Tudor Sajin

Tudor SAJIN
MAŞINI MECANOENERGETICE
2002
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
SAJIN, TUDOR
Maşini mecanoenergetice / Tudor Sajin. – Bacău : Alma
Mater, 2002.
p. ; cm.
Bibliogr.
ISBN 973-8392-56-X
620.9
Recenzenţi:
Prof.dr.ing. Victor BENCHE

Universitatea Transilvania din Braşov
Prof.dr.ing. Nicolae LEONĂCHESCU

Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
Consilier editorial:
Prof. dr. Gogu GHEORGHIŢĂ

Universitatea din Bacău
ISBN 973-8392-56-X
Tudor SAJIN. Maşini mecanoenergetice
PREFAŢĂ
Cunoscute în formă rudimentară încă din antichitate, maşinile mecanoenergetice au

început să se dezvolte odată cu revoluţia industrială din secolele XVII-XVIII.
În prezent maşinile şi instalaţiile mecanoenergetice au devenit mai performante în
sensul că puterile şi randamentele acestora sunt mai ridicate iar consumul de metal pe unitatea
de putere prelucrată este mai redus decât în maşinile pe care le-au înlocuit. Aceste
performanţe au fost condiţionate de cerinţele crescânde ale tehnicii şi de diversificarea
domeniilor de utilizare.
Răspândirea largă a acestor maşini în energetică necesită cunoaşterea fenomenelor
care însoţesc procesele de transformare a energiei fluidelor de lucru şi a combustibililor în
lucru mecanic, principiile de funcţionare şi particularităţile constructive ale diverselor tipuri
de maşini, metodele de calcul ale elementelor lor componente.
Lucrarea “Maşini mecanoenergetice” prezintă o trecere în revistă ale noţiunilor
teoretice şi concepţiilor constructive referitoare la maşinile motoare şi maşinile generatoare
utilizate în energetică. Astfel, în lucrare sunt elucidate următoarele subiecte:
!" noţiunile introductive privind evoluţia construcţiei de maşini mecanoenergetice,
clasificarea maşinilor şi legile din Mecanica Fluidelor şi din Termotehnică referitoare la
procesele de curgere;
!" descrierea proceselor energetice al treptei din aparatul director şi din palete;
!" particularităţile constructive, principiile de funcţionare şi caracteristicile turbinelor
hidraulice (Pelton, Francis, Deriaz, elicoidale);
!" prezentarea instalaţiilor de turbine cu abur, făcându-se analiza ciclului teoretic,
evidenţiindu-se metodele de ameliorare a randamentului, urmate de clasificarea turbinelor cu
abur, analiza procesului termic teoretic şi real, calculul randamentelor, consumului specific de
abur şi de căldură, particularităţile constructive ale turbinelor cu abur;
!" prezentarea instalaţiilor de turbine cu gaze (cu ardere internă izobară, instalaţia cu
generator de gaze cu pistoane libere, turbine detentoare) şi a elementelor de calcul al ciclului
teoretic şi real;
!" descrierea principiilor de funcţionare şi a particularităţilor constructive ale motoarelor
cu ardere internă cu piston (cu aprindere prin scânteie şi cu aprindere prin comprimare,
analiza ciclurilor teoretice şi reale ale motoarelor cu ardere internă, prezentarea elementelor
3
Prefaţă
de calcul ale parametrilor indicaţi şi efectivi, bilanţului energetic şi al caracteristicilor

acestora, descrierea sistemelor de alimentare cu amestec de aer cu combustibil;
!" privirea generală asupra maşinilor generatoare, prezentarea pompelor şi
compresoarelor radiale, axiale şi volumice şi transformatoarelor hidraulice.
Lucrarea se adresează studenţilor de la specializările cu profil energetic, fiind utilă şi
specialiştilor din domeniul energetic ocupaţi cu cercetarea, proiectarea si exploatarea
maşinilor mecanoenergetice.
Braşov, 15 mai 2001
Prof. dr.ing. Victor BENCHE

Universitatea Transilvania din Braşov
4
CUPRINS
INTRODUCERE..........................................................................................................…......9
CAPITOLUL 1. GENERALITĂŢI....................................................................................11
1.1. Evoluţia de maşini mecanoenergetice......................................................................11
1.2. Maşini. Clasificarea maşinilor.................................................................................11
CAPITOLUL 2. LEGILE CURGERII CONTINUE A FLUIDULUI.
DE LUCRU ÎN TURBOMAŞINI...........................................................15
2.1. Debitul. Ecuaţia de debit...........................................................................................15
2.2. Ecuaţia continuităţii..................................................................................................17
2.3. Ecuaţia energiei.........................................................................................................17
2.4. Puterea maşinii..........................................................................................................19
2.5. Legea impulsului......................................................................................................20
2.6. Legea momentului cinetic.........................................................................................24
2.7. Pierderi la curgerea fluidelor.....................................................................................27
CAPITOLUL 3. PROCESUL ENERGETIC AL TREPTEI UNEI
TURBOMAŞINI.......................................................................................29
3.1. Noţiuni generale asupra turbomaşinei.......................................................................29
3.2. Convenţie de notaţii..........................................................................................….....31
3.3. Aparatul director................................................................................................…....32
3.3.1. Studiul energetic al ajutajelor............................................................................33
3.3.2. Studiul gazos sau hidrodinamic. Tipul de ajutaje.............................................35
3.3.3. Aşezarea ajutajelor şi forma lor........................................................................39
3.3.4. Secţiunea de ieşire din aparatul director...........................................................41
3.4. Procesul din palete....................................................................................................42
3.4.1. Diagrama de viteze............................................................................................42
3.4.2. Intrarea în palete................................................................................................44
3.4.3. Ieşirea din palete. Pierderea reziduală...............................................................45
3.4.4. Tipuri de trepte..................................................................................................46
3.4.5. Momentul şi puterea transmise paletelor. Căderea periferică.
Randamentul la palete (periferic)......................................................................51
3.4.6. Raportul optim de viteze...................................................................................54
3.4.7. Palete axiale lungi.............................................................................................57
3.5. Pierderile turbomaşinei.............................................................................................58
3.5.1. Pierderile de curgere din afara treptei...............................................................58
3.5.2. Pierderile treptei................................................................................................59
3.5.3. Scăpări exterioare de fluid................................................................................60
3.5.4. Pierderi mecanice..............................................................................................60
3.5.5. Randamentele la turbine termo- şi hidro- ........................................................60
3.5.6. Etanşarea cu labirint..........................................................................................61
CAPITOLUL 4. TURBINE HIDRAULICE......................................................................63
4.1. Noţiuni introductive..................................................................................................63
4.1.1. Principiul amenajărilor hidroenergetice............................................................63
4.1.2. Căderea şi puterea hidraulică............................................................................64
4.1.3. Tipuri de turbine hidraulice..............................................................................65
5
Cuprins
4.1.4. Rapiditatea turbinei hidraulice..........................................................................65

4.1.5. Mărimi specifice...............................................................................................68
4.1.6. Mărimi reduse...................................................................................................69
4.2. Turbina Pelton..........................................................................................................70
4.3. Turbina Francis.........................................................................................................71
4.4. Turbina Deriaz..........................................................................................................75
4.5. Turbinele elicoidale..................................................................................................75
4.6. Diagramele caracteristice ale turbinelor hidraulice..................................................78
4.6.1. Caracteristica de putere....................................................................................79
4.6.2. Caracteristica de cădere....................................................................................80
4.6.3. Caracteristica de turaţie....................................................................................81
4.6.4. Caracteristica universală...................................................................................81
CAPITOLUL 5. INSTALAŢII DE TURBINE CU ABUR..............................................83
5.1. Ciclul teoretic al instalaţiei cu abur..........................................................................83
5.2. Metode de ameliorare a randamentului termic teoretic............................................84
5.3. Utilizarea căldurii reziduale......................................................................................89
5.4. Turbine cu abur.........................................................................................................89
5.4.1. Notarea simbolică a turbinelor..........................................................................89
5.4.2. Clasificarea turbinelor.......................................................................................90
5.4.2.1. Clasificarea turbinelor după criterii funcţionale.....................................90
5.4.2.2. Clasificarea turbinelor după domeniul şi modul de utilizare..................92
5.4.3. Procesul termic teoretic şi real din turbină. Randamente.
Consum specific de abur şi de căldură..............................................................92
5.4.3.1. Procesul termic din turbină.....................................................................92
5.4.3.2. Randamentele turbinei............................................................................94
5.4.3.3. Consumul de abur...................................................................................95
5.4.3.4. Consumul specific de căldură.................................................................97
5.4.4. Reglarea debitului de abur................................................................................98
5.4.5. Tipuri de turbine...............................................................................................99
5.4.5.1. Turbine axiale cu acţiune........................................................................99
5.4.5.2. Turbine cu reacţiune.............................................................................104
5.4.5.3. Turbine cu reacţiune redusă..................................................................106
5.4.5.4. Turbine cu putere foarte mare...............................................................106
5.4.6. Efectul umidităţii la funcţionarea turbinelor cu abur umed............................108
5.4.7. Elemente privind construcţia turbinelor..........................................................108
5.4.7.1. Construcţia paletelor rotorice................................................................108
5.4.7.2. Construcţia discurilor............................................................................110
5.4.7.3. Construcţia ajutajelor............................................................................111
5.4.7.4. Construcţia diafragmelor......................................................................112
5.4.7.5. Construcţia labirinţilor..........................................................................112
5.4.7.6. Construcţia carcasei..............................................................................112
5.4.7.7. Sistemele de reglare ale turbinei...........................................................114
5.4.7.8. Dispozitivele de siguranţă ale turbinelor..............................................117
CAPITOLUL 6. INSTALAŢII DE TURBINE CU GAZE.............................................119
6.1. ITG cu ardere internă izobară.................................................................................119
6.1.1. Generalităţi......................................................................................................119
6.1.2. ITG cu recuperare de căldură..........................................................................121
6
6.2. Instalaţia cu generatoare de gaze cu pistoane libere (GPL).....................................122

6.3. Turbine detentoare sau de recuperare.......................................................................124
6.3.1. Supraalimentarea motoarelor termice cu piston...............................................124
6.3.2. Turbine industriale............................................................................................124
6.3.3. Turbine detentoare pentru gaz metan................................................................125
6.4. Ciclul real al ITG cu ardere izobară..........................................................................125
6.5. Calculul ciclului real al ITG......................................................................................126
CAPITOLUL 7. MOTOARE CU ARDERE INTERNĂ CU PISTON.................... ....129
7.1. Clasificare. Principii de funcţionare.........................................................................129
7.2. Parametrii indicaţi şi efectivi ai motoarelor cu aprindere prin comprimare.............132
7.2.1. Parametri indicaţi (parametrii diagramei indicate)...........................................132
7.2.2. Parametri efectivi..............................................................................................134
7.2.3. Bilanţul energetic..............................................................................................136
7.2.4. Caracteristicile MAC........................................................................................137
7.3. Particularităţile constructive ale MAC în patru timpi...............................................137
7.4. Sisteme de alimentare ale MAC şi formarea amestecului cu combustibil................139
7.4.1. Consideraţii generale. Scheme de alimentare...................................................139
7.4.2. Pompa cu elemente grupate..............................................................................142
7.4.3. Pompa de injecţie rotativă.................................................................................143
7.4.4. Construcţia şi funcţionarea rotorului de pompare şi distribuţie........................143
7.5. Particularităţile constructive ale MAC în doi timpi...................................................145
CAPITOLUL 8. PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA MAŞINILOR
GENERATOARE....................................................................................149
8.1. Utilizarea maşinilor generatoare..............................................................................149
8.2. Mărimi caracteristice...............................................................................................150
8.3 Tipuri de maşini generatoare...................................................................................151
8.4. Antrenarea şi dispoziţia maşinilor generatoare.........................................................151
8.5. Probleme introductive la pompe...............................................................................151
8.5.1. Înălţimea de pompare. Randamentul. Puterea..................................................151
8.5.2. Înălţimea de aspiraţie........................................................................................152
8.6. Probleme introductive la compresoare......................................................................154
8.6.1. Clasificarea compresoarelor..............................................................................154
8.6.2. Procesul termic al turbocompresoarelor...........................................................154
8.6.3. Puterea consumată de compresor......................................................................158
8.6.4. Răcirea compresoarelor....................................................................................159
CAPITOLUL 9. POMPE ŞI COMRESOARE RADIALE (CENTRIFUGALE).....…..161
9.1. Descriere . Principiu de funcţionare.........................................................................161
9.2. Relaţii între dimensiuni. Forma rotorului.................................................................163
9.3. Generatoare cu mai multe trepte. Generatoare cu aspiraţie dublă............................165
9.4. Etanşarea la arbore....................................................................................................166
9.5. Pornirea pompei........................................................................................................167
9.6. Curgerea fluidului prin rotor. Diagrama de viteze....................................................167
9.6.1. Rotor cu număr infinit de palete.......................................................................167
9.6.2. Rotor cu număr finit de palete..........................................................................168
9.7. Înălţimea teoretică....................................................................................................170
9.7.1. Rotor cu număr infinit de trepte.......................................................................170
9.7.2. Rotor cu număr finit de palete..........................................................................171
7
Cuprins
9.8. Relaţii între mărimile principale ale generatorului radial.........................................171

9.8.1. Înălţimea efectivă transmisă fluidului (pentru gaze h pol ).................................171
9.8.2. Debitul volumic.................................................................................................172
9.8.3. Puterea...............................................................................................................173
CAPITOLUL 10. GENERATOARE AXIALE..................................................................175
10.1. Elementele unei trepte axiale. Principiu de funcţionare....................................….175
10.2. Înălţimea efectivă dezvoltată de generatoarele axiale.............................................177
10.3. Tipuri de generatoare axiale....................................................................................177
10.3.1. Pompe axiale...................................................................................................177
10.3.2. Ventilatoare axiale..........................................................................................179
10.3.3. Compresoare şi suflante axiale.......................................................................180
CAPITOLUL 11. POMPE ŞI COMPRESOARE VOLUMICE......................................183
11.1. Pompe volumice.....................................................................................................183
11.1.1. Clasificarea pompelor volumice.....................................................................183
11.1.2. Pompe cu piston..............................................................................................183
11.1.3. Pompa cu membrană.......................................................................................186
11.1.4. Pompe volumice roto-alternative....................................................................186
11.1.5. Pompe volumice cu două rotoare...................................................................188
11.1.6. Pompe volumice cu rotor excentric................................................................189
11.2. Compresoare volumice...........................................................................................190
11.2.1. Compresoare cu piston....................................................................................190
11.2.2. Compresoare volumice rotative......................................................................193
CAPITOLUL 12. TRANSFORMATOARE HIDRAULICE............................................195
12.1. Transformatoare hidroenergetice............................................................................195
12.2. Pompe şi compresoare cu jet..................................................................................196
12.3. Transformatoare hidromecanice.............................................................................197
12.3.1. Turboambreiaje...............................................................................................197
12.3.2. Turbotransformatoare......................................................................................201
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................203
8
INTRODUCERE
Maşinile mecanoenergetice sunt acele maşini în care o energie neelectrică se transformă

în sau din lucru mecanic. Astfel de maşini sunt întâlnite în centralele electrice şi
întreprinderile industriale sub formele [1-105]: turbine hidraulice, instalaţii cu abur, instalaţii
de turbine cu gaze, motoare cu ardere internă, pompe, compresoare, ventilatoare. Pentru
explorarea lor în condiţii de maximă siguranţă şi economicitate este necesară o bună
înţelegere a principiilor şi caracteristicilor funcţionale.
În ce priveşte reducerea consumului de energie primară, are o deosebită importanţă
extinderea termoficării, care asigură încălzirea imobilelor cu ajutorul căldurii reziduale a
ciclurilor cu abur. În acest scop, s-au construit centrale electrice de termoficare (CET),
echipate cu turbine cu abur de putere corespunzătoare, în general turbine de 12 sau 50 MW.
Importantă este reducerea la minimum a consumului de hidrocarburi, prin dezvoltarea
centralelor hidroelectrice, inclusiv a microcentralelor, prin dezvoltarea cu precădere a
centralelor cu combustibili inferiori – lignit, şisturi bituminoase, semicocs – realizarea de
centrale atomoelectrice. S-au făcut cercetări şi se construiesc centrale experimentale utilizând
energii neconvenţionale ca energia solară, forţa vântului, căldura gazelor rezultate din
procesele industriale. Toate acestea necesită studierea şi realizarea de maşini
mecanoenergetice adecvate.
Totodată, se impune o exploatare raţională a instalaţiilor pentru a realiza performanţele
maxime şi pentru a lucra în condiţii de siguranţă deplină. Aceasta necesită printre altele şi
efectuarea lucrărilor de întreţinere şi repararea la timp în cele mai bune condiţii.
Lucrarea de faţă conţine cunoştinţele de bază asupra principalelor maşini
mecanoenergetice (maşini termice şi hidraulice).
Îmbinarea într-un curs unic a maşinilor termice şi hidraulice permite o privire de
ansamblu şi sublinierea trăsăturilor comune ale acestora.
9
Introducere
Avându-se în vedere marea varietate a acestor maşini, s-a insistat mai ales asupra
principiului de funcţionare, caracteristicilor energetice şi comportării agregatelor în
exploatare.
Lucrarea se adresează studenţilor de la facultăţile sau secţiile de profil energetic, fiind
utilă şi specialiştilor din domeniul energetic ocupaţi cu cercetarea, proiectarea şi producţia
maşinilor mecanoenergetice.
10
CAPITOLUL 1
GENERALITĂŢI
1.1. Evoluţia de maşini mecanoenergetice
Apărute în formă rudimentară încă din antichitate (roţi de apă, pompe de incendiu
etc.), maşinile mecanoenergetice au început să se dezvolte odată cu revoluţia industrială din
secolele XVII - XVIII. Treptat domeniile de utilizare s-au diversificat, a apărut problema
unor construcţii cu consum de metal şi de combustibil din ce în ce mai redus, ceea ce a condus
la o mare varietate de maşini şi instalaţii mecanoenergetice, din ce în ce mai perfecţionate.
Tehnica modernă este caracterizată prin tendinţa spre maşini din ce în ce mai mari,
căci prin mărirea capacităţii unitare se pot realiza : satisfacerea necesităţilor mereu sporite ale
societăţii; reducerea consumului specific de metal (kg/unitate produsă); creşterea
randamentului; reducerea personalului de exploatare.
În domeniul agregatelor energetice, creşterea puterii unitare este impresionantă după al
doilea război mondial.
Astfel, turbinele hidraulice au ajuns la o putere unitară de 500...600 MW (tipul
Francis) şi aproape 200 MW (tipul Kaplan), turbinele de la U.H.E. Porţile de Fier fiind printre
cele mai mari turbine Kaplan din lume.
Turbinele cu abur au atins 1300 MW, însă există în prezent tendinţa de a limita
puterea la maximum 1000 MW.
Instalaţiile de turbine cu gaze au atins 136 MW, însă în general rămân la puteri
sub 60 MW.
Cazanele de abur s-au dezvoltat corespunzător necesităţilor turbinelor pe care le
alimentează, ajungându-se la circa 4400 t/h.
Motoarele Diesel navale ajung până la 30 000 kW.
Şi în domeniul compresoarelor şi pompelor se pot realiza agregate uriaşe, funcţie de
necesităţile proceselor tehnologice pe care le deservesc. Astfel, s-au realizat pompe cu un
consum de circa 200 MW pentru centrale de pompare-acumulare, ventilatoare cu debit
1 800 000 Nm3/h etc.
1.2. Maşini. Clasificarea maşinilor
Maşina este un ansamblu de corpuri dintre care unele cu mişcări bine determinate, iar
altele în repaus, în care se transformă energia în scop util. Deci o caracteristică esenţială a
maşinii este existenţa mişcării. Un transformator energetic lipsit de piese în mişcare este
aparat şi nu maşină, de exemplu, reşoul sau becul electric, cazanul etc.
Există diverse criterii de clasificare a maşinilor.
După scopul urmărit, maşinile se împart în trei mari grupe :
- maşini energetice sau maşini de forţă care urmăresc obţinerea unei energii în stare
brută, adică a unei energii, care pentru a fi utilă mai trebuie să sufere transformări. Astfel, un
motor este maşină energetică, căci el furnizează energie mecanică, care va servi pentru
antrenarea altor maşini. Un generator electric este şi el maşină energetică, căci energia
electrică produsă va fi folosită în alte aparate sau maşini;
11
Capitolul 1. Generalităţi
- maşini de lucru, care-şi exercită acţiunea asupra diferitelor corpuri pentru a le mări
valoarea de întrebuinţare, de exemplu : maşini-unelte, textile, tipografice etc.;
- maşini de ridicat şi de transportat care servesc pentru deplasarea pe verticală sau
orizontală a corpurilor.
Maşinile energetice se pot clasifica la rândul lor din diferite puncte de vedere.
După energia transformată, deosebim: maşini hidraulice, termice, eoliene,
pneumatice, electrice etc.
După sensul transformării energetice, deosebim: motoare, în care o anumită formă de
energie primară se transformă în energie mecanică; generatoare, în care energia mecanică se
transformă într-o altă energie; transformatoare, în care o energie de anumită formă se
transformă în energie de aceeaşi formă, dar cu alte caracteristici. De fapt majoritatea
transformatoarelor sunt aparate şi nu maşini.
Schematic clasificarea maşinilor energetice este prezentată în fig.1.1.
Motor
Energie oarecare Generator Energie mecanică
Transformator
Fig. 1.1. Clasificarea maşinilor după sensul transformării energetice
După felul mişcării organului activ, se deosebesc: maşini rotative şi maşini

alternative, obişnuit cu piston. Sub aspect constructiv şi funcţional, această clasificare este
esenţială, de aceea se vor prezenta câteva caracteristici ale celor două categorii de maşini.
La maşinile rotative organul activ este un rotor, de obicei paletat, care se învârte
continuu. Existenţa mişcării continue conduce la curgerea continuă a fluidului şi la o
transformare energetică continuă, deci la o mare capacitate de curgere şi de transformare
energetică. Astfel, maşinile rotative sunt indicate pentru debite mari şi pentru puteri mari.
Transformarea energiei de presiune a fluidului în lucru mecanic se face la aceste
maşini în două etape, prin mijlocirea energiei cinetice a fluidului, respectiv a mişcării de
vârtej a fluidului. Paletajul are însă o capacitate limitată de a schimba mişcarea de vârtej a
fluidului, deci treapta de maşină rotativă are un raport de compresie limitat; pentru rapoarte
mari sunt necesare maşini în mai multe trepte.
Mişcarea continuă a organului activ conduce la absenţa forţelor de inerţie, deci la o
funcţionare liniştită. Singurele forţe dinamice sunt forţele centrifuge, care pot produce
solicitări foarte mari în palete şi discuri. Pe ansamblu forţele centrifuge ar trebui teoretic să se
12
echilibreze; în realitate o echilibrare absolut perfectă nu este posibilă, rămânând o forţă

centrifugă rezultantă care se învârte odată cu rotorul, producând vibrarea maşinii. În condiţiile
unei bune echilibrări a rotorului, vibraţiile sunt foarte mici. Astfel, oboseala materialului este
redusă, deci durata de viaţă a maşinilor rotative este lungă. Fundaţiile sunt uşoare.
Punctele de frecare sunt puţine, numai în lagăre, deci uzura este redusă, consumul de
ulei - minim, randamentul mecanic - foarte mare, adesea depăşind 99%. Totuşi, curgerea
rapidă a fluidului produce uzura părţii de curgere, care devine foarte accentuată în cazul
fluidelor cu suspensii mecanice (apă cu nisip, nămol, gaze cu cenuşă etc.).
La maşinile cu piston, organul activ este pistonul, care are o mişcare de dute-vino,
transformată obişnuit în sau din mişcare de rotaţie printr-un sistem bielă-manivelă.
Mişcarea variată, cu opriri la capetele cursei conduce la o transformare energetică
intermitentă, respectiv la o curgere intermitentă a fluidului, deci la o mică capacitate de
transformare şi de curgere. Astfel, maşinile cu piston sunt capabile de puteri mici, respectiv
debite mici de fluid. Pentru uniformizarea funcţionării se recurge la diferite paleative:
- maşina are mai multe feţe active de piston, adică se folosesc mai multe pistoane cu
mişcări defazate sau eventual se fac active ambele feţe ale pistonului (acţiune dublă);
- se foloseşte acumularea excedentului din faza activă, cu restituire în faza inactivă: la
motoare cu piston se foloseşte un volant, care acumulează energia elastică; la pompe – o
pernă elastică (hidrofor); la compresoare se prevede un rezervor tampon.
Forţa se produce prin interacţiunea directă a fluidului cu pistonul, de aceea se pot
utiliza sau realiza rapoarte de compresie (π) mari.
Mişcarea intermitentă conduce la forţe de inerţie mari, cu maxime la capetele cursei.
De aici probleme dificile de echilibrare a maselor în mişcare. Apar vibraţii relativ mari,
necesitatea unor fundaţii grele sau eventual sprijinire elastică. Materialul este supus la
oboseală, deci o durată de viaţă mai scurtă.
Punctele de frecare sunt numeroase - între piston şi cilindru, în articulaţiile sistemului
bielă - manivelă, în lagăre. Rezultă de aici un consum mare de ulei, un randament mecanic
mai scăzut şi uzură. Pericolul de uzură impune limitarea vitezei pistonului, rezultând o turaţie
cu atât mai mică, cu cât cursa pistonului este mai mare, deci cu cât puterea este mai mare.
În domeniul producerii energiei electrice, crearea sistemelor energetice inter-conectate
permite concentrarea producerii energiei în centrale de mare putere, unde îşi găsesc locul
exclusiv motoarele rotative - turbine hidraulice, cu abur sau gaze. Doar în puncte izolate, cum
ar fi cabanele montane, unele şantiere, precum şi ca grupuri de rezervă la căderea sistemului
se folosesc motoare cu ardere internă. Maşina cu abur cu piston aparţine trecutului,
întâlnindu-se doar pe vechile locomotive şi vapoare.
În domeniul transporturilor terestre şi navale, motoarele cu ardere internă sunt cele
mai răspândite. În aviaţie instalaţiile de turbine cu gaze au înlăturat aproape total motoarele cu
piston, date fiind puterile mari impuse de viteza mare de zbor şi de capacităţile de transport
mereu sporite.
Maşinile generatoare - pompele şi compresoarele - sunt întâlnite atât în centrale, cât şi
în industrie. În majoritatea cazurilor se folosesc maşini rotative dar se întâlnesc şi maşini cu
piston. Deci, pentru energeticianul din industrie vor trebui văzute sumar toate aceste maşini
generatoare.
În tabelul 1.1 se arată cum se încadrează principalele maşini mecanoenergetice în
clasificările menţionate.
13
Capitolul 1. Generalităţi
Tabelul 1.1
Clasificarea maşinilor mecanoenergetice
Sensul
transformării
Motoare Generatoare Transformatoare
După energia
transformată
Pompe volumetrice
Roţi de apă rotative :
Turbine hidraulice : - cu un rotor
- tangenţiale - cu două rotoare Grup
Maşini Rotative - radiale Pompe cu rotor paletat turbină-pompă
hidraulice - diagonale (dinamice) : Cuplaje
- elicoidale - radiale hidraulice
(axiale) - diagonale
- axiale
Pompe cu piston
Maşini Pompe cu membrană Prese hidraulice
hidraulice Alternative - Pompe cu clapetă Servomotoare
oscilantă
Compresoare
volumetrice
rotative :
- cu un rotor
Turbine cu - cu două
abur rotoare
Rotative Turbine cu Compresoare cu
gaze rotor paletat
Motoare Wankel (turbocompre-
soare) :
- centrifuge
- axiale
- combinate
Maşini
termice Maşina de abur
Motoare cu
ardere internă :
- cu aprindere
Alternative prin scânteie Compresoare cu
(MAS) piston
- cu aprindere
prin compresie
(MAC, Diesel)
Ventilatoare :
Maşini eoliene Rotative Motorul eolian - radiale
- axiale
14
CAPITOLUL 2
LEGILE CURGERII CONTINUE A FLUIDULUI DE LUCRU ÎN

TURBOMAŞINI
Turbomaşinile, adică maşinile cu rotor paletat, se caracterizează prin curgerea continuă

a fluidului. La baza structurilor stau legile din Mecanica fluidelor şi din Termotehnică
referitoare la procesele cu curgere continuă. Se vor revedea pe rând următoarele noţiuni:
debitul şi ecuaţia de debit, ecuaţia continuităţii, ecuaţia energiei, legea impulsului, legea
momentului cinetic.
2.1. Debitul. Ecuaţia de debit
Debitul este cantitatea de fluid scursă în unitatea de timp printr-o secţiune dată. Se
deosebesc :
- debitul masic m! , adică masa scursă în unitatea de timp :
dm
m! = , [kg/s]. (2.1)
dτ
În procesele de curgere se lucrează cu debitul pe secundă. La schimbătoarele de

căldură (cazane, condensatoare, preîncălzitoare) se lucrează adesea cu debitul orar m! h , în kg/h
sau t/h, având relaţia:
m! h , [kg h ] m! h , [t h ]
m! , [kg/s] = = ; (2.2)
3600 3,6
- debitul volumic V! , adică volumul scurs în unitatea de timp:
dV
V! = , [m3/s]. (2.3)
dτ
La maşini hidraulice se foloseşte obişnuit debitul volumic. La pompe, ventilatoare,

compresoare se întâlneşte adesea şi debitul pe minut V!m , [m3/min, litri/min] şi eventual
debitul pe oră V! [m3/h, litri/h].
h
15
Capitolul 2. Legile curgerii continue a fluidului de lucru în turbomaşini
Relaţia de legătură este:
V!
m! = ρ ⋅ V! = , (2.4)
v
în care ρ este densitatea, în kg/m3 şi v volumul specific, în m3/kg.
"
Debitul volumic este egal cu produsul scalar dintre secţiunea S (considerată ca un
"
vector normal pe secţiune) şi viteza de curgere c (fig.2.1):
" "
V! = S ⋅ c = S ⋅ c ⋅ cos γ = S ⋅ c n . (2.5)
Deci se consideră componenta vitezei normală pe

secţiune c n .
Debitul masic:
"
" " S ⋅ c"
m! = ρ ⋅ S ⋅ c = . (2.6)
v
Relaţiile (2.5) şi (2.6) constituie ecuaţia de Fig. 2.1. Elementele ecuaţiei de

debit
debit. Pentru aplicarea ecuaţiei trebuie calculată sau
aleasă valoarea vitezei (tabelul 2.1) :
Tabelul 2.1
Valori pentru viteza de curgere prin conducte
Fluidul şi destinaţia conductei Viteza

[m/s]
Conducte de abur supraîncălzit 40...60
Conducte de abur saturat 30...40
Tubul de evacuare din turbina cu condensaţie 80...120
Conducte de aspiraţie abur, gaze 15...25
Conducte de refulare aer, gaze 20...30
Conducte de aspiraţie la pompe 0,5...1
Conducte de refulare la pompe 1,5...4
Conducte pentru centrale hidroelectrice 2...7
Dacă debitul este constant în timp, este regim permanent sau staţionar. În acest caz
16
viteza se menţine constantă în fiecare punct al liniei de curent, putându-se însă modifica de la
un punct la altul. Dacă debitul se modifică în timp, este regim variabil sau nepermanent. La
dimensionarea turbomaşinilor se consideră regimul permanent.
2.2. Ecuaţia continuităţii
Reprezintă aplicarea principiului conservării materiei la fenomenele de curgere. Se

porneşte de la două premise:
1) curgerea este un fenomen fizic, deci materia nu suferă transformări;
2) fluidele sunt continui, fără goluri interioare.
În aceste condiţii, diferenţa dintre cantitatea de fluid intrată şi ieşită dintr-o anumită
regiune a tubului de curent (cu secţiunea S şi lungimea dl , fig. 2.2) se regăseşte în acea
regiune:
 ∂m!  ∂ (ρSdl )
m! ⋅ dτ −  m! + ⋅ dl  ⋅ dτ = ⋅ dτ .
 ∂l  ∂τ
Prin reducerea termenilor

m! ⋅ dτ şi simplificarea cu dl ⋅ dτ :
∂m! ∂ (ρS )
+ =0 . (2.7)
∂l ∂τ
Fig. 2.2. Demonstrarea ecuaţiei continuităţii
În cazul regimului
•
permanent nu există acumulări, adică ∂(ρS ) ∂τ = 0 , de unde rezultă şi că ∂ m ∂l = 0 ,
respectiv m! = const . Deci, în regim permanent debitul se menţine constant în lungul
tubului de curent:
" "
m! = const , respectiv S ⋅ c v = const .
2.3. Ecuaţia energiei
Este o formă de exprimare matematică a principiului conservării energiei în cazul

proceselor de curgere. Energia unui kilogram de fluid este:
17
c2 J 
e = u + pv + + gz ,   , (2.8)
2  kg 
în care u este energia internă; pv - energia de presiune; c 2 2 - energia cinetică; gz - energia

de poziţie.
La gaze u + pv = i (se numeşte entalpie) şi gz se poate neglija, ecuaţia (2.8)
devenind:
c2 J 
e=i+ ,  . (2.9)
2  kg 
În condiţiile conservării energiei, dacă viteza s-ar anula, entalpia ar deveni egală cu
energia totală. Această entalpie se numeşte entalpie totală (de frânare) şi este:
c2 J 
i* = i + = e,  kg  . (2.10)
2  
La lichide energia internă u este practic neglijabilă, gz poate fi mare, deci
p c2 J 
e= + + gz ,  kg  . (2.11)
ρ 2  
Căldura primită de fluid serveşte pentru creşterea energiei fluidului, pentru producerea
lucrului mecanic şi pentru lucrul de frecări:
J 
dq = de + dl + dh f ,   . (2.12)
 kg 
La gaze, căldura provine din căldura schimbată cu exteriorul dq e şi căldura dezvoltată
prin frecări dq f , care este practic egală cu lucrul de frecări dh f . Înlocuind pe
( )
de = di + d c 2 2 , rezultă ecuaţia energiei pentru gaze:
 c2  J 
dq e = di + d   + dl ,   . (2.13)
 2   kg 
De remarcat este faptul, că această ecuaţie se aplică între două stări şi este valabilă atât
pentru procese teoretice, cât şi pentru cele reale.
18
La lichide căldura nu intervine, deci ecuaţia (2.12) se scrie sub forma:
de + dl + dh f = 0 sau dl = −de − dh f . (2.14)
2.4. Puterea maşinii
Pentru un kilogram de fluid, energia transmisă de fluid este:
E = mH , [J ] , (2.15)
unde E este energia totală; m - masa; H - entalpia.

Puterea transmisă de fluid va fi egală cu energia transmisă într-o unitate de timp:
E m
Pfluid = = H = m! H = ρV!H , [W ]. (2.16)
τ τ
La orice maşină interesează puterea la cuplă numită putere efectivă Pe . Procesul de

transformare a energiei este însoţit de pierderi apărând noţiunea de randament:
Putilă
η= . (2.17)
Pconsumată
La motoare, puterea utilă este puterea mecanică obţinută la cuplă, adică puterea
efectivă, deci:
Pe
η= ⇒ Pe = η ⋅ Pfluid = m! Hη = ρV!Hη . (2.18)
Pfluid
La generatoare, puterea utilă este puterea transmisă fluidului, deci:
Pfluid m! H ρV!H
η= ⇒ Pe = = . (2.19)
Pe η η
Din considerente practice se adoptă şi alte unităţi de măsură ale puterii, decât cele
utilizate în SI:
- la maşini hidraulice, turbine, pompe se foloseşte debitul volumic V! , m 3 s , [ ]
entalpia H , [J kg ] , puterea P, [kW ] ceea ce conduce la împărţirea relaţiilor (2.18) şi (2.19)
19
cu 1000;
- la turbine termice se folosesc obişnuit debite masice orare, ceea ce necesită
împărţirea relaţiilor (2.18) şi (2.19) cu 3600.
• •
Dacă m h este exprimat în [kg h ], Pe rezultă în [kW ] , iar dacă m h este în [t h], Pe
rezultă în [MW ].
2.5. Legea impulsului
Fluidele produc forţă prin presiune, greutate şi variaţia impulsului (respectiv prin
inerţie):
" " " • " " " " " "

Fi = ∑ F p + G + m⋅ (c1 − c 2 ) = ∑ F p + G + I 1 − I 2 , [N ]. (2.20)
Forţa produsă este egală cu

suma forţelor de presiune, de greutate şi
variaţiei vitezei, care dă variaţia
impulsului. Impulsul în unitatea de timp
" • "
I = m⋅ c are dimensiunea unei forţe.
Dacă luăm un corp în care curge
un fluid şi separăm o porţiune, şi dacă
aceste forţe se compun vectorial, atunci
după metoda poligonului se obţine
rezultanta acestor forţe (fig.2.3). Fig. 2.3. Forţele ce acţionează asupra unui cot de
Fluidele în mişcare produc forţă conductă
asupra corpurilor întâlnite în trei moduri: prin acţiune; prin reacţiune; prin efect de aripă
portantă.
a) Efectul de acţiune. Forţa produsă asupra unui corp prin lovirea lui de către un fluid
venit cu viteză se numeşte forţă de acţiune. Vom lua cazul unui jet care loveşte un perete plan
(fig.2.4). Considerând suprafaţa de control după ieşirea din ajutaj, ea este în zona de aceiaşi
" "
presiune, deci ∑ Fp = 0 . Greutatea G este paralelă cu peretele. După ciocnire fluidul se
" "
împrăştie simetric pe perete, deci I 2 = ∫ c 2 ⋅ dm = 0 . Astfel, forţa asupra peretelui,
" " "

Fi = I 1 = m! c1 ,
" "
este dirijată în sensul şi pe direcţia orientării impulsului I1 , respectiv c1 , adică perpendicular
20
pe perete.
Dacă peretele nu este plan dar este concav şi dacă jetul loveşte în perete din partea de
jos, atunci fluidul îşi schimbă orientarea cu 180o (fig.2.5). În ipoteza că pierderile sunt
Fig. 2.4. Lovirea peretelui plan Fig. 2.5. Lovirea plăcii concave
" "
neglijabile, obţinem că c 2 = −c1 . Considerând şi aici suprafaţa de control în mediu de aceiaşi
"
presiune, rezultă că ∑ Fp = 0 . Dacă mişcarea este în plan orizontal, greutatea nu intervine. În
final obţinem:
" " " "
Fi = m! [c1 − (− c 2 )] = 2m! c1 .
Rezultă, că prin întoarcerea fluidului cu 1800,

forţa se dublează faţă de cazul peretelui plan. De
aceea paletele turbinelor se fac concave.
b) Efectul de reacţiune. Forţa produsă asupra
unui corp prin ieşirea din el a unui fluid cu viteză, se
numeşte forţă de reacţiune.
Vom considera o navă cu motor reactiv (cu Fig. 2.6. Producerea forţei de
propulsie), care se deplasează orizontal (fig.2.6). reacţiune la rachetă
Alegând suprafaţa de control împrejurul rachetei şi deplasându-se odată cu aceasta, rezultă
" "
∑ Fp = 0 , I1 = 0 , deci:
" " "
Fi = − I 2 = − m! w2 .
Pentru ieşirea fluidului cu viteză este necesară destinderea lui spre ieşirea din corp.
21
c) Efectul de aripă portantă. Aripile portante sunt corpuri care datorită formei lor sunt
supuse unei forţe normale pe viteza relativă medie a curentului de fluid (w∞ ) . La o aripă
portantă se deosebeşte o faţă convexă denumită extrados E şi o faţă plană sau concavă
Fig. 2.7. Principiul aripii portante
denumită intrados I (fig.2.7). Datorită bombării extradosului se produce îngrămădirea liniilor

de curent, respectiv o creştere de viteză (+ ∆w) . Conform ecuaţiei lui Bernoulli, aceasta
conduce la scăderea presiunii fluidului (− ∆p ) pe extrados. Diferenţa de presiune conduce la
apariţia unei forţe portante notată cu RZ normală pe viteza medie w∞ şi care este dată de
relaţia:
ρ 2
RZ = c Z w∞ S , [N ], (2.21)
2
în care c Z este coeficientul de portanţă, determinat experimental; S - suprafaţa; ρ -

densitatea fluidului.
Datorită devierii fluidului şi vâscozităţilor apare şi o forţă de rezistenţă la înaintare R X
paralelă cu viteza w∞ :
ρ
R X = c X w∞2 S , [N ], (2.22)
2
în care c X este coeficientul de rezistenţă la înaintare.

Forţa rezultantă R este înclinată faţă de verticală cu unghiul λ , iar raportul
22
RX c X
= = tgλ = µ (2.23)
RZ cZ
Fig. 2.9. Variaţia coeficientului

de portanţă cz şi a coeficientului
Fig. 2.8. Coarda profilului şi ungiul de atac de fineţe µ cu unghiul de atac δ
este analog unui coeficient de frecare şi se numeşte coeficient de fineţe a profilului aripii.
Coeficienţii c X , c Z şi µ depind de unghiul de atac δ , adică unghiul dintre viteza
medie şi coarda profilului xx (fig.2.8). La creşterea
unghiului δ creşte şi c X şi c Z (fig.2.9).
În turbomaşini profilele sunt dispuse în şiruri,
constituind reţele sau grătare de profile. Elementele
caracteristice ale unei reţele sunt: pasul t ; lungimea
coardei L şi desimea reţelei L t (fig.2.10). Dacă reţeaua
este deasă, profilele vin în suprapunere şi depresiunea de
pe extradosul unui profil se transmite parţial spre
intradosul profilului vecin. Astfel, coeficientul de portanţă
c Z se micşorează. De aceea la turbomaşini înzestrate cu
aripi portante se folosesc reţele relativ rare (L t ≤ 1) .
De remarcat însă, că nu este bună nici o reţea prea
rară, deoarece scade numărul de palete, deci scade şi forţa
asupra reţelei. De aceea este necesară găsirea desimii
optime.
"
La turbine forţa R produsă asupra profilului dă o
"
componentă tangenţială f t , care produce învârtirea
"
rotorului (fig.2.11). Este de dorit ca componenta f Z să fie
" "
maximă, ceea ce necesită ca R să fie apropiată de RZ , Fig. 2.10. Elementele reţelei de
respectiv µ să fie cât mai mic. profile
23
"
La compresoare şi pompe, curentul produce asupra profilului forţa R , iar profilul
" "
acţionează asupra fluidului cu o forţă egală şi direct opusă R / = − R (fig.2.12). Astfel, apare o
"
componentă axială f a care împinge fluidul în lungul maşinii, deci produce mărirea presiunii.
Este de dorit ca această forţă să fie maximă ceea ce necesită ca µ să fie minim.
Fig. 2.11. Folosirea aripii portante la Fig. 2.12. Folosirea aripii portante la
turbine generatoare
Deci, la turbomaşini sunt necesare profile cu coeficient de fineţe µ cât mai mic, deci
profile subţiri.
2.6. Legea momentului cinetic
Această lege este analoagă legii impulsului şi

permite calcularea momentului produs de fluidul în
mişcare în raport cu un pol O (fig.2.13). Fie o linie de
" "
curent şi vitezele c1 şi c2 tangente la această linie.
Momentul produs de fluid se datoreşte momentului
" "
forţelor de presiune M p , momentului greutăţii M G şi
variaţiei momentului cinetic al fluidului raportat la
unitatea de timp:
" " " " " " "
M i = M p + M G + m! (r1 × c1 − r2 × c2 ) , [N ⋅ m] . (2.24) Fig. 2.13. Elementele referitoare
la legea momentului cinetic
24
Legea momentului cinetic se foloseşte în cazul turbomaşinilor radiale (fig.2.14), adică

la maşinile la care curgerea fluidului prin canalele rotorice se face într-un plan perpendicular
pe axul de rotaţie. Curgerea este axial simetrică, deci suprafeţele izobare sunt cilindri coaxiali;
astfel, în fiecare punct al paletei presiunile sunt aceleaşi pe ambele feţe şi forţele de presiune
"
nu produc moment în raport cu polul O : M p = 0 . Momentul greutăţii obişnuit nu intervine,
întrucât: la maşinile termice greutatea gazelor este neglijabilă; la maşinile hidraulice cu
admisie totală şi ax vertical, forţele de
greutate lucrează simetric faţă de ax,
echilibrându-se. Deci rămâne:
" " " " "
M i = m! (r1 × c1 − r2 × c2 ).
Dar produsul vectorial are valoarea

Fig. 2.14. Curgerea prin rotorul radial
(fig.2.15):
" "
r × c = r ⋅ c ⋅ sin α = r ⋅ cu ,
în care cu = c ⋅ sin α este componenta vitezei pe direcţia tangentei la un cerc cu polul în O ,

de unde şi provine numele de componentă tangenţială. Astfel, valoarea momentului transmis
rotorului este:
Fig. 2.15. Modulul momentului cinetic Fig. 2.16. Aplicarea momentului

cinetic la turbina radială
M i = m! (r1c1u − r2 c2 u ) , [N ⋅ m] . (2.25)
25
a) Rotor de turbină (fig.2.16). Fie circulaţia radial centrifugală printr-un şir de palete,
în care viteza fluidului se proiectează pe tangente la cercuri în punctele de intrare şi de ieşire,
având valorile c1u şi c 2u . Interesează momentul transmis de fluid către rotor:
M i = m! (r1c1u − r2 c2 u ) , [N ⋅ m] .
Puterea transmisă rotorului, denumită putere utilă sau putere la palete este:
Pu = M iω = m! (r1ωc1u − r2ωc2u ) ,
în care ω este viteza unghiulară a rotorului.

Dar rω = u , deci:
Pu = m! (u1c1u − u2 c2u ) , [W ]. (2.26)
Lucrul transmis de un kilogram de fluid se numeşte cădere periferică sau cădere la

palete hu :
Pu J 
hu = = u1c1u − u2 c2u ,   . (2.27)
m!  kg 
Regula semnelor: Semnul minus (− ) aparţine formulei. La rândul lor c1u şi c 2u au

semn propriu şi anume sunt pozitive, când sunt
dirijate în sensul învârtirii rotorului.
b) La compresoare şi pompe radiale
(fig.2.17) interesează momentul transmis de rotor
către fluid, deci momentul primit din exterior
M e = − M i . Rezultă:
M e = − M i = m! (r2 c2u − r1c1u ) , [N ⋅ m] . (2.28)
Puterea transmisă fluidului denumită

putere teoretică:
PT = M e ⋅ ω = m! (u 2 c2u − u1c1u ) , [W ]. (2.29) Fig.2.17. Aplicarea momentului cinetic

la pompe şi compresoare radiale
Lucrul transmis unui kilogram de fluid este înălţimea teoretică:

26
PT J 
hT = = u 2 c 2u − u1c1u ,   . (2.30)
m!  kg 
Se aplică şi aici regula semnelor menţionată mai sus.
c) În cazul unei mişcări spirale sau elicoidale a fluidului printr-un element fix nu se
produce lucru mecanic, deci
r1c1u − r2 c 2u = 0 sau rcu = const , (2.31)
adică viteza tangenţială variază invers proporţional cu raza. Deci la ciclonul din fig.2.18, a
viteza fluidului va creşte, iar la difuzorul pompei din fig.2.18, b viteza fluidului va scădea,
Fig. 2.18. Curgerea fără producere de lucru mecanic:

a – ciclon; b - difuzor
crescând în schimb presiunea.
2.7. Pierderi la curgerea fluidelor
Curgerea fluidelor este însoţită de pierderi care se împart în:
27
- pierderi liniare
1 w2 l w2 J 
∆h1 = λ ⋅ =λ ⋅ ,   ; (2.32)
d 2 4rh 2  kg 
- pierderi locale
w2  J 
∆h2 = ζ , , (2.33)
2  kg 
în care w este viteza relativă a fluidului faţă de peretele canalului; rh - raza hidraulică.
Rezultă, că pierderile cresc cu w 2 , deci pentru a avea un randament bun, viteza
fluidului prin maşină nu trebuie să fie prea mare. Micşorarea vitezei conduce însă la
necesitatea măririi dimensiunilor, punându-se problema unui calcul economic.
Printre pierderile locale, la turbomaşini interesează pierderile prin creşterea treptată a
secţiunii. Tubul a cărui secţiune creşte treptat, se numeşte difuzor, iar unghiul de conicitate γ
unghi de evazare. Dacă γ ≤8° , fluidul aderă la perete, deci nu apar pierderi suplimentare.
Dacă γ >8°, fluidul se desprinde, apărând o zonă de vârtejuri şi deci pierderi suplimentare.
28
CAPITOLUL 3
PROCESUL ENERGETIC AL TREPTEI UNEI TURBOMAŞINI
3.1. Noţiuni generale asupra turbomaşinei
O turbomaşină elementară, hidraulică sau termică, cuprinde două grupe de organe

funcţionale (fig.3.1):
Fig. 3.1. Elementele unei trepte :

a – axială; b - radială
1) Aparatul director fix, constituit dintr-un şir de canale fixe numite ajutaje A, în care
fluidul se destinde mărindu-şi viteza absolută. Deci în ajutaje energia potenţială a fluidului se
transformă în energie cinetică. Din ajutaje fluidul iese cu mişcare de rotaţie, adică capătă o
mişcare de vârtej.
2) Rotorul paletat. Cuprinde un şir de lopăţele profilate P , numite palete. Fiind lovite
de fluid, paletele se pun în mişcare, adică energia fluidului se transformă în lucru mecanic util
(fig. 3.2).
Atât ajutajele, cât şi paletele mobile se fixează pe piese suport. Pereţii dintre ajutaje
(palete fixe sau palete directoare) se fixează pe plăci numite diafragme D sau inele-suport I ,
care la rândul lor sunt fixate în carcasa turbomaşinei. Paletele mobile se fixează pe roţi pline
numite discuri sau pe corpuri de revoluţie lungi numite tamburi; acestea se fixează la rândul
lor pe arbore, care se sprijină pe lagăre.
29
Capitolul 3. Procesul energetic al treptei unei turbomaşini
La turbinele hidraulice, prelucrarea căderii se face într-o treaptă. La turbinele termice,
Fig. 3.2. Schema transformărilor energetice în treapta unei turbomaşini

destinderea se face în trepte, deci turbina va fi constituită dintr-o succesiune de turbine
elementare (fig.3.3). O treaptă de presiune cuprinde un şir de ajutaje şi unul sau mai multe
şiruri de palete până la următorul şir de ajutaje.
După direcţia de curgere a fluidului prin
palete, treptele (fig.3.4) pot fi:
a) axiale, când fluidul circulă paralel cu
axul (fig.3.4, a);
b) radiale, la care fluidul circulă
perpendicular pe ax (fig.3.4, b);
c) diagonale, fluidul circulând oblic faţă de
ax (fig.3.4, c); Fig. 3.3. Trepte de presiune
d) tangenţiale, la care ajutajele sunt în
planul roţii, cu axul tangent la cercul mediu al paletajului (fig.3.4, d).
Fig. 3.4. Tipuri de trepte:

a – axiale; b –radiale; c – diagonale; d - tangenţiale
Rotoarele pot fi dispuse cu axul orizontal sau vertical. Turbomaşinile cu multe trepte
(turbine cu abur şi gaze, turbocompresoare) au în mod obişnuit axul orizontal. Turbinele
hidraulice mari au de obicei ax vertical. Rotoarele lungi cu ax orizontal se sprijină obişnuit pe
două lagăre radiale terminale; poziţia axială este menţinută de un lagăr axial aşezat de obicei
30
la capătul de înaltă presiune (fig.3.5, a). Rotoarele orizontale scurte (ventilatoare, pompe mici,
Fig. 3.5. Sprijinirea rotoarelor orizontale:

a – pe două lagăre; b – rotor în consolă cu un lagăr; c – rotor în consolă cu două lagăre
radiale
turbine hidraulice mici, eventual turbine
termice mici) sunt adesea în consolă;
greutatea rotorului produce un moment care
trebuie preluat de lagăr; este necesar un
lagăr radial lung (fig.3.5, b) sau două lagăre
radiale alăturate (fig.3.5, c).
Rotoarele cu ax vertical sunt
suspendate de un lagăr axial puternic
(crapodină), susţinut pe un suport metalic
în formă de stea, de obicei sudat pe carcasa
generatorului sau motorului electric
(fig.3.6).
Se prevăd şi aici lagăre radiale de
ghidaj R , dar ele sunt puţin solicitate,
putând fi căptuşite chiar cu cauciuc dur, uns
cu apă. Construcţia verticală conduce la
simetria curgerii, eliminând forţele de
greutate. În plus, partea electrică (motor sau
Fig.3.6. Sprijinirea rotoarelor verticale
generator) este scoasă din zona umedă,
inundabilă. De aceea, la maşinile hidraulice moderne – turbine, pompe de condensat, pompe
de circulaţie axiale etc. – se preferă dispoziţia verticală.
3.2. Convenţie de notaţii
Diametrele rotorice se vor nota cu D , iar diametrele tuburilor (injectoare, conducte etc.)
cu d . Dimensiunile pe direcţia razei se notează cu l la turbine termice şi cu L la turbine
hidraulice. Dimensiunile pe direcţie paralelă cu axul se notează cu B .
31
La treptele axiale (turbine termice, fig. 3.7, a), când nu se specifică altfel, se consideră
diametrul mediu. Se face
o secţiune axial
cilindrică la nivelul
cercului mediu,
secţiunea desfăşurându-
se în planul desenului
pentru a pune în
evidenţă canalele
ajutajelor şi profilelor
paletelor. Dimensiunea
canalelor de curgere pe Fig. 3.7. Convenţie de notaţii :
direcţia radială se
numeşte înălţime pentru a – treaptă axială; b – treaptă radială
ajutaje, notată cu l a şi
lungime pentru palete, notată cu l p . Fiecare mărime este afectată cu un indice, arătând
punctul de măsură: 0 – pentru intrare a în ajutaje, 1 – pentru ieşire a din ajutaje şi intrarea în
palete, 2 – pentru ieşire a din palete.
La treptele radiale (turbine hidraulice, fig. 3.7, b) se consideră o secţiune meridiană prin
canalele de curgere. Întrucât este uneori distanţă mare între ieşirea din aparatul director şi
intrarea în rotor, se adoptă indicii: i – pentru intrarea în turbină; 0 – ieşirea din aparatul
director; 1 – intrarea în rotor; 2 – ieşirea din rotor. Dacă muchiile de intrare şi de ieşire sunt
oblice faţă de ax, indicii 1, respectiv 2 sunt completaţi cu indicele i pentru punctul cel mai
apropiat de ax (inferior) şi indicele e pentru punctul cel mai îndepărtat de ax (exterior).
Viteza fluidului faţă de canalele fixe, adică viteza absolută se notează cu c , iar viteza
fluidului faţă de paletele mobile, adică viteza relativă, se notează cu w ; viteza periferică cu
u . Unghiul dintre viteza absolută şi viteza periferică se notează cu α iar unghiul dintre viteza
relativă şi viteza periferică se notează cu β .
3.3. Aparatul director
Aparatul director constă dintr-un şir de

ajutaje denumite uneori şi duze, injectoare
etc. Ajutajul este un canal sau un tub a cărui
secţiune variază în mod continuu după
anumite reguli, pentru a se obţine creşterea
dorită a vitezei. După modul de variaţie a
secţiunii se deosebesc (fig.3.8): ajutaje
convergente (fig.3.8, a), la care secţiunea este
în continuă scădere şi ajutaje convergent-
divergente (fig.3.8, b), denumite şi ajutaje
Laval, la care secţiunea scade până la un Fig. 3.8. Tipuri de ajutaje:
minimum şi apoi creşte. a – convergente ; b – convergent-divergente
Studiul ajutajelor se poate face sub
două aspecte: studiul energetic, pentru stabilirea vitezei de ieşire şi a pierderilor; studiul
hidro- sau gazodinamic, pentru stabilirea variaţiei secţiunii.
32
3.3.1. Studiul energetic al ajutajelor
Se aplică ecuaţia energiei cu următoarele observaţii: curgerea fiind rapidă, nu este timp
pentru schimb de căldură, deci dqe = 0 ; ajutajul fiind fix, nu se produce lucru mecanic:
dl = 0 . În aceste condiţii, apar situaţiile de mai jos pentru fluide compresibile şi
incompresibile (lichide).
a) Fluide compresibile. Ecuaţia energiei (2.13),
 c2 
dq e = di + d   + dl ,
 2
devine
 c2   c2 
di + d   = 0 sau d   = − di ,
 2  2
adică creşte energia cinetică pe seama scăderii de entalpie. Integrându-se între intrare şi ieşire
(indicii 0 şi 1), se obţine viteza de ieşire c1 :
c12 co2
− = io − i1 ⇒ c1 = 2(io − i1 ) + co2 ,
2 2
( )
sau notând energia cinetică iniţială c02 2 = h0 , [J kg ] :
( )
c1 = 2(i0 − i1 + ho ) = 2 i0* − i1 , [m/s] (3.1)
Teoretic, procesul din ajutaje este o adiabată

teoretică, adică o izentropă reprezentată în diagrama
i − s prin verticala ABt (fig.3.9). Căderea termică
respectivă se numeşte cădere teoretică:
J 
ha = i0 − i1t ,   ,
 kg 
de unde rezultă viteza teoretică:
c1t = 2(ha + h0 ), [m/s]. (3.2)
Real apar pierderi care conduc la creşterea

entropiei; procesul real este adiabata ireversibilă AB,
Fig. 3.9. Procesul din ajutaj în
entalpia finală i1 > i1t , deci scade căderea utilizată şi ca diagrama i-s
atare viteza. Viteza reală este:
33
c1 < c1t
sau
c1 = ϕ ⋅ c1t = ϕ ⋅ 2(ha + ho ), [m/s] , (3.3)
în care ϕ < 1 se numeşte coeficient de reducere a vitezei în ajutaje. Acest coeficient este
determinat experimental, putând fi luat din fig.3.10 în funcţie de viteza teoretică c1t şi de
înălţimea ajutajelor la ieşire.
Pierderea în ajutaj este diferenţa dintre
energia cinetică teoretică şi reală:
c12t c12 c12t   c1  

2

∆ha = − = 1 −   ; 
2 2 2   c1t    (3.4)
 

( )
∆ha = 1 − ϕ 2 (ha + ho ) = ξ a (ha + ho ), [J/kg ],
( )
în care ξ a = 1 − ϕ 2 este denumit coeficient de
pierderi în ajutaje.
Calculând pierderile, se poate găsi entalpia Fig.3.10. Diagrama lui Jiriţchii
reală de ieşire i1 = i1t + ∆ha şi deci punctul B , pentru coeficientul φ
pentru care se citeşte volumul specific v1 de la ieşirea din ajutaje.
b) Lichide. Ecuaţia energiei (2.14),
de + dl + dh f = 0 ,
devine
de + dh f = 0 ,
sau
 p  c2 
d   + d   + d ( gz ) + dhf = 0 , (3.5)
 ρ  2
respectiv,
 c2   p
d   = − d   − d ( gz ) − dh f .
 2  ρ
Deci în aparatul director creşte energia cinetică pe seama scăderii presiunii şi eventual a
nivelului. De remarcat că la turbinele hidraulice adesea creşterea vitezei are loc şi în afara
aparatului director, în camera de admisie şi în spaţiul liber până la intrarea în rotor. De aceea,
34
integrarea relaţiei se va efectua între intrarea în turbină (indice i ) şi intrarea în palele rotorice
(indice 1):
c12 ci2 pi − p1
− = + g(zi − z1 ) − ∆h f .
2 2 ρ
Deci viteza reală:
 p − p1 
c1 = 2 i + g (z i − z1 ) + ho − ∆h f  , [m/s] .
 ρ 
Notând căderea statorică
pi − p1
+ g (z i − z1 ) = H a
ρ
şi introducând efectul pierderilor prin coeficientul de reducere a vitezei ϕ se obţine o relaţie

similară cu cea de la turbinele termice:
c1 = ϕ ⋅ 2(H a + h0 ), [m s ] . (3.6)
3.3.2. Studiul gazos sau hidrodinamic. Tipul de ajutaje
În regim permanent, debitul este constant în lungul ajutajului:
• S ⋅c • v v
m= = const ⇒ S = m ≈ . (3.7)
v c c
În lungul ajutajului, viteza c trebuie să

crească.
La lichide, volumul specific este
practic constant, deci creşterea vitezei
necesită scăderea continuă a secţiunii. Ca
atare, la lichide se folosesc exclusiv ajutaje
convergente, tipice fiind injectoarele de la
turbinele Pelton.
La gaze şi abur, scăderea de presiune
ce însoţeşte creşterea vitezei, conduce la
creşterea volumului specific. În relaţia (3.7)
creşte şi numărătorul şi numitorul; variaţia
secţiunii va depinde de intensitatea de Fig. 3.11. Variaţia parametrilor fluidului de
variaţie a lui v şi c . lucru în ajutaj
Reprezentând într-o diagramă (fig.3.11)
presiunea în ordonate, iar în abscise volumul specific v, viteza c şi raportul v c se constată:
35
a) Volumul variază după o adiabată cu relaţia pvk = const. Deci la început creşte încet,
apoi din ce în ce mai rapid;
b) Pentru viteză se consideră în mod simplist ecuaţia lui Bernoulli, neglijând variaţia
volumului specific:
c02 c2
p0 v + = pv + ⇒ c = 2v( p 0 − p ) + c 02
2 2
Neglijând pe c02 , rezultă că viteza creşte parabolic cu căderea de presiune ( p 0 − p ) .

Deci viteza creşte întâi rapid, apoi din ce în ce mai lent;
c) Raportul v c şi deci secţiunea S întâi scade, apoi creşte.
În concluzie, pentru destinderi mici se folosesc ajutaje convergente. Pentru destinderi
mari devine necesar ajutajul convergent-divergent, din cauza creşterii foarte rapide a
volumului specific.
Pentru a stabili limita de utilizare a ajutajelor convergente, se reia ecuaţia continuităţii
(3.7); prin logaritmare şi diferenţiere, se obţine:
•
ln m = ln S + ln c − ln v = const ;
•
dm dS dc dv dS dv dc
•
= + − =0⇒ = − ,
m S c v S v c
sau
dS dc  dv c 
=  ⋅ − 1 . (a)
S c  v dc 
Raportul dv v rezultă din ecuaţia adiabatei pv k = const :
dp dv dv dp
ln p + k ⋅ ln v = const ⇒ +k =0⇒ =− .
p v v k⋅p
Raportul dc c rezultă din ecuaţia lui Bernoulli, admiţând v = const :
c2 dc vdp
pv + = const ⇒ vdp + cdc = 0 ⇒ =− 2 .
2 c c
Înlocuind în relaţia (a):
dS dc  dp   c 2   dc  c 2 
=  −  ⋅  −  − 1 =  − 1 .
S c  k ⋅ p   vdp   c  kpv 
36
Dar kpv = a reprezintă viteza sunetului în mediul respectiv, deci:
dS dc  c 2 
=  2 − 1 . (3.8)
S c a 
Întrucât viteza creşte în lungul ajutajului, dc c > 0 şi semnul lui dS S este acelaşi ca şi
semnul parantezei, având:
- pentru c < a , dS S < 0 , adică parte
convergentă;
- pentru c > a , dS S > 0 , adică parte
divergentă;
- pentru c = a , secţiunea este minimă.
În concluzie, în ajutajele convergente,
viteza poate creşte până la viteza sunetului.
Depăşirea vitezei sunetului necesită ajutaje
convergent-divergente, în care, în partea
convergentă viteza creşte până la viteza
sunetului şi în partea divergentă se depăşeşte
viteza sunetului. În realitate, din cauza
pierderilor, în secţiunea minimă, viteza este
ceva mai mică decât viteza sunetului, având
aşa numita viteză critică ccr . Presiunea din
Fig. 3.12. Variaţia presiunii şi vitezei în
secţiunea în care se atinge viteza critică se lungul ajutajului convergent-divergent
numeşte presiune critică pcr. În fig.3.12 se
prezintă variaţia presiunii şi a vitezei în lungul unui ajutaj convergent-divergent.
Raportul dintre presiunea critică şi presiunea de frânare p 0* , denumit raport critic β cr
este o constantă, funcţie numai de natura gazului:
k
p cr  2  k −1
= β cr =   , (3.9)
p o*  k +1
în care k este exponentul adiabatic.

Câteva valori uzuale:
- pentru abur supraîncălzit: k =1,3; β cr = 0,546;
- pentru abur saturat uscat: k =1,135; β cr = 0,577;
- pentru aer: k =1,4; β cr = 0,528.
Pentru a alege tipul de ajutaj, se calculează raportul dintre presiunea de ieşire p1 şi
presiunea de frânare p 0* şi se compară cu raportul critic, având:
- dacă p1 p 0* ≥ β cr ⇒ p1 ≥ p cr , deci ajutaj convergent;
- dacă p1 p 0* < β cr ⇒ p1 < p cr , deci ajutaj convergent-divergent.
37
Limitativă pentru debitul ce trece prin ajutaj este secţiunea minimă S m . Calculând
viteza pentru această secţiune din ecuaţia energetică (3.1):
 T 
( )
c m = 2 i0* − i m = 2c p T0* − Tm = 2 ( ) k
k −1
RT0* 1 − m*  =
 T0 
 k −1

k  p  k
= 2 p 0 v0 1 −  *  
* * m
k −1  p 
  0  
şi înlocuind-o în ecuaţia de debit:
 k −1

k * *  pm  k 
2 p 0 v0 1 −  
k −1   p 0  
• S m cm  
m= = Sm 1
,
vm  p *
 k
v0*  0 
 pm 
se obţine în final ecuaţia lui Saint-Venant pentru debitul ajutajului:
 2 k +1

• p 0* k  m p  k  p  k
m = Sm ⋅ 2  *  −  *   , [kg/s] .
m
(3.10)
*
v0 
k − 1  p0  
  p0  

( )
Notând radicalul mare cu f p m p0* rezultă formula simplificată:
• p 0* p  p 0* p 
m = Sm *
⋅ f  m*  = S m ⋅ f  m*  . (3.11)
v0  p0  RT0*  p0 
Rezultă că:
- debitul creşte proporţional cu secţiunea
minimă şi cu presiunea de intrare;
- debitul depinde de raportul dintre presiunea
ce se stabileşte în secţiunea minimă şi presiunea de
intrare.
( )
Funcţia f p m p0* reprezentată în raport cu
destinderea totală a ajutajului p1 p 0* are alura din
Fig. 3.13. Variaţia funcţiei
fig.3.13: nulă la p1 p 0* =1, deoarece nu există
f Pm P0* în raport cu P1 P0*( )
diferenţă de presiune care să producă curgerea;
creşte aproximativ eliptic la scăderea lui p1 p 0* , devenind maximă la β cr (pentru abur
38
(
f p m p 0* )
max =0,647); rămâne constantă pentru p1 p 0* < β cr , deoarece în secţiunea minimă
presiunea nu poate scădea sub p cr , deci p m p 0* = p cr p0* = const , deşi p1 p 0* continuă să
scadă.
3.3.3. Aşezarea ajutajelor şi forma lor
Se deosebesc trei cazuri de aşezare a ajutajelor:

- aparat director dispus tangenţial;
- aparat director dispus axial;
- aparat director dispus radial.
În cazul turbinelor tangenţiale (caz tipic turbina Pelton), vâna de fluid loveşte frontal
paletele (fig.3.14). Ajutajele (denumite injectoare) se aşează în dreptul mijlocului şirului de
Fig. 3.14. Dispoziţia injectoarelor la

turbine tangenţiale
palete, axul lor fiind pe tangenta la cercul
mediu. Pentru a nu se încrucişa jeturile de
fluid, se pot pune maximum şase injectoare
alimentate dintr-o conductă comună. Fiecare
injector este deci un tub separat.
La turbinele axiale, (obişnuit turbine
termice) şirul de ajutaje este continuu, dispus
lateral faţă de şirul de palete (fig.3.15).
Dispoziţia laterală impune aşezarea înclinată a
ajutajelor faţă de direcţia de mişcare a paletelor
!
P , viteza c1 fiind înclinată cu unghiul α 1ef
faţă de u . Unghiul efectiv α 1ef este ceva mai
mic decât unghiul geometric α 1 al ajutajelor şi Fig. 3.15. Dispoziţia ajutajelor la treptele
rezultă din cauză că fluidul umple după o axiale
oarecare distanţă şi zona de vârtejuri din
39
!
spatele muchiei de ieşire. Viteza c1 se descompune în:
- componenta tangenţială c1u = c1 cos α 1ef , care produce mişcarea paletelor, deci efectul
util;
- componenta axială c1a = c1 sin α 1ef , care determină intrarea fluidului între palete.
Pentru a obţine randament maxim este de dorit ca c1u să fie cât mai mare, deci unghiul
α 1ef cât mai mic: pentru trepte cu acţiune, α 1ef =10°30/…13° (max. 25°) şi pentru trepte cu
reacţiune, α 1ef =14…16° (max. 30°).
Îngustarea canalului ajutajului se realizează prin scăderea unghiului în partea de intrare
de la 90° la α 1 . Ajutajele sunt separate între ele prin pereţi despărţitori denumiţi şi palete fixe.
În cazul obişnuit al fixării ajutajelor pe diafragme, paletele fixe joacă şi rolul de element de
rezistenţă legând inelul exterior al diafragmei E de inelul interior I (fig.3.16). Ca atare,
Fig. 3.16. Forme de ajutaje şi pereţi intermediari la turbine cu abur

paletele fixe trebuie să fie suficient de rezistente. La partea de înaltă presiune, paletele fixe se
fac groase, dându-li-se un profil aerodinamic (fig.3.16, b) iar la partea de joasă presiune, se
fac din tablă groasă încastrată la capete în masa turnată a inelelor (fig.3.16, c).
În aparatul director radial,
(obişnuit la turbinele hidraulice) fluidul
are o mişcare combinată de sursă
negativă S şi vârtej V (fig.3.17).
Compunând cele două mişcări după
regula paralelogramului (adică unind
printr-o linie continuă punctele de
intersecţie ale liniilor de curent de la
cele două reţele) rezultă mişcarea după
spirale logaritmice care se apropie de
centru. Fig. 3.17. Compunerea mişcărilor de vârtej şi
Viteza pe spirale variază invers sursă negativă la turbinele radiale
proporţional cu raza, deci creşte pe
măsura apropierii de centru; această creştere continuă şi după ieşirea din aparatul director
40
propriu-zis, până la intrarea în paletele rotorice, având R0 c0 = R1c1 . Înclinarea spiralei

logaritmice faţă de tangenta la cercuri se
menţine constantă în lungul spiralei, deci
α 0 ef = α 1ef .
Aparatul director radial este
constituit dintr-un şir continuu de palete
directoare. Paletele directoare au profil
hidrodinamic cu linia mijlocie curbată
după spirala logaritmică sau eventual
dreaptă. Obişnuit, paletele P au înclinare
reglabilă, deschizându-se la creşterea
debitului: de exemplu, fiecare paletă este Fig. 3.18. Palete Fink cu înclinare reglabilă:
legată prin biela B la inelul I (fig.3.18). ______ - total deschis; …….. - închis
Ele se numesc palete Fink.
3.3.4. Secţiunea de ieşire din aparatul director
Secţiunea de ieşire se calculează cu ecuaţia de debit, considerându-se componenta

vitezei c1 normală pe secţiune.
Obişnuit, aparatul director este dispus pe toată circumferinţa, adică este admisie totală.
Dacă intrarea se face numai pe o parte din circumferinţă, este admisie parţială; raportul dintre
arcul de cerc ocupat de ajutaje şi întreaga circumferinţă se numeşte grad de admisie ε :
za ⋅ ta
ε= , (3.12)
πD
unde z a este numărul de ajutaje; t a -

pasul ajutajelor.
La treptele axiale, secţiunea de
trecere este o parte dintr-o coroană
circulară (fig.3.19, a): S1 = πD1ε ⋅ l a1 .
Componenta normală a vitezei este
componenta axială c1a = c1 sin α 1ef . Deci:
•
mv
S1 = 1 = πD1ε ⋅ l a1 , (3.13)
c1a
din care rezultă înălţimea ajutajelor l a1 :
Fig. 3.19. Secţiunea de trecere:
•
m v1 a – trepte axiale; b – trepte radiale
l a1 = , [m] , (3.14)
πD1ε ⋅ c1 sin α 1ef
41
La aparatul radial, secţiunea de trecere este o parte din suprafaţa laterală a unui cilindru
(fig.3.19, b): S 0 = πD0 B0 ε Pentru viteză, se consideră componenta radială (sau meridiană)
c0 r = c 0 sin α 1ef , deci:
•
m v0
S0 = = πD0 B0 ε .
c0 r
De remarcat însă că cor ⋅ D0 = c1r ⋅ D1 , iar volumul specific nu variază, fiind vorba de
maşini hidraulice. Rezultă înălţimea B0 a aparatului director:
• •
m v1 V
B0 = = . (3.15)
πD1ε ⋅ c1 sin α 1ef πD1ε ⋅ c1 sin α 1ef
3.4. Procesul din palete
3.4.1. Diagrama de viteze
Fluidul vine din ajutaje cu viteza absolută c1 sub unghiul α 1ef . Faţă de paletele în
mişcare, fluidul are o viteză relativă w1 sub unghiul β 1 . Viteza relativă se obţine scăzând
viteza de transport u1 din viteza absolută, deci:
! ! !
w1 = c1 − u1 . (3.16)
Scăderea vectorială se face grafic,

rezultând un triunghi de viteze pentru intrarea
în palete (fig.3.20). În canalul dintre palete
fluidul suferă o deviaţie şi eventual o variaţie
!
de viteză, ieşind cu viteza relativă w2 sub
unghiul β 2ef , aproximativ în prelungirea
paletei. Viteza absolută la ieşire:
! ! !
c 2 = w2 + u 2 , (3.17)
însumarea vectorială făcându-se printr-un

triunghi de ieşire. Obişnuit cele două
triunghiuri se reprezintă pe aceeaşi figură, Fig. 3.20. Compunerea vitezelor la intrarea
denumită diagramă de viteze. şi ieşirea din palete
În mod supărător din punctul de vedere
al unităţii de noţiuni, considerentele practice au consfinţit moduri diferite de reprezentare
42
pentru triunghiurile şi diagrama de viteze la turbinele termice, la turbinele hidraulice şi la

maşinile generatoare (pompe şi compresoare).
!
La turbinele termice se consideră sensul de mişcare al paletelor spre stânga. Viteza w1
! ! ! !
se obţine adunând pe c1 cu (− u1 ) , iar viteza u 2 se aduce în capătul lui w2 , triunghiurile de
viteze prezentându-se ca în figura 3.20. Pentru diagrama de viteze se construieşte un sistem
ortogonal de axe, axa orizontală reprezentând
direcţia de mişcare a paletelor. Cele două
triunghiuri se aduc cu vârfurile în originea
sistemului de axe (fig.3.21).
La turbinele hidraulice, sensul de
mişcare al paletelor se consideră spre dreapta.
! !
În triunghiul de intrare vectorii c1 şi u 2 se
aduc cu originea în acelaşi punct, vectorul Fig. 3.21. Diagrama de viteze la turbinele
! termice
diferenţă w1 unind capetele lor. În triunghiul
Fig. 3.22. Diagrama de viteze la turbinele Fig. 3.23. Diagrama de viteze la

hidraulice generatoarele hidraulice
! ! !
de ieşire se aduce în capătul lui u 2 (fig.3.22). La diagragma de viteze, se presupun u1 şi u 2
cu originea în acelaşi punct, triunghiurile fiind orientate în jos, pentru a simboliza scăderea
energiei fluidului.
La maşinile generatoare se folosesc aceleaşi idei ca la turbinele hidraulice, dar
triunghiurile de viteze sunt orientate în sus, pentru a simboliza creşterea energiei fluidului
(fig.3.23).
Diagramele de viteze se pot construi grafic, dar mai exact se calculează trigonometric,
având:
a) pentru triunghiul de intrare:
- componenta tangenţială w1u = c1 cos α 1ef − u1 ;
- componenta meridiană w1a = c1a = c1 sin α 1ef ;
- viteza relativă β 1ef = arctg (w1a w1u ) ⇒ w1 = w1a sin β 1ef
b) pentru triunghiul de ieşire:
- componenta tangenţială c 2u = w2 cos β 2ef − u 2 ;
- componenta meridiană c 2 a = w2 a = w2 sin β 2ef ;
43
- viteza absolută:
c 2u c2a
α 2 ef = 90 0 − arctg ⇒ c2 = . (3.18)
c2 a sin α 2 ef
Diagramele de viteze sunt un important instrument de calcul, căci:

- vitezele relative determină direcţiile de intrare şi de ieşire din palete, deci forma
paletei;
- din diagramă rezultă variaţia vitezei fluidului la trecerea printre palete şi de aici
momentul şi lucrul mecanic transmis paletelor.
3.4.2. Intrarea în palete
În cazul optim, intrarea fluidului se face tangent la suprafaţa paletei, adică unghiul
β 1 = β 1 p (fig.3.24, a). Faţă de cazul optim, pot apărea situaţiile: β 1 > β 1 p şi β 1 < β 1 p :
Fig. 3.24. Intrarea în palete

!
a) β 1 > β 1 p (fig.3.24, b) Viteza w1 a fluidului se descompune într-o componentă
tangentă la suprafaţa paletei w1 p , care determină intrarea fluidului la canal şi o componentă
normală w1n = w1 sin δ , care se pierde prin ciocnire plastică cu suprafaţa paletei. La rândul ei
w1n are o componentă tangenţială wt , dirijată în sens invers mişcării paletelor şi producând
deci un efect de frânare; pentru învingerea acestuia, se consumă din lucrul util al fluidului.
Astfel, pierderea totală prin şocul la intrare în palete este:
w 12n   wt  
2
w 12n w t2
∆ h soc = − = 1 −   ;
2 2 2   w 1 n  
∆ h soc =
w12
2
(
sin 2 δ ⋅ 1 + sin 2 β 1 p , ) [J/kg ]; (3.19)
b) β 1 < β 1 p (fig.3.23, c). Şi în acest caz apare componenta normală w1n care ciocneşte
paleta. Dar w1n are componenta tangenţială wt în sensul mişcării paletelor, deci pierderea este
diminuată:
44
w12n wt2 w12n   wt  

2
∆hsoc = − = 1 −   ;
2 2 2   w1n  
w12
∆hsoc =
2
( )
sin 2 δ 1 − sin 2 β 1 p , [J/kg ]. (3.20)
Rezultă că este mai bun cazul β 1 < β 1 p . La variaţii de debit ale turbinei, unghiul β 1 se
modifică. Astfel, dacă debitul volumic scade, viteza c1 scade şi ea, iar unghiul β 1 creşte.
Pentru a evita lovirea feţei convexe la debite reduse, pentru regimul de calcul se ia
unghiul β 1 p al feţei convexe ceva mai mare decât unghiul β 1 :
β 1 p ,convex = β 1 + (3...5 0 ).
Muchia de intrare a paletei se face rotunjită, pentru ca vâna de fluid s-o poată conturna,
chiar dacă nu vine perfect tangentă la suprafaţa paletei. Muchia de intrare să fie cât mai
subţire pentru a nu crea pierderi prin ciocnire; în continuare însă paleta trebuie să se îngroaşe
destul de rapid din considerente de rezistenţă, ceea ce necesită ca unghiul feţei concave să fie
sensibil mai mare decât al feţei convexe:
β 1,concav = β 1,convex 1 + (0...20 0 ).
Cu cât creşte diferenţa, paleta este mai rezistentă, dar se înrăutăţesc condiţiile de
curgere.
3.4.3. Ieşirea din palete. Pierderea reziduală
Energia cinetică cu care iese fluidul din palete constituie o pierdere, căci nu se mai
transformă în lucru mecanic. Această pierdere se numeşte pierdere
prin energie cinetică reziduală sau pe scurt pierdere reziduală:
c 22  J 
∆hc = , . (3.21)
2  kg 
Este de dorit ca viteza c 2 să fie minimă (fig.3.25).

Componenta meridiană c 2 a este însă necesară pentru ieşirea
fluidului din canal. Componenta tangenţială nu are însă utilitate,
deci prin reducerea pierderii este de dorit să fie nulă, respectiv
unghiul α 2 ≅ 90 0 . Fig. 3.25. Ieşirea din
La turbinele termice cu trepte de presiune, energia reziduală palete
a unei trepte poate fi utilizată ca energie de intrare în ajutajele următoarei trepte:
45
h0,urmator = µ ⋅ ∆hc , (3.22)
în care µ este factorul de reutilizare cu valori µ < 0,94 . În condiţiile reutilizării, nu se mai
impune ca α 2 = 90 0 , ci poate scădea la 75…80°; fluidul ieşind în sens invers învârtirii, se
măreşte momentul transmis paletelor.
3.4.4. Tipuri de trepte
După modul în care se produce forţa asupra paletelor, treptele pot fi: cu acţiune, cu
reacţiune, cu aripă portantă.
a) Treapta cu acţiune. Forţa asupra paletelor se produce prin lovirea lor de către fluidul
venit cu viteză din ajutaje, respectiv căderea la palete se produce pe seama scăderii vitezei
Fig. 3.26. Variaţia presiunii şi a vitezei

la treapta cu acţiune Fig. 3.27. Procesul treptei cu acţiune în
diagrama i-s
absolute a fluidului:
c12 − c 22
hu = , [J/kg ] . (3.23)
2
La aceste trepte, destinderea are loc numai în ajutaje, iar în palete presiunea rămâne
constantă. În fig.3.26 s-a reprezentat variaţia presiunii p şi a vitezei absolute c în lungul
treptei. Presiunea scade în ajutaje de la p0 la p1 şi rămâne constantă în palete; viteza absolută
creşte în ajutaje de la c0 la c1 pe seama destinderii şi scade în palete de la c1 la c 2 prin
producere de lucru mecanic.
Pentru turbinele termice, procesul din diagrama i-s cuprinde (fig.3.27):
- destinderea din ajutaje: teoretic izentropa ABt cu căderea ha = ht ( ht fiind căderea
teoretică a treptei); real adiabata ireversibilă AB , conducând la pierderile ∆ha ;
- încălzirea izobară BC, datorită celorlalte pierderi ale treptei.
46
Lipsind destinderea din palete, viteza relativă ar trebui să rămână teoretic constantă:
w2t = w1 . În realitate, datorită pierderilor, viteza relativă scade, având:
w2 = ψ ⋅ w2t = ψ ⋅ w1 ,
în care ψ < 1 este coeficientul de reducere a vitezei în palete.

Pentru a nu avea destindere, canalul dintre palete trebuie să aibă lăţime constantă,
respectiv un cerc de diametru constant, ar trebui să se încadreze în lungul canalului (fig.3.28).
Fig. 3.28. Forma paletelor cu acţiune Fig. 3.29. Variaţia presiunii şi a

vitezei la treapta cu reacţiune
În particular, lărgimea canalului la intrare b1 şi la ieşire b2 ar trebui să fie aceeaşi. Notând cu
t p – pasul paletelor şi neglijând grosimea muchiei, rezultă:
t p sin β 1 = t p sin β 2 ⇒ β 2 ≅ β 1 .
Deci la paletele cu acţiune, unghiul de ieşire este aproximativ egal cu unghiul de intrare.
La mijloc, paleta este mult îngroşată, iar muchiile de intrare şi de ieşire sunt subţiri.
Pentru ca forţa de lovire să fie maximă, trebuie ca fluidul să schimbe puternic direcţia,
ceea ce necesită ca unghiul β 1 să fie cât mai mic. Din aceeaşi cauză, unghiul β 2 se ia ceva
( )
mai mic ca β 1 , recomandându-se: pentru β 1 ≤ 25 0 , β 2 = β 1 − 0...30 ; pentru β 1 > 25 0 ,
( )
β 2 = [(α 1 + β 1 ) 2] + 1...30 .
b) Treapta cu reacţiune. Forţa asupra paletelor se produce atât prin lovirea lor de către
fluidul venit cu viteză din aparatul director (efect de acţiune), cât şi prin ieşirea fluidului cu
viteză din palete (efect de reacţiune). Pentru a creşte viteza relativă în palete, fluidul trebuie să
se destindă şi în palete. Deci în treapta cu reacţiune (fig.3.29), presiunea scade şi în aparatul
director A şi în paletele P. Viteza absolută creşte în aparatul director şi scade în palete.
La treapta cu reacţiune apare o cădere în ajutaje ha şi o cădere în palete h p . Căderea pe
treaptă ht = ha + h p . Raportul dintre căderea în palete şi căderea pe treaptă se numeşte grad
de reacţiune ρ :
47
hp hp
ρ= = . (3.24)
ht ha + h p
Dacă ρ ≤ 0,15 este reacţiune mică sau redusă, profilul paletelor semănând cu cel de la
paletele cu acţiune. Dacă ρ > 0,15 este reacţiune propriu-zisă.
Fig.3.30. Procesul treptei cu Fig. 3.31. Forma paletelor cu reacţiune

reacţiune în diagrama i-s
La turbinele termice, procesul din treapta cu reacţiune reprezentat în diagrama i − s

cuprinde (fig.3.30):
- o destindere în ajutaje de la p 0 la p1 : teoretic izentropa ABt cu căderea ha , real
oblica AB, conducând la pierderile în ajutaje ∆ha ;
- o destindere în palete de la p1 la p 2 : teoretic izentropa BC t cu căderea h p ; real oblica
BC, conducând la pierderile în palete ∆h p ;
- încălzirea izobară CD datorită altor pierderi.
Pentru ca fluidul să se destindă în canalul dintre palete, acest canal trebuie să formeze
un ajutaj convergent, deci lărgimea canalului la ieşire b1 trebuie să fie mult mai mică decât
lărgimea la intrare b2 (fig.3.31):
b2 << b1 ⇒ t p sin β 2 << t p sin β 1 ⇒ β 2 << β 1 .
Deci la paletele cu reacţiune unghiul de ieşire este mult mai mic decât unghiul de
intrare. Cu cât gradul de reacţiune creşte, diferenţa β 1 − β 2 creşte. Cum unghiul β 2 nu poate
scădea prea mult, β 1 creşte cu ρ , putând ajunge la circa 90° pentru ρ =0,5.
c) Aplicarea ecuaţiei energiei la palete. În cazul cel mai general al rotoarelor radiale,
energia unui kilogram de fluid este dată de relaţiile (2.9) şi (2.11):
48
c2 w2 − u 2  J 
- pentru gaze: e=i+ =i+ ,  ;
2 2  kg 
p c2 p w2 − u 2 J 
- pentru lichide: e= + + gz = + + gz ,   .
ρ 2 ρ 2  kg 
Curgerea fiind rapidă, nu este schimb de căldură: dqe = 0 . În raport cu rotorul, paletele
nu se mişcă, deci în sistem relativ nu apare lucru mecanic: dl = 0 . Astfel, ecuaţia energetică
scrisă pentru rotor devine:
 w2   u2 
- la gaze: de = 0 ⇒ di + d   − d   = 0 ,
 2   2 
care integrată între intrare (indice 1) şi ieşire (indice 2) devine:
2
w2 − w12 u2 −u2
= i1 − i2 + 2 1 .
( )
2 2
Rezultă viteza de ieşire din palete:
w2 = 2(i1 − i 2 ) + (u 22 − u12 ) + w12 , [m/s ].
În cazul destinderii teoretice, i1 − i2 t = h p , deci viteza teoretică:
w2t = ( )
2 h p + u 22 − u 12 + w12 , [m s ] .
Real apar pierderi care conduc la micşorarea vitezei, având:
(
w 2 = ψ ⋅ w 2 t = ψ ⋅ 2 h p + u 22 − u 12 + w12 , ) [m s ] . (3.25)
În cazul particular şi obişnuit al treptelor axiale u 2 = u1 , relaţia devenind:
w2 =ψ ⋅ 2hp + w12 , [m/s] . (3.26)
Pierderea în palete este:
w2t w22 w22t   w2  

2
∆hp =
2
−
2
=
2   w2t  
(
1 −    = 1 −ψ 2 ) h
p +
u22 − u12 w12  .
2
+ 
2
(3.27)
  
Pentru calcule aproximative, coeficientul de reducere a vitezei în palete ψ , se poate

aprecia pe baza unor date statistice; de exemplu ψ = k β ⋅ k w ⋅ k l ⋅ k ρ , în care coeficienţii
49
k β , k w , kl şi kρ rezultă din curbe de tipul k β = f (β 1 + β 2 ef ); k w = f (w1 ) ;

( )
k l = f (l p ) = 1 − 1,6 l pmm ; k ρ = f (ρ ) , unde ρ este gradul de reacţiune;
dp  w2   u2 
- la lichide: 
+ d 
 − d  2  + d (gz ) + dh p = 0 ,
ρ  2   
care integrată între intrare şi ieşire conduce la:
w22 − w12 p1 − p 2 u 2 − u12

= + g (z1 − z 2 ) + 2 − ∆h f ,
2 ρ 2
unde ( p1 − p 2 ) ρ + g (z1 − z 2 ) = H p .
Se obţine o relaţie similară cu cea de la gaze:
w2 = 2 H p + (u 22 − u 12 )+ w12 − 2 ∆ h f
sau
w 2 = ψ ⋅ 2 H p + (u 22 − u 12 )+ w12 , [m/s ] . (3.28)
Se remarcă din relaţiile (3.25) şi (3.28) că în cazul circulaţiei centrifuge, având u 2 > u1 ,
viteza de ieşire creşte căci curgerea este ajutată de efectul de centrifugare; din contra, la
curgerea spre centru, având u 2 < u1 , viteza de ieşire scade.
d) Treapta cu aripă portantă.
Dacă unghiul de intrare β 1 > 90 0 ,
schimbarea de direcţie a fluidului în
palete este foarte mică şi nu apare nici o
îngustare a canalului, deci forţa nu se
produce nici prin acţiune, nici prin
reacţiune, ci prin interacţiunea între
curent şi profil, respectiv prin efect de
aripă portantă.
Viteza relativă medie a curentului
!
w∞ este mediana triunghiului construit
! !
pe vectorii w1 şi w2 (fig.3.32). Paleta
!
este supusă forţei portante RZ
! !
( RZ ⊥ w∞ ) şi forţei de rezistenţă la
! ! !
înaintare R X ( R X ║ w∞ ). Forţa
! Fig. 3.32. Elemente pentru calcularea forţei la
rezultantă R dă o componentă
! paletele bazate pe aripa portantă
tangenţială f t care mişcă paletele.
50
! ! !
Pornind de la forţele R X şi RZ , componenta f t este:
f t = RZ sin β ∞ − R X cos β ∞ = RZ sin β ∞ (1 − µ ⋅ ctgβ ∞ ) =
ρ 2
= cZ w∞ ⋅ L ⋅ l p sin β ∞ (1 − µ ⋅ ctgβ ∞ ) .
2
• •
Dar după legea impulsului, aceeaşi forţă este f t = ∆ m⋅ (w1u − w2u ) , în care ∆ m este
debitul ce curge în jurul unei palete:
•
∆ m = ρ ⋅ l p ⋅ t p ⋅ w∞ ⋅ sin β ∞ .
Egalând, obţinem:
ρ 2
cZ w∞ ⋅ L ⋅ l p sin β ∞ (1 − µ ⋅ ctgβ ∞ ) = ρ ⋅ l p ⋅ t p ⋅ w∞ ⋅ sin β ∞ (w1u − w2 u ).
2
Prin simplificare se obţine:
L 2 (w1u − w 2 u )
cz = . (3.29)
tp w ∞ (1 − µ ⋅ ctg β ∞ )
De aici rezultă coeficientul de portanţă necesar c z ; din cataloagele de profile se alege

profilul capabil să realizeze acest c z şi unghiul de atac sub care trebuie aşezat.
3.4.5. Momentul şi puterea transmise paletelor. Căderea periferică. Randamentul la

palete (periferic)
Se consideră cazul cel mai general al treptelor radiale sau diagonale. Momentul transmis
unui şir de palete este dat de legea momentului cinetic (2.25):
M i = m" ⋅ (r1 c1u − r2 c 2u ) , [N ⋅ m] .
Puterea transmisă denumită putere periferică sau putere la palete:
Pu = M i ⋅ ω = m" ⋅ (u1c1u − u 2 c 2u ), [W ] .
Lucrul mecanic transmis de un kilogram de fluid, denumit lucru periferic, respectiv

cădere periferică sau cădere la palete:
51
Pu
hu = lu = •
= u1c1u − u2c2u . (3.30)
m
În toate aceste relaţii, vitezele c1u şi c 2u se consideră pozitive, când sunt dirijate în
sensul mişcării (fig. 3.33). Rezultă că este recomandabil cazul α 2 ≤ 90 0 , întrucât termenul
Fig. 3.33. Semnul componentei C2U Fig. 3.34. Triunghiul de viteze de

la intrare
u 2 c 2u se va aduna mărind pe hu .
Raportul dintre căderea periferică şi căderea teoretică a treptei se numeşte randament la
palete (periferic) sau randament hidraulic:
hu hu
ηu = = . (3.31)
h0 + ht h0 + ha + h p
La treapta la care energia reziduală se reutilizează în următoarea treaptă se consideră în

mod convenţional că energia reutilizată reduce căderea teoretică a treptei, deci:
hu
ηu = . (3.32)
h0 + ha + h p − µ ⋅ ∆hc
Fie triunghiul de viteze de la intrare (fig.3.34). Se aplică regula cosinusului:
w 12 = c 12 + u 12 − 2 u 1 c 1 cos α 1 = c 12 + u 12 − 2 u 1 c 1 u .
Rezultă:
c12 + u12 − w12

u1c1u = .
2
În mod analog, pentru triunghiul de ieşire:
c 22 + u 22 − w22
u 2 c 2u = .
2
52
Înlocuind în expresia căderii la palete rezultă:
c12 − c 22 w22 − w12 u12 − u 22

hu = + + , [J/kg ] . (3.33)
2 2 2
! " #
Rezultă că lucrul la palete se produce pe seama a trei energii:
! - prin scăderea vitezei absolute a fluidului: este efectul de acţiune;

" - prin creşterea vitezei relative pe seama destinderii din palete; este efectul de
reacţiune;
# - prin variaţia vitezei de transport u ca urmare a circulaţiei radiale.
La circulaţia centripetă, u 2 < u1 , deci termenul # este pozitiv; scăzând viteza de
transport, forţa Coriolis acţionează în sensul învârtirii rotorului, deci măreşte lucrul la palete;
în schimb, curgerea în sens centripet este îngreunată de forţa centrifugă. Din contra, la
circulaţia centrifugă u 2 > u1 , deci termenul # este negativ, micşorând lucrul la palete;
curgerea este însă uşurată de forţa centrifugă.
În expresia randamentului la palete (3.32) se va înlocui hu după relaţia (3.33). Din
ecuaţia energetică a ajutajelor (3.3):
c12 c12
h0 + ha = > .
2ϕ 2 2
Energia reziduală recuperată µ ⋅ ∆hc = µ ⋅ c 22 2 < c 22 2 . Din ecuaţia energetică a

paletelor (3.25):
w 22 w 12 u 12 − u 22
hp = − + ,
2ψ 2 2 2
în care w 22 2ψ 2 > w 22 2 .
Expresia randamentului devine:
c12 − c 22 w22 − w12 u12 − u 22 u2 − u 22

+ + A+ 1
ηu = 2 2 2 2 2 = 2 .
c1 c2 w22 w12 u12 − u 22 u12 − u 22
− µ + − + B +
2ϕ 2 2 2ψ 2 2 2 2
( )
Întrucât B>A, randamentul va creşte cu u12 − u 22 2 . Deci la circulaţia centripetă,
randamentul este mai bun decât la circulaţia centrifugă, de aceea turbinele cu circulaţie radială
cu mare diferenţă de rază se fac centripete: turbina hidraulică Francis, turbinele radiale
centripete utilizate la instalaţii la turbine cu gaze etc.
Observaţie: în cazul particular al treptelor axiale u 2 = u1 = u , ceea ce duce la
simplificarea relaţiilor:
53
•
- puterea la palete: Pu = m u (c1u − c 2u ) (3.34)
Adunând şi scăzând pe u :
• •
Pu = m u ⋅ [(c1u − u ) − (c 2 u − u )] = m u (w1u − w2 u ) . (3.34/)
Fiind întotdeauna negativ, w2u în formulă se adună, ajungând la relaţia practică:
•
Pu = m u ⋅ ∑ wu , [W ] ; (3.35)
- căderea la palete:
hu = u ⋅ ∑ wu , [J kg ] . (3.36)
3.4.6. Raportul optim de viteze
S-a arătat că unghiurile β 1 şi β 2 depind de tipul treptei:

- la acţiune, β 2 ≈ β 1 şi β 1 << 90 0 ;
- la reacţiune, β 2 >> β 1 , diferenţa crescând cu gradul de reacţiune ρ . Deci β 1 creşte
cu ρ , ajungând ca β 1 ≈ 90 0 la ρ = 0,5 ;
- la aripă portantă, β 1 > 90 0 .
Unghiul β 1 decurge însă din triunghiul de viteze de la intrare şi anume β 1 creşte cu cât
viteza de transport u1 creşte în raport cu viteza c1 a fluidului, respectiv cu cât creşte raportul
de viteze u1 c1 , notat cu x : la acţiune, x este mic; la reacţiune, x este mijlociu; la aripă
portantă, x este foarte mare.
Pentru a avea randament maxim, se recomandă α 2 ≈ 90 0 , deci c 2u ≈ 0 . Rezultă căderea
periferică hu ≅ u ⋅ c1u = u ⋅ c1 cos α 1 . Căderea teoretică pe treaptă este:
ha c 2 − c 02
ht = = 1t .
1− ρ 2 (1 − ρ )
Făcând aproximaţiile hu ≈ ht ; c1t ≈ c1 ; c0 ≈ c 2 ≈ c1 sin α 1 , rezultă:
c12 − c12 sin 2 α1

= u ⋅ c1 cosα 1 ⇒ t
(
c 1 − sin 2 α 1)= u ⋅ cosα 1 .
2(1 − ρ ) 2(1 − ρ )
Deci raportul optim de viteză:
54
u  cos α 1
x opt =  1  = . (3.37)
 c 1  opt 2 (1 − ρ )
Practic se alege o valoare puţin diferită de optim, având:
cosα1
x = k x xopt = k x . (3.38)
2(1 − ρ )
Conform relaţiei (3.3), viteza c1 ≈ ϕ ⋅ 2ha = ϕ ⋅ 2(1 − ρ ) ⋅ ht , deci viteza depinde de

căderea pe treaptă ht , dar şi de gradul de reacţiune ρ . Pentru simplificarea calculelor, uneori
se foloseşte viteza teoretică fictivă ct , care s-ar obţine prin prelucrarea întregii destinderi a
treptei în ajutaje, fără pierderi:
ct = 2ht , [m s ] . (3.39)
Decurge raportul fictiv de viteze k u = u1 ct . Acest raport se foloseşte în special la

maşinile hidraulice.
Se va stabili relaţia între rapoartele x şi k u :
u u u 1 ku
x= = = ⋅ = .
c1 ϕ 2(1 − ρ )ht 2ht ϕ 1 − ρ ϕ 1− ρ
Respectiv,
ku = x ⋅ ϕ 1 − ρ . (3.40)
Înlocuind expresia lui x conform relaţiei (3.38):
cosα 1 cosα 1
ku = k x ⋅ ϕ 1 − ρ = k xϕ . (3.41)
2(1 − ρ ) 2 1− ρ
Raportul de viteze are deosebită importanţă în calcule, deosebind două situaţii: turbine
hidraulice şi turbine termice.
a) Turbine hidraulice. Turbina fiind într-o singură treaptă, căderea pe treaptă ht este
chiar căderea netă, H ≅ g ⋅ ∆z , care rezultă din amenajarea respectivă. Rezultă viteza
teoretică ct = 2 H ≅ 2 g ⋅ ∆z . Alegând o valoare pentru raportul k u , decurge viteza
periferică u = k u 2 H şi de aici diametrul caracteristic al rotorului D = 60u πn .
Dar diametrul trebuie să fie suficient de mare, pentru a asigura secţiunea necesară
pentru curgere. Cum căderea H este relativ mică, trebuie să se adopte un k u destul de mare;
55
din relaţia (3.41) rezultă necesitatea unui factor k x mare ( k x =1…1,2) şi a folosirii reacţiunii.
De asemenea, trebuie să se adopte turaţii relativ mici.
b) Turbine termice. Turbina fiind cu trepte de presiune, nu mai este o legătură directă
între întreaga cădere şi diametrul treptei. Pentru ieftinirea turbinei este de dorit să se reducă
numărul de trepte, adoptând căderi pe treaptă relativ mari. Se va stabili o formulă pentru
calcularea căderii pe treaptă. Se consideră cunoscute: turaţia n , diametrul D1 , unghiul α 1 şi
gradul de reacţiune ρ . Rezultă în ordine:
- D1 , n ⇒ viteza periferică u1 = πD1 n 60 ;
u cos α 1 u π D1n
- ρ ,α1 ⇒ x = 1 = k x ⇒ c1 = 1 = ;
c2 2 (1 − ρ ) x 60 x
- căderea în ajutaje:
c 12
c1 = ϕ 2 (h a + h o ) ⇒ h a = − h0 ,
2ϕ 2
deci:
π2 D 2n2 1 D 2n 2
ha = ⋅ 21 2 − h 0 = ⋅ 21 2 − h o , [J/kg ] ; (3.42)
2 ⋅ 3600 x ϕ 730 x ϕ
- căderea în palete şi pe treaptă:
hp ρ ha
ρ= ⇒ hp = ha şi ht = .
ha + h p 1− ρ 1− ρ
Înlocuind ha :
1  1 D12 n 2 
ht =  ⋅ 2 2 − ho , [J/kg] . (3.43)
1 − ρ  730 x ϕ 
Neglijând pe h0 şi înlocuind pe x = k x cos α 1 2(1 − ρ ) , rezultă:
1 1 D12 n 2 1− ρ D 2n2
ht ≅ ⋅ ⋅ ≅ ⋅ 2 21 2 , [J/kg ]. (3.44)
1 − ρ 730 2 cos 2 α 1 182 ,5 k x ϕ cos α 1
k
4 (1 − ρ ) ϕ 2
x 2
Din această relaţie rezultă că:

- ht creşte cu D12 ;
- ht creşte cu n 2 , deci prin utilizarea de turaţii mari scade numărul de trepte
reducându-se dimensiunile şi costul turbinei;
56
- ht creşte la micşorarea lui k x ; de aceea la turbinele termice se adoptă k x subunitar,

k x = 0,8…1;
- ht creşte cu (1 − ρ ) , deci la micşorarea gradului de reacţiune ρ ; ca atare turbinele cu
reacţiune au mai multe trepte decât cele cu acţiune, fiind mai scumpe; în schimb, turbinele cu
reacţiune au randament ceva mai bun, deoarece fluidul umple mai bine canalul dintre palete.
3.4.7. Palete axiale lungi
La deplasarea de la baza spre vârful paletei, viteza tangenţială u creşte, ceea ce

modifică diagrama de viteze. La
palete scurte, cu lungimea
l ≤ D 12 , se neglijează acest fapt şi
paleta se face cu profil constant, şi
anume profil stabilit la diametrul
mediu. La lungimi l > D 12 , paleta
se face răsucită (fig.3.35).
La dimensionarea paletei
răsucite, se ţine seama de două
considerente: împiedicarea
centrifugării fluidului; modificarea
diagramei de viteze.
a) Împiedicarea centrifugării
fluidului. Datorită componentei
tangenţiale a vitezei c1u , fluidul are
o mişcare de vârtej (fig.3.36). Se
naşte o forţă centrifugă care tinde să
arunce fluidul spre vârful paletei. Fig. 3.35. Paletă răsucită Fig. 3.36. Împiedica-
Pentru a împiedica centrifugarea, rea centrifugării
trebuie să se opună spre vârful aburului
paletei un plus de presiune. Aceasta
se obţine printr-o destindere inegală în ajutaje: mai mică la vârf decât la bază; căderea totală
fiind însă constantă, este necesară o variaţie în compensaţie a căderii în palete h p ; h p creşte
de la bază spre vârf ceea ce implică creşterea gradului de reacţiune ρ de la bază spre vârf.
Cu cât creşte raportul l p D , variaţia gradului de reacţiune este mai mare. Trebuie
evitată reacţiunea negativă la bază. Admiţând ρ baza = 0 , rezultă necesitatea unui ρ mijloc cu atât
mai mare cu cât creşte l D . Se stabileşte relaţia:
  l  
2
cos α 1b 1 − 1 −  
2
  D  
ρ mijloc = . (3.45)
ho
1−
ht
57
Pe această bază a fost trasată diagrama din fig.3.37 care permite alegerea lui ρ mijloc în
funcţie de l D şi unghiul la mijloc α 1ef .
Fig. 3.37. Diagramă pentru Fig. 3.38. Diagramele de viteze la baza,

alegerea gradului de mijlocul şi vârful paletei
reacţiune
În concluzie, paletele foarte lungi sunt răsucite aşa ca la bază să fie cu profil cu acţiune,
la mijloc profil cu reacţiune, şi la vârf profil de aripă portantă. La palete mijlocii se trece de la
profil cu acţiune la bază spre profil cu reacţiune la vârf.
b) Modificarea diagramei de viteze. Viteza c1 scade de la bază spre vârf iar viteza u
creşte. Astfel raportul u c1 creşte puternic de la bază spre vârf, ceea ce este în concordanţă cu
creşterea gradului de reacţiune. În fig.3.38 se arată aspectul diagramei de viteze pentru bază,
mijloc şi vârf în cazul unei palete foarte lungi.
3.5. Pierderile turbomaşinei
Procesul de transformare a energiei fluidului în lucru mecanic este însoţit de pierderi,

care se pot împărţi în patru grupe: pierderi de curgere în afara treptei, pierderi ale treptei,
pierderi prin scăpări exterioare de fluid, pierderi mecanice. La cursurile de specialitate,
aceste pierderi vor fi examinate în amănunt. Aici se vor da numai câteva aspecte calitative.
3.5.1. Pierderile de curgere din afara treptei
Se datoresc curgerii prin organele de reglare şi prin conductele de legătură între

diferitele corpuri ale maşinii. Ele conduc la pierderi de presiune ∆p şi prin aceasta la
58
micşorarea capacităţii de a produce lucru mecanic. Pentru regimul nominal se recomandă

pentru fiecare element o valoare limită a pierderii de presiune indicată ca o cotă din presiunea
fluidului la intrarea în elementul respectiv: ∆p = K ⋅ pi , în care K = 1…8%, după caz.
3.5.2. Pierderile treptei
Apar la fiecare treaptă în parte şi se împart în pierderi principale şi pierderi secundare.

Pierderile principale afectează lucrul mecanic transmis de fluid paletelor. Ele sunt:
- pierderile în aparatul director (ajutaje):
( )
∆ha = 1 − ϕ 2 (ha + h0 ) = ξ a (ha + h0 );
- pierderile în palete:
 w12 u 22 − u12   w 2 u 2 − u12 

(  2
)
∆h p = 1 − ψ  h p +
2
+
2
 = ζ p  h p + 1 + 2
2 2
 ;
   
- pierderea reziduală:
c 22
∆hc = .
2
Scăzând aceste pierderi din energia teoretică a treptei, rezultă căderea la palete sau
căderea utilă:
hu = (h0 + ht ) − (∆ha + ∆h p + ∆hc ) = u1c1u − u 2 c 2u , [J kg ]. (3.46)
Pierderile secundare intervin între lucrul transmis paletelor şi lucrul obţinut la arbore
(lucrul intern). Ele depind de tipul turbinei (abur, gaze, hidraulică) fiind în principal:
- pierdere prin frecare între suprafeţele laterale ale discului rotoric şi mediul în care se
învârteşte;
- pierdere prin ventilaţie: apare numai la treptele cu admisie parţială şi se datoreşte
efectului de antrenare a fluidului prin mişcarea paletelor în zona prin care nu curge fluidul.
Obişnuit cele două pierderi se consideră împreună sub numele de pierdere prin frecare şi
ventilaţie ∆h fv ;
- pierdere prin scăpări interioare de fluid ∆hm : prin jocul dintre rotor şi stator şi sub
acţiunea diferenţei de presiune, se produce o curgere nedirijată de fluid. Se pierde lucrul
mecanic pe care l-ar fi produs acest fluid dacă lucra în palete;
- pierdere prin umiditate ∆hx : apare numai la turbinele cu abur, la acele trepte la care
procesul de destindere are loc în zona umedă. Picăturile de apă nu se destind, pierzându-se
lucrul corespunzător; în plus, picăturile au efect de frânare şi de erodare a paletelor.
59
3.5.3. Scăpări exterioare de fluid
Acolo unde arborele turbinei iese în exterior, se produc scăpări de fluid prin jocul dintre
carcasă şi arbore. Aceste scăpări au caracter cantitativ, pierzându-se fluidul în mediul
ambiant. La turbinele cu abur, pentru scăparea în exterior se admite o valoare proporţională cu
întregul debit al turbinei:
• •
∆m = K ⋅m ,
unde K=0,5…2,0%, crescând cu cât puterea este mai mică şi presiunea fluidului mai mare.
3.5.4. Pierderi mecanice
Rotorul turbinei se sprijină pe lagăre, care introduc frecare. Obişnuit, turbina îşi
antrenează pompa de ulei şi eventual alte auxiliare. Puterea consumată prin frecarea în lagăre
şi antrenarea unor auxiliare din cadrul agregatului constituie pierderea mecanică ∆Pmec .
Scăzând pe ∆Pmec din puterea internă a turbinei Pi , se obţine puterea la cuplă, adică puterea
efectivă Pe . Raportul dintre puterea efectivă şi puterea internă se numeşte randament
mecanic:
Pe ∆P
ηm = = 1 − mec . (3.47)
Pi Pi
La turbomaşini, randamentul mecanic este foarte ridicat: η m =0,98…0.995.
3.5.5. Randamentele la turbine termo- şi hidro-
Tipurile de pierderi sunt puţin diferite, dar modul de considerare în calcule diferă.
La turbinele termice, fiind construcţie în trepte, se calculează căderea internă la fiecare
treaptă, scăzând pierderile secundare, inclusiv scăpările interne, din căderea la palete:
hi = hu − ∑ ∆hsec undare . (3.48)
Randamentul intern al treptei este raportul dintre căderea internă şi căderea teoretică:
hi
ηi = . (3.49)
h0 + ht − µ ⋅ ∆hc
Pierderile prin scăpări terminale se adună integral la consumul de abur al turbinei, deci
• • •
m / = m+ ∆ m .
60
Însumând căderile interne ale treptelor, se obţine căderea internă a întregii turbine:
H i = ∑ hi . Raportul dintre căderea H i şi căderea teoretică totală este randamentul intern al
turbinei:
Hi
η i ,turbina = . (3.50)
Ht
Produsul dintre randamentul intern al turbinei şi randamentul mecanic este randamentul

efectiv al turbinei termice:
η e = η i ,turbina ⋅ η m . (3.51)
La turbinele hidraulice, fiind o singură treaptă, pierderea prin scăparea internă şi

terminală de fluid conduce la noţiunea de randament volumic ηV , definit ca raportul între
debitul care trece prin rotor şi debitul primit de turbină:
•
m rotor
ηV = •
. (3.52)
m
Astfel, randamentul turbinelor hidraulice se consideră ca un produs între randamentele

hidraulic, volumic şi mecanic:
η e = η h ⋅ ηV ⋅ η m . (3.53)
3.5.6. Etanşarea cu labirint
Pentru reducerea scăpării interioare şi terminale de fluid, se prevăd dispozitive de

etanşare.
La turbinele hidraulice, etanşarea terminală
se face uneori cu presgarnitură, fiind maşină rece
şi de turaţie mică. La turbinele termice, trebuie
folosite etanşări fără contact, căci căldura de
frecare nu s-ar putea evacua, maşina fiind
fierbinte.
Cele mai obişnuite sunt etanşările cu
labirint. Ele se întâlnesc şi la unele maşini
hidraulice. Labirintul (fig.3.39) constă dintr-o
succesiune de strangulări şi camere largi, în care
presiunea fluidului se distruge treptat prin laminări
succesive. Prin fracţionarea căderii în trepte mici,
viteza de curgere a fluidului este redusă şi deci
scade scăparea de fluid. De remarcat că labirintul
nu opreşte total scăparea ca o garnitură, ci doar o
reduce. Fiecare gâtuitură constituie o treaptă de Fig. 3.39. Etanşarea cu labirint
labirint; scăparea se reduce la creşterea numărului
61
de trepte.
În dreptul strangulării, viteza fluidului c creşte, ceea ce impune scăderea presiunii p şi
a entalpiei i . În camera largă, viteza scade aproape la zero, deci entalpia creşte din nou la
valoarea iniţială. Însă presiunea nu mai creşte, căci apar pierderi prin vârtejuri şi ciocnirea
între fluidul care iese cu viteză din strangulare şi fluidul care staţionează în cameră. Astfel,
presiunea scade treptat în lungul etanşării.
62
CAPITOLUL 4
TURBINE HIDRAULICE
4.1. Noţiuni introductive
4.1.1. Principiul amenajărilor hidroenergetice
Cu rare excepţii, instalaţiile hidroenergetice transformă energia hidraulică existentă în

natură în energie utilă (mecanică, eventual electrică). În natură, energia hidraulică se găseşte
sub trei forme:
1) căderi de apă, adică diferenţa de nivel existentă între două puncte de pe cursul unui
râu;
2) energia mareelor;
3) energia valurilor şi a curenţilor marini.
Pentru ţara noastră interesează în principal căderile de apă. În natură, această energie se
pierde datorită diferitelor obstacole din albia râului (bolovani, pietriş, mâl), având:
 1  w2
H = g (z1 − z 2 ) =  λ + ∑ ξ  ⋅ , [J/kg ].
 4 rh  2
Pentru a putea utiliza energia, trebuie reduse la minimum pierderile prin:

- reducerea pierderilor de curgere, conducând apa prin canale, conducte sau tuneluri cu
suprafaţă perfect netedă;
- reducerea la minimum a vitezei de curgere prin crearea de lacuri cu ajutorul unor
baraje.
Aceasta conduce la trei tipuri de centrale:
1) centrale hidraulice de derivaţie, la care se foloseşte numai recuperarea energiei
naturale prin conducerea apei pe trasee
scurtate şi netede;
2) centrale baraj, la care reducerea
pierderii se realizează prin formarea unui
lac;
3) centrale mixte.
Fig. 4.1. Schema
Se consideră cazul general al
centralei mixte:
centralei mixte (fig.4.1). Amenajarea se
1 - lac de acumulare;
face într-o zonă de pantă maximă a albiei
2-tunel de aducţiune;
naturale.
3 – conductă forţată;
Elementele amenajării sunt:
4-turbine; 5-canal de
- lacul de acumulare (1) realizat
fugă; 6 - castel de apă
prin adunarea apei în spatele unui baraj.
Barajul se construieşte într-un punct unde
valea se îngustează, precedat de o regiune cu vale largă şi pantă mică. La baraj, apa se ridică
63
Capitolul 4. Turbine hidraulice
la o înălţime apreciabilă faţă de vechea albie, ca rezultat al anulării pierderilor de curgere. În

acelaşi timp, lacul constituie un rezervor de acumulare, care compensează diferenţele între
cererea de apă a centralei rezultată din necesităţi energetice (vârf de dimineaţă sau de seară,
gol de noapte etc.) şi debitul râului care e influenţat de condiţiile climatice (perioade ploioase
sau secetoase, topirea zăpezilor etc.). În lac se produce şi decantarea impurităţilor, astfel că
turbinele primesc apă limpede, puţin erozivă;
- conducta sau tunelul de aducţiune (2) este o conductă netedă, cu pantă mică şi traseu
scurtat faţă de albia naturală, aşa că se obţine o mare diferenţă de nivel faţă de vechea albie;
- conducta forţată (3) este o conductă metalică cu pantă foarte mare în care diferenţa
de nivel se transformă în energie de presiune: ∆p = ρg∆z ;
- turbinele (4) care transformă energia hidraulică în energie mecanică;
- canalul de fugă (5) este un canal deschis cu pantă minimă prin care apa este restituită
în vechea albie;
- castelul de apă (6), denumit şi castel de echilibru, este un rezervor deschis, înalt,
aşezat la extremitatea superioară a conductei forţate. El împiedică transmiterea loviturilor de
berbec produse la acţionarea organelor de admisie ale turbinei. La pornire, apa din castel
alimentează turbinele până începe să curgă apa prin conducta de aducţiune, reducând unda de
depresiune; la oprire, unda de suprapresiune se descarcă în castel.
Printre centralele mixte din ţara noastră sunt de menţionat UHE Bicaz, Argeş, Sadu V
etc.
La centralele de derivaţie, lacul de acumulare este foarte mic, având rolul de captare a
apei şi eventual de compensare a variaţiilor zilnice. În rest, apar aceleaşi elemente ca la
centrala mixtă. Aducţiunea poate fi
constituită de un canal deschis, dispus
pe coasta muntelui.
La centralele baraj (fig.4.2),
amenajarea se reduce la un simplu baraj
construit pe toată lăţimea văii. Prin
lacul creat în spate, practic se anulează Fig. 4.2. Schiţa centralei
pierderea de curgere, realizându-se baraj
ridicarea nivelului faţă de albia
naturală. Centrala poate fi aşezată într-un gol al barajului sau în imediata vecinătate. De acest
tip este UHE Porţile de Fier, precum şi salba de centrale de pe râul Bistriţa, în aval de Bicaz.
4.1.2. Căderea şi puterea hidraulică
Căderea hidraulică brută provine din diferenţa de nivel între capetele amenajării:
H b = g (z1 − z 2 ), [J kg ];
 (4.1)
Yb = z1 − z 2 , [m]. 
Datorită pierderilor de curgere la elementele amenajării, la turbină se dispune numai de

căderea netă: H = H b − ∑ ∆h . Raportul η c = H H b constituie randamentul conductelor, cu
valori 0,85…0,998; acest randament scade cu cât amenajarea se face pe distanţă mai mare.
Puterea efectivă obţinută la cupla turbinei este:
64
• •
m Hη ρ V ⋅ Hη
Pe = = , [kW ] . (4.2)
1000 1000
• •
În sistemul tehnic de unităţi se lucrează cu debitul greutate G = dG dτ = γ V , [kgf s ] ,
[kgf ]
• •
în care γ este greutatea specifică, m 3 . Cifric, G şi m sunt egale. În sistemul tehnic,
formula puterii devine:
• • •
G Yη γ V Yη γ V Yη
Pe = = , [kW ]; Pe = , [CP ] . (4.3)
102 102 75
Pentru apă, densitatea ρ = 1000 kg/m3, respectiv γ = 1000 kgf/m3.
Randamentul turbinelor hidraulice moderne poate varia între 0,8…0,97 şi este produsul
a trei randamente: hidraulic η h , volumic ηV şi mecanic η m :
η = η h ⋅ ηV ⋅ η m . (4.4)
4.1.3. Tipuri de turbine hidraulice
După modul de producere a forţei, turbinele hidraulice se împart în:

- turbine cu acţiune, la care forţa se produce prin lovirea paletelor. Destinderea are loc
numai în aparatul director care obişnuit este cu admisie parţială. Energia cinetică la ieşirea din
rotor este relativ mică, aşa că nu se pune problema unei recuperări; de aceea apa se evacuează
prin cădere în canalul de fugă, pierzându-se diferenţa de nivel respectivă. Din această grupă
fac parte turbinele Pelton, Turgot şi Banki;
- turbine cu reacţiune, la care canalele dintre paletele rotorice se îngustează spre ieşire
formând ajutaje convergente. Astfel o parte din destindere are loc în paletele rotorice,
crescând viteza relativă. Din această grupă fac parte turbinele Francis, Deriaz şi Kviatcovski;
- turbine elicoidale la care forţa se produce prin efect de aripă portantă; din această
grupă fac parte turbinele elicoidală (propeller), Kaplan, semi-Kaplan, bulb.
La turbinele cu reacţiune şi la cele elicoidale admisia trebuie să fie totală, căci curgerea
prin rotor se face prin diferenţa de presiune. Energia reziduală ∆hc reprezintă o cotă
importantă, de aceea este necesară recuperarea acestei energii printr-un aspirator.
4.1.4. Rapiditatea turbinei hidraulice
În cazul turbinelor cu reacţiune şi cu aripă portantă, vâna de apă care trece prin turbină
este neîntreruptă. Turbina poate fi considerată ca o porţiune din conducta ce leagă captarea cu
canalul de fugă. Dacă n-ar fi turbina, întreaga cădere H s-ar transforma în energie cinetică,
apa ieşind cu viteza c t = 2 H = 2 gY . În acest caz, debitul ce ar trece printr-o conductă cu
diametrul D ar fi:
• πD2
V = µS 2H = µ 2H
4
65
şi deci diametrul necesar:
• •
4 V 0,95 V
D= ⋅ = ⋅ .
π 2µ H µ H
În turbină o parte din cădere se transformă în lucru mecanic, deci viteza de curgere va fi
mult mai mică decât cea teoretică şi ca atare diametrul mult mai mare ca al unei simple
conducte. Se menţine însă relaţia de proporţionalitate:
•
V
D = a , (4.5)
H
în care a << 0,95 µ .

Pe de altă parte, la punctul 3.4.6. s-a arătat că există un raport de proporţionalitate între
viteza periferică u şi viteza teoretică ct :
u u
ku = = .
ct 2H
Considerentele economice impun: diametre minime, deci a cât mai mic; viteze
periferice mari, deci k u cât mai mare. Pentru a pune în evidenţă aceste două tendinţe trebuie
legaţi coeficienţii a şi k u într-o singură relaţie. Se porneşte de la k u = u 2 H în care se fac
succesiv înlocuirile:
•
πDn V • 1000 ⋅ P
u= ; D=a ; V= .
60 H ρHη
Se obţine treptat:
•
u πDn πan 1 V πan 1 1000⋅ P
ku = = = ⋅ ⋅ = ⋅ ⋅ =
2H 60 2H 60 2 H H 60 2 H ρηH H
π 1000 a n P a n P .
= ⋅ ⋅ = 1,17 ⋅
60 2 ηρ H H ηρ H H
Expresia
n P 1 k (4.6)
nS = = ⋅ u ηρ
H H 1 ,17 a
! "
66
s-a numit rapiditate sau turaţie specifică.

În această formulă se deosebesc două părţi:
! formula de exploatare, cuprinzând termeni legaţi de locul de instalaţie:
1
n P n ⋅P 2
; (4.7)
nS = = 5
H H H 4
" formula constructivă, cuprinzând termeni legaţi de elemente de dimensionare:

1 ku
nS = ⋅ ηρ . (4.8)
1,17 a
Rezultă că mărirea rapidităţii n S conduce la:

- creşterea raportului de viteze k u = u 2 H ;
- micşorarea coeficientului a;
- micşorarea lungimii drumului prin rotor, deci palete înguste;
- mărirea razei hidraulice, deci palete rare;
- micşorarea pierderilor locale.
Astfel, pentru fiecare domeniu al n S -ului corespunde un anumit tip de turbină. În cadrul
acestui domeniu există o zonă optimă, denumită normală şi zonele extreme: n S < n S ,normal ,
denumită lentă şi n S > n S , normal , denumită rapidă. Pentru turbinele uzuale, domeniile de
valori sunt:
 lentă 0...10

- turbina Pelton: n S = 0…60 normală 11...26 ;
rapidă 26...50

 lentă 40...150

- turbina Francis: n S = 40…450 normală 151...250 ;
rapidă 251...450

- turbina Deriaz: n S = 120…300 ;
 lentă 300...600

- turbina elicoidală: n S = 300-1200  normală 601...800 ;
rapidă 801...1200

- turbina bulb: n S = 700…1400 .
Rapiditatea n S este criteriul fundamental de similitudine la turbine şi pompe. Două

turbine cu acelaşi n S sunt geometric asemenea. Valorile coeficienţilor practici de calcul sunt
date adesea în funcţie de n S .
Mărimea turbinei este definită de un diametru caracteristic D care în mod convenţional
se consideră (fig.4.3):
67
- la turbine Pelton: diametrul cercului tangent la axul injectorului;

- la turbinele Francis şi Deriaz: diametrul maxim al muchiei de intrare în palete;
- la turbine elicoidale şi bulb: diametrul maxim al rotorului.
Fig. 4.3. Diametrul caracteristic

Alături de rapiditate, o turbină hidraulică se mai poate caracteriza prin două categorii de
mărimi:
•
- mărimi specifice, adică valorile la care s-ar reduce parametrii turbinei considerate ( V ,
P, n), dacă ar lucra sub o cădere unitară;
- mărimi reduse, adică valorile la care s-ar reduce parametrii, dacă turbina ar avea
diametrul caracteristic unitar şi ar lucra sub cădere unitară.
Mărimile specifice sunt interesante pentru exploatare, arătând efectul modificării căderii
prin variaţia nivelului în lac. Mărimile reduse sunt utile pentru proiectare, permiţând
extrapolarea rezultatelor de la turbine model la o întreagă familie de turbine.
4.1.5. Mărimi specifice
Se exprimă valoarea mărimilor constructive în funcţie de parametrii funcţionali şi se

separă într-un termen parametrii funcţionali şi în celălalt mărimile constructive care sunt
constante pentru turbina respectivă.
Debitul:
• •
V d2 V
d =a ⇒ = 2 .
H H a
De aici debitul specific:
•
• V
V1 = . (4.9)
H
68
•
Deci debitul specific V 1 , denumit şi capacitate de înghiţire, este o constantă pentru
turbina respectivă. La golirea lacului, debitul ce poate fi primit de turbină scade proporţional
cu H .
Puterea:
• • • 3
ρ V Hη ρ V 1 H ⋅Hη ρV1H 2
η .
P = = =
1000 1000 1000
•
Având ρ , V 1 ,η constante, prin separare rezultă puterea specifică:
P
P1 = 3
. (4.10)
H 2
Deci reducerea căderii afectează sensibil puterea turbinei; de aceea nu este

recomandabilă funcţionarea cu lacul prea gol.
Turaţia:
u π Dn
ku = = .
2H 60 2 H
Având D şi k u constante, prin separare rezultă turaţia specifică:
n
n1 =. (4.11)
H
Ar trebui ca la reducerea căderii să se micşoreze şi turaţia. Sincronismul electric obligă
însă la turaţie constantă ceea ce conduce la modificarea lui n1 şi deci a randamentului.
4.1.6. Mărimi reduse
Se procedează ca mai sus, dar se separă în acelaşi membru diametrul şi mărimile

funcţionale. Pentru o familie de turbine asemenea, mărimile reduse sunt constante.
Debitul redus:
• • •
V V 1 V .
D=a ⇒D =a
2 2
; 2 = 2
H H a D H
Deci debitul redus:
•
• / V
V1 = . (4.12)
D2 H
Rezultă că pentru turbine asemenea, debitul ce poate fi primit creşte cu D 2 şi cu H .
69
Puterea redusă:
• • /
ρ V Hη ρ V 1 D 2 H ⋅ Hη
P = = .
1000 1000
Prin separare:
P
P1/ = 3
. (4.13)
2
D H 2
Turaţia redusă:
u π Dn .
ku = =
2H 60 2 H
Prin separare:
nD
n1/ = . (4.14)
H
Rapiditatea:
n P .
nS =
H H
Amplificând cu diametrul şi scriind H = H ⋅ H , obţinem:
nD P . (4.15)
n S/ = ⋅ 3
= n 1/ P1 /
H D 2
H 2
4.2. Turbina Pelton
Turbina Pelton este o turbină tangenţială cu acţiune cu n S foarte mic ( n S = 0…60),

deci destinată unor căderi mari (300…2000 m) şi unor debite mici. Se întâlnesc la centralele
Lotru, Văliug, Sadu V, Dobreşti, Moroieni etc.
Rotorul constă dintr-un disc 1 (fig.4.4) care poartă la periferie palete denumite şi cupe 2.
Fiecare cupă este constituită din doi semi-elipsoizi separaţi printr-o muchie ascuţită. Cupele
sunt lovite frontal de jetul de apă trimis de injectorul 3, adică un ajutaj convergent a cărui axă
este tangentă la cercul mediu al rotorului. Vâna de apă este despicată de muchie şi suferă o
abatere de aproape 80°, ieşind prin părţi. De remarcat că în timpul intrării cupei în jetul de
apă, acestea ar lovi la început spatele cupei, producând un efect de frânare (fig.4.5). Pentru
evitarea frânării, cupa este prevăzută cu crestătură c prin care jetul de apă poate trece în
continuare la cupa precedentă până ce cupa respectivă ajunge sub un unghi de atac favorabil.
70
În interiorul injectorului este un ac fuzelat 4 (fig.4.4) care este deplasat longitudinal de

sistemul de reglare, astupând treptat orificiul de ieşire; astfel se poate regla debitul. La opriri
Fig. 4.4. Turbina Pelton:
1-disc; 2-cupe; 3-injector; 4-ac fuzelat; 5-deflector; 6-frână hidraulică; 7-carcasă; 8-puţ
rapide nu se poate însă închide brusc injectorul, căci s-ar produce lovitura de berbec; intervine
în acest caz deflectorul 5, adică un cuţit care intră în calea jetului de apă abătându-l. Pentru a
opri rotorul în cazuri accidentale, se poate
folosi frâna hidraulică 6, constând dintr-
un mic injector, care trimite apa în
spatele cupelor.
Rotorul este închis în carcasa 7,
care se deschide după un plan orizontal;
carcasa este largă în zona injectoarelor
pentru ca apa să poată ieşi lateral din
cupe; în rest carcasa este îngustă pentru a
reduce cantitatea de aer ventilat. Apa care
a lucrat în cupe cade apoi în puţul 8, în
care nivelul este cu 1-2 metri sub rotor
pentru a nu-i frâna mişcarea; diferenţa
respectivă de nivel este pierdută.
Obişnuit, turbinele Pelton au ax orizontal;
Fig. 4.5. Necesitatea crestăturii c la cupă
ele pot avea până la două injectoare, mai
multe nu sunt posibile căci apa de sus ar
cădea peste cea care lucrează jos. Pentru debite mai mari se pot face turbine cu ax orizontal cu
două rotoare sau eventual turbine cu ax vertical care pot avea până la şase injectoare.
4.3. Turbina Francis
4.3.1. Descriere, principii de funcţionare

Turbina Francis este o turbină hidraulică radial-centripetă cu reacţiune cu rapiditate n S
mijlocie ( n S = 40…450), deci destinată unei căderi mijlocii (70…500 m, excepţional, 522 m)
71
şi debite mijlocii. Sunt turbinele care au realizat cele mai mari puteri (500…600 MW). La noi
se întâlnesc la Bicaz, Corbeni Argeş, Râul Mare.
Apa vine în camera de admisie 1 (fig.4.6) care înconjură turbina pentru a avea admisia
totală. Cu excepţia unor turbine foarte mici, camera de admisie este de forma unei cochilii de
Fig. 4.6. Turbina Francis:
1-cameră de admisie; 2-aparat director; 3-rotor; 4-aspirator; b-bieletă; d-disc; f-capotă

fuzelată; p-palete; p.i.-placă de închidere; i-inel de comandă; m-manivelă
melc executată din table sudate (cameră spirală).
În camera de admisie şi în aparatul director, apa are mişcare combinată de sursă
negativă şi vârtej, ceea ce duce la curgerea după spirale logaritmice. De aici forma spirală cu
secţiune descrescătoare a camerei de admisie. În continuare, apa intră în aparatul director 2,
constituit dintr-un şir de palete directoare Fink, (vezi punctul 3.3.3). Obişnuit, aceste palete au
înclinare reglabilă; la scăderea unghiului se îngustează canalul dintre palete şi deci se
72
micşorează debitul. Obişnuit, axul fiecărei palete este solidar cu o manivelă m, legată printr-o
bielă b la inelul de comandă i (fig.4.7).
Acest inel este rotit de servomotorul hidraulic s . Apa ieşită din aparatul director cu
mişcare de vârtej intră în rotorul 3, (vezi fig.4.6), constituit dintr-un disc de oţel d, fixat pe
arbore şi purtând pe faţa laterală paletele p
curbate în spate. La intrare, muchia este pe
direcţia generatoare, apoi paleta se răsuceşte, aşa
ca la ieşire paletele să se acopere şi să fie dirijate
în sens invers învârtirii rotorului; canalele se
îngustează treptat spre ieşire, astfel că viteza
relativă w2 > w1 , producându-se efectul de
reacţiune. Obişnuit, capetele paletelor sunt legate
printr-o placă de închidere p i . Discul rotorului
se termină cu o capotă fuzelată f.
Forma rotorului variază cu rapiditatea n S
(fig.4.8): cu cât creşte rapiditatea, variaţia de
rază între intrare şi ieşire se micşorează pentru a
reduce forţa centrifugă care se opune circulaţiei Fig. 4.7. Acţionarea paletelor directrice:
centripete a apei; în acelaşi timp creşte înălţimea i-inel de comandă; s-servomotor hidraulic
canalelor B1 corespunzător măririi debitului.
Astfel, se trece de la rotoare cu circulaţie intens radială şi canale înguste (Francis lent) spre
rotoare cu circulaţie diagonală şi canale foarte largi (Francis rapid).
Fig. 4.8. Modificarea formei rotorului Francis în funcţie de rapiditatea n :

a-Francis lent; b-Rancis normal; c-Francis rapid
73
Prin jocul dintre stator şi rotor apar scăpări de apă spre spaţiul de deasupra discului şi
spaţiul de sub placa de închidere. În fig.4.9 se prezintă variaţia presiunii apei în cele două
spaţii; dacă apa s-ar acumula deasupra discului, forţa
axială F1 ar fi foarte mare; de aceea discul este
prevăzut cu orificii de descărcare O sau eventual se
face o conductă care descarcă apa în aspirator.
Apa care a lucrat în rotor se evacuează în canalul
de fugă prin mijlocirea aspiratorului 4 (vezi fig.4.6).
Acesta este un tub a cărui secţiune creşte treptat cu un
unghi de evazare de 2…8°. La turbine Francis se
foloseşte obişnuit aspirator drept, din table sudate
(fig.4.10, a). La turbinele elicoidale din centrale baraj,
se folosesc aspiratoare cotite în formă de pipă.
secţiunea trece treptat de la forma circulară la forma
dreptunghiulară (fig.4.10, b), aceste aspiratoare se
execută ca un gol în masivul de beton al barajului,
peretele fiind din beton sclivisit sau eventual căptuşit
cu tablă.
Aspiratorul are mai multe roluri:
- conduce apa spre canalul de fugă, asigurând
continuitatea vânei de fluid;
- permite aşezarea turbinei deasupra nivelului
aval, evitând pericolul de inundare a sălii maşinilor;
- recuperează cea mai mare parte a energiei Fig. 4.9. Împingerile axiale
cinetice reziduale, energie care creşte în valoare datorate scăpărilor de apă
relativă cu rapiditatea.
Fig. 4.10. Aspiratorul:
a-drept; b-cotit (pipă)
74
4.4. Turbina Deriaz
Este o turbină diagonală cu rapiditate n S egală cu 120…300, destinată căderilor mijlocii

de 15…150 m. Principial sunt asemănătoare cu turbinele Francis rapide, însă palele rotorice
sunt cu înclinare reglabilă, ceea ce conduce la aplatizarea curbei de randament şi chiar la
folosirea ca maşină reversibilă turbină-pompă în cazul centralelor de pompare-acumulare.
Apa vine prin camera spirală 1, (fig.4.11) şi aparatul director 2, constituit din palete
Fink, cu înclinare reglabilă, dar dispuse înclinat. Rotorul are butucul 3 gol în interior; paletele
Fig. 4.11. Turbina Deriaz:

1-cameră spirală; 2-aparat director; 3-butuc; 4-palete; 5-manivelă; 6-disc; 7-servomotor;
8-canal de ulei; a-ax de comandă; c -clapetă
4 au un ax care pătrunde în interiorul butucului şi poartă o manivelă curbă 5 articulată la
discul 6. Acest disc poate fi rotit cu un anumit unghi de servomotorul de rotaţie 7 constând
dintr-un cilindru solidar cu butucul şi o clapetă c solidară cu axul de comandă a care poartă
discul 6. Prin canalul arborelui 8 se trimite uleiul de comandă pe o faţă sau alta a clapetei c.
Turbina Kviatcovski este o turbină Francis lent cu palete cu înclinare reglabilă. Este
destinată căderilor de 100…250 m.
4.5. Turbinele elicoidale
Apa curge axial prin rotor. Prin combinarea între mişcarea axială şi mişcarea de vârtej
rezultă o mişcare elicoidală a apei. Turbinele elicoidale au rapidităţi mari: n S = 300…1200,
excepţional 1400. Deci sunt destinate unor căderi relativ mici (maxim 70 m) şi unor debite
mari. Se întâlnesc la centralele de pe Dunăre şi la centralele de pe Bistriţa aval.
75
Turbinele elicoidale au apărut prin evoluţia firească spre rapidităţi foarte mari:
- raportul de viteze k u fiind foarte mare, viteza w1 este dirijată în sens invers învârtirii
( β 1 >90°), deci forţa se produce prin efect de aripă portantă;
- întrucât forţa centrifugă ar împiedica intrarea radială, circulaţia prin rotor trebuie să
fie axială;
- zona centrală trebuie umplută cu un butuc de diametru relativ mare, întrucât la centru
viteza vârtejului ar tinde spre infinit, producându-se cavităţi.
Cu excepţia turbinelor-bulb, turbinele elicoidale cuprind aceleaşi părţi ca şi turbinele
Francis (fig.4.12): 1 – camera spirală, 2 - aparatul director; 3 – rotorul paletat; 4 – aspiratorul.
Fig. 4.12. Turbina elicoidală:

1 – cameră spirală, 2 - aparat director; 3 – rotor paletat; 4 – aspirator
În cazul obişnuit al centralelor baraj, camera spirală este executată ca un gol în masivul
de beton, de obicei cu secţiune trapezoidală. aparatul director este constituit dintr-un şir de
palete din care apa iese cu mişcare plană după spirale logaritmice. Urmează un spaţiu gol în
care curgerea trece de la direcţia radială la direcţia axială, respectiv la mişcare elicoidală.
Rotorul este constituit dintr-un butuc în formă de paraboloid pe care este prins un număr
redus de palete cu profil de aripă portantă; datorită variaţiei mari a vitezei, u = ω ⋅ r în lungul
paletei este necesară răsucirea paletei. Din fig.4.19 rezultă producerea forţei asupra paletei:
! ! ! !
rezultanta R dintre forţele RZ şi R X se descompune în forţa tangenţială F t care produce
!
învârtirea rotorului şi forţa axială Fa .
Aspiratorul este de obicei în cot.
Se deosebesc patru tipuri principale de turbine elicoidale.
1) Turbina elicoidală propriu-zisă (propeller). Are palete directoare reglabile şi palete
rotorice fixe. În fig.4.13 se arată cum se modifică triunghiurile de intrare şi de ieşire la
scăderea debitului.
76
Se constată că unghiul β 1 creşte, deci unghiul de atac se micşorează rapid, ceea ce

antrenează o rapidă scădere a forţei portante. Ca atare, turbinele propeller au curbă de
randament foarte ascuţită, fiind rar folosite.
Fig. 4.13. Modificarea triunghiurilor de vitezăla turbina propeller
2) Turbina Kaplan. Atât paletele statorice, cât şi paletele rotorice sunt cu înclinare
reglabilă. O camă coordonează cele două reglaje, astfel ca unghiul de atac la paletele rotorice
să se menţină la valoarea optimă la toate regimurile. Aceasta conduce la o curbă de randament
aplatisată, deci sunt turbine bune pentru regim de vârf. Pentru a putea regla paletele rotorice,
butucul rotorului este gol (fig.4.14); tija fiecărei palete poartă o manivelă m care este legată
printr-o bielă b la o placă de comandă p.
Fig. 4.14. Dispozitivul pentru reglarea paletelor rotorice la turbina Kaplan:

b-bielă; m-manivelă; p-placă de comandă; s-servomotor de translaţie
77
Această placă este ridicată sau coborâtă de un servomotor de translaţie s. Pentru a fi

posibilă rotirea, zona de contact a palelor cu butucul este sferică.
3) Turbina semi-Kaplan. Are numai paletele rotorice reglabile, iar cele directrice fixe.
Viteza c1 având direcţie constantă dar valoare variabilă, viteza w1 are o variaţie mai intensă
decât la turbinele Kaplan, fiind necesară o reglabilitate în limite mai largi la motor. Curba de
randament este intermediară între propeller şi Kaplan. (fig.4.15).
Fig. 4.15. Curbele de variaţie a Fig. 4.16. Turbina bulb:

randamentului cu sarcina la turbine 1-cameră de admisie; 2-bulb; 3-aspirator;
elicoidale: D - palete directrice; G - generator electric;
a-propeller; b-Kaplan; c-semi-Kaplan R - rotor tip Kaplan; T - tub
Cele trei tipuri de turbine menţionate au dispoziţia cu ax vertical, necesitând o dublă
schimbare de direcţie, deci o diferenţa de nivel relativ mare. Pentru căderi foarte mici, trebuie
evitată schimbarea de direcţie, lucru realizat la turbina bulb.
4) Turbina bulb. Întregul agregat este aşezat într-un tub drept (fig.4.16), având în
continuare camera de admisie 1, un corp ovoid 2 (bulbul) şi aspiratorul 3.
Corpul ovoid are o parte fixă susţinută prin suporturile radiale fixe S şi conţinând în
interior generatorul electric G şi o parte mobilă – rotorul tip Kaplan R. Înainte de rotor sunt
paletele directrice D. Deci şi turbinele bulb pot avea dublu reglaj. Conductoarele electrice ies
prin suportul S. Pentru a nu pătrunde apa, cavitatea cu generatorul poate fi presurizată.
Accesul la bulb se face prin tubul T.
S-au construit turbine bulb cu putere până la 50 MW şi cădere între 0,5…21 m. Printre
altele se folosesc şi la centralele utilizând energia mareelor, în care caz ele sunt reversibile.
4.6. Diagramele caracteristice ale turbinelor hidraulice
Aceste diagrame arată variaţia diferiţilor parametri în funcţie de un parametru variabil

(caracteristice liniare) sau în funcţie de doi parametri (caracteristice universale).
78
4.6.1. Caracteristica de putere
Secţiunile de trecere se dimensionează pentru puterea nominală, adică pentru puterea şi

debitul maxim la căderea de calcul. Diagramele de viteze şi deci formele paletelor se
calculează însă pentru regimul optim, adică
pentru regimul cel mai frecvent.
La variaţia sarcinii randamentul variază
(fig.4.17) deoarece:
- se modifică diagramele de viteze, deci
intrarea nu se mai face tangent la suprafaţa
paletei şi nici ieşirea nu mai este axială;
- la creşterea debitului cresc vitezele de
curgere, deci pierderile de curgere din canale şi
aspirator se măresc;
- pierderile mecanice şi volumice sunt
aproximativ constante în valoare absolută, deci
îşi micşorează valoarea relativă;
Din aceste variaţii contrarii, rezultă o curbă Fig. 4.17. Variaţia pierderilor cu
de randament cu punct de maxim aşa cum s-a sarcina
arătat deja la fiecare turbină în parte. Este de
dorit o curbă η = f (P ) cât mai plată, căci permite o funcţionare economică la diferite
regimuri. Maşinile cu caracteristica ascuţită pot fi exploatate numai în regim de bază,
încărcate la sarcina optimă. În fig.4.18 se prezintă pe aceeaşi diagramă η = f (P )
caracteristicile pentru diferitele tipuri de turbine.
Fig. 4.18. Curbele η=f (P) pentru Fig. 4.19. Variaţia debitului în funcţie de
diferitele tipuri de turbine putere
Debitul de apă consumat este:
1000 P
[m /s ] .
•
V = , 3
(4.16)
ρHη
79
Dacă randamentul η ar fi constant, debitul ar varia liniar cu puterea (dreapta punctată

•
din fig.4.19). Întrucât η este însă variabil, V variază neliniar. Panta curbei este:
•
d V dP = 1000 ρHη .
•
La P = 0 , η = 0 , deci pantă infinită, ajungând la un debit de mers în gol V g .
Până la Popt , η creşte, deci este o curbă cu concavitate în jos, iar peste Popt , curba are
concavitatea în sus. Debitul de mers în gol creşte cu cât curba de randament este mai ascuţită,
având:
• •
- turbine Pelton: V g = 0,03 ⋅ V max ;
• •
- turbine Francis lente: V g = 0,12 ⋅ V max ;
• •
- turbine Francis rapide: V g = 0,25 ⋅ V max ;
• •
- turbine propeller: V g = 0,45 ⋅ V max ;
• •
- turbine Kaplan: V g = 0,09 ⋅ V max .
4.6.2. Caracteristica de cădere
• •
Întrucât capacitatea de înghiţire V 1 = V H este o constantă, rezultă că debitul
• •
V = V 1 H creşte parabolic cu căderea H (fig.4.20). Puterea creşte aproximativ proporţional
3
cu H 2 . Dar până la o anumită cădere H min turbina nu poate funcţiona, căci apa nu are
suficientă forţă pentru a învârti rotorul, învingând pierderile mecanice.
Randamentul variază sensibil cu căderea, căci se modifică diagramele de viteze.
Fig. 4.20. Caracteristica de cădere Fig. 4.21. Caracteristica de turaţie
80
4.6.3. Caracteristica de turaţie
Crescând turaţia, viteza relativă a apei faţă de palete scade, deci scade momentul motor
(fig.4.21).
Turaţia pentru care se anulează momentul motor se numeşte turaţie de ambalare n a
având valorile:
- turbine cu acţiune: n a = (1,8...1,9) ⋅ n nominal ;
- turbine cu reacţiune:
 n S2 
n a =  + 1, 5  n nominal . (4.17)
 50000 + n S
2

De remarcat că la turbinele hidraulice există pericolul ambalării, căci pentru a nu se

produce lovitura de berbec, nu se poate închide brusc admisia apei în cazul decuplării
intempestive a generatorului de la bare (scurt circuit etc.). De aceea rotorul se dimensionează
mecanic pentru a rezista la ambalare.
Puterea este produsul dintre moment şi viteza unghiulară ( P = M ⋅ ω ), deci se anulează
la n = 0 şi n = na , între acestea variind aproximativ parabolic. Randamentul variază ca şi
puterea.
4.6.4. Caracteristica universală
Se reprezintă prin familii de curbe variaţia diferitelor mărimi (randament, unghiuri de

•
înclinare ale paletelor), în funcţie de debitul V în abscise şi de turaţia n în ordonate. Întrucât
•
V şi n sunt afectate de cădere, adesea
reprezentarea se face în raport cu mărimile
• •
specifice V 1 = V H şi n1 = n H .
Pentru o familie de turbine se poate
reprezenta diagrama stabilită pentru turbina
model pe baza încercărilor de laborator în
• / •
funcţie de mărimile reduse V 1 = V D 2 H şi
n1/ = nD H . Curbele de randament constant
sunt curbe închise în jurul unui punct de optim;
ele au alura unor curbe de nivel de unde
Fig. 4.22. Caracteristica universală
numele de topogramă dat uneori acestor
81
diagrame. În fig.4.22 se vede forma diagramei pentru o turbină Francis; a reprezintă

deschiderea aparatului director.
82
CAPITOLUL 5
INSTALAŢII DE TURBINE CU ABUR
5.1. Ciclul teoretic al instalaţiei cu abur
Centralele termice de forţă echipate cu turbine au ca ciclu de referinţă ciclul teoretic

Rankine-Hirn format din două izobare şi două adiabate, ipotetic neavând pierderi disipative.
Ciclul menţionat este de fapt un ciclu de referinţă cu care se compară ciclurile reale de
funcţionare ce sunt afectate de pierderi. Schema instalaţiei de turbine cu abur care
funcţionează după un ciclu Rankine-Hirn se prezintă în fig.5.1.
Fig. 5.1. Schema instalaţiei de turbină cu Fig. 5.2. Ciclul Rankine-Hirn în

abur: diagrama T-s
a-cazan; b-supraîncălzitor; c-turbină;
d-condensator; e-pompă
Apa este introdusă în cazanul de abur cu pompa ce ridică presiunea de la valoarea pC ,

proprie condensatorului, la p 0 corespunzătoare cazanului (starea 1). În cazan apa este
încălzită până la atingerea temperaturii de fierbere corespunzătoare presiunii p 0 şi apoi
vaporizată, obţinându-se vapori saturaţi uscaţi (starea 3), vapori care se usucă şi se
supraîncălzesc (starea 4). Aburul se destinde în continuare în turbină de la presiunea p0 la
presiunea pC , proprie condensatorului (starea 5). În condensator, aburul este transformat în
condens, fiind apoi preluat de pompa de alimentare a cazanului (starea 6). Transformările sus
menţionate se reprezintă în diagrama T − s (fig.5.2), ciclul Rankine-Hirn fiind format din
două izobare 1-2-3-4, respectiv 5-6 şi două adiabate 4-5 respectiv 6-1. Suprafaţa a1234b
reprezintă căldura transmisă apei şi aburului din cazan şi supraîncălzitor pentru transformarea
apei reci în abur supraîncălzit, fiind în acelaşi timp căldura introdusă în ciclu. Suprafaţa a65b
83
Capitolul 5. Instalaţii de turbine cu abur
reprezintă căldura evacuată din ciclu cu ajutorul apei de răcire ce circulă prin condensator.
Suprafaţa închisă de ciclu, ca diferenţă dintre căldura cedată mediului de lucru şi căldura
evacuată, reprezintă lucrul mecanic produs de cilcu.
Este de menţionat că în domeniul lichidului izobarele se confundă practic cu curba
limită, prin urmare şi punctele 1,6 se confundă, în continuare nemaifiind reprezentate separat.
Energia schimbată sub formă de căldură sau lucru mecanic de-a lungul transformărilor
simple ale ciclului Rankine-Hirn poate fi calculată uşor având în vedere că la transformarea
adiabatică energia se schimbă numai sub formă de lucru mecanic, fiind egală cu variaţia
entalpiilor mediului de lucru, iar în timpul transformării izobare se schimbă doar energia sub
formă de căldură, egală de asemenea cu variaţia entalpiei mediului de lucru. Astfel vom avea:
- pentru pompa de alimentare: l t , 61 = i6 − i1 ;
- pentru cazan: q14 = i4 − i1 ;
- pentru turbină: l t , 45 = i4 − i5 ;
- pentru condensator: q56 = i6 − i5 .
Lucrul mecanic produs pe ciclu va fi:
l = l t , 45 + l t , 61 = q14 + q 56 = i4 − i5 + i6 − i1 . (5.1)
Obişnuit, lucrul mecanic consumat de
pompe este inclus în consumul serviciilor
auxiliare ale centralei. Considerându-se numai
lucrul mecanic produs de turbină, se defineşte
randamentul termic al turbinei:
Fig. 5.3. Ciclul Rankine-Hirn în diagrama
lt i − i5 i-s
ηt = = 4 . (5.2)
q 14 i 4 − i1
Energiile schimbate sub formă de căldură

sau lucru mecanic în diferitele faze ale ciclului
Rankine-Hirn, fiind egale cu variaţia entalpiei
mediului de lucru, se pot determina cu ajutorul
diagramei i − s , ca segmente verticale (fig.5.3).
5.2. Metode de ameliorare a randamentului

termic teoretic
Randamentul termic al ciclului poate fi

exprimat intuitiv cu ajutorul temperaturilor
medii Tm ale evoluţiilor de primire şi cedare a Fig. 5.4. Determinarea temperaturii medii
căldurii. De exemplu, pentru evoluţia de superioare
primire a căldurii (fig.5.4) temperatura medie
superioară Tms rezultă din relaţia:
q14 = i4 − i1 = Tms (s 2 − s1 ) .
84
În mod analogic, temperatura medie inferioară Tmi este:
q15 = i5 − i1 = Tmi (s 2 − s1 ) .
Expresia randamentului termic devine:
q15 Tmi (s 2 − s1 ) T
ηt = 1 − = 1− = 1 − mi . (5.3)
q14 Tms (s 2 − s1 ) Tms
Din relaţia (5.3) rezultă că pentru îmbunătăţirea randamentului se pot folosi două grupe
de metode:
- metode urmărind ridicarea temperaturii medii superioare: mărirea presiunii aburului,
mărirea temperaturii de supraîncălzire, supraîncălzirea repetată, preîncălzirea apei de
alimentare, cicluri binare;
- metode urmărind coborârea temperaturii medii inferioare: coborârea presiunii finale
prin condensare. Este de remarcat că la ciclul cu abur, cedarea căldurii reziduale, făcându-se
într-un proces de condensare, Tmi este chiar temperatura minimă a procesului. Aceasta
permite obţinerea unui randament termic ridicat, chiar în condiţiile unor temperaturi
superioare relativ mici.
a) Mărirea presiunii aburului saturat. Prin mărirea presiunii temperatura de saturaţie
TS creşte continuu (fig.5.5).
Fig. 5.5. Variaţia temperaturii medii

superioare (tms) şi a temperaturii de Fig. 5.6. Deplasarea destinderii spre
saturaţie (ts) în funcţie de presiune stânga la creşterea presiunii
pentru t = 150C
Temperatura medie superioară t ms creşte mai încet decât t S din cauza ponderii din ce
în ce mai mari a perioadei de încălzire a lichidului. Pentru ciclul fără supraîncălzire, t ms creşte
rapid cu presiunea până la 3,5-4,0 MPa, din ce în ce mai lent până la circa 15 MPa şi scade în
apropierea punctului critic. La creşterea presiunii, curba de destindere se deplasează la stânga,
85
deci titlul final al aburului x scade (fig.5.6).

Ciclul cu abur saturat este propriu instalaţiilor nucleare, la care, din considerente
funcţionale, este limitată temperatura aburului; presiunea nu depăşeşte 8 MPa. Deoarece
umiditatea finală a agentului de lucru devine exagerat de mare sunt necesare măsuri speciale
pentru reţinerea picăturilor de apă chiar în timpul prelucrării acestuia în maşină.
b) Supraîncălzirea aburului. Prin supraîncălzire, temperatura medie superioară creşte
aproximativ liniar cu temperatura de supraîncălzire t 0 . Curbele t ms = f ( p 0 ) pentru diferite
temperaturi t 0 , unde p 0 este presiunea aburului, au caracterul prezentat în fig.5.5. Valoarea
presiunii optime la care se ating valori maxime
pentru temperatura medie superioară t ms creşte
foarte rapid cu t S . Pentru t 0 >500°C, presiunea
optimă depăşeşte domeniul practic utilizat (30
MPa).
Creşterea temperaturii t 0 conduce la
deplasarea curbei de destindere spre dreapta cu
majorarea, aşadar, a titlului final (fig.5.7).
Valorile acestei temperaturi se limitează la
535°C pentru evitarea utilizării oţelurilor înalt
aliate feritice sau eventual la temperatura de
565°C, peste această valoare fiind necesară
utilizarea oţelurilor austenice, deosebit de
scumpe.
Având în vedere că mărirea presiunii şi a
temperaturii t 0 a aburului supraîncălzit au efecte Fig. 5.7. Deplasarea destinderii spre
contrarii asupra titlului final al agentului termic, dreapta, prin creşterea temperaturii de
trebuie corelată creşterea presiunii cu creşterea supraîncălzire
temperaturii pentru obţinerea titlului final dorit.
Din analiza valorilor temperaturii minime de supraîncălzire funcţie de presiune, pentru
diferite valori ale presiunii finale pC (la condensator), se constată că în condiţiile unui
randament ridicat, limitarea temperaturii la 535…565°C duce la limitarea presiunii la 11-14
MPa, funcţie de presiunea finală.
c) Supraîncălzirea repetată. În cazul
supraîncălzirii repetate (intermediară) după
destinderea parţială DE din turbină (fig.5.8)
aburul este trecut printr-un supraîncălzitor
intermediar EF şi apoi se destinde în
continuare în turbină FG.
La instalaţiile cu parametri supracritici se
folosesc frecvent două supraîncălziri
intermediare. Supraîncălzirea repetată prezintă
următoarele avantaje: Fig. 5.8. Instalaţie şi ciclu cu
- Creşte temperatura medie superioară a supraîncălzire intermediară
procesului deoarece temperatura medie asupra
încălzirii EF este mai ridicată decât cea a procesului ABCD din cazan; majorarea
randamentului, obţinută pe această cale este însă mică şi anume 1…4%. Pentru a obţine
86
creşterea maximă de temperatură ar fi necesar ca TE = Tms , aceasta conducând însă la o

presiune în supraîncălzitorul intermediar exagerat de mare, ridicând apreciabil preţul
instalaţiei.
- Creşte titlul final al aburului, fiind posibilă utilizarea unor presiuni p 0 foarte mari,
fără o temperatură t 0 exagerată; aceasta conduce la un spor sensibil al randamentului teoretic.
Scăderea umidităţii conduce la creşterea randamentului intern al turbinei cu 8-12% faţă de
instalaţia fără supraîncălzire repetată.
- Creşte aria ciclului, deci lucrul mecanic dezvoltat de un kilogram de abur, motiv
pentru care supraîncălzirea intermediară este recomandabilă pentru puteri ale turbinei de peste
100 MW.
Presiunea la intrarea în supraîncălzitorul intermediar se recomandă a fi
pi1 = (0,2...0,3) ⋅ p0 . Pentru un eventual al doilea supraîncălzitor se ia pi 2 = (0,2...0,3) ⋅ pi1 etc.
Temperatura de supraîncălzire nu va depăşi 500°C pentru a nu fi necesară folosirea oţelurilor
austenice. La instalaţiile de puteri foarte mari apare tendinţa ca temperatura aburului viu să fie
mai mică decât cea proprie supraîncălzirii intermediare (de exemplu, 535/550/565 0C) pentru
reducerea solicitării în domeniul presiunilor foarte mari.
d) Preîncălzirea apei de alimentare. Prin introducerea apei preîncălzite în cazan
(pct. A / , fig.5.9) temperatura medie
superioară a agentului termic din cazan
creşte, iar necesarul de combustibil scade. În
acest scop se foloseşte aşa zisa preîncălzire
regenerativă, adică este utilizată căldura
reziduală a aburului deja destins în turbină.
Aburul de la priza nereglată (caracterizată
prin aceea că la regimul variabil presiunea
aburului la priză se modifică caracteristic
regimului momentan al maşinii), este trimis
la preîncălzitorul I / unde cedează căldura Fig. 5.9. Instalaţie şi ciclu cu o priză
Q p ; condensatul astfel rezultat se reintroduce regenerativă
în circuitul principal. Dacă se neglijează
pierderile schimbătorului de căldură va rezulta:
q p = aria aAA / a / = aria fFEe .
Utilizarea preîncălzirii regenerative aduce cu sine următoarele efecte: se micşorează

căldura necesară în cazan cu q p şi deci se reduce consumul de combustibil; se reduce lucrul
mecanic produs cu ∆l = aria GFEE / . Randamentul termic al ciclului este în acest context:
∆l
1 −
l − ∆l l l . (5.4)
η = = −
t
q1 − q p q1 qp
1 −
q1
La creşterea temperaturii de preîncălzire creşte atât q p cât şi ∆l . La mărirea exagerată a
87
temperaturii de preîncălzire, pierderea relativă de lucru mecanic ∆l l creşte mai repede decât
q p q1 şi randamentul începe să scadă. Curba de variaţie a randamentului cu temperatura de
preîncălzire prezintă un maximum care corespunde temperaturii optime. Pentru mărirea
eficacităţii preîncălzirii trebuie micşorată pierderea de lucru mecanic prin folosirea
preîncălzirii în trepte, cu abur de presiune din ce în ce mai mare. În prezent este limitat
numărul de prize la maximum 8, temperatura de preîncălzire alegându-se după relaţia:
t a = (0,6...0,75) ⋅ t S 0 , (5.5)
unde t S 0 este temperatura de saturaţie la presiunea p0 .

Numărul prizelor este dependent de temperatura de preîncălzire conform datelor de mai
jos:
[ ]
ta , 0 C 100-110 120-140 140-160 170-190 190-220 220-280
Număr de prize 1 2 3 4 5 6-8
Pentru a obţine majorări consistente de randament se recomandă creşteri egale ale

temperaturii apei la fiecare treaptă de preîncălzire, rezultând de aici temperatura de saturaţie a
aburului la prizele respective şi ca atare presiunea prizelor. Este necesar să se ţină seama în
unele situaţii şi de faptul că presiunile la priză pot fi impuse aşa cum este cazul termoficării
industriale sau a alimentării degazoarelor.
e) Cicluri binare. Ciclul cu abur are un domeniu de temperaturi limitat. Mărirea
temperaturii medii superioare este limitată de temperaturile de fierbere relativ scăzute precum
şi de proprietăţile materialelor utilizate. Creşterea gradului de prelucrabilitate a aburului prin
turbină se poate asigura şi prin reducerea presiunii de evacuare a agentului din maşină.
Presiunea de evacuare prea scăzută conduce însă la volume specifice ale aburului exagerat de
mari şi de aici la necesitatea unor palete extrem de lungi. Evitarea acestui neajuns poate fi
asigurată combinând ciclul cu abur cu ciclul unor fluide mai adecvate pentru zonele extreme,
ajungându-se la cicluri cu două fluide de lucru, denumite cicluri binare. Astfel s-a realizat
ciclul abur-gaz pentru partea caldă şi ciclul abur-agent frigorific (freon, CO2, SO2 etc) pentru
partea rece.
f) Condensarea. Condensatorul are rolul de a micşora presiunea de evacuare din
turbină, prin aceasta majorându-se lucru mecanic de destindere şi randamentul. Condensatorul
este un recipient închis, bine etanşat şi răcit continuu cu apă sau mai rar cu aer. Având acces
în spaţiul rece, aburul se condensează, micşorându-şi foarte mult volumul specific ceea ce
determină scăderea presiunii sub presiunea atmosferică. În spaţiul condensatorului se află
vapori în stare de saturaţie la temperatura respectivă şi presiunea p S precum şi aer care
pătrunde prin neetanşeităţi sau este adus cu apa de adaos, având presiunea p a . Conform legii
lui Dalton, presiunea din condensator va fi pC = p S + p a . Pentru micşorarea presiunii din
condensator trebuie reduse cele două presiuni parţiale ceea ce impune buna răcire a
condensatorului şi extragerea continuă a aerului cu o pompă de aer (vid) frecvent realizată sub
forma unei instalaţii de ejectori. În context, presiunea de la condensator va fi nemijlocit
determinată de temperatura apei de răcire, în climat arctic presiunea fiind mai redusă decât în
climat tropical.
88
După modul de trecere a căldurii spre fluidul de răcire se deosebesc condensatoare de

amestec şi condensatoare de suprafaţă, acestea din urmă fiind frecvent utilizate. Apa de răcire
a condensatorului poate fi vehiculată în circuit deschis, când este preluată din râuri, lacuri sau
mare, sau în circuit închis când aceeaşi apă, după încălzire în condensator, este răcită în
bazine sau turnuri de răcire. Ori de câte ori este posibil se preferă răcirea condensatorului în
circuit deschis. Dacă debitul de apă este insuficient, se practică răcirea în circuit mixt, când o
parte din apă se recirculă şi se răceşte în turnul de răcire sau bazine.
În cazul utilizării condensatorului rezultă un spor de 13…16% pentru randamentul
termic faţă de instalaţiile cu evacuare liberă în atmosferă.
5.3. Utilizarea căldurii reziduale
Economicitatea ciclului termic poate fi radical majorată prin utilizarea căldurii reziduale
în scopuri de încălzire. Livrarea combinată de energie electrică şi căldură se numeşte
termoficare. În cazul utilizării căldurii conţinute în aburul prelucrat parţial sau total în turbină
în procesul tehnologic se vorbeşte de termoficare industrială, iar dacă această căldură se
foloseşte la încălzirea imobilelor termoficare urbană.
Pentru asigurarea livrării la o anumită temperatură, aburul trebuie extras din turbină la o
presiune relativ ridicată şi anume:
- pentru termoficare urbană la 0,05…0,25 MPa, presiunea crescând cu cât scade
temperatura mediului ambiant;
- pentru termoficare industrială, 0,3…2 MPa, excepţional 8 MPa, funcţie de caracterul
procesului tehnologic.
Prin extragerea aburului înainte de destinderea sa totală din turbină, lucrul mecanic
produs scade. Pentru a pune în evidenţă avantajele termoficării, se consideră că instalaţia
primeşte numai diferenţa dintre căldura q1 şi căldura utilizată la încălzire, expresia
randamentului devenind:
lt
ηt = , (5.6)
q1 − qîncalzire
el putând atinge valori până la 75%.

Turbinele folosite pentru termoficare pot fi realizate ca turbine cu contrapresiune,
turbine cu prize reglabile pentru termoficarea industrială sau urbană şi cu prize
pseudoreglabile; acestea din urmă nu au organe de reglare la turbină ci un ventil de reglare pe
conducta de priză.
5.4. Turbine cu abur
5.4.1. Notarea simbolică a turbinelor
Pentru caracterizarea intuitivă a turbinelor se adoptă o notare simbolică care diferă de

la firmă la firmă. Notarea românească este o notare literală şi numerică, cuprinzând:
- parametrii aburului de intrare indicaţi printr-o literă: A – 3,4 MPa, 435 0C; B – 6,3
MPa, 485 0C; C – 8,8 MPa, 535 0C; D – 12,7 MPa, 565 0C; E – 16,2 MPa, 535 0C; F – 18,2
MPa, 535 0C;
89
- numărul de supraîncălziri intermediare, notate cu cifre arabe 1 sau 2;

- tipul turbinei: C – condensare; K – contrapresiune; turbinele cu condensare şi prize
reglabile nu se simbolizează cu nici o literă;
- parametrii aburului trimis la termoficare indicaţi prin literele: L – 0,12...0,25 MPa;
P – 0,3...0,5 MPa; R – 0,6...0,8 MPa; S – 1,0...1,3 MPa; T – 1,5...1,7 MPa; U – 1,8...2,1 MPa.
(în cazul mai multor presiuni de livrare se trec literele în ordinea descrescătoare a presiunii);
- puterea turbinei, notată cu cifre, în MW;
- utilizări speciale ale turbinei exprimate prin litere, de exemplu: S – antrenare de
suflantă; TA – turbină pentru zonă tropicală uscată; TH – turbină pentru zonă tropicală
umedă; THA – turbină pentru orice zonă tropicală;
- numărul seriei de fabricaţie în cazul unor serii modificate.
Exemplu: turbina DSL-50 este o turbină alimentată cu abur de 12,7 MPa şi 565 0C
(simbolul D), cu două prize reglabile la 1,3 MPa (simbolul S) şi 0,12 MPa (simbolul L),
puterea 50 MW (simbolul cifric 50).
5.4.2. Clasificarea turbinelor
Turbina cu abur, fiind un motor termic rotativ ce utilizează ca fluid de lucru aburul,
prelucrează cantităţi apreciabile de energie şi anume: 1,25-1,65 MJ/kg. Considerând o cădere
termică uzuală de 1250 kJ/kg, aceasta echivalează cu 1250.102=127 500 kgf.m/kg, adică cu
energia apei care ar cădea de la 127,5 km. Cele de mai sus impun transformarea treptată a
energiei aburului, fracţionându-se destinderea pe mai multe şiruri de ajutaje, alternând cu
reţele de palete mobile, soluţie necesară, dar care complică şi scumpeşte turbina, determinând
totodată şi realizarea unui număr extrem de variat de tipuri de turbine.
Clasificarea turbinelor poate fi făcută după criterii funcţionale, criterii privind domeniul
şi modul de utilizare, criterii constructive.
5.4.2.1. Clasificarea turbinelor după criterii funcţionale
După felul în care se realizează transformarea energetică, turbinele se împart în:

- turbine într-o singură treaptă (unietajate), cuprinzând un şir de ajutaje şi un şir de
palete;
- turbine cu trepte de viteză (cuasietajate), la care destinderea are loc într-un singur şir
de ajutaje, dar energia cinetică mare obţinută de abur se transformă treptat în lucru mecanic în
mai multe şiruri de palete fixate pe aceeaşi roată;
- turbine cu trepte de presiune (multietajate), la care aburul se destinde treptat în mai
multe şiruri de ajutaje alternând cu şiruri de palete.
După locul unde se produce destinderea se deosebesc:
- turbine cu acţiune, la care aburul se destinde numai în ajutaje, iar în palete presiunea
rămâne constantă;
- turbine cu reacţiune, la care aburul se destinde atât în paletajul statoric, cât şi în cel
rotoric, aproximativ în mod egal;
- turbine combinate (cu acţiune şi reacţiune), având în prima parte trepte cu acţiune
sau cu reacţiune redusă şi în partea finală trepte cu reacţiune mare.
După direcţia de curgere a aburului, turbinele pot fi:
90
- turbine axiale, la care aburul circulă paralel cu axul sau eventual diagonal; paletele
fiind dispuse radial, sunt solicitate la întindere de forţa centrifugă, ceea ce permite realizarea
unor secţiuni mari de trecere;
- turbine radiale la care aburul circulă într-un plan perpendicular pe axa de rotaţie;
curgerea poate fi centrifugă sau centripetă. Paletele sunt solicitate de forţa centrifugă la
încovoiere, ceea ce limitează diametrul şi lungimea paletelor.
În fig.5.10 este schiţată o turbină radială unietajată centrifugă.
Turbina Ljungström este o turbină radială fără stator (fig.5.11). Ea are două discuri l
care se învârtesc în sensuri opuse, fiecare antrenând un generator electric cu puterea pe
Fig. 5.10. Schema unei turbine

radiale unietajate:
Fig. 5.11. Schema turbinei Ljungström
1-tub de admisie; 2-ajutaj; 3-palete;
4-disc
jumătate. Fiecare disc poartă mai multe şiruri concentrice de palete 2 care se întrepătrund.
Aburul pătrunde în zona centrală dintre discuri, prin orificiile 3 practicate în acestea şi curge
radial centrifug. Deşi sunt foarte compacte şi cu pornire rapidă, turbinele Ljungström sunt rar
utilizate datorită construcţiei complicate şi a montării şi reparării dificile.
Turbine radial-axiale, care au primele trepte de tip radial şi treptele finale de tip axial,
se construiesc pentru puteri până la 300 MW;
- turbine tangenţiale.
După presiunea şi utilizarea aburului evacuat, turbinele se clasifică în:
- turbine cu condensare, la care, la evacuare, presiunea este cu mult mai mică decât
presiunea atmosferică ( pC <15 kPa). Sunt curent folosite în centralele electrice;
- turbine cu vid înrăutăţit, cu pC =70…90 kPa, la care aburul evacuat se poate folosi
la termoficare urbană;
- turbine cu emisiune în atmosferă, având pC =0,12 MPa. Întrucât se pierde condensul
eşapat, sunt foarte rar folosite pentru antrenări auxiliare cu funcţionare de scurtă durată;
- turbine cu contrapresiune, la care presiunea de la evacuare depăşeşte presiunea
atmosferică. Aburul evacuat poate fi folosit la termoficare industrială, mai rar la termoficare
urbană. Turbina are puţine trepte, este deci mică şi ieftină, dar funcţionarea este dependentă
de consumatorul termic. Un caz particular îl constituie turbinele înaintaşe la care aburul
91
evacuat este prelucrat în continuare în altă turbină;

- turbine cu condensare şi prize nereglate; aburul extras prin prize este folosit pentru
preîncălzirea apei de alimentare;
- turbine cu condensare şi prize reglate, la care aburul extras este folosit la
termoficare. Pentru a obliga aburul să iasă la priză, imediat după priză se prevede un perete
care separă turbina în două regiuni. Trecerea aburului în regiunea de după priză se face printr-
un organ de reglare denumit în general ventil de priză VP (de fapt este o diafragmă rotativă
sau un cilindru rotativ). Cu cât se închide VP, iese mai mult abur la priză. Pot fi şi turbine cu
contrapresiune şi prize reglate.
După sursa de abur, se deosebesc:
- turbine convenţionale, care folosesc abur supraîncălzit produs de un cazan pe
combustibil clasic; ele pot fi cu parametri coborâţi (<3 MPa); mijlocii (3…9 MPa); înalţi
(3…13 MPa); foarte înalţi (13…20 MPa), având o supraîncălzire intermediară; supracritici
(24…30 MPa), având două supraîncălziri intermediare;
- turbine pentru centrale nucleare, folosind abur saturat;
- turbine cu abur de evacuare, folosind aburul care s-a destins deja parţial în altă
maşină;
- turbine cu două surse de abur, folosind în principal abur provenit de la un cazan
recuperator şi ca rezervă aburul provenit de la un cazan clasic.
5.4.2.2. Clasificarea turbinelor după domeniul şi modul de utilizare
După locul de utilizare, pot fi turbine staţionare şi turbine pentru vehicule (de regulă
navale).
După modul de exploatare pot fi turbine de bază care lucrează cu variaţii mici de
sarcină şi turbine de vârf, care preiau variaţii de sarcină.
După regimul turaţiilor, se deosebesc turbine cu turaţie constantă, destinate antrenării
generatoarelor electrice şi turbine cu turaţie variabilă, folosite pentru antrenări mecanice
(pompe, turbocompresoare, vehicule).
După valoarea turaţiei, se deosebesc:
- turbine cu turaţie normală (3000 rot/min în Europa şi 3600 rot/min în America);
- turbine cu turaţie mare (peste cea normală), folosite la puteri mici;
- turbine cu turaţie mică (1500 sau 1800 rot/min), folosite la puteri foarte mari.
După sensul de rotaţie, se consideră ca sens normal, sensul trigonometric când se
priveşte dinspre admisia aburului; turbinele cu sens normal de rotaţie se desenează cu intrarea
aburului prin stânga.
5.4.3. Procesul termic teoretic şi real din turbină. Randamente.

Consum specific de abur şi de căldură
5.4.3.1. Procesul termic din turbină
Procesul termic din turbină cuprinde o singură fază a ciclului Rankine-Hirn, şi anume
destinderea. Datorită curgerii relativ rapide a aburului din maşină, acest proces poate fi
considerat într-o primă aproximaţie adiabatic. Lucrul mecanic produs de turbină este egal cu
căderea de entalpie: dl = −di , sau l = − ∫ di = i0 − ic = H sau h, [J kg ]. Pentru întregul
c
92
proces al turbinei, căderea de entalpie va fi notată cu H , iar pentru o treaptă sau o regiune a
turbinei, cu h .
Procesul termic teoretic din turbină. Procesul termic teoretic din turbină este descris
prin izentropa ABt (fig.5.12). Lucrul mecanic este:
l t = i0 − ict = H t , [J kg ], (5.7)
unde H t este căderea teoretică denumită uneori impropriu cădere adiabatică.

Procesul real din turbină. Datorită pierderilor interne care apar la evoluţia aburului prin
turbină se produce micşorarea lucrului mecanic produs şi încălzirea agentului cu creştere de
entropie. Procesul real este adiabata ireversibilă reprezentată aproximativ prin oblica AB
(fig.5.13). Căderea de entalpie în procesul real se numeşte cădere internă, H i = i0 − ic , iar
Fig. 5.12. Procesul termic theoretic din Fig. 5.13. Procesul real din turbina cu
turbină priză
lucrul mecanic transmis rotorului în procesul real, se numeşte lucru intern Li . Raportul dintre
lucrul intern şi lucrul teoretic se numeşte randament intern sau termodinamic:
Li
ηi = . (5.8)
Lt
•
În cazul unei turbine fără prize, debitul m se conservă în lungul turbinei, astfel că se
• • •
poate scrie: Li = m⋅ l i = m⋅ H i şi Lt = m⋅ H t , [W ]. Rezultă că
Hi
ηi = . (5.9)
Ht
93
În cazul turbinelor cu prize, debitul variază de-a lungul maşinii, astfel că nu există
echivalenţă între relaţiile (5.8) şi (5.9); în mod convenţional se utilizează şi pentru acestea
relaţia (5.9). Pierderile interne se evaluează prin diferenţa dintre lucrul teoretic şi cel intern:
∆H = H t − H i = ic − ict . (5.10)
În cazul turbinelor cu prize, la intersecţia procesului real AB cu izobarele prizelor, se

citesc entalpiile la prize, fie i1 ,i2 etc. Diferenţa între aceste entalpii reprezintă căderile
interne pe regiunile turbinei, fie hi1 = i0 − i1 ; hi 2 = i1 − i2 etc.
5.4.3.2. Randamentele turbinei
Lucrul mecanic efectiv Le , adică lucrul mecanic obţinut la cupla turbinei este mai mic
decât lucrul mecanic intern datorită pierderilor externe: frecărilor în lagăre, consumului
instalaţiilor auxiliare (pompei de ulei, sistemului de reglare etc). Raportul dintre lucrul
mecanic efectiv şi cel intern se numeşte randament mecanic:
Le
ηm = . (5.11)
Li
Pentru o caracterizare mai completă a turbinelor, la studiul acestora se utilizează şi alte

genuri de randamente cum sunt:
- randamentul efectiv relativ sau randamentul efectiv, care este raportul dintre lucrul
mecanic efectiv şi cel teoretic:
Le Le Li
ηe = = ⋅ = ηm ⋅ηi ; (5.12)
Lt Li Lt
- randamentul efectiv absolut sau randamentul total al turbinei, care este raportul
dintre lucrul mecanic efectiv şi căldura primită de abur:
Le Le Li Lt
η ea = = ⋅ ⋅ = η m ⋅ηi ⋅ ηt ; (5.13)
Q1 Li Lt Q1
- randamentul general al turboagregatului în cazul turbinelor ce antrenează

generatoare electrice este:
η agregat = η g ⋅ η m ⋅ η i ⋅ η t , (5.14)
unde cu η g s-a notat randamentul generatorului. Se menţionează că este necesar să se

precizeze, dacă puterea respectiv randamentul se raportează la cupla turbinei sau la bornele
generatorului electric.
94
Pentru calcule aproximative sau pentru iniţierea calculelor de detaliu ale turbinei,
randamentele se apreciază pe baza unor date statistice.
În legătură cu randamentul efectiv sunt de reţinut următoarele:
- randamentul efectiv creşte cu puterea turbinei până la circa 300 MW, peste această
putere putându-se înregistra o oarecare reducere de randament din cauza forţării anumitor
soluţii;
- randamentul efectiv scade la creşterea presiunii aburului viu datorită reducerii
volumului specific al agentului de lucru ce are ca efect micşorarea secţiunilor de trecere în
prima regiune a turbinei precum şi majorarea pierderilor prin frecare, a scăpărilor de abur etc;
- randamentul efectiv a turbinelor cu prize reglabile este cu 4-10% mai mic din cauza
pierderilor suplimentare introduse de prize (laminare prin ventile, schimbare de direcţie a
aburului etc);
- randamentul efectiv creşte cu numărul de trepte ale turbinei;
- randamentul efectiv al turbinelor cu reacţiune este cu 2-3% mai mare decât al
turbinelor cu acţiune, diferenţa dispărând la puteri foarte mari.
Performanţele tehnico-economice ale turbinei în funcţie de randamentul total η ea sunt
nemijlocit legate de presiunea aburului viu; în raport cu puterea şi temperatura aburului se
recomandă valorile optime ale acestei presiuni pentru a se obţine randamentul total maxim.
La creşterea presiunii, cresc însă şi investiţiile, astfel că în funcţie de debit se
recomandă:
• 40 40-140 140-150 450-900 >900

m h , [t h ]
peconomic , MPa 3-5 6-9 9-14 14-20 24-30
5.4.3.3. Consumul de abur
Rezultă din ecuaţia de bilanţ termic între energia cerută la cuplă şi energia furnizată de
abur. Fie Pe puterea la cuplă, în kW . Prin transformare de unităţi:
Pe [kW ] = Pe [kWh h] = 3600 ⋅ Pe [kJ h] .
• •
Dacă se consideră o turbină prin ale cărei zone circulă debitele de abur m h1 , m h 2 , …
[kg h], producându-se pe zone lucrul mecanic intern hi1 , hi 2 , … [kJ kg ], puterea interioară
produsă de turbină este:
n •
Pi = ∑ m hk ⋅ hik , [kJ h ] .
k =1
Dar Pi = Pe η m , rezultând ecuaţia:
• 3600⋅ Pe
∑mhk ⋅ hik = , [kJ/h] (5.15)
ηm
95
În cazul turbinei fără prize, suma din relaţia de mai sus cuprinde un singur termen,
• •
m h ⋅ H i = m h ⋅ H t ⋅ η i , putând scrie:
- debitul pe oră:
• 3600 Pe
mh = , [kg/h ] ; (5.16)
H tη e
- debitul pe secundă:
• Pe
m= , [kg/s ]. (5.17)
H tηe
Consumul specific de abur a este cantitatea de abur necesară pentru producerea unui
kWh:
•
m h [kg/h] 3600
a= = , [kg/kWh] . (5.18)
Pe [kWh/h] H tηe
Pentru turbinele cu condensaţie bune consumul specific de abur a = 2,8…4 kg/kWh. La

turbinele cu contrapresiune, a = 8…10 kg/kWh.
În cazul turbinei cu prize nereglate pentru preîncălzire, la calculul circuitului termic al
centralei se determină prin ecuaţii de bilanţ termic cotele de abur extrase la prize pentru a
realiza temperatura dorită a apei de alimentare. Aceste cote se calculează fie în raport cu
debitul unitar de ieşire, fie în raport cu debitul unitar la intrare.
Considerând debit unitar de ieşire, vom nota cu a1 , a 2 , … , debitele extrase la prize.
Pentru un kilogram abur trimis la condensator, în turbină intră debitul (a1 + a 2 + ... + 1), [kg ] .
•
În realitate, la condensator se trimite debitul m hc , [kg h] , deci toate debitele trebuie
• •
amplificate cu m hc ; la priza de ordinul i se extrage debitul m hc ⋅ a i , iar în turbină intră debitul
•
m hc ⋅ (a1 + a 2 + ... + 1) . Ecuaţia (5.15) devine:
3600 ⋅ Pe •
= m hc ⋅ [(a1 + a 2 + ... + 1) ⋅ hi1 + (a 2 + a 3 + ... + 1) ⋅ hi 2 + ... + 1 ⋅ hic ].
ηm
De aici rezultă:
• 3600 ⋅ Pe
m hc = , [kg/h ] , (5.19)
η m [(a 1 + a 2 + ... + 1 )h i 1 + (a 2 + a 3 + ... + 1 )h i 2 + ... + 1 ⋅ h ic ]
96
Considerând debit unitar la intrare, vom nota cu b1, b2… debitele ieşite la prize. Spre
condensator iese (1 − ∑ bi ), [kg ] . În realitate, în turbină intră debitul m h 0 , deci toate debitele
•
• • •
trebuie amplificate cu m h 0 ; la priza de ordinul i se extrage debitul m hi = m ho ⋅ bi , iar la
condensator m hc = m ho ⋅ (1 − ∑ bi ). Aplicând ecuaţia (5.15), rezultă:

• •
• 3600 ⋅ Pe
m h0 = , [kg/h ]. (5.20)
η m [1 ⋅ h i1 + (1 − b1 )h i 2 + (1 − b1 − b 2 )h i 3 + ... ]
Întrucât o parte din abur este extras din turbină înainte de destinderea totală, consumul
de abur al turbinei cu prize este mai mare decât al turbinei fără prize, iar debitul la
condensator este mai mic, adică:
• 3600 ⋅ Pe • 3600 ⋅ Pe
m h0 = α ; hc =
m , [kg h ]. (5.21)
H tη e β ⋅ H tη e
în care α şi β sunt factori de corecţie depinzând de temperatura de preîncălzire a apei şi de

eventuala supraîncălzire intermediară a aburului.
Pentru alte tipuri de turbine, metodologia de stabilire a consumului de abur este
descrisă în lucrări mai complete [21].
5.4.3.4. Consumul specific de căldură
Consumul specific de căldură q e reprezintă cantitatea de căldură absorbită de abur

pentru a produce 1 kWh. Căldura consumată de turbină pe oră este:
•
Qe = m h (i0 − ia ), [kJ h], (5.22)
unde i0 este entalpia aburului la intrarea în turbină; i a entalpia apei de alimentare a cazanului.
Întrucât turbina produce orar energia Pe , [kWh h ], consumul specific de căldură este:
•
Q m h ⋅ (io − ia )
qe = e = . (5.23)
Pe Pe
În cazul turbinei fără priză, aplicând relaţia (5.16):
•
m h ⋅ (io − i a ) 3600 ⋅ (i o − i a )  kJ 
qe = = ,  . (5.24)
H tη e  kWh 
•
m h H tη e
3600
97
aplicând formula randamentului efectiv absolut (5.13) pentru cantitatea de 1 kWh, rezultă:
L e 1 kWh 3600 kJ
η ea = = = ,
Q1 qe qe
deci:
3600  kJ 
qe = ,  . (5.25)
η ea  kWh 
Consumul specific de căldură scade prin mărirea randamentului propriu al turbinei şi

prin utilizarea aburului cu parametri ridicaţi. Cel mai mic consum specific obţinut a fost de
7100 kJ/kWh, corespunzător la un randament total de 50,5%.
5.4.4. Reglarea debitului de abur
Reglarea turbinei urmăreşte adaptarea continuă a puterii produse de turbină la puterea

cerută de maşina antrenată, pentru orice regim permanent impus maşinii antrenate. Puterea
turbinei fiind:
•
Pe = m 0 H tη e , (5.26)
•
modificarea ei se realizează prin varierea debitului m 0 .
Limitativă pentru debitul care intră în turbină este capacitatea de trecere a ajutajelor de
la prima treaptă, care conform relaţiei lui Saint-Venant (3.11) este:
• Po*  P 
m = Sm f m .
RTo*  p0 * 
 
Decurg de aici două posibilităţi de reglare: prin modificarea presiunii la intrarea în

prima treaptă (reglare calitativă) şi prin modificarea secţiunii, introducând sau scoţând din
funcţie un număr de ajutaje (reglare cantitativă sau prin admisie).
Reglarea calitativă se realizează obişnuit printr-un ventil de laminare V aşezat la
intrarea în canalul de distribuţie D (fig.5.14), fiind denumită reglare prin laminare.
( )
Laminarea micşorează capacitatea de lucru a aburului H ti < H t , deci este o reglare
neeconomică, utilizată numai la turbine mici, auxiliare. La unele turbine mari se foloseşte
reglarea prin presiune alunecătoare la cazan: la scăderea sarcinii se reduce presiunea la
cazan. Acest sistem are însă un timp de reacţie lung, fiind necesară asocierea cu un ventil de
laminare care se închide în primul moment al unei scăderi de sarcină şi apoi se deschide
treptat pe măsura scăderii presiunii la cazan.
Reglarea prin admisie se face prin gruparea ajutajelor de la prima treaptă pe 3…6
sectoare de admisie: S1, S2, S3, intrarea în fiecare sector fiind comandată de un ventil V1, V2,
98
V3 (fig.5.15). Aceste ventile se deschid pe rând asigurând creşterea treptată a secţiunii şi deci
a debitului.
Pentru a asigura o variaţie continuă a puterii, este necesar ca închiderea sau deschiderea
următorului ventil să se facă treptat, producându-se deci şi aici o laminare; ea afectează însă
Fig. 5.14. Schema şi diagrama i-s la Fig. 5.15. Schema de

reglarea prin laminare reglaj prin admisie
numai debitul care trece prin ventilul parţial deschis. Astfel, reglarea prin admisie asigură un
randament mai ridicat decât prin laminare.
Deschiderea pe rând a ventilelor se realizează în principal prin două metode:
- printr-un arbore cu came, având câte o camă pentru fiecare ventil, came decalate
una aţă de alta;
- printr-o traversă aşezată în cutia de distribuţie; tijele ventilelor străbat această
traversă şi au pe ele câte un opritor la distanţe diferite faţă de traverse.
Pentru supraîncălzirea turbinelor se poate folosi reglarea prin by-pass cu ajutorul unui
ventil VS care introduce direct aburul viu la o treaptă intermediară a turbinei.
Presiunea la această treaptă crescând peste normal, treptele finale primesc un debit mărit
şi prelucrează aproape întreaga cădere termică a turbinei. Grupul de trepte scurt-circuitate va
primi însă un debit mic, dar pe ansamblu puterea turbinei creşte.
5.4.5. Tipuri de turbine
În cele ce urmează se detaliază principiul de funcţionare, elementele constructive şi

indici de performanţă la câteva dintre principalele tipuri de turbine utilizate în energetică.
5.4.5.1. Turbine axiale cu acţiune
Turbina cu acţiune cu o singură treaptă. Turbina cu acţiune cu o singură treaptă este

prezentată schematic în fig.5.16. Aburul pătrunde cu presiunea p 0 în ajutajul 2 unde se
destinde până la presiunea p1 ieşind cu viteza c1 . Aburul loveşte paletele rotorice fixate pe
discul 3, punându-le în mişcare. Din palete aburul iese cu viteza absolută c 2 , încă mare, şi se
evacuează prin racordul de evacuare 5, aparţinând carcasei 4.
Pentru realizarea unui randament cât mai ridicat, la o treaptă cu acţiune, viteza
periferică a paletelor ar trebui să fie u = x ⋅ c1 ≈ 0,45 ⋅ c1 . Dar din considerente de rezistenţă,
viteza periferică a paletajului nu poate depăşi circa 400 m/s, deci viteza c1 ≤ 880 m/s la care
99
corespunde o cădere termică de numai 484 kJ/kg. Deci turbina cu acţiune într-o treaptă s-ar
putea folosi cu randament ridicat numai la căderi termice mici, neutilizabile în mod normal în
instalaţiile cu abur. Rezultă că turbinele într-o singură treaptă pot fi folosite numai cu un
raport de viteze x mult sub valoarea optimă (obişnuit x ≤0,28), ceea ce duce la un randament
foarte scăzut ( η e =0,3…0,48). Pentru a fi ieftine, diametrul rotorului trebuie să fie mic, ceea
ce impune turaţii foarte mari. Datorită acestor dezavantaje, turbinele cu acţiune într-o singură
treaptă, denumite şi turbine Laval, se folosesc numai pentru antrenări auxiliare la putere sub
100 kW.
La instalaţiile de turbine cu gaze de mică putere, se întâlnesc turbine într-o treaptă de tip
radial-centripet, similare turbinelor Francis din hidraulică.
Turbina cu acţiune cu trepte de viteză. La folosirea unui raport de viteze u1 c1 sub cel
optim, viteza absolută de la ieşirea din palete c 2 creşte rapid, scăzând randamentul. Pentru
Fig. 5.16. Turbină cu acţiune cu o Fig. 5.17. Secţiune axial-cilindrică prin

singură treaptă: turbina cu acţiune cu viteză cu
triunghiurile de viteze şi evoluţia
1-palete rotorice; 2-ajutaj; 3-disc; presiunii şi a vitezei
4-carcasă; 5-racord de evacuare
ameliorarea randamentului, se poate folosi energia reziduală a aburului într-un al doilea şir de
palete mobile 4. Între şirurile de palete mobile se prevede un şir de palete redresoare 3 fixe
care readuc aburul în direcţia de mişcare a roţii, fără a-l destinde. Deci paletele redresoare
sunt construite ca palete cu acţiune. Cele două şiruri de palete mobile se montează de obicei
pe acelaşi disc numindu-se roată Curtis. Dacă şi la ieşirea din al doilea şir de palete mobile
aburul mai posedă energie cinetică ridicată, se poate instala o a treia coroană de palete mobile
dispuse pe o nouă coroană de palete redresoare, obţinând o roată Curtis cu trei trepte de
viteză. S-a ajuns până la patru trepte de viteză. Randamentul scade însă cu creşterea
numărului i de trepte de viteză, fiindcă se înmulţesc pierderile în palete.
În fig.5.17 se prezintă o secţiune axial-cilindrică prin ajutaj şi paletajul turbinei şi
dedesubt variaţia presiunii şi a vitezei prin turbină, respectiv triunghiurile de viteze aferente.
100
În ajutaj aburul se destinde de la presiunea p 0 la p12 , presiunea menţinându-se în continuare

constantă până la ieşirea din turbină (acţiune). Viteza aburului creşte mult în ajutaje, ieşind cu
viteza c1 sub unghiul α 1ef . În prima coroană de palete mobile, viteza absolută scade mult,
până la c 2 , ca urmare a producerii de lucru mecanic. În coroana redresoare nu se produce
lucru mecanic, totuşi viteza scade de la c1/ = ψ ⋅ c 2 , datorită pierderilor. În a doua coroană
mobilă, din nou scade mult viteza absolută prin producere de lucru mecanic, aburul ieşind cu
viteza c 2/ .
În concluzie, la turbina cu trepte de viteză energia potenţială a aburului se transformă în
energie cinetică numai în ajutajele dispuse la intrarea agentului termic în maşină.
transformarea energiei cinetice în lucru mecanic se realizează însă în mai multe coroane de
palete mobile, obţinându-se astfel o viteză redusă la ieşirea aburului din turbină. Presiunea
aburului în interiorul maşinii este constantă, ceea ce permite ca interstiţiile dintre palete şi
carcasă să fie relativ mari.
Pentru fiecare şir de palete mobile corespunde o pereche de triunghiuri de viteze. Ele se
reprezintă în aceeaşi diagramă de viteze. Raportul de viteze se alege:
cos α 1
x = kx ⋅ , (5.27)
2i
în care i este numărul de trepte de viteză.

Valori maxime ale randamentului periferic η u ,max în funcţie de raportul x = u c1 pentru
turbine cu una, două şi trei coroane de palete, pentru diferite valori ale unghiului α 1ef ,
ţinându-se cont de pierderile din turbină, se constată: în cazul unei turbine cu o coroană de
palete pentru α 1 =10°, constituind 0,78 la u c1 =0,49; în cazul a două coroane pentru α 1 =17°
constituind 0,61 la u c1 =0,23; pentru o roată cu trei coroane, maximumul corespunzând
unghiului de 25° şi având valoarea 0,49 pentru u c1 =0,16. Deci roţile Curtis au randament
mai bun decât turbinele într-o singură treaptă, dar mai slab decât cele multietajate. De aceea
se folosesc ca agregate independente numai în cazul unităţilor mici sub 2500 kW, pentru
antrenări auxiliare (pompe, ventilatoare). Se întâlnesc însă în componenţa turbinelor cu trepte
de presiune, cu trepte de reglaj. Întrucât conform relaţiei (3.44) căderea pe treaptă este invers
proporţională cu x2, rezultă:
1 1
ht ≈ 2 ≈ ≈ i2 ,
x 1
i2
deci capacitatea de prelucrare creşte cu pătratul numărului de trepte de viteză.

Turbina cu admisie repetată (cu acţiune multiplă). La aceste turbine rotorul are un
singur şir de palete care este străbătut de mai multe ori de abur. Aburul se destinde total într-
un grup de 1…3 ajutaje alăturate şi după ce a trecut printre paletele P cedând o parte din
energie, este prins de canalul fix C care îl dirijează din nou în sensul de învârtire, lovind
pentru a doua oară paletele, pe care le parcurge în sens invers. Procesul se poate repeta de mai
multe ori. Paletele sunt simetrice. Se pot construi ca turbine radiale sau axiale (fig.5.18).
101
Datorită schimbării de direcţie de aproape 180° din canalele fixe, pierderile sunt mari,
deci randamentul efectiv scăzut (20…30%). Pierderile prin ventilaţie se reduc însă prin
Fig. 5.18. Turbină cu admisie repetată de tip axial:
A-ajutaj; C-canal fix; R-rotor paletat

admisia pe o mare parte din periferie. Se folosesc la puteri foarte mici.
Turbina cu acţiune cu trepte de presiune. Turbina constă dintr-o succesiune de şiruri
de ajutaje alternând cu şirul de palete, deci poate fi considerată ca o înseriere de turbine cu
câte o singură treaptă; aburul care iese din prima turbină intră într-a doua etc, fiecare turbină
prelucrând numai o parte din căderea totală. Viteza aburului c1 scade, putând folosi raportul
optim de viteze u c1 ; astfel randamentul devine maxim. Un şir de ajutaje şi şirurile de palete
de după el până la următorul şir de ajutaje constituie o treaptă de presiune. Se deosebesc:
- trepte de presiune cu câte un singur şir de palete, deci cu o singură treaptă de viteză;
sunt cele mai folosite;
- trepte de presiune cu câte două şiruri de palete, adică cu roată Curtis.
Fie i0 − iC căderea termică disponibilă pe întreaga turbină. Dacă această cădere termică
ar fi prelucrată într-o turbină cu o singură treaptă, viteza absolută a aburului va fi:
c1 = 2(i0 − i1 ), [m s ] .
Repartizând această cădere pe z trepte identice, viteza absolută a aburului la ieşirea din
ajutajele fiecărei trepte în parte va fi:
2(io − i1 )
cz = , (5.28)
z
adică de z ori mai mică decât la turbină cu o singură treaptă. Fiind dată viteza periferică
maximă şi căderea de entalpie, se poate alege numărul de trepte z astfel ca raportul u c1 să
fie cel optim. Viteza c z scade sub valoarea critică, folosindu-se deci ajutaje convergente.
În fig.5.19 s-a reprezentat schematic secţiunea longitudinală printr-o turbină cu acţiune
în trei trepte de presiune. Rotorul turbinei este constituit din trei discuri, fixate pe un arbore
comun 6; fiecare disc poartă un şir de palete cu acţiune. Între discuri sunt pereţi despărţitori
numiţi diafragme, care poartă ajutajele. Diafragmele sunt fixate în carcasă, care închide
turbina spre exterior. Aburul proaspăt intră prin canalul toroidal 1 în primul şir de ajutaje 2,
102
unde se destinde mărindu-şi viteza. În paletele primului disc 3, energia cinetică se transformă
în lucru mecanic, aburul ieşind cu viteză redusă. Prin destindere în ajutajele fixate pe
Fig. 5.19. Turbină cu acţiune cu trei

trepte de presiune:
1-canal toroidal de admisie; 2-ajutaje;

3,5-discuri; 4-diafragmă; 6-arbore; Fig. 5.20. Procesul funcţional într-o
7-etanşări terminale; 8-rotor paletat; turbină cu cinci trepte de presiune
9-carcasă
diafragmă 4, viteza creşte din nou, pentru a obţine lucru mecanic în paletele celui de al doilea
disc 5 etc.
Diafragmele şi carcasa nouă se desfac după un plan orizontal, pentru a putea scoate
rotorul. Diafragmele sunt prevăzute cu etanşările cu labirint 8 pentru a reduce scăpările de
abur pe lângă arbore. La capete, unde arborele iese din carcasa turbinei, se montează
etanşările terminale 7.
În fig.5.20 se prezintă variaţia presiunii şi a vitezei absolute în lungul unei turbine cu
acţiune cu cinci trepte de presiune. Presiunea
scade în ajutajele fiecărei trepte, iar în palete
rămâne constantă. Viteza absolută creşte în
ajutaje pe seama destinderii şi scade în palete
prin producere de lucru mecanic. Numărul
treptelor de presiune poate ajunge până la 30.
Dacă ajutajele treptei ocupă toată
circumferinţa, treapta este cu admisie totală,
iar dacă ajutajele sunt repartizate numai pe o Fig. 5.21. Amplasarea roţii Curtis la
parte din circumferinţă, treapta este cu turbina multietajată:
admisie parţială. În cazul turbinelor cu 1-prima treaptă; 2-spaţiu liber; 3-următoarele
reglare prin admisie, prima treaptă 1 trepte
(fig.5.21) are admisie parţială şi variabilă, în
funcţie de sarcină. Pentru ca următoarele trepte 3 să poată avea admisie totală, în spatele
acestei trepte se lasă un spaţiu liber 2 în care se uniformizează repartiţia aburului pe periferie.
Această primă treaptă caracterizată prin spaţiul liber de după ea, se numeşte treaptă de
103
reglare.
În cazul parametrilor ridicaţi ai aburului prevăzut şi la putere nu prea mare, treapta de
reglare se execută adeseori ca roată Curtis cu două trepte de viteză. (fig.5.21). Întrucât roata
Curtis prelucrează o cădere cam de patru ori mai mare decât o treaptă obişnuită, ea ieftineşte
turbina; are însă un randament mai slab. O roată Curtis prelucrează o cădere de 160…380
kJ/kg, ajungând la turbine foarte mici chiar la 500 kJ/kg. În regim variabil, treapta de reglare
este cea care preia în principal variaţiile căderii de entalpie.
Turbina cu abur cu condensare de 4,5 MW, realizată la UCM Reşiţa, este destinată
antrenării turbosuflantelor de alimentare cu aer a furnalelor. Turbina funcţionează cu abur de
3,45 MPa şi 435°C la turaţia de 36,7…50 rot/s. Maşina are 17 trepte cu acţiune dintre care o
treaptă de reglare Curtis cu diametrul de 800 mm urmată de 9 trepte de înaltă presiune IP de
700 mm diametru şi 7 trepte de joasă presiune JP cu un diametru de 1100 mm. Între treptele
de IP şi cele de JP s-a prevăzut o priză nereglabilă de abur. Arborele este rigid şi este executat
din discuri fretate la cald pe arbore. Carcasa de IP este realizată din oţel aliat, iar cea de JP
din fontă. Carcasa este legată în partea de IP printr-o semiflanşă de corpul lagărului, iar în
partea de JP se reazemă prin două tălpi laterale. Lagărul dinspre IP este de tip combinat
radial-axial. Lagărul radial de JP este montat într-o cutie ce face corp comun cu carcasa de JP
a turbinei. Legătura dintre turbină şi suflantă se face printr-un cuplaj cu dinţi care preia
dilatările axiale ale celor două rotoare. Reglarea debitului de abur se realizează prin patru
ventile de admisie acţionate de un arbore cu came antrenat de un servomotor rotativ. În cutia
lagărului de la IP se găseşte regulatorul de supraturaţie, releul de deplasare axială şi pompa
principală de ulei.
5.4.5.2. Turbine cu reacţiune
La treptele cu reacţiune aburul se destinde atât în ajutaje, cât şi în paletele rotorice.

Rotorul este constituit dintr-un tambur pe care sunt fixate şirurile de palete mobile. Între
acestea sunt şiruri de palete fixe cu rol de ajutaje. Deci la turbinele cu reacţiune nu se mai
vorbeşte de ajutaje şi palete, ci de palete fixe şi palete mobile. Canalele dintre palete au forme
de ajutaj convergent, ceea ce necesită ca unghiul de ieşire să fie mult mai mic decât unghiul
de intrare: α 1 << α 0 şi β 2 << β 1 . Obişnuit treptele au gradul de reacţiune ρ = 0,5 , ceea ce
conduce la profile identice pentru paletele fixe şi cele mobile.
În fig.5.22 se prezintă schema unei secţiuni prin paletajul unei turbine cu reacţiune,
precum şi diagramele de variaţie a presiunii, vitezei absolute şi vitezei relative a aburului în
lungul treptei. Presiunea scade atât în paletele fixe, cât şi în cele mobile. Viteza absolută
creşte în paletele fixe de la c0 la c1 şi scade în palete mobile de la c1 la c 2 . Lucrul mecanic
în paletele mobile se produce atât pe seama energiei cinetice absolute, cât şi pe seama
destinderii.
Căderea pe treaptă fiind proporţională cu (1 − ρ ) rezultă că treptele cu reacţiune
prelucrează căderi mai mici decât cele cu acţiune, deci turbina cu reacţiune are mai multe
trepte decât cea cu acţiune. Curgerea printre palete făcându-se sub acţiunea diferenţei de
presiune, aburul umple mai bine canalul interpaletar, deci pierderile în palete sunt mai mici.
Diferenţa de presiune din paletele mobile p1 − p 2 conduce la o împingere axială asupra
rotorului dirijată în sensul curgerii aburului. Pentru a reduce această împingere s-a recurs la
rotorul cu tambur, la care diferenţa de presiune acţionează numai asupra paletajului, pe când
la disc ar fi lucrat asupra întregii arii a discului. În acelaşi timp, construcţia cu tambur reduce
104
spaţiul necesar unei trepte, căci lăţimea şirului de palete fixe este mult mai mică decât
grosimea unei diafragme; astfel lungimea turbinei cu reacţiune este aproximativ egală cu cea a
turbinei cu acţiune, deşi are mai multe trepte.
În fig.5.23 se prezintă schematic o secţiune longitudinală printr-o turbină cu reacţiune
cu nouă trepte precum şi diagramele de variaţie ale presiunii, entalpiei şi vitezei.
Fig. 5.22. Secţiune axial

cilindrică prin treapta cu
reacţiune cu triunghiurile Fig. 5.23. Schema turbinei multietajate cu
de viteze şi evoluţia reacţiune cu evoluţia presiunii P, a vitezei
presiunii şi a vitezei c şi a entalpiei i
Destinderea aburului de-a lungul turbinei necesită creşterea treptată a lungimii paletelor.
Dacă lungimea paletelor devine prea mare, se măreşte diametrul tamburului, deosebind:
tambur în trepte, tambur tronconic, tambur tronconic în prima parte şi cilindric la sfârşit.
Pentru compensarea forţei axiale, la capătul de înaltă presiune se prevede un disc de
echilibrare 1, adică o parte cilindrică cu diametrul mai mare şi purtând un mare număr de
trepte de labirint. În camera din spatele discului de echilibrare se menţine presiune scăzută
prin punerea în legătură cu racordul de evacuare al turbinei (conducta 2). Astfel, discul este
supus unei contraforţe axiale dirijată spre lagărul din faţă al turbinei.
Treptele cu reacţiune au obligatoriu admisie totală, deoarece datorită diferenţei de
presiune între feţele şirului de palete mobile, aburul creşte prin reţeaua de palete pe toată
periferia rotorului. Pentru a fi posibilă reglarea prin admisie, se poate prevedea o treaptă de
reglare cu acţiune, după care urmează spaţiul liber de repartiţie şi apoi treptele cu reacţiune.
Datorită diferenţei de presiune creată în reţelele de palete fixe şi mobile, se produc
scăpări de abur importante peste vârful paletelor. Aceste scăpări cresc cu cât paletele sunt mai
scurte. Pentru a reduce aceste pierderi, jocul la vârful paletelor trebuie să fie cât mai mic, ceea
ce duce la pericolul de atingere. Pentru a nu se rupe paletele în caz de atingere, vârful
paletelor cu reacţiune se face subţiat, încât se rupe doar vârful.
În concluzie, turbina cu reacţiune este avantajoasă numai în cazul paletelor lungi, adică
la presiune joasă şi eventual medie sau în cazul debitelor masice foarte mari.
105
5.4.5.3. Turbine cu reacţiune redusă
Este o turbină la care gradul de reacţiune creşte progresiv în lungul turbinei. La pct.
3.4.7 s-a arătat că la palete lungi gradul de reacţiune la mijlocul paletelor trebuie să crească pe
măsură ce creşte raportul l D pentru a evita reacţiunea negativă la baza paletei. Pe acest
considerent, la turbinele cu reacţiune redusă se alege la fiecare treaptă gradul de reacţiune
necesar. Deci, treptele de la început, având palete scurte, au reacţiune foarte mică, pe când
treptele de la sfârşit pot ajunge chiar la ρ = 0,5 . Cum la bază ρ ≅ 0 , rotorul se face totuşi cu
discuri şi statorul cu diafragme. Turbinele cu reacţiune redusă sunt astăzi preferate,
conducând la un număr de trepte mai redus decât turbinele cu reacţiune mare şi la un
randament ridicat.
5.4.5.4. Turbine cu putere foarte mare
Mărirea puterii unitare aduce mari avantaje:

- se poate realiza programul de electrificare cu un număr redus de agregate, deci cu
efect organizatoric mai mic;
- scade investiţia specifică I (lei/kW), consumul specific de metal şi de manoperă;
- scade personalul de exploatare (om/MW);
- creşte randamentul turbinei, dar numai până la circa 300 MW, la puteri foarte mari
apare o eventuală scădere prin forţarea soluţiilor.
Puterea unitară nu trebuie să depăşească circa 6% din puterea sistemului, pentru ca, la
căderea unui grup mare să nu apară lipsă de putere în sistem.
Mărirea puterii unitare necesită mărirea debitului de abur şi deci a secţiunii de trecere.
Pentru turbine cu abur, limitativă este ultima treaptă unde aburul are un volum specific foarte
mare. Majorarea diametrelor şi a lungimii paletelor este limitată de solicitarea produsă de
•
forţa centrifugă la baza paletei. Pornind de la expresia puterii funcţie de debitul m c la
evacuare (5.21), şi ţinând seama de efortul unitar σ produs de forţa centrifugă la baza paletei,
se obţine formula puterii maxime a turbinei:
3
H 2 σ 1
Pmax = 25600 t β ⋅ η e ξ ⋅ τ p a ⋅ , [kW ] , (5.29)
vc ρ kσ n 2
în care H t este în [kJ/kg]; β - parametru de corecţie; σ a este efortul unitar admisibil în

paletă, în [N/m2]; kσ - factorul de reducere a solicitării ca efect al subţierii paletelor; ρ -
densitatea materialului paletei, în [kg/m3]; turaţia n în rot/min.
Din relaţia (5.29) rezultă că puterea se poate mări prin:
a) mărirea căderii teoretice H t , folosind abur cu parametri ridicaţi;
b) micşorarea volumului specific la evacuare, respectiv creşterea presiunii la
condensator;
c) mărirea factorului β folosind preîncălzirea puternică a apei şi supraîncălzirea
repetată a aburului;
d) folosirea de materiale cu raportul σ a ρ cât mai mare, deci oţel de mare rezistenţă
şi eventual titan, care are densitate mică;
106
e) micşorarea factorului kσ folosind palete mult subţiate la vârf;

f) micşorarea turaţiei, ceea ce conduce însă la scumpirea turbinei.
Pentru turaţia normală de 3000 rot/min, rezultă o putere maximă de 100…150 MW la
turbine cu abur supraîncălzit şi 50…80 MW la turbine cu abur saturat pentru centrale
nucleare. Pentru depăşirea acestor limite se pot folosi turbine cu flux multiplu sau reducerea
turaţiei.
La turbina cu flux multiplu, la ultimele trepte aburul se împarte pe mai multe căi în
paralel, puterea crescând proporţional cu numărul de fluxuri. În fig.5.24 se prezintă câteva
scheme uzuale: turbina cu dublu flux, a; turbina cu triplu flux, b şi c; turbina cu patru fluxuri,
d; turbina cu şase fluxuri, e. Există şi turbine cu opt fluxuri. Turbina de 330 MW construită în
ţara noastră este cu patru fluxuri, conform schemei din fig.5.24, d.
Fig. 5.24. Scheme de turbine cu flux multiplu:
a-cu dublu flux; b, c-cu triplu flux; d-cu patru fluxuri; e-cu şase fluxuri
Din relaţia (5.29) rezultă că Pmax ≈ 1 n 2 , deci prin micşorarea turaţiei s-ar putea mări
puterea nelimitat. Reducerea turaţiei conduce însă la micşorarea căderii prelucrate pe treaptă
şi deci la scumpirea turbinei. La turbinele din centralele nuclearo-electrice (CNE) cu putere
peste 500 MW, turaţia redusă este folosită curent. La turbinele convenţionale foarte mari
(peste 1000 MW) se foloseşte uneori o soluţie intermediară, denumită “cross-compound”, la
care turbo-agregatul este construit pe două linii de arbori cu turaţii diferite: corpurile de IP şi
MP antrenează un generator cu turaţie normală, iar corpul JP antrenează un generator cu
turaţie redusă la jumătate.
107
5.4.6. Efectul umidităţii la funcţionarea turbinelor cu abur umed
În cazul ultimelor trepte ale turbinelor cu condensare pentru centrale termoelectrice

(CTE) clasice şi chiar la primele trepte, la turbinele pentru centralele nuclearo-electrice
(CNE), aburul intră în zona umedă putând ajunge la o umiditate finală de 12-14%.
Prezenţa picăturilor de apă determină erodarea paletelor şi pierderi de energie. Picăturile
se depun ca un film pe extradosul paletelor statorice. Filmul de apă este antrenat de către abur
şi proiectat sub formă de picături spre paletele motorice. Întrucât picăturile nu obţin viteză
prin destindere proprie, ci prin antrenare de către abur, viteza absolută a picăturilor c1,apă este
mult mai mică decât cea a aburului; astfel viteza relativă a apei w1,apă are un unghi
β 1,apă > β 1 p , lovind faţa convexă a paletei. Unghiul β 1,apă şi viteza w1,apă cresc cu u c1 , fiind
deci mai mari în cazul treptelor cu reacţiune. Picăturile de apă bombardează muchia de intrare
a paletei pe partea extradosului, cu intensitate maximă într-un punct M în care viteza w1,apă
este normală pe profil. Când energia de impact depăşeşte valoarea admisibilă pentru
materialul muchiei paletei, se produce o eroziune care începe cu punctul M şi se dezvoltă
rapid, ajungând până la îndepărtarea materialului după o linie paralelă cu w1,apă . Sub influenţa
forţelor centrifuge, picăturile de apă sunt concentrate spre vârful paletei, eroziunea apărând în
special în treimea dinspre vârf.
La începutul eroziunii, suprafaţa paletei prezintă mici cratere în care sunt cristale dure
care au rezistat eroziunii iniţiale. Prin aceasta se reduce intensitatea eroziunii, căci picăturile
lovesc oblic suprafaţa cristalelor, scăzând energia de impact şi sfărâmându-se. De aceea cu
ocazia reviziilor nu se va şlefui muchia erodată, căci s-ar îndepărta tocmai cristalele
rezistente.
Pentru a micşora eroziunea, muchia de intrare trebuie să fie foarte dură în treimea
dinspre vârf, ceea ce se obţine în principal prin placare cu stelit. Pentru a reduce umiditatea
aburului, se folosesc sisteme de separare a umidităţii şi supraîncălzirea intermediară.
Prezenţa picăturilor de apă conduce la o pierdere de energie, din cauză că apa nu
participă la procesul de destindere a aburului, şi consumă din energia aburului pentru
antrenarea picăturilor. Lovind faţa convexă a paletei, picăturile au şi un efect de frânare.
5.4.7. Elemente privind construcţia turbinelor
5.4.7.1. Construcţia paletelor rotorice
Profilul şi dimensiunile paletelor rezultă din calculul termodinamic al turbinei. Profilele

noi se încearcă în canale aerodinamice.
La proiectarea turbinei, profilele se aleg din cataloage în care se specifică: aria
transversală; unghiurile de intrare şi de ieşire, coordonatele centrului de greutate; momentele
principale de inerţie; axele de minimă şi maximă inerţie; coeficientul de pierderi ale
profilului.
Dimensiunile paletelor variază în funcţie de mărimea turbinei şi de turaţia acesteia;
pentru o turbină cu n =3000 rot/min, lungimea paletei poate atinge 1050 mm, iar la n =1500
rot/min, chiar 1600 mm. Lăţimea paletelor poate varia între valorile B p =15…200 mm.
108
Paletele scurte, cu lungimea l p ≤ D 12 , se realizează cu profil constant. Cele cu lungime mai

mare sunt răsucite, iar la l p > D 5 se fac şi subţiate spre vârf pentru a reduce solicitarea
produsă de forţa centrifugă. În acest caz, şi ajutajul a se face cu lăţimea variabilă (fig.5.25).
Pentru realizarea canalului interpaletar, la piciorul paletei trebuie prevăzute piese de
distanţă, deosebindu-se:
- palete cu picior subţire şi piesă de distanţă separată, ceea ce permite confecţionarea
paletei prin laminare;
- palete cu piesă de distanţă dintr-o bucată cu paleta, deci palete cu picior gros
(fig.5.26). Acestea sunt mai rezistente, fiind preferate în cazul solicitărilor mari. Aceste palete
se execută prin frezare din bare paralelipipedice sau din piese forjate în matriţă.
Paletele se confecţionează din oţel inoxidabil, cum este oţelul cu 15% Cr pentru
temperatură sub 450°C şi oţelul cu 13% Cr, 0,4…0,8% Mo între 450…600°C.
Pentru palete cu solicitare mijlocie se foloseşte piciorul în formă de T (fig.5.26). La
solicitări mari se preferă piciorul în formă de furcă cu 1…5 braţe (fig.5.27), fixat pe discul
rotoric prin nituire. Paletele cu picior în T şi cele cu picior în furcă se introduc într-un canal
comun strunjit pe periferia rotorului.
Fig. 5.25. Paletă cu Fig. 5.26. Paletă cu piesă Fig. 5.27. Paletă cu picior în
lăţime variabilă: de distanţă dintr-o bucată formă de furcă prinsă prin
nituire
a-ajutaj; r-paletă
La solicitări foarte mari şi în special la turbine cu gaze se mai utilizează fixarea cu

picior sub formă de con de brad (fig.5.28) şi picior bulb (fig.5.29); aceste palete se introduc de
obicei în canale individuale perpendiculare pe planul discului.
Canalul dintre palete se poate închide la vârf printr-un bandaj (fig.5.30), care poate fi
nituit pe capătul paletei sau frezat dintr-o bucată cu paleta. Bandajul rigidizează paletele.
Paletele din zona umedă nu sunt acoperite cu bandaje şi sunt legate între ele prin sârme.
În funcţie de lungimea paletelor, sârmele pot fi plasate după 1, 2 sau chiar 3 cercuri
concentrice. Sârmele pot fi lipite de palete, fiind numite sârme de rigidizare, sau pot fi doar
trecute prin gaură: sârme de amortizare. Acestea sunt apăsate de forţa centrifugă pe marginea
găurii şi prin frecare cu paleta amortizează vibraţiile acesteia.
109
Fig. 5.28. Picior în Fig. 5.29. Picior în Fig. 5.30. Bandaj

formă de con de brad formă de bulb de închidere
Paletele sunt solicitate de forţa centrifugă şi de forţa generată de abur.
5.4.7.2. Construcţia discurilor
Construcţia discurilor depinde de dimensiunile rotorului şi de turaţia de funcţionare. Se

deosebesc discuri executate dintr-o bucată cu arborele, adică rotor monobloc, şi discuri
executate separat şi fixate pe arbore prin frecare la cald. Rotorul monobloc (fig.5.31) este
Fig. 5.31. Rotor monobloc Fig. 5.32. Rotor cu discuri fretate

compact şi sigur în funcţionare, putând fi folosit la temperaturi ridicate. El este din ce în ce
mai folosit, la diametre din ce în ce mai mari, limita fiind dată de posibilităţile de forjare.
În cazul diametrelor mari se poate ca forjarea să nu amelioreze structura până la centru,
de aceea se prevede un canal central φ40 mm pentru controlul structurii. Dacă posibilităţile de
forjare nu permit realizarea unor discuri suficient de mari, discurile se forjează şi se strunjesc
separat şi se fretează la cald (fig.5.32).
În cazul turbinelor cu reacţiune se folosesc rotoare sub formă de tambur. La diametrul
sub 600 mm, este folosit tamburul monobloc (fig.5.33). La diametre mai mari, tamburul se
Fig. 5.33. Tambur monobloc Fig. 5.34. Tambur gol, ansamblat prin
şuruburi
poate realiza gol în interior din două sau trei bucăţi asamblate prin sudură sau chiar prin
şuruburi (fig.5.34). Tamburul poate fi realizat şi din discuri alăturate, cu obadă lată, asamblate
prin sudură; această soluţie este folosită şi în cazul turbinelor cu gaze.
110
5.4.7.3. Construcţia ajutajelor
Forma şi dimensiunile canalelor ajutajelor rezultă din calculul termodinamic al turbinei.

Sistemul de construcţie depinde de parametrii fluidului, de înălţimea canalului şi de condiţiile
tehnologice ale uzinei constructoare. Ajutajele pot fi realizate prin turnare cu modele uşor
fuzibile, prin frezare, prin sudare şi prin turnare cu table încastrate.
La turnarea cu modele de ceară se realizează grupe de două-trei ajutaje cu suprafaţa
suficient de netedă. Aceste grupe se sudează între ele, constituind coroana de ajutaje a
diafragmei. Ajutajele frezate se execută individual, având canalul frezat pe o parte a piesei;
prin alăturare se închide canalul (fig.5.35); sunt puţin folosite, fiind scumpe. Ajutajele sudate
(fig.5.36) se realizează din profile laminate cu capetele fixate în găurile ştanţate în două
bandaje.
Fig. 5.35. Ajutaje frezate Fig. 5.36. Ajutaje sudate:

B-profile introduse în găurile G ştanţate în
platbandele P
Fig. 5.37. Ajutaje din tablă încastrate prin turnare Fig. 5.38. Diafragmă:
A-ajutaje; P-pene
Ele asigură rugozitate redusă. Ajutajele cu pereţi intermediari din tablă, încastraţi prin
turnare (fig.5.37) se folosesc la partea de joasă presiune când înălţimea canalului depăşeşte
100 mm.
111
5.4.7.4. Construcţia diafragmelor
La turbinele cu acţiune sau cu reacţiune redusă, ajutajele sunt fixate pe diafragme

(fig.5.38). La o diafragmă se deosebeşte inelul exterior, coroana de ajutaje, inelul interior sau
corpul şi orificiul interior prevăzut cu labirinţi de etanşare. Diafragma este tăiată după un
diametru orizontal pentru a permite montajul.
Fiecare semidiafragmă este fixată în carcasă prin câte trei pene care determină o axă
orizontală şi o axă verticală fixă.
Inelul interior şi cel exterior se execută din oţel forjat la înălţimea ajutajului sub 100
mm şi prin turnare din oţel sau fontă la l a >100 mm.
5.4.7.5. Construcţia labirinţilor
Cel mai obişnuit este labirintul cu praguri şi lamele (fig.5.39): pe stator sunt fixate prin
ştemuire lamele din oţel inoxidabil de 0,2…0,5 mm grosime, iar pe rotor sunt şanţuri
Fig. 5.39. Etanşare cu lamele Fig. 5.40. Lamelă de labirint

şi praguri ştemuită pe diafragmă
alternând cu praguri. Labirintul poate fi rigid sau elastic. La labirintul rigid, lamelele statorice
sunt fixate pe o piesă fixă; la cel elastic, lamelele sunt fixate pe o piesă suport care la rândul ei
intră cu joc într-un şanţ cu profil T sau L al statorului. Piesa suport este tăiată în 6 sau 8
segmenţi, fiecare împins spre rotor de un arc lamelar sau elicoidal. Dacă accidental, rotorul
atinge inelele, arcurile cedează, evitându-se deteriorarea labirintului.
Labirinţii intermediari se fixează pe diafragmă, putând fi constituiţi din lamele
încastrate direct în diafragmă (labirinţi rigizi, fig.5.40) sau din elemente cu prindere elastică
(fig.5.41).
Labirinţii terminali se fixează pe cutii de labirinţi, fixate la rândul lor pe carcasă.
5.4.7.6. Construcţia carcasei
Carcasa închide turbina spre exterior. Ea conduce şi distribuie aburul la treapta de

reglare şi dirijează aburul la evacuarea din turbină. De asemenea, carcasa susţine elementele
statorice, ceea ce necesită o construcţie foarte rigidă.
Carcasa urmăreşte îndeaproape conturul evazării. Cu excepţia turbinelor foarte mici,
într-o treaptă, carcasa se deschide după un plan orizontal, deosebind o carcasă superioară şi
una inferioară. Planul de separaţie este prevăzut cu flanşe robuste, dar cât mai înguste,
etanşarea realizându-se prin contact direct metal pe metal. Carcasele turbinelor cu condensare
într-un singur corp se execută obişnuit în două tronsoane: partea IP şi MP este turnată din
112
oţel, iar partea finală este din tablă sudată sau eventual din fontă. Legătura acestor părţi se
face prin flanşe verticale.
Flanşa de la planul de separaţie, fiind mai groasă decât peretele carcasei, are o inerţie
termică mai mare, putând introduce solicitări termice; de aceea uneori se face şi o încălzire a
flanşei dinspre exterior prin sudarea unor casete prin care circulă abur de încălzire.
Partea carcasei din partea admisiei aburului are o formă complicată din cauza camerei
de distribuţie 1 şi a sectoarelor de admisie 2 (fig.5.42).
Fig. 5.41. Labirinţi elastici: Fig. 5.42. Carcasă cu cutie de

1-lamelă; 2-sârmă de ştemuire; 3-piesă distribuţie dintr-o bucată
support; 4-resort lamelar; 5-diafragmă
Fig. 5.43. Carcasă cu cutia de distribuţie Fig. 5.44. Carcasă cu sectoare de

separată admisie cu fixare separată
La temperaturi sub 450°C sectoarele de admisie se aplică prin sudare pe interiorul

carcasei, fiind alimentate de la cutia de distribuţie sudată deasupra carcasei. La parametri mai
ridicaţi, camera de distribuţie se separă de carcasă (fig.5.43) sau fiecare sector de admisie 1 şi
113
cutie de ventil 2 se fixează separat în carcasa 3 (fig.5.44).

Adesea carcasele se fac cu pereţi dubli, în interiorul carcasei propriu-zise fiind un al
doilea perete care susţine diafragmele sau paletele fixe. Carcasa turbinei este acoperită cu o
izolaţie termică care reduce căldura cedată mediului exterior şi asigură o încălzire mai
uniformă a carcasei. Izolaţia se poate executa cu saci din azbest umpluţi cu fulgi de azbest,
vată de sticlă sau vată minerală ce se fixează pe carcase cu sârme şi şuruburi. O soluţie
modernă de izolaţie o constituie azbestul aplicat pe carcasă prin pulverizare.
Pentru izolaţiile exterioare se pot folosi şi folii de aluminiu mototolite. Pentru turbinele
navale se foloseşte ca material de izolaţie cărămidă refractară. Îmbrăcămintea turbinei este
realizată dintr-o manta din tablă uşoară de formă estetică şi vopsită în culori deschise.
5.4.7.7. Sistemele de reglare ale turbinei
Reglarea presupune asigurarea la cupla turbinei a unei puteri egale cu puterea cerută de
maşină, antrenată pentru orice regim permanent normal de funcţionare. Prin reglare, una sau
mai multe mărimi caracteristice numite mărimi reglabile, trebuie să obţină valoarea de
consemn.
În principiu, reglarea se poate face manual şi automat, cel de-al doilea procedeu
permiţând menţinerea parametrilor de consemn în jurul valorilor prescrise.
Reglarea manuală se practică în cazul turbinelor montate pe vehicule, pentru care
condiţiile de cale, care asigură o rezistenţă permanentă la înaintare, nu permit variaţii prea
mari de viteză şi turaţie sau ambalarea turbinei.
Pentru a realiza reglarea automată a turbinei, aceasta
se prevede cu o serie de dispozitive numite regulatoare, care
sesizează abaterea mărimii reglate de la valoarea de
consemn şi dau impulsuri corespunzătoare pentru
restabilirea acestor valori, acţionând fie asupra ventilelor de
admisie a aburului pentru turbine cu abur, fie asupra
injectoarelor ce trimit combustibilul în camera de ardere
pentru turbinele cu gaze. După natura mărimii reglate,
regulatoarele se clasifică în:
- regulatoare de turaţie care menţin turaţia turbinei
constantă, indiferentă fiind încărcarea ei;
- regulatoare de presiune care menţin constantă
presiunea din conducta de refulare a maşinii antrenate sau
din priza de abur a turbinei, indiferent de valoarea debitului;
- regulatoare de debit care menţin constant debitul
de fluid refulat de maşina antrenată; Fig. 5.45. Regulator
- regulatoare de putere care menţin constantă centrifugal:
puterea dezvoltată de turbină. 1-greutăţi; 2-arc; 3-sistem de
Pentru reglarea turaţiei se folosesc regulatoare pârghii; 4-mufă
centrifugale, hidrodinamice sau electrice.
Regulatorul centrifugal (fig.5.45) dispune de greutăţile 1 fixate printr-un sistem de
pârghii pe un arbore. Poziţia greutăţilor este determinată de forţa centrifugă, adică de turaţia
arborelui ce le susţine şi de tensiunea din arcul 2. Deplasarea greutăţilor este preluată de
sistemul de pârghii 3 care prin mufa 4 acţionează asupra ventilului.
114
Regulatoarele hidrodinamice funcţionează pe principiul modificării presiunii uleiului în

circuitul de reglare ca urmare a schimbării turaţiei. Ele au o sensibilitate mai bună decât
regulatoarele centrifugale, din acest motiv folosindu-se destul de des.
Regulatoarele electrice au foarte mare sensibilitate, dar sunt deosebit de scumpe,
recomandându-se pentru turbine de puteri foarte mari.
După modul în care se transmite comanda de la regulator la ventilul de admisie al
aburului se deosebesc: regulatoare cu acţionare directă şi regulatoare cu acţionare indirectă.
În cazul regulatoarelor de turaţie cu acţionare directă (fig.5.46) forţa pentru acţionarea
ventilului de admisie a aburului este produsă chiar de regulator. Sistemul de reglare se
Fig. 5.46. Regulator cu acţiune directă:
a-regulator centrifugal; b-mufă; c-braţ; d, f -tije; e-pârghie; g-şurubul sincronizatorului;

h-roata de acţionare a sincronizatorului; V-ventil; G-generator electric
compune din: regulator centrifugal a, mufa regulatorului b, pârghia cu două braţe ce se

rotesc în jurul punctului O1 , c, tija d, pârghia cu două braţe articulate în O2 , e, tija ventilului
V, f, şurubul sincronizatorului g, roata de acţionare a sincronizatorului h.
Dacă generatorul electric se descarcă, turaţia n creşte, greutăţile regulatorului se
îndepărtează, mufa b se va ridica astfel, că sistemul de pârghii ocupă poziţia punctată,
comandându-se închiderea ventilului V şi cu aceasta reducerea debitului de abur şi a puterii
turbinei, turaţia revenind la valoarea ei de consemn.
Variaţia turaţiei turbinei funcţie de puterea pe care o dezvoltă este numită curbă de
statism. La mersul în gol, turaţia turbinei este maximă, iar atunci când maşina dezvoltă
puterea maximă, turaţia este minimă.
Se numeşte grad de neregularitate permanentă sau statismul sistemului de reglare δ
raportul:
115
nmax − nmin
δ = ⋅ 100, [%] , (5.30)
n med
unde n med = (n max + n min ) 2 .

Statismul este cuprins între 5-6%, fiind mai mare la turbinele care funcţionează ca
grupuri de bază şi mai mic la maşinile care funcţionează pentru “vârf de sarcină”, maşini ce
vor prelua cu precădere variaţiile de sarcină din sistemul electric interconectat.
Ca să se poată funcţiona cu turbina la o anumită turaţie, impusă de frecvenţa sistemului
în care debitează generatorul electric, şi la diferite sarcini, trebuie să se modifice legătura care
există între mufa regulatorului b şi ventilul V. Aceasta se poate realiza cu un dispozitiv numit
schimbător de turaţie sau sincronizator. El acţionează fie asupra arcului regulatorului
modificându-i tensiunea, fie asupra poziţiei unei articulaţii a sistemului de pârghii care
transmite mişcarea. Acţionând asupra sincronizatorului se modifică poziţia curbei de statism,
schimbându-se sarcina turbinei la aceeaşi frecvenţă a reţelei. Curba de statism joacă un rol
foarte important la funcţionarea în paralel a două sau mai multe turboagregate. Pentru ca toate
agregatele dintr-un sistem electro-energetic să preia aceeaşi sarcină, ele trebuie să aibă aceeaşi
curbă de statism şi aceeaşi poziţie a sincronizatorului.
Regulatoarele de turaţie cu acţiune indirectă asigură punerea în mişcare a ventilelor în
cazul forţelor mari prin intermediul unui servomotor ca element de comandă (fig.5.47).
Sistemul de reglare are ca element principal un sertăraş de distribuţie a uleiului d, ce primeşte
fluidul de acţionare de la pompă, pârghia b de comandă făcând legătura între mufa a şi tija c
a ventilului V.
Dacă generatorul electric antrenat de turbină se descarcă, turaţia creşte, punctul A
ajungând în A / . Pârghia b se va roti în jurul centrului instantaneu de rotaţie C, ajungând în
poziţia A / C , cu punctul B în B / . Prin ridicarea sertăraşului d, uleiul de forţă va intra prin
conducta C1 deasupra pistonului servomotorului S, în timp ce conducta C 2 prin orificiul K 2 ,
va lua legătura cu atmosfera. Pistonul S va coborî, ventilul turbinei V se va închide, puterea şi
turaţia turbinei se reduc prin micşorarea debitului de abur. Deplasarea ventilului se va opri
atunci când punctul B / ajunge în B şi C în C / . În cazul turbinelor de putere mare, pentru
mărirea sensibilităţii la reglaj se poate realiza o amplificare în trepte, folosind dispozitive de
comandă înseriate.
116
Fig. 5.47. Regulator cu acţiune indirectă:

a-mufă; b-pârghie de comandă; c-tijă; d-sertăraş; C1, C2 –conducte de ulei; K1, K2 –orificii;
O-pompă de ulei; S-servomotor; V-ventil
5.4.7.8. Dispozitivele de siguranţă ale turbinelor
Dispozitivele de siguranţă ale turboagregatelor au ca scop protejarea maşinii în cazul

unor deranjamente din instalaţiile acesteia. Obligatorii pentru orice turbină sunt regulatorul de
supraturaţie şi ventilul cu închidere rapidă (VIR).
Regulatorul de supraturaţie este de obicei un percutor, montat excentric în arborele
turbinei; asupra acestuia acţionează forţa centrifugă proporţională cu pătratul turaţiei, forţă ce
este echilibrată de un resort spiral. În momentul în care forţa centrifugă depăşeşte forţa din
arc, percutorul iese din locaşul său şi atinge un sistem de pârghii care dă comanda de
închidere instantanee a VIR-ului.
VIR-ul dispune de un singur scaun şi când este menţinut în poziţie deschisă, arcul său de
susţinere este puternic comprimat. La supraturarea turbinei, regulatorul de supraturaţie
comandă eliberarea arcului care determină închiderea ventilului într-o fracţiune de secundă.
Turaţia de declanşare este cu 11±1% mai mare decât turaţia nominală a turbinei.
Turboagregatele se prevăd şi cu o serie de relee de protecţie care sunt cu atât mai numeroase
cu cât puterea maşinii este mai mare. Dintre relee mai importante sunt:
117
- releul pentru lipsă de presiune de ulei în circuitul de ungere;

- releul pentru lipsă de presiune de ulei în circuitul de reglaj;
- releul pentru pierderea vidului la condensator;
- releul pentru controlul deplasărilor axiale ale rotorului;
- releul pentru măsurarea vibraţiei lagărelor;
- releul pentru evaluarea încovoierii rotorului etc.
Unele dintre comenzile pe care le dau releele menţionate mai sus determină oprirea
turbinei, iar altele semnalizează doar deranjamentele.
118
CAPITOLUL 6
INSTALAŢII DE TURBINE CU GAZE
Sub numele de instalaţii de turbine cu gaze (ITG) sunt cuprinse o mare varietate de
instalaţii care au ca element comun o turbină în care se destinde un gaz, gaze de ardere, aer,
gaze tehnologice, gaz metan etc. În prezent se folosesc patru tipuri de astfel de instalaţii
principial deosebite:
1) instalaţii cu ardere internă izobară;
2) instalaţii cu gaze calde în circuit închis;
3) instalaţii cu generator de gaze cu pistoane libere;
4) turbine detentoare sau de recuperare.
Cele mai răspândite sunt ITG cu ardere internă izobară.
6.1. ITG cu ardere internă izobară
6.1.1. Generalităţi
Cea mai simplă instalaţie (fig.6.1) cuprinde compresorul C, camera de ardere CA şi

turbina T. Ca auxiliare sunt sistemul de alimentare cu combustibil şi instalaţia de pornire.
Fig. 6.1. Schema ITG cu ardere izobară

uniax:
C-compresor; CA-cameră de ardere;

T-turbină; M-motor de pornire Fig. 6.2. Ciclul Brighton
Compresorul C aspiră aer atmosferic şi-l refulează cu presiune ridicată în camera de

ardere CA în care se injectează combustibilul. Aprinderea iniţială se face cu o bujie electrică
care apoi este retrasă. În continuare, arderea este continuă. Gazele de ardere cu temperatura
800-1000°C se destind apoi în turbina T producând lucru mecanic. Circa 50-70% din lucrul
119
Capitolul 6. Instalaţii de turbine cu gaze
turbinei serveşte pentru antrenarea compresorului, iar restul constituie lucrul util. Gazele care
au lucrat în turbină se evacuează în atmosferă.
Ciclul teoretic, denumit uneori ciclu Brighton, este cuprins între două izobare şi două
izentrope, fazele lui fiind (fig.6.2): compresie izentropă 1-2 în compresor; încălzire izobară 2-
3 în camera de ardere; destindere izentropă 3-4 în turbină; răcire izobară 4-1 în atmosferă.
Această ultimă fază se desenează punctat fiindcă are loc în afara instalaţiei.
Pentru realizarea primei compresii, este necesar un motor de pornire M cu circa 50% din
puterea instalaţiei. El poate fi:
- motor de curent alternativ cu colector, cu dezavantajul că nu permite pornirea la
căderea sistemului;
- motor de curent continuu, eventual chiar excitatricea alternatorului, alimentat normal
prin redresor, iar la căderea sistemului de la bateria, de acumulatori;
- injecţie de aer comprimat înmagazinat în butelii; aerul se introduce la sfârşitul
camerei de ardere pentru a acţiona turbina;
- motor cu ardere internă, demarat la rândul său electric cu acumulator.
Arderea internă sub presiune conduce la:
- încărcare specifică foarte mare a camerei de ardere (30 000 ... 125 000 kW/m3), deci
la o instalaţie puţin voluminoasă şi uşoară: de aici larga răspândire a ITG în aviaţie;
- posibilitatea de răcire a pereţilor camerei de ardere şi deci temperatură teoretic
nelimitată în camera de ardere. Deci spre deosebire de instalaţia cu abur, limitarea
temperaturii maxime a ciclului nu este dată de camera de ardere, ci de turbină. Astfel,
temperatura maximă a ITG şi deci randamentul vor putea creşte în timp, pe măsură ce se vor
perfecţiona materialele şi sistemele de răcire folosite la turbină. În prezent temperatura uzuală
este 780 ... 850 0C la instalaţii stabile şi 900 ... 950 0C în aviaţie;
- pornire rapidă, căci gazele se încălzesc aproape instantaneu la aprinderea flăcării.
Pentru a nu crea tensiuni termice periculoase, este însă necesar ca inerţia termică a a părţilor
componente ale ITG să fie minimă, deci trebuie evitate aglomerările de metal; ca atare atât la
turbină, cât şi la conductele de legătură se preferă pereţi subţiri, predominând piesele din table
sudate. se deosebesc sub acest aspect instalaţii “de tip uşor”, folosite în special în aviaţie şi
având durata de pornire 2 ... 6 minute, şi instalaţii “de tip greu” cu pornire în 15 ... 20
minute;
- întrucât produsele arderii vin în contact cu turbina, trebuie folosiţi combustibili
superiori, care să nu dea produse de ardere nocive pentru turbină. Se folosesc deci în general
hidrocarburi (gaze naturale, motorină, petrol lampant, eventual păcură). aceasta constituie un
principal dezavantaj în condiţiile actualei crize de hidrocarburi. Se fac şi încercări de folosire
a cărbunelui pulverizat, dar cu rezultate incerte.
Folosirea gazelor ca fluid motor are câteva dezavantaje esenţiale:
- gazele fiind compresibile, necesită mult lucru de compresie: 1 2...1 3 din lucrul de
destindere;
- gazele au o capacitate de înmagazinare a căldurii relativ mică. din aceste două cauze,
lucrul mecanic rezultant pe kg de aer este de 8 ... 10 ori mai mic ca la abur. Sunt deci necesare
debite foarte mari de aer, respectiv de gaze de ardere, ceea ce conduce la conducte de mari
dimensiuni, la diametre mari şi palete lungi la turbină şi în final la limitarea puterii unitare:
maxim realizat 136 MW;
- izobara de cedare a căldurii este o logaritmică, deci temperatura medie inferioară a
procesului este ridicată: 200 ... 250 0C. Deci pentru a putea realiza randamente acceptabile,
120
ITG trebuie să lucreze cu temperatură maximă foarte ridicată; aceasta explică apariţia târzie a
acestor maşini, ca şi randamentul încă foarte scăzut (cu rare excepţii, η ≤ 30% ).
Funcţionarea în circuit deschis conduce la:
- evacuarea uşoară a căldurii reziduale prin ieşirea gazelor în atmosferă; rezultă un
consum redus sau nul de apă de răcire;
- funcţionare zgomotoasă prin schimbul de gaze cu atmosfera. De aceea este utilă
prevederea de amortizoare de zgomot, în special la aspiraţie;
- presiunea din instalaţie este funcţie de presiunea atmosferică; funcţionarea cu
presiuni relativ scăzute, deci cu volume specifice mari, conduce la limitarea puterii acestui tip
de ITG.
6.1.2. ITG cu recuperare de căldură
La ieşirea din turbină gazele au o temperatură ridicată: 450…500 °C, aerul iese din
compresor cu 180…250°C. Apare deci posibilitatea de a folosi o parte din căldura reziduală a
gazelor evacuate pentru preîncălzirea aerului înainte de intrarea în camera de ardere. Se
ajunge al instalaţia cu recuperare de căldură (fig.6.3): aerul comprimat în C (izentropa 1-2)
Fig. 6.3. ITG cu recuperare de căldură:
C-compresor; CA-cameră de ardere; G-generator electric; R-recuperator de căldură;

T-turbină
este preîncălzit în recuperatorul R (izobara 2-5), apoi are loc arderea izobară 5-3 în camera de
ardere CA. După ce se destind în turbină (3-4), gazele se răcesc parţial în recuperator (4-6) şi
în continuare în atmosferă.
121
Întrucât trecerea căldurii se face cu scădere de temperatură, T5 < T4 şi T2 < T6 . Factorul

de recuperare σ este raportul dintre creşterea efectivă de temperatură din recuperator şi
intervalul de temperatură disponibil:
T5 − T2
σ= . (6.1)
T4 − T2
În cele mai bune cazuri σ =0,75…0,8. Randamentul teoretic este:
q 61 q − q 64 T − T − σ ⋅ (T4 − T2 )
ηt = 1 − = 1 − 41 = 1− 4 1 =
q 53 q 23 − q52 T3 − T2 − σ ⋅ (T4 − T2 )
ψ ψ  ψ ψ 
T1 − T1 − σ ⋅  T1 − mT1  −1− σ ⋅  − m (6.2)
m m  = 1− m m  ,
= 1−
ψ  ψ  ψ 
ψT1 − mT1 − σ ⋅  T1 − mT1  m ⋅  − 1 − σ ⋅  − m 
m  m  m 
în care ψ = T3 T1 este raportul între temperaturile extreme ale ciclului;

k −1
m = T2 T1 = T3 T4 = π k
este raportul de temperaturi; π = p 2 p1 este raportul de
compresie.
Eficacitatea recuperării creşte cu σ şi cu cât intervalul disponibil pentru recuperare
T4 − T2 este mai mare, respectiv cu cât raportul de compresie π este mai mic.
Teoretic, recuperarea este foarte eficace, mărind randamentul cu 20-30%. În realitate
apar mari dezavantaje: scumpirea ITG cu 15-20%, mărirea gabaritului instalaţiei, mărirea
duratei de pornire la 25-30 minute, pericol de incendiu prin depuneri de funingine. De aceea
ITG cu recuperare se justifică numai la ITG cu regim de semibază.
Recuperatoarele pot fi:
- recuperatoare de suprafaţă, la care gazele trec prin ţevi şi aerul printre ţevi;
- recuperatoare rotative, în genul preîncălzitoarelor Ljungström de la cazane. La ITG
apare problema unor măsuri speciale de etanşare, căci diferenţa de presiune între aer şi gaze
poate fi de câţiva bari.
6.2. Instalaţia cu generatoare de gaze cu pistoane libere (GPL)
Aceste instalaţii reprezintă cuplajul dintre un motor Diesel în doi timpi cu pistoane în
opoziţie şi destindere întreruptă şi o turbină cu gaze cu evacuare în atmosferă. În motorul
Diesel, gazele se destind numai atât cât este necesar pentru menţinerea mişcării pistoanelor
fără producere de lucru util; deci motorul Diesel constituie un generator de gaze pentru
turbină. Turbina primeşte gazele cu o presiune de 0,35…0,4 MPa şi 450…500°C, deci are
condiţii uşoare de lucru, ceea ce-i asigură o lungă durată de viaţă.
În fig.6.4 se prezintă o secţiune schematică printr-un generator SIGMA. El constă dintr-
un recipient cilindric 1 cu funduri bombate dispus orizontal şi având în interior cilindrul
motor 2, prevăzut cu injectorul 3 şi luminile de admisie 4 şi de evacuare 5. Luminile de
evacuare sunt legate cu colectorul 6 la care este racordată turbina. Pistoanele motoare 7 sunt
122
solidare cu pistoanele mari 8, care servesc pentru comprimarea aerului luat din atmosferă.
Aerul precomprimat în 9 se înmagazinează în spaţiul 10 din jurul cilindrului motor. Între
Fig. 6.4. Secţiune schematică prin generatorul de gaze cu pistoane libere:
1-recipient cilindric; 2-cilindru motor; 3-injector; 4-lumini de admisie; 5-lumini de

evacuare; 6-colector; 7-pistoane motoare; 8-pistoane mari; 9, 10-spaţii de comprimare-
înmagazinare; 11-saltele de aer; 12-conductă de egalizare a presiunei; 13, 14-ventile;
T-turbină
pistoanele mari şi fundurile recipientului 1 se află saltelele de aer 11; aceste saltele
înmagazinează energia elastică servind pentru deplasarea pistoanelor. Conducta 12 egalizează
presiunea celor două saltele. Prin ventilul 13 se poate introduce aer cu presiune de la butelii,
iar prin ventilul 14 se evacuează aerul. Mişcarea pistoanelor este coordonată prin legarea
pistoanelor mari printr-un sistem de biele sau prin două cremaliere şi o roată dinţată; acest
sistem comandă şi pompa de injecţie. Pistoanele motoare sunt răcite prin interior cu ulei.
Instalaţia fiind oprită pistoanele se află la capetele exterioare ale cursei. Pentru pornire
se deschide ventilul 13. Aerul comprimat din butelii intră în spaţiile 11, împingând pistoanele
spre mijloc. Prin aceasta, aerul din spaţiile 9 este precomprimat şi refulat în spaţiul 10.
Pistoanele motoare 7 comprimă aerul din cilindrul motor, încălzindu-l la o temperatură mai
mare decât temperatura de aprindere a combustibilului. Aproape de punctul mort interior, se
injectează combustibilul care se aprinde. Temperatura şi presiunea gazelor cresc considerabil,
împingând pistoanele spre capete. Prin aceasta, în spaţiile 9 se aspiră o nouă cantitate de aer,
iar saltelele de aer acumulează energie elastică. Aproape de capetele cursei, pistoanele 7
deschid mai întâi luminile de evacuare, gazele scăpând spre turbină şi presiunea spre cilindrul
123
motor scăzând brusc. O clipă mai târziu se deschid şi luminile de admisie, intrând în cilindru
aer proaspăt. În virtutea inerţiei, pistoanele se mai mişcă spre capete, dar puternic frânate. În
faza următoare, saltelele de aer împing din nou pistoanele spre mijloc şi procesul reîncepe.
GPL funcţionează cu 600…2400 cicluri pe minut, frecvenţa crescând cu debitul de
combustibil injectat. Pentru oprire, se lasă să scape aerul din saltele prin ventilul 14.
Instalaţiile cu GPL realizează un randament foarte bun, 35-40% chiar la putere mică
deoarece:
- ca motor cu piston, temperatura maximă poate fi foarte ridicată 2500…3000 °C fără a
dăuna motorului, căci maximul durează foarte puţin;
- turbina utilizează întreaga destindere a gazelor.
Sunt puţin pretenţioase ca materiale şi pot funcţiona chiar cu păcură. Dar ca motor cu
piston, debitul de gaze este limitat. La un generator corespunde o putere de 0,9…1,3 MW.
Pentru puteri mai mari, trebuie alimentată turbina de la mai multe generatoare legate la acelaşi
colector. Se menţionează o turbină de 26 MW alimentată de 30 GPL. Limitarea puterii a făcut
ca instalaţiile cu GPL să fie puţin răspândite în energetică. Se întâlnesc însă în marină, pe
locomotive etc.
Funcţional, apare o nepotrivire între debitul intermitent de gaze livrat de GPL şi turbina
caracterizată prin curgere continuă.
6.3. Turbine detentoare sau de recuperare
Turbinele detentoare sunt turbinele care destind gazul venit cu presiune de la o sursă
exterioară turbinei. Energetic, aceste turbine sunt foarte economice, folosind o energie care
altfel se pierde. Din păcate însă, în majoritatea cazurilor sunt puteri mici, încât partea electrică
(generator, transformator, aparataj, linie) este prea scumpă, făcând nerentabilă instalaţia. Se
vor examina câteva cazuri.
6.3.1. Supraalimentarea motoarelor termice cu piston
Gazele care părăsesc cilindrul motor 2 cu presiune încă mare, se destind în turbina 1
(fig.6.5) care acţionează în turbocompresor 3
care introduce aerul cu presiune în colectorul
de admisie al motorului. Se realizează astfel
o umplere mai bună cu aer ceea ce măreşte
puterea motorului chiar cu 30%.
6.3.2. Turbine industriale
Se pot cupla cu procesele tehnologice Fig. 6.5. Grup de

din care rezultă un debit continuu şi relativ supralimentare a
mare de gaze cu presiune şi temperatură motoarelor Diesel:
ridicată şi fără substanţe nocive pentru
turbină. Turbina T serveşte în principal 1-turbină; 2-cilindru motor;
pentru antrenarea compresorului C care 3-turbocompresor de aer
alimentează procesul tehnologic. Diferenţa
dintre puterea furnizată de turbină şi cea cerută de compresor este preluată de un motor
electric cu colector M, care poate lucra şi ca generator (fig.6.6).
124
Se întâlnesc astfel de grupuri în industria azotului, la instalaţiile de cracare, la cazanele

de abur Velox etc.
6.3.3. Turbine detentoare pentru gaz metan
La sondele de gaze cu presiune mare se prevede câte un reductor de presiune. Pe

magistralele de gaze presiunea este 2…3 MPa, pe când la intrarea în oraşe presiunea trebuie
redusă la circa 0,6 MPa, iar la intrarea în
întreprinderi la circa 0,05 MPa supra presiune. S-
ar putea deci înlocui instalaţiile de reducere prin
turbine detentoare. De remarcat că prin
destindere, temperatura gazului scade, apărând
două posibilităţi:
- gazul intră în turbină cu temperatura
ambiantă; prin destindere, temperatura poate
scădea sub 0°C, ceea ce ar permite cuplarea cu o
instalaţie frigorifică. Puterea obţinută este mică
şi apare pericolul congelării hidraţilor de metan
conţinuţi de gaz;
- gazul este încălzit în prealabil într-un
schimbător de căldură până la o astfel de
temperatură încât la sfârşitul destinderii,
temperatura să fie de minimum 20°C. Puterea Fig. 6.6. Turbină recuperatoare
obţinută creşte, dar apare un consum de industrială:
combustibil şi este necesară o sursă de căldură C-compresor; M-C – motor electric cu
nepericuloasă. Se poate folosi abur industrial, iar collector; T-turbină
în lipsă, devine necesar un cazan de abur cu
complicaţiile inerente.
6.4. Ciclul real al ITG cu ardere izobară
La ciclul teoretic s-au admis ipoteze simplificatoare:

- curgerea prin camera de ardere şi prin conducte este fără pierderi de presiune;
- compresia şi destinderea sunt izentrope;
- circulă în tot ciclul acelaşi debit de gaz şi aceeaşi substanţă.
În realitate, fiecare fază este însoţită de pierderi. Fie cazul instalaţiei simple. În fig.6.7
s-a desenat cu linie subţire ciclul teoretic 1234 şi cu linie groasă ciclul real 12//34//1:
a) procesul din compresor este o adiabată ireversibilă 12/, cu creştere de entropie.
Înălţimea internă H ic = H adc η ic , unde randamentul η ic =0,8…0,9.
b) curgerea prin conducte şi camera de ardere este însoţită de pierderi de presiune, deci
presiunea la ieşirea din compresor trebuie să fie mai mare decât la intrarea în turbină:
p 2 = (1 − ε c ) ⋅ p3 , în care ε c =0,05…0,10, crescând la ITG cu recuperare de căldură. Aceasta
conduce la o nouă creştere a lucrului de compresie (12//) putând scrie:
H ic H
H ic = = adc ; (6.3)
δ c η ic δ c
125
c) procesul din turbină este şi el o adiabată ireversibilă 34/, rezultând înălţimea internă
H iT = H tT ⋅ η iT , unde randamentul intern η iT =0,86…0,94;
d) la evacuare apar pierderi de presiune, deci
presiunea la ieşirea din turbină este mai mare decât la
intrarea în compresor; p 4 = (1 + ε T ) ⋅ p1 , cu
ε T =0,05…0,10. Aceasta conduce la o nouă scădere a
lucrului de destindere (procesul 34//) putând scrie:
H iT/ = H iT ⋅ δ T = H tT ⋅ η iT ⋅ δ T , (6.4)
în care δ T =0,99…0.94;
e) masele de fluid diferă, căci în compresor
circulă aer şi în turbină gaze de ardere. Notând cu L
aerul teoretic, în [kg aer/kg combustibil] şi cu λ excesul
de aer, pentru un kilogram de combustibil rezultă:
Fig. 6.7. Ciclul theoretic şi real al
aer: λ ⋅ L ; gaze de ardere: 1 + λ ⋅ L ; raport de ITG
creştere: (1 + λ ⋅ L ) λ ⋅ L ;
f) procesul din camera de ardere are mici pierderi, în special prin radiaţie, apărând un
randament al camerei de ardere η CA =0,96…0,98.
Astfel randamentul total sau efectiv absolut al ITG este:
1 + λL H
H iT ηT δ T − adc
l ciclu λL ηcδ c
η ea = nCA ⋅ = η CA ⋅ , (6.5)
q1 1 + λL
c p gaze t 3 − c paer t 2
λL
în care ηT = η iT ⋅ η mT ; η c = η ic ⋅ η mc ; η m este randamentul mecanic aproximativ 0,99.
6.5. Calculul ciclului real al ITG
Alegând temperatura maximă din considerente de materiale şi sisteme de răcire la

turbină şi alegând factorul de recuperare σ din considerente economice, se stabileşte raportul
de compresie π. Calculul ciclului se poate face cu diagrama i − s pentru gaze de ardere sau, în
lipsa acesteia, cu ajutorul relaţiilor termodinamice pentru gaze perfecte, apreciind exponentul
adiabatic:
- căderea termică teoretică:
k gaze  T 
H t = i3 − i 4 = c p (T3 − T4 ) = ⋅ R gazeT3 1 − 4  ; (6.6)
k gaze −1  T3 
126
- înălţimea de compresie:
k aer T 
H c = i 2 − i1 = c p (T2 − T1 ) = ⋅ Raer T1  2 − 1 . (6.7)
k aer − 1  T1 
Fie un ciclu într-o treaptă (fig.6.8). Se aleg parametrii în punctele ciclului: în punctul 1
p1 = p atm , t1 =20°C; în punctul 3, p3 = π ⋅ p1 ,
t 3 = t max ; în punctul 4, p 4 = (1 + ε T ) p1 .
Pentru compresor, se calculează
înălţimea adiabatică, având
k −1
T2 T1 = ( p 2 p1 ) k , deci
 k −1

k  p  k  J 
H ad = RT1   − 1,   .
 2
k −1  p1    kg 
 
Înălţimea reală (internă):
H ad k T / 
H ic = = RT1  3 − 1 . Fig. 6.8. Elemente pentru calculul ciclului
η ic k −1  T3  ITG
Rezultă temperatura reală de ieşire T2 / .
k −1
Pentru turbină se calculează căderea teoretică, având T3 T4 = ( p3 p 4 ) k , deci:
 
k  1  J
H iT = RT3 1− , .
k −1   k −1   kg 
  p3 p4  k 
Căderea internă:
k  T/ 
H iT = H tT η iT = RT3 1 − 4  .
k −1  T3 
Rezultă temperatura reală de ieşire T4 / .

Dacă ciclul este de recuperare, se poate găsi în continuare temperatura la ieşirea din
recuperator T5/ :
127
Ts / − T2i = σ ⋅ (T4 / − T2 / ) ⇒ T5 / = T2 / + σ ⋅ (T4 / − T2 // ) .
Având calculate căderile şi temperaturile reale, se pot calcula:

- lucrul rezultant pe un kilogram de aer:
1 + λL H
l= H iT η mT − ic , [kJ/kg aer ] ; (6.8)
λL η mc
- consumul de aer:
• 3600 ⋅ Pe  kg 
m h ,aer = ,  ; (6.9)
l h
- consumul de căldură pe un kilogram de aer:
1 + λL  k   k  1  J 
q1 =  ⋅ R  ⋅ t3 −  ⋅ R  ⋅ t 5/ − c pc ⋅ t c ⋅ , , (6.10)
λL  k − 1  gaze  k − 1  aer λL  kg 
în care c pc este căldura specifică a combustibilului; t c –temperatura combustibilului;

- randamentul total sau efectiv absolut:
η CA ⋅ l
η ea = ;
q1
- consumul orar de combustibil:
•
m h, aer ⋅ q
B= [
1 , kg sau Nm 3 /h ] (6.11)
1000 ⋅ η ⋅ Qi
CA i
sau
3600 ⋅ Pe
B= , (6.12)
η ea Qii
în care Qii este căldura de ardere inferioară a combustibilului, în [kJ/kg] sau [kJ/Nm3].
De remarcat că în relaţiile (6.8) şi (6.10) intervine excesul de aer λ care nu este
cunoscut. Este deci necesar un calcul iterativ: se apreciază λ în funcţie de t max . La sfârşitul
•
calculelor rezultă λ ⋅ L = m h,aer B , cu care se reface calculul.
128
CAPITOLUL 7
MOTOARE CU ARDERE INTERNĂ CU PISTON
7.1. Clasificare. Principii de funcţionare
La motoarele cu ardere internă (MAI) arderea combustibilului are loc în interiorul

cilindrului motor, rezultând gaze cu presiune şi temperatură ridicată care obligă pistonul să se
deplaseze, deci să producă lucru mecanic. Mişcarea rectilinie alternativă a pistonului este
transformată în mişcare de rotaţie cu mecanism bielă-manivelă.
Combustibilii folosiţi în MAI acumulează o mare cantitate de energie, circa 33,5.106
3
kJ/m , oferind o autonomie funcţională deosebită acestui tip de motoare. Utilizate cu
precădere în tracţiunea rutieră, feroviară, navală şi la micile avioane, MAI servesc şi la grupuri
electrogene, mai ales ca unităţi de rezervă, întrucât pot avea pornire foarte rapidă, precum şi
în mici centrale izolate.
După numărul de curse simple în care se efectuează un ciclu, se deosebesc: motoare în
patru timpi, care realizează ciclul motor în patru curse simple ale pistonului, deci la două
rotaţii complete ale arborelui motor; motoare în doi timpi, deci realizând câte un ciclu la
fiecare rotaţie a arborelui.
După modul de realizare a aprinderii amestecului aer-combustibil, se deosebesc:
- motoare cu aprindere prin scânteie (MAS) sau motoare cu explozie, la care în
cilindru se aspiră amestec aer-combustibil pregătit în general în exterior şi aprinderea se
produce la momentul potrivit printr-o scânteie electrică dată de bujie;
- motoare cu aprindere prin comprimare (MAC) denumite şi motoare Diesel, la care
în cilindru se aspiră aer care prin comprimare îşi măreşte temperatura peste temperatura de
aprindere a combustibilului. Combustibilul este injectat în cilindru când s-a atins temperatura
necesară.
Atât MAS cât şi MAC pot fi realizate în doi sau patru timpi. După soluţiile constructive
adoptate şi numărul de cilindri, MAI pot fi (fig.7.1):
Fig. 7.1. Tipuri de motoare:

a- în linie; b-în V; c-boxer
- cu un cilindru dispus vertical sau orizontal;
129
Capitolul 7. Motoare cu ardere internă cu piston
- cu mai mulţi cilindri dispuşi în linie verticală (fig.7.1, a);

- cu mai mulţi cilindri în V (fig.7.1, b);
- cu doi sau mai mulţi cilindri orizontali etc.
După mărimea presiunii încărcăturii proaspete, se deosebesc: motoare cu admisie
normală, când presiunea încărcăturii proaspete în timpul aspiraţiei este p a ≈ p atm ; motoare
supraalimentate, când p a > p atm ; încărcătura este precomprimată printr-un compresor cu
piston antrenat de motor (supraalimentare mecanică) sau printr-un compresor antrenat de
turbină detentoare (vezi pct.6.3.1).
În fig.7.2 se prezintă schema simplificată şi
diagrama indicată a unui motor în patru timpi fără
supraalimentare. Fluidul motor proaspăt pătrunde
în cilindru sub efectul creşterii de volum produsă
de deplasarea pistonului către punctul motor
exterior (PME); supapa de admisie I este deschisă
din punctul d.s.a. În cursa inversă a pistonului,
după închiderea supapei de admisie (punctul î.s.a.),
fluidul este comprimat. Înainte de a ajunge
pistonul la punctul motor interior (PMI), se
produce aprinderea combustibilului (punctul d);
după arderea combustibilului, care se termină în
prima parte a deplasării spre exterior (punctul z),
urmează destinderea gazelor. În punctul d.s.e. se
deschide supapa de evacuare declanşând curgerea Fig. 7.2. Schema simplificată şi
gazelor în atmosferă cu o scădere rapidă a presiunii diagrama indicată a unui motor în
în cilindru. În cursa spre exterior, pistonul patru timpi fără supraalimentare:
refulează în atmosferă gazele arse din cilindru. 1-supapă de admisie; 2-supapă de
Supapa de evacuare se închide în punctul î.s.e. evacuare
Volumul minim ocupat de fluidul motor în
cilindru se numeşte volumul camerei de ardere Vc , volumul maxim notându-se cu Va .
Volumul generat de deplasarea pistonului pe o cursă se numeşte cilindree VS . Dacă se
notează cu S cursa pistonului şi cu d diametrul interior al cilindrului, numit şi alezaj, rezultă:
πd 2
VS = ⋅ S = Va − Vc . (7.1)
4
Raportul dintre volumul maxim al cilindrului şi volumul camerei de ardere se numeşte

raport de comprimare:
Va
ε= . (7.2)
Vc
În fig.7.3 se prezintă schema simplificată a unui motor în doi timpi şi diagrama indicată.
Cilindrul motorului poate comunica prin fante sau ferestre practicate în peretele său cu
colectorul în care se găseşte agentul motor proaspăt (lumini de baleiaj l.b.) şi cu colectorul de
130
evacuare (lumini de evacuare l.e.). Deschiderea şi închiderea luminilor este comandată de

către piston.
În perioada în care ferestrele sunt închise are
loc procesul de comprimare a încărcăturii
proaspete, arderea şi destinderea sa, ca şi la
motoarele în patru timpi.
La sfârşitul destinderii pistonul deschide mai
întâi ferestrele de evacuare (d.l.e.), evacuarea
gazelor arse făcându-se sub acţiunea presiunii
ridicate din cilindru. Ulterior încep să se deschidă
şi ferestrele de baleiaj (d.l.b.); fluidul motor
proaspăt care este uşor recomprimat pătrunde în
cilindru determinând evacuarea restului de gaze de
ardere din cilindru. Concomitent cu evacuarea
acestora se realizează şi umplerea cilindrului cu
fluid motor proaspăt. În cursa pistonului spre PMI
se închid mai întâi luminile de baleiaj (î.l.b.) şi
apoi luminile de evacuare (î.l.e.). Procesele de Fig. 7.3. Schema simplificată şi
evacuare şi umplere ocupă în acest caz o parte din diagrama indicată a unui motor în doi
cursele de destindere şi comprimare. Observând că timpi
comprimarea începe după închiderea completă a
ferestrelor, la motoarele în foi timpi se defineşte raportul de comprimare util (fig.7.3):
Fig. 7.4. Diagrama indicată pentru motoarele în patru timpi cu admisie normală:
a-diagrama reală; b- diagrama teoretică
131
Vu
εu = , (7.3)
Va
unde Vu este volumul generat de piston de la închiderea completă a ferestrelor până la PMI.
Diagramele indicate reale şi teoretice ale motoarelor în patru timpi cu admisie normală
sunt prezentate în fig.7.4 şi 7.5.
Fig. 7.5. Diagrama indicată pentru motoare în patru timpi supraalimentate:
a-diagrama reală; b- diagrama teoretică
7.2. Parametrii indicaţi şi efectivi ai motoarelor cu aprindere prin comprimare
7.2.1. Parametri indicaţi (parametrii diagramei indicate)
Lucrul mecanic indicat este lucrul mecanic dezvoltat în timpul desfăşurării unui ciclu
real. Convenţional se consideră că lucrul mecanic indicat Li este reprezentat prin suprafaţa S
(pozitivă) a diagramei indicate rotunjite (fig.7.6).
Lucrul mecanic corespunzător suprafeţei S1 (negativă) este denumit lucru mecanic “de
pompaj” şi este considerat la evaluarea pierderilor mecanice.
Raportul
S
ϕr = , (7.4)
St
132
unde S t este suprafaţa totală a ciclului teoretic, este numit coeficient de rotunjire al
diagramei indicate, valoarea sa variind între
limitele 0,94…0,98.
Presiunea medie indicată este egală cu
lucrul mecanic indicat specific, dezvoltat
pentru o unitate din volumul de lucru al
cilindrului. Se calculează cu relaţia:
Li
pi = , (7.5)
VS
unde VS este volumul de lucru al cilindrului

(cilindreea).
Puterea indicată este puterea dezvoltată
prin realizarea ciclului real în interiorul
cilindrului şi transmisă de fluidul de lucru
pistonului. Puterea indicată se poate calcula cu
relaţia:
p i ⋅ VS ⋅ n ⋅ i Fig. 7.6. Diagrama indicată reală în

Pi = , [kW ], (7.6) juxtapunere cu diagrama teoretică
30000 ⋅ τ
[ ]
unde pi este presiunea medie indicată, N m 2 ; n – turaţia motorului, [rot min ]; i – numărul
de cilindri ai motorului; τ - numărul de timpi ai motorului.
Randamentul indicat este un parametru care apreciază eficienţa folosirii în ciclu real a
căldurii dezvoltate prin arderea combustibilului:
Li
ηi = , (7.7)
Qc
unde Qc este cantitatea de căldură dezvoltată prin arderea combustibilului în decursul unui
ciclu funcţional. Se poate scrie
L L
ηi = i ⋅ t , (7.8)
Lt Qc
unde Lt este lucrul mecanic al ciclului teoretic.
Raportul
Li
ηr = (7.9)
Lt
este denumit randament relativ, iar raportul
133
Lt
ηt = (7.10)
Qc
este randamentul termic al ciclului teoretic. În final se poate scrie:
ηi = η r ⋅ ηt . (7.11)
Randamentul relativ indică gradul de eficienţă al ciclului real în comparaţie cu ciclul

teoretic.
7.2.2. Parametri efectivi
Parametrii efectivi se determină în general la cuplă, valorile acestora luând în

considerare pierderile mecanice produse în motor. Pierderile mecanice în motor înglobează:
- pierderile din pompaj, cauzate de lucrul mecanic ∆L p consumat în timpul efectuării
proceselor de schimbare a gazelor (admisia şi evacuarea) reprezentat prin suprafaţa diagramei
de pompaj;
- pierderile prin frecările produse în mecanismul motor ∆L f ;
- pierderile mecanice cauzate de lucrul mecanic ∆Lax necesar pentru antrenarea
mecanismelor auxiliare.
Lucrul mecanic efectiv reprezintă diferenţa:
Le = Li − ∆L pm , (7.12)
unde ∆L pm este lucrul mecanic corespunzător pierderilor mecanice care se poate calcula cu
relaţia:
∆L pm = ∆L p + ∆L f + ∆Lax . (7.13)
Presiunea medie efectivă este egală cu lucrul mecanic efectiv corespunzător unităţii de
volum al cilindreei motorului:
Le
pe = . (7.14)
VS
Evident, se poate scrie:
Li − ∆L pm
pe = = p i − ∆p m , (7.15)
VS
unde ∆p m = ∆L pm VS este presiunea medie corespunzătoare pierderilor mecanice.

Puterea efectivă se ia în considerare la cupla motorului şi se poate calcula cu relaţia:
134
p e ⋅ VS ⋅ n ⋅ i
Pe = , [kW ]. (7.16)
30000 ⋅ τ
Puterea efectivă poate fi determinată în diferite condiţii, deosebind:

- puterea efectivă de exploatare ( Pe ), reprezentată prin valoarea puterii efective
măsurată la o turaţie oarecare;
- puterea efectivă continuă ( Pec ), care este puterea maximă dezvoltată de motor la o
anumită turaţie, fără modificarea valorii parametrilor indicaţi şi efectivi ai acestuia şi fără ca
uzura să depăşească limitele normale;
- puterea efectivă intermitentă ( Pei ), definită ca puterea efectivă maximă care poate fi
dezvoltată de motor un interval de timp relativ scurt, fără a-şi modifica parametrii indicaţi şi
efectivi şi fără ca uzura să depăşească limitele normale;
- puterea nominală ( Pn ), este valoarea puterii recomandată de fabrica constructoare şi
poate fi considerată ca fiind puterea efectivă continuă maximă. Turaţia la care se dezvoltă
puterea nominală este denumită turaţie nominală.
Puterea rezistentă aplicată la arborele motor se numeşte încărcare sau sarcină. Atunci
când încărcarea şi puterea efectivă a motorului sunt egale, motorul funcţionează în regim
stabil. Gradul de încărcare a motorului se poate aprecia cu ajutorul coeficientului de sarcină
care se defineşte ca raportul puterii efective de exploatare şi a puterii efective continui la o
anumită turaţie:
Pe
χ= . (7.17)
Pec
Dacă 0 < χ < 1 , motorul funcţionează la sarcini parţiale, dacă χ =1, la sarcină plină,
iar în cazul când 1 < χ < 1,1 , în regim de suprasarcină. În general, puterea intermitentă se
realizează la χ =1,1, în care caz motorul funcţionează la sarcină totală.
Randamentul mecanic se calculează cu relaţia:
Pe
ηm = . (7.18)
Pi
Valoarea randamentului mecanic scade concomitent cu creşterea turaţiei motorului.

după o lege exponenţială datorită măririi lucrului mecanic de pompaj, a efectelor forţelor de
inerţie şi a lucrului mecanic de frecare.
Randamentul efectiv caracterizează eficienţa folosirii de către motor a energiei termice
degajată prin arderea combustibilului. Se calculează cu relaţia:
Le
ηe = , (7.19)
Qc
unde Le este lucrul mecanic dezvoltat la arborele motor, iar Qc – cantitatea de căldură
dezvoltată prin arderea combustibilului în decursul efectuării unui ciclu.
Se poate scrie:
135
Le Li Lt
ηe = ⋅ ⋅ = η m ⋅ ηi ⋅ ηr . (7.20)
Li Lt Qc
Consumul specific efectiv de combustibil reprezintă cantitatea de combustibil consumată

de motor pentru a efectua un lucru mecanic efectiv de 1 kW/h. Se poate calcula cu relaţia:
c he  kg 
ce = ,  (7.21)
 kWh 
,
Pe ⋅ 10 3
în care c he este consumul orar efectiv, [kg/h]; Pe - puterea efectivă, [kW]. Ştiind că 1 kWh =
3600 kJ, rezultă:
3600 3600  kg 
ηe = ⇒ ce = , , (7.22)
ce ⋅ Qi η e ⋅ Qi  kJ 
în care Qi este căldura de ardere a combustibilului, [kJ/kg]. Evident, reducerea consumului

specific de combustibil se poate obţine prin mărirea randamentului efectiv sau utilizând
combustibil cu o căldură de ardere mare.
7.2.3. Bilan]ul energetic
Puterea consumat\ de MAI este egal\ cu fluxul de c\ldur\ Q! degajat\ prin arderea
combustibilului:
c ⋅Q
Q! = he i , [kW ]. (7.23)
3600
Din acest flux primar de energie o parte se transform\ `n energie mecanic\ cedat\
efectiv la cupl\, iar restul este cedat mediului atât sub form\ de c\ldur\ prin intermediul
lichidului de r\cire Q! r , a uleiului de ungere sau direct prin pere]i, cât [i prin gazele de
evacuare Q! . Dac\ formarea amestecului de aer – combustibil este imperfect\ sau `n cilindru
g
nu se g\se[te aer suficient pentru ardere complet\, o parte Q! in din fluxul de energie Q!
p\r\se[te cilindrul motorului cu gazele evacuate sub form\ de nearse ( CO , funingine etc.)
sporind astfel pierderile de energie. Deci:
. .
Q = Pe + Q! r + Q g + Q! in + Q! rest . (7.24)
Valorile aproximative ale termenilor din bilan]ul energetic exprimate `n procente fa]\
de fluxul de c\ldur\ introdus sunt redate `n tabelul 7.1.
136
Tabelul 7.1
Valorile termenilor din bilan]ul energetic al MAI
Tipul Pe , % Q! ,% ! ,%
Q ! ,%
Q ! ,%
Q
r g in rest
motorului
MAS 18…28 12…20 30…55 0…45 3…8
MAC 22…46 15…35 25…50 0…5 2…5
7.2.4. Caracteristicile MAC
Caracteristicile cele mai importante ale MAC sunt:

- caracteristica de tura]ie ;
- caracteristica de reglare;
- caracteristica de sarcin\;
- caracteristica de consum de combustibil;
- caracteristica de avans de injec]ie;
- caracteristicile complexe.
Caracteristica de tura]ie reprezint\ varia]ia puterii efective Pe , a momentului motor

efectiv la arborele motorului M e , a consumului orar efectiv de combustibil c h [i a
consumului specific efectiv ce `n func]ie de tura]ia motorului.
Caracteristica de reglare. Pentru ca motorul s\ poat\ func]iona la tura]ii mai mari
decât cea nominal\ f\r\ a se produce arderi incomplete, pompei de injec]ie a sistemului de
alimentare a motorului i se ata[eaz\ un regulator. La tura]ii mai mari decât tura]ia nominal\,
intrarea `n func]iune a regulatorului are ca efect modificarea caracteristicii de tura]ie prin
reducerea debitului de combustibil introdus de pompa de injec]ie cu motor. Caracteristica de
reglare se traseaz\ `n continuarea caracteristicii de tura]ie n p [i n g (tura]ia de mers [i `n gol).
Caracteristica de sarcin\ reprezint\ curbele de varia]ie ale consumului orar [i a
consumului specific de combustibil `n func]ie de puterea efectiv\, tura]ia motorului fiind
men]inut\ la o valoare constant\.
Caracteristica de consum de combustibil reprezint\ varia]iile puterii efective, a
coeficientului de exces de aer [i a consumului specific efectiv de combustibil `n func]ie de
consumul orar `n condi]iile men]inerii constante a tura]iei motorului.
Caracteristica de avans de injec]ie reprezint\ varia]ia puterii efective [i consumului
specific de combustibil `n func]ie de avansul la injec]ie β , `n condi]iile men]inerii constante a
tura]iei [i sarcinii motorului. Momentul injec]iei combustibilului are o mare importan]\ pentru
func]ionarea cu randament maxim a motorului. Exist\ o valoare optim\ β opt , la care puterea
efectiv\ este maxim\, iar consumul specific efectiv minim.
Caracteristicile complexe prezint\ valorile mai multor parametri efectivi la un anumit
regim de func]ionare al motorului fiind trasate prin sinteza unor altor caracteristici.
7.3. Particularităţile constructive ale MAC în patru timpi
Chiulasa 1 (fig.7.7) turnată din fontă sau aluminiu, constituie capacul cilindrului. În
chiulasă se află canalele de admisie 1a şi de evacuare 1b, controlate de supapele de admisie 9
şi de evacuare 10. De asemenea în chiulasă se montează injectorul 8. Chiulasa se fixează pe
137
blocul motor 3 prin prezoane. Între chiulasă şi bloc se găseşte garnitura 12 din azbest grafitat.
În spaţiile 11 circulă apa de răcire.
Blocul motor 3 este de obicei turnat din
fontă. În bloc se fixează cămaşa din fontă 2 în care
culisează pistonul 4. Pistonul 4 confecţionat din
fontă sau aliaje de aluminiu, este peretele mobil al
cilindrului. Asigurarea etanşării cilindrilor se face
cu segmenţi de compresie 4a din fontă, iar
distribuirea uniformă a uleiului de ungere şi
raderea lui de pe cilindru se asigură prin segmenţii
de ungere 4b. Forţa exercitată de gaze asupra
pistonului este transmisă prin bolţul 4c (din oţel) şi
biela 5 (forjată din oţel) la arborele cotit 6, forjat
tot din oţel şi aflat în carterul motorului.
Carterul este compus din carterul superior
3a (la motoarele mici, acesta face corp comun cu
blocul); şi carterul inferior 7 care la motoarele mici
este chiar baia de ulei.
Arborele cotit (fig.7.8) se sprijină prin
fusurile paliere 1 în lagărele 8 fixate în carter. Între Fig. 7.7. Motor diesel în patru timpi:
fus şi lagăr se fixează cuzineţii din oţel 9a căptuşiţi
cu material antifricţiune. Cotul arborelui constă din 1-chiulasă; 1a-canale de admisie;
braţele de manivelă 2, fusul maneton 3 cu axa 1b-canale de evacuare; 2-cămaşă; 3-bloc
excentrică faţă de axa de rotaţie la distanţa r=S/2, motor; 3a-carter superior; 4-piston;
unde S este cursa pistonului. La fusul maneton se 4a-segmenţi de compresie; 4b-segmenţi
racordează biela 7 prin intermediul cuzineţilor 9b. de ungere; 4c-bolţ; 5-bielă; 6-arbore
Pentru echilibrarea forţelor centrifuge ale maselor cotit; 7-carter inferior; 8-injector;
plasate excentric faţă de axa de rotaţie, la capetele 9-supape de admisie; 10-supape de
braţelor de manivelă se plasează contragreutăţile 5. evacuare; 11-spaţii de circulaţie a apei
Pentru uniformizarea momentului motor, la de răcire; 12-garnitură
un capăt al arborelui se montează volantul 4.
Pinionul 6 serveşte pentru antrenarea distribuţiei (deschiderea şi închiderea supapelor)
în concordanţă cu mişcarea pistonului, deci şi a arborelui cotit. La un capăt al arborelui se
cuplează maşina antrenată. Pentru asigurarea funcţionării, motorul trebuie să aibă următoarele
sisteme auxiliare:
- sistemul de distribuţie (fig.7.9) serveşte pentru comandarea schimbului de
încărcătură a motorului, adică pentru deschiderea şi închiderea supapelor la momente bine
stabilite. Sistemul de distribuţie este format dintr-un arbore cu came 1 antrenat prin roţi
dinţate de la arborele cotit (raport de transmisie 1 2 ), tachetul 2, tija împingătoare 3,
culbutorul 4, arcul 5 şi supapa 6;
- sistemul de alimentare cu combustibil se compune din rezervor şi pompă de
alimentare, pompă de injecţie de înaltă presiune, injector;
- sistemul de răcire serveşte pentru răcirea organelor aflate în contact cu gazele de
ardere. Mediul de răcire poate fi apa sau aerul. La răcirea cu apă, o pompă centrifugă recirculă
apa prin spaţiile 11 (fig.7.7) din bloc şi chiulasă spre radiator, unde se evacuează căldura
preluată de la organele motorului. Radiatorul este răcit cu aerul atmosferic vehiculat de către
138
ventilator. Din radiator, apa mai rece este aspirată de pompă şi trimisă la spaţiile 11 din
motor;
Fig. 7.8. Arbore cotit: Fig. 7.9. Sistemul de

1-fusuri paliere; 2-braţe de manivelă; 3-fus maneton; distribuţie:
4-volant; 5-contragreutăţi; 6-pinion; 7-bielă; 8-lagăre; 1-arbore cu came; 2-tachet;
9a, 9b-cuzineţi din oţel 3-tijă împingătoare; 4-cul-
butor; 5-arc; 6-supapă
- sistemul de ungere serveşte pentru trimiterea uleiului între suprafeţele pieselor care
sunt în mişcare unele faţă de celelalte, cu scopul reducerii frecării şi uzurii. Pe lângă
elementele care servesc pentru circulaţia uleiului cum ar fi pompa de ulei (de obicei pompă
volumică) şi conducte, sistemul mai cuprinde şi elemente pentru menţinerea uleiului în stare
corespunzătoare cum ar fi filtrele de ulei (pentru înlăturarea impurităţilor ce se colectează de
către ulei în timpul circulaţiei sale) şi radiatorul de ulei (pentru menţinerea uleiului la
temperatura şi vâscozitatea convenabilă funcţionării).
7.4. Sisteme de alimentare ale MAC şi formarea amestecului cu combustibil
7.4.1. Consideraţii generale. Scheme de alimentare
În cazul MAC, amestecul aer-combustibil se formează în interiorul cilindrului. Aerul

este aspirat printr-un filtru de aer, colector de admisie (de regulă, conductă comună pentru
mai mulţi cilindri) – canale de admisie, ajungând în cilindrul motorului. Combustibilul este
injectat cu ajutorul injectorului la sfârşitul procesului de comprimare, înainte ca pistonul să
ajungă în PMI. Combustibilii utilizaţi în MAC trebuie să se autoaprindă cât mai uşor sub
efectul temperaturii aerului comprimat. Pentru aprecierea calităţilor de autoaprindere ale unui
combustibil, se utilizează un indice caracteristic numit cifră cetanică (CC). Cu cât
combustibilul conţine mai multe hidrocarburi cu atomi de carbon legaţi prin legături simple,
neramificate, se autoaprinde mai uşor şi este caracterizat printr-o cifră cetanică mai ridicată.
Procentul volumic de cetan ( C16 H 34 ) din amestecul său cu α-metil-naftalen ( C10 H 7 OH 3 ) care
139
conduce la aceeaşi durată a întârzierii la autoaprindere în condiţiile standard ale încercării (pe
un motor de construcţie specială) ca şi combustibilul încercat, se numeşte cifră cetanică. Pe
această scară s-a adoptat pentru cetan cifră cetanică CC=100 şi pentru α-metil-naftalen cifra
cetanică CC=0. Cu cât raportul de
comprimare ε şi cifra cetanică a
combustibilului sunt mai mari, întârzierea la
autoaprindere, adică durata dintre începutul
injecţiei şi cel al arderii scade. Pentru MAC
se recomandă să se folosească combustibil cu
cifra cetanică cuprinsă între 40-50.
Combustibilul cel mai folosit este motorina,
mai rar combustibilii gazoşi. La motoare de
puteri mari şi foarte mari, navale sau
staţionare, se foloseşte şi păcură.
În fig.7.10 se prezintă schema
instalaţiei de alimentare cu motorină
constituită din rezervorul de combustibil 1,
pompa de alimentare 2, care trimite motorina
din rezervor prin filtrele 3 şi 4 în pompa de
injecţie 5. Pompa de injecţie este o pompă
dozatoare cu debit reglabil. Ea asigură
injectarea prin injectorul 5 a unei cantităţi
bine determinate de combustibil, funcţie de Fig. 7.10. Schema instalaţiei de alimentare
poziţia manetei de comandă 11, în momentul cu motorină:
corespunzător avansului de injecţie
prestabilit şi anume la sfârşitul cursei de 1-rezervor de combustibil; 2-pompă de
comprimare. Circuitul de alimentare al alimentare; 3, 4-filtre; 5-pompă de injecţie; 6-
pompei de injecţie este menţinut la o uşoară injector; 7-supapă; 8-conductă; 9-dopuri de
suprapresiune cu ajutorul supapei 7, pentru a aerisire; 10 dop de golire; 11-manetă de
evita pierderile de aer în pompă. Surplusul de comandă
motorină din circuitul de alimentare al
pompei de injecţie, precum şi scăpările prin neetanşeităţile injectorului sunt retrimise spre
rezervor prin conducta 8. Eliminarea aerului la umplerea sistemului se face prin dopurile de
aerisire 9, iar reziduurile din filtru se îndepărtează cu ajutorul dopului de golire 10.
Ridicarea turaţiilor de funcţionare la MAC este mult îngreunată de durata foarte scurtă
avută la dispoziţia formării amestecului combustibil-aer, motiv pentru care, la creşterea
turaţiei, fumul de eşapament devine abundent prin înrăutăţirea arderii. Formarea amestecului
la MAC poate fi asigurată prin unul din următoarele procedee:
1) Injecţia directă a combustibilului în camera de ardere. În cazul acestei metode,
formarea amestecului este asigurată prin interacţiunea dintre mişcarea aerului şi a jeturilor de
combustibil injectat. Un rol deosebit îl are mişcarea de rotaţie în jurul axului cilindrului
generată de intrarea tangenţială a aerului datorită formei speciale, în spirală de pildă, a
canalelor de admisie din chiulasă; la această mişcare se adaugă şi efectele traiectoriei
imprimate prin forma deosebită a camerei de ardere practicată în pistonul motorului. Formele
cele mai obişnuite de camere de ardere în piston care au volumul cuprins între 0,7-1,0. VC sunt
prezentate în fig.7.11. Camera tip Hosselman a este folosită de exemplu la motorul 12 LDA-
140
28 de 15050 kW fabricat la ICM Reşiţa. Camera de ardere MAN-b de tip Meurer (M sau
MAN-HM) realizează un procedeu deosebit de formare a amestecului şi anume: circa 95% din
combustibil se injectează pe pereţii calzi ai
camerei unde pelicula se evaporă; vaporii
antrenaţi în mişcare datorită formei cupei,
se amestecă prin turbionare cu aerul; restul
de 5% din combustibil se injectează în
centrul camerei şi serveşte la aprinderea
întregii încărcături, deoarece dozajul Fig. 7.11. Tipuri de camere de ardere cu
combustibil-aer permite doar aici piston:
declanşarea arderii.
Procedeul M este utilizat şi la a-tip Hosselman; b-tip Meurer; c-tip Sauer; d-tip
motoarele SAVIEM 735 şi HMN 2586, care Perkins
echipează autocamioanele şi autobuzele
ROMAN, fabricat la IA Braşov. Pe figură se prezintă camere de ardere tip Sauer, c şi camera
Perchins d folosită la motoarele D110 şi D115 de pe
tractoarele U650 şi U400 fabricate de IT Braşov.
MAC cu injecţie directă sunt caracterizate de o pornire
uşoară şi un consum redus de combustibil, în mod obişnuit,
consumul lor specific fiind cuprins între 200-260 g/kWh, ceea
ce înseamnă un randament efectiv η e =43-32 %, motoarele cu
turaţie scăzută putând atinge chiar 190 g/kWh, adică
η e =45,2%. De menţionat însă, că date fiind condiţiile mai
dificile de formare a amestecului, turaţia acestor motoare este
relativ redusă, motoarele cu cameră M ajungând la 2000-3000
rot/min.
2) Motoarele cu cameră de ardere divizată cum sunt Fig.7.12. Motor cu
motoarele cu antecameră (fig.7.12) şi cele cu cameră de antecameră
turbionare (fig.7.13), pot funcţiona în bune condiţii şi la
turaţii mari, chiar peste 4000 rot/min, fiind preferate pentru
autovehicule de persoane (autoturisme).
Combustibilul este injectat într-o cameră separată,
printr-un injector cu un singur orificiu. Aprinderea este
iniţiată în camera separată, iar definitivarea arderii are loc în
camera principală, adică în cilindrul propriu-zis. Formarea
amestecului este favorizată de mişcarea intensă a aerului în
camera separată, cât şi de cea a gazelor aprinse în timpul
curgerii lor din camera auxiliară în cea principală. Pierderile
de căldură prin pereţii camerelor de ardere sunt mai mari
decât la motoarele cu injecţie directă, date fiind suprafeţele
mari ale acestora, ceea ce face ca pornirea motorului să fie
mai dificilă, date fiind şi pierderile gazodinamice la trecerea
fluidului de lucru din camera auxiliară în camera principală; Fig. 7.13. Motor cu cameră
consumul specific al acestor motoare este mai mare decât al de turbionare
celor cu injecţie directă, ajungând la 230-300 g/kWh, adică la
η e =27-30%. Pe lângă turaţiile mai ridicate la care pot funcţiona, motoarele cu cameră
divizată se pretează mai uşor şi la policarburare, putând arde în bune condiţiuni combustibili
141
lichizi de calitate inferioară. Printre motoarele cu cameră divizată fabricate în ţara noastră se
numără motorul de locomotivă MB 836 fabricat la uzinele “23 August“ Bucureşti, precum şi
motorul D105 de pe tractorul S1300 la IT Braşov.
În cazul MAC, reglarea puterii se realizează prin modificarea calităţii amestecului, adică
într-o cantitate aproximativ constantă de aer se injectează cantităţi diferite de combustibil
funcţie de putere; coeficientul excesului de aer este supraunitar la toate regimurile de
funcţionare ale motorului.
7.4.2. Pompa cu elemente grupate
Pompele de injecţie cele mai răspândite, mai ales la MAC rapide, sunt pompele cu
piston-sertar. În principiu, pompa cu piston-sertar (fig.7.14), este formată din cilindrul 5, cu
pistonul-sertar 6 şi supapa de refulare 4.
Cilindrul comunică cu canalul de Fig. 7.14. Pompă cu
admisie prin unul sau două orificii. Cursa de piston sertar:
refulare a pistonului, comandată de cama 1, 1-camă; 2-tachet;
este formată din trei faze distincte. În prima 3-cremalieră; 4-supa-
fază, orificiul din cilindru este deschis, pă de reglare; 5-came-
combustibilul este trimis în canalul de ră de aspiraţie; 6-pis-
admisie. După ce pistonul închide orificiul, ton plonjor profilat;
începe a doua fază, în care combustibilul este 7-arc; 8-sector dinţat
refulat spre injector. Din momentul în care
marginea elicoidală a capului pistonului
deschide orificiul, începe ultima fază, pompa
încetează refularea spre injector,
combustibilul din cilindru trecând în
continuare în canalul de admisie.
Prin rotirea pistonului-sertar variază
distanţa de la muchia superioară la marginea
elicoidală a capului, pe porţiunea din dreptul
orificiului din cilindru (fig.7.15);
modificându-se mărimea porţiunii active a
cursei de refulare, se schimbă cantitatea de Fig. 7.15. Principiul
combustibil refulată spre injector. Rotirea reglării debitului
pistonului este comandată prin cremaliera 3
şi coroana dinţată 7 (fig.7.14). Supapa de refulare întrerupe legătura dintre cilindru şi
conducta de înaltă presiune, în perioada în care nu se trimite combustibilul spre injector,
asigurând de asemenea destinderea combustibilului din conducta de înaltă presiune la sfârşitul
debitării. Destinderea combustibilului se realizează prin intermediul brâului supapei 4
(fig.7.14), care asigură la închiderea supapei aspirarea combustibilului din conducta de înaltă
presiune. De menţionat că comanda cantităţii de combustibil debitată de pompa de injecţie se
realizează cu manete de acceleraţie care prin intermediul unui regulator centrifugal pentru
toate regimurile, comandă poziţia cremalierei 3 (fig.7.14).
142
7.4.3. Pompa de injecţie rotativă
În comparaţie cu pompele cu elemente grupate, aceste pompe sunt mai compacte şi

necesită un consum de metal mai mic. Pompele rotative realizează în general presiuni mari de
injecţie, ceea ce are ca efect creşterea calităţii amestecului combustibil şi reducerea
consumului de combustibil, cauzată de creşterea calităţii procesului de ardere.
Sistemul de alimentare al motoarelor care folosesc pompa rotativă (fig.7.16) este în
Fig. 7.16. Sistemul de alimentare a pompei rotative:
1-pompă de alimentare; 2-filtru brut; 3-filtru fin; 4-pompă de injecţie rotativă; 5-conducte
de înaltă presiune; 6-injectoare de combustibil; 7, 8-conducte de retur; 9-rezervor de
combustibil
genere compus dintr-o pompă de alimentare 1, un filtru brut 2, un filtru fin 3, pompa de
injecţie rotativă 4, conductele de înaltă presiune 5, injectoarele de combustibil 6, conducta de
evacuare a surplusurilor de combustibil din pompa rotativă (retur) 7, şi conducta de retur a
injectoarelor 8.
7.4.4. Construcţia şi funcţionarea rotorului de pompare şi distribuţie
Rotorul de pompare şi distribuţie (RPD) asigură mărirea presiunii combustibilului la

valori apreciabile pentru a se realiza un proces de injecţie convenabil.
143
Combustibilul este introdus cu presiunea de dozaj prin canalul radial 1 (fig.7.17, a) din
Fig. 7.17. Construcţia şi funcţionarea rotorului de pompare şi distribuţie:
1, 6, 7, 8-canale radiale; 2-duză; 3-cilindru metallic; 4-canal axial; 5-rotor; 9-conducte de

înaltă presiune; 10-injectoare de combustibil; 11-pistoane; 12-galeţi; 13-role; 14-cameră;
15-fante; 16-disc de reglaj; 17-şuruburi
peretele cilindrului metalic 3 şi prin unul din canalele radiale 6 (al căror număr este egal cu
numărul de cilindri ai motorului) în interiorul canalului axial 4 din corpul rotorului 5.
Concomitent, canalul radial 7 care comunică cu canalul axial 4 este închis nefiind în
corespondenţă cu nici unul din canalele 8 (egale ca număr cu numărul de cilindri ai motorului)
şi care comunică prin intermediul conductelor de înaltă presiune 8 cu fiecare din injectoarele
de combustibil 10 cu duza 2. Combustibilul introdus în canalul axial 4 are o presiune suficient
de mare pentru a depărta pistoanele 11 care, prin galeţii 12, împing rolele 13 până la contactul
cu profilul interior al camerei 14. Cursa maximă a pistonaşelor 11 şi a rolelor 13 este limitată
(fig.7.17, b) de către galeţii 12 ale căror proeminenţe ajung în contact cu fantele cu profil
144
variabil 15 perforate în corpul discului de reglaj 16, fixat prin şuruburile 17 de RPD. Prin
modificarea poziţiei discului de reglaj 16 se modifică cursa maximă a galeţilor 12 ( d max ) şi
deci şi cursa maximă a pistonaşelor 11 şi rolelor 13. Acest lucru are ca efect modificarea
cantităţii maxime de combustibil introdus în interiorul RPD între pistonaşele 11. Atunci când,
datorită rotaţiei RPD, profilul camerei 14 apasă rolele 13, acestea, prin intermediul galeţilor
12, acţionează asupra pistonaşelor 11, care se apropie şi refulează combustibilul (fig.7.17, c)
prin canalele 4, 7 şi conducta de înaltă presiune 9 în interiorul unuia din injectoarele 10
montate pe rotor. Concomitent, canalele radiale 6 sunt închise, nefiind în corespondenţă cu
camerele 1. Când motorul funcţionează la turaţii mici şi supapa de dozaj este aproape închisă,
cantitatea de combustibil introdusă în interiorul rotorului 5 între pistonaşe, este prea mică
pentru ca pistonaşele să efectueze cursa de lucru maximă (limitată de galeţii 12). Ca urmare,
contactul între rolele 13 şi profilul interior al camerei 14, se realizează cu şoc. Prin reglarea
distanţei d max se realizează reglarea debitului maxim de combustibil ce poate fi refulat de
pompă.
7.5. Particularităţile constructive ale MAC în doi timpi
Acest tip de motoare este utilizat în mod deosebit pentru propulsia navelor. Între MAC
în doi timpi şi MAC în patru timpi există o serie de deosebiri dintre care cele mai importante
sunt:
- construcţia diferită a sistemului de distribuţie a gazelor;
- construcţia diferită a cilindrilor;
- particularităţi constructive ale sistemului de răcire;
- particularităţi constructive ale sistemului de alimentare.
În fig.7.18 se prezintă o secţiune printr-un motor Diesel marin. Părţile mobile ale
mecanismului motor sunt: pistonul 1, tija 2, articulată la piston, biela 3, articulată prin axul 4
de tija 2 şi arborele motor 5, care la motoarele cu puteri mari este demontabil. Părţile fixe ale
mecanismului motor sunt cilindrul 6, chiulasa 7, blocul cilindrilor 8, carterul superior 9 şi
carterul inferior 10. Aerul refulat de compresorul centrifugal 11 este introdus prin conducta 12
în răcitorul 13, se combină cu aerul comprimat în spaţiul de sub pistonul 1 datorită deplasării
acestuia, după care este condus prin colectorul de admisie 14 şi ferestrele de umplere 15 în
interiorul cilindrului 6 (traseul indicat cu săgeţi nehaşurate). Combustibilul este introdus sub
presiune de pompa de injecţie 16 prin injectorul 17 (la unele motoare, pe fiecare cilindru este
montată o pompă de injecţie cu un element care face corp comun cu injectorul, ansamblul
purtând denumirea de pompă-injector). Combustibilul pulverizat în camera de ardere se
amestecă cu aerul din interior, formându-se un amestec combustibil care se autoaprinde
145
datorită temperaturii ridicate a aerului la sfârşitul comprimării (800-900°C). Gazele rezultate

din ardere sunt evacuate în atmosferă prin ferestrele de evacuare 18, colectorul de evacuare 10
şi conducta 20. Uleiul destinat
ungerii pătrunde prin conductele 21,
22 şi sistemul de conducte
telescopice 23 la articulaţia tijei 2
cu biela 3, realizând ungerea
acesteia. O altă cantitate de ulei este
introdusă prin conductele 24 şi 25
în scopul ungerii lagărelor fixe
(paliere) ale arborelui motor.
Lagărele manetoane (mobile) ale
arborelui motor primesc lubrifiant
prin canalul interior 26, practicat în
interiorul bielei. În timpul
funcţionării, fundul acestuia atinge
temperaturi ridicate. Răcirea
acestuia se realizează cu un sistem
de răcire auxiliar. Acest sistem este
format din colectorul de apă 27,
conducta fixă 28, conducta mobilă
29, solidară cu pistonul şi cavitatea
Fig.7.18. Motor Diesel marin în doi timpi:
30 din interiorul pistonului. O
1-piston; 2-tijă; 3-bielă; 4-ax; 5-arbore motor; 6-cilin-
anumită cantitate de apă este dru; 7-chiulasă; 8-blocul cilindrilor; 9-carterul superior;
introdusă prin conductele 27, 28 şi 10-carteru inferior; 11-compresor centrifugal; 12-con-
29, (conductele 28 şi 29 formează o ductă; 13-răcitor; 14-colector de admisie; 15-ferestre de
umplere; 16-pompă de injecţie; 17-injector; 18-ferestre
îmbinare telescopică) în cavitatea de evacuare; 19-colector de evacuare; 20-25-conducte;
30, răceşte fundul pistonului, 23-sistem de conducte telescopice; 26-canal interior;
evitându-se supraîncălzirea 27-colector de apă; 28-conductă fixă; 29-conductă
mobilă; 30-cavitate; 31-conductă de evacuare
acestuia, după care este evacuată
printr-un sistem de conducte
telescopice (identic cu cel format de conductele 28 şi 29) care comunică cu conducta de
evacuare 31.
Caracteristic motoarelor în doi timpi este procesul de baleiaj, care corespunde unei
fracţiuni din procesul de evacuare. În perioada de baleiaj, gazele arse sunt evacuate din
146
cilindru sub acţiunea încărcăturii proaspete. În funcţie de forma traiectoriei parcurse de

încărcătura proaspătă în
cilindru, baleiajul poate
fi în contracurent sau în
echicurent.
În cazul
baleiajului în
contracurent, curentul
de încărcătură proaspătă
intersectează de două ori
un plan perpendicular pe
axa cilindrului. Baleiajul
în contracurent poate fi Fig. 7.19. Baleiaj în buclă deschisă (a) şi închisă (b):
în buclă deschisă sau în
FE-ferestre de evacuare; FU-ferestre de umplere
buclă închisă. În cazul
baleiajului în buclă
Fig. 7.20. Baleiaj în echicurent:

a-mixt; b-cu pistoane opuse; c-prin lumini, cu cilindri paraleli;
FE-ferestre de evacuare; FU-ferestre de umplere; S-supapă
147
deschisă (fig.7.19, a), ferestrele de umplere FU şi ferestrele de evacuare FE sunt aşezate în

opoziţie, traiectoria încărcăturii proaspete având forma unei curbe deschise. Baleiajul cu
buclă închisă (fig.7.19, b) este caracterizat prin particularitatea că ferestrele de umplere şi
evacuare sunt alăturate, traiectoria curentului de încărcătură proaspătă fiind considerată cu
aproximaţie o curbă închisă.
La motoarele cu baleiaj în echicurent, curentul de încărcătură proaspătă intersectează o
singură dată un plan perpendicular pe axa cilindrului. Baleiajul în echicurent poate fi mixt
(fig.7.20, a), cu pistoane opuse (fig.7.20, b), şi prin lumini, cu cilindri paraleli (fig.7.20, c). În
cazul baleiajului cu pistoane opuse este necesar ca între manivelele arborilor motori să existe
un anumit defazaj unghiular (8…10 RAM) pentru a se asigura efectuarea baleiajului.
148
CAPITOLUL 8
PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA MAŞINILOR GENERATOARE
8.1. Utilizarea ma[inilor generatoare
Generatoarele hidraulice [i cele termice m\resc energia unui fluid `n schimbul

energiei primite din afar\ [i anume :
- pompele m\resc energia lichidelor, deci a fluidelor practic incompresibile [i relativ
grele ;
- compresoarele m\resc energia gazelor, deci a fluidelor compresibile [i relativ
u[oare.
Principial pompele [i compresoarele sunt asem\n\toare. Deosebirile sunt neesen]iale
[i provin din urm\toarele propiet\]i:
- gazele fiind compresibile necesit\ un lucru de compresie mare [i se `nc\lzesc
puternic prin compresie;
- la gaze volumul specific scade prin compresie, deci sec]iunea de trecere trebuie s\
scad\ din treapt\ `n treapt\.
- gazele având densitate mic\ sunt necesare sec]iuni de trecere mari, deci ma[inile au
dimensiuni mari, efectul de centrifugare este mic.
Generatoarele lucreaz\ dup\ un proces negativ (fig 8.1), parcurs `n sens antiorar,
cuprinzând `n principal : aspira]ie 0-1 ; compresie 1-2 ; refulare 2-3.
Fig. 8.1. Diagrama maşinii generatoare:
a-pompă; b-compresor
Ac]iunea util\ a ma[inilor generatoare poate urm\ri :
149
Capitolul 8. Privire generală asupra maşinilor generatoare
- m\rirea presiunii fluidului pentru necesit\]ile proceselor tehnologice (procese

chimice, fierbere sub presiune etc.;
- ridicarea lichidelor la `n\l]ime pentru iriga]ii , `nmagazinare `n rezervoare, centrale
de pompare-acumulare;
- activarea circula]iei fluidelor pentru asigurarea debitelor dorite : ventilatoare de aer [i
gaze, suflante pentru furnale, pompe de circula]ie pentru condensatoare, pompe de re]ea
pentru termoficare, transport la distan]\ al gazelor [i lichidelor.
~n cazul compresoarelor se poate urm\ri de asemenea m\rirea temperaturii gazului
pentru a transfera c\ldura de la sursa rece la sursa cald\: instala]ii frigorifice [i pompe de
c\ldur\.
Sub aspectul exploat\rii, se deosebesc pompe [i compresoare cu ac]iune continu\ [i cu
ac]iune intermitent\.
8.2. M\rimi caracteristice
M\rimile caracteristice sunt debitul [i efectul energetic, presiunea de refulare [i

agentul de lucru.
Debitul , de obicei , volumic se poate exprima astfel :
[ ] [ ] [ ]
• • •
a) V , m 3 s sau [l s ] ; Vm , m 3 min sau [l min ] ; Vh , m 3 h sau [l h];
• • •
b) m, [kg s ]; m m , [kg min ] ; m h , [kg h].
La compresoare trebuie s\ se specifice dac\ debitul volumic este considerat la

• •
aspira]ie, V a , sau la refulare, V r .
Efectul energetic se poate exprima astfel :
- la pompe, `n\l]imea hidraulic\ H :
p r − p a c r2 − c a2 J 
H = er − ea = + + g (z r − z a ),   . (8.1)
ρ 2  kg 
Mai obi[nuit\ este `ns\ exprimarea `n sistemul tehnic: Y = H g , [m];

- la compresoare raportul de compresie π = p r p a . ~ntrucât adesea compresoarele
realizeaz\ [i o cre[tere important\ a vitezei fluidului este mai bine s\ se exprime raportul
`ntre presiunile totale ale fluidului, p * = p + ρ ⋅ c 2 2 , deci:
p r*
π* = ; (8.2)
p a*
- la ventilatoare cre[terea de presiune ∆p = p r − p a , `n [N m2 ] sau

[kgf ]
m = [mm col. apă ].
2
Presiunea de refulare p r este esen]ial\ pentru dimensionarea carcasei.

Agentul de lucru. Intereseaz\ `n special men]ionarea pericolelor prezentate ca:
inflamabilitatea [i pericolul de explozie care necesit\ m\suri de etan[are deosebite;
agresivitatea chimic\, care necesit\ materiale rezistente la coroziune; abrazivitatea mare (de
150
exemplu, n\mol, zgur\, gaze de ardere cu cenu[\ etc.), care necesit\ materiale foarte dure,
blindaje amovibile etc.
8.3 Tipuri de ma[ini generatoare
Varia]ia `n limite largi a parametrilor men]iona]i a condus la diferite tipuri de pompe

[i compresoare, care se pot `mp\r]i `n trei grupe: turboma[ini, având rotor paletat; ma[ini
volumice; pompe speciale.
La turbom[ini, organul activ este un rotor paletat care se `nvârte continuu,
imprimându-i fluidului o mi[care de vârtej [i m\rindu-i astfel viteza. Trecând `n difuzor,
viteza fluidului scade, crescând `n schimb presiunea. Rotorul paletat are capacitate limitat\ de
a transmite energie, deci aceste ma[ini sunt capabile de raport de compresie relativ mic;
curgerea fiind continu\, debitul este mare. Turboma[inile pot fi : radiale sau centrifugale,
axiale, combinate.
La ma[inile volumice, fluidul este aspirat `n golul creat prin deplasarea organului activ
[i este refulat prin `mpingerea exercitat\ de acest organ. ~mpingerea direct\ permite realizarea
unei presiuni mari. Curgerea intermitent\ conduce `ns\ la un debit relativ mic. Ma[inile
volumice se `mpart la rândul lor `n ma[ini cu piston [i ma[ini volumice rotative.
Pompele [i compresoarele speciale sunt lipsite de organe `n mi[care, deci sunt aparate,
nu ma[ini. Cele mai importante sunt aparatele cu jet, bazate pe antrenarea fluidului de c\tre
un alt fluid venit cu vitez\; astfel sunt ejectoarele [i injectoarele.
8.4. Antrenarea [i dispozi]ia ma[inilor generatoare
~n majoritatea cazurilor se folose[te antrenarea cu motoare electrice asincrone `n

scurtcircuit, deci cu tura]ie constant\. La pompele [i compresoarele mari este recomandabil\
varierea tura]iei pentru un reglaj economic; `n acest scop se poate folosi antrenarea prin
intermediul cuplajelor hidraulice sau antrenarea prin turbin\ cu abur. Uneori se folosesc
motoare electrice asincrone cu poli compatibili, putând func]iona cu dou\ tura]ii. ~n cazul
unor agregate transportabile ca pompele de incendiu, compresoarele de aer mobile se
`ntâlne[te antrenarea cu motoare termice.
De obicei ma[inile generatoare au axul orizontal. Condi]iile de amplasare impun
uneori dispozi]ia cu ax vertical, ceea ce permite ca pompa s\ fie `necat\, iar motorul electric
scos din zona umed\; astfel pot fi pompele de condensat, pompele de circula]ie, pompele de
adâncime etc.
8.5. Probleme introductive la pompe
8.5.1. ~n\l]imea de pompare. Randamentul. Puterea
Cre[terea energiei lichidului `ntre punctele de preluare 1 [i de trimitere 2 se nume[te

`n\l]ime util\ de pompare H 0 (fig.8.2):
p 2 − p1 c 22 − c12 J 
H 0 = e2 − e1 = + + g (z 2 − z1 ),   . (8.3)
ρ 2  kg 
151
( )
Termenul cinetic c 22 − c12 2 este de regul\ neglijabil, viteza `n rezervoare fiind
practic nul\.
Fig. 8.2. Schemă pentru determinarea Fig. 8.3. Înălţimea de

înălţimii de pompare aspiraţie
~n\l]imea efectiv\ de pompare, care trebuie realizat\ de pomp\, este mai mare pentru a
acoperi [i pierderile prin conducte, ventile etc.:
H ef = H 0 + ∆H exterior .
Puterea la cupl\ este:

• •
m H ef ρ V H ef
Pe = = , [kW ], (8.4)
1000η p 1000η p
unde η p = η h ⋅ ηV ⋅ η m este randamentul pompei. Randamentul hidraulic η h = H ef H T , unde

H T este `n\l]imea teoretic\ transmis\ de palete lichidului; randamentul volumic ηV este
• • /
raportul dintre debitul refulat [i debitul trecut prin rotor ηV = V V . Randamentul pompei are
`n general valori η p = 0,60...0,93 la pompe cu rotor paletat [i η p = 0,75...0,90 la pompe cu
piston.
8.5.2. ~n\l]imea de aspira]ie
Pompele aspiratoare trag lichidul de la un nivel inferior pompei. Diferen]a de nivel

`ntre cel mai ridicat punct al intr\rii `n rotor [i suprafa]a lichidului din bazinul de aspira]ie se
nume[te `n\l]ime de aspira]ie ha . Se aplic\ ecua]ia lui Bernoulli `ntre bazin (punctul 1) [i
intrarea `n rotor (punctul a, fig.8.3):
152
p1 p a c a2 J 
= + + gha + ∆h f ,   .
ρ ρ 2  kg 
De aici rezult\ `n\l]imea de aspira]ie:
p1 − p a c a2 ∆h f
ha = − − , [m] . (8.5)
ρg 2g g
Pentru calcule practice, termenul c a2 2 g = σ ⋅ Y , unde σ este coeficientul de cavita]ie

dat prin rela]ii semiempirice. Spre exemplu, se exprim\ `n func]ie de tura]ia caracteristic\
• 3
nq = n V Y 4 , ob]inându-se rela]ia lui Watson, Karassik [i Wislicenus:
- pentru pompe de aspira]ie simpl\:
4
σ cr = 12,2 ⋅ 10 − 4 nq 3 ; (8.6)
- pentru pompe cu aspira]ie dubl\:

4
σ cr = 7,7 ⋅ 10 − 4 nq 3 . (8.7)
Astfel rela]ia devine:
p1 − p a ∆h f
ha = − σ cr Y − , [m] . (8.8)
ρg g
Se remarc\, deci, c\:

- ha scade la cre[terea lui σ cr ;
- ha scade datorit\ pierderilor pe conducta de aspira]ie.
Pentru reducerea acestor pierderi, trebuie ca:
- vitez\ pe conducta de aspira]ie s\ fie cât mai redus\;
- distan]\ `ntre pomp\ [i bazin s\ fie cât mai mic\;
- pierderilor locale s\ fie reduse la minim prin eliminarea coturilor, ventilelor etc.
O situa]ie special\ apare la pompele care aspir\ lichidul din rezervoarele `n care este
temperatura de satura]ie, de exemplu, pompele de condensat [i pompele de alimentare ale
cazanelor. ~n acest caz p1 ρ = p S ρ , deci ( p1 − p S ) ρ = 0 . Aceasta impune `n\l]ime de
aspira]ie negativ\, adic\ a[ezarea pompei sub nivelul lichidului din rezervor:
∆h f
ha = −σ cr Y − , [m] . (8.9)
g
• •
~ntrucât σ cr cre[te cu debitul V [i cu tura]ia, negativarea cre[te cu V [i n . Astfel:
153
- pompa de condensat se a[az\ cu circa un

metru sub condensator. Nivelul apei din condensator
trebuie men]inut `ntre anumite limite, de regul\, printr-
un regulator, c\ci dac\ nivelul scade, se reduce
presiunea la intrarea `n rotor, ap\rând cavita]ii [i chiar
dezamorsare;
- pompa de alimentare având tura]ie mare
pentru a realiza presiune ridicat\, negativarea trebuie s\
fie foarte puternic\, ceea ce impune a[ezarea
degazorului la cot\ ridicat\; cu cât debitul cre[te,
degazorul trebuie a[ezat mai sus ajungând la 18...25 m
la marile instala]ii. Aceasta pune probleme dificile
constructorului, mai ales `n zonele seismice. De aceea la
marile instala]ii se asociaz\ pompa de alimentare cu o
pomp\ `nainta[\ (pomp\ booster, fig.8.4), care creeaz\
presiunea necesar\ la aspira]ia pompei de alimentare.
Fig. 8.4. Pompă de alimentare 2
Pompa `nainta[\ are tura]ie mic\, deci σ cr mic permi]ând cu pompă înaintaşă 1
coborârea degazorului chiar `n sala ma[inilor.
8.6. Probleme introductive la compresoare
8.6.1. Clasificarea compresoarelor
Dup\ raportul de compresie, compresoarele se `mpart `n trei grupe:

- ventilatoare, destinate `n principal cre\rii unui curent de gaz, raportul static de
compresie fiind foarte mic ( π <1,1);
- suflante, care realizeaz\ raportul de compresie mijlociu pentru care nu este
necesar\ r\cirea ( π =1,3...4,0);
- compresoare propriu-zise, care realizeaz\ compresia `n trepte cu r\cire
intermediar\.
8.6.2. Procesul termic al turbocompresoarelor
Gazul curgând continuu, se aplic\ [i aici ecua]ia energiei (2.13):
 c2 
dqe = di + d   + dl = di * + dl ,
2
`n care dq e < 0 [i dl < 0 , deoarece este un proces negativ. Pentru a pune `n eviden]\
negativitatea se vor folosi modulele, având:
dqe = di * − dl .
Procesul se consider\ adiabatic, adic\ dq e ≈ 0 . Rezult\:

dl = di * ⇒ l = ir* − ia* = H , [J kg ] , (8.10)
154
adic\ lucrul de compresie este egal cu cre[terea entalpiei gazului, cu `nal]imea termic\ H .
Procesul teoretic este o adiabat\ reversibil\, adic\ o izentrop\, reprezentat\ `n
diagramele T − s [i i − s prin verticala urc\toare ABt (fig.8.5). Se ob]ine `n\l]imea
adiabatic\ de compresie:
Fig. 8.5. Procesul termic al turbocompresorului
*  Trt 
*
H ad = i − i = c p T − T
*
rt
*
a ( *
rt a
*
) =
k
k −1
RTa  * − 1 ,
 Ta 
unde k este exponentul adiabatic; R - constanta gazului. Fiind izentrop\, raportul de

temperaturi se poate calcula cu rela]ia:
k −1
k −1
T *
 Pr*  k *
=  * 
rt
*
=π k
.
Ta  Pa 
Deci, pentru H ad vom ob]ine rela]ia:
k  * k −1  k  * k −1   J 
H ad = RTa*  π k − 1 = p a* v a*  π k − 1,   . (8.11)
k −1   k −1    kg 
~n diagrama T − s , H ad = aria cCBt ac (fig.8.5).

Procesul real este o adiabat\ ireversibil\ cu cre[tere de entropie, reprezentat\ prin
oblica urc\toare AB . Se poate considera, c\ AB este o politrop\ cu exponentul n > k . Cu cât
cre[te n , randamentul este mai slab, spre exemplu, `n cazul aerului k =1,4 iar n =1,46...1,52
155
la compresoarele axiale [i n = 1,52...1,62 la compresoarele radiale. ~n\l]imea de compresie

real\ se nume[te `n\l]ime intern\ H i :
T* 
(
H i = ir* − ia* = c p Tr* − Ta* =) k
k −1
RTa*  r* − 1 .
 Ta 
Fiind politrop\, raportul de temperaturi este:

n −1
Tr*  p r*  n n −1
=  =π* n ,
Ta*  p a* 
deci:
k * * n
n −1
 k * * * n
n −1
 J 
Hi = RTa  π − 1 = p a v a  π − 1,   . (8.12)
k −1   k −1    kg 
~n diagrama T − s `n\l]imea intern\ H i = aria cCBbc .
Pierderea procesului este:
∆H = H i − H ad = ir* − i rt* = aria aBt Bba . (8.13)
Procesul real AB `mparte aria aBtBba `n dou\ tipuri de pierderi:

1) aria ABtBA - ce reprezint\ un spor de lucru mecanic transmis gazului datorit\
dilat\rii produs\ de c\ldura de frec\ri. Adunând sporul la lucrul adiabatic, rezult\ lucrul real
transmis gazului, ce se nume[te lucru politropic:
n  n −1   J 
H pol = H ad + ∆l = RTa*  π * n − 1,   ; (8.14)
n −1    kg 
2) aria aABba care reprezint\ c\ldura q f dezvoltat\ prin diferite pierderi (pierderi de
curgere, frecarea discului cu mediul etc.). ~n\l]imea intern\
H i = H pol + q f . (8.15)
Lucrul necesar la cupl\ denumit lucru efectiv l e este mai mare din cauza pierderilor
mecanice: le = li + ∆l mec .
~n figura 8.6 sunt reprezentate aceste pierderi [i `n\l]imi `ntr-o diagram\ arborescent\
de tip Sankey. ~n stânga diagramei sunt reprezentate [i randamentele care leag\ diferite
`n\l]imi [i poart\ diferite denumiri:
- randamentul adiabatic
156
H ad l ad
η ad = = . (8.16)
Hi li
El nu corespunde realit\]ii, lucrul adiabatic fiind o fic]iune. Totu[i randamentul adiabatic este
cel mai folosit, deoarece H ad se poate calcula u[or [i exact. El are valoarea η ad = 0,6...0,82
Fig. 8.6. Diagrama fluxurilor energetice la turbocompresor
la compresoarele radiale [i η ad = 0,8...0,9 la compresoarele axiale;

- randamentul politropic
H pol l pol
η pol = = . (8.17)
Hi li
Dac\ `nlocuim Hpol [i Hi cu expresiile (8.12) [i (8.14), se ob]ine:
k −1 n
η pol = ⋅ . (8.18)
n −1 k
Rezult\ c\ η pol depinde direct de n , crescând cu cât n scade;

- randamentul mecanic
157
li
ηm = , (8.19)
le
cu valori η m = 0,98...0,99 ;
- randamentul efectiv sau total
l ad
ηe = = η ad ⋅ η m . (8.20)
le
Pierderile interne q f se `mpart `n dou\ grupe:

1) pierderi principale, care apar `n transmiterea energiei de la palete la gaz [i constau
`n pierderi la curgerea prin canale, [i pierderi prin [ocul la intrarea `ntre palete. Adunând la
lucrul politropic pierderile principale, se ob]ine lucrul transmis de palete gazului denumit
lucru teoretic, respectiv, `n\l]ime teoretic\ hT
hT = h pol + ∆h principale . (8.21)
2) pierderi secundare, care se datoresc sc\p\rii de fluid [i frec\rii rotorului cu mediul

`n care se `nvârte. Adunând pierderile secundare la `n\l]imea teoretic\, se ob]ine `n\l]imea
intern\
hi = h pol + ∆h principale + ∆hsec undare = hT + ∆hsec undare . (8.22)
Raportul dintre `n\l]imea politropic\ [i `n\l]imea teoretic\ se nume[te randament

hidraulic:
h pol
ηh = . (8.23)
hT
Observa]ie. Conform conven]iei de la turbine, s-au notat cu liter\ mic\ `n\l]imile

prelucrate pe treapt\ [i cu liter\ mare `n\l]imile pe `ntregul compresor.
8.6.3. Puterea consumat\ de compresor
Puterea transmis\ gazului `n procesul adiabatic se calculeaz\ cu formula:
m! H ad
Pad = , [kW ] .
1000
Dup\ defini]ie η ef = l ad l e = Pad Pe . De aici rezult\ puterea cerut\ la cupl\:

m! H ad m! H ad
Pe = = [kW ] . (8.24)
1000η e 1000η ad ⋅ η m
158
~n cazul ventilatoarelor se poate neglija varia]ia volumului specific, fiind varia]ie mic\
•
a presiunii. Deci H ad ≅ v∆p = ∆p ρ ; m! = ρ ⋅ V [i, `nlocuind `n (8.24), ob]inem:
•
V ∆p
Pe = , [kW ], (8.25)
1000η e
[ ] [ ]
•
`n care ∆p se exprim\ `n N m 2 [i V `n m 3 s . ~n practic\ ∆p este adesea exprimat `n
[ ]
sistem tehnic de unit\]i, respectiv `n kgf m 2 = [mm col. apă ], având c\ 1
[ ]
[mm col. apă ] = 9,81 N m 2 . Formula (8.25) devine
•
V ∆p
Pe = , [kW ] (8.26)
102 ⋅ η e
8.6.4. R\cirea compresoarelor
Se consider\ procesul de compresie `n diagrama p − v (fig.8.7). Lucrul de compresie
Fig. 8.7. Lucrul de compresie este minim pe

izotermă
este reprezentat de aria cuprins\ `ntre curba de compresie [i
axa 0 p . ~ntrucât izoterma este mai pu]in `nclinat\ decât
adiabata, iar adiabata mai pu]in `nclinat\ decât politropa cu
n > k , rezult\ c\:
Lizot < Lad < L pol .
Deci, pentru a cheltui un lucru minim, compresia Fig. 8.8. Compresie în

izoterm\ ar fi ideal\, dar aceasta necesit\ evacuarea c\ldurii `n trepte cu răcire
timpul procesului. Se deosebesc mai multe procedee de r\cire: intermediară
- compresie `n trepte cu r\cire intermediar\ (fig.8.8).
159
Dup\ fiecare treapt\ de compresie gazul este scos din compresor [i trimis la un r\citor R1 [i
R2, unde se r\ce[te aproape de temperatura ini]ial\. Teoretic, procesul va cuprinde compresii
adiabatice alternând cu r\ciri izobare; `n realitate compresiile sunt politrope [i apar cu u[oare
pierderi de presiune `n r\citor [i pe conductele de leg\tur\. Efectul maxim se ob]ine, dac\
rapoartele de compresie pe trepte sunt egale, deci
π treaptă = Z c π total , (8.27)
unde z c este num\rul de trepte de compresie;

- r\cirea statorului compresorului, `n care pere]ii se fac dubli cu circula]ie de ap\ `n
spa]iul gol. Eficacitatea este redus\ din cauza vitezei relativ mari a gazului. ~n schimb,
construc]ia se complic\. De aceea la turbocompresoare r\cirea pere]ilor este rar folosit\;
- r\cirea prin injec]ie de ap\ `n gazul comprimat, procedeul având eficacitate, `ns\ nu
este recomandabil din pricina umezirii gazului.
160
CAPITOLUL 9
POMPE {I COMRESOARE RADIALE (CENTRIFUGALE)
9.1. Descriere . Principiu de func]ionare
~n cazul cel mai simplu al unei ma[ini radiale `ntr-o singur\ treapt\, aceasta cuprinde
trei p\r]i principale (fig.9.1):
Fig. 9.1. Generator radial într-o treaptă:
1-tub de aspiraţie; 1/-palete directoare; 1//-palete mobile; 2-rotor; 3-difuzor; 3/ -palete fixe;
3//-cameră colectoare; 4-tub de refulare; d-disc; p-palete
- tubul de aspira]ie 1, care conduce fluidul spre centrul rotorului. El este u[or
convergent pentru a mic[ora dimensiunile rotorului. Prin aceasta viteza fluidului cre[te,
producând o depresiune la intrarea `n rotor. Uneori, `n special la ventilatoare `n tubul de
aspira]ie se prev\d palele directoare 1/ ce imprim\ fluidului o mi[care de vârtej `n sensul
`nvârtirii rotorului pentru a mic[ora viteza relativ\ w1 . Aceste pale se pot face cu `nclinare
reglabil\ servind la reglarea debitului;
- rotorul 2 const\ dintr-un disc d ce poart\ pe fa]a lateral\ paleta p, adesea capetele
paletelor sunt legate printr-o plac\ de `nchidere. La pompe rotorul este de obicei turnat din
font\ cenu[ie, o]el sau bronz. La pompele pentru lichide abrazive se folose[te o]el cu Mn, iar
carcasa este c\ptu[it\ cu un blindaj ce poate fi `nlocuit. La pompele pentru acizi, rotoarele se
toarn\ din bronz sau pot fi f\cute din por]elan. La compresoare discul [i placa de `nchidere
sunt forjate [i strunjite, iar paletele sunt din tabl\ `ndoit\ `n Z [i prinse prin nituire, eventual
161
Capitolul 9. Pompe şi compresoare radiale (centrifugale)
prin sudur\. La ventilatoare elementele rotorice sunt din tabl\, inclusiv [i discul [i sunt
asamblate prin nituire sau sudare. ~n rotor are loc cre[terea presiunii, respectiv, a entalpiei,
prin centrifugare [i sc\derea vitezei relative. Se ob]ine `n\l]imea static\
w22 − w12 u 22 − u12  J 

hs = + ,  , (9.1)
2 2  kg 
`n care: la compresoare hs = i2 − i1 ; la pompe h s = ( p 2 − p1 ) ρ . Totodat\, `n rotor are loc

cre[terea vitezei absolute, ceea ce constituie efectul dinamic. ~n difuzorul 3 viteza absolut\
scade (c3 < c 2 ) , crescând presiunea [i, respectiv, entalpia. Se ob]ine `n\l]imea dinamic\
c 22 − c32  J 
hd = ,  , (9.2)
2  kg 
`n care: la compresoare hd = i3 − i2 ; la pompe h d = ( p 3 − p 2 ) ρ . ~n\l]imea teoretic\

transmis\ fluidului de c\tre rotor este
hT = hs + hd . (9.3)
Raportul dintre `n\l]imea static\ [i `n\l]imea teoretic\ este gradul de reac]iune:

h
ρ= s . (9.4)
hT
Datorit\ efectului de centrifugare, ma[inile radiale au ρ > 0,5 ;
- difuzorul 3 cuprinde un [ir de palete fixe 3/ [i o camer\ colectoare 3//. La ma[inele
`ntr-o treapt\ camera colectoare are form\ spiral\, m\rindu-se treptat sec]iunea pe m\sura
acumul\rii fluidului de pe periferie, refularea fluidului f\cându-se prin tubul 4. La ma[inile
mici palele fixe 3/ pot lipsi. Din rotor fluidul iese cu o mi[care combinat\ de surs\ pozitiv\ [i
vârtej. Prin compunere rezult\ o mi[care dup\ spirale logaritmice, care se `ndep\rteaz\ de
centru (fig.9.2). De aici forma spiral\ a paletelor directoare [i a carcasei colectoare. Trebuie
evitat\ evazarea prea rapid\ a canalelor dintre paletele 3/, de aceea uneori paletele se `ngroa[\
spre ie[ire (fig.9.3). De asemenea, racordarea `n camera colectoare se face lent, evitând o
cre[tere brusc\ a l\]imii canalului.
Fig. 9.2. Combinarea mişcărilor de sursă Fig. 9.3. Canalele difuzorice

pozitivă şi vârtej din difuzor
162
9.2. Rela]ii `ntre dimensiuni. Forma rotorului
Ca [i la turbinele hidraulice, criteriul fundamental de similitudine este rapiditatea n S ,

dar exprimat\ `n func]ie de debit [i `n\l]imea de pompare. Pornind de la expresia rapidit\]ii
(4.7), `n care H este `n [J kg ] [i P `n [kW ] :
n P
nS = 20,25
H H
•
[i `nlocuind puterea prin P = ρ V H 1000 ⋅ η , se ob]ine:
• •
n ρV H ρ n V
n S = 20,25 = 20,25 ⋅ 3 , (9.5)
H 1000η H 1000η H 4
iar `n sistemul tehnic:
•
ρ n V
n S = 3,65 ⋅ 3 . (9.6)
1000η Y 4
~n cazul particular al apei la temperatura ambiant\ ρ = 1000 kg m 3 , rezultând:
• •
20,25 n V 3,65 n V
nS = ⋅ 3 = ⋅ 3 . (9.7)
η H 4 η Y 4
Adesea `n locul rapidit\]ii n S se folose[te expresia

•
n V
nq = 3
, (9.8)
Y 4
denumit\ tura]ie caracteristic\, având deci:

- `n caz general
ρ
n S = 3,65 ⋅ nq ; (9.9)
1000 η
- pentru ap\ rece
3,65
nS = ⋅ nq . (9.10)
η
163
•
Din rela]iile (9.5)-(9.7) rezult\ c\ rapiditatea n S cre[te cu cât debitul V este mai mare
[i cu cât H scade. Aceasta are consecin]e asupra formei rotorului:
- `n\l]imea H se realizeaz\ `n principal prin efectul de centrifugare, deci cu cât H
cre[te, circula]ia `n direc]ia radial\ trebuie s\ se fac\ pe o distan]\ mai mare, respectiv, trebuie
s\ scad\ raportul D1 D2 . Rezult\, c\ la cre[terea rapidit\]ii curgerea va trece treptat de la
circula]ie intens radial\ spre circula]ie diagonal\ [i spre circula]ie axial\;
•
- cre[terea debitului V necesit\ canal de curgere mai lat, deci trebuie s\ creasc\
raportul B2 D2 .
Astfel, `n func]ie de rapiditate se deosebesc urm\toarele tipuri de pompe:
 lentă n S = 40...80;

- radial\  normală 80...150;
rapidă 150...300;

- diagonal\ n S = 300...600;
- axial\ n S = 600...1200 .
~n tabelul 9.1 se prezint\ forma rotoarelor [i rapoartele `ntre dimensiuni `n func]ie de
rapiditatea n S .
Tabelul 9.1
Modificarea formei rotorului în funcţie de ns
~n cazul compresoarelor sunt obi[nuite rotoarele radiale normale, recomandându-se:
D1e B
= 0,45...0,55 ; 2 = 0,06...0,075 .
D2 D2
164
•
La ventilatoare `n\l]imile de compresie sunt foarte mici [i V este mare,
corespunz\toare unui rotor diagonal. Pentru ieftinirea construc]iei se adopt\ rotor radial, dar
cu un raport D1 D2 foarte mare:
D1 B
= 0,8...0,9 ; 2 = 0,16...0,2.
D2 D2
Pentru difuzor se adopt\
D3
= 1,08...1,15 ; B3 ≈ B2
D2
D4  1,45...1,55 la difuzor cu pale;
=
D2 1,55...1,70 la difuzor fară pale.
9.3. Generatoare cu mai multe trepte. Generatoare cu aspira]ie dubl\
~n\l]imea prelucrat\ de o treapt\ fiind limitat\, pentru `n\l]imi de compresie mai mari
se folosesc pompe sau compresoare cu mai multe trepte. Rotorul are multe discuri fretate pe
acela[i arbore. ~ntre acestea sunt canale de `ntoarcere prin care fluidul este condus de la
diferen]a unei trepte la centrul urm\toarei trepte. ~n aceste canale se prev\d palete fixe care la
sfâr[it au direc]ie radial\ deci anuleaz\ mi[carea de vârtej pentru a transforma o cât mai mare
parte din energia cinetic\ a fluidului `n energie poten]ial\ (manometric\). Sensul vârtejului `n
paletele difuzorului [i `n canalul de `ntoarcere este acela[i, deci nu trebuie f\cute gre[eli la
proiectare sau montaj.
La pompe l\]imea B2 a
canalului la ie[irea din rotor este
aceea[i la toate treptele; la
compresoare l\]imea B2 scade
de la o treapt\ la alta, datorit\
mi[c\rii volumului specific al
gazului. Dup\ ultima treapt\ se
prevede canalul colector sub
form\ de cochilie de melc. La
compresoarele propriu-zise
prev\zute cu r\citoare
intermediare `n cadrul acelea[i
carcase se pot prevedea canale
colectoare intermediare, care
trimit gazul la r\citor [i Fig. 9.4. Generator cu schimbarea sensului de circulaţie
conducte de reintroducere a în lung
gazului r\cit.
Datorit\ diferen]elor de presiune, rotorul este supus unei for]e axiale Fa dirijat\ `n
sens invers curgerii fluidului, adic\ de la `nalta spre joasa presiune. Pentru reducerea acestei
for]e, uneori se schimb\ sensul de circula]ie `n lungul compresorului, adic\ unele trepte sunt
parcurse `ntr-un sens [i altele `n sens opus (fig.9.4). Dac\ nu se iau asemenea m\suri de
165
echilibrare interioar\, trebuie prev\zut la cap\tul de `nalt\ presiune un dispozitiv de

echilibrare: la compresoare un disc de echilibrare; la
pompe un piston de echilibrare.
Pentru ca sistemul s\ func]ioneze, lag\rul axial
trebuie s\ aib\ joc suficient de mare; eventual cutia
lag\rului se sprijin\ pe resoarte. Adesea suprafa]a
statoric\ din fa]a pistonului este c\ptu[it\ cu bronz,
pentru a nu se uza pistonul `n caz de atingere.
Când debitele volumice sunt mari cum este la
marile ventilatoare la prima treapt\ a suflantelor [i
compresoarelor mari, la pompele de circula]ie ale
condensatoarelor sau la pompele pentru re]eaua de
termoficare se prev\d uneori ma[ini cu aspira]ie dubl\
(fig.9.5). Rotorul este simetric, cu palete pe ambele
fe]e. La pompe conducta de aspira]ie se bifurc\,
conducând lichidul spre ambele intr\ri. Refularea `ns\
este unic\, cu un colector spiral comun.
9.4. Etan[area la arbore

Fig. 9.5. Pompă radială cu
O problem\ esen]ial\ `n exploatare o constituie
etan[\rile terminale, `ntrucât sc\p\rile de lichid, ca [i aspiraţie dublă
de gaze inflamabile sau toxice trebuie total
`mpiedicate.
La pompe se folose[te obi[nuit etan[area cu presgarnitur\. Garnitura este
confec]ionat\ dintr-un material moale, dar unsuros, de exemplu, azbest grafitat, cânep\
impregnat\ cu amestec de seu [i vaselin\ etc. Datorit\ ap\s\rii exercitate de capac garnitura
umple jocul, `mpiedicând sc\parea. Pe arbore se trage o buc[\, care protejeaz\ arborele contra
uzurii. ~n mijlocul etan[\rii se introduce fluid de r\cire, luat de obicei de la refularea pompei.
~n ultima vreme se r\spândesc etan[\rile cu inel alunec\tor, denumite [i etan[\ri mecanice;
`ntr-un loca[ din stator este fixat un inel moale cu rol de etan[are. Inelul se face din cauciuc,
teflon etc. Pe inelul moale freac\ un inel rotoric f\cut din bronz sau font\ cenu[ie; inelul
rotoric este ap\sat de un resort, presiunea fiind astfel aleas\ `ncât s\ se realizeze o bun\
etan[are, dar cu uzur\ mic\. Inelele de cauciuc `mpiedic\ sc\p\rile pe lâng\ arbore.
La compresoarele [i ventilatoarele pentru gaze neprimejdioase (aer, gaze de ardere
etc.) se folose[te etan[area cu labirint, care permite o u[oar\ sc\pare. La compresoarele
pentru gaze periculoase se folose[te `n general etan[area cu ulei. ~n principiu, `n carcas\ se
prev\d trei camere inelare; `n camera din mijloc se introduce ulei cu o u[oar\ suprapresiune
(0,02...0,03MPa) fa]\ de presiunea din compresor. Sub ac]iunea for]ei centrifuge create de
`nvârtirea rotorului, uleiul formeaz\ un inel continuu, care etan[eaz\ perfect. Din camerele
laterale uleiul se evacueaz\, trecând la un degazor unde se separ\ eventualul gaz absorbit de
ulei, apoi la o pomp\ care-l refuleaz\ din nou spre camera central\, trecându-l [i printr-un
r\citor. Etan[area cu ulei are `ns\ dezavantajul c\ nu func]ioneaz\ `n repaos, lipsind
centrifugarea. De aceea `n cazul, când se cere o etan[are absolut\, se combin\ etan[area cu
ulei cu o etan[are mecanic\. Etan[\rile combinate se folosesc, spre exemplu, la compresoarele
pentru gaze periculoase. Uleiul se introduce printr-un orificiu, circulând spre cap\tul din
exterior. Spre interior este etan[area mecanic\. Inelul rotoric de contact este f\cut din grafit [i
ap\sat de 36 resoarte elicoidale.
166
9.5. Pornirea pompei
~n cazul pompelor care aspir\ lichidul de la un nivel inferior, la pornire trebuie f\cut\
amorsarea pompei, adic\ umplerea pompei cu lichid, c\ci dac\ s-ar `nvârti rotorul `n aer, for]a
centrifug\ ar fi mic\, insuficient\ pentru a crea
vidul necesar aspira]iei. La pompele din
centrale se poate prevedea aspira]ia aerului din
pompe prin racordarea la o re]ea de vid
prev\zut\ cu ejectoare. La pompele izolate se
prevede o pâlnie prin care se umple cu lichid;
conducta de aspira]ie are un sorb cuprinzând o
sit\ [i o supap\ de re]inere, pentru a nu se
scurge lichidul turnat (fig.9.6). Pe cât posibil,
este bine ca pompa s\ fie mai jos decât bazinul
din care aspir\, astfel c\ s\ fie permanent
amorsat\. Fig. 9.6. Sorb Fig. 9.7. Racordarea
Pe conducta de refulare a pompei este mai multor pompe
prev\zut\ o van\ de `nchidere V, care se
deschide numai dup\ ce pompa a pornit [i la un colector
manometrul indic\ atingerea presiunii normale
de refulare; deschiderea vanei se face treptat, `ncetând opera]ia, dac\ presiunea de refulare
`ncepe s\ scad\. Dac\ sunt mai multe pompe `n paralel, se prevede [i clapeta de re]inere CR
(fig.9.7), pentru a `mpiedica `ntoarcerea fluidului de la pompa care func]ioneaz\ spre cea care
nu func]ioneaz\, transformând-o eventual `n turbin\.
9.6. Curgerea fluidului prin rotor. Diagrama de viteze
9.6.1. Rotor cu num\r infinit de palete
Fluidul vine din tubul de aspira]ie cu viteza absolut\ c1 sub unghiul α 1 fa]\ de
tangenta din punctul de intrare; dac\ nu sunt pale anterotorice, α 1 =90°. Fa]\ de palele `n
! ! !
mi[care, lichidul are viteza relativ\ w1 = c1 − u1 , dirijat\ `n sens opus `nvârtirii rotorului
(fig.9.8); unghiul β =10...20°. La regimul optim fluidul intr\ tangent la suprafa]a paletelor.
Num\rul infinit de palete ar conduce la canale foarte `nguste, deci fluidul ar fi obligat
s\ urmeze exact forma paletei, ie[ind cu viteza w2 `n prelungirea paletei. Viteza absolut\ la
! ! !
ie[ire c 2 = w2 + u 2 . Aceast\ vitez\ se descompune `ntr-o component\ radial\ c 2 r (mi[care de
surs\ pozitiv\) [i o component\ tangen]ial\ c 2u (mi[care de vârtej). Dup\ valoarea unghiului
β 2 de la ie[ire, se deosebesc:
- palete curbate `napoi având β 2 < 90 0 , care pot fi normal curbate `napoi, cu
β 2 = 40...55 0 [i mult curbate `napoi cu β 2 = 15...30 0 ;
- palete cu ie[ire radial\ având β 2 = 90 0 , care pot fi palete curbate [i palete drepte,
dirijate dup\ direc]ia razei. Paletele drepte au rezisten]\ mecanic\ maxim\ fiindc\ for]a
centrifug\ lucreaz\ `n lungul paletei; ca atare sunt folosite la suflantele foarte `nc\rcate.
Pentru a face trecerea de la unghiul β 1 la direc]ia radial\, `n partea de la intrare pala este
167
curbat\ (fig.9.9); eventual partea curbat\ este constituit\ din palete scurte montate pe un
prerotor;
Fig. 9.8. Curgerea fluidului prin rotorul radial; Fig. 9.9. Pală radi-
triunghiuri şi diagrame de viteze ală dreaptă cu cur-
bură la porţiunea
de intrare
- palete curbate `nainte , la care β 2 > 90 0 .

Din triunghiul de viteze de la ie[ire rezult\ c\:
c 2u = u 2 − w2 cos β 2 , (9.11)
deci c 2u cre[te cu β 2 : rotorul va imprima o mi[care de vârtej cu atât mai puternic\, cu cât
cre[te β 2 . Dar la cre[terea lui β 2 se accentueaz\ fenomenele de instabilitate, de aceea `n
majoritatea cazurilor se folosesc rotoarele cu palete normal curbate `napoi. ~n mod
excep]ional, la suflantele `ntr-o treapt\ se folosesc palete radiale drepte, iar la unele
ventilatoare se `ntâlnesc [i palete curbate `nainte.
~n cazul special al morilor-ventilator paletele se fac radiale drepte, f\r\ parte de
racordare la intrare, c\ci este dorit\ o ciocnire a paletei cu materialul care trebuie sf\râmat
(c\rbune, cret\ etc.).
9.6.2. Rotor cu num\r finit de palete
Canalul dintre palete fiind larg, fluidul se poate deplasa [i tangen]ial (fig.9.10).
Peretele din spate al canalului `mpinge fluidul, deci este o fa]\ activ\ A. Peretele din fa]\ nu
poate trage fluidul, deci este o fa]\ inactiv\ I . Se presupune ini]ial canalul dintre palete `nchis
la capete [i rotorul `nvârtindu-se. Lâng\ fa]a inactiv\ fluidul r\mâne `n urm\, apare un gol
care se accentueaz\ spre cercul exterior. Prin partea de la centru vine mereu fluid ca s\ umple
golul format. Astfel, `n canal ia na[tere o mi[care de vârtej relativ, in sens invers `nvârtirii
rotorului. Intensitatea vârtejului este influien]at\ de forma paletei:
- la paletele curbate `napoi (fig.9.10, a) for]a centrifug\ Fc datorit\ curburii canalului
se opune r\mânerii `n urm\, deci vârtejul este mai slab;
168
- la paletele curbate `nainte (fig.9.10, b) for]a centrifug\ favorizeaz\ r\mânerea `n

urm\, deci vârtejul relativ este foarte intens.
Fig. 9.10. Formarea vârtejului relativ:
a-la paletele curbate înapoi; b-la paletele curbate înainte

~n cazul real, canalul este deschis, fluidul curgând `n lungul canalului. Suprapunerea
vârtejului relativ peste curgere are dou\ consecin]e importante:
- reducerea cuplului transmis c\tre fluid (fig.9.11): la intrare, vârtejul relativ deviaz\
( )
curgerea `n sensul `nvârtirii, deci cre[te componenta tangen]ial\ a vitezei c1/u > c1u . La ie[ire
vârtejul relativ deviaz\ fluidul spre `napoi, deci scade componenta tangen]ial\ (c /
2u )
< c2u .
Fig. 9.11. Modificarea triunghiurilor de viteze datorită vârtejului relativ

Astfel cre[terea componentei tangen]iale a vitezei absolute `ntre intrarea [i ie[irea din rotor
este diminuat\;
169
- neuniformitatea câmpului de viteze `n canal (fig.9.12): f\când abstrac]ie de frecarea

cu peretele, simpla curgere ar duce la vitez\ uniform\ `n canal. Vârtejul relativ conduce la
Fig. 9.12. Modificarea câmpului de viteze din canalul dintre palete

vitez\ pozitiv\ lâng\ fa]a inactiv\ [i vitez\ negativ\ lâng\ fa]a activ\, deci o distribu]ie
trapezoidal\ a vitezei. La debitul critic, viteza lâng\ fa]a activ\ ar deveni nul\, adic\ o
• •
distribu]ie triunghiular\ a vitezei. La V < V cr ar apare vitez\ negativ\, deci o func]ionare
instabil\: fenomenul de pompaj.
9.7. ~n\l]imea teoretic\
9.7.1. Rotor cu num\r infinit de trepte
Fiind rotor radial, se aplic\ ecua]iile (2.28) [i (2.29) pentru momentul cinetic M ∞ [i
puterea PT∞ transmise fluidului la num\r infinit de palete. Energia transmis\ unui kilogram
de fluid, denumit\ `n\l]ime teoretic\ la num\r infinit de palete:
PT∞ J 
hT∞ = •
= u 2 c 2u − u1c1u ,   . (9.12)
m  kg 
Aplicând teorema cosinusului `n triunghiurile de viteze, se ob]ine:
c 22 + u 22 − w22 c12 + u12 − w12

u 2 c 2u = ; u1 c1u =
2 2
[i
170
c 22 − c12 w12 − w22 u 22 − u12

hT∞ = + + , [J/kg ] . (9.13)
2 2 2
! " #
Rezult\ de aici c\ ac]iunea rotorului se manifest\ prin:

! - m\rirea vitezei absolute a fluidului, ceea ce constituie efectul dinamic;
" - sc\derea vitezei relative a fluidului;
# - centrifugarea fluidului.
Ultimile dou\ efecte conduc la cre[terea presiunii `n rotor, adic\ a `n\l]imei statice.
9.7.2. Rotor cu num\r finit de palete
Cum s-a ar\tat `n pct. 9.6.2, datorit\ vârtejului relativ c 2/ u < c 2u [i c1/u > c1u . Astfel,
puterea [i `n\l]imea teoretic\ transmise fluidului scad, având
hT = u 2 c 2/ u − u1c1/u < hT∞ (9.14)

sau
1
hT = ϕ ⋅ hT∞ = ⋅ hT∞ . (9.15)
1+ ρ
`n care ϕ < 1 se nume[te coeficient de antrenare. El este dat prin rela]ii empirice: `n general
ϕ scade cu cât num\rul de pale rotorice este mai mic [i unghiul β 2 mai mare.
De remarcat c\ sub aspect energetic reducerea lui hT nu constituie o pierdere, c\ci
scade `n egal\ m\sur\ puterea transmis\ fluidului [i puterea consumat\. Sunt afecta]i `ns\
parametrii mecanici, constructivi, c\ci pentru acela[i efect energetic este necesar\ o vitez\ u 2
mai mare, deci solicit\ri mecanice m\rite sau eventual sunt necesare mai multe trepte.
9.8. Rela]ii `ntre m\rimile principale ale generatorului radial
Generatoarele radiale se dimensioneaz\ prin similitudine cu ma[ini deja realizate [i

care au dat bune rezultate. Similitudinea cere asem\narea geometric\, deci men]inerea unor
rapoarte de propor]ionalitate `ntre diferite dimensiuni: D1i D2 , D1e D2 , B2 D2 etc. De
asemenea este necesar\ men]inerea acelora[i unghiuri α 1 , β 1 , β 2 , ceea ce implic\ triunghiuri
de viteze asemenea [i deci rapoarte constante `ntre viteze: c 2u u 2 , c 2 r u 2 etc.
Din aceste condi]ii decurg rela]ii de propor]ionalitate `ntre m\rimile func]ionale,
putând defini, ca [i la turbine, m\rimi reduse (valoarea unui anumit parametru pentru `n\l]ime
[i diametru unitar).
9.8.1. ~n\l]imea efectiv\ transmis\ fluidului (pentru gaze h pol )
~ntrucât randamentul hidraulic este η h = hef hT , rezult\:
171
hef = η h ⋅ hT = η h ⋅ ϕ ⋅ hT∞ = η h ⋅ ϕ ⋅ (u 2 c 2u − u1c1u ) , [J /kg ] .
Neglij`nd pe c1u [i introduc`nd raportul c 2u u 2 :

c
hef = η h ⋅ ϕ ⋅ 2u ⋅ u 22 = χ ⋅ u 22 , [J /kg ] , (9.16)
u2
`n care χ = η h ⋅ ϕ ⋅ (c 2u u 2 )se nume[te coeficient de sarcin\ [i depinde de tipul rotorului.
~nlocuind u 2 = πD2 n 60 , rezult\:
hef = K ⋅ D22 n 2 , (9.17)
adic\ `n\l]imea realizat\ cre[te propor]ional cu p\tratul tura]iei. Decurge de aici expresia
tura]iei reduse:
n ⋅ D2
n1/ = . (9.18)
hef
9.8.2. Debitul volumic
Se aplic\ ecua]ia de debit la ie[irea din rotorul primei trepte:
V"2 = m" v 2 = S 2 c 2 r = πD2 B2τ p ⋅ c 2 r ,
`n care τ p este un coeficient de `ngustare datorit\ muchiei de ie[ire a paletelor (τ p ≈ 0,9). Se

`nlocuie[te:
B2 c c πD n
B2 = D2 ; c 2 r = 2 r u 2 = 2 r ⋅ 2 .
D2 u2 u2 60
Rezult\:
π 2 B2 c 2 r
V"2 = ⋅ ⋅ ⋅ τ p ⋅ D23 n ⇒ V"2 = K ⋅ D23 n , (9.19)
60 D2 u 2
deci debitul cre[te liniar cu tura]ia. De aici decurge expresia debitului redus:
V" = K ⋅ D23 n = K ⋅ D22 ⋅ D2 ⋅ n = K ⋅ D22 ⋅ n1/ hef ≈ D22 hef ;
•
• / V
V1 = . (9.20)
D22 hef
Pentru dimensionare pot apare dou\ situa]ii:

172
1) Tura]ia n impus\. Din rela]ia (9.19) rezult\ formula pentru calculul diametrului
D2 :
•
60 m v 2
D2 = , [m] (9.21)
3 B2 c2r
π n
2
τp
D2 u2
De aici rezult\ viteza periferic\ u 2 = πD2 n 60 , `n\l]imea hef = χ ⋅ u 22 [i deci num\rul

de trepte z = H ef / hef .
2) Tura]ia se poate alege. Se reia ecua]ia de debit:
B2 c
m" v 2 = πD2 D2τ P 2 r u 2 ;
D2 u2
B c
m" v 2 = πD22 2 τ P 2 r u 2 .
D2 u2
( )
Se face substitu]ia πD22 = (πD2 n 60) ⋅ (3600 π ) ⋅ 1 n 2 = 33,9 2 u 22 n 2 , deci
2
( )
u 23 B2 c
m" v 2 = 33,9 2 ⋅ 3
⋅ ⋅ τ p ⋅ 2r .
n D2 u2
Rezult\ formula pentru calculul tura]iei:
u 23 ⋅ (B2 / D2 ) ⋅ τ p ⋅ (c 2 r / u 2 )
n = 33,9 ⋅ , [rot /min] , (9.22)
m" v 2
`n care viteza periferic\ u 2 se alege 80…100 m/s la pompe [i 250…350 m/s

la compresoare (excep]ional 500 m/s).
9.8.3. Puterea
Din rela]ia
ρV"H
P= ,
1000η
`n care se `nlocuie[te V" ≈ D23 n [i H" ≈ D22 n 2 , decurge:
P ≈ D25 n 3 , (9.23)
deci puterea necesar\ cre[te cu cubul tura]iei . De aici decurge expresia puterii reduse:
173
P = K ⋅ D25 n 3 = K ⋅ D22 (D2 n )3 =

(
= K ⋅ D22 n1/ H ef ).
3
(9.24)
P
P1/ = . (9.25)
D22 ⋅ H ef3 / 2
Pentru o familie de pompe, mărimile

" /
V1 şi ns sunt constante. Aceasta permite
trasarea unei nomograme pentru alegerea
caracteristicilor în funcţie de debitul V" şi
înălţimea efectivă H ef reprezentate în scară
logaritmică (fig.9.13).
Fig. 9.13. Nomograma familiei de pompe
174
CAPITOLUL 10
GENERATOARE AXIALE
10.1. Elementele unei trepte axiale. Principiu de func]ionare
O treapt\ axial\ complet\ cuprinde un [ir de palete mobile M [i un [ir de palete fixe
F, cu rol de difuzor (fig.10.1). Fluidul vine din paletele fixe precedente cu viteza absolut\ c1
sub unghiul α 1 ; dac\ nu sunt precedate de palete
fixe, α 1 =90°C. Fa]\ de paletele mobile, fluidul are
! ! !
viteza relativ\ w1 = c1 − u intrând sub unghiul β 1 .
Datorit\ interac]iunii cu paletele, fluidul este deviat
`n sensul m\ririi unghiului β , deci β 2 > β 1 , ceea
ce conduce la mic[orarea vitezei relative: w2 < w1 .
~n schimb cre[te presiunea [i entalpia, ob]inându-
se `n\l]imea static\:
i − i la compresoare;
w12 − w22  2 1
hS = =  p 2 − p1
2 la pompe.
 ρ
! ! !
Viteza absolut\ la ie[ire este c2 = w2 + u ,
cu unghiul α 2 .
~n palele fixe, curentul este din nou deviat
`n sensul m\ririi unghiului α , ie[ind cu α 3 > α 2 .
Astfel, viteza scade de la c 2 la c3 , crescând din
nou presiunea [i entalpia. Se ob]ine `n\l]imea Fig. 10.1. Elementele treptei axiale;
dinamic\: triunghiurile şi diagramele de viteze
i − i la compresoare;
c 22 − c32  3 2
hd = =  p3 − p 2
2 la pompe.
 ρ
~n\l]imea teoretic\ a treptei este
hT = hS + hd ,
iar gradul de reac]iune
175
Capitolul 10. Generatoare axiale
hS
ρ= .
hT
Obi[nuit se folose[te ρ = 0,5 , ceea ce conduce la profile identice la paletele fixe [i la

cele mobile.
La pompe [i compresoare paletele sunt, de
regul\, rare [i cu profil de arip\ portant\. La
ventilatoarele axiale folosite `n energetic\
(ventilatoarele de aer [i de gaze de cazane) se
folosesc obi[nuit palete curbate din tabl\, relativ
dese (10-12 palete); aceste palete sunt fixate prin
sudur\ pe butucul de tabl\ al rotorului, putând fi
confec]ionate [i sudate `n atelierele de repara]ie ale
centralei.
Considerând cazul ma[inilor cu aripi portante
(fig.10.2), se consider\ viteza medie w∞ ca median\
a triunghiului construit pe vitezele relative w1 [i w2
(respectiv c∞ ob]inut din triunghiul vitezelor
absolute c 2 [i c3 pentru paletele difuzorice).
Curentul produce for]\ portant\ RZ ⊥ w∞ [i for]a de
rezisten]\ la `naintare R X  w∞ , deci o for]\
!
rezultant\ R . Prin efect de ac]iune [i de reac]iune,
!
profilul produce asupra curentului for]a R / egal\ [i
!
direct opus\ cu for]a R . Aceast\ for]\ se
descompune `n:
- componenta axial\ f a care `mpinge
curentul axial, deci creeaz\ m\rirea de presiune
(efect util);
- componenta tangen]ial\ f t care schimb\
unghiul curentului: la paletele mobile imprim\
mi[carea de vârtej; la paletele fixe reduce mi[carea
de vârtej.
Pentru `nvingerea f t trebuie aplicat din afar\
momentul motor. Este de dorit ca raportul f a f t s\
fie maxim, pentru a ob]ine comprimarea maxim\ la
un anumit moment consumat. ~n acest scop trebuie:
-rezultanta R s\ fie cât mai apropiat\ de RZ ,
deci s\ se foloseasc\ profile cu coeficient de fine]e
µ minim, respectiv, profile sub]iri; Fig. 10.2. Paletă axială cu profil de
- profilele s\ fie a[ezate sub unghiuri β ∞ , aripă portantă
respectiv, α ∞ , cât mai mici;
- interac]iunea `ntre profile s\ fie minim\, deci o re]ea rar\, cu raportul L t < 1 .
Printr-o demonstra]ie analoag\ cu cea de la pct. 3.4.4, d se g\se[te rela]ia:
176
L 2∆wu
cz ⋅ = , (10.1)
t w∞ (1 − µ ⋅ ctgβ ∞ )
valabil\ pentru re]eaua mobil\, respectiv:
L 2∆cu
cz ⋅ = , (10.2)
t c∞ (1 − µ ⋅ ctgα ∞ )
valabil\ pentru re]eaua fix\.

Din aceste rela]ii se calculeaz\ coeficientul de portan]\ necesar c z , alegându-se din
cataloage profilul corespunz\tor [i unghiul de atac sub care trebuie a[ezat.
10.2. ~n\l]imea efectiv\ dezvoltat\ de generatoarele axiale
Se reia expresia `n\l]imii teoretice de la ma[inile radiale, rela]ia (9.12):
hT∞ = u 2 c2u − u1c1u , [J /kg].
Datorit\ circula]iei axiale u 2 ≈ u1 , deci se poate da u `n factor, rezultând:
hT∞ = u ⋅ (c 2u − c1u ) = u ⋅ ∆cu , [J /kg] ; (10.3)
∆cu 2
hef = η r ⋅ ϕ ⋅ hT∞ = η h ⋅ ϕ ⋅ ∆cu ⋅ u = η h ⋅ ϕ ⋅ ⋅ u = χ ⋅ u 2 , [J /kg] , (10.4)
u
`n care χ este coeficientul de sarcin\ cu valoarea 0,15…0,4; deci χ este sensibil mai mic ca
la ma[inile radiale, ceea ce se explic\ prin absen]a centrifug\rii. Deci ma[inile axiale sunt
recomandabile pentru `n\l]ime de pompare sau de compresie mic\ [i debit mare.
177
10.3. Tipuri de generatoare axiale
10.3.1. Pompe axiale
Sunt pompe pentru debite mari [i `n\l]imi de pompare mici, fiind folosite ca pompe de
circula]ie la centralele mari, ca pompe de iriga]ie etc.
Obi[nuit au axul vertical, pompa fiind `necat\, iar electromotorul elrctric deasupra.
Aceasta impune ca dup\ pomp\ s\ urmeze un cot al conductei. Se deosebesc dou\ tipuri de
construc]ii (fig.10.3). Tipul a, rotorul R, are butuc `n form\ de paraboloid, suspendat `n
Fig. 10.3. Pompă axială:
a-rotor R suspendat; b-rotor R cu palete Fig. 10.4. Reglajul înclinării paletelor

anterotorice A; D-difuzor rotorice prin roţi dinţate conice
cap\tul arborelui [i purtând 3...6 palete, obi[nuit cu `nclinare reglabil\. Urmeaz\ difuzorul D
cu un butuc sus]inut de palete statorice [i având `n interior un lag\r radial de ghidaj. Tipul b,
pompa are un [ir de palete fixe anterotorice A, sus]inând un lag\r radial de ghidaj. Urmeaz\
rotorul R cu pale fixe [i difuzorul D.
Tubul de aspira]ie este u[or convergent. Lag\rul de ghidaj lucrând sub ap\ [i cu
solicit\ri minime, poate fi executat din cauciuc dur, uns cu ap\. La majoritatea centralelor se
folosesc pompe cu palete rotorice cu `nclinare reglabil\ deosebind dou\ posibilit\]i:
178
modificarea `nclin\rii se poate face cu pompa oprit\; modificarea `nclin\rii se poate face `n
mers. Pentru reglare `n repaos se poate folosi sistemul din figura 10.4; pe axul fiec\rei palete
este o roat\ din]at\ conic\ 1, toate ro]ile angrenând cu o roat\ de comand\ 2, a[ezat\ pe axul
3. Acest ax este rotit de sus cu o manivel\ 4. Reglarea `n mers se realizeaz\ ca la turbinele
Kaplan printr-un servomotor cu ulei a[ezat `n butucul rotorului (vezi fig. 3.21).
Pentru dimensionarea rotorului, se propune o vitez\ axial\ ca = k a 2 H , unde
k a =0,45...0,6. Se aplic\ ecua]ia de debit:
π 2   Db  
2
" π
V = ( D − Db ) ⋅ c a = D 1 − 
2 2
  ⋅ ca ,
4 4   D  
deci
4V"
D= , [m ] . (10.5)
  Db  2 
π ⋅ 1 −    ⋅ ca
  D  
Raportul Db D = 0,36...0,63 ; de aici rezult\ diametrul butucului Db .
10.3.2. Ventilatoare axiale
Sunt foarte r\spândite, atât ca ventilatoare de aer [i de gaze de ardere la marile cazane,
cât [i ca ventilatoare pentru climatizare. Se pot `ntâlni trei situa]ii: ventilatoare având numai
palete rotorice; ventilatoare având palete fixe anterotorice [i palete rotorice; ventilatoare
având palete anterotorice, rotorice [i difuzor.
Ventilatoarele având numai palete rotorice (fig.10.5) se folosesc pentru ∆p foarte
mic, de exemplu, pentru climatizare (ventilatoare de camer\), pentru crearea tirajului la turnul
de r\cire, pentru r\cirea radiatoarelor (automobile, transformatoare electrice etc). Ele au un
butuc cu diametru mic Db/D2=0,15...0,3 pe care sunt fixate 3...6 palete r\sucite, având
obi[nuit profil de arip\ portant\. ~nclinarea β ∞ a vitezei w∞ `n raport cu viteza periferic\ u
179
trebuie s\ fie cât mai mic\ pentru ca for]a axial\ de `mpingere a gazului s\ fie maxim\. Totu[i
la ie[ire apare [i o component\ tangen]ial\ c 2u care se pierde `n mediul ambiant. Deci aceste
ventilatoare pierd `n\l]imea dinamic\, ceea ce conduce la randament slab, dar la construc]ie
foarte simpl\.
Fig. 10.5. Ventilatoare având numai palete rotorice
Fig. 10.6. Ventilator cu palete anterotorice şi rotorice
180
Prin punerea unei coroane de palete fixe anterotorice A (fig. 10.6) se imprim\ gazului
o mi[care de vârtej `n sens invers `nvârtirii rotorului, ceea ce conduce la unghi β 1 foarte mic,
deci la o for]\ axial\ maxim\; `n schimb `n paletele anterotorice viteza absolut\ cre[te
producându-se o depresiune. Astfel, o parte din cre[terea de presiune este consumat\ de
paletele anterotorice. Deci ventilatoarele cu palete anterotorice au randament ridicat, `ns\
sunt capabile de presiuni mici.
10.3.3. Compresoare [i suflante axiale
Se construiesc cu multe trepte fiind asem\n\toare cu o turbin\ cu reac]iune, dar

parcurs\ `n sens invers (fig.10.7). Rotorul const\ dintr-un tambur 1 care poart\ [irurile de
Fig. 10.7. Compresor axial Fig. 10.8. Secţiune în lungul paletajului:
a-Dbază = const; b-Dvârf = const

palete mobile M. ~ntre acestea sunt [irurile de palete fixe F. Gazul intr\ prin tubul de aspira]ie
2 ajungând `n canalul de reparti]ie 3 cu form\ toroidal\. {irul de palete anterotorice 4 dirijeaz\
intrarea `n rotor .~n continuare, fiecare treapt\ cuprinde un [ir de palete mobile urmat de un [ir
de palete fixe. La sfâr[it se prevede unul, chiar dou\ [iruri, de palete fixe care anuleaz\
mi[carea de vârtej. Gazul ajunge `n canalul colector 6, evacuându-se prin tubul de refulare 7.
Echilibrarea for]ei axialei se face cu discul de echilibrare S `n spatele c\reia se men]ine
presiunea sc\zut\ prin conducta 9.
181
Lungimea paletelor scade de la intrare spre ie[ire datorit\ mi[c\rii volumului specific.
Se `ntâlnesc `n principal dou\ solu]ii (fig. 10.8):
1) Diametrul de la baza paletelor este constant, deci se produce o sc\dere a diametrului
de la vârf [i a diametrului mediu. ~n schimb lungimea paletelor la treptele finale este mai
mare, ceea ce aduce un randament mai bun. Este solu]ia preferat\.
2) Diametrul de la vârf este constant, deci cre[te diametrul mediu, rezultând un num\r
mai redus de trepte, dar randament mai slab.
Diametrul primei trepte a compresorului se poate calcula aplicând ecua]ia de debit la
intrarea `n paletele mobile:
m" v1 = S1 ⋅ c1a = πD1lτ ⋅ c1a .
Substituind l = (l D1 ) ⋅ D1 [i c1a = (c1u u ) ⋅ u = (c1u u ) ⋅ (πD1 n 60) , rezult\:
π2 l c1a
m" v1 = ⋅ D13 n ⋅ ⋅ ⋅τ ;
60 D1 u
60 ⋅ m" v1
D1 = , [m] , (10.6)
l c1a
π n⋅ ⋅ ⋅τ
3 2
D1 u
`n care se ia l D1 = 1 6 ...1 2,35 ; c1a u = 0,5...0,72; τ ≈ 0,9 .
182
CAPITOLUL 11
POMPE {I COMPRESOARE VOLUMICE
11.1. Pompe volumice
11.1.1. Clasificarea pompelor volumice
La pompele volumice cu mi[care alternativ\ aspira]ia [i refularea lichidului se

realizeaz\ prin modificarea periodic\ a volumului spa]iului de lucru, datorit\ ac]iunii unui
organ mobil. La m\rirea volumului de lucru se realizeaz\ aspira]ia [i la mic[orare volumului
se realizeaz\ refularea. La pompele volumice rotative organul activ este un rotor prev\zut cu
goluri pe periferie; fluidul este prins `n aceste goluri [i transportat spre spa]iul de `nalt\
presiune. Dar un simplu rotor cu goluri egale ar duce lichidul pe o parte [i l-ar `ntoarce pe
cealalt\. Pentru a evita `ntoarcerea lichidului, se pot folosi pompe cu dou\ rotoare angrenate
sau pompe cu un rotor, dispus excentric [i construit astfel, ca adâncimea golurilor s\ se poat\
modifica continuu `n timpul rotirii.
Conform STAS 6868-75, pompele volumice pot fi clasificate `n:
- pompe cu mi[care alternativ\: cu piston (piston disc [i piston plonjor); cu
membran\; oscilante; roto-alternativ (cu pistona[e axiale [i cu pistona[e radiale);
- pompe volumice rotative: cu angrenaje (angrenare exterioar\; angrenare interioar\;
cu [uruburi; cu melc [i roat\ melcat\); cu pistoane profilate, având 1, 2, 3 sau 4 aripi; cu rotor
excentric (cu palete elastice; cu palete culisante; cu segment separator); cu [urub excentric;
peristaltice.
11.1.2. Pompe cu piston
Organul activ este un piston care execut\ o mi[care de dute-vino ob]inut\ printr-un
sistem biel\-manivel\ sau prin cuplare direct\ cu o ma[in\ cu abur cu piston. Fie o pomp\ cu
ac]iune simpl\, adic\ cu o singur\ fa]\ a pistonului activ\ (fig.11.1). La deplasarea spre
dreapta pistonul creaz\ un gol `n care se aspir\ lichidul prin supapa SA. La sfâr[itul cursei
viteza pistonului sc\zând, iner]ia lichidului produce o cre[tere de presiune. ~ncepând cursa
spre stânga, presiunea lichidului cre[te brusc dep\[ind presiunea de refulare p r pentru a se
putea deschide supapa SR. Pistonul `mpinge lichidul.
La o deplasare dx a pistonului corespunde volumul dV = S ⋅ dx . Debitul
V! = dV dτ = S (dx dτ ) = S ⋅ v este propor]ional cu viteza de deplasare a pistonului.
Neglijând influen]a bielei, deplasarea x a pistonului este x ≈ r (1 − cos ω ⋅ t ) [i deci viteza
v ≈ rω ⋅ sin ω ⋅ t (fig.11.2). Deci debitul pompei cu ac]iune simpl\ variaz\ sinusoidal `n
func]ie de unghiul de rota]ie al manivelei, cu observa]ia c\ o singur\ curs\ este activ\.
Debitul maxim este V!max = S ⋅ v max = S ⋅ ω ⋅ r . Debitul mediu rezult\ din repartizarea
volumului de la o curs\ la `ntreaga deplasare 2π:
183
Capitolul 11. Pompe şi compresoare volumice
Fig. 11.1. Pompă cu piston şi diagrama de lucru:
SA-supapă de aspiraţie; SR-supapă de refulare
Fig. 11.2. Variaţia sinusoidală a debitului
π π
V!md =
∫
0
S ⋅ v ⋅ dϕ
=
∫
0
S ⋅ ω ⋅ r ⋅ sin ϕ ⋅ dϕ
=
2 ⋅ S ⋅ω ⋅ r S ⋅ω ⋅ r
= .
2π 2π 2π π
Gradul de neuniformitate al debitului:
V!max
δ = =π .
V!md
Pentru atenuarea neuniformit\]ii se poate folosi m\rirea num\rului de fe]e active de

piston sau hidrofoarele. Hidroforul este un rezervor etan[ cu saltea de aer, jucând rolul unui
184
volant. Se deosebe[te (fig.11.3) hidrofor de refulare sau camer\ de presiune R [i hidrofor de

aspira]ie sau camer\ de vid A. ~n cursa de refulare, pistonul `mpinge un debit mai mare decât
Fig. 11. 3. Pompă cu hidrofoare: Fig. 11.4. Pompă cu membrană:

A-cameră de aspiraţie (de vid); R-came- 1-manivelă; 2-bielă; 3-piston; 4-spaţiu
ră de presiune intermediar; 5-membrană; 6-cameră de
lucru; 7-supapă limitatoare; 8-pompă
intermediară; 9-ţeavă; SA-supapă de
aspiraţie; SR-supapă de refulare
pleac\ pe conduct\, surplusul acumulându-se `n R [i comprimând aerul; `n faza inactiv\, aerul

se destinde `mpingând `n continuare lichidul. ~n faza de aspira]ie, pompa trage un debit mai
mare decât vine pe conducta de aspira]ie, deci A se gole[te, sc\zând presiunea; `n faza
inactiv\, lichidul continu\ s\ vin\ prin conduct\ sub ac]iunea vidului din A.
Volumul refulat la o curs\ este teoretic egal cu volumul generat prin deplasarea
pistonului: la pompe cu ac]iune simpl\ V = S ⋅ l ; la pompe cu ac]iune dubl\ V = (2 S − s ) ⋅ l ,
`n care l este cursa pistonului [i s - sec]iunea tijei. Pistonul face n 60 curse pe secund\.
Dac\ sunt i cilindri [i considerând randamentul volumic ηV , rezult\ debitul:
iVnηV  m 3 
V! = ,   . (11.1)
60  s 
Deci debitul cre[te propor]ional cu tura]ia [i nu este influen]at de `n\l]imea H .

Pompele cu piston se pot autoamorsa, evacuând treptat aerul din conducta de aspira]ie.
185
11.1.3. Pompa cu membran\
Se folose[te pentru lichide corozive sau inflamabile, membrana elastic\ 5 (fig.11.4)

separând lichidul de lucru din camera 6 de organele de ac]ionare. La pompa din fig.11.4
pistonul 3 ac]ioneaz\ lichidul intermediar din spa]iul 4, producând deformarea membranei 5.
Volumul camerei 6 variaz\, aspirându-se prin SA [i refulându-se prin SR lichidul de lucru.
Supapa limitatoare 7 permite reglarea presiunii maxime a lichidului intermediar. Pierderile de
lichid pot fi compensate de pompa intermediar\ 8 [i ]eava 9.
~n alte cazuri membrana este ac]ionat\ direct de o tij\ central\ comandat\ de o cam\
rotativ\.
11.1.4. Pompe volumice roto-alternative
Pompe cu pistona[e axiale. ~n blocul rotitor 3 (fig.11.5) sunt 6...8 cavit\]i cilindrice 4
`n care culiseaz\ pistona[ele 5. Blocul 3 este sus]inut de suportul fix 7 cu rol de distribuitor,
Fig. 11.5. Pompă cu pistoane axiale:
a-bloc înclinabil; b-disc înclinabil; c-disc fulant;

1-disc; 2-arbore cardanic; 3-bloc; 4-cavităţi cilindrice; 5-pistonaşe; 6-tije; 7-support fix;
8-arbore ; A-aspiraţie; R-refulare
având canalul de aspira]ie A [i de refulare R diametral opuse. Tijele pistona[elor 6 sunt

articulate de discul 1, a[ezat `nclinat fa]\ de blocul 3 [i rotindu-se solidar cu acesta. Astfel, `n
timpul unei rota]ii pistona[ele se deplaseaz\ spre exterior (aspira]ie), apoi spre interior
(refulare). Prin modificarea unghiului α dintre axa blocului [i a discului se poate varia cursa
[i deci debitul: cursa s = D ⋅ sin α . Pompele pot fi cu bloc `nclinabil (fig.11.5, a), cu disc
`nclinabil (fig.11.5, b), cu disc fulant (fig.11.5, c). La tipurile a [i b blocul 3 [i discul 1 sunt
186
legate pritr-un arbore cardanic 2. La tipul c ,blocul [i discul au arbore comun 8 ce este
ac]ionat de motorul electric, iar discul este articulat
pe arbore (disc fulant - fig.11.6).
Debitul pompei cu pistona[e axiale este:
πd 2 n
V! = ⋅ S ⋅ i ⋅ ⋅ ηV =
4 60
2
πd n
= ⋅ i ⋅ ⋅ D ⋅ sin α ⋅ ηV , (11.2)
4 60
unde d este diametrul pistona[ului; i - num\rul de

pistona[e; D - diametrul cercului de a[ezare a Fig. 11.6. Secţiune prin pompa cu disc
articula]iilor de pe disc.
fulant:
Pompele cu pistona[e axiale realizeaz\
presiuni de 5 ... 7 MPa la tura]ii de 2000 ... 2500 1-disc; 2-arbore cardanic; 3-bloc; 4-
rot/min. cavităţi cilindrice; 5-pistonaşe; 6-tije; 7-
Pompe cu pistona[e radiale. Discul rotoric support fix; 8-arbore ; A-aspiraţie;
2 are loca[uri radiale cilindrice `n care culiseaz\ R-refulare
pistona[ele 3 (fig.11.7). Rotorul este a[ezat
excentric `n carcasa 1. Axul 5 este prev\zut cu
canalele A [i R .Capetele pistona[elor se sprijin\ pe carcas\, fiind `mpinse de for]a centrifug\;
datorit\ excentricit\]ii, pistona[ele au mi[care de dute-vino, aspirând [i refulând lichidul.
Fig. 11.7. Pompă cu pistonaşe radiale: Fig. 11.8. Pompă cu roţi dinţate cu
angrenare exterioară:
1-carcasă; 2-disc rotoric; 3-pistonaşe;
4-locaşuri radiale; 5-ax; A-aspiraţie; 1-carcasă; 2, 3-pinioane; 4, 5-arbori;
R-refulare A-aspiraţie; R-refulare
Debitul mediu al pompei cu pistona[e radiale este :
πd 2 n
V! = ⋅2⋅e⋅i ⋅ , (11.3)
4 60
187
`n care d este diametrul unui pistona[, i -num\rul de pistona[e, e -excentricitatea, respectiv

cursa 2 ⋅ e .
Aceste pompe pot realiza presiuni de 2,5 ... 3,0 MPa [i debit de 400 ... 600 l minut .
11.1.5. Pompe volumice cu dou\ rotoare
~n principiu aceste pompe sunt constituite din dou\ rotoare cu goluri pe periferie [i
angrenate `ntre ele. Fluidul este prins `n aceste goluri [i transportat pe lâng\ carcas\;
angrenarea `ntre ro]i `mpiedic\ `ntoarcerea fluidului. Evident `n angrenare este prins totu[i
lichid, care constituie o pierdere volumic\ relativ important\.
Pompa cu ro]i din]ate cu angrenare exterioar\ (fig.11.8) cuprinde dou\ pinioane 2 [i
3 cu din]i drep]i [i l\]ime relativ mare care se `nvârtesc cu joc minim `n carcasa 1. Pinionul 2
este `mp\nat pe arborele 4, iar pinionul 3 este liber. Fie z1 [i z 2 num\rul de din]i al ro]ilor,
n1 [i n2 tura]iile pe minut, cu rela]ia n1 z1 = n2 z 2 [i V - volumul golului dintre din]i. Debitul
pompi cu ro]i din]ate cu angrenare exterioar\ este:
η η
V! = (n1 z1 + n2 z 2 ) ⋅ ∆V ⋅ V = 2nz ⋅ ∆V ⋅ V , (11.4)
60 60
`n care ∆V ≅ πbm 2 , unde b este l\]imea ro]ii [i m - modulul.

Pompele cu angrenare exterioar\ sunt curent folosite ca pompe de p\cur\, ulei etc,
realizând debite de 10 ... 100 l min , la tura]ii de 400 ... 3000 rot/min [i presiuni pân\
la 5 MPa.
Pompa cu [uruburi angrenate (fig.11.9) cuprinde [uruburile 2 [i 3 cu axe paralele [i
`nvârtirea sincronizat\ prin ro]ile din]ate 6. Lichidul este prins `n golul filetului [i antrenat pe
Fig. 11.9. Pompă cu şuruburi angrenate: Fig. 11.10. Pompă cu melc şi roată
melcată:
1-ştuţ de aspiraţie; 2, 3-şuruburi; 4-carcasă;
5-ştuţ de refulare; 6-roţi dinţate 1-melc; 2-roată melcată; 3-carcasă
lâng\ carcasa 4 ca o piulu]\. Pot realiza presiuni pân\ la 20 MPa. Pe acela[i principiu
func]ioneaz\ pompa cu melc 1 [i roat\ melcat\ (fig.11.10).
La pompele cu pistoane profilate fiecare rotor are pe periferie un num\r redus de
proeminen]e denumite [i aripi, `ntre aripi fiind spa]ii goale cu volum mare. Lichidul este prins
`n aceste spa]ii goale. Pot fi pompe cu una, cu dou\, trei sau patru aripi. Debitul este relativ
mare, dar presiunea este limitat\.
188
11.1.6. Pompe volumice cu rotor excentric
Prin a[ezarea excentric\ a rotorului adâncimea golurilor de pe marginea rotorului este

diferit\ pe cele dou\ p\r]i; lichidul este antrenat prin
partea cu goluri adânci, iar prin cealalt\ parte are loc o
`ntoarcere de lichid. Debitul rezultant este diferen]a `ntre
debitul antrenat [i cel `ntors; aceast\ diferen]\ cre[te cu
excentricitatea, fiind nul când rotorul este centric. Prin
schimbarea excentricit\]ii `n partea opus\ se inverseaz\
sensul de pompare. Astfel, variind excentricitatea se
poate regla debitul.
La pompele cu palete elastice (fig.11.11), rotorul
are palete din cauciuc 1 care se `nconvoaie mai mult `n
partea excentricit\]ii. Se folosesc la lichide corozive.
Cele mai obi[nuite sunt pompele cu palete Fig. 11.11. Pompă cu palete
culisante, care pot fi cu aspira]ie exterioar\ (fig.11.12) elastice:
sau cu aspira]ie interioar\ (fig.11.13). Rotorul este
constituit dintr-un bloc cilindric 3 prev\zut cu [an]uri 1-palete elastice; 2-carcasă; A-
radiale sau eventual pu]in `nclinate spre `napoi. ~n aspiraţie; R-refulare
[an]uri culiseaz\ paletele plane dreptunghiulare 1. Sub
ac]iunea for]ei centrifuge paletele ies din loca[ pân\ la un ghidaj circular al carcasei 2. La
pompa cu aspira]ie exterioar\ (fig.11.12) lichidul este aspirat [i refulat prin orificii ale
Fig. 11.12. Pompă cu palete culisante cu aspiraţie exterioară:
a-refulare spre dreapta; b-debit nul; c-refulare spre stânga;

1-palete culisante; 2-carcasă; 3-bloc cilindric; A-aspiraţie; R-refulare
carcasei. ~n figur\ se vede modificarea sensului de pompare `n func]ie de excentricitate.

Debitul pompei cu palete culisante este:
V! = 2eB(πD − zδ ) ⋅ ⋅ ηV ,
n
(11.5)
60
189
`n care e este excentricitatea; B - l\]imea paletei; D - diametrul interior al carcasei; z -

num\rul de palete; δ - grosimea paletelor.
La pompele cu aspira]ie interioar\ (fig.11.13) lichidul este aspirat [i refulat prin
canalele din lungul axului, trecând prin orificiile radiale ale blocului rotoric.
Fig. 11.13. Pompă cu palete Fig. 11.14. Pompă cu role:

culisante cu aspiraţie interioară:
1-bloc rotor; 2-role; 3-carcasă; A-aspiraţie;
1-canal radial; 2-bloc rotoricâ; 3- R-refulare
carcasă; 4-palete culisante;
A-aspiraţie; R-refulare
Pompele cu palete culisante sunt des `ntâlnite la ac]ion\rile hidraulice ale ma[inilor
unelte.
Pompele cu role (fig.11.14) au role cilindrice `n locul paletelor culisante. Se folosesc
pentru combustibili [i lichide f\r\ suspensii.
11.2. Compresoare volumice
11.2.1. Compresoare cu piston
Lucrând cu fluide compresibile, diagrama de func]ionare cuprinde [i faza de

compresie [i destindere. Fie un compresor de ac]iune simpl\ (fig.11.15): la deplasarea
pistonului spre dreapta, gazele r\mase `n spa]iul mort suf\r o destindere politropic\ 1-2 pân\
la o presiune inferioar\ celei de aspira]ie, pentru a deschide supapa SA. Gazele p\trund `n
golul creat de deplasarea pistonului, având aspira]ie izobar\ 2-3. ~n cursa spre stânga, are loc
compresia politropic\ 3-4 pân\ la o presiune superioar\ celei de refulare pentru a se deschide
supapa SR . ~n continuare are loc refularea izobar\ 4-1.
Fie Vc volumul cursei, V1 = ε ⋅ Vc -volumului spa]iului mort [i Va - volumul aspirat
efectiv la o curs\. Din cauza gazului con]inut `n spa]iul mort, Va < Vc . Raportul
Va
λc =
Vc
se nume[te grad de umplere . Atunci :

190
Va = Vc − (V2 − V1 ) ,
unde V2 = V0 ⋅ ( p r p a )
1 1
n = V0 ⋅ π n
, deci
 1 
Va = Vc − V0 ⋅  π n − 1 =
 
  1 
= Vc ⋅ 1 − ε ⋅  π n − 1 (11.6)
  
Deci volumul aspirat scade la cre[terea

lui ε [i a gradului de compresie π . ~n plus la
cre[terea excesiv\ a lui π , temperatura final\ a
gazului ar putea dep\[i temperatura de
autoaprindere a uleiului. De aceea π ≤ 7 ;
pentru rapoarte de compresie π > 7 se folosesc
compresoare `n mai multe trepte cu r\cire
intermediar\.
Sc\derea volumului aspirat la cre[tera
lui ε prmite un reglaj comod al debitului prin
varierea spa]iului mort (fig. 11.16): cilindrul
este prev\zut cu camera adi]ional\ A `n care se
afl\ pistonul P ce poate fi deplasat dup\
necesitate. Volumul cursei este Vc = S ⋅ l
pentru compresoare cu ac]iune simpl\ [i Fig. 11.15. Compresor cu piston şi
Vc = (2S − s ) ⋅ l , pentru cele cu ac]iune dubl\. diagrama de lucru:
Dac\ compresorul are i cilindri la prima SA-supapă de aspiraţie; SR-supapă de
treapt\ [i tura]ia n rot/min, debitul aspirat refulare
este:
n  m3 
V! = λc ⋅ Vc ⋅ i ⋅ ⋅ ηV ,   , (11.7)
60  s 
`n care ηV ≅ 0,95 .
Pentru o treapt\ de compresie, lucrul
mecanic consumat la o rota]ie rezult\ din aria
diagramei (fig.11.15):
4 2
Lciclu = L34 − L12 = ∫ Vdp − ∫ Vdp =
3 1
 n −1 
=
n
(V3 − V2 )⋅ p a ⋅ π n − 1 = (11.8) Fig. 11.16. Compresor cu cameră
n −1 adiţională:
 
 n −1  A-cameră adiţională; P-piston; SA-supapă de
 J 
⋅ p aVa ⋅  π n − 1, 
n
= . aspiraţie; SR-supapă de refulare
n −1  ciclu 
 
191
Pentru 1 kg gaz rezult\ deci aceia[i expresie a `n\l]imii politropice ca [i la

turbocompresoare, rela]ia (8.14), dar exponentul politropic n < k , `ntrucât are loc un schimb
de c\ldur\ cu cilindrul. Puterea consumat\:
m! ⋅ H pol
Pe = , [ kW ] . (11.9)
1000 ⋅ η pol ⋅ η m
La compresoarele `n trepte cu r\cire intermediar\ se calculeaz\ lucrul evolu]iei

izoterme , folosindu-se randamentul izoterm definit ca raport `ntre lucrul izoterm [i cel
indicat, deci:
Liz m! ⋅ H iz
η iz = ⇒ Pe = . (11.10)
Lindicat 1000 ⋅ η iz ⋅ η m
La compresoarele `n mai multe trepte, volumul scade de la treapt\ la treapt\

necesitând mic[orarea sec]iunii cilindrului. Eventual prima treapt\ are doi cilindri `n paralel.
~n figura 11.17. se prezint\ câteva scheme: a - compresor `n dou\ trepte cu ac]iune simpl\
Fig. 11.17. Scheme de compresoare cu mai multe trepte şi răcire intermediară:

a - compresor `n dou\ trepte cu ac]iune simpl\; b - compresor `n dou\ trepte cu ac]iune
dubl\ cu pistoanele pe aceea[i tij\; c - compresor `n dou\ trepte cu cilindrii `n paralel
(dispozi]ie compound); d - compresor `n trei trepte , la prima treapt\ având doi cilindri
192
folosit pentru debite mici; b - compresor `n dou\ trepte cu ac]iune dubl\ cu pistoanele pe
aceea[i tij\; c - compresor `n dou\ trepte cu cilindrii `n paralel, denumit\ dispozi]ie
compound; d - compresor `n trei trepte , la prima treapt\ având doi cilindri.
11.2.2. Compresoare volumice rotative
Se `ntâlnesc principii similare ca la pompe, dar rotoarele au goluri mai spa]ioase dat
fiind volumul specific mare al gazelor. Compresoarele rotative permit debite mai mari
( V!md ≤ 300 m 3 min ), dar presiuni relativ mai mici ( p r ≤ 0,5 MPa ).
Compresoare cu dou\ rotoare angrenate. Suflanta Roots (fig.11.18) are doar dou\
proieminen]e la fiecare rotor 1. Mi[carea rotoarelor
este sincronizat\ printr-un angrenaj exterior.
Prinderea gazului `n spatele rotorului [i transportul
lui prin rotirea rotorului reprezint\ aspira]ia a - b .
Când spa]iul 3 intr\ `n comunica]ie cu gazul din
spa]iul de refulare 4, presiunea cre[te brusc,
constituind o izocor\ b - c .
Compresoarele Lisholm au dou\ ro]i
din]ate cu câte trei din]i, dantura fiind elicoidal\.
Debitul compresoarelor cu dou\ rotoare este:
n
V! = 2 z ⋅ ⋅ ∆V ⋅ λc , (11.11)
60
`n care z este num\rul de lobi ai unui rotor ; ∆V -

volumul golului dintre doi lobi.
Compresoare cu un rotor excentric. Se
folosesc printre altele compresoare cu pale
culisante cu aspira]ie exterioar\ [i compresoare
cu inel de ap\.
Compresoarele cu inel de ap\ (fig.11.19)
se folosesc ca pompe de vid. ~n carcasa cilindric\ 1
se `nvârte[te rotorul paletat 2 a[ezat excentric.
Carcasa este umplut\ par]ial cu ap\. Prin `nvârtirea
rotorului, apa este centrifugat\, formând un inel de
grosime constant\ 3. ~ntre acest inel [i butucul Fig. 11.18. Suflantă Roots şi diagrama
rotorului r\mâne un spa]iu `n care este prins gazul. de lucru:
~n partea unde este joc maxim presiunea este
sc\zut\, deci se prevede pe lateral orificiul de 1-rotor; 2-carcasă; 3-spaţiu de
aspira]ie A , iar `n partea de joc minim orificiul de comprimare; 4-spaţiu de refulare
refulare R. De remarcat, c\ presiunea la aspira]ie
nu poate sc\dea sub presiunea de satura]ie a apei la temperatura respectiv\. De aceea, pentru
vid foarte `naintat se cupleaz\ pompa cu un ejector preliminar E care folose[te ca agent de
lucru aerul atmosferic. Debitul se calculeaz\ cu rela]ia (11.5), `n care D este diametrul
rotorului.
193
Fig. 11.19. Pompă de vid cu inel de apă:

1-carcasă cilindrică; 2-rotor paletat; 3-inel de apă; A-aspiraţie; R-refulare; E-ejector
preliminar
194
CAPITOLUL 12
TRANSFORMATOARE HIDRAULICE
Transformatoarele hidraulice transform\ energia de anumit\ form\ `n energie de

aceea[i form\, dar cu alte caracteristici, deosebind patru cazuri principale:
- transformatoare hidroenergetice;
- pompe cu jet;
- transformatoare hidromecanice;
- servomotoare hidraulice.
12.1. Transformatoare hidroenergetice
Se folosesc la centralele hidraulice de pompare-acumulare, permi]ând acumularea

unei energii hidraulice `n orele de gol pentru a o restitui sistemului `n orele de vârf.
Agregatul cuprinde (fig.12.1) o pomp\ centrifug\ 1, o turbin\ hidraulic\ 3 legate prin aceea[i
Fig. 12.1. Schema transformatorului hidroenergetic:
1-pompă centrifugă; 2-alternator; 3-turbină hidraulică; 4, 10-cuple; 5-canal de fugă; 6-

conductă de refulare; 7, 9-ventile; 8-lac de acumulare
195
Capitolul 12. Transformatoare hidraulice
conduct\ cu un lac de acumulare 8 situat la `n\l]ime [i un alternator 2 care poate servi ca

generator [i ca motor sincron. Eventual se poate folosi o turbin\ Deriaz, care prin schimbarea
`nclin\rii paletelor rotorice [i inversarea sensului de rota]ie devine pomp\.
~n orele de gol ale sistemului, se ia energie din sistem pentru a pompa ap\ `n lacul de
acumulare pân\ la nivelul maxim. }inând seama c\ `n\l]imea de pompare H cre[te progresiv,
energia consumat\ pentru pompare este:
τ1 ρV!1 H 1
E1 = ∫ P1 (τ ) ⋅ dτ cu P1 = ,
0 η p ⋅ η motor
`n care P1 este puterea [i τ - timpul.

~n orele de gol, apa din lac antreneaz\ turbina, energia electric\ furnizat\ de generator
având valoarea:
τ1
E 2 = ∫ P2 (τ ) ⋅ dτ cu P2 = ρ ⋅ V!2 H 2 ⋅ η t ⋅ η generator ,
0
Randamentul transformatorului este:
E2
η= ≈ η p ⋅ η t ⋅ η motor ⋅ η generator , (12.1)
E1
deci, un randament general relativ sc\zut. Apare `ns\ avantajul aplatis\rii curbei de sarcin\ a
sistemului.
12.2. Pompe [i compresoare cu jet
Sunt aparate la care fluidul de lucru

(fluid pasiv) este antrenat de un alt fluid
venit cu vitez\ (fluid activ). Dac\ se
urm\re[te extragerea fluidului pasiv dintr-un
recipient ele se numesc ejectoare, iar dac\
`mping fluidul pasiv se numesc injectoare.
Aparatul (fig.12.2) cuprinde trei
p\r]i: 1- ajutajul, `n care fluidul activ se
destinde, m\rindu-[i viteza la w1 ; 2, 3 -
camere de amestec, `n care fluidul activ vine
`n contact cu fluidul pasiv antrenându-l
(camera 2) [i se creaz\ o depresiune care
produce aspirarea fluidului pasiv (camera 3);
4 – difuzorul, `n care viteza amestecului
scade, crescând presiunea. Fig. 12.2. Principiul de funcţionare a
Conform legii impulsului : ejectorului:
ϕ ⋅ (m! 1 w1 + m! 2 w2 ) = (m! 1 + m! 2 ) ⋅ w3 , (12.2) 1-ajutaj; 2, 3-camere de amestec; 4-difuzor
196
`n care ϕ este coeficient de pierderi.

~n camerele de amestec apare o pierdere de energie:
m! 2 w12 m! 2 w22 (m! 1 + m! 2 ) ⋅ w32 m! 1 ⋅ m! 2

⋅ (w1 − w2 ) .
2
∆E = + − = (12.3)
2 2 2 2 ⋅ (m! 1 + m! 2 )
Deci, pierderea cre[te cu diferen]a vitezelor, de aceea se recomand\ ca fluidul activ s\

nu aib\ presiune ini]ial\ prea ridicat\.
Ejectoarele se folosesc printre altele la extragerea aerului din condensatorul turbinei
cu abur. Ca fluid activ se poate folosi abur cu presiune de 0,8 ... 1,2 MPa sau ap\. Ejectoarele
au uzur\ mic\, dar randament slab.
12.3. Transformatoare hidromecanice
Transformatoarele hidromecanice transform\ energia mecanic\ primit\ din exterior tot `n

energie mecanic\ prin intermediul energiei hidraulice; ele sunt numite transmisii hidraulice
sau turbotransmisii. Se `mpart `n turboambreiaje, denumite [i cuplaje hidrodinamice sau
turbocuple [i turbotransformatoare denumite [i variatoare hidraulice.
12.3.1. Turboambreiaje
Turboambreiajele se intercaleaz\ `ntre motoare [i ma[inile de lucru, `nlocuind

ambreiajele sau cuplajele mecanice.
Un turboambreiaj este format `n principiu
(fig.12.3) dintr-un rotor paletat 1 antrenat de motor [i un al
doilea rotor paletat 2 legat de transmisia unei ma[ini de
lucru. ~n cavit\]ile dintre paletele 3 ale rotorului 1 [i 4 ale
rotorului 2 se afl\ o cantitate de lichid de lucru constituit
din ulei mineral cu vâscozitate mic\ sau lichide sintetice.
~n timpul rota]iei rotorului-pomp\, lichidul de lucru este
deplasat sub ac]iunea for]ei centrifuge `n cavit\]ile
rotorului-turbin\, ac]ionând asupra paletelor acestuia [i
determinând rotirea rotorului-turbin\. Lichidul de lucru
formeaz\ astfel un circuit hidraulic care transmite energia
cinetic\ a rotorului-pomp\ c\tre rotorul turbin\ cu un
anumit randament. Din triunghiurile de vitez\ ale unei
particule de fluid `n punctele 1-2 de pe o palet\ a pompei
[i 1/ − 2 / de pe o palet\ a turbinei rezult\:
u 2 = c 2u = r2 ⋅ ω p ;  Fig. 12.3. Secţiune prin

turboambreiaj:
u1 = c1u = r1 ⋅ ω p ; 
 (12.4)
1-rotor paletat (pompă); 2-rotor
c 2/ u = u 2/ = r2/ ⋅ ω T ;
paletat (turbină); 3, 4-palete
c1/u = u1/ = r1/ ⋅ ω T . 
Energia specifc\ cedat\ de pomp\ c\tre un kilogram de fluid de lucru este:
197
H p = u 2 c 2u − u1c1u , [J kg ] , (12.5)
iar energia specific\ primit\ de turbin\ de la un kilogram de fluid de lucru:
H T = u 2/ c 2/ u − u1/ c1/u , [J kg ]. (12.6)
Luându-se `n considerare rela]iile (12.4) [i considerându-se r1/ = r1 [i r2/ = r2 ,

rezult\:
(
H p = ω p2 ⋅ r22 − r12 ; )
(
H T = ω T2 ⋅ r22 − r12 . )
Momentele de la arborele pompei [i turbinei se pot calcula cu rela]iile:
M p = ρ ⋅ V! (r2 ⋅ c 2u − r1 ⋅ c1u ), [N ⋅ m]; 

M T = ρ ⋅ V! (r2/ ⋅ c 2/ u − r1/ ⋅ c1/ u ), [N ⋅ m].
 (12.7)
Atunci când viteza unghiular\ a pompei este mai mare ca a turbinei, se produce o
alunecare a c\rei valoare poate fi calculat\ cu rela]ia:
 ω 
S = 1 − T  ⋅ 100, [%] .
 ω 
 p 
Când vitezele unghiulare ale pompei [i rotorului sunt egale, lichidul de lucru devine
imobil `n interiorul cavit\]ilor formate de paletele pompei [i turbinei. Atunci când viteza
unghiular\ a pompei devine mai mic\ decât a turbinei, turboambreiajul lucreaz\ `n regim de
frân\, curentul de lichid de lucru circulând invers, din turbin\ `n pomp\.
Randamentul turboambreiajului se exprim\ prin raportul puterii primit\ de turbin\ [i a
celei cedate de rotor,
P M ⋅ω
η= T = T T . (12.8)
Pp M p ⋅ ω p
Considerându-se c\ c 2u ≈ c 2 / u , c1u ≈ c1/ u , r2 = r2 / , r1 = r1/ , din (12.7) rezult\ c\
M p = MT .
Rela]ia (12.8) devine `n acest caz
ωT S
η= = 1− .
ωp 100
Raportul de transmitere cinematic\ fiind i = ω p ω T , rezult\ η = 1 i . Momentul

transmis de un turboambreiaj poate fi calculat cu rela]ia:
198
M = λρD 5 n p , (12.9)
[ ]
unde λ este coeficientul de torsiune al turboambreiajului, s −2 ; ρ - densitatea lichidului de
[ ]
lucru, kg m 3 ; D - diametrul activ, [m].
Func]ionarea unui turboambreiaj este influien]at\ de alunecare, tura]ie [i de gradul de
umplere. În fig.12.4. este prezentat\ varia]ia momentului transmis M în func]ie de tura]ia
Fig. 12.4. Variaţia momentului

transmis în funcţie de turaţie şi Fig. 12.5. Poziţia orificiului de umplere
alunecarea S
pompei la diverse valori ale alunec\rii. Gradul de umplere este determinat prin valoarea
unghiului α dintre vertical\ [i axa radial\ care trece prin dreptul orificiului de umplere de pe
carcasa turboambreiajului (fig.12.5). În fig.12.6 se prezint\ modul de varia]ie a momentului
Fig. 12.6. Variaţia momentului Fig. 12.7. Caracteristica de

transmis cu alunecarea şi gradul de moment
umplere
transmis în func]ie de alunecare, la diverse valori ale gradului de umplere. Se remarc\ faptul
c\ la valori ale gradului de umplere mai mari de 100°, se produc varia]ii bru[te ale
momentului transmis, ceea ce determin\ varia]ii bru[te ale vitezei unghiulare a arborelui
199
secundar [i instabilitate `n func]ionare. Momentul transmis de ambreiaj este influen]at de

gradul de umplere.
Caracteristicile de func]ionare ale turboambreiajelor sunt caracteristica de moment [i cea
de intrare. Caracteristica de moment (fig.12.7) reprezint\ varia]ia momentului transmis `n
func]ie de inversul raportului de transmisie
cinematic la o anumit\ valoare a gradului de
umplere pentru S = const , n p = const .
Caracteristica de intrare (fig.14.8) reprezint\
varia]ia momentului transmis `n func]ie de tura]ia
pompei np la alunecare S = const ; s-a
reprezentat [i caracteristica de tura]ie a
motorului de antrenare M m = f (n ) , precum [i
varia]ia randamentului turboambreiajului. Se
remarc\ c\ randamentul scade cu cre[terea
alunec\rii.
~n fig.12.9 s-a reprezentat un
turboambreiaj cu grad de umplere reglabil. Se
Fig. 12.8. Caracteristica de intrare a
poate modifica cantitatea lichidului de lucru din
turboambreiajului
cavitatea de lucru prin deplasarea ]evii de golire
3, prin care este aspirat lichidul de lucru din
carcasa 4 de pompa 5; lichidul este trimis `n r\citorul 6, apoi este dirijat prin 7 `n interiorul
rotorului pompei 1 [i al turbinei 2. O parte din lichid circul\ prin canalul 8 ap\sând supapa de
Fig. 12.9. Schema turboambreiajului hidraulic:
1-rotorul pompei; 2-rotorul turbinei; 3-ţeavă de golire; 4-carcasă; 5-pompă;

6-răcitor; 7-orificiu; 8-canal; 9-supapă
200
golire 9. Când se opre[te pompa 5 lichidul deschide supapa 9 [i scap\ `n carcasa 4, ceea ce
duce la golirea cavit\]ilor de lucru.
12.3.2. Turbotransformatoare
Spre deosebire de turboambreiaje, turbotransformatoarele pot modifica `ntre anumite

limite valoarea momentului transmis `n func]ie de valoarea momentului rezistent aplicat la
arborele turbinei. Schema func]ional\ de principiu a
unui turbotransformator este prezentat\ `n fig.12.10.
Un turbotransformator este format `n principiu
dintr-o pomp\ 1, o turbin\ 2 [i un reactor 3. Momentele
preluate de pomp\, `n reactor [i `n turbin\ pot fi
calculate cu rela]iile:
M p = ρ ⋅ V! (rp 2 ⋅ c p 2u − rp1 ⋅ c p1u ), [N ⋅ m] ; (12.10)
M R = ρ ⋅ V! (rR 2 ⋅ c R 2u − rR1 ⋅ c R1u ), [N ⋅ m]; (12.11)
M T = ρ ⋅ V! (rT 1 ⋅ cT 1u − rT 2 ⋅ cT 2u ), [N ⋅ m] . (12.12)
Deoarece fluidul de lucru care iese din turbin\ Fig. 12.10. Schema
prin punctul 2 reintr\ `n pomp\ prin punctul 1, se poate turbotransformatorului:
scrie rT 2 ⋅ cT 2u = rp1 ⋅ c p1u . }inând cont de acest lucru, din
1-pompă; 2-turbină; 3-reactor
combinarea rela]iilor (12.10) – (12.12) rezult\:
MT = M R + M p .
Raportul K = MT M p este denumit coeficient de transformare sau raport de

transmitere dinamic.
Randamentul turbotransformatorului poate fi calculat cu rela]iile:
PT M T ⋅ ω T K
η= = = ,
Pp M p ⋅ ω p i
unde i este raportul de transmitere cinematic.

Momentele la axele turbinei [i pompei mai pot fi calculate cu rela]iile:
M p = λ p ρD 5 n 2p , [N ⋅ m]; (12.13)
M T = λT ρD 5 nT2 , [N ⋅ m] , (12.14)
unde λ p [i λT sunt coeficien]ii momentelor de torsiune de la axele pompei [i respectiv

turbinei.
201
Caracteristicile turbotransformatoarelor sunt: caracteristica extern\ denumit\ [i

caracteristic\ de moment [i caracteristica de intrare. Caracteristica extern\ (fig.12.11)
reprezint\ varia]ia randamentului, a momentului la axul pompei M p [i a momentului la axul
turbinei M T , `n func]ie de tura]ia turbinei nT , tura]ia pompei fiind men]inut\ constant\.
Caracteristica de intrare (fig.12.12) reprezint\ varia]ia momentului la axul pompei
Fig. 12.11. Caracteristica externă a Fig. 12.12. Caracteristica de intrare a

turbotransformatorului turbotransformatorului
M p `n func]ie de tura]ia pompei n p . Aceast\ caracteristic\ permite studierea func]ion\rii `n

comun a turbotransformatorului cu motorul care `l antreneaz\.
202
BIBLIOGRAFIE
1. Grecu T., Negrea V-D., Iordache I. Maşini mecanoenergetice. – Bucureşti: Editura

didactică şi pedagogică, 1983.
2. Popa B. Motoare pentru automobile. – Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică,
1982.
3. Popa B., Vintilă C. Termotehnică şi maşini termice. – Bucureşti: Editura didactică şi
pedagogică, 1977.
4. Auman M. Termotehnică şi maşini termice (îndrumar de laborator). – Bucureşti:
Editura didactică şi pedagogică, 1986.
5. Benche V. Curs general de maşini hidraulice şi termice. – Braşov: Universitatea din
Braşov, Facultatea de Mecanică, 1991.
6. Mădărăşan T. ş.a. Termodinamică şi maşini termice. – Cluj-Napoca: Universitatea din
Cluj Napoca, Facultatea de Mecanică, 1992.
7. Abăitancei D., Bobescu Gh. Motoare pentru automobile, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1975.
8. Bârglăzan M., Dobândă V. Turbotransmisiile hidrauilice, Editura Tehnică, Bucureşti,
1957.
9. Grecu T., Cârdu M., Nicolau I. Turbine cu abur, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976.
10. Negrea V.D. Maşini mecanoenergetice – Maşini termice, Lito. I.P. Timişoara, 1980.
11. Ricard J. Echipamentul termic al uzinelor generatoare de energie electrică, Editura
Dunod, Paris, 1962.
12. Traupel Walter. Turbomaşini termice, Springer-Verlag, Berlin Heidelberg, New
York, 1968.
13. Abăitancei D. ş.a. Motoare pentru automobile şi tractoare, Vol. 1-2, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1980.
14. Creţa G. Turbine cu abur şi gaze, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1981.
15. Grecu T. Hidraulică şi maşini hidraulice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1956.
16. Oprean V. ş.a. Acţionări hidraulice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976.
17. Ris V.F. Compresoare centrifuge, Editura Tehnică, Bucureşti, 1958.
18. Ţurcanu C., Ganea N. Pompe volumice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1963.
19. Anton I. Turbine hidraulice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1979.
20. Caragiugiuc Gr., Demetrescu I., Mihăţoiu I. Tractoare, Editura Ceres, Bucureşti,
1970.
21. Grünwald B. Teoria, construcţia şi calculul motoarelor pentru autovehicule rutiere,
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1980.
22. Pavel D. ş.a. Turbine hidraulice şi echipamente hidroenergetice, Editura didactică şi
23. Stodola G.A. Turbine cu abur şi gaze, Editura Springer, Berlin, 1925.
24. Titkin S.I. Ventilatoare aspiratoare, Editura Tehnică, Bucureşti, 1963.
203
25. Anton V., Popoviciu M., Fitero I. Hidraulică şi maşini hidraulice, Editura didactică şi
26. Dăscălescu D. Motoare termice, Institutul Politehnic Iaşi, 1980.
27. Hobeanu Gh. Maşini termice energetice, Litografia Institutului Politehnic Bucureşti,
1981.
28. Pciolkin I.M. Camerele de ardere ale instalaţiilor de turbine cu gaze, Izdatelistvo
Maşinostroenie, Moscova, 1967.
29. Sohn F. Lee. Teoria şi proiectarea turbinelor cu abur şi gaze, McGraw-Hill Book
Company, New York, 1954.
30. Ursescu D., Zubcu V. Turbine cu abur şi gaze, Institutul Politehnic Iaşi, 1973.
31. Băţagă N. ş.a. Motoare termice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1979.
32. Drăghici I. ş.a. Calculul şi construcţia cuplajelor, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1978.
33. Hrinijak V. Recuperatoare la instalaţiile de turbine, Gosudarstvennoe naucino-
tehnicescoe izdatelistvo maşinostroitelinoi literaturî, Moscova, 1962.
34. Pfleiderer-Petermann. Maşini cu curgere, Springer Verlag, Berlin, Heidelberg, New
York, 1972.
35. Snee I. Turbine cu gaze, Gosudarstvennoe naucino-tehnicescoe izdatelistvo
maşinostroitelinoi literaturî, Moscova, 1960.
36. Vicent E.T. Teoria şi proiectarea turbiunelor cu gaze şi a echipamentului auxiliar,
McGraw-Hill Book Company, New York, 1950.
37. Berindean V. Motoare cu ardere internă. Procese şi caracteristici, Lito. IP Timişoara,
1980.
38. Ferencz A., Gutmayer H. Curs general de maşini, Lito. Institutul Politehnic
Timişoara, 1981.
39. Kearton W.J. Teoria şi practica turbinelor cu abur, Editura Pitman, Londra, 1966.
40. Pimsner V., Vasilescu C. Energetica turbomotoarelor cu ardere internă, Editura
Academiei R.S.R., 1964.
41. Seleşteanu A.I. ş.a. Maşini energetice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1962.
42. Witt Peter. Turbine cu gaze, VEB Verlag Technik, Berlin, 1961.
43. Bârglăzan M. Maşini hidraulice, Institutul Politehnic Timişoara, 1951.
44. Ganea N. Alegerea, exploatarea, întreţinerea şi repararea pompelor, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1981.
45. Kraft E.A. Turbina cu abur, Editura Dunod, Paris, 1957.
46. Popa B., Vintilă C. Termotehnică şi maşini termice, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1977.
47. Scubacevschi G.S. Turbomotoare de avion, Editura Tehnică, Bucureşti, 1956.
48. Zietemann C. Turbine cu abur, Springer Verlag, 1958.
49. Graul-Jenseit, Reglarea turbinelor cu abur, VEB-Verlag Technik, 1960.
50. Kurzon A.G. ş.a. Turbine navale cu abur şi gaze, Gosudarstvennoe soiuznoe
izdatelistvo sudostroitelinoi promâşlennosti, Leningrad, 1962.
51. Popa B. ş.a. Solicitări termice în construcţia de maşini, Editura Tehnică, Bucureşti,
1978.
52. Schröder K. Centrale termoelectrice de mare putere, Editura Tehnică, Bucureşti,
1971.
53. Grecu T. Turbine şi turbocompresoare, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1964 şi 1967.
204
54. Krutschik E. Turbine cu gaze, Springer Verlag, Viena, 1961.

55. Popa B., Muşătescu V. Maşini, utilaje şi instalaţii din industria termoenergetică,
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1978.
56. Theil H. Termotehnică şi maşini termice, Lito. I.P. Timişoara, 1968.
57. Matei P. Mecanica fluidelor şi maşini hidraulice, Institutul Politehnic Iaşi, 1980.
58. Roudil Roger. Motoare Diesel, Editura Dunod, Paris, 1970.
59. Tutunaru S., Iacob C. Pompa de injecţie cu distribuitor rotativ, Redacţia revistelor
agricole, Bucureşti, 1970.
60. Azarh D.N., Popova N.V. Osevâe nasosî (catalog-spravocinic), VIGM, Moscva,
1961.
61. Goflin A.P. Aerodinamiceschii rasciot protocinoi ciasti osevâh compressorov dlea
staţionarnâh ustanovoc, Maşghiz, 1959.
62. Levin I.M., Botkacik I.A. Dâmososî i ventileatorî moşcinâh electrostanţii,
Gosenergoizdat, Moscva-Leningrad, 1962.
63. Lomakin A.A. Ţentrobejnâe i osevâe nasosî, Maşinostroenie, Moskva, 1966.
64. Maliuşenko V.V., Mihailov A.K. Osnovnoe nasosnoe oborudovanie teplovâh
electrostanţii, Energhia, Moscva, 1969.
65. Nasosî (catalog-spravocinic), VIGM, Moscva, 1960.
66. Ris V.F. Ţentrobejnâe compressornâe maşinî, Maşinostroenie, Moscva, 1964.
67. Selezniov K.P., Podobuev Iu.S., Anisimov C.A. Teoria i rasciot turbocompressorov,
Maşinostroenie, Moscva, 1968.
68. Frenkeli M.I. Porşnevâe compressorî, Maşinostroenie, Moscva, 1969.
69. Şerstiuk A.N. Nasosî, ventileatorî, compressorî, Vâsşaia şcola, Moscva, 1972.
70. Şerstiuk A.N. Osevâe compressorî, Gosenergoizdat, Moscva-Leningrad, 1955.
71. Iakadin A.I. Expluataţia porşnevâh compressorov, Gosenergoizdat, Moscva-
Leningrad, 1957.
72. Nasosî porşnevâe parovâe preamodeistvuiuşcie (catalog-spravocinic),
NIIinformtiajmaş, Moscva, 1967.
73. Compressornâe maşinî (catalog-spravocinic), ŢINTIhimneftemaş, 1967.
74. Compressorî porşnevâe, vintovâe, rotaţionnâe i conţevâe (catalog), Ghipronicheli,
Leningrad, 1969.
75. Alibom oborudovania. Ventileatorî, Soiuzsantehproect, Moscva, 1965.
76. Teagodutievâe maşinî dlea energheticheschih ustanovoc (catalog-spravocinic K6-68),
NIIinformtiajmaş, Moscva, 1969.
77.Veller V.N. ş.a. Vodeannaia sistema regulirovania parovâh turbin, Energhia, Moscva,
1970.
78. Deich M.E., Troianovskii B.M. Issledovania i rasciotî stupenei osevâh turbin,
79. Deich M.E., Filippov G.A, Lazarev L.Ia. Atlas profilei reşiotoc osevâh turbin,
80. Jiriţkii G.S., Strunkin V.A. Construcţia i rasciot na procinosti detalei parovâh i
gazovâh turbin, Maşinostroenie, Moscva, 1968.
81. Zalif G.A., Zveaghinţev V.V. Teplovoi rasciot parovâh turbin, Maşinostroenie,
Moscva, 1961.
82. Kirillov I.I. Teoria turbomaşin, Maşinostroenie, Moscva, 1964.
83. Kirillov I.I. Gazovâe turbinî i gazoturbinnâe ustanovchi, Maşinostroenie, Moscva,
1956.
205
84. Kroli A.Ia. Expluataţia blocinâh turbinnâh ustanovoc bolişoi moşcinosti, Energhia,
Moscva, 1971.
85. Abramov V.I., Filippov G.A., Frolov V.V. Teplovoi rasciot turbin, Maşinostroenie,
Moscva, 1974.
86. Troianovskii B.M. Turbinî dlea atomnâh electrostanţii, Energhia, Moscva, 1973.
87. Şleahin P.N., Berşadskii M.L. Cratchii spravocinic po paroturbinnâm ustanovcam,
Energhia, Moscva, 1970.
88. Uvarov V.V. Gazovâe turbinî i gazoturbinnâe ustanovchi, Vâsşaia şcola, Moscva,
1970.
89. Kostiuk A.G., Şerstiuk A.N. Gazoturbinnâe ustanovchi, Izdatelistvo MĂI, Moscva,
1971.
90. Saranţev K.B., Remezov V.M., Telinov K.A. Regulirovanie i avtomatizaţia turbin,
91. Benche V., Ungureanu V.B. Eoliană turbionară lentă cu cilindri rotitori cu efecte
combinate, Lucrările Conferinţei Naţionale de Termotehnică cu participare internaţională,
Vol.2, Ediţia a XI-a, Galaţi, 17-19 mai 2001, pp.67-70.
92. Berbece V., Georgescu M.E. Aspecte privind creşterea eficienţei paletelor statorice
ale turbinelor cu abur, Lucrările Conferinţei Naţionale de Termotehnică cu participare
internaţională, Vol.2, Ediţia a XI-a, Galaţi, 17-19 mai 2001, pp.71-76.
93. Capata Roberto, Cioffarelli Emiliano, Sciubba Enrico. Optimisation of the Power
Section of a Gas Turbine-Based Series Hybrid Propulsion System, Lucrările Conferinţei
Naţionale de Termotehnică cu participare internaţională, Vol.2, Ediţia a XI-a, Galaţi, 17-19
mai 2001, pp.85-96.
94. Georgescu M.E., Berbece V. Modelarea numerică a curgerii prin reţele statorice ale
turbosuflantelor axiale, Lucrările Conferinţei Naţionale de Termotehnică cu participare
internaţională, Vol.2, Ediţia a XI-a, Galaţi, 17-19 mai 2001, pp.131-136.
95. Şotri S.F., Şotri S. Consideraţii privind comportamentul operaţional al
echipamentelor termomecanice, Lucrările Conferinţei Naţionale de Termotehnică cu
participare internaţională, Vol.2, Ediţia a XI-a, Galaţi, 17-19 mai 2001, pp.329-336.
96. Negreanu G.P., Oprea I. Determinarea distribuţiei de temperaturi în zona de răcire a
camerei de ardere de la o turbină cu gaze de aviaţie, Lucrările Conferinţei Naţionale de
Termotehnică cu participare internaţională, Vol.2, Ediţia a XI-a, Galaţi, 17-19 mai 2001,
pp.237-244.
97. Sciubba E. Optimization of turbomachinery components by constrained minimisation
of the local entropy production rate, Proceedings of the NATO Advanced Study Institute on
Thermodynamic Optimization of Complex Energy Systems, Neptun, Romania, 13-24 July
1998, Edited by Adrian Bejan and Eden Mamut, Kluwer Academic Publishers, Dordecht-
Boston-London, 1999, pp.163-186.
98. Feidt M.L. Thermodynamics and optimization of reverse cycle machines,
Proceedings of the NATO Advanced Study Institute on Thermodynamic Optimization of
Complex Energy Systems, Neptun, Romania, 13-24 July 1998, Edited by Adrian Bejan and
Eden Mamut, Kluwer Academic Publishers, Dordecht-Boston-London, 1999, pp.385-401.
99. Rusu I.I. Asupra soluţiei constructive a unui motor eolian de mică putere, Lucrările
Conferinţei Naţionale de Termotehnică, Vol.1, Ediţia a VI-a, Iaşi-Chişinău, 24-25 mai 1996,
pp.319-323.
206
100. Gheorghiu M.V. Influenţa unghiului de ieşire din camera spirală asupra
caracteristicilor de funcţionare ale aparatului director de turbină, Lucrările Conferinţei
Naţionale de Termotehnică, Vol.1, Ediţia a VI-a, Iaşi-Chişinău, 24-25 mai 1996, pp.324-329.
101. Gheorghiu M.V., Sucitu L.M. Reţeaua circulară de profile “S” în curent direct şi
invers, Lucrările Conferinţei Naţionale de Termotehnică, Vol.1, Ediţia a VI-a, Iaşi-Chişinău,
24-25 mai 1996, pp.330-334.
102. Deacu L, Vaida L., Raţiu C. Reglarea automată de putere pentru pompe reglabile cu
pistoane axiale tip F3, Lucrările Conferinţei Naţionale de Termotehnică, Vol.1, Ediţia a VI-a,
Iaşi-Chişinău, 24-25 mai 1996, pp.348-354.
103. Galeriu C.D., Bugarschi A.S. Câmpul de viteze în jetul generat de ejectorul Coandă,
Lucrările Conferinţei Naţionale de Termotehnică, Vol.1, Ediţia a VI-a, Iaşi-Chişinău, 24-25
mai 1996, pp.374-378.
104. Deacu L, Vaida L., Raţiu C. Pompe cu pistoane axiale tip F3 cu sistem de reglare
automată de debit: concepţie, realizare, performanţe, Lucrările Conferinţei Naţionale de
Termotehnică, Vol.1, Ediţia a VI-a, Iaşi-Chişinău, 24-25 mai 1996, pp.348-354.
105. Alexandrescu A. Contribuţii privind determinarea unor caracteristici hidraulice ale
supapei de fund hidrofor, Lucrările Conferinţei Naţionale de Termotehnică, Vol.1, Ediţia a
VI-a, Iaşi-Chişinău, 24-25 mai 1996, pp.406-410.
207

Tudor Sajin - Masini Mecanoenergetice

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tudor Sajin - Masini Mecanoenergetice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prof.dr.ing. Victor BENCHE

Prof.dr.ing. Nicolae LEONĂCHESCU

Prof. dr. Gogu GHEORGHIŢĂ

Cunoscute în formă rudimentară încă din antichitate, maşinile mecanoenergetice au

de calcul ale parametrilor indicaţi şi efectivi, bilanţului energetic şi al caracteristicilor

Braşov, 15 mai 2001

Prof. dr.ing. Victor BENCHE

4.1.4. Rapiditatea turbinei hidraulice..........................................................................65

6.2. Instalaţia cu generatoare de gaze cu pistoane libere (GPL).....................................122

9.8. Relaţii între mărimile principale ale generatorului radial.........................................171

Maşinile mecanoenergetice sunt acele maşini în care o energie neelectrică se transformă

1.2. Maşini. Clasificarea maşinilor

Energie oarecare Generator Energie mecanică

Fig. 1.1. Clasificarea maşinilor după sensul transformării energetice

După felul mişcării organului activ, se deosebesc: maşini rotative şi maşini

echilibreze; în realitate o echilibrare absolut perfectă nu este posibilă, rămânând o forţă

LEGILE CURGERII CONTINUE A FLUIDULUI DE LUCRU ÎN

Turbomaşinile, adică maşinile cu rotor paletat, se caracterizează prin curgerea continuă

2.1. Debitul. Ecuaţia de debit

În procesele de curgere se lucrează cu debitul pe secundă. La schimbătoarele de

- debitul volumic V! , adică volumul scurs în unitatea de timp:

La maşini hidraulice se foloseşte obişnuit debitul volumic. La pompe, ventilatoare,

Relaţia de legătură este:

Deci se consideră componenta vitezei normală pe

Relaţiile (2.5) şi (2.6) constituie ecuaţia de Fig. 2.1. Elementele ecuaţiei de

Fluidul şi destinaţia conductei Viteza

2.2. Ecuaţia continuităţii

Reprezintă aplicarea principiului conservării materiei la fenomenele de curgere. Se

Prin reducerea termenilor

2.3. Ecuaţia energiei

Este o formă de exprimare matematică a principiului conservării energiei în cazul

în care u este energia internă; pv - energia de presiune; c 2 2 - energia cinetică; gz - energia

La lichide energia internă u este practic neglijabilă, gz poate fi mare, deci

La lichide căldura nu intervine, deci ecuaţia (2.12) se scrie sub forma:

de + dl + dh f = 0 sau dl = −de − dh f . (2.14)

2.4. Puterea maşinii

Pentru un kilogram de fluid, energia transmisă de fluid este:

unde E este energia totală; m - masa; H - entalpia.

La orice maşină interesează puterea la cuplă numită putere efectivă Pe . Procesul de

La generatoare, puterea utilă este puterea transmisă fluidului, deci:

2.5. Legea impulsului

" " " • " " " " " "

Forţa produsă este egală cu

" " "

Rezultă, că prin întoarcerea fluidului cu 1800,

Fig. 2.7. Principiul aripii portante

denumită intrados I (fig.2.7). Datorită bombării extradosului se produce îngrămădirea liniilor

în care c Z este coeficientul de portanţă, determinat experimental; S - suprafaţa; ρ -

în care c X este coeficientul de rezistenţă la înaintare.

Fig. 2.9. Variaţia coeficientului

2.6. Legea momentului cinetic

Această lege este analoagă legii impulsului şi

Legea momentului cinetic se foloseşte în cazul turbomaşinilor radiale (fig.2.14), adică

Dar produsul vectorial are valoarea

în care cu = c ⋅ sin α este componenta vitezei pe direcţia tangentei la un cerc cu polul în O ,

Fig. 2.15. Modulul momentului cinetic Fig. 2.16. Aplicarea momentului

în care ω este viteza unghiulară a rotorului.

Pu = m! (u1c1u − u2 c2u ) , [W ]. (2.26)

Lucrul transmis de un kilogram de fluid se numeşte cădere periferică sau cădere la

Regula semnelor: Semnul minus (− ) aparţine formulei. La rândul lor c1u şi c 2u au

M e = − M i = m! (r2 c2u − r1c1u ) , [N ⋅ m] . (2.28)

Puterea transmisă fluidului denumită

PT = M e ⋅ ω = m! (u 2 c2u − u1c1u ) , [W ]. (2.29) Fig.2.17. Aplicarea momentului cinetic