- ERGOFIZIOLOGIE -

Particularităţi structurale şi funcţionale ale

musculaturii striate. Fiziologia contractiei
musculare.

WWW.FIZIOMS.RO
MARTIN ȘTEFAN ADRIAN
Stefan.martin@umfst.ro
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CONDUCEREA
IMPULSULUI
Pentru activarea unei unități motorii, un impuls trebuie să fie inițial la nivelul
neuronului și să se distribuire, prin axon, pentru a stimula contracția
musculaturii scheletice. Acest proces poartă denumirea de:
IMPULS NERVOS – POTENȚIAL DE ACȚIUNE
Impulsul nervos (potențialul de acțiune), sub formă de energie electrică,
reprezintă stimulul care cauzează contracția fibrelor musculare. Când
impulsul nu este transmis, suprafața internă a neuronului are o încărcare
negativă (-), iar suprafața exterioară are o încărcare pozitivă (+), alcătuind:
POTENȚIALUL DE REPAUS AL MEMBRANEI
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CONDUCEREA
IMPULSULUI
Potențialul de repaus al membranei rezultă din:
1. Separarea ionilor încărcați electric de-a lungul membranei neuronului,
2. Impermeabilitatea membranei pentru acești ioni sub acțiunea de relaxare,
prevenind deplasare lor
Molecule ionice de Na+ și moleculele de K+ reprezintă moleculele majore
responsabile de potențialul membranei. Molecula de Na+, este poziționată
predominant în afara membranei neuronului, iar K+ este localizat
predominant în interior, alături de alte grupări de fosfat, stabilind o încărcare
netă internă de repaus cuprinsă între:
-65 și 70 mV
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CONDUCEREA
IMPULSULUI
Când un impuls este condus pe o dentrină sau un axon, membrana celulară
devine permeabilă atât pentru ionii de Na+ cât și K+. Fiecare dintre acești ioni
are un gradient electrochimic propriu, care favorizează deplasare prin
membrană, când canalele membranei sunt deschise.

Dacă membrana aflată în repaus atinge o valoare prag, datorită sumației de

impulsuri care ajung la neuroni prin dendrite, un impuls nervos este inițiat. O
acțiune similară fiind descrisă și în cazul axonului. Când un impuls nervos este
iniția, canalele pentru Na+ se deschid, rezultatând o dată cu modificarea
sarcinii electrice la +30mV:

DEPOLARIZAREA sau modificarea de la potențialul membranei de repaus

FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CONDUCEREA
IMPULSULUI
După o scurtă întârziere, are loc deschiderea canalelor de K+, permițând ca,
K+ încărcat pozitiv să părăsească interiorul axonului, concomitent cu
închiderea canalului pentru Na+, rezultând negativizarea potențialului de
membrană în asocierea unui proces ce poartă denumirea de:

REPOLARIZARE

Acest proces al unor mișcări rapide a moleculelor de Na+ și K+ la nivelul

membranei, prin care rezultă depolarizarea și repolarizarea, este cunoscut
drept

POTENȚIAL DE ACȚIUNE sau IMPULS NERVOS

FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CONDUCEREA
IMPULSULUI
Pe parcursul repolarizării, membrana va devenii ușor mai negativă decât
potențialul de repaus al membranei, sau hiperpolarizată. După etapa de
repolarizare a potențialului de acțiune, canalele dependente de ATP, precum

POPMA DE NA+ ȘI K+

Readuc separarea de încărcare de-a lungul membranei neuronului, asigurând

ieșirea a trei ioni de Na+ pentru fiecare 2 ioni de K+ care sunt readuși în
interiorul neuronului. Proces care este repetat de fiecare dată când un impuls
nervos sau potențial de acțiune are loc.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CONDUCEREA
IMPULSULUI
În continuare, energia electrică prezentată de către potențialul de acțiune
este transformată în energie chimică, în asocierea apariției potențialului de
acțiune, respectiv a etapei de eliberare a neurotransmițătorilor de la nivelul
nervului la sinapsă.

Înainte de trecerea sinapsei și crearea legăturii cu receptori la nivelul celulei

țintă, neurotransmițătorul favoizează deschiderea canalelor, oferind
posibilitatea ionilor să treacă prin membrana celulei țintă, inițiând un nou
impuls electric, conform categoriei de neurotransmițător:
1. Excitator
2. Inhibitor
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CONDUCEREA
IMPULSULUI
EXCITATOR
Poate negativiza membrana potențialului sau să o depolarizeze prin creșterea
permeabilității membranei pentru Na+, cauzând excitația membranei post
sinaptice,

INHIBITOR
Poate crește permeabilitatea pentru ionii de K+ sau Cl-, făcându-l mai
negative, iar sub această formă, inhibând formarea unui impuls.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CONDUCEREA
IMPULSULUI
ROLUL PROCESULUI DE MIELINIZARE – MIELINA

Rata de conducere de către sistemul nervos spre axon este puternic afectată
de mielinizarea sau nu a nervului. Axonul poate fi acoperit de o substanță
albă, crescută în conținut lipidic, cu denumirea de:

TEACĂ DE MIELINĂ

Teaca de mielină, secretată de celulele Scwann și alcătuit din straturi lipidice,

este uneori de grosime mai mare decât axonul propriu-zis. Astfel, fibrele
nervoase sau axonii care dețin acest strat, poartă denumirea de: FIBRE
MIELINIZATE, spre deosebire de cele fără substrat, cu denumire FIBRE
NEMIELINIZATE
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CONDUCEREA
IMPULSULUI - MIELINA
Nervii mielinizați, conduc impulsul prin CONDUCERE SALTATORIE
Nervii nemielinizați conduc impulsul prin CONDUCERE LOCALĂ

Mișcarea ionilor ce produc potențialul de acțiune rămân la fel pentru ambele

tipuri de conducere. Cu toate acestea, conducerea saltatore va avea două
avantaje:

1. Permite potențialului de acțiune să sară în diferite zone ale axonului,

crescând viteza de transmitere neurală,
2. Conservă energie prin faptul că doar nodulii se depolarizează, reducând
energia necesară pentru pompa de Na+ și K+ să restabilească potențialul
de repaus între impulsuri.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CONDUCEREA
IMPULSULUI - MIELINA
Față de prezența sau absenta mielinizării, diametrul neuronului afectează
viteza de conducere al impulsului. La un mod cu totul general:
1. Dacă nervul este sau nu melinizat,
2. Diametrul axonului,
3. Dimensiunea motoneuronilor, stabilind pragul necesar pentru inițierea
potențialului de acțiune,

AFECTEAZĂ VITEZA DE CONDUCERE AL IMPULSULUI

FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE
PROPRIETĂȚILE UNITĂȚILOR MOTORII ȘI ALE FIBRELOR INERVATE

1. CARACTERISTICILE FIBRELOR MUSCULARE,

2. CARACTERISTICLE CU PRIVIRE LA GENERAREA DE TENSIUNE,

3. FATICABILITATE NEUROMUSCULARĂ
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL DE
RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII
Unul dintre cele mai importante concepte referitoare funcției
neuromusculare și solicitarea indusă prin exercițiu fizic, face referire la:

PRINCIPIUL DIMENSIUNII

Principiul dimensiunii propune faptul că unitățile motorii sunt recrutrate de la

cea mai mică la cel mai mare, conform:
1. Dimensiunii neuronului care se regăsește în unitatea motorie,
2. Numărului de fibre musculare conținute într-un neuron.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL DE
RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII
Forța musculaturii active crește de la mic la mare, prin unul dintre cele două
mecanisme:
1. Creșterea numărului de unității motorii recrutate,
2. Creșterea frecvențe de descărcare.

Cheia către inițierea oricărui act motor este activarea unităților motorii. O
provocare a activității presupune activarea unui grup specific de unități
motorii care generează doar cantitatea de forță care este necesară pentru
acel tip specific de mișcare. Astfel, toate unitățiile motorii pot fi încadrate în
una dintre următoarele categorii:
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL DE
RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII

1. Unitățile motorii lente, conțin axon de dimensiune mică care conduce

impulsul electric lent la nivelul Fm, emițând un raport scăzut de forțe,
eliberate într-o rată redusă, sub acțiunea unei capacități aerobe crescută,
asociate Fm de tip I
2. Unitățile motorii rapide-cu rezistență, conțin axon de dimensiune mărită
care conduce impulsul electric repede la nivelul Fm, emițând un raport
crescut de forțe, cu rezistență moderată, asociate Fm de tip IIA
3. Unitățile motorii rapide – fără rezistență, conțin axoni de dimensiune
mare, cu transmitere instantanee a impulsului electric la nivelul Fm, care
la rândul lor generează foarte multă tensiune, având totuși o rezistență
scăzută, cu posibilitate redusă de menținere a tensiunii, asociate Fm de
tip IIx
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL DE
RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII
Stabilirea unei legături între

FORȚA PRODUSĂ și FORȚA NECESARĂ

Este realizată prin regllarea numărului și dimensiunilor unităților motorii

recrutrate de către sistemul nervos. În asocierea efortului fizic, se vor recruta
următoarele unități motorii:

1. În prima acțiune a musculaturii, de regulă, sunt activate unitățile motorii

lente, urmate de unitățile motorii rapide - cu rezistență, respectiv
unitățiile motorii rapide – fără rezistență, doar în asocierea efortului
maximal sau în apropierea efortului maximal.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL DE
RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII
2. Când un raport crescut de forțe este necesar, are loc recrutarea mai
multor unități motorii rapide – cu/fără rezistență, din moment ce nu
implică doar un număr mai mare de fibre musculare, dar și fibre mai
puternice, astfel forța absolută depinde de numărul și tipuri unității
motorii care contribuie în activitate.

Din punct de vedere practic, în timpul ridicării unor greutăți mici, nu sunt
recrutate toate fibrele musculare, datorită faptului că nivelul de forță necesar
nu atinge o valoare prag pentru activarea unităților motorii cu conținut în
fibre rapide, cu potențial în procesul de hipertrofie. Motiv pentru care
ridicarea greutăților mici nu îmbunătățește forța și nu induce hipertrofie la fel
de mult ca procesul prin care sunt ridicate greutăți mari.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL DE
RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII
Numărul unităților motorii pe o anumită grupă muscular, respectiv
compoziția diferitelor tipuri de unități motorii este în mare parte stabilită
genetic, afecâtnd performanța neuromusculară.

• Un alergător de mare performanță în probele de fond are o predispoziție a

unităților motorii lente, specific activității aerobe, spre deosebire de fibre
rapide, care, stimulate pe o perioadă medie, induc un grad crescut de
aciditate și imposibilitate de a menține ritmul de deplasare,
• Un alergător de mare performanță în probele de viteză are o predispoziție
mare către unitățile motorii rapide, ceea ce permite dezvoltarea unei
acțiuni explozive, a unui raport crescut de forță, necesar pentru a imprima
viteză într-o scurtă perioadă de timp.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL DE
RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII
IMPORTANȚA PRINCIPIULUI DE RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII

Avantajul real al principiului de recrutrare conform dimensiunii este că

asigură un prag redus de recrutrare al unităților motorii lente, specific active
în metabolismul aerob, cu rezistență crescută către solicitare, sunt
predominant activate pentru a performa în asocierea activităților:
1. De intensitate redusă,
2. Durată crescută

Pragul crescute de activate pentru unitățile motorii rapide sunt atinse doar
când este necesar un raport crescut de forțe, datorită rezistențe scăzute, prin
activarea metabolismului anaerob. Cu toate acestea, au parte de refacere
într-un timp scurt, stabilint un avantaj în activități repetitive de intensitate.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL DE
RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII
Sub acest mecanisme ale principiului de recrutare conform dimensiunii
asigură faptul că pragul înalt, specific unităților motorii rapide, nu este atins
decât în condiții specifice.

ÎNTÂRZIEREA OBOSELII ÎN ASOCIEREA EFORTULUI SUB MAXIMAL

Cu toate acestea, în asocierea acțiunilor de anduranță, unitățile motorii cu o

crescută capacitate aerobă pot fi recrutate alternativ pentru a atinge nivelul
de forță necesar musculaturii active, ceea ce poartă denumirea și de:

RECRUTARE ASIMETRICĂ
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL DE
RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII
Recrutarea asimetrică asigură desfășurarea unui proces ciclic, prin care
recrutarea fibrelor musculare este realizată alternativ, asigurând:

ETAPE DE ODIHNĂ și ETAPE DE ACTIVITATE

Proces specific cu rol în întârzierea apariției stadiului de oboseală, specific

probelor de fond sau antrenamentului de forță cu utilizare de greutăți mici.
Cu cât nivelul de forță crește, cu atât ciclul de rotație scade în eficiență prin
creșterea numărului de unități motorii recrutate.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL DE
RECRUTRARE CONFORM DIMENSIUNII
EXCEPȚIILE PRINCIPIULUI DE RECRUTARE CONFORM DIMENSIUNII

Există excepții de la principiul de recrutare conform dimensiunii. Această

excepție apare când timpul necesar pentru recrutarea unităților motorii lente
poate avea un efect negativ, reducând perormanța acțiunilor care necesită
multă forță.

În acest circumstanțe cu totul speciale, față de debutul activității și inițierea

unităților motorii lente, unitățile motorii rapide sunt activate pentru a
permite desfășurarea cu viteză a activității, prin inhibarea unităților motorii
lente, specific în discipline precum: HALTERE, PROBE DE VITEZĂ, ÎNOT
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL TOTUL SAU
NIMIC
Al doilea principiul în reglarea nivelului de forță generat este principiul
biologic totul sau nimic. Această lege face referire la faptul că:

1. Când un nivel prag este atins de către moto neuronul unei unități motorii,
toate fibrele musculare din aceast vor fi activate,
2. Dacă pragul nu este atins, fibrele musculare din unitatea motorie nu se
activează.

Această lege se aplică doar unităților motorii individuale din cadrul unui
mușchi și nu pentru întreaga grupă musculară.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL TOTUL SAU
NIMIC
Activatarea tuturor unităților motorii generează un nivel de forță considerabil
crescut, în comparație cu activarea unei singure unități. În mod similar,
tensiunea generată crește dacă un stimul repetitiv ajunge la nivelul
musculaturii înainte de relaxare.

RECRUTAREA UNITĂȚILOR MOTORII

Fibrele musculare cu producție redusă de forță, activează un număr mic de

unități motorii, pe când acțiunile cu producție crescută de forță, treptat, cresc
numărul de unități motorii recrutate, astfel:

RECRUTAREA UNITĂȚILOR MOTORII DESCRIE PROCESUL DE ADĂUGARE A

UNITĂȚILOR MOTORII CU SCOPUL DE A CREȘTE PUTEREA GENERATĂ
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL TOTUL SAU
NIMIC
Recrutarea fibrelor musculare, este descrisă precum:

1. Recrutare spațială, se referă la activarea unităților motorii încât să

producă mai mult forță. Unități motorii mari și unități motorii mici se
contractă până când toate fibrele musculare, dintr-un singur mușchi, sunt
activate

2. Recrutare temporală, se referă la stimulări consecutive a unității motore

de la nivelul neuronului motor, ce cauzează descărcarea frecventă,
respectiv fuziunea temporală cu scopul de a crește raportul de forță
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL TOTUL SAU
NIMIC – RECRUTARE SPAȚIALĂ
Gradarea nivelului de forță dezvoltat de un mușchi poate fi atins prin controlul
forței produse prin unități motorii individuale, ceea ce poartă denumirea de
activitate:
SUMATIVĂ, ceea ce reprezintă produsul vitezei la care potențialul de acțiune este
generat de un moto neuron pentru a stimula unitățile motorii. O unitate motorie
răspunde la un singur implus nervos (potențial de acțiune) prin producția unei
singure:
SECUSE
O secusă reprezintă o perioadă scurt de activitate musculară, cu producere de forță,
urmată de relaxarea unității motorie. Când două impulsuri conduse de un axon
ating nivelul fibrei musculare, cu un interval scurt între ele, al doilea impuls este
vizibil înainte finalizării etapei de relaxare, specifice primul impuls. Drept urmare,
prima secusă, realizează o acțiune sumatică cu a doua secusă producând mai multă
putere.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – PRINCIPIUL TOTUL SAU
NIMIC– RECRUTARE SPAȚIALĂ
Calitatea neuronilor de a varia ritmul de generare al potențialului de acțiune se
referă la
CODIFICAREA RATEI IMPULSURILOR

La rate crescute ale potențialului de activare, rata sumativă crește până când
impulsurile apar la o frecvență atât de crescută încât secusele rezultate, sunt
sumate sau fuzionate, și nu poate fi observată o perioadă de relaxare între fiecare
dintre ele. Activitatea sumativă completă reprezintă forța maximă pe care o unitate
motorie o poată dezvolta și poartă denumirea de:
TETANUS

Capacitatea de a varia producția de forță reprezintă o proprietate importantă în

performanța și tehnica individuală, pornind de la discipline bazate pe forță, până la
disciplinele ce necesită un raport scăzut de forțe
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CARACTERISTICI CU PRIVIRE
LA GENERAREA TENSIUNII
FATICABILITATE NEUROMUSCULARĂ

Faticabilitatea reprezintă scăderea în tensiunea musculară sau în capacitatea

de a produce forță în asocierea unei stimulări repetate, pe parcursul unei
anumite perioade de timp. Astfel, rezistența la faticabilitate reprezintă o
calitate importantă care diferențiază tipul unitățiilor motorii.

În continuare, se descriu patru factori care reduc capacitatea musculaturii

scheletice în a genera forță
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – CARACTERISTICI CU PRIVIRE
LA GENERAREA TENSIUNII
1. Epuizarea mediatorului chimic secretat de către celulele imune,
2. Reducerea conținutului în glicogen din musculatură activă în asocierea
unui efort fizic de durată medie-lungă. Acest tip de manifestare apare în
ciuda unui conținut crescut în O2 și acizi grași pentru regenerarea
moleculelor ATP prin căile metabolismului aerob. Astfel, reducerea
fosfocreatinei, alături de polul ATP, acompaniază faza de oboseară în
asocierea efortului de tip sub maximal.
3. Reducerea raportului O2 și creșterea producției de La, asociate oboselii pe
parcursul unui efort de durată scurtă-medie, intensitate maximală.
Creșterea H+ în musculatură activă produce dezechilibru în mediul
intracelular și în procesul energetic,
4. Solicitare neuromusculară, ceea ce nu permite potențialului de acțiune să
traverseze între motoneuron și fibră musculară.
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – ADAPTAREA NEURALĂ LA
EXERCIȚIU FIZIC
Adaptarea antrenamentului la acțiunea sistemului nervos poate îmbunătății
performanța sportivă. Aceasă ipoteză este susținută de evaluare prin:

METODA DE SUPRAFAȚĂ EMG (ELECTROMIOGRAFIE),

Utilă spre măsurarea activității electrice din musculatura scheletică. Utilizând

această metodă, următoare forme de adaptare și îmbunătățire a performanței au
fost observate:

1. Antrenamentul cu rezistenta externa a redus gradul de activare al fibrei

musculare, în raport cu nivelul de forță generat,
2. Creșterea transmiterii neurale la nivelul musculaturii scheletice, asociată și cu
îmbunătățirea forței
FIZIOLOGIA UNITĂȚII MOTORIE – ADAPTAREA NEURALĂ LA
EXERCIȚIU FIZIC
3. Antrenamentul de viteză crește excitabilitate moto neuronilor, favorizând
reducerea pragului de activare a unităților motorii, crescând viteza de
conducere a axonilor motori, respectiv rata de codificare a unităților
motorii și rata de producție a forței pentru acele unități motorii,
4. Îmbunătățirea procesului de asincronizare, favorizând etape de odihnă
pentru anumite fibre musculare,
5. Antrenamentul de anduranță crește numărul veziculelelor pre sinamptice
și a receptorilor post sinamtici, favorizând reducerea solicitării și
întârziend solicitarea asociată efortului. Un efect înjumătățit a fost
observat ca urma a efortului de hipertrofie,
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE
Țesuturile musculare sunt adaptate funcției de contracție. Din punct de vedere
chimic, conțin 75% apă, respectiv 20% proteine, respectiv 5% ioni anorganici.
Celula sau fibra musculară prezintă:

1. Unul sau mai mulţi nuclei, după tipul de ţesut muscular,

2. O membrană celulară numită sarcolea,

3. Citoplasmă denumită sarcoplasmă, în interiorul căreia se găsesc organitele

celulare comune şi organitele spe­cifice (contractile) - miofibrilele — apărute în
urma diferen­ţierii şi adaptării celulei față de funcţia de contracţie.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE
Musculatura scheletică acoperă 40-45% din greutatea corporală, fiind alcătuit din
trei substrate:

1. PERMISIUM, mai multe fibre musculare prezintă un înveliș comun cu conținut

în fibre de colagen dense,
2. EPIDIMISIUM, țesut conjuctiv care organizează fibrele sub forma mușchiului ca
organ
3. ENDOMISIUM, țesut conjuctiv cu conținut în vase de sânge și nervi

Respectiv, tendonul
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – VASCULARIZAȚIE

Presiunea O2 în sistemul vascular este redusă în repaus dar crește de până la

10x în condiții de activitate fizică. Activitatea dinamică a musculaturii imprimă
frecvent un consum de oxigen ce poate atinge și 4 L/ min, o dată cu creșterea
sa la nivelul musculaturii scheletice.

Pentru a integra consumul crescut de oxigen, reajustarea patului vascular

permite distribuirea sângelui circulant către musculatura aflată în activitate.
Curgerea sângelui are loc ritmic, ceea ce imprimă:

1. Scăderea fluxului de sânge, pe parcursul contracție,

2. Creșterea fluxului de sânge, pe parcursul relaxării
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – VASCULARIZAȚIE
Sub această formă, densitatea capilară descrie:

1. Necesarul O2,
2. Metabolismul tisular,
3. Necesarul metabolic al fibrelor musculare.

Organizarea spațială a capilarelor diferă. Vasele capilare formează patul capilar, care
debutează cu arteriolele, ce conțin fibre musculare și permit regularizarea fluxului
de sânge și controlul presiunii. Arteriolele suplimentează sânge oxigenat la capilare.
Legătura dintre cele două componente este dată de pre capilare, care conțin un
strat subțire dar incomplet de fibre musculare. La sfârșitul pre capilarelor stratul
muscular se îngustează și formează al doilea sfincter care poate restricționa sângele
către două zone ale rețelei capilare sau temporar, să închidă segmente.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – VASCULARIZAȚIE

În capătul venos al unităților capilare se formează zona post capilară și în

final, venule care conduc sângele în vede mari. Segmentele capilare sunt mici
în musculatura scheletică, iar zona capilară care furnizează sânge la nivelul
fibrei musculare este longitudinală pe traiectul axului lunct al fibrelor.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – VASCULARIZAȚIE

Dilatarea capilarelor realizată într-un timp scurt completează fluxul de sânge

pulsatil, prin prisma unei distribuții preponderente la nivelul musculaturii ce
se află constant în activitate, atingând un raport de:

200 – 500 de capilare

Ce distribuie sânge pe fiecare milimetru pătrat de fibră musculară activă, cu

un număr de până la 4 capilare care intră în contact direct cu fibra musculară
activă, număr care crește în cazul disciplinelor sportive de anduranță.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – VASCULARIZAȚIE

Microcirculația capilară favorizează înlăturarea de la nivelul țesutului activ:

1. Căldurii,
2. Produșilor metabolismului bazal

O rețea bogată a acestor vase de sânge asigură o largă suprafață de schimb

nu doar pentru activitatea metabolismului dar pentru lichide, electrolizi, gaze
sanguine și macromolecule. Creșterea densității capilarelor este specifică în
asocierea acțiunilor aerobe, conduse în prag aerob.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – DISTRIBUȚIA
STRATEGICĂ A MITOCONDRIILOR
Similar celulelor care necesită energie din propriul metabolism, mitocondriile
reprezintă principalii transformatori ai energeiei chimice, necesare
contracției. La nivelul fibrei musculare, mitocondria se poziționează aproape
de miofibrile, unde formează o rețea în jurul benzilor de tip I, ceea ce poartă
denumirea de:

MITOCONDRI INTER FIBRILARĂ

A doua populație a mitocondriei se poziționează sub sarcolemă în imediata

vecinătate a capilarelor care funrizează O2 și diferite resutse energetice,
având denumirea de

MITOCONDRIE SUB SARCOLEMA

FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – TIPURI DE FIBRE

Musculatura scheletică reprezintă o grupare heterogenă a fibrelor musculare,

în care fiecare poate avea proprietăți diferite cu privire la: metabolism, forță
și capabilitate de putere, descrise fiind sub forma:

1. Fibrelor musculare lente (tip I)

2. Fibrelor musculare rapide (tip II)

 CLASIFICARE BAZĂ TEORETICĂ
Bazându-ne pe culoarea fibrei, cu cât există conținut mai mare
Fibre de tip roșii – Fibre
de mioglobină (transport O2) cu atât mai închisă sau mai roșie va
de tip albe
fi culoarea fibrei

Bazându-se pe viteza și forma fibrei musculare în asocierea unor

Fibre rapide – Fibre
stimulări. Fibrele cu activare rapidă au un raport de forțe crescut
lente
și o dată crescut, un raport crescut de oboseală

Lente oxidative, rapide

Bazate pe activitatea metabolismului și caracterizarea oxidativă
oxidative glicolitice,
și glicolitică a enzimelor
rapide glicolitice

Stabilitatea enzimelor de miozină ATP sub diferite condiții ale

Tip I – Tip II
pH-ului
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – ORGANIZAREA
ULTRASTRUCTURALĂ A MUSCULATURII SCHELETICE
Fiecare fibră musculară conține unități fracționale de dimensiune mică care
sunt dispuse paralel cu axul lung al fibrei musculare. Dintre acestea:

1. Miofibrilele, cu diametru de 1 µm au conținut în miofilamente, ale căror

dispunere este similară, paralelă, cu axul lung al miofibrilelor.

Dintre acestea, miofilamentele alcătuiesc complexul miofibrilar, al cărui

conținut este de 84% componentă proteică:
1. Filamente de actină,
2. Filamente de miozină
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – ORGANIZAREA
ULTRASTRUCTURALĂ A MUSCULATURII SCHELETICE
Sarcomerul reprezintă componenta contractilă de bază a musculaturii
scheletică, capabilă să producă forță și să scurteze fibra musculară.
Denumirea de musculatura scheletică provine de la aranjarea filamentelor
proteice în sarcomerul muscular:

1. Aspect striat,

2. Aspect dungat.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – ORGANIZAREA
ULTRASTRUCTURALĂ A MUSCULATURII SCHELETICE
În fiecare capăt sarcomerul deține liniile de tip Z. În continuare, în repaus, se
pot evidenția două zone ușoare la nivelul fiecărui sarcomer:

1. Zona de tip H, în mijlocul sarcomerului, ce conține filamente de miozină,

nu și actină
2. Benzi de tip I, localizate la ambele capete ale sarcomerului, care conține
doar filamente de actină.

Acest două zone apar deschise în comparație cu benzile de tip A, care conțin
filamente de actină și miozină suprapuse. Astfel, benzile de tip A reprezintă
lungimea filmanetelor de miozină, pe când liniile de tip M, găsite în mijlocul
zonei H, sunt importante pentru că mențin filamentele de miozină în poziție.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – ORGANIZAREA
ULTRASTRUCTURALĂ A MUSCULATURII SCHELETICE
Pe măsură ce sarcomerul își reduce din lungime, filamentele de actină trec
peste filamentele de miozină. Această acțiune face ca zona H să dispară,
datorită deplasării filamentelor de actină în interior și totodată oferind un
aspect întunecat.

Benzile de tip I devin mai subțiri de îndată ce filamente de actină și miozină se

suprapun, aducând miozina în benzile de tip I, pe măsură ce liniile Z se
aproprie spre zona finală a filamentelor de miozinp. Când sarcomerul se
relaxează și revine la forma normală, zona H și benzile I revin la forma și la
imaginea inițială, prin reducerea suprapunerii dintre actină și miozină.
Lungimea benzinlor A nu se modifică ceea ce indică faptul că lungimea
filamentelor de miozină nu se schimbă pe parcursul procesului de scurtare și
revenire la lungimea de repaus, când fibrele se relaxează. Similar și la actină.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – ORGANIZAREA
ULTRASTRUCTURALĂ A MUSCULATURII SCHELETICE

Astfel încât filamentele de actină și filamentele de miozină să treacă una pe

lângă cealaltă, structura moleculară trebuie să le permită interacțiunea, și
într-o anumită măsura, o forță care favorizează cuplarea lor.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – ORGANIZAREA
ULTRASTRUCTURALĂ A MUSCULATURII SCHELETICE
FILAMENTELE DE ACTINĂ

Sunt alcătuite din două molecule de actină de tip helicoidal, atașate liniilor Z.

Fiecare moleculă de actină deține o zonă activă, poziționate în locația unde

capul trecerii miozinei poate fi legat de filamentele de activă, necesar în
scurtarea musculaturii. De-a lungul filamentelor de actină, se regăsesc
proteinele reglatoare:
1. Filamentele de tropomiozină,
2. Filamentele de troponină.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – ORGANIZAREA
ULTRASTRUCTURALĂ A MUSCULATURII SCHELETICE
Troponina este alcătuit din trei proteine subunități proteice reglatoare:

Tropinina I, are afinitate crescută pentru actină și leagă complexul de

troponina-tropomiozina la nivelul moleculelor de actină.
Troponina T, are afinitate crescută pentru tropomiozină și ține troponina la
nivelul moleculei de tropomiozină,
Troponina C, are afinitate crescută pentru ionii de claciu, reprezentând
stimulului din fibra musculară care induce activarea musculaturii, prin
expunerea moleculelor de actină.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – ORGANIZAREA
ULTRASTRUCTURALĂ A MUSCULATURII SCHELETICE
FILAMENTELE DE MIOZINĂ

Fiecare moleculă de miozină are:

1. Cap globular,
2. Un punct de pivotare,
3. Coadă fibroasă

Punțile de trecere sunt alcăuite din două molecule de miozină, capul globular este
alcătuit din enzime – miozină ATP ază. Astfel, puntea de trecere reprezintă partea
care va interacționa cu actina și va dezvolta forță pentru a suprapune filamentele
de actină peste alte filamente de miozină.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – TEORIA DE LA BAZA
CONTRACȚIEI MUSCULATURII SCHELETICE
TEORIA FILAMENTULUI GLISANT

Esența aestei teorii propune exista unor modificări în lungimea musculaturii,

indusă de glisarea filamentului de actină peste filamentul de miozină pentru a
produce forță, fără o modificare a lungimii acest filamente.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – TEORIA DE LA BAZA
CONTRACȚIEI MUSCULATURII SCHELETICE
TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – TRANSMITEREA IMPULSULUI

Impulsul electric, detectat pentru prima dată la nivelul joncțiunii

neuromusculare, se distribuie la nivelul membranei fibrei musculare, sau
sarcolemă, la nivel tubulilor T, care penetrează la nivelul fibrelor musculare,
inclusiv la nivelul:

RETICULUI SARCOPLASMIC

Reprezintă o structură de legătură care înconjoară fiecare miofibrilă și

acționează precum un depozit pentru ionii de Ca++. Când impulsul electric
traversează tubulii T, excită proteinele numite receptori dihidropiridine,
sensibili la modificările de voltaj.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – TEORIA DE LA BAZA
CONTRACȚIEI MUSCULATURII SCHELETICE
TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – TRANSMITEREA IMPULSULUI

Ca urmare a acestei unde de excitație, senzorii sensibili la modificările de

voltaj interacționează cu receptorii de tip ryanodine, localizați la nivelul
membranei reticulului sarcoplasmic.

Acești receptori reprezintă canale, care când sunt stimulate de senzorii

senibili de voltaj, se deschis favorizând eliberarea ionilor de Ca++ de la nivelul
reticului sarcoplasmic la nivelul citosolului fibrei musculare
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – TEORIA DE LA BAZA
CONTRACȚIEI MUSCULATURII SCHELETICE
TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – DESCOPERIREA PUNCTELOR DE LEGARE

Ca++ eliberat este cuplat cu troponina de tip C, subunitate a complexului

proteic troponină, ce favorizează modificarea conformațională a
tropomiozinei și expunerea zonelor active ale actinei, ceea ce favorizează
legarea capului de miozină și crearea:

PUNCTULUI DE TRECERE ACTINĂ – MIOZINĂ

Care se află la baza scurtării fibrei musculare și a producției de forță

FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – TEORIA DE LA BAZA
CONTRACȚIEI MUSCULATURII SCHELETICE
TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – INTERACȚIUNEA FILAMENTELOR DE
ACTINĂ ȘI MIOZINĂ

Actina împreună cu miozina formează complexul:

ACTOMIOZINĂ

Prin care, capul miozinei trage filamentul de actină spre centrul sarcomerului,
producând forță, prin aproprierea liniilor de tip Z. În acest proces moleculele
de Adenozintrifosfat (ATP) vor avea un rol important. Astfel, pentru detașarea
capului de legătura activă, o moleculă de ATP se leagă de formațiunea de
miozină, dezlegând complexul de actomiozină. ATP aza miozinei, regăsită pe
puntea de legare hidrolizează ATP, iar energia este utilizată din nou pentru a
lega capul miozinei asupra actinei, apropiind liniile Z.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – TEORIA DE LA BAZA
CONTRACȚIEI MUSCULATURII SCHELETICE
TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – INTERACȚIUNEA FILAMENTELOR DE
ACTINĂ ȘI MIOZINĂ

Moleculele de ADP și fosfat anorganic format din degradarea moleculelor ATP

rămân legate de capul miozinei, ceea ce favorizează crearea unei noi legături
între filamentele de actină și filamentele de miozină.

Acest ciclu este repetat până când fibra musculară nu este excitată de
sistemul nervos, ceea ce înseamnă că nu se eliberează Ca++ de la nivelul
reticulului sarcoplasmic, permițând pompei să reducă concentrația de Ca++ la
valoarea de repaus, prin depozitarea lui la nivelul reticulului sarcoplasmic.
Troponina C se inactivează, tropomiozina acoperă suprafața activă a actinei și
legătura actină – miozina nu mai poate fi realizată.
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – TEORIA DE LA BAZA
CONTRACȚIEI MUSCULATURII SCHELETICE
TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – REVENIREA LA LUNGIMEA DE REPAUS A
FIBREI MUSCULARE

Legătura dintre actină și miozină favorizează scurtarea fibrei. Astfel, revenirea

la forma inițială, de repaus, nu poate fi realizată liberă. Motiv pentru care,
revenirea la forma de repaus presupune implicarea unei forțe externe,
precum:

1. Gravitatea,
2. Mușchi antagonist
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – CAPACITATEA DE A
PRODUCE FORȚĂ
Datorită capacității sale în generarea de forță, musculatura scheletică
probabil ilustrează cel mai important rol în performanța individuală pe
parcursul activității fizice.

TIPURI DE CONTRACȚII MUSCULARE

Când musculatura este activă, poate genera forță, se poate scurta, poarte
rămâne la aceași lungime, cunoscute și sub forma de:
1. Concentric,
2. Isometric
3. Excentric
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – CAPACITATEA DE A
PRODUCE FORȚĂ
Datorită capacității sale în generarea de forță, musculatura scheletică
probabil ilustrează cel mai important rol în performanța individuală pe
parcursul activității fizice.

TIPURI DE CONTRACȚII MUSCULARE

Când musculatura este activă, poate genera forță, se poate scurta, poarte
rămâne la aceași lungime, cunoscute și sub forma de:
1. Concentric,
2. Isometric
3. Excentric
FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – CAPACITATEA DE A
PRODUCE FORȚĂ
Datorită capacității sale în generarea de forță, musculatura scheletică
probabil ilustrează cel mai important rol în performanța individuală pe
parcursul activității fizice.

TIPURI DE CONTRACȚII MUSCULARE

Când musculatura este activă, poate genera forță, se poate scurta, poarte
rămâne la aceași lungime, cunoscute și sub forma de:
1. Concentric,
2. Isometric
3. Excentric