GENETICA BACTERIANA

Genetica bacteriana
▪ Ereditatea – însușirea generală biologică a tuturor
viețuitoarelor de a transmite caracterele specifice speciei la
urmași.
▪ Variabilitatea- variațiile caracteristicilor bacteriene
– apariția unor caractere diferite de cele ale genitorilor
de ex. nașterea unor tulpini bacteriene noi:
– virulente .
– rezistente la chimioterapice.
– se adaptează mai bine condițiilor de mediu.
– înlocuiesc bacteriile mai puțin adaptabile.
 Genetica bacteriana
▪ Gena - unitate purtătoare a eredității în organismele
vii, parte din ADN . Un segment al moleculei de ADN
care codifică sinteza unui polipeptid distinct. Există
gene structurale şi funcţionale.
▪ Genom– suma genelor unui organism .
▪ Genotip – totalitatea informației genetice a unui
organism .
▪ Fenotip – suma caracterelor observabile, specifice unui
organism, produse de genotip în interacțiune cu mediul
ambiant.
 Genetica bacteriana

▪ Variabilitatea caracterelor bacteriene poate fi divizată în 2

categorii:
▪ a) - fenotipice: ex.: bacilul difteric are forma
cocoidă pe medii cu telurit şi forma baciliară în absenţa
teluritului.
▪ b) - genotipice: ex.:câştigarea rezistentei la
antibiotice.
 Suportul ereditatii
▪ reprezentat de ADN .
▪ se transmite la descendenți – fără modificări
genetice.
▪ toți descendenții bacteriei vor fi identici între ei
și identici cu bacteria mamă – cu modificări genetice
▪ încorporarea unui fragment de material genetic
exogen =(recombinare genetică).
▪ mutație spontană sau indusă – adăugarea, pierderea,
substituirea sau inversarea ordinii unor baze
 ADN

▪ macromoleculă formată din 2 catene polinucleotidice antiparalele și

complementare, răsucite în dublu helix.
▪ catenele unite prin punți de hidrogen între bazele azotate opuse
▪ - 4 perechi de baze azotate
- A, G purine A – adenina G – guanina
- C, T pirimidine T - timina C - citozina
complementare: A – T, G – C, legate pe un schelet ribozofosfatic.
▪ - Are o structură dublu catenară antiparalelă.
- Fiecare aminoacid e codificat de către un triplet din 3 baze azotate
denumit codon.
 ADN

▪ Funcțiile ADN
▪ – depozitarea informației genetice.
▪ – replicarea.
▪ – transcrierea și traducerea genetică .
▪ – protejarea materialului genetic propriu.
▪ – reglarea activității celulare.
▪ – controlul activității celulare.
 ADN

▪ Replicarea ADN =sinteza unor noi molecule,

identice.
▪ Replicarea ADN se face pe propria matriţă, prin
intermediul ADN polimerazelor I, II, III (mai ales
III).
 Elemente genetice la bacterii

Ereditate bacteriană:
 cromozomială - asigurată de cromozomul bacterian
 extracromozomială - prin: plasmide, bacteriofagi,
etc.
▪Repliconii bacterieni (cromozomul, plasmidele,
bacteriofagii) au capacitatea de a se autoreplica
(de a se transmite în copii identice la celulele
fiice).
 Repliconul

▪ Repliconul este o moleculă dublu catenară circular

covalentă cu 2 locusuri de reglare a replicării:
▪ - locus iniţiator
▪ - locus replicator.
▪ Repliconul este ataşat prin locusul ORI la un
situs mezozomal, pentru a se coordona replicarea
repliconului cu diviziunea celulară.
▪ Locusul ORI reprezintă originea replicării.
 Cromozomul bacterian

▪ - Structură închisă circular covalent, structura

hiperhelicoidală GM  N x 109 daltoni, conţine informaţia genetică
pentru sinteza a 5000 molecule proteice diferite.
▪ - Conţine un număr haploid de cromozomi (1 N)
▪ - Structură foarte dinamică (prezintă formaţiuni lobulare şi
anse, cu dinamism asigurat de către 2 enzime) :
▪ - topoizomeraza - creşte încărcătura negativă a structurii
hiperheli-coidale
▪ - giraza - scade încărcătura negativă a structurii
hiperhelicoidale.
▪ - Genele sunt plasate linear în cromozom.
 Plasmidele

- Repliconi (elemente genetice extracromozomiale)

purtătoare ale unor informaţii ereditare neesenţiale
pentru supravieţuirea bacteriilor.
- Sunt molecule de ADN dublu catenar, închise circular
covalent, care pot exista:
- în stare liberă în celula bacteriană sau
- integrate în cromozomul bacterian
Acest comportament se numeşte comportament epizomal.
Plasmidele se pot denumi şi epizomi.
Plasmidele
 Clasificarea plasmidelor
▪
Dupa marime
▪ - plasmide mici (neconjugante)
- conţin până la 10 gene
- nu se autotransferă (sunt neconjugante)
- au 30 - 100 copii într-o celulă bacteriană
- au replicare relaxată (independentă de
replicarea cromozomului bacterian)
 Clasificarea plasmidelor

- plasmide mari (conjugante)

- sunt mari (au peste 100 gene)
- sunt autotransferabile prin conjugare
bacteriană (de tip : F, R, Col.)
- au operonul TRA (de transfer). Operonul
este un complex de gene necesare pentru autotransferul
plasmidei.
- au o replicare stringentă (dependentă de
replicarea cromozomului bacterian).
 Clasificarea plasmidelor

 După informaţia genetică conţinută, plasmidele pot fi:

- plasmide F - de fertilitate
- plasmide R - de rezistenţă la antibiotice şi
chimioterapice
- plasmide Col - de sinteza a colicinelor, piocinelor
etc.
 Clasificarea plasmidelor
- plasmide de rezistenţă la metale grele (folosite ca
dezinfectante). Exemplu: plasmida 01258 - la Staphylococcus
aureus
- plasmide ce imprimă noi proprietăţi metabolice. Exemplu:
fixare de azot la enterobacterii.
- plasmide ce codifică factori de patogenitate:exemple: -
-plasmida Ent-la E. Coli (şi alte enterobacterii)
-plasmide de aderenţă la smalţul dentar, la Streptococcus
mutans.
-plasmide producătoare de hemolizină, la Shigella dysenteriae.
 Genomul fagic - bacteriofagii

- Sunt virusuri care parazitează bacteriile

- Sunt structuri de tip cap - coadă:
“Capul” : - Capsida proteică ce
înveleşte acidul nucleic (ADN sau ARN)
“Coada” : - o proteină contractilă -
ce reprezintă un canal de injectare al
materialului genetic al BF în celula gazdă
- prezintă o placă cu
microfilamente cu rol de ataşare pe celula
bacteriană
 Genomul fagic - bacteriofagii

 ciclul litic
▪ - genomul fagic se înmulţeşte vegetativ în celula
bacteriană
▪ - virionii rezultaţi se eliberează prin liza
celulei gazda
▪ - astfel de BF sunt fagii virulenţi de la E. Coli
exemplu: BF T1 - T7.
Genomul fagic - bacteriofagii
 Genomul fagic - bacteriofagii
 ciclul lizogen
▪ - ADN-ul fagic se inseră în cromozom ca regiune genetic
distinctă (sub forma de profag). Celula rezultată este o
celulă “lizogenizată” de către bacteriofagul respectiv.
Celula dobândeşte noi proprietăţi toxice sau metabolice în
urma acestui proces.
- exemplu : BF  de la E. Coli
- astfel de BF sunt fagii temperaţi.
BF temperaţi pot realiza:
- conversia lizogenă
- transfer de material genetic (transducţia).
 Genomul fagic - bacteriofagii

Exemple de toxine bacteriene produse prin conversie

lizogenă:
 toxina bacilului difteric - prin BF tox
 fibrinolizina stafilococică
 eritrotoxina Dick-streptococică
 toxinele Clostridiilor, etc.
 Elemente genetice transpozabile

▪ Secvenţe de inserţie (IS)

▪ - Secvenţele genetice care se pot mobiliza pe aceeaşi
moleculă de ADN sau între moleculele de ADN diferite.
▪ - Au 102 - 103 perechi baze.
▪ - se găsesc în mai multe exemplare în aceeaşi celulă,
în număr diferit de la o tulpină bacteriană la alta.
▪ - Inserţia unei IS în interiorul unei gene îi
întrerupe continuitatea sau îi schimbă funcţia.
 Elemente genetice transpozabile
▪ Transpozonii (TN)
- Sunt secvenţe mai mari de ADN (2-3 gene),
flancate de către secvenţe de inserţie: IS - TN - IS
(ex.: determinanţii de rezistenţă la antibiotice ai
plasmidelor R).
- Rearanjează molecula de ADN în care apar şi
produc: duplicare genică, mutaţii, blocarea unui
promoter.
 Elemente genetice transpozabile

▪ Secvenţe invertibile
- Sunt secvenţe care pot fi inserate în acelaşi locus
genetic, dar în ordine inversă, modificând proprietăţile
genetice ale întregii zone de nucleotide.
Exemplu: Fagul Mu infectează E. Coli sau Serratia în
funcţie de orientarea segmentului invertibil G.
 Elemente genetice transpozabile

▪ Unităţile repetative
- Flanchează gene sau segmente funcţionale.
- Au proprietăţi asemănătoare elementelor
transpozabile, intervenind în rearanjarea moleculelor
de ADN (produc mutaţii, duplicări genice)
 VARIABILITATEA BACTERIANĂ

• modificarea comportamentului celulei bacteriene sau a

descendenților ei . Variante:
VARIABILITATE FENOTIPICĂ – modificări morfologice sau
fiziologice de tip adaptativ – nu se transmit ereditar –
genomul nu este afectat.
VARIABILITATE GENOTIPICĂ – modificări definitive ale
materialului genetic – se transmit descendenților.
 MECANISMELE VARIAȚIEI GENOTIPICE

▪ MECANISMELE VARIAȚIEI GENOTIPICE

• mutație

• transfer genetic + recombinare genetică

 MUTAȚIA

▪ Reprezintă o modificare spontană în secvenţa de

nucleotide a unei gene. Rata mutaţiei (frecvenţa de
apariţie) este =10-9.
▪ Apare doar atunci când sunt depăşite sistemele
reparatorii (mecanismele de apărare anti-mutaţie).
• modificare accidentală în secvența nucleotidică a
unei gene → modificări ale mesajului genetic .
• apar prin: – inserții – deleții – inversii –
substituții la nivelul materialului genetic.
 MUTAȚIA-MECANISME
 Substituţia unei perechi de baze, cu formarea altui
codon, specific altui aa.
 Inserţii de perechi de baze azotate.
 Deleţii de perechi de baze azotate.
 Inversii în succesiunea perechilor de baze azotate.
 Tranziţii - înlocuirea unei purine sau pirimidine
cu altă purină sau pirimidină.
 MUTAȚIA-MECANISME

 Transversii - înlocuirea unei purine cu o pirimidină sau

invers.
 Modificări de forme tautomere ale bazelor azotate.
 Intervenţia elementelor transpozabile, ce produc
rearanjări genice.
 Alchilarea, dezaminarea bazelor azotate.
 MUTAȚIA-MECANISME

 Împerecheri greşite între bazele azotate prin:

- radicali activi ai O2
- existenţa în mediu a unui nucleotid în
cantitate mai mare
 Scindări greşite ale moleculei de ADN (ruperea
scheletului fosforic al moleculei).
 MUTAȚIA-CONDITII DE MEDIU

- factori fizici:-radiaţii ultraviolete-realizează

legături covalente între 2 timine.

- factori chimici :
- acidul nitros dezaminează bazele azotate.
-coloranţii acridinici se intercalează între cele 2
catene ADN .
 TIPURI DE MUTATII
▪ 1. Mutaţie în acelaşi sens
- Modificarea în gena respectivă da naştere la un codon
nou, dar care specifică acelaşi aminoacid (exista aminoacizi
codificaţi de către mai mulţi codoni).
2. Mutaţie nonsens
- Obţinerea de lanţuri polipeptidice incomplete, dacă se
formează unul dintre cei 3 codoni terminali: UAG, UGA, UAA.
3. Mutaţie cu schimbare de program
- prin inserţii sau deleţii, care produc decalaje de
citire ale mesajului genetic.
 TIPURI DE MUTATII
4. Mutaţie silenţioasă

- neînsoţită de modificări fenotipice.

5. Mutaţie înainte
- Câştigarea unei funcţii; exemplu: E. Coli H2S - devine H2S +
6. Mutaţii secundare
- Mutaţie înapoi (revers mutatia)
Restabilirea fenotipului sălbatic iniţial (  10-16)
Mutaţii supresoare (cu efect compensator primei mutaţii)
▪ - intragenice - cu restabilirea funcţiei genei, prin mutaţii în alt
codon, al aceleaşi gene
▪ - intergenice - mutaţii în gene diferite, pentru restabilirea
funcţiei genei afectate.
 TIPURI DE MUTATII

7. Mutaţii condiţionat letale:

- Sunt induse în condiţii fixate de experimentator.
Exemplu: folosirea tulpinilor atenuate pt.
prepararea vaccinurilor.
 Exemple de mutante bacteriene

▪ Mutaţia poate afecta orice caracter bacterian:

mutaţie
▪ Morfologic:bacterii ciliate --------->bacterii aciliate
variaţia colonii S ---------> colonii R
▪ Biochimic: lactoză negativ ---------> lactoză pozitiv
▪ Patogenitate: absenţa toxinei --------->prezenţa toxinei
▪ Rezistenţa la antibiotice
▪ Rezistenţa la bacteriofagi
 Exemple de mutante bacteriene

ACILIATE CU CILI
 Exemple de mutante bacteriene

Colonii S Colonii R
Exemple de mutante bacteriene

▪ Lactozopozitive-rosu
▪ Lactozonegative -de culoarea
mediului
(Enterobacterii pe mediul Mac
Conkey)
 Transferul intercelular de material genetic

▪ Transformarea
- Este un proces de transfer intercelular de material
genetic, transfer în care celula receptor primeşte tot ADN-
ul liber al celulei donator. Celula receptor trebuie să se
găsească în aşa numita stare de “competenţă”, ce se
realizează in vitro prin şoc termic şi calciu.
- Acest proces se produce mai uşor la bacteriile gram
pozitive şi în condiţii speciale la bacteriile gram
negative.
Experimentul Griffith
 Experimentul Griffith

- Transformarea a fost descoperită în anul 1928, când Griffith a

efectuat un experiment asupra virulenţei pneumococului. Tulpinile
bacteriene folosite în experiment au fost:
A. Tulpina SI (cu colonii S pe medii de cultură) - cu
capsulă, virulentă.
B. Tulpina RIII (cu colonii R pe medii de cultură) - fără
capsulă, avirulentă.
C. Tulpina SI (distrusă prin căldura - la 70o C) - avirulentă
 Experimentul Griffith

- În experimentul iniţial, Griffith a inoculat tulpina la

un şoarece şi animalul a murit.
- În experimentul următor, Griffith a inoculat
tulpina RIII la alt şoarece şi animalul a supravieţuit
(tulpina RIII era avirulentă).
- Apoi, Griffith a inoculat la un şoarece tulpina C
şi animalul respectiv a supravieţuit.
 Experimentul Griffith

▪ - În experimentul final, a inoculat la alt şoarece două tulpini

de pneumococ avirulente (RIII şi SI omorâtă prin căldură) şi era
de aşteptat ca animalul respectiv să supravieţuiască; acest
lucru nu s-a întâmplat, şoarecele respectiv a murit şi în
hemocultură i s-a izolat tulpina SI de pneumococ.
▪ Explicaţia este următoarea: ADN-ul tulpinii SI a determinat
sinteza capsulei ca şi factor de patogenitate la tulpina RIII,
prin transfer intercelular de material genetic.
▪ Acest proces - transformarea - îşi găseşte azi aplicaţia pentru
introducerea în celula bacteriană a unui ADN hibrid, pentru
clonarea moleculară (folosind tulpini de E. Coli)
 Transducţia

- Prin acest fenomen, fragmente din cromozomul

bacterian al celulei donator sunt încorporate în genomul
fagic şi transferate în genomul celulei receptor.
- Clasificare: transducţia
- generalizată
- localizată
- abortivă
 Transducţia

▪ Transducţia generalizată
- Părţile de cromozom de la celula donator au mărimea conca-
temerilor fagici şi sunt transferate în celula receptor.
- Materialul genetic preluat de către fag se integrează în
cromozomul celulei receptor, celulă ce va da naştere unei clone
celulare cu markeri cromozomiali transduşi.
- Transducţia a fost descoperită de către Zinder şi Lederberg
la Salmonella thyphymurium.
- În cazul transducţiei generalizate, fagul se poate insera
în oricare loc de pe cromozom (de exemplu: bacteriofagul P22 sau P1
la E. Coli).
 Transductia

▪ Transducţia localizată (situs specifică)

- Se realizează prin bacteriofagi (BF) care au un
singur locus de ataşare în cromozomul bacterian - de
exemplu - BF .
▪ În acest caz vor fi transferate doar genele aflate în
apropiere, “gal” sau “bio” (gena gal codificând sinteza
galactozei - iar gene bio codificând sinteza biotinei).
 Transductia

▪ Transducţia abortivă
- Este transducţia prin care fragmentul de cromozom
preluat de la celula donator nu se mai integrează în
cromozomul celulei receptor, ci rămâne independent în
citoplasmă şi se circularizează. Prin acest procedeu pot
fi transduse chiar şi plasmide mici în întregime.
 Conversia lizogenă

▪ Conversia lizogenă
▪ - Constă în apariţia unei proprietăţi noi bacteriene, o dată cu
lizogenizarea cu un anumit bacteriofag temperat (în urma
transducţiei).
▪ - exemple de toxine bacteriene produse prin conversie lizogenă:
 toxina bacilului difteric - prin BF Btox
 fibrinolizina stafilococică
 eritrotoxina Dick-streptococică
 toxinele Clostridiilor, etc.
 Conjugarea

A fost descoperită de către Lederberg şi Tatum în 1946.

- În conjugare, transferul intercelular de material genetic are
loc între două celule aflate în contact, printr-o punte de legătură
(pil sexual) - de la o celulă donator masculină fertilă (cu factor
de sex) la o celulă receptor feminină (fără factor de sex).
- Primul factor descoperit a fost plasmida F, apoi plasmidele R
Col.
- Conjugarea este un proces mai întâlnit la bacteriile gram
negative (enterobacterii, Pseudomonas etc.)
- Conjugarea poate apare extrem de rar la streptococi, la
întâlnirea întâmplătoare a două celule F+ şi F- (sau R+ şi R-)
procesul având loc sub influenţa unor hormoni, denumiţi “feromoni”.
 Conjugarea la bacilii gramnegativi

▪ Plasmidele F
▪ - Pilii sexuali ai celulei bacteriene de tip “masculin” sunt
codificaţi de către genele operonului “TRA” (de transfer) din
plasmidele mari, conjugante.
- Apropierea întâmplătoare a doua celule F+ şi F- determină formarea
unor punţi intercitoplasmatice, reprezentate de către pilii-
sexuali.Se formează aşa-numitele “perechi eficiente”.
▪ - Concomitent, începe replicarea conjugativă a moleculei de
ADN după modelul “rolling circle” şi transferul copiei plasmidice
prin canalul de legătură.
▪ - Într-o oră, aproximativ 50 din celulele unei populaţii F-
devin celule F+.
 Plasmidele R

▪ - Conţin informaţii privind rezistenţa la unul sau mai

multe antibiotice.
▪ - Operonul de transfer al rezistenţei - se numeşte
operonul RTF şi are o structură similară operonului TRA.
▪ - Operonii RTF pot avea şi proprietăţi de tip transpozon
(TN), realizând mobilizarea de pe cromozomul bacterian pe
plasmide sau invers.
▪ - Prin plasmide R, rezistenţa la chimioterapice se
transmite în mod “epidemic”.
 Plasmidele Col

▪ Plasmidele Col
▪ Sunt plasmide mari, conjugante, ce conţin
informaţii privitoare la sinteza bacteriocinelor.
▪ - Bacteriocinele sunt produse de către unele
bacterii, cu cert efect antibacterian.
 Mecanismele antibacteriene ale
bacteriocinelor
- Mecanisme enzimatice
▪ - unele bacteriocine sunt nucleaze, enzime care
realizează degradarea ADN-ului celeilalte celule.
▪ - alte bacteriocine sunt ATP-aze, împiedicând sinteza
ADN la nivelul celeilalte celule bacteriene.
- Mecanisme anti membrana citoplasmatică
- bacteriocine ce formează microcanale membranare în
MC, cu eflux de ioni şi substanţe nutritive.
- Exemple de bacteriocine: colicine (E. Coli), piocine
(Pseudomo-nas aeruginosa), pesticine (Yersinia pestis).
 Conjugarea “HFR” - “High frequency of
recombination”
▪ - Cu o frecvenţă de 10-5/generaţie bacteriană, plasmida F (de fertilitate) - se
poate integra în cromozomul bacterian în circa 8-10 situsuri posibile.
- Punând în contact celule HFR (cu plasmida F integrata în cromozom), cu
celule F- - se formează perechi eficiente în vederea transferului genetic.
▪ - De la o celulă donator HFR se transferă la celula receptor - material
cromozomial şi plasmidă. Plasmida trece ca ultim element. Celula F- devine şi ea
celula HFR.
- Transferul întregului cromozom bacterian necesită 120’ la temperatura de 37
C.
- Întreruperea mecanică a conjugării bacteriene (prin agitarea suspensiei la
anumite intervale de timp), a permis descifrarea hărţilor genetice bacteriene; s-a
stabilit ordinea de aranjare a genelor în cromozom, folosind tulpini HFR cu
diferite situsuri de integrare în cromozom la care procesul de conjugare a fost
întrerupt în mod dirijat. În anul 1984, la E. Coli au fost stabilite 1027 locusuri
genetice
 Plasmidele F - like (F')

▪ - Sunt plasmide F integrabile în cromozomul bacterian,

capabile să transfere altei tulpini (prin conjugare HFR)
doar o parte din cromozomul celulei donatoare, împreună cu
materialul genetic propriu plasmidic.
▪ - Prin plasmidele F -like (F') se poate realiza
transferul intercelular de material genetic şi între
specii foarte îndepărtate din punct de vedere filogenetic
(ex.: plasmida F'68-45).
 Caracteristici comune ale proceselor de
transfer intercelular de material genetic

- Transferul se face unidirecţional: donator ->

receptor
- Fragmentul de cromozom străin (exogenot) rămâne
câtva timp alături de ADN al receptorului (endogenot),
realizând o diploidie parţială, un merozigot.
- Exogenotul se stabilizează în receptor fie în
urma recombinării cu endogenotul, fie ca replicon
autonom.
 Recombinarea

- Poate urma transferului intercelular de material genetic.

- Reprezintă o interacţiune între două secvenţe diferite de ADN, cu
câteva mecanisme moleculare:
Recombinarea omoloagă - se petrece între regiuni care au în cea mai
mare parte aceleaşi secvenţe de nucleotide, prin asimilarea de catene,
sub controlul genei “REC” (de recombinare).
Recombinarea neomoloagă - se petrece între secvenţe care nu au
omologie de nucleotide, prin rupere şi reunire ulterioară de catene.
- recombinarea situs specifică - prin bacteriofagi.
- recombinarea nelegitimă - prin secvenţe de inserţie (IS).
 Relatii intre repliconi

▪Relaţii cromozom-plasmide
- Comportamentul epizomal plasmidic
- Replicarea - stringentă - la plasmidele mari
- relaxată - la plasmidele mici
 Relatii intre repliconi

Relaţii cromozom-material genetic fagic

- Comportamentul epizomal al genomului fagic (stare liberă sau
stare integrată în cromozom)
Relaţii între plasmide
- Relaţii de indiferenţă
- Relaţii de excludere de suprafaţă, conferite de către unele gene
ale operonului TRA (de transfer).
▪ - Relaţii de incompatibilitate: o plasmidă conjugantă dintr-o celulă
bacteriană se poate opune pătrunderii în celulă a altei plasmide
omoloage. Din acest tip de relaţii rezultă subgrupe de incompatibilitate,
subgrupe ce pot aduce un criteriu de clasificare suplimentar (exemplu: la
E. Coli există 15 subgrupe de incompatibilitate).
-
Relaţii transpozoni-repliconi bacterieni

▪ - Transpozonii reprezintă elemente genetice mobilizabile

pe repliconi, motiv pentru care se şterg diferenţele dintre
ereditatea cromozomială şi cea extracromozomială (dat fiind
transferul lor în dublu sens).
transpozoni

Material genetic ↔ Material genetic

cromozomial extracromozomial
 Reglarea genetică a metabolismului
bacterian

Reglajul genetic este de tip:

- inductibil - intervine în sinteza enzimelor implicate în
catabolism
- represibil - intervine în sinteza enzimelor implicate în anabolism
▪
Sistemul inductibil
În acest sistem, substratul, substanţa de catabolizat,
interacţionează cu represorul activ şi îl inactivează (deci
substratul lactoza - este un inductor).
Represorul inactivat nu mai acţionează asupra operonului şi genele
structurale S1, S2, S3 vor produce enzimele de degradare ale
substratului - lactoza.
 Reglarea genetică a metabolismului
bacterian

Sistemul represibil
- Substanţa sintetizată (produsul final al căii anabolice -
activează represorul. Substanţa sintetizată este un corepresor).
- Represorul activat se leagă de operator, cu blocarea
consecutivă a genelor structurale şi cu sistarea sintezei
substanţei respective
 Controlul genetic prin retele de operoni

▪ Reglonul
▪ Reprezintă o reţea de operoni care au un reglator comun,
fie stimulator, fie inhibitor.
▪ Stimulonul
Reprezintă un complex de gene poziţionate separat pe
cromozom, dar care “răspund” coordonat faţă de anumiţi stimuli din
mediul extern.
Exemplu: controlul factorilor de patogenitate la Shigella
dysenteriae (negativ la 30C, pozitiv la 37C).
 Tehnologia ADN recombinant

▪ Bacteriile, prin multiplicarea lor rapidă şi economică sunt

“instrumente” cu randament impresionant pentru biosinteza unor
produse ale celulelor eucariote (hormoni, interferoni,
antigene virale etc.) dacă aparatului bacterian de biosinteză
i se transmite mesajul necesar acestor sinteze.
▪ Genetica bacteriană a oferit posibilităţile tehnice
pentru clonarea “in vitro” a ADN-ului străin în vectori
adecvaţi / molecule de ADN cu caractere de replicon, cum ar fi
plasmidele sau fagii temperaţi - cosmidele. Cu ADN hibrid
astfel obţinut, o tulpină bacteriană (de obicei E. Coli) poate
fi transformată. Acesta este principiul ingineriei genetice.
 Tehnologia ADN recombinant

▪ - Obţinerea pe scară industriala a interferonilor, vaccinurilor,

hormonilor, enzimelor
▪ - Diagnosticarea unor boli genetice încă din perioada
intrauterină.
▪ - Obţinerea hărţilor genetice, identificarea diverselor elemente
genetice: plasmide, transpozoni, secvenţe de inserţie.
▪ - Diagnostic de laborator în bolile cu germeni greu cultivabili
sau în boli virale. De exemplu, tehnica PCR (“polimerase chain reaction”
- reacţia în lanţ a polimerazei - poate identifica chiar şi fragmente de
acid nucleic bacterian sau viral. Pornind de la câţiva primeri de
polimerizare, o polimerază poate amplifica de câteva milioane de ori un
fragment de acid nucleic, astfel încât acesta să poată fi detectat).
▪
 Tehnologia ADN recombinant

▪ - Precizarea determinismului genetic al factorilor de

patogenitate bacterieni.
▪ - Sinteza anticorpilor monoclonali cu specificitate de
epitop.
▪ Variaţia genetică este premisa adaptării la mediu dar şi un
mod continuu de perfecţionare a factorilor de patogenitate
bacterieni.