Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Cercetarea și interpretarea la fața locului a urmelor de mâini (accent pe metodele fizice,


chimice, optice de relevare)Urma papilară, indiferent că este a degetelor, a palmei sau
a întregii mâini, seformează prin contactul direct al acesteia fie cu o suprafață, fie cu un
obiect oarecare. Înfuncție de modul de formare, ele se pot prezenta astfel: urme de mâini
statice și dinamice,urme de suprafață sau de adâncime și urme de mâini vizibile sau latente.
Descoperirea urmelor de mâini presupune în primul rând o căutare sistematică a lor,în funcție
de natura locului și de modul de săvârșire a faptei. Căutarea urmelor papilare poateîncepe din
locul în care se presupune că a intrat infractorul, prin cercetarea clanțelor ușii, aîncuietorilor,
comutatorului, etc. Dacă s-a pătruns prin spargerea geamului, cioburile acestuiapăstrează în
condiții bune urmele crestelor papilare. De asemenea, obiectele de porțelan șisticlă, suprafețele
metalice, mobilier, suprafețele relativ zgrunțuroase, gulerele, manșetele decămăși pot reține
urme în condiții bune. În situația în care infractorul a folosit mănuși, trebuiesă reținem faptul că
și aceste mănuși pot crea urme specifice.Stabilirea vechimii urmelor de mâini se face în funcție
de factori variați și esteuneori relativă. Astfel, urmele de porțelan, sticlă, suprafețe netede,
lustruite sau lăcuite pot fipăstrate chiar ani de zile, în vreme ce hârtia le pastrează câteva ore, în
funcție de calitatea ei.În primele momente ale cercetării, stabilirea vechimii urmelor este
absolut necesarăpentru alegerea mijloacelor adecvate de revelare – de ex. revelarea unei urme
proaspete decca. 1 oră, prin prăfuire, poate să conducă la alterarea urmei, datorită
îmbâcsirii.Procedee de revelare a urmelor de mâini latente:
ØRevelarea prin metode fizice – constă în pulverizarea de prafuri sau pudre
cugranulație foarte fină pe obiectul ori suprafețele purtătoare de urme. -substanțele sau
amestecul de substanțe folosite în relevare trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiții: să
fie în contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma să prezinte o aderență selectivă,
numai la materia din urmă, și nu la întregulsuport, pentru a evita îmbâcsirea urmei sau
estomparea detaliilorcaracteristice -substanțele frecvent utilizate în practică sunt: ceruza,
negrul de fum, roșul SudanIII, argentoratul (pulbere de aluminiu), miniul de plumb, oxidul de
cupru, praful dexerox (acești revelatori, considerați tradiționali, se folosesc pe suprafețe netede)
-revelarea urmelor papilare pe suprafețe multicolore se realizează cu substanțefluorescente,
de tipul pudrei fluorescente, activate sub acțiunea radiațiilor UV-răspândirea, ca și
îndepărtarea pudrelor de relevare de pe obiect, se fac prinintermediul unei pensule fine din
păr de veveriță, puf de struț sau fibre de carbon -pentru pudrare se mai folosesc și
pulverizatoare speciale sau sprayuri, îndeosebi pesuprafețe mari
ØRevelarea prin metode chimice – metodele chimice de revelare a urmelor papilarelatente se
bazează pe reacţia dintre anumite substanţe chimice şi componenteletranspiraţiei
(săruri, aminoacizi etc.). În funcţie de particularităţile lor, aceste metodepot fi structurate astfel:
revelarea prin vapori de iod (aburire) realizată prin intermediul unui dispozitivsimplu de
vaporizare, iodul metalic fiind foarte volatil. Reacția dintre vaporiide iod și componentele din
sudoarea depusă în urmă determină apariția uneicolorații specifice ·revelarea cu reactivi
chimici propriu-ziși, de genul ninhidrinei, nitratului deargint, rodamina B (ultimele 2 fiind
folosite și în organizarea capcanelorcriminalistice), reactivul DEMAC
ØRevelarea urmelor de mâini pe pielea umană – este în prezent posibilă tot datorităreacțiilor
chimice, care dau cele mai bune rezultate, cu toate că s-au făcut încercări șicu radiații röentgen
sau cu iod. Metoda este aplicată în vederea descoperirii urmelor demâini pe piele de către
organele judiciare.
ØRevelarea prin metode optice: a) locul central îl ocupă folosirea laserului (laser de argon),
radiația fiind proiectatălateral oblic, sub un unghi de cca. 45˚, determinând apariția unei
fluorescențespecifice anumitor substanțe secretate de glandele sebacee (riboflavina).
Procedeulnu este distructiv, putând fi reluat de mai multe ori. b) o altă metodă optică =
disperia luminoasă a unei raze de lumină incidentă,proiectată spre suprafețele
purtătoare de urmă. Imaginea se obține prin intermediulunor fibre electronice. Fixarea urmelor
de mâini:
Din punct de vedere procedural, principalul mijloc defixare a urmelor îl reprezintă procesul-
verbal. Fixarea în acest document presupuneconsemnarea exactă, precisă și detaliată a
metodelor de revelare întrebuințate, a locului în careau fost descoperite și a raportului de
poziție față de obiectele principale. Din punct de vederetehnic criminalistic, fixarea presupune
în primul rând fotografierea urmelor atât în cadrulgeneral al locului faptei, cât și în calitatea lor
de obiecte principale.
Fotografiile se executădupă revelarea urmelor latente, câteodată chiar înainte, dacă există
pericolul degradării.Printre procedeele de fixare a urmelor, se mai numără schițele și desenele
întocmite la fațalocului și care se anexează procesului-verbal.Ridicarea urmelor de mâini se
poate realiza fie prin transferarea pe peliculă adezivăspecială, fie prin efectuarea unui mulaj:
1. Transferarea pe peliculă adezivă (denumită folio) se face după revelarea
șifotografierea urmelor. Foliile adezive pot fi transparente, albe sau negre, alegerea lorfiind în
funcție de culoarea urmei.
2. Ridicarea cu ajutorul mulajelor se realizează în cazul urmelor de adâncime,
dupăfotografierea prealabilă a lor
3. Transportarea obiectelor putătoare de urmă impune respectarea unor cerințe
demanipulare și ambalare vizând prevenirea distrugerii sau alterării urmelor. Interpretarea la
faţa locului a urmelor de mâini - realizată şi cu concursul specialistuluicriminalist, are drept scop
obţinerea unor informaţii preliminare asupra obiectului creator deurmă sau a persoanei
infractorului, a activităţilor desfăşurate de acesta, ca şi a succesiuniioperaţiilor.
2.Cercetarea criminalistică la fața locului a urmelor de picioare (urmele in adancime, efectuarea
mulajelor, interpretarea elementelor cararilor de urme)ØDescoperirea urmelor de
picioare:Datorită naturii lor, urmele de picioar

S-ar putea să vă placă și