Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

13
MODULUL 13: COMUNICAREA LA COPIII
SUPRADOTAȚI
Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Obiective educaționale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competențe
și aptitudini:
- IDENTIFICAREA SPECIFICULUI COMUNICĂRII LA
COPIII SUPRADOTAŢI;
- DEFINIREA UNOR STRATEGII DE COMUNICARE
EFICIENTĂ ÎN COMUNICAREA CU ELEVII
SUPRADOTAŢI.

Cuvinte cheie:
comunicare atipică, tipuri de comunicare, strategii de comunicare

Cuprinsul Modulului:
Modulul 13: CARACTERISTICILE COPILULUI SUPRADOTAT 170
Obiective educaţionale ....................................................................170
Cuvinte cheie: .................................................................................170
Cuprinsul Modulului .......................................................................170
13.1 Comunicarea aparte .........................................................................174
13.2 Strategii de comunicare eficientă ....................................................179
Subiecte pentru evaluare şi control .........................................................186

171
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

Întrebări de evaluare ...................................................................... 186

Rezumatul acestui Modul...........................................................................186

Bibliografie ............................................................................................... 187

172
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR. 13

„Câteodată este foarte uşor să vorbeşti cu un copil supradotat.

Băiatul meu mai mare, care are acum 12 ani, pare a fi un adult, fiind atât
de perceptiv şi de atent (fără să mai vorbim despre vocabularul pe care îl
are). Dar, în unele situaţii este greu de comunicat cu un astfel de copil.
Deoarece se comportă ca şi adulţii, uneori poţi uita că sunt de fapt copii, cu
o experienţă de viaţă şi emoţională limitată. Ei nu cunosc lumea adultă şi
trebuie să îţi reaminteşti că trebuie să le explici o sumedenie de lucruri pe
care adulţii le cunosc, dar copiii nu. Ca de exemplu, nu poţi schimba
oamenii (cel puţin, în general nu îi poţi schimba) şi că trebuie să găseşti o
modalitate de a trăi cu ei” – Janice (Klein, 2007, p.139).
Toţi părinţii, dar mai ales părinţii cu copii supradotaţi, trebuie să
înveţe cum să comunice cu copiii lor dacă doresc să aibă cu aceştia o relaţie
puternică, plină de semnificaţie şi care să dureze o viaţă. La fel ca şi în cazul
părinţilor, educatorii şi învăţătorii vor avea dificultăţi în a se face uşor
înţeleşi de aceşti copii excepţionali. Cum să te impui în faţa micului
dictator, cum să-l faci să înţeleagă unele reguli şi cum să le accepte, cum să
vorbeşti la nivelul lui şi în acelaşi timp să nu neglijezi ceilalţi copii din clasă
sau grupă sunt câteva dintre grijile unui cadru didactic care are plăcerea de a
lucra cu un copil supradotat.
Una dintre cele mai dificile sarcini este realizarea unei comunicări
deschise, care să invite la dialog. Fiecare părinte sau cadru didactic trebuie
să înveţe cum să se apropie de copil, cum să-şi dezvolte un stil de
comunicare eficient. Comunicarea cu un copil foarte inteligent poate fi
uneori mult mai dificilă şi epuizantă decât cu alţi copii, poate şi datorită
faptului că aceşti copii sunt mult mai emotivi, curioşi, meditativi şi foarte
înclinaţi spre polemică şi introspecţie. Trebuie să ne dezvoltăm strategii şi
abilităţi verbale pentru a putea face faţă curiozităţii copilului, atitudinii sale
combative sau de neîncredere în sine. La fel de important este şi modul în

173
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

care răspundem emotivităţii copilului, tendinţei spre gândirea obsesivă, spre

perfecţionism.
Urmează prezentarea a câtorva probleme de comunicare cu copii
supradotaţi, a caracteristicilor comunicării cu aceşti copii, finalizând cu
prezentarea unor strategii de comunicare eficientă cu aceşti copii.

7.1 COMUNICAREA APARTE

De obicei nu ne gândim cum vom face pentru a comunica cu cineva.

Ne gândim că este suficient doar să cunoaştem limba de conversaţie a
partenerului de comunicare. Este într-adevăr o condiţie esenţială a
comunicării, însă nu şi suficientă.
În comunicarea cu copiii supradotaţi este important să
cunoşti copilul, să ştii în ce stadiu de dezvoltare se află, să ştii
ce este important pentru el, ce îi place sau îi displace, care
sunt problemele lui, care activităţi îi vor dezvolta stima de sine, ce
activităţi vor genera autodepreciere.
Cadrele didactice trebuie să realizeze că un copil supradotat diferă
de ceilalţi copii, par să fie mai maturi, par să poată comunica asemenea
adulţilor, dar lucrurile nu stau tocmai în acest fel. La fel, şi părinţii trebuie
să înţeleagă acest lucru, iar odată ce acceptăm această realitate, vom reuşi să
comunicăm mai bine cu micile genii. Înţelegerea deplină şi necondiţionată a
copilului este baza comunicării eficiente.
Chiar dacă copiii înzestraţi vorbesc şi se comportă matur, nu
trebuie uitat faptul că el este totuşi un copil. Educatorii şi părinţii trebuie
să se adapteze schimbărilor de stări ale acestor copii, sunt situaţii în care
aceşti copii sunt dezorientaţi sau dezamăgiţi şi au nevoie să fie liniştiţi, ca
nişte copii obişnuiţi. Deseori, când este calm şi liniştit copilul supradotat va
dori să fie tratat ca un adult, iar adulţii semnificativi din viaţa copilului vor
trebui să reacţioneze corespunzător.
Părinţii micuţilor genii vor realiza devreme că aceşti copii sunt genul
„ştie-tot” şi doresc să îşi impună punctul de vedere întotdeauna. Uneori pot

174
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

fi foarte hotărâţi în acest sens, nedorind nici un compromis. Conflictele se

pot naşte din orice, apărând discuţii în contradictoriu referitoare la mâncare,
haine, cărţi sau chiar şi legate de politică. Situaţii similare vor apărea destul
de frecvent şi în grădiniţă sau şcoală.
Modul în care se răspund la aceste provocări este esenţial pentru
rolul de educator eficient. Care este modalitatea cea mai bună de abordare a
problemelor de comunicare? Prima provocare este identificarea stării de
spirit a copilului atunci când se doreşte comunicarea cu acesta. Ce doreşte
copilul, care sunt nevoile acestuia? Desigur, ar fi bine ca adulţii să îşi
păstreze calmul, dar nu întotdeauna e posibil acest lucru. Ce fel de atitudine
se adoptă, în general?
Cele mai frecvente tipuri de atitudine sunt următoarele, apărute
şi la părinţi, dar şi la cadrele didactice (educatori şi învăţători):

• tipul antrenorului – încurajează, dirijează, face observaţii, laudă,

este uşor detaşat emoţional;
• tipul comandantului – impune reguli într-un mod rigid şi strict, fără
a lăsa loc negocierii şi comunicării reale;
• tipul părintelui – grijuliu, cald, afectuos, face observaţii când e
cazul, corectează comportamente, nu pune etichete;
• tipul care oferă susţinere şi suport necondiţionat;
• tipul profesorului – calm, uşor ton de superioritate, detaşat
emoţional, corectează fără a se enerva;
• tipul psihologului – observă şi reflectă comportamentele şi emoţiile
copilului, oferă suport şi înţelegere, este empatic şi sfătuitor;
• tipul judecătorului dur – inhibă copilul prin observaţiile dure şi
frecvente pe care le face.
Toţi părinţii şi educatorii au „abordat” aceste tipuri în funcţie de
starea de spirit a copilului lor, dar şi în funcţie de stare în care se aflau ei.

175
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

Care este adevărata problemă?

Imaginaţi-vă următorul scenariu: „Casa este întoarsă pe dos. Copilul
mai mare se ceartă cu fratele mai mic. Telefonul sună în continuu. Câinele
latră. E plin de furnici în casă. Soţul ajunge acasă în 3 minute şi pretinde să
aibă parte de o cină liniştită măcar o dată în viaţă. Îţi aminteşti că odată,
demult aveai control asupra vieţii, asta fiind înainte de naşterea copiilor. Te
simţi cuprins de panică şi nu ştii ce să faci” (Klein, 2007, p.142).
Este firesc că nu ştim întotdeauna de care problemă să ne ocupăm
prima dată. Cu toate acestea, incertitudinea atrage mult stres. Părinţii şi
cadrele didactice ştiu că trebuie să ia decizii cu privire la ieşirile din fire ale
copiilor lor înzestraţi, care de altfel sunt şi foarte sensibili. Deseori aceştia
intră în panică. Însă ei trebuie să ştie că întotdeauna există opţiuni şi soluţii,
chiar şi în situaţiile în care problema în sine nu este foarte clară. În primul
rând, o idee bună ar fi calmarea tuturor celor implicaţi. Ce se poate face
apoi?
Înainte de a ajunge la soluţiile cele mai bune, vom elimina
greşelile fundamentale pe care le putem face în relaţie cu copii
supradotaţi în situaţiile de conflict:
• ignorarea copilului – va afecta relaţia cu el pe termen lung;
• ţipatul, urlatul, agresivitatea;
• umilirea, ruşinarea copilului – va afecta stima de sine a
acestuia, precum şi încrederea în propria persoană, iar relaţia
cu copilul va fi distrusă.
Cea mai eficientă strategie ar fi cunoaşterea şi înţelegerea
sentimentelor copilului şi a comportamentului său. Părinţii şi educatorii
trebuie să înveţe să-şi asculte copiii cu adevărat, înţelegerea şi ascultarea
eficientă este cheia unei comunicări optime.
Vă vom prezenta o situaţie relevantă pentru problema comunicării cu
copiii supradotaţi. „Harry este un copil foarte curios în vârstă de 2 ani şi
jumătate. Ori de câte ori are ocazia intră în dulapul de bucătărie şi scoate
tot ce găseşte acolo, făcând o dezordine extraordinară. Imaginaţi-vă că în

176
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

tip ce vorbeaţi la telefon a făcut din nou dezordine acolo. În mintea

dumneavoastră apar următoarele gânduri şi sentimente:
1. Aţi dori să strigaţi „Opreşte-te în acest moment!”. Dar ştiţi foarte
bine că Harry este foarte sensibil şi această reacţie l-ar speria foarte
tare. De altfel, a striga la copil este o reacţie contraproductivă,
deoarece copilul va deveni şi mai sfidător.
2. Aţi mai discutat şi cu alte mame care le permit copiilor să facă orice
pentru a încuraja exprimare liberă a copiilor, inclusiv să deseneze pe
pereţi, dar dumneavoastră sunteţi împotriva metodei laissez-faire de
disciplinare. Copii trebuie să cunoască unele limite, mai ales un
copil ca Harry.
3. Vă amintiţi cât de rău vă simţeaţi atunci când propriii dumneavoastră
părinţi vă umileau. Astfel, aţi decis să nu îl umiliţi pe Harry
niciodată şi să nu-i scădeţi stima de sine.
4. Conştientizaţi că trebuie să preluaţi controlul, dar nu să vă impuneţi
într-un mod dictatorial. (Klein, 2007, p. 149).

Părinţii şi educatorii ar trebui să decidă să înţeleagă ce se întâmplă

cu adevărat în mintea oricărui Harry, adică în mintea copiilor înzestraţi.
Aceasta este o formă de acceptare a copilului, care reprezintă baza unei
comunicări eficiente. Adulţii ar putea fi empatici cu Harry şi astfel îi vor
înţelege curiozitatea. Ar putea spune cu entuziasm: „Pun pariu că te-ai
distrat grozav descoperind ce se află în dulapul din bucătărie!”.
Empatizând cu copilul supradotat, îi transmiteţi acestuia
mesajul că sentimentele lui contează mult, că el este un copil
important şi deosebit. Apoi, ar trebui să stabilim nişte limite.
Am putea spune: „Mama îţi va cumpăra un set de bucătărie de jucărie cu
care te poţi juca în camera ta sau când mergem în parc. Şi la grădiniţă ai
un set de bucătărie cu care te poţi juca. Nu sunt de acord să te joci cu
aceste lucruri de bucătărie care nu sunt pentru joacă, ci doar pentru gătit”.
Copilul ar putea plânge sau ar putea spune că îi pare rău. Sau s-ar putea

177
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

înfuria şi să înceapă să arunce pe jos toate vasele de bucătărie, sfidându-şi

părinţii.
În orice caz, încurajarea unui comportament neadecvat este o
greşeală, copilul învăţând că poate face orice. Indiferent care
este reacţia copilului, acesta nu trebuie ignorat şi mai ales nu
trebuie ignorate sentimentele sale. Adulţii ar putea spune: „Înţeleg că eşti, te
simţi....., dar trebuie să îţi spun că nu sunt de acord să te joci cu vasele de
bucătărie!”. Identificând şi înţelegând sentimentele copilului, îi veţi
dezvolta imaginea de sine. Nu trebuie uitat că aceşti copii supradotaţi învaţă
repede cum să îşi manipuleze părinţii sau adulţii din jurul său, cum să obţină
ceea ce doresc. Copiii trebuie să înveţe diferenţa dintre ceea ce este bine sau
rău, dintre ceea ce este permis sau nu. Înţelegând acest regulament, ei îl vor
aplica şi în relaţiile cu colegii, cu prietenii sau cu ceilalţi oameni din jurul
lor.
Şi adulţii care lucrează cu copii supradotaţi trebuie să înveţe reguli
noi. De exemplu, părinţii lui Harry ar trebui să îl ducă mai des pe Harry la
parc sau la joacă cu prietenii lui. Poate ar trebui să îşi organizeze activităţile
în funcţie de nevoile lui Harry, de exemplu să vorbească la telefon după ce
copilul s-a dus la culcare, astfel încât acesta să nu rămână nesupravegheat.
Pentru o comunicare bună cu copilul supradotat se recomandă
câteva reguli:

• Încercaţi să observaţi şi să înţelegi sentimentele copilului. Spuneţi-i

copilului pe un ton empatic că îl înţelegeţi. Făcând acest lucru veţi
reuşi să dezvoltaţi imaginea de sine a copilului.
• Stabiliţi nişte limite clare, nişte reguli pentru a asigura sănătatea şi
siguranţa copilului.
• Urmăriţi reacţiile copilului la propriul comportament şi reflectaţi
sentimentele copilului. De exemplu, aţi putea spune „Văd că eşti
supărat şi dezamăgit că nu ai voie să te comporţi aşa”.
• Recunoaşteţi că inteligenţa deosebită a copilului devine o problemă
atunci când încercaţi să stabiliţi anumite reguli sau limite.

178
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

• Recunoaşteţi că o relaţie dictatorială cu copilul nu este productivă,

că unele reguli impuse arbitrar nu îşi au rostul şi nu sunt înţelese de
copil. Găsiţi moduri diferite de a face faţă curiozităţii deosebite a
copilului supradotat. Este o problemă de durată (Klein, 2007).

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog

să răspunzi la următoarea sarcină::
Prezintă două greșelin pe care le putem face atunci
când suntem într-un conflict cu copilul supradotat.
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă consideri că ai răspuns corect, verifică-te mai jos. Dacă

nu, atunci te rog să revenii asupra paragrafelor parcurse până
acum, pentru a le aprofunda.

Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:

Două dintre posibilele greșeli ar fi ignorarea
copilului care va afecta relația cu el pe termen lung
și o alta ar fi agresivitatea sub oricare formă a ei
(fizică sau verbală).

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor parcurse
până acum, pentru a le aprofunda.

7.2 STRATEGII DE COMUNICARE EFICIENTĂ

Deşi în categoria copiilor supradotaţi găsim copii de vârste diferite,

cu probleme şi curiozităţi diferite, unele strategii utilizate de părinţi sunt
eficiente în aproape toate situaţiile.
• Atenţia părinţilor şi a educatorilor este foarte importantă. Copiii se
simt înţeleşi, observă că li se acordă atenţie şi se simt importanţi.

179
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

• Înţelegerea, acceptarea creează baza unei conversaţii deschise despre

aspectele pozitive şi negative prezente în oricare familie sau mediul
şcolar.
• Limitele impuse trebuie să fie acceptabile şi să fie în concordanţă cu
nivelul de dezvoltare al copilului.
• Adulţii trebuie să fie dispuşi să asculte copilul, să înţeleagă ce simte
şi ce gândeşte, chiar dacă nu îi vor permite să facă ceea ce doreşte.
• Limitele rezonabile sunt uşor de urmat.
• Discuţiile dintre adulţi şi copii referitoare la comportamentele
permise şi cele nepermise sunt cheia unei comunicări şi a unei relaţii
optime.

180
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

FIŢI SINCERI.
Comunicarea se bazează pe încredere, iar încrederea se bazează
pe sinceritate. Copiii supradotaţi sunt foarte perceptivi în ceea ce priveşte
reacţiile şi comportamentele adulţilor din jurul lor. Îşi vor da seama foarte
repede de caracterul pozitiv sau negativ al unei situaţii. Fie că părinţii sunt
trişti, obosiţi, supăraţi, anxioşi, ei îşi vor da seama repede de starea lor şi vor
încerca să identifice cauzele acesteia. Dacă părinţii vor încerca să ascundă
ceva, să exagereze o anumită explicaţie, copilul va realiza imediat că ceva
nu este în ordine. Lipsa de sinceritate creează lipsă de încredere, ceea ce va
distruge comunicarea părinte-copil. Situaţii similare pot apărea şi în relaţiile
dintre educatori şi copilul supradotat.
Asta nu înseamnă că trebuie să îi descrieţi copilului toate detaliile
unei situaţii neplăcute sau toate oportunităţile unei situaţii extraordinare.
Explicaţiile potrivite copilului sunt foarte importante. Există o arie vastă de
opţiuni din care adulţii pot alege atunci când vor să explice copilului o
problemă sau o situaţie nouă. Important este ca informaţia transmisă să
poată fi înţeleasă de copil pe baza explicaţiilor oferite. În orice caz, adevărul
nu trebuie evitat. Nu trebuie inventate poveşti chiar dacă adevărul este greu
de spus.

EVITAŢI AMENINŢĂRILE.
Ameninţarea este o formă insidioasă de lipsă de sinceritate folosită
de adulţi de secole. Ameninţările nu au succes deoarece părinţii nu spun
adevărul atunci când le utilizează. Urmează nişte exemple care ne vor arăta
că ameninţările sunt sortite eşecului:
1. Sunteţi în maşină şi copiii dvs. se ceartă. Strigaţi la ei „Opriţi-vă, că
dacă nu, ne vom întoarce acasă şi nu mai mergem nicăieri!”. Poate
că ameninţarea va funcţiona pentru un timp foarte scurt, dar copiii
vor relua cearta, ştiind că întoarcerea acasă este foarte improbabilă.
2. Mama îşi ameninţă fetiţa să îşi facă patul înainte de a merge la
şcoală, că dacă nu „ceva rău” se va întâmpla cât va fi la şcoală. Un

181
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

copil deştept nu îşi va pierde timpul de joacă făcând patul ştiind că

oricum s-ar putea întâmpla ceva rău, chiar dacă îşi face patul sau nu.

EVITAŢI MINCIUNILE.
De multe ori adulţii justifică utilizarea minciunilor în relaţia cu
copiii, dar ei nu realizează că fiind nesinceri se va distruge relaţia
de comunicare cu copilul. De exemplu, dacă un părinte îi va spune copilului
că vine acasă peste 10 minute, dar întârzie 2 ore, copilul va fi foarte speriat
şi în următoarea situaţie în care părintele va trebui să plece se va produce o
adevărată „criză”. O altă situaţie frecventă se referă la problemele dintre
soţi. Copiii îşi dau seama de tensiunea din casă, vor întreba părinţii separat
ce se întâmplă, aceştia nu vor fi sinceri, iar copiii vor ajunge la concluzia
greşită că ei sunt cauza supărării lor, ceea ce le va afecta stima de sine.

ACORDAŢI ATENŢIE COPIILOR.

Pare aşa de simplu să fii atent la ceea ce îţi spune, ceea ce îţi
transmite propriul copil. Însă mulţi părinţi au probleme în a-şi asculta cu
adevărat copilul. Deseori sunt preocupaţi de altceva, ca de exemplu, de
problemele financiare. Însă, lipsa de atenţie va deteriora comunicarea
părinte-copil, ceea ce va crea tensiune, frustrare, mânie chiar. La fel se poate
întâmpla şi în grupă sau în clasă. Nu tot timpul aveţi puterea să ascultaţi
micuţul pasionat de astronomie în timp ce restul grupei de prichindei s-au
decis să hărţuiască animalul de pluş adus la şcoală de unul dintre ei. Cu
toate acestea, va trebui să faceţi un efort suplimentar pentru a-i împăca pe
toţi şi pentru a face copilul supradotat să se simtă important.
Un exemplu în care părintele nu este atent la copii:
Copiii se ceartă în legătură cu televizorul. Copilul mai mare aleargă
în bucătărie şi strigă „Îl urăsc pe fratele meu!”. Răspunsul prompt al
mamei este: „Nu cred că îşi urăşti cu adevărat fratele. V-am învăţat să vă
iubiţi unul pe altul.” Acest răspuns arată că mama nu acceptă şi nu înţelege
sentimentele de mânie ale copilului. Copilul îşi va întoarce sentimentele de
furie asupra sa (autoblamare) sau asupra altora. Un astfel de răspuns al

182
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

mamei îi transmite copilului că supărarea este inacceptabilă şi că este un

sentiment ruşinos. Comunicarea va avea de suferit în acest caz (Klein, 2007)
O reacţie pozitivă ar fi: „Văd că este furios pe fratele tău. Ce se
întâmplă? Vin să vorbesc cu amândoi imediat ce am terminat de făcut
mâncarea!”

FOLOSIŢI UN LIMBAJ PE ÎNŢELESUL COPIILOR.

Acest sfat se referă la faptul că nu i se vor ţine „cursuri”
copilului şi nu i se va vorbi de sus, chiar dacă este un sfat nu chiar uşor de
urmat. Adulţii trebuie să îşi adapteze limbajul la nivelul copiilor. În cazul
copiilor supradotaţi, acest lucru este o adevărată provocare, mai ales că
aceşti copii pot comunica în unele situaţii utilizând un limbaj foarte elevat.
În unele situaţii, când se simt vulnerabili, ei vor „regresa” pe moment la o
stare de spirit mai puţin matură. În acest caz, adulţii trebuie să comunice la
un nivel mai puţin elevat, arătând înţelegere, căldură şi compasiune.

STABILIŢI LIMITE FĂRĂ FURIE.

Educarea copiilor înzestraţi este o sarcini dificilă, mai ales că
aceştia pot fi uneori foarte insistenţi şi încăpăţânaţi. Adulţii trebuie
să fie fermi când prezintă regulile casei. Chiar dacă se simt furioşi, ei nu
trebuie să afişeze acest lucru. Trebuie să se gândească la ce a cauzat furia.
Regulile sunt prea stricte? În general, regulile trebuie stabilite pentru fiecare
situaţie în parte, ele nu se stabilesc doar de dragul de a avea reguli.
Stabilirea regulilor în cazul copiilor supradotaţi este mai dificilă, întrucât
aceşti copiii sunt foarte buni în a „vorbi”, dar mai puţin buni în a asculta.
Acestor copii le place să îşi stabilească propriile reguli şi nu vor înţelege că
părinţii sau educatorii lor pot avea dreptate.

FIŢI DISPONIBILI.
Copiii obişnuiţi au nevoie de multă atenţie din partea adulţilor.
Copiii supradotaţi au şi mai multă nevoie de atenţie din cauza curiozităţii

183
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

excesive şi a nivelului de energie foarte ridicat. Una este să spui că eşti

disponibil şi alta este să şi demonstrezi acest lucru. Un părinte serios va
închide celularul atunci când îşi petrece timpul cu copilul său. În ziua de azi,
părinţii trimit copiilor mesaje contradictorii în legătură cu disponibilitatea
lor, datorită faptului că ei înşişi au un program haotic. Mesajele
contradictorii vor enerva copilul şi acesta îşi va pierde încrederea în părinte.

EVITAŢI LUPTA PENTRU PUTERE.

Lupta pentru putere cu un copil supradotat poate fi foarte
obositoare pentru toată lumea implicată. Luptele pentru putere
în familie, în grupă sau în clasă sunt foarte frecvente, iar înţelegerea acestui
lucru este deosebit de utilă. Regulile pe care le impuneţi trebuie să fie
benefice întregii colectivităţi. Copilul trebuie să înveţe să respecte oamenii
şi cea mai bună cale de a-l învăţa pe copil respectul pentru ceilalţi este
demonstrând chiar dumneavoastră respectul pentru bunici, profesori,
specialişti şi pentru celelalte persoane care vă înconjoară.

APRECIAŢI EFORTUL COPILULUI.

Toată lumea depune efort pentru a avea succes în diferite situaţii.
Copiii supradotaţi învaţă ce înseamnă efortul pe calea mai dură. Ei
sunt mult mai perspicace, învaţă repede şi obţin succese şcolare mai repede.
Nu le place să depună efort şi încearcă să evite acest lucru. Ca şi părinte sau
educator trebuie să învăţaţi copilul să depună efort. Cea mai mare provocare
a copilului înzestrat este a face faţă plictiselii. Aceşti copii se plictisesc uşor
şi ei trebuie să înveţe să facă faţă acestei stări fără a cere ajutorul altora.
Efectuarea de sarcini rutiniere este una din provocările lor, aşadar aveţi grijă
să le oferiţi provocări multiple atunci când îi aveţi în clasă sau grupă astfel
încât să nu se plictisească.

ÎNCURAJAŢI INDEPENDENŢA ŞI AUTONOMIA.

Încurajaţi copilul să încerce lucruri noi, dar nu insistaţi.
Demonstrând curajul şi capacitatea de asumare a riscurilor este

184
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

una din modalităţile de încurajare a independenţei copilului. El va avea

tendinţa de a imita adultul. De asemenea, oferiţi copilului mai multe
alternative din care să aleagă singur pentru a-i creşte independenţa.
O ultimă regulă importantă este să îi arătaţi copilului că sunteţi
mândru de el. Lăudaţi copilul când îndeplineşte o sarcină sau când îşi
dezvoltă abilităţile, când demonstrează sensibilitate şi bunătate faţă de alţii.
Încurajarea şi întărirea sunt modalităţi eficiente de creştere a stimei de sine
la copii. Un copil care este lăudat şi apreciat va fi mai creativ şi mai curajos.
În final, prezentăm o serie de obstacole în comunicarea deschisă cu
copiii supradotaţi:
• comunicarea superficială;
• intensitatea emoţională a copilului înzestrat;
• confuzia adulţilor în legătură cu modul de stabilire a
limitelor;
• copiii înzestraţi se cred mai deştepţi decât adulţii;
• copiilor supradotaţi le plac discuţiile contradictorii;
• ei cred că înţeleg totul, dar nu este aşa;
• sunt unele subiecte greu de discutat cu copiii în general, cu
cei supradotaţi în special.
Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog
să descrii care ar fi caracteristicile părintelui care se
comportă adecvat în comunicarea cu copilul supradotat.

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:

...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:

Părintele care reușește să comunice eficient cu copilul
supradotat dă dovadă de grijă, căldură, apropiere față de
copil, atenție, implicare, nu face observații decât atunci când
e cazul și nu pune etichete.

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor parcurse

185
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

până acum, pentru a le aprofunda.

Subiecte pentru evaluare şi control

Întrebări de evaluare

1. Ce înseamnă comunicarea aparte, specifică micuţilor supradotaţi?

2. Există vreo discrepanţă între nivelul de maturitate intelectuală şi
cea emoţională în cazul copiilor supradotaţi? Dacă da, cum se
răsfrânge ea în comunicarea cu aceştia?
3. Oferiţi exemple de 5 sfaturi în comunicarea cu elevii supradotaţi.

Rezumatul acestui Modul

În acest modul ne-am focalizat pe caracteristicile comunicării
copilului supradotat și am oferit câteva sugestii pentru a construi o
comunicare eficientă.
Cadrele didactice trebuie să realizeze că un copil supradotat diferă de
ceilalţi copii, par să fie mai maturi, par să poată comunica asemenea adulţilor,
dar lucrurile nu stau tocmai în acest fel. Chiar dacă copiii înzestraţi vorbesc şi
se comportă matur, nu trebuie uitat faptul că el este totuşi un copil. În această

186
Mo d u lu l 1 3 - Co mu n ica r ea la co p ii i su p ra d o ta ți

parte a modulului am prezentat câteva tipuri posibile de atitudine ale

educatorilor și ale părinților, precum și câteva greșeli posibile în comunicare
pe care trebuie să le evităm cu orice preț.
În a doua parte a modului am prezentat câteva strategii de comunicare
eficientă, focalizându-ne pe exprimarea onestă, evitarea amenințărilor,
acordarea de atenție copilului, utilizarea unui limbaj adecvat, pe înțelesul celor
mici, stabilirea de limite, disponibilitatea, evitarea luptei pentru putere,
aprecierea copilului, încurajarea independenței și a autonomiei.

BIBLIOGRAFIE

1. Klein, B. (2007). Everything You Need to Know to Help Your

Exceptional Child Thrive. New York: AMACOM

187