Rezistenta bacteriilor la antibiotice

Antibioticele reprezinta o subclasa de agenti antimicrobieni ce sunt activi doar impotriva bacteriilor si
pot fi:

Naturali, derivati din bacterii sau fungi,sintetici.

Din punct de vedere stintific, termenul ,,antibiotice" se refera exclusiv la agentii antimicrobieni
naturali, insa, in contextul dat, este folosit pentru a desemna toate medicamentele si agentii folositi
impotriva infectiilor bacteriene. Aparitia rezistentei la antibiotice reprezinta un fenomen biologic
natural care survine in urma utilizarii antibioticelor. Rezistenta la antibiotice rezulta din capacitatea
bacteriilor de a se opune atacului cu antibiotice si se poate dezvolta prin mutatii sau prin dobandirea
unor gene de rezistenta a altor bacterii deja rezistente. Principalii promotori ai rezistentei sunt uzul
de antibiotic si, in special, abuzul de antibiotic (dar si uzul nepotrivit sau in doze prea mici),
raspandirea tulpinilor bacteriene deja rezistente sau a genelor ce poarta informatia de rezistenta.

Rezistența la antibiotice este capacitatea naturală sau dobândită a unui microorganism de a rezista
efectelor unuia sau mai multor antibiotice. Deși această noțiune este folosită și referitor la rezistența
naturală -capacitatea intrinsecă a unor bacterii de a rezista la anumite antibiotice- de o mai mare
importanță clinică și științifică este rezistența dobândită.

Rezistența la antibiotice poate să apară prin selecție naturală sau prin mutații (sub efectul factorilor
de mediu mutageni sau prin erori necorectate în procesul de replicare a ADN). Odată apărută
rezistența la antibiotice, gena codificând acest caracter se poate răspândi la alte celule prin transfer
de plasmide. O bacterie poate purta simultan mai multe gene de rezistență la antibiotice, fiind
numită în acest caz multirezistentă.

Rezistența la antibiotice poate fi indusă unui microorganism și pe cale artificală, prin tehnici de
transformare (introducerea în celulă de material genetic străin și exprimarea caracterelor codificate).
Această metodă este utilă în inginerie genetică și în biotehnologie pentru selectarea bacteriilor care
poartă un anumit caracter adițional, transmis împreună cu gena de rezistență.

Cauze

Apariția rezistenței la antibiotice este un fenomen evolutiv, cauzat de presiunea selectivă a factorilor
de mediu. Antibioticele reprezintă un factor de selecție, iar bacteriile care suferă o mutație benefică
(apariția rezistenței la antibiotic) vor supraviețui și -posibil- vor transmite aceste caractere
descendenților. Utilizarea din ce în ce mai frecventă a antibioticelor în tratamentul infecțiilor a avut
ca efect apariția unui număr tot mai mare de tulpini bacteriene rezistente la un număr tot mai mare
de antibiotice.

Inainte de descoperirea antibioticelor, patologiile infectioase bacteriene duceau, in majoritatea

cazurilor, la deces. O data cu descoperirea sulfamidelor si, mai tarziu, a penicilinei, s-a trecut la era
antibioticelor, in care vindecarea patologiilor bacteriene este ceva obisnuit.
Dupa mai bine de 50 de ani de folosire pe scara larga a antibioticelor, s-a ajuns, in prezent, intr-o
situatie delicata. Din cauza folosirii pe scara larga a acestora, si in medicina umana, si in cea
veterinara, a crescut si rezistenta bacte-riana si virala.

Moduri de actiune a antibioticelor

Pornind de la descoperirea penicilinei G de catre Fleming, in 1928, au urmat alte molecule noi:
cefalosporine, streptomicina, tetracicline, cloramfenicol etc.

Multitudinea lor a necesitat clasificarea lor in familii si subfamilii, tinand cont in primul rand de
structura lor chimica.

Antibioticele au fost clasate si in functie de modul lor de actiune .

Distingem patru categorii de molecule:

-antibiotice care inhiba sinteza peretelui bacterian;

-antibiotice care inhiba sinteza proteinelor;

-antibiotice care inhiba functionarea acidului dezoxiribonucleic (ADN);

-antibiotice care antreneaza distrugerea membranei citoplasmice.

Actiunea unui antibiotic este rezultatul interactiunilor dintre organism si antibiotic, pe de o parte, si
dintre antibiotic si bacterii, pe de alta parte.

Putem spune ca, pentru a fi activ, un antibiotic trebuie:

-sa penetreze pana la tinta sa bacteriana

-sa nu fie inactivat

-sa fie capabil sa se lege de tinta sa.

Acestea sunt conditiile necesare activitatii bacteriene.

Antibioticul isi va exercita actiunea, care ar putea fi de doua tipuri:

-bacteriostatica, daca nu exista decat o simpla inhibare a multiplicarii bacteriene;

-bactericida, daca exista distrugerea bacteriei.

Antibioticele care inhiba sinteza peretelui bacterian

Sunt vizate 3 clase de antibiotice: ß-lactaminele, glicopeptidele si fosfomicina.

Peretele bacterian si sinteza

Lumea bacteriilor se distinge, dintre alte lumi vegetale si animale, prin prezenta unui perete de tip
special. Peptidoglicanul, care este constituentul sau principal, este de fapt specific lumii bacteriene.
Este un polimer format din lanturi lungi poliozidice legate intre ele prin punti peptidice. Acest
ansamblu, reticulat, formeaza o retea care inconjoara bacteria, conferindu-i forma si rigiditate.

El ocupa o pozitie diferita in functie de felul bacteriei: Gram po-zitiva sau Gram negativa (fig.1-2), dar,
in ambele cazuri, peptidoglicanul este strans legat de procesul de crestere si diviziune celulara.

Sinteza peptodoglicanului incepe in citoplasma bacteriei, urmeaza in membrana citoplasmica si se

incheie in peretele deja format. In sinteza peptidoglicanului intervine un anumit numar de enzime,
dintre care cele mai importante sunt transpeptidazele, transglicozilazele si carboxipeptidazele.

Modul de actiune a lactaminelor

-lactaminele se fixeaza pe proteinele membranei citoplasmice: proteinele care leaga penicilinele

(PLP). Acestea sunt tintele ß-lactaminelor.

Aceste PLP sunt de fapt enzi-mele implicate in sinteza peptidoglicanului: transpeptidazele, carbo-
xipeptidazele si transglicozilazele.

-lactaminele prezinta o analogie structurala cu un constituent al peptidoglicanului in formare,

dipeptidul D-ala-D-ala, care este substratul natural al acestor en-zime.

Ele blocheaza functionarea acestor enzime, inhiband astfel formarea peptidoglicanului.

-lactaminele exercita un efect bacteriostatic, impiedicand bacteriile sa se multiplice. Blocajul

multiplicarii este urmat de o liza bacteriana. Peptidoglicanul este degradat sub actiunea auto-
lizinelor, ceea ce antreneaza in final liza bacteriana. Eficacitatea ß-lactaminelor tine in parte de
aceasta liza: este bactericidia. Mecanismul exact al acestui fenomen ramane subiect de discutie.

Numarul si natura PLP-urilor variaza in functie de speciile bacteriene. Afinitatea diverselor PLP-uri nu
este aceeasi pentru toate moleculele de ß-lactamine.

Efectul unei ß-lactamine apare, asadar, in functie de afinitatea sa pentru diferitele PLP ale bacteriei in
cauza.

La bacteriile Gram pozitive

Moleculele de lactamine traverseaza usor peptidoglicanul, care nu constituie o bariera, pentru a se

fixa asupra tintelor.

La bacteriile Gram negative

La aceste bacterii, exista un obstacol in calea lactaminelor catre tintele lor:membrana externa.

Pentru a ajunge la nivelul PLP, moleculele antibiotice trebuie sa o traverseze, sa strapunga

peptidoglicanul si spatiul periplasmic. Traversarea membranei externe se poate efectua, pentru
moleculele hidrofobe, prin difuzia pasiva prin stratul dublu lipidic.

Moleculele hidrofile urmeaza canalele, porii care formeaza proteine specializate: porinele. Este
principala cale pentru ß-lactamine. Este clar ca trecerea lactaminelor, si deci activitatea lor, este
conditionata de numarul acestor pori si de permeabilitatea lor. Ex: diametrul porilor de Escherichia
coli este de ordinul a 7-10 A, excluzand moleculele a caror greutate moleculara depaseste 600 Da.

Modul de actiune a glicopeptidelor

Glicopeptidele se fixeaza pe partea peptidica a peptidoglicanului. Moleculele se leaga de dipeptidul

terminal D-ala-D-ala. Aceasta fixare de tip "cheie-broasca" impiedica functionarea normala a
transpeptidazelor si a transglicozilazelor, antrenand oprirea sintezei peptidoglicanului si, secundar,
moartea bacteriei.

Asupra bacteriilor Gram pozitive sunt active moleculele voluminoase. Acestea nu pot traversa porii
membranei externe a bacteriilor Gram negative.

Modul de actiune a fosfomicinei

Fosfomicina actioneaza asupra etapelor precoce ale sintezei peptidoglicanului. Ea trebuie deci sa
penetreze, oricare ar fi tipul bacteriei, in citoplasma bacteriana. Trecerea sa prin membrana
citoplasmica se face prin transport activ. O data ajunsa in citoplasma, fosfomicina inhiba primele
etape ale formarii peptidoglicanului fixandu-se asupra unei enzime, piruviltransferaza, implicata in
formarea unui precursor al peptidoglicanului. Se produce sinteza peretelui bacte-rian si moartea
bacteriei.

Administrarea antibioticelor,alegerea antibioticului si asocierea acestora intr-un tratament.

Atunci când contactăm o răceală, gripă sau alt tip de infecție, e firesc să ne dorim să ne însănătoșim
cât mai curând. Dar acest lucru poate să ne determine să nu așteptăm diagnosticul medicului și să nu
administrăm tratamentul corect pentru afecțiunea pe care o avem. Analizele de laborator sunt
importante pentru determinarea corectă a virusului sau a bacteriei pe care o putem avea în corp, dar
acest lucru necesită un timp minim pentru așteptarea rezultatelor.

Pericolele la care ne expunem atunci când nu administrăm tratamentul corect sunt relativ
importante, antibioticele fiind cel mai frecvent greșit utilizate. În laboratoare se pot realiza analize de
laborator specifice determinării tipurilor de infecții bacteriene sau virale.

Antibioticul are acțiune bactericidă, motiv pentru care este ineficient în cazurile în care avem o
afecțiune virală. El trebuie administrat doar în cazuri de infecții bacteriene, dovedite clar prin analize
de laborator. Analizele de sânge, exsudatul faringian, nazal, urocultura etc. vor identifica tipul de
bacterie prezentă în corp, iar antibiograma stabilește sensibilitatea bacteriei la antibioticele testate.

Majoritatea răcelilor și gripelor sunt virale tratamentul fiind complet diferit decât cel necesar în caz
de infecții.

Datorită faptului că multe dintre simptomele unei gripe pot fi comune cu cele ale unei infecții, multă
lume confundă cele două afecțiuni, precum și tratamentul adecvat pentru fiecare. De exemplu,
angina bacteriană poate determina simptome comune cu cele ale unei răceli sau gripe, febra și
durerea de cap fiind prezente. Cultura din exsudatul faringian este o analiză simplă, dar eficientă
pentru a determina dacă avem într-adevăr o infecție streptococică și doar în acest caz este nevoie de
administrarea antibioticului. Antibioticele trebuie administrate doar la indicațiile medicului.

Odată inițiat tratamentul cu antibiotice, acesta trebuie continuat pe perioada stabilită de medic, fără
întreruperi. Dacă administrarea tratamentului nu este efectuată corect, acesta va fi ineficient, iar
bacteria poate deveni rezistentă la tipul respectiv de antibiotic.