Sunteți pe pagina 1din 1

Definiția

Definiţia este operaţia logică prin care redăm caracteristicile unui obiect sau noţiuni, caracteristici ce
îl deosebesc de alte noţiuni / obiecte.
Structura definiţiei:
- definitul sau obiectul de definit (termenul noţiunea de definit)
- definitorul (ceea ce utilizăm pentru a preciza obiectul de definit)
- relaţia de definire (citită este identic prin definiţie)
Formulă
A= id B
Ex. Dreptunghiul este paralelogramul cu un unghi drept.
În exemplul de mai sus definitul e marcat cu caractere bold italic, definitorul cu italic, iar relația de
definire prin cuvintele: este, reprezintă.
Având în vedere că atât definitul și definitorul sunt termeni, definiția prezintă pur și simplu în cuvinte
raportul de identitate al termenilor.

Reguli de corectitudine:
1. Regula adecvării definitorului la conținutul definitului- definitorul trebuie să fie alcătuit încât să
corespundă întregului definit şi numai lui, adică să prezinte identitate clară între definitor și definit
Posibile erori ar fi ca definiția să prezinte celelalte relații din raportul de concordanță, și anume:
- definitorul supraordonat definitului (definiţie prea largă)
- definitorul subordonat definitului (definiţie prea îngustă)
- definitorul încrucişat cu definitul (definiţie atât largă cât şi îngustă)
Exemple de erori:
Omul este mamifer omnivor. – definiție prea largă
Pasărea este animalul zburător cu aripi și pene – definiție prea îngustă
Ziaristul este persoana care publică în gazetă– definiție atât largă cât și îngustă

2. Regula evitării circularității - definitorul nu trebuie să fie doar o simplă variaţie gramaticală a
definitului; (să nu regăsim în definitor cuvinte / termeni din definit)
Eroare – definire circulară
Agricultura este activitatea agricultorului.

3. Regula definirii afirmative - definiţia să fie afirmativă (să arate ce este definitul, nu ce nu este)
Eroare – definire negativă
Mamiferul este animalul care nu se târăște.

4. Regula clarității și a preciziei - definiţia să fie clară şi precisă (să nu deţină termeni obscuri, figurați
sau echivoci, însușiri întâmplătoare, însușiri de prisos, noțiuni necunoscute în definitor)
Eroare – definire neclară
Linia frântă este o forţă dezlănţuită.

5. Definiţia să fie consistentă (să nu contrazică alte definiţii)

Eroarea – definiție inconsistentă.


Mamifer este animalul care naște pui vii.
Ornitoringul este mamiferul inferior care depune ouă.

S-ar putea să vă placă și