Disensiunile dintre Austro-Ungaria și Serbia: De la „Războiului porcilor“, la

Războaiele Balcanice

Anii 1906-1914 au reprezentat o perioadă efervescentă în privința viitorului

slavilor din Balcanii de Vest. Pe de-o parte, avem de-a face cu o încordare tot
mai mare a evenimentelor la nivel internațional ce vor declanșa marea
conflagrație, în timp ce pe de altă parte, avem de-a face cu o reașezare a
raporturilor între naționalitățile ce urmau să realizeze prima Iugoslavie.

În ceea ce privește relațiile între Austro-Ungaria și Serbia, se poate observa o

încordare a relațiilor economice prin declanșarea în anul 1906 a „Războiului
porcilor”. Monarhia dualistă a impus astfel o blocadă vamală asupra Serbiei din
două motive: pe de-o parte, moșierii maghiari încurajaseră guvernul de la Viena să
interzică exporturile de șeptel din Serbia, protejându-și astfel propria industrie a
cărnii, iar pe de altă parte, era o reacție la noua direcție a Belgradului prin care se
semna un acord comercial în privința exportului de carne cu Sofia la sfârșitul
anului 1904. Evenimentul a fost urmat însă de o pătrundere în zonă a comerțului
german și francez, astfel că influența austriacă în regiunea Balcanilor ar fi fost
puternic afectată.

Dorința de îngrădire a intereselor sârbe a continuat și în anii următori,

prefigurându-se ideea creării unui grup al slavilor de sud sub egida habsburgică, iar
acesta ar fi urmat să fie un punct de atracție pentru Serbia, care ar fi dorit apoi să se
alăture unei uniuni vamale, sau chiar ar fi putut să fie împărțită între un nord
habsburgic și un sud atașat Bulgariei.

Evenimentele s-au precipitat și mai mult odată cu anexarea oficială a Bosniei și a

Herțegovinei de către Imperiul Habsburgic în 1908, teritorii pe care monarhia
dualistă le stăpânea de facto încă din 1878. Deși la presiunea Rusiei, un an mai
târziu, statul sârb recunoștea anexarea, evenimentul avea să radicalizeze și mai
mult grupurile naționaliste, care nu renunțaseră la ideea alipirii acestui spațiu la
Serbia.
În 1912, profitând și de slăbiciunea Imperiului Otoman, Serbia alături de
Muntenegru și Bulgaria au declanșat Primul Război Balcanic. Tratatul de la
Londra, semnat la data de 2 decembrie 1912, conținea următoarele puncte
principale: Albania devenea independentă; Grecia, Muntenegru și Serbia erau
obligate să își retragă trupele ce avansaseră pe teritoriul albanez; fostul vilayet
(provincie otomană) Kosovo avea să fie împărțit între Serbia, Muntenegru și
Albania. În timp ce Serbia primea o mare parte a regiunii, Muntenegru primea
regiunea de vest, aflată în jurul Patriarhiei de la Peć.

Sârbii din Kosovo numărau la vremea respectivă doar aproximativ 30% din
populație. Albanezii din provincie au organizat o serie de mișcări de rezistență
împotriva noilor autorități. Ca reacție împotriva acesteia, armata sârbă și cea
muntenegreană au comis o serie de masacre asupra unor sate majoritar albaneze,
incluzând aici și populația civilă. Era doar primul episod al ostilității între cele
două popoare din acest secol.
Al Doilea Război Balcanic a fost urmat de încorporarea unor mari părți din
Macedonia bulgară la Serbia, aceasta devenind cea mai importantă putere regională
din Balcani.

Masacrele și aspectele dure din timpul acestor conflicte aveau să creeze în

Occident o imagine crudă a popoarelor balcanice, aflate undeva la marginea
Europei, cât și a ceea ce însemna cu adevărat „civilizația”, însă ele au reprezentat
doar o repetiție generală pentru ceea ce urma să se producă în timpul Primului
Război Mondial.

În același timp, o întrebare valabilă până în zilele noastre este reprezentată de

măsura în care aceste conflicte au fost sau nu încurajate de interesele Marilor
Puteri în regiune. Astfel, persecuția albanezilor din Kosovo și ocuparea de către
Muntenegru a orașului albanez Scutari au pus Austro-Ungaria sub presiune.
Comandamentul armatei austriece recomanda un atac asupra Serbiei, ce urma să
pună capăt „iredentismului sârb”, ce devenise evident după 1908. În același timp,
Serbia era sprijinită de Rusia în ceea ce privea chestiunea noilor granițe, în timp ce
Austro-Ungaria dorea să alipească noului stat albanez și regiuni din Kosovo și
Macedonia, urmărind să își protejeze interesele sale în Adriatica.