Modalizarea

Modalizarea reprezintă marcarea, în enunț, prin mijloace specifice

(modalizatori) a atitudinii vorbitorului față de stările de lucruri descrise.

Modalizare, modalitate și modalizator nu sunt noțiuni sintactice, ci

semantico-funcționale.

Termenul modalizare se referă la proces, la marcarea atitudinii, iar

modalitate la atitudinea exprimată.

Modalizatorul reprezintă mijlocul prin care se exprimă atitudinea

vorbitorului, gramaticalizarea lui fiind doar parțială (prin specializarea unor verbe
modale și a unor construcții adverbiale).

Modalizatorii specializați sunt:

- adverbe și locuțiuni adverbiale de modalitate (desigur, neapărat, din

fericire, din păcate etc)
- semiadverbe și interjecții modale (oare, zău)
- verbe modale (a putea, a trebui)
- moduri verbale
- intonație
- cuvinte care exprimă certitudine sau incertitudine, obligație sau permisiune,
apreciere pozitivă sau negativă.

Modalitatea este întotdeauna subiectivă, realizându-se fie prin asumarea

subiectivității (folosirea persoanei întâi singular), fie prin aparentă obiectivizare
(construcții adverbiale, impersonale).

Tipurile principale de modalitate sunt : epistemică (sau cognitivă), deontică

(prescriptivă sau volitivă) și apreciativă. Dintre acestea, cea mai frecventă este
modalitatea epistemică.
 Modalizarea epistemică

Exprimă gradul de certitudine sau incertitudine a locutorului asupra

adevărului unui fapt enunțat, pe o scară de valori ce cuprinde raportarea la
categoriile: cert-probabil-posibil-incert-improbabil-imposibil.

Judecata cognitivă sau epistemică asupra adevărului unui fapt depinde în

mare măsură de sursa de la care provine informația. Indicarea tipului mai mult
sau mai puțin sigur de sursă a cunoașterii (percepție directă, presupunere sau
comunicare prin intermediar) contribuie la modalizarea evidențialității.

I Mijloacele de realizare a modalității epistemice ( a judecății cognitive):

1. – Modul verbului: indicativul exprimă certitudinea, prezumtivul

incertitudinea, supoziția

2. – Adverbe și locuțiuni adverbiale de modalitate: semantic, acestea se

grupează în :
a) modalizatori de certitudine: desigur, sigur, bineînțeles, firește, cu
siguranță, fără (nicio) îndoială, fără doar și poate, mai mult ca sigur, în
mod cert/sigur/evident…
b) modalizatori de incertitudine: poate, pesemne, probabil, eventual,
parcă…

Din punct de vedere sintactic, aceste adverbe și locuțiuni adverbiale pot avea
funcțiile de:

- predicat: Firește că s-a descurcat.

- circumstanțial de modalitate: S-a descurcat, firește.

3. Verbele modale a putea și a trebui

Ele funcționează ca modalizatori epistemici când exprimă o supoziție cu un
grad mai mare sau mai mic de probabilitate:
Poate să se fi descurcat.
Trebuie să se fi descurcat.
A putea este operator modal:
- impersonal: Se poate să fi ajuns.
 - impersonal fără reflexiv: Poate să fi ajuns.
- personal: Cei doi puteau să reușească.

A trebui este operator modal:

- impersonal: Trebuie să vezi spectacolul.
- impersonal, marcând supoziția: Trebuie că s-a descurcat.
- personal: Trebuiau să poarte un nume.

4. (Semi) adverbele oare și cumva care accentuează îndoiala:

Are cumva vreo posibilitate?
Oare o fi sosit?
Interjecția zău marchează certitudinea: Zău că așa s-a întâmplat.

5. Structuri lexicale variate, construite cu:

- verbe cu sens epistemic: a ști, a crede…
- perifraze cu verbul a fi urmat de un adjectiv/adverb care exprimă o formă de
modalitate epistemică:
Sunt convins că va izbuti.
E sigur că va crea discuții/Va crea discuții, e sigur.
- construcții cu substantive care desemnează ideea de evaluare epistemică:
adevărul e că…, realitatea e că…, există posibilitatea să…, nu încape
îndoială că…, am convingerea că…

II Mijloace de realizare a evidențialității (a indicării sursei cognitive)

Evidențialele se clasifică în mărci ale inferenței, ale relatării (citării) și ale

percepției.

Indicând sursa, locutorul apreciază implicit gradul de certitudine al informației:

sursa cea mai sigură este percepția directă, iar cea mai nesigură o constituie
comunicarea de către alții.

Mărcile inferenței indică faptul că locutorul emite o informație ajutându-se de

propria judecată (pe baza unor premise sau probe).
Inferență: Trebuie să fi ajuns: a aprins lumina – o fi ajuns.

Mărcile relatării de către alții:

Se zice/se spune că a ajuns.

Ar fi ajuns.

Cică ar fi ajuns.

Percepția directă:

Uite, a ajuns.

Modalizarea deontică

Exprimă gradul de obligativitate sau permisivitate al unui fapt enunțat,

înscriindu-se pe scara valorilor obligatoriu-permis-interzis. Enunțurile modalizate
deontic sunt, prototipic, injonctive, chiar și atunci când nu conțin, formal, un verb
la imperativ sau la conjunctiv cu valoare de imperativ:

Intră!/Să intre/Trebuie să intre

Există enunțuri cu caracter aparent asertiv, dar care descriu o obligativitate:

Este interzisă staționarea → Nu staționați!

Modalitatea deontică este de două feluri:

- propriu-zisă: Trebuie să te retragi

- volitivă (deziderativă): Vreau să te retragi

Mijloacele de realizare a modalității deontice:

- modurile verbale (imperativ, conjunctiv, infinitiv)

- modalizatori specializați: adverbe cu sens modal (neapărat, negreșit), verbe
modale (a trebui, a putea), verbe cu sens modal (a vrea, a dori, a se cere, a
se cuveni,…), construcții impersonale ( e necesar/obligatoriu/e de dorit…):
Treci la subiect!
Să nu faci așa ceva!
A se folosi înainte de…
Vino negreșit!
 Trebuie să vă supuneți legii.
Puteți intra.
Vreau să vă sugerez ceva.
Nu se cade să spui vrute și nevrute.
E obligatoriu să porți uniforma.

Modalizarea apreciativă

Este cea mai subiectivă dintre toate tipurile modalizării, conținând elemente
afective sau care evaluează pozitiv sau negativ un fapt.

Enunțul apreciativ tipic este cel exclamativ.

Mijloacele de realizare a modalității apreciative:

- enunțuri exclamative:
Cât de frumoasă ești!
- construcții impersonale:
E plăcut să locuiești aici.
Noroc că i-ai avut pe-ai tăi.
Păcat că nu s-au înțeles.
- verbe modale : a-i plăcea, a se bucura/întrista/mâhni…
Îmi place să te văd astfel.
M-a mâhnit că a spus ce a spus.
- Locuțiuni adverbiale modale: din fericire, din păcate…
Din fericire a ajuns la timp.
Din păcate s-a stins înainte de a o vedea.