Sunteți pe pagina 1din 1

In urma cu cateva saptamani am aflat de cazul unei familii din

musetesti a carei case a luat foc de la un fulger cauzat de o furtuna


recenta. Împreună am decis sa organizam o strangere de fonduri si de
bunuri materiale pentru a le oferi sansa unui nou inceput. Am
anunțat campania atât pe rețele de socializare, dar am creat și
materiale de promovare.

După desfășurarea cu succes a evenimentului "Ziua Recoltei"


organizat de către Asociația Academia Creativă Multilingua, am reușit
să realizăm o contribuție semnificativă către familie. Am putut să
achiziționăm un card cadou Dedeman în valoare de 2000 de lei.
Acesta oferă familiei flexibilitate în alegerea materialelor și
echipamentelor necesare pentru reconstrucția locuinței lor.

De asemenea, Asociația Interact a contribuit la efortul nostru prin


strângerea donatiei in valoare de 1500 de lei.

Am contactat familia și am stabilit o întâlnire cu aceștia. Pe data de 9


noiembrie am avut ocazia să-i cunoaștem împreună cu doamnele
profesoare Protesoiu și Dănău care ne-au ajutat cu transportul
bunurilor. În dimineața respectivă, am incarcat in masini alimentele,
hainele, dar si cartile donate apoi am pregătit un tort surpriza. Când
am ajuns la casa lor, am fost întâmpinați cu inimile deschise.

Am petrecut timp discutând și ascultând poveștile lor, și am fost


mișcați de bunătatea acestora chiar în ciuda greutăților cu care se
confrunta.

S-ar putea să vă placă și