MÂNDRIA

ȘI
CREDINȚA
Cernamorit Rebeca, Chioveanu Marlena, Iove Alexandra, Gabor Viana
clasa a X-a D
Mandria - Cernamorit Rebeca

Mandria este un pacat capital ce se iveste adesea ori in viata cotidiana.Omul

mandru este plina de sine, trufas, sulemenit si trece increzator si multumit de
sine pentru a fi vazut de toti. Firea lui nu ii ingaduie sa se ascunda. El vrea sa
straluceasca si sa uimeasca. Vrea sa fie obiectul atentiei si al admiratiei tuturor.
El singur se arata pe sine si, pentru a fi vazut de pretutindeni, cauta sa stea la
inaltime. Mandria cauta sa urce tot mai sus. Uneori chiar se avanta spre inaltimi
ametitoare.

Cand diavolul L-a ispitit pe Iisus Hristos a facut-o pe inaltimea unui munte. Nu
s-a coborat in adancul suferintelor si umilintelor, asa cum Dumnezeu Tatal a
facut mai tarziu cu Mantuitorul, ci L-a ridicat pe loc inalt, fagaduindu-I lucruri
mari: imbelsugare, slava omeneasca si stapanire asupra lumii intregi. Facea
multe fagaduinte, dar nu putea diavolul sa dea nimic,deorece el insusi are decat
rautatea,mandria si focul iadului.

Așa cum a făcut duhul cel viclean cu Iisus Hristos, ridicandu-L pe muntele înalt
al ispitelor, asa face si cu noi; ne ridica pe înălțimi, ne cumpara cu fagaduinte
mincinoase si inselatoare, ne prinde cu laude lingusitoare, ne trufeste in ochii
nostri, ne proroceste belsug, bogatii si slava, ne asaza pe un loc inalt, ce nu ne
este propriu, unde ni se poate face usor rau de inaltime si de unde ne poate
dobori cu usurinta in prapastia vesnicei pierzanii. Si cu cat ne ridica mai sus pe
scara mandriei, cu atat mai adanc ae va azvarli de acolo, si cu atat mai
ingrozitoare va fi prabusirea.

https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/mandria-68680.html
Treptele mandriei - Chioveanu Marlena

Trei sunt treptele mandriei. Prima, inofensiva la prima vedere, este slava
desarta. Diavolul este viclean si nu-l inalta pe om dintr-odata la o inaltime
ametitoare, ci cauta, mai intai, sa trezeasca in el nazuinta dupa dobandirea
slavei. Slava desarta inseamna cautarea slavei omenesti - paguboasa, goala,
desarta. Marele cunoscator al virtutilor si patimilor omenesti si fin psiholog al
vietii duhovnicesti, Sfantul Ioan Scararul, socoteste ca slava desarta si mandria
sunt momente diferite in evolutia aceleiasi patimi.

A doua treapta a mandriei este trufia. Satana este cel care il asaza pe omul
trufas pe o treapta mai inalta decat cea pe care se afla iubitorul de slava desarta.
De aceea, aici si placerea este mult mai mare, dar si ameteala pricinuita de
inaltime este mai puternica. Trufia se naste din slava desarta, asa precum
fluturele se naste din omida. Omul slavei desarte se multumeste numai sa
iubeasca totul la propria lui persoana, pe cand trufasul este atat de indragostit de
sine incat nu numai ca isi admira la nesfarsit propriile calitati, dar chiar nu ii
place aproape nimic din ceea ce vede la ceilalti.

A treia treapta este mandria impotriva lui Dumnezeu.Pana la aceasta treapta

se inalta Lucifer, cel fara de masura. Dar aceasta inaltime a fost atat de
ametitoare chiar si pentru el, incat nu a putut sa ramana acolo si a cazut. El isi
zicea in cugetul sau: "Ridica-ma-voi in ceruri si mai presus de stelele
Dumnezeului celui puternic voi aseza jiltul meu!... Asemenea cu Cel Preainalt
voi fi" (Isaia 14, 13-l4). Dar aceasta mandrie l-a doborat in cele mai de jos ale
pamantului.

https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/mandria-68680.html
Credinta - Iove Alexandra

Cea mai cuprinzătoare definiţie a credinţei a lăsat-o, peste veacuri, Sfântul

Apostol Pavel: „Credinţa este adeverirea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor
celor nevăzute” (Evrei 11. 1). Teologia dogmatică, dezvoltând definiţia
Sfântului Apostol Pavel, spune despre credință că este, mai întâi de toate, darul
lui Dumnezeu. Este rodul conlucrării dintre Dumnezeu şi om, dăruită prin harul
divin. Credinţa nu poate fi cumpărată sau învăţată. Dumnezeu nu poate fi
cunoscut cu mintea, pentru că „lumea, prin înţelepciune, nu L-a putut cunoaşte
pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1,21).

Credinţa este un dar al harului Duhului Sfânt. Nu se dă pe baza faptelor, ca

nimeni să nu se poată lăuda. Nimeni nu este prea rău sau prea bun, prea sărac
sau prea bogat, prea tânăr sau prea bătrân pentru a putea primi acest dar, atât de
preţios. Omul trebuie numai să fie gata să-l primească.

Întâi de toate, credinţa produce o viață nouă, care se manifestă prin lucruri
măsurabile, zi de zi. Prima dovadă a credinței este dragostea pentru Dumnezeu.
O dragoste dezinteresată pentru natura Lui, pentru slava Lui, iubind rugăciunea,
dumnezeiasca Liturghie şi bunătatea. Un sentiment care te face să fii ca un
îndrăgostit. Credinţa se manifestă în dorul de Dumnezeu, aşa cum poetic cântă
imnografia Bisericii: „îndulcitu-m-ai cu Dorul Tău Hristoase şi m-ai
preschimbat cu Dumnezeiasca Ta dragoste”. Este ceva ce te mistuie în interior
pentru Dumnezeu şi, în acelaşi timp, pentru semeni. O nelinişte care, împlinită
euharistic, devine dulce bucurie.

https://doxologia.ro/ce-este-credinta-2
Credinta - Gabor Viana

In suflet exista tendinta de a se deschide altui suflet ce ni se comunica, de a adera si

accepta. Dispozitia aceasta receptiva nu este pur pasiva, adica asteptare, ci este activa.
Receptivitatea aceasta activa este indreptata spre adevaruri a caror garantie este
valoarea morala a celui ce le impartaseste. In special comunicarea cu aproapele se
bazeaza pe credinta; prin credinta eu accept marturisirea sa despre sine, descoperirea
sufletului lui mie si stabilesc o relatie vie intre mine si el.

Sensul credintei este insa in adevar, are tendinta activa despre adevar. Lipsa de adevar
nimiceste credinta. Ea vrea sa i se reveleze adevarul. De aceea, ea se deschide numai
cand are garantia adevarului, garantie izvorata de obicei din valoarea morala a
persoanei in care crezi, dar si din alte elemente. Dar credinta nu cauta adevarul numai
printre oameni, ci il cauta si dincolo de om si de lume. Exista in suflet tendinta dupa
absolut, dupa gasirea temeiului transcendent al cosmosului. Credinta cauta adevarul
despre Dumnezeu. Aici este sensul ei suprem in care isi afla odihna: aderarea la
adevarul divin. Caci oamenii adesea insala asteptarile credintei, pe cand Dumnezeu
este un suport nemincinos al ei. Intalnirea omului cu Dumnezeu este posibila daca
avem in vederea ca Dumnezeu insusi vrea sa se descopere si sa se comunice omului.
Aceasta descoperire a lui Dumnezeu se numeste revelatie.

Credinta este un fenomen teanric, adica un act in care se impleteste elementul uman
cu cei divin, capacitatea receptiva a spiritului cu harul divin, adeziunea spiritului la
revelatia divina. Suntem liberi sa actualizam credinta sau nu, prin acceptarea sau
neacceptarea revelatiei divine. De aceea fiecare din noi suntem raspunzatori de
atitudinea pe care o luam fata de chemarea lui Dumnezeu : "Cel ce va crede si se va
boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu XVI, 15-16),
Dumnezeu nu sileste pe nimeni sa creada, dar cheama pe toti si tuturor le ofera
posibilitatea de a crede. Credinta (crestinortodox.ro)