Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Într-o accepţiune simplă, o atitudine poate reprezenta simpatia sau antipatia pentru ceva sau
cineva, iar într-o accepţiune mai largă, atitudinea poate include o întreagă varietate de convingeri
și sentimente în legătură cu o anumită problemă. Atitudinile conţin trei componente:
Stereotipurile
Stereotipul exprimă credinţe despre caracteristicile psihice și/sau comportamentale ale unor
indivizi, grupuri sociale (după sex, vârstă, etnie, religie) sau procese sociale, fixate în
generalizări, percepţii schematice și rigide, în imagini simplificatoare, șablonizate, durabile,
preconcepute.
Etimologic, cuvântul stereotip își are originea în limba greacă: stereos însemnând rigid, solid, iar
typos – cel din urmă. Iniţial, el denumea formele metalice utilizate la imprimarea clișeelor
tipografice. În știinţele sociale noţiunea a fost introdusă de Walter Lippmann, care propune pe ea
mai multe definiţii, cea mai vehiculată fiind „clișee din mintea noastră”. Lippmann descrie felul
în care oamenii își plasează semenii în diverse categorii – le pun etichete – după anumite
caracteristici ale acestora. Stereotipurile sunt foarte frecvente și bine înrădăcinate în mentalitatea
noastră. Ele se împart în două categorii: stereotipuri culturale și stereotipuri personale.
1
Betty A. Reardon, A pioneer in education for peace and human rights, Ed. Springer, pg. 4
1
Stereotipurile culturale se formează ca urmare a educaţiei, a influenţei culturale, prin
intermediul școlii, bisericii, artei, literaturii, presei, muzicii, cinematografiei etc. Cele mai
frecvente stereotipuri transmise sunt cele legate de:
– clasă socială: elita este distantă, arogantă, falsă; săracii sunt lipsiţi de mândrie, nemotivaţi
pentru muncă, needucaţi, leneși;
– gen: femeia este ascultătoare, emotivă, înclinată spre manifestări isterice, guralivă, fără
aptitudini pentru matematică și știinţele exacte; bărbatul este curajos, deștept, competent.
Stereotipurile personale sunt propriile noastre convingeri, care depind de cantitatea și calitatea
informaţiilor pe care le deţinem despre un om sau altul, precum și de statutul persoanei într-un
grup.
Prejudecăţile
De-a lungul timpului, prejudecăţile au îmbrăcat forme brutale, precum sclavia și segregarea
rasială, sau mai puţin violente, ca în cazul glumelor despre minorităţi etnice sau femei (mai ales,
blonde). În lumea contemporană, prejudecăţile sunt mai puţin explicite, având forme subtile și
ascunse, care, însă, nu le reduc potenţialul nociv. Acestea se menţin atâta timp cât indivizii nu au
acces la informaţii complete.
• Faceţi distincţia între fapte (ceea ce se întâmplă) și opinii (interpretarea acestor fapte).
• Etichetele nu sunt adevăruri absolute. Acestea trebuie luate în consideraţie doar ca ipoteze
pentru explicarea comportamentului cuiva, care necesită a fi schimbat/ corectat. •
Discriminarea
"Toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi"2, proclamă primul articol al
Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 1948.
1. Ce este discriminarea ?
2
DECLARATIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI din 10 decembrie 1948, art. 1
3
Oana Baluță, "Gen și putere în politica românească", Ed. Polirom, 2006, p. 35
3
Discriminarea se caracterizează prin reunirea a două elemente, mai precis tratarea diferită a unor
persoane aflate în situații identice sau comparabile (sau, dimpotrivă, tratarea identică a unor
persoane aflate în situații diferite), pe de o parte, şi lipsa unei justificări obiective pentru un
asemenea tratament, pe de altă parte.
Exemple:
1. Legea nr. 119/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale prevede că femeia se
poate pensiona la o vârstă mai mică decât cea a bărbatului.
2. Înscrierea unui elev de vârstă şcolară în învățământul de stat este refuzată deoarece copilul
este infectat cu virusul HIV.
În primele două cazuri menţionate mai sus, persoane aflate în situaţii identice sau similare
(angajatul femeie sau angajatul bărbat, respectiv elevul infectat cu virusul HIV şi elevul care nu
este infectat cu acest virus) sunt tratate diferit.
În cel de-al treilea caz, persoane aflate în situaţii diferite (studenţii de confesiune adventistă,
respectiv cei de altă confesiune) sunt trataţi identic deoarece o caracteristică specifică şi care îi
diferenţiază de alte categorii (interdicţia activităţilor în zilele de sâmbătă) nu sunt luate în
considerare.
Dar sunt cele trei situații de mai sus cazuri concrete de discriminare?
Pentru a răspunde la această întrebare este necesară analiza celui de-al doilea element care
caracterizează discriminarea, mai precis existenta unei justificări obiective. Dacă diferența de
tratament (sau tratamentul identic) are o justificare obiectivă, ea nu constituie discriminare.
Analizând situațiile de mai sus, se poate observa că în primul caz pot fi identificate rațiuni
obiective de ordin anatomic, fiziologic sau legate de tradiția societății ce deosebesc persoanele de
sex feminin de cele de sex masculin care pot duce la concluzia unei situații de nediscriminare.
În cel de-al doilea caz, excluderea unui elev de la învățământul de stat din cauza faptului că este
infectat cu virusul HIV nu are niciun fel de justificare obiectivă şi reprezintă o situație de
discriminare.
De asemenea, în cel de-al treilea caz poate fi identificată o situație de discriminare dacă nu se
avansează motive obiective pentru care nu se oferă un tratament diferențiat studenților de
confesiune adventistă.
4
DEFINIȚII
Discriminarea este diferența de tratament a două sau mai multe persoane aflate în situații identice
sau comparabile sau dimpotrivă tratarea identică a unor persoane aflate în situații diferite atât
timp cât un asemenea tratament nu are nici o justificare obiectivă.
Discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricții sau preferință pe baza criteriilor
prevăzute de legislația în vigoare. Legislația românească, în principal Constituția României, dar
şi legile speciale, prevăd următoarele criterii: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria
socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă,
infectarea HIV, apartenența la o categorie defavorizată, alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a
drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte
domenii ale vieții publice.
Discriminarea, ca opus al echității, este definită ca fiind practica ilegală de a trata mai puțin
favorabil pe unii indivizi în comparație cu alții, din cauza că sunt diferiți ca sex, rasă, religie1
etc. Înseamnă a trata mai puțin favorabil un grup în comparație cu altul, pe un motiv
nejustificabil.
„Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” 4.
DISCRIMINAREA DIRECTĂ
Prin discriminarea directă se înțelege tratamentul mai putin favorabil aplicat unei persoane după
criteriul de sex, față de modul în care este, a fost, sau ar fi tratată o altă persoană într-o situație
comparabilă.5
5
Exemple:
1. Angajaţii unui restaurant sau magazin refuză să servească o anumită persoană pentru că
aparţine unui grup etnic.
2. Spitalul refuză să interneze un bolnav sau nu-i acordă un tratement necesar unui pacient
deoarece acesta aparţine unei minorităţi.
DISCRIMINAREA INDIRECTĂ
Exemplu:
Anunţul pentru angajarea pe postul de femeie de serviciu este condiţionat de prezentarea unei
diplome de bacalaureat. Se poate argumenta că, sub aparenţa unui criteriu aparent obiectiv
(diploma de bacalaureat), se urmăreşte excluderea unei anumite categorii de candidaţi, ca de
exemplu femeile de origine Rromă sau cele provenind din mediul rural care, conform
statisticilor, au mai puţine şanse de a obţine o diplomă de bacalaureat. Mai mult, condiţia
diplomei de bacalaureat nu poate fi justificată obiectiv prin raportare la fişa postului unei femei
de serviciu care trebuie să presteze o muncă necalificată.
6
file:///C:/Users/Alexandra/Desktop/Repere-ale-Educatiei-Interculturale.pdf, 10.04.2019
6
BIBLIOGRAFIE
1. Betty A. Reardon, A pioneer in education for peace and human rights, Ed. Springer
2. Oana Baluță, Gen și putere în politica românească, ed. Polirom, Iasi, 2006
3. Proiect „Investește în oameni” , “Dezvoltarea programelor de studii universitare şi
extinderea oportunităţilor de învăţare pentru studenţi şi piaţa muncii.”
DISCRIMINAREA ŞI STRATEGII ANTIDISCRIMINATORII
4. file:///C:/Users/Alexandra/Desktop/Repere-ale-Educatiei-Interculturale.pdf