoanelor aflate în aval de acesta ce îl
85
ajută în cunoștință de cauză (știu de proveniența reală a deșeurilor). Încadrarea
juridică se face în raport cu dispozițiile art. 66 alin. 2 lit. d) din OUG nr. 92/2021, cu
referire la art. 2 paragraf 35 lit. a-c, după caz (ipoteza când deșeurile au fost de la bun
început destinate de fapt eliminării). După caz, sunt incidente și disp. art. 66 alin. 1
lit. d) din OUG nr. 92/2021. O observație de făcut: când spunem proceduri de
eliminare neautorizate avem în vedere faptul că operatorul poate fi autorizat, după
caz, să elimine la intern o parte neglijabilă din încărcătura transferată (cum ar fi
ambalajele sau chiar o fracție minoră rezultată în urma valorificării autorizate) și
acesta aplică alte metode de eliminare asupra fracțiilor precizate.
e) Destinatarul aduce deșeuri în parametri calitativi și cantitativi autorizați dar
nu gestionează legal unele dintre fracțiile de deșeu rezultate în urma operațiunilor de
valorificare autorizate (spre exemplu, amestecă aceste fracții cu deșeuri pentru care
are autorizație de eliminare, iar apoi le elimină nediferențiat sau vinde aceste fracții
unui comerciant binevoitor din același domeniu care pretinde astfel că le are de pe
teritoriul RO și le poate elimina astfel aparent „legal”). Este o variantă mai sofisticată
a tipului de delict prezentat în paragraful anterior.
f) Destinatarul a fraudat condițiile de acordare a autorizației de mediu în
privința acurateței instalațiilor de valorificare. Mai precis, sunt situații în care
operatorul nu își achiziționează ci doar își închiriază instalații adecvate, cât să
reușească să obțină autorizația, iar apoi înlocuiește echipamentele cu unele
necorespunzătoare cu care își asigură pe mai departe efectuarea activităților de
valorificare. În contextul în care transferă deșeuri și le valorifică în aceste condiții,
operatorul comite atât infracțiunea de trafic cu deșeuri (art. 66 alin. 2 lit. d din OUG
92/2021), cât și infracțiunea de operațiuni ilicite cu deșeuri nepericuloase (art. 66 alin.
1 lit. b din OUG nr. 92/2021, în forma de după 2023).
Important:
Pentru operatorii ce transferă deșeuri în vederea valorificării autorizația de
mediu trebuie să îndeplinească anumite condiții speciale. Mai exact, pe lângă codurile
de valorificare sumară (care sunt de fapt niște coduri accesorii), adică R12 (sortare)
și R13 (stocarea înaintea altor operațiuni de valorificare), documentul emis de
ANPM/AJPM-uri trebuie să mai cuprindă cel puțin unul dintre codurile asociate unei
operațiuni de valorificare/reciclare propriu-zisă, cum ar fi R3 sau R4 (recuperarea de
substanțe organice sau de metale/compuși metalici). Aceste exigențe legate de forma
autorizației incumbă în mod clar destinatarului deșeurilor aduse în țară – parte în
contractul de transfer al acestora în RO. Este important de reținut că, pentru deșeurile
astfel aduse în țară, caracterul de deșeu al acestora trebuie să înceteze în urma
operațiunilor de valorificare pentru care a fost autorizat și pe care este obligat să le
înfăptuiască. Astfel, în urma operațiunilor realizate de destinatar asupra încărcăturii
primite din străinătate, deșeurile își încetează acest statut și devin substanță/obiect de
86
interes economic, potrivit art. 6 din OUG nr. 92/2021. Or, este greu de presupus că
statutul de deșeu al încărcăturii va înceta doar prin operațiuni accesorii de valorificare
(stocare, sortare).
În altă ordine de idei, ca o asigurare asupra unor eventuale situații litigioase
între expeditor și destinatar cu privire la identitatea și/sau calitatea deșeurilor aduse
în țară – contractul de transfer (vezi art. 18 din RTD-1013/2006) nu trebuie să prevadă
clauze de excludere a responsabilității expeditorului. Spre exemplu sunt ilicite
contractele de transfer care prevăd că, dacă se descoperă în țara de destinație o situație
care face ca acel transfer să fie ilegal, atunci situația este în responsabilitatea
destinatarului. Tot ilicit este și contractul prin care expeditorul își asumă să livreze în
viitor aceluiași destinatar încărcătură cu preț redus, dacă este de acord pentru
prezentul transport să primească marfa în modalitatea livrată – clauză prin care
expeditorul este tentat să trimită cu același transport deșeuri de valorificat alături de
deșeuri supuse direct eliminării. Acceptând acest lucru – destinatarul din România
tinde să fraudeze condițiile din propria autorizație pentru mediu. Mai exact, este cazul
în care destinatarul este autorizat de ANMP/AJPM-uri să valorifice și deșeuri din
proveniență internă, aspect pentru care se prevede expres în documentul de autorizare
o anumită fracție de eliminat provenită din aceste deșeuri domestice în urma aplicării
operațiunilor de valorificare. Or, prin derularea la comun a operațiunilor de
valorificare, adică a deșeurilor străine cu cele domestice, se creează posibilitatea certă
ca deșeurile străine astfel atașate încărcăturii aduse în țară (și care nu sunt admise
pentru eliminare) să se amestece cu fracția de eliminat din deșeurile interne.
În fine, destinatarul deșeurilor transferate în RO, parte în contractul cu
expeditorul din străinătate, nu poate transfera la rândul său proprietatea deșeurilor
către alte entități (tot în vederea valorificării, bineînțeles): mai întâi acesta trebuie să
desfășoare activitățile de valorificare pe care și le-a asumat și pentru care i-a fost emis
actul de reglementare (autorizația de mediu).
(B). Separat de nerespectarea condițiilor/parametrilor din autorizația de mediu,
analiza mai aprofundată asupra incidenței relevă că, în practică, se disting patru
categorii de delicte transfrontaliere cu deșeuri care ridică serioase probleme organelor
de aplicare a legii și care, de cele mai multe ori, capătă semnificația infracțională de
trafic cu deșeuri :
a) Transferul de DEEE-uri, textile generale, haine și accesorii, mobilier și
accesorii casnice, toate acestea disimulate, după caz, în documentație ca fiind mărfuri
second hand. Acestea sunt încadrate greșit ca mărfuri second-hand (fiind practic
deșeuri), astfel că nici nu sunt însoțite de documentul informativ prevăzut la Anexa
VII din RTD. Atunci când se apreciază că aceste încărcături au statutul de deșeu, în
funcție de scopul pentru care au fost introduse în țară, pot fi incidente, după caz, disp.
art. 66 alin. 1 lit. a), b) sau d) precum și cele ale alin. 2 lit. d din OUG nr. 92/2021.
87
Pentru faptele comise începând cu 2023 este clară și încadrarea în dispozițiile art. 66
alin. 2 lit. a) din OUG nr. 92/2021. De obicei, fie că se axează sau nu pe conivența cu
expeditorul din străinătate (care, spre exemplu, este interesat să ”scape” de acest
deșeu cu un cost cât mai mic), din perspectiva destinatarului, acest tip de transfer se
face pentru ca încărcătura să fie, după caz, parțial valorificată (într-un mod
neautorizat) și parțial eliminată (interdicție)15. De remarcat faptul că, în unele state
din vestul Europei (sursa principală de transfer) aceste „bunuri” second-hand au
oricum coduri de deșeuri municipale (de exemplu, Olanda). Aspecte de interes legate
de acest fenomen se regăsesc în mai multe capitole din prezentul Ghid (CONCEPTE,
Autorități-ANPC sau perspectiva GNM la traficul de deșeuri peste frontiera de vest).
b) Transferul de vehicule scoase din uz (VSU-uri), piese de VSU și anvelope,
iar toate acestea disimulate în documentație ca fiind mărfuri second-hand. Sunt în linii
mari valabile observațiile făcute în paragraful anterior. Sunt și câteva aspecte
specifice. În primul rând, VSU-urile sunt o sunt o problemă majoră de mediu: sunt
aduse în țară pentru valorificarea anumitor piese componente, dar fracțiile reziduale
rămase sunt surse majore de delicte cu deșeuri și poluare (conțin deșeuri periculoase,
propagă fenomenul incendierilor sau sunt abandonate). Să ne gândim că
stocarea/depozitarea acestor VSU-uri pe terenuri private, chiar și atunci când
operațiunile sunt întreprinse de o firmă autorizată, în condițiile în care conțin tot felul
de componente periculoase, iar factorii atmosferici accentuează degradarea, duce mai
devreme sau mai târziu la încălcarea dispozițiilor legale. Există apoi un fenomen de
transfer în RO al vehiculelor uzate din țările situate în vestul Europei practicat de către
persoanele fizice. O bună parte dintre aceste vehicule, după anumite operațiuni de
reparații/cosmetizare, nu parcurg prea mulți kilometri și ajung să se transforme în
VSU-uri. Fenomenul este greu de combătut cu mijloace penale din simplul motiv că,
la momentul intrării în țară, aceste bunuri nu au statutul de deșeu pentru piața din RO.
c) Deșeuri municipale sau periculoase care sunt ascunse în totalitate printre alte
mărfuri/deșeuri aduse legal în țară cu același transport (aceste deșeuri ascunse nu se
evidențiază în documentele de transfer). Avem în vedere o ascundere fizică a
deșeurilor în interiorul încărcăturii declarate. În mod obișnuit acestea, fie că sunt
periculoase sau nu, sunt destinate eliminării. Sunt incidente dispozițiile art. 66 alin. 2
lit. d) din OUG nr. 92/2021.
d) Transferurile de deșeuri de ambalaje (în special sticlă), escamotate la intrare
în acte ca reprezentând materii prime și reîntoarcerea la extern a acelorași încărcături
cu documente fictive ca deșeuri către o fabrică de valorificare străină (se exonerează
15
Există, printre altele, și situații în care marfa pleacă din străinătate sub statutul de deșeu (având atașat documentul
informativ - Anexa VII din RTD), dar pe parcursul spre destinatar, până la trecerea frontierei și pătrunderii pe
teritoriul RO, documentele însoțitoare sunt (parțial) schimbate cu unele ce atestă în mod neadevărat că încărcătura ar
viza bunuri SH/uzate.
88
astfel producătorii de deșeuri din ambalaje). Sunt aspecte specifice ce țin de
responsabilitatea extinsă a producătorilor anumitor tipuri de deșeuri (operatori ce
introduc pe piață bunuri însoțite de ambalaje ce devin deșeuri), precum și de
activitatea societăților, situate imediat în aval, ce asigură recuperarea și valorificarea
acestora (OIREP-uri). Practic deșeurile intră și apoi ies de pe teritoriul RO fără nicio
operațiune fizică specifică, în condițiile în care lanțul de documente fictive asociate
”atestă” operațiuni ”licite” de transfer în scop de valorificare, iar apoi de valorificare
și, în final, de scoatere din țară ca și cum ar fi deșeuri cu o altă identitate. Este un
delict sofisticat ce atrage două tipuri de încadrări juridice: unul vizează palierul de
gestiune a deșeurilor (art. 66 alin. 2 lit. d din OUG nr. 195/2021), iar celălalt privește
evaziunea fiscală (în principiu dispozițiile art. 244 alin. 2 Cod penal, a se vedea infra
5.3.3 motivația). Desigur, se adaugă aici falsurile în documente. Vom dezvolta
subiectul la capitolul dedicat fraudelor cu ambalaje.
Important:
Nu de puține ori la frontieră se prezintă pentru a intra în țară încărcături ca
obiect/profil o gamă extinsă de produse casnice, asociate aceluiași transport:
îmbrăcăminte și accesorii, încălțăminte (aceasta nici măcar nu poate fi reutilizată),
mobilier, jucării, produse de menaj, EEE-uri, biciclete, ș.a. Sunt cazuri când
destinatarii (cetățeni români) încearcă să justifice aducerea în țară a acestor deșeuri
pretextând fie că sunt donații, fie că le aparțin și se mută din străinătate în RO.
Cantitățile acestor bunuri și, după caz, frecvența cu care aceiași destinatari le aduc în
RO pot constitui probe că acele încărcături sunt deșeuri și că suntem în prezența unor
infracțiuni. Desigur, chiar și operațiuni derulate prin societăți comerciale, chiar și
când sunt singulare, pot trezi suspiciuni de trafic cu deșeuri, atunci când se pretextează
cu același gen de motive (donații din străinătate, operațiuni de mutare în țară a unor
familii).
În cazul mărfurilor ce reprezintă în realitate deșeuri (cel puțin există o
suspiciune rezonabilă în acest sens) dar sunt disimulate sub forma de produse second-
hand un rol esențial îl are ANPC, așa cum am arătat. Această inspecție efectuează la
rândul său control în PTF sau, după caz, în localitatea de destinație. De principiu,
reprezentanții acestei autorități aplică sigiliul în PTF și fac controlul la destinație.
În PTF-urile de la granița non-UE, cum ar fi Constanța-Sud Agigea, GNM are,
de asemenea, reprezentare. Când pe acte apare import de deșeuri, AVR-ul cheamă
imediat comisarii GNM care procedează la fel ca în cazul controalelor la frontiera de
vest. Implicarea ANPC este asemănătoarei ipotezei transferurilor ce au loc pe la
frontiera de vest.

89
 5.1.4 Câteva aspecte vizând procedura de urmărire penală a infracțiunilor
de trafic de deșeuri.
A. Constatarea infracțiunii de trafic ilicit cu deșeuri este, de principiu, imediat
subsecventă procedurii administrative de acceptare/neacceptare transfer operată în
ROAFM de către comisarii GNM. Tot de regulă, comisarii GNM identifică și ridică
documente însoțitoare relevante (copii), întocmesc sesizarea penală, demarează
procedura administrativă de returnare și iau primele măsuri legate de încărcătură:
prelevare probe litigioase, gestiune deșeuri.
B. O chestiune importantă de lămurit acum este cui îi aparține competența de
investigație (?) Așa cum vom observa, sunt implicate într-un fel sau altul mai multe
persoane fizice și juridice din zone diferite ale RO, precum și din străinătate. Or,
având în vedere dispozițiile art. 41 alin. (2), (3) și (5) din Cpp (locul săvârșirii, opțiuni
competență), oricare unitate de parchet care corespunde cel puțin unuia dintre aceste
criterii ar putea fi competentă. Relevantă este acum deschiderea reală la discuții din
partea procurorilor acestor parchete cu reprezentanții centrali sau locali ai GNM
pentru evaluarea alternativei optime.
C. După înregistrarea dosarului penal, de principiu orice mișcare a încărcăturii
litigioase se va face numai cu acceptul prealabil al organelor de urmărire penală.
Desigur, pot exista și excepții, cum este cazul măsurilor urgente impuse de anumite
dispoziții legale, însă organele de anchetă trebuie informate imediat.
Important:
Toate debuturile de anchetă penală sunt subsumate în principal obiectivului
specific de identificare calitativă și cantitativă a încărcăturii de deșeuri (clasificarea
LOW și volumul acestora). Activitățile asociate încep pe tărâm administrativ, dar
continuă și se finalizează în planul anchetei penale. Vorbim de o componentă de
verificare a înscrisurilor, precum și de o componentă de verificare fizică a încărcăturii.
Sub aspectul măsurilor fizice, se impun activități de prelevare de probe litigioase
(eșantionare), de măsurare cântărire/etc. (după caz) și de fixare prin fotografiere și
video-filmare a tuturor acestor operațiuni.
În legătură cu eșantionarea se impun următoarele observații:
- Nu există dispoziții legale speciale de reglementare a acestei proceduri pentru
admisibilitatea în regimul probator procedural-penal, astfel încât standardul
impus este cel al respectării principiilor uzuale în materie.
- Procedura diferă în funcție de caracterul omogen/eterogen al încărcăturii, de
starea de agregare a deșeurilor, precum și de caracterul (potențial) periculos al
acestora. Pentru anumite categorii de deșeuri (spre exemplu solide și eterogene
totodată) eșantionarea poate să nu fie necesară (putând fi înlocuită prin
fotografiere și video-filmare).

90
 - Trebuie făcută în așa fel încât să asigure standardul probatoriu al celor mai
avansate etape procesual-penale (”dincolo de orice îndoială rezonabilă”).
Aceasta înseamnă colectarea de mostre suficiente pentru a se asigura relevanța
fizică/în spațiu (distribuția justă a punctelor de colectare), dar și pentru a se
asigura potențiala administrare ulterioară de constatări sau expertize tehnice
(cel puțin una pentru faza de urmărire penală și una pentru faza de judecată).
- Trebuie respectate normele SSM.
După realizarea eșantionării probele prelevate sunt etichetate, ambalate și
transportate către un laborator acreditat, măsură dispusă fie în cadrul procedurii
administrative incipiente, fie în cadrul celei penale (ordonanță de constatare/ art. 172
alin. 9 și 10 Cpp). Ca și eșantionarea – etichetarea (individualizarea probei litigioase),
ambalarea și transportul sunt activități esențiale pe traseul atestării științifice a calității
deșeului (identificării acestuia). Toate aceste proceduri sunt atestate, după caz, prin
fotografiere, video-filmare, sigilare și documente însoțitoare în așa fel încât
integritatea și identitatea probelor litigioase să fie asigurate în afara oricărui dubiu
rezonabil.
Pentru asigurarea principiilor și nevoilor de anchetă, nu doar în privința
corectei eșantionări, este nevoie de o cooperare reală între actorii implicați (organe de
urmărire, comisarii GNM) încă din faza administrativă a cazului.
În situații complexe este recomandat să se apeleze la entități (sau, după caz,
autorități) specializate în aceste tipuri de activități. Pe site-ul RENAR putem găsi toți
operatorii acreditați pentru diverse tipuri de activități (în esență prelevare și analize
de laborator).
D. Până la elaborarea rezultatului analizelor de laborator (în condițiile în care
o astfel de măsură administrativă/investigativă s-a impus) ancheta își urmează cursul
specific: analiza documentelor, precum și a datelor fizice disponibile asupra
încărcăturii pot oferi suport suficient pentru identificarea și încadrarea preliminară a
deșeurilor, respectiv pentru fixarea cadrului procesual prin ordonanța de începere a
urmăririi penale.
E. În paralel cu certificarea codului de deșeuri prin intermediul constatării
(analizele de laborator) – după caz, o analiză mai aprofundată a trasabilității
încărcăturii poate produce probe cu înscrisuri elocvente asupra unor elemente cheie
în anchetă:
- ce profil are (bonitatea) și pentru ce este autorizat operatorul destinatar
(valorificator) din RO;
- după caz, profilul brokerul-ui de deșeuri din RO, pentru a se stabili rolul său
concret (legătura dintre exportator și valorificatorul din RO poate fi asigurată de o
persoană denumită broker, care se interpune astfel în lanțul scriptic al transferului);
- profilul transportatorului (de regulă, o societate autohtonă), eventuala
implicare a acestuia sau a prepușilor săi persoane fizice;
91
 - comportamentul exportatorului (partea externă din contractul de transfer
deșeuri) pentru a se elucida, în esență, rolul jucat de acesta în transferul ilicit
investigat;
- identificarea generatorului de deșeu și a aspectelor relevante legate de
activitatea acestuia: în primul rând putem proba destul de bine astfel mecanismul
tehnologic prin care obiectul încărcăturii investigate ajunge în forma și conținutul de
la momentul constatării, iar apoi putem dovedi mai clar statutul de deșeu al aceleiași
încărcături.
Important:
Atunci când proba cu eșantioane-analiză laborator este, din varii motive,
imposibil de realizat, potențial compromisă sau nu se ridică la standardul de probă
necesar – trebuie să reținem că avem și o altă modalitate de a ajunge la stabilirea
identității deșeului investigat. Avem în vedere stabilirea sursei deșeului concomitent
cu procesul tehnologic prin care acesta a fost generat. Mai exact, vom administra
probe (în esență, înscrisuri) asupra traseului urmat de deșeu de la destinație
(momentul constatării din dosarul nostru) înapoi până la momentul, locul și
modalitatea când/unde și prin care acesta a fost generat. Pas cu pas. Înscrisuri și
eventual audieri. Unul dintre înscrisurile foarte importante pe această componentă a
anchetei este fișa tehnică de securitate a produsului ce reiese din procesul tehnologic
în urma căruia a rezultat teoretic și practic deșeul nostru de investigat. Evident, în
acest caz dificultatea rezidă în faptul că trebuie să administrăm probe în țara de
expediție și, după caz de origine (generare) a deșeului litigios. Așa cum vom arăta
mai jos, există instrumente de anchetă eficace în acest sens.
F. Pentru o parte din obiectul anchetei, potrivit aspectelor indicate în paragraful
anterior, este nevoie să identificăm și să ridicăm înscrisuri (copii) din statul de
expediție sau, după caz, și din alt stat. Există două posibilități de a realiza acest lucru:
- prin intermediul instrumentelor juridice de cooperare puse la dispoziție de
Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
(spre exemplu, ordinul european de anchetă). Trebuie reținut că astfel de instrumente
presupun un grad de formalizare destul de ridicat, fapt de îngreunează operativitatea;
- prin intermediul cooperării directe dintre GNM și autoritatea similară din
statul solicitat (ambele conectate în cadrul rețelei IMPEL). Practic, anchetatorii obțin
înscrisurile și datele necesare de la autoritatea de control pe linie de protecție a
mediului din statul de expediție, prin mijlocirea GNM. Avantajul este formalizarea
mai redusă și operativitatea crescută.
G. Momentul propice pentru a avansa cu investigația în faza „vizibilă”. Cu alte
cuvinte cum evaluăm momentul optim pentru dispunerea continuării urmăririi penale
in personam (?). Nu există o rețetă în acest sens. De principiu, ancheta este de tip
reactiv, adică anchetatorii administrează probe după ce s-a comis infracțiunea – ceea
ce înseamnă că măsurile speciale de supraveghere/cercetare (de la art. 138 Cpp) nu
92
sunt în mod natural necesare. Deci faza nepublică a investigației nu este condiționată
de fructificarea unor astfel de procedee. Cu excepția procedeului prev. de art. 1461
Cpp, dar vom aborda acest aspect ulterior.
În anumite situații, mai ales atunci când investigațiile se pot extinde și la
infracțiuni conexe legate de gestiunea pe plan intern a deșeurilor transferate ilegal, s-
ar putea considera eficientă efectuarea de percheziții la punctele de lucru relevante
sau în alte locuri (locuințe personale, spre exemplu). În astfel de situații se recomandă
dispunerea continuării urmăririi penale in personam chiar înainte de realizarea
perchezițiilor.
În condiții clasice, când de principiu ancheta se axează pe componentele de
determinare tehnică a identității deșeurilor, respectiv de stabilire a trasabilității
acestora – momentul în discuție rezultă în mod natural din evoluția probatoriului.
Important:
În situațiile când deșeurile nu pot fi returnate în procedura administrativă
despre care făceam vorbire mai sus, se pune problema gestiunii ”la intern” a acestora,
când procedura penală se întrepătrunde cu cea administrativă. Facem trimitere aici la
explicațiile date cu ocazia prezentării competențelor MP. Spuneam atunci de faptul
că deșeurile (încărcătura litigioasă) devin probe materiale în proces, precum și că e
nevoie ca procurorul să dispună măsura sechestrului asupra acestora (măsură
precedată obligatoriu de continuarea urmăririi penale in personam). De sechestru e
nevoie pentru a ne debarasa de deșeuri într-o procedură administrativă de gestiune
corespunzătoare a acestora (cel puțin în cazul în care GNM sau altă autoritate suportă
cheltuielile cu depozitarea) în condițiile în care proprietarul (devenit suspect) nu este
de acord să fie deposedat de acestea. Fiind vorba de privarea unui drept fundamental
al persoanei (dreptul de proprietate), rigorile juridice actuale impun ca decizia în acest
sens să aparțină unui judecător. De aceea este nevoie, în cazurile în care proprietarul
(suspect) se opune la luarea unor măsuri necesare care impietează și asupra dreptului
său de proprietate, de parcurgerea procedurii prev. de art. 2521 alin. 2 lit. d și art. 2522
Cpp. Desigur, se pune întrebarea dacă mai este nevoie de toate aceste proceduri atunci
când, pe de o parte proprietarul se opune (cu rea-credință) măsurilor administrative,
iar pe de altă parte încărcătura nu reprezintă un activ patrimonial, ci o sarcină de care
titularul său dorește în realitate să scape.
H. Este recomandat ca, după continuarea urmăririi penale față de persoana
juridică responsabilă, să fie evaluată posibilitatea luării față de aceasta a unora dintre
măsurile preventive prev. de art. 493 alin. (1) lit. c)-e) din Cpp (interzicerea
desfășurării anumitor operațiuni/activități). Obligarea la plata unei cauțiuni poate fi
dispusă pentru a asigura o doză mai mică de intervenție în activitatea acesteia.
I. În funcție de complexitatea obiectului anchetei, poate fi utilă și derularea
unei componente de investigație financiară. Se recomandă folosirea procedeului
prevăzut de art. 1461 Cpp (obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei
93
persoane, care nu este abrogată implicit). Vor fi obținute extrasele de cont ale
destinatarului pe perioadele relevante. Și cu sprijinul specialiștilor financiari din
cadrul parchetelor – vor fi urmărite, după caz (să ne gândim că ancheta poate avansa
și pe partea de valorificare a deșeurilor transferate):
- analiza unei/unor anumite plăți;
- analiza veniturilor și cheltuielilor (metodă indirectă de dovedire a veniturilor
ilegale);
- analiza tranzacțiilor financiare potențial frauduloase;
- analiza diferențelor semnificative dintre costurile declarate de gestionare a
deșeurilor și costurile standard de gestionare a acestora.
J. Este importantă luarea timpurie a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor
persoanelor juridice pentru a se asigura executarea preconizatelor amenzi penale (care
pot fi substanțiale). Desigur, unele dintre infracțiunile investigate, mai ales când este
vorba (și) de eliminarea nelegală de deșeuri, pot genera un impact negativ obiectiv
asupra mediului (poluare), aspect care reclamă o evaluare a dimensiunilor
prejudiciului astfel cauzat. Dar pentru acest lucru este important să consultăm
reprezentanții GNM sau pe cei ai ANPM. În funcție de rezultatul unor astfel de
evaluări se impune, după caz, luarea de măsuri asigurătorii și pentru recuperarea
sumelor avansate în scopul înlăturării consecințelor amintite (de obicei UAT-urile
sunt entitățile care avansează aceste cheltuieli, deci acestea pot avea calitatea de
persoane vătămate/părți civile).
K. După caz, investigațiile pot duce și spre descoperirea unor infracțiuni
asociate ce reclamă o competență de cercetare diferită: spălarea banilor, evaziune
fiscală sau corupție. Nu sugerăm aici ce măsură este mai oportună: adică fie
extinderea cadrului procesual cu declinare la unitatea de parchet/structura
competentă, fie sesizare din oficiu separată și trimitere/declinare la unitatea de
parchet/structura competentă. Fiecare va decide în funcție de mersul anchetei.
Desigur, aproape toate tipurile de infracțiuni despre care am vorbit sunt
acompaniate de infracțiuni de fals în înscrisuri.
Important:
O situație aparte o constituie relevarea datelor referitoare la existența unui grup
infracțional organizat. Fie că implică actorii de pe lanțul de transfer (cu element de
extraneitate), fie că implică operatorul și ce urmează în aval. Extinderea sub aspectul
infracțiunii prev. de art. 367 din Codul penal determină competența de investigare a
parchetelor de pe lângă tribunale. Dacă această infracțiune se asociază însă cu
infracțiunea de contrabandă cu deșeului (infr. prev. de art. 271 din Codul vamal), cu
infracțiuni de trafic cu deșeuri ce au caracteristic explozive (când devin incidente și
disp. art. 346 sau art. 3461 din Cpp, după caz) sau cu infracțiuni de trafic de deșeuri
ce au caracteristici toxice (sunt incidente și disp. art. 359 din Codul penal) – atunci
competența de anchetă revine structurilor DIICOT.
94
 În general, în cazul infracțiunilor în care se ridică suspiciuni de grup
infracțional organizat vom avea un alt tip de anchetă, respectiv proactiv. Aceasta
înseamnă că investigațiile trebuie derulate (cel puțin în parte) în paralel cu derularea
activității delictuoase pentru că infracțiunile din acest spectru au un anumit specific
de comitere (activități repetitive sau, cel puțin, structurate pe momente diferite în
timp, cu mai multe persoane implicate și, după caz, cu desfășurare în mai multe
locuri). Aici sunt cu adevărat utile metodele speciale de supraveghere/cercetare
(supravegherea tehnică și celelalte procedee probatorii prev. la art. 138 Cpp).

5.2 ELIMINAREA DOMESTICĂ A DEȘEURILOR (PE PLAN

INTERN)
Două sunt metodele clasice de eliminare în care sunt implicați (și) operatorii
profesioniști: prin depozite de deșeuri (la ”groapă”) și prin incinerare. Mai există și o
a treia metodă – co-incinerarea. Adică incinerarea anumitor categorii de deșeuri
făcută în fabricile ce produc ciment. Din punct de vedere juridic co-incinerarea este
considerată o operațiune de valorificare a deșeurilor (R 1 din Anexa 3 la OUG
92/2021).
Desigur, avem aici și delictele comise în afara formelor de organizare a
activităților de eliminare menționate mai sus: îngropări, aruncări, abandonări, arderi
de deșeuri, comise de diverse persoane fizice, pe cont propriu sau pe seama unor
diverse persoane juridice.
Câteva cuvinte în final despre deșeurile periculoase.
5.2.1 Delicte legate de eliminarea prin depozitare (la „groapă”)
5.2.1.1 Particularități
Acestea sunt destul de dificil de instrumentat.
În primul rând, este greu de constatat o activitate infracțională în sine: fiind
implicat un profesionist, acesta știe să-și ia măsuri de prevedere adecvate în așa fel
încât componenta frauduloasă să fie mascată de componenta licită.
În al doilea rând, complexitatea activităților și relațiilor reglementate între
actorii relevanți face ca răspunderea pentru diverse încălcări să se dilueze. Să ne
gândim că, în cea mai mare măsură, această activitate se referă la eliminarea
deșeurilor municipale. Nu mai reiau aici discuțiile făcute anterior despre
competențele UAT-urilor sau ale ADI-urilor, despre regimul operatorilor de
salubritate sau despre ce înseamnă tratarea mecanico-biologică. Știm deja că cele mai
multe UAT-uri din țară își deleagă serviciile de salubrizare unor societăți comerciale,
societăți care sunt ghidate după obținerea de profit. Pentru a ajunge să opereze,
salubriștii participă la proceduri de licitație organizate în conformitate cu legislația
privind achizițiile publice, care încurajează atribuirea contractelor în funcție de tariful
95
cel mai mic practicat. Pentru a atinge țintele de profitabilitate în condițiile practicării
tarifelor la care s-au angajate (cele mai avantajoase pentru UAT dar destul de mici
pentru ei) salubriștii trebuie să practice un soi de echilibristică: ridică gunoiul de la
populație și de la agenții economici, îl sortează, îl tratează și ce mai rămâne duc ”la
groapă”, iar atunci când apar unele probleme (în principal în capătul acestui flux –
colectarea) sunt tentați să renunțe prea ușor la principiul ierarhizării operațiunilor de
gestiune a deșeurilor pentru a nu ridica nivelul costurilor de operare. Pentru a înțelege
cum stau lucrurile trebuie să avem imaginea tabloului descris mai jos.
Fluxul deșeurilor municipale este, în esență următorul (teoretic, în acord cu
legislația în vigoare – a se vedea în acest sens și Regulamentul cadru al serviciului de
salubrizare al localităților, aprobat prin Ordinul ANRSC nr. 82/2015):
- În primul rând, vorbim de deșeuri reciclabile, adică din ambalaje în special,
precum și de deșeuri menajere, care sunt împărțite între biodegradabile și
reziduale.
- Colectarea de la utilizatorii serviciului (populație, agenți economici). Se
asigură pubele de către saluburist și se colectează pe fracții: cele reciclabile în
pubelele sau, dup caz, în saci, de culoare galbenă, verde și albastră, iar cele
menajere în pubelele maro (biodegradabilele) și gri/negre (cele reziduale). În
funcție de SMID-urile elaborate pe plan regional (Sistemul de Management
Integrat al Deșeurilor) se acceptă posibilitatea colectării la comun a deșeurilor
menajere (adică a fracțiilor reziduală și biodegradabilă).
- Salubristul organizează colectarea potrivit unor programe agreate cu factorii de
conducere ai UAT-ului și cu informarea eficientă a utilizatorilor.
- După colectare, deșeurile sunt transportate de salubrist, după caz, în stații de
transfer, organizate la nivel regional de ADI-uri și operate fie de salubrist, fie
de alți operatori.
- Ori direct de la colectare, ori din stațiile de transfer, deșeurile pleacă apoi, după
caz, ori în stațiile de sortare, ori în stațiile de TMB (care le includ și pe cele
destinate exclusiv compostării). Și acest stații sunt organizate la nivel regional
de ADI-uri și operate de salubrist sau de alți operatori.
- Operațiunile de sortare sunt asociate deșeurilor reciclabile, pe când operațiunile
de TMB sunt asociate deșeurilor menajere.
- Produsele obținute după sortare sunt valorificate prin vânzare mai departe în
piață (fracțiile reziduale se elimină și acestea la „groapă”), iar fracțiile rezultate
după TMB sunt fie valorificate în piață, fie eliminate ”la groapă” (vezi și supra
2.2.3).
- În concluzie, ce mai mare parte din deșeurile municipale care ajung să fie
eliminate prin depozitare sunt constituite din fracțiile reziduale rezultate din
sortare și TMB. Se mai adaugă, bineînțeles, și alte tipuri de deșeuri municipale
speciale: unele tipuri de deșeuri voluminoase, deșeuri inerte provenite din
96
 activități de profil construcții, unele deșeuri periculoase (posibil de eliminat
doar în depozite dedicate), ș.a. La acestea se mai adaugă și deșeurile menajere
ce nu a putut fi tratate TMB din motive obiective.
Deficiențele cele mai mari în tot acest ciclu privesc în primul rând colectarea.
Mai exact, avem în vedere comportamentul utilizatorilor care nu respectă disciplina
de colectare: nu aruncă deșeurile după codul culorilor sau, deși fac acest lucru, o parte
dintre ambalaje sunt murdare/contaminate cu alte substanțe. Este suficientă o
contaminare destul de redusă astfel încât, în urma operațiunilor de manevrare, întreg
lotul colectat să nu mai poată fi supus reciclării și să ajungă în final „la groapă”. Dacă
în pubelele mai mici sau în saci aceste neajunsuri pot fi mai lesne observate iar
colectarea să fie refuzată – în cazul cisternelor dedicate colectării selective din zonele
urbane cu blocuri observarea și evitarea amestecului și contaminării sunt chiar dificil
de realizat.
Acest neajuns creează un efect de bumerang: încetul cu încetul, pornind de la
astfel de situații de risc, cel puțin în anumite areale, salubristul începe să colecteze
toate deșeurile municipale nediferențiat. Fluxul obișnuit al acestora începe să fie dat
peste cap, salubristul și, după caz, o parte din cei din aval completându-și în paralel
documentele nu întotdeauna conform cu realitatea și, în final, depozitele primind mai
multe deșeuri decât s-ar impune în mod normal. O supra-tarifare a utilizatorilor care
nu asigură corect reciclarea nu este obligatoriu eficientă în lipsa unor mecanisme de
supraveghere sau control (deși cea mai eficientă măsură ar fi educarea
comportamentelor): există riscul ca aceștia să umple ”selectiv” pubelele, asigurându-
se că o parte din gunoiul menajer este ascuns printre deșeurile de ambalaje sau să îl
arunce în pubele care nu le aparțin/locuri neamenajate.
Astfel, la adăpostul comportamentului nepotrivit al unora dintre utilizatori, o
parte din operatorii de salubritate ajung să renunțe prea ușor la îndeplinirea corectă a
unora dintre obligațiile asumate prin contracte și supra-încarcă nejustificat gropile de
gunoi. Dacă se descoperă că nu se ating țintele de reciclare cei care suportă în final
taxa suplimentară de 50 de lei pe tonă la Fondul de mediu sunt UAT-urile. Este
adevărat că suportă și ei (salubriștii) tariful în plus pentru cantitățile suplimentare
trimise ”la groapă”, dar să ne gândim că, în final, tot nu ajung în pierdere, pentru că
își salvează costurile aferente operațiunilor intermediare (sortare, tratare TMB) pe
care ar fi trebuit să le execute raportat la aceste cantități.
Pe tot acest flux al gestionării deșeurilor municipale, în capătul opus colectării,
respectiv la eliminare, operatorii de depozite sunt prea puțin interesați de reciclare și
tratare (TMB): rentabilitatea afacerii lor se măsoară în principal prin cantitatea de
deșeuri aduse „la groapă”. Pentru că își facturează clienții (operatorii din amonte) în
funcție de cantități.
* * *

97
 Depozitele se pot constitui doar pe proprietatea UAT-urilor (domeniu public
sau privat).
Am făcut vorbire anterior despre cadrul legislativ în materie: OG nr. 2/2021
privind depozitarea deșeurilor și Ordinul MMAP nr. 95/2005 privind stabilirea
criteriilor de acceptare și procedurilor preliminare de acceptare a deșeurilor. Am
indicat și câteva categorii de drepturi și obligații specifice din partea actorilor
relevanți (vezi supra 3.5.4 și 3.9.3). Reglementarea în amănunt a acestei activități este
făcută prin Normativul tehnic privind depozitarea deșeurilor (aprobat prin Ordinul
MMAP nr. 757/2004).
Principiile (cerințele) de operare specifice pentru acest tip de activitate sunt:
- Asigurarea integrității mediului (sol/subsol, ape subterane și de suprafață)
imediat adiacent atât printr-o barieră geologică cât și printr-o impermeabilizare
artificială a cavității;
- Asigurarea colectării corespunzătoare a levigatului ce se acumulează la baza
cavității și a tratării corespunzătoare a acestuia;
- Controlul și eliminarea eficiente pentru mediu a gazelor de descompunere
generate (în special la depozitele cu fracție organică mare);
- Profilul de depozitare a deșeurilor nepericuloase este compatibil și cu
depozitarea de deșeuri inerte (provenite în special din construcții și demolări).
5.2.1.2 Tipuri de fapte penale vizând eliminarea „la groapă”
Specific delictelor legate de eliminarea prin depozitare, incinerare și
valorificarea prin co-incinerare este faptul că întotdeauna este implicat un operator
profesionist, adică un operator ce este autorizat și, după caz, licențiat să desfășoare o
astfel de activitate. Ceea ce înseamnă că vom vorbi despre delicte pe acest domeniu
ori de câte ori operatorul nu respectă condițiile/parametrii din autorizația de mediu
precum și dispozițiile legale ce reglementează aceste activități.
a) Din explicațiile date mai sus asupra modului de gestionare a deșeurilor
municipale reținem în esență ca delict comportamentul unor operatori care, pentru
”optimizarea” costurilor, omit (parțial) unele activități obligatorii (sortare, tratare).
Fie salubriștii (când sunt contractați și autorizați să facă și sortarea și/sau tratarea), fie
operatorii de sortare/tratare din aval pot fi tentați să desfășoare o parte din activitate
„la gri”: operează doar o parte din cantitate, iar fracția de eliminat din ceea ce
valorifică o amestecă cu proporția din deșeurile nesortate/netratate lăsate deoparte, și
toată această cantitate o duc la „groapă”. În acest caz este necesar ca tariful de
eliminare la „groapă” să nu fie mai mare decât costul operațiunilor intermediare
neefectuate. Anchetele vor demara pornind, după caz, de la încadrările date de
dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. b)/art. 66 alin. 2 lit. c) din OUG nr. 92/2021.

98
 b) Pe zona de reglementare un prim delict este legat de suspendarea actului de
reglementare (de principiu, autorizația de mediu) și de continuarea activității de către
operator după suspendare – aspect ce reprezintă infracțiunea prev. de art. 66 al. 1 lit.
b)/g) sau de art. 66 alin. 2 lit. c) din OUG nr. 92/2021 (în forma actuală), adică
operațiuni ilicite cu deșeuri nepericuloase/periculoase. Desigur, și efectuarea de
activități relevante în lipsa actului de reglementare (autorizația de mediu) se asociază,
de principiu, acelorași tipuri de infracțiuni. De reținut că legislația generală în
domeniul protecției mediului (OUG nr. 195/2005) incriminează doar fapta de
continuare a activității relevante după suspendarea autorizației de mediu, în timp ce
desfășurarea activității supusă autorizării în condițiile lipsei totale a acestui act de
reglementare este doar contravenție.
c) Un alt tip de delict de acest gen vizează un mod fraudulos de obținere a
autorizației de mediu (urmată de desfășurarea frauduloasă, ca atare, a activității).
Să ne reamintim că acordul de mediu este acel act de reglementare prin care
ANPM/AJPM-urile impun operatorilor ce demarează investiții/programe condițiile
pe care aceștia trebuie să le asigure înainte de demararea activității ce urmează a fi
autorizată. Astfel, după ce operatorul asigură toate condițiile din acord, consecutiv
finalizării investiției solicită autorizație de mediu pentru un alt tip de activitate
(măcar parțial) decât cea avută în vedere la solicitarea acordului și o și obține în
acest sens. Dacă solicitarea emiterii autorizației se face în circumstanțe ce pot fi
considerate amăgitoare (dar calificate, ca și periculozitate) – atunci putem avea
incidentă infracțiunea prev. de art. 66 alin. 1 lit. b) sau prev. de art. 66 alin. 2 lit. c)
din OUG nr. 195/2005 (operațiuni ilicite cu deșeuri periculoase/nepericuloase).
Important:
Pot fi situații în care un comportament conștient ilicit al reprezentanților
autorității de reglementare a concurat la obținerea în mod fraudulos a autorizației
de mediu, caz în care putem vorbi (și) de infracțiuni de corupție/de serviciu. De
menționat aici faptul că acordurile/autorizațiile de mediu se emit de către
ANPM/AJPM-uri pe baza unei opinii suport din partea unor comitete tehnice
obligatorii: CAT (comisie de avizare tehnică) în procedura emiterii de
acorduri/autorizații, sau CSC-uri (Comisii special constituite) în cazul avizelor de
mediu. Reprezentantul GNM, prezent de drept în astfel de comisii suport, se poate
opune, cu opinie scrisă consemnată separat, emiterii acestor acte de reglementare: de
aceea este important, după caz, să solicităm în cursul anchetei de la ANPM/AJPM-
uri procesele-verbale ale comisiilor tehnice CAT/CSC ce au stat la baza emiterii
actelor de reglementare.
d) Un alt delict are drept ipoteză faptul că la momentul autorizării sunt
îndeplinite toate cerințele, dar imediat după aceea operatorul nu mai deține resursele
necesare. Spre exemplu, operatorul are închiriate „de formă” resursele necesare
desfășurării activității, adică exclusiv în vederea obținerii autorizației de mediu, după
99
care renunță la acestea. Cu alte cuvinte, avem în vedere un alt mod fraudulos de
obținere a autorizației de mediu, înrudit cu cel prezentat anterior.
e) Separat de infracțiunile legate generic de actele de reglementare, cu specific
pe zona activităților de eliminare găsim următoarele tipuri de delicte relevante:
- acceptarea, dincolo de limitele legii, de deșeuri periculoase în depozitele
destinate eliminării deșeurilor nepericuloase;
- acceptarea de deșeuri periculoase, nepericuloase sau amestecate în depozitele
destinate exclusiv eliminării deșeurilor inerte;
- acceptarea de deșeuri ce sunt interzise la depozitare (conform art. 6 din OG
nr. 2/2021);
- acceptarea de deșeuri amestecate în vederea mascării anumitor caracteristici
ale unora dintre fracțiile componente și care atrag interdicții la depozitare;
- depozitarea în exces sau depozitarea în afara limitelor fizice autorizate cu
consecințe periculoase/potențial periculoase asupra mediului/sănătății oamenilor;
- tratarea și eliminarea necorespunzătoare a levigatului (anumiți operatori, în
loc să îl gestioneze ca deșeu (periculos), îl consideră în mod ilegal ca fiind apă uzată
și îl elimină ca atare).
Important:
De cele mai multe ori aceste delicte ajung să fie constatate și investigate atunci
când produc consecințe negative vizibile pentru mediu, respectiv poluare/degradare:
afectarea surselor de apă adiacente, disconfort olfactiv, alterarea peisajului. În aceste
condiții, separat de infracțiunile la regimul deșeurilor (art. art. 66 alin. 1 lit. b/g/h sau
prev. de art. 66 alin. 2 lit. c din OUG nr. 195/2005), putem ajunge să investigăm și
infracțiuni specifice de poluare (prev. de art. 98 alin. 2 lit. a din OUG nr. 195/2005 –
poluare sol sau prev. de art. 92 alin. 1 din Legea nr. 107 din 1996).
Am expus la nivelul Anexei 6 la prezentul Ghid o speță relevantă pentru
domeniul discutat.
5.2.1.3 Aspecte specifice privind urmărirea penală în cazul infracțiunilor
de eliminare „la groapă”
A. Constatările de calitate asupra acestor tipuri de delicate vin tot dinspre GNM
– organul cu atribuții de inspecție și control în materie. Sesizarea din oficiu a
organelor de poliție sau a procurorului merită câteodată a fi evaluată ca posibilitate
demnă de luat în seamă – mai ales acolo unde se constată o pasivitate a organelor
administrative de control. Desigur, competența este tot generală și poate evolua în
funcție de cum ne fixăm cadrul procesual, iar pentru acest aspect facem trimitere la
modul de investigare a infracțiunilor de trafic cu deșeuri când vin în concurs cu
infracțiuni de corupție sau evaziune fiscală. Sub aspect teritorial, competența trebuie
aleasă și în funcție de unitatea poziționată mai bine din punct de vedere al resurselor
(procurori cu inițiativă, superior specializați, o comunicare mai bună cu GNM etc.).
100
Fără dubiu, preluarea cauzelor la un parchet superior, potrivit art. 325 Cpp, poate fi
o modalitate de impulsionare a instrumentării unor dosare cu finalitate.
B. De principiu, anchetele sunt de tip reactiv, în sensul că organele
administrative și cele judiciare reacționează la efectele negative ce se obiectivează în
mediul înconjurător ca urmare a gestiunii ilicite a activităților cu deșeuri.
C. Ne interesează să identificăm și să clasificăm deșeul atunci când investigăm
posibile delicte legate în special de orice fel de deșeuri periculoase. În acest sens,
facem trimitere la aspectele similare discutate la capitolul dedicat instrumentării
infracțiunilor de trafic cu deșeuri (vezi supra 5.1.4.C). În cazul cercetării la fața
locului, cel puțin în cauzele de complexitate mai ridicată, este recomandabil ca pe
lângă procedeul fotografierii/video-filmării, fixarea reperelor (importante) să se
realizeze și prin asocierea de coordonate GPS. Tot cu ocazia cercetării la fața locului
– în măsura în care un astfel de procedeu probatoriu mai prezintă relevanță – este
necesar ca din echipă să facă parte și unul sau mai mulți reprezentanți al GNM.
D. Ce documente cerem de la GNM și de la ANM/AJPM-uri? În contextul
discuției de față, autoritățile în discuție țin următoarele forme de evidență care ne-ar
putea interesa.
GNM:
- Registrul actelor de control (planificate/neplanificate/ procese verbale
contravenții, cu tot atâtea registre diferite);
- Registrul SEVESO: în care se ține evidența accidentelor de mediu majore;
- Registrul de sesizări.
ANPM/AJPM-uri:
- Registrul de evidență a autorizațiilor și acordurilor de mediu;
- Baza de date completată cu raportările lunare/trimestriale și anuale ale
operatorilor diverselor activități de pe lanțul de gestiune al deșeurilor;
- Registrul transportatorilor de deșeuri nepericuloase care, deși nu necesită
autorizație, au obligația înregistrării la această autoritate;
- Registrul evidenței comercianților ce nu intră fizic în posesia deșeurilor și
brokerilor (samsarilor) de deșeuri.
E. Pe situații punctuale putem cere efectuarea unor controale din partea GNM
la operatorii a căror activitate o investigăm. Trebuie să avem în vedere că anumite
comportamente, de pasivitate sau mai greu de explicat pe tărâmul bunei credințe, din
partea organelor administrative relevante menționate mai sus ne îndreptățesc să cerem
în scris Corpului de control al MMAP verificarea activității acestora (vezi supra
3.10.1).
F. În funcție de specificul și/sau complexitatea cazului, pot fi folosite diverse
tipuri de expertize tehnice. Spre exemplu, în situația unui depozit nelegal (eventual
extins nelegal), este posibil ca, în vederea identificării cât mai clare a suprafeței

101
destinată eliminării, să fim nevoiți să administrăm proba cu expertiza topografică.
Sau, atunci când avem un caz de deșeuri îngropate ori o situație de poluare a
subsolului (ca infracțiune adiacentă) putem găsi ca fiind relevantă proba cu expertiza
geologică. Aspecte de detaliu sau de ansamblu vizând degradarea mediului pot fi
dovedite cu expertiza în specialitatea ecologie și protecția mediului16.
G. Atunci când investigăm infracțiuni legate de acceptarea neconformă de
deșeuri la eliminare, în special a celor periculoase, poate fi mai eficient să desfășurăm
o anchetă proactivă și să documentăm probator activitatea infracțională pe măsură ce
presupunem că aceasta se desfășoară. Dintre metodele speciale de investigație pot fi
valoroase interceptările de comunicații la distanță, folosirea investigatorilor sub
acoperire și filajul. Se pot documenta astfel natura, sursa și cam tot fluxul deșeurilor
investigate. Separat de documentarea probatorie a componentei „fizice” a situației de
fapt, trebuie pregătită, în funcție de ipoteză, și o percheziție domiciliară/asimilată
(sau mai multe) prin care este necesar să fie ridicate documente relevante (contracte,
facturi, avize, fișe tehnice de securitate, NIR-uri, note de cântar, rapoarte de testare,
buletine de analiză, registre de evidență a deșeurilor, etc.). Se asigură astfel
componenta scriptică a aceluiași flux. Comparația dintre cele două componente
menționate va conduce la finisarea acuzațiilor.
H. Pentru aspecte care vizează profilul operatorilor implicați, măsurile
preventive și cele asigurătorii, componenta de investigație financiară – facem
trimitere la capitolul dedicat instrumentării infracțiunilor de trafic cu deșeuri (vezi
supra 5.1.4.E,G,H,I,J). Luarea măsurilor preventive și asigurătorii, cel puțin în cazul
persoanelor juridice – operatori care desfășoară serviciul de salubritate sau chiar și
serviciul de depozitare, trebuie realizată cu precauție. Mai exact, este nevoie de o
evaluare temeinică ce vizează inclusiv o componentă de oportunitate în așa fel încât
întreruperea furnizării serviciilor de colectare sau eliminare, chiar și temporară, să nu
cauzeze perturbări prea însemnate în asigurarea, per ansamblu, a acestora. Astfel, va
trebui să manifestăm atenție la:
- măsura preventivă a interzicerii desfășurării activității (art. 493 alin. 1 lit. 1
lit. e Cpp);
- sechestru (cu imobilizare) asupra bunurilor ce constituie mijloace de realizare
a obiectului de activitate (autospeciale, diverse utilaje, instalații etc.);
- măsura popririi conturilor operatorului.
I. Câteodată, putem decide extinderea investigațiilor și către infracțiuni privind
poluarea solului (art. 98 alin. 2 lit. a din OUG nr. 195/2005) sau a apelor (art. 92 alin.
1 din Legea nr. 107/1996). Trebuie să observăm că, în timp ce în cazul infracțiunii de
poluare a solului este suficient să dovedim potențialul - în cazul celei de poluare a
apelor este necesar să dovedim că pericolul este (a fost) efectiv. Eșantionări de probe
16
Pe site-ul Ministerului Justiției, în secțiunea profesiilor juridice conexe, vom găsi domeniile expertizelor tehnice
judiciare, precum și lista experților tehnici judiciari autorizați la nivel național.
102
materiale (de control și litigioase), urmate de analize de laborator
(constatări/expertize) sunt măsuri esențiale pentru probarea acestor fapte. Aspectele
de ordin criminalistic, inclusiv tactic, pot fi destul de complexe și invit consultarea
Manualului de investigare criminalistică a infracțiunilor de poluare (INTERPOL,
Lyon, 2014) pentru aprofundarea abordărilor.

5.2.2 Delicte legate de eliminarea prin incinerare

5.2.2.1 Incinerarea este un proces industrial prin care deșeurile
(periculoase/nepericuloase) sunt eliminate prin ardere la temperaturi variabile
(codurile D10 și D11 din Anexa 7 la OUG nr. 92/2021). Într-o singură cameră de
ardere a instalației industriale special afectată acestui proces, sub acțiunea
temperaturii ce se ridică treptat până la niveluri foarte înalte în anumite cazuri (peste
1000 grade Celsius la cele periculoase) deșeurile se transformă fizico-chimic
parcurgând astfel în mod natural o suită de câteva etape până la eliminarea completă
(uscare, degazare, gazare, incinerare propriu-zisă). Regimul incinerării este
reglementat prin Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale.
Există și alte proceduri de eliminare prin tratare termică a deșeurilor, care fie
reflectă parțial etapele succesive ale incinerării (gazeificarea), fie au la bază o
delimitarea clară a unora dintre aceste etape (piroliza).
În urma incinerării rezultă două tipuri de reziduuri, care trebuie, de asemenea,
gestionate în sensul eliminării corespunzătoare: gaze reziduale și reziduuri solide
(cenușă și zgură).
Este un proces tehnologic scump și în practică vizează în special eliminarea
deșeurilor periculoase. Pe site-ul ANPM este publicată lista operatorilor de incinerare
pentru deșeuri generate în activitatea proprie sau în activitatea terților (instalații
clasice).
În Anexa 7 la prezentul Ghid am inclus un material prin care se explică
mai pe larg procedura de eliminare a deșeurilor prin incinerare și controlul
administrativ al acesteia.
5.2.2.2 În altă ordine de idei, co-incinerarea este o procedură destul de
asemănătoare cu cea precizată mai sus. Diferența esențială rezidă în aceea că, în timp
ce procedura incinerării presupune folosirea unui combustibil separat pentru a genera
temperatura adecvată și care are ca scop în sine eliminarea deșeului – co-incinerarea
presupune folosirea deșeurilor în instalații industriale specifice drept combustibil de
ardere în procesul tehnologic de producere a clincherului, de regulă (clincherul este
materialul solid brut care, prin mărunțire/măcinare, se transformă în ciment).
Reglementarea în amănunt a acestor activități este făcută prin Normativul
tehnic privind incinerarea deșeurilor (aprobat prin Ordinul MMAP nr. 756/2004).

103
 5.2.2.3 Ca tipuri de delicte, putem vorbi de similitudini cu cele întâlnite în
cazul eliminării deșeurilor prin depozitare, cel puțin din perspectiva nerespectării
autorizației de mediu. Vom întâlni, în mod deosebit:
- Instalații necorespunzătoare;
- Neasigurarea parametrilor tehnici necesari pentru o incinerare eficientă;
vorbim aici în special de neasigurarea temperaturilor înalte menite să reducă la
minim emisiile de compuși toxici rezultați în special din incinerarea deșeurilor
periculoase medicale, dar și municipale (dioxine, furani, bifenili
policlorurați/BPC și hidrocarburi poliaromatice/HPA, toate cunoscute sub
denumirea de poluatori organici persistenți/POP );
- Stocare necorespunzătoare;
- Incinerarea unor cantități peste cele autorizate sau a altor deșeuri pentru care
operatorul nu este autorizat;
- Lipsa tehnologiei declarate pentru reducerea poluării atmosferice.
5.2.2.4 În ceea ce privește particularități ale anchetei, facem din nou
trimitere la capitolul anterior dedicat eliminării prin depozitare.
Nu de puține ori investigațiile vizând delictele de incinerare se asociază cu
specificul anchetării modului de gestiune a deșeurilor periculoase.
Putem ajunge la legături frauduloase inclusiv între traficul transfrontalier de
deșeuri (escamotate sau nu ca mărfuri SH) și eliminarea acestora în cadrul
operațiunilor de co-incinerare.
Dacă în cazul delictelor legate de eliminarea prin depozitare există un tipar de
asociere cu infracțiuni de poluare a solului și/sau a apelor – incinerările/co-
incinerările se pot asocia cu infracțiuni de poluare a aerului. Dovada poluării
atmosferice se poate face tehnic, fie prin prelevare de eșantioane de aer conținând
emisiile toxice, fie prin colectarea de particule stratificate. Având în vedere posibila
încadrare în dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. a din OUG nr. 195/2005 (poluarea
atmosferică), va trebui să dovedim depășirea concentrațiilor limită – depășire aptă
să pună în pericol vița/sănătatea (fără a fi nevoie să dovedim că s-a produs o stare
efectivă de pericol).
Procedura controlului administrativ descrisă în finalul materialului despre
incinerare (vezi Anexa 7 la prezentul Ghid) ne oferă suport pentru alegerea unor pași
eficienți în anchetă, inclusiv atunci când ne lovim de comportamente profesionale ce
ne ridică semne de întrebare din partea autorităților relevante (GNM sau
ANPM/AJPM-uri).
În Anexa 8 la prezentul Ghid expunem o cauză în care au fost investigate
deopotrivă comportamente infracționale vizând activitatea de incinerare a deșeurilor,
precum și acte de gestiune intermediară a deșeurilor periculoase (medicale).

104
 5.2.3 Delicte comise în legătură cu deșeurile periculoase
5.2.3.1 Particularități
Am făcut vorbire despre această categorie în mai multe capitole ale Ghidului
de față.
Transpunând Directiva 2008/98/CE privind deșeurile (care a înlocuit și
Directiva 91/689/CEE privind deșeurile periculoase) – OUG nr. 92/2021 statuează cu
destule detalii regulile de gestiune a acestei categorii de deșeuri. În Anexa 4 a acestui
act normativ este redată o listă a proprietăților specifice care fac ca un anumit deșeu
să fie considerat periculos.
La nivel de principiu, regăsim în OUG nr. 92/2021 următoarele dispoziții
specifice gestionării deșeurilor periculoase:
- Includerea unui deșeu în LOW (Decizia COM 2000/532, recte HG nr.
856/2002) de partea celor marcate cu asterisc nu presupune că acesta va fi
considerat periculos în toate situațiile: în funcție de caracteristicile specifice
sau/și concentrațiile indicate în Anexa 4, acesta poate fi considerat inclusiv
nepericulos, deși este marcat cu asterisc;
- Operatorii de deșeuri (producători/deținători), indiferent de caracteristicile
acestora, sunt obligați să la clasifice și să le codifice precum și să întocmească
o listă a acestora; cazurile de incertitudine sunt arbitrate de ANPM prin
laboratorul său de referință; pentru deșeurile periculoase sunt obligați să dețină
buletine de analiză a acestora;
- Operatorii cu deșeuri – producători/deținători – (potențial) periculoase sunt
obligați să efectueze și să dețină în permanență o caracterizare a acestora în
acord cu legislația UE relevantă;
- Operatorii ce gestionează în orice fel deșeuri periculoase sunt obligați să dețină
o evidență cronologică sub formă de tabel a acestora, pe care să o transmită
după caz către ANPM sau autoritățile de control;
- Diluarea deșeurilor (de principiu lichide) este interzisă și e menită să împiedice
reclasificarea deșeurilor ca fiind nepericuloase urmare a scăderii concentrațiilor
de compuși periculoși;
- Colectarea, transportul, stocarea și tratarea deșeurilor periculoase se face
separat, pe categorii distincte în funcție de proprietăți și de natura substanțelor
care pot fi utilizate pentru stingerea potențialelor incendii;
Operatorilor ce intră în contact cu astfel de deșeuri le este interzisă amestecarea
în orice fel a acestora (diverse categorii de periculoase între ele sau periculoase
cu nepericuloase);
- În activitățile de gestionarea deșeurile periculoase trebuie ambalate și etichetate
corespunzător legislației în materie;

105
 - Până în 2025 UAT-urile mai sunt păsuite pentru a se organiza în vederea
colectării deșeurilor periculoase de la populație (în prezent organele de poliție-
formațiuni de AESP sunt implicate mai mult în gestiunea acestora).
Printre sursele de deșeuri periculoase regăsim:
- industrialele solide (șlamuri, zgură aluminiu) și lichide (deșeuri de hidrocarburi
și chimice);
- situri industriale părăsite sau nepărăsite (pe locații de industrie chimică);
- spitale, clinici, cabinete medicale, farmacii;
- acumulatori, service-uri auto;
- VSU-urile (lichidele din mecanismele hidraulice, îmbrăcăminte cabluri și alte
componente tratate cu substanțe ignifuge);
- casnice (municipale): unele ambalaje, baterii uzate, DEEE-uri, termometrele
cu mercur uzate, plăci de azbociment, medicamente expirate, consumabile
folosite în tratamente ambulatorii la domiciliu, cadavre de animale, subproduse
de origine animală cu risc biologic.
5.2.3.2 Tipare de fapte penale
a) Operatorul încadrează greșit un deșeu periculos ca nepericulos pentru a evita
cheltuieli mai mari. Se poate asocia cu oricare dintre operațiunile asociate fluxului de
deșeuri. Faptele se încadrează în dispozițiile art. 66 alin. 2 lit. c) din OUG nr. 92/2021
și, de obicei, sunt însoțite de falsuri în înscrisuri.
b) Operatorul amestecă diferite categorii de deșeuri nepericuloase cu deșeuri
periculoase, pretinzând astfel că întreaga încărcătură reprezintă deșeuri nepericuloase.
După caz, putem fi în ipoteza infracțiunii prev. de art. 66 alin. 2 lit. d) din OUG nr.
92/2021 (trafic transfrontalier cu deșeuri) sau cea prev. de art. 66 alin. 2 lit. c) din
OUG nr. 92/2021 (operațiuni ilicite cu deșeuri periculoase).
c) Desigur, există și un tip de delicte ce vizează încălcarea diferitelor dispoziții
legale ce reglementează procedurile speciale de gestiune a acestora (tot art. 66 alin. 2
lit. c din OUG nr. 92/2021). A se vedea în acest sens cauza descrisă în Anexa 8 la
prezentul Ghid, despre care am precizat mai sus.
5.2.3.3 În privința particularităților anchetei, am explicat suficient în cadrul
capitolelor dedicate traficului de deșeuri și delictelor interesând eliminarea prin
depozitare. Un element cheie în anchetă și, câteodată, dificil este legat de
identificarea/clasificarea deșeului și probarea caracterului periculos al acestuia.

5.2.4 Delicte comise în afara activităților de eliminare organizate

Aspectele expuse până în prezent se referă la proceduri și delicte asociate în
care sunt implicați profesioniștii în gestiunea deșeurilor (în special persoane juridice):

106
generatori, exportatori, deținători, brokeri, comercianți, transportatori, salubriști,
reciclatori, sortatori, operatori de depozite, incineratori, co-incineratori.
Dintre toți aceștia, la capătul inițial al fluxului, am vorbit și de persoanele fizice,
ca generatori în contextul fluxului deșeurilor municipale.
Realitatea obiectivă ne scoate în evidență însă și o sumedenie de
comportamente reprobabile de eliminare spontană a deșeurilor. Specificul acestor
fapte este următorul (avem în vedere fenomenele mai grave):
- Sunt comise în mod obișnuit de persoane fizice și mai rar de persoane juridice.
- Îmbracă forme precum abandonarea, ascunderea, aruncarea, îngroparea sau
incendierea.
- Se referă în mod obișnuit la categoria deșeurilor municipale, dar astfel de
delicte pot viza și bunuri transferate de peste hotare (deșeuri din textile, deșeuri din
anvelope, VSU-uri etc.).
- Există persoane fizice care, din rea credință sau din cauza lipsurilor materiale,
nu colectează deșeurile casnice prin sistemul de pubele al salubriștilor, ci preferă/sunt
nevoite să la abandoneze/ascundă/îngroape/incendieze/etc. Se impune o mențiune
aparate pentru cei care abandonează/aruncă deșeuri inerte provenite din lucrări de
reamenajare a locuințelor. În jurul multor localități au apărut și continuă să apară tot
felul de „gropi” spontane de gunoi, fenomen pe care factorii de decizie din UAT-uri
se străduie să îl stopeze.
- Sunt importatori de deșeuri textile sau de bunuri casnice (mascate în
documente ca fiind bunuri second-hand), deșeuri/bunuri care, în proporții ce depășesc
câteodată 90%, ajung să fie abandonate pe spațiul public, îngropate sau eliminate
ilicit prin depozitare la „gropile de gunoi”.
- Sunt persoane care aduc anvelope sau VSU-uri din străinătate și care, după
valorificarea într-o mică proporție a acestora, ajung să le incendieze (vezi fenomenul
„Sintești”).
- Sunt proprietari de terenuri agricole care, urmărind obținerea subvențiilor de
la APIA, își „curăță” suprafețele incendiind efectiv miriștile, cu consecințe negative
majore asupra mediului (inclusiv distrugerea habitatelor) și siguranței oamenilor.
La nivelul art. 66 alin. 1 din OUG nr. 92/2021 sunt destule ipoteze de
incriminare care încearcă să combată aceste fenomene. Am vorbit deja într-un alt
capitol despre modul cum forma actuală a legii încearcă să delimiteze actele ce atrag
răspunderea penală ce cele specifice domeniului administrativ-contravențional.
În privința specificului de investigare a acestor comportamente facem
trimitere la modul cum sunt abordate cercetările în cazualele având ca obiect
infracțiunile de distrugere (cel puțin în cazul incendierilor).
Tot tactici de anchetă specifice pentru investigarea anumitor categorii de
infracțiuni contra patrimoniului (furt, distrugere) se impun a fi folosite și în cazul

107
abandonării sau îngropării de deșeuri. La nivelul Anexei 9 din prezentul Ghid
exemplificăm cu o cauză în acest sens.

5.3. FRAUDE LEGATE DE RECICLAREA DEȘEURILOR DE

AMBALAJE
5.3.1 Particularități
Am vorbit în alte capitole ale Ghidului despre responsabilitatea extinsă a
producătorului în contextul anumitor categorii de deșeuri, despre firmele specializate
ce se ocupă în anumite cazuri de implementare a acestor obligații extinse (OIREP-
uri), de cote/ținte de reciclare anuale și taxele de plătit către Fondul de Mediu atunci
când aceste ținte nu sunt atinse de generator/OIREP.
În contextul în care marea majoritatea OIREP-urilor operează în zona
deșeurilor provenind din ambalaje am vorbit de Sistemul Informatic de Asigurare a
Trasabilității Deșeurilor (SIATD). Spuneam de faptul că acest sistem permite
monitorizarea și verificarea în timp real, la nivel de document financiar-contabil și
justificativ, a tuturor tranzacțiilor/operațiunilor cu deșeuri de ambalaje pentru care
OIREP-urile finanțează costurile nete privind gestionarea acestora. În acest sistem au
obligația să se înroleze nu doar OIREP-urile, ci și toți operatorii care desfășoară
activități de gestionare a deșeurilor cu ambalaje în aval de acestea: operatori
economici care desfășoară activități de colectare, salubrizare, valorificare/reciclare,
asociații de dezvoltare intercomunitară, unități administrativ-teritoriale (vezi supra
3.5.5).
Arătam că, prin gradul înalt de transparentizare a operațiunilor, SIATD este
menit să reducă fenomenul de fraudare, manifestat prin tendința unora dintre operatori
(OIREP-uri și cei în aval de aceștia) de a emite în fals diferite documente justificative
referitoare la proveniența și cantitățile reciclate.

Misiunea unui OIREP în ceea ce privește trasabilitatea deșeurilor de ambalaje

este aceea de a gestiona cantitățile17 puse pe piață de către operatorii economici care
au transferat obligațiile către acesta – de la raportarea datelor lunare privind
17
Avem aici următoarele categorii de operatori economici/deșeuri din ambalaje asociate acestora (art. 16 alin. 1 din
Legea nr. 249/2015 privind gestionarea ambalajelor/deșeurilor din ambalaje):
- operatorii economici care introduc pe piață produse ambalate - responsabili pentru deșeurile generate de
ambalajele primare, secundare și terțiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepția ambalajelor de
desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceștia le introduc pe piața
națională;
- operatorii economici care supra-ambalează produse ambalate individual în vederea revânzării/redistribuirii -
responsabili pentru deșeurile generate de ambalajele secundare și terțiare pe care le introduc pe piață;
- operatorii economici care introduc pe piață ambalaje de desfacere - responsabili pentru deșeurile generate de
respectivele ambalaje;
- operatorii economici care dau spre închiriere, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje - responsabili pentru
respectivele ambalaje.
108
ambalajele introduse pe piața națională și până la achiziționarea deșeurilor de
ambalaje necesare, colectate de către furnizori autorizați, respectiv până la reciclarea
efectiva a deșeurilor de ambalaje, astfel încât obiectivele anuale sa fie atinse.
5.3.2 Tipar de fraudă.
În îndeplinirea misiunii lor OIREP-urile încheie în aval contracte fie cu
salubriștii (iar salubriștii, la rândul lor, au încheiate contracte cu reciclatorii), fie
încheie contracte direct cu reciclatorii.
Pe documente apare că salubristul livrează mai departe o cantitate de așa-zise
deșeuri din ambalaje (de principiu sticlă) spre a fi reciclate. Reciclatorul pretinde
(scriptic) că reciclează aceste deșeuri și că produce o materie primă finită (agregate)
sau produse finite cu valoare economică (de exemplu, bolțari). În realitate tot acest
circuit este fictiv. Ba chiar unii de pe acest lanț (reciclatori, de pildă) mai au și
borderouri fictive prin care „dovedesc” că au primit astfel de deșeuri de la persoane
fizice diverse. Actele prin care se „probează” reciclarea finală a anumitor cantități vor
servi intereselor unor OIREP-uri care pretind fraudulos că rezolvă problema
producătorilor.
Pe circuitul real fie nu se tranzacționează deșeuri de niciun fel, fie se
tranzacționează dar în cantități mai mici, operatorii implicați mizând pe disiparea
acestor activități frauduloase printre activitățile desfășurate licit.
Spre deosebire de producător – OIREP-ului îi revine fără dubiu obligația de a
verifica modul în care s-a produs reciclarea. Iar prezența persoanelor fizice pe lanț
este un indiciu clar de fraudă. De remarcat aici o vulnerabilitate a sistemului de control
al trasabilității: operațiunile de colectare de la persoanele fizice, care se presupune că
livrează deșeuri contra cost (2 lei/kg deșeu sticlă, spre exemplu), nu sunt evidențiate
în SIATD!
Frauda este incidentă cu precădere în cazul deșeurilor din sticlă. Asta deoarece
neîndeplinirea cotelor de reciclare este taxată de stat în funcție de cantitatea lipsă, iar
sticla este cel mai greu ambalaj – deopotrivă cu organizarea mai slabă în ceea ce
privește recuperarea sa de la consumatorul final.
Arătam cu ocazia discuțiilor legate de delicte în zona traficului de deșeuri
situația în care au avut loc transferuri din străinătate de deșeuri din ambalaje (sticlă),
mascate prin documente ca fiind materii prime, urmate de reîntoarcerea în
străinătate, către o instalație de valorificare, a acelorași încărcături însoțite de
documente fictive ca fiind deșeuri (vezi supra 5.1.3.B.d).
5.3.3 Încadrarea juridică a acestui tip de fraudă se va face, în esență, prin
reținerea dispozițiilor art. 244 alin. 2 din Cp, ce reglementează înșelăciunea calificată.
Important:
De ce nu se încadrează acest mod de fraudare a bugetului de stat în dispozițiile
art. 9 (alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 în condițiile în care potrivirea pe
109
elementele de tipicitate este destul de evidentă? Argumentele în acest sens se regăsesc
expuse pe larg în Decizia HP, ÎCCJ, nr. 9 din 6.04.2020, publicată în M. Of. nr.
592/7.07.2020. În esență, contribuțiile la Fondul de Mediu nu se includ în sfera
noțiunii de „obligații fiscale”, astfel cum aceasta este reglementată la art. 2 din Legea
nr. 241/2005. Iar cu această noțiune operează chiar definiția infracțiunilor de evaziune
fiscală, din corpul art. 9 al aceluiași act normativ. Pe de altă parte, fapta în discuție nu
poate fi asociată nici definiției infracțiunii prevăzute la art. 6 din Legea nr. 241/2005,
întrucât singura contribuție vizată de norma la care se face trimitere este cea de 2%
din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor (a se vedea pct. 19 din Anexa la Legea
nr. 241/2005).
Revenind la cazul analizat, frauda constă în faptul că o parte dintre deșeurile
din ambalaje pentru care OIREP-urile, salubriștii și reciclatorii au întocmit în fals
documente justificative de valorificare sunt de fapt eliminate. Or, pentru cantitatea ce
nu este în realitate valorificată (printr-una dintre modalitățile permise de lege – nu
exclusiv prin reciclare), statul are, fie la generator fie la OIREP, o creanță de încasat
de 2 lei/kg, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 literele d), v) sau v1) din OUG nr.
196/2005 privind Fondul de Mediu, după caz. În momentul când aceste entități se
”încarcă” cu documente false cum că ar fi valorificat în realitate aceste cantități, ba
chiar declară și în fals aceste cantități18, ne aflăm practic în ipoteza prezentării ca
adevărate a unei fapte mincinoase, prin mijloace frauduloase, și prin care se
cauzează o pagubă Fondului de Mediu, adică sub incidența infracțiunii de
înșelăciune calificată.
5.3.4 Investigarea acestui tip de fraudă pornește de la premisa că nu poate fi
deschis un cadru procesual (și) pe o infracțiune tipică împotriva mediului. Ancheta va
porni astfel de la tiparul clasic al fraudelor fiscale, respectiv al infracțiunilor de
evaziune fiscală constând în operarea în evidențele OIREP-
urilor/salubriștilor/reciclatorilor implicați a unor operațiuni fictive în scopul
sustragerii de la plata obligațiilor către Fondul de Mediu (art. 9 alin. 1 lit. c din Legea
nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale).
Având în vedere că tipul de fraudă analizat se fundamentează pe nerespectarea
autorizațiilor de mediu/dispozițiilor legale în materia gestionării activităților de
gestiune a deșeurilor aflate în aval de generarea acestora – ideile expuse în capitolele
dedicate investigații delictelor privind traficul de deșeuri precum și eliminarea
deșeurilor se aplică în mod corespunzător și în acest caz.
În Anexa 10 la prezentul Ghid am sintetizat o cauză având ca obiect acest
tip de delict.

18
Potrivit art. 10 alin. 31 și 35 din OUG 196/2005 privind Fondul de Mediu, OIREP-urile și salubriștii/reciclatorii sunt
obligați să declare semestrial, până la data de 25 a lunii următoare semestrului de raportare, cantitățile de deșeuri din
ambalaje/deșeuri din ambalaje ca fiind gestionate/valorificate pentru partenerii comerciali din amonte.
110