Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
un efort sustinut din partea intregii familii. Majoritatea celor care ajung sa
fie imobilizati au cel putin o afectiune grava, cum ar fi stare post accident
vascular cerebral, diferite forme de cancer, etc.
O categorie deosebita este reprezentata de pacientii imobilizati la pat in urma
unei interventii chirurgicale mai complexe (de exemplu introducerea unei
proteze de sold) si care au sanse mai mari de recuperare decat cei cu o boala
in sadiu terminal. Din pacate, fara o asistenta medicala de durata si
specializata, o buna parte dintre acesti pacienti nu reusesc sa se mobilizeze.
Bolnavii imobilizati pot beneficia de servicii medicale la domiciliu, atat in
scopul de a fi mentinuti intr-o buna stare cat si de a grabi recuperarea lor.
Principala problema care apare la acesti bolnavi sunt escarele. Datorita
imobilizarii prelungite (mai ales pe spate) sangele se acumuleaza in partile
joase ale corpului (adica exact pe spate, la fese si la calcaie), se produce
prima oara o roseata urmata de formarea unor zone de “carne moarta”.
Acestea sunt escarele.
Neingrijite, acestea se întind si în timp destul de scurt duc la o infectie
generalizata a organismului si la moarte(“carnea moarta” este o sursa de
infectare a organismului). Ce este insa si mai dramatic, escarele dor! Sunt
printre cele mai dureroase tipuri de rani, se infecteaza (si suprainfecteaza)
foarte usor, se vindeca greu si lasa cicatrici (urme) pe piele.
Pentru a impiedica formarea acestor escare va recomandam:
Miscarea bolnavului in diferite pozitii (pe spate, pe dreapta, pe stanga) la
fiecare doua ore
Masarea acestuia de trei-patru ori pe zi, cu atentie deosebita acordata zonelor
unde se pot forma escare
Patul in care sta bolnavul trebuie sa fie curat, cu o saltea antiescara (se
gasesc in magazinele de tehnica medicala), cu asternuturi din bumbac fin,
bine întins pe pat. Un ajutor deosebit il reprezinta paturile tip “spital”, de
fapt niste paturi care permit bolnavului sa stea in diferite pozitii, desi este
intins in pat.
În cazul in care apar totusi zone rosii, umflate, dureroase, sau rani luati
legatura cu asistenta care va asigura ingrijirea la domiciliu.
Scopul îngrijirii la domiciliu este ca pacientul să beneficieze de îngrijire
demnă, adecvată şi corespunzătoare nevoilor individuale direct în mediul său
familiar. Datorită acestui tip de îngrijire numărul şi durata tratamentelor
spitalizate pot fi reduse, iar procesul de vindecare al bolnavului poate fi
îmbunătăţit.
Se poate recurge la acest tip de serviciu, în cazul în care starea de sănătate a
bolnavului necesită îngrijire complexă, care nu necesită însă spitalizare..
Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt oferite în regim de gratuitate, dacă
ele sunt recomandate de către medicul specialist curant al pacientului, pe
baza unui formular deservind acest scop, după spitalizare sau în loc de
aceasta.
timpul bolii
oferă un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul să ducă o viaţă cât mai
apropiată de cea normală până la moarte;
îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi poate influenţa pozitiv evoluţia bolii;
se bazează pe o abordare de echipă pentru a se putea adresa tuturor nevoilor
pacientului şi familiei, inclusiv prin servicii de suport în perioada de doliu,
dacă este cazul;
este aplicabilă în stadii timpurii ale bolii, în corelaţie cu o serie de alte terapii
menite să prelungească viaţa, cum ar fi chimioterapia, radioterapia, şi
include investigaţii necesare unei mai bune înţelegeri şi abordări ale
complicaţiilor clinice.
Bolnavul în stare avansată are dreptul ca durerile şi simptomele sale
somatice şi suferinţele psihice să fie alinate, şi să fie înconjurat de prieteni şi
familie. Îngrijirea de tip hospice se remarcă prin implicarea aparţinătorilor în
îngrijirea bolnavului precum şi suportul emoţional al acestora în perioada de
doliu.
Casa de Asigurări de Sănătate nu recunoaşte deocamdată serviciul de
îngrijire paliativă ca fiind un serviciu finanţabil, şi suportă prin urmare doar
o mică parte a costurilor de întreţinere.
Îngrijirea vârstnicului
Populatia de vârsta a III sau batrânii constituie o categorie specifica a
societatii care întruneşte persoanele începând cu vârsta de 60-65 ani, pînă la
de boală etc., dar şi de suferinţa sufletească greu recuperabilă, discomfortul
psiho-emoţional, readaptarea redusă, în special socială.
Unii autori definesc noţiunea de „calitate a vieţii” ca nivel de bunăstare reală
şi percepută în raport cu nivelul ideal sau dorit al unei condiţii specifice .
Potrivit altor opinii, calitatea vieţii este determinată de cîţiva factori de bază:
individual, de populaţie, economic şi de mediu înconjurător.
Conferinţa internaţională ONU cu privire la dezvoltarea socială
(1995, Copenhaga) a recomandat includerea concepţiei securităţii
oamenilor în lista problemelor prioritare ale secolului XXI. Aceasta
întruneşte şase principii: securitatea economică; securitatea alimentară;
securitatea sănătăţii, inclusiv ecologică; securitatea
personală; securitatea socială; securitatea politică. Realizarea
tuturor acestor principii ar permite asigurarea unei bătrîneţi decente.
Îngrijirile la domiciliu pot fi definite ca fiind gama de servicii şi facilităţi
acordate în comunitate persoanelor dependente, pentru ca acestea să trăiască,
pe cît de independent posibil, în propriile case. Aceste îngrijiri ar trebui sa se
realizeze prin reabilitarea gerontologică, care include trei sfere:
diagnosticarea,intervenţia,rezultatele.
Diagnosticarea cuprinde informaţia despre problemele medico-sociale ale
vârstnicului şi aportul familiei şi al comunităţii la soluţionarea lor.
Intervenţia constă din:
1.informarea bătrânilor despre procesele de senescenţă, despre tipurile de
susţinere a vârstnicilor, etc;
2.propagarea modului sănătos de viaţă, alimentaţie corectă;
3.ameliorarea suferinţelor batrânilor;
4.acţiunea asupra factorilor sociali, economici şi politici negative, ce
influenţează vârstnicul;
5.recomandări despre autoajutor.
Rezultatele reabilitării vârstnicilor reprezintă dirijarea proceselor de
senescenţă ce se petrec în organism şi integrarea bătrânului în societate.
Conform datelor OMS scopurile reabilitării geriatrice sunt:
Reactivitatea — antrenarea activă a bătrînului în mediul său;
Resocializarea — reînnoirea şi întărirea comunicării bătrînului
în familie şi societate, evitînd izolarea;
Reintegrarea — participarea activă şi adecvată a bătrînului în
viaţa socială, culturală, politică, economică etc.
ÎNGRIJIRI PALIATIVE
În Romania sunt înregistrati peste 350.000 de bolnavi de cancer din care aproape
4.500 sunt copii. Peste 70% din cazurile de cancer sunt diagnosticate in faze avansate,
incurabile.
Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ingrijirea paliativa reprezinta ingrijirea activa
si totala a pacientilor a caror boala nu mai raspunde la tratament curativ. Controlul durerii
si al altor simptome, problemele psihologice, sociale si spirituale au importanta majora.
Scopul ingrijirii paliative este asigurarea unei cat mai bune calitati a vietii pentru bolnavi
si pentru familiile acestora.
"Ingrijirea paliativa a fost initial, si nu intamplator, destinata bolnavilor cu cancer in
faze avansate, cancerul fiind una dintre principalele cauze de mortalitate in lume", ne
spune dr. Diana Jianu, medic pediatru in cadrul Centrului de Ingrijiri Paliative Hospice
"Casa Sperantei", Bucuresti. Ingrijirea paliativa a modificat perceptia asupra bolii si a
facut ca lumea medicala sa accepte responsabilitatea de a transforma ultima parte a vietii
pacientului intr-o perioada traita in demnitate si confort.
In Recomandarea 24 din 2003 a Comitetului de Ministri ai statelor membre UE
privind ingrijirea paliativa se arata ca termenul "paliativ" provine din latinescul
"pallium", care inseamna "masca”, "acoperamint". Aceasta etimologie indica de fapt
esenta ingrijrii paliative: mascarea efectelor bolii incurabile, sau asigurarea unui
"acoperamant" pentru cei lasati in frig, atunci cand medicina curativa nu mai poate oferi
vindecare.
Inca de la inceputuri, comunitatile au incercat sa ofere un nivel de ingrijire adecvat si
sprijin bolnavilor si celor in prag de moarte. Totusi, pana la jumatatea acestui secol,
medicina a oferit putin in domeniul managementului durerii si controlului eficient al
simptomelor. Dezvoltarea terapiilor medicamentoase din anii ’50, combinata cu o
intelegere mai ampla a nevoilor psihosociale si spirituale ale pacientilor in pragul mortii,
au pus bazele dezvoltarii serviciilor de ingrijiri paliative. Principiile ingrijirilor paliative
au devenit mai cunoscute si aplicate in a doua jumatate a secolului XX.
Prima unitate hospice moderna de educatie si cercetarea fost cea infiintata in 1967, la
Londra, de Cicely Saunders, formata din asistenta medicala, asistenta sociala si medic
care este considerata si consacrata ca pionier al miscarii hospice moderne.
Recent, o serie de studii au furnizat date despre asemanari si diferente in dezvoltarea
ingrijirilor paliative in Europa.
Polonia si Rusia au cele mai numeroase servicii de ingrijiri paliative. Cateva dintre
republicile foste sovietice au servicii nerecunoscute. In Estul Europei, ingrijirea la
domiciliu este cel mai obisnuit tip de serviciu de ingrijiri paliative, urmat de ingrijirile
paliative in unitati cu paturi. Studiul a identificat cinci asa-numite "centre de referinta"
in patru tari (Romania, Ungaria, Polonia si Rusia). Acestea sunt centre care au avut o
importanta cruciala in dezvoltarea ingrijirilor paliative si care in prezent au rol de
centre de referinta.
Principiile ingrijirii palliative:
OMS a elaborat urmatoarele principii de baza, potrivit carora ingrijirea paliativa:
asigura inlaturarea durerii si a altor simptome;
afirma viata si considera moartea pe ca un proces normal;
nu grabeste si nici nu amana moartea;
integreaza aspectele psiho-sociale si spirituale ale ingrijirii pacientului;
ofera un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul sa duca o viata cat mai
apropiata de cea normala pana la moarte;
ofera un sistem de suport pentru a ajuta familia sa faca fata in timpul bolii
pacientului si dupa decesul acestuia;
se bazeaza pe o abordare de echipa pentru a se putea adresa tuturor nevoilor
pacientului si familiei, inclusiv prin servicii de "bereavement" (suport in
perioada de doliu), daca este cazul;
imbunatateste calitatea vietii si poate influenta pozitiv evolutia bolii;
este aplicabila in stadii timpurii ale bolii, in corelatie cu o serie de alte
terapii menite sa prelungeasca viata, cum ar fi chimioterapia, radioterapia, si
include investigatii necesare unei mai bune intelegeri si abordari ale
complicatiilor clinice.