1.

Ce este sudarea

Procedura de sudare inseamna unirea prin fuziune a doua piese sau

materiale din metal sau din polimeri (materiale termoplastice), la
temperaturi foarte ridicate. Sudura se poate face in doua feluri: cu sau fara
utilizarea unui material de adaos, iar atunci cand imbinarea celor doua
materiale se face prin topirea lor, procedeul se numeste sudare prin topire.
Materialul adaos este folosit in cazul in care piesele care trebuie imbinate nu
au aceleasi proprietati fizice si chimice - de regula cand e vorba despre
metale sau aliaje diferite. Materialul de adaos mai poate fi folosit si in cazul
in care rosturile de sudura - spatii lasate intre piesele care trebuie imbinate -
sunt de dimensiuni mai mari.

Tipuri de materiale ce pot fi sudate

In functie de elementele de baza din care sunt formate piesele ce trebuie
sudate, acestea se impart in urmatoarele categorii:

 Oteluri

 Otel inoxidabil

 Aluminiu si aliajele sale

 Nichel si aliajele sale

 Cuprul si aliajele sale

 Titan si aliajele sale

 Fonta

Sudarea metalelor este o procedura care a inlocuit metodele mai vechi de

imbinare a materialelor, cum ar fi nituirea. Iata care sunt avantajele si
dezavantajele acestei proceduri:
Avantajele sudarii materialelor
  Sudarea permite imbinarea eficienta a materialelor de
constructie si o integritate sporita

 Sudarea poate fi efectuata cu usurinta, cu utilaje portabile, atat

la interior, cat si la exterior

 Imbinarile prin sudura continua sunt etanse

 Materialele si piesele imbinate prin sudura sunt mai eficiente si

arata mai bine decat cele nituite

 Sudarea se poate face printr-o varietate larga de metode si

proceduri

 Costurile sunt, de obicei, rezonabile

 Procedura de sudare poate fi atat manuala, cat si automata

 Sudarea poate fi facuta eficient si in spatii inguste

Dezavantajele sudarii materialelor

 Dezasamblarea imbinarilor efectuate prin sudura nu poate fi

facuta fara distrugerea unor piese de detaliu

 Caldura eliberata in timpul sudurii poate duce la degradarea

proprietatilor de baza ale materialelor

 Caldura eliberata poate duce si la distorsiunea materialelor

imbinate

 Echipamentul de sudura poate fi costisitor

 In timpul sudarii sunt eliminate cantitati mari de reziduuri, fum si

raze ultraviolete care sunt periculoase pentru om

 Pregatirea rosturilor pentru sudare poate fi laborioasa

2. Tipuri de sudare in functie de energia folosita

a. Sudarea cu energie electrica

 cu arc electric

 cu plasma

 cu fascicul de electroni

 prin rezistenta electrica

 cu ajutorul curentilor de inalta frecventa

 cu fascicul de fotoni (sudarea laser)

b. Sudarea cu energie chimica

 cu flacara

 sudarea alumino-termica

 sudarea in foc de forja

 prin explozie

c. Sudarea cu energie mecanica

 prin frecare

 prin percutie

 cu ultrasunete

 prin presiune la rece

3. Procedeele de sudare

In functie de utilizarea sau nu a materialelor de adaos, de starea pieselor

care sunt sudate si de utilajele folosite, sudarea se imparte in doua mari
categorii:
Sudarea prin topire
Se face cu materiale de adaos. Acestea, impreuna cu marginile pieselor care
sunt imbinate, formeaza o asa-numita baie de sudura - un amestec de
metale care, prin racire, va forma imbinarea propriu-zisa intre materiale, mai
numita si cusatura sudata.
In cazul sudarii prin topire se recomanda ca suprafata care este supusa
procesului sa fie cat mai restransa, ca sa nu afecteze proprietatile fizice si
chimice ale materialelor imbinate.
Sudarea in stare solida
Se face fara utilizarea unor materiale de adaos. Piesele sunt imbinate prin
presiune, in stare solida. Aceasta procedura de sudare se poate face cu sau
fara incalzirea pieselor care trebuie imbinate.
Pe langa cele doua mari categorii de mai sus, mai sunt prevazute alte cateva
procedee de sudare si conexe:

 Procedee de lipire a metalelor - in aceasta categorie intra

cositorirea (lipirea moale) si brazarea (lipirea tare)

 Metode conexe sudarii - folosesc aceleasi principii ale sudarii,

insa nu realizeaza imbinari intre doua piese. În aceasta categorie intra
taierea termica, metalizarea si sudarea de incarcare.

4. Sudarea prin topire

Sudarea cu electrod invelit - sudarea SEI

Mai cunoscut si ca sudare manuala electrica, acest procedeu este cel mai
raspandit la nivel mondial. Modalitatea de operare este foarte
simpla, aparatul de sudura este simplu de utilizat, iar sudarea propriu-zisa nu
necesita experienta extinsa in domeniu.
In timpul sudarii cu electrod invelit, arcul electric se produce intre electrodul
adus in contact si apoi retras de pe materialul care trebuie imbinat.
Descarcarea electrica topeste piesele de sudat si electrodul in baia de metal
topit, iar invelisul electrodului - care este un compus de minerale sau alte
substante - degaja un nor de fum care protejeaza sudura de atmosfera.
Sudarea cu electrod in mediu de gaz protector - sudarea MIG/MAG
Este o metoda de sudare dezvoltata din sudarea cu electrod invelit.
Procedura este similara, principala diferenta este ca electrodul nu mai este
invelit, iar sudarea se desfasoara intr-un mediu de gaz protector, eliberat de
aparatul de sudura.
In functie de gazele folosite pentru crearea mediului de sudare, procedeul
poate fi:

 sudare MIG - foloseste gaze inerte, cum ar fi argonul, heliul sau

un amestec argon-heliu

 sudare MAG - foloseste gaze active, cum ar fi dioxidul de carbon

sau amestecuri de gaze inerte cu dioxid de carbon

Fata de sudarea cu electrod invelit, sudarea MIG/MAG are mai multe

avantaje:

 viteza de sudare ridicata - 20-100 centimetri/minut fata de 6-20

centimetri pe minut

 calitate imbunatatita

 emisii de fum reduse

 tensiuni si deformatii reduse

Cel mai mare dezavantaj al acestui procedeu de sudare este dificultatea

utilizarii lui in conditii de santier, unde curentii de aer pot strica invelisul
gazos al electrodului.
Sudarea cu electrod nefuzibil WIG
Spre deosebire de sudarea cu electrozi fuzibili, acest procedeu foloseste un
electrod neconsumabil din wolfram sau din tungsten care nu are si rolul de
material de adaos. Arcul electric topeste doar capetele de sudare ale celor
doua materiale sau piese care trebuie imbinate.
Procedeul are avantajul ca poate fi folosit pentru a imbina aproape toate
materialele sudabile, chiar si in cazul materialelor care au nevoie de un
mediu de gaz inert, cum ar fi tantalul, zirconiul si titanul.
Sudarea cu plasma
Sudura cu plasma este o varianta mai moderna a sudarii cu electrod nefuzibil
tip WIG. Diferenta este ca arcul electric este concentrat intr-un punct, cu
ajutorul unei strangulari mecanice sau electromagnetice, iar coloana de
plasma atinge temperaturi mult mai ridicate. Dezavantajul major al acestui
tip de sudura este faptul ca generatorul de sudare este mai complex, ceea ce
duce la costuri de achizitie mai ridicate.
Sudarea cu flacara
Spre deosebire de sudarea electrica, cea cu flacara foloseste ca sursa
termica reactia chimica controlata a unui gaz combustibil in amestec cu
oxigenul. Sudarea cu flacara se bazeaza pe producerea unei temperaturi
extrem de ridicate care provoaca topirea materialelor care vor fi imbinate.
Cel mai utilizat compus in acest procedeu de sudare este oxiacetilena.
Sudarea cu flacara este de mai multe feluri, in functie de tipul de substanta
chimica folosita pentru ardere:

 oxi-metanica

 oxi-propanica

 oxi-hidrica

 oxi-benzenica

Sudarea alumino-termica sau sudarea prin turnare

Este folosita in special in instalarea si repararea sinelor de cale ferata, de
metrou sau de tramvai. Utilizeaza energia termochimica degajata prin
arderea termitului, un compus chimic format din amestec granulat de oxid de
fier, aluminiu si feroaliaje pentru aliere.

5. Sudarea in stare solida

Sudarea prin rezistenta electrica

Acest procedeu implica fixarea materialelor de sudat intre doi electrozi care
au si rolul de a aplica presiunea necesara pentru imbinarea lor. Curentul care
trece prin sistemul electric format de cei doi electrozi si de materialele care
urmeaza sa fie lipite creeaza un punct de sudare pe suprafata de contact a
celor doua piese care sunt sudate.
  cap la cap

 in puncte

 in linie

 in relief

 cu energie electrica inmagazinata

Sudarea prin presiune la rece

Sudarea la rece este un procedeu de imbinare a metalelor in stare solida,
fara incalzirea componentelor, realizat exclusiv prin aplicarea unei forte
continue de refulare. Materialele care trebuie imbinate sunt supuse unei
presiuni care duce la deformarea plastica a zonei de imbinare, deformare
care trebuie apoi indepartata.
Prin sudarea la rece pot fi executate doua tipuri de imbinari:

 cap la cap

 prin suprapunere

Sudarea prin presiune la rece este utillizata pentru imbinarea conductorilor,

in fabricarea condensatorilor, iar materialele care permit acest procedeu de
utilizare sunt exclusiv neferoase: aluminiu, cupru, dar si argint, plumb,
staniu, indiu, aur.
Sudarea prin difuzie
Spre deosebire de sudarea prin presiune la rece, cea prin difuzie se
realizeaza la o temperatura mai mica decat cea care ar permite topirea
materialelor, iar presiunea la care sunt supuse acestea nu permite
deformarea lor vizibila.
Tehnica de sudare prin difuzie este una inovativa, si se foloseste mai ales in
industria aeronautica, in microtehnologie si in optoelectronica.
Sudura cu ultrasunete
O alta tehnica inovatoare de sudura este cea care foloseste ultrasunetele
pentru a imbina doua piese din metale diferite. Este un procedeu de sudare
la rece prin care energia necesara se aplica sub forma de vibratii in zonele de
imbinare. Frecventa acestor vibratii este similara ultrasunetelor, intre 16 si
1010 herti.
Sudarea cu ultrasunete este de mai multe feluri:

 in puncte

 inelare

 in linie intrerupta

 in linie continua

6. Sudura prin lipirea metalelor

Desi nu face parte din punct de vedere tehnic din procedurile generic numite
"sudura", lipirea metalelor este considerata de multi ca o alta metoda de
sudare. Procedura implica utilizarea unui metal sau aliaj pentru a lipi cele
doua materiale. Temperatura la care are loc procedura trebuie sa fie mai
mica decat temperatura de topire a materialului din care sunt fabricate
piesele lipite.
In functie de temperatura la care are loc lipirea, sunt doua metode
recunoscute in acest moment:
Lipirea moale (cositorirea)
Se face de obicei la temperaturi scazute (pana la 400 de grade Celsius). Se
foloseste in special pentru etansare sau pentru lipirea materialelor care nu
necesita rezistenta prea mare.
Printre aliajele cele mai folosite pentru lipirea moale sunt aliajele de staniu
(intre 20 - 90%) si plumb. Piesele lipite sunt, de obicei, din plumb, cupru,
alama, zinc sau table galvanizate.
Lipirea tare (brazarea)
Operatiunea de lipire se face la temperaturi peste 400 de grade (cel mai des
pe la 850 de grade Celsius), iar materialul cel mai des folosit pentru lipirea
pieselor este alama. Brazarea este folosita de obicei la imbinarea
conductelor.

7. Procedee conexe de sudura

Pe langa metodele standard de sudare mentionate mai sus, in aceeasi

categorie intra si cateva procedee care nu sunt folosite pentru imbinarea
unor materiale sau piese, dar folosesc aceleasi principii ale sudarii.
  Taierea termica - este o metoda prin care piesele si materialele
sunt taiate la dimensiunea necesara. Taierea termica este de mai
multe feluri: cu oxigen, cu plasma sau cu laser.

 Metalizarea termica - este procedura prin care diverse materiale

sunt acoperite cu metale sau aliaje, de cele mai multe ori aflate in
stare de pulbere.

 Incarcarea prin sudare - este un procedeu de reconditionare a

materialelor

Sursa: https://blog.mathaus.ro/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-procedeele-de-sudare/