DE DEMULT…De Octavian Goga - Prelungiri ale romantismului si ale clasicismului

1. Incadrare in epoca:
La sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa disparitia lui Eminescu, literatura romana este marcata de
aparitia epigonismului eminescian, adica poetii nu reusesc sa se desprinda de formula estetica a poetului
national, iar operele lor devin imitatii fara prea mare valoare estetica. Revigorarea literaturii se realizeaza
prin operele poetilor transilvaneni, George Cosbuc si Octavian Goga, care se inspira din realitatile satului
transilvanean, realizand adevarate monografii lirice ale acestuia. Din operele lor, va evolua traditionalismul
interbelic.
Opera lui Octavian Goga nu poate fi incadrat strict intr-un curent literar, existand in poezia sa atat
influente clasice, cat mai ales romantice. Influenta romantica consta in cultivarea sentimentelor de jale si de
tristete, in inspirarea din natura si istorie si in cultivarea mesianismului poetic, adica a credintei ca poetul
trebuie sa fie vocea suferintelor neamului sau si astfel un mantuitor. Influența clasică poate consta în
cultivarea valorilor de bine, adevăr, dreptate și în stilul sobru și grav, prin portrete morale în care se
împletesc trăsături precum – vitejia, demnitatea, datoria si responsabilitatea fata de popor (preotul)
2. Apariție „De demult…” se încadrează în volumul ”Ne cheamă pământul”, din 1909. Incadrare in gen:
Poezia apartine lirismului obiectiv, existând un așa-zis fir narativ și simboluri : cei patru tarani si preotul
satului, care devin ipostaze ale eului liric. Preotul simbolizează credința, cel care în lumea satului este
dator să sprijine obtinerea dreptății sociale si eliberarea natională, iar cei 4 tarani și mesagerul simbolizeaza
poporul cu o existenta grea, dar care nu renunță la a lupta pentru drepturile lor. Discursul liric construit la
persoana a 3 a sugerează absența intimității și tendinta de generalizare proprie clasicismului.
3. Ca specie, poezia este o ELEGIE, fiind cultivate sentimente de jale si de tristete, provocate de situatia
grea a romanilor din spatiul evocat, Transilvania.
4. Tema o reprezinta suferintele provocate de injustitiile sociale, dar si increderea in gasirea unei solutii /
mântuiri / izbăviri. Este, astfel, o temă națională și socială, exprimând imaginea satului cuprins de jale,
nefericirea unei comunități.
5. Comentarea titlului: Titlul sugereaza un imaginar specific romantic, evocand un timp al trecutului, iar la
nivelul semnelor de punctuatie, punctele de suspensie sugereaza tristetea si suferinta acelor vremuri.
6. Compozitia: Poezia este structurata in versuri pereche, remarcandu-se impartirea in patru secvente
poetice. I (1-4) Incipitul poeziei prezinta imaginea auditiva a clopotelor, care introduce o atmosfera sobra si
sentimentul sacrului. Imaginea celor patru oameni adunati la casa preotului evidentiaza o atmosfera de
taina. Preotul este una dintre figurile emblematice ale liricii lui Goga, el este sfatuitorul celor napastuiti si
cel care le da increderea si imboldul intr-o lume mai buna. Atât cele doua lumanari, cat si atmosfera
nocturna contribuie la conturarea ideii de taina. Astfel, titlul și incipitul fac parte din imaginarul poetic
romantic.
II (5-20) Versurile compun o scrisoare, conceputa si scrisa de preot in numele tuturor si care se adreseaza
imparatului pentru a-i cere sprijin in rezolvarea unor grave injustitii: pamanturi confiscate, lipsa drepturilor,
uciderea unuia dintre tarani. In scrisoare se adopta un stil sobru si echilibrat. Prezentarea anumitor elemente
sub forma acestei epistole este un procedeu de natura clasica. Sentimentele de suferinta, de revolta si
patriotismul sunt influente ale liricii romantice.
III (21-24) Imaginarului nocturn ii ia locul cel diurn, semn ca sfatul si conceperea scrisorii durase timp
indelungat. Imaginea ferestrei si a zorilor de zi sugereaza speranta si increderea intr-o rezolvare a gravelor
probleme.
IV (25-34) Ultimele versuri creeaza finalul acestui ceremonial, prin care unul dintre tarani, Radu Roata este
trimis cu mesajul catre imparat.
„De demult…” de Octavian Goga este o poezie reprezentativă pentru literatura română a
începutului de secol al XX-lea, conținând trăsături care dovedesc prelungirea romantismului în literatura
română. Sentimentul dominant este patriotismul, poetul exprimându-și credința în eliberarea națională și
obținerea dreptății sociale, în spațiul transilvănean, în care românii au fost greu încercați de dominația
austro-ungară. De asemenea, se observă spiritul mesianic, specific romantic, prin care este sugerată
încrederea într-o izbăvire socială. Cadrul nocturn evocat completează trăsăturile romantice, iar sentimentul
de jale capătă proporții cosmice.
Prin opera sa, Octavian Goga a realizat o adevărată monografie lirică a spațiului transilvănean,
dovedind că poetul trebuie să fie un profet al neamului său, a cărui principală misiune este să sprijine
izbăvirea de suferințe a poporului.
 De demult... de Octavian Goga

Tot mai rar s-aud în noapte clopotele de la strungă...

Patru inşi la popa-n casă ţin azi sfat de vreme lungă.

Într-un sfeşnic ard pe masă două lumânări de ceară,

Plin de grije, peană nouă moaie popa-n călimară:

"Patru juzi din patru sate, de la Murăş mai la vale,

Cu supunere se-nchină astăzi înălţimii-tale,

Luminate împărate! Scriem carte cu-ntristare,

Ne-au luat păşunea domnii, fără lege şi-ntrebare...

Semne-avem, şi-n miezuine i le-au fost pus de mult bătrânii,

De pe când în ţara asta numai noi eram stăpânii...

Nu mai sunt acum pe câmpuri, toate le-a sfărmat duşmanul,

Şi pe Ionuţ al Floarii ni l-au prăpădit, sărmanul.

Ne mor vitele-n ogradă şi ni-e jale nouă foarte

Şi, -nălţate împărate, noi n-am vrea să facem moarte!

Dar ne vrem moşia noastră, vrem şi pentru mort dreptate!

Ale înălţimii-tale slugi supuse şi plecate,

Am trimis această carte şi, precum ca să se ştie,

Scris-am eu, popa Istrate, în ziua de Sfânt-Ilie.

Iar noi patru juzi cu toţii nu ştim slova şi scrisoarea,

Punem degetul pe cruce şi-ntărim şi noi plânsoarea. "

La fereastră-s zori de ziuă şi pătrund încet în casă,

Juzii, treji de gânduri grele, stau cu coatele pe masă.

O nădejde luminează feţele nemângâiete;

A-ntărit scrisoarea popa: la tot colţul o pecete.

Moş Istrate se ridică şi, cu mâna tremurată,

Pune cartea în năframă, de trei ori împăturată...

Înţolit de drum, jitarul Radu Roată se iveşte,

Vechi căprar din cătănie, ştie carte pe nemţeşte.

El aşază-n sân răvaşul şi sărută mâna popii,

Juzii strâng o dată mâna, le mijesc în gene stropii.

Stau cu popa-n pragul porţii, ochii lor spre drum se-ndreaptă

Când, cu traista subsuoară şi toiagu-n mâna dreaptă,

În sclipirea dimineţii, care rumeneşte satul,

Radu Roată pleacă-n lume, cu scrïsoare la-mpăratul.