PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE IMPUNERII

Seminar nr. 7, 8 - 2022

Drept financiar
 PRINCIPIILE IMPUNERII DUPĂ ADAM SMITH

Politica fiscală a oricărui stat ar trebui să întemeieze pe următoarele principii:

1) Principiul justeţii şi echităţii impunerii - supuşii fiecărui stat trebuie să contribuie la susţinerea cheltuielilor
publice prin taxe şi impozite proporţional cu puterea lor de contribuţie, „adică în raport de venitul de care, sub
protecţia acelui stat, ei se pot bucura. Din observarea sau neglijarea acestui principiu rezultă – ceea ce se
numeşte – justeţea sau injusteţea, echitatea sau inechitatea în impunere” .
2) Principiul certitudinii impunerii - impozitele trebuie să fie bine precizate şi nu stabilite arbitrar. Suma de plată,
termenul de plată, modalitatea de plată, toate acestea trebuie să fie clare şi evidente, atât pentru contribuabil, cât şi
pentru orice altă persoană. Altfel, orice persoană supusă unui impozit ar fi mai mult sau mai puţin la discreţia
perceptorului.
3) Principiul comodităţii perceperii impozitelor - fiecare impozit trebuie ridicat la timpul când convine cel mai
bine contribuabililor. De exemplu, „un impozit asupra arendei pământurilor sau a chiriei caselor plătibil la
termenele la cere se încasează de obicei aceste chirii sau arenzi, denotă că este perceput la o dată când este foarte
probabil că-i este convenabil contribuabilului ca să-l plătească. La rândul lor, impozitele asupra bunurilor de
consum din categoria articolelor de lux, sunt plătite, în mod obişnuit, până la urmă, de consumator, într-un chip
foarte lesnicios pentru el: le plăteşte, puţin câte puţin, pe măsură ce are nevoie să cumpere mărfurile”.
4) Principiul randamentului impozitelor - sistemul fiscal să asigure încasarea impozitelor cu un minim de
cheltuieli şi să fie cât mai puţin apăsătoare pentru plătitori. Acest principiu este o reflectare a tezei „guvernului
ieftin”, conform căreia aparatul pentru stabilirea şi perceperea impozitelor, la fel ca întregul aparat de stat, nu
trebuie să fie costisitor. Totodată, acest aparat nu trebuie să stingherească în nici un fel activitatea economică a
plătitorilor şi nici să-i îndepărteze de la ocupaţiilor lor.

2
 PRINCIPIILE IMPUNERII DUPĂ ADOLPH WAGNER (1/3)
Plecând de la principiile formulate de Adam Smith, a stabilit următoarele patru grupe de principii:
i) principii de politică financiară;
ii) principii economico-naţionale;
iii) principii de echitate şi
iv) principii administrative.

Autori români şi-au însuşit principiile impunerii formulate de Adam Smith şi Adolph Wagner, pe care le-
au adaptat cerinţelor economiei noastre, grupându-le în:
1) principii de echitate fiscală;
2) principii de politică fiscală;
3) principii de politică economică şi
4) principii social politice.

Astfel:
2.1. Principiul impunerii echitabile - se regăsește în Constituţia în vigoare şi în Codul fiscal român din
2003
- presupune contribuţia cetăţenilor la susţinerea cheltuielilor publice în raport cu puterea lor
contributivă
- presupune impunerea diferenţiată a veniturilor şi a averii şi scutirea de plata impozitului a
persoanelor cu venituri mici, adică stabilirea unui minim neimpozabil,
- egalitatea în faţa impozitului (care cere ca impunerea să se facă în acelaşi mod pentru toate
persoanele şi pentru toate activităţile, fără nici o deosebire de tratament fiscal) ≠ egalitatea prin
impozit (regulă care impune diferenţierea sarcinilor fiscale între persoane în raport de factori
economici şi sociali, cum sunt: mărimea materiei impozabile, situaţia personală a contribuabilului3
etc.).
 PRINCIPIILE IMPUNERII DUPĂ ADOLPH WAGNER (2/3)

2.2. Principii de politică financiară - orice impozit trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de ordin
financiar, respectiv:
a) să aibă un randament fiscal ridicat – presupune:
(i) impozitul să aibă un caracter universal - să fie plătit de toate persoanele (fizice sau juridice)
care obţin venituri din aceeaşi sursă, posedă acelaşi gen de avere sau îşi apropie (prin
cumpărare, import etc.) aceeaşi categorie de bunuri. Universalitatea impozitului presupune, de
asemenea, ca întreaga materie impozabilă aparţinând unei persoane să fie supusă la impunere;
(ii) să nu permită sustragerea de la impunere (pe căi licite sau ilicite) a unei părţi din materia
impozabilă;
(iii) volumul cheltuielilor pentru determinarea materiei impozabile, calcularea şi perceperea
impozitelor să fie cât mai redus posibil.

b) să fie stabil - randamentul său să rămână constant de a lungul întregului ciclu economic, când nu este
supus oscilaţiilor determinate de conjunctura economică. Cu alte cuvinte, stabilitatea impozitului
presupune că randamentul acestuia nu trebuie neapărat să sporească odată cu creşterea volumului
producţiei şi a veniturilor persoanelor în perioadele favorabile ale ciclului economic şi nici să scadă în
perioadele de criză.

c) să fie elastic - să poată fi adaptat în permanenţă necesităţilor de venituri ale statului. Astfel, dacă se
înregistrează o creştere a cheltuielilor bugetare este necesar ca impozitul să poată fi majorat în mod
corespunzător şi să scadă odată cu scăderea cheltuielilor. Practica fiscală demonstrează că elasticitatea
acţionează mai ales în sensul majorării impozitelor.
4
 PRINCIPIILE IMPUNERII DUPĂ ADOLPH WAGNER (3/3)

2.3. Principii de politică economică

Impozitele reprezintă astăzi mijlocul de bază pentru procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor
publice şi de redistribuire a veniturilor, dar şi un instrument de intervenţie a statului în reglarea vieţii
economice şi sociale, de impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice, de stimulare ori
de reducere a producţiei sau a consumului unor mărfuri, de extindere a exportului sau de restrângere a
importului anumitor bunuri etc.
Încurajarea dezvoltării unei ramuri economice poate fi realizată şi prin măsuri de ordin fiscal, cum sunt:
stabilirea unor taxe vamale ridicate la import, care încurajează producţia proprie; reducerea sau scutirea de
plata impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone (măsură care încurajează consumul, implicit producţia);
micşorarea impozitelor directe stabilite în sarcina întreprinzătorilor care îşi plasează capitalurile în ramura
sau subramura respectivă; facilitarea amortizării accelerate a capitalului fix din acest domeniu care conduce
la reducerea profitului impozabil al societăţilor de capital din ramura respectivă etc.

2.4. Principii social politice

Impozitele şi taxele sunt instituite şi din raţiuni de ordin social şi politic. De altfel, considerentele de ordin
economic au şi un substrat politic mai mult sau mai puţin evident, iar statului i se recunoaşte un drept de
intervenţie prin mijloace fiscale şi în scopul influenţării vieţii sociale. Politica fiscală a unui stat este parte a
politicii economice a forţelor aflate la putere şi este firesc ca partidul de guvernământ să promoveze o
politică fiscală în concordanţă cu interesele categoriilor şi grupurilor sociale (majoritare, conform votului
popular) pe care le reprezintă.

5
 PRINCIPIILE IMPUNERII ÎN DREPTUL ROMÂN
CONSTITUȚIE
1) Principiul necesităţii impozitelor şi taxelor
şi a obligativităţii cetăţenilor de a contribui,
prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice
(art. 56 alin. 1);
2) Principiul consimţământului la impozite;
3) Principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale
(art. 56 alin. 2);
4) Principiul legalităţii impunerii şi
administrării impozitelor (art. 139 şi 137);
5) Principiul anualităţii impozitelor (art. 138);
6) Principiul egalităţii în faţa legii (fiscale);
7) Principiul neretroactivităţii legii fiscale;
8) Principiul protecţiei sistemului fiscal
împotriva iniţiativei legislative a cetăţenilor
(art. 74 alin. 2).
PRINCIPII
COD FISCAL COD PROCEDURĂ FISCALĂ
„Principiile fiscalităţii” „Principii generale de conduită în
administrarea creanţelor fiscale”
1) neutralitatea măsurilor 1) Legalităţii (art. 4)
fiscale 2) Aplicarea unitară a legislaţiei (art. 5);
2) certitudinea impunerii 3) Exercitarea dreptului de apreciere (art.
3) justeţea sau echitatea 6);
4) eficienţa impunerii 4) Rolul activ (art. 7);
5) predictibilitatea 5) Limba oficială în administraţia fiscală
(art. 8);
6) Dreptul de a fi ascultat (art. 9);
7) Obligaţia de cooperare (art. 10);
8) Secretul fiscal (art. 11);
9) Buna credinţă (art. 12).
6
 1. PRINCIPIUL NECESITĂŢII ŞI OBLIGATIVITĂŢII IMPOZITELOR
(CONSTITUȚIE)
Motivul impozitelor este necesitatea absolută a statului şi avantajele pe care acesta le procură cetăţenilor.
Statul este necesar => statul are nevoie de propriile-i resurse.
Principalele surse de venituri ale statului sunt taxele şi impozitele, al căror număr şi nivel se stabilesc prin
raportare şi la poziţia relativă la rolul şi funcţiile statului.
Serviciile şi/sau utilităţi publice oferite de stat sunt spre folosul tuturor.
Impozitele trebuie folosite pentru binele comun şi pentru a crea cadrul în care activităţile particularilor să se
poată dezvolta

Constituţia României statuând asupra îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, în care include şi datoria de
contribuabil, în Capitolul III, ierarhizează obligațiile cetățenilor astfel:
• - Obligaţia de fidelitate faţă de ţară, pe care o declară sacră (art. 54);
• - Obligaţia de apărare a ţării, care constituie, în acelaşi timp, şi un drept (art. 55);
• - Obligaţia de a contribui, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice (art. 56
alin. 1) şi
• - Exercitarea cu bună credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale (art. 57).

Importanța principiului: în şi din aplicarea acestuia decurge, pe de o parte, generalitatea impozitelor, pe de

altă parte reglementarea în regim de drept public a impozitelor, reglementare care conferă caracter executoriu
titlurilor de creanţă fiscală şi posibilitatea de a obţine executarea silită a acestor titluri, dar şi instituirea prin
lege a unei obligaţii de cooperare a contribuabilului cu organul fiscal, o procedură specială de soluţionare a
litigiilor de contencios fiscal etc.
7
 2. PRINCIPIUL CONSIMȚĂMÂNTULUI LA IMPOZITE (CONSTITUȚIE)

• transpare din modul în care sunt formulate celelalte principii

• aparent, pare a fi contrazis de principiul necesităţii şi al obligativităţii impozitelor. În realitate, consimţim
la impozite tocmai pentru că recunoaştem necesitatea lor.
• ne exprimăm consimţământul, mai mult sau mai puţin direct, recunoscând statului dreptul de a stabili taxe
şi impozite şi participând la aceasta prin reprezentanţii trimişi în forul legislativ.

8
 3. PRINCIPIUL AŞEZĂRII JUSTE A SARCINILOR FISCALE
(CONSTITUŢIE), AL JUSTEŢII IMPUNERII SAU AL ECHITĂŢII FISCALE
(C. FISC.) (1/3)
• considerat ca fiind fundamentul oricărui sistem fiscal just din punct de vedere social
• proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea sa,
• în materie fiscală nivelul impozitelor nu poate fi excesiv (principiul proporționalității al UE)

Conform art. 56 alin. (2) din Constituţie, „sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a
sarcinilor fiscale”.
Conformart. 3 lit. c) C. fisc., „echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, presupune impunerea diferită a
veniturilor, în funcţie de mărimea acestora”.

În teorie, echitatea fiscală presupune că cetăţenii fiecărui stat trebuie să contribuie la cheltuielile
guvernamentale atât cât le permit facultăţile proprii, adică în proporţia veniturilor pe care le realizează sub
protecţia statului.

Constituţia noastră conţine şi ea aplicaţii ale acestui principiu, atunci când dispune, în art. 47 alin. (1) că
„Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure
cetăţenilor un nivel de trai decent” şi în alin. (2) „Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate
plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale
publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii” şi în
art. 56 alin. (2) care dispune că „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor
fiscale”.

9
 3. PRINCIPIUL AŞEZĂRII JUSTE A SARCINILOR FISCALE
(CONSTITUŢIE), AL JUSTEŢII IMPUNERII SAU AL ECHITĂŢII FISCALE
(C. FISC.) (2/3)

Egalitatea în faţa impozitului - impunerea să se facă în acelaşi mod pentru toate persoanele (fizice şi
juridice) şi pentru toate activităţile, fără nicio deosebire de tratament fiscal.

Egalitatea în
Neutralitatea Egalitatea
faţa
impozitului prin impozit
impozitului

diferenţierea sarcinilor fiscale între

impunerea să se facă în acelaşi mod pentru toate
persoanele (fizice şi juridice) şi pentru toate
activităţile, fără nici o deosebire de tratament
fiscal
persoane în raport de factori economici,
geografici şi sociali, cum sunt: mărimea
materiei impozabile, situarea geografică a
materiei impozabile, situaţia personală a
contribuabilului etc. Egalitatea prin
impozit presupune, aşadar, un tratament
fiscal diferit între cei avuţi şi cei săraci,
între cei cu copii şi cei fără de copii etc.,
iar acest lucru se poate realiza prin
impozitele directe diferenţiate. 10
 3. PRINCIPIUL AŞEZĂRII JUSTE A SARCINILOR FISCALE
(CONSTITUŢIE), AL JUSTEŢII IMPUNERII SAU AL ECHITĂŢII FISCALE
(C. FISC.) (3/3)

Respectarea principiului echităţii fiscale ori a aşezării juste a sarcinilor fiscale, în practică presupune, între
altele:
a) stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care să permită
satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Dar, minimul neimpozabil poate fi stabilit ca atare numai în cazul
impozitelor directe (mai ales la impozitele pe venit), neavând aplicabilitate în materie de impozite indirecte.
Exceptarea de la impozitare a consumului necesar sau a produselor de bază profită tuturor, nu doar celor cu
venituri mici
b) stabilirea sarcinii fiscale în funcţie de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică prin luarea în
considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum şi a situaţiei personale a
acestuia (celibatar, căsătorit, numărul persoanelor aflate în întreţinerea sa etc.).
c) la o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în comparaţie cu
sarcina fiscală a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei persoane să fie stabilită în comparaţie
cu sarcina altei persoane din aceeaşi categorie socială;
d) impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care
realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepţia persoanelor ale căror venituri se
situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).
În considerarea amplasării geografice a materiei impozabile şi a situaţiei contribuabililor din aceste zone,
impozitele pe teren sau pe unele mijloace de transport sunt diferenţiate şi în Codul fiscal român.

11
 4. PRINCIPIUL LEGALITĂȚII IMPUNERII (CONSTITUŢIE) (1/3)

REGULA: instituirea de impozite şi reglementarea administrării acestora se face exclusiv prin lege
(instituirea de impozite prin alte acte normative decât legea, face ca astfel de reglementări să fie
neconstituţionale sau, după caz, nelegale. Nici pe calea delegării legislative, aşadar pe calea
ordonanţelor, nu se pot adopta reglementări în domeniul fiscal, pentru că populaţia îşi exprimă
consimţământul la instituirea de impozite prin reprezentanţii trimişi în Parlament, iar nu prin membrii
guvernului)
• îşi are originea în principiul consimţământului la impozite
• presupune stabilirea impozitelor exclusiv prin lege, dar trebuie arătat că, în ultima vreme, asistăm
la o diluare a forţei şi a importanţei sale, această diluare producându-se, uneori, chiar pe temeiul unor
dispoziţii constituţionale, alteori, pe temeiul unor tratate ori convenţii internaţionale.
• Constituţia României enunţă principiul legalităţii impozitelor şi al administrării lor în art. 139 şi
137, în care se dispune că:
• a) „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor
sociale de stat se stabilesc numai prin lege”.
• b) „Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale
unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.”

12
 4. PRINCIPIUL LEGALITĂȚII IMPUNERII (CONSTITUŢIE) (2/3)

Administraţia fiscală se poartă şi ea, adesea, ca un adevărat legiuitor, normele de aplicare

emise de administraţie depăşind, nu de puţine ori, limitele permise.
Ministerul Finanţelor Publice :
• elaborează normele metodologice „necesare pentru aplicarea unitară” a Codului fiscal,
norme care „sunt aprobate de Guvern, prin hotărâre”;
• emite ordine şi instrucţiuni pentru aplicarea unitară a Codului fiscal;
• Are în cadrul său o comisie fiscală centrală, care are responsabilităţi de elaborare a
deciziilor cu privire la aplicarea unitară a Codului fiscal.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală poate emite ordine şi instrucţiuni

referitoare la procedurile de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de codul
fiscal, datorate bugetului general consolidate.

Alte instituţii publice din subordinea Guvernului, nu pot elabora şi emite norme care să
aibă legătură cu prevederile Codului fiscal.

13
 4. PRINCIPIUL LEGALITĂȚII IMPUNERII (CONSTITUŢIE) (3/3)
EXCEPȚIILE de la stabilirea prin lege a impozitelor:
CAZURI
impozite şi taxe locale
se stabilesc de către consiliile locale sau
judeţene, în limitele şi în condiţiile legii
(art. 139 alin. 2 din Constituţie), prin acte
specifice acestora (hotărâri)
partajarea competenţelor fiscale şi
aplicarea directă a dreptului UE
dispozițiile convențiilor de evitare a
dublei impuneri încheiate de România
sau la care România este parte
DETALII
Impozite şi taxe locale, în care autorităţile locale îşi exercită un drept
derivat de impunere sunt:
a) impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri;
b) impozitul pe teren şi taxa pe teren;
c) impozitul pe mijloacele de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale.
a) domeniul vamal (taxele vamale de import şi export, restricţiile
cantitative sau taxele cu efect echivalent), care este rezervat exclusiv
Uniunii, statele membre pierzând dreptul de a reglementa, de a impune şi
de a încheiat tratate internaţionale;
b) protecţia mediului prin politici fiscale;
c) evitarea dublei impuneri în interiorul Uniunii;
d) încheierea de convenţii cu terţe state în domeniul impozitelor directe;
e) impozitele indirecte, în care s-a şi realizat cel mai mare nivel de
armonizare (în special în domeniul TVA – în care Uniunea are o
competenţă semi exclusivă – şi mai puţin în domeniul accizelor);
România a încheiat un număr de 88 de convenţii pentru evitarea dublei
impuneri, convenţiile de acest tip fiind considerate în doctrină ca având o
dublă natură: atât ca tratate prin care statele semnatare îşi repartizează
jurisdicţia fiscală, cât şi ca parte a legislaţiei interne Cu un număr de 6
state fiind încheiate câte două convenţii. 14
 5. PRINCIPIUL ANUALITĂȚII (CONSTITUȚIE) (1/2)
Provine din alte trei principii:
a) anualităţii bugetului
b) legalităţii
c) consimţământului la impozite.
Perceperea de impozite trebuie autorizată pentru un an fiscal. Bugetele în care sunt prevăzute şi
aprobate veniturile de realizat (adică impozitele şi taxele de încasat) şi cheltuielile de făcut se adoptă
anual.
Exerciţiul bugetar (financiar) este anual şi coincide cu anul calendaristic. Anul bugetar este anul
calendaristic care începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie.
Orice venit neîncasat şi orice cheltuială neefectuată până la 31 decembrie se va încasa sau se va plăti în
contul bugetului anului următor, iar creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate
de drept.
Datoriile contribuabililor - periodice
a) o singură dată pe an (impozitul funciar, impozitul pe profit, impozitul pe mijloacele de transport,
impozitul pe venitul microîntreprinderilor);
b) Lunar (impozitul pe veniturile din salarii sau pensii)
c) Pentru fiecare act de consum ori prestare de serviciu (impozite indirecte)
d) Taxe ocazionale (prestarea unui serviciu de o instituție publică)
15
 5. PRINCIPIUL ANUALITĂȚII (CONSTITUȚIE) (2/2)
Regula: Anul fiscal = anul calendaristic

Excepții:
a) înființarea sau încetarea existenței unui contribuabil în cursul anului fiscal: perioada impozabilă =
perioada în care contribuabilul a existat;
b) opțiunea contribuabililor de stabilire a unui exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic;
c) sucursalele cu sediul în România care aparţin unei persoane juridice cu sediul în străinătate,
precum şi pentru persoanele juridice cu sediul în România – nu se poate aplica pentru instituții de
credit și IFN-uri.

16
 6. PRINCIPIUL EGALITĂȚII ÎN FAȚA LEGII (FISCALE) (CONSTITUȚIE)
ȘI/SAU PRINCIPIUL NEUTRALITĂȚII MĂSURILOR FISCALE (COD
FISCAL)

Principiul egalităţii în faţa legii fiscale nu este formulat ca atare în Constituţie, el fiind dedus din
aplicarea şi în domeniul fiscalităţii a principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, înscris în art. 16
alin. 1) şi 2) din Constituţie.
Principiul constituţional al egalităţii în drepturi şi în faţa legii nu priveşte, în mod direct, persoanele
juridice.
În Codul fiscal, în art. 3 lit. a), este formulat principiul neutralităţii măsurilor fiscale, prin care
legiuitorul înţelege să proclame „neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de
investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiţii egale
investitorilor, capitalului român şi străin”. Adică un regim fiscal care, (doar) la nivel declarativ, este
uniform pentru toţi contribuabilii.

17
 7. PRINCIPIUL EFICIENȚEI IMPUNERII (COD FISCAL)

Presupune asigurarea de niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exerciţiu bugetar la altul,
prin menţinerea randamentului impozitelor, taxelor şi contribuţiilor în toate fazele ciclului economic,
atât în perioadele de avânt economic, cât şi în cele de criză.
În realitate, acesta nu este un principiu al impunerii, ci un obiectiv al sistemului fiscal, acela de a
asigura statului venituri permanente la buget, independent de împrejurarea că economia se află în
perioade de avânt sau de criză.
Conferă statului puterea de a transfera sarcina fiscală şi efectele scăderii activităţilor economice ori a
crizelor economice exclusiv contribuabililor, pentru că independent de condiţiile economice în care îşi
desfăşoară activitatea ori trăiesc, aceştia trebuie să asigure nivelul constant de venituri ale bugetului
statului pe seama prelevărilor obligatorii din veniturile şi averea lor.

18
 8. PRINCIPIUL PREDICTIBILITĂȚII IMPUNERII

art. 3 lit. e) C. fisc. - predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor
obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puţin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul
majorării sau introducerii de noi impozite, taxe şi contribuţii obligatorii.
Principiul enunţat trebuie interpretat în asociere cu art. 4 C. fisc., conform căruia: „Codul fiscal se
modifică şi se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la
publicarea în Monitorul Oficial”.
În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele
existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a
fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an.
În situaţia în care modificările şi/sau completările se adoptă prin ordonanţe, se pot prevedea termene
mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puţin de 15 zile de la data publicării.
Strâns legat de principiul predictibilităţii impunerii este şi principiul securităţii juridice şi al
neretroactivităţii legii fiscale.

19
 9. PRINCIPIUL NERETROACTIVITĂȚII FISCALE (CONSTITUȚIE)

Principiul neretroactivităţii legii, cu consecinţa sa directă: încrederea legitimă şi stabilitatea raporturilor

juridice este consacrat prin:
• art. 1 C. civ. 1864 („legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă”)
• art. 6 NCC („legea nu are putere retroactivă”),
• art. 3-5 NCP, cu referire la incriminare, efectele dezincriminării şi ale legii penale mai favorabile.
În conformitate cu art. 78 („Intrarea în vigoare a legii”) din Constituţia României, legea se publică în
Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară
prevăzută în textul ei, că atât Codul fiscal, cât şi Codul de procedură fiscală conţin dispoziţii cu caracter
penal şi contravenţional, precum şi de contencios administrativ, astfel încât acestea trebuie să fie
adoptate ca legi organice (art. 73 alin. 3, lit. h) şi k) şi art. 76 alin. 2 din Constituţie), iar dispoziţiile cu
caracter penal şi contravenţional din aceste legi, în măsura în care sunt mai favorabile, produc efecte
retroactiv.

20
 10. PRINCIPIUL SECURITĂȚII JURIDICE

A fost afirmat în nenumărate rânduri în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu referire
la încălcarea acestui principiu de către instanţele române, dar şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Uniunii Europene.
Urmăreşte să protejeze cetăţenii contra pericolelor care vin din partea legii înseşi, contra unei
insecurităţi pe care a creat o dreptul sau pe care ar putea să o creeze dreptul.
Principiul securităţii juridice este de natură a întări principiul neretroactivităţii, pentru că dacă ceea ce
s-a făcut în conformitate cu legea în vigoare ar putea fi necontenit stricat de legea nouă, orice prevedere
în timp ar fi cu neputinţă şi ordinea juridică însăşi ar fi ameninţată pe măsură ce ar slăbi încrederea în
securitatea drepturilor.
Curtea Constituţională a arătat că principiul stabilităţii raporturilor juridice, deşi nu este în mod expres
consacrat de Constituţia României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora
Romania este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa.

21
 11. PRINCIPIUL PROTECȚIEI SISTEMULUI FISCAL ÎMPOTRIVA
INIȚIATIVEI LEGISLATIVE A CETĂȚENILOR (CONSTITUȚIE)

În materie financiar-bugetară, iniţiativă bugetară nu are decât guvernul, care este obligat, în fiecare an,
să prezinte proiectul de buget şi proiectele legilor bugetare, Parlamentului.
Nimeni, afară de guvern, nu are drept de iniţiativă bugetară.
Aşadar, nici cetăţenii nu au un astfel de drept, deşi nici pentru aceştia interdicţia nu este expresă; ea
rezultă, ca şi pentru Parlament sau Preşedinte, din dispoziţiile art. 138 din Constituţie care conferă
dreptul şi instituie această obligaţie în sarcina exclusivă a guvernului.
Se constată însă că această restricţie este atenuată de incidenţa principiului autonomiei locale: la nivelul
comunităţilor locale este permisă iniţiativa legislativă a cetăţenilor sub forma contestaţiilor împotriva
proiectelor bugetelor locale şi împotriva propunerilor de instituire a unor taxe speciale asociate unor
servicii publice locale

22
 12. PRINCIPIUL CERTITUDINII IMPUNERII (COD FISCAL)

Conform art. 3 lit. b) C. fisc., principiul certitudinii impunerii are în vedere elaborarea de norme
juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată
să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală
ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra
sarcinii lor fiscale.
Impozitele trebuie instituite şi percepute după norme precise privitoare la mărimea lor, la data când
trebuie plătite şi la modalităţile de percepere.
Contribuabilii trebuie să ştie precis ce au de plătit şi când trebuie să plătească, pentru a şi organiza
astfel activităţile încât să poată face faţă datoriilor lor de contribuabili.
Se află în strânsă legătură cu principiul legalităţii şi cu principiul securităţii raporturilor juridice

23