UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINŢE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT ȘI ADMINISTRAȚIE EUROPEANĂ

PROIECT LA DISCIPLINA:
CONSTRUCȚIA COMUNITARĂ EUROPEANĂ

Conducător ştiinţific: Conf. univ. dr. Liana PASCARIU

Studentă: Prelipcean Emilia

Suceava 2023

1
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINŢE ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT ȘI ADMINISTRAȚIE EUROPEANĂ

TEMA: DIMENSIUNEA EXTERNĂ A ACȚIUNII UE

PRIVIND MIGRAȚIA ȘI AZILUL

Conducător ştiinţific: Conf. univ. dr. Liana PASCARIU

Studentă: Prelipcean Emilia

Suceava 2023

2
 CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………...…4

CAPITOLUL I: POLITICA DE MIGRAȚIE ȘI AZIL A UNIUNII EUROPENE……….

4

1.1. Scurt istoric………………………………………………………………………………..4

1.2. Evoluția migrației și a azilului în UE …………………….…………………………...…..5
1.3. Principalele instrumente juridice și eforturile de reformă actuale…………………………
6
1.4. Pactul european privind imigraţia şi azilul…………………………………………………
8
1.4.1. Angajamente politice ……………………………………………………………...8
1.5. Necesitatea de a avea frontiere externe ale UE………………………………………..
…...9

CAPITOLUL II: ELABORAREA POLITICII UE ÎN MATERIE DE AZIL ȘI

MIGRAȚIE………………………………………………………………………………......10
2.1.Tratatul de la Maastricht (1992)…………………………………………………………..10
2.2.Tratatul de la Amsterdam din
1999………………………………………………………..10
2.3.Tratatul de la Lisabona din
2009…………………………………………………………..10

CONCLUZII………………………………………………………………………...……….12
REFERINȚE…………………………………………...…………………………………....14

3
 INTRODUCERE
Tema proiectului este denumită „Dimensiunea externă a acțiunii UE privind migrația
și azilul” fiind rezultatul curiozității și al unei provocări.
Am dorit să mă documentez în legătură cu acest subiect, deoarece este unul extrem de
important. Această temă cuprinde o sferă largă din domeniul politicilor UE, practic, eu doresc
să reprezint câteva lucruri ce țin de migrație și azil.
Dimensiunea externă a politicii Uniunii Europene privind migrația și azilul a devenit o
trăsătură din ce în ce mai importantă a relațiilor Uniunii cu țările terțe. Ea este modelată nu
numai de interesele de politică externă ale statelor membre, ci și de schimbările în politica
internă a statelor membre. UE joacă un rol central în reglementarea cadrului de migrație și
azil în evoluție, lucrând printr-o structură în trei etape care include statele membre, Uniunea și
țările terțe.

CAPITOLUL I: POLITICA DE MIGRAȚIE ȘI AZIL A UNIUNII EUROPENE

Politica de migrație și azil a Uniunii Europene se află în spațiul de libertate,

securitate și justiție, înființată pentru a dezvolta și armoniza principii și măsurile utilizate de
țările membre ale Uniunea Europeană să reglementeze procesele de migrație și să gestioneze
problemele referitoare la azil și statutul de refugiat în Uniunea Europeană.
Gestionarea eficientă la nivelul UE a domeniului migraţiei şi azilului reprezintă un obiectiv
prioritar al agendei europene.

1.1. Scurt istoric

Uniunea Europeană a câștigat autoritatea de a legifera în domeniul migrației și azilului
odată cu intrarea în vigoare a Tratatul de la Amsterdam la 1 mai 1999. La Reuniunea
Consiliului European care a avut loc la Tampere în octombrie 1999, au fost propuse mai multe
instrumente legislative care instituie un Sistem european comun de azil (SECA). În centrul
acestor instrumente a fost adoptarea Regulamentului Dublin II, o reformare a Convenției de la
Dublin, care a fost un tratat interguvernamental convenit în 1990 în afara structurii Uniunea
Europeana. Până în 2005, toate instrumentele legislative din prima fază fuseseră adoptate.
În urma prezentării Planului de politică privind azilul de către Comisia Europeană în iunie
2008, instrumentele legislative din prima fază au fost reformate. Adoptarea directivelor și
regulamentelor reformate a fost finalizată până în 2013. În a doua fază, s-a instituit și un
Oficiu European de Sprijin pentru Azil.
La 13 mai 2015, Comisia Europeană a adoptat o nouă Agendă Europeană pentru
Migraţie, document prin care a propus măsuri necesare pentru a răspunde provocărilor din
domeniul migraţiei, precum şi iniţiative pe termen mediu şi lung pentru a furniza soluţii

4
structurale în scopul unei mai bune gestionări a migraţiei, sub toate aspectele pe care le
implică. Gestionarea migraţiei include o dimensiune internă, care derivă din responsabilitatea
comună a statelor membre şi o dimensiune externă, gestionată în cooperare cu state terțe, ţări
de tranzit şi de origine a migranţilor. Combinând atât politici interne, cât şi politici externe,
agenda propune o abordare globală, bazată pe încredere şi solidaritate între statele şi
instituţiile UE. Agenda UE pentru migraţie subliniază necesitatea unei noi abordări,
cuprinzătoare, care să utilizeze toate politicile şi instrumentele pe care UE le are la dispoziţie,
combinând în mod optim politici interne şi externe. UE acordă o atenție particulară
dimensiunii externe a migrației ca modalitate de abordare a cauzelor profunde ale
fenomenului. Consiliul European din iunie 2016 a confirmat importanța măsurilor menite să
consolideze cooperarea în domeniul migrației cu statele terțe de origine și de tranzit, în baza
Cadrului de Parteneriat propus de Comisia Europeană la 7 iunie 2016. Obiectivele majore ale
acestei cooperări sunt combaterea migrației ilegale și a traficului cu migranți, eficientizarea
returnării migranților aflați în situație neregulamentară pe teritoriul UE, dezvoltarea
capacității statelor terțe de a gestiona mai bine migrația, o mai bună utilizare a instrumentelor
externe ale UE.
Între mai și iulie 2016, Comisia Europeană a propus o legislație pentru o a treia fază a
Sistemului european comun de azil. Acest lucru a venit în urma crizei migranților europeni
din 2015. Pe baza acestui program, în aprilie 2016, Comisia a publicat într-
o comunicare orientările cu privire la migrația legală, precum și la azil. Orientările comportă
patru axe principale în ceea ce privește migrația legală: revizuirea Directivei privind cartea
albastră, atragerea antreprenorilor inovatori în UE, un model mai coerent și mai eficient de
gestionare a imigrației legale la nivelul UE, bazat în special pe o evaluare a cadrului existent,
și o cooperare mai strânsă cu principalele țări de origine, pentru a asigura căi legale către UE,
ameliorând, în același timp, returnarea persoanelor fără drept de ședere.
În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport privind
progresele înregistrate în punerea în practică a Agendei europene privind migrația, care
examinează progresele înregistrate și deficiențele în punerea în practică a acesteia. În
septembrie 2021, la un an de la adoptarea noului Pact privind migrația și azilul, Comisia a
adoptat primul său raport privind migrația și azilul, care cuprinde toate aspectele gestionării
migrației și face bilanțul principalelor evoluții în ce privește politica de migrație și azil din
ultimul an și jumătate.
Toate evoluțiile în materie de politici sunt monitorizate îndeaproape de Rețeaua europeană de
migrație, înființată în 2008 ca o rețea a UE de experți în materie de migrație și azil din toate
statele membre, care colaborează pentru a furniza informații obiective, comparabile și
relevante din punctul de vedere al politicilor.
În septembrie 2020, aceste reforme au fost incluse în noul Pact privind migrația și
azilul propus. Din septembrie 2023, instrumentele legislative se aflau în diferite stadii de
adoptare. Pactul promovează modalitățile în care dimensiunea externă a migrației și azilului
contribuie la dezvoltarea „relațiilor internaționale de migrație” europene. De asemenea,
urmărește să stabilească legături mai strânse cu statele nemembre pentru a facilita obiectivele
UE privind: politica de admitere, controale la frontieră, imigrația ilegală, un sistem european
comun de azil și relații mai strânse cu statele de trimitere și de tranzit. Toate acestea sunt

5
priorități-cheie de politică în care UE trebuie să atingă echilibrul potrivit între securitate,
drepturile omului, comerț, ajutor și dezvoltare.

1.2. Evoluția migrației și a azilului în UE

În ultima vreme, UE și statele sale membre au făcut pași din ce în ce mai conștienți în
direcția dezvoltării unei dimensiuni externe a politicii de migrație. Politica a fost legată de
evoluțiile din alte domenii, cum ar fi comerțul exterior, politica de dezvoltare și politica
externă tradițională. Migrația a fost, de asemenea, legată de evoluțiile interne ale UE, care au
determinat o reorientare a politicii de la „controlul imigrației” la „migrația gestionată” din
motive de competitivitate economică. Astăzi, însă, această reorientare poate fi contestată de
recesiunea economică actuală și de creșterea șomajului. Se pare probabil că va deveni din ce
în ce mai dificil să se facă argumente costuri-beneficii cu privire la noua migrație care să
abordeze deficitul de competențe și pe piața muncii, dacă aceste lipsuri au încetat să mai
existe. În plus, un număr tot mai mare de lucrători mobili din interiorul UE va îngreuna
situația pentru migrația în afara UE.
Politica UE în materie de migrație și azil a evoluat de-a lungul timpului. S-au
înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește cooperarea în domeniul politicilor de azil
în cadrul UE din 1999, dar fundamentele de bază ale cooperării rămân neclare. Există o
cantitate suficientă de scepticism cu privire la capacitatea UE de a transforma guvernanța
migrației și rolul său limitat în această problemă, având în vedere centralitatea continuă a
statului ca motor al guvernanței migrației contemporane. Fără state, desigur, nu ar exista
migrația internațională: statele și granițele lor sunt cele care fac vizibilă migrația
internațională ca un proces social și politic distinct (Zolberg, 1989). Încercările de a acorda
mai multă autoritate instituțiilor UE în chestiunile legate de migrație și azil au fost
întotdeauna supuse controverselor și rezistenței statelor membre ale UE (Eisele, 2014).
Dezvoltarea unui set comun de politici de migrație și azil la nivel european a fost, prin
urmare, un proces lung și lent. În ciuda atingerii unor etape de-a lungul drumului, provocările
generate de actuala criză a refugiaților au subliniat natura fundamental disfuncțională a
sistemului UE atunci când vine vorba de probleme de azil și migrație, punerea în aplicare a
acestui sistem de către statele membre ale UE și cooperarea europeană în fata unei asemenea
situatii. În ciuda angajamentului UE de a crea un sistem european comun de azil (CEAS),
standardele diferă de la un stat membru la altul, iar șansele ca un solicitant de azil să i se
acorde protecție sunt atât de variate încât au fost comparate cu o loterie (ECRE, 2009).

1.3. Principalele instrumente juridice și eforturile de reformă actuale

Cu excepția Directivei reformate privind condițiile pentru protecția internațională, care
a intrat în vigoare în ianuarie 2012, celelalte acte legislative reformate au intrat în vigoare abia
în iulie 2013 (Regulamentul Eurodac; Regulamentul Dublin III; Directiva privind condițiile
de primire; și Directiva privind procedurile de azil), ceea ce a însemnat că transpunerea lor cu
întârziere la jumătatea lunii iulie 2015 a coincis cu punctul culminant al crizei migrației. În
iunie 2014, Consiliul European a întocmit orientările strategice pentru planificarea legislativă
și operațională în Spațiul de libertate, securitate și justiție (articolul 68 din TFUE) pentru
următorii ani, pe baza Comunicării Comisiei din martie 2014 și a progreselor realizate prin

6
Programul de la Stockholm. Orientările subliniază că transpunerea integrală și implementarea
efectivă a Sistemului european comun de azil (SECA) reprezintă o prioritate absolută.
Având în vedere presiunea migrației din 2014, Comisia a prezentat Agenda europeană
privind migrația, în mai 2015, care a propus o serie de măsuri pentru a contracara această
presiune. Astfel,UE a adoptat o serie de acte legislative importante pentru a combate imigrația
clandestină.Așa-numitul „pachet privind facilitarea” cuprinde Directiva 2002/90/CE a
Consiliului, care stabilește o definiție comună a infracțiunii de facilitare a intrării, tranzitului
și șederii neautorizate, și Decizia-cadru 2002/946/JHA, care stabilește sancțiuni penale pentru
aceste fapte. Traficul de persoane este tratat în Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și
combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia. Pachetul este completat
de Directiva 2004/81/CE a Consiliului, care prevede acordarea unui permis de ședere
victimelor traficului de persoane și introducerii ilegale de migranți care cooperează cu
autoritățile competente. Directiva privind returnarea (2008/115/CE) stabilește standardele și
procedurile comune ale UE pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de
ședere clandestină. Directiva privind sancțiunile împotriva angajatorilor (2009/52/CE)
specifică sancțiunile și măsurile care trebuie aplicate de statele membre împotriva
angajatorilor care angajează resortisanți ai țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală.
Comisia Europeană a prezentat o serie de propuneri de reformare a sistemului
european comun de azil.
Sistemul european comun de azil trebuie să includă următoarele elemente:
 un regim unitar de azil;
 un statut unitar de protecție subsidiară;
 un sistem comun de protecție temporară;
 proceduri comune de acordare și de retragere a regimului unitar de azil sau de
protecție subsidiară;
 criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea
unei cereri;
 standarde referitoare la condițiile de primire;
 parteneriatul și cooperarea cu țările terțe.

Consiliul a aprobat mandatele de negociere pentru două legislații în materie de azil și

migrație, pe baza propunerilor prezentate de Comisie în cadrul pactului privind migrația și
azilul:
 Regulamentul Eurodac, menit să ajute statele membre să monitorizeze mai bine
parcursul solicitanților de azil și al persoanelor aflate în situație de ședere ilegală în
UE
 Regulamentul privind procedura de screening, care contribuie la consolidarea
controalelor asupra persoanelor la frontierele externe.
Consiliul a ajuns la un acord cu privire la două regulamente esențiale în materie de azil
și migrație:

 Regulamentul privind procedura de azil(APR) stabilește o procedură comună în

întreaga UE, pe care statele membre trebuie să o urmeze atunci când se solicită
protecție internațională.

7
  Regulamentul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație (AMMR) ar
trebui să înlocuiască actualul Regulament Dublin. Regulamentul Dublin stabilește
norme de determinare a statului membru care este responsabil de examinarea unei
cereri de azil. AMMR va simplifica aceste norme și va scurta termenele.
Pentru a echilibra sistemul actual în cadrul căruia marea majoritate a cererilor de azil
revin în responsabilitatea unui număr mic de state membre, se propune un nou mecanism de
solidaritate, care este simplu, previzibil și funcțional. Noile norme combină solidaritatea
obligatorie cu acordarea de flexibilitate statelor membre în ceea ce privește alegerea
contribuțiilor individuale.
1.4. Pactul european privind imigraţia şi azilul

În urma unor eforturi susținute de a elabora și propune un pachet legislativ revizuit în

domeniu, la data de 23 septembrie 2020, Comisia Europeană a publicat Comunicarea
intitulată „Un Nou Pact privind Migrația și Azilul”. Comunicarea este însoțită de propunerile
legislative și non-legislative conexe care vizează implementarea unora dintre elementele
Pactului. Pactul a fost prezentat de Comisie miniștrilor afacerilor interne în cadrul
videoconferinței din 8 octombrie 2020 și, în urma dezbaterilor ministeriale, examinarea
Pactului a început la nivel tehnic în grupurile de lucru ale Consiliului.
Pactul reprezintă o nouă etapă importantă spre o politică globală a UE în domeniul
migraţiei. Acest document urmăreşte să dea un nou impuls demersului de stabilire a unei
politici comune în domeniul migraţiei şi azilului, prin definirea clară a responsabilităţilor la
nivel naţional şi comunitar şi consolidarea dialogului UE cu ţările de origine, care să ţină cont
de interesul comun al UE, dar şi de specificităţile fiecărui stat membru.

1.4.1. Angajamente politice

Pactul propune Statelor Membre cinci angajamente politice- angajamente politice -
care vor fi transpuse în practică prin măsuri concrete link masuri concrete. Acestea vor face
obiectul evaluării anuale în cadrul Consiliului European, printr-un raport comun al Consiliului
UE şi Comisiei Europene. Statele membre vor stabili indicatori de impact şi eficacitate şi se
vor informa reciproc în cazul oricăror noi măsuri sau reforme legislative în materie de
imigraţie şi azil.
Consiliul European şi-a asumat cinci angajamente fundamentale, care vor continua să
fie dezvoltate şi transpuse în măsuri concrete, în special în cadrul programului Stockholm –
către o Europă a cetăţenilor în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie :
 organizarea imigraţiei legale luând în considerare priorităţile, necesităţile şi
capacităţile de primire stabilite de fiecare stat membru şi încurajarea procesului de
integrare;
 controlarea imigraţiei ilegale prin asigurarea asigurarea returnării efective a străinilor
aflaţi în situaţie iregulară
 mai buna protecţie a Europei, prin îmbunătăţirea eficienţei controalelor la frontiere
 construirea unei Europe a azilului;
 crearea unui parteneriat global cu ţările de origine şi de tranzit în vederea încurajării
sinergiilor dintre migraţie şi dezvoltare.

8
 UE a fost criticată pentru lipsa de conducere și de elaborare a politicilor coerente și
coordonate în fața crizei refugiaților și pentru mecanismele de răspuns prost concepute, toate
acestea au constrâns serios soluțiile în timp util și punerea în aplicare eficientă. Abordările pe
termen scurt nu au reușit să abordeze natura pe termen lung a problemei migrației și
refugiaților. Există trei motive structurale fundamentale pentru eșecul de a oferi o abordare
cuprinzătoare și eficace a UE în ceea ce privește criza refugiaților:

 sistemul de competențe paralele care permite statelor membre să-și urmeze propriile
politici alături de politica UE;
 coexistenţa prea multor actori care îşi doresc cuvântul în politici şi care provin din
domenii de politică foarte diferite, cu interese diferite, dacă nu conflictuale;
 instrumente de finanțare fragmentate și, în unele cazuri, suprapuse.

În prezent, Consiliul și Parlamentul European sunt angajate în așa-numitele negocieri

trilaterale cu privire la cinci dosare legislative. Împreună, acestea vor reforma sistemul
european comun de azil și vor avea ca rezultat un cadru comun al UE care va aborda toate
aspectele legate de gestionarea azilului și a migrației. Ambele instituții doresc să încheie
negocierile și să adopte în mod oficial diferitele propuneri legislative înainte de sfârșitul
actualei perioade legislative.
Miniștrii au primit, de asemenea, informații actualizate privind dimensiunea externă a
migrației. Aceasta privește politicile UE destinate abordării provocărilor legate de migrație pe
care UE le are în comun cu alte continente și țări. Comisia a furnizat o informare privind
progresele înregistrate în cooperarea cu țările terțe partenere.

1.5. Necesitatea de a avea frontiere externe ale UE

Gestionarea migrației este corelată cu necesitatea de a avea frontiere externe ale UE
mai sigure. La 15 decembrie 2015, Comisia Europeană a prezentat un pachet de măsuri pentru
consolidarea frontierelor externe, în vederea securizării frontierelor UE, realizării unui
management eficient al migraţiei şi îmbunătăţirii securităţii interne a UE, inclusiv prin
înființarea unei Agenţii pentru Paza Europeană de Frontieră şi de Coastă,prin consolidarea
agenției FRONTEX, care a fost lansată la 6 octombrie 2016. Cooperarea europeană în materie
de migrație poate fi urmărită până la semnarea acordului Convenția Schengen din 1985. 1
Eliminarea frontierelor interne și crearea unei frontiere externe 2 comune între părțile
semnatare au necesitat o cooperare între Europa în ceea ce privește politica de vize pe termen
scurt, precum și gestionarea frontierelor externe.

1
Convenția Schengen a fost semnată inițial de Belgia, Franța, Germania și Țările de Jos. Convenția a intrat în
vigoare în 1995.
2
O viză Schengen este o viză pe termen scurt care acordă sejururi de până la trei luni. Cooperarea este
reglementată de Codul comunitar al vizelor.

9
 CAPITOLUL II: ELABORAREA POLITICII UE ÎN MATERIE DE AZIL ȘI
MIGRAȚIE

2.1.Tratatul de la Maastricht (1992)3

Accentul pus pe migrație și mișcarea populației a dobândit o dimensiune UE prin
dezvoltarea pilonului Justiție și Afaceri Interne (JAI) în Tratatul de la Maastricht (1992) și
prin desemnarea UE ca „Spațiu de libertate, securitate și justiție” în cadrul Tratatul de la
Amsterdam (1997). Aceste tratate au contribuit la intensificarea cooperării dintre specialiștii
în securitate și alți oficiali și la o reprezentare la nivel european a amenințărilor.
După prăbușirea Zidului Berlinului în 1989 și pe fondul temerilor cu privire la
presiunile tot mai mari din partea refugiaților la frontierele externe ale UE, Germania a propus
să acorde Comunității Europene mai multă responsabilitate pentru politicile de migrație și
azil. Tratatul de la Maastricht din 1992 cooperarea oficializată în acest domeniu, înlocuind
cooperarea interguvernamentală existentă, dar informală, cu un „al treilea pilon
interguvernamental’ care se ocupă de Justiție și Afaceri Interne (Peers, 2011).

2.2.Tratatul de la Amsterdam din 1999

Tratatul de la Amsterdam din 1999 reprezintă un punct de cotitură în politica de

migrație la nivel european, transferând competența pentru imigrație, azil și dreptul civil de la
statele membre la UE și integrând Acordul Schengen în tratatele UE. Cu toate acestea,
amploarea acestor competențe a rămas limitată în domeniul de aplicare, iar statele membre au
rămas în centrul unei mari părți a procesului decizional. 4. Tratatul de la Amsterdam a conferit,
în 1999, noi competențe instituțiilor UE, permițându-le să elaboreze acte legislative în
domeniul azilului, printr-un mecanism instituțional specific: o perioadă de tranziție de cinci
ani, cu un drept de inițiativă împărțit între Comisie și statele membre și o decizie în
unanimitate în cadrul Consiliului, după consultarea Parlamentului; Curții de Justiție i s-au
conferit o serie de competențe în anumite situații specifice. Tratatul de la Amsterdam
prevedea, de asemenea, că, după încheierea acestei prime faze de cinci ani, Consiliul ar putea
decide să aplice procedura normală de codecizie, hotărând în continuare cu majoritate
calificată. Consiliul a luat o decizie în acest sens la sfârșitul anului 2004, iar procedura de

3
https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/ro/in-the-past/the-parliament-and-the-treaties/
maastricht-treaty
4
În conformitate cu Tratatul de la Amsterdam, competențele la nivelul UE în materie de migrație și azil au fost
guvernate de norme instituționale specifice prevăzute în titlul IV din tratat: Comisia și statele membre au
împărțit competența în introducerea de propuneri legale, Parlamentul European se bucura doar de drepturi de
consultare și de vot. Consiliul urma să aibă loc în unanimitate. Vezi Peers, 2011.

10
codecizie (acum cunoscută sub numele de „procedură legislativă ordinară”) se aplică din
2005.

2.3.Tratatul de la Lisabona din 2009

Tratatul de la Lisabona din 2009 a transformat procesul decizional privind migrația

și azilul și a clarificat câteva principii de bază pentru dezvoltarea politicilor comune de azil și
migrație, cum ar fi solidaritatea și respectul pentru drepturile omului. De asemenea, de la
adoptarea Tratatului de la Lisabona 5, articolul 80 din TFUE a prevăzut explicit principiul
solidarității și al distribuirii echitabile a responsabilităților, inclusiv a costurilor financiare,
între statele membre. Acțiunile UE în materie de azil ar trebui să includă, când este necesar,
măsuri adecvate pentru a asigura respectarea acestui principiu. Tratatul de la Lisabona, care a
intrat în vigoare în decembrie 2009, a schimbat situația și a transformat măsurile de azil, care
nu se mai limitau la stabilirea unor standarde minime, ci se încadrau într-un sistem comun, cu
un statut unic și proceduri uniforme.
Tratatul a modificat substanțial și procedura decizională în chestiunile legate de azil,
făcând din codecizie procedura standard. În plus, au fost îmbunătățite considerabil
modalitățile practice ale controlului jurisdicțional exercitat de CJUE. De acum înainte,
pronunțarea unei hotărâri cu titlu preliminar va putea fi solicitată de orice instanță dintr-un stat
membru, și nu doar de instanțele naționale de ultim grad, cum era cazul anterior. Aceasta a
permis dezvoltarea unei jurisprudențe mai extinse a CJUE în materie de azil.
Atât Consiliul European, cât şi Banca Centrală Europeană devin, prin Tratatul de la
Lisabona, instituţii ale Uniunii Europene. UE va cuprinde, astfel, şapte instituţii: Parlamentul
European, Consiliul European, Consiliul, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene, Banca Centrală Europeană, Curtea de Conturi.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care include Curtea de Justiţie propriu-
zisă şi tribunalele specializate, va continua să fie instituţia responsabilă cu interpretarea şi
aplicarea legislaţiei europene. Fiecare stat membru va continua să fie reprezentat în cadrul
Curţii printr-un judecător (în prezent sunt 27 de judecători la CJUE). Curtea de Justiție deține
în prezent jurisdicția deplină în domeniul imigrației și al azilului.

5
https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/ro/in-the-past/the-parliament-and-the-treaties/treaty-of-
lisbon

11
 CONCLUZII

Etichetată drept cea mai mare provocare a Europei, criza refugiaților a scos la iveală
lacunele grave în răspunsul Europei la problemele colective, pe măsură ce statele membre se
luptă să facă față afluxului și diferă în ceea ce privește cel mai bun mod de a reloca sute de
mii de oameni dezrădăcinați. Există o conștientizare din ce în ce mai mare că problema
trebuie abordată colectiv la nivel european și există așteptări mari ca Uniunea Europeană (UE)
să ajute la rezolvarea provocărilor migrației cu care se confruntă statele sale membre, în
special în ceea ce privește limitarea imigrației ilegale și gestionarea locală. presiuni asupra
frontierelor și proceselor de azil.
În primul rând, politica UE în materie de migrație și azil este o „competență comună”
(sau „putere partajată”). Acest lucru permite UE să întreprindă activități și să conducă o
politică comună, dar nu împiedică statele membre să își exercite propria competență în aceste
domenii, ceea ce a limitat grav rolurile de consolidare și coordonare ale UE și a condus la
fragmentare.
Activitatea de bază a politicii de migrație – cu alte cuvinte, numărul de persoane care trebuie
să intre – nu este o chestiune pentru luarea deciziilor UE, ci doar pentru fiecare stat membru.
În al doilea rând, o multitudine de actori diferiți au interese diferite – sau chiar
conflictuale – și urmăresc să influențeze politicile. Acest lucru a afectat soluțiile coerente și
oportune și a încurajat o abordare pe termen scurt a unei probleme geopolitice pe termen lung.
Nu există nicio îndoială că acest lucru va avea un impact semnificativ și de lungă durată, care
va submina conceptul actual al UE de „gestionare integrată a frontierelor”, care urmărește să
echilibreze protecția migranților, asigurând frontiere deschise, dar securizate și controlate.
În al treilea rând, instrumentele financiare de lungă durată și mai recent create ale UE,
care sunt utilizate pentru a răspunde crizei refugiaților din Europa și mai departe, sunt
împrăștiate, în termeni instituționali, în Comisia Europeană. Au obiective foarte diferite și
modul în care pot interveni variază enorm.
Această temă a analizat evoluția dimensiunii externe a politicii UE în materie de
migrație și azil. Are dinamica mai largă a acțiunii UE, problemele pe care le ridică, motivele
care stau la baza acțiunii și implicațiile acestei acțiuni. Raportul a arătat cum și de ce politica
UE în materie de migrație și azil are efecte asupra statelor nemembre, dar că aceste efecte pot
diferi în funcție de faptul că există sau nu o perspectivă de membru, de tipurile de pârghie pe
care UE le poate exercita și de capacitatea de a să integreze problemele migrației în forme mai
largi de dialog și interacțiune care se pot răspândi în probleme legate de comerț, ajutor,
dezvoltare, securitate și drepturile omului. Dimensiunea externă a politicii de migrație nu este
în sine o evoluție nouă, deoarece statele au încercat de mult să influențeze compoziția

12
fluxurilor de migranți. Ceea ce este nou este rolul UE în modelarea dimensiunii externe a
politicii de migrație. Într-adevăr, această dimensiune a UE ne oferă o perspectivă fascinantă
asupra naturii UE ca organizație internațională și a tipurilor de putere pe care le poate sau ar
trebui să le proiecteze. Cele mai recente manifestări ale proeminenței dimensiunii externe sunt
Pactul pentru Imigrare și directiva privind returnările. Ambele conțin o dimensiune externă
puternică 45 și ambele se bazează pe cooperarea cu statele din afara UE. De asemenea, este
inevitabil cazul că ambele au, de asemenea, rădăcini „interne” puternice, prin aceea că
reprezintă încercarea de a articula și acționa la nivelul UE în ceea ce privește preocupările
politice interne importante cu privire la imigrație. Rezultatul este că aceasta nu este o
dezbatere despre așa-numita „Europa fortăreață”, ci de fapt despre modul în care UE încearcă
să treacă dincolo de Europa fortăreață prin dezvoltarea unor politici de migrație extrem de
selective care se revarsă din UE pentru a coopta non-europeni. statele membre în politicile
europene și ale UE în materie de migrație și azil. Deschiderea și închiderea politicilor de
migrație au acum o rezonanță la nivelul UE, în timp ce propunerile sunt, de asemenea, pe
masă pentru implicarea UE în politicile de admitere pentru cei cu înaltă calificare. Dacă UE
dorește să treacă dincolo de Europa fortăreață, trebuie, de asemenea, să se gândească în mod
creativ la modul în care angajamentele sale internaționale mai largi se traduc în acțiuni
eficiente privind migrația internațională, care nu abordează doar nevoile de migrație ale
statelor membre, ci și consecințele mai ample asupra comerțului, ajutorului pentru dezvoltare
în statele nemembre mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic, astfel încât
„parteneriatul” și „dialogul” să devină elemente constitutive ale relațiilor internaționale de
migrație care leagă UE de vecinii săi.

13
REFERINȚE

1. Anderson, J., C. Brook și A. Cochrane, (eds). (1995).O lume globală: reordonarea

spațiului politic. Oxford: Oxford University Press.

2. Bade, K. (2003).Migrația în istoria europeană, Oxford: Blackwell.

3. Badie, B. (1995).La Fin des Territoires: Essai sue le Désordre International et sur
Ultilité Social de Respect, Paris: Fayard. Bicchi, F. (2007).

4. Meyers, E. (2002).Cooperare multilaterală în migrația internațională a muncii, San

Diego: Document de lucru wrkg61 Centrul pentru Studii Comparate asupra Imigrației

5. Monar, J. (2001). „Dinamica justiției și afacerilor interne: laboratoare, factori

determinanți și costuri”,Journal of Common Market Studies, 39 (4): 747-64.

6. Morrison, J. (2002).Traficul și contrabanda de refugiați: jocul final în politica

europeană de azil?, Geneva: Unitatea de evaluare și analiză a politicilor UNHCR.

7. Moise, J. (2007).Migrația internațională: ultima frontieră a globalizării, Londra: Zed.

8. Nevins, J. (2002).Operațiunea Gatekeeper: Ascensiunea „străinului ilegal” și crearea

graniței SUA-Mexic, New York: Routledge.

9. Nyberg Sorensen, N., N. Van Hear și P. Engberg-Pedersen (2002). Nexusul de

dezvoltare a migrației: dovezi și opțiuni de politică, Geneva: Organizația
Internațională pentru Migrație.

10. https://www.consilium.europa.eu/en/policies/eu-migration-policy/

11. https://date.gov.md/ckan/organization/about/2531-biroul-migratie-si-azil

12. https://www.amnesty.eu/asylum-and-migration/

14
13. https://www.government.se/government-policy/migration-and-asylum/

14. https://igi.mai.gov.ro/

15. https://igm.gov.md/ro/centrul-de-apel

16. https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=111919&lang=ro

15