Notiuni de imunohematologie

Scurta rememorare
 Imunologia umorala
Principalii actori

Antigenul = Substanta capabila sa induca formarea de

anticorp, cu proprietatea de a se combina cu el, in mod
specific.
(Antigenele din sistemul ABO si Rh se formeaza inca
din viata embrionara.)

Anticorpii = proteine plasmatice sintetizate de catre un

subiect, ca raspuns la introducerea in organism a unui
antigen si cu posibilitatea de a se combina cu acesta.
 Antigenele eritrocitare,
parte a membranei celulare
Imunitatea specifică este realizată de celulele Sistemului
Imunitar, care recunosc Ag străine de organism şi dezvoltă reacţii
specifice, ca să elimine antigenii din organism.
Rolul efector principal revine limfocitului, efector al reacţiilor
imune mediate celular şi umoral.

Sunt două clase principale de limfocite:

-LT (timo/dependente), efectuează reacţiile imune mediate celular
-LB (burso /dependente), care sintetizează anticorpi.

Limfocitele sunt celule autonome care circulă în continuu în

organism din organele limfoide în torentul sanguin şi limfatic,
asigurând supravegherea antigenică a ţesuturilor, organelor,
celulelor, transferul substanţelor active.
 Imunoglobulinele (Ig)
• Imunoglobulinele (Ig) prezintă proteine cu funcţii de anticorp
(Ac), care există sub formă de molecule libere sau ca receptori pe
membrana limfocitelor B-efectoare.

• La electroforeză, Ig migrează în mare parte în zona γ-globulinelor

şi mai puţin în cea a globulinelor β.

• Sinteza lor este realizată de către limfocitele B ajunse în faza de

maturare finală (plasmocit).

• Se găsesc în plasmă, în lichidele extravasculare şi în diferite

secreţii exocrine.
 Imunoglobulina G - IgG

Imunoglobulina G (IgG) constituie 75% din

cantitatea totala de imunoglobuline, fiind
implicata in raspunsul imun secundar.
In cadrul acestei clase de imunoglobuline sunt 4
subclase (dupa lantul greu): IgG1, IgG2, IgG3 si
IgG4, care reflecta existenta celor 4 lanturi grele
H (γ1-γ4) ce sunt similare dar nu identice in
ceea ce priveste secventa de aminoacizi si
proprietatile generale.
Astfel, subclasele prezinta o variabilitate
considerabila a proprietatii de fixare a
complementului, de legare a macrofagelor si
traversare a placentei.
Pentru a fixa Complementul, IgG are nevoie de
macar 2 molecule pe suprafata antigenului.
 Imunoglobulina M

IgM sunt anticorpii majoritari produsi in timpul

raspunsului imun primar.
Au o structura pentamerica, 5 molecule de IgM
fiind legate printr-un oligopeptid jonctional (stea
de mare).
IgM reprezinta tipul de anticorpi produsi initial in
cursul raspunsului imun.
Sunt prima clasa de Ig sintetizate de fat sau nou-
nascut.
IgM nu traverseaza placenta.
IgM fixeaza foarte activ Complementul, C3.
O singura molecula de IgM este capabila sa
activeze lantul enzimatic al complementului.
Macroglobulinele din in B. Waldenström apartin
clasei IgM si dau sindromul de hipervascozitate .
FR si aglutininele (α si β) de grupa ABO sunt IgM.
Sistemul complement

Sistemul complement este un complex de proteine

plasmatice ​mici, sintetizate de ficat, si care circula in
sange ca precursori inactivi.
Sunt 25 de proteine ​si fragmente de proteine ​care
alcatuiesc sistemul complement, inclusiv proteine ​serice
si receptori ai membranei celulare.

Sistemul complement creste capacitatea anticorpilor si a

celulelor fagocitare de a elimina patogenii din organism.

La un stimul declansator potrivit, incepe clivarea

precursorilor de catre proteaze specifice, fiind initiata o
cascada de amplificare a raspunsului imun (produsul unei
reactii catalizeaza reactia urmatoare).

Rezultatul final al acestei cascade de activare este

amplificarea masiva a raspunsului initial si activarea
complexului de atac membranar (MAC).
 Complementul si Ag-Ac
• O consecinta biologica a cuplarii Ac – Ag este reorganizarea
intramoleculara, cu fixarea C1q, cu declansarea activarii
sistemului Complement.

• Efectul principal al activarii sistemului Complement, este citoliza

celulara.

• IgM are cel putin 5 situsuri combinative active, puternic citolitice,

(fixarea pe eritrocite determina citoliza intravasculara, prin
realizarea unor “gauri” in peretele eritrocitar, urmata de eliberarea
continutului celular, a hemoglobinei in torentul sanguin).
• IgM determina hemoliza intravasculara.
 Complementul si IgG
• Ca sa activeze sistemului Complement, este necesara fixarea
foarte apropiata a minim 2 molecule de IgG.
• Aceasta ar presupune o densitate mare, critica a
determinantilor antigenici membranari, care insa sunt
oarecum rari, si practic nu se poate realiza apropierea
suficienta a 2 molecule de IgG.
• De aceea fixarea IgG pe antigenele eritrocitare nu determina
activarea complexului de atac membranar (MAC), nu
determina hemoliza imediata, intravasculara, asa cum face
IgM, ci hemoliza tardiva, extravasculara, splenica sau
hepatica.
 IgM si IgG
IgM IgG
Anticorpii IgM sunt de 1000 ori mai activi in IgG sunt mici, trec transplacentar si
reactia imuno-hemolitica, decat anticorpii determina MHNN.
IgG. Sunt anticorpi imuni.
Nu trec transplacentar si nu participa la Sunt de dimensiuni mici.
procesele imune in afara spatiului vascular. Se fixeaza pe eritrocit, determina
Sunt anticorpi naturali. hemoliza intratisulara.
Datorita dimensiunilor mari, IgM prezinta Sunt activi la 37⁰C.
difuzibilitate redusa. In laborator produc se evidentiaza
prin reactia la 37⁰C.
IgM sunt cauza hemolizei intravasculare.
Nu produc aglutinare, in laborator la
Sunt activi la temperatura camerei. 22 ⁰C.
In laborator produc aglutinarea hematiilor Se mai numesc incompleti
la 22⁰C (aglutinine). (hemolizine).
Grupele sanguine si importanta
transfuzionala
Grupele de sange se refera la:
-grupele eritrocitare,
-grupele leucocitare,
-grupele trombocitare.

Grupele de sange eritrocitare sunt cele mai importante, si indica markerii

specifici (antigenii) eritrocitelor si anticorpii plasmei individului.
Au cea mai mare importanta transfuzionala.
Acesti markeri permit corpului sa recunoasca eritrocitele ca fiind proprii.
Exista numeroase sisteme de grupe sanguine eritrocitare, colectii de grupe
sanguine eritrocitare, serii de grupe sanguine eritrocitare.
Cele mai importante sisteme grupale eritrocitare, sunt sistemul ABO si
sistemul Rh pentru ca sunt cele mai puternic imunogene.
 Importanta clinica a grupelor sanguine
eritrocitare
• Descoperirea grupelor sanguine a marcat inceputul practicii transfuzionale
salvatoare de vieti.
• Importanta esentiala a grupelor sanguine este data de implicarea lor in
transfuzia de sange.
• Foarte multi anticorpi grupali, avand potential distructiv al eritrocitelor
transfuzate, posedand antigenele corespunzatoare, generand reactia
hemolitica acuta, sau reactia hemolitica tardiva, ambele cu efecte nedorite
asupra pacientului.
• Importanta majora a grupelor sanguine eritrocitare a fost aratata odata cu
definirea MHNN, maladiei hemolitice a nou nascutului.
• Foarte multi anticorpi iregulari fiind cauzatori ai MHNN, cei mai comuni
sunt anticorpii anti D, sau anti c, sau anti K.
Sisteme de grupe sanguine eritrocitare
Exista identificate in prezent 339 antigene eritrocitare, 297 fiind
grupate in 35 sisteme de grupe sanguine, 6 colectii de grupe
sanguine si 2 serii de grupe sanguine.

Sistemul de grup sanguin este alcatuit din unul sau mai multe
antigene, guvernate de o singura gena sau de un complex de (doua
sau mai multe) gene strans legate intre ele.

Antigenele eritrocitare pot fi proteine, glicoproteine sau glicolipide.

Majoritatea antigenelor sunt sintetizate de eritrocit, totusi unele
antigene, cum ar fi cele apartinand sistemului Lewis, sunt adsorbite
din plasma, pe membrana eritrocitara.
Sistemul ABO
• In identificarea şi descifrarea
antigenilor eritrocitare este
primordial aportul lui K.Landsteiner
(1901).
• In baza unui studiu asupra
interacţiunii dintre hematiile şi
serurile recoltate de la diferite
persoane a constatat existenţa a 2
tipuri de Ag, supranumite A şi B.
• Observând proprietăţile hematiilor şi
serurilor de a face reacţie de
aglutinare, autorul conchide că
oamenii pot fi repartizaţi în 3 grupe
sangvine (A, B, C).
Sistemul ABO
• Ulterior grupul C a fost notat ca 0 şi presupune
ABO, este unicul absenţa antigenelor A şi B şi nu prezenţa
antigenului 0.
sistem, în care exista
antigene pe • Grupa AB (IV) a fost descrisă tot în 1907 de
eritrocite si către Decastrello și Sturli.
anticorpi care sunt
permanent prezenti • Cehul Jan Janský a descris și el același sistem în
1907, se pare, printr-o activitate independentă
în serul individului de cea a lui Landsteiner
normal.
Anticorpii ale altor sisteme
eritrocitare nu sunt congenitali
şi sunt, cu unele mici excepţii,
produse ale stimulului
antigenic.
ANTIGENE SI ANTICORPI IN SISTEMUL ABO

Clasificarea grupelor sanguine se

bazeaza pe prezenta sau absenta
antigenelor specifice, care dau
numele grupei.

Astfel, la grupul O, antigenele A si

B lipsesc.

La grupul A pe eritrocit s-a

evidentiat antigenul A.

La grupul B este prezent

antigenul B.
Grupa AB reuneste ambele
antigene, A si B.
 Sistemul ABO
Cel mai important sistem de grupe sanguine este sistemul ABO, aceasta datorita
importantei sale clinice in transfuzie.

Este definit de:

- prezenta / absenta antigenelor grupale (A, B, AB) pe membrana eritrocitara
- prezenta / absenta anticorpilor grupali (α, β) in ser.

Cand anticorpii nu sunt exprimati pe suprafata eritrocitelor, anticorpii corespondenti

sunt intotdeauna prezenti in plasma/ ser.
Stimulii care determina aparitia anticorpilor “ naturali” sunt reprezentati de o de
factori din mediu, bacterii ce exprima pe suprafata lor antigene similar celor grupale.

Anticorpii formati reprezinta un amestec de IgM (predominant) activi la 22°C si IgG

activi la 37°C.
 Genetica sistemului ABO
In sistemul ABO exista trei gene alele (A, B si O) cu transmitere mendeliana; genele
A si B sunt alele codominante, iar gena O este alela recesiva.

Aceste trei gene determina patru fenotipuri: A, B, AB si O, indivizii cu fenotip A sau

B putand fi heterozigoti (genotip - AO, respectiv BO) sau homozigoti (genotip- AA,
sau BB)
Antigenele sistemului ABO sunt localizate pe lanturi oligozaharidice.

Genele sistemului ABO nu codifica direct antigenele, ci enzime care adauga zaharuri
specifice la substratul H din membrana eritrocitara (antigenul H):
- Gena A -codifica N-acetil-galactozamina;
- Gena B - codifica galactoza;
- Gena O - codifica transferaza nonfunctionala, astfel ca nici un zahar nu este atasat
membranei eritrocitare.
 Reguli de baza in sistemul ABO

In cadrul sistemului ABO un subiect ce poseda un

anumit antigen din nastere, nu sintetizeaza anticorpi
impotriva acelui antigen.

In cadrul sistemului ABO individul sintetizeaza anticorpi

doar impotriva antigenelor pe care nu le poseda
(anticorpi naturali).

Anticorpii imuni apar in urma unui stimul antigenic

(sarcina, transfuzie).
Reguli de baza in sistemul ABO

In cadrul sistemului ABO un

subiect ce poseda un anumit
antigen din nastere, nu
sintetizeaza anticorpi
impotriva acelui antigen.

In cadrul sistemului ABO

individul sintetizeaza anticorpi
doar impotriva antigenelor pe
care nu le poseda (anticorpi
naturali).
Legi de baza ABO

Legile lui Landsteiner:

1. In sangele aceluiasi individ nu pot
coexista antigenul si aglutinina
omologa.
2. Absenta unuia din cele doua
antigene implica prezenta
anticorpului corespunzator.
 ANTIGENELE SISTEMULUI ABO
Antigenele A si B sunt caractere permanente, prezente din timpul vietii
intrauterine. Acestea se gasesc nu numai pe eritrocite, ci si pe celelalte celule
sanguine, leucocite si trombocite.
De asemenea, prezenta lor a fost identificata in tesuturi, organe si umori, ceea
ce le releva importanta in grefe sau transplant de organe.
Substanta H = substratul asupra caruia actioneaza genele A sau B pentru a
genera antigenele din sistemul ABO: A, B, H. Antigenul H, recunoscut de
anticorpii anti-H, nu este specific doar eritrocitelor de grup O.
Antigenul H se gaseste pe eritrocite de la nastere, indiferent de grupa sanguina,
dar scade cantitativ in favoarea antigenelor A si B.
-grupul O are numai antigene H,
-grupul A are antigene A si H,
-grupul B are antigene B si H,
-grupul AB are antigene A, antigene B si H in cantitatea cea mai mica.
 Determinare Antigene
Proba Beth Vincent

Antigenele A si B sunt puse in evidenta prin reactii serologice

cu:
-anticorpi monoclonali anti-A, anti-B si anti-AB (obtinuti in
laborator, fiind secretati de un plasmocitom indus la soarece,
folosind o singura clona celulara) sau cu anticorpi policlonali
(obtinuti din plasma umana).
-anticorpi policlonali anti-A, anti-B si anti-AB (obtinuti din
plasma / ser uman )
 Metoda Beth Vincent, ABO si RhD

Determinare Anti A+ B Anti B Anti A Anti D

Antigene Grupa O, Rh+

Aglutinare
eritrocite
Proba Beth Vincent

Antigenele A si B sunt puse Grupa A, Rh+

in evidenta prin reactii

Aglutinare Aglutinare
serologice cu anticorpi Aglutinare
eritrocite eritrocite eritrocite

anti-A, anti-B si anti-AB

monoclonali (obtinuti in
laborator, fiind secretati de un Grupa B, Rh+

plasmocitom indus la soarece,

Aglutinare Aglutinare Aglutinare
folosind o singura clona eritrocite eritrocite eritrocite

celulara) sau cu anticorpi

policlonali (obtinuti din
plasma umana). Grupa AB, Rh-

Aglutinare Aglutinare Aglutinare

eritrocite eritrocite eritrocite
Tehnica manuala in placa
 Tehnica aglutinare
in coloana cu gel/ microbile
Casete cu microbile/tehnica
aglutinare in coloana
Tehnica in placa cu particule magnetice
Metoda Beth Vincent, ABO si RhD

Anti A+ B Anti B Anti A Anti D

Grupa O, Rh+

Aglutinare
eritrocite

Grupa A, Rh+

Aglutinare Aglutinare Aglutinare

eritrocite eritrocite eritrocite

Grupa B, Rh+

Aglutinare Aglutinare Aglutinare

eritrocite eritrocite eritrocite

Grupa AB, Rh-

Aglutinare Aglutinare Aglutinare

eritrocite eritrocite eritrocite
Ultimul control la patul
bolnavului

Carduri de grup ABO si D

de verificare a
concordantei grupajului
sanguin pacient/ unitate
masa eritrocitara
 Variatii cantitative ale antigenelor A si B.

• Variatii normale:
• Antigenele A si B apar foarte devreme in cursul vietii
embrionare si dezvoltarea lor se face dupa nastere.
• Cantitatea de antigen A1 este de 2 ori mai scazuta
decat la adult, ajungand la acelasi nivel la 2-3 ani.
• De aceea majoritatea probelor de sange de grup A de
nou nascut se comporta ca esantioanele de sange A2
de la adult.
 Variatii cantitative normale ale antigenelor A si B

• Fenotipurile A si B pot fi impartite in subgrupe.

• Subgrupele difera prin numarul total de antigene
exprimate pe membrana eritrocitara, existand o
diferenta cantitativa a expresiei antigenice.
• Uneori acesti determinanti antigenici sunt diferiti
calitativ, fiind in unele cazuri si mai putini, si lineari, in
altele, si mai multi si ramificati.
 A1 si A2
• Indivizii de grup A testati cu acelasi anti-A se impart
in 2 grupuri: 80% din cei de grup A au eritrocite
puternic aglutinate de acest anticorpi, si 20% din
subiecti nu prezinta aglutinare cu acelasi anticorp.

• Aceasta deoarece numarul de situsuri antigenice la cei

cu grupa A1 sunt mai numeroase (2 milioane), iar la cei
cu grupa A2 sunt mai putine (0,5 milioane), adica de 4
ori mai putine.
 Variatii patologice ale antigenelor

• In cursul leucemiilor acute, la anumite anemii

refractare, poate fi observata o atenuare a expresiei
antigenice ABO, mai ales la subiecti de grup A, mai rar
la cei de grup B, ce devin astfel de grup O.

• Antigenul B castigat apare foarte rar. Hematii de

subiect A1, care are cancer de rect sau colon pot
aglutina serul anti-B, comportandu-se ca o grupa B.
 Modificarile antigenice
• In unele afectiuni maligne unele persoane isi pierd antigenul
ABO, de pe o parte din hematii, ceea ce duce la aparitia unei
duble populatii de globule rosii.

• In unele cancere de colon suprainfectat la unele persoane de

grup A1 se poate observa o reactivitate de grup B, asa numitul
B castigat, care reactioneaza doar cu serurile policlonale, nu si
cu cele monoclonale.
• Fenomenul este tranzitoriu si dispare odata cu distrugerea
naturala a hematiilor afectate.
 Anticorpi grupali

• Importanti pentru transfuzie sunt doua tipuri

de anticorpi:
• Anticorpi naturali, regulari, din sistemul ABO,
care fac imposibile, transfuziile incompatibile.
• Anticorpii imuni, iregulari, care implica
selectarea hematiilor la transfuziile ulterioare.
 Anticorpii naturali
• Anticorpii naturali regulari (apar ca regula)
anti A
anti B
• Sunt indreptati impotriva antigenelor A si B prezenti de la
nastere fara expunere antigenica cunoscuta, transfuzionala.
• Acestia sunt prezenti cand antigenul omolg lipseste.
• Structuri antigenice similare sunt prezente pe bacterii, plante,
polen, α si β sunt “naturali”, dar se pare ca apar prin stimulare
imunologica la antigene omniprezente.
 Anticorpii naturali
• grupa O = anticorpi α si β,
• grupa A = anticorpi β,
• grupa B = anticorpi α,
• grupa AB = nu are anticorpi (nici α si nici β).

• Anticorpii α si β sunt constituiti in cea mai din

imunoglobuline IgM, si mai putin IgG.

• La nou nascut lipsesc anticorpii α si β, care apar ulterior.

 Modul de actiune
• Anticorpii naturali, sunt capabili sa activeze cascada
complementului si sa produca hemoliza hematiilor in
vivo si in vitro.
• Activarea complementului antreneaza hemoliza
intravasculara imediata, accident hemolitic imediat,
cu eliberarea hemoglobinei in vasele de sange,
plasma capata o culoare rosie lacuita, iar urinile vor fi
inchise la culoare.
 Anti A1
• Anticorpul natural anti A1
• Poate fi prezent la subgrupa A2, sau A2B, este
de tip IgM, nu este sistematic prezent.
• Trebuie cercetat!
• Cum? Cu eritrocite O, A1, A2, B la proba
Simonin!
 Anticorpi imuni antieritrocitari

• Sunt anticorpi indreptati impotriva antigenelor prezente pe

suprafata eritrocitelor si pot duce la hemoliza eritrocitelor.
Anticorpii imuni sunt
• Autoanticorpi. Acestia sunt indreptati impotriva antigenelor
prezente pe suprafata eritrocitelor si sunt foarte putin
periculosi in vivo. Pentru detectarea lor poate fi necesara
realizarea adsorbtiei (allo sau autoadsorbtie), deoarece acesti
auto –anticorpi pot ascunde allo-anticorpi. Autoanticorpii
anti-A si anti-B sunt rari si acticvi la 4ºC, de natura IgM.
• Alloanticorpi. Acestia sunt indreptati impotriva unui antigen
absent in mod normal pe eritrocitele primitorului.
 Anti A1
• Anticorpii imuni anti A1.

• Apar dupa o transfuzie cu masa eritrocitara de grup

A1 la pacient cu grupa de sange A2!

• Trebuie cercetat!
• Cum? Cu eritrocite O, A1, A2, B la proba Simonin!
Caractere serologice ale anticorpilor imuni

Prezinta caractere opuse celor naturali,

Sunt anticorpi la cald cu optim termic la 37ºC,
Sunt anticorpi incompleti ce nu provoaca aglutinare in
ser fiziologic si trebuie evidentiati prin testul Coombs.
Au putere hemolitica mare in vitro in prezenta
Complementului.
Sunt termostabili si rezista 10 minute la 70ºC.
Sunt de natura IgG si traverseaza placenta.
Provoaca hemoliza intra-tisulara.
 ANTICORPII SISTEMULUI ABO

Anticorpii sistemului ABO - α si β pot fi:

-de tip natural (regular)- aparut fara o stimulare antigenica cunoscuta
-de tip imun, (iregular)- care apar in urma unei stimulari
Anticorpii naturali exista la toate persoanele la care antigenul
omolog este absent, dar ei nu sunt bine dezvoltati la nastere.
In serul nou-nascutului se gasesc anticorpii mamei (trecuti
transplacentar), de aceea pot apare discordante la determinarea
grupului sanguin prin cele doua metode, serica si globulara.
Anticorpii naturali se dezvolta dupa luna 5-6 de viata, atingand
maximul in jurul varstei de 5-10 ani.
 Metoda Simonin
Eritrocite O Eritrocite A1 EritrociteA2 Eritrocite B

Grupa O
Determinare anticorpi
Aglutinare Aglutinare Aglutinare

In serul individului exista

anticorpii naturali: α si β, daca Eritrocite O Eritrocite A1 EritrociteA2 Eritrocite B
acesta este de grup O, α- daca Grupa A
este de grup B, si β daca este
de grup A, in cazul grupului Aglutinare

AB nefiind nici un anticorp α

sau β.
Eritrocite O Eritrocite A1 EritrociteA2 Eritrocite B
Acesti anticorpi sunt Grupa B
evidentiati prin reactii
serologice cu hematii test A1, Aglutinare Aglutinare
A2, B, O.
Hematiile O sunt folosite ca
Eritrocite O Eritrocite A1 EritrociteA2 Eritrocite B
un control, care trebuie sa fie
Grupa AB
negative pentru a valida
reactia. Proba Simonin
 ANTICORPII IMUNI AI SISTEMULUI ABO
Anticorpii imuni α si β apar in special la persoanele de grup O, care pe langa anticorpii
naturali anti-A si anti-B, de tip IgM, produc, in urma unei stimulari antigenice, prin
alimente, din mediu sau prin sarcina, si anticorpi de tip IgG, anti-A sau/si anti-B imuni.
Acesti anticorpi imuni α si β cu titru inalt produc frecvent hemoliza eritrocitelor A si /sau
B si trebuie sa tinem seama de ei in doua situatii:
1. In transfuzia de concentrat trombocitar sau plasma O, la persoane de alt grup
sanguin decat O, cand se poate produce liza eritrocitelor, manifestata prin reactie
transfuzionala severa, ajungand chiar la deces.
2. In sarcina, cand mama de grup O are copil de grup A sau B, acesta va suferi la
nastere efectele anemiei si icterului aferent hemolizei eritrocitelor, daca mama s-a
imunizat.
Insa, avand in vedere ca incompatibilitatea de grup este doar una din posibilele cauze ale
BHNN cu icter neonatal, iar selectia sangelui pentru exsanguinotransfuzie se face
respectand regulile de compatibilitate simultana cu serul mamei si al nou-nascutului,
investigarea de rutina a anticorpilor imuni anti-A si anti-B nu se mai face sistematec pe
parcursul sarcinii.
 Reguli de aur!
• Efectuarea concomitenta acelor 2 probe de catre 2 persoane
diferite: globulara si serica, insotite de cei trei martori –
auto, allo, AB, determina identificarea subgrupelor, prin
aparitia discordantelor de grup.

• Asa se identifica subgrupele A slabe si B slabe.

• In completare, pentru identificarea subgrupei se folosesc si
alte tehnici: aglutinare, fixare –elutie, studiul anticorpilor
iregulari, studiul salivei, biologia moleculara.
 Efectuare grupaj ABO si D
Metoda Beth Vincent, ABO si RhD
Metoda Simonin
Anti A+ B Anti B Anti A Anti D
Eritrocite O Eritrocite A1 EritrociteA2 Eritrocite B
Grupa O, Rh+
Grupa O

Aglutinare
Aglutinare Aglutinare Aglutinare eritrocite

Eritrocite O Eritrocite A1 EritrociteA2 Eritrocite B

Grupa A, Rh+
Grupa A

Aglutinare Aglutinare Aglutinare

Aglutinare eritrocite eritrocite eritrocite

Eritrocite O Eritrocite A1 EritrociteA2 Eritrocite B

Grupa B, Rh+
Grupa B

Aglutinare Aglutinare Aglutinare

eritrocite eritrocite eritrocite
Aglutinare Aglutinare

Eritrocite O Eritrocite A1 EritrociteA2 Eritrocite B Grupa AB, Rh-

Grupa AB
Aglutinare Aglutinare Aglutinare
eritrocite eritrocite eritrocite
 Donatorii universali periculosi
Conventional donatorii de grup O sunt considerati donatori
universali, al caror sange poate fi transfuzat la orice primitor.
Desi sangele contine α si β naturali, acestia sunt inofensivi
cand ajung in primitor, deoarece se dilueaza in torentul
circulator,
Sunt adsorbiti de subsatantele de grup hidroslubile din
plasma si tesuturi,
Se fixeaza si pe celulele epiteliale vasculare, iar ceea ce
ramane in plasma este prea putin pentru a se fixa pe
eritrocitele primitorului si a produce hemoliza.
 Sistemul Rhesus

• Descoperit prima data la maimuta Macacus Rhesus,

cand s-a observant faptul ca eritrocitele maimutelor
poseda un antigen care apoi a fost identificat si pe
eritrocitele umane si denumit D.
• Termenul Rh pozitiv se refera la existenta sau absenta
factorului D. Subiecti care nu prezinta pe hematii
antigenul D pot sa produca un raspuns imun daca
sunt transfuzati cu sange care are factorul D, iar
femeile pot produce anticorpi daca sunt expuse la
antigenul D in timpul sarcinii.
 Interes Clinic
• Sistemul Rh este de interes clinic in medicina
transfuzionala si in obstetrica, datorita puterii
imunogene a factorului D si a celorlalti factori din
sistemul Rh. Antigenele Rh sunt tinta a 30% dintre
autoanticorpii anemiilor hemolitice autoimmune.
• Manifestarile clinice ale sindromului de deficient Rh
sau Rh “nul” arata ca aceste antigene sunt implicate
in mentinerea proprietatilor structurale si functionale
ale membranei eritrocitare.
 Sistemul Rhesus
• Este codat de 2 gene de pe cromozomul 1
• Definit doar de antigene!!!!!!!
• Are 46 de antigene diferite relationate de sistemul Rh
• Cele mai importante: D, C, c, E, e
• Ac corespunzatori apar doar prin imunizare
• D = prezent – Rh + (80-85% din populatie)
• D = absent – Rh –
• Dezvolta Ac anti D doar dupa expunere:
• Transfuzie cu sange Rh +
• Sarcina (mama cu Rh -, fat cu Rh +)
 Sistemul Rh include 46 de antigene
• Sunt de natura polipeptidica.
• Cinci dintre acestea au interes clinic major: D, C, E, c, e.
Expresia acestor gene este controlata de doua gene
adiacente : RhD si RhCE, situate pe cromozomul 1.
• Gena RhD determina expresia unei proteine, exprimand
antigenul D (la 85% dintre persoane).
• La celelalte 15% dintre persoane exista o deletie completa a
locusului RhD.
• In stare homozigota duce la lipsa factorului D de pe
membrana hematiei.
• Factorul d este presupus ca existenta.
 Factorii C, c, E, e
• Antigenele C si E se intalnesc predominant la
RhD+.
• De asemenea antigenele C, c, E, e sunt
antitetice: hematiile ce nu poseda C, au c,
hematiile ce nu poseda E, au e.
C+c-E-e+ C-c+E+e- C-c+E-e+ C-c+E+e+ C+c+E-e+
• Pot exista hematii care sa fie C+, c+, E+, e+.
 Factorul D
• Factorul D este un ansamblu de epitopi, sau
situsuri antigenice, asa-numitul mozaic
antigenic. Acest mozaic are cel putin 9 epitopi
de la Ep.1-la Ep.9, care au fost identificati cu
ajutorul anticorpilor monoclonali.
• Anumiti indivizi cu fenotip D pozitiv pot produce
un allo-anticorp anti-D dirijat impotriva
epitopului / epitopilor lipsa, definind astfel
fenotipurile D partial.
 Fenotipuri D
• Exista fenotipuri D partial: DIIIb, DIVa, DIVb,
DVI, DVII, DFR, DBT, DHar, DMi, DMii, DNU,
DHR, pe care le distingem prin absenta/
prezenta unui epitop, datorita unor mutatii
punctuale a genei D.
• Identificarea subunitatilor ce compun
complexul Rh a permis o mai buna intelegere a
specificitatii anticorplor anti-Rh prezenti la
bolnavii cu anemie hemolitica autoimuna.
 Variante ale lui D
• Du=termenul corect, D slab, este vorba de variante prin diminuari
ale expresiei antigenice D cantitative, asociate cu Rh pozitiv.
• Este considerat ca fenotip Du un grup de Rhesus, ce da reactii slabe
cu reactivi obisnuiti pentru determinarea Rh-ului.
• Majoritatea anticorpilor anti D (monoclonali), permit detectia lui D
slab, ceea ce era dificil inainte cu reactivi policlonali, umani.
• La donatori, depistarea lui D slab este obligatorie si mai ales
etichetarea ca D pozitiv, in scop transfuzional.
• Subiectii D slab, nu poseda alloanticorpi anti D; se pune problema
unui D slab in prezenta unui factor C, sau E.
• Se identifica cu precizie factorul D slab prin test Coombs indirect.
D slab variatii cantitative
D partial
 Sumar - D slab/D partial
D SLAB – antigen D complet
Testarea se face cu seruri speciale. Cu reactiv anti-D prin test antiglobulinic indirect
(TCI). Se confirma prin TCD=neg
Testare pentru D- slab: -obligatoriu pt. confirmarea donatorilor Rh (D) negativi -
gravide suspecte D-slab: nu se administreaza imunoglobulina anti-D
Conduita transfuzionala: DONATOR D-SLAB = RH (D) POZITIV
PRIMITOR D-SLAB = RH (D) NEGATIV
D- PARTIAL= reprezinta un antigen D de tip incomplet, care va fi gasit la
determinari ca Rh +, dar care produce anticorpi anti-D care va reactiona cu toate
hematiile D + exceptand cele proprii sau ale unor indivizi cu acelasi tip de antigen
D-partial.
La aceste persoane o parte a antigenului D lipseste si ei vor produce anticorpi anti-
D fata de fragmentele lipsa. Aceste tipuri nu pot fi recunoscute la testarea de rutina
sau la testele pentru Dslab, dar vor fi recunoscute atunci cand produc anticorpi anti-
D. Persoanele cu D-partial vor fi transfuzate cu Rh (D)negativ.
 Sumar D-SLAB
• Dw sau Du este expresia slabita a unui antigen D
normal, datorat prezentei unui numar mai mic de
antigene pe eritrocit.
• Caracteristici:
• -Da reactii diferite +/- cu reactivii anti-D uzuali;
• -Da reactii de intensitati diferite cu reactivi diferiti la
testarea anti-D;
• -Exista diferente fata de testarile anterioare.
 Testare anti D
• In placa, cu martori +/-, cu Rh Control
• In tub
• In coloana gel/ microbile
• In placa godeuri cu eritrocite magnetice
• Biologie moleculara
 Reactivii anti D:

• Anti D monoclonal (IgM)- provoaca

aglutinarea hematiilor D positive, fara
prezenta albuminei la temperature camerei.
• Anti D polyclonal, obtinut din serurile
gravidelor imunizate sau de la voluntari
imunizati (IgM+ IgG).
 Anticorpii sistemului Rh
• Contrar celor din sistemul ABO, anticorpii din sistemul Rh nu sunt
naturali (aparuti fara o implicare imuna dovedita), ci sunt de
natura imuna.
• Antigenul D este cel mai imunogen dintre toate si regula de baza
in transfuzie este de a nu se transfuza Rh pozitiv la primitor Rh
negativ.
• Celelalte antigene C,E, c, e pot provoca aparitia de anticorpi
imuni si pot fi la baza unor hemolize posttransfuzionale, sau a
declansarii bolii hemolitice a nou-nascutului.
• Spre deosebire de anticorpii din sistemul ABO, care sunt mai ales
de natura IgM, acestia sunt de obicei de natura IgG. Anticorpii
care apar cel mai frecvent sunt anti D si apar la persoanele Rh
negative.
Imunizare prin sarcina
 Anticorpii - de natura IgG
• Avand in vedere ca anticorpii sunt de natura IgG, acestia sunt
activi la 37ºC si sunt capabili sa se fixeze pe antigenele de pe
eritrocite, iar aceasta fiare se evidentiaza cel mai bine prin
testul Coombs indirect.
• Acestia nu produc prin fixarea pe eritrocite o aglutinare
vizibila, asa cum produc anticorpii IgM fixati pe eritrocite.
• Aglutinarea eritrocitelor este favorizata de adaugarea de
albumina in mediul de reactie, sau de adaugarea de solutie
LISS (testul in mediu salin slab ionic), sau de adaugarea de
enzime proteolitice (papaina sau ficina, sau bromelina), care
sunt in mod current folsite la procedura de identificare.
 Anticorpii anti Rh
• Anticorpii anti Rh sunt de natura IgG, asa zisi
anticorpi la cald cu optim termic la 37-40ºC, se
fixeaza pe hematie, adica o “sensibilizeaza” si raman
fixati.
• Hematiile astfel sensibilizate vor fi distruse de
macrofagele din splina, care le capteaza si le distruge.
• Se produce o hemoliza intratisulara, extravasculara,
tardiva, care are drept consecinta o degradare a
hemoglobinei, cu aparitia de icter post-transfuzional
(cu bilirubina indirecta crescuta).
 Anticorpii anti-D
Anti D = Sunt intotdeauna imuni (Ig G) si apar doar in urma unei
stimulari antigenice prin sarcina sau transfuzie, in general la un
interval de 6 saptamani - 6 luni de la stimulare.
Pot trece bariera feto-placentara si pot produce boala hemolitica a
nounascutului (BHNN).
Sunt activi la 37ºC si se evidentiaza cu precadere in mediu care
potenteaza reactia (test antiglobulinic, test enzimatic),
Produc hemoliza extravasculara,
Nu activeaza complementul.
 ALTE SISTEME DE GRUP SANGUIN
SISTEMUL KELL Este format din 4 antigene: K, k, Kpa si Kb, cel mai
imunogenic fiind antigenul K. 90% din populatie este K negativ. Anticorpii anti-
K pot apare dupa o transfuzie sau sarcina incompatibila si produc reactii
hemolitice minore.
SISTEMUL DUFFY Are 2 antigene, Fya si Fyb . Anticorpul anti Fya este cel
mai frecvent, el este foarte activ la 37ºC si poate produce accidente
transfuzionale si BHNN. Antigenele sistemului Duffy sunt importante in zonele
endemice pentru malarie deoarece antigenul se comporta ca un receptor pentru
intrarea parazitului Plasmodium vivax in eritrocite. Absenta antigenului Duffy
blocheaza intrarea parazitului si deci confera protectie contra malariei.
SISTEMUL LEWIS Este format din 2 antigene: Lea si Leb. Acestea sunt
antigene solubile plasmatice care se pot absorbi pe eritrocite. Anticorpii apar mai
mai frecvent la populatia de culoare, anti Lea poate produce hemoliza, avand un
efect limfocitotoxic.