FACULTATEA DE ELECTRONICĂ, TELECOMUNICAŢII ȘI

TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE

SPECIALIZAREA ELECTRONICĂ BIOMEDICALĂ

Sistem de monitorizare a glicemiei

Student:
Cucu Andra-Denisa

TIMIŞOARA

2023
 CUPRINS

Cap. 1: Principii teoretice.........................................................................3

Cap. 2: Medicină și metode istorice..........................................................3
Cap. 3: Monitorizarea glicemiei...............................................................4
Cap. 3.1: Glucomerul.............................................................................5
Cap. 3.1: Sistemul de monitorizare continuă.........................................8
Cap. 4: Criteriile de selecție....................................................................11
Bibliografie............................................................................................12

Cap. 1: Principii teoretice

2
 Disponibilitatea dispozitivelor de monitorizare a glicemiei pentru uz casnic a avut un
impact semnificativ asupra tratamentului diabetului, Asociația Americană de Diabet
recomandând în prezent ca persoanele diabetice de tip 1 dependente de insulină să efectueze
teste de glucoză din sânge de patru ori pe zi. Rezultatele mai puțin decât optime sunt asociate cu
niveluri ridicate și scăzute de glucoză din sânge. Injectarea de prea multă insulină, fără alimente
suficiente, scade glicemia în intervalul hipoglicemic, glucoza sub 60 mg/dL, ducând la o
confuzie ușoară sau, în cazuri mai severe, pierderea conștienței, convulsii și comă. Pe de altă
parte, nivelurile ridicate de zahăr din sânge, pe termen lung, duc la complicații diabetice, cum ar
fi boala ochilor, rinichilor, inimii, nervilor sau a vaselor de sânge [The Diabetes Control and
Complications Trial Research Group, 1993]. Complicațiile au fost urmărite într-un studiu clinic
amplu care a arătat că pentru un diabetic se pot aștepta încă 5 ani de viaț ă, 8 ani de vedere, 6 ani
fără boli de rinichi și 6 ani fără amputaț ii dupăun control strict al glucozei, față de regimul
standard. [The Diabetes Control and Complications Trial Research Group, 1996].[1]
Această nevoie imperioasă de măsurători simple și precise a glucozei a condus la
îmbunătățiri continue ale benzilor de testare a probei, contoarelor electronice și tehnicilor de
recolare a probelor. [1]

Fig 1. Principii teoretice

Cap. 2: Medicină și metode istorice

Diabetul este o boală străveche care a fost identificată cândva prin atragerea furnicilor
către urina unui individ afectat. Mai târziu, medicii se bazau adesea pe gustul dulce al urinei în
diagnosticarea bolii. Odată ce au fost descoperite proprietățile chimice reducătoare ale glucozei,
soluțiile dintr-o sare de cupru și un colorant, au fost folosite pentru testele de laborator, iar în
anii 1940 reactivii au fost formulați în tablete pentru utilizare în eprubete de urină. Au fost
dezvoltate teste mai specifice folosind glucozooxidază care ar putea fi impregnată pe o bandă de
hârtie uscată. Reacția glucozei cu glucozoxidazei produce peroxid de hidrogen care poate

3
 reacționa ulterior cu un precursor de colorant incolor în prezența peroxidului de hidrogen pentru
a forma o culoare vizibilă(vezi ecuația 1). Primele benzi de testare pe bazăde enzime au necesitat
adăugarea probei pe bandă timp de 1 minut și spălarea ulterioară a benzii. Pentru a estima
concentrația de glucoză a fost necesară compararea vizuală a culorii de pe banda de testare cu
culoarea de pe un grafic. Cu toate acestea, măsurarea glucozei în urină nu este adecvată,
deoarece numai după ce nivelul de glucoză din sânge este foarte ridicat timp de câteva ore,
glucoza „se revarsă” în urină. Alte fluide fiziologice precum transpirația și lacrimile nu sunt
potrivite deoarece nivelul glucozei este mult mai scăzut decât în sânge. [1]

(1)

Sângele integral conține hemoglobină în interiorul celulelor roșii din sânge, care poate
interfera cu măsurarea culorii pe o bandă de testare. Pentru a preveni colorarea benzii de testare
cu globule roșii, s-a aplicat un strat de etil celuloză peste hârtie impregnată cu enzime și
colorant pe un suport de plastic [Mast, 1967]. Anterior, într-o bandă de testare disponibilă în
comerț, enzimele și colorantul erau încorporate într-o peliculă omogenă rezistentă la apă, care
împiedica pătrunderea globulelor roșii în benzile de testare și permitea îndepărtarea ușoară a
acestora la spălare [Rey et al., 1971] . Prin diverse generații de produse, formulările benzilor au
fost îmbunătățite pentru a elimina etapele de spălare/ștergere și au fost dezvoltate contoare
electronice pentru măsurarea culorii. [1]

Cap. 3: Monitorizarea glicemiei

Monitorizarea regulată a glicemiei este esențială în diabet din mai multe motive:

 previne fluctuațiile glicemice mari care duc la complicații imediate, cum sunt hipoglicemia
(scăderea bruscă a glicemiei), hiperglicemia (creșterea bruscă a glicemiei) și cetoacidoza
(acumulare periculoasă de cetone în corp). Netratate, acestea pot să pune viața în pericol;
 previne și complicațiile pe termen lung ale bolii, cum ar fi neuropatia (afectarea nervilor),
retinopatia (afectarea ochilor), bolile cardiovasculare, insuficiența renală și rănile dificil de
vindecat;
 permite bolnavilor să monitorizeze răspunsul la tratament, regim alimentar și exerciții fizice.
Acest lucru permite ajustarea planului de tratament pentru un control optim al glicemiei.
 Sistemul de monitorizare continuă a glicemiei vs. glucometrul
Sistemul furnizează date în timp real despre nivelul glicemiei, la intervale regulate, de
obicei la fiecare 5-10 minute. Spre deosebire de glucometrele uzuale folosite la măsurarea

4
glicemiei, aceste noi dispozitive medicale oferă informații mai detaliate despre modul în care
alimentația, medicamentele, activitatea fizică și alte factori influențează nivelul glicemiei pe
parcursul zilei.
Sistemele de monitorizare continuă a glicemiei pot emite avertizări sonore când glicemia
crește sau scade prea mult, potrivit informațiilor publicate de American Diabetes Association.
Alertele ajută bolnavii cu diabet să ia măsuri prompte pentru a-și menține constant nivelul
zahărului din sânge.

Cap. 3.1: Glucomerul

Fig 2. Glucometru

Glucometrele există din anii '70 și sunt disponibile la ghișeu din 1981. De atunci,
persoanele cu diabet își pot monitoriza singuri nivelul zahărului din sânge acasă fără a fi nevoie
să călătorească. Glucometrele, prin urmare, sunt libere de această constrângere și permit, de
asemenea, pacienților să înțeleagă și să gestioneze mai bine boala lor.
Glucometrele arată ca niște cutii mici, portabile, care se potrivesc în buzunar sau poșetă.
De la inventarea lor, au evoluat foarte mult. Acum putem cita doua tipuri, fiecare dintre ele
având avantaje și dezavantaje.
Acestea oferă persoanelor cu diabet zaharat capacitatea de a-și măsura nivelul glucozei
de mai multe ori pe zi, permițându-le să răspundă rapid la modificările zahărului din sânge.
Glucometrele sunt, prin urmare, aliați esențiali pentru mulți diabetici, indiferent dacă sunt de tip
I sau de tip II. [2]

 DIABET DE TIP I (DEPENDENT DE INSULINĂ)

5
 Este forma autoimună a diabetului, care reprezintă 10% din totalul cazurilor de diabet și
apare cel mai adesea la tineri. Se datorează unui deficit genetic de insulină, hormonul
hipoglicemiant care scade nivelul de glucoză din sânge și, prin urmare, previne hiperglicemia
după mese. Această formă ireversibilă de diabet poate fi „vindecată” prin injecții cu insulină
administrate de mai multe ori pe zi.
Utilizarea unui glucometru pentru diabetul de tip I este, prin urmare, deosebit de utilă
pentru monitorizarea modificărilor nivelului de zahăr din sânge și adaptarea frecvenței injecțiilor
cu insulină în consecință. Terapia cu insulină slab gestionată poate provoca hipoglicemie în caz
de injecții excesive și, în cele mai severe cazuri, poate duce la comă diabetică. [2]
 DIABET DE TIP II (REZISTENT LA INSULINĂ)
Originea acestei forme de diabet nu este genetică, ci este legată de o perturbare a
asimilării carbohidraților, consecință directă a unui stil de viață slab (dietă prea bogată și
dezechilibrată, sedentarism, alcool, tutun etc.). Această formă de diabet afectează 5% (cel puțin)
din populația franceză și apare cel mai adesea în jurul vârstei de 65 de ani, deși sunt afectați tot
mai mulți tineri.
Schimbarea obiceiurilor de viață este adesea suficientă pentru a readuce glicemia în
normal. În cele mai severe cazuri, este prescrisă utilizarea medicamentelor și / sau a terapiei cu
insulină. În acest caz, glucometrul face posibilă monitorizarea eficacității tratamentelor și
adaptarea acestora. [2]
- GLUCOMETRUL CU BANDĂ
Acesta este modelul clasic. Acesta este compus dintr-un dispozitiv de prindere automată,
o bandă de testare și un cititor unde este afișat rezultatul, adică concentrația de glucoză din
sânge.
Acul dispozitivului de lance este folosit pentru a înțepa vârful degetului, picătura de
sânge colectată este plasată pe o bandă care este introdusă în cititor. Glucoza din sânge
reacționează cu o enzimă de pe bandă, care generează un curent electric a cărui intensitate este
proporțională cu cantitatea de glucoză prezentă. Rezultatul dă concentrația de glucoză în
miligrame pe decilitru. [2]
Benzile pe bază optică sunt în general construite cu diferite straturi care asigură o funcție
de suport, o funcție de reflectare, o funcție analitică și o funcție de împrăștiere a probei, așa cum
este ilustrat în Figura 3. Funcția de suport servește ca bază pentru reactivul uscat și poate
conține, de asemenea, funcția de reflectare.
În caz contrar, la formularea de reactiv uscat se adaugă materiale insolubile,
reflectorizante sau de împrăștiere, cum ar fi TiO2, BaS04, MgO sau ZnO. Funcția analitică
conține enzima activă. Schemele de reacție utilizate în mai multe produse comerciale sunt
descrise mai detaliat în paragrafele următoare.
Funcția de împrăștiere trebuie să disperseze rapid proba lateral după aplicare și să se
formeze rapid o concentrație uniformă a probei pe porțiunea activă analitic a benzii. Filme

6
umflabile și membrane semi- permeabile, în special lână din fibrăde sticlă, au fost folosite pentru
a răspândi și a separa plasma, de sângele integral. La formarea produsului de reacție colorat,
cantitatea de lumină difuză, reflectată din porțiunea analitică a benzii, scade conform următoarei
ecuații:

unde Iu este lumina reflectatăde la probă, Is este lumina reflectatăde la un standard și Rs este
reflectivitatea procentualăa standardului. Ecuația Kubelka-Munk oferă relația într-o formă mai
utilă.

(3)

unde C este concentrația, K este coeficientul de absorbție, S este coeficientul de împrăștiere și R

este reflectanța procentuală împărțită la 100. [1]

Fig 3. Funcțiile de bază ale unei benzi de testare bazate pe reflectanță. [1]

- CONTORUL ELECTRODULUI
Acest glucometru auto-mușcat este automat și funcționează fără bandă. Picătura de sânge
este analizată direct pe zona de eșantionare folosind electrozi unde declanșează aceeași reacție
chimică ca și pentru sistemul de bandă. Rezultatul obținut este mai precis și mai rapid, iar
cantitatea de sânge necesară pentru analiză este mai puțin importantă. [2]
Sistemele electrochimice se bazează pe reacția unui mediator activ electrochimic cu o
enzimă.
Mediatorul este oxidat la un electrod solid cu un potențial pozitiv aplicat. Electronii vor
curge între mediator și suprafața electrodului când se atinge o energie minimă. Energia

7
electronilor din mediator este fixată pe baza structurii chimice, dar energia electronilor din
electrodul solid se poate modifica prin aplicarea unei tensiuni între electrodul de lucru și un al
doilea electrod.
Viteza reacției de transfer de electroni între mediator și suprafața electrodului de lucru
este dată de ecuația Butler- Volmer [Bard ș i Faulkner, 1980]. Când potențialul este suficient de
mare, mediatorul care ajunge la electrod reacționează rapid și reacția devine controlatăde difuzie.
Curentul dintr-o reacție limitată de difuzie urmează ecuația Cottrell,

(4)

unde i este curent, n este numărul de electroni, F este constanta Faradays, A este aria
electrodului, C este concentrația, D este coeficientul de difuzie și t este timpul. Curentul dintr-o
reacție electrochimică controlată prin difuzie se va descompune ca rădăcină pătrată reciprocă a
timpului. Aceasta înseamnă că semnalul electro-chimic maxim apare la timp scurt, spre
deosebire de reacțiile de formare a culorii în care culoarea devine mai intensă în timp. Metoda
electrochimică se bazează pe măsurarea curentului de la transferul de electroni între electrod și
mediator. Cu toate acestea, atunci când un potențial este aplicat pentru prima dată la electrod,
momentele dipolare ale moleculelor de solvent se vor alinia cu câmpul electric de pe suprafața
electrodul care provoacă curgerea curentului. Astfel, la perioade foarte scurte acest curent de
încărcare interferează cu măsurarea analitică. Senzorii electrochimici aplică în general un
potențial suprafeței electrodului și măsoară curentul după ce curentul de încărcare a scăzut
suficient. Cu volume mici de probă, analiza coulometrică poate fi utilizată pentru a măsura
curentul necesar pentru consumul complet de glucoză. [1]
Cap. 3.1: Sistemul de monitorizare continuă

Fig 4. Sistemul de monitorizare continuă

Sistemele de monitorizare continuă a glicemiei nu măsoară nivelul glucozei din sânge, ci

din lichidul interstițial care se află în spațiul dintre celulele pielii. Glucoza tinde să circule din
vasele de sânge către țesuturile înconjurătoare. Nivelul de glucoză din lichidul interstițial este
similar celui din sânge, dar cu o întârziere de 10-15 minute. Aceasta înseamnă că orice creștere a
8
 nivelului glicemiei în circulația sangvină duce la o creștere și în lichidul interstițial, dar după 10-
15 minute. [3]

Iată cum funcționează:

 Kitul sistemului de monitorizare conține un dispozitiv special (aplicator) de implantare;

 Zonele comune de implantare sunt brațul, abdomenul, piciorul, zona lombară (deasupra feselor);
 Procesul de implantare nu este foarte dureros, dar disconfortul variază în funcție de sensibilitatea
individuală. Unele persoane simt doar o înțepătură ușoară, în timp ce altele au un disconfort mai
mare;
 Purtarea în sine a dispozitivului nu este dureroasă;
 Senzorul nu este afectat de contactul cu apa. El se fixează pe piele cu benzi adezive rezistente la
apă. Poți înota și poi face duș sau baie fără probleme pe durata purtării. Adezivul împiedică și
dezlipirea sau agățarea senzorului în timpul activităților de zi cu zi;
 Senzorii trebuie înlocuiți la intervale regulate pentru a asigura acuratețea și funcționarea
corespunzătoare a sistemului. În funcție de model, înlocuirea poate fi necesară la fiecare 7, 10 sau
14 zile. Fiecare producător are propriile recomandări privind durata de utilizare;
 Zona de implantare trebuie schimbată și ea periodic.

Un transmițător atașat senzorului trimite măsurătorile efectuate către un alt dispozitiv

capabil să capteze semnalul. El poate fi: smartphone, tabletă, cititor dedicat, pompa de insulină
(dacă senzorul este integrat cu o astfel de pompă).[4]

Iată cum funcționează:

 Receptorul sau dispozitiv de citire primește datele de la senzor și afișează în timp real valoarea
glicemiei;
 Sistemul de monitorizare continuă a glicemiei poate furniza alerte sau notificări în cazul în care
nivelul de glucoză scade sau crește peste limitele prestabilite;
 Dispozitivele moderne stochează toate aceste date și pot arăta fluctuațiile glicemice pe o perioadă
mai lungă de timp. Această informație ajută pacienții și medicii să înțeleagă modul în care
organismul reacționează la alimentație, activitate fizică, medicație și alți factori;

9
 Sistemele avansate de monitorizare continuă a glicemiei pot fi integrate cu pompe de insulină care
fac posibilă terapia automatizată. Aceasta înseamnă că, pe baza datelor primite de la senzorul
implantat sub piele, pompa de insulină poate ajusta automat doza de insulină pentru a menține
nivelul glicemiei în limitele normale.

Calibrarea
Sistemul de monitorizare continuă a glicemiei nu înlocuiește neapărat glucometrul
tradițional, care măsoară nivelul glicemiei printr-o înțepătură în deget. De câteva ori pe zi,
trebuie să-ți măsori nivelul de zahăr din sânge cu acest aparat pentru a compara valorile reale ale
glicemiei din sânge cu cele obținute de senzor din lichidul interstițal.
Valorile măsurate cu glucometrul se introduc în dispozitivul de citire al sistemului de
monitorizare continuă a glicemiei. Acesta va compara datele cu măsurătorile efectuate de senzor
și va ajusta algoritmul de funcționare pentru a asigura măsurători viitoare cât mai precise.
Procesul se numește calibrare și ajută la corectarea posibilelor abateri ale senzorului. Pentru o
calibrare corectă, este important să urmezi instrucțiunile producătorului și recomandările
medicului.
Unele sisteme de monitorizare continuă a glicemiei sunt concepute să funcționeze fără
calibrare manuală. Aceste sisteme cu autocalibrare utilizează algoritmi și tehnologii avansate
pentru a ajusta automat datele măsurate de senzor, fără a avea nevoie de măsurători obținute cu
un glucometru.
Unii senzori au o acuratețe mai mare decât alții, dar ea poate fi influențată și de factori
externi, cum ar fi gradul de deshidratare. Deshidratarea reduce cantitatea de lichid interstițial și
întârzie echilibrarea nivelului de glucoză cu cel din sânge. Anumite medicamente pot, de
asemenea, să scadă acuratețea măsurătorilor.
Decizia de a utiliza sistemul de monitorizare continuă a glicemiei trebuie luată împreună
cu medicul, în funcție de nevoile individuale, stilul de viață și modul în care fiecare persoană își
gestionează diabetul. [3]
Ca orice metoda inovativa aflata inca in perfectionare, monitorizarea continua a glicemiei
are si plusuri si minusuri:
(MINUS) Este important ca oricine hotareste sa achizitioneze un CGMS sa aiba asteptari
realiste ! Senzorul nu este pancreasul artificial, nu iti administreaza insulina, nici macar nu iti
spune cata insulina sa iti administrezi; nu inlocuieste complet intepaturile din deget pentru
glicemia capilara; poate emite alarme care iti intrerup somnul, poate afisa glicemii cu abatere
destul de mare fata de glicemia capilara, mai ales atunci cand glicemia creste/scade foarte rapid;
iti arata valori glicemice la care nu te asteptai ( varfurile glicemice postprandiale de pana la 300
mg/dl sunt prezente la 50-90 minute dupa masa, moment al zilei in care de obicei nu determinam
glicemia). In plus, nu “rezolva” singur abaterile glicemice, necesita bune cunostinte teoretice si
practice ale managementului diabetului dar si o buna comunicare cu medicul diabetolog din
“echipa” care sa permita ajustari “din mers” ale insulinei, dietei si exercitiului fizic. Toate

10
acestea sunt motive recunoscute de stress ce pot determina pacientii sa renunte la aceasta metoda
de monitorizare glicemica.
(PLUS) Folosirea zilnica a senzorului scade durata, frecventa si severitatea
hipoglicemiilor si ajuta la scaderea HbA1c (dovedit clinic mai ales la adulti) !
(MINUS)Costisitor, nu este oferit gratuit in cadrul sistemului de asigurari de sanatate din
tara noastra.
(PLUS)Dezvaluie tabloul complet al variabilitatii glicemiei, permitand ajustari corecte
ale dozelor de insulina si carbohidratilor.
(MINUS) Corespondenta intre valorile oferite de CGMS si valorile glicemiei capilare
este de aproximativ 87-90%. Nu trebuie uitata nici abaterea “permisa” a glucometrelor, fata de
glicemia plasmatica, de cca 10% , ce adauga si ea o variabila la imprecizia glicemiei oferite de
CGMS.
(PLUS) Studiile arata ca circa 70% dintre copii sufera cel putin un episod hipoglicemic
pe perioada noptii, durata acestuia putand atinge 50 minute. Monitorizarea continua a glicemiei
ofera o sansa de 3 ori mai mare decat glucometrul de a decela hipoglicemiile nocturne. [5]

Cap. 4: Criteriile de selecție

 Modul de eșantionare: prin autoinjecție sau senzor;

 Analiza probei suportă: benzi sau electrozi;
 Citirea rezultatului: ecranele sunt mai mari sau mai mici și mai mult sau mai puțin lizibile
în lumină naturală;
 Alimentare: prin baterii sau prin reîncărcare prin conexiune USB;
 Memorie: se pot salva până la 360 de rezultate și, în unele cazuri, se pot calcula medii;
 Calibrare: pentru fiecare nou lot de benzi, dispozitivul trebuie calibrat (prin introducerea
manuală a unui cod sau prin scanarea unui cod de bare), cu excepția benzilor cu cipuri
pentru care calibrarea se face automat la fiecare măsurare;
 Conectivitate: măsurătorile pentru unele modele de glucometre pot fi transferate pe un
computer sau smartphone prin USB sau Bluetooth;
 Sprijin de către mutuale.

Bibliografie

11
[1].https://brainmaster.com/software/pubs/brain/
The_Biomedical_Engineering_Handbook_.pdf
[2]. https://ro.healthy-food-near-me.com/glucometer-what-is-its-role-how-to-use-it/?
fbclid=IwAR3DdeOmrpRBL3MOEUt7l9PO7jACcrGgK3G9V51gmycXwwMWkrlSQ1
gDk40
[3]. https://medicool.ro/sistemul-de-monitorizare-continua-a-glicemiei-ce-este-si-ce-
avantaje-are-38594.html/amp?
fbclid=IwAR0Jyqh_YbtGIn5WIXU_tZ3bdjNxHWZGAqU9IPBhSyzVCbv-
85z1FewqAYc
[4].https://www.diabetzaharat.ro/senzori?
fbclid=IwAR2yfOyDoxhCMuDDf5syKDiqGcblg0SYV_qXxsFLX8a1QW85hFZhJVgY
OcQ
[5]. https://www.sprijinpentrudiabet.ro/index.php/utile/monitorizarea-glicemiei/item/272-
monitorizarea-continua-a-glicemiei

12