Mocanu Adrian

Gr 1MR521

INVESTIGAREA AUTOMOBILELOR DETERIORATE PRIN

INCENDIERE

Studii privind incendiile în automobile şi dezvoltarea arderii

DeHaan şi colaboratorii [1] au descris experimente în care s-au efectuat măsurări

referitoare la modul în care ard ţesuturile animalelor (porci) în diferite condiţii ce pot fi imaginate
pe scena unui incendiu. Ei au demonstrat că ţesutul animal poate arde într-o flacără fierbinte dar
bine localizată, alimentată de un strat de grăsime absorbită într-un substrat poros (acţionând ca un
fitil într-o lampă alimentată cu petrol). Au rezultat date termodinamice extensive şi implicaţii ale
modului în care se consumă corpul uman în incendiu.
Într-un număr limitat de cazuri mortale prin incendii in clădiri au fost raportate arsuri profunde
ale torsului uman, în timp ce suprafeţele combustibile ale clădirilor şi mobilierului au prezentate
urme uşoare de ardere. Astfel de cazuri au fost catalogate incorect ca fiind explicate prin fenomen
de „ardere spontană” a\ corpului uman.
Observaţiile efectuate de Bohnert şi colaboratorii [2] au observat şi documentat modificările
produse pe durata incinerării a 15 cadavre nedisecate. Ei au găsit că durata medie pentru arderea
completă este de 2,3 ore.

DeHaan [3] a descris fenomenele de ardere în 10 cazuri diferite, în compartimente închise

mobilate găsind că evoluţia temperaturii degajate s-a situate în plaja 9800 - 10400C, iar această
plajă a fost găsită la nivelul podelei, dar şi la nivelul tavanului, indiferent dacă s-au folosit sau nu
lichide inflamabile ca acceleratoare de ardere. S-au demontat astfel teoriile neştiinţifice despre
focurile întreţinute de lichide inflamabile ce ar trebui să elibereze totdeauna căldură mai
mare decât combustibilii obişnuiţi, ca şi cele despre explicarea arderii podelelor ce s-ar datora
unor lichide combustibile.
Lapina şi Sokalski [4] au dezvoltat un model pentru estimarea duratei necesare scurgerii de
propan care să poată produce o concentraţie volumetrică egală cu limita inferioară de explozie a
amestecului propan/aer.
Paul [5] a publicat un raport despre testele de determinare a aprinderii şi arderii ulterioare a
materialelor din plastic, cauciuc şi textile. Raportul conţine date despre dimensiunea flăcării,
despre viteza degajării căldurii, despre formarea fumului, despre toxicitatea şi corosivitatea
gazelor de ardere a acestor materiale.

a) Studii dedicate incendiilor generate de sistemul electric

O proporţie semnificativă a incendierilor accidentale ale automobilelor se datorează defecţiunilor
de natură electrică şi a celor legate de sistemul de aprindere al motoarelor cu aprindere prin
scânteie.
Babrauskas [6] a făcut o trecere în revistă a celor mai recente şi pertinente studii în domeniu şi a
conchis că cele mai multe dintre lucrări sunt publicate în limba japoneză. O mare parte a
lucrărilor se referă la necesitatea introducerii unor dispozitive de protecţie la scurt circuit electric,
care să prevină topirea izolaţiilor conductoarelor şi a arderii materialului lor. Un astfel de
dispozitiv analizat de DeWitt şi Adams [7] se bazează pe principii termo - magnetice, iar o altă
categorie o constituie protectoarele din categoria GFI (Ground Fault Interrupters), al căror
principiu de funcţionare e împrumutat din tehnica protecţiei electricienilor la electrocutare (o
parte din curenţii de mare intensitate trece direct „la masă”, pentru a ocoli traseul corespunzător
„corpului electricianului”).
Goodson [8] a subliniat o deficienţă capitală a unui sistem de protecţie la variaţia tensiunilor
înalte din sistemul de aprindere al motoarelor cu aprindere prin scânteie (sistem MOV = Metal
Oxide Varistors), sistem ce devine generator de incendiu, în anumite condiţii. Varistorul de tip
oxid metalic (MOV) se poate defecta uneori, iar tensiunile mari ce apar în sistemul considerat ca
protejat, ionizează aerul ambiental şi astfel apar descărcări sub forma unui arc voltaic ce
poate aprinde izolaţia cablajelor de înaltă tensiune.
Hagimoto şi colaboratorii [4] au investigat caracteristicile acestor descărcări electrice
necontrolate şi influenţa lor asupra materialelor electroizolante din PVC.
Multe alte cercetări s-au concentrat asupra altor surse susceptibile de a genera incendii în sistemul
de aprindere. O astfel de sursă este considerat contactul între borna metalică a bujiei şi protectorul
cablului de înaltă tensiune, care implică un proces de îmbătrânire (început de carbonizare locală)
şi de modificare în timp a proprietăţilor electroizolante a protectorului (Ashizawa [10], Crawford
[11]).

b. Studii dedicate incendiilor de natură non electrică

Ţigaretele aprinse pot aprinde materiale ce prezintă capacitatea de a arde mocnit, în timp ce
materialele solide obişnuite nu pot fi aprinse direct cu ajutorul unei astfel de surse. Mecanismele
aprinderii corpurilor solide de la ţigarete, procesele arderii înăbuşite ulterioare şi a trecerii de la
arderea înăbuşită la arderea cu flacără au fost discutate de Holleyhead [15].

Cauze electrice
Preocupările legate de protecţia la incendiile generate de scânteile date de sistemele electrice au
începuturile în anul 1915, în Anglia, urmare a unei explozii dintr-o mină, produsă în 1912 prin
scurt circuit electric. Primul standard referitor la condiţiile normale de funcţionare, la
suprasolicitări şi la testarea echipamentului electric auto este cel elaborat în Anglia, în anul 1945.
Pentru ca instalaţia electric să fie integral sigură din punctul de vedere al incendierii e necesară
limitarea energiei eliberate de circuite la limita la care nu poate fi aprins amestecul de
benzină şi aer, chiar în cele mai favorabile condiţii ambientale.
Deşi unele componente sunt bine reglementate din punctul de vedere al protecţiei la foc în cazul
aplicaţiilor industriale şi casnice, pentru utilizarea pe automobile nu s-au aplicat aceleaşi reguli
stricte de limitare a lor.
Circuitele electrice folosite în instalaţia electrică a automobilului pot fi caracterizate drept circuite
cu “intensitate mare a curenţilor”. In astfel de circuite, îndeosebi la care şasiul autoturismului
constituie conductorul de masă, o atingere a conductorului legat la borna “plus” conduce la “scurt
circuit”, la rândul lui generatorul unei scântei, sau sursa degajării unei mari cantităţi de căldură
(când contactul de scurt-circuitare e îndelungat) ce poate topi învelişul izolator al conductorului
(care degenerează în flacără), puterea electrică pusă în joc fiind de 1 kW, sau chiar mai mult.
Chiar dacă circuitul este protejat de siguranţe fuzibile, se poate degaja o cantitate însemnată de
căldură, fără distrugerea fuzibilului. Uneori circuitele au siguranţe care suportă curenţi de 30 A şi
chiar mai mari (cantitatea de căldură generată electric poate atinge 400 W, fără arderea
fuzibilului).
Bateria de acumulatori e considerată sursa cea mai periculoasă de producer a incendiului post
impact, dintre toate sursele electrice. Amplasarea bateriei fără dispozitive solide de ancorare, în
compartimentul motor din faţă, poate conduce la desprinderea ei chiar la coliziuni minore.
Ancorarea laterală introdusă din considerente de evitare a coroziunii ancorelor superioare este
chiar mai dezavantajoasă în caz de impact (din punctul de vedere al generării unor scântei).
Bateria de acumulatori este capabilă să furnizeze curent (şi să genereze scântei) chiar după ce a
fost spartă. Toate cablurile legate „permanent” la bornele bateriei (alternatorul cu releul său,
demarorul) constituie surse potenţiale de incendiere.

Sistemul de alimentare
Deşi statisticile nu o arată, un număr important de incendieri de automobile sunt probabil
datorate instalaţiei de alimentare. La presiune atmosferică normală şi la amestec de aer şi benzină
de tip stoichiometric, vaporii de benzină fără TEP se autoaprind la temperatura de 400 0C. Pe
măsură ce temperatura conductei de evacuare creşte peste 400 0C, se măreşte riscul iniţierii unui
incendiu, dacă apare o scurgere de benzină ce vine în contact cu tubulatura de evacuare (benzina
scursă din conductă secţionată, recuperator de vapori spart, pompa de alimentare spartă,
etc). Unele statistici arată că în 4% din cazuri de incendieri sunt datorate deteriorării
componentelor sistemului de alimentare cu benzină. Se menţionează că pentru declanşarea
arderii, benzina trebuie să se afle în stare de vapori (fenomen ce apare la temperaturi sub 0 0C).
Cele mai multe incendieri datorate defectărilor instalaţiei de alimentare aparţin autocamioanelor,
chiar dacă inflamabilitatea motorinei e mai slabă decât cea a benzinei.

Incendierea automobilului datorita scurgerilor de antigel

Incendiile generate de defecţiuni ale instalaţiei de răcire se pot datorata proporţiei

exagerate de etilen glicon în lichidul de răcire şi depind de natura distribuţiei vaporilor şi de
prezenţa unei surse de aprindere în compartimentul motor.
Etilen gliconul este un lichid inflamabil, cu punct de autoaprindere de circa 3560 C. Proporţia de
amestec cu apa distilată este de circa 50/50, de aceea aprinderea acestui amestec e greu de realizat
(din cauza prezenţei apei). Dacă motorul este încălzit, iar etanşeitatea sistemului de răcire nu e
asigurată, apa din amestec se poate evapora, iar picăturile/vaporii de glicol pot să atingă starea de
inflamare. Sursele obişnuite de aprindere în compartimentul motor sunt suprafeţele încinse
(tubulatura de evacuare a gazelor arse) şi componentele electrice (relee, distribuitorul şi fişele de
înaltă tensiune ale bujiilor). Accidentele rutiere în care sunt implicate automobile pot provoca
spargerea furtunurilor instalaţiei de răcire, ceea ce facilitează apariţia pericolului incendierii de la
etilen glicon. Fig. 9.2 arată un autoturism ce a ars în timp ce era condus către locuinţa
proprietarului, de la un atelier de reparat radiatoare. Mecanicul a scurs lichidul vechi de răcire şi
l-a înlocuit cu altul nou. După parcurgerea câtorva kilometri, şoferul a simţit degajare de fum sub
capotă. Fig. 9.3 confirmă faptul că focul a debutat în compartimentul motor, iar săgeata indică
faptul că buşonul radiatorului s-a desprins, probabil datorită faptului că nu a fost fixat cu atenţie
în atelier. Este evident că un incendiu de o astfel de intensitate nu ar putea produce „dispariţia”
buşonului prin ardere şi nici nu au existat motive ca acesta să se poată desprinde. Lipsa buşonului
a condus la atingerea punctului de fierbere, presiunea lichidului fiind redusă. Apa fierbe la circa
100 0C, iar etilen gliconul la temperaturi de peste 190 0C. După evaporarea apei, vaporii de glicon
au ajuns pe suprafeţe încinse şi au generat aprinderea.

Integritatea habitaclului
Nu se cunosc situaţii de „proiectare a benzinei în habitaclu”, iar protecţia imediată a celor din
habitaclu e asigurată de ferestrele închise şi de peretele metallic denumit „perete anti foc”.
Prima sursă de încălzire a incintei habitaclului este radiaţia permisă de spaţiul vitrat al
habitaclului. Numai un sfert din radiaţia termică poate trece prin geamuri, dar există potenţial de
absorbţie integrală a ei (transmisibilitate nulă). Se cunosc două căi de reducere a radiaţiei căldurii
către habitaclu:
- includerea în toate suprafeţele nevitrate a unui component metalic cu rol
de perete anti foc, având grad mare de izolare termică;
- folosirea unei sticle dublu laminate pentru lunetă (geamul spate).
Materialele folosite pentru izolarea fonică şi termică sunt de natură să sporească masa
automobilului, iar cele mai cunoscute, bazate pe asfalt şi fibre textile sunt ieftine, dar destul de
inflamabile, astfel că reduc şansele de scăpare în cazul automobilului care începe să ardă. Dacă
după impact se produc împroşcări de combustibil presurizat din instalaţia de alimentare, către
suprafeţele acestor materiale, acestea pot întreţine arderea. Aceste deficienţe au fost corectate prin
adoptarea unor materiale de tip „spume” foarte puţin dense şi foarte rezistente la inflamare.

Peretele anti foc şi panoul de bord

Cel mai răspândit mod de dispunere a motorului în faţă a condus la generalizarea soluţiei
peretelui despărţitor dintre compartimentul motor şi habitaclu. Funcţia declarată a acestui perete
este aceea de izolare a ocupanţilor de gazele emise de motor şi de căldura degajată de motor şi de
instalaţiile lui auxiliare

Investigarea incendiilor suspectate a fi provocate intenţionat

O categorie aparte de incendii sunt cele intenţionat provocate (fie că

automobilul a fost furat, iar după devalizare a fost incendiat de către hoţ, fie că e
vorba despre un automobil incendiat de proprietar pentru a încasa asigurarea).
Investigatorul poate avea următoarele indicii despre posibilitatea unui incendiu
intenţionat provocat:
- sesizarea urmelor de lichide inflamabile în habitaclu;
- proprietarul a declarat furtul automobilului;
- lipsa unor instalaţii şi componente relativ scumpe (instalaţie audio
stereofonică, roţi cu jante din aliaje uşoare);

- automobilul părăsit într-o zonă depărtată de garaj, de drumuri intens

circulate;
- asigurarea automobilului a fost supra evaluată;
- proprietarul declară că automobilul se afla în mişcare şi a ars cu flăcări.
Este neobişnuit ca un automobil în mişcare să ardă cu flăcări, deoarece:
- defecţiunile electrice dezvoltă fum şi sunt depistate înainte de apariţia
flăcărilor;
- automobilul este răcit intens de curentul de aer generat de deplasare;
- nu se pot produce acumulări de vapori inflamabili într-un automobil în
mişcare;
- focurile accidentale în habitaclu vor fi recunoscute încă de la iniţiere.
In cele mai frecvente situaţii, incendiul poate să înceapă când automobilul se
opreşte, dacă prezintă defecţiuni ale sistemului de alimentare cu combustibil şi/sau
ale instalaţiei electrice. În compartimentul motorului se pot acumula vaporii
inflamabili de combustibil, iar efectul răcirii prin deplasarea automobilului
încetează. Probabil că aprinderea are loc la puţin timp după oprire, dezvoltându-se
rapid datorită prezentei combustibilului în cantităţi destul de mari în acest
compartiment.
Studii statistice efectuate în Anglia arată că numai 1% dintre accidentele
rutiere sunt urmate de incendii, iar dintre acestea, cele mai multe sunt caracterizate
de spargerea rezervorului de combustibil, desprinderea buşonului ori secţionarea
conductelor rezervorului.
Pentru micşorarea riscurilor de eroare, investigarea trebuie să lămurească
următoarele aspecte:
- când a fost condus ultima oară automobilul;
- unde a fost parcat;
- dacă a fost parcat în condiţii de siguranţa (uşile închise);
- dacă în interior au existat lucruri de valoare;
- dacă se cunoşteau eventuale defecţiuni sau disfuncţii ale unor sisteme.
Automobilele sunt relativ compacte, comparativ cu cantitatea mare a
conţinutului energetic din combustibilul stocat la bordul lui. Incendiul se poate
dezvolta rapid, până la desăvârşirea arderii complete în unele situaţii. Cheia
investigării este posibilitatea stabilirii originii incendiului (în compartimentul
motor, în habitaclu, ori în alte diferite părţi ale automobilului). Propagarea
incendiului între compartimentele automobilului se face cu întârziere mare, iar
compartimentul sursa ar trebui să fie evident.
Localizarea compartimentului de origine a incendiului necesită o atentă
examinare pentru a remarca următoarele:
- conductele de plastic sunt parţial arse, sau arse complet;
- vopseaua este un bun indicator al propagării incendiului în compartimentul
de origine, gradul de distrugere a ei indicând temperatura, iar forma ariei arse
furnizând indicaţii despre ventilare;

- elementele metalice de asamblare a conductelor - supapele de sens – pot constitui

martori buni despre originea incendiului. Dacă acestea sunt topite sau puternic deformate, vor
indica o puternică degajare de căldură.
Este necesară culegerea de mostre de sol de sub zonele care au deteriorate mai intens solul în
porţiunea de sub roţi, urme de pe diferite componente ale motorului. Examinarea împrejurimilor
locului unde a ars automobilului poate releva prezenţa unor urme de combustibil imprimate pe
traiectoria automobilului.
Incendiul iniţiat în habitaclu se poate propaga rapid dacă există condiţii bune de ventilare. O
cantitate mare de fum negru ce însoţeşte o flacără puternică se datorează arderii materialelor
plastice din acest compartiment, ci nu neapărat prezenţei unui lichid inflamabil. Totuşi, trebuie să
se menţioneze că o aprindere accidentală în habitaclu este puţin probabilă. Dacă uşile şi
geamurile au fost închise, ventilaţia este insuficientă pentru întreţinerea arderii (habitaclul se
umple cu fum).