SUPORT CURS – CONTROL FINANCIAR Lect. Univ. Dr.

LAPTEȘ RAMONA

CURS 5

CAPITOLUL II

METODOLOGIA ŞI PROCEDURA CONTROLULUI FINANCIAR

2.1. Sistemul metodologic de control financiar

Prin acţiunea de control se stabileşte dacă activitatea economică şi financiară este
organizată şi se desfăşoară conform normelor, principiilor şi regulilor stabilite.
Cunoaşterea şi perfecţionarea activităţii economico-financiare presupune o cale
ştiinţifică de cercetare şi de acţiune, un sistem metodologic cu ajutorul căruia să se
reprezinte realitatea, legalitatea şi eficienţa.
Momentul esenţial al procesului de control îl reprezintă comparaţia. Orice
activitate economico-financiară se cercetează nu numai în sine ci şi în raport cu un
criteriu sau o bază de comparaţie. Criteriile de comparaţie utilizate determină natura
controlului, astfel:
- comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit: previziuni, prognoze, sarcini,
norme, standarde;
- comparaţii cu caracter special, presupun alegerea unei variante de eficienţă
pentru optimizarea activităţii;
- comparaţii în spaţiu: între anumite secţii de producţie;
- comparaţii în timp: între activitatea planificată şi activitatea desfăşurată
efectiv.
Din punct de vedere metodologic, controlul financiar, ca proces de cunoaştere şi
perfecţionare a activităţii economico-financiare şi sociale presupune următoarele
momente:
- cunoaşterea situaţiei prestabilite conform programelor, normelor şi
previziunilor;
- cunoaşterea situaţiei reale;
- determinarea abaterilor prin compararea situaţiei reale cu situaţia prestabilită;
- formularea concluziilor, sugestiilor şi propunerilor.
Metodologia de control, abordată ca proces, structurat pe momentele prezentate
mai sus, presupune, în interdependenţă, o filieră adecvată de cercetare şi de acţiune,
care se poate sintetiza astfel:
 formularea obiectivelor controlului;
 delimitarea obiectivelor pe forme de control financiar;
 stabilirea organelor de control competente din punct de vedere legal să
efectueze controlul;
 determinarea surselor de informare pentru control: documente primare,
evidenţă tehnico-operativă şi contabilă;
 aplicarea procedeelor şi a tehnicilor specifice controlului financiar;
 stabilirea deficienţelor, lipsurilor, abaterilor şi a rezervelor de perfecţionare
care se pot constata prin procedeele de control;
 întocmirea actelor de control în care se înscriu constatările;
 modalităţi de finalizare şi de valorificare ale acţiunilor de control;
 aprecierea eficienţei controlului, în sensul prevenirii, eliminării abaterilor şi
perfecţionării activităţii controlate.

1
SUPORT CURS – CONTROL FINANCIAR Lect. Univ. Dr. LAPTEȘ RAMONA

Metodologia de control utilizează modalităţi şi căi proprii de cercetare şi de

acţiune, dar şi instrumente metodologice specifice altor discipline ştiinţifice: analiză
economico-financiară, contabilitate, matematică, drept, finanţe, management,
informatică, etc.

2.2. Procedee şi tehnici de control financiar

Calitatea activităţii de control şi rezultatele ei depind în mare măsură de
procedeele, tehnicile şi instrumentele utilizate. Controlul financiar-contabil este o
activitate cu un pronunţat caracter aplicativ, iar alegerea corespunzătoare a criteriilor,
tehnicilor şi a procedeelor de control influenţează decisiv modul de îndeplinire a
obiectivelor stabilite. Există mai multe procedee de control specifice, care au apărut din
necesităţi practice şi vizează creşterea eficienţei acestuia.
Procedeul de control reprezintă un ansamblu de reguli specifice, tehnici şi
instrumente care, îmbinate cu profesionalism, se aplică în vederea soluţionării
problemelor care decurg din funcţiile controlului.
În practică, utilizarea tehnicilor şi a procedeelor specifice de control (evaluarea,
îndrumarea, aprecierea, analiza, bugetul de venituri şi cheltuieli, situaţiile financiare,
etc.), are ca scop prevenirea, constatarea şi înlăturarea eventualelor lipsuri, abateri sau
deficienţe din activităţile entităţilor economice.
Procedeele specifice controlului financiar sunt:
- studiul general prealabil asupra activităţii ce urmează a fi controlată;
- controlul documentar-contabil;
- controlul faptic;
- controlul total şi controlul prin sondaj;
- analiza economico-financiară.

1. Studiul general prealabil

Studiul general prealabil face posibilă cunoaşterea elementelor esenţiale şi
specifice ale activităţii ce urmează a fi controlată şi pe baza lor se orientează acţiunea
de organizare şi de exercitare a activităţii de control asupra obiectivelor care necesită o
atenţie sporită. Studiul general prealabil oferă organului de control posibilitatea
cunoaşterii modului în care s-au desfăşurat sau se desfăşoară activităţile ce urmează să
fie controlate.
Ca procedeu specific controlului financiar, studiul general prealabil are
următoarele obiective:
- cunoaşterea cerinţelor stabilite de reglementările care acţionează în
domeniul de activitate controlat, a căror cunoaştere asigură orientarea
organelor de control către acele aspecte care trebuie avute în vedere;
- cunoaşterea instrucţiunilor, competenţelor şi a răspunderilor stabilite la
nivelul entităţii la care se efectuează controlul;
- studiul privind modul de organizare a evidenţei contabile şi tehnico-
operative, ca sursă de informare pentru control;
- cunoaşterea situaţiei de fapt cu privire la activitatea care urmează să fie
controlată.
Studiul general prealabil are ca surse de informare:
- normele legale în vigoare;
- procesele-verbale de control anterioare;
- situaţiile financiare anuale;

2
SUPORT CURS – CONTROL FINANCIAR Lect. Univ. Dr. LAPTEȘ RAMONA

- procesele-verbale ale şedinţelor conducerii;

- consultările cu conducerea compartimentelor supuse controlului etc.

2. Controlul documentar-contabil
Controlul documentar-contabil este procedeul specific controlului financiar cel
mai frecvent folosit în practica economică şi financiară. Controlul documentar-contabil
poate fi preventiv sau ulterior şi este procedeul care stabileşte realitatea, legalitatea şi
eficienţa operaţiunilor şi activităţilor economice şi financiare prin examinarea
documentelor primare şi centralizatoare, a înregistrărilor din evidenţa tehnico-operativă
şi contabilă, a situaţiilor financiare.
Principalele tehnici de control documentar-contabil sunt:
a) controlul cronologic se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării şi
îndosarierii documentelor. Documentele se analizează pe fiecare zi, în ordinea în care
sunt păstrate, fără nicio grupare sau sistematizare prealabilă;
b) controlul invers cronologic se exercită de la sfârşitul spre începutul
perioadei de control şi se foloseşte atunci când este nevoie să se stabilească momentul
la care s-a produs abaterea sau să se urmărească procesul dezvoltării operaţiunilor care
au legătură cu abaterea;
c) controlul sistematic sau pe probleme are la bază gruparea documentelor
pe tipuri de operaţiuni (casă, bancă, aprovizionări, vânzări etc.) şi apoi controlul lor în
ordine cronologică;
d) controlul reciproc presupune cercetarea şi confruntarea, în cadrul
aceleiaşi entităţi, a unor documente sau evidenţe cu conţinut identic, însă diferite ca
formă, pentru aceeaşi operaţiune sau pentru operaţiuni diferite, dar legate reciproc;
e) controlul încrucişat constă în refacerea şi confruntarea tuturor
exemplarelor unui document existente atât la entitatea controlată, cât şi la alte entităţi
de la care s-au primit sau cărora li s-au livrat bunuri, s-au prestat servicii ori s-au
executat lucrări;
f) controlul combinat sau mixt presupune gruparea documentelor pe feluri,
probleme sau operaţiuni şi examinarea fiecărui set de documente în ordinea cronologică
sau invers cronologică a întocmirii sau îndosarierii lor;
g) investigaţia de control presupune studierea unor probleme care nu rezultă
clar din documentele şi evidenţele puse la dispoziţie iar informaţiile se obţin de la
persoanele a căror activitate se controlează;
h) analiza şi studiul general se utilizează pentru a obţine probe justificative
pentru control şi sunt utile pentru controlul contabilităţii, care poate cuprinde
înregistrări eronate sau pentru controale care implică informaţii detaliate;
i) comparaţia de control constă în examinarea comparativă a informaţiilor,
în timp, dar şi în spaţiu;
j) calculul de control presupune refacerea înregistrărilor contabile, fiind un
procedeu prin care se obţin probe asupra exactităţii informaţiilor din contabilitate;
k) examenul critic se realizează prin examinarea actelor, documentelor şi
evidenţelor, urmărindu-se acordarea unei atenţii deosebite aspectelor mai importante;
l) analiza contabilă permite identificarea conturilor corespondente care
asigură înregistrarea operaţiunii economico-financiare în contabilitate, plecând de la
documentele justificative;
m) balanţele de conturi, sintetice şi analitice.