Excitabilitatea

Rolul canalelor de sodiu și potasiu

 Excitabilitatea
 Depolarizarea și
repolarizarea se
realizează datorită
deschiderii și închiderii
canalelor de Na+ și K+
 Excitabilitatea
 Canalele ionice sunt
proteine care străbat
membrana,
 Au permeabilitate
selectivă
 Prezintă bariere sau
porți care închid sau
deschid canalele
 Excitabilitatea
canalele de Na+
 Au suprafața internă
puternic încărcată
negativ
 Au o barieră, numită
de activare, situată pe
fața extracelulară
 Pe fața intracelulară au
o barieră de inactivare
 Excitabilitatea
canalele de Na+
 La PR de -90mV bariera
de activare este închisă și
cea de inactivare este
deschisă
 În cazul depolarizării, de la
-90mV la -50mV se
modifică conformația
proteinei și canalul se
deschide
 La valoarea potențialului
de vârf se închid canalele
 Excitabilitatea
canalele de K+
 Nu au încărcare electrică
 Au o singură barieră,
situată pe fața intracelulară
a memebranei
 Depolarizarea celulei
determină o modificare
conformațională a barierei,
cu deschiderea ei și
difuziunea K+ spre exterior
 Excitabilitatea
 K+ trece în lichidul
extracelular și restabilește
echilibrul electric
 Ieșirea K+ nu readuce
imediat potențialul la
valoarea de repaus,
 După potențialul de vârf
urmează
postdepolarizarea sau post
potențialul negativ
 Posthiperpolarizarea sau
postpotențialul pozitiv se
caracterizează prin
acumularea de Na+ și K+
 Excitabilitatea
 Faza de posthiperpolarizare sau postpotențialul
pozitiv se explică prin intervenția activă a
pompelor de Na+
 PA se supune legii ”tot sau nimic”, adică un stimul
supraliminal, indiferent de intensitate nu poate
depăși depolarizarea de cca 115mV (de la -70mV
la +45mV)
 Transmiterea rapidă a mesajelor nervoase, pe
distanțe mari, cu viteză constantă, fără pierdere de
amplitudine, se face prin potențialele de acțiune
 Neuronul periferic

Variațiile excitabilității
1. Fenomenul de acomodare, aplicarea
unui stimul cu intensitate progresivă
2. Perioada refractară absolută și relativă
 PRA și PRR
 Perioada refractară
absolută (PRA) este
perioada de
depolarizare a PA
 Perioada refractară
relativă este în timpul
repolarizării. Crește
pragul de excitabilitate
și PA au amplitudine
mică
 Variațiile excitabilității
 În funcție de frecvența stimulilor. Dacă stimulul
aplicat asupra țesutul viu depășește capacitatea
de a genera sau transmite impulsuri, excitația nu
se mai produce
 Numărul maxim de stimuli ce pot fi generați de un
țesut viu pe unitatea de timp se numește
mobilitate funcțională sau labilitate funcțională
 Un stimul care depășește mobilitatea funcțională
nu determină excitație, ci o stare numită parabioză
 Măsurarea excitabilității țesuturilor
 Reobaza este intensitatea minimă a curentului
care produce excitația într-un timp nedefinit,
 Timpul util este durata în care un curent de o
reobază produce excitația,
 Cronaxia reprezintă timpul în care un curent de 2
reobaze produce excitația
 Determinarea cronaxiei este metoda de elecție
pentru stabilirea excitabilității țesuturilor.
 Conductibilitatea
 Proprietatea
neuronului de a
transmite impulsuri
 În fibrele amielinice
conducerea se face
din aproape în
aproape prin curenți
Herman
 Conducerea PA prin fibrele
amielinice
 Se face pas cu pas, de la
canalele ionice pe care
acționează stimulul spre
canalele învecinate,
transmiterea se face în
ambele sensuri, pentru că
este un fragment de axon,
în circuitele neuronale,
transmiterea se face într-
un singur sens, datorită
existenței sinapselor
Conducerea impulsului în fibrele
mielinice
 Conducerea în fibrele mielinice
 Fibrele mielinice au o conductibilitate mai mare
datorită tecii de mielină,
 Conducerea se face saltator de la o strangulație
Ranvier la alta,
 În zona strangulației permeabilitatea membranei
este mai mare decât în fibrele amielinice,
 Înafara strangulațiilor membrana este
impermeabilă, datorită mielinei care are rol izolator
 În zona strangulațiilor sunt de 100 de ori mai multe
canale de Na+ decât în fibrele amielinice,
 Conducerea în fibrele mielinice
 În zona strangulațiilor
Ranvier sunt 2000-12000
canale de Na+
 PA generat se transmite
atât prin lichidul
extracelular cât și prin
axoplasmă
 În zona nodulilor
conducerea este încetinită,
deoarece PA trebuie să
atingă un anumit prag
pentru a produce excitația
 Conducerea în fibrele mielinice
 Depolarizarea în zona unei strangulații este
de cel puțin 100mV
 În timpul transmiterii potențialului de 100mV
de la o strangulație la alta, se reduce la
jumătate, 50mV
 Pentru următoarea strangulație, a 3-a,
ajunge la 25mV, dar rămâne suficient de
puternică pentru depolarizare,
 Conducerea în fibrele mielinice
 Avantajele conducerii saltatorii:
1. De 50 de ori mai rapidă decât în fibrele
amielinice,
2. Consum redus de energie, deoarece se
depolarizează numai zona strangulației, iar
pierderile de ioni sunt de sute de ori mai
mici
 Legile conductibilității
1. Integralitatea neuronului
2. Conducerea izolată
3. Conducerea indiferentă
4. Conducerea nedecremențială
 Clasificarea fibrelor nervoase în
funcție de viteza de conducere
 Fibre mielinice A:
 Sunt clasificate în funcție
de grosime în α, ß, γ și δ
 Au diametru care variază
de la 1-20microni, iar
viteza de la 5-120m/s
 Fibrele sunt atașate
motoneuronilor și
proprioceptorilor
 Clasificarea fibrelor nervoase în
funcție de viteza de conducere
 Fibrele B:
 Sunt preganglionare
vegetative
 Fibrele C:
 Sunt amielinice
 Formează fibrele
postganglionare
vegetative și nervii
senzitivi ce conduc
durerea
 Degenerescența și regenerarea
fibrelor nervoase
 Degenerescența fibrei nervoase și uneori și
a corpului celular apare la secționarea unei
prelungiri neuronale (întreruperea legăturii ei
cu pericarionul)
 După secționare, când capetele rămân în
contact, prelungirea nervoasă continuă să
mai transmită impulsuri, un număr de zile, în
funcție de specie,
 Degenerescența și regenerarea
fibrelor nervoase
 După secționare, la scurt timp, cilindraxul
porțiunii de fibră nervoasă detașată de
corpul celular, se tumefiază, teaca de
mielină se fragmentează în granule,
 Mielina este degradată de enzimele
secretate de macrofage și de celulele
Schwann,
 Fragmentele de axoplasmă și granulele de
mielină sunt îndepărtate de macrofage
 Degenerescența și regenerarea
fibrelor nervoase
 Între ziua a 8-a și a 32-a după secționare, mielina
dispare treptat, iar celulele Schwann și
macrofagele se înmulțesc,
 Fibra nervoasă atașată pericarionului poate suferi
aceleași modificări
 În corpul celular pot să apară procese de
tumefacție, fragmentare a ap. Golgi, sau
dezintegrare a corpusculilor Nissl
 În final apare atrofia celulară
 Aceste fenomene reprezintă degenerescența
retrogradă
 Degenerescența și regenerarea
fibrelor nervoase
 Fenomenul de
degenerescență a fost
descris de Waller în
1850 de aceea se mai
numește și
degenerescență
valeriană
 Degenerescența și regenerarea
fibrelor nervoase
 Regenerarea reprezintă fenomenul de
creștere al fibrei nervoase atașate
pericarionului în direcția fibrei nervoase
deteșate
 Capătul central al axonului începe să
înmugurească, formându-se aprox. 50 de
ramuri
 1 mugure intră în teaca lui Schwann golită,
din segmentul periferic,
 Degenerescența și regenerarea
fibrelor nervoase
 Creșterea fibrelor nervoase se face foarte lent,
aprox. 2mm/24ore,
 Fibrele care nu au teacă Schwann nu regenerează
 Dacă distanța între capetele secționate este mai
mare de 3mm, prelungirea care crește nu intră în
tubul format de teaca Schwann, se încolăcește și
dă naștere unei formațiuni cu aspect de tumoră,
neurom
 În SNC, fibrele nervoase sunt lipsite de teacă
Schwann și de aceea nu regenerează
 Degenerescența și regenerarea
fibrelor nervoase
 Pentru creșterea și menținerea neuronilor
simpatici și a unor neuroni senzitivi este necesar
un factor de creștere, de natură proteică, care se
găsește în plasmă și alte țesuturi
 Acest factor de creștere este un dimer, format din
2 subunități α, 2 ß și 2 γ
 Subunitatea ß are proprietatea de a stimula
creșterea nervilor, iar subunitatea α are o activitate
similară tripsinei
 Factorul de creștere neuronală
 Terminațiile nervoase captează factorul de
creștere și îl transportă retrograd spre
corpul celular
 Serul imun față de factorul de creștere a
nervilor, administrat la animalele nou-
născute, determină dispariția totală a
ganglionilor simpatici, imunosimpatectomie
 Actul reflex
 Reflexul reprezintă reacția de răspuns
involuntară și inconștientă, apărută la
aplicarea unui stimul asupra unei zone
receptoare
 La această reacție participă sistemul nervos
 Baza anatomică a reflexului este arcul
reflex, format din 5 elemente: receptorul,
calea aferentă, centrul nervos, calea
eferentă și efectorul
 Actul reflex
 Receptorii sunt reprezentați de terminațiile
nervoase libere sau specializate
 Căile aferente sunt formate din fibre nervoase
senzitive, au neuronii de origine în ganglionii
spinali sau în ganglionii nervilor cranieni
corespunzători celor spinali
 Centrii nervoși sunt în măduva spinării sau în
etajele suprajacente
 Calea eferentăeste formată din fibre nervoase
somatice sau vegetative
 Efectorul este mușchiul sau o glandă
 Receptorii
 Receptorii senzitivi transformă diferitele
forme ale variațiilor de energie din mediul
extern în semnale nervoase
 În receptori are loc o codificare a informației
 Structural, receptorii sunt terminații
nervoase libere sau aparate specializate
 Se clasifică în exteroceptori și interoceptori,
clasificare veche
 Receptorii
 Clasificarea nouă este
după natura energiei
care îi influențează:
 Mecanoreceptorii,
tactili, auditivi,
baroreceptorii
 Termoreceptorii
 Receptorii
electromagnetici
(vizuali)
 Receptorii
 Chemoreceptorii, (sensibili la modificări
chimice), sunt olfactivi, gustativi, sau diferiți
receptori localizați pe traiectul arborelui
circulator (glomusul sinocarotidian, aortic,
detectează variațiile concentrației de O2)
 Algoreceptorii sau nociceptorii sunt activați
de stimulii dureroși
 Studiul receptorilor
 S-a efectuat pe
corpusculul Vater-
Pacini,
 Fibra din interior are
diam de 2ɥm
 Capătul este amielinic,
iar prima strangulație
Ranvier începe din
interiorul corpusculului
 Studiul receptorilor
 În porțiunea amielinică a fibrei, sub influența
stimulului, apare o modificare a potențialului de
repaus, proporțională cu intensitatea stimulului
 Reacția de răspuns a receptorului nu este conform
legii ”tot sau nimic”
 Cu cât presiune exercitată asupra receptorului
crește, cu atât se amplifică depolarizarea în
corpuscul, până ajunge la 100mV
 Această variație de potențial electric apărută în
receptor sub acțiunea stimulului se numește
potențial receptor
 Studiul receptorilor
 Presiune aplicată determină o deformare a
terminațiilor nervoase, cu deschiderea
canalelor pentru Na+ și Na+ pătrunde în
interiorul fibrei
 Cu cât presiunea exercitată este mai mare
cu atât pătrunde mai mult Na+
 Codificarea informației la nivelul
receptorului
 Receptorul are rol de traductor, de
transformare a energiei din mediul exterior
în semnal nervos electric
 Potențialele propagate în nervul aferent sunt
cu atât mai frecvente cu cât potențialul
receptor este mai mare
 Receptorul codifică informația prin
modularea frecvenței
 Codificarea informației la nivelul
receptorului
 Stimulii slabi dau
naștere la impulsuri
rare în nerv, stimulii
puternici dau naștere
la impulsuri frecvente
 Creșterea potențialului
generator nu modifică
amploarea PA din ci
frecvența lui
 Codificarea informației la nivelul
receptorului
 Modificările de potențial din receptor, cele
care ating 10mV sunt transmise de-a lungul
fibrei,
 Transmiterea depinde de diferența de
potențial dintre prima strangulație Ranvier și
receptor
 Dacă se comprimă sau se anesteziază
prima strangulație potențialul generator din
receptor nu se transmite
 Codificarea informației la nivelul
receptorului
 Potențialul generator
care se transmite prin
nerv reprezintă PA sau
potențialul propagat
 Intensitatea stimulului
se apreciază la nivelul
creierului din frecvența
PA și din variația
numărului de receptori
activați
 Adaptarea receptorilor
 Rărirea sau dispariția PA din nervul aferent
reprezintă fenomenul de adaptare
 Receptorul olfactiv
 Stimularea unui nerv cu cuernt continuu
 Receptorii care se adaptează rapid se
numesc receptori fazici
 Adaptarea receptorilor
 Receptorii tonici
 Algoreceptorii, receptorii ptr. frig
baroreceptorii, fusurile neuromusculare
 Ac recep inform constant creierul asupra
stării organism și asupra relațiilor sale cu
mediul înconjurător
 Adaptarea receptorilor
 Importanța acestor reacții ptr receptorii tonici
 Fenomenul de adaptare nu este sinonim cu
oboseala receptorului,
 Stimulii puternici, variațiile bruște
 Receptorii fazici, cei tactili
 Centrul nervos al arcului reflex
 Este format din
sinapsa neuronului
senzitiv cu cel motor
 Poate fi o singură
sinapsă, sau dacă
intervin neuronii
intercalari sinapsa este
multiplă
 Sinapsa
 Legătura dintre 2
neuroni a fost
denumită astfel de
Sherrington în 1897
 Prezenț
 Sinapsa
 Există mai multe tipuri morfol de sinapse
descrise cu microsc. elec:
1. În nervii vegetativi, terminații subțiri care
aderă de celulele cu care vin în contact
2. Butonii sinaptici, terminații îngroșate
asemănătoare unei măciuci
3. Terminații asemănătoare unei cupe, cele
din hipocamp
 Sinapsa
 Localizarea sinapsei
poate fi pe corpul
neuronal (sinapsă axo-
somatică), pe dendrite
(sinapsă axo-
dendritică) sau pe
axon (sinapsă axo-
axonică)
 Butonul sinaptic
 Zona presinaptică. În
apropierea butonului
sinaptic fibra nervoasă
își pierde teaca de
mielină
 În butonul terminal
sunt mitocondrii,
vezicule și un
mănunchi de proteine
filamentoase
 Sinapsa
 Fanta sinaptică
 Membrana postsinaptică
nu are vezicule, dar are un
strat de particule foarte
fine cu rol în menținerea și
renovarea receptorilor din
membrana postsinaptică
 Nr butonilor terminali este
variabil, de la 1 la mii, în
funcție de zonele SNC
 Funcționarea sinapsei
 Impulsul nervos ajunge la butonul sinaptic
ca o undă de depolarizare
 Se deschid can de Ca++ din membrana
presinaptică,
 Intrarea CA++ determ atașarea vezic de
Mch cu evacuarea Mch prin exocitoză
 Sinapsina I este o prot filam pe care se
atașează vezic presinap
 Funcționarea sinapsei
 Creșterea Ca++ ic
formează cx Ca-
calmodulină,
 Acest cx activează
proteinkinaza II
 Enzima determ fosforilarea
sinapsinei I, ceea ce
diminuează fixarea
veziculele cu Mch
 Evacuarea Mch este
proporț cu influxul de Ca++
 Funcționarea sinapsei
 Mch se fixează pe recep de pe membr
postsinaptică
 Recep sunt prot cu 2 comp:
1. Partea care fixează Mch, situată înafara
membr
2. Partea ionoforă, pătrunde prin membr,
poate fi un canal ionic sau o enzimă, care
activ sist metab ic
 Funcționarea sinapsei
 Prin interacț Mch cu recep postsinap se
modifică permeabilitatea membr postsinapt,
cu depolariz sau hiperpolariz neuronului
 Întârzierea sinaptică, 0,5 msec
 Mch sunt excitatorii,majoritari și ma Ach,
sau inhib, GABA
 Un neuron poate fi excitat de o sinapsă
colinergică și inhib de o sinapsă care elib
GABA sau glicina
Funcționarea sinapsei
 Funcționarea sinapsei
 Sinapsele colinergice conțin în zona
butonului sinaptic o enz ptr sinteza Ach,
acetilcolintransferaza
 Ach este în vezicule, iar cant ei asigură
transmiterea a 10000 de impulsuri nerv
 În fisura sinaptică, pe reticulul de
proteoglicani, se găsește enz care distruge
Ach, colinesteraza
 Funcționarea sinapsei
 Datorită colinesterazei Ach rămâne în
contact cu membr postsinapt 1msec,
suficient ptr declanș unui PA. Nu apare
reexcit neur postsinaptic
 Ach fixată pe rec postsinap determ modif
conform a prot cu desch unui can, prin care
trec ionii poz (Na+, Ca++ sau K+), Cl- nu
 Funcționarea sinapsei
 Dacă PR din zona
presinaptică (-70mV)
scade la valori mp neg,
modif este PPSE, potențial
postsinaptic excitator
 Ptr a declanșa un PA
propagat PPSE trebuie să
atingă o anumită valoare
 Trebuie să se decarce cel
puțin 10% din sinapsele de
pe membr postsinaptică
Formarea PA în sinapsă
 PPSI
 PPSI, potențial
postsinaptic inhibitor,
 Durata este de
20msec, durează 1-
2msec și revine
treptat, în 10-20msec
 Inhib dată de PPSI
este directă sau
postsinaptică
Particularitățile transmiterii sinaptice
 Propagarea transmiterii impulsului nervos se
face intr-un singur sens (veziculele,
receptorii postsinaptici)
 Elib Mch în fanta sinaptică explică
întârzierea sinaptică
 Stim repetitivă a unei sinapse excit, determ
descărcări frecv în neur postsinap, apoi
desc se răresc, oboseala sinaptică,
protecția organ efect
 Cauzele oboselii sinaptice
 Epuizarea Mch
 Inactivarea treptată a rec membr postsinap
 Acum de Ca++ în neur postsinap, din cauza
stim succesivi, (a PA succesive), ac surplus
desch can de K+ cu rol inhib asupra neur
postsinap
 Alte particularități ale transmiterii
sinaptice
 Facilitarea posttetanică, desc succesivă a unor
stim repetitivi și rapid, pe o sinapsă excit, urmată
de o perioadă de repaus, face neuronul
postsinaptic mai reactiv la stim ulteriori,
 Se acum Ca++ în membr presinap, pompa de Ca+
+ este lentă, Ca++ acum se adaugă ef PA și
determ elib unui nr tot mai mare de vezicule cu
Mch
 Acest fen expl memoria de scurtă durată
 Alte particularități ale transmiterii
sinaptice
 Hipoxia oprește transmiterea sinaptică
 Dacă circulația cerebrală se întrerupe 5-10
sec, datorită stării de hipoxie se produce
pierderea conștienței
 Majoritatea anestezicelor își exercită
acțiunea prin intermediul sinapselor, scade
cant de Mch elib sau se elib Mch inhib
 Transmiterea efaptică
 Comunicarea intercelulară
 Curenții extracelulari și PA a cel excitate
 Legătura dintre celulele excitate și lich
extracelular
 Are importanță ptr afecțiunile neurologice
 În nervii periferici și în căile nervoase
centrale este neglijabilă
 Organul efector
 Pentru arcul reflex este un mușchi sau o
glandă
 Mușchii pot fi striați sau netezi, sau pot fi
fibre cu rol în declanșarea mobilității unor
celule sau organite celulare (leucocitele, cilii
unor membr)