REACȚII

II DE HIPERSENSIBILITATE DE TIP II
 INTRODUCERE

Hipersensibilitatea poate fi definită ca o stare de răspuns imunitar alterat împotr

unui antigen, caracterizată printr-o hiperreactivitate care duce la imunopatie.
Reacțiile de hipersensibilitate necesită o stare de pre-sensibilizare (imunitară) a gazdei.
Există două categorii de hipersensibilități adaptative:
adaptative
- Hipersensibilitățile imediate se referă la imunitatea umorală (reacții antigen/anticorp).
- Hipersensibilitățile întârziate se referă la imunitatea mediată de celule (limfocite
citotoxice, macrofage și citokine)
 CLASIFICAREA HIPERSENSIBILITĂȚII
HIPERSENSIBILIT

În 1963, Coomb și Gell au clasificat reacțiile

țiile de hipersensibilitate în următoarele
urm 4 tipuri
funcție de mecanismul implicat șii de timpul necesar pentru reacție.
reac
 CARACTERISTICI

persensibilitatea de tip II sunt reacții citotoxice mediate de anticorpi care apar atunci când un an
eagă de antigeni localizați pe suprafața celulelor (de obicei, hematii). Timpul de reacție este de c
nute până la câteva ore.
te mediată, în principal, de anticorpi din clasa IgM sau IgG.
ticorpul legat poate provoca liza celulară prin activarea căii clasice a complementului, prin prom
ocitozei (opsonizare) sau prin citotoxicitate celulară dependentă de anticorpi (ADCC).
lți antigeni diferiți pot declanșa această distrugere celulară, dar o infecție la un animal predispus g
e să fie o cale majoră de declanșare.
tigenele sunt în mod normal endogene, deși substanțele
substan chimice exogene (hapteni, cum ar fi iede
dicamentele) care se pot atașa la membranele celulare pot, de asemenea, să inducă reacții de tip II.
emia hemolitică autoimună, reacțiile la transfuzii de sânge, eritroblastoza fetală, anemia hem
usă de medicamente, granulocitopenia și trombocitopenia sunt exemple.
 MECANISME FIZIOPATOLOGICE

corpii IgM sau IgG sunt produși împotriva antigenelor proprii, fie ca
are a eșecului toleranței imune, fie ca urmare a apariției anticorpilor
eacții încrucișate în timpul infecțiilor, care se pot lega de antigene
are normale și pot declanșa citotoxicitatea mediată
mediat de anticorpi.
area ulterioară a acestor anticorpi la suprafața celulelor gazdă duce la:
Opsonizarea celulelor gazdă, prin care fagocitele se lipesc de celulele gazdă
rin intermediul IgG, C3b sau C4b și își descarcă lizozomii.
lizozomii
determin liza indusă de MAC
Activarea căii clasice a complementului care determină
complexul de atac major).
Distrugerea mediată de ADCC a celulelor gazdă,
ă, prin care celulele NK se
tașează la porțiunea Fc a anticorpilor.
Cele mai frecvente celule implicate sunt celulele sanguine. Rezultatul poate fi:
anemie hemolitică dacă sunt implicate hematii,
leucopenie în cazul globulelor albe sau
trombocitopenie care implică trombocite.
trombocite
În anumite circumstanțe, un atac citotoxic asupra celulelor epiteliale vasculare va provoc
vasculită cu infiltrații vasculare locale.
Leziunea conține anticorpi, complement și neutrofile.
neutrofile
Reacțiile de tip II se împart în 2 subtipuri:
Tipul IIa se referă la reacțiile caracterizate prin distrugerea citolitică a celulelor țin
Legarea IgG/IgM la componentele de pe suprafața
suprafa celulară determină citotoxicitate prin
mecanisme principale. Primul este citotoxicitatea dependentă de complement, care e
etiologia primară în anemia hemolitică autoimună
autoimun și în purpura trombocitopen
autoimună. Complexele antigen-anticorp de la suprafața celulelor activează calea clasic
complementului, creând complexul MAC sau complexul de atac membranar (C5-C9), c
determină liza celulei țintă. În al doilea rând, anticorpii IgG pot induce leziuni p
citotoxicitatea mediată de celule dependentă de anticorpi. IgG de pe celulele țintă se leagă
receptorul Fc gamma IIb (FcRIIb) de pe celulele naturale ucigașe și macrofage, ceea ce
determină să elibereze granule care conțin perforină
perforin și granzime pentru a ucide direct celule
În cele din urmă, atât IgG, cât și IgM se pot lega de receptorii Fc de pe fagocite pentru a
activa și a iniția fagocitoza.
Reacțiile de tip IIb implică autoanticorpi care stimulează direct celulele pentru a c
stări patogene. De exemplu, în boala Graves, anticorpii împotriva receptorilor de tirotrop
cantităț excesive de hormoni tiroidieni. Urtica
stimulează glanda tiroidă să producă cantități
diopatică cronică (spontană) poate fi clasificată
clasificat ca fiind o tulburare de tip IIb dator
anticorpilor IgG care se leagă direct de receptorii FcERI de membrana mastocita
determinând degranularea acestora în piele și apariția
apari urticariei.
 EXEMPLE DE REACȚII
REAC DE TIP II

REACŢII POSTTRANSFUZIONALE
suprafaţa hematiilor se găsesc
sesc diferite proteine şi glicoproteine
Sistemul AB0:

pe suprafaţa hematiilor se găsesc

sesc diferite proteine şi glicoproteine
Sistemul AB0:
 EXEMPLE DE REACTII DE TIP II

EACŢII POSTTRANSFUZIONALE
prafaţa hematiilor se găsesc diferite proteine și glicoproteine
temul ABO:
Fenotip Antigene (Ag) pe Anticorpi (Ac)
Genotip
(grupă sanguină) suprafaţa hematiilor în plasmă
AA, A0 A A anti-B
BB, B0 B B anti-A
AB AB A şi B -
00 0 - anti-A şi anti-B

c anti-A și anti-B sunt de tip IgM → reacţionează cu

genele de grup ABO ale eritrocitelor → aglutinare
glutinare
→ activarea complementului seric → hemoliză
vasculară
L. C.
ediate (câteva ore):
iză intravasculară: hemoglobina liberă poate fi detectată în plasmă filtrare prin rin
moglobinurie
globină  bilirubină  toxicitate
estări clinice: febră, frison, lombalgii
ment: oprirea imediată a tranfuziei cu menţinerea fluxului urinar (acumulare de Hb la
al  necroză tubulară acută)
ârziate (2-6 zile):
divizi care au primit transfuzii repetate cu sânge compatibil AB, dar incompatibil în c
veşte alte Ag (Rh, Kidd, Kell)
erarea clonală a limfocitelor B→ producerea de Ac de tip IgG, care stimulează complemen
n eficient, liză celulară incompletă. Celulele
elulele sunt distruse extravascular prin aglu
onizare, fagocitoză de către macrofage

L. C.
 EXEMPLE DE REACȚII
REAC DE TIP II

Boli autoimune:
Febra reumatismală în care anticorpii determină
determin leziuni ale articulațiilor și ale valvelor cardiace
Purpura trombocitopenică idiopatică în care anticorpii duc la distrugerea trombocitelor;
Miastenia gravis în care anticorpii se leagă de receptorii de acetilcolină de pe celulele muscul
provocând o inervație defectuoasă a mușchilor;;
Sindromul Goodpasture în care anticorpii duc la distrugerea celulelor din rinichi;
Boala Graves, în care anticorpii sunt produși împotriva receptorilor hormonului de stimular
tiroidei din celulele tiroidiene, ceea ce duce la o funcționare defectuoasă a tiroidei.